1. Conceptul „cultura păcii“Păşind în secolul XXI, omenirea a conştientizat un fapt remarcabil: cultura păcii este unica ei posibilitate de a

supravieţui şi a se dezvolta. Asamblea Generală a ONU a proclamat anul 2000 - An Internaţional al Culturii Făcii. Declarată pentru prima dată personal de către domnul Federico Mayor, Secretarul general al UNESCO, la Congresul Internaţional din Iamoussoukro în 1989, ideea unei viziuni noi a lumii - concepţia “Cultura Pcii”- înseamnă arta, aptitudinile şi cultura de a conveţui.

In locul dictonului cinic “Dacă doreşti pace, pregăteşte-te de război”, lumea trebuie să spună: “Dacă doreşti pace, pregăteşte-te pentru pace şi încearcă să o ai în viaţa de fiecare zi”.

Cultura Pcii este o iniţiativă dinamică, orientată spre tranziţia de la o logică bazată pe putere şi teamă la etica non-violenţei, la logica raţiunii, căutării căilor de soluţionare a tuturor genurilor de conflicte, începând cu problemele în familie, comunitate şi terminând cu cele mai dificile situaţii la nivel de stat şi interstatal.

Consolidarea culturii păcii constituie o problemă, soluţionarea căreia poate contribui esenţial la prosperarea oricărei ţari, fie mare sau mică. Prezentul Raport ţine să focalizeze atenţia generală asupra faptului că în cazul Republicii Moldova cultura păcii constituie o problemă de stringentă actualitate. De aceea este necesar de a susţine la nivel naţional acţiunile de promovare a culturii păcii prin participare democratică şi educaţie, pentru a extinde rolul societăţii civile, a cultiva respectul pentru toate drepturile umane, a asigura egalitatea între femei şi bărbaţi, printr-o înţelegere mai profundă, toleranţă şi solidaritate, prin suportul dialogului deschis, al difuzării informaţiei şi cunoştinţelor. Printre primele măsuri în această direcţie se impun: promovarea unei dezvoltări economice durabile, reducerea gradului de inegalitate socială în interiorul ţării şi eradicarea sărăciei, protecţia consecventă a mediului ambiant. Alte acţiuni au drept scop prevenirea conflictelor regionale şi constituirea relaţiilor de pace în zonele post-conflictuale, precum şi asigurarea unei colaborări internaţionale fructuoase.

Toate aceste aspecte sunt de o importanţă vitală pentru Republica Moldova. Iată de ce ideea culturii păcii poate şi trebuie să devină o concepţie dominantă în strategia de dezvoltare prosperă şi durabilă a ţării.

Studiul “cum să tiăim împreună” necesită noi abordări în reglementarea conflictelor, atât la nivel de familie cât şi la nivel de societate, atât la nivel de stat, cât şi la nivel de relaţii interstatale. Scopul rezidă nu în eliminarea contradicţiilor dintre interese şi opinii (ele sunt surse pentru dezvoltare), ci în necesitatea de a construi o lume, în care reglementarea conflictelor să fie promovată pe o bază pozitivă, ca parte integrantă a valorilor umane comune:• non-violenţă faţă de societate şi de individ;• protejarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;• democraţia, supremaţia legii şi participarea cetăţenilor la guvernare;• toleranţa politică, naţională, religioasă şi în alte domenii;• diversitatea culturală;• educaţia în spiritul umanităţii şi al non-violenţei;• egalitatea de gender;• accesul liber la informaţie;• dezvoltarea umană durabilă, bazată pe coeziunea factorilor sociali, economici şi de mediu.Impreună valorile de mai sus creează un mediu, ce generează cultura de convieţuire în pace şi armonie.Conceptul de Cultură a Picii, promovat de UNESCO la finele anilor ‘80, a fost apoi transformat în programul

“Spre o Cultură a Picii”, de implementat prin acţiuni globale UNESCO, precum şi prin programe naţionale.Cultura Păcii este o cultură a acţiunii şi nu o simplă şansă sau o generalizare a diverselor aspecte ale activităţii

umane. O capodoperă de artă, de ex., poeziile lui Eminescu sau simfonia lui Bach, sunt concepute în aşa mod, încât conflictele din epoca în care acestea au apărut au fost “absorbite” de operele respective şi transformate în valori eterne, descoperind timpuri noi, şi condiţii noi pentru lume. Persoana, care intră în aura acestor valori, conduce comunitatea umană ca un membru de familie iubitor şi responsabil. Şi viceversa: degradarea culturală, cum se observă în zonele de conflict, inevitabil duce la violarea drepturilor omului, ceea ce se reflectă în principiile morale ale societăţii. Iar orice degradare multiplică factorii de instabilitate. Promovarea Culturii Picii este unul din obiectivele ce pot fi realizate prin contribuţia oricărui stat, de dimensiuni mari sau mici.

2. Sociologia Pacii

3. Conţinutul noţiunii de războiRazboiul este fenomenul cu cea mai ampla functie distructiva, cu cel mai pronuntat caracter homicid, cu cele

mai adânci implicatii asupra prezentului si viitorului omenirii.     Fiind un fenomen social deosebit de complex, o stare a societatii care angajeaza, intr-o masura sau alta, toti factorii vietii sociale, razboiul poate fi abordat din unghiuri de vedere si in modalitati metodologice foarte diferite. Astfel, istoria il studiaza sub aspectul desfasurarii si succesiunii in timp, in ansamblul evolutiei diferitelor popoare, in diferite epoci, sociologia il studiaza ca fenomen integral, in cadrul structurilor sociale si al

dinamicii acestora, politologia il cerceteaza sub aspectul determinarilor politice si al evolutiei relatiilor dintre state, iar stiinta militara il studiaza sub aspectul modului caracteristic de aplicare a legilor, principiilor, formelor si procedeelor luptei armate.     Laturi, caracteristici si implicatii ale razboiului sunt abordate de stiintele economice, tehnice, de psihologia sociala, iar din perspectiva filozofica, fenomenul razboi este raportat la exigentele progresului social, la idealuri si valori umane. A defini fenomenul razboi inseamna a pune in evidenta acele note caracteristice si trasaturi esentiale care il deosebesc si ii precizeaza locul in ansamblul fenomenelor sociale. Teoria biologica, conform caruia razboiul decurge din natura speciei umane, din lupta pentru existenta si indeplineste functia selectiei naturale a raselor, popoarelor, natiunilor a avut o inrâurire puternica. Dupa Steimetz, razboiul ar fi piatra de incercare a natiunilor, exercitând functia de selectie biologica colectiva, in scopul eliminarii natiunilor slabe si formarii unor „supernatiuni" puternice, superioare.     Teoria etica a razboiului sustine, intr-o varianta a sa (Hegel, Nietzsche), ca razboiul este necesar pentru purificarea morala a societatii, iar in alta varianta (G. Ferero), ca este produsul imperfectiunii spirituale si morale a civilizatiei.   Definirea corecta a razboiului ca fenomen social necesita intelegerea si dezvaluirea esentei sale politice, a relatiei dintre razboi si politica. In cunoscuta sa lucrare „Despre razboi", teoreticianul german Carl von Clausewitz scria „razboiul nu este numai un act politic, ci un adevarat instrument politic, o continuare a relatiilor politice, o realizare a acestora cu alte mijloace. Ceea ce mai ramâne specific razboiului se refera doar la natura specifica a mijloacelor sale. Arta militara poate pretinde in general, iar inaltul comandament in fiecare caz aparte, ca directiile si intentiile politicii sa nu intre in contradictie cu aceste mijloace, si aceasta pretentie, intr-adevar, nu este unica; dar oricât de puternic reactioneaza razboiul, in anumite cazuri, asupra intentiilor politice, aceasta reactie trebuie gândita intotdeauna doar ca o modificare a lor, caci intentia politica este scopul, razboiul este mijlocul si niciodata nu poate fi gândit fara scop".     Definitia clausewitziana reliefeaza pregnant raportul dialectic dintre scop si mijloc de razboi, evolutia acestui raport exprimând insasi evolutia esentei fenomenului razboi in diferite conditii istorice.     Scopul razboiului este intotdeauna politic, iar daca intelegem politicul ca expresie concentrata a economicului sau, mai larg, ca expresie concentrata a intereselor sociale, atunci scopul politic va exprima, toate interesele sociale implicate in pregatirea, declansarea si purtarea unui razboi.

4. Motivaţiile războiuluiCercetarea cauzelor războiului are ca scop detectarea unor cunoştinţe sistematice şi generale asupra cauzelor

care duc la izbucnirea războaielor sau la escaladarea unui conflict în război. Astfel, ea doreşte să-şi aducă propria contribuţie la eliminarea războaielor, fapt care o încadrează în domeniul mai larg al ştiinţei păcii. Pentru că numai aceia care vor cunoaşte cauzele războaielor vor putea enunţa şi condiţiile de instaurare a păcii. De regulă, cauzele războaielor sunt împărţite pe trei niveluri:

Nivelul 1: Individ - La acest nivel, teoriile agresiunii joacă rolul cel mai important. Ele caută cauzele războiului în natura sau psihicul uman. Deosebim aici între mai multe teorii, despre care vom vorbi într-un capitol special.Nivelul 2: Societate/Stat - Statele nedemocratice şi nedrepte tind mai degrabă să rezolve conflictele prin uz de violenţă. De aceea, democratizarea este considerată printre cele mai eficiente strategii de pace (vezi capitolul "Strategii de pace"). Rezultatele cercetării cauzelor războaielor la nivelul statului au fost încadrate de Dieter Lutz în trei grupe diferite:

"Războaiele izbucnesc din pricina unor evaluări greşite a situaţiei internaţionale sau pentru că strategiile politice au ieşit de sub controlul elitelor ce le manevrau - toate acestea contribuie într-o anumită măsură la senzaţia că războaiele sunt 'accidente' apărute în sistemul internaţional (teoria percepţiei greşite).

Războaiele servesc la distragerea atenţiei de la problemele şi conflictele din politica internă prin demararea unor activităţi la nivel de politică externă (...) (teoria substituţiei).

Războaiele sunt un rezultat al calculelor conştiente ale elitei conducătoare în strădaniile extinse de acestea la nivel internaţional de a dobândi monopolul asupra unor bunuri materiale sau ideale limitate (...) (teoria intereselor, teoria calculelor, teoria imperialismului, teoria straturilor, teoria revoluţiei, teoria ideologiei)."Nivelul 3: Sistemul internaţional / Nivelul statal - Războaiele vor fi posibile "atâta vreme cât va persista împărţirea globului într-o sumedenie de entităţi statale egoiste şi suveranitatea statelor: pentru că la ora actuală lipseşte o instanţă supraordonată cu competenţă de sancţiune şi control care poate contribui la evitarea războaielor. Statele nu pot elimina sau nu se pot apăra de agresiuni militare decât făcând uz de forţă. Această structură, pe cât de anarhică, pe atât de războinică, a sistemului de state,  inspiră şi tentează elitele politice să se implice în politici de putere susţinute militar" (Dieter Lutz, p. 193)Printre factorii care se fac răspunzători pentru toate acestea se numără aşa numita dilemă a securităţii.

5. Tipuri de războaieO astfel de clasificare poate fi prezentată astfel:GENERAŢIA TIPURI DE RAZBOAIE CARACTERISTICIGeneraţia 1 Războaiele cuprinse între introducerea armei de

forță şi Primul Război Mondial> Războaie de masă;> Forţe masive, dispuse faţă în faţă sau în diferite

dispozitive pe un teatru de războiGeneraţia 2 Conflictele şi războaiele dintre cele două

conflagraţii mondiale> Mitraliera, arme de foc puternice> Mobilizarea industriei;> Crearea economiei de război

Generaţia 3 Cel de Al Doilea Război Mondial > Arme automate, tanc, avion;> Război de mişcare;> Manevre pe spaţii largi;> Arme noi, îndeosebi de distrugere în masă;> Tehnologie, manevră, viteză;> Acţiune rapidă.

Generaţia 4 >Războaie simetrice;>Războaie disimetrice;>Războaie asimetrice

> Revoluţie în domeniul militar;> Sisteme de arme de mare precizie;> Lovituri la distanţă;> Extinderea spaţiului luptei;> Terorism;> Acţiuni asimetrice;> Extinderea conflictualităţii în spaţiul economic,

informaţional şi chiar cultural;

Generaţia 5 > Războaie haotice;> Războaie cognitive;> Războaie cibernetice;> Războaie de apărare sau de protecţie a

civilizaţiei

> Intr-o primă etapă, conflictualitatea devine, probabil, haotică, tinde să scape de sub control, afectează grav toate domeniile, inclusiv pe cele ale cunoaşterii, noţiunilor, construcţiilor motivaţionale;

> Intr-o etapă următoare, este posibil ca lumea să se solidarizeze pentru a se proteja de o serie de provocări, pericole şi ameninţări exogene, inclusiv de natură cosmică şi extracivilizatională

6. Relevanţa Cultura Păcii pentru Republica Moldova.Declararea independenţei Republicii Moldova a sporit seriozitatea problemei privind necesitatea de

modernizare a societăţii acestui stat tânăr. Colapsul regimului totalitar, renunţarea la sistemul administrativ de comandă, tranziţia la economia liberă de piaţă şi reformarea sistemului de stat în corespundere cu principiile de separare a ramurilor puterii, elaborarea mecanismului unei democraţii reale, crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea societăţii civile şi pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - acestea sunt sarcinile prioritare ale Moldovei. Realizarea acestor sarcini de asemenea va contribui la crearea bazei pentru consolidarea culturii păcii în ţara dată.

Evenimentele dramatice ce au avut loc în Republica Moldova la finele anilor optzeci - începutul anilor nouăzeci au precipitat apariţia noilor factori ce au menirea de a promova integrarea societăţii, coeziunea socială

şi solidaritatea cetăţenilor. Cu toate acestea, posibilităţile create de aceşti factori nu au fost valorificate pe scară largă până în prezent. Mai mult ca atât, în condiţiile depresiunii economice, pauperizării populaţiei, confruntărilor politice aprige şi ale crizei permanente a structurilor puterii, tendinţele negative iau amploare, astfel creând situaţii de conflict ce ameninţă cu dezintegrarea societăţii şi îndepărtează Moldova de calea istorică a unei dezvoltări civilizate.

Situaţia se agravează prin faptul că valorile societăţii civile, principiile drepturilor omului şi ale dezvoltării umane nu s-au înrădăcinat în conştiinţa societăţii destul de adânc, cel puţin nu în măsură de a deveni un factor care să determine comportamentul social al majorităţii populaţiei. Ca rezultat, mecanismul reglementarii juridice şi procedurile democratice nu sunt sprijinite suficient la nivel de mentalitate. In legătură cu aceasta mecanismele menţionate nu s-au dovedit a fi suficient de efective pentru prevenirea încălcării legilor, contracararea acestor încălcări, asigurarea reală a participării păturilor largi ale populaţiei la soluţionarea problemelor importante la nivel naţional, regional şi local. In general situaţia este de aşa natură, încât formele vieţii sociale, specifice Moldovei la momentul actual, au un caracter contradictoriu în multe privinţe şi nu corespund completamente criteriilor Culturii Picii. Din această cauză o astfel de corespundere constituie o sarcină foarte actuală pentru Republica Moldova. Cultura păcii devine, prin natura sa, un indicator general al sănătăţii sociale, o măsură generalizată a nivelului de civilizaţie a societăţii. Este foarte important ca orientarea spre aceste criterii în procesul de modernizare să formeze un mecanism de abordare complexă şi analiză a proceselor vieţii sociale şi de planificare a activităţilor sociale. Această orientare presupune o considerare multilaterală a aspectelor obiective şi subiective ale vieţii societăţii şi a particularităţilor relaţiilor dintre acestea. Trebuie să menţionăm, că această abordare nu a fost pe deplin folosită în cadrul metodologiei ce a ghidat reformarea societăţii în anii nouăzeci.

7. Factorii ce favorizeazã Cultura Pãcii în Republica Moldova.Factorii în vigoare, ce favorizează consolidarea ordinii sociale, dezvoltarea formelor civilizate ale solidarităţii

sociale, crearea conştiinţei sociale în spiritul culturii păcii în Moldova sunt:■ crearea în Moldova pe parcursul celor zece ani de independenţă a cadrului constituţional-juridic pentru

dezvoltarea unui stat democratic de drept, a societăţii civile, pentru respectarea garantată a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;■ păstrarea tradiţiilor istorice de convieţuire prietenească, respect reciproc şi cooperare între reprezentanţii

diverselor grupuri etnice, lingvistice şi religioase, ce locuiesc pe teritoriul Moldovei;■ implicarea pe scară largă a Republicii Moldova în procesele politice europene şi implicarea sporită în

procesele economice şi culturale universale;■ acumularea experienţei pozitive de localizare şi reglementare a conflictelor interregionale;■ aprobarea constituţională a neutralităţiiMo\dove\, neadmiterea forţelor armate ale altor state pe teritoriul

ţării;■ acumularea de către societate pe parcursul anilor de independenţă a unui anumit volum de cunoştinţe,

aptitudini şi capacităţi, necesare pentru adaptarea productivă a populaţiei la noile condiţii sociale, economice şi politice;■ crearea în conştiinţa societăţii a convingerii, care să determine imposibilitatea întoarcerii societăţii în

ansamblu la principiile şi idealurile ce ţin de valorile unui sistem economic controlat de stat, ale unei societăţi închise, de monopolul statului-partidului asupra ideologiei şi viziunii asupra lumii;

menţinerea nivelului relativ ridicat al educaţiei şi cerinţelor culturale ale populaţiei.8. Dificultãţi ai Cultuii Pãcii în Republica MoldovaIn acelaşi timp, în pofida factorilor sus-menţionaţi, situaţia din societate rămâne dificilă. Chiar dacă nu există

posibilitatea întoarcerii la momentele negative ale vieţii sociale legate de viziunile lumii şi standardele din trecut, noile valori nu sunt suficient înrădăcinate în conştiinţa societăţii şi oamenii nu văd clar multe aspecte ale viitorului (în primul rând, acele aspecte ale vieţii, ce reprezentă aşteptări pozitive). Aceasta în mare măsură ţine de dificultăţile cu care se confruntă ţara în ultimii ani, dificultăţi ce s-au agravat din cauza unor circumstanţe obiective.

In primul rând, criza social-economică profundă, pauperizarea multor pături ale populaţiei; contrastele sociale crescânde;

In al doilea rând, nivelul foarte înalt al criminalităţii din ţară; mafia şi corupţia în creştere;In al treilea rând, degradarea stării demografice şi a sănătăţii populaţiei din Republica Moldova;In al patrulea rând, democratizarea prea lentă a sistemului educaţional, accesul limitat al multor pături ale

populaţiei la serviciile educaţionale, în special pentru reprezentanţii categoriilor puţin asigurate;In al cincilea rând, folosirea frecventă a mecanismelor de manipulare a conştiinţei sociale; reducerea sferei de

influenţă a surselor mass-media cu adevărat independente şi libere.Se mai menţine tensiunea în domeniul relaţiilor interetnice, se măresc contrastele între locuitorii localităţilor

rurale şi urbane în ceea ce priveşte disponibilitatea, posibilităţile de satisfacere a cerinţelor culturale, volumul şi calitatea serviciilor comunale în diferite regiuni. Anumite probleme au apărut în relaţiile dintre confesiuni şi în relaţia stat-biserică. Aderarea Moldovei la actele internaţionale ce protejează drepturile omului nu este întotdeauna însoţită de acţiuni reale de protecţie a acestor drepturi. Toate acestea creează probleme serioase la formarea societăţii civile în Republica Moldova. Problema drepturilor şi posibilităţilor egale pentru bărbaţi şi femei a fost practic lăsată fără examinare în procesul de modernizare a societăţii.

Trebuie sa menţionăm neo-ideologizarea cercetărilor şi educaţiei umanitare în ţara, în special la specialitatea istorie, ceea ce împiedică sistemul educational sa-şi îndeplinească funcţia de iluminare, să contribuie la formarea unei personalităţi independente şi responsabile, la dezvoltarea şi consolidarea Culturii Picii.

Toate aceste probleme creează o situaţie de atonie semantică, contribuie la primitivizarea şi distrugerea orientărilor valorice ale persoanei, slăbesc sentimentele legale şi morale ale individului, stimulează utilizarea mijloacelor ilegale pentru satisfacerea cerinţelor personale şi motivează folosirea mijloacele violente în situaţiile conflictuale.

In general procesele de conflict-confruntare sunt foarte frecvente în Moldova în mai multe aspecte ale vieţii:In domeniul relaţiilor instituţionale:

conflicte între principalele ramuri ale puterii de stat; contradicţii în activităţile economice: între economia legală şi tenebră, între sectorul financiar şi economia

reală; opoziţia între cele mai influente partide, asociaţii social-politice;

caracterul conflictual al relaţiilor dintre stat şi organizaţiile publice. In domeniul relaţiilor regionale - o serie de probleme nesoluţionate între Chişinău şi Tiraspol (problema

transnistreană), Chişinău şi Comrat (situaţia din Găgăuzia), Chişinău şi Taraclia (problema Taracliei) La nivelul conştiinţei sociale, în Moldova circulă diferite opinii asupra următoarelor aspecte:

modelul de ansamblu al sistemului social adecvat pentru Moldova; statutul real în societate al diverselor culturi etnice şi limbi naţionale, prezente în regiune; menţinerea principiului de echitate socială şi căile de implementare în practică a acestuia; posibilităţile de soluţionare a problemei transnistrene; necesitatea introducerii unor modificări în Constituţie cu privire la sistemul puterii în Moldova; raţionalitatea menţinerii statalităţii Moldovei în viitor.In general, conştiinţa societăţii nu poate fi considerată în unele aspecte ale sale drept adecvată sarcinilor pe

care şi le-a asumat Republica Moldova la etapa actuală de dezvoltare. Ea poate fi caracterizată prin:• nivelul scăzut al responsabilităţii civile;• viziunea închisă, larg răspândită, asupra lumii, şi în primul rând - etno-centrismul;• anomalia juridică şi morală;• slăbirea parametrilor semantici ai vieţii sociale, primitivizarea motivaţiilorşi orientărilor valorice, în special a motivaţiilor gedonistic-consumeriste; deficitul orientărilor spre "un bun

comun”, insuficienţa cooperării, respectului faţă de demnitatea umană, drepturile omului.Situaţia s-a deteriorat de pe urma utilizării proaste a potenţialului existent, a mecanismelor de reglementare

juridică şi democratică, create la nivel legislativ.Conceptul culturii păcii are, după cum s-a menţionat deja, un potenţial metodologic considerabil, ce trebuie

valorificat pentru a normaliza viaţa societăţii, a promova activităţi care să consolideze procesele de integrare, să ridice gradul de conştiinţă al cetăţenilor şi să faciliteze tranziţia la noile forme ale vieţii sociale, pe baza democraţiei, statului de drept, societăţii civile, ce corespund principiului existenţei fără violenţă.

Anul 2000, declarat de Organizaţia Naţiunilor Unite An al Culturii Făcii, a deschis Moldovei posibilităţi considerabile de utilizare productivă a potenţialului menţionat cu sprijinul organizaţiilor internaţionale şi prin implementarea activă a unei politici interne adecvate.

9. Procesele de conflict-confruntare în Republica Moldova.Existenţa contradicţiilor regionale, care au condus la acţiuni violente de proporţii mari, este o confirmare

elocventă a nivelului scăzut de cultură civică în societate şi de asimilare a valorilor de cultură a păcii de către cetăţenii statului. Republica Moldova în plan internaţional parţial a devenit cunoscută, spre regret, mai mult din cauza conflictelor regionale violente. Indeosebi aceasta se referă la conflictul armat din raioanele de est ale Republicii Moldova din anul 1992, care s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, cu pierderea controlului puterii centrale de la Chişinău asupra unei părţi (12%) din teritoriul statului.

Contradicţiile regionale la începutul anilor ‘90 au fost cauzate de mai mulţi factori, rădăcinile unora dintre care pot fi găsite în trecutul istoric. In calitate de stat independent Republica Moldova s-a constituit în frontierele fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, proclamate în anul 1940 la Moscova. Teritoriul RSSM, era

compus din două părţi cu trecut istoric relativ diferit. Partea dintre Prut şi Nistru, cu denumirea istorică de Basarabia, din 1918, timp de 22 de ani, s-a aflat în componenţa României. Uniunea Sovietică nu recunoştea legitimitatea intrării Basarabiei în componenţa statului român la 27 martie 1918 şi în anul 1924 a creat pe teritoriul Ucrainei Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). Iniţial în calitate de capitală a RASSM a fost numit or. Balta, iar ulterior - or. Tiraspol. Acest teritoriu numit mai târziu Transnistria a devenit premisa pentru un set de stereotipuri. In primul lând, în mentalitatea populaţiei pe toate căile era infiltrată imaginea negativă privind tot ce era legat de noţiunea “român”. Totodată, insistent era promovată teza de existenţă a două limbi diferite - cea moldovenească, cum că ar fi de origine slavă, şi cea română, de origine latină. Tot atât de insistent pe parcursul deceniilor a fost implementată ideea de existenţă a două popoare diferite cel moldovenesc şi cel român.

Pe parcursul ultimului deceniu în confruntările politice din Republica Moldova s-a speculat mult pe factorul etnic. Cu toate că politica de rusificare a fost aplicată şi în Basarabia, totuşi, s-a păstrat un contrast evident între Basarabia şi Transnistria sub aspectul componenţei etnice a populaţiei. In Basarabia populaţia autohtonă era majoritară (65%). Confruntările lingvistice din diferite republici unionale în perioada 1988-89 au dat naştere noţiunii de “rusofoni”. Prin ea se subînţelegea acea parte a populaţiei care comunică predominant în limba rusă. De precizat, că noţiunea “rusofon” includea nu numai etnicii ruşi, ci şi reprezentanţii tuturor minorităţilor naţionale care constituiau 35% din numărul total de locuitori ai Moldovei. In Transnistria acest procent era de circa 60%, ceea ce a determinat o situaţie politică cu totul diferită de cea de pe malul drept al Nistrului. Factorul lingvistic a devenit o linie de demarcare foarte clară în plan politic între locuitorii Moldovei şi în relaţiile dintre malurile Nistrului. Populaţia “rusofonă”, de regulă, susţinea ideea păstrării Uniunii Sovietice şi, respectiv, era şocată de perspectiva transformării RSSM într-un stat suveran.

In situaţia actuală majoritatea populaţiei are o atitudine conformistă faţă de regimul separatist, care deja timp de zece ani controlează pe deplin situaţia în zonă. In situaţia când oficialităţile de la Chişinău nu sunt apte de a influenţa situaţia în zonă, majoritatea populaţiei a devenit pasivă în plan civic şi este preocupată de problema supravieţuirii biologice în condiţiile crizei social-economice extrem de acute. Nesoluţionarea conflictului transnistrean contribuie la compromiterea în opinia cetăţenilor statului a însăşi ideii de statalitate a Republicii Moldova. In anul 2000 s-a aflat că circa 200 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au obţinut, contrar legislaţiei în vigoare, cetăţenia română. Circa 60 mii - cetăţenia Federaţiei Ruse. Este cert, că, de exemplu, obţinerea cetăţeniei române este condiţionată de perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, în situaţia când Republica Moldova timp de mai mulţi ani se află în condiţiile unei crize social-economice tot mai acute însoţite de crize politice permanente.

10. Conştiinţa societãţii şi Cultuii Pãcii în Republica Moldova.11. Mecanismele democraţiei politice şi a statului de drept care asigură cultura pãcii12. Procesele de integrare şi solidaritatea civicã

Optimizarea proceselor integraţioniste în Republica Moldova este o condiţie obligatorie în dezvoltarea şi întărirea statalităţii şi suveranităţii, în antrenarea activă la cultura păcii şi integrarea Republicii Moldova în Comunitatea Europeană.

Considerăm că factorii esenţiali care frânează procesele integraţioniste din societatea moldovenească sunt criza social-economică, lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare, nesoluţionarea problemei Transnistriei, contradicţiile dintre orientările ideologico- conceptuale ale grupurilor sociale şi problemele interferenţelor etnoculturale.

Suntem convinşi că Republica Moldova dispune de un potenţial de menţinere a stabilităţii şi solidarităţii civice, care include tradiţiile seculare de convieţuire paşnică pe teritoriul Moldovei a reprezentanţilor diverselor grupuri etnice şi confesionale, de o bază juridică pentru funcţionarea mecanismelor democratice de drept care să asigure constituirea societăţii civile şi apărarea drepturilor omului, de o experienţă pozitivă în soluţionarea conflictelor regionale şi colaborarea cu organismele internaţionale.

Direcţii ale asigurării solidarităţii civice:• punerea accentului pe latura socială a politicii economice a statului ca condiţie de neadmitere a

marginalizării şi polarizării grupurilor sociale;• educaţia civică şi propagarea drepturilor omului;• soluţionarea chestiunii de acordare a statutului juridic al Transnistriei ca metodă de rezolvare a

contradicţiilor regionale;• optimizarea politicii de funcţionare a limbii de stat şi a limbilor minorităţilor naţionale, de interacţiune

culturală ca mijloc de consolidare a societăţii;• antrenarea organizaţiilor non-guvernamentale în procesul de luare a deciziilor ca metodă de sporire a

activităţii civice a populaţiei ţării.13. Direcţii ale asigurãrii solidaritãţii civice

Principalele fenomene sociale care altereaza coeziunea societăţii româneşti şi accentuează vulnerabilitatea acesteia la crize şi conflicte sociale sunt determinate de evoluţii negative la nivel macroeconomic şi de incoerenţa cadrului legislativ. În acest sens strategia trebuie să stabilească necesitatea realizării unor modalităţi de stimulare a solidarităţii naţionale şi responsabilităţii civice, a interesului pentru muncă, a egalităţii dintre bărbaţi şi femei, a egalităţii de şanse în privinţa accesului la educaţie şi pregătire, a protecţiei sociale. Ca urmare, eforturile instituţiilor cu atribuţii în domeniu trtebuie să aibă în vedere:- promovarea dialogului şi coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de echilibru, în contracararea efectelor negative ale procesului de tranziţie şi evoluţiilor economiei de piaţă; - reforma sistemului de securitate socială şi diminuarea deficitului de finanţare a protecţiei sociale; - elaborarea, în cooperare cu partenerii sociali, a unui plan naţional de acţiune în domeniul ocupării forţei de muncă, care să asigura coerenţa acţiunilor pe piaţa muncii; - descentralizarea deciziei administrative în domeniul raporturilor de muncă; - ocuparea forţei de muncă în concordanţă cu orientările UE, diminuarea somajului şi asigurarea unei protecţii sociale reale a şomerilor, inclusiv prin atragerea şi implicarea acestora în activităţi de utilitate publica, desfăşurate în perioada disponibilizării; - instituirea unor politici salariale corespunzătoare performanţelor şi importanţei domeniului; - realizarea reformei pensiilor, în scopul diversificării resurselor de asigurare, al eliminării inechităţilor şi creşterii în termeni reali a pensiilor; - perfecţionarea sistemului de asistenţă socială; - îmbunatăţirea stării de sănătate a populaţiei, încurajarea şi reglementarea producţiei interne a medicamentelor de bază; - asigurarea protecţiei copilului, ca prioritate naţională, şi reglementarea sistemului de adopţii, în conformitate cu normele internaţionale, în special ale ONU; - sprijinirea şi întărirea familiei ca entitate socială fundamentală; - ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor şi familiilor lipsite de venituri sau cu venituri mici, prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, diminuarea sărăciei, prin creşterea gradului de ocupare a populaţiei active; - dezvoltarea civismului, a solidarităţii sociale şi a dialogului intercultural.

14. Noţiunea de conflictPrin conflict în sens restrâns, „obiectiv“, cercetarea în domeniul păcii şi conflictelor înţelege (...) o diferenţă ireconciliabilă de poziţii într-o chestiune anume care face obiectul conflictului. Aici poate fi vorba despre un obiect real, de ex. proverbialul măr al discordiei pe care şi-l dispută doi copii, sau poate fi vorba despre o chestiune abstractă - de ex. reglementarea legală a avorturilor. Vom vedea că, dacă privim conflictele în acest fel, ele sunt inevitabil legate de viaţa socială, fiind resimţite ca un lucru „firesc“, nici pozitiv şi nici negativ. Conflictele sociale devin manifeste (deschise) prin comportamentul conflictual al cel puţin uneia dintre părţile implicate în conflict. Din comportamentul conflictual al tuturor părţilor implicate rezultă felul în care decurge conflictul. Distingem, în acest sens, între forme paşnice şi forme violente. Comportamentul constituie cel de-al doilea colţ al triunghiului conceptual, propus de cercetătorul Johan Galtung (1978) ca mod de conceptualizare a „conflictului“. Conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen universal care poate fi întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane. Nu prezenţa conflictelor este problematică, nu ea este cea care constituie o ameninţare la adresa păcii, ci formele ei violente, care propagă sisteme nedrepte, care avantajează doar una dintre părţile implicate, înclinate spre preluarea puterii şi spre impunerea propriilor interese şi care cred că doar ele deţin „adevărul absolut“. Asemenea atitudini pot degenera cu uşurinţă în modele de gândire şi de comportament orientate după cucerirea totală: pierderile suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru cealaltă. Câştigătorul, prin asociere, este cel mai puternic, dreptatea stând de partea lui.

15. Cauzele conflictuluiCauzele conflictelor sunt diverse. Unii autori reuşesc să le reducă la una sau două categorii foarte largi, în vreme ce alţii propun diverse inventare, mai mult sau mai puţin analitice. Iată câteva surse ale conflictelor:Lipsa comunicării este deseori o sursă de conflict. În astfel de situaţii, singura cale de soluţionare a conflictului o reprezintă cooperarea, care permite fiecărei părţi să afle poziţia şi argumentele celeilalte părţi dacă cei antrenaţi în conflict doresc să coopereze în scopul găsirii celei mai acceptabile soluţii. Schimbul de informaţii permite fiecărei părţi să aibă acces la raţionamentele şi cunoştinţele celeilalte, neîncrederea, confuzia şi neînţelegerea putând fi astfel diminuate în mod sensibil. Dezacordul vizează îndeosebi aspectele etice, modalităţile în care ar trebui să fie exercitată puterea, luându-se în considerare probitatea morală şi corectitudinea. Astfel de diferende afectează atât alegerea obiectivelor cât şi a metodelor. Puterea formala fie informala in cadrul grupului. Unii manageri au tendinţa de a alimenta şi escalada conflictele interpersonale tocmai pentru a-şi consolida poziţiile lor în cadrul organizaţiei. Ambiguitatea

informaţiilor, prezentarea deformată a realităţii, denaturarea raţionamentelor celorlalţi sunt principalele mijloace ale managerilor incompetenţi. Existenţa unor scopuri diferite – nu întotdeauna indivizii sau grupurile cad de acord asupra a ceea ce trebuie făcut. Uneori problemele apar la alcătuirea listei de priorităţi, alteori scopurile pot fi total diferite. Devine periculos atunci când indivizi sau grupuri au o “agendă ascunsă”, scopuri nedeclarate, de multe ori diferite de cele ale organizaţiei, pe care le urmăresc în detrimentul acesteia.Sistemele de valori – dezacordurile pot viza aspecte etice, limitele şi modalităţile în care trebuie exercitată puterea, etc. Una dintre soluţii este ca părţile implicate să ajungă să recunoască şi să accepte diferenţele, adoptând soluţii de acţiune în care să se evite “punctele nevralgice”.În cazul unor resurse limitate la nivelul organizaţiei, dezvoltarea unor elemente structurale afectează posibilităţile celorlalte departamente. Relaţiile dintre departamentele unei organizaţii sunt determinate de reacţiile unora la necesităţile celorlalte, de corectitudinea schimbului de informaţii sau atitudinea membrilor unui departament faţă de celelalte departamente şi membrii acestora. Şansele mai mari pe care le au unele grupuri de a avea un statut social considerat de alţii mai onorabil, constituie o altă sursă de conflict structural, (relaţiile dintre compartimentele de producţie şi administraţie ale multor firme între care există interacţiuni şi sentimente ce definesc o stare conflictuală). Aceasta a fost o prezentare generală a cauzelor posibile ale conflictelor. Dacă luăm în considerare tipurile specifice de conflicte însă, putem spune că în ceea ce priveşte:

conflictele interpersonale – principalele motive sunt: diferenţa de pregătire profesională; rezistenţa la stres, capacitatea de efort; neconcordanţa de caracter şi comportament; hărţuirea sexuală; sexismul;

conflictele intergrupuri – au ca motive principale: comunicarea defectuoasă; sisteme de valori diferite; scopuri diferite; ambiguităţi organizaţionale; dependenţa de resurse limitate; influenţa departamentală reciprocă, nemulţumirea faţă de statutul profesional.

16. Etapele conflictului.Conflictele sunt construite în etape specifice.Prina fază este dezacordul Dezacordul este neînțelegerea care apare ca urmare a diferențelor asupra unor valori sintetizate în cultură precum și ca urmare a lipsei de informații corecte asupra partenerilor de interacțiune, dar și din interese economice, politice, sociale diferite ale celor care intră în contact. Cea de-a doua fază Confruntarea apare pe fondul unei ideologii care motivează actorii din confruntare în a susține o anumită idee contrară cu a celorlalți. În faza a 3-ia de Escaladare se pune în mişcare o dinamică specifică care acutizează conflictul. În “faza de Lămurire“ interesul se concentrează pe redefinirea şi reorganizarea convieţuirii. Toate aceste faze mai sunt cunoscute şi sub numele de "arc al conflictului". Iar pentru a înţelege toate aceste faze sunt necesare competenţe specifice în ceea ce priveşte preocuparea cu conflictul, de-escaladarea acestuia, respectiv activităţile de reconciliere.

apariţia sursei generatoare a conflictului – stare dezacord; perceperea în mod diferit a conflictului – faza de confruntare; apariţia explicită a caracteristicilor stării de conflict – escaladarea/aparaiția unui conflict resimţit; acţiunea deschisă menită să soluţioneze conflictul – stare de lămurire; ivirea consecinţelor conflictului.

17. Părţile unui conflictAcestea sunt  grupuri, entitati sociale, sau indivizi implicati in conflict. Orice persoana sau entitate sociala care intra in aceasta categorie poate fi o parte a confictului.–     Partile primare au un interes direct in conflict si pot sa-si urmareasca activ scopurile destinate promovarii propriilor interese.–     Partile secundare au o miza in rezultatul unui eveniment, pot sau nu sa perceapa existenta unui conflict si pot sau nu sa decida jucarea unui rol activ sau reprezentarea in orice proces de luare a deciziilor. Partile secundare pot juca un rol cheie in facilitarea, tatonarea sau intarirea unui acord.–     Partile tertiare sau intermediare in general intervin pentru a ajuta la solutionarea unui conflict si pentru a ajuta  la imbunatatirea relatiilor dintre parti. Ele pot fi impartiale si fara nici o miza in vreun rezultat particular; sau pot lua apararea unei parti dar sunt vazute ca facilitatori legitimi de catre partile primare si secundare.

18. Tipuri de conflicte în organizaţiiDupă localizarea conflictului la care apare în organizaţie avem:1.conflictla nivel intrapersonal,adică conflictul de rol;2.conflict la nivel interpersonal, numit conflict intragrupal, adică are loc între membrii dininteriorul grupului;3.la nivel intergrupal conflictul există între diferite grupuri din organizaţie, grupuri dincadrul aceluiaşi departament sau din departamente diferite;4.la nivel organizaţional conflictul inter-departament, adică între departamentele organizaţiei.

M.Deusch identifică 5 tipuri de conflict luând drept criteriu relaţia dintre stareaobiectivă a lucrurilor şi percepţia părţilor aflate în conflict ai acestei stări:1. conflictul veridic este obiectiv, realizând dintr-o percepţie actuală a mediului, fără aavea o trăsătură alterabilă a mediului, şi de aceea este greu de rezolvat;2. conflictul contingent rezultă dintr-o incapacitate a părţilor implicate în conflict de aidentifica resurse alternative în rezolvarea problemei. De cele mai multe ori perspectiva îngustă,rigidă de abordare a problemei şi/sau tensiunea nejustificată emoţională blochează cadrul real derezolvare a conflictului;3. conflictul deplasat sau manifest este un conflict trăit pe fundalul unui alt conflict, cusubstrat mai profund, neexprimat însă imediat. Conflictul deplasat reflectă simbolic tensiunea şiiritabilitatea părţilor, rezultată dintr-un conflict profund, nerezolvat. Conflictul manifest este generatde o nelinişte obsedantă şi poate fi rezolvat doar prin izolarea de fondul profund sau prinrezolvarea formelor evidente, recunoscute ca atare de părţi;4. conflict latent se manifestă sub forma unei stări acute, adesea neconştientizate, deinconfort psihic, faţă de o anume problematică fără a fi atribuit expres unei situaţii concrete. Acest tip de conflict ar trebui să aibă loc, dar n-a avut loc pentru că n-a întrunit condiţiile de apariţie; însăcând condiţiile devin acute, individul conştientizează noua situaţie şi conflictul poate devenimanifest.5. falsul conflict rezultă dintr-o neînţelegere deformată a datelor. Falsul conflict esteconflictul, care are loc fără să existe o bază obiectivă pentru a-l declanşa. Un conflict fals se poate însă alimenta pe parcurs cu motive şi atitudini, care să-l transforme într-un conflict adevărat, maiales într-o atmosferă de competiţie şi suspiciune.

19. Criterii de clasificare ale conflictelor.Deosebim următoarele clasificări ale conflictelorDin punct de vedere al esenţei lor conflictele pot fi:

esenţiale (de substanţă) generate de existenţa unor obiective diferite; afective, generate de stări emoţionale care vizează relaţiile interpersonale; de manipulare; pseudo-conflicte.

Din punct de vedere al subiecţilor aflaţi în conflict pot exista următoarele categorii de conflicte: conflictul individual interior; conflictul dintre indivizi din acelaşi grup; din grupuri diferite; din organizaţii diferite; conflictul dintre indivizi şi grupuri; conflictul intergrupuri; conflictul dintre organizaţii.

O altă clasificare se poate face pe criteriul efectelor generale ale acestora, în: distructive; benefice.

Din punctul de vedere al duratei şi modului de evoluţie, conflictele pot fi; spontane acute comice

După Pondy după perceperea conflictului Conflict latent Conflict înțeles Conflict manifest

+ Din punct de vedere al intensităţii: Criza Tensiunea Neînţelegerea Incidentul Disconfortul

20. Tipologia conflictelor după L. PondyExistă mai multe modele teoretice de conflict. Thomas considera că modelele de conflict descriu fie procesul, fie structura unei situaţii conflictuale. Modelul procesual, elaborat de Pondy, porneşte de la premisa că singura modalitate de înţelegere a conflictului este perceperea sa ca un proces mai degrabă dinamic decât stabil sau static. Pentru a simplifica analiza manageriala, procesul conflictului poate fi defalcat in cinci secvente, conform schemei: Conflictul latent – Conflictul perceput – Conflictul simtit – Conflictul manifest – Conflictul final.Conflictul latent reprezinta etapa de dezvoltare a conflictului in care acesta abia este suspectat sau perceput.

Conflictul perceput reprezinta acea etapa in care problemele incep sa fie percepute, iar toti cei implicati in conflict recunosc aparitia acestuia.Conflictul simtit reprezinta etapa in care cei implicati nu numai ca stiu de existenta lui, dar simt deja starile de tensiune create, de anxietate, de enervare sau suparare.Conflictul manifest reprezinta etapa in care oamenii implicati incep sa se manifeste prin comportamentul propriu la frustrare si prin blocarea opozantilor lor.Conflictul final este momentul in care problemele au fost rezolvate sau amanate pentru mai tarziu.

21. Conflicte politice internationale.În mod tradițional, termenul de "conflict internațional" se referă la conflicte între diferite state-națiuni și conflicte între oameni și organizații din diferite state-națiune. Tot mai mult, cu toate acestea, acest termen se aplică și în cazul conflictelor inter-grup care se manifestă în cadrul a o țară atunci când un grup se luptă pentru independență sau creșterea socială, politică, sau de putere economică. Conflictele politice internaționale sunt de aceeași natură ca și conflicte politice nationale , cu excepția faptului că în continuare cu diferențiere la distanță, între diferite culturi, avînd bariere lingvistice, precum și o ambiguitate cu privire la a cărui legi vor fi aplicate. Uneori, aceste probleme devin foarte greu de manevrat, dar din ce în ce mai des se face apel pa organizațiile internaționale cu scopul de soluționare a litigiilor prin arbitraj. Aceasta evită disputele jurisdicționale, și moderați unele dintre celelalte complicatii, de asemenea. Conflicte internaționale publice tind să fie mult mai greu de rezolvat. În timp ce acest termen a fost limitat inițial la conflicte între statele-națiune suverane, în ultimele două decenii, un număr tot mai mare de așa-numitele conflicte "internaționale" au fost de fapt inter-grup sau conflicte comunale în termen de o țară. (Exemple sunt Irlanda, Sri Lanka, Bosnia, Kosovo, Rwanda, și Cecenia în plus față de cele enumerate mai sus, și multe altele.) În cele mai multe dintre aceste cazuri, problema în cauză a fost suveranitatea unui anumit grup etnic sau regiune , și / sau egalitatea acelor grupuri etnice în structurile politice, sociale, economice din cadrul acelor societăți. Până la momentul respectiv, conceptul de suveranitate a sugerat că alte națiuni nu ar trebui să devină implicat în astfel de litigii "interne". Cu toate acestea, costurile umane și valorile în schimbareau provocat ca rezultate intervenție internațională în aceste conflicte "interne" tot mai frecvent.

22. Conflicte politice naționaleÎn componenţa conflictelor sociale un loc aparte îl ocupă conflictele politice. Specificitatea lor constă în aceea, că ele se desfasoară şi se manifestă în sfera politică, adică apar şi există în legătură cu puterea politică, cu existenţa şi manifestarea/ funcţionarea ei în cadrul societatii concrete. Relaţiile din cadrul acestei sfere sunt foarte complicate şi variate, şi totuşi, generalizând pot fi împărţite în două grupe de bază: 1) relaţii de colaborare şi participare a cetatenilor, membrilor societatii în cadrul acestei puteri; 2) relaţii de luptă pentru putere, pentru împărţirea ei între diferite grupuri şi relatii pentru realizarea ei în practică, relaţii de luptă pentru determinarea strategiilor, prioritatilor, direcţiilor, formelor şi metodelor activitatii ei.Conflictul politic national poate fi definit ca ciocnirea, confruntarea rivalitatea subiecţilor politici, condiţionate de caracterul diametral opus al intereselor lor politice, al scopurilor, convingerilor, valorilor lor.Conflictul politic national se caracterizează printr-un şir de trăsături specifice: a) el reprezintă ciocnirea, rivalitatea subiecţilor politici, condiţionată de divergenţa intereselor, orientărilor, valorilor, concepţiilor politice; b) el se distinge prin aceea, că interacţiunea dintre subiecte vizează interesele generale, universale care afectează atât majoritatea sau chiar toţi cetatenii şi de sigur, puterea de stat; c) obiect sau arenă a conflictelor politice este puterea politică şi de stat, posedarea sau stăpânirea ei, aranjamentul institutiilor puterii, statutul juridic al grupurilor sociale, valorile şi simbolurile puterii politice şi în genere a întregului sistem politic; d) conflictele politice se deosebesc de toate celelalte nu numai prin caracterul lor complicat şi multiaspectual, dar şi prin aceea că ele într-un fel sau altul sunt organizate, instituţionale. și asta fiindcă valorile politice sunt confirmate în norme, în politică, în primul rând în norme juridice (constitute, legislate etc.), chemate să reglementeze comportamentul actorilor politici. De aceea conflictul politic în mod obligatoriu include relaţii adverse (diametral opuse) ale actorilor fie fata de normele şi valorile politice în genere, fie fata de interpretarea, înţelegerea lor, fie fata de căile şi mijloacele realizării lor de către structurile puterii; e) trăsătura caracteristică a conflictului politic este monopolul părţii care define puterea asupra aplicării constrângerii. Dacă conflictul ameninta existent.

23. Conflicte economice.Conflicte economice- conflict de interese economice și ciocniri dintre grupurile de oameni care exprimă aceste interese. La nivelul societății și întreprinderilor așa tipuri de stări de conflict sunt inevitabile. Dar probabilitatea ciocnirilor grupurilor de oameni cu interese economice și direcții de evoluție economică sunt evaluate diferite. Din punct de vedere al curentelor economice clasice și neoclasice rivalitatea intereselor economice o reprezintă diferența acestora din punct de vedere al timpului care din punct de vedere lung al timpului vor duce la

rezolvarea situațiilor și ca rezultate la o armonizare a intereselor commune. Singura conditie a scolilor de gindire clasică și neoclasică e ideea de a urma principiile unei economii libere și mai presus de toate de a respecta interesul individual al fiecăruia. Respectul interesului public- este o cauză a respectării intereselor individuale fiecăruia. Sarcina puterelor economice în acest caz constă în formarea unor condiții a economiei libere fără mari implicații în procesele economice în evoluție.Din punct de vedere al instituționalizmului cinfluctul intereselor duce ca rezultat la o ciocnire grupurilor de oameni care-și exprimă interesele proprii. Oamenii în aceste condiții se unesc în cadrul grupurilor pentru a-și promova și proteja propriile interese.Dorințele fiecăror din grupuri în acest cazul sunt diferite. Ca exemplu dorințele producătorilor și a consumatorilor businessului mic și mare, aangajatorilor și angajaților, importatorilor și a producătorilor interni. În aceste cazuri ca protecția impotriva altor grupe să nu pășească peste litmetele civilizate este necesară intervenția statului pentru soluționarea conflictelor respective. Conflictelel economice sunt inevitabile și la nivel al relațiilor economice international. Dar pentru ca aceste conflicte să nu evolueze în conflicte armate trebuie respectat dreptul international precum și dezvoltarea comerțului international.

24. Conflicte culturale.Conflict cultural reprezintă conflicutl care apare în mintea individului sau grupului de indivizi situate la intersectia a două cuturi care au și promovează norme standard și cerințe diferite. Este o fază critică în cadrul conflictului dintre valori, norme, orientări, poziții și opinii diferite între indivizi grupuri de indivizi și societate, între diferite comunități sau coaliții ale acestora. Conflictele culturale diferă în esență de toate celelalte tipuri de conflicte datorită scopurilor și cauzelor acestora. Conflictele culturale diferă în special după cruzimea acestora. Fără compromisuri, iar în cazul utilizării forței urmăresc asemenea scopuri de a lichida opoziția care promovează valori străine. Cu această specificare este legată și o deosebită complexitate de a găsi compromisuri și implimentarea acesteia intre părțile conflagrante care tind să-și apere principiile sale pînă la capăt. Problema conflictelor culturle este indisolubil legată de problema toleranței culturale și complementaritate cu o altă cultură și căutarea punctelor de intarsecție sau de egalitare de interese. Conflictele culturale sunt specific condiționate de diferențieri ideologice sau de incopatibilatea ideilor a ideologiilor filozofice si/sau religioase, norme tradiționale care servesc ca un punct de inceput al conflagrațiilor. Conflictele respective cunt consecrate în esență diferențierii în ceea ce privește parametrii ideologici diferiți.

25. Conflicte enticeConflictele etnice, peste tot pe glob, sunt cauzate de un cerc vicios în care etno-politicile şi dilema de securitate a grupurilor etnice se influenţează şi se stimulează reciproc. În pofida aceloraşi mecanisme care stau la baza lor, conflictele etnice au finalităţi diferite (aşa cum se va demonstra în numărul următor prin analizarea cazului divizării paşnice a Cehoslovaciei şi a cazului secesiunii violente din fosta Iugoslavie). Diferenţa este dată atât de procesele din interiorul statului (modul în care guvernul central mediază conflictul, fie prin acceptarea separării, fie prin încercarea de reprimare a mişcării separatiste, modul în care sunt rezolvate crizele politice şi constituţionale) cât şi de dinamicile de la nivel regional sau chiar global (recunoaşterea independenţei Croaţiei şi Sloveniei au avut un efect negativ asupra evenimentelor din Bosnia, la fel ca şi semnarea acordului de încetare a războiului dintre Croaţia şi Serbia). Nu în ultimul rând, soluţionarea paşnică sau violentă a acestor conflicte depinde şi de eficienţa medierii lor de către organismele internaţionale. Ambiguitatea strategiei adoptate de aceste organisme în cazul Bosniei a avut consecinţe catastrofale arătând că ele nu erau pregătite să se confrunte cu acest nou tip de conflict specific erei post-Război Rece.

26. Conflicte ideologiceConflictele ideologice sunt conflictele care apar din percepția că ideologia sau setul de valori la cere speră cineva sunt contestate sau puse sub semnul întrebării ca fiind atac asupra ideilor și modului de gîndire liberă a oamenilor. Ste o convingere că incercarea cuiva de a adapta ideologia ca rezultat a circumstanțelor schimbătoare este o amenințare asupra ideologiei fiecăruia. Conflictele respective apar din cauza diferențierilor în ceea ce privește codul de valori, credințele unu grup de oaei fiid strîns legate de modul de gîndire a omului. Ideologia poate fi privită ca un flux constant de valorile scimbătoare de-a lungul timpului, sunt ca niste strategii de a duce viața decît un set de principii. Conflictele ideologice devin adesea greu de rezolvat fiind rezistent impotriva rezolvării avestora, aspectele originale ale acestora sut adesea pierdute din vedere, presupun o comunicare deschisă foarte scurtă și neplăcută persoanelor în conflict.Stagiile unor asemenea conflicte sunt 1 Amenințarea- Convingerea că coexistența amelor idei nu este posibilă.2. Deformarea relațiilor-informația despre conflict și relații între grupui fie ciar și societăți este falsificată și modificată.3. Rigidizarea-relațiile devin tensionate și părțile membre stau la distanță una față de alta avînd un sens de ură față de cealaltă parte conflictuală. 4. Înțelegerea secretă – Ambele părți ajung a avea nevoie de un conflict deschis pentru a-și menține identitatea personală.

27. Conflicte religioase.

Una din categoriile conflictelor de idei este cel religios, conflict care a insotit istoria omenirii, cel maiimportant lucru de retinut este ca aceasta categorie de conflict nu este intre religii ci este cauzat de acestelement religios.Un conflict religios este acel conflict determinat sau cauzat de divergente religioase, acestea pot fiintre state cu religii diferite, dar pot fi si intre state si secte din ineriorul unor orase sau a unor grupurireligioase care vor sa-si extinda influenta.Exista numeroase exemple de conflicte religioase, insa cele mai importante pot fi cruciadele, exista siconflicte care au un element etnic, desi nu sunt considerate conflicte religioase, insa aceste elemente staula baza tipologiilor conflictelor.Cu alte cuvinte se poate spune ca nu exista un conflict ideal, in acestea se pot regasi elemente si dincelalalte categorii de conflicte.Religia este considerata centrul unui sistem de valori ale unei comunitati, se poate spune ca nu existanici un element interetnic care sa justifice sau care sa duca in mod direct la un conflict, insa sunt utilizateca justificare.Religia a fost utilizata in calitate de motiv pentru pornirea unor razboaie, in asemenea state in careexista o coerenta confesionala, de exemplu monarhia, cand monarhul era botezat intr-o anumita religie,toti supusii acestuia primeau religia, insa in aceasta coerenta statala existau si divergente ce erau denumiteerezii. Prima forma de conflict majora au fost cruciadele, cele cruciade clasice 1092-1270, prima este insa ceacare traieste fervoarea religioasa cea a cruciadelor taranesti, cea de-a patra este cea in care nu se maiajunge in orient, tot ce inseamna efectul religios dispare, aceasta fiind considerata prima ruptura.Cea de-a doua ruptura se poate regasii in reforma lui Martin Luther.

28. Gestionarea şi managementul conflictelor.Managementul conflictului include trei activităţi principale: analiza, prevenirea şi rezolvarea.

Analiza conflictului ne permite să colectăm şi să interpretăm date despre: natura conflictului, părţile aflate în conflict, comunicarea între părţile în conflict, relaţia socială stabilită între acestea, interesele divergente, colaterale şi comune, precum şi despre echilibrul de putere între părţi.

Rezolvarea conflictului include diverse activităţi, de tipul: managementul problemelor, consultanţă în strategii de negociere, mediere, facilitare şi orice alte tehnici de construire a consensului.

Prevenirea conflictului este o activitate mai complexă şi presupune acţiuni pe diverse planuri:- training pentru dezvoltarea abilităţilor în domenii ca negociere, mediere, rezolvarea problemei, consensului;- politici şi proceduri pentru derularea relaţiilor umane, a celor cu autorităţile şi dezvoltarea strategiilor de rezolvare a conflictului;- servicii, cum ar fi: avocatul poporului, mediator social sau mediator comunitar.Indiferent de metoda concretă de soluţionare a conflictelor, trei acţiuni preliminare ar putea să ducă la creşterea şanselor de reuşită:

definirea precisă a subiectului disputei; îngustarea terenului de dispută; lărgirea spectrului posibilităţilor de rezolvare.

În anumite situaţii conflictuale este recomandabilă strategia relaxării limitate; aceasta constă în realizarea unor înţelegeri asupra unui număr de probleme individuale ce pot fi separate de aspectele mai largi şi mai importante ale disputei, ale căror soluţionări sunt mai dificil de realizat. Se trece astfel de la o situaţie de conflict total, în care singurele alternative de rezolvare sunt victoria sau înfrângerea, la o dispută cu o gamă mai largă de posibilităţi de rezolvare, de pe urma căreia pot beneficia ambele părţi.Alegerea strategiei optime de management al conflictului trebuie să aibă în vedere următorii factori: – seriozitatea conflictului; – chestiunea timpului (dacă trebuie rezolvat urgent sau nu); – rezultatul considerat adecvat; – puterea de care beneficiază managerul; – preferinţele personale; – atuurile şi slăbiciunile pe care le manifestă în abordarea conflictului

29. Harta Conflictului.30. Metode contemporane de rezolvare a conflictelor.

Dintre metodele contemporane utilizate în rezolvarea conflictelor pot fi menționateEvitare -        Problema este neimportantă sau alte probleme mai importante au devenit mai presante

-        Nu există nici o şansă de a-ţi satisface interesele;-        Declanşarea unui conflict este mai plauzibilă decât rezolvarea problemei;-        Pentru a lăsa oamenii să se calmeze şi a avea o perspectivă asupra desfăşurării evenimentelor.-        Sunt necesare informaţii suplimentare.-        Alţii pot rezolva conflictul într-o manieră mai eficientă.-        Problemele par a fi esenţiale sau simptomatice.

Colaborare -        Găsirea unor soluţii integratoare pentru interese de importanţă majoră.-        Când obiectivul propriu este de a învăţa.-        Combinarea opiniilor contradictorii.-        Câştigarea adeziunii tuturor prin luarea în considerare a mai multor interese şi realizarea unui consens general.

Competiţie -        Când rapiditatea decizională este de o importanţă vitală.-        În probleme importante, în care trebuie implementate acţiuni nepopulare.-        În problemele vitale pentru firmă, când managerii sunt convinşi că punctul lor de vedere este corect.-        Împotriva celor care profită de atitudinea îngăduitoare.

Compromis -        Obiectivele sunt importante dar riscul declanşării unui conflict este prea mare.-        Oponenţii cu putere egală sunt hotărâţi să pună în aplicare idei care se exclud reciproc.-        pentru realizarea temporară a unui echilibru.-        pentru asigurarea unei retrageri “onorabile”, atunci când colaborarea sau competiţia nu poate duce la un rezultat pozitiv din punct de vedere al satisfacerii propriilor interese.

Acomodare -        Când se ajunge la concluzia că propriile raţionamente nu sunt corecte.-        Pentru a permite ca o altă variantă mai bună să fie aplicată.-        Pentru a obţine credit social în perspectiva ivirii unor probleme viitoare mai importante.-        Pentru a minimiza pierderile.-        Când situaţia este scăpată de sub control.-        Când armonia şi stabilitatea sunt esenţiale.

În literatura de specialitate mai pot fi întâlnite următoarele abordări în vederea soluţionării conflictelor, din perspectiva acţiunii:Retragerea – managerul nu manifestă interes pentru soluţionarea conflictului şi preferă să nu se implice; această strategie este periculoasă pentru că poate da naştere unor blocaje de comunicare atât pe orizontală cât şi pe verticală în organizaţie.Aplanarea – reprezintă strategia folosită de acei manageri care caută aprobarea celor din jur, în loc să caute ca obiectivele organizaţionale să fie atinse; el va încerca să împace pe toată lumea.Forţarea – este abordarea managerului care, spre deosebire de cel de mai înainte, doreşte cu orice preţ să realizeze obiectivele de productivitate şi va apela la constrângere, uzând exagerat de puterea cu care a fost investit.Compromisul – se află ca atitudine a managerului între cea de a doua şi cea de a treia formă de strategie, adeseori fiind atins prin negocieri.Confruntarea – este singura abordare care poate duce la rezolvarea definitivă a conflictului, luând în considerare atât nevoia de productivitate cât şi pe aceea de cooperare interumană.

31. Negocierea.Negocierea este un proces prin care se doreşte ajungerea la o înţelegere echilibrată, corectă pentru ambele

părţi. Aceasta este o înţelegere pe care ambele părţi o vor respecta cu fermitate. În acest scop va trebui dezvoltată voinţa, orientarea adecvată spre scopul comun de rezolvare a conflictului, puterea şi flexibilitatea.

ETAPELE NEGOCIERII1. PREGĂTIREA

1. Priviţi conflictul ca pe o oportunitate.2. Fiţi permanent deschis la o posibilă descoperire. Negocierea este un ca un joc de puzzle mărit la scara

vieţii, în care piesele le creaţi dumneavoastră. Căutaţi ceea ce vi se potriveşte.3. Căutaţi să nu aveţi idei fixe pentru soluţionarea problemelor.4. Întocmiţi lista nevoilor şi temerilor.5. Puneţi întrebarea: „Ce produs final vreau?” nu uitaţi aspectele psihosociale cum ar fi recunoaşterea,

securitatea, relaţiile.6. Evaluaţi gama rezultatelor palpabile prin care s-ar defini „produsul” final.7. Ţineţi faptele la îndemână. Colectaţi toate datele faptice de care veţi avea nevoie în timpul negocierii.8. Pregătiţi răspunsuri la întrebările: „Ce vreau? Care este esenţa a ceea ce intenţionez să spun? La cine

apelez? Cum abordez persoana? Cum abordez problema?, etc.”9. Încercaţi să intuiţi cum gândeşte celălalt. (Cum şi-ar susţine cauza? Ce opţiuni are? Ce dificultăţi iminente

îl aşteaptă? Care vor fi implicaţiile pentru acesta?, etc.)2. INTERACŢIUNEAPrincipii:

1. Utilizaţi factorii care favorizează empatia.2. Fiţi răbdători. Folosiţi ascultarea activă.3. Folosiţi asertivitatea adecvată pentru a discuta despre nevoile dvs. şi produsul aşteptat.4. Stabiliţi un climat specific strategiei victorie/victorie.5. Evitaţi rezultatele de tip victorie/înfrângere.

6. Fiţi scurt şi la obiect. Nu pălăvrăgiţi şi evitaţi confuziile.7. Aveţi curajul propriilor convingeri şi astfel proiectele bune vor fi în avantajul ambelor părţi.8. Puneţi problema dvs. şi în funcţie de nevoile celuilalt – nu vorbiţi doar în numele nevoilor dvs.9. Puneţi întrebări pentru a influenţa negocierea.10. Nu folosiţi fraze provocatoare. Evitaţi formulări de genul:”Păi, eu întotdeauna sunt cinstit şi rezonabil.”11.Nu confundaţi omul cu problema. Fiţi dur cu problema, dar blând cu omul.12.Includeţi şi punctul de vedere al celuilalt. Nu trebuie neapărat să fiţi de acord cu opinia celuilalt pentru a o

recunoaşte.13.Creaţi un climat de consens. Acordaţi mare atenţie terenului comun – acolo unde interesele, preocupările,

priorităţile sunt complementare.14.Ajustaţi aşteptările nerealiste.15.Fiţi flexibil.16.Acordaţi atenţie diferenţelor culturale.17.Nu vă abateţi de la scop, dar adaptaţi mijloacele folosite pentru atingerea acestuia.18.Nu întotdeauna oamenii negociază corect.19.Luaţi notiţe. Multe negocieri sunt de durată. Luaţi întotdeauna propriile dvs. notiţe chiar dacă cineva este

desemnat cu întocmirea procesului verbal.20.Sesizaţi momentul în care trebuie să vă opriţi. (momentul în care se încing spiritele, s-a ajuns la un impas,

lipsesc informaţii esenţiale pentru a continua, etc.)3. ÎNCHEIEREAPaşi: Evaluarea acordului Confirmarea acordului prin rezumare Întocmirea şi semnarea contractului.32. Medierea.

Medierea este un proces prin care se intervine între părţi ostile care vor fi conduse spre rezolvarea conflictului. Mediatorul încearcă să găsească un punct de vedere obiectiv şi neutru. Rolul său decurge din atribuţiile lui legale sau poate fi asumat din oficiu. Mediatorul este parte neutră. El nu se implică direct, cu excepţia cazurilor când încearcă să facă părţile adverse parteneri. Un mediator oferă garanţia că fiecare parte îşi prezintă punctul de vedere, dar totodată îl ascultă şi pe celălalt. Mediatorul îi îndrumă pe cei doi spre găsirea de soluţii satisfăcătoare pentru toată lumea. Medierea este un proces structurat prin care părţile aflate în conflict sunt ajutate de o parte neutră şi imparţială, mediator, să negocieze problema care face obiectul litigiului dintre ele, astfel încât să se ajungă la un acord. Este o metodă alternativă sau complementară de intervenţie a poliţiei în situaţiile în care stricta aplicare a legii nu asigură în totalitate repararea traumelor produse prin comiterea unei fapte.

Avantajele medierii:- poate degrava activitatea instanţelor de judecată, determina creşterea calităţii actului de justiţie;- în plan social, urmăreşte consensul, restaurarea echilibrului în relaţiile interumane;- asigură păstrarea relaţiilor între părţi şi după terminarea procedurilor în justiţie, mai ales atunci când

hotărârea se reflectă direct asupra terţilorReguli:

Imparţialitate - păstrarea echilibrului între părţi, evitarea oricăror forme de manipulare, intimidare, ameninţare. Foarte important este ca mediatorul să nu fie perceput ca fiind în relaţii personale cu nici una dintre părţi; Neutralitate. Mediatorul nu poate impune sau sugera o soluţie părţilor. Părţile generează opţiuni, negociază alternative posibile, iar soluţia le aparţine în întregime. Mediatorul facilitează comunicarea, ajutând părţile să-şi identifice interesele comune, menţine dialogul, atenţionează părţile atunci când soluţia găsită implică o terţă persoană sau este în discordanţă cu prevederile legale, gestionează procesul de mediere;Durabilitatea acordului final depinde de măsura în care satisface interesele:- părţilor, într-o mare măsură- colaterali, într-o măsură acceptabilă- indirecţi, în măsura în care pot tolera acordulTentaţii pentru mediator- ştie toate răspunsurile- dă sfaturi- ia partea unuia sau altuia- foloseşte un limbaj neclar sau indirect

- se simte neconfortabil în momentele de tăcere- vrea să aibă succes prin ajungerea la un acord cu orice preţ1.2. TIPURI DE MEDIEREA. MEDIEREA FORMALĂ – o alternativă la sistemele legale şi alte metode tradiţionale de rezolvare a conflictelor.B. MEDIEREA INFORMALĂ – intervenţia în conflictul între prieteni, colegi, etc. care nu se descurcă singuri pentru a găsi o rezolvare.1.3. ETAPELE MEDIERII1. Pregătirea – presupune istoricul disputei, date despre părţi, invitarea părţilor, crearea cadrului pentru mediere (oponenţii să nu stea faţă în faţă, să aveţi la îndemână o tablă sau hârtie pentru notiţe), stabilirea orarului de lucru, precizarea rolului mediatorului, stabilirea regulilor pe parcursul medierii.2. Înfăţişarea părţilor pentru mediere

- destinderea atmosferei- calmarea spiritelor

3. Strângerea informaţiilor- sistematizarea intereselor, opţiunilor, criteriilor fiecărei părţi

4. Identificarea problemei- prin ascultare activă se identifică interesele comune şi resorturile intime care au dus la divergenţe- prin reformulare pozitivă şi refrazare se recunoaşte cu părţile problema

5. Elaborarea şi evaluarea opţiunilor formulatea. opţiuni favorabile soluţionării conflictuluib. menţinerea pe poziţii

6. Negocierea opţiunilor, criteriilor, intereselor- din opţiunile favorabile poate decurge acordul sau dezacordul părţilor- menţinerea pe poziţii duce la orientarea părţilor către un proces în justiţie

7. Încheierea înţelegerii dintre părţi- decurge doar din acordul părţilor - de preferabil prin legalizare notarială.