Cunoasterea luciferica-cunoasterea paradisiaca

Poezia si filosofia alcatuiesc o opera unitara prin marile intrebari ale existentei si cunoasterii exprimate prin metafore plasticizate si relevante, prin care se concretizeaza abstractul(« Ploaia umbla pe catalige » sau «  un zbor de lastun/ Iscaleste peisajul ») si se reveleaza un mister esential.Conceptele care stau la baza cunoaterii poetice sunt expuse in « Trilogia cunoasterii », in care poetul propune in locul cunoasterii “paradisiace” pozitiva, o “cunoastere luciferica”, notata cu semnul “minus”: ” Cunoasterea daruita lui Adam in paradis era o cunoastere prin care i se da posibilitatea minunata sa imparta nume lucrurilor si fiintelor, adica sa le recunoasca, sa le claseze, sa le categorizeze. Pentru Adam nu existau «   mistere deschise ca sistem   ». Sarpele i-a deschis aceasta perspectiva si i-a promis o cunoastere divina, o cunoastere pentru care nu exista «   ascuns   » si pentru care totul este prezent. Dar dupa consumarea pacatului, care consista in chiar dorinta de a dobandi o cunoastere divina, sarpele nu i-a putut da decat cunoasterea de care el a fost in stare   : cunoasterea luciferica   ». Daca fata de cunoasterea paradisiaca Blaga a manifestat o sceptica rezerva, el a elogiat cunoasterea luciferica: “ Incepe prin “ dechiderea misterelor ca mistere” prin provocarea unei crize in obiect si sfarseste prin incercarea vesnic repetata, niciodata incheiata de a scoate pe alt plan si cu o anumita dobanda obiectul din criza . Prin destin si prin imprejurari cunoasterea luciferica e profund tragica(“criza” din obiect rapeste acestuia echilibrul launtric): obiectul “ cunoasterii luciferice e totdeauna “ un mister” care de o parte se arata prin semnele sale si de alta parte se ascunde dupa semnele sale”. Prin aceasta se poate intra in universul « problematicului » implicand «  tatonarea teoretica, constructia adica riscul si esecul, nelinistea si aventura. ».Pentru filosoful- poet L. Blaga, o cunoastere pozitiv transcedentala este interzisa omului din cel putin trei motive : 1. “ daca omul ar fi in posesiunea adevarului absolut, ar incremeni in el orice tensiune spre altceva, i s-ar taia orice dinamica ”: 2.”…obiectul cunoscut ar putea fi dupa plac, creat si astfel si distrus pe aceasta cale, iar echilibrul existential ar fi primejduit” ; 3. ‘’…daca si obiectul si subiectul cunoscator ar atinge absolutul s-ar pune sub semnul indoielii « centrul absolut »sau « Marele Anonim » ‘’, care inseamna «  misterul » suprem . Acesta-i transcendentul si el depaseste cu mult ideea de Dumnezeu… « pericol de descentralizare a existentei ».Prin transcendent se intelege, de obicei, ceea ce trece nu numai dincolo de experienta, ci si de toate posibilitatile de amplificare tehnica a experientei. Transcendentul, prin definitie, e proiectat dincolo de linia faptelor ce sunt sau pot sa devina obiecte ale simturilor. Ideile despre transcendent sunt, dincolo de orice, control « direct » al experientei : «  Fiind interzis accesul direct la absolut, Marele Anonim a permis omului o «   transcendere adecvata   » indirecta, sub forma unui «   negativ   » care-i metafora  ». Ingradind cunoaterea individuala prin «  cenzura transcedentala », Marele Anonim o inzestreaza, in acelasi timp, cu tendinta dinamica de a se depasi in fiecare moment. Dupa Blaga, fazele dramei cunoasterii ar fi : «  Starea de gratie. Iesirea din starea de gartie. Orgoliul luciferic. Esuarea. Integrarea in mister., iar baza “ cunoasterii luciferice” o

1

constituie “ irationalul”, “ ilogicul”, “ inconstientul” ( toate , elemente expresioniste la care se pot adauga ilimitatul, cosmicul).Etapele “cunoasterii luciferice” ar fi : 1. Deschiderea unui mister latent, ceea ce inseamna punerea unei probleme; provocarea unei crize care despica obiectul fanic( cunoscut) si criptic( necunoscut); 2. Atenuarea calitativa a unui mister deschis, care inseamna “ plus- cunoasterea” si duce la mistere atenuate ( se obtine prin intelect enstatic, adica noncontradictia, logicul); 3. Permanentizarea calitativa a misterelor, adica : zero-cunoasterea ; 4. Intensificarea calitativa a unui mister deschis: minus –cunoasterea are ca rezultat misterele potentate.Plus- cunoasterea se obtine sub auspiciile intelectului extatic si al logicului, principiul noncontradictiei; intelectul se mentine “ in cadrul functiilor sale logice normale”.Minus- cunoasterea se obtine sub auspiciile intelectului extatic sub pecetea ilogicului, a contradictiei, a antinomiei transfigurate.

Sistemul filozofic al lui Lucian Blaga se ocupă de problema cunoaşterii şi de filozofia culturii.

1. PROBLEMA CUNOAŞTERII Blaga lansează două concepte originale: - cunoaşterea paradisiacă: cunoaştere de tip logic, raţional, care se revarsă asupra obiectului cunoaşterii şi nu-l depăşeşte, vrând să lumineze misterul pe care-l reduce; - cunoaşterea luciferică: nu lămureşte misterul, ci-l sporeşte, îl potenţează; se consideră obiectul despicat în două: o parte care se arată, este întotdeauna un mister şi se dezvăluie prin semne; altă parte se ascunde după semne; cunoaşterea luciferică provoacă o criză în obiect, care răpeşte obiectului echilibrul lăuntric. Prin cunoaşterea paradisiacă se statornicesc poziţiile liniştitoare, momentele de stabilitate, prin cunoaşterea luciferică se introduce riscul, eşecul, neliniştea şi aventura.2. CONCEPTUL FUNDAMENTAL AL FILOZOFIEI CULTURII este stilul, ansamblu de trăsături dominante, de factori ce acţionează asupra comunităţii umane, vizând un orizont spaţial şi unul temporal. Specificul culturii româneşti este identificat cu spaţiul mioritic (vezi capitolul cu acelaşi titlu din „Trilogia culturii”). Orizontul spaţial este definit prin noţiunea de „plai”, care înseamnă succesiunea deal-vale: „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai” („Mioriţa”). Metafora este- plasticizantă, dă concreteţe faptului, fără a-i îmbogăţi conţinutul; - revelatorie, caută să releveze un mister esenţial pentru însuşi conţinutul faptului.

2

TRĂSĂTURI ALE LIRICII LUI LUCIAN BLAGA „Poemele luminii”: dorinţa de contopire cu cosmosul, cunoaşterea se identifică cu iubirea: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, „Noi şi pământul”; - lirica se caracterizează printr-o atitudine vitalistă, specifică tinereţii: „Nu-mi presimţi”, Lumina raiului”, „Daţi-mi un trup voi munţilor”; - eul liric se desfăşoară fără îngrădire în spaţiu şi timp, există o comuniune între eul liric şi Univers; este redefinit raportul dintre bine şi rău: se simte necesitatea unei interdependenţe: lumina raiului provine din aceea a iadului; păcatul şi lumina s-au înfrăţit în spiritul credinţei: „Frumoase mâini”, „Pământul”, „Eva”,; - poeziile primului volum se construiesc în jurul unei metafore centrale, revelatorii: lumina: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, „Lumina”, Izvorul nopţii”; „Paşii profetului”: titlul anunţă o schimbare de atitudine: predomină cugetarea, reflexivitatea asupra trăirilor intense: „Moartea lui Pan”. „În marea trecere” inregistrează o ruptură între eul liric şi univers; natura îşi pierde inocenţa şi înfăţişarea paradisiacă, poetul se simte un înstrăinat, vitalismul se estompează în favoarea întrebărilor tulburătoare, „Scrisoare”; copilăria şi creatorul popular păstrează împreună legătura cu sensurile eterne: „Am înţeles păcatul ce apasă peste casa mea”, „Din cer a venit un cântec de lebădă”, Cuvântul din urmă”. Universul mitic devine spaţiu al eternităţii: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”. Moartea, la început presimţită, acum ajunge capăt al marii trecere, se asociază cu motivul somnului care face posibilă ieşirea din timp: „Somn”. „La cumpăna apelor”, „La curţile dorului” – poemele sunt de inspiraţie folclorică: „Stă în codru fără slavă”, „Belşug”; în simplitatea ritmului popular poetul descoperă complexitatea întrebărilor filozofice, aspiraţia spre absolut; motive mitice: „ursul cu crin”, „unicornul”. „Nebănuitele trepte” – asistăm la o împăcare între Univers şi eul liric, regăsit în puritatea lui primară.

TEME ALE POEZIEI LUI LUCIAN BLAGA - meditaţia lirico-filozofică - setea de absolut şi de mister - dorul de viaţă şi aspiraţia spre o trăire intensă a ei - natura şi iubirea - neliniştea interioară, tulburătoare - gândirea mistică şi folclorică Marin Mincu: volumul „Poemele luminii” conţine în esenţă toate elementele programului expresionist: - sentimentul absolutului, isteria vitalistă; - exacerbarea eului creator; - retrăirea autentică a fondului mitic primitiv; - interiorizarea şi spiritualizarea peisajului; - tensiunea vizionară maximă.

3