Cum Să Nu Îţi Pierzi Controlul În Relaţia Cu Copilul Tău

8/17/2019 Cum Să Nu Îţi Pierzi Controlul În Relaţia Cu Copilul Tău

http://slidepdf.com/reader/full/cum-sa-nu-iti-pierzi-controlul-in-relatia-cu-copilul-tau 1/7

Cum să nu îţi pierzi controlul înrelaţia cu copilul tău

Perfecţiunea este un standard nerealist în parenting. Oricât de mult

ne-am dori să fim conectaţi emoţional şi sensibili la nevoile copilului

sută la sută din timp, chiar şi cei mai buni părinţi riscă să-şi piardă

controlul sau să reacţioneze eagerat în moment de stres. !ulţi

dintre noi am fost martorii unei scene în care un părinte stresat

pierde controlul atunci când copilul său face o scenă de furie în

supermar"et. #au am văzut o mămică târându-şi copilul într-un colţ

al restaurantului pentru a-l certa pentru comportamentul său lipsit

de maniere. $n aceste scenariu, părinţii se pot simţi victime ale

copiilor lor. #e pot simţi %udecaţi, evaluaţi de alte persoane în spaţiul

public, şi atunci cum reacţionează& $şi lovesc copilul' #pun lucruri pe

care nu le-ar fi spus în mod normal, acţionează în moduri pe care nici

ei nu le-ar aproba şi sfârşesc prin a-i răni pe alţii şi pe sine în acest

proces.

http://www.parintibuni.ro/index.php/Parenting-de-la-A-la-Z/cum-sa-nu-iti-pierzi-controlul-in-relatia-cu-copilul-tau.html






Deşi au cele mai bune intenţii, fiecare părinte îşi poate aminti un moment în care

nivelul de frustrare a fost copleşitor şi răspunsurile emoţionale la

comportamentul copiilor nu au fost adecvate situaţiei. Fie că e declanşat de o

criză de furie în supermarket sau de noncomplianţa copilului când trebuie să se

îmbrace, în orice moment în care ne pierdem controlul, atât părintele cât şi

copilul se simt îngrozitor. Dacă înţelegem ce anume declanşează reacţiile

exagerate la copiii noştri şi de ce avem emoţii atât de puternice în anumite

situaţii, suntem mai capabili să ne modificăm comportamentul şi să ne

îmbunătăţim relaţia cu copilul nostru. u cât ne controlăm mai mult impulsurile

şi reparăm interacţiunea negativă care ne!a rănit copilul, cu atât mai multe şanse

dăm copilului să se dezvolte ca adulţi sănătoşi din punct de vedere emoţional.

"entru a atinge acest scop, trebuie să recunoaştem că ceea ce ni s!a întâmplat

nouă în copilărie afectează felul în care gândim, simţim şi acţionăm ca adulţi.

#cest lucru este valabil în special în parenting, pentru că nimic nu declanşează

emoţii din copilărie mai mult ca proprii noştri copii. Deoarece copiii ne seamănă

fizic şi emoţional e uşor să vedem în ei simbolul eului nostru de copil. #ceastă

supra!identificare poate determina o reactualizare a incidentelor din propria

copilărie cu copiii noştri, în special incidente care au fost traumatizante pentru



noi. $n acele momente, ne pierdem controlul şi ne găsim în situaţia în care ne

tratăm copiii la fel cum ne tratau părinţii noştri pe noi.

%ulte din reacţiile noastre intense la comportamentul copiilor noştri sunt

declanşate de emoţii din propria copilărie. "utem începe prin a separa trecutul de

prezent uitându!ne la situaţii repetitive în timp când am pierdut controlul cu

copilul nostru. "e măsură ce identificăm sursa reacţiilor noastre exagerate, în

trecut, în emoţii sau amintiri din propria copilărie, putem să ne înţelegem mai

bine pe noi şi interacţiunile noastre cu copiii. "e măsură ce reuşim să proiectăm

tot mai puţin din trecutul nostru asupra copilului, vom începe să!& vedem aşa

cum este el de fapt şi, în acest proces, devenim părinţi mai buni.

$ntr!un studiu realizat pe '(( de persoane, condus de )isa Firestone, toţi

respondenţii au afirmat că îşi aduc aminte un moment în care părinţii şi!au

pierdut controlul în relaţie cu ei. u toate acestea, nu este uşor să ne reamintim

toate modalităţile în care părinţii noştri ne!au făcut să suferim când eram copii.

%ulte din lucrurile care ne!au afectat când eram tineri nu devin amintiri

explicite, conştiente, pe care să le putem identifica uşor. Dimpotrivă, o mare

parte din amintirile din copilărie rămân implicite, apărând doar ca emoţii

dincolo de pragul conştienţei noastre. *n exemplu de memorie implicită este



condusul unei biciclete+ doar te urci pe ea şi ştii cum să conduci, fără a trebui să

te gândeşti conştient la acest lucru. memorie explicită, pe de altă parte, e

amintirea unei persoane care te!a învăţat să mergi pe bicicletă. #mintirile

implicite ne pot face să ne simţim într!un anumit fe,l fără să avem senzaţia că ne

amintim ceva. ând ne pierdem cu firea în relaţie cu copilul nostru, traume

nerezolvate din copilărie, care au fost reprimate, ies la suprafaţă, fără a fi

conştienţi de unde provine acestă intensitate a reacţiei noastre.

ând -ne sare ţandăra, reacţiile noastre intense se datorează faptului că funcţiile

corticale superioare nu sunt active în acel moment. entrii emoţionali ai

creierului sunt lipsiţi de control, iar cele mai importante funcţii privind creşterea

copilului sunt deodată restrânse, lăsându!ne într!o stare periculoasă de lipsă de

integrare. /u avem în acel moment abilitatea de a simţi empatie, de a ne regla

emoţiile sau de a gândi înainte de a acţiona. /u avem acces la principalele

radaruri emoţionale ca intuiţia sau moralitatea. Deoarece este imposibil să ne

conectăm la copii noştri când ne aflăm în acesată stare, adesea facem sau spunem

lucuri pe care ulterior le regretăm. "entru a stopa aceste evenimente emoţionale,

care sunt o sursă de traume atât pentru părinte cât şi pentru copil, e necesar să

învăţăm ce să facem când apar asemenea manifestări.



"rimul lucru pe care trebuie să!l facem când suntem iritaţi sau furioşi în mod

nepotrivit cu copilul nostru este să apăsăm butonul de pauză, asta însemnând că

nu interacţionăm pe moment şi dacă e posibil, să luăm o pauză din relaţia cu

copilul, să ne facem timp pentru a ne linişti. "utem respira adânc de câteva ori

sau să ne plimbăm puţin în vecinătate, astfel încât să ne relaxăm şi să permitem

funcţiilor superioare corticale să funcţioneze corect din nou.

#păsarea butonului de pauză ne permite să ne oprim din a produce răni

emoţionale şi ne dă posibilitatea să reflectăm asupra factorului declanşator al

reacţiei emoţionale. #r trebui să ne întrebăm+ De ce m!a deran0at acest lucru atât

de mult1 2 ceva ce!mi aminteşte de un anumit lucru din propria copilărie1 2

important să ne gândim şi să permitem amintirilor implicite să iasă la suprafaţă

pentru a deveni amintiri explicite. #poi putem să ne re!conectăm cu noi înşine şi

să putem simţi din nou compasiune pentru copii şi pentru propria persoană.

După ce ne liniştim, e important să reparăm răul făcut de interacţiunea noastră

explozivă cu copiii, cerându!ne scuze pentru comportament şi abordând situaţia

în mod direct. %ulţi părinţi se simt ruşinaţi după ce pierd controlul în faţa

copiilor, aşa că vor să evite discutarea incidentului. 3unt părinţi a căror furie e

atât de intensă încât în timpul răbufnirii, când funcţiile corticale superioare sunt



suspendate, se disociază de ei înşişi, iar după incident sunt incapabili să!şi

amintească ce s!a întâmplat. u toate acestea, dacă nu oferim copiilor noştri o

explicaţie şi scuze pentru comportamentul nostru, îi lăsăm să se simtă

responsabili şi confuzi, întrebându!se ce anume au făcut ei pentru a ne înfuria

atât de tare, asumându!şi o vină în mod neadecvat.

mare parte din răul făcut de părinte în timpul unei răbufniri emoţionale poate

fi anulat dacă părintele face efortul de a repara situaţia. "utem începe o discuţie

în acest sens, spunând copilului că ne pare cu adevărat rău, asigurându!ne că

scuza este specifică şi vizează comportamentul nostru iraţional. "utem să!l

încura0ăm pe copil să!şi exprime sentimentele şi gândurile pe care le!a avut în

acest timp. #stfel îl a0utăm să aibă o poveste coerentă privind situaţia, care să

facă sens şi să!i permită formarea unei amintiri integrate privinnd acel

eveniment. "e măsură ce copilul vorbeşte trebuie să facem un efort de a menţine

o atitudine de compasiune atât pentru copil cât şi pentru noi înşine, adică să îl

ascultăm fără să ne situăm în defensivă sau să!l blamăm.

"utem c4iar să dezvăluim copilului evenimentele din propria copilărie care s!au

activat în timpul acelui incident. #cest lucru îi va permite copilului să ne ştie ca

persoane reale şi vulnerabile şi îi va permite să!şi reclădescă sentimentul de sine.



$n urma acestor răbufniri, părinţii sunt conpleşiţi adesea de vinovăţie, dar

dezvăluind sursa reală a furiei putem avea compasiune pentru noi înşine.

2 imposibil să fim total conectaţi la copiii noştri, tot timpul, aşa încât nu fiţi

foarte dur cu dumneavoastră. Dimpotrivă, cercetările sugerează că cei mai buni

părinţi sunt conectaţi la copil în 5( la sută din timp. u toate acestea

recunoscând paternurile şi factorii declanşatori care ne fac să pierdem controlul

şi învăţând cum să facem faţă acestor emoţii în mod sănătos, îi învăţăm şi pe

copiii noştri să facă la fel. &ar atunci când apar aceste incidente şi ne pierdem

controlul, ne putem reaminti aceşti paşi+ luaţi o pauză, liniştiţi!vă, iar apoi

reparaţi relaţia discutând cu copilul incidentul. "oate nu vom fi părinţi perfecţi,

dar vom fi părinţi mai buni.

Psiholog (dela !oraru

Organizaţia #alvaţi )opiii filiala !ureş

Cum Să Nu Îţi Pierzi Controlul În Relaţia Cu Copilul Tău

Documents

Transcript of Cum Să Nu Îţi Pierzi Controlul În Relaţia Cu Copilul Tău