DREPT CIVIL.persoana Fizică Și Persoana Juridică(1)

8/16/2019 DREPT CIVIL.persoana Fizică Și Persoana Juridică(1)

1/27

1

DREPT CIVIL. PERSOANA FIZICA SI PERSOANA JURIDICA

Lector univ.dr. Violeta Slavu

1.PERSOANA FIZICA

1.

Definiţie, sediul materiei;

2. Capacitatea de folosinţă:

a. Definiţie; caractere juridice, conţinut

b. Începutul capacităţii de folosinţă; prezumţia timpului legal de concepţie;

c. Sfârşitul capacităţii de folosinţă; momentul morţii - moartea fizic constatată şi

declararea judecătorească a morţii;

d. Incapacităţi de folosinţă ale persoanei fizice

3.

Capacitatea de exerciţiu: a. Definiţie; caractere juridice, feluri;

b. Incapacităţi de exerciţiu şi sancţiunea lor

4. I denti fi carea persoanei f izice;

a. Definire, natura juridică a atributelor de identificare a persoanei fizice, caractere

juridice;

b. Numele; definiţie, caractere juridice, natura juridică;

c. Numele de familie (definiţie, dobândire, modificare, schimbare, retranscriere)

d. Prenumele (definiţie, stabilire, schimbare, efecte juridice); pseudonimul, porecla

e. Domiciliul (definiţie, caractere juridice, efecte, feluri-domiciliul de drept comun,

domiciliul legal şi domiciliul convenţional);

f. Reşedinţa (definiţie, caractere, stabilire şi dovadă);

g. Starea civilă (definiţie, clasificare, efecte, caractere juridice, proba stării civile);

h. Actele de stare civilă

2.PERSOANA JURIDICĂ

1.

Definiţie, natură juridică, sediul materiei,

2.

Elementele consti tuti ve ale persoanei ju r idi ce;

a. Organizarea proprie;

b. Patrimoniul propriu;

c. Scopul propriu


2/27

2

3. Clasificare;

4. Capacitatea persoanei ju r idi ce:

a. capacitate de folosinţă, dobândire, încetare, principiul specialităţii.

b. capacitate de exerciţiu, dobândire, încetare.

5. I denti fi carea persoanei j ur idice;

a. Atribute generale de identificare a persoanei juridice (denumirea; sediul;

naţionalitatea; contul bancar);

b. Atribute speciale de identificare a persoanei juridice (codul unic de înregistrare,

capitalul social, firma, marca.

6. Înfiinţarea persoanei jur idice. Înr egistrarea ;

a. Moduri de înfiinţare;

b.

Nulitatea persoanei juridice;

7. Reorganizarea şi încetarea persoanei juridice:

a. Noţiune,

b. Moduri de reorganizare (fuziune, divizare, transformare)

8. Încetarea persoanei ju r idice;

a. Noţiune şi moduri de încetare;

b. Dizolvarea persoanei juridice;

c. Desfiinţarea persoanei juridice.

Bibliografie:

Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală.Persoanele, ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2013;

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele în reglementarea noului

Cod civil, ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013;

Codul civil art.25-57; 82-103 (persoana fizică); art.187-251 (persoana juridică).

Daniela Ciochină, Drept civil. Persoanele, ed.C.H.Beck, București 2014

ATENŢIE! Pentru examen aveţi şi prescripţia extinctivă (materialul deja postat) precum şi:

Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed.

Hamangiu, 2011, pp.268-332;


3/27

3

Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală.Persoanele, ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2013, pp.255-295.

Codul civil art.2500-2556.

Capitolul I I

PERSOANA FIZICĂ, SUBIECT DE DREPT CIVIL

Noţiunea de persoană fizică. Ca subiect de drept civil, persoana fizică reprezintă omul

privit ca titular de dr epturi subiective civile şi obligaţii civile.

Sub aspect etimologic, termenul de “persoană” provine de la cuvântul latin persona, ce

desemna la teatru masca pe care o purta pe scenă actorul, sugerând rolul său în piesă. Preluându -

se acest cuvânt în drept, s-a dorit să se exprime rolul omului de actor pe scena vieţii juridice.

Clasifi carea persoanelor fi zice

Categoria persoanelor fizice ca subiecte de drept civil, este susceptibilă de mai multe

clasificări.

Astfel într-o primă clasificare deosebim:

minorii până la împlinirea vârstei de 14 ani;

minorii cu vârsta între 14 şi 18 ani;

majorii, adică persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, precum şi minorul care se

căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

Într-o altă clasificare , putem distinge:

persoane fizice cu cetăţenie română;

persoane fizice cu cetăţenie străină;

persoane fizice fără cetăţenie (apatrizii).

În fine într-o altă clasificare putem face distincţie între:

persoane fizice cu domiciliul în România;

persoane fizice cu domiciliul în străinătate.

Sediul mater iei

Actele normative prin care este reglementată persoana fizică sunt în principiu

următoarele:

- Constituția României ( art.16, art.25, art.49);

- Codul civil ( Cartea I – Despre persoane/ art.25-257;Cartea a II-a – Despre

familie/ art.258-534)


4/27

4

- Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, modificată şi completată prin

Legea nr.117/2006;

- O.G. nr.41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor

persoanelor fizice;

- O.U.G. nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de stare civilă,

aprobată cu modificări prin Legea nr.290/2005, ş.a.

I denti fi carea persoanei f izice

Noţiune: Identificarea persoanei fizice reprezintă individualizarea

persoanei fizice în raporturile juridice, deci determinarea poziţiei sale în viaţa juridică.

Identificarea persoanei fizice reprezintă o necesitate generală, în sensul că însăşi

societatea are interesul ca fiecare membru al ei să poată fi identificat în multiplele raporturi

juridice la care participă şi permanentă întrucât fiinţa umană participă continuu (de la naştere şi până la moarte) la cele mai diverse raporturi juridice.

Identificarea persoanei fizice se face cu ajutorul mijloacelor sau atributelor de identificare

a persoanei fizice şi anume: numele, domiciliul, starea civilă şi codul unic persoanal.

Natura juridică a atributelor de identificare a persoanei fizice

Ca natură juridică, atributele de identificare a persoanei fizice sunt drepturi subiective

civile nepatrimoniale ce prezintă următoarele caractere juridice:

- au ca obligaţie civilă corelativă, obligaţia negativă şi generală de a nu li se aduce

atingere, obligaţie ce revine tuturor celorlalte subiecte de drept, motiv pentru care în

doctrină se spune că aceste drepturi sunt opozabile erga omnes;

- sunt inalienabile, în sensul că nu pot fi înstrăinate;

- sunt imprescriptibile extinctiv (cu excepţia unor acţiuni de stare civilă) şi achizitiv (nu

pot fi dobândite prin posesie îndelungată);

- aparţin oricărei persoane fizice.

Numele

Noţiune şi caractere juridice

Numele reprezintă acel atribut de identificare a persoanei fizice care

constă în cuvintele prin care aceasta se individualizează în familie şi în societate, cuvinte

stabilite, în condiţiile legii, cu această semnificaţie.


5/27

5

Din punct de vedere structural, numele este alcătuit din numele de familie pentru care se

utilizează şi expresia de nume patronimic şi prenumele cunoscut şi sub denumirea de nume de

botez.

Numele de familie individualizează persoana fizică în societate în timp ce prenumele

asigură individualizarea acesteia în familie.

Lato sensu prin nume se desemnează atât numele de familie cât şi prenumele.

Stricto sensu, prin nume se desemnează numai numele de familie.

Ca drept subiectiv civil nepatrimonial numele prezintă următoarele caractere juridice:

- este un drept subiectiv absolut în sensul că poate fi exercitat de titularul său fără a fi

nevoie de concursul altei persoane;

- este un drept subiectiv inalienabil în sensul că persoana fizică nu poate renunţa la

nume după cum nici nu-l poate înstrăina; - este un drept subiectiv insesizabil în sensul că nu poate forma obiect al executării

civile;

- este un drept subiectiv imprescriptibil atât extinctiv cât şi achizitiv în sensul că pe de

o parte prin neutilizarea îndelungată a numelui, dreptul la nume nu se stinge iar pe de

altă parte simplul fapt al posesiei numelui respectiv nu poate conduce la dobândirea

dreptului asupra acelui nume;

- este un drept subiectiv strict personal în sensul că este exclusă exercitarea sa prin

reprezentare;

- este un drept subiectiv universal ceea ce presupune pe de o parte că toţi oamenii au

dreptul la nume iar pe de altă parte că omul se individualizează prin numele său

oriunde s-ar găsi, în spaţiu şi timp.

De asemenea numele se mai caracterizează prin:

- legalitate, în sensul că numele este recunoscut, ca aptitudine, prin lege care stabileşte

şi condiţiile dobândirii, modificării sau schimbării numelui;

-

unitate, în sensul că deşi este alcătuit din nume de familie şi prenume, totuşi acestea

împreună individualizează aceeaşi persoană.

Stabil ir ea (dobândi rea) numelu i de fami li e.

Potrivit art.84 alin.(1) Cod civ. alin.1 din Decretul nr.31/1954, numele de familie se

dobândeşte prin efectul filiaţiei…


6/27

6

Astfel:

- în cazul copilului din căsătorie, acesta primeşte numele de familie comun al părinţilor

dacă aceştia au un nume comun. În cazul în care părinţii nu au nume de familie

comun, atunci când soţii aleg să-şi păstrează numele de familie avute înainte de

căsătorie, copilul va lua numele de familie al unuia dintre soţi ori numele lor reunite.

Dacă părinţii nu se învoiesc asupra numelui copilului, acesta va fi stabilit de către

instanța de tutelă;

- în cazul copilului din afara căsătoriei recunoscut de ambii părinţi, acesta va primi

numele de familie al unuia dintre părinţi ori numele lor reunite. Dacă filiaţia a fost

stabilită numai faţă de un părinte, copilul va primi numele de familie al acestuia;

- în cazul copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi , numele de familie al acestuia

se stabileşte pe cale administrativă, prin dispoziția primarului localității unde seînregistrează nașterea.

Modificarea numelui de fami li e

Modificarea numelui de familie poate fi determinată de:

- schimbări în filiaţia persoanei fizice. Astfel dacă copilului găsit sau născut din părinţi

necunoscuţi i se stabileşte ulterior filiaţia faţă de unul dintre părinţi, el va lua numele

de familie al acestuia, iar dacă filiaţia se stabileşte faţă de ambii părinţi, va lua numele

de familie comun al acestora, numele unuia dintre ei sau numele lor reunite;

- schimbări generate de adopţie. Prin adopţie copilul dobândeşte numele de familie al

adoptatorului, iar la desfacerea adopţiei el redobândeşte numele de familie purtat

anterior.

- schimbări determinate de instituţia căsătoriei. La încheierea căsătoriei, soţii pot să-şi

păstreze numele lor dinainte de căsătorie, să ia numele unuia dintre ei sau numele lor

reunite. După divorţ sau în caz de nulitate a căsătoriei, fiecare dintre foştii soţi va

purta numele pe care îl avea înainte de căsătorie ( daca prin hotărârea de divorț nu s-a

dispus altfel, în sensul că soțul care prin căsătorie, a luat numele celuilalt soț și care la

desfacerea căsătoriei solicit și i se încuvințează să păstreze numele dobândit prin

căsătorie). În cazul încetării căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi, soţul

supravieţuitor are dreptul să poarte în continuare numele de familie comun.


7/27

7

Schimbarea numelui de familie şi a prenumelui

Prin schimbarea numelui de fami li e sau a prenumelui se înţelege înlocuirea la

cerere, a numelui de familie sau a prenumelui cu un alt nume de familie sau prenume, prin

decizie administrativă.

Pot cere schimbarea pe cale administrativă a numelui, cetăţenii români şi apatrizii cu

domiciliul în România pentru motive justificate (de ex. numele este format din expresii

indecente, ridicole).

Pseudonimul, format dintr-un cuvânt sau un grup de cuvinte, individualizează persoana

fizică într -un anumit domeniu de activitate. El este ales în mod liber de către persoana fizică şi

nu trebuie înregistrat.

Domiciliul şi reşedinţa

Noţiune, caractere juridice, categorii

Domiciliul reprezintă acel atribut de identificare a persoanei fizice care o

individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică.

Domiciliul provine de la expresia latină “domum colere” adică, casa pe care o locuieşte

cineva.

Pentru a se deosebi locuinţa statornică de cea temporară, se folosesc două noţiuni

juridice, respectiv: domiciliu şi reşedinţă.

Domiciliul persoanei fizice prezintă importanţă în toate ramurile de drept. În dreptul civil,

domiciliul persoanei fizice prezintă importanţă: în materie succesorală (locul deschiderii

succesiunii este ultimul domiciliu al defunctului); în ceea ce priveşte executarea unor obligaţii

civile, în sensul că executarea obligaţiilor pentru care nu s-a stabilit un anumit loc de executare

pr in contract şi al căror obiect nu-l constituie bunuri individual determinate, se face la domiciliul

debitorului; în materia capacităţii civile, etc.

Fiind un drept personal nepatrimonial, dreptul la domiciliu are pe lângă caracterele

juridice generale, comune tuturor atributelor de identificare (opozabilitate erga omnes;

inalienabilitate; personalitate; universalitate) şi caractere juridice specifice şi anume stabilitatea,

unicitatea în sensul că la un moment dat persoana fizică are un singur domiciliu, şi

obligativitatea.

Criterii de clasificare:

a) În funcţie de stabilire, domiciliul este de trei feluri:


8/27

8

- domiciliu l de drept comun;

- domiciliu l legal;

- domiciliul ales numit şi convenţional , care însă nu reprezintă un veritabil domiciliu.

b) În funcţie de teritoriul statului pe care se află, se distinge domiciliul în ţară

(România) şi domiciliul în străinătate;

c) din punct de vedere al soţilor se poate distinge situaţia regulă a domiciliului

conjugal comun , faţă de situaţia de excepţie aceea a domicil ii lor separate ;

d) după succesiunea lor, putem deosebi între vechiul domicil iu şi domiciliul actual al

persoanei fizice.

Domicil iu l de drept comun este domiciliul pe care orice persoană fizică şi-l alege

liber, prin propria voinţă, în orice localitate din ţară sau străinătate. Domiciliul legal pe care

persoana fizică l-a avut până la majorat devine domiciliu de drept comun. Schimbareadomiciliului trebuie anunţată în termen de 15 zile de la mutarea la noua adresă la serviciul de

evidenţa populaţiei pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate. Nerespectarea acestui termen se

sancţionează cu amendă. Dovada domiciliului de drept comun se face cu cartea de identitate iar

pentru minor, cu certificatul de naştere al acestuia şi cu cartea de identitate a părinţilor.

Domiciliul legal este domiciliul stabilit de lege, în mod obligatoriu, pentru anumite

categorii de persoane. Astfel minorii au domiciliul la părinţii lor, interziţii judecătoreşti la tutore,

dispăruţii la curator şi moştenitorii la custode. Dovada se face prin probarea domiciliului de drept

comun al persoanei ce realizează ocrotirea.

Domiciliul ales sau convenţional , este locuinţa pe care părţile o aleg în vederea

executării actului în acel loc sau pentru soluţionarea litigiului şi comunicarea actelor de

procedură.

Reşedinţa este un atribut de identificare în spaţiu a persoanei fizice prin indicarea

locuinţei temporare.

Starea civilă a persoanei fi zice

Prin stare civilă sau statut se înţeleg toate elementele strict personale care contribuie la

individualizarea persoanei fizice în societate şi familie. Calităţiile strict personale care

configurează starea civilă a persoanei fizice sunt următoarele elemente: născută din căsătorie, din

afara căsătoriei, din părinţi necunoscuţi, adoptată, căsătorită, divorţată, văduvă, rudă sau afin cu

altă persoană etc.


9/27

9

Starea civilă ca ansamblu de calităţi strict personale ale persoanei fizice este indivizibilă,

inalienabilă, imprescriptibilă, personală şi universală.

Posesia de stat numită şi folosirea stării civile reprezintă acea stare juridică ce rezultă din

întrunirea cumulativă a trei elemente:

- nomen, adică individualizarea unei persoane prin purtarea numelui ce corespunde

stării civile pretinse de acea persoană;

- tractus, adică tratarea, considerarea unei persoane, de către cei apropiaţi ca fiind

persoana căreia îi aparţine starea civilă de care se prevalează aceasta;

- fama, adică recunoaşterea în familie şi societate ca fiind persoana căreia îi aparţine

starea civilă de care aceasta se prevalează.

Posesia de stat produce două efecte:

-

prezumţia că ea corespunde realităţii (relativă); - existenţa legală a stării civile folosite dacă este dovedită prin actul de stare civilă

corespunzător (prezumţie absolută).

Acţiunile de stare civilă (acţiunile de stat ) sunt acele acţiuni în justiţie

care au ca obiect elemente privind starea civilă a persoanei fizice.

În funcţie de obiectul lor distingem:

- acţiune în reclamaţie de stat care este acea acţiune prin care persoana fizică

urmăreşte să obţină recunoaşterea unei stări civile, alta decât cea aparentă (acţiunea în

stabilirea maternităţii, a paternităţii);

- acţiune în contestaţie de stat este acea acţiune prin care se urmăreşte înlăturarea stării

civile aparente pe motiv că nu corespunde realităţii (acţiunea în anularea căsătoriei,

acţiunea în tăgada paternităţii);

- acţiunea în modificare de stat este acea acţiune prin care se urmăreşte modif icarea

pentru viitor a stării civile (acţiunea de divorţ, acţiunea de desfacere a adopţiei).

În funcţie de persoanele care pot să le exercite, distingem:

-

acţiuni care pot fi intentate de orice persoană interesată (acţiunea în contestarea

recunoaşterii voluntare de maternitate, acţiunea în contestarea recunoaşterii voluntare

de paternitate, acţiunea în declararea nulităţii absolute a căsătoriei sau adopţiei);

- acţiuni ce pot fi intentate numai de titularul stării civile (acţiunea de divorţ);


10/27

10

- acţiuni ce pot fi intentate de titular, de reprezentantul legal al acestuia şi de

procuror şi alte peroane expres prevăzute de lege (acţiunea în stabilirea paternităţii,

acţiunea în tăgada paternităţii).

După cum sunt sau nu prescriptibile extinctiv distingem:

- acţiuni impr escriptibile – regula;

- acţiuni prescriptibile – excepţia (acţiunea în tăgada paternităţii, acţiunea în stabilirea

paternităţii).

Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice, întocmite potrivit legii,

în registrele de stare civilă, de către delegatul de stare civilă, care cuprind elementele stării civile

a persoanei fizice.

În sens restrâns, actele de stare civilă sunt numai actul de naştere, actul

de căsătorie şi actul de deces. În sens larg, sunt incluse în această categorie şi certificatele eliber ate pe baza celor trei

acte de stare civilă precum şi duplicatele acestor certificate eliberate în condiţiile legii.

Regimul juridic al actelor de stare civilă cuprinde pe lângă regulile referitoare la

înregistrarea lor iniţială, anumite reguli privind reconstituirea şi întocmirea ulterioară precum şi o

serie de reguli referitoare la anularea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare

civilă şi ale menţiunilor de pe acestea.

Reconstituirea actelor de stare civilă poate fi cerută atunci când:

- registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse în totalitate sau în parte;

- actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul sau

extrasul de pe acest act.

Întocmirea ulterioară priveşte situaţiile în care actul de stare civilă nu

a fost niciodată întocmit.

Anularea actelor de stare civilă reprezintă sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale

referitoare la condiţiile de valabilitate a acestora.

Completarea presupune trecer ea unor menţiuni care nu existau în act.

Modificarea este operaţiunea de înscriere a unor menţiuni privitoare la statutul civil al

titularului (înscrierea recunoaşterii sau stabilirii ulterioare a filiaţiei, înscrierea adopţiei, a

anulării sau a desfacerii căsătoriei, etc.).


11/27

11

Rectificarea actelor de stare civilă presupune îndreptarea unor erori materiale comise cu

ocazia înregistrărilor de stare civilă.

Înregistrările de stare civilă sunt operaţiuni de consemnare în registrele de stare civilă a

actelor şi faptelor de stare civilă, precum şi a elementelor prevăzute de lege, operaţiuni efectuate

de organe cu atribuţii de stare civilă.

Aceste înregistrări sunt de 2 feluri: înregistrări sub forma întocmirii actelor de stare civilă

(în caz de naştere, căsătorie şi deces) şi înregistrări sub forma înscrierii de menţiuni marginale pe

registrele de stare civilă (adopţie, divorţ, schimbarea sexului).

Proba stării civile se face prin actele întocmite în registrele de stare civilă precum şi cu

certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

Codul numeri c personal constituie un mijloc de identificare a persoanei fizice ce se

înscrie în cartea de identitate. Se exprimă printr -un număr ce constituie singurul identificator pentru sistemele informatice care prelucrează date cu caracter personal privind persoana fizică.

Capacitatea civilă a persoanei fizice

Capacitatea civilă, parte a capacităţii juridice, este specifică dreptului civil şi constituie

baza dobândirii de către persoana fizică a calităţii de subiect al raportului juridic civil, adică de

titular de drepturi şi obligaţii. În structura capacităţii civile distingem două elemente:

capacitatea de folosinţă a persoanei fizice;

capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice. Capacitatea de folosinţă a persoanei f izice

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice reprezintă acea parte a capacităţii civile care

constă în aptitudinea generală şi abstractă a persoanei fizice, de a avea drepturi şi obligaţii civile.

Sediul materiei: Codul civil – Titlul II Persoana fizică, Capitolul I Capacitatea civilă a

persoanei fizice, Secțiunea 1 Capacitatea de folosință (art.34-36).

Caractere juri dice:

legalitatea în sensul că legea reglementează toate aspectele referitoare la capacitatea

de folosinţă a persoanei fizice;

generalitatea în sensul că toate persoanele fizice se bucură de capacitate de folosinţă;

inalienabilitatea în sensul că nu se poate renunţa la ea şi nici nu poate fi înstrăinată;

intangibilitatea în sensul că omul nu poate fi îngrădit în această capacitate, decât în

cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege;


12/27

12

egalitatea în sensul că această capacitate este egală pentru toate persoanele fizice

cărora li se aplică legea română;

universalitatea în sensul că este recunoscută tuturor persoanelor fizice.

Început ul capacităţii de folosinţă. Potrivit art.35 din C.civ., capacitatea de folosinţă

începe

de la naşterea persoanei.

De la această regulă există şi o excepţie potrivit căreia drepturile copilului sunt

recunoscute de la concepţie dacă acesta se naşte viu (ar t.36 C.civ.) - capacitate de folosinţă

anticipată. Pentru a putea fi invocată această excepţie este necesară îndeplinirea cumulativă a

două condiţii raportate la data la care se naşte vocaţia sa cu privire la un drept şi anume: copilul

să fie conceput ceea ce echivalează cu existenţa sa şi copilul să se nască viu.

Potrivit art.412 C.civ., termenul legal al concepţiei reprezintă “timpul cuprins între a treisuta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului” . Prin urmare intervalul de 121 de zile

între termenul maxim (300 zile) şi termenul minim (180 zile) de gestaţie reprezintă timpul legal

de concepţie, astfel încât copilul născut viu poate să invoce drept zi a concepţiei sale oricare zi

din intervalul de 121 de zile.

Conţinutul capacităţii de folosinţă constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi

obligaţii. Aşadar el se exprimă prin drepturile şi obligaţiile persoanei. Excepţie de la această

regulă face capacitatea de folosinţă anticipată a persoanei, al cărei conţinut este format numai dindrepturi.

Îngrădirile capacităţii de folosinţă ale persoanei fizice

Nici o persoană nu poate fi îngrădită în capacitatea de folosinţă, decât în cazurile şi

condiţiile prevăzute expres, de lege.

Îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice pot fi calificate ca incapacități de

drept civil care pot fi:

incapacități stabilite de legea civilă;

incapacități stabilite de legea penală;

incapacități care operează de plin drept (ope legis);

incapacități stabilite prin efectul unei hotătâri judecătorești definitive și

irevocabile;


13/27

13

incapacități absolute care împiedică încheierea valabilă a unui act juridic civil

de către persoana declarată incapabilă cu orice altă persoană;

incapacități relative, care împiedică încheierea valabilă a unui act juridic de

către incapabil cu o anumită prsoană sau doar cu anumite persoane ;

incapacități cu caracter de sancţiune penală (ex.interzicerea drepturilor

părinteşti);

incapacități cu caracter de sancţiuni civile (ex.decăderea din drepturile

părinteşti, nedemnitatea succesorală);

incapacități cu caracter de protecţie prin care se urmărește ocrotirea intereselor

unor categorii de persoane fizice (ex. nu pot încheia anumite acte sau nu pot

dobândi anumite drepturi), ș.a.

Încetarea capacităţii de folosinţă. Potrivit art.35 C.civ. capacitatea de folosinţă a

persoanei

încetează la moartea acesteia.

Moartea poate fi constatată fizic (când există un cadavru; în urma examinării se

eliberează un certificat medical de constatare a morţii) sau poate fi declarată prin hotărâre

judecătorească ( în cazul în care nu există cadavrul).

Declararea judecătorească a morţii (art.49-57 C.civ.) cunoaşte mai multe modalităţi

juridice: declararea judecătorească a morţii, precedată dispariţia persoanei fizice – reprezintă

regula. Ea operează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) persoana

fizică să fi dispărut de la domiciliu; b) să existe indicii că a încetat din viață, c) de la

data ultimelor ştiri din care rezultă că persoana dispărută era în viaţă, să fi trecut cel

puţin 2 ani;

declararea judecătorească a morţii, în cazul celui dispărut în împrejurări deosebite –

constituie excepţia şi se aplică în situaţii de dispariţie în război, catastrofe feroviare,

etc, situaţii care îndreptăţesc presupunerea decesului. În acest caz se presupune

decesul și se poate declara decesul dacă au trecut 6 luni de la data împrejurării în care

a avut loc dispariția. Data morţii este data stabilită prin hotărârea judecătorească.


14/27

14

Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice

Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice reprezintă aptitudinea persoanei fizice de a-şi

exercita drepturile subiective civile şi de a-şi asuma obligaţii.

Sediul mater iei: art 37-48 C.civ.

Caracterele jur idice ale capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice sunt: legalitatea,

generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea şi egalitatea.

Premisele şi felurile capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice

Premisele capacităţii de exerciţiu sunt: a) existenţa capacităţii de folosinţă; b) existenţa

discernământului.

În funcţie de criteriul vârstei, capacitatea de exerciţiu cunoaşte 3 ipoteze:

lipsa capacităţii de exerciţiu, în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi

a persoanelor puse sub interdicţie. Conţinut : aceste persoane pot încheia acte juridicecivile numai prin reprezentanţii lor legali. Totuşi ele pot încheia personal, fiind

valabile următoarele acte juridice civile: a) acte de conservare (somaţie, întreruperea

unei prescripţii, înscrierea unei ipoteci, etc); b) acte de dispoziție de mica valoare, cu

caracter curent (ex. cumpărarea de rechizite şcolare, dulciuri, etc.). Încetarea stării

juridice a lipsei capacităţii de exerciţiu intervine, în cazul minorului, fie la împlinirea

vârstei de 14 ani, fie la moartea acestuia iar în cazul interzisului judecătoresc, la

ridicarea interdicţiei sau la moartea acestuia; capacitate de exerciţiu restrânsă recunoscută minoriilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi

18 ani. Conţinut : a) ei pot încheia singuri, acte de conservare, acte de dispoziție de

mica valoare, cu caracter curent și care se execute la data încheierii lor şi acte de

administrare care nu îl prejudiciază; b) pot încheia personal, dar cu încuviinţar ea

prealabilă a reprezentanţilor legali, acte de administrare a unui bun individual

determinat, acte de administrare a unui patrimoniu; c) pot încheia personal, dar cu

dublă încuviinţare, a reprezentantului legal şi a autorităţii tutelare, acte de dispoziţie

(ex. înstrăinarea unui bun, renunţarea la un drept, etc.). Actele juridice civile încheiate

de cel cu capacitatea de exerciţiu restrânsă, fără respectarea regulilor mai sus arătate,

se sancţionează cu nulitatea relativă. Capacitatea de exerciţiu restrânsă încetează:

când minorul devine major (împlineşte vârsta de 18 ani, sau prin căsătorie în cazul


15/27

15

minorului care se căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18 ani), este pus sub

interdicţie sau moare;

capacitate de exerciţiu deplină. Potrivit art.38 C.civ., capacitatea deplină de exerciţiu

se dobândeşte de la data la care persoana devine majoră (la împlinirea vârstei de 18

ani, sau prin căsătorie, în cazul minor ului care se căsătoreşte). De asemenea potrivit

art.40 C.civ. instanța de tutelă. Pentru motive temeinice poate recunoaște minorului

care a împlinit vârsta de 16 ani, capacitate deplină de exercițiu. În acest caz sunt

ascultați și părinții sau tutorele, luându-se când este cazul și avizul consiliului de

familie ( capacitate de excercițiu anticipate ). Conţinut: persoanele fizice cu

capacitate deplină de exerciţiu pot încheia singure orice fel de acte juridice civile, cu

excepţia celor interzise de lege. Cazurile de încetar e a capacităţii depline de exerciţiu

sunt: a) moartea persoanei fizice; b) prin punerea sub interdicţie judecătorească a persoanei fizice; c) prin declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, înainte ca minorul

să fi împlinit vârsta de 18 ani, şi numai dacă aceasta a fost de rea credinţă la

încheierea căsătoriei. În caz contrar (a fost de bună credinţă) , minorul se bucură în

continuare de capacitate de exerciţiu deplină.

Capitolul I I I

PERSOANA JURIDICĂ, SUBIECT DE DREPT CIVIL

Definiţie, sediul materiei: Persoana juridică repr ezintă un subiect colectiv de drept

civil, adică un colectiv de oameni care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titular de drepturi

subiective si obligaţii civile.

Dreptul comun în materie îl reprezintă Codul civil, Cartea I Despre persoane..Titlul IV

Persoana juridică. Dispoziţii legale cu privire la anumite categorii de persoane juridice se

regăsesc şi în alte acte normative cum ar fi: legea nr. 31/1991 modificată şi republicată privind

societăţiile comerciale, legea nr. 36/1991 privind societăţiile agricole si alte forme de asociere în

agricultură, legea nr. 54/2003 cu privire la sindicate, legea nr.14/2003 a partidelor politice, legea

nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de cred it,

legea nr.32/2000 privind societăţiile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, OG nr.26/2000

cu privire la asociaţii si fundaţii, legea nr.540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale

pensionarilor ş.a.


16/27

16

Sunt asimilate persoanelor jur idice, acele entităţi care au o organizare de sine stătătoare,

un patrimoniu propriu şi un scop determinat, în acord cu interesul obştesc. Aşadar sunt persoane

juridice: statul, organele puterii legislative (camera deputaţiilor, senatul, consiliul legislativ),

organele puterii executive (administraţia prezidenţială, guvernul, ministerele şi alte instituţii de

specialitate ale administraţiei publice centrale, prefecturile şi organele de specialitate ale

administraţiei de stat, misiunile diplomatice şi oficiile consulare), organele autorităţii

judecătoreşti formate din instanţele de judecată şi Ministerul Public, autorităţiile administrative

autonome cum ar fi Banca Naţională a României, Curtea de Conturi, Serviciul Român de

Informaţii, Societatea Română de Radio-Difuziune, Societatea Română de Televiziune, etc,

Curtea Constituţională, Unităţiile administrativ-teritoriale, persoane juridice de stat respectiv

instituţii de stat şi agenţi economici de stat, partidele politice, societăţiile comerciale cu capital

privat, societăţiile agricole, organizaţiile cooperatiste, asociaţiile şi fundaţiile, grupurile deinteres economic, sindicatele, cultele religioase, casele de ajutor reciproc.

Clasif icare persoanelor jur idice, cri teri i:

1.După domeniul dreptului de care aparţin distingem:

- persoane juidice de drept public (statul, organele puterii legislative, executive,

judecătoreşti, unităţile administrativ teritoriale, instituţiile de stat, partidele

politice);

- persoane juridice de drept privat (agenţi economici de stat, regii autonome si

societăţi comerciale cu capital de stat sau privat, organizaţiile cooperatiste,

asociaţiile şi fundaţiile, sindicatele, cultele religioase).

2.După forma dreptului de proprietate pe care se întemeiază, distingem:

- persoane juridice fundamentate pe proprietatea publică (statul, unităţiile

administrativ teritoriale, instituţiile bugetare, organele de stat);

- persoane juridice care se bazează atât pe proprietatea publica cât şi privată;

- persoane juridice care au la bază exclusiv proprietatea privată;

-

persoane juridice fundamentate atât pe proprietatea privată internă cât şi pe

proprietatea străină (societaţiile mixte).

3.După naţionalitate, distingem:

- persoane juridice române, cele care au sediul în România;

- persoane juridice străine, cele care au sediul principal în altă ţară.


17/27

17

4.După natura scopului urmărit, distingem:

- persoane juridice cu scop patrimonial ;

- persoane juridice fără scop patrimonial .

5.După raportul dintre ele, distingem:

- persoane juridice principale;

- persoane juridice anexe (sucursale, filiale).

Elementele constitutive au următoarele caractere juridice: legalitate, generalitate,

caracter cumulativ si exclusivitate. Acestea sunt:

- organizare proprie care priveşte două aspecte, pe de o parte, organizarea internă,

respectiv structurarea pe compartimente, iar pe de altă parte, desemnarea

organelor de conducere şi a persoanelor care reprezintă persoana juridică.;

-

patrimoniul propriu ce cuprinde totalitatea drepturilor (latura activă) şiobligaţiilor cu conţinut economic (latura pasivă), având ca titular persoana

juridică. Patrimoniul persoanei juridice este distinct de patrimoniile persoanelor

fizice, ce o alcătuiesc, precum şi faţă de patrimoniile altor persoane juridice. sau

fizice. El se fundamentează în principiu, pe dreptul de proprietate;

- scopul propriu, reprezintă obiectul de activitate al persoanei juridice. El trebuie

să fie legal, determinat şi în acord cu interesul public . În sens larg, prin scopul

persoanei juridice se înţelege scopul stabilit în actele normative, ce

reglementează regimul lor juridic, iar în sens restrâns, semnifică scopul concret

urmărit de fiecare persoană juridică., determinat de data aceasta, prin actul de

înfiinţare.

Pe lângă aceste elemente constitutive proprii oricarei persoane juridice, legea impune şi

respectarea unor condiţii speciale care particularizează aceste trei elemente cum ar fi de exemplu

în cazul societăţiilor pe acţiuni, numărul minim de acţionari impus de lege este de 5, iar capitalul

social minim este de 90.000 lei, ş.a.

Înfiinţarea persoanei juridice reprezintă modalitatea de creare, în condiţiile stabilite de

lege, a unui subiect colectiv de drept.

Aşadar o persoană juridică se înfiinţează :

- prin actul de dispoziţie al organului competent în cazul autorităților și al

instituțiilor publice, al unitățiilor administrative-teritoriale, precum și al


18/27

18

operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unitățiile

adminidtrativ-teritoriale. In toate cazurile actul trebuie să prevadă în mod expres

dacă autoritatea publică sau instituția publică este persoană juridică sau nu;

- prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat în condițiile legii;

- printr-un alt mod reglementat de lege.

Actul de dispoziţie al organului competent al puterii sau administraţiei de stat,

presupune lege, hotărâre sau ordonanţă a guvernului, hotărârea consililor judeţene sau locale (

Ex. prin lege s-au înfiinţat organele puterii legislative, executive şi judecătoreşti, unităţiile

administrativ teritoriale, regiile autonome şi societăţiile comerciale cu capital de stat rezultate din

reorganizarea fostelor întreprinderi economice de stat; prin Hotărâre de Guvern se înfiinţează

regiile autonome de interes naţional; prin hotărâre a organelor judeţene şi municipale se

înfiinţează regiile autonome de interes local; societăţiile comerciale cu capital de stat dacă suntde interes naţional, se înfiinţează prin Hotărâre de Guvern, iar dacă sunt de interes local prin

hotarâre a consililor judeţene şi locale. În concluzie, deşi, de regulă, înfiinţarea persoanelor

juridice prin act de dispoziţie priveşte persoanele juridice de stat, totuşi, această modalitate se

aplică şi persoanelor juridice care au caracter privat, cum ar fi instituirea Fondului libertate,

conform Decretului lege nr.124/1990, înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, conform Decretului

lege nr. 150/1990, înfiinţarea Casei naţionale de asigurări de sănătate şi casele de asigurări de

sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti conform legii nr. 145/1997, etc;

Actul de înfiinţare autorizat , presupune întrunirea cumulativă a mai multor acte:actul

de constituire, autorizarea organului competent şi înmatricularea (înregistrarea) respectiv

înscrierea.

În ceea ce priveşte autorizarea se face distincţie între autorizarea prealabilă şi

autorizarea organului puterii judecătoreşti. Prima reprezintă un act administrativ (aviz) emis de

un organ de specialitate, care apreciază oportunitatea persoanei juridice în raport cu scopul,

mărimea capitalului social, respectiv obiectul de activitate. Avizul nu are efect constitutiv dar

reprezintă o condiţie prealabilă, cerută în cazul înfiinţării anumitor categorii de persoane juridice

(ex. fundaţii şi asociaţii non profit, pentru. care, la înfiinţare se cere avizul ministerului de resort

potrivit domeniului său de activitate).

Autorizarea organului judecătoresc îmbracă forma unei hotărâri sau încheieri definitive

şi irevocabile a instanţei judecătoreşti, prin care se dispune, după caz, fie înmatricularea în


19/27

19

registrele comerţului pentru anumite categorii de persoane juridice (societăţiile comerciale,

cooperativele de consum şi de credit) fie înscrierea în registrul special al altor categorii de

persoane juridice (sindicate, asociaţii şi fundaţii, societăţi agricole).

Înregistrarea este susceptibilă de trei înţelesuri:

- înscrierea în registre speciale ţinute în acest scop, la instanţa de judecată

(asociaţiile şi fundaţiile, societăţiile agricole, partidele politice, sindicatele);

- înregistrarea în Registrul Comerţului, care la rândul ei presupune trei categorii

de operaţiuni şi anume: înmatricularea, înscrierea de menţiuni şi alte operaţiuni

(radierile de înmatriculări şi de menţiuni). Prin înmatriculare (cum este cazul

societăţiilor comerciale, regiilor autonome, organizaţiilor cooperaţiei

meşteşugăreşti, cooperativa de consum, cooperativa de credit, grupurile de

interes economic), de regulă se dobândeşte personalitate juridica, uneori avândînsă, doar rolul de a face actul de înfiinţare opozabil faţă de terţi. Orice

modificări, faţă de înregistrările anterioare, vor fi consemnate în menţiuni supuse

înregistrării, în acest caz, având ca efect opozabilitatea faţă de terţi. Radierea

presupune fie scoaterea din evidenţă a comerciantului, ca efect al încetării

activitaţii sale cu consecinţa pierderii calităţii sale de subiect de drept fie

ştergerea unor date referitoare la comerciant;

- înregistrarea la organul fiscal prin care persoana juridică devine subiect de drept

fiscal. Această operaţiune nu are legatură cu înfiinţarea persoanei juridice,

reprezentând doar o condiţie specială cerută pentru funcţionarea sa legală.

Înfiinţarea persoanelor juridice prin alt mod reglementat de lege cum ar fi:

- statul roman declarat prin lege persoană juridică (art.25 Decretul nr.31/1954);

- asociaţiile de locatari, înfiinţate de drept ca persoane juridice potrivit legii nr.

5/1973, care potrivit legislaţiei actuale sunt obligate să se transforme în asociaţii

de proprietari;

-

misiuniile diplomatice şi consulare, care se înfiinţează prin decret al

preşedintelui României, la propunerea guvernului.


20/27

20

Capacitatea civilă a persoanei jur idice

Capacitatea civilă a persoanei juridice reprezintă aptitudinea de a avea drepturi şi

obligaţii civile, de a dobândi şi exercita drepturile subiective civile şi de a-şi asuma şi îndeplini

obligaţii civile prin încheierea de acte juridice de către organele de conducere.

Capacitatea civila este alcătuită din capacitatea de folosinţa şi capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice reprezintă aptitudinea generală şi

abstractă a acesteia de a avea drepturi şi obligaţii civile. Ea prezintă următoarele caractere

juridice: legalitate, generalitate, inalienabilitate, intangibilitate, specialitate.

Capacitatea de folosinţă deplina se dobândeşte:

- la data înregistrării (înmatriculării), indiferent de modul de înfiinţare, în cazul

persoanelor juridice supuse înregistrării (înmatriculării);

-

în funcţie de modul de înfiinţare, după caz, la data actului de înființare, la dataautorizării constituirii lor sau la data îndeplinirii vreunei alte cerinţe a legii;

Capacitatea de folosinţă anticipată, este recunoscută în anumite cazuri, persoanei

juridice, înainte de a dobândi personalitate juridică, dar numai în scopul

îndeplinirii unor obligaţii, prealabile, necesare înfiinţării acesteia.

Principiul specialităţii capacitatii de folosinţă a persoanei juridice reprezintă acea

regulă de drept civil, potrivit căreia, persoana juridică fără scop patrimonial poate avea doar

acele drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege,

actul de constituire sau statut.

În caz de nerespectare a acestui principiu, sancţiunea este nulitatea absolută a actului

juridic.

Pentru corecta înţelegere şi aplicare a acestui principiu se impun următoarele precizări:

- persoana juridică nu-şi poate exercita, respectiv asuma, decât acele drepturi şi

obligaţii ce corespund scopului său;

- principiul specialităţii este limitat numai la drepturile şii obligaţiile civile născute

din acte juridice;

- limitele acestui principiu sunt determinate de scopul persoanei juridice, aşa cum

a fost stabilit în actul de înfiinţare ori în statutul persoanei juridice.


21/27

21

Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei j ur idice presupune doua aspecte:

încetarea capacităţii de folosinţă anticipată sau restrânsă pe de o parte şi încetarea capacităţii de

folosinţă deplină pe de altă parte.

Capacitatea de folosinţă anticipată încetează odată cu dobândirea capacităţii de folosinţă

deplină, iar capacitatea de folosinţă deplina i-a sfârşit, odată cu încetarea persoanei juridice

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice reprezintă aptitudinea persoanei juridice de

a dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile, prin

încheierea de acte juridice civile de către organele sale de conducere.

Voinţa persoanei juridice este exprimată prin organele sale de conducere, împuternicite

să acţioneze în limitele stabilite de lege. Organele de conducere nu acţionează ca reprezentante

ale persoanei juridice ci ca parte indisolubil legată de persoana juridică, motiv pentru care sespune ca ele sunt chiar “fiinţa” persoanei juridice.

Organele de conducere ale persoanei juridice sunt fie unipersonale, cum ar fi, ministru,

preşedinte, director, rector, manager, etc, fie colective cum ar fi, consilii, comitete, colegii, senat,

etc.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice se dobândeşte odată cu capacitatea de

folosinţă deplină. Conţinutul său este exprimat prin aptitudinea recunoscută de lege persoanei

juridice de a dobândi şi exercita drepturile şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile civile prin

încheierea de acte juridice de către organele sale de conducere.

Capacitatea de folosinţă este premisa capacităţii de exerciţiu ceea ce determină

identitate între limitele capacităţii de folosinţă şi cele ale capacităţii de exerciţiu, după cum

urmează:

- prima limită este guvernată de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă şi se

concretizează în faptul că pe de o parte, capacitatea de folosinţă restrânsă

determină o capacitate de exerciţiu restrânsă iar pe de altă parte conţinutul

capacităţii de exerciţiu nu poate fi mai larg decât cel al capacităţii de folosinţă,

aceasta din urmă privind atât acte cât şi fapte juridice, în timp ce capacitatea de

exerciţiu priveşte numai actele juridice;

- a doua limită se concretizează în idea că persoana juridică nu poate exercita

drepturi aparţinând în exclusivitate persoanei fizice;


22/27

22

- în fine o ultimă limitare este determinată de pluralitatea organelor de conducere

şi de competenţa proprie fiecăreia. Astfel activitatea de conducere trebuie să s e

subordoneze competenţelor stabilite de lege pentru fiecare organ de conducere în

parte. În caz contrar, actele sunt anulabile. Pentru faptele ilicite comise de

organele de conducere răspunde persoana juridică ceea ce nu exonerează de

răspundere însăşi organele de conducere, care vor raspunde atât faţă de persoana

juridică cât şi faţă de terţi.

Capacitatea de exerciţiu ia sfârşit odată cu capacitatea de folosinţă a persoanei juridice,

deci la încetarea persoanei juridice însăşi. Nu trebuie însă, să confundăm încetarea capacităţii

de exerciţiu a persoanei juridice cu încetarea calităţii de organ de conducere a persoanei fizice.

I denti fi care a persoanei ju r idi ce

Prin identif icarea persoanei ju ri dice se înţelege individualizarea acesteia în raporturile juridice la care participă în calitate de subiect de drept distinct.

Mijloacele prin care se realizează identificarea persoanei juridice, cunoscute şi sub

denumirea de atribute de identificare a persoanei juridice , sunt drepturi personal nepatrimoniale

care prezintă următoarele caractere juridice:

sunt opozabile erga omnes;

sunt inalienabile;

imprescriptibile; personale;

universale.

Atributele de identificare a persoanei juridice sunt: denumirea, sediul, naţionalitatea,

contul bancar, codul unic de inregistrare fiscal, marca, emblem, telefon, fax.

Denumirea reprezintă acel mijloc de identificare a persoanei juridice care constă în

cuvântul sau grupul de cuvinte stabilit, cu această semnificaţie, în condiţiile legii.

Ca drept subiectiv nepatrimonial, denumirea conţine următoarele prerogative pentru

persoana juridică:

să folosească acea denumire, prin care se individualizează în raporturile civile

concrete la care participă;

să ceară altora să o individualizeze prin denumirea sa;


23/27

23

să ceară în justiţie, restabilirea dreptului la denumire atunci când i s -a adus vreo

atingere.

Denumirea se stabileşte, de regulă prin actul de înfiinţare a persoanei juridice iar

schimbarea se face prin modificare, în condiţiile legii, a actului de înfiinţare. Atât denumirea cât

şi orice modificare a acesteia sunt supuse publicităţii. Din momentul înregistrării lor, acestea nu

mai pot fi utilizate de alte persoane juridice.

Alegerea denumirii este în principiu liberă. Totuşi pentru anumite categorii de persoane

juridice, prin legi speciale sunt stabilite condiţii speciale, ce trebuie respectate în stabilirea

denumirii .Cum ar fi de exemplu, în cazul comerciantului persoană fizică, denumirea sau firma

va fi compusă din numele şi prenumele comerciantului, în cazul asociaţiei de familie, firma va

cuprinde numele membrului familie din a cărui iniţiativă s-a înfiinţat asociaţia, urmată de

menţiunea “asociaţie familială”, etc. Sediul persoanei jur idice reprezintă acel mijloc de identificare ce constă în arătarea

unui loc stabil care individualizează persoana juridică în spaţiu. El se caracterizează prin

obligativitate, unicitate, stabilitate.

Există mai multe criterii în funcţie de care putem clasifica sediul persoanei juridice

astfel:

după importanţă distingem între sediul principal şi cel secundar;

după teritoriul ţării pe care se găseşte deosebim sediul în ţară şi sediul înstrăinătate;

în funcţie de caracterul său se face distincţie între sediul de drept comun sau legal

şi sediul convenţional.

Conţinutul dreptului la sediu se exprimă în:

dreptul de a folosi sediul stabil;

dreptul de a cere oricărei persoane fizice sau juridice să o individualizeze prin

sediul său;

dreptul de a cere în justiţie, restabilirea dreptului la sediu încălcat.

Importanţa acestui atribut de identificare a persoanei juridice poate fi exprimat sintetic

în următoarele:

- determină competenţa organului chemat să efectueze înregistrarea sau înscrierea

persoanei juridice;


24/27

24

- locul executării obligaţiei debitorului persoană juridică, se face în raport cu sediul

acestuia, în lipsă de stipulaţie contrară;

- determină naţionalitatea persoanei juridice;

- cererea de chemare în judecată a unei persoane juridice de drept privat se

înregistrează la instanţa sediului principal.

Naţionalitatea exprimă relaţia ce există între persoana juridică şi statul pe teritoriul

căruia şi-a stabilit sediul. Acest atribut de identificare a persoanei juridice prezintă importanţă în

raporturile de drept internaţional şi de drept comercial, sub aspectul aplicării legii.

Contul bancar , este un atribut de identificare a persoanei juridice care se desemnează

printr-un simbol cifric.

Codul un ic de înr egistrare , se atribuie de către Ministerul Finanţelor Publice în termen

de 24 de ore de la depunerea cererii tip de înregistrare.Marca reprezintă un semn susceptibil de reprezentare grafică prin care se deosebesc

produsele sau serviciile unei persoane juridice de produsele sau serviciile aparţinând altei

persoane juridice.

Emblema este un element de identificare a comercianţilor, facultativ, ce poate fi formată

dintr-un semn, denumire, sau combinaţie de semne şi denumiri.

Telefonul şi faxul sunt simboluri cifrice ce permit identificarea rapidă a persoanei

juridice, uşurănd mult comunicarea. Menţiuni cu privire la aceste elemente se fac în mod curent

cu ocazia încheierii, modificării şi executării contractelor.

Protecţia juridică a atributelor de identificare a persoanei juridice este asigurată prin

mijloace de drept civil (acţiunea civilă ), mijloace de drept penal şi administrativ.

Reorgani zarea persoanei ju r idi ce

Reorgani zarea persoanei ju r idice reprezintă un proces complex de unire sau divizare,

la care participă două sau mai multe persoane juridice, sau care iau astfel fiinţă.

Formele de reorganizare a persoanei juridice sunt, potrivit art.233 C.civ.:

fuziune ;

divizarea, care poate fi totală sau parţială;

transformare

Fuziunea constă în unirea a două sau mai multe persoane juridice, care încetează să mai

existe, şi naşterea, în acest mod, a altei persoane juridice. Ea are următoarele efecte:


25/27

25

- efectul creator , care constă în apariţia unei persoane juridice noi;

- efectul exti nctiv , care presupune încetarea persoanelor juridice fuzionate;

- efectul transmisiunii universale , în sensul că toate drepturile şi obligatiile

persoanelor juridice fuzionate trec asupra persoanei juridice nou create;

- efectul social care constă în faptul că persoanele fizice (asociat, membru, salariat)

işi pastrează aceeaşi calitate la persoana juridică nou înfiinţată.

Divizarea totală constă în împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice,

care încetează să mai existe şi transmiterea fracţiunilor patrimoniale astfel rezultate către două

sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă în acest mod.

Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane

juridice, care continuă să existe şi transmiterea acestei părţi către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă în acest mod.

Efectele divizării sunt:

- efectul creator , care se produce numai în situaţia în care transmisiunea se face

către persoane juridice care iau fiinţă ca urmare a divizării;

- efectul extinctiv , care se produce numai în cazul divizării totale şi constă în

încetarea persoanei juridice divizate;

- efectul transmiterii unei fracţiuni din patrimoniu

de la persoana juridică divizată

la mai multe persoane juridice.

Transformarea persoanei juridice reprezintă o operţiune juridică care intervine în

cazurile şi condiţiile special reglementate de lege, prin care o persoană juridică îşi încetează

existenţa concomotent cu înfiinţarea, în locul ei, a altei persoane juridice. Ea produce două

efecte: încetarea unei persoanei juridice şi înfiinţarea unei alte persoane juridice cu statut diferit

faţă de cea dintâi. Şi în acest caz operează o transmisiune universală a patrimoniului.

I ncetarea persoanei ju r idi ce se produce prin:

constatarea ori declararea nulității ;

fuziune ;

divizare , în cazul persoanei juridice divizate total;

transformare;

dizolvare sau desființare;


26/27

26

orice alt mod prevăzut prin actul constitutive sau lege..

Dizolvarea este un mod de încetare a persoanei juridice care intervine în cazurile şi

condiţile stabilite de lege.

Cauzele de dizolvare prevăzute de legea în privința persoanelor juridice de drept privat

(art.245 C.civ.) sunt:

a) împlinirea termenului pentru care au fost constituite;

b) realizarea scopului sau imposibilitatea realizării scopului pentru care s-au

constituit;

c) scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au

devenit contrare legii ori regulilor de convieţuire socială sau urmăresc alt scop

decăt cel declarat;

d)

prin hotărârea organelor competente ale acestora; e) prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constiture sau statut.

Potrivit art.246 C.civ. Persoanle juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile și condițiile

anume prevăzute de lege.

Pentru fiecare tip de persoană juridică legea specială stabileşte cauzele de dizolvare.

Cauzele de dizolvare pot fi clasificate după mai multe criterii astfel:

1. după modul în care operează distingem între cauze de dizolvare de drept şi

cauze în care dizolvarea se produce pr in actul organulu i competent , care poate

fi Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor, ori după caz, hotărârea instanţei ori

puterii executive;

2. după natura lor distingem între cauze de dizolvare voluntare şi silite (forţate);

3. după caracterul lor distingem cauze cu caracter general care se aplică tuturor

persoanelor juridice şi cauze cu caracter special care se aplică numai anumitor

persoane juridice.

L ichidarea persoanei ju ri dice este un efect direct şi obligatoriu al dizolvării ce constă

în efectuarea tuturor operaţiunilor juridice de realizare a activului şi plată a pasivului persoanei

juridice. Realizarea activului reprezintă încasarea drepturilor ce i se cuvin de la alte subiecte de

drept civil. Plata pasivului reprezintă îndeplinirea obligaţiilor pe care persoana juridică le are

faţă de alte subiecte de drept civil. In masura în care numerarul din activ nu este suficient pentru


27/27

plata pasivului, acesta va fi îndestulat din banii obţinuţi prin vânzarea bunurilor persoanei

juridice.

DREPT CIVIL.persoana Fizică Și Persoana Juridică(1)

Documents

Transcript of DREPT CIVIL.persoana Fizică Și Persoana Juridică(1)