RAPIT

sau

JUDECAT ?(culegere de răpiri)

2006

6807 SE 78th. Ave. PORTLAND OR 97206 USA Tel&Fax (503) 777 - 2304

NU TĂIA DIN CRUCE!

Pe-o lespede veche, din greu răsuflând, Cu umbre ciudate pe chipul său blând, Stă frânt de-oboseală bătrânul creştin, Dorind să mai guste un strop de alin.

O clipă-i aleargă privirea-napoi La frunzele smulse din arborii goi, Şi vede prin ceaţă, pe drum de căruţe, Atâtea icoane din vremuri trecute.

O viată de zbucium, de mari suferinţe, Şi totuşi de multe şi dragi biruinţe. Dar crucea, o clipă lăsată acum, Adesea prea grea îi păruse pe drum.

"O viaţă întreagă s-o porţi pe grumaz... Atâtea batjocuri... şi-atâta necaz. Betanii puţine şi spini sunt de-ajuns," O clipă creştinul se simte pătruns.

O clipă în suflet străbat îndoieli: "Gândeşte-te bine...Dar dacă te-nşeli? Ce-i viaţa? Ce-i lumea?Un larg labirint, urechea te înşală şi ochii te mint.Să-nduri pentru lume, când lumea nu vrea?Vai, viaţa-i prea veche şi cruce-ai prea grea."

Şi astfel cu tremur, de cruce proptit Bătrânul se lasă de somn biruit. Şi iată, în somnul de trudă şi-amar,Lumini şi imagini în minte-i răsar.

1

El vede cum îngeri pe-un vârf de copac Îl cheamă pe nume şi semne îi fac; Creştinul tresare, se uită mirat, Şi-ndată porneşte, sub cruce plecat.

Pe drumul de munte ce urcă din nou, Vântul i-aduce din culmi un ecou Iar crucea apasă mai mult, tot mai mult, În piept dă năvală un negru tumult:

"Prea grea mi-e povara, acum la sfârşit, Şi drumul prea-ngust şi prea povârnit. Zadarnic mă lupt, mă îndemn, mă grăbesc, Căci cerul mereu mai departe-l zăresc."

Se leagănă paşii, avântul e frânt; Bătrânul creştin a căzut la pământ. "Mi-e peste putere, aicea rămân"... Şi zace-n ţărână sărmanul creştin.

"Ehei! Măi creştine!" se-aude un glas, "Prea mare-i povara? Prea mult ai de tras? Ia barda aceasta şi taie din lemn! Nu fi fără minte -- din milă te-ndemn: Aceasta-i o cruce ce nu poţi s-o duci, Căci ea-i cea mai lungă şi grea dintre cruci."

Creştinul ascultă îndemnul străin, Apucă unealta ce-l scapă de chin, Loveşte în bârnă cu braţ de voinic,Din cruce retează un pic... înc-un pic...

O pune pe umăr... încearcă un pas, Şi iar mai scurtează, din ce-a mai rămas Şi iar mai încearcă... şi-apoi cu-n fior Şopteşte: "Acum mi-e mult mai uşor!"

Şi-ndată porneşte pe cale voios, Cu crucea scurtată, urmând pe Hristos Pe drum se-ntâlneşte cu cete de fraţi, Şi-i lasă în urmă sub cruce plecaţi.

Şi asttel degrabă, zorind pe poteci, Ajunge la poarta cetăţii de veci. Ce ziduri de iaspis, topaz şi iacint! Ce porţi sclipitoare de alb mărgărit! Lumini şi stindarde şi scări de minuni Armate de îngeri şi snopi de cununi.

Dar vai! De la el pân-la poartă-i un şanţ Pe care nu-i punte, nici bârnă, nici lanţ... Şi strigă bătrânul de spaimă pătruns. Dar nimeni nu-l vede să-i dea un răspuns.

Şi strigă bătrânul pierdut şi livid, Nu-i nimeni la poartă, nu-i nimeni pe zid! Deodată, din vale, cu ochi sclipitori, Cu crucea pe umăr, vin fraţi şi surori.

Ei vin cu nădejde, o vorbă nu spun, Şi repede crucea ca punte şi-o pun. Ei trec peste cruce, pe poartă pătrund, Iar crucea în urmă se pierde la fund.

Bătrânul ia crucea cu-al dorului vai Şi-ncearcă s-o pună şi el de pe mal, Dar crucea-i scurtată... au toate un rost Ce bine-ar ajunge, de-ar fi cum a fost.

Creştinii trec şanţul şi intră pe porţi, Ce bine e crucea întreagă s-o porţi! Ce cântec, ce chiot, se-aude-n Eden. Ce largi mulţumiri, într-un dulce refren!

2

Ce zboruri de îngeri, ce slăvi de lumini, Ce largi curucubee de aur şi crini! Creştinul de-afară de jale răpus, Cu greu, peste şanţ, lemnul crucii şi-a pus.

Şi-ncearcă să treacă... un pas... înc-un pas,O, cât de aproape-i edenicul glas!Un pas... încă unul... Ah, raiu-i deschis;Dar crucea deodată se duce-n abis.Şi cade bătrânul în golul temut;Edenul şi viaţa şi totu-i pierdut....

Dar iată ce taină, el nu ştie cum, Pe lespedea rece, la margini de drum, Acolo, c-un umăr pe cruce proptit, Creştinul acuma din somn s-a trezit.

Dormise o clipă şi visul ciudat, Un semn, şi-o lumină, din ceruri i-a dat. Bătrânul se scoală şi simte în piept O flacără nouă, şi-un dor înţelept.

Cu grabă pe umăr povara luând, Priveşte-nainte cu chipul său blând. Şi crucea îi pare aripă spre zări, Ah, crucea-i întreagă şi fără scurtări.

De-acum el va spune oricui: "Către rai Din crucea credinţei nicicând să nu tai! Cu crucea întreagă Isus către noi Veni de la Tatăl, cu sânge şuvoi; Şi-acum El din lume ne-aşteaptă la fel: Cu crucea întreagă să mergem la El!"

RĂPIT

sau JUDECAT ?

(culegere de răpiri)

Pentru comenzi ori donaţii sunaţi sau scrieţi la adresa de mai jos: American Romanian Christian Ministries 6807 SE 78 AVE

3

PORTLAND, OR 97206 USA Tel & Fax (503) 777 – 2304

MĂRTURISIREA DESPRE CER

a fratelui Vasilii Savich(Copiat de pe o casetă video din limba Rusă. Iunie 2001;

Traducător fratele Nicodim Harchiuk)

Mai întâi de toate vreau să vă spun, să nu primiţi nici un gând, care să vă facă să credeţi, că eu m-aş crede mai cineva ca dumneavoastră, mai bun, sau mai sfânt. Sunt la fel ca fiecare dintre voi. Eu am avut mai multe răpiri sufleteşti, dar aceasta ultima, am avut-o aici, în America, acum doi ani şi jumătate.

Eu ştiu că fratele Pavel care este aici, predicator, şi proorocii Domnului, care aduc cuvântul lui Dumnezeu pentru popor, ştiu ce înseamnă asta: când tu primeşti ordinul lui Dumnezeu să duci Cuvântul Lui la oameni, iar oamenii pot să zvârle în tine, să spună despre tine orice îi trece cuiva prin cap, ca într-o cutie de gunoi.

Odată, eu am venit la adunare, unde era serviciul Domnului. Am vorbit cuvântul Domnului şi am primit multe lovituri de la cei de la care nu mă aşteptam să primesc. Am ajuns, acasă cu o durere mare în sufletul meu şi am început să plâng. Am căzut pe perna de pe patul meu şi am plâns cu lacrimi amare, şi am zis, "Doamne, de ce mă laşi Tu pe pământul acesta? Eu mai mult nu pot să duc asta; nu mai am putere."

Dar nevasta mea a început să mă mângâie, să mă liniştească, şi-mi zicea: "Noi atâtea am trecut până aici, se vede că trebuie să ducem şi asta."

Ea de multe ori îmi vorbea aşa: "Dumnezeu ştie că tu poţi duce şi asta. El n-are să-ţi dea mai mult decât tu poţi. Dumnezeu ştie că tu vei duce asta - pentru ceva trebuie şi asta. Eu te rog foarte mult," zicea ea, "să nu mai aud din gura ta

nemulţumire, noi ne vom ruga, şi o să vină ziua când ne vom întâlni cu Domnul."

Ea aşa mă liniştea, mă mângâia, şi noi ne-am culcat sădormim. Ceasul era târziu, trecut de 12, aproape 1 noaptea,dar eu tot plângeam. Trebuia să dorm, dar nu puteam. Aşamă durea inima. Nu de aceea că fusesem bătut de fraţi. Euînţelegeam în ce vremuri trăim noi, şi ce vrea Dumnezeu de lanoi, dar oamenii nu voiau să primească aceasta şi serăzbunau împotriva mea. Din această cauză plângeam.Doamne, cum să le mai spun, ca ei să primească cuvântulTău?

La noi atunci era în ospeţie, poate că ea a fost şi pe la voi fraţilor... să mă înţelegeţi bine fraţilor, eu mă tem să vorbesc pe cineva de rău şi să-l osândesc... dar dumneavoastră poate aţi auzit şi ştiti, este o soră cu numele de Nina.

((Ea avea un păcat., ceva... parcă s-a despărţit de bărbatul ei fiind credincioasă, n.t.)).

Eu i-am zis, "Cu păcatul acesta nu poţi merge în împărăţia lui Dumnezeu. Nina, opreşte-te de la aşa ceva. Dacă tu ai fi în lume necredincioasă, şi te-ai despărţi că bărbatul n-a vrut să se pocăiască, încă s-ar mai putea trece cu vederea, dar dacă amândoi eraţi în bisercă, apoi nici o scuză nu-i." Eu aşa am vorbit cu dânsa, dar ea s-a făcut rea pe mine şi până în ziua de azi nu-mi iartă; eu sunt pentru ea duşmanul numărul unu.

Eu îi ziceam, "Eu îţi doresc binecuvântarea de la Dumnezeu, dar dacă tu rămâi aşa, cu păcatul acesta nu vei intra în împărăţia lui Dumnezeu, nicidecum nu vei intra."

Şi când după asta ea a venit la noi în biserică, şi i s-a datloc, ((probabil la cântare, n.t.)) Dumnezeu mi-a descoperit în direcţia asta, şi mi-a dat o temă ce să vorbesc la predică. Dar până atunci eu nu înţelegeam, nu ştiam aşa ceva. Ca de exemplu: mie mi se cere să iau pe cineva la mine în casă în

4

ospeţe (vizită), dar eu ştiu despre omul acesta că el are nişte păcate înaintea lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu îmi descopere că dacă primeşti pe aşa unul în casa ta, care trăieşte în păcat, atunci păcatul din omul acesta, dacă tu l-ai primit, l-ai îmbrăţişat şi l-ai sărutat în casa ta, păcatul acela în care trăieşte el are putere să semene ceva din el acolo unde este primit. Şi aşa era şi cu Nina asta. Unde ea era primită, aşa la fel se întâmpla şi în familia aceea.

Şi despre asta eu trebuia să vorbesc bisericii; am avut ordin de la Domnul. Dar voi fraţi predicatori, puteţi să mă înţelegeţi ce am făcut eu. Eu am făcut colţurile mai rotunjite - adevărul l-am ocolit, dar nici neadevăr nu am spus.

Dar aşa am spus, ca Nina care era acolo să înţeleagă, şi să nu fie prea greu pentru ea, dar alţii să nu înţeleagă ce am vrut să spun eu.

Şi am mai primit şi de la fraţi, că îmi era greu, cum am spus mai înainte, şi cum am venit acasă, am zis în gând, Doamne, eu nu am făcut treaba cumsecade, nu am spus fix cum ai fi vrut Tu. Oleacă am înconjurat, am trecut pe lângă, ca să nu fac răzbunarea prea mare.

În biserică se ridicau fraţi contra mea, şi eu nu am vrut să mă bag peste dânşii şi am spus locurile din Scriptură, dar cumva cu vorbele, am mers pe lângă.

Şi când eu eram în pat cu nevasta, asta eu nu mai ştiu nimic, asta povesteşte mai departe nevastă-mea. Ea zicea că eu am început să mă rog puternic în alte limbi, şi mă rugam în lacrimi şi plângeam înaintea lui Dumnezeu,

"Şi deodată," zice ea, "ai spus în limba rusă, Doamne! Doamne! Ştiu că sunt vinovat înaintea Ta că nu am spus aşa. Tu ştii Doamne, că şi aşa ei nu mă primesc, dar dacă eu încă aş mai fi spus asta Doamne, ce ar fi fost cu mine?"'

Asta mă rugam. Nevasta zice că a început să mă liniştească, s-a întins la mine, dar gata, eu nu mai simt nimic, că

sunt parcă în comă, dar îmi spunea că plângeam foarte tare, şi-mi ceream iertare cu glas tare:

"Doamne, iartă-mă că am lucrat aşa astăzi, şi nu am zis cum ai vrut Tu." Şi deodată am strigat cu glas mare:

"Sfânt! Sfânt! Sfânt! este Domnul Oştirilor!" Şi mâinile mele au căzut. Ea s-a aruncat spre mine, dar eu nu mai suflam, inima nu mai bătea, parcă am murit.

Dar ea a ştiut, că s-a mai întâmplat aşa cu mine, că fusesem luat de pe pământ, şi ea nu a intrat în panică. A simţit căci casa este plină de slava Domnului; că ceva măreţ s-a întâmplat şi că eu n-am murit.

Deci ea n-a sunat la copii, nu a sunat nicăieri, nu a făcut gălăgie, dar a stat în casă cu mine, mortul, şi toată noaptea a fost plină de bucurie şi plângea şi se ruga la Dumnezeu, dar nu că am murit, ea nu credea că eu am murit, că ea ştia că mă voi întoarce.

Eu m-am făcut rece. Şi aşa a trecut noaptea. Ea era lângă mine, plângea şi se bucura; simţea slava lui Dumnezeu.

POVESTIREA LUI VASILIIŞi acuma mă întorc să povestesc ceea ce vedeam şi

simţeam eu. Asta ea n-a văzut şi nu ştie - mă întorc de la început.

Cum eu mă rugam aşa şi plângeam, deodată am văzut că a venit îngerul Domnului, a stat lângă patul meu şi îmi zice:

"De ce ai lucrat aşa astăzi? De ce nu ai dat poporului cuvântul care ţi s-a dat de la Dumnezeu? Tu ai lăsat pe popor fără cuvântul pe care l-am trimis lor, şi ei nu vor putea să se pocăiască. Dar vina pentru asta, Domnul are să întrebe de la tine şi păcatul acesta este pe tine. Eu sunt trimis să te iau de pe pământ." Eu când am auzit asta parcă îmi părea bine,bine că am terminat cu pământul, că mă duc. Nu-mi spuneaîngerul, pe totdeauna sau pe un timp, nu-mi spunea nimic

5

Şi deodată am zărit un coridor de îngeri ducând în sus: de partea dreaptă un şir de îngeri şi de partea stângă alt şir, unul lângă altul, şi eu trebuia să merg printre ei, sau să zbor, să merg ca pe un coridor. Acolo, în capătul coridorului era o lumină puternică unde mă aştepta Isus Hristos. Când am văzut asta, atunci mâinile mele au căzut, cum m-a văzut nevasta, şi să ştiţi că sufletul iese din corp mai iute decât clipeşti din ochi. Şi m-am văzut lângă mine; eu eram în pat şi sufletul era alăturea. Am văzut cum nevasta şade şi plânge lângă mine, dar eu nu am simţit nici o jale; simţurile pământeşti m-au părăsit. Eram calm şi liniştit.

Am privit, şi acoperişul casei nu mai era. Aripi nu aveam, dar nici îngerii nu aveau aripi.

Noi mergeam obişnuit şi am intrat parcă într-un coridor, ca într-un avion, şi cum vezi prin ferestruicile rotunde de iluminare şi vezi cum totul afară trece pe lângă tine iute pe lângă ferestră, aşa mergeam şi noi cu iuţeală mare şi îngerul mă întreabă;

"Ţi se pare interesant, nu?""Da," eu zic, "Da!" Şi spune îngerul:"Să şti tu ce viteză avem noi... care nu se mai măsoară cu

milele voastre," şi el spune, "cât noi am mers până aici este graniţa până unde oamenii au pătruns în cosmos cu rachetele. Şi noi încă suntem foarte, foarte jos. Oamenii se mândresc că au ieşit până la lună, dar asta este foarte, foarte, foarte jos". Şi îngerul îmi spunea despre timpuri, despre planete, şi că astea vor fi numai până la o vreme, şi vor fi altele noi. Şi noi tot mergeam prin coridorul ăsta de lumină, şi încă am mers mult până am ajuns, şi înaintea noastră a apărut poarta.De cealaltă parte a porţii era o lumină minunată, slavă Domnului nostru Isus Hristos. Ce vedeam nu sunt cuvinte de spus cum era, şi ce cântări de slavă se auzeau, care se cântau acolo în cer. Cântarea aceasta am auzit-o după ce m-am întors pe pământ

timp de trei luni, zi şi noapte, ori unde eram, ea tot suna în capul

meu. O melodie nu pământească ci o melodie cerească, frumoasă, sfântă.

Noi aici pe pământ, când ascultăm pe muzicanţii care cântă la noi în biserici, au cuvinte despre Hristos, dar melodia din iad. Dar acolo este o melodie cerească, nespus de frumoasă şi sfântă. Când am ajuns acolo, eu credeam că sunt singur, dar nu era aşa -- oamenii mureau pe pământ, şi din toate părţile pământului veneau oameni morţi. Vedeam cum vine sufletul, şi de acolo se auzea numele lui. Şi vocea suna:

"Tu ai trăit aşa, aşa, aşa, dar tu nu ai avut iubire fată de fratele tău şi pentru asta că nu ai putut să-l ierţi, vei rămâne la judecată." Venitul răspundea:

"Doamne, 25 de ani am stat în lagăr... 25 de ani am stat acolo...."

"Rămâi la judecată. Gata!"Mântuieşte nu începutul, ci sfârşitul. Vedeţi, pentru un

lucru aşa de mic cum ne pare nouă: omul fusese în chinuri pentru Hristos şi a slujit Lui, dar la sfârşitul vieţii n-a putut să ierte greşeala cuiva şi să iubească pe cineva. Şi acolo i-au zis,

"Rămâi până la judecată!"Eu n-am să spun aici tot ce am văzut lângă poarta aceea,

câţi oameni veneau şi ce fel de fel de probleme aveau, şi ei rămâneau la judecată. Acolo problema era despre nişte lucruri mici, la care noi aici pe pământ nici nu luăm seama, nici nu socotim că-i păcat, dar acolo erau problemă. Şi acolo Hristos mi-a spus că pentru fiecare cuvânt nefolositor vom da socoteală înaintea Domnului.Hristos a făcut accent că pentru un cuvânt nefolositor n-ai să mai fi în numărul Bisericii, ci că vei fi dat la judecată. Dar aici pe pământ noi ne bucurăm, har după har, iubirea lui Dumnezeu

6

şi mila Lui e mare pentru noi. Mie aşa îmi spuneau fraţii: "Dumnezeu nu e aşa de exigent, fără milă, cum tu

crezi...."

Şi asta-i drept, Dumnezeu e iubirea, dar Dumnezeu totuşi este un drept judecător. Înaintea mea au trecut mulţi, nu unul, nu doi, nu cinci, nu zece, mai mulţi au intrat în cer. Şi când se auzea glasul, "Daţi-i drumul să intre," îl întâmpinau îngerii şi sfinţii cu cântări - că mai vine la cer un locuitor al cerului care are drept să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Minunată cântare de întâmpinare. Fraţi şi surori care au murit sunt acolo, şi ei întâmpină pe cei ce vin de pe pământ, şi ce slavă şi bucurie este acolo, nu se poate spune în cuvinte.

REÎNTÂLNIRE CU CEI DRAGISi deodată a venit şi rândul meu să intru. Şi eu mă

gândeam, slavă Domnului, numai să trec de partea cealaltă a pragului şi va fi bine; de data asta nimeni nu mă va mai scoate afară, de astă dată nu mă mai înduplecă, rămân aici. Eu aşa gândeam şi aşa mă bucuram, şi pe mine mă întâmpinau, cum ziceam mai înainte sfinţii şi îngeri, şi am început să-i recunosc.

M-am întâlnit acolo cu Panko Viktor, prietenul meu. Noi am vorbit multe, şi el mi-a spus de biserica lui din Minsk, despre fratele Novikov, despre fratele Serghey Komich, să le duc salutări întorcându-mă pe pământ, şi eu le-am dat saluturile când am venit înapoi. Eu am vorbit cu ei destul de mult.

Când am văzut pe ai noştri, m-am dus la ei să dau mâna, să-i salut, şi ei la mine, dar îngerul cu mâna ne-a oprit:

"Nu, el e aici numai pentru o vreme."Când am auzit că îngerul a spus că sunt acolo numai

pentru o vreme, în inima mea am zis:Nu! De astă dată nu e numai pentru o vreme. Numai dacă

mă zvârle din cer.... Nu mă duc pe pământ. De bună voie eu nu

mă supun, nu mă duc. Îngerul parcă a râs oleacă şi a zis:"Te vei duce; de bună voie te vei întoarce. Nimeni

n-are să te zvârle de aici, te vei duce singur."

Când am auzit cuvintele lui am înţeles: gata-i! aşa o să fie, aici n-ai încotro.

Şi eu am început să întreb pe înger:"Dar unde-i Domnul Isus Hristos? Eu totuşi vreau să mă

cer de la El ca să rămân aici."Cu ai noştri care au murit eu puteam numai să vorbesc şi

între noi să fie o distanţă. Nu era voie să vină aproape de mine, sau eu de ei.

LIMBA CERULUI< Şi o soră care era în casă la acest interviu întreabă: dar

cum era vorba acolo? Se auzea cu urechile vorba?> "Da". <Dar pe ce limbă se vorbea.>

Acolo nu era nici limba engleză, nici ruseşte, nici româneşte....

Hristos mi-a spus aşa, dacă cineva te întreabă ce limbă vorbeaţi să spui că este limba iubirii.

Acolo e aşa cu vorbirea, că tu poţi doar să te gândeşti la o întrebare, numai te pregăteşti să întrebi, numai gândul îl ai şi îţi vine răspunsul în gând deodată.

Se vorbeşte şi cu auzul la ureche, şi se vorbeşte şi cu gândul. Despre corpurile noastre vreau să vă spun, pentru mine era interesant când am mers primadată. Apoi să ştiti, trupurile care noi le avem aici, acolo nu mai ai nevoie de toaletă; acolo nu-i trupul ca aici, unde avem inima, stomacul şi celelalte organe. Acolo trupul este numai pentru suflet, şi funcţiile astea care sunt necesare pe pământ acolo nu există.

Acolo aşa e făcut trupul, căci eu puteam vedea ce

7

se face de partea cealaltă a peretului. Aşa-i trupul acolo. Acolo văd că ăsta-i fratele meu, asta-i bunica mea, suntem rude, dar nu este simţul acela care este pe pământ. Eu îi ştiu, dar nu e atragerea aceea de pe pământ. Acolo este altă familie, cerească, alte simţuri.

Mi s-a dat voie să mă întâlnesc cu bunica mea, cu mama femeii mele, cu sora ei mai tânără care a murit, şi ele multe mi-au povestit.

Ei ştiau că eu o să mă întorc înapoi, şi fiecare din ei îmi tot spuneau, când mă întorc să spun una şi alta la ai lor. Dar eu le spuneam:

"Pentru voi e bine să-mi spuneţi asta, că voi sunteţi aici, dar eu trebuie să mă întorc, şi eu nu vreau."

Şi îngerul mi-a spus că timpul meu de a vorbi cu cunoscuţii se termină, şi că noi trebuie să mergem mai departe.

Eu am mai vorbit până atunci cu mulţi fraţi şi surori care au murit, care au plecat de pe pământ, cu prieteni, dar cel mai mult am vorbit cu Pankov, prietenul meu.

Şi el mi-a povestit cum şi de ce s-a întâmplat aşa.Despre Pankov, prietenul meu, aici pe pământ se

vorbesc multe şi multe lucruri, cum era şi de ce aşa; şi unul zice aşa şi altul aşa, dar el mi-a spus totul, şi mi-a spus cum el se gândeşte la biserică, la noi, la fraţii şi surorile de pe pământ; adică ei ne aşteaptă pe noi, ca toţi să ajungem acolo ((se vede că cei din casă îl cunoşteau pe Pankov, şi cum a murit el, că nimeni nu întreabă nimica)).

DATORIA UNUI PĂSTOR"A fi păstorul bisericii," zicea Pankov, "asta nu-i aşa cum

ne gândim noi pe pământ - eu sunt păstor şi merge totul bine..." Păstorul trebuie să aibă grijă de fiecare membru al bisericii. Dumnezeu aspru va cere socoteală de fiecare membru. De ce tu

nu ai vizitat atunci când trebuia pe fratele sau pe sora, de ce nu ai vorbit atunci când trebuia, de ce nu ai oprit pe acela, şi aşa mai departe.'"

"Păstorul bisericii", zicea el, "trebuie mai întâi ales de Domnul, să fie uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi să aibă descoperire de la Dumnezeu să vadă despre fiecare membru

cine, ce şi cum este. Dar păstorul trebuie să aibă descoperire de la Dumnezeu, că dacă el va întrebuinţa părerile altora, ceeace aude cu urechea de la unul şi de la altul, el va duce biserica într-o situaţie fără ieşire."

Acolo au spus despre Vasile, au spus şi despre Pavel ceva nu prea bine - satana nu doarme, el are oameni care să vorbească de rău pe alţii, şi păstorul să nu primească vorbe de la unul şi de la altul. Păstorul trebuie să primească el singur de la Dumnezeu despre Vasile or Pavel cum e situaţia lor, ce vrea Dumnezeu de la ei, dar nu oamenii răi.

"De câte ori," zicea Pankov, "strigau oamenii, "trebuie exclus acela din biserică, sau acela... de exclus... de excluşi'' dar Dumnezeu îmi spunea "dar tu ca păstor ia post pentru familia aceasta, pentru sufletul ăsta, şi stai în rugăciune pentru ei."

"Şi după părerea noastră omenească, da, ar fi trebuit să fie exclus, dar" zicea el, "acuma când oamenii aceştia au venit aici mântuiţi, şi când m-au văzut, au căzut la pieptul meu, şi de bucurie m-au cuprins cu mâinile şi îmi spuneau: "Dacă atunci, în vremea aceea tu mă excludeai din biserică, eu era să mă omor, dar iubirea ta şi rugăciunile care le-ai făcut lui Dumnezeu pentru noi, mi-a dat viată, şi Dumnezeu m-a scos din iad şi eu astăzi sunt mântuit, cu tine. Sunt mântuit, şi eu ştiu preţul cât te-a costat pe tine. Şi eu mulţumesc lui Dumnezeu că ai făcut aşa, şi nu altfel."

Cât de important este pentru noi astăzi să ştim asta, să înţelegem. Eu nu am ştiut asta aşa cum înţeleg acum, când mi-a

8

spus acolo în cer Pankov.Pentru un păstor nu e numai atâta de lucru ca să înceapă

adunarea, să termine, să aibă rânduială, statut bisericesc, constituţie, dar trebuie să ştie despre fiecare membru, când cineva este bolnav, când cineva a păcătuit, când pe cineva trebuie să-l mângâie, pe cine trebuie să ridice, pe cine să pună mâna pe spate şi să-i spună, "Isus te iubeşte." Atâta, şi e destul;

dar aceasta trebuie să o facă păstorul bisericii. "Nu te teme, eşti sub ocrotirea lui Isus, El te iubeşte," şi e destul pentru sufletul acela. Atâta, mai mult nu trebuie. Dar noi câteodată nu suntem aşa cum ar trebui să fim, nu avem ceea ce ar trebui să avem -- adică dragostea din plin. Bine, eu mă opresc, nu mai vorbesc despre păstori şi mergem mai departe.

FRUMUSEŢI DIN CER Când am mers mai departe cu îngerul, el mi-a arătat

frumuseţea copacilor, florilor. Eu pe pământ nu am văzut nici într-un loc, niciodată flori aşa frumoase ca acolo. îngerul mi-a spus despre florile care le-am văzut:

"Dacă tu cu ochii tăi pământeşti ai vedea florile acestea ai rămânea orb -- nu poate sa vadă omul din pământ cu ochii lui frumuseţea asta. Şi dacă tu cu nasul ai fi mirosit, ai pierde simţul mirosului." Eu mult am călătorit pe pământ şi în toate locurile, şi niciodată nu am întâlnit aşa frumoase flori şi aşa parfumate cum am văzut în cer -- şi acestea sunt pregătite pentru noi. îngerul multe îmi spunea şi îmi arăta.

Învăţături de la APOSTOLUL PAVEL pentru predicatori:Şi îngerul îmi spune deodată, "Tu în predicile tale, de

multe ori aminteşti despre apostolul Pavel, despre apostolul Petru, şi tu îndată vei vorbi cu ei." Şi deodată eu văd că se apropie de mine apostolul Pavel, şi îmi zice:

"Eu sunt Pavel, despre care tu vorbeşti în predicile tale. Dar multe tu nu cunoşti despre mine, că nu este scris totul în Scriptură despre mine. Şi multe trimiteri, scrisori, pe care eu le-am scris nu au ajuns până la voi, iar multe din acelea pe care le aveţi nu sunt traduse cu exactitate."

Şi în vorbirea lui cu mine el mi-a dat multe sfaturi bune, sau temelie pentru predicatori şi îmi spunea, "Niciodată, în nici un loc, Hristos n-a lăsat poruncă, sau n-a lăsat cuvânt că noi

trebuie să avem titluri, învăţători, episcopi - noi nu trebuie să avem acestea, ci să fim robi ai Domnului Isus Hristos. Dar dacă voi purtaţi nume şi titluri şi pregătiţi predicile fără ungerea Duhului Sfânt, de aşa predici Domnul nu are nevoie; căci eu am scris aceea ce am primit de la Domnul, aceea v-am dat.

"Dar tu ai cumpărat multe cărţi, ai multă istorie, ţie îţi place mult să citeşti, dar nu folosi asta în predici. Să nu pui temelia pe ceea ce ai citit. Tu pierzi mult binecuvântarea şi ungerea Domnului, că tu începi din acestea, şi nu din pregătirea de pe genunchi în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Tu trebuie să stai pe genunchi în rugăciune şi vei primi tema care este actuală azi, care azi trebuieşte în atenţia poporului. În tema asta nu e nevoie de alt oraş, Pitsburg, sau altul, ci aici e nevoie de ea şi totdeauna când primeşti tema predicii de la Dumnezeu, nu te grăbi să dai la oameni. Mai întâi de toate, tu pe genunchi cu Dumnezeu lucrează în privinţa temei acesteia. Dă-i drumul să treacă ea prin tine întâi, prin viaţa ta, adică aceea ce eu trebuie să vorbesc pentru voi, mai întâi eu trebuie să mă văd pe mine trecând în viaţa mea, împlinind eu. Şi după aceea roagă-te să primeşti ungerea Duhului Sfânt, şi puterea ca să poţi preda la oameni, la biserică, şi " îmi spunea mie, "de aşa predicatori are nevoie astăzi Dumnezeu pe pământ." El mi-a dat multe sfaturi şi învăţături cum să mă port cu lucrările duhovniceşti: "Să faci totul după temelia cuvântului lui Dumnezeu în lucrare şi în

9

vorbire, şi niciodată când predici să nu priveşti la public. Asta-i cel mai straşnic pentru predicator, când tu priveşti la public şi ai observat că unii nu primesc cuvântul şi tu începi să nu le mai dai tot, începi mai altfel, aşa ca să se primească. Când faci aşa, asta este căderea ta şi eşti biruit de cel rău, ai pierdut. Şi mai departe în predicile tale tu nu vei avea din pricina asta creşterea, să fii mai bun predicator, nu vei avea ungerea de la Dumnezeu, nu vei avea bucurie şi pace. Toate din pricină că nu ai dat la popor aceea ce a vrut Dumnezeu să spună prin tine.

"Tu te vei ruga, şi rugăciuni nu vei avea, şi vei căuta, oare de ce? unde am păcătuit? ce am făcut? din ce pricină? dar Satana chiar atunci te va bate, îţi va arăta viaţa ta trecută, trecutul tău pentru care tu te-ai pocăit deja şi ai plâns, şi Dumnezeu te-a iertat, dar el ţi le va pune iar în faţa ta:"

"Iată cine eşti tu, tu nu eşti cu Dumnezeu, tu nu poţi sălucrezi pentru EL", asta-i tactica lui să te pună jos, să fii nimica. "Vezi, nici predică n-ai, nici rugăciune n-ai, e problemă cu tine." Şi tu începi să cauţi şi să te rătăceşti şi rămâi slab. De aceea, cine ce n-ar vorbi despre tine, câţi nu s-ar ridica împotriva ta, cât de greu nu ţi-ar fi, dacă Dumnezeu te trimite să spui cuvântul care El ţi-l dă, El merge înainte, nu te teme, du-te după El şi dă cuvântul acela. După cuvântul lui Dumnezeu se află Dumnezeu şi tu trebuie să dai cuvântul acela, şi Dumnezeu te va binecuvânta. Ţine bine minte, că dacă tu vei alege cuvintele şi le vei pune aşa ca să placă la ascultători să şti că tu vei fi nu în alt loc, decât numai în iad.

"Lui Dumnezeu, făţărnicia, înşelăciunea şi altele de felul acesta nu-i trebuiesc -- El n-are nevoie de astea. Cine face aşa el nu spune dreptatea lui Dumnezeu şi poporul nu ştie, nu-i învăţat pe drept, că e problemă cu el în faţa lui Dumnezeu şi rămâne înşelat şi vina e a predicatorului."

De aceea, eu astăzi în predica mea la biserică am zis că pe

mine să nu mă căutaţi în iad, eu n-am să fiu acolo.Apostolul Pavel mi-a explicat foarte multe locuri din

trimiterile lui. M-a luminat, şi în timpul acela când el îmi spunea şi îmi povestea despre trimiterile lui, şi noi aşa stăteam amândoi, înaintea noastră plutea ca pe un ecran viaţa apostolului Pavel pe pământ, întâmplările şi lucrarea lui.

Şi el îmi spunea, "uită-te bine, vezi, ăsta sunt eu, asta era situaţia mea, împrejurarea," şi îmi spunea "vezi, mie tot îmi era foarte greu.... Vezi cum m-am rugat eu?"

Şi cel mai mult a accentuat el pe locul unde fusese în închisoare, cu picioarele în butuci şi mâinile în lanţuri. (Fapte 16:24). Eu mă gândeam când citeam, butuci, butuci... dar omul acesta când era băgat acolo ei era bătut, batjocorit, necăjit, pe el în dureau atâtea altele, cât de zdrobit era el, dar cel mai mult îl durea nu de fizic că era bătut, sau că era în butuci şi că era în închisoare, dar de aceea că era bătut de fraţi.

El zicea, "pe mine nu mă durea atât de butucii aceia şi de bătaie, cât de loviturile de la fraţi".

În sfânta Scriptură puţin se vorbeşte despre asta, noi înţelegem că între ei era o neînţelegere, dar mai departe nu e scris despre ceea ce era acolo, ce au vorbit fraţii despre Pavel. Una dintre neînţelegerile pentru care era bătut Pavel de fraţi era, cum el îmi spunea şi cum scrisese el:

"Eu am scris că eu trebuia să lucrez cu mâinile mele -făceam asta din pricina că pe mine mă vorbeau că nu vreau să lucrez, că eu numai călătoresc şi strâng ajutor de la oameni, bani, una alta, şi mă folosesc de ele, şi făceam şi lucram cu mâinile mele ca ei să înţeleagă cât pierde poporul, care ar auzi despre cuvântul lui Dumnezeu de care au nevoie, dar nu-l auzeau, că eu trebuia să lucrez cu mâinile mele. "Ca să vadă ei cum am scris eu, mie mi-au slujit mâinile acestea a mele,

10

dar voi veţi fi traşi la răspundere pentru aceasta că nu s-a făcut mai mult pentru Dumnezeu, din pricină că am lucrat." Despre asta tace Evanghelia, nu-i scris despre asta, nici eu nu am ştiut, dar apostolul Pavel mi-a explicat bine cât de grea era situaţia lui şi apostolul mi-a spus, niciodată să nu priveşti la oameni, că nu vei putea să fi bun în ochii lor, nu poţi să faci pe placul la toţi.

Şi mai departe spunea, atâta timp cât tu vei fi vrăjmaş ai satanei, că vei spune aceea ce vrea Dumnezeu, el va fi mânios pe tine şi-ţi va face probleme totdeauna ca să-ţi fie greu, cu neputinţă să le duci, dar dacă tu te-ai da de partea lui el nu ar

mai fi înfuriat pe tine, ţi-ar da câte şi câte, să creşti mare, să ai slavă, să ai titluri, numai în ochii lui Dumnezeu vei fi nimic, vei fi cel mai de jos.

"Tu trebuie să ai frică de asta, şi să te păzească Dumnezeu, să nu fi făţarnic, să faci şi să vorbeşti după plăcerea oamenilor, să faci compromisuri cu oamenii care nu judecă păcatul." Adică, eu dau puţin graniţa lui Dumnezeu mai încoace, şi primesc de la tine ceva, şi ca să ne înţelegem noi facem compromis, dar cum rămâne adevărul lui Dumnezeu, asta nu ne interesează; să fim noi tovarăşi, să ne înţelegem bine, şi aşa facem compromisuri. Tu trebuie să dai cuvântul care ţi l-a dat Dumnezeu, şi apoi vei vedea ce va face Dumnezeu.

Mai departe, apostolul Pavel îmi povestea cum fraţii îl contraziceau, fariseii, cărturarii, fraţii mincinoşi, şi cât era de greu pentru apostol. Şi eu de multe ori în situaţii grele trebuie să mă pun în locul lor, spun lor pentru că am vorbit şi cu Ştefan şi cu Petru, şi cu alţii şi cât de greu le era lor, şi îmi pare că eu n-aş fi putut să duc atâtea câte au dus ei.

Am să vă spun o mică parte din câte mi-au spus ei, că nu le pot toate, poate cu timpul.

De vorbă cu ŞTEFANŞtefan mi-a zis că problema mea este în aceea că eu prea

mult plâng. "De multe ori cazi, şi prea mult te îngrijorezi, ai ochii prea mari şi ai prea mari urechi."

El îmi spunea. "Dacă eu în ceasul meu aş fi căutat să văd cine ce piatră ia ca să azvârle în mine, eu n-aş fi văzut cerul deschis. Cât mai mult vei asculta ce vorbesc alţii rău despre tine şi cine şi ce are contra ta, atâta va fi închis cerul pentru tine şi tu vei fi în jale şi în plâns.

"Eu nu-s de nimic, Dumnezeu n-are nevoie de mine, biserica nu are nevoie de mine, eu sunt nimic, fără ajutor, sunt incapabil, de nimica" -- asta-i tactica diavolului.

Să nu priveşti niciodată cine şi cât de mare este piatra pe care cineva o ridică spre tine, ci ridică privirea ta la cer şi cerul va fi deschis pentru tine şi tu vei privi slava Domnului, şi-ţi va fi uşor, că n-ai să simţi durerea acelei pietre."

De vorbă cu APOSTOLUL PETRUApoi am vorbit cu Pavel, Ştefan şi Petru. Petru mi-a

povestit multe despre dânsul. Şi când mi-a povestit cum şi de ce s-a dus să prindă peşte după învierea Domnului Isus, eu am înţeles mai multe.

Petru înţelegea bine că el era căzut că s-a lepădat de Domnul, şi îmi zicea: "Eu am mers să prind peşte nu din pricina că am vrut să am peşte, sau să-l prind, ci din altă cauză; eu am dorit să mă ascund de ochii oamenilor.

Mulţi ştiu că eu am zis că nu mă voi lepăda de Domnul Isus Hristos, şi m-am lepădat. Şi eram îngrijorat: ce va fi cu mine dacă am să mă întâlnesc cu Domnul Isus Hristos?

"Dar Domnul îmi spunea, Petre, Satana v-a cerut să vă cearnă. şi eu am fost cernut de ei.

"Prin aceasta Domnul Isus mi-a arătat ce putere am eu,

11

care este râvna mea, încrederea mea în mine însumi, şi nădejdea în mine. Şi rezultatul? Vai de mine ce s-a întâmplat cu mine, ce urât a arătat sfârşitul şi fapta făgăduinţelor mele care le promisesem Domnului Isus.

"Dar Domnul Isus a vrut să văd şi să înţeleg eu, care e puterea mea, ce sunt eu fără El, cât cost, şi să văd că eu nu pot nimic fără El. Ca să pot înţelege şi pe alţii când am să zidesc biserica Domnului, să pot să înţeleg pe alţii căzuţi când am să fiu în lucrul Domnului." şi aşa şi este. Cine poate să înţeleagă pe un bolnav, dacă el niciodată nu a fost bolnav în viaţa lui? Petru zicea, "cum puteam eu să merg la păgâni, cum puteam eu să merg la oamenii căzuţi, dacă eu singur nu aş fi fost căzut, dacă eu însumi nu aş fi fost păcătos?

"Şi aşa am învăţat: Domnul m-a frânt cu mâinile lui, eram zdrobit, frământat, rupt, ca să se lumineze mintea mea, să fiu gata pentru lucrarea Domnului, să pot avea ungerea Domnului peste mine.

"Atunci am mers să prind peşte nu pentru că eu eram pescar, ci din pricină să mă ascund noaptea, să nu mă întâlnesc cumva cu Hristos, că-mi era ruşine. Şi când eu cu barca am trecut prin apă acolo în adâncime şi a venit noaptea, eu numai un singur lucru mă gândeam şi mă rugam, Doamne, să nu vină dimineaţa, să nu mă vadă nimeni, să nu mă întâlnesc cu Domnul Isus.

"Eu mă rugam aşa, dar auzeam glasul lui Dumnezeu care răsuna în duhul meu: Petre, nu va fi totdeauna aşa, nu va fi totdeauna întuneric, nu vor fi totdeauna nori grei şi negri peste capul tău; va răsări Soarele dreptăţii căci peste tine este mila lui Dumnezeu" Şi el îmi spunea: "Toată noaptea s-a scurs aşa, şi când a început să se lumineze puţin de ziuă, eu îmi acopeream ochii şi mă gândeam, vai, oare se termină întunericul şi se face ziuă? Nu doream să fie ziuă, că eu mi-am amintit cum mi-au

spus că El a înviat, şi spuneau că îl văzuse Măria, şi eu înţelegeam că între noi va trebui să fie o întâlnire, şi mai mult de asta, El Le-a spus să-mi spună şi mie. Eu stiam asta, şi de aceea am mers cu barca în întuneric. Ceilalţi au venit şi ei cu mine, dar ei nu ştiau inima mea, şi de ce am mers eu să prind peşte.

"Şi când încă nu era ziuă, era încă întuneric, doar puţin se zarea, eu pe mal parcă am văzut o siluietă ca o umbră, şi când am observat asta, inima mea a început nu să bată, dar s-a cutremurat şi a început să bată tare şi gândul meu îmi spunea:

"Acesta este El, Domnul! El, El, Domnul, de care eu m-am lepădat." Tot înăuntrul meu a simţit că acesta e El, şi mintea mea îmi spunea că, acesta-I EL şi de aceea eu m-am îmbrăcat, m-am încins, că eram dezbrăcat, şi m-am aruncat în mare. loan 21:7. Şi când ieşeam pe mal, mă gândeam, îndată eu mă

întâlnesc cu El. Şi mă gândeam aşa, precis că El va veni la mine, mă va apuca de barbă, îmi va ridica faţa în sus şi-mi va zice privindu-mă drept în ochi, "Ei, ce zici, Petru, ce ţi-am zis Eu? eu mă aşteptam la aşa ceva, dar nu s-a întâmplat aşa. El a spus, "Copii..." şi în cuvântul acesta "copii," totul s-a topit. Din partea Lui nu era nici un cuvânt aspru, nici o mânie, numai iubire.

"Copii..." simţurile mele s-au ridicat în pieptul meu, şi eu am vrut să strig, "Rabuni, pentru ce mă iubeşti, doar eu m-am lapădat de Tine, dar Tu mă numeşti copil?

"Copii, aveţi ceva de mâncare?"Dar El ştia că ei n-au mâncare, ei erau fugari de la tata

Domnului, de unde puteau să aibă ei mâncare?"Veniţi încoace, Eu vă dau de mâncare." Şi când Domnul

a venit spre mine, mi-a pus mâna pe spate şi mi-a spus:"Petre, Eu te iubesc, Eu am nevoie de tine." Eu am

încercat să-I spun: 'Iartă-mă, Doamne,' dar El a spus:'Nu, nu, nu, nu! Eu am văzut pocăinţa ta, ea este înaintea

Tatălui. Eu eram cu Tatăl, şi Tatăl mi-a spus cum tu plângeai cu

12

amar. Tu eşti iertat, dar diavolul te înfricoşează ca să nu vi la Mine.'" Aşa face şi cu noi, vine şi ne spune că suntem de nimic, că în trecutul nostru este ceva. Dar Domnul a văzut pocăinţa şi lacrimile noastre, şi suntem iertaţi. Pentru asta El a trimis pe Domnul nostru Isus Hristos, care a murit ca jertfă pentru greşelile noastre ca noi să fim copiii Lui. Şi multe mi-a spus Petru despre viaţa lui împreună cu Domnul Isus Hristos pe pământ. şi zicea:

"Noi nu-L vedeam ca Fiul lui Dumnezeu la început, noi îl vedeam ca pe un om foarte bun, foarte înţelept, un geniu, şi credeam că El va fi împăratul Iudeilor. Noi credeam că El e Mesia, venit după promisiunea lui Dumnezeu, şi că El va face orânduială aici, va prigoni pe romani, va face o lege nouă, şi va fi mântuitorul nostru promis, şi noi vom fi cu El. Şi aici fiecare se gândea cum va fi, ce poziţie va avea fiecare din ei. Că ei, cum

gândeau, nu vor fi nişte oameni simpli, ci aveau să fie cu poziţie în parlament, în guvern, cum să fie rânduiala în împărăţia nouă pe pământ, aşa se gândeau ei.

Domnul Isus ştia că ei nu înţeleg, şi de mai multe ori a accentuat şi Ie-a vorbit în privinţa asta, că El va suferi mult, că va fi răstignit, omorât şi că El va învia, dar ei nu puteau pricepe, nu le venea asta în cap, nu se gândeau, şi parcă nu auzeau.

"Numai atunci când El a înviat, noi am înţeles şi am văzut că El nu era numai om, şi când a venit între noi şi ne-a spus 'Pace vouă!' şi era cu noi, atunci noi am înţeles cu adevărat, o sută de procente, cine-l El."

MARTIRII PRIMELOR SECOLECe vreau să vă spun, când nevasta mi-a spus că eu am fost

cu Domnul atâtea ore, aproape noaptea întreagă şi m-a întrebat, "Cum te-ai odihnit acolo?" pentru mine timpul acesta nu păruse câteva ore, ori o noapte, dar mie mi s-a părut că am trăit acolo

vreo câţiva zeci de ani — aşa mi s-a părut mie.Eu am întrebat pe Petru să-mi spună, să-mi povestească

despre primii creştini, despre fraţii noştri care fuseseră duşi laamfiteatre să-i mănânce fiarele şi erau chinuiţi acolo, şi omorâţi, să-mi spuie despre ei ceva.

El zice," nu numai că am să-ţi spun, eu îndată îi chem şi vei vorbi cu ei şi îi vei vedea."

Şi văd deodată o mulţime de fraţi şi surori care fuseseră chinuiţi, şi muriseră pentru numele lui Isus Hristos şi credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Vedeam înaintea mea o mare, mare mulţime. Să mă credeţi, că eu nu pot să vă povestesc despre ceea ce am simţit când am văzut prima dată Biserica Domnului nostru Isus Hristos, de strălucirea slavei, ce lumină, ce haine strălucitoare şi scumpe erau pe ei.

Ei erau eroii credinţei, primii care au biruit, ce cununi strălucitoare aveau pe capurile lor, şi în ce frumuseţe şi slavă se găsesc ei acolo.

Din convorbirea mea cu ei, eu n-am să vă spun tot, căci timpul nu ne dă voie, dar vreau să vă spun, când ei îmi povesteau cum erau duşi pe arenă în Roma ca să-i rupă, să-i mănânce fiarele sălbatice, ei ziceau, noi nu căutam să vedem cu ochii noştri ce fel de fiare.

Ei erau în rugăciune, şi înainte de a ieşi erau în rugăciune, şi când mergeau se ţineau unul de altul ca copiii unui tată, ca fraţi şi surori, şi au ieşit plini de Duhul Sfânt, cu cântarea Duhului Sfânt în alte limbi proslăveau pe Dumnezeu.

Ei spuneau căci când au ieşit nu se uitau în jurul lor, ci ţinta lor era spre cer, şi ei au văzut un coridor de îngeri de o parte şi de alta, şi la sfârşitul coridoriului îi aştepta Isus cu mâinile întinse.

13

"Noi n-am văzut pe nimeni, n-am văzut mulţimea de oameni care strigau acolo şi se bucurau de moartea noastră, ţinta noastră era spre cer. Nu am văzut şi nu am simţit nimic, şi aşa am trecut din viaţa asta în viaţa veşnică, cu cântări prin Duhul Sfânt."

De aceea Pavel şi Sila cântau când au fost în închisoare că s-a cutremurat închisoarea. aşa făceau întâi creştini. Acolo erau oameni, fraţi şi surori care erau legaţi de stâlp şi li se dădea foc, şi ardeau ca nişte făclii.

Eu i-am întrebat, "Ce simţeaţi dumneavoastră in timpul acela?" Ei îmi răspundeau căci, când ardeau ei acolo, nimeni n-au auzit strigătele sau vaietele lor, vedeau numai flăcări vii cum ei ardeau, şi auzeau doar cântările care ei le cântau prin Duhul Sfânt, şi aşa au trecut la Domnul.

L-am întrebat pe Petru: "Dar de ce tu nu ai vrut să fii răstignit aşa ca Domnul Isus Hristos?"

El mi-a spus, "Numai pentru singurul motiv că eu m-am lepădat de Domnul şi nu eram vrednic să fiu răstignit ca şi El, ci numai cu capul în jos."

Multe mi-au spus şi povestit ei despre ce nu este scris în Evanghelie. îmi spuneau că le era foarte greu, dar cu Domnul era bine. Toţi spuneau, că în biserica de pe urmă, din vremurile în care trăim noi, tot aşa va fi: va fi foarte greu, şi vor veni timpuri că se vor omorî unii pe alţii şi vor gândi căprin aceasta slujesc Domnului. Ziceau că asta va fi în ultima vreme, înainte de înălţarea Bisericii Domnului Isus Hristos la cer. După vorbirea mea cu ei, îngerul mi-a spus că ceasul se apropie de sfârşit, cât eu am avut dreptul să fiu în cer.

Am întrebat pe înger:"Dar unde este Isus Hristos, ca să merg înaintea Lui ca să

mă cer să nu mă mai întorc înapoi."

M-am gândit că o să-i povestesc, că am să-i spun că ce greu mi-e mie, că nu mai pot, şi că nu mai vreau să mă întorc pe pământ. Aşa m-am gândit eu, şi Domnul Hristos parcă a auzit, a ştiut gândul meu, că deodată m-am oprit cu îngerul. El parcă era în partea mea stângă, şi aşa nişte simţiri sfinte veneau peste noi, parcă eram înaintea lui Dumnezeu, nu puteam să ne mişcăm nici eu, nici îngerul. Ne-am oprit.

Spre noi venea o lumină, nu din faţă, dar dinspre spate. Lumină, lumină, lumină, lumină tot mai mare, tot mai mare, şi noi ne-am găsit în centrul luminii acesteia.

Când vorbim despre lumina asta eu trebuie să spun că ea nu se compară cu nimic. Dacă vom face asta, va fi o comparaţie grosolană, incorectă. Lumina aceea era mai mare decât de la aparatul de sudură, mai mare, mai mare, mult mai mare, dar nu durea ochii, era moale, uşoară, plăcută.

Pe urmă îngerul mi-a spus, vezi de ce ti-am spus că dacă tu ai fi fost în corpul pământesc, nu există, nu se poate să fii în lumina asta a lui Dumnezeu, căci arde tot.

Pentru că noi nu suntem curaţi înaintea slavei lui Dumnezeu, de aceea nouă ni se vor da trupuri noi.

Şi când Domnul Hristos a venit aproape de mine, era în partea mea dreaptă, eu tot am ştiut, fără să-mi spună nimeni, că nimeni nu mi-a spus, că eu ştiam că El este aici şi El mi-a spus:

"Mă iubeşti tu pe Mine?"In cuvintele acestea era, eu vă spun, numai iubire, numai

iubirea, numai iubire şi eu am răspuns: "Da, Doamne, te iubesc."Şi El de trei ori m-a întrebat, şi eu îi răspundeam că îl

iubesc. şi El iarăşi m-a întrebat, "dacă Mă iubeşti, de ce nuiubeşti pe poporul Meu?"

Dar eu i-am răspuns, "dar eu iubesc poporul Tău."Şi Domnul Isus iarăşi îmi spune, "Dar cum să înţeleg Eu iubirea ta, dacă tu nu vrei să te întorci pe pământ să spui poporului Meu

14

ce am pregătit Eu pentru ei?"Vedeţi cum m-a luat Domnul? Eu am avut în gând, în

plan, să mă cer să rămân aici şi El m-a luat din altă parte."De ce nu vrei să mergi, să spui poporului Meu ce ai

văzut aici?" şi n-am avut încotro.Eu mă gândeam să mă cer, dar El aşa a venit la mine cu

aşa cuvinte, că n-ai mai putut să te ceri de la El.

FILMUL VIEŢIICând Domnul Isus a stat în dreapta mea, înaintea mea s-a

ivit un ecran al vieţii mele, pe care mi s-a arătat viata de unan pământesc. Tu singur îţi priveşti din altă parte viaţa ta, tot ce ai făcut, ce-ai spus şi ce ai gândit. Tot. Tot. Tot. Până la cele mai mici mişcări sunt înregistrate acolo şi tu vezi. Şi este arătată acolo de exemplu o ziuă şi este scris:-- Ziuă trăită în zădărnicie, deşertăciune.Şi la sfârşit scrie:-- ÎN ZADAR.

-- Iarăşi: ziua trăită în deşertăciune, şi iar scria:-- ÎN ZADAR. ÎN ZADAR.Iarăşi, ziua petrecută în rugăciune era 30 de minute,şi iarăşi, în ziua cutare a citit Cuvântul Domnului atâtatimp, s-a rugat atâta timp.

Si numai acolo am observat că în anul acela, eu în ziua cutare, sau cutare, am fost trei, sau şase ore în rugăciune şi în cuvântul Domnului la un loc. Foarte puţin. Acolo era înregistrat şi când eram la lucru, dar era înregistrată şi altă vreme în care eu puteam să fiu în legătură, în apropiere cu Dumnezeu, dar nu eram. Am avut altceva de făcut, lucruri deşarte, şi în urma înregistrării scria:--- ÎN ZADAR. ÎN ZADAR. ÎN ZADAR. Erau înregistrate şi

alte momente:-- Eu îl trimiteam -- dar el nu s-a dus: = va fi tras la răspundere pentru asta, dacă nu se va pocăi până la judecată, va fi lăsat la judecată şi nu va mai fi în numărul Bisericii. Când am observat asta tot numai pe parcursul unui an, m-am gândit:

Ce-i frate, vrei să rămâi aici? Numai decât la pământ, la pocăinţă, şi la îndreptare.

Eu mă gândeam la acestea, dar îngerul înţelegea tot, şi el s-a uitat la mine, a zâmbit, şi eu mă gândeam:

Doamne, dar eu mă gândeam despre mine că este ceva de mine, că eu pot să am dreptul să mă cer aici, să fie cum eu vreau. Nu este aşa; nici prin cap nu-mi mai trece să rămân aici, ci eu trebuie numai decât să mă întorc pe pământ, ca să mă pocăiesc, să mă îndrept măcar pe anul acesta care mi s-a arătat. Pentru timpul care l-am avut, Dumnezeu a aşteptat de ta mine ca mai mult timp să dau pentru El, în lucrarea Lui, dar eu puţin I-am dat, dar mie mi se părea că sunt mai bogat în faţa Lui. Şi prietenii mei şi copii îmi spuneau:

"Tată, tu parcă eşti tată, dar parcă nu eşti tată. Când eşti acasă, la tine tot timpul vin oameni, oameni, oameni; când eşti

la drum eşti la drum - nu eşti acasă; eşti acasă -- eşti cu alţii." Şi totuşi, înaintea lui Dumnezeu a arătat că eu prea puţin timp am dat pentru lucrarea Lui.

Dumnezeu îmi spunea când eram pe pământ:"Dacă tu o să fi în lucrul Meu, Eu mă voi îngriji de copiii

tăi, de familia ta, dar dacă tu te vei îngriji de ei, apoi mântuieşte şi îngrijeste-te tu, Eu nu mă mai ocup de ei. Dacătu vrei să fii acasă ca să păzeşti copiii tăi de boală şi de alte răuri apoi păzeşte-i, dar fără Mine."

Şi am văzut în ce stare am venit eu în cer. Acolo în cer totul a ieşit la Iveală, adică s-a văzut tot.

15

Dumnezeu mi-a dat har la rugăciune, eu m-am rugat o jumătate de oră, şi gata, am avut alte lucruri, şi timpul l-am petrecut în zadar.

Văzând cum era starea mea, mi-a spus: şi "Dacă tu primeşti îndemnul să te rogi pentru cineva pentru o problemă, trebuie să stai în rugăciune cu problema aceea până la sfârşit, până când se va mărturisi că problema aceea s-a rezolvat Căci dacă tu te dai la o parte, şi sufletul acela este înfrânt, vei răspunde tu pentru aceasta."

Şi într-adevăr, erau situaţii când primeam de la Dumnezeu îndemn să mă rog pentru cineva, şi eu mă rugam, dar nu până la sfârşit, ci până când mi s-a părut mie că-i destul. Mai departe Domnul mi-a spus: "Mergem!" Şi am plecat.

Foarte PUŢINI GATAŞi ne-am oprit. El numai a ridicat mâinile înaintea feţei

Lui, şi a bătut din palme şi mi-a spus:"Priveşte!"Cred că voi toţi care sunteţi aici aţi fost la pădure şi aţi

văzut muşuroi de furnici, adică căsuţele lor, făcute căpiţă.Aşa mi s-a arătat pământul, ca un muşuroi de furnici, şi

aşa umblau oamenii din toate părţile. Eu îi vedeam. Am văzut continentele, ţările, oraşele, satele, familii, toate situaţiile care unde erau şi ce făceau. Şi mi-a arătat de exemplu, un oraş, o stradă, casa numărul, tot, unde mă trimitea Dumnezeu să merg ca să le spun lucrarea. Şi aceasta rămânea în mintea mea. Eu vedeam ce-i cu ei. Ce stare au ei înaintea lui Dumnezeu nu ştie nimeni, decât numai singurul Dumnezeu, şi eu trebuia să merg acolo.

Oamenii aceştia la care mă trimitea Dumnezeu pe pământ, nu erau oameni proşti, dar eu trebuia să merg şi să le spun.

Mi-au fost arătate multe biserici în ce stare se găsesc, şi în

ce stare trebuiau să fie. Erau şi biserici care aveau 700 de membri, şi mai mulţi, şi acolo abia dacă se găseau douăzeci de suflete care erau gata pregătite pentru Domnul.

Erau şi biserici unde numai 2-3 erau gata pregătiţi, dar erau şi biserici unde erau şi 300 pregătiţi. Dar nu era nici o biserică ca să fie toţi pregătiţi. Nu era Şi când mi-a arătat şi asta, atunci Domnul a întins mâna şi mi-a spus: "Priveşte!"

ORAŞUL MINUNATŞi am văzut un oraş minunat în slava Domnului, cu o

strălucire, n-am cuvinte să descriu ce frumuseţe era acolo. Eu n-am fost acolo, numai am văzut din depărtare, şi mi-a spus:"Iată, totul am pregătit pentru poporul Meu, dar poporul Meu nu este pregătit. Şi iată ce fac ei pe pământ: Eu îţi arăt numai biserici.

Pentru ce schimbă ei, pentru o nimica toată de pe pământ, ceea ce e pregătit de Mine pentru ei? Nu mercedese şi alte maşini, dar străzi de aur şi poporul Meu schimbă asta pentru o nimica pe pământ.

În Oraşul Sfânt nu va fi nici necaz, nici plâns, nici lacrimi, şi nu o mie, un milion de ani, ci o veşnicie."

Şi Domnul Isus a început să plângă tare:

"Cum nu poate să priceapă poporul Meu!? Dacă Eu aş veni acum, cum aş dori să iau Eu biserica Mea, dar câte suflete, ce mulţime vor rămâne nemântuiţi... Dar ei iau cina Domnului, întind mâinile, propovăduiesc, vin în biserici la adunare, se roagă Mie, şi priveşte starea lor, şi aceştia vor rămâne după uşa închisă.

Dar Eu pe toţi îi iubesc, şi te trimit, du-te şi spune ca să se grăbească, să se pregătească!"

Dar eu am răspuns:

16

- 30 -

"Doamne! Doamne! Ei nu vor crede! Nu vor crede!"Şi Domnul a privit la mine şi mi-a spus:"Dacă Mie mi-au spus că am duhuri, şi ţie îţi vor spune.

Dacă pe Mine nu m-au primit, nici pe tine nu te vor primi, şi vor închide uşa în faţa ta ca să nu poţi intra, ca să nu poţi spune. Dar tu trebuie să treci şi prin asta.

Dar tu du-te şi spune-le!. Să nu priveşti la aceea dacă ei primesc sau nu. Tu spune-le, şi ei nu vor putea zice că nu li s-a spus."

Şi mi-a spus în care familii să intru, în care casă să merg, în care biserici să merg şi ce să spun. Dar acum Hristos mi-a spus:

"Vino, Eu vreau să-ţi arăt şi altă parte"Şi am început să mergem, dar eu am avut aşa o dorinţă de

mare ca să mai văd odată Noul Ierusalim, şi Domnul mi-a spus:"Văd ce vrei tu, dar spune la Biserica Mea de pe pământ că Eu voi veni curând, şi ei se vor muta în Noul Ierusalim.

"Pentru mulţi asta îi va prinde pe neaşteptate, fără veste, fără să dorească, dar ei nu vor avea curajul sa-Mi spună că nu li s-a spus. Căci ei nu au auzit vocea Mea când s-a vestit prin proorocii Mei, prin predicatori, când li s-a spus să lase lucrurile lumii, deşertăciunile lumii, lucrurile păcătoase, şi de aceea vor rămânea."

LOCUL ÎNGROZITOR pentru pocăiţii-nepocăiţiŞi curând iarăşi am ajuns la locul acela unde veneau

morţii de pe pământ, unde era locul de întâlnire, unde întâmpina cerul pe cei drepţi şi mântuiţi. Şi noi cu Domnul am trecut mai departe, şi El îmi zice:

"Îndată îţi voi arăta unul din locuri, şi tu trebuie să spui despre asta acolo pe pământ." Şi am ajuns la un loc unde se auzeau strigăte, plâns, blesteme, şi înjurături.

Acolo plângeau şi mici şi mari, şi eu am întrebat:"Ce loc este acesta?" Şi Domnul mi-a răspuns:"Îndată vei vedea." Cine din voi a văzut metal topit, lichid, care fierbe ca apa

şi străluceşte, fierbinte, adică metal lichid şi în masa asta fierbinte, topită ca apa, erau oameni creştini, care fuseseră cândva creştini, dar care n-au păstrat sfinţenia în viaţa lor. Şi acolo fiecare om, cu ce păcat păcătuise pe pământ, (eu până atunci nu înţelegeam asta), păcatele acelea îi mănâncă ca viermii şi-i frige ca focul, îi chinuieşte şi nici odată nu poate să satisfacă sau să-şi potolească setea păcatului plăcut, până în vecii vecilor.

Aceasta era pe primul plan, dar în al doilea, bătaie de joc, batjocori, diviziune, ce făcea satana cu ei, plus masa de foc ca metalul fierbinte ca apa îi chinuia, iată de ce s-a rugat bogatul, ca Lazăr să-şi înmoaie degetul mic în apă, cât de puţină apă rămâne pe deget, şi să-i răcorească gura.

Cine erau aceştia? Acela fusese predicator, acela păstor,acela învăţător, aceea proorocită, sau prooroc, corişti, fel de felde oameni care ar fi trebuit să lucreze pentru Dumnezeu, darei n-au făcut. Acolo mi s-a arătat nu locul unde erau oameniidin lume, nepocăiţii, dar toţi care erau acolo ştiau de pocăinţăşi fuseseră cândva cu Dumnezeu şi ei strigau acolo, sechinuiau şi blestemau şi vai, vai .....

Acolo am luat seama la o femeie care era foarte înfuriată, foarte plină de mânie, şi umbla, alerga, parcă căuta pe cineva, şi

văd că a prins pe unul, şi toată furia şi mânia ei a turnat-o pe el. Şi Hristos îmi spune: "ia seama, tu vezi? Să spui lucrul acesta pe pământ. Ea s-a întâlnit cu păstorul ei în iad şi acuma ascultă," a zis Hristos, "ce-i zice."

Ea striga la păstorul ei: "De ce tu niciodată nu mi-ai spus la biserică că trebuie să-mi mărturisesc păcatele, şi să-mi cer iertare??! Tu niciodată în biserică nu ai vorbit despre

17

neprihănire, curăţie şi sfinţenie înaintea Domnului şi tu opreai proorocii şi lucrarea Duhului Sfânt, opreai şi nu dădeai voie să lucreze între noi şi pentru noi!"

Dar el îi răspundea: "Dar tu Biblie ai avut? De ce nu ai citit Biblia, ci m-ai ascultat pe mine?" Altceva n-a avut ce spune.

Şi Domnul Hristos mi-a spus:"Să vorbeşti şi să spui acolo, că toţi predicatorii care

caută să fie iubiţi de popor şi caută să fie cuvântul lor dulce la urechea ascultătorilor, aici vor fi, în locul acesta, în iad, dar aceia care vorbesc adevărul, ei aici nu vor fi."

De aceea, eu astăzi am spus la biserică în predică, căci câţi şi câţi nu vorbesc de mine şi nu mă iubesc, şi îmi dau fel defel de nume, şi vai de mine, dar lasă să treacă încă 10, 20 de ani, asta-i nimica în fata veşniciei, dar eu în iad nu am să fiu, nu mă va căuta nimeni acolo ca să se răzbune pe mine şi să mă întrebe, "De ce nu ne-ai spus dreptatea lui Dumnezeu?"

Iată ce pericol şi primejdie este pentru toţi predicatorii. Să ne ferească bunul Dumnezeu ca să facem noi compromisuri cu mulţimea, să vorbim pe placul oamenilor. Dumnezeu ne-a ales ca să facem voia lui Dumnezeu şi nu a oamenilor. El a mai zis: "Eu aleg predicatorii şi păstorii ca să mulţumească pe Domnul, şi nu pe oameni." Să ştiti că eu nu vreau să descriu chinul ce l-am văzut acolo, şi nici nu aş putea să fac, cum satana batjocoreşte acolo pe oameni şi ce chinuri suferă ei acolo. Domnul Isus îmi spunea: "Uită-te atent ce chinuri mari suferă

oamenii aceştia." îngerul îmi spunea: "Priveşte la ochii lor, dar uită-te atent," şi am observat în ochii lor că ei acolo încă au nădejde şi îşi spun unii altora: "Ooo! Cât mai repede să vină judecata, poate că situaţia noastră se va schimba cu ceva acolo." Dar Domnul Isus a spus: "Niciodată nu se va schimba, ei sunt pe vecii vecilor aici!"

DESPĂRŢIRIŞi fratele zicea mai departe că locul acesta până la

judecată este locul până la judecată, dar cine se duce drept în iad se duce în iad, iar cine este în numărul Bisericii, este în numărul Bisericii.

De unde şi de ce ştiu eu asta? Ştiu pentrucă "moşul" meu era credincios, dar el era un gospodar bun, un tată bun şi moş bun, dar ca şi credincios era pasiv, căldicel. Eu ţin minte, veneam la el, una alta şi el spunea, "hai să citim oleacă din Biblie", şi noi citeam şi "gata, hai la lucru", şi lucru, lucru, asta era la el. El venea la adunare, se ruga acolo, şi gata, restul mai mult nu-l interesa nimica, el a fost la adunare, s-a rugat şi restul... lucru, lucru, gospodărie, şi aşa era el. Dar bunica nu era aşa. Ea era credincioasă pe drept, era bună femeie. Nicăieri n-am văzut eu să trăiască aşa în pace şi iubire soacra şi nora, ca o fiică cu mama. Eu când mă trezeam noaptea, eu niciodată nu am văzut pe bunica mea şi pe mama să doarmă; ele erau pe genunchi şi se rugau. La bunica pe genunchi pielea era groasă, avea bătături din cauza rugăciunilor. Ea mi-a spus; "Vasea, eu ştiu căci chiar dacă eu mor, după moartea mea nici un suflet din familia mea n-are să meargă în iad, toţi vor fi mântuiţi. În familia noastră erau comunişti, atei, oameni fără Dumnezeu, dar ea a zis, "eu pe toţi i-am predat Domnului!" şi astăzi toţi copiii ei şi copiii copiilor ei sunt credincioşi, au primit botezul în apă şi sunt botezaţi cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut pe bunica mea în împărăţia Cerurilor cu

Hristos acolo, cu mântuiţii, şi am întrebat-o: "Bunico, dar unde-i moşul," şi mi-a răspuns:

"El nu-i aici. Aici e Biserica, Mireasa lui Hristos, dar el e acolo în locul unde se aşteaptă până la judecată." Eu am întrebat, "Dar de ce?" Ea mi-a răspuns:

18

"Pentru că el deşi era un bun gospodar, era un creştin căldicel. El puţin îl căuta pe Domnul."

DOLIULPe urmă mi s-a dat voie la sfârşit şi am vorbit iarăşi cu

Petru, Pavel, Ioan, Ştefan, cu fraţi, surori, prietenii de-ai mei, cu rude, şi fiecare îmi cereau să spun să spun să spun la rudele lor. În timpul acela veneau din cei ce au murit pe pământ, Şi a venit şi unul din aceia despre care eu am vorbit astăzi că a murit, un păstor care întreba cu ce se va ocupa el acolo, dar îngerul i-a răspuns: "Aici nu este nici o ocupaţie, decât cântările." Dar lui nu-i plăceau cântările. El le-a ştiut pe ale lui: era presbiter, şi el ştia ce trebuia, dar nu-i plăceau cântările. Atunci eu am văzut înmormântarea lui. Eram eu, el, era şi Hristos cu îngerii, şi vedeam înmormântarea lui - deci el îşi vedea înmormântarea lui. Acolo toţi erau în haine negre, basmale negre, şi predicatorul predica:

"Fraţi şi surori, noi astăzi suntem îndureraţi. Noi avem o pierdere aşa de mare, s-a dus fratele dintre noi...." Dar Domnul Isus Hristos mă întreba: "Tu auzi? Oare am spus Eu cândva că moartea este o pierdere? Dar ce predicaţi voi acolo? Aceasta în cer este completare, belşug şi bucurie, dar voi ce predicaţi? Şi de unde aţi luat hainele negre? Voi îl trimiteţi în iad? De ce doliu? Ce, îl petreceti la iad? De unde aţi luat acest doliu negru? Pe ce bază faceţi asta? De ce voi pe pământ vă înşelaţi pe voi înşivă?

În predici vorbiţi că el este în rai, dar voi vă îmbrăcaţi în negru, parcă s-ar fi dus în iad." SPUNE!... SPUNE!...

Eu spun fratelui acesta: "Priveşte cum plânge nevasta ta."; Dar el îmi zice: "Priveşte pe a ta cum plânge," că el a ştiut că şi a mea plângea. El n-a vrut să-mi spună un cuvânt greu, ci cu iubire a spus, dar el a ştiut că eu trebuie să merg înapoi pe

pământ şi îmi zicea, "Uită-te şi la a ta cum plânge."Eu îl întrebam: "Dar ţie nu-ţi pare rău de copii, de soţie, de pământ?" El zice: "Nu, pentru mine vremea s-a sfârşit pe pământ. Iar cât despre biserică, despre membrii bisericii, eu pe toţi i-am crescut, am lucrat lângă ei, am_ mângâiat, m-am rugat pentru ei, şi pe ei am să-i întâmpin când vor veni încoace, să-i sărut, să ne bucurăm."

Acolo veneau şi din alte ţări, de unde erau chinuiţi pentru numele lui Hristos, le erau tăiate urechile, nasul, limba, le erau tăiate în bucăţi, şi ei au trecut peste toate acestea şi au venit în împărăţia veşnică, în împărăţia Cerurilor, în slavă şi în strălucire mare. Şi când au trecut toate acestea, Hristos mi-a spus: "Dar acum tu trebuie să te întorci pe pământ."

Atunci toţi care rămâneau acolo, fraţi şi surori îmi spuneau:

"Spune...." "Spune...." "Spune....""Spune la toţi acolo, că pământul a mascat, a camunflat

iadul. E mai bine să trăieşti pe pământ 70-80 de ani şi să umbli pe pământ numai în coate şi-n genunchi toată viaţa şi să vii aici unde suntem noi, decât să trăieşti să ai mâini şi picioare şi de toate cele şi să mergi în iad."

Şi eu totuşi am început să mă cer lui Hristos: "Dacă se poate, să rămân aici." Eu mă rugam, "Doamne, mie mi-e aşa de greu, îmi pare că nu mai pot cât mă doare, cât mă bat fraţii, şi eu mă tem ca nu cumva să nu pierd ceea ce am astăzi, adică mântuirea, şi foarte Te rog, dacă-i cu putinţă, să mă laşi aici." Dar Domnul Hristos mi-a spus:

"Tu du-te, Eu am să fiu cu tine totdeauna, până la ultima bătaie a inimii tale, şi Eu te voi lua din viata trecătoare să fii

aici, în viaţa veşnică. Du-te şi spune totul la poporul Meu. Eu de atâta vreme te-am pregătit pentru lucrul acesta, du-te. Mult mai dureros te vor bate fraţii decât până acum, şi vei suferi mult, dar

19

tu du-te. Te vor expulza, te vor izgoni, te vor surghiuni, te vor arunca afară. Te vor acoperi pe tine şi familia ta cu ruşine mare, cu dezonoare, dar tu roagă-te pentru ei cu iubire." Şi eu ştiu că trebuie să primesc şi asta.

Apoi Domnul Isus Hristos a dat un semn să se cânte cântările la revedere pentru mine, că eu mă duc înapoi acasă. Şi acolo lângă poartă s-au cântat cântări pentru plecarea mea. Eu mă întorceam să plec cu melodiile acelea, cu cântările acelea care s-au cântat la plecarea mea şi cu imaginea feţelor strălucitoare şi bucuroase a fraţilor şi surorilor noştri care-s acolo. Dar eu m-am întors încă odată spre ei şi i-am întrebat:"Dar voi ce faceţi, cu ce vă ocupaţi aici?" Şi ei au spus: "Cu nimica, numai slăvim pe Dumnezeu."

MÂNCAREA MINUNATĂMi-am adus aminte, şi vreau să spun căci acolo ei mâncau

un fel de roade, eu nu pot să spun că erau "mere" dar se asemănau cu merele, acelea erau roade cereşti, nu roade de pe pământ, şi eu m-am rugat de înger."Nu se poate să" gust şi eu din roadă aceasta?"Şi îngerul mi-a spus: "Da, în trupul acesta poţi să guşti," şi îngerul privea la mine, iar eu am luat rodul acela şi l-am muşcat.

Ştiti voi ce am simţit eu în momentul acela?Asta ce spun acuma e o comparaţie grosolană cu ceea ce

era, dar mult-putin cam aşa: parcă am luat în gură îngheţată făcută din smântână, zahăr şi alte ingrediente, şi când mâncăm ea se topeşte în gură. Nu trebuia de mestecat, pentru că aceea mâncare nu era ca pe pământ, pentru corp. Înăuntru nu aveam organe pentru mâncare, ci era numai trupul ceresc, unde era sufletul. Şi când am luat în gură şi am înghiţit, simţeam cum mă

umplea o bucurie, o slavă, o putere, cam aşa cum suntem noi sub o ungere mare a Duhului Sfânt - o bucurie minunată. Roadă

aceea avea şi o aromă nespusă şi o bucurie, şi acuma eu înţeleg ce înseamnă că acolo nu vom fi bolnavi, că vom avea un alt corp, care nu poate să doară. Aceea nu era mâncare pentru trup, era ceva duhovnicesc. Deci când am gustat din roadă aceea, o bucurie nespusă m-a umplut şi eram fericit şi slăveam pe Dumnezeu.

Aşa eram de satisfăcut, îndestulat, mulţumit, nespus de fericit.... Asta deci era nu pentru corp, ci pentru duh, că împărăţia cerurilor nu e băutură şi mâncare. Am spus despre toate foarte pe scurt.

FINALIŞTIIAcum noi ne întorceam înapoi, şi eram cu îngerul. Dar

înainte de a pleca, a venit apostolul Pavel şi a spus:"Spune acolo la fraţi şi la surori, că noi eram cei dintâi,

pionieri cum se spune, cei dintâi care au mers pe calea îngustă după Hristos, iar voi din veacul vostru, cei care trăiţi acum, sunteţi ultimii. Când veţi veni, veţi merge cu Biserica lui Isus Hristos ca finalişti şi veţi striga cu gura mare de bucurie: "S-a împlinit totul, după Cuvântul lui Dumnezeul", "Şi spune la fraţi şi la surori că noi aici vă aşteptăm ca pe eroii care au învins, au ieşit biruitori, învingători, triumfători. Veţi striga de bucurie ca să audă toţi:

"Merita să dăm valoare de a fi aici! Merita preţul ca să fim mântuiţii" şi veţi striga:"Merita să suferim! Merita să plângem!""Merita să stăm nopţi întregi pe podele pe feţele noastre şi să strigăm la Dumnezeu!"-- "Merita astai pentru o aşa o întâmpinare, pentru darul LuiDumnezeu viata veşnică, se merita!"

Şi apostolul Pavel iarăşi m-a rugat să spun aici la toţi păstorii,

20

predicatorii, proorocii, lucrătorii în via Domnului, toţi copiii lui Dumnezeu că, "noi aici tare, tare vă aşteptăm, ca pe nişte finalişti care termină acuma pe pământ planul lui Dumnezeu. Foarte tare vă aşteptăm ca să veniţi aici!"

Fratele Victor şi Pasco îmi spuneau:"Noi simţim că aici în ceruri pe primul plan este

pregătirea de a întâmpina Biserica lui Dumnezeu de pe pământ, adică pe voi, finalista. Noi vă aşteptăm! Şi când vom zări pe cei din frunte, când? când? când veţi veni voi de pe pământ aici, ca să fim cu toţi împreună?!"

Şi pe când îmi cântau cântările de despărţire cu nădejdea la sfânta întâlnire, eu am plecat cu îngerul.

REÎNTOARCEREACând ne-am coborât la casa mea, n-am mai văzut

acoperişul, ci am privit, şi lângă mine era nevasta mea Katia. O priveam pe ea, şi mă priveam pe mine, şi aşa eram de dezgustat, corpul meu era aşa de respingător şi de greţos, şi eu cad la picioarele îngerului şi iarăşi am început să-i cer: "Numai asta nu, numai asta nu! nu vreau!" Şi când am căzut la picioarele îngerului, atunci numai un moment, şi gata, eu am fost în corp fără voia mea.

Şi numai am auzit cum buf! a bătut inima, şi a început mai iute, mai iute, şi sângele curgea prin venele mele şi parcă mii de ace mă străpungeau, că unde pătrundea sângele împins de inimă tot corpul mă durea, ca atunci când stai mult într-un loc greşit şi înţepeneşti, îţi amorţeşte un picior, sau o mână, şi când îi dai drumul şi începe sângele să circule, parcă ace te împung, aşa era. Nevasta nu ştia când va fi momentul ca eu să mă întorc. Şi când a observat că îmi revin, şi acum zice ea, căci când mi-am venit eu oleacă în putere, primele cuvinte care le-am strigat au fost:

"Cum se poate să doreşti să trăieşti pe pământul acesta? Nu înţeleg." Şi parcă s-a tăiat vorba mea. Atât a fost. Pe urmă ea a încercat să mă întrebe ceva, dar eu nu mai puteam să vorbesc că-mi era foarte greu, dar acele cuvinte dintâi au ieşit din mine.

La început era foarte greu. Trupul era parcă paralizat. Era foarte greu. Aceasta a durat începând de după ora 12, spre 1 şi până dimineaţa. Un frate m-a întrebat dacă atunci când primeam poruncă în cer ca să spun, să spun, să spun de la unul la altul, îmi rămânea în minte? Da, până în ziua de azi ţin totul minte; cine, cui şi ce trebuia să spun, şi oraşele, şi adresele, totul. şi în tot locul am totul în minte până astăzi, şi nu numai în ţara noastră, că erau şi oameni de peste graniţă la care trebuia să le spun, şi eu ţin minte până astăzi.

Totul ce v-am povestit astăzi despre mine, mi-a adus aminte de locurile acelea, şi cum eram eu acolo, şi când îmi aduc aminte despre asta aşa mai de aproape, cum v-am vorbit mai cu deamănuntul, parcă iarăşi eram acolo. Tot ce este pe pământ nu are nici un preţ. Altfel este gândirea mea acum, dar să nu gândiţi că eu nu-mi iubesc nevasta şi copiii.... Voi aţi cerut să vă povestesc tot, şi cu întrebările voastre aţi înviat în mine tot ce era acolo, şi să ştiţi că după asta nu mă simt bine. Atâta de greu este a trăi pe pământul acesta, tu umbli,vezi oamenii, dar parca nu-i vezi. Eu tânjesc şi mi-e dor de cer.

De câte ori îmi ridic ochii spre cer şi îmi aduc aminte cum e acolo, şi cum este aici pe pământ, eu tânjesc după cer. Nu mi-e bine aici. Pământul îmi este străin. Când îmi aduc aminte ce-i acolo în cer, ce ne aşteaptă acolo, apoi ce am eu aici? Totul este străin. Mă mir cum oamenii se trag la pământ, se ţin de ce e pământesc. Eu n-am de, ce să mă ţin aici.

Apoi fraţi şi surori, noi ne-am adunat aici şi am vorbit, dar noi trăim aici pe pământ unde este timp, şi noi trebuie să plecăm, că mâine dimineaţă, la lucru!

SFÂRŞIT!

21

MARANATA! DOMNUL NOSTRU VINE! MARANATA!

PRIETENUL MEU

Eu stau în taţa judecăţii, acum,Ştiind că şi tu eşti de vinăCăci pe pământ, eram nedespărţiţi,Dar nu mi-ai spus de calea spre Lumină.

Ai cunoscut pe Domnul, în adevăr şi slavă Dar niciodată, numi-ai povestit Căci şi în locul meu murise, Ca într-o zi, să pot fi fericit.

Eu nu ştiam că sunt pierdut pe caleŞi nici de El, eu nu ştiam că-i viu,Dar tot ce pot să-ţi spun acuma, Că am aflat, dar este prea târziu.

Noi am fost prieteni, chiar în toate Nu ne-am certat, nu ne-am jignit; Am discutat mereu de toate Dar nu de iad, nu de sfârşit.

De ce n-ai spus, măcar o vorbă Ca unui prieten ce-ţi eram, Să mă opresc din goana vieţii, Să cuget la tot ce făceam.

Acum, tu nu mai eşti un prieten, Şi nici nu pot să-ţi spun aşa, Dar nu uita, de sunt aicea

E vina mea, dar şi a ta.

RĂPIREA sorei LIUBA(Lucrare transcrisă după mărturisirea sorei Liuba.

Deoarece sora este ucraineancă puţin am schimbat stilul cuvintelor. Pentru a se înţelege mai bine, menţionăm căci această lucrare a fost spusă înainte de recăsătorirea sorei Liuba cu fratele Cristy)

CUVÂNT ÎNAINTEÎn anul 2002, sora Liuba a venit definitiv în Portland,

Oregon din Ukraina, împreună cu primul ei soţ, Georgi (Grişa, cum îi apunea ea). Georgi a început imediat să lucreae ca să-şi poată întreţine familia. Lucra mult pe truk şi după scurt timp s-a îmbolnăvit, credea el de gripă. Crezând că va scăpa uşor a luat mai multe medicamente tari, după sfatul medicului, şi a continuat să lucreze din zori până noaptea fără odihnă. Din cauza oboselii şi a medicamentelor luate în mod sporadic, s-a îmbolnăvit grav. Mergând la spital, doctorii i-au dat un diagnostic cumplit şi incredibil. Leucemie.

A urmat un timp de mari încercări pentru tânăra familie, care deja aveau un mic copilaş. Georgi a fost internat la spital, unde s-au făcut multe analize, multe transfuzii de sânge şi tot ce au putut medicii să facă. Pe de altă parte, multe biserici, grupuri de rugăciune, fraţi şi surori au ţinut multe posturi, rugăciuni şi cereri de multe biserici. La rugăciunile fraţilor, insistenţele soţiei şi mamei lui Georgi, venită în vizită din Ukraina Domnul 1-a vindecat A fost un timp de mere bucurie, şi el a început să se tină de Domnul, să meargă la rugăciuni şi să fie după voia Domnului. Un timp. Doctorii au fost şi ei foarte uimiţi de vindecare, dar i-au atras atenţia să nu mai lucreze timp de un an.

Dar Georgi, simţind vindecarea, având nevoie de bani

22

pentru a-şi plăti bilurile, chiria, şi mai ales că urma să li se mai nască un copilaş, nu a mai ţinut cont de sfatul medicului, ci după

vreo două luni a început lucrul din nou. S-a simţit foarte bine un timp. Era vesel, arăta bine, roşu la faţă, şi având bani şi-a cumpărat o maşină frumoasă. A început să-i placă muzica lumească, şi luîndu-se după alţi tineri, a cam uitat de rugăciune.

Încetul cu încetul inima lui se depărta de Cel care 1-a vindecat. Devenise cam nepăsător de Domnul, şi cu toate că nu se ţinea de lucruri rele, totuşi inima lui se răcea. Nu era întru totul a Domnului..

Dar Domnul nu lasă să se piardă atât de uşor un copil al Lui, pentru care a murit pe cruce, şi pentru care s-au adus atâtea rugăciuni. Astfel, că după nu mult timp a îngăduit peste Georgi din nou revenirea bolii.

Prin această boală, Domnul 1-a curăţit şi 1-a luat acasă la El, în luna Martie 2004, când cel de-al doilea fiu, împlinise opt luni. în noaptea plecării lui la Domnul, a venit şi tatăl lui în vizită din Ukraina şi a reuşit se stea cu el de vorbă aproape două ore, în care George îşi manifesta credinţa în Dumnezeu, şi le spunea la toţi, şi transmitea fraţilor lui din Ukraina să nu se lase de Domnul niciodată

Trecerea din viaţă a lui Georgi la 24 de ani, a fost prilej de mare durere nu numai pentru toată familia, ci şi pentru întrega biaerciă care s-a rugat pentru el. Nu a fost uşor pentru tânăra Liuba, să rămână singură cu doi copilaşi mici de nici doi ani. A trebuit să intre la lucru, şi să depindă de mama şi sora ei să o ajute să-şi câştige pâinea de toate zilele. Dar cel mai mult depindea de Domnul. Totuşi timpul trecea greu pentru Liuba, şi viaţa i se părea fără rost. A început să se uite la partea tânără din adunarea de unde făcea parte, şi a început să se uite şi ea împrejur la plăcerile lumii. Era tânără doar, nu avea nici 23 de ani.

Încetul cu încetul, şi ea a fost atrasă de duhul lumii, şi a vrut să fie şi ea ca celelalte fete. Dar Cel ce vede totul, Cel ce ne

iubeşte cu adevărat, nu a vrut să i se piardă sufletul, căci cunoştea planul (Satanei de a o momi, şi de a o atrage spre el).

Drin următoarea lucrare spusă de sora Liuba la diferite grupuri de rugăciune, vom vedea cum Domnul ISUS a scos-o din mreaja celui rău, şi a aşezat-o din nou pe stâncă. Slăvit să fie Numele Lui în veci de veci, căci El ne vrea la toţi binele şi mântuirea. Amin.DEA DOMNUL SĂ FIM CU TOŢI CU EL, ÎN IERUSALIMUL CEL NOU.

MĂRTURISIREA RĂPIRII din 12 Decembrie 2004

COMPILAREA unor mărturisiri făcute la GRUPURI DE RUGĂCIUNE din PORTLAND în DEC. 2004 şi 2005.

"Eu atât timp cât vin la rugăciune mă mai bucur, când stau acasă tot timpul plâng, în seara aceea, ca de altfel în toate serile, îmi era foarte urât singură. Atât mi-e de greu când vine seara, de când a murit Georgi, soţul meu, acum 10 luni , tot timpul plâng şi mă simt tare amărâtă. Ştiţi prea bine viaţa mea; am rămas singură la vârsta de 23 de ani cu doi copii mici, Alex de un an şi jumătate şi Ruben de 8 luni.

Eram foarte amărâtă şi îi spun mamei mele că merg până la magazin. (Trebuia să meargă seara, deoarece în timpul zilei

23

era la lucru N.E.) Zic:"Mamă, eu plec până la stor să-mi cumpăr lână de

împletit, să am ceva de lucru, că văd că mi-e prea greu acasă."Mama zice, "Bine, du-te!"

"Da, dar dă-mi ceva bani, că eu nu mai am, şi când voi primi ţi-oi da înapoi."

Mama mi-a dat $100 că nu avea mărunt, şi zice, "Du-te!"Nu m-am dus imediat, era cam ora 8:30, ci până am culcat copiii, că Alex tare voia să vină cu mine, şi până am aranjat lucrurile pe a doua zi şi m-am pregătit, a trecut timpul şi m-am dus târziu, cam în jur de 10, sau cât era ceasul, nu ştiu precis.

Am plecat la magazin la Albertson, aici pe Halsey cu 122th. Ave. să cumpăr lână. Intru în magazin, mă uit, umblu dintr-o parte într-alta, printre rânduri, şi căutam lână, dar lână n-am găsit. Deodată, din spatele meu, o voce bărbătească a început să mă strige în limba engleză, "Ei, dă-mi un dolar!"Si tot striga după mine. Eu nu am avut decât hârtia de $100, că dacă aş fi avut ceva mai mărunţi poate i-aş fi dat.

Am întors capul, şi când l-am văzut foarte înalt şi mare şi tot striga, eu am grăbit pasul şi nu-i răspundeam nimic, mă făceam că nu-l aud. Atunci el a început să strige vorbe urâte după mine, pe unele le-am înţeles, dar pe multe altele nu. El s-a ţinut după mine tot înjurând, şi la colţ a luat ceva de pe un raft (era ca o păpuşă), şi a vrut să mă lovească. În momentul acela a ieşit un om de la security (paza magazinului) în fata noastră. El când l-a văzut pe security guard, a aruncat păpuşa înciudat, şi cu o înjurătură urâtă a ieşit afară. Eu m-am "bucurat când l-am văzut pe security guard, şi m-am dus după el în magazin. Îmi era frică să ies afară — maşina era parcată cam departe, şi mă gândeam că omul acela s-ar putea să mă aştepte.

Şi am stat..., am stat cam multişor în magazin. După ce am stat o bucată de timp am ieşit, dar nu am mers direct acasă,

ci m-am dus la K-Mart, nu departe, pe 122nd.Ave. să caut lână că a vrut vrăjmaşul să se împlinească lucrarea lui. Căci lucrarea Domnului avea să fie cu mult mai mare decât a fost. Dar pentru că a intervenit şi vrăjmaşul....

Am intrat deci la K-Mart să caut lână, dar nici acolo n-am găsit ce voiam, şi magazinul se închidea. Vânzătorii au început să stingă becurile, şi spuneau că se închide storul.

Dar mama mi-a dat $100.... Văzând că lână n-am găsit, aşa eram de supărată şi de nervoasă, şi aşa mi-era de ciudă, şi zic, "Măi, nici aici n-am găsit.

Ce voi face acum, că e noaptea. Mâine ce voi mai face?" Şi-am dat numai după un colţişor, şi când am mers acolo, erau toate vopselele, câte-s prin storul acela, în linia aceea erau tot felul... şi de lipit unghii, şi de vopsit unghii, de smuls sprâncene, toate fardurile, rujurile, vopselele de păr, de ochi, de faţă, toate lucrurile cosmetice.... Toate... toate... felurile.

Eu până atunci niciodată nu am avut plăcerea să-mi cumpăr ceva, dar atunci m-am gândit: Doamne, am o sută de dolari! Oare ce pot să cuprind eu de $100? Să-mi cumpăr eu vopselele astea toate, unghii, şi tot ce-i aici..... Aş fi vrut să-mi cumpăr cât mai multe.

În momentul acela a venit aşa o poftă peste mine, că aş fi vrut să cuprind cât mai mult, şi să le am pe toate. N-am cumpărat nimic altceva decât unghii de lipit (unghii artificiale).

Am citit instrucţiunile, şi pe pachet scria că odată lipite, aceste unghii nu mai pot fi desfăcute cu nimic, şi vor trece trei luni până vor creşte afară. Perfect. Mi-am zis, eu îmi voi lipi unghiile acestea şi pentru 3 luni le voi ţinea ca să mă dezvăţ de a mai roade unghiile, deoarece eu de mic copil nu-mi tai unghiile niciodată, le mănânc cu dinţii....

Vin acasă, s-a făcut ora 12:30. Copiii dormeau, mama

24

dormea, eu mă pun şi desfac pachetul. Cu grijă le-am desfăcut ca să le lipesc. Mi-am lipit unghiile, dar mi le-am tăiat scurt, că eu nu sufăr unghii mari, şi acum ziceam, să am şi eu unghii frumoase, nu roase. M-am uitat la mâinile mele cu unghiile puse şi tare mi s-au părut frumoase.

VOCEA NEAŞTEPTATĂM-am culcat să dorm. Am adormit într-un somn foarte

adânc, tare adânc, şi deodată am auzit un glas:"Suflete, suflete, de ce ţi-ai spurcat mâinile în faţa Mea?"

Dar eu, aşa cu pretenţii, spun:"Dar Tu cine eşti ca să-mi spui, de ce mi-am spurcat

mâinile în faţa Ta?" Şi din nou spune aceleaşi cuvinte:"Suflete, suflete, de ce ţi-ai spurcat mâinile în faţa Mea?"

Dar eu atunci mai cu pretenţii:"Cum mi-am spurcat mâinile în faţa Ta? Toţi au voie, dar

eu nu? Cine eşti?" A treia oară tot aceleaşi cuvinte mi-a spus:"De ce ţi-ai spurcat mâinile în faţa Mea?" Eu atunci,

parcă nervoasă, iarăşi aceleaşi cuvinte le-am spus:"Dar Tu cine eşti?"Şi când am zis a treia oară, am văzut o persoană în alb de

la umeri în jos, şi dintrodată si-a ridicat mâinile asa, în sus, simi-a arătat palmele, şi am văzut semnul cuielor în palme, şi cum picura sânge, şi a zis:

"Eu sunt Isus, care te-am răscumpărat prin moarte, ca să-ţi dau viata veşnică."

La vârsta de 12 ani am avut un cuvânt care zicea că într-un miez de noapte am să-ţi descopăr tainele cerului şi ale pământului, dar să fii gata tot timpul. Acum am 23 de ani, 11 ani au trecut, dar să ştiţi că Dumnezeu îşi împlineşte cuvântul.

Eu atunci am zis, "Isuse Tu eşti?"

El zice:"Eu Sunt! Scoală-te în clipa asta şi dezlipeşte-ţi unghiile

acestea de pe unghiile tale, căci în noaptea asta vreau să-ţi descopăr tainele cerului şi ale pământului!"

Toate astea s-au petrecut în somn; eu dormeam. Am zis:"Doamne, dar cum am să pot să le dezlipesc, că eu le-am

luat cu cel mai tare lipici, care nu se dezlipeşte; doar când cresc

mari unghiile mele le tai jos şi scap de ele. Nu pot să le dezlipesc." El mi-a zis:

"Dacă vei vrea, ai să poţi să scapi de ele, prin ajutorul Meu. Scoală-te şi dezlipeşte-le, iar dacă n-ai să le dezlipeşti până în zorii zilei, lucrarea n-am să Mi-o pot face. Iar în zorii zilei Satana îţi va pune placul de a purta inel, placul de a purta lănţişor la gât, placul de a-ţi tăia şi vopsi părul, şi-ncet, încet vrea să te ducă de la adevăr, de pe calea Mea, ca să-ţi pierzi premiul alergării. Scoală-te!" a zis Domnul Isus. Eu tare mă stăruiam să-l văd fata, şi zic:

"Isuse, vreau să-ti văd fata!" "In starea in care te-am găsit in clipa asta," zice El, "nicidecum, cu nici un chip n-ai să poţi vedea faţa Mea. Cu nici un chip!"

Eu dormeam, toate astea s-au petrecut în somn. Deodată când a venit un trăznet, o putere şi o lumină ca şi cum ar fulgera afară grozav, aşa s-a zguduit casa, şi toată camera s-a luminat, şi m-am trezit. Când m-am trezit era ora jumătate la două noaptea. Am stat buimăcită pe marginea patului şi mi-am revenit. Mi-am adus aminte totul.

IEŞIREA DIN TRUPM-am sculat. M-am pus să-mi dezlipesc unghiile, dar nu

se putea, aşa de tare erau lipite, cu un clei foarte tare, şi când le rodeam şi sânge scotea. Am stat vreo 15 sau 20 de minutepână le-am dezlipit, dar atât de greu le-am dezlipit, şi cu atâta

25

durere.... Dar le-am dezlipit cu ajutorul Domnului şi am mers de le-am aruncat în garbici (gunoi). Vin înapoi şi mă pun pe pat şi am vrut să mă culc. Zic, oare ce lucrare are Domnul în seara asta? Doar m-am gândit, şi am vrut să mă culc, dar n-am putut să mă culc.

Din nou un zguduit şi un cutremur, un urlet grozav. S-a văzut iar lumina aceea, şi-a început o melodie a cânta. A apărut Domnul Isus şi zice:

"Ţine-te de poala hainei Mele şi vino după Mine."N-am văzut să mă ţin, numai deodată am văzut că plec.

Am văzut trupul meu cum a rămas pe pat, dar nu ştiu în ce haină eram îmbrăcată.

Acum eram trează, nu dormeam, şi ştiu că s-a întâmplatlucrul acesta. M-am ridicat în sus, vedeam cum copiii dorm, mama doarme, casa rămâne, afară era noapte, stele, dar eu mă ridicam în sus, sus şi când am ajuns la cer, era soare, frumos.Când am ajuns la stele şi am ajuns la primul cer, deodată a spus aşa:

"Opreşte-te, şi priveşte la biserica din care iei tu parte." Şi deodată a apărut Biserica Filadelfia. "Vezi biserica în care iei tu parte?" Dar eu îi spun: "Da Isuse, ştiu." Zice:

"Nu ştii. Priveşte acum, că vreau să-ţi descopăr tainele care ti le am de descoperit, dar să ştii că mare piedică au avut unghiile tale, vrăjmaşul s-a băgat cu piedică mare.

"De aceea n-am să-ţi pot descoperi toate tainele ce am avut în plan să ţi le descopăr. Pentru că am de descoperit lucrări şi gata e aproape venirea Domnului. E aproape venirea şi răpirea. Tare puţini sunt gata!"Zice: "Priveşte la biserică." Şi m-am uitat.

PĂCATELE BISERICI"Din biserica din care faci tu parte, dacă aş veni în

noaptea asta ca să-Mi răpesc Biserica numai două persoane sunt gata de răpire din toată biserica, cât e de mare," şi mi-a arătat două surori în vârstă.

"Trezire poporule! Venirea Mea este aproape!"Atunci am întrebat:"Isuse, din aţâţi de mulţi, dacă numai doi sunt gata, atunci

din toată America" câţi vor îi răpiţi?" Atunci El mi-a zis:

"Aceasta nu este treaba ta. Datoria ta este să spui poporului Meu tot ce-ţi voi arăta Eu." Atunci am spus:

"Doamne, dar eu nu sunt gata?" Zice:"Cu nici un chip nu eşti gata." Aşa mi-a spus: "Cu nici un

chip nu eşti gata!" Şi zice, "Priveşte la biserică şi uită-te"Când am privit, aşa când intri în biserică ţi se pare că toţi

sunt buni şi pocăiţi, dar în adevăr, în adâncul inimii, numai Dumnezeu ştie ce se petrece. Am văzut pe unele, care în timp ce se vestea Cuvântul se vopseau (pe buze, pe ochi), se parfumau, povesteau (vorbeau unii către alţii), rar care ascultau Cuvântul Domnului. Şi mi le-a arătat pe acelea care erau în fuste scurte, şi fraţi care păcătuiau că le pofteau. Şi mi-a spus aşa: "Vai, vai va fi de cel ce păcătuieşte, dar mai vai va fi de acela prin care vine prilejul de păcătuire. Aspră va fi judecata cu acela care aduce prilejul de păcătuire în templul Meu." Atunci din nou am zis:

"Isuse, vreau să-Ţi văd faţa!"Îl vedeam doar de la umeri în jos. Avea o haină lungă,

strălucitoare, fără nici o cusătură, foarte albă, mai curat ca tot albul din lume, era străvezie de albă, foarte frumoasă. Şi mi-a spus iar: "Nu poţi să-Mi vezi faţa în starea în care te-am găsit în noaptea asta. Şi a spus aşa Domnul:

"Să mărturiseşti în gura mare şi să strigi cu glas tare la popor:

26

-"Cine îşi va lipi unghii... nicidecum, şi cu nici un chip nu va vedea fata Mea!"

-"Cine va veni cu capul descoperit înaintea Domnului," aceasta s-a arătat totul în partea surorilor, dar la fiecare, tot spunea cuvântul şi spunea:

-"Nicidecum, şi cu nici un chip nu are să-Mi poată vedea faţa."

"Cine-şi va vopsi unghiile cu nici un chip n-are să-Mi poată vedea fata.

Cine îşi va smulge sprâncenele cu nici un chip n-are să-Mi poată vedea fata.

-Cea care se va tunde, cu nici un chip n-are să-Mi vadăfata.

-Cea care va purta fustă scurtă sau despicată," zice, "cunici un chip n-are să vadă faţa Mea,"

-"Cea care va purta pantaloni, cu nici un chip nu va putea vedea fata Mea...." Mai mult s-a adresat tot pentru partea surorilor.

Şi atunci mi-a arătat fraţii. Şi a spus aşa:"Priveşte ce păcat aduc sufletele acelea care vin în fustă

scurtă în biserică." Erau aproape toţi fraţii în biserică care pofteau, care păcătuiau în sine. Şi a spus:

"Vai de cel ce păcătuieşte, dar e mai vai de acela prin carevine prilejul păcătuirii în Templul Meu. Aspră va fi judecata cuacel ce vine în modul acesta în Templul Meu." Şi a mai spusdin nou mai departe, mereu spunea:

-"Cea care va umbla în pantaloni," zice, "nicidecum nu are să-Mi vadă fata. -Cine va purta inel, verighetă, nici într-un chip n-are să-Mivadă faţa." Şi atunci m-am oprit şi i-am spus aşa:

"Isuse, toată adunarea poartă... chiar fratele meu şi sora

mea poartă. Dar Cuvântul Tău a spus căci toată casa noastră va fi mântuită. Cum are să fie atunci?" Nu m-a interesat de nimeni, m-a interesat de fratele şi sora mea. Atunci mi-a spus aşa: "Tu să spui cu gura ta, să nu taci, să spui ce-ţi arăt în noaptea aceasta în lungul si-n latul pământului. Acel ce va asculta şi acel ce va primi, acel ce se va întoarce, se va smeri şi se va căi, astăzi sunt îmbrăcat în haina milei şi a îndurării, va fi iertat, şi anul acesta va fi pentru el un an de bucurie, de binecuvântare. Acel care are să se poticnească şi nu se va întoarce, dar care este în planul Meu de mântuire, am să-l pun pe pat de suferinţă şi am să-l lovesc cu o boală nevindecătoare şi are să strige ca Ilie la

Mine şi am să-l las în boală, ca să-l fac mai curat ca aurul, şi am să-l iau la Mine, cel care este în planul de mântuire. Dar mulţi, vei vedea, cum vor merge aşa ca puhoiul, la pierzare, la foc."

Si mi-a spus: "Tu să spui, ca nu cumva să-ţi cer socoteala de la tine. Surorile să poarte batic, nu de două degete, ci aşa (şi mi-a arătat din faţă până în spate lung), dacă nu, aspră va fi judecata Mea."

"Dar să strigi cu glas tare. Are să fie suflete care or să lovească în tine din pricină că ţi-ai deschis gura, şi are să fie suflete care n-or să lovească în tine, ci în ranele Mele, că am să desfăşor lucrări mari, pentru că-i gata venirea Domnului şi răpirea." Şi apoi zice: "Vino, să-ţi arăt mai departe...."

CREDINCIOŞI în IAD - chiar păstori!Am plecat mai departe, şi s-a descoperit iadul. Vai, vai ce

nenorocire era acolo. Era îngrozitor, foarte îngrozitor. Atâta de mare mulţime de lume am văzut acolo, fără număr, fără număr, ca furnicile în furnicar.

Toţi erau într-un geamăt, într-un chin, într-un necaz puternic, dar nu erau în foc. Puţin mai departe, înspre stânga un pic erau flăcări puternice, un foc foarte mare. Şi a spus aşa:

27

"Vezi focul acesta?" Zic:"Da, Isuse, îl văd." Zice:"De trei ori va fi mai înfierbântat şi mai mare, când va fi

judecata. Atunci vor fi legaţi şi aruncaţi în foc."Era un miros greu, foarte greu de pucioasă. Apoi mi-a

arătat trei persoane din aceea mulţime, şi mi-a zis:"Aceştia sunt trei fraţi presbiteri, care au fost păstori ai

bisericii." Atunci L-am întrebat: "De ce Isuse sunt aici?""Îti dau prilejul ca să-i întrebi pe ei de ce sunt în locul

acesta."Am întrebat pe unul: "De ce eşti în locul acesta?" Mi-a

spus:

"Pentrucă atunci când am fost păstor, când s-a făcut strângerea pentru văduvă, pentru orfan, pentru sărac, pentru necăjit, eu luam banii şi îi împărţeam primadată la familia mea; mi-am îmbogăţit familia şi aşa am trăit. Iar la văduvă, la sărac, la orfan sau la cel necăjit am dat aşa ca printre degete, ca să nu se audă vorbe, de aceea sunt aici. Când se face strângere pentru cineva, trebuie dat tot, absolut, tot persoanei respective: $100, $2000, $1000, $50. Isus ştie, şi atâta se strânge cât îi trebuie.

Chiar dacă crezi că s-a strâns prea mult, tu să-i dai toţi, că atâta îi trebuie. Nu trebuie să iei să-i împărţi în altă parte. Eu nu am făcut aşa, şi din pricina asta sunt în locul acesta." Pe altul l-am întrebat:

"Dar tu de ce eşti aici?" Zice:"Pentru că atunci când trebuia să vizitez un bolnav, să

intru la o văduvă eu nu aveam timp pentru astea, nu aveam timp. Când trebuia să intru la un orfan să-i dau un cuvânt bun, nu aveam timp, eu aveam lucrul meu acasă, familia mea. "Când a trebuit să merg la o înmormântare eu îmi căutam drumuri în altă parte, sau eram chemat la o petrecere. "Când trebuia să mângâi o inimă rănită, eu îmi căutam drumul

în altă parte. Când venea un sărac, un necăjit şi întindea mâna la mine, eu nu aveam de unde să dau, pentru că aveam nevoie pentru mine însumi, nu mai aveam şi pentru alţii. Eu îmi întorceam," zice, "faţa de la dânsul... Nu mai vreau să ascult....'" şi zice:

"De asta sunt în locul acesta." Pe al treilea l-am întrebat:"Dar tu de ce eşti în locul acesta?" Zice: Pentrucă atunci

când eram la amvon, când vesteam Cuvântul Domnului, Domnul îmi descoperea păcate de moarte pentru unul, pentru altul, pentru altul şi când Domnul îmi punea pe inimă păcatul să-l mustru eu atunci acopeream cu blândeţe, cu bucurie, cu ce puteam." şi zicea:

"Am de răspuns în faţa Domnului pentru toate sufletele care Domnul mi Ie-a descoperit şi eu am tăcut."

Şi Domnul Isus mi-a spus aşa:"Să strigi în gura mare şi să spui, cine va ieşi la amvon şi

Domnul li va pune pe inimă că-i păcat, să strige în gura mare că-i păcat, şi cine va lovi în el va lovi în ranele Mele."

LOCUL JUDECĂŢIIAtunci mi-a zis: "Vino după Mine!"Şi s-a deschis o uşă unde stătea popor pentru judecată. Şi

acolo era multă lume, dar nu aşa multă ca în iad. Era un picmai diferit. Toţi stăteau pe nişte scaune ca la judecată, şi erau într-o aşteptare. Nu era bine nici acolo, dar era un pic mai diferit de cum era iadul. Era un pic mai diferit. Era foarte neplăcut; un miros urât de pucioasă şi era o pâclă ca o ceaţă. Toţi stăteau acolo ca într-o aşteptare şi gemeau foare greu. Aşteptau. Şi atunci am zis:

"Isuse. atât de multă lume! Vor avea oare care va trecere? Vor fi şi dintre ei iertaţi?"

28

Zice: "Da, vor fi şi iertaţi, încă mai este o speranţă şi o nădejde la sufletele care stau în aşteptare, mai este, dar totuşi nu pentru toţi. Dar este o nădejde." Toţi aşteptau pe scaune, şi deşi era mai diferit ca în iad, nu erau nici aceştia mulţumiţi.

CEI DIN RAIDupă aceea am plecat mai departe. La al treilea cer mi s-a

descoperit raiul. S-a deschis o poartă mare şi foarte, foarte frumoasă. Am văzut o masă lungă mare, că nu-i vedeai capătul. Era masa Domnului Isus. Scaunele erau foarte, foarte fine, de o parte şi de alta. Iar la capătul mesei era un scaun, altfel de scaun, mai frumos. Şi mi-a spus aşa: "Vezi masa aceasta?" "Da, văd Isuse!"

"Eu voi fi Mirele, iar voi Mireasa. Eu voi sta aici în fată, iar voi veţi sta alături de Mine. Şi aici va fi slava Mea cerească"Pe lângă masa aceasta erau aşa ca nişte trotuare foarte foarte frumoase. Erau străvezii, mai străvezii decât tot străveziul, era mai frumos ca oriunde, nu există mai frumos ca în cer acolo, o frumuseţe de negrăit (nespus). Un miros plăcut, altceva ca pe pământ, fără cuvinte.

Deoparte şi de alta a trotuarelor erau crini albi, crini înfloriţi, frumoşi. Acolo era ca dimineaţa primăverii şi bătea un vânt cald ca de primăvară, care aducea mirosul plăcut de crini.

Erau în formă de crini, dar mai frumos ca crinii, foarte strălucitori; fiecare petală strălucea în culori, era un miros de crini, dar mai frumos şi mai puternic ca de crini. Atunci am zis: "Isuse, dacă un bolnav ar veni aici," zic, "negreşit va căpăta vindecare. Numai un miros din aerul acesta dacă ar trage, negreşit va căpăta vindecare."

Zice: "Da, negreşit va căpăta vindecare."Atunci mi-a zis aşa: "Suflete, suflete, de ce plângi? De ce

murmuri pe pământ? De ce eşti fără nădejde?De ce plângi atâta? Ţi-am vorbit, şi îţi vorbesc tot timpul să nu mai plângi, să încetezi cu plânsul pe acest pământ."

Şi mi-a zis: "Vino după Mine să-ti arăt!"Şi mi l-a arătat pe soţul meu Georgi; sta acolo pe un

scaun. Şi când l-am văzut am mers la el, şi aşa de tare am început a striga şi i-am spus:

"Grişa, omule, ce faci tu aici?! De ce stai tu aici, dar eu stau pe pământ cu doi copii? De ce eu trebuie să mă necăjesc atâta de mult, atâta trebuie să plâng, atâta trebuie să îndur, dar tu stai aici în fericire?"

Atunci el m-a mângâiat şi mi-a spus aşa:"Nu plânge," zice, "dacă stăm cu tine pe pământ," zice,

"căderea mea ar fi fost foarte mare. Planurile mele erau foarte mari şi foarte mare ar fi fost şi căderea mea, şi îmi pierdeam

mântuirea sufletului. N-ajungeam în locul acesta. "Viaţa mea totuşi, nu era lungă, făceam foarte multă batjocură din tine, din copii. Satana mi-aducea ură în inima mea, ură faţă de tine şi de copii. Şi aveam să cad într-o groapă tare adâncă, şi acolo vrăjmaşul avea să-mi ia firul vieţii şi nu aş fi fost aici, în locul acesta unde sunt acum. De aceea m-a curăţat Domnul şi m-a spălat, şi m-a luat la El."

Şi zice: "Dar şi tie nu ti-a rămas mult când vei veni să stai alături de mine. Dar să şti că lupta este foarte mare înainte. Ai multe ispite, multe încercări, multe greutăţi, multe şi multe ai de petrecut în viaţă, şi apoi ai să ajungi aici." Zice:

"Dar tu trebuie să fi mulţumită, să te întorci înapoi pe pământ, trebuie să creşti copilaşii." Dar eu i-am zis:

"Nu, nu! Eu vreau să rămân aici, ori vii şi tu cu mine."Atunci el mi-a zis:

"Nu! Tu trebuie să mergi să te rogi pentru copilaşi, trebuie să spui totul ce ţi-a arătat Domnul, să spui la popor şi să spui cu

29

glas puternic la toţi care m-au vizitat la spital şi mi-au văzut suferinţele grele şi amarnice, să spui cu glas tare şi puternic că merită, merită să ai suferinţele care le-am avut eu, ca să ajungi în locul acesta. Merită şi mult mai mari cum le-am avut eu, ca să ajungi în locul acesta." Şi zice:

"Dar tu trebuie," că eu tot spuneam că vreau să rămân acolo şi să nu mă mai întorc, zice, "Nu, tu trebuie să te întorci înapoi. Ai de-a te ruga pentru copilaşii noştri. Trebuie să te rogi mult pentru ei să poată creşte şi să poată fi alături de Domnul."

Avea o cunună strălucitoare, toarte, foarte frumos strălucea. Şi mi-a spus că fiecare steluţă care strălucea este suferinţa de pe pământ, suferinţă trecută cu biruinţă, fără cârtire.

Dacă ai fost vorbit pe nedrept şi ai trecut cu biruinţă, o steluţă îţi va fi pusă pe cunună; dacă ai trecut printr-un necaz, o suferinţă, printr-o încercare, un plâns, printr-o greutate - dacă ai trecut cu biruinţă, steluţa îţi va fi pusă pe cunună. Steluţele

erau foarte, foarte frumoase, sclipitoare, o frumuseţe fără margini.

Şi am văzut pe acei plecaţi la Domnul care erau în rai. Toţi erau îmbrăcaţi în haine albe lungi, drepte, frumoase şi strălucite. Nu există aşa un alb de strălucit. Fiecare haină era fără nici o cusătură, începând de la umăr şi până în pământ nu era nici o cusătură, totul de-a întregul, foarte fină şi albă. Era albă, albă şi frumoasă. Dar fata lui Isus nu I-am văzut-o.

Toţi aveau cununile lor pe cap, strălucitoare, cu scântei, dar erau aşa ca un abur. Se vedeau cu flori tare fine, nu-i descriere, şi un miros plăcut şi o frumuseţe....

Şi mi-a arătat cum toţi acei care erau în slava cerească cântau în limbi date de Duhul Sfânt. Fiecare cântau cântări şi melodii minunate, foarte frumoase, aşa era o comunicare cu Tatăl. Atunci a spus Isus cu un glas puternic:

"POPORULE, POPORULE, " POPORULE, STĂRUIŢI ASTĂZI DUPĂ DUHUL SFÂNT! că nimeni nu va putea ajunge în locul acesta fără Duhul Sfânt!

Cât de scump n-ai fi pe pământul acesta, oricâte fapte bune n-ai fi făcut, oricât bine şi cât de darnic ai fi, cât de sfănt şi de curat ai fi, dacă nu ai Duhul Sfânt trebuie să treci pe la judecată. Şi în ziua judecăţii n-ai să ai scuza că nu ai ştiut a prinde prilejul", zice, "n-ai ştiut a cere şi a primi."

"Ce te împiedică astăzi să n-ai Duhul Meu cel Sfânt?"

Zice: "Păcatul?"Şi a apărut un semn mare de întrebare de foc mistuitor,

fâlfâietor, puternic. Şi încă odată a spus: "PĂCATUL?!" Şi din nou semnul de întrebare de foc a apărut. Şi a spus aşa:

MĂRTURISESTE-TE! CĂIESTE-TE! şi vei fi iertat BATE! şi ţi se va DESCHIDE; CERE şi NEGREŞIT VEI CĂPĂTA! Ca în ziua judecăţii să nu spui că n-ai auzit şi n-ai ştiut.

"Astăzi sunt îmbrăcat încă în haină de milă, astăzi cere şi ţi se va da. Astăzi, astăzi mărturiseşte-te şi vei fi iertat, căci mâine se prea poate să fiu în haina de judecător. Astăzi bate, astăzi este prilejul." Şi apoi, deodată s-a tras un semnal puternic de alarmă, şi din nou. Domnul Isus mi-a repetat aceleaşi cuvinte ca la început.

Din nou mi-a spus fiecare cuvânt cu cuvânt s-a repetat, să nu poarte inel, nu fuste scurte, nu pantaloni, să nu fie cu capul gol, cu păr tăiat, vopsit şi încreţit.

Şi atunci când a spus de păr tăiat, am spus:"Doamne, mi-am tăiat şi eu părul, am umblat şi eu în

pantaloni, şi în seara asta mi-am pus şi eu unghii." Zice:

30

"Ţi-am arătat chiar ţie însuţi, ţi-am arătat ca să te întorci, să te smereşti şi să te căieşti, că în ziua judecăţii niciunul nu veţi avea scuze. Nu o să poţi să spui că n-ai ştiut."

Şi tot mereu mi-a repetat: care va purta inel, verighete, cercei, lănţişoare, farduri (vopsele) pentru faţă, ochi şi buze, unghii puse, unghii vopsite, care îsi vor smulge sprâncenele,

NICI ÎNTR-UN CHIP NU VOR VEDEA FATA MEA!

La fiecare cuvânt spunea că, "nicidecum, cu nici un chip nu vor putea vedea faţa Mea. Dacă aş veni chiar in noaptea aceasta să-Mi răpesc Biserica, numai două suflete din biserica din care faci parte sunt gata pentru răpire (dintr-o biserică de 3000 de persoane), două suflete sunt gata să le răpesc la cer."

"Nu multă vreme va trece şi voi mai răpi la Mine încă trei suflete, două din partea tineretului şi unul mai bătrân, dar tu roagă-te pentru ei ca să-i pot găsi după voia Mea, ca să-Mi pot arăta lucrarea mai desluşit."

A mai spus aşa pentru femei:"Când vii în faţa Mea, capul trebuie să fie acoperit,

începând de aici până aici înapoi, ca să fi ascultată." (De la linia capului unde începe părul, până la ceafă). Nu mi-a spus că în tot timpul. Aceste cuvinte mi le-a repetat şi mi-a spus:

"Să iei aminte şi să mărturiseşti pe întreg latul pământului, ca în ziua judecăţii să nu spună niciunul:

"Doamne, n-am ştiut, n-am văzut şi n-am auzit." Că nu vor avea scuză în fata Mea."

"Eu care am făcut cerul şi pământul, am făcut tot ce există pe el, am despărţit marea de uscat şi uscatul de mare. Oare n-am făcut EU potrivit făptura omenească? Oare n-am dat culoare potrivită, la fel la unghii? Oare n-am făcut culoarea potrivită la păr? Trebuie oare cioplit (tăiat, scurtat)? Trebuie oare să-l

vopsească, să-l încreţească?"Să spui, că dacă am putut face marea, am despărţit marea

de uscat şi uscatul de mare, am putut face şi creatura omului. Şi cine se va opune, se zice: VAI, VAI! şi cea care va umbla în pantaloni, şi care va umbla în fuste scurte şi face bărbaţii să păcătuiască şi să nu cugete la Domnul, şi vai, mare-i JUDECATA!

"AH, mare şi aspră va fi judecata cu acei care va auzi şi nu se va trezi," căci astăzi sunt îmbrăcat în haina de milă, dar mâine se prea poate să fiu îmbrăcat în haina de Judecător.

"Sunt un Dumnezeu milos, sunt un Dumnezeu bun, dar sunt şi o sabie cu două tăişuri care taie în dreapta si-n stânga."

Mi-a spus: "Mult mai mult Mi-a fost planul" să-ţi arăt, dar pentru că Satana s-a băgat şi ai făcut voia lui şi ti-ai pus unghii, ai împiedicat lucrarea Mea şi nu ţi-am arătat. Dar gura ta să nu tacă, să spui în lungul şi-n latul pământului ce ţi-am arătat, mii şi milioane vor auzi, te voi purta dintr-un capăt al pământului în celălalt. Tu să nu taci, să mărturiseşti totul, totul ce ţi-am arătat

Eu, că am să fac din gură în gură, din veste în veste, mii şi milioane să audă, dar tu nu tăcea. Datoria ta este să spui. Vei primi săgeţi, chiar palme, dar tu să nu taci, că nu vor lovi în tine, vor lovi în ranele Mele, tu să pui capul în jos, că n-are să lovească în- tine, are să lovească în ranele Mele; şi aspră va fi judecata cu cel ce va lovi în ranele Mele."

Mi-a spus aşa: "N-are să treacă trei luni de zile, când am să pun în patul de suferinţă, am să pun în spital persoanele care au să te lovească şi tu ai să mergi la ei la spital să-i vizitezi, când partea stângă le va ti paralizată şi gura pe partea stângă, ca semn că Eu sunt un Dumnezeu cu milă şi îndurare; şi un Dumnezeu ca o sabie cu două tăişuri, pentru că ating în ranele Mele. Dar tu luptă-te şi mergi înainte, şi nu tăcea! şi a mai zis:

31

"Să spui la poporul Meu că nu va trece mult timp şi o mare lucrare am s-o tac într-un colţ de pământ, care tot pământul va auzi. Pământul întreg va auzi de lucrarea ce am s-o fac şi toţi se vor minuna. Şi într-o vreme şi jumătate am să intru în biserica în care iei tu parte şi am să fac o lucrare care să se zguduie biserica din loc şi numai cel ce are să stea aproape de Mine pe temelie are să poată rămânea în picioare."

REVENIREA în TRUPCând m-am coborât jos, când şi cum nu ştiu, dar deodată

m-am trezit pe marginea patului, pe vine cum eram pregătită să mă culc, când am zis: "Fă Doamne ce vei voi cu mine. "

Eram foarte amorţită, foarte rece, ca un om mort. A durat cam 4 ore toată lucrarea. De la jumătate la două până la jumătate la şase. Limba în gură îmi era tare amorţită, mintea mea judeca, dar limba în gură n-o puteam mişca.

M-am uitat la ceas: era jumătate la şase dimineaţa, afară se zărea de ziuă. Nu ştiam ce s-a întâmplat cu mine. Zic, "Isuse, ce s-a întâmplat?" Că nu ştiam, nu puteam să-mi dau seama ce-i cu mine.

Zic: "Doamne, într-adevăr am stat eu toată noaptea pe vine şi n-am dormit? Ce s-a întâmplat cu mine că sunt aşa de amorţită?"

Mintea îmi judeca, dar au trecut vreo 15 sau 20 de minute până am început să-mi revin. Şi când am început a mă dezmorţi eram rece ca un mort, eram foarte rece. Şi când am început a-mi reveni nu ţineam minte, nu ştiam ce-i, "Doamne, ce s-a întâmplat cu mine?" Atunci s-a făcut ca un cutremur puternic, că dacă ar fi într-adevăr un aşa cutremur n-ar mai rămânea nimica în picioare, o lumină mare, a apărut Isus şi mi-a spus aşa:

"Suflete, suflete, ia aminte ce ti-am arătat şi ce am lucrat

Eu cu fiinţa ta, ca nu cumva vrăjmaşul să-ţi fure din minte ce ti-am arătat şi să nu-ţi fie frică să mărturiseşti la copiii Mei; mărturiseşte la poporul Meu lucrarea ce ai văzut-o în noaptea aceasta şi ce am lucrat Eu cu fiinţa ta. Să nu-ţi fie frică să mărturiseşti la copiii Mei, că mulţi vor auzi, vor primi şi se vor întoarce. Care se va întoarce, anul acesta vor avea un an de bucurie, un an de binecuvântare, iar care nu, va fi un an de amărăciune şi necaz."

Dragi fraţi şi surori, dragi prieteni, mi-a fost foarte greu să încep să spun. Două săptămâni, după ce Domnul mi-a arătat, n-am spus nimănui nimic. M-am temut că nu vor primi, tot felul de lucruri mi-au venit în minte. Atunci am avut un cuvânt din partea Domnului într-o seară la rugăciune şi mi-a spus aşa:

"Dacă n-ai să spui lucrarea Mea, am să te lovesc cu o boală în trupul tău şi am să-Mi întorc fata de la tine, şi are să vină fraţii să te viziteze, şi atunci de pe pat vei striga, dar va fi prea târziu. Astăzi mărturiseşte lucrarea Mea"

Nu a trecut mult timp şi aşa o durere de rinichi m-a luat, stăteam în pat şi ziceam că nu mai pot. Am stat vreo 3-4 zile în pat, orice făceam aveam dureri mari. Şi atunci am zis:

"Isuse, vindecă-mă că am să spun în lungul şi-n latul pământului Vindecă-mă!"

După ce am zis lucrul acesta, nu ştiu cât timp a trecut, am observat că nu mă mai dor rinichii, şi în ziua de astăzi sunt sănătoasă şi nu mă dor. Slavă Domnului!

Domnul să binecuvinteze pe fraţi, surori şi prieteni cu o minte înţeleaptă să aleagă binele sufletului lor. Domnul să aibă milă de fiecare dintre noi. Amin.

32

DESCOPERIREASOREI RUSE DINA CRITINA

Statul MINESOTA. Noiembrie 1996

Toate păcatele nemărturisite vor merge la judecată şi ne vor împiedica de la răpire. Dacă Domnul ne-a permis să venim în această ţară "unde curge lapte şi miere," dar care in acelaşi timp este şi o cursă pentru mulţi care se iau după obiceiurile lor, noi nu trebuie să facem ca ei (Exodul 34:12; 1416) ci trebuie să ne ducem mântuirea până la capăt cu frică şi cutremur (Filipeni 2:12). Doamne, ai milă de noi! Ajută-ne să ne mărturisim păcatele cu sinceritate şi să ne pocăim cu adevărat, ACUM, până nu este prea târziu. Dă-ne putere să cunoaştem ziua cercetării şi să stăm în picioare la Venirea Ta. Amin. (N.E.)

TRADUCERE DIN LIMBA RUSĂO DESCOPERIRE TRISTĂ

La noi în biserică urma ca sâmbătă să fie o zi sfântă cu post şi rugăciune. În noaptea dinaintea acestei mari lucrări, Dumnezeu mi-a arătat prin descoperire o lucrare, ca să ne ajute să facem sfinţirea noastră cât mai adâncă şi mai curată. Această descoperire a început cam pe la ora 12 noaptea, şi a durat până pe la patru dimineaţa.

Descoperirea trecea încet, şi era foarte mişcător să vezi poporul care se ridica şi ieşea în partea stângă, osândindu-se pe sine însuşi după fiecare întrebare a îngerului. Apoi îngerul punea o altă întrebare, şi de aceea a durat atât de mult descoperirea.

Înainte de a mă culca, de obicei eu citesc Biblia stând pe genunchi, şi citind-o cu o aşa plăcere mare, am început să o învăţ pe de rost. În aceea noapte, în timp ce citeam pe genunchi, deodată am văzut o lumină duioasă care mi-a umplut odaia. Nu era ca lumina de la becul electric care arde aprins, ci era o altă lumină, foarte duioasă şi am simţit prezenţa Celui Sfânt lângă mine.

Imediat m-a cuprins puterea cerească, şi umplerea era foarte mare. În continuare am văzut toată această descoperire, şi auzeam vocile foarte clar. În timpul acestei mari descoperiri, mulţi mergeau separat la stânga, şi mie îmi era frică de aceasta.

După ce s-a terminat descoperirea şi m-am culcat înaintea dimineţii în pat, aceea lumină a rămas în odaia mea, măcar că stinsesem lumina lămpii. Simţeam foarte aproape prezenţa îngerului şi glasul lui se auzea ca un ecou îndepărtat, dar nu-l mai înţelegeam.

DESCOPERIREA DE NOAPTEÎn vedenia mea vedeam

adunarea de credincioşi însufleţită în duioasa lumină a cerului. Deodată a venit o ceată de îngeri din cer; între ei unul predomina. El s-a îndreptat spre popor, s-a uitat de jur împrejur, şi cu o voce aspră a întrebat: 1.-"Cine a fumat, să iasă la stânga!"(1Tssaloniceni 4:7; Matei 5:20; 1Timotei 6:8).Atunci văd că unii din popor s-au ridicat şi au început să iasă în partea stângă, încotro le-a arătat îngerul.

Am văzut însă cum un frate tânăr se ruşina de prietenii lui să se ridice, şi şedea cu capul plecat gândindu-se că poate va scăpa neobservat. Dar îngerul l-a zărit şi doar l-a ţintuit cu privirea, şi fără nici un cuvânt el s-a ridicat şi s-a dus la partea stângă. îngerul continua să întrebe:

2.-"Cine a minţit?"(Efesmi\425; Apocalipsa 21:8),

33

3.-"Cine a spus cuvinte urâte?" (Coioseni 3:8).4.-"Cine a vorbit cuvinte nefolositoare şi glume?"

(2Timotei 2:16; ITimotei 6:20).5.-"Cine s-a ocupat cu onania?" (Genesa 38:3-10;

Leviticul 18:22).6.-"Cine a mâncat şi a băut cu lumea la petreceri?"

(2Petru 2:13; ICorinteni 6:11).7-"Cine, iubind mai mult lumea, a întrebuinţat vopsele,

unsori sau creme pentru a se înfrumuseţa?" (Romani 122,3).8.-"Cine a tăcut urâciunea, femeia îmbrăcând haine

bărbăteşti, iar bărbatul îmbrăcând haine femeieşti?" (Douteronom 22:5; Romani 12:2).

9.-"Cine dintre bărbaţi a lăsat să-i crească şi a purtat părul lung? - Care dintre femei şi-a tuns părul?" (ICorinteni 11:6,10,14,15).

10.-"Cine dintre femei nu şi-a acoperit capul său pentru îngeri?" (ICorinteni 11:5-10, 13).

11-"Cine osândeşte pe slujitorii Domnului?" (Zaharia 2:8; lacov:4:11; lacov 2:13; 2Petru 2:11).

12.-"A cui inimă este legală de iubirea de bani?" (ITimotei 6:10:17-19).

13.-"Cine a dispreţuit pe aproapele său şi nu l-a iertat Când i-a greşit?" (Matei 6:12,14,15; Romani 12:17-21).

14.-"Ai cui ochi rătăceau în timpul slujbei bisericeşti căutând după pofta inimii, şi neavând interes de CuvântulDomnului?" (Luca 3:17-1S; Romani 8:6).

15.-"Cine a dat loc diavolului având cu el contact dinpricina fricii?" (Romani 8:15; Apocalipsa 21:8).

16.-"Cine a imitat pe satana şi şi-a coafat sau încreţit părul?" (Isaia 324).

17.-"Cine nu a dat crezare Domnului, se îndoieşte de

mântuire şi nu se îndreaptă în sfinţenie?" Văd lanţuri puternice care ţin pe omul acela. (Romani 3:25; 5:9; 6:11-14,22).

18.-"Cine nu e condus de Duhul lui Dumnezeu, ci de gândurile poftei trupeşti?" (Galateni 5:16-21; Uoan 2:15-16; 1 Petru 2:11; Homarii 8:5-8).

19.-"Cine are suspiciune, bănuială, neîncredere pe aproapele său şi zideşte pe acestea, aţăţând focul în inima lui." (Văd focul de iad cum îl aprinde). (Galateni 5:13-15; Uoan 2:10-11).

20.-"Cine, ascultând pe altul vorbind, îl întrerupe, spunându-si gândurile sale?" (trufaşi, mândri). (Filipeni 2:3-4; Romani 12:10).

21.-"Cine este satisfăcut şi mulţumit de sine însuşi şi seface pe plac înaintea oglinzii, făcându-şi sprâncenele, genele şi părul?" (2împâraţi 9:30; Ezechiel 23:40; Exodul 32:2; (Ioan 2:16; 2Petru 2:19).

22.-"Cine îşi înfoiază părul şi-şi pune podoabe pe el ca să-l înfrumuseţeze?" (Isaia 3:16-24; Ezechiel 23:40).

23.-"Care dintre femei îşi taie părul? (breton?) (ICorinteni 11:15).

24.-"Care dintre bărbaţi nu-si face slujba preoţiei în familialui? (ICorinteni 11:3; Efeseni 5:23).

25.-"Cine este leneş şi nu caută de lucru în Câmpul Meu sau la Casa Mea?" (Matei 25:26; 2Tesaioniceni 3:10).

26.-"Cine este impertinent, neruşinat şi grosolan cu aproapele lui pe care l-a spălat Sângele Meu?" (Galateni 5:15; Coloseni 3:13-14; 1 Petru 3:8-9).

27-"Cine intră în Casa Domnului fără frică, cu vorbire ridicolă şi fără rost, cu cuvinte hazlii, cu glume de râs, pe când locul acesta este sfânt?" (Deuieronvm 10:12-20; ICorinteni 8:9; Romani 8:6-8;13).

34

28.-"Cine se bucură, înselându-se pe sine însuşi căcineva se roagă pentru el, dar singur nici cu un deget numişcă ca să se apropie de Mine, spunându-şi "Domnul ştietot ce vreau eu?" (loan 1624,26).

29.-"Cine a pândit pe aproapele său ca să-l învinuiască şi să-l ocărască?" (1Petru 3:8-9; Tit 3:2; Evrei 3:12; 1Tesaloniceni 5:15; lacov 2:13).

30.-"Cine a osândit pe aproapele său şi nu s-a împăcat cu el, dar pentru a se îndreptăţi pe sine numai a spus. "Să mă iertaţi dacă am jignit pe careva," pe când el îşi cunoştea bine vina şi făţărnicia? (1Petru 3:8-9; Luca 12:1-3; 1Corinteni 6:9).

31.-"Cine a furat, înşelând autorităţile şi se îmbogăţea pe nedrept ascunzând acestea?" (Matei 22:17-21; Ftomani 13:6-7).

32-"Cine s-a lăsat atras de idoiul-televizor, l-a pus ascuns sau descoperit în casa lui, deschizând astfel uşa diavolului?"(Deuteronom 726; Apocalipsa 13:14-15).

33.-"Cine a uitat de sfinţenie şi îmbracă pe copiii săi în haine deşănţate şi netrebnice, dându-se în slujba lui Moloh?" (Deutoronom 22:5; Matei 18:6-7).

34.-"Cine se teme de naşterea copiilor, şi numără dincauza aceasta timpul, sau primeşte medicamente ca să nuaibă copii?" (1 Timotei 2:15).

35.-"Cine nu păstrează curăţenia între bărbat şi femeie, (Levitic 18:20,22;isaia3:9) care trăiesc în concubinaj?" (ICorinteni 6:16-19).

36.-"Cine înlătură apropierea bărbatului din frica de a naşte copii? (Matei 18:5,10; Genesa 38:9-10).

37.-"Cine nu este sincer şi nu se îngrijeşte de soţia lui sau ea de soţul ei?" (1Timotei 5:8; 1Petru 3:1,7).

38.-"Cine este transmiţător de cuvinte din poporul meu,înjosind Sfinţenia?" (2Corinteni 12:20; lacov 4:11).

39.-"Cine şi-a pierdut frica de Domnul?" (Psalm 119:120: Filipeni 2:12; Dauteronom 10:20).

40.-"Cine şi-a pierdut ruşinea înaintea Lui Dumnezeu?"(ITimotei 2:9; 2Timotei 2:15; ICorinteni 14:34; Isaia 3:9).

41.-"Cine a pierdut credinţa Domnului?" (Habacuc 2:4; Romani 1:17: han 14:1; Psalmi 19:166; 1/oan 4:16,17; Hoan 5:1,4).

42-"Cine este uşor şi n-are iubirea de aproapele său?"(loan 15:12; Hoan 1:7; 2:9-11).

43.-"A cărui gură este umplută cu lume şi nu cu Cuvântul Domnului?" (1Ioan 2:1 S; 2Timotai 2:16;lacov 1:27; Proverbe 10:19).

44.-"Cine s-a lăsat atras de cunostiinţa lumii, dar a renunţat să crească în cunostiinţa Domnului?" (1Corinteni 3:19; Coloseni 2:3; Psalm 119:11).

45. -"Cine părăseşte adunarea sfinţilor?" (Evrei 10:25; 2Timotei 4:10).

46-"Cine iubeşte mai mult viata dulce şi confortul decâtpe Dumnezeu?" (lacov 5:5; 1Tim.S:6; Psalm 119:143).

47.-"Cine s-a lăsat momit şi iubeşte îmbogăţirea?" (1Timotei 6:9-10; lacov 5:1-3; Luca 624; Luca 9:23-25).

48.-"Cine profanează zicând că Dumnezeu nu caută la fata omului ci doar la inimă?" (ITimotei 2:9; 1 Petru 3:3; Isaia 3:9; Deutoronom 424 Apocatipsa 22:12).

49.-"Cine murmură, ne-practicând bucuria mulţumirii?"(1Tesalonicani 5:18; luda 16; Evrei 12.28-29; Psalm 50:23).

50-"Cine nu este mulţumit cu ce are şi este nesăţios?" (luda 16; P/lipani 4:6,11-13; Evrei 13:5).

51.-"Cine nu este supus părinţilor lui?" (Efesani 6:1-2).52.-"Cine nu-şi respectă părinţi şi nu-L respectă pe

Dumnezeu?" (Efesani 6:1-3; Proverbe 14:27; 19:23; 23:17).

35

53.-"Cine vrea să fie numai în frunte, şi vrea să se facănumai cum el vrea?" (Luca 16:15; 3 loan 9)..

54.-"Cine este încăpăţânat?" (lacov 3:17).55.-"Cine este mândru?" (Proverbe 11:2;16:18;

lacov 4:6; 1 Petru 5:5)56.-"Cine nu aduce roadă destoinică a pocăinţei?"

(Luca 3:8,9; Marcu 1:16; Matei 7:16-20; 12:33).57.-"Cine nu-şi înfrânează gura şi este vorbăreţ?"

(lacov 1:19; 3:6; 2Timotei 2:16).58.-"Cine se socoteşte că este copilul Domnului, dar se

înşală singur că umblă cu cuvinte necuviincioase." (Matei 12:36; Efes4:29)

59.-"Cine nu socoteşte sfânt Sângele Legământului, înjosind Duhul Sfânt?" (Luca 12:10; Matei 12:31).

60.-"Cine nu este îmbrăcat cu puterea de Sus şi nu aresemnul Lui?" (Efeseni 1:13; 4:30; Apocaiipsa 7:2-3).

61.-"Cine vede fărădelegea copiilor săi şi îi acoperă?"(Proverbe 13:24; 19:18; Proverbe 23:13; 1loan 1:3-9).

62.-"Femeia care nu se teme de bărbatul ei şi o ia înaintea lui." (Efeseni 5:33b; ITimotei 2:11-14).

63.-"Cine nu are pacea Domnului şi nu se sileşte dupăea, ci aprinde certuri?" (Tit 3:2; 2Tim. 2:4; Romani 12:18).

64-"Cine are bănuială cu neîncredere şi se hrăneşte cu ea?" (2fetru 1:7; 1 loan 2:9-11).

65.-"Cine nu iubeşte Cuvântul Domnului şi nu-l citeşte, dar numai dă din cap că el ştie tot ce scrie?" (Psalm 119:20-36; Luca 11:28; 2Timotei 4:2; Evrei 4:12).

66.-"Cine se roagă puţin?" (Phmani:12:12; Efeseni 6:18; 1Tesaloniceni 5:17).

67.-"A cui inimă nu arde în iubire pentru Domnul?"(ICorinteni 16:22; loan 1225; Luca 7:47).

68.-"Cine-şi iubeşte copiii săi mai mult decât pe Domnul, şi este indulgent cu ei?" (Proverbe 13:24; Z2:15).

69.-"Ai cui ochi sunt necuraţi?" (iov 31:1; Proverbe 6:17; 16:2; Matei 7:3).

70.-"Ale cui urechi sunt necurate?"(Faptele Apostolilor 7:51; 2Timotei 4:3-4).

71.-"A cui limbă este necurată?" (Psalmul 34:13; 39:1; 140:11; 1 Petru 3:10; lacov 3:5).

72.-"Ale cui mâini sunt necurate?" (Văd pe cei care se ocupau cu masturbaţia cum cade peste ei o sabie).(1Timotei 2:8; Matei 5:30; lacov 4:8; Evrei 10:31).

Am văzut că toţi oamenii care aveau aceste păcate au ieşit în partea stângă, unde le arătase îngerul. Ei erau aşa de mulţi, şi toţi mergeau acolo, parcă cineva îi mâna de la spate, dar asta le era conştiinţa, păcatul lor îi mâna, şi ei nu se puteau opri.

Aceia care au mai rămas au fost vreo 3 sau 4 persoane. Ei s-au văzut îmbrăcaţi în haine albe, şi îngerul i-a dus la dreapta pe o cărare sus la cer. El nici măcar nu s-a mai întors înapoi la cei rămaşi, pe care i-a acoperit întunericul. Era o mare groază.

Acestea au fost păcatele arătate din aceea biserică, dar noi să ne controlăm pe noi înşine, şi să vedem ce altceva ne stăpâneşte. Mulţi se vor împietri şi nu vor voi să primească zicând că ei înţeleg altfel, deoarece le place păcatul şi lumea cu ale ei lucruri. Domnul Isus să aibă milă de noi şi de ei, sisă nu fim ipocriţi. Amin. (N.E.)

AI MILA!

VISUL sorei Mariana CU ÎNTUNERICUL DE AFARĂ

36

M-am trezit dintr-odată că eram într-un loc fără nici o lumină. Eram în spaţiu, şi de jur împrejur era întuneric beznă; nu se vedea nici cea mai mică luminiţă. Eu stăteam în picioare pe nimic, dar la fel ca frunza bătută de un vânt puternic mi se clătinau genunchii şi nu puteam deloc să mă ţin pe picioarele mele. Nu ştiam cine sunt, cum mă cheamă, de unde provin, sau ce eram. Atâta percepeam doar că eram de o statură mult mai mică decât sunt în realitate, că tremuram din toate băierele şi că plângeam în hohote. Hohotele izvorau din străfundul inimii mele, şi parcă aceasta era fiinţa mea: hohote de plâns. A fost un simţământ cumplit. Nu ştiu cât am fost în aceea stare, nu-mi dădeam seama de trecerea timpului, decât că eram în mare nenorocire şi tremuratul şi hohotele mele nu vor sfârşi niciodată.

Nu era nici cea mai mică nădejde. Deodată, fără nici un avertizment, mi-a venit în minte: Sângele Domnului Isus Hristos. Şi fără să mă gândesc mult am început să strig: "Sângele Domnului Isus! Sângele Domnului Isus!" Dintr-odată m-am trezit în trup, tremurând ca frunza. Două zile după acest vis, ori ce o fi fost, am tot tremurat în interiorul meu. Când m-am trezit am încercat să-l alung din mintea mea cât mai repede.

Vreau să specific căci am avut acest vis fiind credincioasă, dar acest loc fiind pentru cei făţarnici a trebuit să recunosc făţărnicia mea în ce priveşte cele spirituale, dorind să-mi arăt neprihanirea înaintea oamenilor, dar fiind nepăsătoare în străfundul inimii mele.

Domnul Isus să fie slăvit pentru Sângele Lui! Domnul Isus să aibă milă de mine, şi să mă ierte pentru tot ce m-adeterminat să ajung acolo. Niciodată, şi nimeni să nu aibăparte de acel loc groaznic.Amin.

RĂPIREA sorei TATIANA

din MOSCOVA

Aceasta este răpirea unei surori care s-a născut în anul 1935 şi apoi a venit la Domnul, a cerut iertare, devenind o slujitoare înflăcărată a Lui, iar pe parcurs a avut o întâlnire personală cu Domnul Isus, despre care vreau să reproduc exact ce a spus sora Tatiana. Numele ei este Tatiana.

Sora Tatiana ne-a spus că înainte de război, educată şi ea într-o familie de atei comunişti, cum era în ţara noastră pe vremea aceea, nu-l cunoştea pe Dumnezeu şi nici nu dorea să-L cunoască. Pe parcurs, devenind studentă la Moscova la facultatea de medicină, a început să audă câte ceva vorbind ca nişte sclipiri mici despre Dumnezeu, dar prea puţin o privea sau o interesa pe ea. Ea îsi vedea de treburile ei şi îsi făcea facultatea.

CHEMAREAŞi într-o zi, fiind studentă în ultimul an de facultate, mai

avea câteva luni să absolvească, a plecat la biblioteca cea mai mare din Moscova să studieze unele probleme în legătură cu medicina. Şi acolo ea aude o voce. Vocea aceasta a fost atât de îngrozitoare, deoarece nu era nimeni, şi cineva ca din văzduh îi vorbea puternic. Şi ea îşi aminteşte aceste cuvinte care le-a auzit şi a spus că aceste cuvinte niciodată nu o vor părăsi. Cuvintele au spus:

"Nu căuta fericirea pe pământ, şi nu căuta bogăţii pe pământ. Nu căuta nimic, căci pământul este plin de păcat, este blestemat şi plin de sângele oamenilor nevinovaţi."

Ea s-a gândit, probabil că acesta este rezultatul războiului al 2-lea mondial. Dar vocea în continuare îi spune: "Nu, pământul este plin de sângele nu a celor care au căzut pe front,

ci a celor care au fost martirizaţi, chinuiţi, omorâţi de-alungul

37

anilor până în zilele acestea. "Şi atunci Tatiana a întrebat: "Dar ce trebuie eu să fac, ce

am eu cu aceasta, şi care ar fi aportul meu la vărsarea aceasta de sânge a martirilor?" Şi vocea i-a spus:

"Pocăieşte-te şi împacâ-te cu Domnul Isus, căci am nevoie să te folosesc în lucrarea de mai departe."

Tatiana a ajuns acasă foarte înfricoşată, şi cum să spună la părinţi atei, oameni care aveau totuşi o poziţie înaltă pe vremea aceea. Dar ea dorea să se pocăiască şi le-a spus că a auzit această voce. Părinţii i-au propus să o ducă la medic, însă ea a refuzat şi a spus că se simte bine, este deplin sănătoasă şi nu are nevoie să meargă la medic.

A doua zi a plecat la facultate, şi de la facultate a ieşit pe străzile Moscovei cu speranţa că va întâlni pe un om al lui Dumnezeu, şi mereu spunea în gândul ei: Dacă este vreun om temător de Dumnezeu şi dacă este cineva adevărat cu Dumnezeu şi Dumnezeu există cu adevărat şi conduce tot ce vedem noi şi nu vedem, să mă întâlnească acuma să-mi vorbească de Dumnezeu, să-mi spună ce să fac.

Şi nu a mers mult pe străzi şi îi iese în cale un bărbat care o întreabă: "Tu-L cunoşti pe Dumnezeu?" Dânsa a zis: "Nu.""Dar vrei să-L cunoşti?" Zice "Da."

"Iată eu am să-ţi spun totul despre Dumnezeu." Şi a început să-i istorisească despre cum a fost creată lumea, toate lucrurile, parcă ar fi ştiut Biblia pe de-a rostul şi parcă mai mult decât este în Biblie şi dânsa a întrebat:

"De unde le ştii toate aşa de bine şi le istoriseşti fără ca să faci vreo pauză, întreruperi, gândindu-te, aşa parcă le-ai fi învăţat pe de-a rostul." Dânsul a spus: "Le cunosc, fiindcă m-a trimis Cel de Sus şi mi-a dat această înţelepciune, ca să cunosc lucrurile despre care îţi vorbesc." Atunci ea a întrebat ce să facă.

El i-a spus:

"Iată, eu te conduc până la un loc, unde este secret, mai tainic, acolo se adună mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu şi acolo-ţi voi face cunoştinţă şi ei îţi vor spune ce să faci."

Ea a întrebat, "Dar de ce nu îmi spui dumneata, fiindcă le ştii toate." "Nu, o să te înveţe ei acolo."

Şi m-a dus până la o căsuţă la periferie, şi acolo am intrat. Erau nişte bătrâni şi ei se rugau, şi bărbatul acesta a intrat cu mine, şi când am intrat înăuntru toţi s-au uitat... au crezut că sunt soţul şi soţia. Nimeni nu ştia ce să înţeleagă.

El era îmbrăcat foarte elegant, şi a închis uşa şi a spus: "Iată v-am adus un suflet la mântuire. Acum voi s-o

prelucraţi şi să-i spuneţi tot ce trebuie să facă, şi să-i daţi în curând botezul în apă, dar să n-o ţineţi mai mult de 3 zile până la botez."

Uşa nu s-a deschis, geamurile erau închise... acel bărbat a dispărut.... Toţi acei ce erau înăuntru au rămas străpunşi şi bătrânii şi ea, pe toţi i-a apucat o groază şi o frică.

Ce-a fost aceasta, căci au văzut toţi, uşa nu s-a deschis şi el a dispărut. Şi atunci toţi fraţii bătrâni şi surorile au căzut cu faţa la pământ şi au început să-i mulţumească lui Dumnezeu că acesta a fost solul lui Dumnezeu cu adevărat.

ÎNTOARCEREAŞi iată căci ei au vorbit cu ea, i-au spus despre Biblie, dar

dânsa ştia foarte mult, căci pe drum vorbise cu acest bărbat trimis de Dumnezeu care era un înger trimis din cer. Ea ştia totul foarte bine, ea le spunea ce ştia, totul.

Ea Biblia n-a ţinut-o în mână, n-a citit-o, dar spunea lucruri mari şi adânci din Biblie. Atunci fraţii au spus, "Iată, că mâine vom organiza totul să fie botezul."

Ziua următoare n-a mai plecat la studii, ci a mers direct la ei. A venit acasă, şi-a pregătit ce i-au spus, s-a dus acolo şi a

38

primit botezul. După botez a mers acasă şi a declarat la părinţi că ea este pocăită, şi mai mult nu se duce la facultate.

Tatiana a zis: "Nu mă mai interesează învăţătura," şi părinţii s-au indignat foarte mult, a rămas vreme putină, de ce nu vrea să definitiveze (absolvească)? Ea a spus:

"Nu-mi trebuie. Eu de acum vreau să-L urmez pe Dumnezeu. Am de ajuns cât cunosc." şi atunci părinţii i-au spus:

"Bine, du-te unde ştii, dar pe noi ne părăseşti şi uită de noi şi de locul acesta unde ai crescut şi ai fost până astăzi."

Ea şi-a luat ce şi-a luat, hăinuţele ei, şi a plecat. Dar unde să meargă?

Din nou a mers la aceea căsuţă de bătrâni şi acolo ei au aranjat unde să doarmă, au pregătit totul ce ar fi avut ea (nevoie. Apoi a început să lucreze la un spital de noapte.

CĂSĂTORITĂ * ACCIDENTUL * DINCOLO S-a căsătorit cu un credincios; apoi după căsătorie a

născut copii. După naşterea celui de-al 4-lea copil, Tatiana se duce după câteva zile la un magazin. Locuia la Moscova, la periferie. Trece o stradă şi se duce ca să cumpere alimente pentru familie şi pentru micuţul nou născut. Traversând strada, o loveşte o maşină şi ea cade jos ca moartă, leşinată, fără cunoştinţă.

În timpul acesta ea îl vede din nou pe acel bărbat, în haine albe de data aceasta, şi a luat-o de mână şi a ridicat-o în sus. Ea stătea cu el şi se uita la trupul ei şi auzea totul ce vorbesc oamenii. A venit miliţia, a venit acolo salvarea, s-au uitat medicii, au fotografiat, şi ea privea cu îngerul de sus şi voia să strige:

Nu vă mai chinuiţi cu trupul acesta, şi nu învinovăţiţi pe nimeni, că eu nu sunt moartă, sunt vie. Iată-mă! Dar îngerul i-a interzis ca să vorbească, l-a zis:

"Îţi îngăduiesc să vezi totul, dar nu trebuie să vorbeşti, că ei sunt foarte slabi şi nu vor rezista la această vorbire, şi la auzul acestor cuvinte ei vor fi tulburaţi."

Au luat trupul ei şi l-au pus în salvare, maşina ambulanţei, şi au plecat spre spital de urgenţă.îngerul a plecat şi el de-asupra maşinii prin aer cu dânsa de mână, şi au ajuns la spital. Au pus-o pe masa de operaţie şi au început s-o pregătească pentru operaţie. A venit medicul şef a verificat, şi a spus:

"Nu mai facem operaţie, căci ea este deja moartă. Nu mai este în ea nici un semn de viată."

În timpul acesta îngerul i-a spus:"Lasă să facă ei ce ştiu, eu mă voi întoarce şi voi discuta

cu medicii, şi dacă va trebui, voi lua măsuri de urgenţă, şi voi rezolva eu problema cu trupul tău."

Şi îngerul îi spune: "Acum vei pleca cu mine să vezi unele lucruri mari, să, vezi unele lucruri adânci, ca să le spui celorlalţi când te vei întoarce pe pământ." Şi dânsa a întrebat:

"Dar" trebuie să mă mai întorc pe pământ?" El i-a răspuns:

"Să vedem ce hotărâre va fi trimisă de sus."Atunci îngerul mergând cu ea, ridicându-se spre stele,

începe să-i vorbească şi să-i spună:"Viaţa ta de creştin a fost o viaţă râvnitoare, tu ai făcut

lucruri multe, dar să vedem ce este scris din tot ce ai lucrat pe pământ." Şi deodată în depărtare se zăreşte aşa ca o stea, mică strălucitoare. Şi îngerul i-a spus:

"Vezi steaua aceea sus?" Ea a spus:"Da. Vai ce departe e...." El a spus: "Da, după măsurile

pământeşti sunt miliarde, miliarde şi iarăşi miliarde de kilometri, dar după măsurile noastre cereşti, e o nimica, o

39

distanţă neînsemnată."

STEAUA MINUNATĂŞi au plecat şi au ajuns la aceea stea, văzând-o ca o

planetă mare, frumoasă. Ajunge acolo, şi deodată vede un oraş mare, frumos. Au intrat pe porţile oraşului - stăteau îngeri la porţi, porţi de fier, frumoase, pe care ea nu le mai poate descrie în frumuseţea lor şi întâlneşte în fata ei, se vede că vine de departe o lumină pe străzile oraşului, dar strălucirea ei depăşea soarele, soare care ţi s-ar fi părut că ar fi o scânteie, dacă l-ai fi comparat cu strălucirea flacărei ce venea.

Şi pe măsură ce flacăra se apropia de ea, ea mai tare tremura şi o apuca o groaza, şi flacăra tot se contura şi scânteia din culori în culori, şi deodată din flacăra aceea apare Domnul Isus.

Ea nu L-a văzut niciodată, dar L-a cunoscut pe loc. El i s-a adresat cu o voce blândă şi i-a spus alt nume. Şi ea i-a zis:

"Totuşi eu nu sunt aceea. Eu sunt Tatiana." El "a spus: "Nu, numele Tatiana l-a purtat trupul tău, iar

duhul tău poartă un alt nume, pe care l-am pus Eu când M-am înălţat de la Calvar." Ea a vrut să memoreze acel nume, dar nu i-a fost îngăduit. Apoi Domnul Isus a spus:

"Uite ce, ai ajuns aici sus; slujitorul Meu acesta care-i cu tine îţi va arăta lucruri adânci, vei vedea lucruri impresionante, vei vedea ceea ce n-ai putut nici s-auzi, nici să vezi, dar toate am să ti le pun în minte în ordine, să le memorezi, ca ajungând jos, să le răspândeşti printre popoare, mai ales printre creştini, să-şi dea seama." Şi ea a zis:

"Doamne, Domnul meu, dar n-aş putea eu să rămân aici? Să plece acest înger," (ea si-a dat seama că este un înger ceresc, un sol a lui Dumnezeu), el ar face mult mai mare lucrare decât eu, o femeie, şi când îmi aduc aminte, trupul meu este mort şi

fără viată, şi este accidentat. Atunci Domnul Isus i-a spus:"Da, dar tu nu poţi să rămâi aici în această împărăţie, eşti

goală." Eu m-am uitat la mine şi am văzut că eram îmbrăcată

într-o haină albă, nu mi se vedeau subsuorile, aveam mânecile largi şi lungi, şi am zis:

"Doamne, dar eu am o haină frumoasă pe care n-am avut-o niciodată. Oare aceasta nu e haina mea?" Şi El a spus:

"Nu. Tu nu ai înţeles despre care haină, şi despre ce goliciune îţi vorbesc. Duhul tău nu are roade ca să rodească în această împărăţie. În împărăţia de sus Eu aduc numai acele suflete omeneşti care pot să rodească aici." şi ea a zis:

"Doamne, eu atât de mult am lucrat pe pământ.... Eu îmi amintesc că de când m-am pocăit până la accidentul acesta am avut copii şi probleme. Eu niciodată n-am lipsit de la adunare, nici duminica, seara, noaptea, dimineaţa, ne duceam pe la miezul nopţii pe furiş, citeam zilnic Biblia, mă rugam, dădeam şi eu câte un bănuţ când se aduna la biserică pentru cheltuieli sau pentru săraci şi văduve. Am ajutat şi săraci."

FAPTELE ÎNREGISTRATEDomnul Isus a chemat un înger, care a venit cu o carte

mare, a deschis-o şi îngerul a început să răsfoiască această carte şi a spus:

"Iată, că aici este scris mai mult decât iti aminteşti tu. Nimic nu-i scăpat din ceea ce ai făcut. Dar vreau să-ţi spun un lucru. Tu ai umblat la adunare, nu pentru ca să primeşti mântuirea, numărul tău de frecventare a adunării nu este la semnul mântuire, tu ai umblat la adunare ca să cunoşti mai mult despre învăţăturile biblice, despre viata de dincolo de mormânt, să cunoşti despre Mine, şi într-adevăr te-ai îmbogăţit în lucrurile acestea nespus de mult. Ai cântat cântări frumoase, e adevărat, cântări de laudă. Asta a fost slujba ta. Ai de tot postite 300 şi

40

ceva de zile." (Nu-si mai aminteşte exact cât i-a spus îngerul). "Ai dat bănuţi, iată suma de bani pe care tu ai dat-o."

Totul era scris ce a făcut ea, şi apoi Domnul Isus a spus:

"Iată îţi fixez în memorie toate aceste lucruri," şi a rămas străpunsă Tatiana când şi-a amintit toate. Le-a memorat.

NORMA CEREASCĂApoi cheamă Domnul pe un alt înger, mai frumos, cu

aripi, venit dintr-un zbor, parcă din depărtare, şi a stat lângă Domnul Isus de partea dreaptă şi a deschis o altă carte şi a spus:

"Tu trebuia să posteşti 500 de zile până astăzi, dar ai postit numai 300 şi ceva, ai primit binecuvântări în suma cutare de bani, a trebuit atâţia bani tu să-i dai partea cerească şi partea pământească la cei nenorociţi, dar tu nu ai dat nici un sfert din suma care trebuia să dai.

Tu a trebuit să vesteşti Evanghelia, ai fost pregătită să vesteşti Evanghelia la un număr de persoane, dar tu n-ai vestit, nici un stert din ei n-au auzit din gura ta. Ar fi trebuit să mergi la spital, că erau care strigau dacă Eu sunt, să vină cineva să ne spună. Şi Eu ţi-am spus de multe ori în gând, şi tu ai spus, eu sunt femeie, să plece alţii, că eu nu am timp să plec, sunt cu copiii, şi e destul că mă rog pentru ei."

Şi iată că îngerul i-a spus toate lucrurile pe care trebuia să le facă. Tatiana a lăsat capul în jos şi a început să plângă.Domnul Isus i-a spus: "De ce plângi?" Şi ea a spus:

"Am înţeles că eu am pierdut mântuirea, şi numai pentru o clipă voi vedea cerul şi mai mult, iadul mă va aştepta."

El i-a răspuns:"Nu, n-ai pierdut mântuirea până în clipa de azi, dar vreau

să te întorc înapoi pe pământ şi-ţi voi trimite solul Meu să-ţi repare trupul, să-ţi facă toate operaţiile. Îţi vor face îngerii din

cer cu mâinile medicilor, iar cu mijlocul vor face ei direct fără intervenţia medicilor de jos, pentru ca să-ţi dau şansa şi vremea să împlineşti aceste lucruri pe care tu nu le-ai făcut.

"Şi spune pe pământ la creştini, oriunde te vei duce, la oamenii care vor să ajungă sus, dacă nu-şi vor îndeplini datoria

sfântă fată de lucruri care le-am lăsat Eu, nici într-un chip ei nu vor ajunge aici unde ai ajuns tu numai să vezi, că tu vezi numai o fărâmitură, o sclipire din toată împărăţia aceasta de sus.

"La mulţi li se pare că e simplu să ajungă în împărăţia de sus, ei crezând că dacă dau un bănuţ, un dolar sau o rublă, sau un leu, dacă ei se duc la adunare duminica dimineaţa şi seara, şi miercurea, gata, ei sunt mântuiţi?

"Departe de a ajunge aceşti oameni în împărăţia aceasta. Ei trebuie să lucreze zilnic în via Mea şi să aducă rod. Dar ei nu au rod, sunt numai nişte mlădiţe uscate şi parcă ţi s-ar părea că unii mai au un pic de vlagă şi Eu vreau să-i întăresc să aducă roade, dar binecuvântările care le-am primit de la Tatăl Meu şi le dau vouă, toate se înregistrează în cer şi se pune o parte pe care voi trebuie să o întoarceţi cerului, iar altă parte celor de jos în numele Meu.

"Cu aceasta se glorifică numele Meu, cu aceasta se stabileşte locul în împărăţia de sus, în aceasta tu vei şti să câştigi valoarea cerească.

"Da, tu ţi-ai pus multe gânduri, ţi-ai pus gânduri să ai căsuţa ta în Moscova, ţi-ai pus de gând să ai copilaşii sănătoşi şi soţul să aibă de lucru, şi Eu am ştiut gândul tău, şi am ascultat şi ţi-am dat de toate, dar tu nu ţi-ai pus în gând niciodată cum să administrezi binecuvântările Mele.

Iată, şi am vrut să-ţi arăt ce înseamnă să nu faci voia Mea: ţi-a rămas casa, ţi-au rămas copiii, ţi-a rămas soţul şi iată trupul tău neînsufleţit, iar tu eşti aici fără drept de a rămânea în împărăţia de sus. Acum gândeşte-te Tatiana," spune El în

41

continuare, "ce-ai făcut cu binecuvântările Mele, iată cât de răule-ai administrat." Şi ea a început din nou să plângă şi a spus:

"Dar ce pot să fac eu mai departe acuma, că nici vârsta nueste aceeaşi şi nici să întorc trecutul nu mai pot. Nu ştiu câte binecuvântări să primesc să mă pot reabilita, că le-as da pe toate câte le-aş primi, nu mi-aş opri nici una." Domnul i-a spus:

"Nu, vei pleca jos, dar până vei pleca, vei mai trece printr-o altă împărăţie, ca să-ţi dai seama de lucrurile acestea, că tot ce se vorbeşte şi e scris în Biblie e ADEVĂRUL. Foarte mulţi se înşală. Să le spui când vei ajunge jos: ei cred că dacă s-au botezat în apă şi vin la adunare, se roagă şi dau un bănuţ, ei sunt mântuiţi.

"Şi o să te ducă "solul Meu să-ţi arate unde sunt aceşti oameni, dar văzând că-n tine este ceva puţin, puţin de tot mai bun decât în ei am hotărât să te aduc la porţile împărăţiei Mele, să treci dincolo de Poartă şi să-ţi vorbesc Eu gură la gură despre toate aceste lucruri."

CÂNTARULApoi în vremea aceasta, Domnul a ridicat mâna dreaptă în

sus. Îngerul cu cartea aceea a dispărut, şi a apărut un grup de îngeri şi au început să-i spună toate lucrurile ce le-a făcut ea în fiecare zi. (Vă daţi seama că am rămas zguduită când ei mi-au numărat câte cuvinte am rostit eu, câte lucruri am făcut, câte gânduri am avut, totul mi-au scos la iveală.)

Şi a adus un înger cu cântarul, şi a pus totul pe cântar, şi Domnul a spus:

"Acum alege-ţi, dacă la dreapta va fi mai mult, vei fi în partea dreaptă, în împărăţia de sus, dacă la stânga va fi mai mult, vei fi în împărăţia de jos."

Ea a început să plângă când a văzut că în partea stângă parcă era un pic mai mult, şi a zis: "Dar cum? Eu m-am socotit o

femeie temătoare, şi toţi spuneau că eu sunt sfântă, şi mă luau exemplu, şi îmbrăcămintea mea şi vorbirea şi umblarea." El a spus:

"Da, lucrurile acestea le-ai făcut, cu adevărat. Le-am pus pe cântar pe toate, dar nu au avut prea mare valoare că n-ai nici un snop. N-ai făcut ceea ce ar fi trebuit să faci,şi binecuvântările Mele le-ai administrat în sens egoist, pentru bunătatea ta. Eu

ţi-am dat de multe ori mai mult decât trebuia să-ţi dau, şi tu trebuia să înţelegi că nu ţi-am dat pentru că tu meriţi, ţi-am dat ca să ai de unde da. Din ce Eu îţi dădeam mai mult, tu dădeai mai puţin, din ce îţi dădeam mai mult, tu administrai mai rău, mai mult îţi lăsai ţie." Unul din mulţimea de îngeri îi spune:

"În anul cutare după război aveai numai pâine în casă şi apă, şi abia puteai să iei un litru de lapte pentru copii şi erai mulţumită şi fericită. După ce a început să-ţi dea Tatăl Ceresc prin Domnul Isus binecuvântări ţi-ai ridicat casa, ţi-ai luat maşină pentru soţ. De ce ai făcut lucrurile acestea? Te-ai folosit de lucrurile cereşti pentru viaţa moartă." A început din nou Tatiana să plângă şi a spus: "Atunci nu ştiu cine va ajunge în cer ." Domnul Isus i-a spus: "Sunt foarte puţini care vor ajunge aici, iar unii e posibil să ajungă la judecată, dar la judecată se va pune totul pe cântar, cum s-a pus şi la tine."

ALTĂ ÎMPĂRĂŢIEApoi Domnul Isus dispare, şi rămâne ea cu îngerul, şi el

se uită la ea şi spune: "Mergem, că aşa a spus Stăpânul, să te duc la altă împărăţie." Ea se gândea pe drum, şi îngerul cunoştea gândurile ei şi-i spune: "Tu te gândeşti la ce împărăţie te duc, ai s-o vezi, nu-ţi sfărâma mintea să te gândeşti la asta." Şi Tatiana povesteşte mai departe: - Mergeam cu el, şi păşeam prin acest aer sau atmosferă. O atmosferă nici nu ştiu cum s-o mai descriu, aşa parcă mergeam pe toate drumurile şi ce era interesant,

42

deodată apare un râu de apă şi am început să calc pe apa aceea cu îngerul, şi apa era tare. Dacă călcam eu întâi apa, mă cufundam, dacă călca îngerul întâi şi eu după el, mergeam ca pe ceva vârtos (tare). Şi mi-am dat seama cât de mare e puterea cerească.

Se vedeau drumuri. Am ajuns la o împărăţie care nu am mai văzut-o niciodată, dar auzeam de departe mari strigăte, lacrimi şi durere, o jaie de nu ştiam ce e. Am spus la înger:

"Poate să nu mai mergem, că nu pot. Eu de natura mea sunt fire calmă, nu m-am certat niciodată nici cu copiii şi nici cu soţul, şi n-am iubit gălăgia, suspinul şi plânsul... dar ce aud acolo..., nu ştiu."

El a spus, "Trebuie să te duc, că aşa a spus Domnul Slavei." Au mers şi au ajuns la nişte porţi de fier. Acolo au ieşit nişte îngeri văzuţi puternici, îmbrăcaţi ca militari, nişte haine negre cu nişte nasturi mari galbeni pe ei, aşa cum ar fi aurul pământesc (un metal galben) cu săbii în mână. Şi atunci când au văzut pe înger au deschis porţile şi au căzut jos la pământ. Şi îngerul a spus:

"Când apar eu aici, nimeni nu mai are putere," şi au intrat înăuntru, şi ea a spus:

"Vai, eu nu pot să văd aşa ceva." şi îngerul a întrebat."De ce?""Dar eu pe acela îl cunosc, acesta a fost cu mine în

biserică. Pe sora aceasta o cunosc, pe fratele îl cunosc. Acesta a fost câţiva ani de zile păstorul nostru. Îi cunosc şi pe ei. Cum aşa?" Erau aşa de chinuiţi.

Când m-au văzut au zis:"Cum de ai ajuns şi tu aici? Parcă tu erai mai temătoare

de Dumnezeu, mai înfrânată, iar noi am fost puţin mai slobozi, şi am ajuns toţi aici."

M-am uitat şi i-am întrebat, "Ce faceţi voi?" îngerul a zis:

"Vorbeşte tot, nu-ţi fie frică, întreabă tot ce vrei, şi am întrebat:"Ce faceţi?""Ne-au adus aici şi aşa cum vezi tot timpul, rar când avem

o pauză. Ne pune într-o vană mare şi toarnă pe noi un fel de apă ca flacăra de foc şi ne frig, ne arde, ne topim, apoi forţaţi de nişte îngeri demoni, ne deschide gura şi ne toarnă în gură cu o pâlnie apa înflăcărată, că ne iese un foc pe urechi, pe nas, pe gură, pe ochi, ni se pare câteodată că dacă am avea un gram de

apă, parcă am stinge toată arsura aceasta ce o avem. şi nu ştim când e sfârşitul, şi nu ştim cât vom sta aici.

Unii din noi ştim cât vom sta, alţii nu ştim." Şi atunci, în faţa mea, când eram cu îngerul, am văzut o clădire mare, nu sunt pe pământ aşa mari clădiri, şi ne-am dus pe coridorul clădirii cu îngerul.

Acolo s-a deschis o poartă şi acolo stătea cel mai mare... Şarpele bătrân... DIAVOLUL... pe un tron de flăcări de foc, cu o cunună de flori roşii pe cap, cu o furcă în mână cu trei coarne de culoare galbenă ca aurul pământesc, şi a lovit cu ea în podea acolo în biroul său, scânteia.

Au sărit toţi slujitorii lui, au venit şi nimeni nu vorbea în faţa lui, nici o suflare, nimica. Şi deodată, diavolul a spus:

"Aceştia toţi care au fost cândva creştini şi n-au făcut voia Celui înviat, chinuiţi-i, că până la judecată ei sunt ai noştri, căci la judecată nu se ştie ai cui vor fi - vor fi ai noştri sau nu."

Şi atunci mi-am dat seama că ei vor sta până la judecată.Şi l-am întrebat pe înger:"Când va fi judecata? E imposibil să fie curând." El a

spus:"Nu, ziua de judecată e stabilită la sfârşitul miei de ani a

împărăţiei lui Dumnezeu, a Domnului Isus pe pământ."Şi mi-am dat seama că până la o mie de ani mai este, şi ei

43

trebuie să sufere acolo. Şi îngerul a spus:"Da, ei suferă o mie de ani, au de suferit, dar sunt care

suferă mai mult de o mie de ani, şi două mii de ani, şi trebuie să sufere până la ziua de judecată... acolo se va vedea."

"Dar cum au putut greşi să ajungă aici?" a întrebat Tatiana pe înger. El a spus: "Foarte simplu, iată, ne ducem şi unul din ei pe care tu nu-l cunoşti şi nu te cunoaşte, o să-ţi spun totul despre el în prezenţa lui, şi el o să aprobe. Ai să vezi că el acceptă totul."

Şi s-a dus şi a stat de vorbă cu unul, şi i-a spus tot răul ce a făcut. A spus cum el iubea cearta pe pământ, iubea să vorbească de rău pe alţii, asta era la dânsul o mângâiere, o bucurie, îi plăcea să-i critice pe toţi, să-i blameze. Apoi a început să iubească averile, să se ridice, apoi îi plăcea să fie mare văzut onorat, şi la toate acestea el a spus, "Sunt adevărate."

"Acestea s-au ivit la el după 5 sau 6 ani de pocăinţă. şi iată el s-a încărcat cu astea. El nu şi-a mărturisit niciodată păcatele în faţa lui Dumnezeu, nu le-a plâns amarnic, nu s-a căit de ele şi nu s-a lăsat de ele. De aceea el nu poate să vină că nu e pregătit, iar când va fi judecata i se va pune tot ce a făcut, şi lucrurile bune, i se vor pune şi rugăciunile, lacrimile, milosteniile, ajutorul săracilor şi văduvelor, tot ce a făcut, ce a vorbit şi a mângâiat, se va pune pe cântar, plus şi cele rele."Atunci se va vedea şi atunci se va birui prin tot ce a făcut el pe pământ prin credinţă, sau poate iubirea lui Dumnezeu îl va reabilita, dar el niciodată nu va ajunge în cetatea împărăţiei, Oraşul Cel de Sus, în veşnicii unde locuieşte Domnul Isus. Vor fi în altă parte al universului, vor fi în alt loc stabiliţi şi vor avea alt destin, altă veşnicie cu alte legi, cu alte metode, forme de convetuire, etc."

S-au dus mai adânc şi ea a spus:

"Nu vreau să intru mai adânc în împărăţia aceasta, că mi-e groază. Nu pot să-i văd." şi el a spus:

"Nu, aşa am ordin de sus, şi asta mi-e îngăduit şi ordonat să fac." Şi a dus-o şi mai adânc şi a văzut tot felul, dar cel mai straşnic, când a trecut dincolo de un perete mare, negru de fier, s-a mirat cum au putut să-l construiască, că era grosimea lui de 10 metri, tot din fier turnat, şi o uşă care a scârţâit puternic s-a deschis.

Au intrat dincolo şi au văzut acolo pe atei, comunişti, toţi cei ce L-au hulit pe Domnul Isus, cu toţi au fost acolo. Pe mulţi i-a cunoscut. Au fost din cei ce au învăţat-o, şi-a văzut părinţii

acolo, dar acolo chinul care este nu e comparat cu chinul de la creştini. Acolo e un chin extraordinar de mare.Acolo e plin de toate animalele, fiarele câmpului, târâtoarele, şerpii muşcă, tigrii se năpustesc asupra lor şi rup din ei, dar înapoi carnea se pune la loc, şi o durere straşnică, ţipete şi gemete sunt acolo. E o grozăvie să-i vezi acolo, şi ei când au privit cu ochii spre mine m-au cunoscut şi unul din ei m-a strigat pe nume: "Ferice de tine că ai lăsat pe pământ totul şi L-ai primit pe Domnul Isus. Noi aicea nu mai avem nici o şansă, nici o nădejde!"

În timpul acesta Tatiana a început să plângă. Ei credeau că ea plânge de mila lor, dar ea plângea de necazul ei, că ea e mai bună decât ei, dar nici ea nu are dreptul să fie dincolo, în împărăţia de Sus.

Văzând toată tragedia grea pe care o descrie Tatiana acolo cum suferă oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu, cum suferă creştinii care au făcut păcate şi au acceptat o viaţă urâtă, cum suferă cei care n-au acceptat Duhul Sfânt să-i călăuzească, s-au călăuzit ei de ei şi au devenit nişte atei religioşi, e ceva straşnic aceste lucruri să le vezi, şi nu le poate Tatiana să le descrie, să le redea toate, este imposibil pentru o fiinţă umană.

44

ÎNAPOI în TRUPUL MORTApoi ieşind de acolo cu îngerul, vine desupra oraşului

natal, vede totul, un oraş urât, posomorât. Până atunci ea îl cunoştea un oraş frumos, dar clădirile erau posomorâte, oraşul întunecat, neluminat. Se îndreptă spre locul unde era trupul ei şi ajunge... trupul era mort. A intrat cu îngerul în morgă, s-a uitat la trup. îngerul i-a dat voie să-l pipăie. Era vârtos şi rece. îngerul a spus:

"Iată că au trecut 3 zile tot ce ai (trecut) călătorit."Ea a spus că trebuia să fie înmormântată, şi a întrebat de

ce nu l-a înmormântat, de ce l-a ţinut aşa de mult în morgă.

îngerul i-a spus: "Aceasta am ordonat eu, că am avut împuternicire de la Domnul Isus, şi acuma tu vei intra în trupul acesta. Eu voi lucra la capul tău ca să-ţi pun creierul, mintea la loc. Medicii nu pot să pună creierul la loc, să închidă cutia craniană şi omul să rămână cum a fost, deştept. La tine a fost sfărâmat capul, au fost picioarele rupte şi şira spinării."

El a spus: "Picioarele şi mâinile ţi le vor pune în ghips, eu voi sta şi voi veghea până te vei însănătoşi, iar cât despre coloana vertebrală şi creierul, toate acestea le pun eu la loc."

Şi ea a spus: "Bine, dar când vor vedea medicii, ce vor spune?"

"Nu-i nimica că e îngheţat trupul, nu-i nimica. Când voi pune mâinile, trupul se va dezgheţa." Şi când a pus mâinile, trupul îngheţat a fost moale.

În timpul acesta eu parcă am simţit că sunt absorbită de o putere, ceva în întuneric, şi am intrat în trupul acesta, şi am simţit la cap două mâini calde. Deodată mintea mi-a venit la loc, totul, şi în timpul acesta a intrat femeia de servici din morgă şi i-am zis:

"Vai, n-ai să-mi dai ceva să mă învelesc că tare îmi este

frig aici, masa asta e rece pe care m-aţi pus."Femeia aceea a trântit uşa şi a fugit, strigând:

"Morţii au înviat!" A venit medicul sef, dar tot se temeau să se apropie. Ea le vorbea:

"De ce vă temeţi, dar ce s-a întâmplat?""Capul sfărmat şi capul e la loc, creierul era ieşit afară,

şi tu acuma vorbeşti şi vezi totul şi clar." şi ea zice:"Am să vă povestesc totul, nu vă fie frică. Numai puneţi-

mi mâinile şi picioarele în ghips ca să se vindece mai repede, căci îngerul stă aici."

Eu îl vedeam pe înger încă, dar ei nu. Şi m-au dus cu chin cui vai, cu frică, femeia de servici nu se apropia. Striga ca diavolul a făcut minuni, şi îi strigam:

"De ce îi dai cinste diavolului, că minunea a făcut-o Dumnezeu?!"

Dar în slăbiciunea ei, în necredinţa ei, nu ştia ce să zică pe coridoarele spitalului. Şi mi-au pus picioarele în ghips şi mâinile s-au vindecat şi îngerul a stat lângă mine si-l vedeam în fiecare seară. Când mă rugam seara, el apărea lângă patul meu şi spunea: "Dormi în pace!"

A doua zi dimineaţa, mă sculam sănătoasă pe zi ce trecea. După scurtă vreme am venit acasă, dar am găsit o tragedie. Soţul a pregătit sicriul, la cimitir era săpată groapa, erau cumpăraţi colacii (aşa-i obiceiul în Rusia), erau pregătiţi oamenii, hainele mele le-au dat toate la săraci. Soţului nu-i venea să creadă de ceea ce medicii i-au spus; era străpuns de această veste. Cam un an de zile, trăind cu soţul meu împreună, locuind în aceeaşi casă, el mereu mă întreba:

"Tatiana, tu eşti aici? Nu este ceva aici, un fals, nu este o altă femeie care au pus-o, şi au făcut-o să semene cu tine şi la vorbă şi la toate? Doar eu am fost în spital şi te-am văzut, în morgă îngheţată şi cu capul sfărmat, şi acuma pe cap nu ai nici o

45

tăietură, nimica, capul tău e întreg; coloana era ruptă şi îndoită şi acuma e dreaptă." Ea i-a povestit toate, dar până Dumnezeu nu i-a arătat într-un vis de noapte, aproape mai mult de un an a trecut şi el totuşi nu putea să creadă că eu sunt cea reală.

Şi atunci şi-a dat seama, şi am scris mii şi mii de scrisori şi am trimis în toată fosta Uniune Sovietică, am găsit să le traducă în mai multe limbi, am făcut şi casete, le-am trimis peste tot, să avertizez după cum mi-a spus Domnul, pe toţi creştinii:

-Să nu-şi asume lor binecuvântările Lui Dumnezeu,-Să nu le administreze pentru proprietatea proprie, că

nici trupul lor nu le aparţine lor.- Să-şi ducă o viată sfântă şi curată.-Să-şi cântărească tot ce face, ce vorbeşte, că nu e de

ajuns frecventarea adunării, postul, rugăciunea. "învredniciţi-vă," spune Tatiana, "cu mai mult post şi rugăciune, nu faceţi lucruri ca să primiţi laude de jos, sau recunoştinţe."

Domnul i-a arătat că mulţi creştini lucrează pe pământ, dar numai ca să fie ei înălţaţi, onoraţi, şi să fie ridicaţi în slavă pământească, ca toţi să-i cinstească, să deie mâna cu ei, dar Dumnezeu spune: "Eu vreau ca slava să Mi-o dea toată Mie. Eu le-am dat binecuvântări, ei sunt robi fără drepturi. Eu i-am răscumpărat, nici trupul nu le aparţine lor, nici sufletul nici duhul." De aceea spune Tatiana:

"Iubiţi fraţi şi surori, administraţi cu înţelepciune tot ce v-a dat Dumnezeu. Nu veniţi cu mâna goală, căci nu frecventarea adunării vă salvează. Veniţi cu snopi, veniţi cu credinţa care aveţi, voi transmiteţi şi la alţii. Daţi ce-i mai scump pentru Domnul, şi în Numele Domnului. El şi-a dat VIAŢA.

E ceva straşnic să te întâlneşti cu El, şi să fi întors de la Poarta împărăţiei de Sus. De aceea, în Numele Lui cel Sfânt şi înalt Domn al Slavei, vă rog la încheiere," spune Tatiana,

"administraţi cu înţelepciune totul. Faceţi voia Lui. Nu căutaţi numai foloasele voastre, ci căutati-le şi ale altora. Căutând folosul altora, ei să ajungă la Dumnezeu, să ajungă la împărăţia lui Isus." - AMIN -

INTOARCEREA la DOMNUL a tinerei

comuniste,Tatiana,din Obesa(copiată da pe o casetă înregistrată într-o adunare ucraineană,

şi tradusă în limba română)

Scumpii mei fraţi şi surori, slavă Domnului pentru tot ce El ne dă, şi pentru tot ce ne pregăteşte în viitor.

În două cuvinte, mă numesc Tatiana. Am 53 de ani, şi sunt credincioasă de la vârsta de 17 ani. Am fost prima din familie care L-am primit pe Domnul Isus Hristos ca mântuitor. Educaţia In familia noastră era comunistă.Tata şi mama mea erau comunişti convinşi. Tatăl meu era grănicer, un comunist înfocat.

Când a fost să mă nasc eu, el aştepta să i se nască fecior, dar i s-a născut o fiică. Astfel că el m-a pregătit să fiu un luptător în frontul comunist: împuscam cu tot felul de armă, făceam pregătire fizică cu un maistru de concurs de motociclete şi cu un maistru de baschet-ball. Tata era mândru. Am început să învăţ la institutul de medicină. Şi ca unui membru activ, secretarul partidului comunist al institutului mi-a propus să scriu un articol într-un ziar de mare tiraj. Articolul trebuia să trateze despre bezna întunericului religios înainte de

46

sărbătoarea Pastelui, să arăt că Dumnezeu nu există. Şi m-am învoit. Eu fusesem educată că Dumnezeu nu există, şi eram gata să scriu aşa, dar totuşi, cum m-a învăţat tatăl meu, eu trebuia să caut primul izvor, (adică Biblia), ca să am închipuire ce înseamnă bezna întunericului religios. Şi am început să caut Biblia, ca pe temeiul acesteia să pot dovedi că Dumnezeu nu există. Dumneavoastră vă închipuiţi ce gândire era în mine, încă nu aveam 17 ani, şi să scriu aşa ceva la ziar.

CHEMAREA

Tata a căutat, şi mi-a dat un certificat de trecere la biblioteca Maxim Gorki din Moscova. Am intrat, şi mi-au dat o carte mare legată frumos cu nişte încuietori de argint.

Am deschis aceea carte, şi am început să citesc. Nimic nu înţelegeam. Nimic, nimic nu înţelegeam. Şi m-am gândit: Este imposibil, doar eu sunt atât de inteligentă, cum de nu înţeleg?! Am mers câteva pagini mai înainte şi citesc: "Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?" M-am oprit, şi deodată aud un glas: "Tu Tatiana, până când Mă vei prigoni?" Eu m-am întors spre bibliotecar şi am întrebat: "Dumneavoastră mi-aţi spus ceva?" El a spus, "Nu! Dar ce aţi auzit?" Pe mine m-a cuprins o aşa frică de mare, cum niciodată în viată nu am simţit aşa ceva. Am închis cartea, am dat-oînapoi bibliotecarului şi am plecat. Am ieşit afară, şi am început să mă gândesc:

Oare ce-i asta? Parcă ceva nu-i în regulă cu capul meu, cu mintea mea, ceva s-a încurcat acolo..... am vreo boală psihică? Ce-i cu mine? şi iarăşi am auzit vocea aceea: "Către tine mă adresez.... Până când Mă vei prigoni?" Eu m-am oprit în mijlocul drumului şi întreb: "Cine eşti? Cine eşti?" Tremuram de frică. şi am auzit: "Eu sunt Dumnezeul tău." Eu am răspuns: "Doamne!!...." "Da, Eu sunt Domn!" a zis El, "Până când Mă vei prigoni?" "Eu nu te prigonesc. Eu nici nu te ştiu!" "De aceea nu Mă ştii, că Mă prigoneşti," a răspuns El. "Dar cum pot eu să Te cunosc, să Te ştiu? Eu nu Te văd." "Ochii tăi duhovniceşti sunt acoperiţi," a fost răspunsul.

"Cunoaşte-Mă pe Mine, căci Eu pe tine te-am însemnat încă din pântecele mamei tale." "Doamne, Doamne, eu mă tem de Tine." "Du-te la Biserică, ca să mă cunoşti."

ÎNTOARCEREA Eu m-am gândit, oare ce biserică cunosc eu?.... Ăăă .... aici pe Puskinskaia. Pe strada Puşkinskaia este biserica ortodoxă. Am intrat în biserică. Am găsit părintele, şi am început să-i spun: "Mie mi-a spus Dumnezeu că eu trebuie să mă pocăiesc."

"O, vrei să te pocăieşti? Pune-te pe genunchi şi pocăieşte-te." "Dar nu ştiu cum". "Tu trebuie să repeţi după mine rugăciunea păcătosului."

M-am pus pe genunchi şi amnceput să repet după dânsul. "Dar eu nu sunt păcătoasă! Eu n-am păcătuit!"

"Ridică-te şi du-te de aici," a spus el, "până când nu-ţi vei

47

recunoaşte păcatele tale." M-am ridicat.Dar eu iarăşi m-am pus pe genunchi, şi i-am zis: "Dacă Dumnezeu m-a trimis la biserică, înseamnă că eu

sunt păcătoasă.Mă pocăiesc,mă pocăiesc, în tot mă pocăiesc."Părintele ceva zicea, şi eu tot după el am repetat şi am început să vorbeasc pe o limbă necunoscută.

Deodată gura mea a început să vorbească nişte cuvinte pe care eu nu le pricepeam. Dar părintele, când a auzit asta, s-a dat într-o parte şi strigă la mine:

"Du-te de aici! Fugi de aici! Fugi de aici!! Du-te Satană de aici, din locul sfânt."

Eu am zis: Eu nu sunt Satană."Dar părintele n-a mai vorbit cu mine, ci forţat m-a scos

afară. Am ieşit în stradă plângând şi mă duc la institut. Acolo deodată mă duc la decan, şi el strigă la mine:

"De ce ai fost la biserică? Tu, un viitor membru al partidului comunist! Du-te de aici, şi gândeşte-te bine, şi nu veni înapoi până nu te răzgândeşti de toate acestea."

Eu am ieşit din institut, şi merg acasă. Mi s-a dat dispoziţie, şi nu ştiam ce să fac... Am venit acasă şi tata îmi spune:

"Eu am ştiut! Am ştiut că tu vei face ceva, aşa am ştiut că tu numai decât vei încurca lucrurile. Acuma gândeşte-te, şi du-te şi cere iertare la institut şi gândeşte-te la comportarea ta. Du-te şi gândeşte-te!"

Am ieşit în stradă şi am început să merg. Nu ştiam încotro trebuie să merg. Aşa am mers, numai ca să merg. La un moment dat, am văzut că nişte oameni ca intră într-o ogrădiţă, şi în casă la cineva. Căsuţele din Odesa nu sunt tare mari şi ogrăzile nu sunt prea mari; femeile au basma pe cap, şi oamenii sunt

cuvioşi. Eu am intrat în aceea ogrădiţă, şi deodată vine spre mine o femeie bătrână şi mă întreabă:

"Copilită, de ce ai venit tu aici? La cine vii?"Eu am răspuns: "Vin la Dumnezeu." Am spus aşa, şi mă

gândeam, oare de ce am spus eu aşa?.Bătrânica zice: "Da, da, tu ai venit exact la adresă, ai

nimerit adresa." Domnul m-a adus pe strada Kuniţei, unde era Biserica Penticostală. Slavă Domnului! Slavă Domnului! în ziua aceea Dumnezeu mi s-a descoperit, şi eu m-am pocăit. Peste câteva luni am primit botezul. Eram botezată cu Duhul Sfânt, mă rugam în limbi, şi viaţa mea a intrat pe un făgaş bun.

BOALA NEDORITĂA trecut timpul, şi Dumnezeu mi-a dăruit un bărbat, pe

care şi L-a ales ca slujitor, slavă Lui pentru aceasta! Dumnezeu ne-a dăruit cinci copii. Viaţa trecea normal. Cu un mic cusur... din când în când venea miliţia şi ne prigonea, ne oprea să cântăm, să ne rugăm, sau să ne strângem în casa noastră. Nu aveam voie să primim propovăduitori străini la noi care să vorbească, dar astea erau piedici mici.

Eu eram mândră. Eram mândră: eu sunt creştină, eu am copii, şi îi învăţ bine. Bărbatul era credincios, şi lucra pe mare, pe un vas. Şi, "Uitaţi-vă la mine cât de bună sunt eu..." mă gândeam eu despre mine, şi tot creşteam în fudulia mea.

Dar Dumnezeu nu-şi i-a mâna de la copiii Săi, chiar când copiii nu sunt în toată regula. Totuşi El este un tată foarte înţelept. Dacă El chiar lasă pe cineva ca să greşească, să primească o lovitură, dar totuşi nu-l lasă să se piardă cu totul. Slavă Domnului pentru toate. Doctorii în medicină mi-au dat diagnosticul sarcoma creierului, neoperabil. Şi aveam foarte mari dureri de cap. Dar eu eram fericită, fericită căci curând va

48

veni sfârşitul durerilor mele. Iute, foarte iute am să-L vădpe Mântuitorul, meu. Dar m-am rugat la Dumnezeul meu şi am cerut, "Doamne, să nu-i laşi pe copiii mei, să nu-i laşi pe copiii mei. Pe mine mă ia la Tine, că nu mai pot să sufăr durerile acestea." Dar Dumnezeu îmi dă descoperire prin fraţii de la conducerea poporului că eu trebuie să merg la operaţie, la spital.

"Cum? Pentru ce? La ce? Eu sunt pregătită. Pentru mine de grabă va veni eliberarea de aceste toate, nu-mi trebuie operaţie," dar prezbiterul îmi spunea:

"Unde-i ascultarea ta? Unde-i supunerea ta de Cuvântul lui Dumnezeu? Dumnezeu doreşte ca tu să treci prin încercarea asta."

"Doamne, sunt de acord," am spus.Cum a început operaţia, foarte puţin îmi amintesc cum mă

pregăteau, dar când era deschisă cutia craniană, sufletul, adică eu, am ieşit din corpul meu cum se iese dintr-o casă veche, dintr-o casă fără valoare, care niciodată nu-mi va mai fi de folos. Nu aveam nici cel mai mic regret, dar eu am început să observ că alţi oameni, doctorii care erau acolo, nu văd ce se întâmplă. Corpul meu era în acest timp pe masa de operaţie. Doctorul încă zice nişte parametri, dar anesteologul zice:

"S-a oprit inima, nu mai suflă!" Profesorul strigă:

"Reanimare! Reanimare!" Dar eu îi spun:"Nu! Nu trebuie reanimare! Nu trebuie să mă reanimaţi

Pe mine nimic nu mă doare. Mie mi-e aşa de bine!" Dar ei numă ascultă, niciunul nu mă ascultă. Trupul meu acolo era supus reanimării, dar eu m-am întors şi am ieşit din sala de operaţie.

PLECAREA din LUMEA ASTA - SOLULAm ieşit din sala de operaţie, am trecut pe un coridor,

unde într-un loc stătea soţul meu şi se ruga; am trecut în alt coridor, acolo erau membrii bisericii şi se rugau, pentru că

Dumnezeu a spus că va fi vie, că eu voi rămâne în viaţă, şi s-au rugat cu credinţă. Eu am trecut pe lângă dânşii şi le-am spus că eu sunt vie şi fericită. Dar ei nu m-au auzit. Numai, cum mi-a spus mai târziu soţul meu, că el a simţit o atingere pe capul lui.

Dar eu din coridorul acesta am ieşit într-un tunel. Aşa de întuneric, şi lung era tunelul acela.... Numai departe, departe, înainte, era lumină. Eu mergeam prin tunelul acesta şi simţeam că picioarele acestea nu mă ascultă. Parcă cineva mă trăgea şi oprea înaintarea mea. Împrejurul meu se auzeau glasuri:

"Opreşte-te! Opreşte-te! întoarce-te! întoarce-te! încă nu e timpul tău. Întoarce-te! Spune la oameni...." Dar eu, în mândria mea, tot răspundeam:

"Nu vreau! Eu nu vreau să mă întorc," ziceam eu, "Nu vreau să mă întorc! Acolo-i rău. Eu vreau la Dumnezeu. Eu sunt copilul Lui." Şi am ieşit în cealaltă parte, spre lumină. Eu parcă am căzut din capătul tunelului şi am zburat acolo, spre lumină.

Asta era minunat! Minunat! Minunat! Simţul de zbor! Fericire!Bucurie!Din toate părţele luceau lumini ce dansau, de diferite culori luminoase. Nu există pe pământ aşa culori, scumpi prieteni, nu s-ar putea aprecia din depărtare, parcă albastru cu aur, dar această apreciere este foarte palidă fată de ce ceea ce am văzut acolo. Totul era foarte, foarte frumos şi bucurie, şi eu am început să cânt:

"Slavă Domnului! Slavă Domnului! Slavă Lui! El are dreptate...."

Şi deodată am văzut o lumină deasă, parcă un far puternic, dar mai mare, şi în lumina aceea am observat o fiinţă, care am crezut că este Hristos. Am căzut înaintea Lui pe genunchi, am întins mâinile spre dânsul şi I-am spus:

"Doamne! Doamne! Slavă Ţie, Doamne! Eu am venit la Tine!

Eu sunt copilul Tău!"

49

"Eu nu sunt Domn," mi-a spus noul venit, acela care era în lumina aceea.

"Dar cine eşti tu?" Eu m-am pierdut."Eu sunt solul, trimisul, sunt înger; dar tu, de ce ai venit?"

întreabă el."Am venit," am spus eu, "că eu sunt copilul lui

Dumnezeu.""Da, eşti copilul lui Dumnezeu, dar de ce ai venit

nechemată?"Eu am zis: "Doar Domnul m-a chemat!""Nu," zice el, "tu n-ai împlinit ceea ce era plănuit pentru

tine.""Dar eu nu vreau să mă mai întorc," ziceam."Tu te vei întoarce," a zis îngerul. Dar eu tot ziceam:"Eu nu vreau să mă întorc, nu vreau! Acolo e atâta durere!

Acolo e aşa de urât! aşa de rău! Eu nu vreau!""Unde e supunerea ta? Ascultarea?" Eu m-am ruşinat şi i-am spus:"Eu vreau să mă prezint înaintea lui Dumnezeu. Eu m-am

chinuit acolo. Atât am suferit şi am răbdat. Pe mine aşa tare mă durea... eu vreau să mă prezint înaintea lui Dumnezeu. Domnul mi-a promis asta mie, şi e scris că în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. E scris aşa.

"Da," mi-a zis îngerul, "si tu te vei prezenta înaintea lui Dumnezeu. îl vei vedea. Vino după mine."

Eu m-am întors să merg după înger şi am văzut o casă pe care nu o observasem înainte, nu o văzusem pentru că eu am ieşit dintr-o pâclă deasă, care era vârtoasă, ca un perete. Din această pâclă ieşeau şi alţii. Ei ieşeau în haine frumoase, strălucitoare şi se îndreptau spre o ţintă în depărtare în sus, în veşnicie, m-am gândit eu. Ei erau foarte, foarte frumoşi.

GOL...Şi deodată, pe neaşteptate, am văzut un om absolut gol.

Mare frică era pe fata lui. El a vrut, când ieşea din norulacela, să fugă înainte, dar nişte labe urâcioase, negre, l-auprins din spate de pulpe, şi l-au tras înapoi. Eu m-am silit să-1ajut, dar îngerul m-a luat de mână. "Opreşte-te," a zis el. Şilabele acelea urâte l-au tras pe omul acela înapoi, în pâclăîntunericului. El striga, striga foarte puternic, şi strigătul lui s-aîntrerupt. Mai departe am văzut iar un om în felul acesta, apoialtul, şi altul, tot mai mulţi oameni. Eu m-am oprit m-am întorsspre înger şi l-am rugat:

"Spune-mi te rog, cine sunt ei? Cine sunt ei? Mi-ie frică!""Nu te teme," mi-a spus îngerul, "cei care sunt îmbrăcaţi

frumos sunt oameni drepţi, mântuiţi, sfinţiţi. Hristos i-aacoperit cu dreptatea Lui, cu sfinţenia Lui. Ei merg spreTatăl ceresc. Hainele lor sunt curate."

"Dar aceştia goi, cine sunt ei?""Aceia sunt din aceia care au avut nădejdea să se

mântuiască prin faptele lor, care n-au primit pe Hristos ca pe Mântuitorul lor personal, şi păcatele lor nu le dau drumul."

"Dar încotro îi trage?""În întunericul aşteptării judecăţii," mi-a spus îngerul.

BUCURIA CERULUIEu am privit la mine însămi. "O Doamne, Te slăvesc, iţi

mulţumesc, slavă Ţie Doamne!" Pe mine erau haine, pe mine erau haine frumoase, care fluturau în adierea vântului. Eu tot slăveam pe Dumnezeu şi ziceam:

"Doamne, îţi mulţumesc, şi Te slăvesc!" îngerul mi-a zis mai departe:

50

"Vino după mine; vino după mine. Tu încă te vei mai întoarce pe pământ, trebuie să te întorci."

Eu tăceam. Nu mai obiectam şi nu mă opuneam.M-am supus lui şi am început să ne ridicăm tot mai sus şi

mai sus. Noi treceam prin nişte locuri foarte frumoase, pe toate părţile se auzea muzică triumfală, veselă, nu minoră, ci majoră, pace, linişte, bucurie, era peste tot.

Eu m-am liniştit şi m-am gândit, dar de unde atâta lumină şi atâta strălucire? Nu văd soarele, de unde-i lumina? Nu e nici un soare. Şi am văzut atunci că lumina curgea de la Tronul lui Dumnezeu. Dumnezeu era acolo pe Tron. Cât de bine şi de frumos era să stai la picioarele Tronului. Era făcut de o frumuseţe nepământeană; era minunat. Eu nu ştiam din ce material era făcut. Tronul lui Dumnezeu era parcă din os de fildeş şi era acoperit cu briliante şi cu smaragde. Aceea era o reprezentaţie grandioasă. Şi când eu am încercat să ridic capul ca să privesc faţa Domnului meu, îngerul mi-a pus mâna pe cap şi m-a îndoit cu capul în jos.

Eu am căzut pe genunchi şi am zis:"Eu vreau să văd faţa Dumnezeului meu," dar îngerul mi-

a răspuns:"Tu încă te vei întoarce. Nimeni dintre pământeni n-a

văzut faţa Domnului." Dar eu am început:"Dar eu nu vreau să mă întorc! Nu vreau să mă întorc!

Aici e aşa de bine!" şi am început să plâng.

Şi în clipa aceea am auzit glasul Domnului. Glasul acela era acelaş glas care-mi vorbise despre pocăinţa mea. Glasul de acum era glasul acela care în tinereţea mea mă conducea. Şi mâna Domnului a atins capul meu:

"Nu plânge copilă," a spus Domnul, "nu mai plânge, că tu te vei bucura, dar acum tu trebuie să te întorci. Trebuie să te

întorci şi să spui la oameni că Eu sunt la uşă să vin. Eu vin curând. Pocăiti-vă!"

"Doamne! Doamne! Eu am să fac aşa cum vrei Tu, dar eu n-am dorinţă să mă mai întorc pe pământ. Aici e aşa de bine, pe pământ nu mai vreau."

"Priveşte!" mi-a poruncit Dumnezeu.

ADEVĂRATA FATĂ: ESENŢASi deodată parcă s-a deschis cerul, şi am văzut pământul.

Eu am văzut pământul, dar nu în aceeaşi formă pe care noi îl vedem desenat pe hartă, sau pe glob, eu l-am văzut în cu totul alt fel.

Am văzut tot ce era pe el deodată, într-un moment.... Asia, Africa, America, Australia. Şi nu numai continentele, dar am văzut păduri, râuri, tot. Am văzut fiecare casă, şi parcă la fiecare casă era luat acoperişul, şi parcă vedeam pe fiecare om deosebit, în parte. Vedeam ceea ce făceau, ceea ce gândeau; nu vedeam numai ce fac, ci şi ceea ce gândesc. Dar pe mine m-a luat o mirare mare, când le-am văzut feţele; cât de mic era numărul feţelor care erau frumoase, ce puţine feţe erau liniştite.

"Doamne," am întrebat, "de ce sunt ei aşa de urâţi şi schimbaţi la faţă? Cât am trăit eu pe pământ, doar nu am văzut atâtea feţe monstruoase."

"Tu trăind pe pământ ai văzut trupuri, dar acuma tu vezi esenţa lor, adică duhul lor."

"Doamne, cum asta? E înspăimântător!" Vedeam mulţimi de soiuri de demoni, care înconjurau pe oameni şi care-i luau de mână şi îi conduceau. Oamenii se bucurau, şi mergeau cu eibucurându-se, şi găseau multe lucruri pământeşti. În casele lor erau de toate cele, afară de Domnul. Şi demonii îi conduceau,

51

cum păpuşarul conduce marionetele. Am văzut cum la unele biserici demonii trăgeau clopotele, şi oamenii se duceau bucuroşi. Eu am strigat:

"Doamne, cum poate să fie aşa?!""Eu nu sunt acolo. Acolo nu Mă găseşti," mi-a spus

Domnul."Doamne, de ce aşa puţine feţe frumoase? De ce un

număr aşa de mic de case de rugăciune, unde sunt adunaţi copiii Tăi cu feţe frumoase şi minunate?"

ÎNTREBAREA NEAŞTEPTATĂ"Secerişul e copt, dar lucrătorii sunt puţini." Mi-a spus

Domnul."Ce ai făcut tu pentru mine?"

întrebarea era neaşteptată. Eu până atunci nu m-am gândit la aşa ceva. Am spus:

"Doamne! Eu în fiecare zi citeam Biblia. Dimineaţa citesc două capitole din Scriptură, şi seara citesc două capitole."

"Da," mi-a spus Domnul, "tu cu asta îţi întăreai sufletul tău."

Şi atunci am văzut că nişte îngeri dezvăluiau nişte suluri şi nişte cărţi, şi m-am văzut pe mine însămi cum citeam Scriptura. Dar eu citind Scriptura mă gândeam la lucrurile zilei, cu ce să hrănesc copiii, ce trebuie să spun astăzi la lucru, ce planuri aveam pe ziua de azi, eu am citit acele două capitole, că aşa a trebuit să fac, dar inima mea era în timpul acela cu mintea mea. Eu m-am ruşinat tare.

"Ce ai făcut tu pentru Mine," iarăşi întreabă Domnul.

"Doamne! Doamne! Eu totdeauna veneam la adunare, eu nu lipseam niciodată de la adunare."

"Da?" a zis Domnul. "Şi sufletul tău creştea în ştiinţă," şi pagina se întorcea. Şi iarăşi eu am văzut chiar gândurile mele.

Nu întotdeauna eu mă gândeam la predică când şedeam pe băncile bisericii, şi la rugăciune, şi nu tot timpul inima mea era în acord şi în legătură cu Dumnezeu.

"Doamne, eu nu ştiu ce să-ţi spun.""Deci, ce ai făcut tu pentru Mine?""Doamne! Eu am plătit zeciuiala!""Şi bine făceai, căci este scris, "Să aduceţi zeiuielile

voastre în Casa Mea, înaintea Mea." Tu ai împlinit legea. Dar oare toată zeciuiala o aduceai tu la casa Mea? Nu! Nu! Nu!"

Şi îngerii au întors iarăşi pagina, şi eu am înţeles că din plata pentru lucrul meu, eu aduceam a zecea parte din banii aceia Domnului. Dacă eu primeam 120, înseamnă că 12 ruble eu aduceam în biserică ca zeciuiala. Dar la noi mai erau ceva câştiguri în plus... căci în timpul când bărbatul meu nu era credincios, eu din banii lui, pe care el îi câştiga, nu aduceam zeciuiala în casa Domnului.

"Tu ai furat din casa Mea!" a zis Domnul.Vă puteţi închipui fraţi şi surori, vă închipuiţi voi ce am simţit eu în timpul acela?

"Aşadar, ce ai făcut tu pentru Mine?""Doamne, eu m-am rugat Ţie totdeauna, dimineaţa, seara

şi oricând, Doamne. Doamne, eu mă rugam....""Da... şi Eu răspundeam la rugăciunile tale."Şi iarăşi era înaintea mea cum Dumnezeu răspundea la

fiecare rugăciune a mea, chiar rugăciunea aruncată, făcută întreacăt, când eu închideam uşa maşinii şi ziceam, "Doamne,binecuvintează drumul meu," dar gândul meu nu era acolo, cispuneam aşa, ca un ritual, dar Dumnezeu este credincios, şiatunci El tot îmi ieşea cu ajutor înainte. El trimitea îngerii Lui

care îmi netezeau calea, dădeau la o parte tot ce putea să-miiasă rău în cale. şi Dumnezeu mi-a zis:

"Spune cu gura ta, măcar o pricină, o rugăciune pe care

52

Eu n-am primit-o." Şi iarăşi paginile se întorceau."Doamne, Tu-mi răspundeai la fiecare rugăciune făcută.

Absolut la toate rugăciunile." Şi nu numai atunci când eu aşteptam ceva de la Dumnezeu, dar de fiecare dată, şi aceasta era mare binecuvântare pentru mine.

De aceea Te slăvesc Doamne, slavă Ţie Doamne!"Dar totuşi, ce-ai făcut tu pentru Mine?""Doamne! Doamne! Eu nu ştiu. Doamne, eu nu aveam un

glas deosebit ca să cânt înaintea mulţimii, dar totuşi eu cântam slavă Ţie."

"Şi sufletul tău se bucura," mi-a zis Donmul.Şi eu am auzit cum a sunat glasul Meu, "Slavă

Domnului!" care se ridica din biserică."Asta-i tot ce făceai tu pentru Mine?"Iarăşi se întorc paginile şi eu văd repetiţiile coriştilor. Eu

nu mergeam acolo. Eu nu îmi puneam puterea ca să proslăvesc pe Domnul. Eu am cântat atunci când îmi plăcea, când se bucura sufletul meu; atunci eu cântam şi proslăveam pe Dumnezeu. Dar când eram supărată, obosită, eu nu proslăveam pe Dumnezeu.

"Apoi, ce ai făcut tu pentru Mine?""Doamne, aşa este că eu nimica nu am făcut pentru

Tine?!""Aşa se pare." a zis Domnul. Am răspuns:"Da, Doamne, dar n-am ştiut ce trebuia să fac. Doamne,

ce trebuia eu să fac?" Şi Domnul mi-a spus:"Doar tu ai citit Cuvântul Meu. Tu veneai regulat la

biserică şi ai ascultat predici şi în fiecare predică se vorbea ceea ce Eu am vrut."

Şi iarăşi paginile se întorceau.

Am văzut pe fraţi, pe presbiteri, predicatori, cum stăteau lângă anvon şi propovăduiau. Mie mi se dădeau prilejuri, dar

gândurile mele nu erau acolo, ci eu priveam la ceas şi mă gândeam, când se termină oare adunarea, că pe mine mă aşteaptă lucruri pământeşti, lumeşti.

"Doamne, iartă-mă, Doamne! lartă-mă, Doamne!"Dar Dumnezeu îmi zicea:"Tu nu poţi să spui că tu nu ştiai."Domnul vedea ce era gata să scape din gura mea."N-ai vrut. Te sileai tu a face să coincidă trupul cu

sufletul, să ai legătură cu Mine?""Da, dar totuşi ce trebuia eu să fac?""Ce am spus Eu apostolului Petru, când l-am chemat după

Mine.""Doamne, Tu atât de mult - ai vorbit la Petru, în

trimiterile lui... Doamne....""Dar tu citeai..." şi în glasul Domnului era aşa de mare

milă, şi iubire, nu erau reproşuri, nu era, era regretul, mila bunului tată spre fiica lui care îi aducea amar. "Tu ai citit." şi eu mi-am adus aminte când veţi veni după mine Eu am să fac din voi pescari de oameni.

"Da," a zis Domnul, şi unde este snopul tău?"Eu am privit la mâinile mele, şi aveam numai un spic mic.

Numai un spic. Eu l-am întins spre Domnul."Şi asta-i toată roadă ta?"Toată viaţa mea a trecut înaintea mea ca pe un ecran

gigant, de la momentul naşterii, până la momentul morţii.Şi eu am văzut că toată viaţa mea era jertfită numai în

spre folosul meu, spre plăcerea vieţii mele, a voinţei mele."Doamne, ce am de făcut acum? Ce să fac Doamne?"Domnul a întins mâna, mi-a şters lacrimile din ochii şi

mi-a zis:

"Tu te vei întoarce pe pământ. Te vei întoarce, şi-Mi vei

53

sluji Mie, şi vei fi o lucrătoare la secerişul Meu.""Da, Doamne, mă voi întoarce.""Linisteşte-te fiică, şi priveşte pe pământ."Eu iarăşi am văzut pământul; am văzut oamenii uscaţi ca

pământul fără ploaie, cu crăpături ca pustia, şi ploaia venea, Dumnezeu revarsă harul Lui şi binecuvântarea, dar oamenii aceştia stau ca umbrelele şi rămân uscate, din pricina necredinţei lor.

"Tu te vei întoarce şi le vei spune vestea despre ceea ce am să-ţi arăt."

"Da, Doamne, mă voi întoarce," căci eu nu puteam să spun lui Dumnezeu cum a spus Isus:

"Doamne, pe cei care Tu l-ai Încredinţat în mâna Mea, Eu i-am ocrotii nu am pierdut nimic", pentru că copiii mei nu veneau cu mine la biserică.

Eu îi luam cu mine la sărbători, duminica dimineaţa, dar ei erau lumeşti; credincioşi, dar numai de pe buze. Eu n-am păstrat aceea ce-mi dăduse Dumnezeu.,

"Te vei întoarce, dar acum tu vei vedea aceea ce puţini au văzut. Te vei întoarce şi vei spune despre asta."

Îngerul m-a luat de mână şi am mers cu el pe meleagurile cerului.

ORAŞUL SFÂNTNoi ne îndepărtam de nivelul lui Dumnezeu, şi coboram

în nişte văi frumoase, şi păduri exotice, locuri minunate, orăşele, coloane.... Oamenii erau foarte frumoşi; ei erau ocupaţi cu nişte lucruri care nu sunt pe pământ. Ei proslăveau pe Dumnezeu. Dar copacii erau foarte frumoşi, din smaragde, fiecare petală şi frunză cânta şi suna slava Domnului.

Noi am început să ne apropiem de un oraş. Porţile lui erau făcute parcă din mărgăritare întregi. Când ne-am apropiat de

porţile acestea, ele s-au deschis singure. Eu am ridicat piciorul ca să-l pun pe pragul porţii, dar îngerul m-a oprit şi mi-a spus:

"Priveşte la hainele tale."Când am privit, pe hainele mele erau nişte pete....Pete pe hainele mele! şi îngerul a spus:"Nimic spurcat şi întinat nu va intra pe poarta aceasta."Oraşul acela era Ierusalimul Ceresc, casele, palatele, din

oraşul acesta erau de o splendoare măreaţă....Părea că totul era făcut în trecut, de un geniu care a strâns

acolo frumuseţi admirabile; palate, clopotniţe, pictură murală, basoreliefuri, totul era decorat cu pictură murală minunată. Străzi parcă apărea cu litere de aur. Pe ele umblau bucuroşi şi fericiţi oameni care intrau în casele acelea; minunate păsări exotice se jucau vesele. Priveam cu admiraţie la tot ce vedeam. Oamenii de acolo m-au văzut şi au început să vină spre poartă, dar îngerul a întins mâna dreaptă şi le-a spus:

"Ea se întoarce înapoi!" şi ei s-au oprit. Eu am văzut acolo fraţi şi surori de credinţă, pe care îi cunoscusem, şi care au trecut în veşnicie; ei îmi trimiteau saluturi cu mâna, şi-mi spuneau:

"Vremea ta încă nu a sosit, ai venit prea repede. Du-te! Du-te, şi spune că împărăţia cerurilor e aproape."

Da, am avut o aşa mare dorinţă să păşesc spre ei, dar îngerul mă ţinea de mână. Am mers înainte. Asta era admirabil.

Eu n-am observat cum ne-am apropiat de o căsuţă. Era făcută ca o căsuţă de jucărie. Era foarte frumoasă, cu pereţiica din mozaic, sute de pietricele şi lumini jucătoare. Eu am întrebat îngerul: "Cine mă cheamă?" Dar el mi-a răspuns:

"Tu o să-l vezi," şi am intrat în căsuţa aceea.După masă şedea un bărbat tânăr, dar când s-a întors am

recunoscut pe tatăl meu, dar nu aşa cum era el când a murit, ci tânăr. Când a murit el avea 50 de ani, dar acum era frumos ca în tinereţe. El s-a ridicat şi a întrebat:

54

"De ce ai venit? Pentru tine este prea iute." îngerul a zis tatei:

"Ea se va întoarce pe pământ," şi tata a dat un pas înapoi. Eu am strigat: "Tată eşti aici? Slavă Domnului!"

"Da," a zis şi el, "slavă Domnului că şi eu am aflat."Tatăl meu s-a pocăit cu 15 minute înainte de moarte.

Dumnezeu a bătut la inima lui, şi el a primit pe Domnul Isus Hristos ca mântuitor, şi eu cu frică mă gândeam, dar dacă tata ar fi întârziat? Numai 15 minute era distanta între el şi viaţa veşnică în fericire, şi pe altă parte de viata veşnică în chin. Şi noi am ieşit din căsuţa aceea.

Noi tot mergeam mai jos şi mai jos. Eu eram încă cu gândul la întâlnirea cu tatăl meu, cu cunoştinţele mele, cu scumpii fraţi şi surori din biserică pe care i-am văzut. Eu le-am văzut feţele frumoase şi fericite; am văzut cum ei cântau cu fel de fel de instrumente muzicale. Şi instrumentele acelea nu erau aşa ca cele de pe pământ, erau mai măreţe, minunate, aşa ceva nu am văzut niciodată pe pământ. Ei cântau, măreau pe Dumnezeu, erau fericiţi. Ei mâncau roade din pomi, ceea ce pentru mine era neaşteptat, şi roadele acelea veneau singure la ei în mâini. Era excelent şi foarte frumos.

LOCUL DE GROAZĂŞi eu nici nu am observat cum deodată noi ne-am găsit iar

la peretele de întuneric, nu departe de peretele de unde ieşisem eu mai înainte. Şi de acolo, a ajuns până la mine un miros neplăcut de pucioasă, miros de cadavre, de trupuri arse, era un miros tare greu. Eu m-am tras înapoi un pas, dar îngerul nu dă drumul mâinii mele şi-mi zice:

"Ne vom coborî în jos, şi vei vedea...."Şi eu am mers după dânsul. Când-am trecut primul prag

după acest perete de întuneric, un aer fierbinte, fierbinte m-a

bătut în faţă, mirosul neplăcut se întărea.

Eu am văzut oameni care nu putea să-şi găsească loc. Ei se aruncau de colo, colo în văzduh, şi o groază paraliza feţele lor. Ei nu-şi puteau găsi pace pentru ei înşişi.

Nişte fiinţe urâte şi schimonosite trăgeau de ei şi săreau pe ei. Oamenii se scuturau de ele, dar urâciunile acelea iarăşi săreau pe ei. Ei nu aveau nici o secundă de pace.

"Cine sunt aceştia?" am întrebat eu. "Cine sunt ei?"Pentru că eu am văzut multe fete cunoscute. Am văzut

acolo colegi de clasă, tovarăşi de lucru."Aceştia sunt acei care n-au primit pe Hristos, care au

vrut să câştige veşnicia prin faptele lor. Ei aşteaptă judecata.""Vai, ce pot face pentru ei?"Ei erau aşa aproape de mine şi îşi întindeau spre mine

mâinile, dar îngerul ţinea mâna mea puternic, iar cu cealaltă îi împingea la o parte. Între noi parcă era un perete de sticlă.

Noi ne-am dus mai departe. Mergeam tot mai jos, tot mai jos, unde am văzut o panoramă îngrozitoare şi de necrezut: oameni cu feţele umflate, carbonizate, cu limbile scoase, se atingeau cu ele de un fier încins -- limbile lor se frigeau, se umflau, se carbonizau. Oamenii suspinau şi strigau. Limbile se stricau şi erau pe punctul de a cădea, dar în momentul acela limba se făcea din nou întreagă.

"Cine sunt ei?" am întrebat."Mincinoşii," mi-a răspuns îngerul. "Ei spuneau minciuni

să aibă din ele folos şi slavă pentru dânşii. Ei se certau cu pricină şi fără pricină. Spuneau blestemuri, şi din pricina asta, acesta-i chinul lor."

"Doamne, cât e de groaznic!"Şi acolo am văzut cunoscuţi, şi acolo am văzut prieteni de-ai mei de pe pământ. Ei iarăşi întindeau mâinile spre mine, dar îngerul m-a dus mai departe.

55

Noi mergeam tot mai jos, din cerc în cerc. Eu am văzut cum nişte fiare mici şi urâte rupeau în bucăţi trupuri omeneşti, şi

bucăţile acelea le răspândeau departe. După aceea bucăţile acelea iarăşi se uneau în trup, şi trupul parcă era viu, şi fiarele acestea iarăşi le rupeau, şi asta continua fără sfârşit. Plânsete, oftaturi cumplite, strigăte şi urlete se auzeau împrejur.

"De ce? De ce? De ce aşa de groaznice chinuri pentru oamenii aceştia?"

"Aceştia sunt acei care despărţeau trupul Domnului ca să fie conducători pentru slava lor. Acum ei simt din plin despărţirea."

"Oh! Ce groază! Ce groază!" Eu am început să mă retrag spre inger, şi mă trăgeam înapoi, dar ei văzându-mă întindeau mâinile spre mine şi-mi spuneau:

"Tu te vei întoarce înapoi! Tu te vei întoarce! Spune la rudele noastre, spune-le să se pocăiască, spune-le să fie în unire şi pace cu Dumnezeu!" şi atunci fiarele acele le rupeau limbile, pentrucă numele lui Dumnezeu acolo nu trebuia să se pronunţe.

Dar noi mergeam mai departe, şi eu am văzut ceaune în care fierbeau răşină, am văzut nişte nori de gaze otrăvitoare, şi în acel nori de gaze se găseau fiinţe omeneşti. Ei se cârceau de durere şi de groază, scrâşneau din dinţi, plângeau în hohote. Când trupurile acestea se dizolvau, şi se făceau că aproape nu mai era nimic din ele, se părea că totul se sfârşea, dar deodată trupul iarăşi se înoia, cum era mai înainte. Chinurile lor erau iarăşi ca la început, şi ei chemau ajutor.

Eu am ridicat capul şi am văzut cerul deschis şi am înţeles că ei acolo se chinuiau, dar vedeau fericirea din ceruri. Ei vedeau ceea ce au pierdut, şi din pricina aceasta chinurile lor se făceau mai mari.

"Doamne! Doamne! Ce îngrozitor e lucrul acesta!" îngerul îmi spunea:

"Dumnezeu este cu tine. Asta încă nu este totul. Mergem mai departe." Eu mă gândeam: locuitorii cerului nu pot să vadă iadul, el e ascuns de ei, pentru că în cer este bucurie, dar aceştia

din iad văd ceea ce s-a luat de la ei. Ce coşmar! Eu simţeam că nu am destulă putere, că sunt prea slabă, dar îngerul mă ţinea de mână, şi parcă curgea din el putere.

LACUL DE FOCNoi ne coboram tot mai jos, tot mai departe.Ne coborâm către lacul de foc din care se sileau să scape,

să iasă cu ori ce preţ, trupuri carbonizate. Ei se chinuiau să se suie unul pe altul. Se apăsau unul pe altul şi când reuşeau să ajungă aproape să scape, veneau nişte fiinţe urâte şi îi împingeau înapoi în foc, şi nu se mai vedeau. Ce se făcea în foc nu mi se mai arăta, dar asta era o groază mare.

Şi noi ne coboram tot mai jos, mai jos, şi am ajuns la o sală în care clocotea focul şi se amestecau nişte gaze otrăvitoare şi sala aceasta era plină de oameni. Ei erau în fel de fel de costumaţii, unii în săraci, alţii în bogaţi, unii din ei erau în armură pentru luptă, unii erau lucitori, acoperiţi de o poleială aşa ca banii, unii erau smeriţi ca ciobanii, dar la toţi feţele le erau urâte, slute şi groaznice. Aceştia, femei şi bărbaţi aveau la fel feţele. "Cine sunt ei?" mă gândeam eu.

Unii ieşeau, alţi intrau, şi se părea că erau în libertate, păreau liniştiţi. Unii intrau pe uşa care ducea în altă sală, şi ieşeau de acolo ori bucuroşi şi cu energie, sau posomorâţi.

"Cine-s ei?" am întrebat."Demonii. Demoni. Acesta-i lăcomia, acesta-i preacurvia,

acesta-i curvia...." Da. Erau şi fete goale şi oameni la fel, dar la toţi erau feţele foarte urâte şi extremităţile revoltător de hidoase şi urâte. Ei, aceste mulţimi erau trimise de vrăjmaşul sufletelor omeneşti de pe pământ să cuprindă pe locuitorii pământului. Şi

56

dacă locuitorii pământului nu dau inima lui Dumnezeu, ei intră în aceste inimi. Duhurile de beţie, şi droguri, de narcomanie, duh de hoţie şi lăcomie, duh de invidie, toţi erau acolo şi toţi veneau să dea socoteală diavolului. El şedea după uşa aceea. Pe

unii el îi lăuda, pe alţii nu. Eu n-am mai vrut să mai stau acolo, şi îngerul mi-a spus: "Plecăm, mergem. Ceasul care a fost (programat) pentru tine s-a terminat. Mergem. Tu te vei întoarce pe pământ, şi vei spune acolo despre toate aceste."

"Da, da " şi m-am supus şi m-am dus după înger, noi părăseam acele locuri groaznice.

MESAJE DIN LUMEA CEALALTĂ!Noi părăseam acele locuri, dar in urma mea ajungeau

strigătele:"Spune la ai mei!...""Spune la ai mei!!...""Spune copiilor mei!!...""Spune la nevasta mea!...""Spune-le ca să nu ajungă şi ei aici!...""Spune-le!...""Să se pocăiască!!!...""Da!... Am să spun!... Am să spun!..." tot repetam eu. "Eu am să fac tot ce pot.... Poate cineva din acei

care trăiesc pe pământ, vor crede pe cei care s-au întors de acolo."

Şi am auzit atunci iarăşi glasul lui Dumnezeu: "Dar tu spune-le. Timpul nu există mai mult, căci a venit

timpul lor de pocăinţă. Cine nu se va grăbi poate va veni prea târziu." Dumnezeu este toarte milostiv, dar,totuşi vine sfârşitul fărădelegii. Noi am ieşit din iad şi îngerul m-a adus iarăşi până la norul acela negru, adică peretele acela de întuneric prin care intrasem atunci, spre ieşire, şi uşurel m-a împins de spate şi eu

m-am rostogolit în jos.Eu am intrat iarăşi prin tunelul din care am venit în sus,

luând viteză. Dacă eram plină de bucurie când mergeam în sus, acum când mă întorceam, coboram cu mare durere. Cu mare durere sufletul meu a intrat în trupul meu, şi eu am strigat.

REÎNTOARCEREA PE PĂMÂNTEu am strigat, şi am auzit că încă cineva strigă. Eu nu

ştiam că pe pământ au trecut de 3 ori câte 24 de ceasuri, trupul meu era în morgă de 72 de ore. De 72 de ore trupul meu aştepta autopsia. Dumnezeu special ţinuse vremea în loc, ca să nu se facă autopsia. Şi când sufletul meu a intrat în trup, trupul meu s-a ridicat în şezut, pe masa de beton din morgă, şi atunci a strigat femeia de serviciu, care era cu curăţenia dimineaţa, înainte de a veni doctorii. Ea a venit ca de obicei dimineaţa la lucru ca să facă curăţenie în sală, înainte de a veni doctorii specialişti ca să facă autopsia. Dar în momentul acela, trupul de pe masă a strigat şi s-a sculat în şezut. Săraca femeie s-a înspăimmântat. Ea a căzut, şi cu ochii deschişi de frică, nu-şi putea lua ochii de la mine.

Mă uitam şi eu la ea şi ziceam: "Ridică-te! Nu te temei" Dar ea şi mai tare a strigat. Am vrut să mă ridic ca să o ajut, dar pielea mea nu fusese cusută la operaţie. Când se coase, rămân firele de aţă, dar eu nu aveam nici o cusătură, deoarece cadavrele nu se cos, până ce nu se termină autopsia. Cu mine nu era terminată căci eu am murit. Şi cum m-am ridicat în şezut, am simţit cum pielea lunecă de pe cutia capului şi am prins-o cu mâinile şi o ţineam aşa. Dar femeia aceea când a văzut asta, aşa cum era pe jos, pe genunchi şi pe mâini, iute, iute, iute a fugit afară de spaimă. Eu strigam în urma ei: "Nu te teme! Nu te teme!" Ea nu mai auzea.

Uşa s-a închis, şi atunci eu am înţeles unde sunt. M-am văzut aşezată pe masa de beton, şi am văzut scris pe unul din

57

picioarele mele data morţii şi numele şi pronumele, iar pe altul era scrisă istoria bolii. Eu am înţeles totul, şi am priceput unde sunt şi mă gândeam ce am de făcut mai departe. Am înţeles groaza femeii aceleia de serviciu.

În timpul acela s-a deschis uşa, şi a intrat doctorul meu. A strigat: "Nu! Nu! Nu! Asta nu se poate! Aşa ceva nu se poate niciodată!"

Dar eu ziceam: "Se poate! Se poate!...."Dar el, "Nu, nu, nu, nu! Nu! Doară tu eşti moartă!""Nu-s moartă! Eu sunt vie!" El s-a pierdut....Şi deodată spune: "Priveşte la mâinile tale!"Eu am privit. Da, pete ca de mort, unghii negre...."Şi ce? şi ce dacă-i aşa?" ziceam eu. "Ezechiel, proorocul

propovăduia la oase moarte şi uscate, şi pe oasele acelea a crescut carne cu piele, dar pe mine este tot. Dumnezeu mă reînoieşte."

"Nu, Nu!" a zis el, "Asta nu este cu putinţă," şi el iute a fugit. Iarăşi uşa s-a închis.

Mie îmi era frig şi mă gândeam, "Ce să fac?" Am început să mă învelesc cu cearceaful şi am strigat la Dumnezeu:"Doamne, ce să fac? Mi-e frig." Am strigat, "doar n-ai să mă laşi să mă taie acuma când sunt vie! Doamne, Dumnezeule!"

Iarăşi s-a deschis uşa, şi a intrat profesorul care m-a operat.

El când m-a văzut a spus:"Mda... multe le-am văzut în viata mea, dar aşa ceva n-am

văzut niciodată.Cândva el era profesorul la şcoala unde învăţam eu. El mă

ţinea minte ca pe eleva lui, şi a zis:"Mda, cu tine întotdeauna au fost probleme, dar la aşa o

problemă nu m-am aşteptat. Ce să fac acum cu tine?" m-a întrebat.Eu i-am răspuns:"Mă gândesc că primadată trebuie să mă coaseţi, că pe

mine mă doare mâna să îmi tot ţin pielea." (în caseta originalăse aud ascultătorii din sală cum râd tare).

"Da," a aprobat el supus, "da, cred că trebuie să te coasem." Dar la medicii care erau cu el le zicea:

"Eu trebuie să merg urgent la un psihiatru."Dar eu îi spuneam:"Credeţi-mă domnule profesor, Domnul vă iubeşte.""Îmhî... da.... eu văd." El atunci a comandat:"Luati-o de aici! Luati-o!!"Sanitarii s-au aruncat spre mine, au adus un catafalc şi

mi-au ordonat:"Culcă-te!" şi eu m-am culcat. Şi le-am zis:"Mie mi-e frig, daţi-mi o învelitoare, daţi-mi ceva să

mă acopăr."Ei au zis, "Da, da, da... mai pe urmă...mai târziu...."Vremea trecea, profesorul a venit cu fişa şi zicea:"Mda... trebuie să scriem şi asta...." Zic: "Scrieţi acolo...."Dar el a crezut în Domnul Isus Hristos. A crezut, şi peste

cinci luni s-a prezentat înaintea Domnului Isus Hristos. S-a dus în veşnicie. Dumnezeu i-a înmulţit anii, i-a arătat minunea, şi l-a primit în împărăţia Lui prin pocăinţă. Slavă Domnului! Slavă Domnului!

ÎNMORMÂNTAREA NEFĂCUTĂDar eu sunt pe pământ, viaţa continuă mai departe....

Bărbatul meu, copiii, se pregăteau pentru înmormântare. Mai

58

bine zis, mama mea, familia se pregăteau pentru înmormântare, dar bărbatul meu nu se pregătea. Au cumpărat sicriul şi îi zic:

"Slavik, cu ce vei decora sicriul?... Se poate aşa, se poate aşa, se poate şi aşa...."

Dar el răspundea: "Lăsaţi-l, nu trebuie sicriu." Mama îi zicea: "Dapoi s-o punem într-un sicriu de lemn? Aşa ceva nu m-am aşteptat de la tine." Dar el a răspuns:

"Nu trebuie! Lăsaţi-l. Tatiana vine, şi singură o să aştearnă cum trebuie." Şi în mama, pe furiş a intrat neîncrederea, se părea căci cu ginerele ei nu-i totul bun.

"Încă asta îmi mai trebuia, fiica a murit, iar el a înnebunit." El răspundea, "nu, eu sunt normal."

Dar ei s-au dus să afle când pot să aducă trupul moartei. A plecat şi el. A venit acolo şi întreabă: "Când putem să luăm trupul lui Tatiana?" Dar ei îi răspund: "Dar ştiţi dumneavoastră, că nevasta dumneavoastră e vie?" El a răspuns:

"Da, eu ştiu." şi iată-l pe el aici, sade în sală. El a ştiut. El nici un minut nu a crezut că nevasta lui e moartă. şi acesta este adevărul, chiar dacă moare corpul nostru, dar noi trăim. Slavă Domnului!

ÎNCEPUTUL LUCRĂRII şi FURIA DIAVOLULUIDupă aceste toate, când m-am întors pe pământ, şi m-am

vindecat, eu am început să împlinesc voia Domnului. Primadată am povestit tot bărbatului meu. Am povestit la presbiterii bisericii, şi am început a da mărturisiri.

Eu le-am dat pe încet, cu atenţie. Încă venea peste mine frica şi diavolul când noi ne rugam, cum a mărturisit bărbatul meu despre asta, că în casa noastră noi am pregătit o odaie interioară, mai ascunsă. Asta era în Nimansky, în raionul Rasdelna, unde se strângeau fraţi lucrători şi presbiteri, unde

veneau şi locuitorii Limanskovo-ului, unde noi ne rugam, studiam Cuvântul lui Dumnezeu. Când noi ne rugam după uşi închise, pe diavolul nu 1-a tulburat prea tare că va pierde zece, două zeci de suflete. Şi ce? pot să stea acolo după usi încuiate....Dar când noi am ieşit afară pe străzi, când am început să spunem la toţi despre minunile lui Dumnezeu, când am început să dăm la oameni biblii, evanghelii, atunci şi diavolul s-a ridicat. S-a înfuriat, răgea şi împingea guvernul Ukrainei să ne izgonească

de pe teritoriul Ukrainei. Dar cum să facă aşa ceva şi să nu aibă scandal, doar Ukraina e democratică.

Şi ce fac ei? Un an nu ne dau de lucru. Anul a trecut cum a trecut, dar cum să trăim noi? Noi nu aveam nimic. Ce se putea vinde, am vândut. Ce să facem? îi spun bărbatului:

"Doar tu eşti în asociaţia căpitanilor marinari. Tu ai o mulţime de publicaţii în ziare." Dar ei i-au spus:

"Da, dar spune-ne pe cine să dăm noi jos din lucru, pe cine, spune pe cine, şi noi îl dăm jos şi te punem pe tine în loc." Ispitirea diavolului era mare. La noi toţi sunt cu familii şi copiii tuturor vor să mănânce, dar bărbatul le-a zis: "Nu trebuie să daţi jos pe nimeni, eu am să mai aştept."

Noi trăiam cum puteam, prin câştiguri temporare.Nu voi spune toate ce ne-a făcut diavolul, dar vreau să

spun despre minunile lui Dumnezeu.Dumnezeu face aşa, că s-a ivit o ocazie ca amândoi să

mergem într-o cursă pe mare ca angajaţi, dar ni se pun condiţii: numai amândoi împreună.

Diavolul atunci şi-a făcut plan ca să ne distrugă. Trei dintre copiii noştri erau însuraţi. Dar doi erau mai mici, 16 şi 14 ani, cum să-i lăsăm? Dar Domnul ne spune: "Lăsaţi-i pe Mine."Noi am lăsat copiii, după ce am vorbit cu nişte oameni să se îngrijească de ei, şi am împrumutat bani ca să aibă, că noi va fi

59

cu neputinţă să le dăm ceva din câştigul nostru, şi am plecat în cursă pe mare.

Dar Dumnezeu ne spune că pe noi ne aşteaptă ispite."Dar ce pot să vă facă oamenii, dacă Eu sunt cu voi?""Slavă Tie Doamne că eşti cu noi."

PLANUL SATANEI DISTRUSAm ajuns pe corabie. Noi mărturisim membrilor

echipajului. Bărbatul meu este decanul ajutorului de căpitan. El e şi presbiter, şi slujitor, mărturiseşte, povesteşte, spune despre

minunile Domnului şi membrii echipajului se pocăiesc. Începuse pocăinţa. Oamenii încetează să bea, să fumeze,

slavă Domnului! Cum vă gândiţi, se bucură diavolul?Şi el începe să lucreze, şi face aşa mincinosul acesta, că

din Ukraina vine un ordin că pe noi trebuie să ne arunce peste bord în apă. Nouă ne era interzis să contactăm membrii echipajului. Aşteptând ce va fi, ne rugăm şi proslăvim pe Dumnezeu. Proslăveam pe Dumnezeu. El e drept în cuvântul Lui şi nu lasă pe acela ce nădăjduieşte în El.

Şi Dumnezeu a făcut aşa, că bărbatul meu Ieroslav a avut posibilitatea să fugă pe bunker în Singapore. Dacă aici în sală sunt marinari, atunci numai ei pot să ştie cât de greu este asta de realizat, dar cu Dumnezeu e cu putinţă toate.

Şi ajungând el acolo, a chemat poliţia din Singapore, unde eram ancoraţi. Poliţia din Singapore vine la noi la bord, şi întreabă pe căpitan: "De ce este femeia asta închisă?"

"Ăăăă..." zice el, "ea-i nebună....E nebună!" "Dar cum," întreabă ei, "ea lucra la voi ca medic de corabie?"

"Da, dar ea citeşte o carte 'nevrednică'. Ea citind pe cartea aceea a înnebunit." Dar ei întreabă: "Dar de ce e bătută?"

"Ea nu-i bătută, ea singură se aruncă şi se trânteşte, şi se bate cu trupul şi cu capul în pereţi de fier," zic ei.

"Dar de ce?" "Mhî, că ea citeşte cartea 'nevrednică.'"Ei întreabă, "Ce fel de carte?" Dar eu le dau Biblia.Poliţiştii au privit-o şi zice: "Asta-i Cartea Sfântă

domnule căpitan!" Şi zicea, "Eu sunt budist, dar eu ştiu că în ţara voastră rusă nu îi iubiţi pe creştini. Din care denominaţie eşti?"

"Eu sunt penticostală.""Şi asta ştiu, că pe penticostali în mod deosebit nu îi

iubesc acolo. De aceea, domnule căpitan, dacă în portul destinaţiei nu vor veni aceştia doi, el şi ea," (bărbatul meu şi eu) "să ştiţi că veţi fi judecaţi şi învinuiţi de omor premeditat." Tot

planul satanei a fost distrus, şi ei ne-au dat voie să ieşim din cuşete.

PLANUL SATANEI DAT PE FAŢĂAm trecut peste Oceanul Indian şi am ajuns la Istambul.

Acolo, vine pe corabie alt ajutor de căpitan, cu numele de familie Sarcon, ca familia bărbatului meu. A văzut pe bărbatulmeu şi-l întreabă:

"Cum!? Eşti viu?""Da sunt viu," zice bărbatul meu."Cum aşa? Mi-au spus, şi am ordin să vin, că nu eşti viu,

e vorba acolo că tu te-ai înecat cu nevasta, peste bord, în mare şi pe mine m-au trimis să vin pe locul vacant la slujbă."

Vedeţi ce face diavolul? Bărbatul zice:"Nu, suntem vii slavă Domnului, pocăieşte-te, şi tu vei fi

viu ca şi noi."

EXILULDar pe noi ne alungă din corabie, şi din ţara noastră rusă

gata, pentru ei noi nu mai existăm, şi au ridicat scara, corabia s-a dus, şi noi am rămas în Turcia, fără bani, fără lucruri, fără

60

cunoscuţi, în ţară musulmană."Doamne! Ne-ai părăsit?" Dar Domnul spune: "Eu nu părăsesc pe cei predaţi Mie."Nu mai povestesc prin câte am trecut la Istambul, dar am

fost nevoiţi să plecăm în Angara, căci noi ne sileam să ne întoarcem la Ukraina, noi doream să ne întoarcem la copiii noştri, doream să ne întoarcem în biserica noastră....

Domnul în toate locurile deschidea inima oamenilor pentru noi când ne era foame, şi în cele două săptămâni când am trăit în gara portului. Dar gara portului se închidea pe noapte şi pe oameni îi dădea afară. Noi ieşeam şi îngheţam, că era decembrie, şi era ger.

Eram flămânzi, ne era frig şi apă nu găseam, dar noi umblam şi măream pe Dumnezeu. Şi Domnul deschidea inima la slujitorul gării, şi nouă ne dădea drumul pe cursul nopţii în sala de aşteptare. Slavă Domnului!

Două săptămâni ne-a dat voie lângă caloriferul cald, dar în fiecare zi noi trebuia să ne înregistrăm la poliţie, aşa era lege la turci. Noi acolo în fiecare zi ne rugam să ne întoarcă înapoi în Ukraina. Nimic nu ajuta cererii noastre de fiecare zi.

De a merge de acolo până la poliţie, trebuia să treci peste tot Ankara-ul, şi noi nu mai aveam putere de a umbla atâta. Atunci într-o zi, un poliţai ne dă o adresă şi ne zice:

"Îmi pare că aici se strâng americanii şi ei îmi pare că sunt de religia voastră."

DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ- din gară în luxCând am mers acolo într-adevăr, acolo era biserica

evanghelică erau şi baptişti şi penticostali. Slavă Domnului!Şi Dumnezeu îşi arată iarăşi minunile. Mie îmi merge

bine că mi-am găsit de lucru. Pe mine mă iau ca medic, doctor de familie pentru primul secretar al Ambasadei Germane în

Turcia. Din gară în bogăţie, şi în lux. Slavă Domnului!Un an, Dumnezeu îmi ajută să lecuiesc patru copii din

familia aceasta. În momentul când ei m-au luat pe mine, aceşti copii erau grav bolnavi. Când peste un an Dumnezeu m-a luat de acolo, copiii erau absolut sănătoşi. Iarăşi slavă Domnului! Asta făcea El!

Primul secretar al Ambasadei Germane, la care am lucrat, căuta să ne ajute să ne întoarcem la Ukraina şi zice: "Nimic nu pricep, încotro mă îndrept îmi spun că aceşti oameni nu sunt din Ukraina, categoric nu!"

"Dar cum aşa? Doar noi avem documente" şi îi arătăm paşapoartele noastre din Rusia Sovietică. El spune "până când", voi eraţi pe mare în cursă, ţara s-a despărţit, Rusia Sovietică nu

mai există, şi Ukraina nu vă ştie." şi astfel noi am rămas fără cetăţenie.

"Din pricina asta nu vor să vă ia, dar nu-i nimica," zice el, "voi mergeţi cu mine întâi în Germania."

A venit şi secretarul întâi de la Ambasada din Australia. La el acasă avea cinci fetiţe, şi îi zice primului secretar

german, "destul e că pentru tine, că ea a lucrat un an, acum merge cu mine în Australia." Dar noi ziceam:

"Noi dorim acasă, şi noi avem copii." Dar Domnul ne spune:

"Mergeţi pe unde Eu vă călăuzesc.""Doamne, încotro ne duci Tu, Doamne?"

PELERINI PE PĂMÂNTŞi înainte de Naşterea Domnului, sărbătoarea de 25

decembrie, cum sărbătoresc în lumea de apus sărbătoarea naşterii Domnului, prin descoperire ne-a poruncit să mergem în Bulgaria.

"Cum? Chiar aşa, acuma? Doamne! Hai să aşteptăm până

61

la primăvară, doară-i numai decembrie.... Iarăşi să răbdăm de frig? Dă-ne voie să rămânem până !a primăvară, Doamne."

Dar Dumnezeu dacă zice El face. Pe cel supus Dumnezeu îl conduce, dar de la acel încăpăţânat îşi retrage slava Sa din cauza asta.

Bărbatul îmi spunea:"Dacă Dumnezeu spune, trebuie să mergem...." Dar eu cumva am zis:"Nu! Rămânem până la primăvară. Aşteptăm, până la

primăvară...."Lucru pentru care pînă la urmă, mi-am cerut iertare de la

bărbatul meu şi la Domnul, căci Domnul nu a aşteptat până la primăvară.

Pe 8 ianuarie pe noi ne-au arestat şi ne-au aruncat în închisoare la turci, şi pe deasupra ne-au bătut.

Când ne-au bătut, eu mi-am pierdut cunoştinţa. Ei au făcut scanner şi s-au înspăimântat, pentru că pe noi ne căutau primul secretar de Ambasada Germană şi primul secretar de la ambasada Australiei. Ne caută pe noi, dar ei le răspund că ne-a luat Ukraina, iar Ukraina zice că ei nu ne-au luat, nu ne-au văzut. (în continuare sunt câteva cuvinte în casetă care nu se înţeleg Şi mai departe zice:)

Ministrul de Interne al Turciei ne cheamă în cabinetul lui şi zice:

"Primiţi steagul verde, e steagul islamului. Pentru ce sunt toate acestea pe voi? Dumnezeul vostru v-a părăsit!"

"Nu! Dumnezeul nostru nu ne părăseşte nicidecum, dacă noi singuri nu vom merge de la El."

Dar el zice: "Nu Fiţi înţelepţi!... Tu vei lucra în clinică, ca medic, bărbatul tău va lucra pe corabie, numai primiţi steagul verde al islamului, dar altfel putreziţi în închisoare."

"Nu! Mai bine să putrezesc în închisoare, dar cu Dumnezeu, decât să trăiesc în bunătăţi aici pe pământ şi să pierd veşnicia cu Dumnezeu."

Şi atunci pe noi ne duc, dar încotro nu ştim, şi ne-au dus la graniţa Bulgariei. Acolo unde ne poruncise Dumnezeu să fim.

"N-aţi vrut să mergeţi singuri, pe voi v-au dus alţii." Slavă Domnului!

ÎN LUCRAREA DOMNULUIÎn ziua când noi am sosit în Sofia, a căzut guvernul

comunist din Sofia....Iar a doua zi noi slujeam în biserică. Bărbatul predica, dar

eu făceam mărturisirea. Slavă Domnului!Patru ani noi ne-am trudit în Sofia, plecam prin toată

Bulgaria. Dumnezeu ne-a întrebuinţat şi acolo.

Oamenii primeau cuvântul lui Dumnezeu, şi mulţimi s-au pocăit. Slavă Domnului!. În toţi aceşti ani, noi aveam dorinţa să ne întoarcem în Ukraina.

Mie mi-au mai făcut încă o operaţie (probabil după o comopc cerebrală) şi când toate bisericile au ridicat glasul lor, dorinţa lor, că eu trebuie să fiu înmormântată la Ukraina, doctorii au spus că nu mai este nici o nădejde, pentru că viaţa mea e numărată pe ore.

Dar bărbatul meu a spus nu, că Dumnezeu i-a spus că ea nu moare.

Atunci ei au răspuns:"Dacă-i aşa, atunci până când ea încă mai suflă, du-o la

Ukraina.Poate să fie că peste un an de restabilire, poate că peste un

an să poată mişca puţin degetele. Cu ochii însă, n-are să vadă niciodată, şi independent nu va putea să meargă.

Asta era în decembrie anul trecut. Acum ia priviţi la mine,

62

că eu sunt în mijlocul vostru.(Din casetă: în sală se aud strigate de laudă la adtesa lui Dumnezeu şi ea strigă, Slava Donmului!)

ACASĂSlavă Domnului! Mare este Dumnezeu! Bărbatul meu a

spus:"Să ne grăbim repede, căci când moare trupul e mai greu

de dus."Dar trupul trăieşte până azi, şi proslăveşte pe Domnul

Isus Hristos. În decembrie anul trecut. Domnul ne-a întors la Ukraina.

Mare-I Dumnezeul meu! El e mare! Şi El e plin de milă. Astăzi El încă iartă greşelile noastre.

CHEMARE la POCĂINŢĂAici în sală eu văd inimi neîmpăcate cu Dumnezeu,

nepocăite, inimi încăpăţânate....Pentru voi, astăzi, în acest minut, se aude chemarea Lui.

S-a deschis cerul şi Domnul vă aşteaptă, făceţi legământul cu El.Faceţi legământ sfânt cu El până nu-i târziu, pentru ca nu cumva pe urmă acolo în iad să nu scrâşniţi din dinţi în chinul veşnic, până este vreme şi uşa încă e deschisă, până nu e luat Cuvântul lui Dumnezeu de la noi.

Veniţi la Domnul, veniţi, pocăiţi-vă! Şi Dumnezeu vă mântuieste.

Amin.SLAVA SĂ FIE NUMAI A DOMNULUI ISUS HRISTOS !

ÎNCERCAREATraducere din limba rusă de Maria Timofiychuk"Ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre

lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facăt desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic." lacov 1:3-4.

Mulţumim Domnului pentru prietenii noştri care în timpul prezent trăiesc în Sacramento. Slavă Domnului, căci Domnul ne iubeşte şi pentru fiecare a rânduit soarta lui. Va veni vremea când ne vom întâlni toţi la picioarele Domnului Isus. Domnul să vă binecuvinteze. Mărturisirea mea va începe cu cuvintele lui Isus Hristos din loan 5: 24.

"Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut Din moarte la viată."

M-am născut în anul 1961, şi ţin minte persecuţia creştinismului de prin anii 70. Dar trebuie să recunoaştem, căci când poporul Domnului era persecutat, trăia o viaţă neprihănită. Creştinii ştiau bine ce le era îngăduit şi ce nu le era îngăduit, şi ei trăiau-o viată sfântă.

Mama povestea, căci nu erau slujitori îndeajuns şi nu era cine să rezolve problemele poporului la timp.

Pentru lucrarea botezului în apă erau chemaţi slujitori din alte locuri.

Mama a făcut botezul în apă fiind însărcinată, şi Duhul

63

Sfânt i-a vorbit:

"Copilul care îl porţi este binecuvântat şi Eu îi voi folosi pentru lucrarea Mea."

Mama îmi povestea căci înainte de a naşte n-a avut probleme cu sarcina, şi apoi foarte uşor m-a născut.

Eu o iubeam mult pe mama şi eram foarte legată de ea. Soarta mamei era jalnică. Numindu-se creştin, tatăl meu o prigonea fără milă.

Eu eram cel de-al treilea copil în familie. Nu odată, mama cu lacrimi în ochi îşi pregătea copilaşii şi pleca la adunare. La adunare se predica, se cânta şi se spuneau poezii. Erau şi vase prin care vorbea Domnul, şi atunci pentru mine' era foarte interesant. Eu chiar o întrebam pe mama:

"Ce, Domnul poate să descopere şi aceea că noi nu suntem ascultători?"

"Da," a răspuns mama, "şi când Domnul va descoperi, atunci ne va fi ruşine."

Părinţii nu totdeauna veneau cu copiii la adunare. Dar mie îmi plăcea să fiu la rugăciune, unde Domnul se îndrepta spre poporul Său direct şi pătrunzător.In vremea aceea, când pe fraţi îi condamnau la închisori, eramare lipsă de rugăciune.

Seara târziu, după ce se termina lucrul acasă, creştinii mergeau spre un capăt al oraşului la rugăciune.

Odată, mama a plecat lăsându-şi copiii acasă. Eu nu am putut să stau acasă fără rost, şi după ce m-am rugat cu credinţă tare, chiar dacă afară era întuneric, m-am hotărât să merg pe jos până la casa de rugăciune. Eu cântam cântarea:

Să urle vânt, să fie nori De mă-nconjoară îngrozitor Eu ştiu că Cel Atotputernic

Va fi cu mine-n orice loc.Apropiindu-mă de casa unde se ţinea rugăciunea, am

auzi cum ei se roagă şi n-am vrut să bat la uşă, ca să nu sperie şi să creadă că au venit de la poliţie (KGB).

Am stat la uşă şi am plâns, gândindu-mă căci mama n-o se mă laude. Şi iată, spre fericirea mea s-a deschis uşa şi a ieşit gazda casei. Ea s-a uitat puţin în jur şi apoi a plecat, în timp ce eu am reuşit să mă strecor înăuntru.

Toţi erau pe genunchi şi lăudau pe Domnul, şi eu m-am plecat pe genunchi.

Când s-a îndreptat spre mine cuvântul Domnului, eu nu mă aşteptam ca Domnul să-mi vorbească, gândeam că Domnul vorbeşte numai la oamenii maturi. Dar iată, am simţit atingerea Domnului şi puterea Domnului a coborât peste mine ca un foc.

Atunci am repetat cu voce tare cuvintele care mi-au fost spuse şi orice îndoială a dispărut. Şi cuvintele Domnului au curs ca un râu din gura mea. Toţi au tăcut, dar eu mă bucuram în Duhul.

Mama mă săruta, fraţii se bucurau şi eu lăudam pe Domnul.Din seara aceea Domnul mă folosea ca unealta Lui pentru poporul Său. Dar viaţa în casă a fost tot mai grea, şi fratele mai mare a devenit ca un tată pentru mine. El se îngrijea de mine şi mă îndruma în bine. La pregătirea nunţii mele el a luat totul asupra lui. Domnul să-l binecuvinteze.

Adesea, el pleca şi lucra la construcţii periculoase. De aceea noi întotdeauna ne rugam pentru el. Chiar dacă în prezent are familia lui şi este ocupat în a educa copiii, el ca şi în trecut, este bucuros să mă ajute.

În cel mai greu moment din viaţa mea, după ce mă căsătorisem şi aşteptam al şaselea copil în familia noastră eu mă; aflam într-o agonie groaznică, am văzut lângă mine pe bărbatul

64

meu, pe fratele meu şi nevasta lui; ei împreună m-au petrecut la operaţie.

Cum m-am CăsătoritÎnainte ca fratele meu mai mare să plece în armată am

invitat mai mulţi musafiri, şi unul din ei a fost fratele Anatoli, un tânăr înalt. El cânta foarte frumos şi spunea poezii, care până acum mi-au rămas în memorie. Purtarea lui a fost o pildă pentru alţii şi eu adesea mă gândeam căci el este dintr-o familie credincioasă.

La un moment dat, mi-am plecat genunchii şi m-am rugat Domnului zicând:

"O, Doamne, dacă acest frate ar deveni partenerul meu în viată, eu aş fi fericită. Numai că nu aş vrea să am aşa o soartă cum a fost tatăl meu pentru mama mea. " Eu doream lucrul acesta şi credeam, mă rugam şi stăm în post.

Au trecut cinci ani şi a venit şi pentru mine fericirea. Eu n-am rămas de ruşine cu rugăciunile mele.

Locuiam în Ukraina şi treceam prin multe greutăţi, dar eu niciodată nu m-am îndoit căci Domnul mi-a dat partea potrivită. Şi noi cu credinţă aşteptam milă de la Domnul.

Aveam un mic cerc de rugăciune, unde aveam o unitate plăcută cu nişte fraţi şi surori în Domnul. Mai târziu aceşti fraţiau plecat la Sacramento.

Eu îmi amintesc de bunăvoinţa şi primirea de oaspeţi a sorei Katy şi a fratelui Adam Z. Fratele Adam a fost închis pentru Domnul şapte ani. Poporul Domnului întotdeauna se strângeau în casa lor la rugăciune.

Mai târziu, prin voia Domnului noi ne-am mutat la Moldova, unde am întâlnit mulţi fraţi şi surori, şi ne-am

făcut mulţi prieteni, care au dorit ca eu să le mărturisesc.Mulţi dintre ai au trecut frontiera, dar eu nu mi-am

pierdut nădejdea că mă voi mai întâlni cu ei.Noi am început lucrul Domnului într-o adunare nu prea

mare. Dumnezeu a binecuvântat pe bărbatul meu în slujba pe care o făcea şi l-a însărcinat cu îngrijirea şi responsabilitatea poporului Său. Problemele familiei au căzut pe spatele meu.

Adeseori era peste puterile mele, dar prin rugăciune mă întăream. Slavă Domnului! Curând bărbatul meu a fost ales ca pastor, responsabil peste toată partea de nord a ţării. Cu aceasta el era foarte ocupat. Şi amândoi împreună am fost învăţaţi a trece prin încercări şi ele ni se păreau obişnuite. Dumnezeu ne-a trecut pe un drum greu, dar ne-a binecuvântat minunat.

Încercări... Încercări...Odată când ne era deosebit de greu, ne-am rugat şi

Domnul ne-a vorbit clar şi răspicat, căci El ne duce pe această cale, ca mai târziu să ne binecuvinteze. Dacă Domnul Isus ne-a garantat că va fi cu noi, atunci nu ne era groază de nici o greutate.

Pe toţi şase copiii i-am primit de la Domnul prin operaţie. şi în cel mai greu moment Dumnezeu şi-a arătat slava Sa. Dar tot acest stres mi-a dăunat la sănătate, şi m-a stors de puteri.

Cel mai greu moment din viaţa mea a fost ziua de 10 august. Cu două săptămâni înainte de a naşte, am fost internată în spital într-o stare foarte gravă. M-am simţit atât de rău, încât m-am iertat cu toţii.

Am chemat pe fiica mea mai mare Anjela, care avea 11 ani, şi i-am dat sfaturi necesare cu privire la copiii care au rămas, şi la familie.

La spital toţi m-au privit ca o privelişte, şi am auzit

65

cuvintele de ocară la adresa soţului meu. Ei ziceau:"Pentru ce atâţia copii? Voi sunteţi fără minte.Uite în ce

hal a ajuns nevasta ta, nemilosule! O, sunteţi creştini? Am înţeles!"

Când a venit timpul să nasc, mi-am venit în fire şi am înţeles că sunt pe masa de operaţie. Primul gând care mi-a venit în minte a fost să mă rog. Cât mi-au îngăduit puterile, am spus cuvintele unei cântări care ziceau aşa:

Salvatorul se îngrijeşte de mine Păcatele mi-a spălat în sângele Său În iubirea Lui am aflat iertareO, dacă ar fi El şi Salvatorul tău.

În curând am simţit cum sângele fierbinte se scurgea din mine şi din cauza durerilor mari mi-am pierdut cunoştinţa.

Doctorul mi-a povestit căci, când mi-a pus anestezia eu tremuram şi vinele se zbăteau în mine. Din cauza durerilor grozave îmi pierdeam cunoştinţa şi apoi iar îmi reveneam. Cu nici un chip nu se putea înlătura tremurul în care se zbătea corpul meu. Operaţia a durat trei ore şi jumătate.

DESPĂRŢIREA DE TRUPCând mi-am revenit am auzit cuvintele; "Ultima cusătură

şi atât." Am simţit o durere grozavă şi o ruptură puternică: din cauza tremurului, mâna şi piciorul stâng au fost rupte din legături, ceea ce doctorii nu s-au aşteptat.

În acest moment am simţit cum mă despart de trup. Ceva m-a strâns în gât, şi mintea a început să lucreze tare, cu putere, ca un automat. M-am gândit că eu mor şi am zis. "Doamne, copilaşii mei...."

După uşă am văzut pe bărbatul meu, pe fratele meu şi

nevasta lui. Ei aşteptau ca după operaţie să mă ducă în salon. Atunci m-am gândit: ce vor face ei, căci eu nu mai sunt vie, ce vor zice ei? Groaznic! ce necaz!

Încercam, oricum, să rămân în trup - dar nu, eu mă depărtam. şi m-am depărtat atât de departe, căci nu mai vedeam trupul meu. Dar mult doream să văd ce am născut, fetită sau băiat. Noi foarte mult doream o fetiţă.... Pe urmă mi-a venit un gând căci eu nu sunt gata pentru veşnicie. Cât de multe nu am reuşit să facem.... Tot timpul erau probleme şi greutăţi. "Doamne, Tu totul vezi!"

Deodată am apărut iar în spital. Îmi era foarte uşor, nu aveam nici o durere. M-am uitat şi am văzut pe masa de operaţie o femeie întinsă, cu o mână şi un picior întoarse pe o parte. Părul era slobozit în jos şi cădea. Faţa îi era liniştită. Un vas mare cu sânge.

În jur erau oameni în halate albe. Ei erau în mare tulburare (agitaţie) şi alergau în jur, dar doctorul a strigat:

"Întoarce-te Bogdana! Ce va zice bărbatul tău! Voi aveţi atâţia copii!" Am încercat să-i liniştesc, şi am zis:

"Nu vă tulburaţi, eu sunt aici, sunt chiar alături." Dar ei nu-mi dădeau nici o atenţie. Ei treceau prin mine şi aduceau şi puneau perfuzii. Când am privit bine faţa femeii care era întinsă,

am înţeles că aceasta eram eu. Mi-a fost groază şi repede m-am întors în altă parte. Atunci am auzit un glas tare:

"Luaţi-o de pe pământ!"Am văzut un stâlp de foc şi am auzit tare un tunet.

Mâinile mi s-au îndreptat în sus şi am început să mă ridic în sus. Eu nu voiam să plec şi cu toate puterile încercam să mă reţin. Apoi m-am simţit într-un loc foarte îngust, ca un canal, pe care mă mişcăm tot în sus. Deja am trecut tavanul, care nu-mi era nici o piedică. Eu am înţeles căci sunt sus deasupra

66

pământului şi atunci am vrut să privesc în urmă.Când am privit, am văzut cum oamenii strigă în jurul

meu. Careva dintre doctori a strigat:"Doamne, ea este creştină, din pricina copiilor, întoarce-o

înapoi!" în acel moment m-am oprit. Ochii mei au fost îndreptaţi spre o lumină foarte clară. Am văzut căci cineva se uită la mine. Şi am auzit un glas puternic, strălucitor.

Acest glas m-a pătruns: "Intră în odihna Mea!"Eu am înţeles atunci căci totul ce-i pământesc s-a terminat

şi eu sunt înaintea unei mari răspunderi.Credeţi-mă, când m-am întâlnit fată-n fată cu Hristos,

mi-a fost ruşine şi groază. Am încercat să aflu cuvinte de îndreptăţire şi înţelegeam căci eu nu sunt gata.

Am început să-mi acopăr fata cu mâinile, dar aceasta nu mă ajuta. Ochii Celui Atotputernic mă priveau şi eu nu mă puteam ascunde de ei. O, cum era aceasta de grozav şi de neîndreptat.

Am simţit căci plâng foarte tare, şi lacrimile fierbinţi umpleau fata mea. Am recunoscut adânc căci nu sunt vrednică şi am început să zic:

"Doamne, iartă-mă Te rog, întoarce-mă înapoi pe pământ. Eu multe nu am reuşit încă Doamne, Tu totul ai văzut. Tot

timpul am fost în treburi şi probleme, şi aşa puţin am lucrat pentru Tine."

Eu am recunoscut adânc căci sunt nevrednică, chiar dacă toată viaţa mi-am dat silinţa să trăiesc după voia Domnului. Eu primeam poporul Domnului, şi nu odată din cauza aceasta nu dormeam şi nu mă odihneam. Eu îi mulţumesc Domnului pentru toate acestea.

Dar înaintea ochilor Celui Atotputernic era imposibil de

a-ţi găsi cuvinte de îndreptăţire, neţinând cont căci noi toată viaţa am fost creştini. Eu continuam să zic Domnului:

"Întoarce-mă! Eu îţi voi sluji foarte sincer. Eu voi spune la toţi ce am văzut. Şi Tu vezi Doamne, ce multe neajunsuri am."

Multe lucruri mărunte mi-au venit în minte, la care eu niciodată nu le dădeam atenţie. Pentru toate acestea m-am simţit nepotrivită în faţa Domnului.

ÎN FAŢA FAPTELORCând mi-am pronunţat rugăciunea, am auzit un glas

puternic şi pătrunzător:"Arăta-ţi viaţa ei!"Înaintea mea a apărut o lumină puternică. Pe un ecran

mare a apărut un copilaş mic, frumos, care zâmbea. Am cunoscut căci eram eu.

Filele se schimbau şi au am văzut copilăria şi adolescenta mea. Au fost momente plăcute, dar au fost şi unele pentru care mi-a fost ruşine şi amar. Îndreptându-mi ochii în jos, m-am gândit: Oare nu s-a putut proceda altfel?

Ochii Domnului mă priveau ţintă şi eu am vrut să-mi cer iertare, dar în cazul de faţă nu puteam să-mi deschid gura. Pe ecran au apărut cuvintele: "ÎN NEŞTIINŢĂ."

În urmă a apărut o mână albă care scria: "RUGĂCIUNI, RUGĂCIUNI." Şi eu m-am simţit plăcut. Apoi era scris: "LACRIMI şi POSTURI," apoi: "RUGĂCIUNI" şi din nou: "POSTURI." Am văzut greutăţile trăite, dar m-am simţit plăcut căci în toate aceste greutăţi erau multe rugăciuni şi adesea posturi.

Pe urmă am văzut mirele şi mireasa. Ei s-au plecat pe genunchi, şi mâinile lor au fost legate cu un inel de aur. Aceasta mi-a plăcut foarte mult. Când ne-am ridicat de pe genunchi înaintea noastră s-a deschis o cărare îngustă. Înainte, a mers o

67

- 130 -

lumină, şi după ea a mers bărbatul meu. El a întins o mână spre lumină şi înainta cu bărbăţie, dar cu altă mână mă ţinea de mână pe mine. Noi împreună înaintam fericiţi pe cărarea îngustă.

Mâna albă din când în când scria: "RUGĂCIUNI" şi mai rar scria: "POSTURI." A apărut cuvântul: "NEPĂSARE." M-am simţit îndurerată, dar iată că a apărut un cuvânt nou: "ÎNCERCARE."

Atunci am privit cu atenţie şi am văzut: accident, poliţia, salvarea şi un băieţel mic, străin, întins pe drum care fusese lovit. Deodată a venit un semnal: "TREI ZiLE DE POST!" Apoi am văzut o minune: băieţelul mic necredincios, a fost vindecat. Şi iar au urmat cuvintele: "RUGĂCIUNE, POST."

Pe urmă mi-a fost arătată viaţa în Moldova. Venea popor, aveam multe treburi, eram foarte obosită şi mult voiam să mă odihnesc. Cum mă culcam să mă odihnesc, poporul Domnului venea să se roage. Eu mulţumesc Domnului de aceasta, credeţi-mă, ca om nu mai puteam.Apoi mi-a fost arătată următoarea scenă: Eu mă aflu acasă şi aud un sunet la uşă. Atunci m-am gândit să nu dau drumul. Astăzi o să mă odihnesc, ca şi când n-aş fi acasă. Sunetul din nou a sunat.

Eu m-am hotărât căci, dacă va suna şi a treia oară, atunci mă voi scula cineva are nevoie urgentă. Dar în acel moment am adormit, şi când m-am trezit eram foarte tulburată.

Am reţinut căci cineva a sunat la uşă, dar timpul a trecut şi nu mai era nimeni. Cu timpul am uitat de această întâmplare,

socotind ca ceva mărunt. Nu am zis nimănui înainte de Cină Domnului eu m-am mărturisit şi m-am căit, dar de această întâmplare îmi era ruşine să vorbesc.

Aici Domnul mi-a arătat o soră. Ea avea multe probleme şi adeseori discuta cu mine. Eu nu odată m-am gândit, de ce mă deranjează cu problemele ei?

Acum Domnul mi-a arătat căci sora respectivă a sunat la uşă. Atunci am început tare să plâng.

Mi s-a deschis gura şi am zis:"Isuse, când o să mă întorci pe pământ, o să-mi cer

iertare de la ea şi o să-mi îndrept greşeala."Atunci a venit o mână albă şi a şters această întâmplare şi am văzut scris cuvântul: "IERTARE." Slavă Domnului Isus!

Au fost multe cazuri pentru care s-a scris: "ÎN NEŞTIINŢĂ." Dacă în viaţă eu îmi recunoşteam vina, atunci ceea ce se arăta se ştergea în semnul iertării. Momentele în care totul mergea bine, şi eu nu simţeam lipsă să mă rog, se semnau cu cuvintele: "NEPĂSARE."

LOCUL MINUNATDeodată totul a dispărut şi înaintea mea s-au deschis nişte

porţi de aur şi eu am văzut o livadă frumoasă de nedescris. Prin centrul livezii trecea un drum larg şi alb. Glasul Domnului mi-a poruncit să merg înainte, şi atunci am văzut pe partea dreaptă a drumului o căsuţă de aur foarte frumoasă. Uşile aurii. Deodată s-au deschis, şi de acolo au început să zboare păsărele. Ele cântau şi se aşezau pe umerii mei. Şi din spate ca şi cum m-ar împinge, ziceau:

"Noi de multă vreme te aşteptăm. Vino la noii Noi avem nevoie de tine!" Eu am început să mă împotrivesc tare cu mâinile şi picioarele şi am început să plâng, zicând: "Voi nu sunteţi copiii mei. Copiii mei sunt acasă, ei mă aşteaptă. Eu nu pot să plec cu voi. Doamne, întoarce-mă, Te rog frumos. Eu am

copilaşi buni şi soţ. Ce vor face ei fără mine? Ce lipsă au ei de mine! O, Doamne!" Păsărelele erau frumoase şi plăcute. Ele erau toate la fel în mărime şi erau îmbrăcate în haine albe.

"O, Isuse, ce frumos este totul aici!"Din nou am auzit glasul care mi-a zis: "Totul ce ai văzut

68

şi auzit, spune poporului Meu. Puţin timp a mai rămas!în acel timp s-au ridicat nişte mâini albe şi două degete arătătoare s-au apropiat şi s-au unit împreună., Din nou vocea mi-a spus:

"Vezi cât timp a mai rămas? Foarte puţin! Porul să se ridice în mare frică de ceea ce vine, să-şi măsore viaţa trăităsă se grăbească în rugăciune şi să se îngrijească de suflet. Să preţuiască această vreme scurtă. Dar tu" vocea s-a îndreptat spre mine "te vei întoarce pe pământ şi Eu te voi duce pe locuri unde n-ai mai fost, ca să vorbeşti cu poporul Meu şi să te mântuieşti. Căci foarte puţin timp a rămas."

Deodată am auzit un glas:"Întoarceţi-o pe pământ!"Nişte mâini calde şi încrezătoare m-au coborât în jos.

Când am privit în jos am văzut o mare beznă. Atunci m-am îngrozit şi nu ştiam de ce să mă prind. Când am privit în sus, nu am mai văzut nimic. Lângă mine era un înger înalt cu aripi mari. Faţa îi strălucea şi ochii erau adânci, albaştri, părul era numai valuri. Cam aşa aş putea să-l descriu omeneşte.

Şi iată, din nou am apărut în camera de operaţie. Medicii continuau să se ostenească în jurul meu. Eu, ca şi în trecut, încercam să le explic totul, dar ei nu mă auzeau. Atunci m-am apropiat de doctor, am luat mâna lui cea dreaptă şi am atins-o de buzele mele. El ca cum m-ar fi înţeles, a făcut ca gura mea să se deschidă. În acel moment am început să intru în trup, ca într-un hol rece şi lung. Aşa am simţit.

Nu am putut să-mi adun gândurile, dar am înţeles cât este de neplăcut trupul acesta.

M-am simţit alergând prin acest coridor lung, neaflându-mi linişte. Mi-a fost foarte greu şi am început să mă căiesc de ce am venit înapoi.

O, Domnul meu, ce bine mi-a fost acolo. Ce mare este mila Ta. Eu am fost acolo liberă şi fericită. Dar aici îmi tremură

oasele de frig.Medicii m-au pus pe targa şi m-au dus în cameră. Pe când

mă duceau, mă întrebau să le spun măcar ceva. Eu îi auzeam ca de la o mare depărtare, dar nu le puteam răspunde pentru că nu aveam voce. Numai un geamăt adânc se auzea din pieptul meu.

La miezul nopţii, când eram în salon, am deschis ochii. Lângă mine era doctorul şi o soră medicală. Ei se trudiseră mult ca să-mi găsească vâna ca să-mi facă transfuzie de sânge şi să-mi pună perfuzii. Dar mâinile mele erau umflate, şi ei nu puteau face aceasta. Doctorul m-a încredinţat la sora medicală ca să fie lângă mine peste noapte, "şi dimineaţă vom hotărî" a zis el.

Atunci mi-a fost rău, şi am crezut căci am adormit. Deodată uşile s-au deschis şi a intrat un bărbat înalt, luminos. Era îmbrăcat ca un doctor, numai că avea haina lungă, albă. De la el venea căldură şi lumină. Eu am întins mâinile spre el şi am început să plâng tare. Eu îi ziceam că mă dor mâinile foarte tare şi i-am explicat toată starea mea. El mă privea foarte gingaş.

Ochii lui erau curaţi şi eu eram sigură căci pot să-i spun totul.

El a zâmbit, şi eu l-am întrebat:"Puteţi să-mi arătaţi cine mi s-a născut? Eu aş vrea să ştiu,

căci nu mi-a spus nimeni încă nimic."Şi i-am mai spus: "Îmi este aşa de greu. Totul mă doare.

Vă rog ajutaţi-mă, căci am copilaşi acasă şi totul mă doare."El a întins mâna spre mine şi mi-a poruncit să merg după

el. Eu i-am explicat căci mâna şi piciorul drept nu lucrează dincauza tremurului care l-am avut, s-a defectat un nerv

Ca răspuns el m-a luat de mâna dreaptă şi eu am mers după el. Ne mişcăm ca într-o căldură plăcută. Privind în urmă am văzut trupul meu.

Am ieşit din cameră, şi neatingând duşumeaua, mergeam

69

pe coridor. Acest doctor a deschis o uşă şi eu am văzut multe pătuţuri cu copii. El m-a dus către unul din ele şi mi-a zis: "Vezi, aici este fetiţa ta." Apoi a mai zis: "Vrăjmaşul sufleteloroamenilor a gândit un mare rău contra acestei fetiţe, dar biruinţa a fost a Domnului." Eu am zis:

"Slavă Domnului!"Voiam să mă mai uit la fetiţă, Dar îngerul a zis:"Lasă, trebuie să plecăm mai departe."Am trecut prin perete şi am ajuns afară.

LUPTA NEVĂZUTĂNoi ne mişcăm în aer. Deodată am simţit un miros greu şi

mi-a fost frică. îngerul care era ca un doctor s-a întors spre mine şi mi-a zis: "Priveşte bine şi nu-ti fie teamă."

Priveam de la înălţime şi vedeam un întuneric mare, şi abea puteam deosebi casele de jos. Unii oameni dormeau, alţii erau cu ceva ocupaţi. Deodată a strălucit o lumină, ca şi cum ne-ar lumina drumul. În timp ce noi înaintam, am văzut o foarte mare mulţime de duhuri necurate. Se părea căci tot aerul este plin de ele. Toate aceste duhuri erau foarte ocupate. Aveau ochii turbaţi, care luceau şi ei ne priveau cu răutate, dar nu aveau putere să ne atingă. În timp ce noi mergeam, ei se dădeau în lături, ca să putem trece. Îmi era foarte silă să privesc la ei. Eu am privit la înger şi el mi-a spus:

"Pământul este umplut de cel rău cu slujitorii săi. Este foarte greu de trăit, îndeosebi pentru poporul Domnului, dar nu pentru toţi. Poporul Domnului care-i credincios şi care cheamă Numele Domnului neîncetat, obţine biruinţa. Dar cine

poartă numele de creştin, dar nu face voia Domnului, trece prin mari greutăţi şi gemete."

Apoi am văzut poporul credincios. Unii treceau

neatingându-se de duhurile rele. Când le era greu, ei se rugau (se auzeau rugăciuni), şi lumina Domnului le lumina calea şi le dădea biruinţă. Ei înaintam mereu înainte.

Ceiialţi se speriau, şi atunci duhurile cu mai mare putere se aşezau pe ei. îi apucau de mâini şi de picioare, sau se aşezau pe spatele lor, ca şi cum ar şi vrut să-i facă să cadă jos. Atunci feţele acestor creştini arătau răutăcios şi nemulţumiţi, iar duhurile rele se bucurau şi râdeau. Mie mi-a părut foarte rău de aceşti creştini, dar îngerul a zis:

"Priveşte cât de important este să veghezi neîncetat, să înaintezi, să nu te înrăiesti, să nu vorbeşti urât, să nu te cerţi, dar să fii lumină, lumină şi lumină - mergând cu iubire, biruind totul." Eu am zis:

"Ce greu este pentru ei să meargă! Oare nu este altă cale? Le este foarte greu, şi nu se vede nici un capăt." îngerul a zis:"Nu, pentru cel ce priveşte cu credinţă spre Domnul nu-i este greu."

Apoi am văzut nişte căsuţe foarte curat aranjate, şi oamenii de casă s-au sculat din somnul de noapte şi şi-au plecat genunchii, şi lumina îi călăuzea.

Apoi am văzut pe unii din familia noastră şi pe alţi cunoscuţi. Ei se comportau ca şi cum s-ar ascunde unul de celălalt. O, ce rău este să faci aşa. Aceasta totul se vede.Eu foarte mult am vrut să-i opresc şi să stau de vorbă cu ei, dar îngerul mi-a zis:

"Este vremea să ne întoarcem. Şi iată îţi voi mai arăta ceva. Tu priveşte atent!"

Atunci am văzut un drum larg, pe care se grăbeau şi mergea multă lume. Tinerii trăgeau după ei mari greutăţi. Aceste greutăţi le împingeau şi le grăbeau să meargă mai repede.

La capătul mulţimii era ceva ca o mare, de unde se înălţau gemete. Şi eu am auzit cuvintele:

70

"Oare n-am putut să ne întoarcem? O, cum ne-am înşelat!"Apoi s-a auzit un glas, ca un geamăt adânc: "Prea târziu!"

îmi era foarte frică şi am zis: "Eu trebuie să spun aceasta la toţi. Aici cunosc foarte, foarte mulţi credincioşi şi neamuri de

ale mele. O, te rog, dă-mi voie să le spun, cât mai repede!..." îngerul a zis: "Le vei spune, dar acum plecăm."

ÎNTOARCEREADin nou am ajuns la spital, şi cum am intrat în cameră,

sora medicală a strigat:"Ea este din nou în comă!" şi a alergat de a chemat

doctorii. Îngerul care m-a condus mi-a zis:"Tu vei mai sta aici şi vei povesti tot, despre ce te

vor întreba ei."Când au ajuns doctorii mi-au pus perfuzii. Şi imediat mi-

am revenit în trup. M-am îndreptat spre înger şi am zis: "Deja plecaţi?"

Simţeam mare durere de cap şi de ochi. Îngerul s-a apropiat de uşă, a privit spre mine, a zâmbit şi a dispărut.

Când mi-am revenit bine, lucrătorii m-au întrebat:"Ce ai văzut? Spune-ne şi nouă totul! De unde ai avut aşa

cuvine frumoase? Repetă-le încă odată!" dar mie mi-a fost foarte greu să vorbesc.

Eu zâmbeam, şi lacrimi de bucurie curgeau din ochii mei. Eu tuşeam tare şi nu puteam vorbi.

Lucrătorii din spital mi-au spus căci în timpul operaţiei, într-un colţ a apărut un stâlp de foc şi s-a auzit un tunet, deoarece era o noapte călduroasă de august.

Eu am încercat să le răspund căci acesta a fost glasul Domnului şi cu greu le-am povestit totul.

Atunci ei m-au întrebat dacă nu sunt vrăjitoare, dar

doctorul a zis:"Eu îi cunosc foarte bine, aceşti oameni sunt creştini."

Şi când am povestit totul prin ce am trecut, o doctoriţă a plâns.Perfuziile au fost luate jos, şi ei toţi au plecat. Însă eu am

cugetat mult de ce s-a întâmplat aceasta cu mine. Şi am zis:"O, Doamne, Tu eşti sfânt şi milostiv, ajută-mă să mă

vindec. Eu multe nu am reuşit să fac în viaţă, şi prin multe a fost rânduit să trec."

Mi-au arătat fetita care mi s-a născut....Şi doctorii văzând căci ei nu mă mai pot ajuta cu nimic,

au spus bărbatului meu să mă ia acasă. Mâna mea dreaptă şi piciorul drept nu lucrau din cauza nervului care a murit.

Acasă a îngrijit de mine sora mea, Marina, Domnul s-o binecuvinteze, şi o soră Olea, care este văduvă şi eu am întrebat pe Domnul:

"Doamne, chiar aşa trebuie să stau în pat şi să privesc cum ei mă îngrijesc?

"Oare trebuie să rămân infirmă până la moarte? Isuse, Tu ne-ai dat o binecuvântare aşa de mare, o fetiţă.

"O, Hristos, oare chiar ai să fi fără putere în viata mea, căci Tu ai toată puterea. Nervul meu este mort, şi nici un doctor nu-mi poate vindeca nici mâna, nici piciorul."

Eu mă rugam Domnului cu credinţă mare şi ziceam: "Doamne, vindecă-mă, căci cui trebuiesc eu aşa infirmă? Cine va mai îngriji şi de mine?"Copiii m-au înconjurat, şi-mi cântau ca eu să mă bucur. Ei

îmi recitau poezii minunate, care le-au învăţat în timpul cât eu am fost în spital. Ei nu mai ştiau cum să mă ajute, şi ce să-mi spună.

71

ZIUA MINUNATĂ Dar iată a venit o zi minunată în viata mea. Nişte frati din

Germania au venit să conducă o evanghelizare. Şapte ani la noi în casă s-au adunat fraţi şi surori, dar acum în curtea noastră va fi această evanghelizare.

S-a adunat mult popor, incluzând vecini şi lucrători. Ei mă salutau şi mă sărutau; cu lacrimi în ochi se întorceau. Ei nu puteau să mă recunoască, pentru că după operaţie mi-a căzut părul, mi-a slăbit vederea şi auzul. Mâna şi piciorul drept erau nemişcate, şi eu semănăm cu o fiinţă abandonată de lume. Eu credeam căci toţi s-au întors de la mine şi eu nu mai trebuiesc nimănui.

Înainte, toţi mă cunoşteau o femeie energică şi trează în orice lucru, dar acum.... Bărbatul meu nu mai avea nici o nădejde şi el a rămas de acord aşa cum este.

Evanghelizarea a început, şi toţi ascultau Cuvântul Domnului. Se predica cu traducător şi se cânta. Surorile erau ocupate cu pregătirea cinei. Eu am rămas singură în cameră.

Şi iată, în camera mea au intrat prezbiterii şi episcopii, slujitori din România care ne cunoşteau personal. Ei ziceau:

"Doamne, oare chiar în adevăr ai pedepsit pe sora noastră Bogdana? O, nu, Doamne, Tu pe toţi ne iubeşti." Ei toţi stăteau lângă mine, neştiind ce să-mi spună şi ce să facă.

Eu eram foarte slăbită. Stomacul meu şi sistemul digestiv erau afectate. Cusăturile de la operaţie au început să se infecteze, febra era foarte mare. În timpul de faţă, îmi este groază să-mi aduc aminte cum eram atunci. În timp ce fraţii erau lângă mine şi mă priveau, deodată am ridicat glasul şi am zis:

"Doamne, toţi sunt neputincioşi, numai Tu eşti puternic!"Puterea Domnului m-a umplut, şi tavanul a dispărut. Ceruls-a deschis şi Eu am văzut slava Domnului. Am văzut pe Isus Hristos pe tronul de har. Lumina a luminat camera noastră şi fraţii se rugau cu mare putere prin Duhul Sfânt.

Apoi fraţii episcopi au ridicat mâinile în sus şi au zis:"O, Dumnezeule Atotputernic, Tu eşti cel ce ai putere, dar

noi suntem neputincioşi."În momentul acela eu mă rugam în limbi. Mâinele mele s-

au ridicat în sus, şi bandajele au început să cadă, de parcă însuşi Domnul le dezlega. Când am văzut aceasta, am început să mişc repede mâinile, şi să dau jos bandajele rămase şi să mulţumesc şi să slăvesc pe Domnul.

M-am ridicat repede din pat, şi săream în sus de bucurie. Nu se poate descrie ce mare bucurie a fost atunci, când după un timp îndelungat, mâna şi piciorul meu au început să lucreze. Am luat pe mine un capot şi am alergat afară.

Bărbatul meu voia să mă tină de mână, crezând că o săcad. Dar eu am zis:

"Domnul Isus m-a vindecat!" Oamenii care mă priveau, ziceau:

"Bogdana aleargă! ce s-a întâmplat?! Doar ea era greu bolnavă!"

Musafirii veniţi din Germania n-au înţeles ce s-a petrecut. Fratele traducător s-a apropiat de mine, şi fraţii i-au spus despre minunea petrecută. După ce s-a terminat predica, am fost chemată în faţa poporului. Fratele traducător a zis către popor:

"Fraţi şi surori, cunoaşteţi această femeie?!"Poporul cu lacrimi în ochi se ridica şi zicea: "Pe ea

Dumnezeu a vindecat-o!" Nu se poate descrie ce mare bucurie a fost. Mulţi din cei necredincioşi, văzând această minune s-au predat Domnului, şi până în prezent umblă la adunare.

Nu sunt cuvinte îndeajuns să pot să redau ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi. Slavă Veşnicului Dumnezeu.

Din ziua aceea am început singură să spăl şi să gătesc mâncare. Dar s-a întâmplat căci într-o noapte am avut dureri mari şi atunci am strigat:

72

"Doamne, eu ştiu căci Tu m-ai vindecat, nu te depărta de mine, Isuse!" Şi atunci durerile se micşorau. În aşa fel am fost încercată de mai multe ori, dar eu îi mulţumeam Domnului neîncetat şi credeam căci Domnul Isus mă iubeşte. Cu orice chip încercam să umblu şi să nu-mi mai aduc aminte căci am fost odată bolnavă.

Într-o zi, pe când găteam mâncarea, s-a oprit o maşină şi din ea au ieşit câţiva oameni. Ei m-au întrebat:

"Aici locuieşte Bogdana?" Eu am răspuns:"Ea este în fata voastră!"Ei au zis: "Oare într-adevăr dumneavoastră sunteţi? Nici

nu v-am putut cunoaşte!"Eu i-am invitat în casă, le-am mărturisit, ne-am rugat

împreună şi ne-am întărit mult în credinţă.Până în prezent, îi mulţumesc Domnului pentru iubirea

Lui nemăsurată şi pentru toate cele petrecute. Ştiind căci mă aşteaptă mult lucru în faţă, eu cred, căci cu Domnul Isus sunt toate cu putinţă. Căci El a zis:

"Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viata veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă." Ioan 5:24Domnul să vă binecuvinteze şi să vă întărească în credinţă. Slavă Lui!

Amin.

VISUL FRATELUI pasor Pavel T. din Gradiste, cu tatăl său care a decedat

În noaptea de 21 noiembrie 1983, am avut un vis interesant, şi ca să-l pot reţine, l-am scris.

Tatăl meu a plecat acasă la Domnul, în ziua de 4 mai 1983. Săptămâna în care a plecat era săptămâna patimilor Domnului Isus Hristos. După înmormântarea care a avut loc în vinerea mare cu public numeros, întreaga noastră familie a rămas destul de îndurerată de despărţirea de cel drag.

Tata a avut vârsta de 78 de ani, a fost un om deosebit, un tată bun, un frate şi un creştin bun, membru al bisericii penticostale din anul 1927. Timpul a trecut de la plecarea tatălui meu şi fiecare din fraţii mei şi mama spuneau că l-au visat pe tata sub o formă sau alta, dar eu eram foarte supărat, că deşi eu eram cel mai mic dintre fraţi, şi cred că tata la mine a ţinut mai mult, eu nu am avut harul de a visa pe tata în cele şase luni de la deces.

În seara zilei de 21 noiembrie 1983, am avut în biserică un serviciu divin special, pentru ungerea cu untdelemn a bolnavilor, şi mulţi au mărturisit că Domnul i-a vindecat. După aceasta părtăsie sfântă din biserică am venit acasă, m-am culcat, dar nu am putut dormi. Târziu de tot am adormit şi am avut următorul vis: Se părea că eram în curtea casei noastre, într-o zi pe înserat. Eu m-am gândit că e vremea cinei, şi am început să urc treptele casei pentru a intra în casă, dar în acel momentm-am oprit, căci s-a auzit poarta de la stradă, şi cineva a intrat la noi în curte.

73

Am aşteptat, şi la colţul casei a apărut o fiinţă deosebită. Era un bărbat de circa 25-30 ani, de o asemănare perfectă cu tatăl meu. S-a oprit la colţul casei şi zâmbea.

Eu l-am întrebat: "Cine eşti, şi ce vrei?"El:"Lutule, nu mă cunoşti? Doar m-ai dorit atât de

mult şi iată am venit.Eu: Semeni foarte bine cu tata şi vocea şi trăsăturile, dar

eşti prea tânăr, tatăl meu avea 78 de ani, era bătrân."El:"Ascultă, fiul meu, tu crezi că şi acolo există

neputinţă? Nu, dragul meu. Corpul zdrenţuit şi neputincios, îngreunat de ani, voi l-aţi depus în cimitir. În cer cu Dumnezeu nu urcă decât ceea ce seamănă cu Dumnezeu, şi să nu-ţi închipui că Dumnezeu e un bătrân cu barba lungă şi toiag în mână. El este întruchiparea desăvârşirii, din toate punctele de vedere.

Eu:"Tată, te rog să-mi spui cum ai venit din cer?"El: "Cu îngerul însoţitor."Eu:"De ce nu ai venit singur?"El: "Pentru că singuri nu suntem niciodată, nici pe pământ

nici în cer."Eu:"Adică cum?... Nu înţeleg."El:"Foarte simplu. Fiecare om când se naşte, Dumnezeu

îi încredinţează un înger, care îl însoţeşte şi îl urmăreşte pretutindeni.Îngerul acesta are sarcina definitivă din partea lui Dumnezeu să tină cont de orice faptă a omului, fie bună, fie rea şi el este cel care informează cronicile cereşti despre toată activitatea umană.

"Când omul moare, să nu-ţi închipui că vine o moarte după el aşa cum o desenează unii - un schelet cu o coasă, sau o sabie în mână. Dumnezeu e cel ce dă ordin îngerului însoţitor Să scoată duhul din trup şi aceasta separare este moartea fizică."Eu:"Rămân înmărmurit de ce aud."

El:"Întreabă-mă ce vrei, pentru că eu am permisiunea să-ţi răspund la orice întrebare."

Eu:"Vino în casă să discutăm acolo."

El:"Nu mi se permite de înger aceasta. Discuţia mea cu tine ar deranja pe alţii."

Eu:"Spune-mi, ai mai fost pe acasă de când ai plecat de la noi, de 6 luni de zile?"

El:"Am mai fost de câteva ori, dar eu am posibilitatea să vă văd de acolo, de la locul meu de odihnă."

Eu:"Nu-ţi pare rău că ai plecat dintre noi? Nu regreţi despărţirea asta chiar vremelnică....?"

El:"Odată cu moartea fizică, pentru noi cei mântuiţi, nu rămâne decât un singur sentiment, dragostea, şi în mod deosebit, dragostea pentru Dumnezeu."

Eu:"Spune-mi, ţi-ai văzut înmormântarea?"El:"Da, pentru că am fost printre voi, şi ştiu cum a

decurs."Eu:"Mă tem de ce-mi spui."El:"Nu trebuie să te temi de nimic, pentru că este

ceva normal, dar neştiut de mulţi. Imediat după ce îngerul însoţitor scoate sufletul din trup, intervine moartea fizică, dar plecarea la locul de odihnă este numai a treia zi, imediat după înmormântarea trupului.

"După ce v-aţi întors de la cimitir, şi copilul tău Corneliu a zis să veniţi după mine la cimitir cu maşina, în momentul acela, îngerul meu m-a luat şi ne-am înălţat la locul de odihnă."

Eu:"Deci, poţi veni la noi când vrei?"El: "Numai când mi se permite să vin."Eu:"Când este de acord îngerul tău?"El: "Îngerul meu este prea mic să depindă de el. Noi

avem nevoie de un serafim pentru a ajunge aici, pentru că

74

deasupra stratosferei este un strat de o temperatură foarte mare şi nu poate fi trecut decât în prezenţa unui serafim."

Eu:"Dar serafimul este tot un înger?" El:"Da, dar este un înger cu rang şi putere mai mare."

Eu:"Tată, eu am citit despre îngeri, dar nu am o imagine clară despre ei. Nu vrei să-mi descrii natura şi slujbele lor?"

El:"Îngerii se împart în patru categorii:1:arhangheli2:heruvimi3:serafimi4:îngeri de rând

ARHANGHELII - sunt îngerii de rangul cel mai mare. Ei urmează imediat după Dumnezeu.

Ceata arhanghelică a cuprins trei îngeri: Lucifer, Mihail şi Gavril. Lucifer era desăvârşirea lui Dumnezeu în frumuseţe. Era un luceafăr şi fiu al zorilor, aşa cum spune proorocul Isaia.

La vederea acestui arhanghel stelele de pe cer cântau şi dădeau slavă lui Dumnezeu pentru frumuseţea desăvârşită a acestuia. El era căpetenia peste o treime din oştirea cerească şi această oştire a căzut odată cu el, alcătuind cohorta diavolească, iar Lucifer a devenit Belzebut de astăzi."

Eu:"Tată, ceva nu e în regulă. Tu zici că îngerii căzuţi împreună cu Lucifer alcătuiesc cohorta diavolească, iar apostolul Iuda zice în versetul 6 că îngerii aceştia sunt ţinuţi în lanţuri veşnice, aşteptând judecata viitoare."

El:"Eşti pastor, dar nu eşti destul de documentat. Diavolul şi îngerii lui cu care a căzut din cer a şi fost judecat. Sentinţa dumnezeiască a fost pronunţată, dar se aşteaptă aplicarea ei. Citeşte loan 16:11, Matei 29:41. Îngerii puşi în lanţuri despre

care vorbeşte Iuda şi apostolul Petru în a doua epistolă în capitolul 2 cu 4 sunt îngerii care au căzut de la războiul luciferesc încoace."

Eu:"Dar se poate şi îngerii să cadă? Eu credeam că totul este desăvârşit în cer."

El: "Citeşte cartea lui Iov, capitolul 4:18-19 şi vei vedea că Dumnezeu şi acum găseşte greşeli la unii îngeri şi îi pune în lanţuri pentru judecată.

Mihail este arhanghelul căpetenia peste căpeteniile cereşti. El are şi oficii dumnezeieşti. În anumite situaţii îl reprezintă direct pe Dumnezeu. Exemple:

La cortul lui Avraam - Geneza cap. 18.În lupta cu lacov cap. 32La arătarea lui Moise Exod cap. 24La arătarea lui Ilie - 1 împăraţi cap. 19"

El este cel ce l-a ajutat pe Gavril să ducă mesajul din partea Domnului pentru Daniel. El s-a prezentat la Domnul Isus în grădina Ghetsimani pentru a-L îmbărbăta în agonia disperării. Gavril este tot o căpetenie însemnată, făcând parte din ceata arhanghelică. El este însărcinat cu anunţarea evenimentelor mari în istorie. El a adus vestea naşterii lui Samson la Manoah şi soţiei lui. El a tălmăcit visul lui Daniel. El a anunţat naşterea celui mai mare prooroc, Ioan Botezătorul. El s-a prezentat la fecioara Măria, făcându-i de cunoscut marele plan dumnezeiesc cu privire la naşterea Domnului Isus Hristos. El este arhanghelul a cărui glas va fi trâmbiţa lui Dumnezeu care va suna deşteptarea sfinţilor pentru răpire la venirea Domnului Isus Hristos, după relatarea apostolului Pavel în 2Tesaloniceni capitolul 4."

Eu: "Tată, tot ce-mi spui mă uimeşte mult, şi vreau să-mi iau un carneţel să-mi scriu toate acestea."

75

El:"Nu trebuie să scrii nimic, pentru că te va ajuta Duhul Sfânt să reţii ceea ce trebuie."

Eu:"Bine, atunci continuă."El:"După ce ţi-am vorbit de ceata arhanghelică, să vorbim

despre heruvimi, care sunt o a doua categorie, de îngeri cu rang şi putere."

HERUVIMII - până la jertfa Domnului Isus Hristos aveau slujba restabilirii relaţiilor dintre oameni şi Dumnezeu, prin patriarhi şi prooroci. De la Domnul Isus încoace, ei se ocupă de harul mântuitor şi sunt în slujba harului, de unde le derivă şi numele. Activitatea lor în slujba harului a început în Câmpia Betleemului, când l-au însoţit pe arhanghelul Gavril cântând împreună, "Slavă lui Dumnezeu in locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui."

Heruvimii îl proslăvesc pe Dumnezeu în tot timpul şi contribuiesc la sărbătorile cereşti ori de câte ori se întoarce un păcătos la Dumnezeu. Ei deja de acum pregătesc marea sărbătoare a primirii Bisericii în cer. Niciodată de la înălţarea Domnului Isus la cer nu s-au făcut aşa mari pregătiri ca acum, când cerul întreg aşteaptă arătarea Miresei - Rodul suferinţelor MIELULUI lui Dumnezeu.

SERAFIMII - această ceată este ceata îngerilor destinaţi unor servicii mai deosebite. Ei stau în jurul lui Dumnezeu şi sunt însărcinaţi cu fenomenele naturii şi primesc sarcini deosebite. Exemple: arătarea lui Elisei cu cai şi care de foc şi mulţimea îngerilor din tabără. Ei produc anumite cutremure de pământ, şi potopul din vremea lui Noe. Tot ei au despicat pământul şi au fost înghiţiţi Core, Dotan şi Abiram împreună cu familiile lor. Ei au adus biruinţa împotriva lui Amalec şi oricând sunt gata să împlinească orice cuvânt ieşit din gura lui

Dumnezeu.

ÎNGERII de RÂND - în cer sunt fără număr şi totuşi respectă cea mai desăvârşită ordine contribuind fiecare la Slava dumnezeiască. Fiecare om care s-a născut are un înger care ţine o evidenţă rigidă a faptelor celui ce i-a fost încredinţat. Pe lângă aceştia sunt milioane de îngeri care contribuie la aducerea ploii, zăpezii şi grindinei. În toate lucrările lor ei au o

singură cântare: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Oştirilor. Tot pământul este plin de mărirea Lui. "

Eu: "Aleluia!"El: "Stai să-ţi spun încă ceva în cer sunt admişi să intre

chiar de acum cei ce L-au slujit pe Dumnezeu cu scumpătate. Este adevărat că noi avem un loc de odihnă unde aşteptăm Marea Sărbătoare,dar să şti că avem acces în cer uneori, şi chiarDomnul Isus face vizite uneori în locurile de odihnă ale mântuiţilor."

Eu:"Spune-mi, tata, acolo unde eşti, cunoşti fraţi de-ai noştri?"

El: "Ce ai predicat tu aseară?"Eu:"Am predicat multe, nu ştiu la ce te referi."El: "Ba da. Nu tu ai spus că în casa Tatălui sunt

multe locaşuri? Există un loc unde duhurile celor răi sunt foarte frământate şi neliniştite, aşteptând judecata şi pedeapsa veşnică. Apoi să şti, că există un alt loc în care oamenii trecuţi din viaţă se odihnesc momentan, dar şi ei aşteaptă judecata. A treilea loc este un loc fericit, unde pe lângă odihnă şi linişte, cei morţi au parte de câte o vizită periodică a Domnului Isus Hristos, cam la un interval de 10 zile (căci acolo noapte nu este). Cei din al patrulea loc de odihnă se bucură de prezenţa Domnului Isus mai des, cam la trei zile.

Există şi al cincilea loc, şi morţii din acest loc pot să-L

76

urmeze pe Miel oriunde merge El. Aceştia sunt singura categorie care se pot bucura, văzând splendorile cereşti imediat după moartea fizică."

Eu:"Tată, iartă-mă că te întreb, dar tu ai fost în cer?"El:"Prin mila Mielului, da!" Eu:"Aleluia!"El:"Vreau să-ţi spun că pentru voi toţi care aţi avut slujbe

spirituale, în cer există un loc similar cu al martirilor de sub altar. Locul acesta e aşa cum a spus apostolul Pavel: Mintea

nu poate concepe, urechea nu a auzit, şi ochiul nu a privit.Oricât ţi-aş explica în limba umană, nu aş găsi cuvinte să descriu aceste locuri, şi chiar dacă aş găsi, tu, în trupul tău de carne nu ai putea suporta şi nu ai înţelege. Eu te rog foarte mult, fiul meu, fii atent cum gândeşti, cum vorbeşti şi cum lucrezi, pentru că vouă, ca şi păstori sufleteşti ai lui Dumnezeu, vi se cere foarte mult. Să şti că în anumite situaţii cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu sunt puse în slujba noastră pentru arătarea prestigiului dumnezeiesc şi evanghelic."

Eu:"Tată, eu sunt aşa de emoţionat, că nu mai rezist. Poate ar fi mai bine să încheiem discuţia."

El:"O încheiem, dar să fi atent să nu te laşi ispitit de dezbaterea sucesiunii, să nu te iei la ceartă cu niciunul dinfraţi, căci ţie ţi se cere mai mult decât lor, şi apoi nu uita, cătoate cele pământeşti dispar odată cu întrebuinţarea lor."

Eu:"Tată, cât ai trăit în trup nu ţi-am ieşit din cuvânt, şi promit că nici acum nu-ţi voi ieşi; te voi asculta şi voi facecum ai spus. Te rog spune-mi, tată, dacă ai fost mulţumit cuînmormântarea care ţi-am făcut-o."

El: "Da, dar un lucru trebuia să nu se întâmple, şti tu care, dar vor răspunde cei ce l-au făcut."

Deodată m-am trezit şi am aprins lampa de noapte. Era ora 4 dimineaţa. Mi-am zis ca să mă scol să scriu visul, dar am

adormit şi am visat că scriam visul. M-am trezit din nou pe la 7:30 şi mi-am dat seama că nu l-am scris.Am regretat foarte mult, pentru că în timpul celui de-al doilea somn am uitat din vis. În mod deosebit regret mulţimea textelor biblice care le-am uitat, pentru că în dialogul cu tata orice afirmaţie a lui tata era susţinută de un text biblic. Privindlucrurile din punct de vedere a slujbei mele pastorale, am crezut că este un vis interesant şi mai mult, o descoperire minunată şi de aceea l-am scris.

VEDENIA Celor Cinci ÎNGERI Vedenie,

Proorocie, Descoperire(Patmos, Grecia Iunie 1998) Rev. Samuel Doctorian

Am sosit în insula Patmos pe data de 5 mai, 1998. Mă aflam deja de câteva săptămâni singur pe insula Patmos, într-o căsuţă unde încercam să gătesc şi să mă gospodăresc singur. Am mâncat foarte puţin în acele zile - îmi petreceam timpul mai mult în post şi rugăciune. Venisem aici să mă rog şi să-L caut pe Dumnezeu.

Aproape de casă am găsit o mică capelă, capela Sf. Nicolae care nu era prea vizitată de oameni. Am intrat în ea ca să-mi vărs inima înaintea Domnului. Am găsit apoi o stâncă pe coasta dealului, unde obisnuiam să merg să mă rog, să citesc şi să meditez la Cuvântul Domnului.

De câteva ori am vizitat peştera unde Sf. Apostol Ioan a 77

primit marea Apocalipsa. A trecut o lună în acest loc de meditaţie solitară, şi mă tot gândeam, oare Domnul îmi va arăta şi al zecelea înger? Văzusem îngeri de nouă ori înainte în Anglia, la Belgrad, Iugoslavia. Văzusem un înger în Amman, Iordania, în Ierusalim. Alt înger prin mesajul lui a eliberat o femeie de la spânzurătoare în Egipt.

Am văzut ultimul înger, al noulea, în Beirut, în mijlocul războiului. Îngerul m-a trezit la ora 3:00 dimineaţa, şi mi-a zis să părăsesc ţara imediat. Sunt recunoscător Domnului până în ziua de azi. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine, dacă îngerul nu ar fi venit. Numai cerul va arăta într-o zi.

Deci aici în Patmos, mă întrebam, oare voi vedea un înger şi a zecea oară? Erau momente în care eu simţeam cercetarea şi prezenţa Domnului în timp ce mă rugam singur în locuinţa mea, şi întrebam totdeauna pe Domnul, oare voi vedea un înger? Dar nu se întâmpla. Odată un înger mi-a spus într-un vis să zbor. Mă întrebam, oare este posibil? Dar îngerul mi-a spus că da. Eram pe o stâncă înaltă şi m-am lăsat să plutesc, şi am început să zbor într-un mod minunat. M-am lăsat în jos şi am aterizat lin ca o paraşută. Dar fusese doar un vis. Nu era realitate. Aş fi vrut să văd un înger, ca şi în celelalte nouă daţi înainte.

Pe data de 20 iunie, la 3:50 dimineaţa, aici în Patmos camera mea s-a umplut deodată de lumină. Deşi în jurul camerei mele nu exista nici un fel de lumină. Casa se afla la capătul drumului, lângă o mănăstire. Ştiam căci soarele răsare la 6:30 dimineaţa. Acesta nu era un răsărit de soare.

Şi dintr-odată, iată, eram treaz deabinelea, acesta nu era vis, am văzut cinci îngeri minunaţi. Am văzut feţele lor perfect. Arătau ca nişte fiinţe umane, dar erau pline de lumină. Am văzut ochii lor, feţele, mâinile. Părul lor era minunat. La dreapta mea erau doi îngeri fără aripi, şi când am privit la stânga mea am văzut alţi trei îngeri. Aceştia aveau aripi, şi aveau robe albe, frumoase care ajungeau până la podea, înfăţişarea lor nu poate fi

descrisă în cuvinte. M-am întrebat: de ce or fi venit la mine cinci îngeri? Dar tremuram din toate încheieturile. Am vrut să strig, dar n-am putut. Locul era plin de lumină.

Tocmai înainte de a zări aceşti cinci îngeri, în duhul meu mă văzusem în mijlocul unei mari mulţimi, unde predicam în limba engleză. La stânga mea era un interpret cu părul închis şi cu haina gri, dar nu-mi aduc aminte în ce limbă tălmăcea cuvintele mele. Profeţeam un mesaj pentru biserică:

"Biserica Mea, predici despre dragoste şi înveţi despre ea, dar tu trebuie să o şi practici. Trebuie să o arăţi. Există o profundă nevoie de unitate în trupul Meu. Sunt între voi multe partide. Duhul Meu nu va lucra unde nu există unitate. Există multă carnalitate, multă fire în biserica Mea. Prea multă

necurătie în biserica Mea. Eu doresc să am un popor sfânt. Am murit ca voi să fiţi sfinţi" în timp ce profeţeam eram în duhul, şi tremuram tot. Ochii mei erau deschişi şi priveau o mare mulţime. Şi deodată în timp ce profeţeam au apărut aceşti îngeri puternici. M-am retras de la amvon şi-am simţit că mă prăbuşesc. Nu ştiam ce să fac. Acum eram treaz deabinelea.

Cu toate acestea, toate se întâmplau parcă în duhul meu. O putere m-a ţinut să nu cad. În timp ce mă minunam ce să însemne toate acestea, primul înger din dreapta mea a zis:"Noi suntem cei cinci îngeri, ale celor cinci continente ale lumii. Ne aflăm aici ca să-ţi aducem mesaje pentru cele cinci continente ale lumii."

În clipa în care am auzit aceste cuvinte, am auzit de asemenea mulţimile de oameni adunaţi strigând: "Oh! Oh!..," Cred că şi ei văzuseră pe cei cinci îngeri.

Şi parcă Domnul îmi făcea de cunoscut căci venise timpul ca în multe părţi din lume Dumnezeu să se descopere prin îngerii Lui slujitori. Lucrul acesta se va întâmpla în public, în

78

- 150 -

biserici. Mii de oameni vor vedea pe îngeri în acelaşi timp. Domnul este martor. îngerii vor sluji în Trupul lui Hristos în aceste zile din urmă.

Apoi îngerul a continuat: "Ceea ce vezi şi auzi, spune neamurilor şi popoarelor."

Deci aceea ce am primit nu pot păstra doar pentru mine. Fie că vor primi, fie că nu vor primi, eu trebuie să spun aceste lucruri popoarelor.

PRIMUL ÎNGERPrimul înger din partea dreaptă a spus: "Am un mesaj

pentru toată Asia."Când am auzit aceste cuvinte, doar în câteva clipe am

văzut toată China, India, şi toate ţările Asiei, ca Vietnamul, Laosul, Cambogia, Coreea de Nord, Coreea de Sud, deşi nu

vizitasem niciodată acele ţări. Am văzut insulele Filipine şi Japonia. Mai jos Singapore, Malaezia, Indonezia. Apoi îngerul mi-a arătat Noua Guinee, Indochina şi până jos în Australia şi Noua Zelandă. Acesta a fost mesajul îngerului către toată partea aceasta a Asiei, incluzând Australia şi Noua Zelandă.

"Sunt îngerul Chinei", a zis el, "Indiei şi Australiei."în mâna lui am văzut o trâmbiţă grozavă, nu era mică, ci mare şi lungă, şi care el urma s-o sune peste întreaga Asia. Milioane vor auzi glasul de tunet al Domnului. Apoi a zis:

"Vor urma dezastre şi foamete, şi mulţi vor muri de foame. Vânturi puternice vor fi dezlegate şi vor sufla peste continent, aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată. O mare parte a continentului va fi zguduită şi distrusă. Vor fi cutremure de pământ peste tot. Marea va acoperi uscatul."

Am văzut aceste lucruri în ziua de 20 iunie. Astăzi este 16 august 1998. Doar câteva zile după vedenia pe care am avut-o, am auzit vestea ca valurile mării au măturat mai multe state în

Guineea. Mii de vieţi au fost în mare pericol. Lucrul acesta s-a întâmplat doar după câteva săptămâni. Şi îngerul mi-a spus că astfel de lucruri se vor întâmpla în întreaga Asie. Uscatul se va prăbuşi în mare.

L-am auzit pe înger spunând că o parte din continentul Australian va fi zguduit de cutremure. Continentul se va rupe, şi o parte din el va fi înghiţit de valuri. Lucrul acesta a fost cutremurător, şi mă gândeam dacă ceea ce aud este adevărat.

Dar îngerul a continuat: "Milioane vor muri în China şi India. Naţiunile se vor ridica unele împotriva altora, fraţii unii împotriva altora. Asiaticii se va lupta împotriva fraţilor lor. Se vor folosi arme nucleare ucigând milioane." De două ori am auzit cuvântul "catastrofă catastrofă."

Îngerul a zis: "Criza financiară din Asia va zgudui lumea întragă." în timp ce îngerul vorbea, eu tremuram din tot trupul.

Apoi el m-a privit, a zâmbit şi mi-a zis: "în mijlocul acestei catastrofe va avea loc cea mai mare trezire spirituală. Legăturile robiei vor fi rupte, zidurile vor fi dărâmate, şi peste tot în Asia, în China, în India, oamenii se vor întoarce la Hristos. Şi-n Australia vor fi mari treziri."

Am auzit iarăşi pe înger spunând:"Este ultimul seceriş!" Apoi, am auzit Duhul zicând: voi

pregăti Biserica Mea, pentru a doua venire a Iu Hristos."M-am bucurat de o astfel de veste bună, după mesaju judecăţii.

În timpul acesta, cei cinci îngeri erau în camera mea, şi le puteam simţi prezenta. Un simţământ extraordinar.

AL DOILEA ÎNGER.Am văzut al doilea înger, avea o seceră în mână. El a zis,

"A venit vremea secerişului în Israel, şi-n toate ţările până în Iran." Am văzut toate aceste ţări într-o clipită. "Toată Turcia şi

79

ţările arabe, (a căror nume este greu da pronunţat), care M-au refuzat şi Mi-au refuzat mesajul de dragoste, se vor urî unele pe altele, se vor omorî unii pe alţi şi se vor distruge."

Am văzut Iranul, Persia, Armenia, Azerbaigeanul, toată Georgia, Iracul, Siria, Libanul, Iordania, Israelul şi toată Asia Mică plină de sânge - în toate aceste ţări am văzut sânge si foc. în multe din aceste ţări s-au folosit arme nucleare, şi fumul se ridica de pretutindeni, o distrugere fulgerătoare, oameni distrugându-se unii pe alţii. Am auzit aceste cuvinte. "Israele! O, Israele! a venit marea judecată." îngerul a zis: "Aleşii, biserica, rămăşiţa, va fi curăţită. Duhul lui Dumnezeu îi va pregăti pe copiii lui Dumnezeu."Am văzut flăcări de foc şi fum ridicându-se către cer. Îngerul a zis:

"Aceasta este judecata finală. Biserica Mea va fi curăţită şi protejată şi gata pentru Ziua cea din urmă. Dar oamenii vor muri de sete. Apa va fi greu de găsit în Orientul Mijlociu.

Râurile se vor usca. Oamenii în acele ţări se vor lupta pentru apă." îngerul mi-a arătat că Statele Unite se va frânge în bucăţi din pricina crizei din Orientul Mijlociu. Naţiunile Unite nu vor mai exista. Cu secera în mână, îngerul aduna grânele.

AL TREILEA ÎNGERÎn prezenţa Dumnezeului Atotputernic şi a îngerilor care

îmi vorbeau, eu eram cercetat şi tremuram tot. Voiam să strig, dar nu aveam putere. Eram tare pătruns de cele ce vedeam întâmplându-se. Eram fascinat.

Eu nu aş fi avut curajul să-l rog pe cel de-al treilea înger, care avea aripi, să-şi desfacă aripile. Dar dintr-odată el şi-a deschis aripile. L-am văzut zburând deasupra camerei mele, şi în duhul l-am văzut arătându-mi toată Europa.

Am văzut Europa de la un capăt la celălalt, din nord până-

în Spania şi Portugalia. În mâna îngerului era o balanţă. L-am văzut zburând peste Europa şi l-am auzit zicând:

"Sunt mâhnit. Sunt mâhnit. Văd nelegiuire, necurăţie, lipsă de evlavie în toată Europa. Păcatul s-a ridicat până la cer. Duhul Sfânt este mâhnit."

Am văzut râurile Europei revărsându-se peste maluri şi acoperind milioane de case. Milioane s-au înecat. După ce-am văzut aceste lucruri, cu câteva săptămâni în urmă am citit ştirile, Cehoslovacia a cunoscut cele mai mari inundaţii pe cari le cunoscuse vreodată. Am auzit deasemenea că marile râuri din China o să se reverse şi mii de case vor fi distruse de inundaţii.Deodată am auzit cutremure în toată Europa. "Ţări care nu cunoscuseră cutremure de pământ vor fi zguduite", a zi îngerul, şi în duhul meu am văzut prăbuşindu-se turnul Eifel dir Paris. O mare parte din Germania a fost distrusă, şi o mare parte din metropola Londrei, distrugeri pretutindeni.

Am văzut inundaţii peste toată Scandinavia. M-am uitat spre sudul Europei şi am văzut Spania şi Portugalia trecând prin

vremuri de foamete şi mari nenorociri. Mulţi vor muri de foame în toată Spania şi Portugalia.

Am fost cutremurat la vederea acestor lucruri şi am zis: "Doamne, ce se va întâmpla cu copiii Tăi?" îngerul a zis:"Eu îi voi pregăti, îi voi aştepta. Ei vor aştepta arătarea

Domnului. Mulţi vor striga la Mine în acele zile şi Eu îi voi mântui. Voi face mari minuni pentru ei şi le voi arăta puterea Mea."

Deci în mijlocul multor nenorociri se va arăta şi harul Domnului în acele ţări. Am fost bucuros să aud că Domnul va ocroti pe copiii Săi.

AL PATRULEA ÎNGER Al patrulea înger a pornit spre Africa. L-am văzut

80

zburând peste toată Africa din Cairo până la Cape Town.îngerul Africii avea în mână o sabie, o sabie uriaşă şi bine ascuţită. L-am auzit zicând:

"A fost vărsat sânge nevinovat. Între popoare sunt certuri şi neînţelegeri. Generaţii întregi sunt departe de Domnul. Mii de oameni s-au măcelărit unii pe alţii.

"Voi controla vremea - voi porunci ca soarele să pârjolească, să dogorească în unele locuri. Mari râuri vor seca, şi milioane de oameni vor pieri de foame. În alte părţi vor fi inundaţii. Temeliile vor fi clătinate, sabia Mea va judeca pe cei nelegiuiţi şi pe cei setosi de sânge.

Vor fi multe cutremure de pământ, încât râurile vor curge în toate direcţiile pe continent, inundând o mulţime de sate. Am văzut Nilul, râul Egiptului secând. Pe toată suprafaţa Egiptului erau peşti în putrefacţie.

O mare parte din centrul Africii va fi acoperită cu ape, milioane vor muri".

"Doamne", am zis: "N-ai decât astfel de veşti proaste (rele), nu va fi decât distrugere? Nu există nici o veste bună?"

Domnul mi-a zis:"A venit ziua cea din urmă, ziua judecăţii. Dragostea Mea

a fost refuzată, iar acum a venit sfârşitul.Dar am să răsplătesc pe toţi copiii Mei credincioşi de pe

continentul Africa, îi voi binecuvânta şi le voi răsplăti credincioşia." Tremuram din tot trupul, simţeam că nu pot suporta mai mult.

AL CINCILEA ÎNGERApoi am văzut ultimul înger zburând peste America, Nord

şi Sud, de la Polul Nord până la Polul Sud. Din Canada până la Argentina.

De pe coasta de est a Statelor Unite, New York, până pe

coasta de vest, California. Am văzut în mâna lui un potir mare.îngerul a spus că va vărsa peste continentul acesta judecăţile care erau în potirul lui.

Apoi l-am auzit spunând:"Nu mai există dreptate, nu mai există neprihănire, nu

există sfinţenie, peste tot este idolatrie, materialism, beţie, legăturile păcatului sunt peste tot, peste tot se varsă sânge nevinovat, milioane de prunci sunt ucişi înainte de a se fi născut. Familiile se dezbină. O generaţie preacurvară, Sodoma şi Gomora. Aţi ajuns ca acei din zilele lui Noe. O mulţime de predicatori şi profeţi mincinoşi care refuză dragostea Mea. Mulţi dintre ei au o formă de evlavie, tăgăduindu-i însă puterea."

Când am auzit pe înger spunând aceste lucruri l-am rugat:"Oare nu mai poţi zăbovi o vreme? Nu-ţi vărsa potirul,

mai dă o şansă pentru pocăinţă." îngerul mi-a zis:"Dumnezeu a iertat de multe ori, şi de multe ori le-a

vorbit, dar ei nu L-au ascultat. Răbdarea Sa a ajuns la capăt. Acum a sosit vremea. Ei au iubit banii şi plăcerile mai mult decât pe Mine"

L-am văzut pe înger cum începe să verse potirul, şi am văzut cum gheţari uriaşi (aisberguri) au pornit să se topească ca o mare în tot nordul. Inundaţii mari au venit peste toată Canada şi America de Nord. Am văzut toate râurile revărsându-se peste maluri şi distrugeri pretutindeni.

Am auzit piaţa lumii troznind în urma unor mari cutremure, şi zgârie norii New-York-ului prăbuşindu-se, mureau milioane. Am văzut vapoare scufundându-se, am auzit explozii în toată partea de Nord a ţării.

L-am văzut apoi pe înger vărsând potirul aupra Mexicului, şi peste toată America Centrală. Am văzut ţări inundate, şi-am văzut cum cele două oceane Atlanticul şi

81

Pacificul se unesc înecând uscatul. O mare parte a nordului Braziliei a fost acoperită de apă. Amazonul a fost transformat într-o mare uriaşă. Pădurile au fost inundate, distruse. Marile oraşe ale Braziliei au fost distruse de cutremurele de pământ.

Pe măsură ce îngerul îşi vărsa potirul asupra statelor din Sud, în Cile şi Argentina au venit distrugeri cum n-au mai fost vreodată. Întreagă lume era zguduită. Apoi am auzit pe înger zicând: "Toate acestea se vor întâmpla în scurtă vreme."

Eu am zis: "Oare nu mai poate zăbovi? Nu vărsa aceste lucruri peste pământ."

Şi deodată am văzut pe cei cinci îngeri în jurul globului ridicând mâinile către cer zicând: "Toată slava să fie a Dumnezeului cerului şi al pământului. Acum a sosit vremea şi El va proslăvi pe Fiul Său.

Pământul va fi ars şi distrus. Toate lucrurile vor trece, dar va veni un cer nou şi un pământ nou. Dumnezeu va distruge lucrările celui rău pentru totdeauna.

"Îmi voi arăta puterea în faptul că-mi voi proteja copiii în mijlocul pedepsei şi distrugerii. Fii gata pentru ziua aceea, pentru că ziua Domnului este aproape."

Camera mea era plină de lumină din strălucirea îngerilor.

Şi apoi deodată ei s-au înălţat spre cer. Când mi-am ridicat privirea, am văzut pe cei cinci îngeri mergând în cinci direcţii diferite. Ştiu că ei au şi început să-şi facă lucrarea.

Mai mult de un ceas nu m-am putut mişca. Eram treaz, tremurând din tot trupul. Am zis:

"Doamne, să plec oare acum din Patmos?" El mi-a zis:"Nu. Te-am adus aici cu un scop." "Sunt în mâinile Tale

Doamne," am zis. "Voia Ta să se facă. Doamne, mesajele îngerilor pentru lumea întreagă nu sunt o veste bună. Este judecată, pedeapsă, distrugere şi devastare....

"Ce vor spune oamenii despre mine? Eu întotdeauna a

propovăduit dragostea, pacea şi vestea bună." Unul din îngeri îmi spusese:

"Acesta este mesajul nostru. Iar tu ai fost ales să fi instrument, un canal prin care El să fie comunicat. ( privilegiu ai avut că Dumnezeu te-a ales să duci acest mes la neamuri." Atunci eu am zis:

"Doamne, facă-se voia Ta." Timp îndelungat nu am putut face nici o mişcare. Era

pierdut în gânduri. Nu ştiam ce să fac... Fusesem admis în prezenţa sfinţeniei lui Dumnezeu.

Voiam să plâng, dar nu puteam. Nu mi s-a dat posibilitate! Să râd nici atât; era imposibil. Aşa că m-am predat voi puternice a lui Dumnezeu. Trei zile nu am părăsit casa.

Am stat în post şi rugăciune, şi căutam faţa Domnului să-mi clarifice totul ce aveam să aştern pe hârtie prin Duhu

După multă meditaţie, am reuşit să scriu tot ceea ce Duhul lui Dumnezeu mi-a adus aminte.

Fără nici o îndoială, aceasta a fost culmea experientela vieţii mele.

A Domnului să fie slava. 16 august 1998.Ce ne va aduce anul care vine? (viitorul?)

PILDA FECIOARELOR

Zece fecioare au candele aprinse. Spre întâmpinare au ieşit s-aştepte şi tot priveau spre-naltele coline, să vadă, oare Mirele nu vine? Şi-au adormit şi cele înţelepte.

Şi toate cele zece în plină aţipire, de somnul morţii fost-au copleşite. Nu au ştiut nimic despre Venire,

82

uitând de Nuntă, până şi de Mire, până în ceasul când au fost trezite.

Si noaptea se părea deosebită, Iar Mirele părea că zăboveşte, şi vegherea le-a dus în ispită: Tu dormi când Nunta-i pregătită sus în Palatul care străluceşte?

Era o noapte plină de furtună,cu vânt napraznic, plin de încercare,când necredinţa lumii se răzbună,dar şi din cer o trâmbiţă răsună: "E miezul nopţii, Mirele apare!"

Şi s-au trezit fecioarele deodată din lungul somn, din somnul nepăsării, văzând minuni şi semne ce ne-arată pe-ntreg pământul şi în lumea toată, vestindu-le că-i ceasul deşteptării.

Dar cei din jur cu vorbe hulitoare, batjocoreau credinţa lor aleasă; Dar cu iubire sfintele fecioare, mergeau-nainte spre întâmpinare,

căci fiecare ştia că e Mireasă.

Acolo, într-o vale spre coline era-ntuneric, nu puteau străbate, nu se vedea o rază de lumină; Fecioarele abia puteau să vină căci nu erau în siguranţă toate;

ci numai 5 aveau din cele 10 şi candelă şi untdelemn în vase; în drumul lung şi noaptea-ceea rece

nu se vedea cum untdelemnul trece şi ce-au avut, aproape totul arse.

În vălul nopţii au rămas uimite când au văzut candelele uscate, fecioarele ce-au fost nechibzuite tot untdelemnul le era pe sfârşite, abia atuncea fost-au deşteptate.

Şi s-au rugat apoi să le ajutesurorile-n credinţă, ca să crească, din untdelemul lor să le-mprumute, să nu rămână pe cărări pierdute, iar Mirele să nu le mai găsească.

"Salvaţi-ne, căci suntem în pustie, candelele sunt gata să se stingă! Vrem să lucrăm şi noi în vie, surori suntem, ah, milă să vă fie căci noaptea-i gata să învingă!"

Noi ştim precis că Mirele apare, şi ce vom face fără de lumină, în plină noapte spre întâmpinare pân-la Palat distanta-i uimitoare

şi miezul nopţii trebuie să vină!

Cum să pierdem nunta cea slăvită ce n-a mai fost şi nici n-o să mai fie? Ştiam şi noi că este pregătită în tara Lui, în tara mult dorită acolo unde-i numai bucurie.

Şi s-au simţit aşa de strâmtorateîn plină noapte spre întâmpinare;

83

ar fi dorit să fie sprijinite de cele care erau chibzuite ce-aveau ulei, dar n-aveau de vânzare.

Degeaba au dorit să-nveţecu de-amănuntul tainele Scripturii, când s-au întors cu lacrime pe feţe, şi-au alergat să cumpere prin pieţe la cei cu miresmele plăcute.

Era târzie însă-a lor grăbire, căci Miezul Nopţii iată a sosit şi într-un nor cu multă strălucire s-a arătat în noaptea de răpire când uşa s-a închis la infinit.

Căci Mirele era Isus - Iubirea, iar untdelemnul Duhul Sfânt - Puterea, Fecioarele ce-au aşteptat - Venirea Erau creştinii ce au trăit - Sfinţirea, iar candela, Cuvântul - înfierea.

Iar Miezul Nopţii-nseamnă că păcatul îşi va atinge culmile dorite, când şi aleşii vor uita de sfatul să fie treji, căci vine împăratul în clipele ce nu vor fi gândite.

Iar Deşteptarea va fi o furtună cu încercări şi lovituri amare, când cei ce vin acum şi se adună, s-or despărţi, n-or mai fi împreună şi vor rămână numai 5 Fecioare.

Iar Glasul Sfânt ce va striga: Vine!

e un Arhanghel, câtă bucurie,căci Duhul Sfânt va locui în tine,te va schimba în razele divinesă zbori spre cer, spre veşnicie.

Nechibzuit nu-i cel care nu ştie să cânte, să declame, să vorbeasă, nu despre asta în Matei se scrie, ci despre cei ce fac filozofie şi Biblia caută s-o sucească:

"Ce untdelemn, ce vase. ce putere? Acestea nu au nici o importantă; candela, numai asta ni se cere şi mântuirea fără de mistere, e-n candelă, şi eşti în siguranţă!

Ce-atâta post, atâta rugăciune!Aţâţi urmaşi familia să crească?Doar sunteţi cu înţelepciune!"aşa Străinul celor 5 le spunede Nunta Sfântă să se pregătească.

N-au ştiut că-n viata trecătoareînţelepciunea noastră omeneascăe primul pas ce duce la pierzare,şi cât de lată-i calea mare,şi câtă lume caută s-o găsească.

Ia uite ce plină-i de umanitate în loc să urce ea se tot coboară, şi ce folos să şti că ai de toate, când nu cunoşti iertarea de păcate, şi nu cunoşti a harului comoară.

84

Ei cu ciocanul au lovit în stâncă,şi-n adâncime au pătruns să ştie;Dar orişicât de-naltă şi adâncăn-au reuşit să îl cunoască încăpe Dumnezeu prin forţă şi magie.

S-au rătăcit prin grele explicaţii şi mari, şi mici, loviţi de fire, luceferii atâtor generaţii s-au prăbuşit în goluri, spatii necunoscând cereasca mântuire.

Căci Dumnezeu mândria o smereşte: pe cel smerit îl suie în palate; cel orb, cel şchiop se mântuieşte dar fariseul ce se-mpotriveşte cu nici un chip nu scapă de păcate.

Şi uită-te la 5 din cele 10ce-au tot bătut la uşa încuiată;Isus Le-a spus din fata Lui să pleceîn lumea lor, în lumea care trece;El nu le cunoscuse niciodată.

Să fi creştin, să ai şi legământul, să ştie toţi că tu erai fecioară,ai şi cântat, ai şi vestit Cuvântul ai înfruntat şi ploile şi vântul şi-n ziua--ceea să rămâi afară?

"Nu vă cunosc!" - s-a dat sentinţa.Credeam că diferenţa-i mică, dar uită-te: Uleiul - Chibzuinţa ce-n stăruinţă ne-a aprins Credinţa Şi Dragostea ce nu cunoaşte frica.

Iubiţii mei, secretul logodirii e Dragostea cuprinsă-n gelozie, El ne-a iubit, El Mirele iubirii şi ne-a ales să fim ca trandafirii acei ce vor ai lui Isus să fie.

Fecioarele care-au rămas afară motivul e acelaş: din iubire le-a fermecat luceafărul de seară cu slava lumii, slava ce-o să piară cu tot al ei în plină strălucire.

E Miezul Nopţii şi curând apare,iar Mirele ne va chema acasă.Treziţi-vă, nu mai dormiţi fecioare,luaţi Uleiul de întâmpinarede vreţi să fiţi a lui Isus Mireasă!

AMIN.

85

- 164 -

O PRIVIRE IN IAD ! (o mărturisire a unui om crezut şi declarat mort)

In iarna 1887/88 lucra George Lennox într-o mină de cărbuni, ca condamnat pentru furt a unor cai (hoţ de cai), într-o zi i sa părut locul unde lucra periculos. A raportat şefului său, care a cercetat locul şi i-a po-runcit lui Lenox să lucreze mai departe, spunînd că nu se întîmplă nimic. Condamnatul execută comanda şefului. Dar cam după o jumătate de oră s-a prăbuşit bolta deasupra lui şi la acoperit pe condamnat. Dupăce a fost scos de sub dărîmăturile de cărbuni, a fost dec-larat mort de către medicul închisorii. Condamnatul a fost dus la infirmerie şi pregătit pentru înmormîntare.

Cînd a venit preotul a spus comandantului să prindă alţi doi condamnaţi de mort, unul la cap şi altul la picioare ca să-1 ducă să-1 aşeze in sicriu si apoi in groa-pă. A executat in tocmai cel care a apucat de partea capului s-a înpiedicat şi 1-a scăpat pe mort. Spre mirarea celor de faţă s-a azuzit un oftat adînc, după care a deschis Lennox ochii. Imediat s-au mai prezentat şi alte semne de viaţă.îndată au trimis după medic. Cînd a apărut acesta.

Lennox a cerut un pahar de apă, care a băut-o. La con-sultaţie sa constatat că un picior a fost fracturat în două locuri, şi s-au mai ivit şi alte dureri. A mai rămas şase săptămîni la infirmerie, apoi a mers iarăşi la lucru.

Un miner care lucra şi el acolo, mi-a prevestit de acest caz, dar mai mult de atît, mi-a spus că omul acesta ar fi spus de unele lucruri ce i s-ar fi întîmplat spune, ce i sa întîmplat! Multă vreme însă nu mi s-a dat ocazia. Dar într o zi am avut fericirea de a intra la el. Am vorbit cu condamnatul despre acest om. Lennox a fost chemat, am făcut cunoştinţă cu el. L-am rugat să-mi spună cum şi ce s-a întîmplat. Acum am putut auzi chiar din gura lui această întîmplare.

El este un om tînăr aşa în jur la treizeci de ani. Dispune de creştere bună şi e foarte vioi. în scris stenografie am aşternut pe hîrtie spusele lui.

El spunea: „Toată dimineaţa simţeam că are să se întîmple ceva groaznic. Neliniştea mea sa făcut aşa de mare, încît m-am dus la supraveghetorul meu şi i am spus ce e cu mine, tot odată 1-am rugat să controleze locul de unde scoteam eu cărbuni, el a venit şi se părea că face un control amănunt. Mi-a spus că nu e nici un pericol, că pot să lucrez mai departe. Am început din nou să sap şi cam după o oră dintr odată s-a făcut foarte întu-neric. Apoi mi-se părea că se deschide o poartă mare de fier prin care trebuia să trec. Mi a venit gîndul că aş fi mort şi ca-s intr o altă lume.

Nu puteam vedea şi nici auzi nimic dintr un motiv necunoscut. Mă îndepărt am dela poartă şi am ajuns la malul unui rîu foarte mare. Nu era nici întuneric nici lumină, ci aşa ca întro noapte înstelată.

Nu stăteam de mult pe mal cînd deodată am auzit zgomotul unei bărci ce se apropia pe rîu înspre mal la locul unde eram eu, cînd mă uit mai bine iată că un om era în barcă.

Am rămas încremenit. Omul mi-a spus că a venit după mine, si trebuie să intru

în corabie. Am făcut aşa. N-am putut vorbi nimic. M a dus la celălalt mal al rîului. Aş fi vrut să-1 întreb, cine este şi unde sînt, dar limba mi se părea lipită de cerul gurii. Cînd am ieşit la mal,

86

deodată corăbierul a dispărut.

Eram singur şi nu ştiam ce să fac. înaintea mea erau două drumuri care duceau printr o vale întunecoasă. Unul era lat şi mai bătucit, se vedea că au mers mulţi pe el. Instinctiv m-am îndreptat spre cel larg. N-am mers mult şi a început să se facă tot mai întuneric. Din cînd în cînd reflecta cîte o lumină de departe şi aşa mi-am putut continua drumul mai departe.

Deodată m-am întîlnit cu o fiinţă, pe care pur şi simplu n-o pot descrie. Avea asemenarea unui om, dar era cu mult mai mare decît o fiinţă omenească. Avea aripi mari pe spate, era neagră ca cărbunele şi era golă adică desbrăcată, complect. Avea o suliţă cu un mîner foarte lung în mînă. Ochii lui sclipeau ca două mingi de foc. Dinţii lui albi ca mărgelele trebuia să fi fost cel puţin de trei centimetrii lungi.Părul lui era foarte gros şi greu. Nasul lui dacă se poate spune şi numi aşa era îngrozitor de mare şi turtit. Glasul lui se asemănd a cu răgnetul unui leu. La reflectarea unui fulger 1-am putut vedea. La vederea lui tremuram ca varga. A ridicat suliţa ca şi cum ar fi vrut să mă înţepe. De groaza lui m-am oprit.

Cu o voce înfricoşotoare, care am impresia că o aud şi acum, mi-a poruncit, să-1 urmez. După puţin drum, părea că se iveşte în faţa noastră un deal mare.Conducătorul meu bătea de trei ori cu suliţa în deal. Pe deal însă am văzut lămurit inscripţia; Acesta e iadul. O poartă mare şi puternică sa deschis şi noi am intrat.

Apoi am fost condus pe un drum prin acest deal. Era o întunecime nemaipomenită. Auzeam oftaturi grele, ca şi cînd sar lupta cineva cu moartea. Cu cît mergeam mai departe se auzau tot mai multe suspine. Puteam distinge lămurit strigăte după apă, apă, apă. Am trecut printr-o altă poartă şi acum se părea ca aud glasul unui milion cum strigă după apă.

Conducătorul meu bătea acum într o altă uşă, iar eu

aveam impresia că sîntem de cealaltă parte a dealului. Uşa s-a deschis şi înaintea noasră era o cîmpie foarte mare. Aici m-a părăsit conducătorul meu. Am rămas singur pînă a apărut iar o fiinţă tot asemănătoare cu cea dintîi.

Dar în locul suliţei avea o sabie în mînă. Mi-a spus cu o voce de care şi sufletul mi s-a cutremurat: „Acum eşti în iad." Acum ţi s a luat orice nădejde. Pe drum prin deal pînă aici ai auzit suspinurile şi ţipetile celor pierduţi, cum strigă după apă ca să- şi răcorească limba. Dar înainte ca să intri şi tu în locul acela de chin de unde nu mai este scăpare, poţi să vezi în această cîmpie, locul unde ai fi putut fi şi tu. După aceasta m-a lăsat singur.

Puterile mă părăseau, se părea că tot corpul îmi este paralizat.Un somn uşor mă cuprindea şi parcă visam. Departe deasupra mea am văzut oraşul cel frumos de care citeam in Biblie cînd eramla mama acasă. Zidurile erau aşa de minunate din pietre scmpe. Departe de tot vedeam o cîmpie cu flori foarte frumoase. Era o minune. Vedeam şi rîul vieţii şi marea de sticlă.

Legiuni de îngeri intrau şi ieşeau pe porţile cetăţii şi cîntau cîntări minunate. In mijlocul lor am văzut-o şi pe mama mea iubită, care cu cîţiva ani în urmă a murit de durere după mine, că m-amfăcut aşa de rău, şi am decăzut în păcate aşa de mari. Ea se uita la mine si îmi făcea cu mîna în semn că mă cheamă la ea, dar eu nu mă puteam mişca din loc.

Se părea că eram apăsat de o greutate marelapămînt. Apoi a suflat un vînt uşor şi aducea în spre mine un miros nemaipomenit de frumos, parcă tot aerul era plin de parfumul florilor acelea minunate.

Auzeam şi melodiile îngereşti mai clar ca înainte şi am spus: „O de aş putea să fiu şi eu acolo!!"

Cînd eram cufundat în această fericire, deodată am fost trezit. Iar am intrat în dealul acela întunecat şi după puţină

87

vreme s-a deschis o uşă lăturalnică şi iată înaintea mea era un lac de foc. Cît vedeai cu ochii se întindea acest lac de foc şi pucioasă. Valuri puternice de foc se ridicau într una si flăcări mari de foc se înălţau şi se loveau unele de altele, făceau un zgomot mare ca şi cînd s-ar bate nişte aripi unele de altele.

In momentul cînd se atingea o flacără de cealaltă erau atit de înfuriate încît se ridicau la o înălţime foarte mare, ca valurile mării în furtună mare. Pe vîrfurile valurilor erau oameni, ca apoi să fie iar duşi de valuri în fundul lacului de foc. Cînd ajungeau deasupra valurilor, blestemau şi ocăreau pe Dumnezeul cel drept într un chip îngrozitor şi strigau după apă.

Toată marea aceia de foc răsuna de ecoul strigătului sufletelor pierdute. Mă întorsei spre uşa prin care am intrat doar cîteva clipe şi iată că acolo erau scrise cuvintele înfricoşitoare: Aceasta e soarta ta, Veşnicia nu are sfîrşit Deodată simţeam cum alunecă terenul de sub picioarele mele şi am căzut în marea de foc.

M-a apucat setea după apă în chip aşa de mare, încît nu pot descrie acea stare, ce îngrozitoare era. Strigam după apă, atunci mi s-a deschis ochii şi mă aflam în infirmerie. Această întîmplare încă nu am spus-o la nimeni aşa amănunţit, de frică să nu mă creadă comandantul închisorii nebun şi să mă interneze în secţia psihiatrie. Acestea însă toate le-am .văzut, dar mă bucur că mai trăiesc.

Există un cer şi există un iad, exact cum le descrie Biblia. Dar eu una ştiu că acolo în iad nu voi mai ajunge.In clipa cînd mi-am revenit în infirmerie, şi am constatat că trăiesc şi că mai sînt odată pe pămînt, mi-am dat inima numaidecît.Domnului. De atunci trăiesc ca creştin adevărat şi tot aşa vreau să şi mor.

Amin!

Cel ce a redactat aceste lucrari îşi cere scuze dacă există greşeli de redactare sau exprimare, dar s-a incercat păstrarea formei iniţiale a lucrarilor diferiţilor participanţi - din diferite naţionalităţi.

88