Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

194
1 Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi CRONICA CRONICA CRONICA CRONICA PROMOŢIEI ANULUI PROMOŢIEI ANULUI PROMOŢIEI ANULUI PROMOŢIEI ANULUI-1950 1950 1950 1950 Analiză sociologică. alcătuită de prof. ing. Ştefan Rotaru EDITURA SEPTENTRION-Rădăuţi 2012

description

Studiu sociologic a evolutiei promotiei anului 1950 al Liceului Eudoxiu Hurmuzachi, promotie care a inceput studiile pe cand Romania era regat şi le-a terminat pe cand in Romania se instaura regimul comunist.

Transcript of Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

Page 1: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

1

Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi

CRONICA CRONICA CRONICA CRONICA PROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUI----1950195019501950 Analiză sociologică.

alcătuită de prof. ing. Ştefan Rotaru

EDITURA SEPTENTRION-Rădăuţi 2012

Page 2: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

2

Page 3: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

3

Colegiul naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi

CRONICA CRONICA CRONICA CRONICA PROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUI----1950195019501950 Analiză sociologică

Alcătuită de prof. ing. Stefan Rotaru

Au colaborat: Adrian Slimac, Dimitrie Balan, Constantin Mihăescu şi Nicolai Pomohaci

EDITURA SEPTENTRION-Rădăuţi 2012

Page 4: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

4

Tehno redactare

Boghiţoiu Ştefania şi Smid Ioan

S.C.Logicom-Data S.R.L., Rădăuţi

Toate drepturile asupra acestei ediţii revine autorului

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ROTARU, ŞTEFAN

Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuţi : cronica promoţiei anului 1950 : analiză sociologică / alcătuită de prof. ing. Ştefan

Rotaru. - Rădăuţi : Septentrion, 2012

ISBN 978-606-8075-18-1

373.5(498 Rădăuţi) Eudoxiu Hurmuzachi

Page 5: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

1

CRONICA CRONICA CRONICA CRONICA PROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUIPROMOŢIEI ANULUI----1950195019501950 Analiză sociologică

Partea I-a, Formarea şi evoluţia liceală şi post liceală a promoţiei anului 1950.

Capitolul I, Condiţiile istorice, sociale, economic şi politice în care s-a format Promoţia anului1950

Promoţia anului-1950 reprezintă o „familie”de elevi ai Liceului de Băieţi„Eudoxiu

Hurmuzachi”, care au absolvit în total 12 clase, în vara anului 1950, compus din 4 clase primare plus 8 clase liceale, conform Legii de organizarea învăţământului liceal din anul 1928 având secţiile reală şi modernă şi nu 11 clase, compusă din 4 clase primare, 3 secundare şi 4 medie, introdusă, după modelul sovietic, începând cu anul şcolar1948/1949, liceul primind numele de „Şcoala medie nr. 1” din Rădăuţi, în care noi am fost o promoţie de lichidarea a vechiului sistem.

În această cronică vom prezenta evoluţia şi realizările Promoţiei anului 1950 în condiţiile istorice, sociale, economice şi politice în care s-a format şi a evoluat aceasta, în anii de învăţământ primar, liceal şi universitar. Realizările s-au datorat, în primul rând faptului că am fost educaţi de părinţii şi bunicii noştri în spiritul muncii, în respectul şcolii şi a valorilor morale, precum şi datorită tuturor învăţătorilor şi profesorilor de elită pe care i-am avut în perioada şcolile primare şi în liceu. Fiecare perioadă a avut condiţii specifice de formare şi evoluţie a promoţie,după cum urmează:

a). Perioada cursurile primare până în septembrie 1942 Promoţia anului 1950, în această perioadă, a frecventat şcolile primare din localităţile natale,

fiind marcată, sub toate aspectele, de următoarele evenimente: 1. Activitatea în cadrul organizaţiei de elevi „Straja Ţării”, până la desfiinţarea ei, care ne-a

completat educaţia primită in familie şi în primele clase de şcoală primară. 2. Exodul în anul 1939 a populaţiei şi armatei poloneze în Bucovina, inclusiv în oraşul şi

judeţul Rădăuţi, datorită agresiunii Germaniei şi a URSS-lui asupra Polonie. Urmare acestui exod, în oraşul şi judeţul Rădăuţi, s-au stabilit o serie de familii poloneze, printre care şi părinţii colegului nostru de şcoală Tadeus Paşcinschi, pe care l-am avut coleg de şcoală primară şi de liceu până când părinţii săi s-au întors în Polonia.

3. Refugiul din 28 iunie–3 iulie 1940 a populaţiei şi armatei române din nordul Bucovinei, datorită agresiunii URSS-lui. Drept urmare:

părinţii unor colegi s-au refugiat în oraşul şi judeţul Rădăuţi şi anume: Olariu V.Vasile, Baboi Mircea, Chirilă Pantelimon, Pascariu Gheorghe, Repta Octavian, Slimac Adrian, Solcan Aurelian, Ursuleanu Crăciun, Zelenin Grigore, fiind refugiaţi din comunele: Volcineţ, Nepolcăuţi, Tereblecea, Bobeşti, Voloca, Cireş, sau din oraşele Cernăuţi şi Hotin, iar

părinţii colegei Cuciureac Felicia (căsătorită Costea) din comuna Cliveşti, judeţul Cernăuţi, în Noiembrie 1940, au fost repatriaţi de către sovietici în Germania în baza tratatului Molotov-Ribenttrop, pentru faptul că proveneau din căsătorii mixte româno-germane, fiind internaţi într-un lagăr de refugiaţi la Leubus an der Ober, unde efectivul de refugiaţi a fost de cca. 3000 de suflete şi care în 1941.au fost apoi repatriaţi în România.

4. Repatrierea în toamna anului 1940 a populaţiei germane din oraşul şi judeţul Rădăuţi în Germania, printre care au fost şi unii colegi de etnie germană de la grădiniţe şi de la şcoli primare din Rădăuţi, ca de exemplu Robert Beneş.

5. Acţiunile de represalii ale grănicerilor sovietici în perioada 1940/1941 la graniţa cu satele româneşti de pe valea râurilor Suceava şi Siret, împotriva celor care se refugiau în România, din care cauză au suferit şi familiile unor colegi din promoţia noastră.

6. Manifestările legionară din anul 1940 şi în special cele violente din ianuarie 1941, când cursurile şcolare au fost suspendate şi în centrul oraşului au fost plasaţi militari înarmaţi.

7. Rechiziţionările din primăvara anului 1941, care au afectat muncile agricole, în special familiile colegilor de la sate.

8. Mărirea garnizoanei militară din Rădăuţi în anul 1941, prin venirea de noi contingente militare care făceau, unii din ei, instrucţie de front pe stadionul liceului.

Page 6: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

2

9. Concentrarea şi plecarea pe frontul din răsărit a majorităţii părinţilor, acasă rămânând femeile, bătrânii şi copiii, care trebuiau să ducă tot greul gospodăriei. 10. Acţiunile de luptă din iunie 1941 de-a lungul frontierei de pe valea râului Suceava,, care au adus răniţi din prima linie de lupte şi în spitalul din oraşul Rădăuţi, unde o parte din mamele noastre au fost mobilizate ca „surori” pentru îngrijirea răniţilor.

11. Mitralierea de către avioanele sovietice a Catedralei din Rădăuţi şi a populaţiei, precum şi acoperişul de la şura cuzistului Nichifor Robu, deoarece pe aceasta era desenată crucea în formă de svastica, care în realitate era diferită de cea germană, dar aviatorii sovietici au confundat-o cu svastica germană, crezând că acolo este o unitate militară germană.

12. Asistarea în fosta piaţă a lemnului, ce era amplasată între pârâul Topliţa, Casa Germană, Templul evreiesc şi Piaţa Unirii, la verificarea de către o comisie militară a cailor rechizionaţi de la ţăranii din oraş şi din satele din jur, care plângeau după aceste animale care reprezentau pentru aceştia, singurul mijloc pentru efectuarea lucrărilor agricole.

13. Ridicarea în toamna anului 1941 a evreilor din Rădăuţi şi deportarea lor, printre care şi colegi de-ai noştri încă din grădiniţe ori din şcoli primare.

În vederea cunoaşteri a modului cum s-au desfăşurat şi ne-au marcat aceste evenimente, vom reda amintirile unor colegi, intitulate, ca de exemplu:

„Amintiri din copilărie”,ale colegului Ştefan Rotaru, care ne prezintă următoarele evenimente: „În anul 1939, evenimentul care m-a impresionat foarte mult, a fost venirea la Rădăuţi, în luna septembrie 1939, a refugiaţilor polonezi, urmare agresiunii Germaniei şi URSS-ului asupra Poloniei. Iniţial ei a fost plasaţi pe stadionul sportiv„Hatmanul Luca Arbore”. Ulterior unii din ei s-au stabilit în Rădăuţi. încadrându-se în vechea comunitate poloneză, existentă încă de pe timpul administraţiei austriece. Astfel, în casa de pe strada M.Eminescu nr. 3, vecin cu casa unde noi locuiam, a fost plasată familia poloneză Paşcinschi, având un copil de seama mea, numit Tadeus, cu care am fost prieten şi coleg de şcoală primară şi liceu, până în anul 1947, când familia a plecat în Polonia, unde el a terminat liceul şi facultatea, fiind inginer de instalaţii frigorifice. Cu el m-am revăzut în anul 1960, la aniversarea a zece ani de la terminarea liceului, când el a venit din Polonia, pentru această aniversare.

În anul şcolar1939/1940, am fost încadrat în Straja Ţării În iunie şi iulie 1940 au venit în Rădăuţi refugiaţi din Nordul Bucovinei, precum şi unitatea

militară care a fost atacată cu mitralierele din turnul bisericii din Fântâna Albă. Această unitate a intrat în Rădăuţi prin strada Regina Maria, actualmente str. I MAI, şi când a ajuns în dreptul Templului Evreiesc, un soldat obosit a scăpat de pe umăr o puşcă mitralieră, care s-a descărcat. Atunci soldaţi au intrat în panică, alergând în debandadă prin centru şi pe strada Volovăţului, fiind opriţi la intersecţia cu strada M.Eminescu, de un subofiţer călare, care a tras un foc de armă dintr-un pistol. Drept urmare trupa s-a oprit şi au intrat în formaţie de marş. Noi, copii eram peste tot, speriaţi, dar curioşi, să vedem totul.

În vacanţa de vară a anului1940, ne întreceam în activităţi sportive cu colegii de şcoală de etnie germană, în special la trântă şi la săritură din podul unei şurii situată pe str. Volovăţului, pe locul unde în prezent este fabrica de mobilă. Săriturile, care erau de la înălţimea de cca.2,5 m,. aveau ca scop să ne antreneze la saltul cu paraşuta, aşa cum ne arătau în nişte fotografii colegii germani, că făceau tinerii din Germania, pentru a deveni paraşutişti. Instrumentul cu care ne măsuram forţa muşchilor de la antebraţ, era să arunci cu o sulă de cizmărie în aceşti muşchi încordaţi la maximum, pentru ca sula să fie ricoşată cu putere pentru a se roti în aer şi să cadă în pământ cu vârful. În cazul când cădea pe mâner, sau pe lat, însemna că muşchi erau slabi, iar băiatul era descalificat şi tratat cu dispreţ de către ceilalţi.

În toamna anului 1940, ne-am despărţit de aceşti colegi germani cu părere de rău, fiindcă părinţii lor au fost repatriaţi în Germania, la chemarea lui Adolf Hitler. Îmi aduc aminte cum au fost petrecuţi, cu fanfară, flori şi cântece din centru până la gară. printre care au fost şi unii colegi de etnie germană de la grădiniţe şi de la şcolile primare din Rădăuţi, ca de exemplu Robert Beneş.

În luna noiembrie 1940, în noaptea de 9/10 m-am trezit speriat din cauza cutremurului În zilele de 21 şi 23 ianuarie 1941 a avut loc rebeliunea legionară şi în Rădăuţi, prin

manifestări în centru, pe str. Ştefan cel Mare, unde era şi Şcoala noastră primară. Drept urmare noi am fost trimişi acasă, dar am văzut cum în clădirea de peste drum de casa parohială catolică,(unde

Page 7: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

3

în prezent sunt birourile serviciului sanitar public), în brama acestei clădiri,(pe atunci, intrarea în clădire nu era închisă cu perete şi uşă, aşa cum este în prezent) era amplasat un grup de militari cu căşti militare pe cap şi înarmaţi cu o puşcă mitralieră, fiind protejaţi de un zid de saci cu nisip. Plecând, cu un coleg la el acasă, care stătea pe str.Dumbrava Roşie, actualmente str. I.Nistor, nr.3, vizavi de Casa germană, am trecut prin piaţă şi am văzut că un astfel de grup de militari înarmaţi, era amplasat în parcul oraşului pe verticala străzii Ştefan cel Mare (în faţa actualei fântâni arteziene).Din casa colegului meu, am văzut cum veneau sănii dinspre str. Putnei, cu oameni, care scoteau din coşul săniilor arme. Tot în casa colegului, am auzit la aparatul lor de radio, comunicatele ce se transmiteau de la Bucureşti, cum legionari au pătruns în studioul de transmisiuni al postului central de radiodifuziune Toate acestea, ne-au impresionat foarte mult.

Începând cu 22 iunie 1941, urmare începerii războiului, am următoarele amintiri: prezenţa şi instruirea în oraşul Rădăuţi a numeroaselor unităţi militare; bubuiturile tunurilor sovietice, care erau la cca. 4-5 km. de Rădăuţi; raidurile aviaţiei sovietice, care au mitraliat Rădăuţiul şi în special Catedrala şi casa şi şura cuzistului Nichifor Robu, care avea vopsită pe acoperişul şurii crucea în formă de svastica, care în realitate era diferită de cea germană ,dar aviatorii sovietici au crezut că acolo era o unitate germană, aducerea la spitalul din Rădăuţi(actualul spital de lângă gară) a răniţilor din prima linie a frontului Din această cauză toate funcţionarele inclusiv şi mama mea, au fost mobilizate ca surori pentru îngrijirea răniţilor, asistarea în fosta piaţă a lemnului, la verificarea de către o comisie militară a cailor rechizionaţi de la ţăranii din oraş şi din sate.

În vara şi toamna anului 1941 am fost marcat de acţiunile brutale întreprinse împotriva colegilor de şcoala de etnie evreiască, concretizate prin deportarea lor în toamna anului 1941 şi prin confiscarea casele părinţilor lor şi prin transformarea templului evreiesc în depozit de materiale de construcţie .Cu unii din colegii de şcoală, care au supravieţuit, ne-am revăzut şi am fost colegi de liceu în anii 1945–1950, şi anume: Guttman Herbert, Schönblum Solomon şi Wächter Manfred. De asemenea, în ziua de 27 decembrie 1941, respectiv de ziua Sfântului Ştefan, am asistat la trecerea la creştinism prin botezarea cu prenumele de Ştefan a lui Rudich, proprietarul evreu al fabrici de spirt şi bere din Rădăuţi”.

„Ocupaţia rusească”, descrisă de colegul Adrian Slimac in nr. 31/2010 „Cele mai frumoase amintiri din viaţă le am din perioada când am fost elev. Mi-au rămas foarte multe amintiri, în special datorită multelor întâmplări prin care a trebuit să trecem şi ele pot fi asemănătoare cu ale altor persoane din Bucovina. Era în vara anului 1940, pe data de 28 iunie. O zi de sărbătoare a Sf. Petru şi Pavel, când mama făcea cozonaci la cuptor şi de la răsărit a venit un puternic vânt rece şi au năvălit peste noi tancurile ruseşti, de nu am mai avut nici timp să ne gândim ce este bine să facem. La Cernăuţi, trupele de militari români părăseau în grabă amplasamentele lor, totul era o debandadă pe străzi, frică şi groază, dar în Prevoroche nu se ştia nimic şi era bine. Aceasta a fost „ ultimatul sovietic”, iar pentru noi va urma cea mai mare dezrădăcinare, lăsând în urma noastră toate bunurile agonisite cu atâta trudă de generaţii întregi.

Eu eram în vacanţă la părinţii domiciliaţi în cadrul Şcoli primare din Prevoroche, un sat la 24 km. de Cernăuţi. Petreceam o după-amiază împreună cu alţi copii de vârsta mea urcându-ne în nişte cireşi aflaţi pe dealul satului. Eram lipsiţi de griji şi bucuroşi că putem savura cireşele de iunie direct din pom. Din vârful copacilor aveam o vedere panoramică a întregii zone. La un moment dat am putut vedea în zare un nor de praf din spre drumul care făcea legătura cu Cernăuţii. Un nor similar s-a mai putut vedea mai mult zile în septembrie 1939, atunci când se refugiau polonezii întrucât ţara lor a fost ocupată de nemţi şi ruşi. De astă dată a fost rândul nostru să suportăm ocupaţia rusească dictată de Pactul Ribbentrop-Molotov. Norul de praf era ridicat de o coloană mare de maşini ruseşti care veneau în spre noi. Aşa mi-am explicat şi eu de ce cu două zile înainte, compania de rezervişti români cartiruită în sat de la începutul anului a părăsit în grabă localitatea. Coloana rusească de vro 300 de maşini şi-a organizat lângă pădure o staţionare de lungă durată în corturi, pe „toloaca”. Ruşii care erau nişte oameni buni şi paşnici au început să umble prin sat ca să facă târguieli pentru cele necesare traiului zilnic. Prin sat căutau găini, legume, ouă, dar în principal rachiu. Singura dugheană din sat şi-a terminat repede rezervele datorită lipsei posibilităţilor de aprovizionare impuse de multe restricţii de circulaţie. Tranzacţiile se făceau cu ocupanţii numai în ruble, dar era şi leul în circulaţie. Tata a început să circule pe jos la Cernăuţi unde era restul rudelor noastre, pentru a stabili un punct de vedre comun ce avem de făcu. Urmare

Page 8: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

4

a demersurilor sale, a venit într-o zi cu căruţa bunicului de la Cernăuţi şi a plecat spre seară cu mai multe lucruri de la noi. La alte câteva zile a venit şi bunicul din Bobeşti-Storojineţ, care a plecat şi el cu alte lucruri. Eu m-am obişnuit cu noii noştri „consăteni”, chiar mi-am făcut şi nişte prieteni printre ruşii care aveau şi ei copii la casele lor. Într-una din zile, unul dintre ruşi urma să plece cu camionul într-un sat vecin. M-a luat şi pe mine în cabină ca să mă plimbe, dar la marginea satului m-am dat jos şi m-am întors acasă. Nu ştiu prin ce mijloace părinţii au fost informaţi că „l-au luat ruşii”. Zarvă mare acasă şi nu vă mai spun ce-am păţit când am ajuns acasă. Aşa am trăit vreme de mai bine de patru săptămâni, timp în care tata se străduia să adune din rachiul făcut acasă din alcool cât mai mulţi bani pe care-i transforma imediat în lei .Era o vacanţă de vară destul de plăcută, dar simţeam în casă şi între oamenii din sat o presiune şi o agitaţie mare Într-una din zile, pe înserate, tata şi-a pus un rucsac în spate şi mama şi-a lut o geantă, iar mie mi-au spus că plecăm la Stăneşti de jos, la cca.5 km. de satul nostru, pentru ca apoi să ajungem, peste graniţă, în România În casă am lăsat aproape toate lucrule aşa cum erau; în grajd vacile şi calul, precum şi tot ce era într-o curte de bun gospodar. Am luat-o toţi trei pe jos spre Stâneştii de Jos, pe un drumeag de scurtătură şi nu prea la vedere. Trecând pe lângă vecinul nostru, tata l–a salutat iar acesta a răspuns „drum bun domnule director şi să veniţi sănătoşi”.Şi aşa am plecat de–acasă în primul nostru refugiu.”.

N.B. Adrian Slimac ne relatează în nr. 33/2011, următoarele. evenimente în articolul intitulat: „Trecerea graniţei clandestin” „Am ajuns în Stăneştii de Jos la lăsarea întunericului,

fără a ne întâlni cu prea multă lume şi în special cu trupe de ocupaţie. Aici ne-am cazat într-o casă de oameni gospodari, aleasă de ghizii care urmau să ne conducă peste graniţă, la cca.35 de km., pentru a ajunge în România. Timp de patru zile am stat numai în casă şi priveam pe geam mişcarea de pe drum, dar a fost şi o zi de mare panică atunci când a apărut un camion rusesc, întrucât în acel sat nu existau trupe de ocupaţie. A fost necesară această aşteptare pentru ca să se adune membrii grupului care urmau să participe la trecerea clandestină a frontierei La mai bine de o lună de zile de la ocupaţie, pe înnoptat, am plecat în afara satului la locul de adunare situat într-o luncă. Aici ne-am adunat cele circa 30 de suflete şi înainte de a pleca spre frontieră toată lumea a îngenunchiat şi s-a rugat la Bunul Dumnezeu pentru reuşită. Eu eram foarte pregătit sufleteşte, deşi aveam numai aproape 10 ani. Spuneam că dacă ne surprind ruşii fugim ca iepurii, în patru labe. Era un act temerar, cu multe riscuri, pe care toţi componenţii grupului nostru erau decişi să-l înfăptuiască - Am pornit la drum aproape pe întuneric (cca ,ora 22), într-o coloană ce avea un ghid în faţă şi un alt ghid în spate, pe cărări numai de aceştia ştiute pentru a ocoli zonele locuite şi acolo unde erau staţionate trupe ruseşti. După circa 2 ore de mers pe jos am făcut un prim popas într-o tarla cu porumb. Era o noapte frumoasă, senină şi pe cer a apărut luna deasupra micului deal ce era în drumul nostru. Pe timpul popasului, unul dintre ghizi a plecat în recunoaştere, mai ales că urma să traversăm o zonă periculoasă. Am pornit din nou şi la un moment dat ghizii ne-au dat comanda „la pământ”, în porumb, întrucât pe drumul ce trebuia să-l traversăm a apărut la orizont o santinelă rusească care patrula. A trebuit să aşteptăm şi, după ce ghizii au verificat că s-a îndepărtat, ne-am continuat drumul nostru care a trecut apoi pe la cca. 200 ml. distanţă de corturile în care dormeau ruşii. De aici am intrat într-o pădure deasă şi întunecoasă, mergând mai mult timp pe o cărare. Pe la mijlocul acestei păduri ghizii ne-au adunat şi ne-au spus că acum suntem deja în România. Toată,lumea s-a bucurat de reuşită şi ne-am aşezat în genunchi să-i mulţumim lui Dumnezeu şi să sărutăm pământul românesc. Am mers înainte, iar la apariţia zorilor am ieşit din pădure pe un izlaz pe care ne-au întâmpinat cu lătrături mai mulţi câini ciobăneşti, după care au apărut şi grănicerii români care ne-au condus la pichetul lor din orăşelul Mihăileni. Dimineaţa, grănicerii de la pichet ne-au indicat faptul că trebuie să ne prezentăm la centrul de înregistrare a refugiaţilor din Darabani. Tata a închiriat o căruţă, întrucât eram cu toţi epuizaţi de drumul parcurs întreaga noapte şi mai ales de stresul trecerii frontierei. Pe drum, părinţii au constatat că mi-a albit părul la ceafă, cu o pată de cca, 3 cm. diametru, din cauza fricii şi a stresului La sosirea în Darabani. tata a mers la autorităţi pentru realizarea documentelor de înregistrare, iar noi am stat într-un părculeţ. Mai mulţi localnici au venit la noi să stea de vorbă şi să ne ajute cu apă şi cu de-ale gurii. Eu cred că am leşinat de foame şi o femeie mi-a adus o cană de lapte pe care am băut-o pe nerăsuflate, revenindu-mi în fire.

N.B. În nr. 34/2011, Adrian Slimac ne relatează următoarele. evenimente în articolul intitulat:

Page 9: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

5

„Un bucovinean refugiat” „După îndeplinirea formalităţilor am plecat tot cu căruţa la Dorohoi şi de aici, prin Dorohoi, cu trenul la Rădăuţi, acolo unde se aflau deja alte rude de-ale noastre, venite pe cale legală de la Cernăuţi într-un tren cu refugiaţi. Aici am găsit cazate pe str. Regina Maria (actualmente str. I Mai), rudele noastre sosite cu trenul de evacuaţi şi eu am fost foarte bucuros să fiu alături de verişorii mei Niki, Crăişor şi Cocuţa. Stăteam cu toţi la comun în aceiaşi casă, care avea în spate un pomăt mare şi foarte bun pentru joaca noastră. Bucătăria era opera de căpătâi a mătuşii Măriuţa şi a mamei, sub atenta îndrumare a mătuşii Licherţia. Noi, cei mici, mai făceam şi mofturi la mâncare dar atunci când era vorba de prăjituri era mare înghesuială, în special la cremşnit. Tatăl meu nu avea astâmpăr să stea locului şi a plecat la Bucureşti de unde i-a transmit mamei să vină cu mine acolo. Am ajuns în tabăra de vară de la Straja Ţării care era amenajată pe terenul actualului Stadion al Tineretului, fiind un loc de cazare şi masă pentru refugiaţi. Era un şir de barăci dotate cu paturi suprapuse şi cu închidere pe timp de noapte cu o rogojină, unde se asigurau condiţii minime de trai. Seara se făcea de regulă un mare foc de tabără la care participa, de obicei, joia, şi Majestatea Sa Principele Mihai. Într-una din zile am fost duşi la magazinul Sora de lângă Gara de nord, unde ni s-au dat gratuit articole de îmbrăcăminte şi de încălţăminte. Mi-aduc aminte că eu am fost îmbrăcat cu această ocazie în haine noi de străjer şi mă admiram într-o oglindă cum arăt. Într-o altă zi am fost duşi la magazinul Anghelescu (actualul magazin Bucureşti) cu acelaşi scop. Aşa am petrecut zilele lunii august iar pe ziua de 6 septembrie 1940 am participat ca spectator lângă Arcul de Triumf la marea paradă organizată la sosirea în Ţară a Reginei Elena şi întâmpinată de fiul său Mihai, de astă dată în calitatea sa de Rege al României. De la 1 septembrie 1940, a cam venit frigul de nu se mai putea sta în barăci, aşa că s-a închis tabăra. Noi am mai rămas până pe 15 septembrie 1940, când tata a trebuit să se prezinte la post la şcoala primară din Dorneşti (Hadikfalva). Aici am început şi eu clasa III-a primară, unde aveam mai mulţi colegi unguri. Aceştia au plecat aproape toţi în Ungaria sau Germania, cu căţel şi cu purcel, nu aşa ca noi în fundul gol, într-un convoi de vagoane special amenajate de nemţi pentru ei. A venit şi vremea rece şi a trebuit să facem şi focul în casă. Într-o noapte a bătut cineva la geam. Era unchiul Oanea, fratele mai mic a al tatei, care tocmai trecuse clandestin frontiera şi ne-a povestit până dimineaţa prin ce-a trecut. La frontieră se pare că au fost trădaţi de călăuze şi au ajuns sub ameninţarea grănicerilor ruşi, fiind încolţi de câinii acestora. Unchiaşul Oanea a avut prezenţa de spirit şi şi-a aruncat rucsacul din spate ca să poată fugi mai uşor. Un alt frate de-al tatii, uncheşul Lecu, avea un rucsac greu în spate cu bani şi bunuri personale şi ale familiei, dar nu l-a aruncat fiind ajuns şi încolţit de câinii grănicerilor, a fost prins. Un cumnat de-al tatălui meu, unchiul Nicu, avea un consemn cu el, dar nu a funcţionat răspunsul favorabil, dovada că zilnic erau aduşi la Cernăuţi cu camionul la închisoarea de refugiaţi cei prinşi pe graniţă. El l-a văzut când a coborât din camion, de la distanţă, pentru ultima dată văzut de cineva din familia noastră. De atunci a dispărut în Siberia, unde s-a şi prăpădit. A scris o scrisoare pe o coajă de copac, primită de la unul Lucaci care a fost cu el acolo. Scrisoarea a ajuns la Timişoara, există şi astăzi dar acum este ilizibilă, cu toate eforturile făcute de noi. Tata a aflat prin Crucea Roşie Internaţională că uncheşul Lecu a decedat la Sverdlovsk în mai 1945. Nici până azi nu am înţeles cum a reuşit să ne găsească la Dorneşti uncheşul Oanea. Într-o sâmbătă din luna noiembrie, la Şcoala din Dorneşti a avut loc un mare bal. Bal mare ! Am stat şi eu pe tuşă ca un mic spectator la dansurile şi înghesuiala din şcoală, până la miezul nopţii. După ce ne-am culcat, am fost treziţi în toiul nopţii de un zgomot lugubru. Era cutremurul din 1940; am ieşit cu toţii în mijlocul curţii şi ne rugam la Dumnezeu să nu se mai repete. Sătul de viaţa grea pe care o duceam la Dorneşti, tata a luat decizia să ne mutăm la Rădăuţi ca să fim mai aproape de restul rudelor noastre, iar el urmând a face zilnic pe jos naveta de 7 km. până la Dorneşti. La Rădăuţi ne-am instalat pe str. General Berthelot, într-o căsuţă cu etaj, a unor nemţi plecaţi în Germania. Tata a cumpărat nişte mobilă şi ne-am amenajat, cam sărăcios, cele necesare iar eu am început să merg la Şcoala primară de băieţi de pe strada Ştefan cel Mare, lângă Biserica Catolică. Tata mergea zilnic pe jos la Dorneşti, fie că ploua, fie că ningea. Într-o zi din ianuarie1941, mergând pe zăpada spre Dorneşti a văzut în depărtare o coloană de oameni venind spre Rădăuţi şi fiind la Dealul Crucii s-a ascuns sub un pod din zonă. Erau legionarii care veneau la rebeliunea organizată la Rădăuţi. După ce au trecut, tata s-a întors acasă. Şi eu am avut ceva probleme la şcoală întrucât mai multe ore nu au venit învăţătorii. Am fost anunţaţi să plecăm acasă şi eu am plecat cu vecinul meu, colegul Şutic. Drumul nostru spre casă trecea prin centru. Aici am

Page 10: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

6

văzut la Primărie(N.n. vechea primărie) geamurile de la etaj deschise şi aici stăteau aliniaţi soldaţi cu puşti. Pe partea opusă la etajul Tribunalului erau opozanţii, respectiv membri rebeliunii legionare. Totuşi n-a fost nici un schimb de focuri între ei, deşi în oraş au fost 3 decedaţi. Mama când m-a văzut acasă teafăr şi-a revenit în fire, întrucât nu ştia ce se întâmplă cu mine şi nici cu tata, care a venit şi el cu bine.

A venit şi primăvara cu multe ploi care făceau să se reverse pârâul Topliţa ce trecea pe lângă casa noastră de trebuia să mergem pe mijlocul drumului, prin apă până la genunchi. Zvonurile privind războiul erau din ce în ce mai multe şi mai veridice. Vecinii noştri, nişte evrei foarte cuminţi, au fost siliţi să stea mai mult în casă şi să poarte permanent în piept un ecuson cu o stea galbenă cu şase colţuri, pentru a putea fi identificaţi mai uşor. Suplimentar şi şcolile şi-au terminat ceva mai repede anul şcolar, pentru a se permite evacuarea familiilor din zona oraşului Rădăuţi, care era situat în zona de război. Fiind iminentă declanşarea celui de-al doilea război mondial, am fost evacuaţi la Bălţăteşti, judeţul Neamţ, în afara zonei unui presupus conflict. Au plecat numai femeile şi copiii, bărbaţii fiind mobilizaţi pe loc. Cele trei familii ale noastre au fost cazate într-o casă spaţioasă. Un fost dispensar, care avea o cameră foarte mare cu mai multe paturi; aşa că dormeam cu toţii la grămadă. Casa era amplasată relativ în centrul comunei, vizavi de un parc-pădurice de brazi, la o distanţă de cca.800 m de băile staţiunii balneare. Viaţa noastră la comun era un bun prilej de distracţii pentru copii. Duminica ne duceam cu toţi la biserică, unde veneau şi mulţi săteni. Tata a observat că fiecare sătean venea la biserică aducând cu el şi un boţ mare de brânză şi o cană cu smântână, care erau depuse la intrarea în biserică într-o copaie. Întrebaţi fiind, ce face preotul cu atâta brânză şi smântână, s-a aflat că aceasta este dată la porci; tata a discutat cu preotul şi l-a rugat să dea această mâncare la refugiaţi. Şi aşa am început să primim în fiecare duminică de pomană brânză cu smântână. Pregătirile de război se vedeau mai clar din zi în zi întrucât un eşalon motorizat de italieni şi-au făcut un popas de mai multe zile în păduricea de brazi de vizavi. De astă dată era o altfel de armată în comportament, nu de ocupaţie, faţă de soldaţii ruşi pe care-i văzusem cu aproape un an în urmă. Cu mult tam-tam a început şi războiul, noi ascultând permanent, pe ascuns, veştile date de postul de radio Londra. Întrucât viteza de înaintare a trupelor aliate era surprinzător de mare, am aşteptat cu deosebit interes o întoarcere grabnică la Rădăuţi şi apoi în ţinuturile noastre natale din Nordul Bucovinei. Ne-am întors de la Bălţăteşti la Rădăuţi, după ce oastea României a trecut dincolo de Prut şi Bucovina a rămas liberă. Cel mai aprig a fost tata, care a plecat dincolo să vadă ce a mai rămas, dar mai ales ce mai fac bunicii noştri din partea ambilor părinţi, rămaşi sub ocupaţie. Peste o săptămână, s-a întors cu badea Costache, cu cal şi cu o căruţă, pentru a încărca bruma adunată timp de un an de zile. Ne-am întors la şcoala din Prevoroche, acolo unde nu mai era nimic din cele ce le lăsasem. Doar câinele lup şi pisica i-am regăsit; vecinii spuneau că timp de o săptămână după plecarea noastră pisica stătea urcată pe acoperişul şcoli şi mieuna fără să coboare. După ceva timp, părinţii m-au dus la Cernăuţi-Roşa pentru a fi împreună cu verişorii mei Niki şi Crăişor. După cam o săptămână, am plecat la bunicii din partea mamei, la Bobeşti-Storojineţ. M-au lăsat să stau acolo în vacanţă, până la începerea şcolii, pentru ca ei să se ocupe de amenajările necesare la locuinţa noastră. Viaţa la bunicii din Bobeşti nu a fost una prea uşoară pentru mine, pentru că era foarte mult de lucru pe lângă casă şi la câmp şi eu fiind acum un băiat destul de mare trebuia să fiu de ajutor. Întrucât se apropria începerea şcolilor, a venit mama şi tata să mă ia la ei la Prevoroche. Am plecat acasă după şase săptămâni „de serviciu” la bunici, pentru care am primit din partea bunicilor o viţică de un an, pe care am luat-o cu noi. M-a bucurat mult timp această vacanţă petrecută la bunici, de care mi-am adus mereu aminte. Am ajuns cu bine la locuinţa noastră din cadrul şcolii din Prevoroche, la care am absolvit trei din cele patru clase primare, întrucât clasa treia am făcut-o la Rădăuţi. Aici trebuie să reamintesc faptul că locuind în cadrul şcolii, învăţătoarele tinere care erau acolo m-au luat cu ele în clasă începând de la vârsta de 3 ani. Părinţii erau mulţumiţi că aşa mai scăpau de mine. Azi aşa, mâine aşa, dar la vârsta de 5 ani ştiam să scriu şi să citesc, astfel încât la mai puţin de 6 ani au trebuit să mă înscrie în clasa I-a.

În fiecare an pe la sfârşitul lunii iunie străjerii făceau pe toloacă un program artistic cu steguleţe şi cu plăcuţe. Mai erau şi cercetaşii, copii mai în vârstă, care aveau şi ei activităţi şi programe specifice. În prima vacanţă de elev, au fost organizate în cadrul şcolii mai multe activităţi practice, respectiv îngrijirea albinelor cu stupul adus de tata în curtea şcolii şi de pomicultură, respectiv o instruire de altoirea a pomilor pe o mică parcelă din curtea şcolii, unde erau plantaţi

Page 11: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

7

pomişori. Clasa a patra era o piatră de hotar pentru studiile mele ulterioare. Din aceste motive tata, în calitatea sa de director al şcolii, a încredinţat clasa IV-a domnului învăţător Agâsculesei, cel mai apropiat învăţător de mine. La clasă, învăţătorul a fost foarte exigent faţă de mine iar relaţiile dintre noi au fost de departe de a fi prietenoase. Pragmatismul învăţătorului a fost însă de neclintit, astfel că de vreo 2-3 ori am fost pus la colţ. Dar asta nu era totul întrucât în afara orelor de şcoală aveam cu el meditaţii zilnice la limba română, matematică şi istorie. Cele mai neplăcute ore pentru mine erau cele de dictare, iar cele mai plăcute cele de matematică. Pregătirea mea pentru liceu avea în considerare examenul de admitere la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, unde aveam şi patru verişori elevi(Niki, Crăişor, Vasea şi Ticu) şi eu nu trebuia să fiu cu nimic mai prejos. Participarea mea la admitere avea în considerare că eu veneam dintr-un sat foarte prăpădit, în care lipseau intelectualii, singurii fiind învăţătorii şi preotul din satul vecin. Examenul de admitere a fost chiar foarte dificil şi cu mari pretenţii. Surpriza tuturor a fost că am luat media 9,33 la admitere, fiind pe locul trei pe listă, ceeace a făcut ca tata să se mândrească de cunoştinţele mele. Cu aceasta s-a încheiat şcoala mea primară. Copil încă fiind, la vârste de nici 10 ani a trebuit să plec de acasă, de lângă părinţi, pentru a urma cursurile liceului. Pentru a putea fi înscris în clasa I-a de liceu, părinţii mei au făcut o cerere de dispensă de vârstă de un an şi 17 zile. Deşi aveam o casă frumoasă la Cernăuţi pe str. Romană, cumpărată şi achitată integral încă din anul 1939, în care locuia sora tatii care nu avea copii, respectiv mătuşa Ţica şi uncheşul Victor, nu s-a pus problema să locuiesc şi eu acolo, urmare a analizelor şi discuţiilor familiale, s-a stabilit că pe perioada liceului voi sta la Roşa la sora tatii, mătuşa Licherţa învăţătoare aici şi uncheşul Vasile, căpitan în armată. Aici aveam marele avantaj de a putea fi supravegheat şi mai ales ajutat la rezolvarea temelor şcolare de către verişorii mei Crăişor şi Niki, elevi şi ei mai mari la liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi în clasele IV şi VIII. Este adevărat că distanţa de la casa din Roşa până la liceu era destul de mare, de cca.3–4 km., dar existau curse de autobuz de la Casa Germană, prin suburbia Mănăstireasca până la Cazarmă, respectiv Grădina publică, de unde luam tramvaiul până la Primăria din Piaţa Unirii. Erau zile când mergeam pe jos pe la Schiller Park şi cazarmă, aceasta în mod deosebit la terminarea cursurilor şi pe timp frumos. Cel mai greu era însă în timpul iernii când nu erau cărări şi trebuia să înotăm prin zăpadă. Viaţa de şcolar la un liceu de renume nu era nici ea prea uşoară. În cursul lunii octombrie 1941, a fost mare agitaţie în oraş întrucât în cursul nopţii au fost ridicaţi din casă aproape toţi evreii şi adunaţi într-un loc unde, ulterior, au fost duşi cu vagoanele în lagărele din Transnistria. Acest lucru a avut ca efect apariţia unor „echipe” care făceau vizite în casele evreilor de unde luau tot ce era bun, îmbrăcăminte şi mai ales mobilier. Ulterior, aceste lucruri au fost comercializate la preţui modice. În timpul vacanţei de vară şi de Crăciun le-am petrecut cu părinţi. Aşa au trecut şi sărbătorile, iar eu m-am întors din nou la Roşa pentru a merge la liceu. Frontul de răsărit se apropia din ce în mai mult de zona noastră. Lumea era foarte speriată şi agitată că din nou vin ruşii. Pentru a încheia situaţia şcolară, Ministerul a hotărât scurtarea anului şcolar şi încheierea mediilor până la 18 martie 1944. La încheierea anului şcolar s-a precipitat şi evacuarea funcţionărimii, în mai multe etape. De exemplu, ceferişti primeau pentru 1-2 familii un vagon de marfă pentru lucruri. Evacuarea a fost gândită în diverse judeţe din sud-vestul ţării, respectiv în Oltenia şi Banat De exemplu, tata a primit Ordin de evacuare în judeţul Mehedinţi, iar bunicul de la Bobeşti în jud. Caraş-Severin. A venit şi ziua sortită celui de–al doilea refugiu-evacuare, de astă dată o plecare definitivă, dar cu speranţa de mai bine. Sarcina de a ne duce la gară i-a revenit lui badea Costache la care a rămas şi calul nostru. Am plecat din Gara Mare Cernăuţi, cu trenul până la Turnu-Severin cu schimbare în Bucureşti, împreună cu mătuşa Ghenţea şi uncheşul Nicu, ajungând cu bine şi primiţi aproape corespunzător.”

N.B. Urmare ocupării Nodului Bucovine în baza tratatului Molotov-Ribenttrop şi în conformitate cu convenţia dintre cele două guverne, populaţia germană sau de sorginte germană provenită din căsătorii mixte, din regiunea Cernăuţi au putut să se repatrieze legal în Germania. Cu această ocazie multe familii de etnie română, dar care proveneau din căsători mixte, româno-germane, mergând până la a patra generaţie, au putut să se sustragă ocupaţiei sovietice, plecând în siguranţă în Germania,. fiind încadraţi în nişte lagăre de adaptare şi organizare, după care o parte dintre aceştia, cca 6 000 de români au fost repatriaţi, începând cu luna iunie 1941, în România

Page 12: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

8

În această situaţie a fost colega noastră, Cuciureac Felicia de la Liceul de fete„Elisabete Doamnă”, născută la 25.01.1930 în comuna Tăuteni, judeţul Cernăuţi din părinţii Petru (preot) şi Maria (casnică), frecventând între anii 1936 şi 1940 şcoala primară din comuna Cliveşti, judeţul Cernăuţi, care ne redă cu amărăciune aceste evenimente tragice, în articolul intitulat

„Dublă repatriere”:„Noiembrie 1940, datorită invaziei sovietice, părinţii mei cu subsemnata şi sora mea Lidia, plus bunica maternă Ianoş Emilia, care fiind de etnie germană, am fost repatriaţi în Germania, într-un lagăr de refugiaţi la Leubus an der Ober, unde efectivul de refugiaţi a fost de aproximativ 3000 de suflete. Condiţiile din lagăr erau foarte proaste, fapt pentru care tatăl meu s-a îmbolnăvit şi la revenirea în ţară, a decedat după un an. În Iunie 1941 am fost repatriaţi din Germania în România, cu un vapor până la Calafat, iar de acolo repartizaţi în diverse regiuni din ţară. Familia mea a ajuns la Bălţăteşti (judeţul Neamţ) şi de aici s-au reîntors în comuna Cliveşti ,judeţul Cernăuţi Eu am plecat la o soră de-a mamei mele care locuia în Dorohoi şi în Septembrie 1941 am început cursurile liceale la liceul „Regina Maria” din Dorohoi, până în Martie 1944 când am fost nevoiţi să ne refugiem din nou. Am ajuns în oraşul Strehaia (judeţul Mehedinţi) unde am locuit la o familie pe nume Jianu, până în luna August 1945. Neavând nici un venit, nu am putut urma liceul la Turnu Severin fiind nevoită să rămân la Strehaia alături de familie. În August 1945, cu un tren marfar am plecat spre Bucovina dar comuna fiind ocupată de sovietici, ne-am oprit la Solca unde un frate de-al mamei era grefier la Judecătorie

Cursurile liceale le-am continuat clasa a IV-a la liceul de fete „Elisabeta Doamna” din Rădăuţi din Septembrie 1945 şi până la absolvire în 1950.

N.B. Urmare înaintării rapide a trupelor sovietice în Nodul Bucovine, în baza ultimatului sovietic din 26–28 iunie 1940, o serie de familii care nu s-au putut refugia integral, au fost dezmembrate, şi unele dintre aceste familii nu s-au mai întregit, nici după eliberarea Nordului Bucovinei după 22 iunie 1941, din cauza deportării lor în lagărele sovietice. În acest sens voi reda cazul familie colegului Pantelimon Chirilă, zis „Pintea”, născut la 25 mai 1930, în comuna Tereblecea, din fosta plasă Siret, din cadrul fostului judeţ Rădăuţii, actualmente raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi-Ucraina, Familia sa locuia în comuna natală., unde a frecventat şi primele clase primare. Tatăl său lucra în Siret, ca funcţionar la administraţia financiară a plasei Siret, unde în ziua respectivă a mers şi fiul său Pintea. În aceiaşi zi, trupele sovietice au ocupat comuna Tereblecea, şi atât tatăl, cât şi fiul Pintea nu s-au mai putut întoarce acasă, rămânând forţat în Siret. Mama sa şi fraţii săi, nu au apucat să se refugieze la Rădăuţi, fiind deportaţi de sovietici, în Kazastan,-URSS., Această dramă familiară, din păcate nu singura, ne-a fost descrisă de colegul nostru în anul 2007 cu ocazia a celei de a 57–a Aniversare a absolviri liceului, când cu durere ne-a povestit, cum şi-a „Revăzut un frate deportat”, pe care redacţia INFO 50 a redat-o în numărul nr.,23/2007, astfel: „Când şi-a văzut pentru ultima oară fratele, Pantelimon Chirilă, născut la Tereblecea din nordul Bucovinei, avea doar 12 ani. Astăzi are 77 de ani. Cu fratele, ajuns tocmai în Kazastan-URSS. în timpul prigoanei staliniste, s-a mai văzut doar o dată în viaţă, după ce a scris o scrisoare la Crucea Roşie. Internaţională. Ca să poată comunica, fraţii au avut nevoie de un interpret. Rupt de limba maternă la doar 10 ani, la ceasul revederii , fratele nu ştia decât limba rusă”.

Page 13: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

9

b). Perioada cursurile liceale din septembrie 1942 şi până în martie 1944.

Promoţia anului 1950 în această perioadă a fost marcată de următoarele evenimente 1. Acţiunile efectuate pentru educare noastră patriotică, prin efectuarea de muncă patriotică, în perioada vacanţelor de vară, pentru strângerea

de plante medicinale şi frunze de dud pentru viermii de mătase, precum şi efectuarea de muncă în diferite unităţi economice de stat, ca de exemplu: colegii Olariu Vasile.şi Popescu Ifrim, care au lucrat la poşta din Rădăuţi, iar colegul Rotaru Ştefan a lucrat la ferma agricolă din Rădăuţi aparţinând de Camera Agricolă din Rădăuţi;

prin organizarea „Colţul Eroilor”în incinta de la parterul liceului şi în fiecare clasă, la care erau expuse faptele de eroism ale soldaţilor români şi în special ale foştilor elevi de liceu, mobilizaţi pe front pentru război.

2. Asistarea aproape zilnică, la instruirea pe terenul de sport al liceului a recruţilor militari, cât şi a elevilor din clasele mai mari, încadraţi în formaţia de Premilitărie a liceului.

3. Retragerea în luna martie 1944 a trupelor germane prin satul Marginea şi oraşul Rădăuţi şi incendierea depozitul de băuturi al MAT- lui din Rădăuţi, de pe str. Putnei, unde ulterior. prin demolarea clădirilor arse, s-a amenajat un parc, plantat cu mesteceni.

4. Întreruperea cursurilor şcolare, începând cu luna martie1944, urmare a evacuării şcolii şi a elevilor, din cauza retragerii trupelor germane şi a înaintării trupelor sovietice.

În acest sens vom reda cele prezentate în următoarele articole: „Amintiri din perioada adolescenţei”, de către colegul Ştefan Rotaru, şi anume: „În

anii 1942–martie 1944 am urmat cursurile liceale în clasele I-a şi a II-a la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, Din timpul acestor ani de liceu, am câteva amintiri mai deosebite, în afară de cele petrecute la orele de curs şi din care unele sunt publicate în revista INFO- 50. Astfel:_

organizare unui mare „panou memorial”, ce era plasat pe primul palier a scărilor, (unde este acum plasat bustul lui Eudoxiu Hurmuzachi), unde erau afişate medalioanele foştilor elevi care fiind încorporaţi au murit pe front, precum şi o serie de articole de glorificarea faptelor de eroism ale armatei române pe frontul de eliberarea Nordului Bucovinei şi a Basarabiei. Astfel de „panouri memoriale”, dar mai mici erau afişate în fiecare clasă, unde se expuneau articole cu teme din istoria neamului şi comunicate de război;

pedeapsa „facială” încasată de la Directorul Torouţ al liceului şi plata de către părinţi pentru lustruirea tăbliei superioare a unor mese şcolare noi, cu care ar fi trebuit să fie dotat Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuţi, dar care n-au mai ajuns acolo din cauza războiului. Din această cauză, ministerul le-a repartizat la liceul din Rădăuţi. Aceste bănci au fost depozitate iniţial în holul de intrare în liceu, lângă peretele stâng al holului, sub tabelele cu cărţile din biblioteca elevilor .Cei care doreau să împrumute o carte, completau o notă cu indicarea numelui, prenumelui, clasa şi numărului de inventar al cărţi solicitate .De oarece aceste note au fost scrise cu creioane ascuţire sau cu stilouri care în loc de peniţă aveau un ac ascuţit, faţa neagră şi lucioasă a tăbliei superioare a băncii s-a zgâriat. Venind Directorul Torouţ a doua zi şi văzând „isprava” noastră, cu o oglindă a putut identifica pe toţi autorii, pe care i-a mobilizat imediat pe hol şi acolo afară de pedeapsa„facială” primită, a trebuit să aducem bani de acasă pentru a plăti operaţia de lustruire din nou a tăbliei superioare a meselor.

asistarea la „spectacolul” instruirii, pe terenul de sport a liceului, a recruţilor, echipaţi în uniforme din celofibră, încălţaţi cu opinci şi dotaţi cu imitaţii de arme, confecţionate din lemn;

munca patriotică, făcută în timpul vacanţei pentru strângerea de flori şi plante medicinale, precum şi frunze de dud, pentru hrănirea viermilor de mătase. Florile şi plantele medicinale au fost depozitate, pentru uscare în podul şcoli. De unde n-au mai fost ridicate din cauza plecării în refugiu. Drept urmare a devenit un cuibar pentru şoareci, care după ce ne-am întors din refugiu, circulau în timpul orelor şi prin clase, provocând frică dar şi ilaritate între elevi;

intrarea în Rădăuţi, prin strada Putnei, a unei unităţi militare germane, care avea în avangardă o motocicleta mare cu ataş, care oprindu-se, am văzut că avea pe ghidon o pereche de ochelari cu rame de cauciuc, pe care soldatul german mi le-a dăruit Aceşti soldaţi germani au incendiat depozitului de alcool de pe strada Putnei, colţ cu Piaţa Unirii, fiindcă n-au găsit alcool.. După terminarea războiului, demolându-se clădirile arse, s-a amenajat parcul nr.4 al oraşului.”

Page 14: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

10

c). Perioada cursurile liceale din martie 1944 şi până în toamna lui 1945 În această perioadă membrii Promoţie anului1950, au fost marcaţi de calvarul refugieri în

Muntenia, Ardeal şi Banat a părinţilor lor, în speciali cei din mediul orăşenesc şi nu numai, şi calvarul evacuării forţate a părinţilor colegilor de la ţară din comunele natale, impuse de trupele sovietice. Aceste două calvare, au avut aspecte tragice, care nu au fost uitate niciodată. Astfel:

I. Calvarul refugieri s-a caracterizat prin următoarele aspecte tragice: suferinţa părăsiri gospodăriei şi plecarea cu doar 2–3 bagaje cu cele strict necesare; groaza plecării în necunoscut în condiţiile precare asigurării existenţei; refugierea s-a efectuat de regulă în vagoane de vite, supraaglomerate, în care aerul

rece de iarnă circula în voie, ce se deplasau cu mari întârzieri, trecând în marea lor majoritate prin valea Prahovei şi Gara de Nord Bucureşti, după bombardamentele aviaţiei anglo-americane;

imaginile de coşmar a distrugerilor, a incendiilor, a refugiaţilor îngroziţi care plângeau, unii fiind încă răniţi, sau chiar morţi, în special în Gara de Nord, dar şi în alte gări, ca de exemplu cea de la Craiove, urmare acestor bombardamente;

alarmele aeriene şi mitralierea acestor trenuri, pe timpul deplasări lor ; foamea şi în special setea în timpul deplasării şi lipsa totală a condiţiilor sanitare; lupta părinţilor cu lipsurile materiale şi financiare în localităţile de refugiere; nenumărate alarme aeriene, când familiile se ascundeau în pivniţa casei, iar noi copii

fugeam afară spre groaza părinţilor, pentru a vedea şi număra avioanele care zburau; condiţiile precare în care s-au frecventat cursurilor clasei a III-a de liceu în şcolile din

localităţile unde am fost refugiaţi; prezenţa armatei sovietice şi a „Comisiei Aliate de Control” formată numai din reprezentanţii sovietici, în localităţile unde erau refugiaţi, care organizau acţiuni pentru „repatrierea” forţată în teritoriile anexate de sovietici a populaţiei refugiate din Basarabia şi nordul Bucovinei, aşa cum a fost cazul familiilor colegului Ştefan Rotaru şi colega Agripina Nicolau - Olaru, născută în Tereblecea.;

ridicarea populaţiei germane din zonă, şi trimiterea lor în lagărele de muncă din USSS II. Calvarul evacuării, de către armata sovietică a populaţiei ce nu s-a refugiat din Rădăuţi

şi din comunele învecinate şi amplasarea ei în comunele de pe valea Siretului, s-a caracterizat prin următoarele aspecte tragice:

retragerea armatei germane, prin incendieri şi aruncarea în aer a podurilor ; sosirea trupelor sovietice în comune şi obligarea populaţiei formată din femei, copii şi

bătrâni la săpăm tranşeelor de apărare; evacuarea comunelor: Marginea, Horodnicul de Sus şi de Jos, Volovăţ, Suceviţa,

Voivodeasa, Vicovul de Sus şi de Jos, Solca şi altele, precum şi a oraşului Rădăuţi, prin somarea populaţiei, sub ameninţarea armelor şi a împuşcări unor ostatici luaţi din rândul populaţiei, să părăsească localitate în 24 de ore, cu indicaţia de a lăsa porţile descuiate;

lipsiţi de orice alternativă, fiecare familie, privind cu jale în urmă, neştiind dacă vor mai avea unde să se întoarcă convoaiele de căruţe trase de cai sau vaci au pornit pe traseul Volovăţ, Badeuţi, Satu Mare, Grăniceşti, Şerbăuţi, Zvoriştea, precum şi în alte comune de pe valea Siretului;

cazarea acestor familii de bâjenari forţaţi de trupele sovietice, s-au cazat prin şurile gospodarilor din aceste comune;.

munca depus pe pământurile acestor gospodari pentru aşi asigura hrana familiilor lor. În vederea cunoaşterii acestor evenimentele tragice din perioada: martie 1944 şi până în

toamna lui 1945, vom reda din INFO 50, următoarele articolele, scrise de colegii noştri, intitulate: „Evacuare forţată”, scrisă de colegul Constantin Mihăescu,, în nr.34/2011:„Evacuare

forţată - o sintagmă blestemată. care se întovărăşeşte totdeauna cu stările de război. Ea transformă cu brutalitate şi fără menajamente statutul social al oamenilor ce au nenoroul să-şi aibă sălaşul în asemenea zone. Din oameni aşezaţi cu case îndestulate şi gospodări realizate şi întreţinut cu trudă, se trezesc peste noapte în starea unor neica nimeni. Tot avutul lor rezumându-se la câteva bagaje pe care le pot purta cu ei înghesuindu-se în trenuri supraaglomerate şi mergând către destinaţii incerte, necunoscute. Şi gândindu-se cum, în curând, tot avutul lor rămas în urmă va fi furat, vandalizat ,

Page 15: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

11

distrus. Asta era, în ziua de 20 martie 1944 şi situaţia în care se afla familia mea. Frontul se prăbuşea cu repeziciune şi era iminentă ajungerea lui şi în părţile Rădăuţiului. Şi ceea ce fusese la început un zvon, a devenit informaţie sigură: pe unde treceau, ruşi sechestrau persoane apte de muncă de etnie germană în vederea trimiteri lor la muncă forţată în Siberia. Iar în familia noastră, mama era de etnie germană .Este adevărat că ea trecuse la cultul ortodox de la cel protestant atunci când s-a căsătorit cu tatăl meu, care, cu aceiaşi ocazie fusese hirotonisit preot ortodox. Dar acest lucru nu conta căci buletinul de identitate al mamei erau trecute atât numele de căsătorie cât şi cel purtat anterior, care era un nume pur german. Aşa că, trebuia să dispărem grabnic din zonă. Pe peronul staţiei din Vicov de Jos aşteptam venirea trenului care avea să ne transporte până la Iţcani, de unde urma să luăm acceleratul de Bucureşti, bunica mea după mama, o femeie corpolentă în vârstă de 60 de ani, mama mea, avându-l în braţe pe fratele meu care nu împlinise doi ani, eu şi tata care ne însoţea doar până la gară. Mai stătea o zi sau două în speranţa de a mai salva în ascunzişuri câte ceva din bunurile casei, de a mai duce câte ceva precum şi animalele din gospodărie pe la uni care vroiau să rămână cu orice chip pe loc. Apoi doar cu ce putea duce cu sine venea şi el pe urma noastră .Unui consătean ce voia să plece în bejenie cu căruţa ca să poate duce cu sine cât mai multe bunuri din gospodărie, i-a dat căruţa şi calul, urmând să ajungă în acelaşi loc care era destinaţia noastră finală, adică la Lugoj. Stând pe peron în aşteptarea trenului aveam încă în minte imaginea lui Grivei, bătrânul, inteligentul şi credinciosul paznic al gospodăriei. Şi simţeam un gol în mine gândindu-mă că nu o să-l mai văd nici odată .La fel ca şi pe toate animăluţele mele dragi: cei vreo 20 de porumbei, uni dintre ei cu puţin abia ieşiţi din ou, iepurii care mişunau sub ieslele din grajd cu mulţi pui drăgălaşi care ţopăiau printre picioarele vacilor şi culmea, foarte rar se întâmpla câte un accident. Apoi bibilicile gureşe, câte o pereche de raţe şi gâşte leşeşti, nostime în muţenia lor. Toate deveneau din acea fatidică zi, doar amintire. Şi iată că soseşte trenul. Supraaglomerat, oameni ciorchine până pe ultima treaptă, uni suiţi deasupra vagoanelor. Cu rugăminţi, insistenţe, îmbrânceli,.bunica şi mama cu copilul în braţe reuşesc cu chiu cu vai să se urce şi în final să intre în vagoane. Pentru mine şi cele două geamantane, toată averea noastră, nici vorba să ajungem în tren. În disperare de cauză tata vede un cunoscut la geamul primului compartiment al aceluiaş vagon. Îşi fac semne şi omul înţelege. Lasă repede geamul în jos, acarul de gară înţelege situaţia şi se pune capră sub geam ş astfel ajutat de tata, suit pe spinarea acarului şi tras de binevoitorul din tren, plonjez în compartiment. Iar după mine şi cele două geamantane. În nişte condiţii cât de cât normale, este imposibil de înţeles cum au avut loc toate astea, cum am plonjat peste cei aflaţi în compartimentul şi aşa supra aglomerat .Şi, spre cinstea acestor oameni nu am avut parte de reproşuri prea mari. Ba s-au putut găsi pe capete de bancă, locuri pentru bunica şi pentru mama cu fratele meu în braţe. Eu mi-am găsit cu chiu cu vai loc pe culoar pentru mine şi pentru cele două geamantane. Şi trenul s-a pus în mişcare. Am mai aruncat o privire pe peron şi pentru o clipă am citit în privirea tatei teama şi disperarea. Deci, de bine de rău, eram în tren şi peste vreo două ore urma să ajungem la Iţcani. Dar până atunci, trebuia să mai trecem printr-o încercare. De emoţii, de teamă, pe bunica a apucat-o durerea de burtă, cu diaree şi trebuia să ajungă neapărat la WC-ul din capătul vagonului. Noroc că era în primul compartiment. Aşa că, peste bagaje, peste oameni aşezaţi pe jos, a început drumul către cabină .Ajunsă acolo, stupoare!. Cabina era cu uşa deschisă şi blocată astfel cu un munte de bagaje, ar vasul cu capacul pus era transformat în scaun ocupat de un fericit care îşi găsise astfel un loc comod. Şi au început tocmelile şi rugăminţile, până ce omul s-a învoit să iasă de acolo şi să aştepte consumarea descărcării însoţită de repetate scuze. Şi aşa cum se întâmplă când belele se ţin scai de om, episodul tras la indigo, s-a mai repetat încă odată. În sfârşit, după toate peripeţiile îndurate ne-am văzut ajunşi la Iţcani .Şi am avut primul motiv de bucurie în acea zi cu atâtea încercări: am obţinut bilete cu locuri, clasa doua la acceleratul de Bucureşti, care urma să plece peste o oră şi jumătate. Şi greu mai trece timpul când aştepţi cu nerăbdare să se îndeplinească ceva. În sfârşit, vedem cum trenul mult aşteptat este garat la peron. Aşa că ne îmbarcăm luându-ne locurile în primire .Dar nu stăm liniştiţi decât câteva clipe căci frăţiorul meu, ne anunţă solemn: „mi-i foame” După ce am mâncat m-am cuibărit pe locul meu şi m-am lăsat în voia ritmului roţilor de tren. Mi-am amintit de întrerupere cursurilor şi de adeverinţa eliberată de liceu, care atesta faptul că urmasem cursurile clasei a doua, până la jumătatea lunii martie .Şi mă gândeam cum o să fie viaţa mea de elev în continuare .Apoi gândurile s-au abătut asupra escalei ce urma să o facem în Bucureşti. Ştiam de la mama că vom sta acolo vreo

Page 16: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

12

două săptămâni. Gazdele erau rude apropiate care fuseseră la rândul lor de mai multe ori în vizită la noi, la Vicov. Şi eram sigur că au amintiri frumoase despre zilele de sărbătoare petrecute împreună de Paşti sau de Crăciun. Cu mese îmbelşugate, veselie, obiceiuri şi datini pline de farmec şi de culoare. Toţi ne aşteptau cu braţele deschise. Aveau o casă stil vagon pe strada Neculce din cartierul Filantropia. Apoi, obosit de toate întâmplările din acea zi, am adormit. Când m-am trezit, prima constatare a fost că nu mai auzeam tic-tacul roţilor şi am înţeles că ajunsesem la Bucureşti , în gara de Nord. De afară se auzeau ofertele de serviciu ale hamalilor, a vânzătorilor de ziare sau răcoritoare, un întreg amalgam de voci. Am angajat un hamal pentru bagaje şi am ieşit în faţa gării la coloane, de unde am luat o birjă care să ne ducă la destinaţie. Era o zi frumoasă şi însorită de început de primăvară. Şi tot ce vedeam mi se părea altfel decât în locurile de unde veneam. Şi feţele oamenilor pe care îi vedeam pe străzi erau mai luminoase, nu mohorâte, speriate de spectrul războiului, al morţii şi deportărilor. Parcă am fi ajuns în altă ţară, nu în cea peste care se rostogolea încet dar sigur tăvălugul bolşevic. Peste tot magazine cu tot felul de mărfuri etalate la vedere, firme atrăgătoare, terase pline cu amatori de stat la taclale şi la o bere sau băutură răcoritore. Însă nu peste multă vreme, doar peste câteva luni, urmau să se lămurească şi locuitorii Bucureştiului ca - vorba lui Constantin Tănase - „Era rău cu der, die das, da-i mai rău cu davai ceas”. Cu astfel de gânduri şi remarci am ajuns la destinaţie”.

P.S De asemenea, Titi Mihăescu descrie condiţiile de trai din de refugiu, în articolul intitulat: „Revederea”, fiind redat în,nr., 13/2004, astfel: „Sat de oameni înstăriţi în bogata câmpie

bănăţeană. La câţiva kilometri de Lugoj. Gospodării arătoase cu porţi ca de cetate şi case mari, sănătoase, sunt înşirate pe ambele părţi ale uliţelor late cât nişte bulevarde. Este miezul zilei într-o vară fierbinte, spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Pe uliţe nici o ţipenie de om. Satul este toropit de arşiţa amiezii. Dar, deodată, apare o ceată de copii gălăgioşi care se îndreaptă grăbiţi spre capătul unei uliţe, acolo unde începea imaşul comunal. După îmbrăcăminte nu par a fi copii de prin partea locului. Şi au în mâini caiete şi cărţi. Dar de ce oare? Căci este vacanţa mare. Ceata ajunge la capătul uliţei, traversează imaşul şi ajunge la miriştea nesfârşită a fostelor lanuri de grâu şi de secară. Căci perioada secerişului s-a încheiat. Merg grăbiţi şi preocupaţi să ajungă cât mai repede la gârla din apropiere. La scăldat. Liniştea amiezii de vară este întreruptă de zarva copiilor precum şi de cârdurile de gâşte dolofane şi gălăgioase care fac marşuri dus-întors între gârlă şi mirişte, unde adună cu sârg ceea ce a mai rămas după seceriş. Dar cine sunt aceşti copii? Este larma de tristă amintire a anului 1944. Se întrevede de pe acum deznodământul războiului mondial. Frontul de răsărit se prăbuşeşte cu repeziciune şi se apropie dramatic de graniţele României. Teama, neliniştea populaţiei din Basarabia, Bucovina, Moldova sunt lesne de înţeles. Sunt vii în memoria tuturor cele îndurate de populaţia din Bucovina de Nord şi Basarabia în timpul ocupaţiei sovietice din anul 1940. Aceste motive au determinat categoriile sociale cele mai expuse să se retragă din faţa urgiei. Astfel, numeroase familii de preoţi, învăţători, militari, funcţionari ,etc. şi-au părăsit casele şi agoniseala de o viaţă luând cu ei atât cât se putea duce şi au plecat cu trenuri supraaglomerate, în bejenie. Şi cei mai mulţi s-au oprit la limita extremă a ţării, aproape de graniţa de vest. Copii acestora, de vârstă şcolară, au fost nevoiţi să-şi întrerupă cursurile. Şcolile le-au eliberat adeverinţe care atestau calitatea de elevi şi clasa în care erau. Aşa se face că o mare parte dintre aceste familii au împânzit satele din Banat. Din ce cauze, de preferinţă satele şi nu oraşele? Pentru că bănăţenii, oameni avuţi şi primitori, au case mari iar familiile lor nu sunt numeroase. Căci, pentru a nu se risipi averile, bănăţenii nu fac mulţi copii. Cei din ceata de la gârlă, după ce s-au zbenguit şi scăldat în voie, împinşi de oboseală, foame şi căldură, şi-au luat fiecare cărţile şi caietele de pe mal şi au purces în grabă la casele de gospodari, unde familiile lor erau găzduite. Căci toţi erau copii de refugiaţi din partea de est a ţării. Dar ce fac cu cărţile şi caietele acum în plină vacanţă mare?.! O profesoară cu suflet mare, de asemenea refugiată, înţelegându-şi menirea, a hotărât să se ocupe de aceşti copii care şi-au întrerupt şcoala. Era o femeie energică şi corpolentă, contrastând cu o voce caldă, ce trăda multă bunătate sufletească. Un zâmbet larg şi o privire blândă din spatele unor ochelari cu lentile groase de miop îi învăluia pe toţi. A intervenit la primăria satului explicând situaţia acestor copii şi a obţinut aprobarea să organizeze în localul şcolii, acum liberă, cursuri de vară pentru ei. Şi astfel, adunaţi de câteva ori pe săptămână, ajutată de încă o profesoară inimoasă, a ţinut ore de gramatică, literatură, istorie, ştiinţele naturale, matematică. Nu era tot ce-ar fi însemnat un învăţământ normal, Dar era nespus de mult faţă de

Page 17: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

13

alternativa ca aceşti copii să piardă legătura cu şcoala şi obişnuinţa de a învăţa. În toamnă au fost acceptaţi, la liceul din Lugoj, unde s-au organizat clase paralele pentru refugiaţi”.

„Vacanţa de elev LEH (19431949)” scrisă de colegul Valter Vasile Olariu, în nr. 16/2005, unde prezintă vacanţele de elev, descriind totodată şi refugiul părinţilor în martie 1944: „A doua vacanţă mare a durat 18 lini; clasa a II-a s-a terminat în a doua jumătate a lunii martie 1944 urmând ca Rădăuţiul să fie ocupat de sovietici. Mama hotărâse să rămânem în oraş, dar în ultimul moment am plecat cu unul din ultimele trenuri care au părăsit gara mare. Cu o intervenţie a unui cunoscut am găsit locuri într-un vagon de marfă, deasupra unor lăzi cu muniţie; trenul avea vreo 20 de vagoane încărcate cu muniţia garnizoanei din Rădăuţi şi mai rămăsese ceva spaţiu în ultimele două vagoane, unde au încăput 8–10 familii de rădăuţeni. Mi-amintesc că am plecat pe o vreme urâtă, cu zăpadă, cu un tren, care de-abia se târâia, făcând 10 zile până la Ploeşti, unde a ajuns exact pe 5 aprilie 1944, când au început bombardamentele anglo-ameriane asupra văi Prahovei. Am fost astfel un participant pasiv la război, stând într-un şanţ la vreo 50 de metri de bomba care era trenul nostru. Ce s-a întâmplat atunci e greu de descris: explozii după explozii, fum gros,. Ceaţă artificială pentru camuflaj, baloane captive de care atârnau lanţuri ca să încurce eventuale treceri de aparate, zgomotul continuu al antiaerienei, paraşute cu aviatori căzând şi aşteptarea, în panică, a eventualei loviri a trenului. Nu s-a întâmplat aşa ceva, dar imediat ce s-a anunţat terminarea atacului, mărfarul în cauză s-a transformat în rapid şi am ajuns la destinaţie(Târgu–Cărbuneşti, judeţul Gorj) în 30 de ore, fără ca să oprească în vreo gară(numai pe câmp) Prin gări se trecea cu viteză mică şi în câteva din ele am văzut trenuri cu prinzonieri anglo-americani. Erau trataţi cred că mai bine ca noi cei care eram în vagonul de marfă, buluciţi în faţa uşii, iar ei aveau la dispoziţie vagoane Pullman şi jucau cărţi, iar vagoanele restaurat le serveau masa. Noi mâncam din traistă, iar la Ploeşti(în gara Ghighiu) unde am fost cantonaţi am văzut prima echipă de cucoane, care împărţeau merinde pentru refugiaţi. Am ajuns în localitatea de vacanţă(com Babu, Gorj) exact de Sf. Paşti, nu ţin minte că în perioada 40, 50 să fi căzut aceste sărbători în luna mai, aşa cum se întâmplă acum adesea”.

„Odiseea refugiului” trăită şi scrisă de Ştefan Rotaru, şi anume „Începând cu data de 28 martie 1944, a început calvarul părăsirii casei, a liceului şi a oraşului şi refugierea în sudul ţării, urmare retragerii unităţilor militare germane din zonă şi a apropierii armatei sovietice. Din această cauză o mulţime de familii, s-au îmbarcat în ultimul tren, format din vagoane pentru vite, cu un minim de bagaje de mână. În ultimul vagon era o subunitate de genişti militari, care aruncau în aer toate podeţele, inclusiv podul de cale ferată de la Dorneşti. În astfel de vagoane pentru vite, în care aerul rece de iarnă circula în voie şi de unde am contactat o viroză pulmonară cronic, care m-a marcat pe viaţă, am ajuns în gara Iţcani, unde am stat câteva ore, până am plecat spre interiorul ţării. În perioada cât am stat în gara Iţcani, soldaţi germani au spart depozitul de zahăr de la fabrica de zahăr din Iţcani, vânzând către persoanele din tren zahărul furat. După război în această clădire, s-a amenajat o fabrica de încălţăminte. Calvarul acestei călători, avea pentru noi ca ţintă să ajungem la Ianca gară. În consecinţă cu acest tren am călătorit până în gara Râmnicu Sărat, de unde cu alt tren de refugiaţi am plecat spre Brăila, oprindu-ne în gara Ianca, unde unchiul meu, administra încă din anul 1938 depozitul de petrol din Ianca Gară, având nu departe un aerodrom militar şi care venise de pe front pentru refacerea unităţii militare, decimată la ieşirii acesteia din încercuirea de la Cotul Donului. La Ianca Gară, am stat până în date de 5 aprilie 1944, când am plecat tot cu un tren de refugiaţi la Bucureşti, pentru ajunge la Târgovişte. Din această călătorie, am rămas cu nişte coşmaruri, datorită faptului că am intrat în Gara de Nord din Bucureşti, după ce aceasta a fost bombardată, cu o zi înainte, respectiv în data de 4 aprilie 1944, de către aviaţia anglo-americană. Am în minte o serie de imagini de groază şi anume: în triajul din Griviţa, bombele au lovit un tren de marfă încărcate cu vite evacuate din Basarabia şi care au murit arse, din care cauză era încă fum şi mirosea groaznic a carne arsă; în Gara de Nord. erau mii de refugiaţi îngroziţi, care plângeau, unii fiind încă răniţi, printre care circulau persoane în halate albe şi cu semnul crucii roşi; pe strada Griviţei, în faţa Gării, un tacxiu era proiectat de suflul unei explozii, pe balconul de la etajul unu a unui bloc, vizavi de magazinul Sora. După multă aşteptare, am plecat în continuare cu un tren de refugiaţi la Târgovişte, unde am fost imediat hrăniţi şi apoi cazaţi pe o stradă din vecinătatea cetăţi, la o familie cu numele de Popescu, care avea un fiu pe front.

Page 18: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

14

Din Târgovişte, am următoarele amintiri: expunerea în centrul oraşului a unui tanc sovietic lovit pe front de armata română; întâlnirea cu un ofiţer român din Rădăuţi, ce a reuşit să iasă din încercuirea din Crimea, pentru care avea pe braţul stâng o banderolă pe care era desenată conturul Crimei; nenumărate alarme aeriene, pentru care familiile se ascundeau în pivniţa casei, iar noi copii fugeam afară spre groaza părinţilor, pentru a vedea şi număra avioanele care zburau. După o lună, am plecat din Târgovişte spre Târgu Jiu, unde mama mea era repartizată cu serviciul la Camera Agricolă din localitate, tot cu un tren de refugiaţi În această deplasare am trecut prin gara Craiova care fusese de curând bombardată, iar între Craiova şi Filiaşi ne-a prins o alarmă aeriană, pentru că pe deasupra trecea o formaţie de bombardiere şi din care cauză toată lumea fugea pe câmp din vagoane, îngrozită şi ţipând de frică. Din fericirea trenul n-a fost nici bombardat şi nici mitraliat. În Târgu-Jiu, am ajuns în seară de 21 mai 1944, fiind cazaţi iniţial la o familie, unde soţul fiind Constantin, iar soţia Elena, îşi sărbătoreau ziua onomastică. Aici am fost primiţi şi trataţi ca nişte prieteni apropiaţi. Această familie avea casa undeva apropiat de cişmeaua Sândoveanu, ??!! După scurt timp, am fost cazaţi într-o casă nelocuită, ce era situată în cartierul din spatele gării CFR., având în spatele casei o linie de cale ferată, după care, peste linia de cale ferată, era un teren viran, unde era amplasat monumentul „Coloana Infinitului” a lui Brâncuşi şi totodată acolo erau săpate tranşee de apărare aeriană, unde noi copii ne jucam de-a războiul. În Târgu-Jiu, la Liceul „Tudor Vladimirescu” am continuat cursurile clasei a II-a de liceu,(neterminate la Rădăuţi din cauza refugiului), unde era constituită o clasă numai din elevi refugiaţi din Basarabia şi Bucovina. Iniţial, cursurile s-au desfăşurat în clădirea liceului, dar din cauza faptului că între timp, o parte a clădirii liceului a fost amplasat un spital militar evacuat din Basarabia, cursurile noului an şcolar s-au desfăşurat în incinta Liceului Comercial, care avea sediu, în aproprierea parcului unde era amplasată „Coloana infinitului” a lui Brâncuşi. Din această perioadă şi până la 23 august 1944, îmi aduc aminte că orele de curs se desfăşurau dimineaţa, care însă se întrerupeau de regulă, în jurul orelor zece, din cauza alarmelor aeriene determinate de trecerea avioanelor anglo-americane, care se îndreptau spre Ploeşti. Din această cauză, noi plecam de la cursuri şi ne duceam în lunca Jiului la scăldat, unde stăteam până la întoarcerea lor, pentru a le număr. Urmare acestor nenumărate „şedinţe” desfăşurate pe malul Jiului am învăţat să înot, m-am bronzat şi am „descoperit” că albia râului avea la bază un stat de argilă, pe care noi stând în picioare, curentul apei ne ducea ca pe un tobogan, pe o distanţă de 1–2 km.. Am văzut cum arată un butoi gol de benzină de avion, care a fost aruncat şi a căzut în parcul din jurul „Coloanei infinitului”, provocând panică, fiindcă se credea că este o bombă; M-am întâlnit cu doamna Ropceanu Valeria, profesoară de limba italiană şi română de la liceul „E.Hurmuzache”, sub acoperişul bisericii Sfinţi Apostoli, de pe strada Eroilor, unde amândoi ne-am adăpostit din cauza unei ploi scurte de vară. După ce am saluta-o, m-a recunoscut, de oarece la liceul din Rădăuţi a predat uneori şi limba română la clasă noastră .Deoarece ploaia ne udase complet, înainte de-a ne adăposti, am plecat la gazda unde locuia şi unde eu fiind bine udat, m-a tratat, ca să nu răcesc, cu un păhăruţ de lichior. După aceia, am aflat că s-a măritat, fiind foarte frumoasă, cu un ofiţer superior, ce era fiul directorului unei bănci din Tg.-Jiu. Am, reîntâlnind-o în Bucureşti, când eram student; Am văzut tunurile germane renumite pentru mărimea şi puterea lor, cu care armata germană a bombardat poziţiile de apărare ale Sevastopului. Aceste tunuri erau îmbarcate pe nişte vagoane de cale ferată, ce erau staţionate în gara din Tg.-Jiu în drumul lor de retragere de pe front; Într-o zi, am auzit o alarma aeriană şi am văzut nişte dube mari, închise, care treceau în viteză mare prin oraş. Ulterior s-a aflat că cu aceste dube s-a evacuat tezaurul băncii naţionale de la Bucureşti, şi care a fost adăpostit într-o galerie din incinta mănăstirii Tismana, fiind păzită de o unitate militar din regimentul de gardă regală, pe care i-am văzut când a avut loc o excursie la mănăstire, unde am văzut-o şi auzit-o pe cântăreaţa Maria Tănase; Începând cu luna iulie 1944, am locuit, în centru oraşului pe strada principală la o familie de nemţi, cu numele de Biron, care avea o clădire stil vagon, unde la parter cu faţa spre stradă, avea o prăvălie de mobilă şi „tronuri”, adică sicrie, iar la etaj, stătea toată familie, unde şi noi, am fost cazaţi într-o cameră; În ziua de 12 august 1944, şi tot în timpul unei alarme aeriene, am văzut maşini circulând cu mare viteză prin centrul oraşului şi ajungând acasă am aflat din comentariile gazdei, că a evadat un mare conducător comunist (ulterior s-a aflat că era vorba despre Ghe. Gheorghiu Dej) din lagărul de deţinuţi politici de lângă Târgu Jiu. Cu această ocazie am aflat că acest lagăr a fost construit de militari polonezi, refugiaţi în 1939 în România,

Page 19: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

15

Din perioadă august 1944–iunie 1945 îmi aduc aminte de următoarele evenimente: Eliberarea deţinuţilor politici din lagărul de la Târgu Jiu; Venirea unei unităţi militare sovietice în Târgu Jiu, având comandamentul cazat pe strada principală, nu de parte de casa unde locuiam noi; Eliberarea prizonierilor sovietici care lucrau pe moşiile din jud. Gorj, şi urmărirea şi împuşcarea, chiar în parcul de pe malul Jiului de către poliţia militară sovietică, a foştilor prinzonieri, care nu s-au reîncadrat în armata sovietică şi s-au dedat la jafuri şi violuri; Instruirea în fiecare zi, în piaţa de lângă podul de peste Jiu, a unui pluton sovietic, format numai din femei; Venirea din Transnistria, a unei şatre de ţigani nomazi, originari din Spania, pe care evenimentele războiului civil, i-a adus în Franţa şi de acolo în Româna unde au fost internaţi; În toamna anului 1944, în timpul unei ore de curs, urmare armistiţiului din 23 august 1944, am fost ridicaţi cu toţii de o patrulă sovietică şi duşi la sediul Comisiei aliate de control, dar compusă numai din ofiţeri sovietici, unde părinţii au fost somaţi să se întoarce în Basarabia şi Nordul Bucovinei Eu am fost scos din lot, pentru că mama mea a demonstrat cu acte, că în perioada 1931–1940, atât eu ,cât şi ea, am trăit şi continuat şcoala şi respectiv serviciul în Rădăuţi; Ridicarea populaţiei germane din zonă şi internarea lor obligatorie, în fostul lagăr de deţinuţi politici din Târgu-Jiu. În aceste împrejurări am însoţit pe gaza noastră, care a dus alimente şi îmbrăcăminte unor rude internaţii în lagăr şi am văzut cu această ocazie lagărul; Îmbolnăvirea mea de plămâni, când erau cât pe ce să „închin steagul”; Bucuria de-a mă întâlni şi de-a sta chiar împreună în timpul examenelor cu Lungu Ştefan, colegul de clasă din Rădăuţi, a căror părinţi erau refugiaţi în Târgul Cărbuneşti; Asistarea ca spectator la manifestările politice din Piaţa centrală din Târgu-Jiu, din februarie 1945, împotriva guvernului Rădescu, precum şi cele din ziua de 1 MAI, din parcul central al oraşului”;

„Calvarul evacuării”, descrisă de colegul Constantin Nichitean în nr.33/2011 în care descrie modul cu au fost evacuaţi forţat din satul de baştină de către soldaţii sovietici, astfel:.„Ultimul război mondial a adus multe necazuri românilor, dar cele mai mari necazuri le-au avut cei di Bucovina atât ocupată cât şi neocupată. În primăvara anului fatidic 1944, populaţia din fostul judeţ Rădăuţi era agitată din cauza aproprierii frontului. Din acest motiv şcolile şi-au încetat activitatea cu două luni mai devreme, în ultima decadă a lunii martie. Arhivele instituţiilor importante au fost evacuate în partea de sud a ţării. În trenuri supraaglomerate, familiile de intelectuali se refugiau cu un minim de bagaje. Ţărani satelor au rămas pe loc. La scurt timp după plecarea ultimului tren, oraşele şi comunele judeţului au ajuns teatrul scenelor de război. Se auzea tot mai aproape zgomotul împuşcăturilor, a maşinilor urmăriţilor şi a urmăritorilor. Nemţii, simţind răsuflarea ruşilor în spate, au început să se retragă spre apus, incendiind podul de lemn ce asigura trecerea peste râul Suceviţa din comuna Marginea. După câteva ore au sosit şi ruşii. Neîndrăznind săi urmărească pe nemţi prin zonele împădurite, au ocupat comuna, pregătindu-se de rezistenţă în caz de atac. Considerând-o linie de front, ne-au obligat pe cei rămaşi, copii, femei, bătrâni să săpăm tranşee de apărare pe întreg teritoriul comunei. Neavând încredere în fidelitatea localnicilor, au hotărât evacuarea comunelor Marginea, Horodnicul de Sus şi de Jos, Volovăţ, Suceviţa, Voivodeasa, Vicovul de Sus şi de Jos, Solca şi altele. Ne-au somat să părăsim casele în 24 de ore, cu indicaţia de a lăsa porţile descuiate. Lipsiţi de orice alternativă, fiecare familie şi-a pregătit mijlocul de deplasare. Acestei situaţii a încercat să-i facă faţă şi familia mea: mama,cu 6 copii, cu vârste cuprinse între 1 şi13 ani. cel mai mare fiind eu. Despre tata , plecat pe front, nu ştiam nimic. Norocul nostru a fost faptul că dispuneam de cal şi căruţă, deasupra căreia, în timpul nopţii am instalat un coviltir. Dimineaţa am încărcat-o cu strictul necesar de haine şi alimente, peste care s-au aşezat fraţii mei şi aşa am pornit în exod. În urma căruţei, ne urmau legate două vaci. Trecând prundul Suceviţei, am fost dirijat să ne îndreptăm în partea vestică, prin Volovăţ Înainte de a părăsi Marginea, am poposit o noapte la o rudă care locuia în aceste părţi. În zonă erau adunaţi pe toloacă, o mulţime de oameni hotărâţi să nu plece mai departe. În această situaţie, ruşii au înconjurat grupul de opozanţi, intimidându-i cu rafale de armă, trase vertical. Nereuşind să-i convingă nici aşa, au procedat la luarea de ostatici, cu ameninţarea că-i împuşcă dacă nu pleacă. Convinşi că nu e de glumă, oamenii au renunţat să se mai împotrivească iar ostaticii au fost eliberaţi Privind cu jale în urmă, neştiind dacă vor mai avea unde să se întoarcă, convoaiele de căruţe trase de cai sau vaci au pornit pe traseul Volovăţ, Badeuţi, Satu Mare, Grăniceşti, până la Şerbăuţi. Noi ne-am oprit aici dar alţii au mers mai departe. Am găsit adăpost în şura unui gospodar de origine ucraineană. O parte din locuinţa sa era ocupată de un grup de ofiţeri ruşi,

Page 20: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

16

printre care îmi amintesc şi de o femeie în uniformă. Zilnic mergeam cu vacile şi calul la păscut pe un loc de păşunat de la marginea pădurii. Odată , mi-am tăiat un băţ de alun pe care l-am decorat cu briceagul. Am crestat dungi orizontale şi verticale paralele, după care am înlăturat coaja din loc în loc, obţinând pătrăţele albe,şi negre ca la jocul de şah. La întoarcere băţul i-a atras atenţia unei doamne refugiate care mi l-a solicitat pentru fiul ei de 7–8 ani. I-am oferit fără nici o pretenţie, dar doamna mi-a băgat în buzunar câţiva lei. - Aceştia au fost primii mei bani câştigaţi. Din cauza curentului din şură, m-am tratat de un abces dentar ale cărui urme se văd şi astăzi. Nu ne-am putut plânge de ospitalitatea gazdei. După circa o lună am plecat de acolo traversând localităţile Calafindeşti, Botoşeniţa Mare, Botoşeniţa Mică, după care ne-am oprit la Badragi, la marginea unei păduri, sub un stejar uriaş, unde am rămas vreo două săptămâni. În această perioadă m-am doftoricit la un deget zdrobit cu frunză de platagină. Evenimentul s-a întâmplat în timp ce puneam o piatră la roată, în spatele căruţei, la urcarea unui deal când de oprea calul. La această manevră, din neatenţie, mi-am prins degetul mijlociu de la mâna dreaptă sub piatra presată de roată. Mi-a căzut unghia dar degetul s-a vindecat. De aici ne-am deplasat în satul Bălineşti, comuna Grămeşti, la 13 kilometri de oraşul Siret. Acesta a fost ultimul refugiu, după circa 80 de kilometri parcurşi de la plecarea de acasă. Am fost adăpostiţi la un gospodar ce-şi avea locuinţa în apropriere de biserică, monument medieval de arhitectură, construit în perioada 1493–1499, ctitorită de Ion Tăutu, logofătul Moldovei. Biserica păstrează fresce interioare din epoca lui Ştefan cel Mare, realizate de ieromonahul Gavril în care apare şi portretul ctitorului, iar în exterior este decorată cu ceramică policromă. Chiar dacă nu ştiam lucrurile acestea pe atunci, biserica mi-a rămas în amintire. Animalele le păşteam în linca Siretului din apropiere. Într-o zi, scăldându-mă, am fost în pericol de înec. Cu greu m-am smuls din curentul ce mă trăgea la fundul apei. În timp ce eu făceam baie, vacile au găsit în luncă trifoi, pe care ş-au păscut de zor. Eu, văzând că una dintre ele este anormal de umflată, le-am dus în curtea gazdei. Acesta, om cu experienţă, a interveni înfigând briceagul în stomacul vacii. În gaura făcută a introdus o mică ţeavă prin care au ieşit gazele acumulate, salvând-o de a fi sacrificat .

„Amintiri” în care colegul Arcadie Lungu descrie în, nr. 10/2003, modul în care au fost evacuaţi forţat din satul de baştină de către soldaţii sovietici, precum şi lupta pentru existenţă, din anul 1945, urmare secetei; când recolta a fost slabă şi nu se găsea nici grâu şi nici porumb:„La 22 iulie 1941 a început al doilea război mondial. Majoritatea bărbaţilor din satul nostru Marginea au plecat pe front, printre care şi tatăl meu. În sat au rămas femeile, bătrânii şi copii, care au trebuit să ducă greul gospodăriilor. După victoriile de la începutul războiului (1941–1942) au început înfrângerile şi retragerile, frontul apropiindu-se de hotarele ţării noastre. Îmi amintesc că în primăvara anul 1944 se făcea retragerea trupelor germane prin livezi şi nu după mult timp au apărut şi soldaţii sovietici. Frontul apropriindu-se de satul nostru, ne-au scos pe toloacă la săpatul tranşeelor. Apoi s-a hotărât evacuarea satului. Am adunat tot ce aveam într-o căruţă trasă de două vaci, am luat şase oi, iar restul a rămas acasă. Toţi locuitorii s-au adunat în partea de jos a satului într-o poieniţă şi au hotărât să nu părăsească satul. Au sosit şi soldaţi sovietici cu conducerea satului, au parlamentat până seara, când au sosit mai mulţi soldaţi. Aceştia au înconjurat mulţimea şi au început să tragă cu armele automate în sus, apoi au luat cca.15–20 bărbaţi pe care i-au dus la şcoală şi i-au ţinut acolo până dimineaţă când le-au dat drumul cu condiţia să părăsească satul. Am fost îndrumaţi spre satul Şerbăuţi din jud. Botoşani, unde am fost cazaţi la un gospodar. În fiecare dimineaţă, noi copii, mergeam cu oile ş vacile la păscut într-o pădure. Într-o zi oile au ieşit din pădure şi au fost luate şi duse în salt sat. Din 30…40 de oi a rămas doar o singură oaie rătăcită. A fost un scandal enorm, eu fiind principalul vinovat.. De la Şerbăuţi am plecat în satul Zvoriştea, pe malul Siretului, unde am lucrat la un gospodar la treieratul grâului cu îmblăciul, împreună cu tata. Am lucrat toată ziua pe o căldură foarte mare , am băut foarte multă apă şi m-am îmbolnăvit”

N.B Caz similar cu a colegului Pantelimon Chirilă din Tereblecea, din anul 1940, s-a întâmplat, dar în 1944, cu familia colegei Agripina Olaru (Nicolau), născută tot în Tereblecea, care a rămas sub ocupaţia sovietică, fiind deportaţi, tatăl în Dombas iar mama în Irkuţk iar ea cu sora mai mică s-au refugiat la Rădăuţi. În acest sens prezentăm articolul intitulat: „Directoarea Constanţa Georgescu= Mihai Viteazul”, redat în nr. 24/2008, din INFO 50:

„Eram elevă la Liceul Comercial din Cernăuţi, în clasa I-a pierdusem doi ani din cauza „tovarăşilor din răsărit”.Am ajuns la Rădăuţi în clasa a III-a venind din Cernăuţi de la Liceul

Page 21: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

17

Comercial şi după un examen de diferenţă, am fost admisă la Liceul „Elisabeta Doamnă”. Deoarece clădirea liceului de fete era în reparaţii, noi urmam cursurile la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” (N.n doar în perioada 1944–1945, cu elevii şi elevele care erau în Rădăuţi, fiindcă părinţii nu s-au evacuat în sud-vestul ţării).„În timpul liceului, eu lucram pe bani, la împletitul de pulovere, întrucât plăteam internatul ca şi celelalte eleve, şi nu vroiam să se ştie că eram refugiat,(eram cu sora mea mai mică, care avea 13 ani)de frică să nu fim trimise înapoi la ruşi Într-o zi sunt chemată la miliţie să aduc adeverinţă că în anul 1940 eram în România şi nu sub ocupaţia sovietică. În luna martie 1949, în şedinţa de unificare a UAER-lui cu UTM - ul, aflu că mama mea a fost deportată la Irkuţk. Am plâns cu hohote, în timp ce în sală se aplauda””

N.B. După absolvirea liceului în 1950, din cauza situaţiei materiale precare se angajează ca funcţionară la exploatarea forestieră din Brodina, unde în scurt timp se îmbolnăveşte de meningită., fiind internată la spitalul din Rădăuţi. La externare pleacă la un spital din Bucureşti, care i-a interzis să facă eforturi intelectuale timp de 11 ani. Din această cauză, pleacă la naşii ei de botez, respectiv familia Aurite Vasile, din Tereblecea, care era refugiată în comuna Grabaci, jud. Timişoara. În anul 1951 regimul comunist a deportat pe toţi refugiaţi din nordul Bucovinei şi Basarabia, care erau în această comună, inclusiv şi pe ea, în câmpia Bărăganului, respectiv la Urleasca lângă Brăila, unde se îmbolnăveşte datorită condiţiilor de existenţă, locuiau în bordeie în plin câmp, fiind internată la un spital din Brăila. Din spital pleacă la Bucureşti la o soră a mamei, unde după 15 ani reuşeşte să termine Facultate de Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti(vezi medalionul profesional, redat în Partea a II-a,Cap.I)

P.S. Pentru a încheia, acest capitol dureros din viaţa-noastră şi nu numai, redăm articolul „Un drum şi multe nădejdii”, din nr.35/2011 fiind un fragment din romanul „Refugiaţii”,

scris de Prof. Vasile Ţigănescu: „O palidă lumină pătrundea în camera când se trezi Iancu Norin. Ridică perdeaua şi se uită prin fereastră. Pe cer , maldăre de nori şi pete senine abia înviorate de lumina dimineţii. Peste apa Siretului se aşezase greoaie o pânză ceţoasă. Vremea îl linişti. Totuşi îţi simţea sângele repezindu-se în zvâcniri. - Îl excita o înfrigurare lăuntrică ca în clipa tragerii unui loz mare la loterie:câştigă sau nu câştigă. Doamne,,,,,de mi-aş vedea lucrurile salvate. Undeva în el tremurau presentimente nelămurite. Se îmbrăcă repede şi,m fără să se spele, ieşi din casa familiei Mură pe vârful picioarelor. Cu pas grăbit se îndreptă spre Plai. - Pe şosea, noro şi băltoace. Pete pufoase de aburi se ridicau încet din pădurea întinsă pe povârnişul dealului Humăria.

Când primele raze ale soarelui inundau valea Siretului, profesorul, reîntors, intra cu căruţaşul în ogradă. Fără să mai intre în casă, se apucă de lucru.

Cantorul apăru în cerdac şi-i dădu bineţe. - Să mă ierţi c-am început cu noaptea-n cap să umblu prin şura dumitale.. - Şura mea…îmi vine să cred că nimic nu e al meu; nici casa, nici grădina, nici pământul.

Parcă mi-aş fi făcut gospodăria ca într-un vis şi tot ca într-un vis aş fi trăit aici, . - Cu comuniştii ăştia , ce altă impresie poţi avea??. - E adevărat;da nu de asta am spus aşa, ci pentru că plecăm şi noi cu dumneata - Cum??? Plecaţi??? - Vorbeşti înadins, domnu cantor??se amestecă mirat ţăranul. -- Da. M-am tot sfătuit cu nevastă-mea până la o bucată de noapte şi ne-am hotărât să

fugim şi noi. Tot atâta ! ce-a fi, a fi…Bine că plecăm împreună. - Apoi, noi cum---,numai cu preotul rămânem ? -Da… Ce să fac? Am noroc că nu mi-am dat ieri calul din mână. O seamă îmi dădeau pe

el cât nu face, numai să li-l vând. Cu tot îndemnul profesorului de a grăbi plecatul, familia Mură, întârzia. Un lucru cât de mic,

o amintire sau ceva scăpa cu vederea frigurile pregătirii, îl făcea să răscolească odăile, podul, pivniţa. Uneori, stăteau nedumeriţi ce să aleagă pentru o singură încărcătură.

Cantorul îşi făcea cruce, puse mâna pe hăţuri şi, înainte de a-ş îndemna calul, mai cuprinse o dată casa,grădina, şura şi ograda într-o privire cercetătoare de bun gospodar. Ochii se înnegurară.

Doamna Mura, mergând alături de copilă , în urma căruţei, se văieta printre sughiţuri: aveam colţişorul nostru….lucruşoarele noastre…căsuţa noastră în ochii ei, cu privirea dusă înainte, în neştire, sufletul părea să orbecaie fără cale şi fără sprijin.

Page 22: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

18

Ceaţa lăptoasă de pe Siret se ridicase în nouraşi subţiri, albicioşi -Maldărele de nori, mai înălţate, se micşorară; se mai răriră şi se mutau încet spre miazăzi. Ici şi acolo, pe ogoare, ţăranii îşi vedeau de munca lor. Piuitul câtorva rândunele, glasuri de copii cu vite pe imaşuri, câte un harsait şi clinchet de coasă sub sletuiri de cute, se răspândeau de pe fâneaţa ascunsă după perdeaua de sălcii a părăului Dubovăţ Păreau să arate că nimic nu s-a schimbat, că, în afară de şoseaua naţională singurul spaţiu întins şi îngust în lungul căruia rătăceau umbre rele, un duh al tristeţii şi al deznădejdii, chipuri şi năluciri de glasuri străine şi monştri grohăind în neostoita iţire, deşi acum nu se vedeau iar viaţa se depăna aproape n o r m a l.”

N.B. Romanul „Refugiaţii” cuprinde date autobiografice din viaţa şi activitatea prof. Vasile Ţigănescu. În cuprinsul romanului, găsim descrise cu talent şi farmec deosebit, episoadele de viaţă trăite de către toţii cei care ne-am „refugiat”.

Deşi manuscrisul a fost terminat în decembrie 1940, cartea a trebuit să fie ascunsă şi să aştepte 37 de ani pentru a putea fi editată în anul 1977, de către Prof. M.Pânzaru, din Rădăuţi..

Page 23: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

19

d). Perioada cursurile liceale din toamna lui 1945 şi până în iunie 1950 În această perioadă, majoritatea colegilor şi colegelor s-au întors din calvarul refugiului şi al

evacuărilor forţate, fiind marcaţi la revenirea în locurile natale, de următoarele evenimente: 1. Desfiinţarea de către armata sovietică a ecartamentului românesc a căii ferate pe linia

Dorneşti- Mărăşeşti, şi înlocuirea ei cu linie ferată cu ecartament lărgit pe care circulau locomotive şi vagoane ruseşti. Din această cauză revenirea la Rădăuţi din refugiul din sudul ţării se făcea cu trenul de la Bucureşti la Iaşi şi apoi la Dorohoi, iar de la Dorohoi, deplasarea se făcea la Rădăuţi cu căruţele. Trenul de la Dorneşti la Rădăuţi nu circula fiindcă podul de cale ferată peste apa Sucevei, era aruncat în aere încă din 28 martie 1944,

2. Imaginile deplorabile a locurilor de baştină şi a gospodăriilor, după întoarcerea din evacuare sau din refugiu, când au găsit casele şi gospodăririle prădate şi chiar arse şi munca pentru refacerea acestora, sau găsirea unor noi locuinţe.

3. Izbucnirea epidemiei de tifos exantematic. 4. Lupta părinţilor pentru asigurarea hranei, a condiţiilor de trai şi a învăţăturii, urmare

războiului şi a secetei din anii 1946-1947 agravată şi de politica de jaf a ocupantului sovietic. Din această cauză mulţi părinţi ai colegilor noştri, în special cei de la ţară, plecau (uneori şi cu copii), la muncă, în căruţe trase, de regulă de vaci, de oarece cai au fost rechizionaţi în timp de război. Se întorceau în toamnă cu câţiva saci de porumb sau grâu. Cei fără vite plecau în sudul ţării cu „trenurile foametei”, pe acoperişul vagoanelor, unde ziua se „coceau de căldură”iar noaptea tremurau. Acolo efectuau munci pentru câţiva saci de porumb sau de grâu.

5, Acţiunile de rezistenţă armată din munţi a lui Macoviciuc Vladimir, Cenuşă Constantin, Vatamaniuc Ion şi Motrescu Vasile. aflate din discuţiile dintre părinţi, rude şi prieteni acestora, precum şi din vederea fotografiilor privind împuşcarea lui Macoviciuc Vladimir, în ziua de 8 iulie 1946, care erau afişate pe un panou în centrul din Rădăuţi,,. 6. Manifestările politice de stradă pentru susţinerea monarhiei, cum au fost, spre exemplu cea din 25 octombrie 1946, urmate de bătăi, arestări nocturne şi întemniţării în închisori şi lagăre de muncă, nu numai a părinţilor şi bunicilor noştri, ci chiar din rândurile elevilor din liceu şi de clasă, cum a fost cazul colegului nostru Iancu Robu,

7, Înregimentarea elevilor în organizaţia politică a elevilor, respectiv, Uniunea Asociaţilor Elevilor din România –UAER, înfiinţată în august 1946 şi implicarea lor în diferite acţiuni politice propagandistice.

8. Întoarcerea evreilor din lagărele din Transnistria şi integrarea acestora în verigile principala şi de decizie în aparatul administrativ, economic, cultural, învăţământ şi politic, local.

9. Integrarea tinerilor evrei, inclusiv elevi, în organizaţia Tineretului sionist, care avea sediul în clădirea unde funcţiona cinematograful Unirea, vizavi de Templul Evreiesc.

10. Organizarea unui întreg comerţ cu conţinutul pachetelor de ajutor american. Atunci în liceu, în pauză se mânca ciocolată, se bea lapte praf şi se fuma ţigări Camel, fiind parfumate şi cu un gust dulceag, având pe coperţile pachetului de ţigări imaginea unei cămile.

11. Plecarea începând cu anul 1947, a evreilor din Rădăuţi şi a unor colegi, în special în Israel’ şi America Latină

12. Nenumăratele accidente, din care unele mortale, ca urmare a procurării de armament şi muniţii de război, din diferite locaţii, inclusiv din piaţă, unde un pistol se putea procura in schimbul a 2-3 kg. de mălai. Cu acest armament se făceau adevărate concursuri de tir în special în vechiul parc, numit „Grădina de tir”, unde erau, săpate nişte tranşee, din timpul războiului. Urmare acestei situaţii, a avut loc un proces, în anul şcolar 1946/1947, când eram elevi în clasa V-a, pentru folosirea ilegală a armelor de către elevi, în care aceştia au fost achitaţi de judecătorul Zelenin, tatăl colegului Zelenin Grigore.

13 .Reformarea învăţământului liceal din luna mai 1948, prin desfiinţarea clasei umane, spre disperarea celor care nu se împăcau cu ştiinţele exacte şi prin eliminarea unor materii, ca de exemplu: limba latină, limba germană, limba italiană, logica, unii clasici ai literaturii române etc., în care am fost educaţi în anii de liceu şi introducerea limbii ruse, a marxism-leninismului, a cenzurării literaturii române, denaturarea istoriei României şi eliminarea din manuale, a istoriei Bucovinei şi Basarabiei, cât şi a denumirilor lor istorice.

Page 24: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

20

14. Cenzurarea cărţilor din vasta bibliotecă a Liceului şi arderea cărţilor considerate de politruci, ca ne fiind în spiritul noilor principii de educaţie sovietică. Una din cărţi, având titlul „Tratat de vinificaţie” scrisă de dr.Josef Bersh, în anul 1889, având 780 de pagini fiind editată la Viena, în alfabet gotic, a fost recuperată din cenuşa rugului de către colegul nostru Nicolae Pomohaci, care a dus-o acasă la Marginea şi a ascuns-o sub o grindă., regăsind-o deabia în anul 1965, ,când era deja conferenţiar la Institutul agronomic din Bucureşti.

15 Atragerea elevilor în şcolile militarea de ofiţeri, cu durată doar de 6 luni, fără a fi absolvenţi de liceu,cum a fost cazul colegului nostru Sudor Ştefan. La o şcoală de ofiţeri a vrut să meargă şi colegul Ştefan Rotaru, numai că a avut norocul că directorul adjunct al liceului, d-ul Gutter C-tin, aflând cauza pentru care nu s-a dus să dea teza la geografie, i-a tras elevului Rotaru, două perechi de palme şi un picior în fund, spunându-i că întâi să termine liceul şi după acea poate să se facă şi ofiţer, fiindcă şi acolo trebuie să ştii geografia României.

16. Desfiinţarea Uniunea Asociaţilor a Elevilor din România –UAER, prin integrarea acesteia în martie 1949 în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor, şi arestarea preşedintelui UAER , pe liceu, respectiv elevul, Cazacu Marcel, fiul cunoscutului librar Cazacu din oraş.

17. Atragerea unor elevi, ca de exemplu Rotaru Ştefan, Oleg Obolenschi, Trufin Mihai, ş .a, în Legiunea străină franceză, de către un militar român ce locuia pe str. Putnei şi care după 23 august 1944, a fugit cu nişte aviatori români în Alger, unde s-a angajat în legiunea străină franceză şi a luptat în Alger şi în Palestina.

19 Eliminarea elevilor din liceul pe baza principiului „luptei de clasă” şi a „originii sociale” şi transformarea acestora în „mijloace de forţare” a părinţilor pentru intrarea în agricultura colectivizată, după modelul sovietic.

18. Calvarul acţiunilor pentru transformarea forţată a agriculturii tradiţionale româneşti în agricultură colectivizată, după modelul sovietic şi distrugerea gospodăriilor bucovinene, prin „deschiaburire”, prin ameninţări, bătăi, arestări în timp de noapte şi împuşcări, cum au fost cazul de la Calafindeşti şi de la Frătăuţi. din 6 august 1949 la care unii colegi au asistat îngroziţi Aceste coşmaruri nu se vor uita niciodată. 20. Transformarea, în primăvară anului 1949, cu ajutorul elevilor, a pieţii lemnului, prin scoatere pietrelor de râu cu care era pavată piaţa şi plantarea de pomi, formând parcul actual a oraşului, cuprins între pârâul Topliţa, Casa Germană, Templu Evreiesc şi Piaţa Unirii. .

21. Spectacolul dat la Casa Germană, de către Ansamblul militar de dansuri din Georgia, precum şi prezentarea de extrase din creaţiile lor literare de către:Mihail Sadoveanu, din „Nada Florilor”, Radu Boureanu din „Sângele popoarelor”, precum şi o scenetă scrisă de către Victor Eftimiu , intitulată „Cavaler gândac” ( ??), în care a jucat şi actorul Radu Beligan,

Toate aceste evenimente au fost redate în INFO 50, într-o măsură mai mare sau mai mică, în articolele având următoarele titlurile

„Vacanţa de elev LEH(1943-1949)” scrisă în nr., 16/2005, de către Valter Vasile Olariu unde ne descrie revenirea din refugiu, astfel: „Întoarcerea la Rădăuţi, în iunie 1945, s-a realizat cu vagoane de marfă( şi pe acoperiş) până la Bucureşti, cu vagoane de clasă la Iaşi(linia Mărăşeşti-Vicşani avea ecartamentul mărit şi nu mai era compatibil cu cel de la noi)şi iarăşi vagon de clasă(cu înghesuiala de rigoare) până la Dorohoi. Distanţa până la Rădăuţi a fost parcursă în căruţă. Aşa a fost întoarcerea din refugiu”

„Odiseea refugiului”, descrisă de Ştefan Rotaru, „În luna iunie 1945, m-am întors la Rădăuţi de unul singur, deşi aveam doar 15 ani, pe traseul Târgu –Jiu -Bumbeşti, cu trenul, Bumbeşti –Livizeni pe jos, Livizeni- Simeria-Adjud, cu trenul. iar de aici, în vagoane de marfă, tractate de locomotive sovietice pe cale ferată cu ecartament lărgit de către armata sovietică, până în gara Dorneşti. Această călătorie a durat, 3 zile şi 2 nopţi, timp record pentru această perioadă din cauza evenimentelor militare încă în desfăşurare. Din Dorneşti, fiindcă podul de căi ferate peste apa Sucevei era distrus, am ajuns pe jos, spre seară, acasă la bunici, care nu le venea a crede că m-am întors acasă de unul singur”.

„Calvarul evacuării”, din nr. 33/2011, în care Constantin Nichitean redă astfel revenirea din evacuarea forţată: „În ajunul retrageri din evacuare, am făcut o vizită clandestină la casa părintească pentru a mă convinge că mai există. Aveam informaţii că multe case au fost arse intenţionat, din motive strategice. Am plecat dimineaţa şi până seara când am ajuns, am parcurs 30

Page 25: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

21

de kilometri. Am avut bucuria de a constata că întreaga gospodărie situată la poalele dealului Fătului care are vreo 500 m înălţime, nu a suferit stricăciuni, doar câteva lucruri lipsă. Mai târziu am aflat că grupul de case din comuna vecină, Horodnicul de Sus, zona Tecioarei, au fost incendiate. Aici locuiau membrii familie lui Bădeliţă Zaharia, bunicul meu dinspre mamă. În Marginea, printre altele, a fost arsă şi casa vărului meu Mitică Balan. În acea noapte am dormit în fânul din şură iar dimineaţă am fiert cartofi găsiţi în pivniţă, pe care i-am împărţit cu un vecin de vârsta mea, care venise şi el în cercetare. M-am întors în aceeaşi zi la Bălineşti, dându-i mamei vestea cea bună. Pe la mijlocul lunii septembrie1944 am primit permisiunea întoarcerii acasă. Calul, deşi bătrân, ne-a adus în aceeaşi zi la casa părăsită, pe traseul Grămeşti, Bălcăuţi, Dorneşti, Rădăuţi, Marginea. Pentru a ne asigura hrana, am vândut pe traseu o vacă şi am cumpărat porumb Am intrat în curtea plină de bălării, mulţumiţi că ne-am reîntors sănătoşi. Livada nefiind cultivată, era plină de buruieni, dar ne-am bucurat de merele şi prunele coapte. După ce ne-am acomodat cu noua situaţie, m-am interesat de continuarea liceului, în clasa a III-a. Ne mai existând catalogul clasei cu situaţia şcolară încheiată, m-am deplasat pe la locuinţele profesorilor pentru reconstituirea notelor mele din clasa a II-a. După aceasta m-am înscris în noua clasă. Unii colegi, refugiaţi în ţară, nu erau prezenţi Începând cu luna noiembrie s-a putut organiza o clasă, împreună cu colegele noastre de la liceul „Elisabeta Doamnă”. O perioadă am făcut zilnic naveta Marginea-Rădăuţi, după care mi-am găsit o gazdă în oraşul care suferea şi el de pe urma războiului. Unele case din centru, probabil evreieşti, erau devastate şi părăsite cu uşile deschise. Pe pardoseală puteai vedea multe cărţi în limba germană călcate în picioare. În scurt timp, instituţiile ş-au reluat atribuţiunile iar viaţa oamenilor a intrat pe un făgaş nedorit.”

„Amintiri” din nr. 10/2003, redă Arcadie Lungu, revenirea din evacuarea forţată: „După 23 august1944 ne-am întors în sat, unde nu am mai găsit nimic, însă am avut noroc că am adus o căruţă de grâu şi am avut ce mânca. Toamna a început în sat o epidemie de tifos exantematic. A murit foarte multă lume, încât abia reuşea să-i înmormânteze. Au murit familii întregi .Toată familia mea a fost bolnavă, dar din fericire nu a murit nici unul, În anul 1945 a fost o secetă foarte mare; recolta a fost slabă şi nu se găsea nici grâu şi nici porumb. Am hotărât să plec la lucru în Dobrogea, unde erau plecaţi şi nişte veri de-ai mei. Am plecat la sfârşitul lunii iunie şi am ajuns la Mangalia, într-un sat unde m-am angajat la un gospodar care începuse secerişul grâului cu o secerătoare trasă de cai şi eu trebuia să leg snopii şi să-i fac clăi. Am lucrat toată ziua pe o căldură foarte mare, apoi am plecat în comuna Peceneaga unde lucra şi un văr de-al meu, Vasile. M-am angajat la un gospodar Stan, la culesul harbujilor, apoi la o cumnată a lui la treieratul grâului cu calul. La începutul lunii august am plecat la Mangalia şi-am făcut baie în mare şi plajă. Am cumpărat porumb şi făină de grâu şi urcat pe o locomotivă am ajuns la Constanţa de unde pe 6 august 1945 am luat trenul spre Bucureşti. pe acoperişul vagoanelor. pe o căldură foarte mare. Aşteptam sosirea unui tren ca să ne putem da jos să bem ceva apă. Vânzătorii de ziare făceau reclama ziarelor, strigând titlul şi că americanii au aruncat bomba atomică la Hiroşima. Aceste amintiri din perioada războiului mi-au rămas întipărite în minte pentru toată viaţa”.

„Revederea”, din nr. 13/2004, Titi Mihăescu, în articolul său redă revederea lui cu profesoara din refugiu, „Nu peste mult timp s-a terminat războiul şi s-a încheiat armistiţiul. Iar la scurtă vreme cei care a au avut norocul să nu fie din Nordul Bucovina şi Basarabia, s-au întors împreună cu părinţii la locurile de origine. La ceea ce mai rămăsese din casele şi din avutul lor. Am revenit şi noi cei din Rădăuţi. Ne-am reintegrat la liceele din oraş şi după primul an, mai cu poticneli, învăţământul a reintrat pe făgaşul său normal de calitate. Cred că eram în clasa X-a. Ora model la ştiinţele naturale cu distinsul profesor Socaciu, cu asistenţă din partea unui important inspector şcolar în persoana unei femei. Tot timpul cât a durat ora, admirabil condusă de profesorul nostru şi mai ales după ce am auzit-o vorbind şi pe inspectoare, am avut senzaţia puternică că aceasta îmi este bine cunoscută. Cine să fie această femeie voinică dar cu o voce blândă, cu un permanent zâmbet larg de om generos şi o privire caldă din spatele unor lentile groase de miop? Abia la sfârşitul orei am avut revelaţia de a-mi aduce aminte: era una şi aceiaşi persoană cu inimoasa profesoară care, cu ani în urmă, într-ui sat din Banat a avut grijă, cu dragoste şi dăruire de adevărat dascăl, de soarta şcolară a copiilor de refugiaţi. Mi-am simţit sufletul inundat de căldura recunoştinţei., mulţumindu-i pentru tot ce a făcut atunci pentru copii bucovineni refugiaţi în comuna Boldur de lângă Lugoj.

Page 26: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

22

Capitolul II, Constituirea şi structura natală, socială şi şcolară la data de 31.12.1950, a Promoţiei anului 1950.:

1. Constituirea Promoţiei anului 1950 Promoţia anului1950, s-a constituit în luna septembrie 1942, în urma examenului de admitere

în Clasa I-a, la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, organizată pe două clase parale, A şi B Componenţa nominală a elevilor ce au constituit Clasa I-a a anului şcolar 1942/1943, s-a făcut

pe baza memoriei colective a promoţiei, de oarece cea oficială, nu se mai găseşte, nici la liceu şi nici la Arhivele Statului din Suceava. În acest sens redăm articolul colegului Vasile V. Olariu, intitulat:

„Elev în clasele B:.1942-1950”, şi publicat în nr. 14/2004, „După ce profesorul Precop Vasile a citit lista celor admişi în clasa întâi a Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, cei reuşiţi au început clasa întâi, în luna septembrie.

Clasa I-a B ,era plasată la parter, sala cea lungă din dreapta şi era formată din circa 35–40 de omuleţi pestriţ îmbrăcaţi şi cu câţiva în haine ţărăneşti. Nu cunoşteam pe nimeni, iar primul coleg căruia i-am aflat numele era unul mai înalt, căruia profesorul de matematică Vasile Bujdei îi zicea Him(era vorba de Popescu Ifrim, care şi atunci vorbea neîntrebat)); îmi amintesc de Vasile Prelipceanu, Nicolai Pomohaci, Dimitrie Balan, Ştefan Rotaru, Orest Mirăuţă, Constantin Mihăescu, Ştefan Alaci, şi de câţiva din

Clasa I- A: Bogdan Cupceancu, Mircea Buzilă, Mircea Hulubaş(ultimul, când ne întâlneam în drum spre şcoală şi nu avea cui să-i vorbească, îmi povestea trăsnăi imaginare, pe care le prezenta ca fiind trăite de el.

N.B. În baza datelor din acest articol, completat cu alte amintiri colective, rezultă că promoţia noastră a avut la început anului şcolar 1942/1943, următoarea componenţă nominală: Pomohaci Nicolae, Nichiteanu Constantin, Bălan Dimitrie, Olărean Dumitru, Olaru Valter Vasile, Popescu Ifrim, Prelipceanu Vasile, Rotaru Ştefan, Rusşindilaru Ghe. Ştefanciuc Vasile, Mirăuţă Oreste, Mihăescu Constantin, Alaci Ştefan, Cupceancu Bogdan, Buzilă Mircea, Hulubaş Mircea, Ştreangă Ghe., Trufin Mihai, Paşcinschi Tadeus, Obolenschi Oleg, Cârmaciu Dragoş, Chelariu Ghe., Chiraş Ion, Chirilă Pantelimon; Fluture Aurel, Lungu Arcadie, Lungu Ştefan, Luţa Ghe., Moisuc Vasile, Cârciu Nicolae, Ciobâcă Traian, Hapciuc C-tin, Iliese Ghe. Irimescu C-tin, Irimescu Mircea, Ciupea Dumitru, Coroamă Traian, Coroamă Ştefan, Hulubaş Liviu, Luţa Ion, Ursachi Alexandru, Popescu Ion, Puha, Breabăn Mircea, probabil şi alţii care însă n-au mai continuat cursurile

În continuare redăm amintirile colegului Vasile V. Olariu, privind evoluţia clasei I B., astfel: „Clasa II-a B, a fost plasată la etaj, deasupra celei din anul I şi parcă eram mai puţini. Mi-

aduc aminte de profesorul de muzică Hodovanschi, care în ore îi punea pe cei îmbrăcaţi naţional să-i cânte melodii din satul natal, pe care le nota (se pare că a publicat o culegere în acest sens). La orele de religie, profesorul preot ne învăţa ce spune el nu ce face el şi ne punea fel de fel de probleme etice să le rezolvăm;de exemplu, în Biblie scrie că orice păcătos se pocăieşte în ultima clipă, este iertat, se duce de-a dreapta tatălui şi deci de ce să nu facem de cap toată viaţa şi înainte de obştescul sfârşit să ne pocăim, dăm averea la săraci şi gata suntem în rai .Noi am rămas muţi, dar un coleg Ghe. Ştreangă, i-a dat un răspuns care l-a încântat: nimeni nu ştie când moare! Acesta era răspunsul aşteptat. În luna martie 1944, clasa II-a B, era promovată de toţi componenţii ei.; se apropria frontul şi a urmat refugiul.

Clas III-a , n-a fost nici A, nici B; a durat o lună din vara anului 1945, fiind promovată prin examene la câteva materii. Erau mulţi în situaţia mea, mai ales colegi evrei veniţi de undeva (probabil din lagăre ), bine îmbrăcaţi şi care promovau examenele pe bandă : câte 2-3-4 clase într-o lună.. După fiecare examen făceam un popas prin stadionul de vis-vis. Într-o altă zi, privind un mec de fotbal între echipe de fotbalişti (cea mai bună era Hagviruh, formată numai din evrei şi ne întrebam când au învăţat să joace aşa de bine)

Clas IV-a B, nu mai semăna decât parţial cu primele clase B; în primul rând, pentru că ordonându-se alfabetic toţi elevii clasei a patra, clasa A cuprindea pe cei cu iniţiala numelui între A şi M, iar clasa B, pe cei cu iniţiala între N şi Z. Apoi, numărul celor admişi în anul 1942 în clasa întâi s-a redus în schimb au apărut nume noi: Gheorghe Pascariu, Dragoş Penteleiciuc, Octavian Repta, Radu Popovici, Radu Vatamanu, Grigore Zelenin şi patru evrei: Manfred Stein, Nagler Iacob, Schönblum Solomon şi Wächter Moses (primii doi plecând din ţară după absolvirea clasei a

Page 27: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

23

VI-a , deci în 1948). Sala de clasă parcă era aceeaşi! Cu aceea programată pentru clasa II-a B, iar diriginte a fost profesorul Pasacariu care ara foarte preocupat să ne confişte Dox-urile pe care le citeam în timpul orelor.

Clasa V-a B, s-a înmulţit şi nu am avut loc decât în laboratorul de fizică ( poate şi pentru că ne era diriginte prof,Amuliu Bordeianu); au apărut câţiva colegi noi:Iancu Robu şi Vladimir Repciuc.

Clasa VI-a B, a avut mai, puţin elevi înscrişi (din cauza faptului că clasa V-a B a terminat cu unele problem), care au încăput într-o sală mai mică, care din nefericire era deasupra secretariatului şi în pauze avea parte de surplusul de energie a colegilor care-şi continuau exerciţiile de lupte ţărăneşti de la internat. Într-una din zile, un şoc energetic al colegilor a dărâmat catedra, iar consecinţele au fost notabile: apare imediat dl. prof. Ion Grămadă, directorul liceului şi a internatului, care ne-a trimis pe toţi să semănăm cu actualii fotbalişti, adică la o tunsoare zero.(vezi fotografia clasei ,înainte de tunsoare, redat în Partea a IV-a, Cap.III),

Clasa X-a B, (adică saltul de trei clasei la numerotare, datorată reformei învăţământului din mai 1948) unde deja eram 25 de elevi. Profesorul Prelipceanu, dirigintele clasei a X-a A ,a putut astfel să trimită 3-4 elevi din clasa lui la noi, apărând astfel nume cu iniţiale diferite, ca: Traian Coroamă, Grigore Danciu, Liviu Hulubaş, Herbert Guttman şi Ion Luţa..

Clasa XI-a B,a fost adăpostită în aceeaşi sală mică, terminând astfel 28 de colegi, după un început cu aproximativ 40 elevi cu 8 ani în urmă. Ne-am risipit apoi în toată ţara, eu ajungând la Facultatea de Matematică din Bucureşti(atunci era un accelerat direct:Putna-Rădăuţi-Bucureşti), cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă exista, de exemplu, tren direct Rădăuţi-Iaşi, asta probabil pentru că prima notă la matematică a fost un 4 dăruit de profesorul Vasile Bujdei.

Cu toată disperarea, din când în când ne mai amintim de plăcutele clipe petrecute împreună, iar în ceasul de faţă trebuie să-i mulţumim colegului nostru Duţu Slimac pentru încăpăţânarea cu care stabileşte actualele punţi de comunicare. Bravo lui!!

După cât reţin eu, cei care au fost permanent în clasele B între 1942 şi 1950 sunt:Constantin Nichiteanu, Dumitru Olărean, Nicolai Pomohaci, Ifrim Popescu, Vasile Prelipceanu, Ştefan Rotaru, Gheorghe Rusşindilaru, Vasile Ştefanciuc, şi Alexandru Ursachi(deci 11 din aprox. 35)”

N.B. Colegul Nichiteanu Constantin, ne precizează că la data de 08 ianuarie 1947 clasa a V-a B,avea următoarea compoziţie: Nagler Iacob, Neculcea Gheorghe, Nichiteanu C-tin, Obolenschi Oleg, Olaru Vasile, Paliuc Radu, Pascariu Ghe., Paşcinschi Tadeus, Penteleiciuc Dragoş, Pomohaci Nicolae, Popescu Ion, Popescu Ifrim, Prelipceanu Ştefan, Prelipceanu Vasile, Puha Ion, Repta Octavia, Repciuc Vlademir, Rotaru Ştefan, Rusu Filaret, Rusşindilaru Ghe. Slimac Adrian, Solcan Aurel, Sfârnaciuc Ioan, Ştefanciuc Vasile, Ştein Manfred, Trufin Mihai, Ursuleanu Crăciun, Wächter Maier-Moses, Sudor Ştefan şi Zub Zaharia

N.B. În continuare redăm articolul scris în nr. 14/2004 de colegul Dimitrie Balan, intitulat Oglinda clasei A”, , în care menţionează, componenţa clasei la începutul anului şcolar, ,:

„Cu toate că s-au scurs mai bine de cincizeci de ani de la absolvirea liceului, imaginea clasei noastre continuă să persiste în obosita mea memorie întocmai ca o icoană veche. Situată la etaj, nu departe de cancelaria profesorilor, în apropierea de sala de festivităţi, clasa XI-a A, căci despre ea este vorba, avea ferestrele spre curtea interioară şi livada liceului. În anul şcolar 1948/1949, spaţiul rezervat clasei a XI-a A au conveţuit 27 de tineri, mai toţi trecuţi de pragul majoratului. Să vedem acum care era oglinda clasei. În încăpere erau nouă bănci cu câte trei locuri. Exact 27. cât ne trebuiau. Aşezarea în bănci s-a făcut, pe cât se pare, după înălţime. Aşa se explică de ce în prima bancă dinspre geam stăteau: Grămadă Mircea(Stroeşti), Chiraş Ghe.(Suceviţa) şi Chelaru Ghe,(Bădeuţi), în cealaltă parte era:Ciobâcă Traian(Arbore), Balan Dimitrie(Marginea) şi Fluture Aurel (Grăniceşti); în banca doua spre curte:Hrişcă Olimpiu( Brânzeni), Cupceancu Bogdan(Cernăuţi) Lungu Ştefan(Rădăuţi) iar în spre coridor: Hoştinaru Valentin(Rădăuţi), Moisiuc Vasile (Frătăuţi-Vechi) şi Mirăuţă Oreste(Volovăţ); în a treia bancă spre ferestre: Irimescu Mircea (Bilca), Baboi Mircea(Nepolcăuţi) şi Cârmaciu Dragoş (Burla); dincolo erau: Alaci Ştefan(Gura-Humor), Cârciu Nicolae (Straja) şi Luţa Ghe.(Horodnic de Jos); în banca patra lângă geam: Hulubaş Mircea(Rădăuţi), Irimescu Constantin(Bilca) şi Chirilă Pantelimon(Tereblecea); în cealaltă parte: Chiţan Ghe,(Grăniceşti), Hapciuc Constantin (Marginea )şi Lungu Arcadie(Marginea); în ultima bancă stăteau:Buzilă Mircea(Frătăuţi-Vechi), Mihăescu Constantin(Vicov de jos) şi Iliese Ghe,(Arbore). Din păcate unsprezece dintre ei nu mai

Page 28: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

24

pot să-şi ocupe locurile în bănci. Toţi ai clasei ne cunoşteam destul de bine, căci trăisem împreună, ca într-o familie, şase clase de liceu, parcurse în perioada grea a războiului. Proveneam, aşa cum se vede, din diferite localităţi, din familii nevoiaşe în cea mai mare parte. Preponderent mediul sătesc(20 la număr) Aceste împrejurări nu ne-au împiedicat să depăşim sfiala primilor ani de şcoală, să ne apropriem unul de altul, să devenim un colectiv sudat, unit în cuget şi simţiri”

P.S.. În timpul anului a fost transferat de la un liceu militar şi colegul Cioată Constantin N.B. În baza datelor din aceste articole, completate şi cu alte amintiri colective, rezultă că

promoţia noastră, urmare refugiului din perioada martie 1944 şi până în toamna anului 1945 şi a ocupării Nordului Bucovinei şi a Basarabiei, s-a schimbat, faţă de componenţa iniţială din anul şcolar 1942/1943, prin completări de noi colegi, sau plecări de colegi. Astfel, începând cu anul şcolari1945 şi până în 1950, în componenţa Promoţiei 1950

apar o serie de colegi noi şi anume: Cioată Constantin, Danciu Grigore, Grămadă Mircea, Hrişcă Olimpiu, Pascariu Ghe., Penteleiciuc Dragoş, Popovici Radu, Repta Octavian, Repciuc Vladimir, Robu Iancu, Slimac Adrian, Solcan Aurel, Sudor Ştefan, Ursuleanu Crăciun, Vataman Radu, Zelenin Grigore, Guttman Herber, Schöblum Solomon, Wächter Maier-Moses, Stein Alfred şi Nagler Iacob, totodată în aceeaşi perioadă,

pleacă o serie de colegi şi anume: Grămadă Mircea, (pleacă la liceul din Suceava); Paşcinschi Tadeus, (pleacă în Polonia), Stein Alfred (pleacă în Brazilia); Nagler Iacob(pleacă în Israel); Robu Iancu, (condamnat politic);iar Coroamă Ştefan, Obolenschi Oleg, Repciuc Vlademir, Sudor Ştefan, Ştreangă Ghe. Trufin Mihai, Neculcea. Ghe., Paliuc Radu, Popescu Ion, Prelipceanu Ştefan, Puha Ion, Rusu Filaret, Zub Zaharia, se retrag .

Componenţa nominală finală a Promoţiei, s-a stabilit la data terminării liceului pe baza registrelor matricole ale promoţiei, curs de zi şi curs seral, prezentate în lucrarea „Compendiu istoriografic al Liceului teoretic „Eudoxiu Hurmuzachi” publicat cu ocazia aniversări a 125 de la înfiinţarea acestuia. şi redată şi în lucrarea Monografică despre Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea acestuia. Această componenţă finală, la terminarea liceului, respectiv în anul şcolar 1949/1950, a fost următoarea:

Clasa a VIII-a A, respectiv a XII-a A, după reforma din mai 1948: Alaci Ştefan, Baboi Mircea, Balan Dimitrie, Buzilă Mircea, Cârciu Nicolae, Cârmaciu Dragoş, Chelariu Gheorghe, Chelariu Ovidiu, Chiraş Ion, Chirilă Pantelimon, Chiţan Gheorghe Ciobâcă Traian, Cioată Constantin, Cupceancu Bogdan, Fluture Aurel, Grămadă Mircea, Hapciuc Constantin, Hoştinaru Valentin, Hrişcă Olimpiu, Hulubaş Mircea, Iliese Gheorghe, Irimescu Constantin, Irimescu Mircea, Lungu Arcadie, Lungu Ştefan, Luţa George, Mihăescu Constantin, Mirăuţă Orest, Moisiuc Vasile şi Paşcinschi Tadeus, un total de 30 elevi.

Clasa a VIII-a B, respectiv a XII-a B, după reforma din mai 1948. Coroamă Traian, Ciupea Dumitru, Danciu Grigore, Guttman Herbert, Hulubaş Liviu,

Luţa Ion, Nichiteanu Constantin, Olărean Dumitru, Olaru Valter Vasile, Panciuc Liviu, Pascariu Gheorghe, Penteleiciuc Dragoş, Pomohaci Nicolae, Popescu Ifrim, Popovici Radu, Prelipceanu Vasile, Repta Octavian, Rotaru Ştefan, Rusşindilaru Gheorghe, Schönblum Solomon, Slimac Adrian, Sfârnaciuc Constantin, Solcan Aurel, Şandru Gheorghe, Ştefanciuc Vasile, Ursachi Alexandru, Ursuleanu Crăciun, Vataman Radu, Wächter Manfred Moses şi Zelenin Grigore, un total de 30 elevi.

Page 29: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

25

2. Structura natală, socială şi şcolară a Promoţiei anului 1950 la 31 XII-1950. Promoţia anului1950 la 31 decembrie 1950, se prezintă cu următoarea structură natală şi socială:

Majoritatea promoţiei sunt cei născuţi în anii 1930-1931,în număr de 42, reprezentând,

70%, din totalul promoţiei, fiind urmaţi de cei 11, reprezentând 18,3%, născuţi în anii 1928–1929 şi de 1 coleg, reprezentând 1,7% ce este născut în anul 1927(Panciuc Liviu), iar restul de 6 colegi, reprezentând 10%, sunt născuţi în anul 1932, şi anume: Olaru Valter Vasile, Ştefanciuc Vasile; Pasacariu Gheorghe, Repta Octavian, Schönblum Solomon, Slimac Adrian,.

Majoritatea promoţie s-a născut în mediul sătesc, în număr de 40, reprezentând 66,7%,

din totalul promoţiei, care au urmat cursurile primare în şcolile din comunele natale şi numai 20, reprezentând 33,3% din totalul promoţiei, s-au născut în mediul orăşenesc, urmând cursurile primare în şcolilor din mediul orăşenesc.

Majoritatea promoţiei.provine din rândurile ţăranilor în număr de 29, reprezentând

48,3% din totalul promoţiei, iar restul provin din rândurile: învăţătorilor şi profesorilor, în număr de 9, respectiv 15%; micilor funcţionari de stat, în număr de 11, respectiv 18,4%; cadrelor tehnice, în număr de 2, respectiv 3,3%; meseriaşilor, în număr de 6, respectiv 10% ; preoţilor., în număr de 3, respectiv 5%. N.B. Elevii proveniţi de la ţară, se deosebeau prin îmbrăcăminte de cei din mediul orăşenesc,

deoarece veneau la liceu îmbrăcaţi în haine ţărăneşti, respectiv: cămăşi, iţari, cojoc sau suman.. Majoritatea promoţiei, după localitate de unde provine, se repartizează astfel 42, adică:70%, provin din Judeţul. Rădăuţi, din care. 35, respectiv 58,3% provin din următoarele comune: Marginea cu .8 elevi,

respectiv 13,3%;.Horodnic.Sus, cu 4 elevi, Bilca, cu 3;elevi, iar comunele Horodnic de Jos, Straja, Arbore, Badeuţi, Frătăuţii-Vechi şi Grăniceşti, fiecare cu câte 2 elevi, iar comunele Vicov.de.Jos, Gălăneşti, Costişa, Volovăţ, Burla;.Suceviţa, Frătăuţii.Noi şi Ulma, fiecare cu câte un elev, iar.

. 7, colegi, respectiv 11,7%, provin din oraşul Rădăuţi., iar diferenţa de 18, colegi, respectiv 30%, provin din afara judeţului Rădăuţi, şi anume. 4, colegi, respectiv 6,6%, provin din alte judeţe, respectiv din ;. Gura Humor, un elev , respectiv din oraşul Gura-Humor; Suceava,, un elev respectiv din comuna Stroeşti, Focşani, un elev, respectiv din oraşul Focşani şi Galaţi., un elev, , respectiv din oraşul Galaţi Datorită ocupării nordului Bucovinei şi Basarabiei de către URSS, după anul 1945,un număr

de colegi, au frecventat şi absolvit cursurile liceale la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, şi anume: 12, colegi, respectiv 20% provin din Nordul Bucovinei, actualmente Regiunea

Cernăuţi-Ucraina din care :7, colegi, respectiv 11,7%, sunt din satele;Volcineţ, Voloca, Tereblecea, Nepolcăuţi, Bobeşti, fiecare cu câte un elev şi 2 din Cireş iar 5 colegi, respectiv 8,3%, sunt :din oraşul Cernăuţi, 4 elevi şi din o Hotin., 1 elev

1, coleg, respectiv 1,7%, provine din Republica Moldova, comuna Brînzenii-Vechi, judeţul Bălţi, şi

1, coleg, respectiv 1,7%, provine din Polonia, :colegul Paşcinschi Tadeus N.B. Elevi din comunele: Marginea, Horodnic, Volovăţ şi chiar Frătăuţi veneau pe jos, cca. 10

Km, până la liceu, din care cauză întârzierile la prima oră de curs, în special iarna, .erau frecvente. .Majoritatea colegilor din mediul sătesc, au locuit în cadrul Internatului „Ştefan cel

Mare” aparţinând de Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”. În cadrul internatului elevii primeau o educaţie deosebită a muncii, a ordinei, a disciplinei profesionale, a responsabilităţii personale şi colective, formându-le caracteristice de caracter deosebite, fiind un exemplu pentru toată promoţia

Page 30: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

26

Promoţiei anului 1950 se prezintă cu următoarea structură şcolară 31 decembrie 1950:: Majoritatea colegilor au frecventat 4 clase primare în anii 1938– 1942, respectiv cei

născuţi în anii 1930–1932, adică în număr de 48, respectiv 80%, iar cei născuţi în anii 1927–1929, adică în număr de 12, respectiv 20%, au frecventat, 5 sau 6 clase de primară, conform legii nr.26 din 07/1924. Drept urmare Toţi cei 60 de absolvenţii au dat examen de admitere la liceu în toamna anului 1942, pe care l-au frecventat timp de opt ani, respectiv în perioada 1942–1950 şi au absolvit clasa a VIII-a de liceu, curs de zi şi seral, s-au a clasei a XI-a, curs de zi şi seral, după sistemul de organizare şi notare conform reformei învăţământului din Mai/1948, cu menţiunea că doi colegi şi anume Grămadă Mircea şi Paşcinschi Tadeus, au urmat ultimul an de liceu şi au susţinut examenul de bacalaureat, primul la Suceava, iar al doilea în Polonia. Din acest efectiv, de 60 de elevi care au absolvit cele opt clase de liceu prin susţinerea examenului de bacalaureat. la sfârşitul anului şcolar 1949/1950:

57 de absolvenţi, respectiv 95%, au reuşit la examenele de admitere în anul universitar 1950/1951, la diferite facultăţi alese după tradiţia familiei, după dorinţele şi visele lor, după aptitudinile lor intelectuale, dar numai

53, respectiv 88,3% din cei 60 de absolvenţi au devenit studenţi pentru a se califica ca Ingineri, 29, respectiv 48,3%, în următoarele specialităţi geologie,1=1,7%, petrol şi gaze, 1=1,7%, minerit 7=11,7%; agronomie 4=6,7%; viticultură, 1=1,7%; piscicultură, 1=1,7%; zootehnie, 1=1,7%; cadastru 1=1,7%; silvicultură 4=6,7%; chimie 3=5%; construcţii industriale 1=1,7%; construcţii energetice, 1=1,7%; construcţii material rulant, 1=1,7%; construcţii drumuri şi poduri, 1=1,7%; construcţii frigorifice 1=1,7%;

Medici umani, 8 respectiv 13,3% în următoarele specialităţi: chirurgie 1=1,7%; neurologie 1=1,7%; hematologie 1=1,7%;stomatologi 2=3,3%;internişti, 3=5%;

Medici veterinari , 2 respectiv 3,3%; Profesori, 6 respectiv 10% în următoarele specialităţi:matematică, 2=3,3% ştiinţele

naturale, 2 respectiv 3,3%; limba şi literatura rusă,2=3,3%; Economişti 3 respectiv 5%; Ofiţeri, 3 respectiv 5%; Jurist; 1 respectiv 1,7%; Regizor de teatru şi cinematografie 1 respectiv 1,7%; Absolvenţi au fost admişi în următoarele centre universitare: Bucureşti, 23 respectiv

43,4%; Iaşi ,11 respectiv 21,2%; Câmpulung, 4 respectiv 7,7%; Galaţi,1 respectiv 1,9%; Constanţa, 1 respectiv 1,9%; Arad, 2 respectiv 3,9%; Cluj, 3 respectiv 5,8%; Timişoara ,2 respectiv 3,9%; Craiova,1 respectiv 1,9%; Petroşani, 2 respectiv 3,8%; Israel, 2 respectiv 3,9%; Polonia, 1 respectiv 1,9%;

4 absolvenţi , respectiv 6,7% din totalul Promoţiei anului 1950,, nu au fost admişi în

facultăţile la care s-au prezentat şi pentru care în urma examenului au obţinut medii superioare de admitere. Respingerea a fost făcută pe baza principiul, „originii sociale nesănătoase”, aplicată în special colegilor a căror părinţi erau consideraţi după criteriile comuniste, „chiaburi”,sau erau consideraţi „duşmani ai poporului” fiindcă părinţii lor au fost învăţători, preoţi, primari, notari s-au membri ai „partidelor istorice” Acestor colegi, deşi reuşiseră la examenul de admitere cu note mari, primeau o adeverinţă, pe care se făcea precizarea :„reuşit fără loc” În urma, acestor măsuri politice şi sociale coercitive, colegii respectivi s-au angajat ca muncitori necalificaţi pe diferite şantiere, iar ulterior, după ani de muncă în care s-au impus prin muncă şi nivelul profesional, au reuşit totuşi să termine facultatea dorită, ajungând de la muncitor necalificat la munci de conducere şi răspundere. Aceste afirmaţii se susţin cu următoarele exemple. concrete şi anume:

Repta Octavian, a dat examen la Facultatea de Piscicultură din Constanţă, fiind declarat „reuşit fără loc” deoarece tatăl său era preot în comuna natală, iar bunicul său, Vlademir de Repta, a fost mitropolitul Bucovinei care a luptat pentru unirea Bucovinei în 1918 cu România.

Page 31: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

27

Urmare a lucrat ca vagonetar şi minier la Exploatarea Minieră din Vulcan. După terminarea stagiului militar, calificându-se ca electrician, lucrează la IRE. Suceava şi la IRE. Iaşi,ca tehnician Urmează cursurile Politehnice din Iaşi, obţinând în 1970, după 20 de ani de la terminarea liceului, titlul de inginer energetic,

Coroamă Traian a dat examen la Facultatea de Silvicultură din Câmpulung fiind exmatriculat după 4 zile de cursuri, de oarece tatăl său a fost notar comunal şi încadrat ca chiabur. În anul următor, respectiv în 1951, a dat din nou examen de admitere la Facultatea de Silvicultură şi Măsurători Terestre de la Iaşi., dar şi de acolo a fost exmatriculat. În consecinţă, în perioada 1950–1953, a lucrat ca ţapinar. În anul 1953, a dat din nou examen de admitere la Facultatea de Construcţii din Timişoare, de unde în timpul sesiunii de vară a anului II, a fost din nou exmatriculat, tatăl său fiind deportat la canal şi la închisoarea de la Jilava. După exmatriculare a lucrat ca hamal, apoi ca muncitor şi maistru constructor pe diferite şantiere de construcţii din ţară. Între timp, a reuşit să urmeze cursuri fără frecvenţă .la. Facultatea de construcţii din Timişoara, obţinând, după 8 ani de la terminarea liceului., diploma de inginer constructor

Nichitean, Constantin.,a dat examen la Institutul de Minereuri Brad, fiind exmatriculat, de oarece tatăl său a fost deţinut politic în anii 1948–1950. Această nedreptate nu l-a făcut să renunţe la visul său de-a deveni inginer minier .Drept urmare s-a angajat ca muncitor necalificat la Exploatarea Minieră Deva, unde a avansat prin muncă şi pregătire profesională, de la muncitor necalificat,la cea de normator tehnic şi apoi ca şef de serviciu organizarea muncii. În perioada 1954–1958, a urmat cursurile Institutului de Mine Petroşani,- Facultatea de exploatări miniere, obţinând titlul de inginer minier după 8 ani de la terminarea liceului.

Flutur Aurelian, din cauza situaţiei politice a tatălui său care fost primar în comuna natală, nu a putut să se înscrie la nici o facultate, angajându-se ca muncitor la Întreprinderea de morărit şi panificaţie Suceava-, Unitatea „8 mai” din comuna Dorneşti, unde a lucrat timp de 24 de ani, În acest timp a urmat cursurile fără frecvenţă la Facultatea de drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, obţinând titlul de jurist după 18 ani de la terminarea liceului.

3 absolvenţi, reprezentând 5%;din totalul Promoţiei anului 1950, n-au urmat cursuri

universitare din motive economice familiare, încadrându-se ca muncitori, pentru aşi întreţine familia, Dar şi aceştia au urmat pe parcurs, cursuri post liceale de calificare tehnică, fiind apoi promovaţi ca tehnicieni,, şi anume colegii: Alaci Ştefan, Chiţan Ghe. şi Chiraş Gheorghe

În concluzie se poate afirma în mod obiectiv că datorită structurilor de mai sus, toţi cei 60

de absolvenţi ai Promoţiei anului 1950 s-au ridicat la nivelul şi tradiţia Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, datorită educaţiei şi nivelului de pregătire culturală şi ştiinţifică pe care au primit-o în cadrul acestui liceu, de la profesorii de elită pe care i-au avut.

N.B. Componenţă nominală a absolvenţilor cu indicarea datei şi locul naşterii, starea socială a

părinţilor, precum şi starea şcolară a acestora, la data 31 XII-1950, este redată în Anexa nr. 1, care este prezentată în Partea IV-a, Cap. II a prezentei Cronici. P.S. Trebuie de reţinut că la aceste rezultate a contribuit şi faptul,. aşa cum s-a menţionat mai sus, şi existenţa în cadrul liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” a internatului „Ştefan cel Mare”, care a fost înfiinţat, aşa cum menţionează Profesorul Doctor Petru Rezuş, în lucrarea sa: „Contribuţii la istoria oraşului Rădăuţi”, editată la Bucureşti,în 1975, la pag. 78, „Prin 1900, românii din Rădăuţi şi împrejurimi, în frunte cu arhimandritul Teofil Pătraş, egumenul mănăstirii Putna, înfiinţează „Societatea Internatul de băieţi români gr. or. în Rădăuţi”, care prin colectarea de fonduri, construieşte edificiul actualului internat, unde în 1910, se deschid „clasele paralele”. (încheiat citatul), iar începând cu anul şcolar 1922/1923, s-a înfiinţat Societatea Internatului de băieţi „Ştefan cel Mare”,având în primul an de funcţionare 51 de interni În cadrul internatului elevii primeau o educaţie deosebită a muncii, a ordinei, a disciplinei profesionale, a responsabilităţii personale şi colective, formându-le caracteristice de caracter deosebite, fiind un exemplu pentru toată promoţia. Spre edificare, redăm articolul publicat de Mitică Balan,în nr.13/2004 şi intitulat:

Page 32: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

28

„În internat”, „Aproape toţi cei 20 de elevi din clasa noastră, proveniţi din mediul rural, au stat în internatul liceului „Eudoxiu Hurmuzachi. De sigur, nu toţi au venit în acelaşi timp şi nu toţi au stat până la capăt. Curios este că într-o perioadă a locuit în internat şi colegul Hulubaş Liviu, care avea familia în oraş. Pentru noi cei de la ţară, în toamna anului 1942, în plin război, nu era aşa de simplă obţinerea aprobării pentru intrarea în internat .Se cereau îndeplinite anumite condiţii. Astfel, mi-amintesc că părinţii trebuiau să-l aducă pe elev având în dotare o serie de obiecte printre care: un strujac umplut cu paie(saltea), cearceaf, prosop, pastă de dinţi şi periuţă, cremă neagră de ghete, ciorapi sau obiele, papuci de casă şi altele. Viaţa în internat era destul de aspră. Ordinea şi disciplina erau la ele acasă. Plecam în oraş numai cu bilet de voie, de regulă sâmbăta şi duminica, între anumite ore. La liceu şi la biserică mergeam cu rândul. Aveam un program riguros. Nu dispuneam de timp liber decât în pauze. Studiam mai mult în anumite săli şi rareori în dormitoare. Toată după-amiaza învăţam. Seara, între orele 21–22, se ţineau aşa numitele „cursuri”. Erau momentele cele mai grele din viaţă noastră de internişti. Aceasta de oarece atunci se făcea verificarea cunoştinţelor însuşite în timpul studiului. Examinatorii erau elevi din cursul superior stabiliţi prin rotaţie. Verificarea se realiza prin sondaj. Nimeni nu scăpa nepedepsit dacă nu ştia să răspundă la întrebări. Iar pedepsele se aplicau pe loc: cu nuiaua, cu linia, cu cureaua. Aşa că învăţam mi mult pentru „cursuri”, nu pentru orele de clasă, unde noi cei de la internat ne relaxam”.

De asemenea, redăm articolul publicat de Costică Nichitean în nr.20/2006 şi intitulat astfel:: „Amintiri şcolare ”„În timpul celor opt ani de liceu am avut 4 gazde în oraş, dar cea mai

mare parter din timp am locuit la internat. Viaţa de internat a început odată cu viaţa de elev, împreună cu alţi elevi proveniţi din saiele învecinate şi din zonele ocupate din Bucovina şi Basarabia. Îmi amintesc că din judeţul Storojineţ, de la Cireşu, mi-au fost colegi Solcan Aurelian şi regretatul Ursulean Crăciun. În perioada 1942–1943, la etaj, în dormitoare mari, o perioadă am avut priveliştea spre stradă, iar o alta spre curte. Spectacolul străzii era mai plăcut. Şi azi îmi răsună în urechi mersul cadenţat al soldaţilor de la garnizoana din localitate, care , în drum spre câmpul de instrucţie şi la întoarcere mărşăluiau, cântând melodia „Ardealul” cu refrenul mobilizator:„Treceţi batalioane române, Carpaţii / La arme cu frunze şi flori / V-aşteaptă izbânda, v-a aşteaptă şi fraţii,/ Cu inima la trecători.”

Era foarte impresionant. În dormitoare eram cazaţi în comun cu elevi din diferite clase. Cei mari aveau grijă de cei mici, cărora aceştia din urmă le arătau respectul cuvenit. Între internişti era o atmosferă prietenească. Repetatele vizite ale părinţilor în zilele de târg, vinerea sau duminica, au făcut să cunoaştem şi familiile colegilor din satele vecine. Acestea veneau cu bunătăţi, din care, în funcţie de amiciţii, se înfruptau şi alţii. Am în faţa ochilor prăjiturelele pe care ni le servea Nelu Şandru, după vizita mamei sale, preoteasa din Bălineşti, unde am şi staţionat câteva luni, în timpul evacuării din 1944, lângă renumita biserică. Dintre colegii mai mici, îmi amintesc de răposatul Dragoş Luchian şi George Muntean. Sala de meditaţii, în care aveam fiecare sertarul pentru cărţi şi caiete, la ultimul etaj din clădirea de vis-a-vis, unde în 1911 a fost construită o capelă .În aceeaşi clădire, era sala de mese şi bucătăria. Mesele începeau şi se terminau cu rugăciunile specifice: „Mânca-vor săracii şi se vor sătura” şi „Mulţumescu-ţi Ţie Doamne”.Duminica ne duceam încolonaşi la biserica liceenilor „Sf. - Dumitru” Mai reţin şi astăzi frânturi din liturghie, deşi uneori atenţia ne era distrată de prezenţa fetelor care erau în partea stângă. (În anul şcolar 1944–1945, în clasa a III-a, o scurtă perioadă am fost clasă mixtă (băieţi şi fete).

Timpul liber îl petreceam în curtea internatului, a şcolii, sau pe stadion. Vizele în oraş erau mai rare. Ne mai găseam totuşi timp pentru o bătaie cu castane în curtea fabricii de bere, spirt, rom şi lichioruri, abandonată în 1944. Cu plăcere ne urcam în turnul clădiri, de unde priveam oraşul şi împrejurimile”.

Page 33: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

29

Capitolul III, Activitatea extraşcolară a Promoţiei anului 1950 1.Activitate cultural-artistică şi sportivă; În perioada anilor de liceu (19421950), elevii şi elevele ce alcătuiesc Promoţia anului 1950

au desfăşurat o bogată activitate artistico-culturală. Un exemplu în această privinţă îl reprezintă corul de băieţi, la serbarea de sfârşit de an a clasei

I-a(1942/1943), organizat şi condus de profesorul de muzică Hodovanski Aristide, care a reuşit să pună în scenă un spectacol muzical original având ca temă concertul broaştelor, într-un amurg romantic, pe o baltă cu stufăriş.

Ilustrativ pentru organizarea şi desfăşurarea acestui spectacol muzical original, ce s-a desfăşurat în sala de spectacol al Casei Germane de Cultură-Rădăuţi o reprezintă articolul intitulat:

„Salt” scris de Titi Mihăescu în, nr. 20/2006 şi pe care îl reproducem integral „Ciudată mai e memoria la vârsta a treia.!. Uităm cu uşurinţă (de multe ori) unde ne-am lăsat ochelarii, sau (poate) dinţii, sau(uneori)uităm să tragem un anumit fermoar(după utilizare), sau (frecvent ) în ce zi a săptămânii suntem, etc. etc. Dar în schimb!!. Ca nişte veritabili elefanţi ne amintim cu uşurinţă tot felul de întâmplări acoperite de praful vremii petrecute în p r e i s t o r i a copilăriei şi adolescenţei Deci sunt (aproape) sigur că o să vă amintiţi de sfârşit de an, la încheierea primei noastre clase de liceu, adică prin anul de graţie 1943. A fost o serbare de sfârşit de an mai specială, întrucât cu acest prilej, profesorul nostru de muzică Hodovanschi şi-a văzut împlinit un vis mai vechi: a reuşit să pună în scenă un spectacol muzical original având ca temă concertul broaştelor, într-un amurg romantic, pe o baltă cu stufăriş. Cu mult înainte de finele anului şcolar, în orele de muzică, s-au făcut numeroase repetiţii, căci interpreţii vocali erau elevi de la liceul nostru: broaştele (soprane)erau dintre elevi din clasa întâia şi a doua, iar cocostârcii, care prin licenţă aveau şi ei glas (căci era nevoie şi de voci mai grave, baritonale), erau elevi din ultimele clase, aleşi special, înalţi, subţiri şi cu voce bărbătească. Aşadar s-au făcut repetiţii peste repetiţii şi până la sfârşitul anului totul a fost pus la punct spre satisfacţia profesorului nostru în multipla sa calitate de libretist, compozitor, regizor, scenograf şi dirijor. S-au dat instrucţiuni precise atât elevilor interpreţi cât şi mamelor acestora privind recuzita necesară: broscuţele trebuiau să aibă pe cap câte o tichie verde făcută din hârtie creponată. Şi a apărut curând rodul inventivităţii şi imaginaţiei acestora: unele tichii erau ca nişte simple băşti, altele sofisticate cu tot felul de creste şi urechi. De asemenea, cocostârcii, îmbrăcaţi cu cămaşă albă şi pantaloni negri, aveau pe cap câte un basc alb şi erau dotaţi cu câte un cioc imens de lung, roşu, făcut din carton şi susţinut de câte un elastic petrecut după cap. Şi a venit ziua serbării, la Casa Germană, sala de spectacole cea mai încăpătoare din oraş, devenise din vreme arhiplină de spectatori, toţi nerăbdători să vadă spectacolul muzical despre care se dusese vestea în tot târgul. În sfârşit se ridică cortina: decorul care sugera o baltă cu stufăriş, animată de broscuţele cu tichii verzi pitite pe vine şi de cocostârcii gravi cu ciocurile lor uriaşe roşii, au stârnit admiraţia şi aplauzele publicului. Cu nelipsitul său camerton, profesorul Hodovanschi, cocoţat pe un scaun în spatele cortinei, dă tonul şi semnalul de începere. Şi începe „orăcăitul „ broscuţelor. Însă din cauza emoţiei şi a poziţiei chircite, care nu îngăduia o vizibilitate prea bună asupra dirijorului, broscuţele se fâstâcesc, intră fals şi pierd ritmul, rezultatul fiind o cacofenie şi o brambureală generală. Părea că totul se termină cu un dezastru. Atunci, în disperare de cauză, profesorul face un salt acrobatic de pe scaunul pe care era cocoţat, direct pe scenă, cere autoritar atenţie la el, dă din nou tonul cu celebrul camerton şi cântecul broscuţelor, acompaniate de cocostârci începe bine. Apoi se retrage în culise, se cocoţă din nou pe scaun şi dirijează în continuare. Astfel spectacolul s-a desfăşurat cu bine, fără alte incidente muzicale. Succesul a fost deplin. Spectatorii satisfăcuţi ne-au răsplătit cu aplauze generoase. Aşa s-a încheiat primul nostru an de liceu. Anul următor nu am mai avut însă parte de o bucurie asemănătoare: a venit războiul peste noi, anul şcolar s-a întrerupt în plină iarnă, iar cei mai mulţi dintre noi, împreună cu părinţii , am plecat în bejenie spre vestul ţării.”

Promoţia anului 1950, după terminarea războiului şi organizarea normală a cursurilor liceale, a desfăşurat a intensă activitate artistico-culturală, când s-au constituit echipe de teatru, de dansuri, de coruri de băieţi ,de fete, sau mixte. Această activitate este redată de colegul Dimitrie Balan, astfel:

„Echipa de teatru formată din băieţi şi fete de la ambele licee. sub îndrumarea regizorală a prof Pantelimon Socaciu şi prof. Vasile Precop şi a profesorilor diriginţi Aurel Prelipceanu şi

Page 34: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

30

Vasile Ţigănescu, au montat şi prezentat, în fiecare an şcolar, cel puţin patru piese, cu precădere comedii, din repertoriu românesc şi cel clasic străin, aşa cum au fost „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, „O zi de odihnă” de Valentin Kataev, „Evantaiul”de Carlo Goldoni, „După douăzeci de ani” de Alexandru Dumas -fiul „Iarbă rea” de Aurel Baranga.

În majoritatea cazurilor, din distribuţia acestor piese şi a altor neamintite, au făcut parte printre alţii, Balan Dimitrie, Cupceancu Bogdan, Hrişcă Olimpiu, Cioată Constantin, Rebenciuc Silvia, Costea Ariadna,. De regulă, aceştia interpretau rolurile principale. De notat că la turneul făcut la Rădăuţi de Teatrul naţional din Iaşi cu comedia „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, toată figuraţi a fost asigurată de elevii din Promoţia 1950, care în actul III, la dezbaterile din parlament au încins o bătaie de s-au speriat şi interpreţii principali. După spectacol a fost o mare bucurie în rândurile figuranţilor, fiindcă au fost remuneraţi cu anumite sume de bani. Revenind la piesele prezentate de echipa noastră de teatru, trebuie spus că, în afara interpreţilor de roluri, mulţi colegi au fost antrenaţi la confecţionarea decorurilor, procurarea costumelor, asigurare recuzitei şi scenografiei. Din aşa zisul personal tehnic au făcut parte, printre alţii; Hulubaş Mircea, Mihăescu C-tin, Irimescu C-tin, Ciobâcă Traian, Fluture Aurel, Irimescu Mircea, şi mulţi alţii.

Spre edificarea acestei activităţi, redăm integral articolul lui Mihăescu Constantin intitulat : „O zi de odihnă” publicat în nr. 7/2002i, „Eram prin clasa a zecea , sau a unsprezecea, nu-

mi aduc foarte bine aminte. La liceul nostru Eudoxiu Hurmuzachi, pe lângă activitatea propriu zisă de învăţământ, era tradiţie şi o bogată activitate artistică –culturală. Aşa se face că un grup de profesori inimoşi şi pricepuţi -Socaciu, Precop, Prelipceanu- au decis să punem în scenă (clasa noastră împreună cu clasa omoloagă de la liceul de fete Elisabeta Doamnă,(acesta fiind de asemenea un prestigios for de cultură) o piesă de teatru. Era vorba de „O zi de odihnă” de Valentin Kataev, dramaturg sovietic. O comedie spumoasă, antrenantă, cu priză. Au început repetiţiile. Totul a fost pus la punct şi prevăzut în cele mai mici amănunte. O regie pricepută, demnă de profesionişti în materie asigurată de cei trei eminenţi profesori amintiţi, a făcut ca spectacolul să fie foarte bine pregătit în urma unor repetiţii în care actorilor li s-au dat substanţiale indicaţii regizorale. Protagoniştii bărbaţi erau: Bogdan Cupceancu şi Olimpiu Hrişcă. Personajele feminine, spre regretul mei, nu-mi mai amintesc de către care dintre colegele noastre erau interpretate.

Dar trebuia şi decoruri. Această sarcină a fost încredinţată lui Mircea Hulubaş şi subsemnatul. Ni s-a pus la dispoziţie o chichineaţă în clădirea Casei Germane, ceva fonduri pentru cumpărarea celor necesare şi pune-te pe treabă. De la ore mergeam direct acolo şi stăteam până târziu seara de multe ori. După mai multe încercări, care ne-au consumat mult din timpul disponibil, căci se apropria alarmant ziua spectacolului, ne-am decis asupra soluţiei şi ne-am înhămat la realizarea efectivă a decorului. Acesta era simplu şi sugestiv. O sală mare la o casă montană de odihnă, cu un geam enorm, ca de verandă, în spatele căruia se vedeau munţii înzăpeziţi. Şi mai era ceva dinamic, de mare efect: am improvizat din carton lucios o rampă care întruchipa o pârtie de schi .Pe aceasta, din când în când, urmau să fie lansaţi schiori realizaţi tot din carton, în poziţii caracteristice de coborâre. Şi a venit ziua spectacolului .O indicaţie regizorală recomanda ca după ridicarea cortinei să nu înceapă imediat derularea piese, astfel încât publicul să poată admira decorul şi să intre în atmosferă. Din când în când erau lansaţi schiori, iar efectul a fost surprinzător de veridic. Câteodată se mai întâmpla câte un mic accident, în care câte un schior mai cădea de pe rampă. Cel care îl recupera era mai mic de statură dintre noi, care se putea strecura în spatele scenei: Traian Ciobâcă Efectul a fost pe măsura aşteptărilor, decorul a fost aplaudat la scenă deschisă. Apoi a început derularea piesei. Interpretarea a fost impecabilă, atât a băieţilor(Bogdan Cupceancu cât şi Olimpiu Hrişcă dovedind reale calităţi actoriceşti), cât şi a interpretelor feminine.

Spectacolul a fost un succes aplaudat generos şi îndelung de public. Dar atât Bogdan cât şi Olimpiu au ales alte profesiuni: primul este un reputat medic specializat în obstetrică şi ginecologie şi mai recent şi în endocrinologie ginecologică, iar al doilea este inginer chimist.

Cunoscându-i pe amândoi şi ştiind seriozitatea cu care abordau tot ce aveau de făcut, sunt sigur că orice alte meserii şi-ar fi ales, ar fi ajuns la fel de buni profesionişti”.

Activitatea teatrală a fost permanent organizată, regizată şi susţinută de profesorii: Pantelimon Socaciu, Vasile Precop şi Aurel Prelipceanu. În acest sens redăm articolele, intitulate:

„Dascăl cu suflet de poet.”, scris de Titi Mihăescu, în nr.15/2005, în care spune că „Prof. Socaciu Pantelimon, era şi un mare iubitor de artă şi literatură. Îmi amintesc de aşa numitele

Page 35: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

31

procese literare, pe care, în colaborare cu dl. profesor Precop şi alţii, le organiza în cadrul liceului. Şedinţele se ţineau în sala laboratorului de fizică, care era mai încăpător. Venea şi multă lume din afara liceului ca să asiste, căci se dusese vestea în târg despre aceste iniţiative. Îmi amintesc de exemplu, de procesul literar pe marginea romanului ce-l avea drept erou pe haiducul Iancu Jianu.. Profesorul Socaciu pleda ca apărător. Şi cât de înflăcărat şi plină de patos patriotic a fost pledoaria sa în apărarea eroului nostru legendar. Şi toate astea erau într-o vreme când evocarea eroilor istoriei noastre nu prea era bine văzută de puterea politică a acestor vremuri. La sfârşitul pledoariei de apărare sala izbucnea în aplauze ce nu mai conteneau. De asemenea îmi amintesc cu câtă profesionalitate se ocupa ca regizor amator, de pregătirea pieselor de teatru ce-i avea ca actori, elevi de la liceul nostru şi liceul de fete. Şi ce săli pline făceau aceste spectacole mult apreciate de publicul rădăuţean. Consider că suntem nişte oameni norocoşi că putem avea asemenea amintiri emoţionante şi luminoase ce vin din îndepărtata noastră adolescenţă”

„Profesorul nostru” scris de colega Ariadna Costea de la Liceul „Elisabeta Doamnă” în nr.12/2004, în care spune că „Timpul a trecut, a venit războiul care a împrăştiat suflarea bucovineană în toate colţurile ţării şi a estompat multe din cele care animau anii de dinaintea acestuia. Au urmat ani goliţi de multe frumuseţi şi bucurii. Cei ce au revenit, au căutat ca în perioadele care au urmat să pună pe picioare viaţa, să crească pulsul stimulator al multor activităţi menite să ridice şi nivelul cultural al zonei. Unde puteai găsi o sursă mai potrivită şi mai dispusă a se alinia acestor dorinţe, decât în rândul tineretului liceal, care revenit în băncile liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”şi a liceului de fete „Elisabeta Doamnă” au croit o echipă de teatru, sub directa îndrumare şi dirijare a prof,Precop şi a prof. Socaciu. Actori amatori desigur, dar care au însufleţit scenele existente sau improvizate, cu piese de teatru, culegând aprecierile publicului. În acei ani, când ravagiile lăsate de război se simţeau şi se vedeau la tot pasul, însufleţirea cu care o desfăşurau acei tineri interpreţi, făcea parcă să mai acopere o parte a vălului înnegrit de urmările acestuia. Se improvizau decoruri lucrate tot de elevi talentaţi, se împrumutau haine de la cei care dispuneau de ele şi puteau constitui o costumaţie potrivită pentru piesa jucată, iar în spatele scenei era un vacarm surd, în care cei ce urmau să intre în rol, erau ajutaţi de alţi elevi să se machieze. Pulsul creştea!..În toată această desfăşurare de emoţii, dirijorul în chip de regizor,- prof. Precop striga:„Cupceancu, intră din stânga!”- „Mai tare Hrişcă, vorbeşte mai clar, nu cu limba între dinţi”.-„Costea, întoarce-te către public ca să te audă”.-„Balan …Cupceancu …Hrişcă… Balan… Costea…”. Şi aşa până ce toate reuşeau aşa cum regizorul stabilea că trebuie să se desfăşoare. Însufleţirea .pe care o manifesta, ne cuprindea pe toţi, ieşind târziu de la orele de repetiţie…şi cât de frumos era”. …

„Ora de dirigenţie”,scris de Dimitrie Balan, în nr. 11/2003, în care spune că „Ani la rând, la clasa „A”, l-am avut ca diriginte pe domnul profesor Aurel Prelipceanu, zis „Mopsul”în particular. Ora de dirigenţie cuprindea momente aniversare(evenimente politico-sociale, personalităţi marcante din istoria ţării, din domeniul artei şi literaturii).Această parte era ilustrată prin scurte expuneri făcute de elevi. Aproape de fiecare dată asistam la un mic program artistic. În acest caz, elevii se urcau pe postamentul catedrei, unde prezentau cântece în cor sau solo. Dirijor era colegul Bogdan Cupceancu, înlocuit uneori de colegul Hrişcă Olimpiu. Scena în sine era destul de bizară, deoarece în public, adică în bănci, se afla un singur spectator, dirigintele”

Dimitrie Balan în cronica sa ne prezintă şi alte aspecte privind activitatea cultural artistică a promoţiei noastre .Astfel, „Pe lângă piesele de teatru, având 3-5 acte, date de promoţia noastră, au fost prezentate publicului din oraş, dar şi la serbările şcolare ori chiar la orele de dirigenţie, numeroase şi scurte scheciuri, dialoguri sau monoloage satirice. La un moment dat s-a constituit un grup vocal-instrumental denumit „Tric Coroamă”, alcătuit din Bogdan Cupceancu, Hrişcă Olimpiu şi Balan Dimitrie, care prezentau scenete comice pe muzică şi texte proprii. A rămas în memoria colegilor scheciul intitulat „Celofibra” În final, adăugăm că la Orfelinatul din Rădăuţi s-a înfiinţat o brigadă artistică în programele căreia erau cooptaţi, uneori, colegi şi colege din promoţia noastră:Balan Dimitrie, de la liceul de băieţi, Pânzaru Silvia, de la liceul industrial de fete şi Cuciureac Felicia. de la liceul de fete.”

Promoţia anului 1950 a dat spectacole asemănătoare în multe localităţi din fostul judeţ Rădăuţi. Fireşte, pe atunci programele nu erau înregistrate şi nimeni nu ştie numărul lor. Prin deplasările efectuate, în camioane cu sau fără prelată, cu sau fără scaune, echipele artistice ale Promoţei1950 au evoluat în toate căminele culturale şi casele naţionale din raionul Rădăuţi. Aşa, de

Page 36: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

32

exemplu, echipele promoţiei nu au lipsit de la inaugurarea, cu mult fast, a primei gospodăriri agricole colective în localitatea Măneuţi. Programele artistice pentru deplasările la sate erau alcătuite din cântecele corului şi soliştilor, intercalate cu recitări de poezii patriotice şi încheiate cu demonstraţia echipei de dansuri bucovinene, condusă de colegul Buzilă Mircea, care avea un mare succes”.

Un alt mod al colegilor noştri de-aşi folosi timpul, după orele de învăţătură, era şi vizionarea filmelor, chiar dacă unele dintre ele, erau interzise a se viziona de către elevi.,

conform dispoziţiilor de atunci, precum şi ceaiurile dansante, organizate de elevi sau eleve, chiar dacă şi acestea erau interzise de

dispoziţiile şcolare. În acest sens prezentăm articolul scris de colegul Nicolai Pomohaci, in, nr. 7 /2002 intitulat: „La Cinema” care ne descrie o astfel de escapadă:,„Începând cu 15 septembrie, zilnic între

orele 16–19, strada mare a oraşului Rădăuţi, devenea mai animată, mai gălăgioasă. Grupuri de elevi, cu feţele îmbujorate de gerul iernii, se plimbau de la Biserica Catolică până la parcul de lângă gara mică. Nu de puţine ori, prin rotaţie, profesori de la Liceul de băieţi „Eudoxiu Hurmuzachi” sau de la Liceul de fete „Elisabeta Doamnă” făceau câte un rond şi verificau dacă mai sunt elevi pe stradă. Elevii sau elevele care întârziau peste ora 19 riscau să fie sancţionaţi. E drept că şi seriile geroase din lunile de iarnă, cu temperaturi de -25 sau -26 de grade, ne mai domoleau elanul de plimbare. Sâmbăta, după masă, sau duminica, mergeam de regulă la film. Filmele rulau la cinematograful Unirea, într-o clădire aflată peste drum de Templul Evreiesc. De multe ori se dădeau filme şi la Casa Germană. Nu la toate filmele aveau acces elevii. În vitrina cinematografului era un afiş cu litere mari care anunţau: „La acest film nu au voie elevii şi elevele”, Dar aceste anunţuri ne trezeau şi mai mult curiozitatea, Nu de puţine ori, din acest motiv, au fost eliminaţi coleg pentru două sau trei zile, sau şi s-a scăzut nota la purtare. Stăteam în gazdă la doamna Rudişteanu de pe strada Ştefan cel Mare, care rămăsese văduvă şi pentru a mai câştiga un ban, ţinea 5–6 elevi în gazdă. Vorbea prost româneşte, fiind de naţionalitate maghiară. Deşi avea în jur de 45 de ani, de multe ori intra în mintea noastră. Pentru că avea o garderobă bogată, ne-am gândit să-i cerem câte o rochie pe care o îmbrăcam şi mergeam la filmele interzise pentru elevi. Împreună cu colegul meu, Hapciuc Constantin, ne-am îmbrăcat în rochile doamnei Rudişteanu, peste care ne-am pus sumanele, iar pe cap, câte un tulpan ale cărui franjuri se revărsau pe spate. Arătam ca două servitoare care căpătaseră liber sâmbăta de la stăpână la plimbare. La orele 7 seara, în luna decembrie e întuneric bine. Când se termină filmul, la ieşire, observăm profesorii de la liceul nostru şi profesoarele de la liceul de fete. La braţ cu Costică, ieşim cu paşi siguri şi ne uităm ostentativ la profesoare, care ne-au luat în primire cu privirile, dar au rămas convinse că nu suntem elevele lor. De la cinematograf trecem pe strada Putnei şi când să intrăm pe strada Şerpuită, vedem că se ţin după noi doi băieţi. Din când în când întorceam capul să vedem dacă ne urmăresc. Ei credeau că le dăm atenţie şi se ţin în continuare după noi .După un colţ, unde era lumina mai slabă, îi aşteptăm şi îi luăm la bătaie. Până să se dezmeticească bine, noi am luat-o la fugă, iar ei nu au mai avut curajul să mai vină”

În continuare prezentăm articolul scris de colegul Mircea Grămadă, in nr. 19/2006 intitulat: „Eliminaţi…cu suspendare”,privind organizarea unui „ceai dansant:„Anul şcolar 1947–

1948, în mijlocul ierni, la internatul liceului nostru, într-o sâmbătă seara, noi colegii clasei a VI-a, plictisindu-ne în internat, ne-am gândit că ar fi mai bine să ne distrăm la un ceai dansant, însă nu ştiam dacă şi unde ar putea avea loc o astfel de petrecere. Când noi: Mircea Irimescu(Crăcănel), Fluture Aurel(Relciu) şi Moisiuc Vasile(Băitanul), supăraţi că nu putem găsi soluţia fericită de a ne distra puţin, apare Chiţan Gheorghe(Gioni), care văzându-ne cu mutrele noastre posomorâte şi aflând care-i baiul ne spune că el era deja pregătit să meargă la o prietenă de-a lui, care organizează un ceai dansant. Această prietenă a lui locuia pe strada Lungă, în apropiere de Grădina de tir, ceaiul dansant începe la orele 20 şi se termină la orele 24. Ne-a invitat să-l însoţim :ne îmbrăcăm cu sumane întrucât toţi eram fii de ţărani şi pe ascuns am ieşit din internat. Ajunşi pe strada Lungă, am rămas cam dezamăgiţi când am văzut ce mică era casa în exterior, însă interiorul ne-a dezamăgit şi mai mult, aşa de mică era camera unde avea loc distracţia. Surpriza cea mare era că iluminarea se făcea cu o lampă de gaz numărul 8, deşi pentru o iluminare mai bună în acel timp existau numere mai mari: 10 şi chiar 12. Am făcut cunoştinţă cu fetele, muzica a început să cânte

Page 37: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

33

(patefon) şi noi dornici de dans am invitat partenerele.... un dans, două, trei, nu-mi aduc aminte câte din cauza timpului îndepărtat, dar după vreo două ore apare una dintre eleve care fusese lăsată afară, foarte agitată şi strigă: profesoarele Godschläger (gemene) sunt la poartă: am păţit-o ! Toţi ne-am speriat nu de profesoare, care erau urâte ca noaptea, ci ne temeam de eliminare. Unul dintre colegi a suflat în lampă, stingând-o pentru ca profesoarele să nu ne recunoască într-o eventuală înfăţişare pe la liceu. Eu , care eram mai aproape de sumane, le-am luat în braţe, am ieşit afară şi la clar de lună ne-am îmbrăcat fiecare dintre noi şi apoi ne-am întors la internat. Profesoarele au intrat în casă şi au început interogarea. După 4-8 zile, la ora de matematică cu prof. Deutsch, se deschide uşa clasei şi apare servitorul Vasile, bâlbâindu-se (era ameţit, de obicei) şi zice: „ elevul Fluture e chemat la domnul profesor Prelipceanu(diriginte) la cancelarie”. Merge Relciu la ante-chambre, se întoarce după vreo 3–4 minute îngrozitor de roşu la faţă şi-l trimite pe Crăcănel; se întoarce şi el aşa de roşu şi-l trimite pe Băitan; acesta îl trimite pe Gioni, iar Gioni pe mine, Katiuşa. La întoarcerea fiecăruia dintre noi, întreaga clasă izbucnea în hohote de râs: colegii ştiau despre ce-i vorba şi mai ales că dirigintele îşi folosea braţele sale atletice ca să ne mângâie puţin. Profesorul Deutsch, care habar nu avea ce se întâmplă, exclama într-una: „ na ţi-o bună!”. Eu ,care nu am primit palme, fiind fratele directorului, dirigintele a lăsat pe frăţine-meu să mă altoiască. Ca să nu las impresia că am fost protejat, am mers la toaletă, mi-am dat vreo două palme, mi-am umectat ochii şi am intrat în clasă, fiind primit mai dihai cu hohote de râs. Gioni ne-a povestit că fiind întrebat de diriginte cu cine a dansat, a dat răspunsul: „cu una Ileana”, nedorind să-i divulge numele. Consecinţele ceaiului dansant: fetele au fost eliminate pe câte o lună, iar noi tot pe o lună, dar cu suspendare, în plus pălmuiala şi o notă mică la purtare”

În ce priveşte activitatea sportivă, în afara orelor şcolare de educaţie fizică, promoţia noastră

a fost o „mare jucătoare de fotbal” pe stadionul oraşului ce era peste drum de clădirea liceului şi unde echipele de fotbal ale celor două clase paralele, A şi B, se duelau de mai multe ori pe an, fără a se putea stabili vreodată ocupanta primului loc şi unde de asemenea, era o mare susţinătoarea a echipei oraşului de fotbal, respectiv al clubului „Hatmanul Luca Arbore”.

În acest sens redăm articolul colegului Titi Mihăescu, din nr.7/2002 din INFO şi intitulat: „Sub castani”:„Astăzi la ordinea zilei este ultimul meci de fotbal ce a avut loc cu o zi în

urmă, pe stadionul situat chiar în faţa liceului. Echipele beligerante „Hatmanul Luca Arbore”, cu jucători din rândul elevilor de la liceele din oraş, tineri muncitori şi funcţionari. Cealaltă echipă „Hakwiruch”, prin excelenţă echipa negustorimii din oraş, cu un pronunţat caracter etnic. Şi este o veşnică dispută între cele două echipe Dar asta numai pe terenul de joc şi în limita sportivităţii. Mă rog, aproximativ în limitele sportivităţii. Ambele echipe sunt de fiecare dată susţinute de zgomotoase galerii care umplu până la refuz tribuna stadionului. Cea mai zgomotoasă şi eficientă este galeria elevilor. Deci se comentează fază cu fază ultimul meci. Ce joc dinamic, ce strategie de joc au avut cei de la Hatmanu. Dar nici cealaltă echipă nu s-a lăsat mai prejos Cu toată răguşeala galeriei, scorul s-a menţinut 1-1 până aproape de sfârşitul meciului. Dar deodată galeria se electrizează, se ridică în picioare iar nivelul decibelilor creşte înfricoşător, de se aud urletele şi uralele până în inima târgului: Extrema stângă de la Hatmanu, Vasilică Năstase, elev la liceul de vis-a-vis, ţâşneşte fulgerător, driblează spectaculos şi dintr-o poziţie care cere măiestrie şutează năprasnic şi înscrie la păianjen imbatabil, golul victoriei.. Este 2-1 pentru Hatmanul şi aşa se termină meciul. Sub castan atmosfera este încinsă, comentariile sunt în toi. Se mai trage şi câte o ţigărică, ţinută strategic în pumn. Dar vai! Ce pericol se vede venind dinspre capătul celălalt al aleii? Este prea târziu pentr-o retragere strategică. Îşi face apariţia cu mersul său cumpătat, milităresc şi ţinută marţială, profesorul de matematică, Galan. Adunarea de sub castan amuţeşte. Când profesorul trece prin dreptul ei fiecare îngână câte un salut politicos şi gâtuit. Profesorul răspunde şi dă impresia că nu se uită, aruncând doar o privire scurtă. Dar toţi ştiu că ochiul său de vultur a scanat tot ce trebuia. Şi culmea ghinionului: unii dintre noi aveam a doua zi oră de matematică chiar cu domnia sa. A doua zi în clasă atmosfera este sumbră. Sunt scoşi pe rând la tablă protagonişti de sub castan. Şi pentru că reuniunea de ieri i-a împiedecat să se pregătească ca lumea, în catalog plouă cu note de 3 şi 4. Zbirul închide apoi catalogul şi tună „Să vă fie de ruşine în loc să puneţi mâna pe carte vă strângeţi sub castan ca musca pe că…. şi pierdeţi vremea de pomană. Corigenţa vă paşte, să ţineţi

Page 38: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

34

minte!”. Şi s-a ţinut minte, luându-se în serios matematicile de către toţi iar rezultatele s-au văzut curând. Şi ne-a prins bine, mai ales celor care am ales facultăţile tehnice,”

O activitate sportivă,s-a desfăşurat şi în cadrul Internatului, în afara orelor de educaţie fizică, descrisă de colegul Dimitrie Bălan, în articolul său din,nr. 13/2004 din INFO 50., intitulat,

„La podea”.„Unii dintre colegii noştri de clasă obişnuiau să practice strămoşeasca trântă pe toloaca satului ori în curtea şcolii primare Din când în când încercau să se ia la trântă în pauzele petrecute pe coridoarele liceului, sau în curtea internatului. Câţiva dintre elevii interni, mai dotaţi zic, ca să-şi consume surplusul de energie, dar mai ales să-şi demonstreze superioritatea, au hotărât să organizeze întreceri de lupte în clădirea internatului „Ştefan cel Mare”. Ca loc de desfăşurare a fost stabilit dormitorul nr.10 de la etaj, unde erau cazaţi elevii din clasele noastre(A şi B), Era dormitorul cel mai mare. La nevoie aici intrau până la 20 de paturi de fier. Ca să fie mai mult spaţiu, paturile erau lipite unul de altul pe lângă pereţi. Luptătorii puteau acum să înceapă meciul. Printre protagonişti se numărau: Cârmaciu Dragoş, Irimescu Mircea, Lungu Arcadie, Hapciuc Constatin şi alţii. Toţi luptătorii se dezbrăcau, rămânând doar în chiloţi sau izmene. .Era declarat învingător cel care reuşea primul să-şi trântească adversarul la podea. Unde trebuia să-l ţină nemişcat cel puţin cinci secunde. Arbitri erau colegii care chibiţau pe margine, stând în picioare pe paturi. Nu au fost cazuri de fracturi sau luxaţii. De cele mai multe ori însă participanţii se alegeau cu pete negre din cap până în picioare deoarece podeaua era dată cu petrol. Învingătorii şi învinşii se ajutau reciproc spălându-se cu apă rece şi săpun „Cheia” la spălătorul comun. Competiţia nu a durat prea mult, căci Direcţiunea, după ce a aflat, a interzis categoric petrecerea în acest mod a timpului liber”

Page 39: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

35

2. Activitatea în timpul vacanţelor şcolare. Promoţia anului 1950, n-a avut o activitate idilică în timpul tuturor vacanţelor, în marea

ei majoritate, aşa cum ar fi fost normal şi cum le descrie colegul Vasile V.Olariu , în articolul „Vacanţa de elev LEH(1943–1949)” publicată în nr.16/2005 „Deliciul vieţii de elev,

oare cine nu aştepta cele trei intervale ale unui an şcolar în care nu erai obligat să te scoli de dimineaţă, să fii atent la ore, să înveţi??. Îmi amintesc de vacanţele mari în care vara era vară, cu căldură pe măsură, baia la Pozen, la Suceviţa şi chiar la apa Sucevei, fiind un drum prin câmp, de lângă liceu până la o moară din Satu Mare, care avea un canal propriu foarte adânc.”

Aceste imagini idilice, au fost deformate şi uneori distruse de vitregiile războiului. Prima vacanţă mare, cea din vara anului 1943, s-a desfăşurat astfel: elevii din oraş erau obligaţi să efectueze culegerea de plante medicinale, iar într-o lună

trebuiau să execute o activitate socială patriotică, în cadrul unor instituţii de stat. Astfel, spre exemplu, colegii Ifrim Popescu şi Tică Olariu au lucrat ca un fel de comisionari, la colectivul de cenzură a corespondenţii care funcţiona la poştă, iar colegul Ştefan Rotaru, a lucrat la ferma agricolă a Camerei Agricole din Rădăuţi, la culegerea şi uscarea legumelor şi fructelor, pentru iarnă; iar .,

elevii de la sate, şi nu numai, au trebuit să se implice efectiv la muncile agricole, unde majoritatea bărbaţilor, erau concentraţi pe front.

A doua vacanţă mare, cea din vara anului 1944, a fost fortuit cea mai mare, fiindcă, cursurile clasei a II-a s-au încheiat, în a doua jumătate a lunii martie 1944, deoarece Rădăuţiul urma să fie ocupat de sovietici Din această cauză, o parte dintre părinţii colegiilor au fost

refugiaţi în interiorul Ţări, în special în Banat şi Ardeal, în localităţile de unde au plecat în anul 1940, populaţia germană şi parţial şi cea maghiară, precum şi în unele localităţi din Muntenia şi unde au avut o vacanţă tristă şi plină de lipsuri materiale; .iar o parte dintre colegi, a căror părinţi nu s-au refugiat, au fost

evacuaţi forţat din satele natale, de către trupele sovietice şi au muncit, în agricultură, alături de familie, în satele unde au fost evacuaţi.

A treia vacanţă mare, cea din vara anului 1945, a fost efectuată, pentru marea majoritate dintre colegi, după întoarcerea din refugiu, sau din evacuare, în condiţiile, când majoritatea gospodăriile erau distruse, incendiate, sau devastate şi a lipsei de hrană, din cauza războiului şi a secetei, din care cauză mulţi colegi au trebuit să plece la muncă, cu trenurile foametei, în restul ţări pentru porumb şi grâu

Prima vacanţă mare, mai deosebită de după război, pe care colegul Tică Olariu o descrie, în „Vacanţa de elev LEH(1943–1949)” în nr., 16/2005, a fost cea „din vara anul 1948,

când cele două licee teoretice ale oraşului au organizat o excursie în Transilvania, cu două vagoane de clasă amenajate, unul pentru fete, celălalt pentru băieţi. Vagonul în care am stat mai bine de o săptămână, pe traseul Cluj-Hunedoara-Lupeni-Sibiu-Braşov-Ciceu-Adjud, avea trei compartimente, două mai mici la extremităţi (unul fiind ocupat de profesori, dintre care doar prof. Galan şi d-ra. ,Schuller erau ai noştri) şi unul central, mai mare, amenajat. Amenajarea consta din scânduri luate din gară, cu care s-au acoperit intervalele dintre bănci şi dintre rastelele pentru bagaje, apărând astfel paturile din timpul nopţii; ziua scândurile erau depozitate , iar noi stăteam pe bănci( vagonul era cu intervalul de circulaţie pe mijloc), în secţiunea noastră de vagon mai era Dragoş Penteleciuc, Adrian Slimac, Bogdan Cupceancu. Vremea a fost frumoasă şi am văzut multe lucruri din Ţară; masa era de regulă servită la cantinele muncitorilor şi erau la înălţime.. Doar la Ciceu, probabil pentru că s-au terminat banii, am făcut ceva foame, noroc de iniţiativa lui Dragoş Penteleciuc, care descurcăreţ ca de obicei a făcut rost de nişte pită ardelenească care ne-a mai pus pe roate” N.B. Colegul Adrian Slimac,în acelaşi INFO 50,spune următoarele, legat de această excursie :

„În ce priveşte excursia prin Transilvania, la care a participat şi Mitică Balan, se pare că a fost organizată de directorul Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” de atunci, Ion Grămadă, care participând la excursie purta atârnată de gât o tiştirea cu bani. Au fost uitate o serie de episoade precum „vizita” colegilor mai mari Volcinschi, Şaghin şi Puiu Mănescu (omul cu ghitara) pe str. Cotită din Cluj şi apoi au venit la vagon cam aghesmuiţi. În această excursie s-a vizitat Fabrica de cuie din Câmpia Turzii, am coborât în mina de fier Ghelar, am disputat un meci de fotbal la Bumbeşti cu brigaderii, pe care l-am pierdut cu scorul de 9:1, făcând şi unele serate dansante cu fetele în acompaniamentul lui Puiu Mănescu, lângă cele două vagoane.”

Page 40: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

36

În vara anului1948 a fost organizată şi o tabăra de vară a liceelor din Rădăuţi,

instalată la Brodina şi condusă de prof. V. Precop, Modul de organizare şi activitatea în cadrul taberei de vadă este descrisă de colegul Vasile.V.Olariu, în acelaşi articol astfel:„De abia ajuns acasă, am aflat că am fost admis în tabăra de vară a liceelor din Rădăuţi, instalată la Brodina şi condusă de prof. V. Precop. A fost prima şi ultima tabără de vacanţă la care am participat şi nu pot spune că a fost rău, mai ales că dl. prof. Precop a fost un foarte bun organizator de excursii, maestru în aprovizionare şi ferm în ceea ce priveşte disciplina; erau adunaţi aici elevi de toate vârstele şi din toate şcolile, vreo 80–100 băieţi şi fete., dar nu ţin minte vreun scandal .Tabăra a durat 2 săptămâni şi s-a încheiat cu un mare foc de tabără, într-o poiană deasupra gării din Brodina.. În tabără nu a mai fost nimeni dintre colegii mei de clasă, dar erau destul de mulţi elevi de liceu pe care-i ştiam din liceu”.

N.B Colegul Adrian Slimac,în acelaşi Info spune următoarele, legat de această tabără.:„În tabăra de la Brodina a participat şi Mitică Balan; el spune că acolo s-a înfiinţat o gazetă de perete în care a publicat un articol intitulat „Răsăritul lunii la Brodina”, citit cu glas tare de toate fetele”.

N.B. Vasile.V.Olariu, în continuare, în acelaşi articol ne spune următoarele:„Celelalte vacanţe treceau mai repede, dar cele mai frumoase erau cele de Crăciun, când Dragoş Penteleiciuc, avea grijă să organizeze echipa noastră de colindători în cele două ajunuri(Crăciun şi Anul Nou); vă puteţi închipui ce distracţie era, mai ales că nici unul dintre noi(R Vatamanu, A.Slimac, D.Penteleiciuc şi uneori M.Trufin) nu făcea parte din corul liceului”.

N.B. Colegul Adrian Slimac,în acelaşi INFO 50 spune următoarele, în încheiere:„Au mai fost şi alte vacanţe de elev, dar prea multe nu se pot povesti întrucât fiecare dintre noi trebuia să participe la „munca voluntară”. Mi-aduc aminte că pe atunci se punea chiar şi problema participării noastre pe şantierele naţionale Bumbeşti-Livezeni şi Salva-Vişeu, dar noi eram încă prea fragezi pentru aşa o muncă. În schimb participam în toate duminicile prin deplasări în camioane chiar fără bănci, la acţiunile de culturalizare a maselor de la sate cu brigăzi artistice şi echipe sportive. Făcând o comparaţie între modul de petrecere al timpului nostru liber cu cel al elevilor de azi, putem constata că regimul din aceea vreme a avut grijă să nu ne plictisim şi să participăm la altfel de activităţi, de altfel, nu putem nega că nu aveam şi astfel de preocupări, dovada „ceaiurile”care erau la modă în acea perioadă”

În această perioadă de după terminarea războiului, au mai fost şi alte moduri de activităţi în timpul vacanţelor de vară, În aceste sens, avem spre exemplu:

unii elevii din cadrul internatului, care din motive financiare sau familiare, nu aveau unde pleca în vacanţe şi locuiau în continuare în cadrul internatului. Activitatea acestora în timpul vacanţelor este descrisă de colegul Dimitrie Balan în articolul redat în nr.13/2004 INFO şi intitulat:

„Vacanţa mare la internat” astfel:„După ce elevii interni plecau în vacanţa de vară, în internat rămâneam noi cei ce compuneam grupul proveniţi din orfelinat Totdeauna se găsea ceva de lucru pentru noi. Nici nu era greu, deoarece, pe lângă curtea întinsă, internatul poseda o livadă de pomi fructiferi, o grădină de zarzavaturi şi o tarla de cartof la câmp. Aşadar, nu aveam cum să ne plictisim. Executam tot felul de lucrări agricole, beneficiind de repaus sâmbăta după amiază şi duminica. Atunci puteam să ieşim în oraş, bine înţeles cu aprobare. Mai băteam mingea, mai mergeam la câte un film. Cum începea săptămâna, reluam lucrările în agricultură. Din când în când, eram puşi să curăţăm haznalele, având grijă ca materiale fecale să fie cărate cu nişte bidoane pe locurile rămase libere de recoltare, drept îngrăşământ natural Pentru a fi mai eficienţi, în fundul livezii a fost construită o colibă cu etaj, unde dormeam frânţi de oboseală. De atunci am rămas în cap cu ideea că numai munca îl înnobilează pe om.”

unii elevii în timpul vacanţei de vară executau diferite munci fizice, remunerate Banii câştigaţi erau adunaţi pentru a cumpăra în toamnă, îmbrăcăminte şi în special încălţăminte, dar şi cărţile şcolare necesare pentru noul an şcolar În acest sens colegul Rotaru Ştefan ne relatează: „Împreună cu alţi colegi, mergeam aproape zilnic la gara din Dorneşti, unde executam contra cost, operaţia de descărcarea cocsului siderurgic din vagoanele ruseşti de pe linia „largă” în vagoanele româneşti ce se găseau pe linia cu ecartamentul românesc, pentru a fi expediate la Uzinele din Hunedoara. Traseul Rădăuţi –Dorneşti, în lungime de 9 km şi retur se făcea pe jos, iar seara după

Page 41: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

37

ce se termina descărcatul vagoanelor, fiind murdari de praful de cărbune, ne spălam, făcând baie în canalul Morii lui Kraft, din Dorneşti, de pe malul Sucevei”

unii elevii în timpul vacanţei, în special cei de la sate, dar nu numai, participau la muncile agricole şi gospodăreşti ale familiei. În acest sens, Nicolai Pomohaci, ne descrie în „Balurile de altă dată” din nr.30/2010, modul în care îşi petreceau vacanţa de vară colegii de la Marginea, Astfel:„După Sf. Petru şi Pavel se încheiau cursurile şi fiecare plecam acasă în vacanţă în satele de baştină. Părinţii abia ne aşteptau la treburile câmpului, spunând că la şcoală ne-am „odihnit destul” şi acum a venit şi rândul nostru „la muncă”. Dis de dimineaţă plecam cu tata şi cu fraţii mai mari la fân în „arşiţă” or în „delniţă” unde aveam teren de fânaţ .Fânul cosit nu trebuie să fie prins pe jos de ploi înainte de a fi pus pe căpiţe. Ca să câştigăm timp, de multe ori rămâneam peste noapte şi dormeam pe un pat de fân proaspăt cosit. Nopţile de vară sunt feerice în satele din Bucovina. Puzderia de stele care îmbracă cerul cu sclipirile şi mirosul fânului te fac să te simţi într-o altă lume, o lume da basm. Oboseala de peste zi nu te lăsa însă să admiri prea mult bolta cerească pentru că somnul te cuprinde imediat. Nici nu se lumina bine de ziuă, când mă scula tata că a venit mama cu surorile cu coşul de mâncare. El trăsese deja 2–3 brazde , dar pe mine mă lăsase să mai trag un pui de somn, că „dormeam şi visam prea frumos”.Arşiţa de peste zi uscase deja fânul cosit cu o zi înainte şi trebuia întors. Lucru care cădea în sarcina femeilor”

N.B. Deşi în marea majoritate a timpului din perioada vacanţelor de vară, majoritatea colegilor trebuiau să muncească într-o formă sau alta, aceştia erau totuşi tineri care găseau soluţii pentru a organiza şi desfăşura şi unele activităţi distractive, specifice tineretului de atunci, în special organizarea de baluri (în mod deosebit la sate), sau de ceaiuri dansante. În acest sens, redăm continuarea articolului colegului N. Pomohaci care descrie modul în care colegii noştri din Marginea, organizau un astfel de bal sătesc..„Duminica mergeam la biserică, dar nu de la începutul slujbei, ci cam pe când se spunea crezul (că aşa se cade la domni), după care slujba cu predica mai dura cel mult o oră. După slujbă ne întâlneam „intelectuali satului” şi puneam la cale unele activităţi culturale dintre care balurile ocupau locul central. Până în anul 1950 comuna Marginea nu avea un cămin cultural. Întâlnirile le făceam la fostul sediu al primăriei dinspre prund. Primăria îşi mutase sediul în localul fostei şcoli din crucile drumului. Pentru că spaţiul era prea mic am ceruit aprobarea primarului să desfiinţăm zidul dintre două camere. În locul zidului, tata care se pricepea la construcţii a fixat o grindă, sprijinită pe 2 stâlpi marginali. Fetele au curăţat molozul şi văruit noul spaţiu, care astfel ţinea, de acum loc de cămin cultural. După ce am fixat data balului, am făcut 20 de afişe dintre care 15 le-am trimis pentru afişare în comunele vecine. Mi-a revenit sarcina să mă ocup de angajarea muzicii. Din timp am „arvunit” o formaţie compusă din acordeon, vioară şi contrabas. Fetele asigurau masa pentru muzicanţi iar băieţii băutura şi transportul. Cu emoţii am aşteptat ziua de sâmbătă seară, când conform afişului va avea loc în comuna Marginea „MARE BAL MARE”!.Pe la orele 6 după masă începeau să sosească invitaţi din Horonicul de Sus şi de Jos, din Voitinel, Vicov, Volovăţ, Suceviţa, Clit, Pârteşti şi din alte sate de prin împrejur. Fetele erau îmbrăcate în frumoase costume cu bundiţă, bluze înflorate cu modele cusute de mâna lor şi catrinţe strânse pe corp iar în picioare pantofi uşori, numai buni de dans. De regulă fetele dintru-un sat veneau în căruţe însoţite de mamele lor. În noaptea balului terenul dintre moară şi local se umplea de căruţe. Băieţii purtau cămaşă lungă cu flori cusute la poale, mâneci şi umăr, iţari şi bundiţă din postav cu împletituri din sărad făcute de cojocari din Rădăuţi, iar în picioare pantofi din piele. Cămaşa se încingea cu brâu tricolor sau chimir din piele. Cizmarii erau în toate comunele. La noi în comună cel mai vestit cizmar era Magopăţ din partea de sus a satului Unul din strănepoţii lui are şi azi un atelier în Bucureşti(vis a vis de Stadionul Lia Manoliu.).Balul începea cu hora mare în cerc la care se prindeau băieţii şi fetele admirate de mamelele lor, care stăteau pe băncile de pe margini. La deschiderea balului participa şi preotul satului cu preoteasa, care era învăţătoare. Avea o fată (Adiţa) şi un fiu (Ciupi), nelipsiţi de la petreceri. La miezul nopţii se alegea „Regina balului”. Între timp se scoteau la vânzare ilustrate pe care băieţii le cumpărau, scriau numerele fetelor şi le trimiteau prin „poştaşul balului adresantelor” Asta dura cam o oră, timp în care membrii orchestrei luau masa şi se odihneau. Postaşul, urcat pe un scaun striga numele fetei şi-i înmână ilustrata .Cea care primea cele mai multe ilustrate era declarată „Regina balului” După numărătoarea ilustratelor, la o comandă, orchestra cânta vals, iar regina îşi alegea partenerul. Dansul era numai al lor, admiraţii de întreaga asistenţă. După dansul reginei, urma

Page 42: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

38

„damen vals”. De astă dată fetele îşi alegeau partenerul. Pe tot parcursul serii, unul dintre membrii comitetului de organizare urmărea ca nici o fată să nu rămână ne dansată. De cele mai multe ori colegul Mitică Balan îşi asuma această sarcină. Obiceiul şi l-a păstrat şi mai târziu. Dovada că la revederile noastre de la Rădăuţi, la masa festivă nici una dintre colege nu rămâneau ne dansate de el. Balul continua până spre dimineaţă când se alegea, după acelaşi tipic „Prinţesa balului”, Soarele era sus, când începeau să plece invitaţii de la bal. În acordurile unui marş, acordeonistul conducea fetele la căruţe unde caii aşteptau deja înhumaţi gata de drum. Deşi dansam toată noaptea, dimineaţa regretam că balul s-a terminat „parcă prea repede”. Şi azi când ne aducem aminte de acele vremuri frumoase spunem cu nostalgie „Doamne ce frumoase erau balurile de altă dată şi cum s-a furişat timpul pe lângă noi”.

Vacanţele petrecute la Rădăuţi ca studenţi, sunt descrise de Adrian Slimac, în articolul „Gicu” în nr. 21/2007, astfel: „Nu pot uita, în special perioadele de vacanţă în care mă

întâlneam cu colegii şi în special cu Gicu Rusşindilaru, Radu Vataman, Dragoş Penteleiciuc, Tică Olariu şi alţi colegi în parcul de la „Goraş”. Aici tăifăsuiam, ne întâlneam cu colegele şi prietenele noastre şi „puneam ţara la cale”. În perioada vacanţelor studenţeşti ne întâlneam frecvent, de dimineaţă şi până pe la prânz, atunci când părinţii erau la serviciu, la regretatul Adi Stelianu, pe strada Putnei, unde făceam „şedinţe de taroc” la care veneau şi alţi colegi. De asemenea, vacanţele de Crăciun erau un bun prilej pentru „echipa” noastră de a merge cu colindul. Colindam din suflet, de plăcere, odată am colindat şi pe scena Casei de Cultură şi ne distram cu cele petrecute şi mai ales cele văzute prin peregrinările noastre, acumulând în memoria noastră o mulţime de amintiri picante din acea perioadă”.

3. Activitatea politică în timpul şcoli Promoţia anului 1950 nu au fost străină de politica statului român, fie că era regat sau

republică. În acest sens, colegul Mitică Balan ne descrie această activitate, astfel: „Dacă nu toţi colegii au apucat să fie străjeri, în mod cert toţi au devenit membri UAER-

adică Uniunea Asociaţilor Elevilor din România, înfiinţată în august 1946, căci altfel nu se putea , fiindcă în acea vreme, această organizaţie de tineret şcolar era cea mai cuprinzătoare. O dovadă în acest sens este faptul că, în vacanţa de vară din 1948, Centrala UAER,a organizat la Vălenii de Munte o şcoală de cadre sub formă de tabără şcolară, condusă de viitorul preşedinte al României, binecunoscutul Ion Ilici Iliescu. La această tabără şcolară au participat elevi din toate colţurile ţării. Singurul reprezentant al organizaţiei UAER. din Rădăuţi a fost elevul Balan Dimitrie, care-îşi aminteşte că la închiderea cursurilor cu durată de o lună s-a dat o lucrare scrisă cu titlul: „Superioritatea doctrinei marxiste –leniniste asupra religiei”

N.B. Colegul Dimitrie Balan ne descrie următoarele aspecte din primele manifestări în cadrul UAER lui, şi anume:desfăşurarea alegerii preşedintelui Consiliului Local -UAER din Rădăuţi , precum şi efectuarea unui sondaj de opinie pentru înfiinţarea unei publicaţie destinată în exclusivitate elevilor,.

Redăm descrierea aceste activităţi,a Consiliului Local UAER,din Rădăuţi, în articolul intitulat: „Ce nu am spus la întâlnire” din nr.29/2009, „Am să reiau, aşadar, şirul amintirilor din

perioada studiilor liceale. Astfel, după ce a luat fiinţă UAER, s-au organizat alegeri pe liceu şi apoi pe oraş. Într-o zi ploioasă de toamnă, toţi elevii din Rădăuţi s-au adunat la Casa Germană. Acolo fiecare şcoală susţinea câte un candidat pentru preşedinţia consiliului local. Delegaţii împuterniciţi să prezinte candidaturile au fost chemaţi într-o sală de repetiţie unde au stat mult peste limita răbdării celor ce asistau la adunare .În acel interval de timp, sala, scena şi culisele vuiau de aceleaşi două şi obsedante scandări; „preşedintele Bodale” şi „preşedinta Iuraşoc”. Într-un târziu a apărut cineva pe scenă punând capăt vacarmului cu anunţul că în şedinţa delegaţiilor s-a hotărât ca eleva Iuraşoc să fie preşedinta consiliului local. Elevele au izbucnit în ţipete de bucurie, iar elevii s-au grăbit să părăsească sala cu sentimentul neplăcut al înfrângerii.

Cam în aceeaşi perioadă, conducerea centrală a UAER a hotărât să lanseze o publicaţie destinată în exclusivitate elevilor. În acest scop, cu sprijinul Ministerului Învăţământului, s-a efectuat un sondaj de opinie pe bază de chestionar cu privire la dorinţele elevilor faţă de publicaţia respectivă, începând cu denumirea ei, formatul, paginaţia, periodicitatea apariţiei, ş-a. Desigur, s-

Page 43: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

39

au făcut multe şi variate propuneri, mai ales că acest chestionar nu trebuia semnat. Surpriza cea mare a fost că, numai după câteva luni, publicaţia a fost difuzată în şcoli sub titlul de:„Revista. Elevilor”m ceea ce era previzibil şi se putea face fără acel referendum.

Şi acum un alt episod din viaţa mea de licean. După alegerile din 1946, cunoscutul poet Eugen Frunză, devenit prefect de Suceava, s-a gândit să compună un imn al Moldovei. După ce l-a scris, l-a tipărit şi difuzat pe foi volante, probabil, în toată regiunea. Am contribuit şi eu. Cum?. Doamna Suzana Frunză, mama prefectului, m-a chemat la biroul ei din cadrul primăriei, unde mi-a înmânat un pachet de fluturaşi cu textul imnului, rugându-mă ca, împreună cu alţi copii de la orfelinat să împrăştiem prin oraş. Ne-am dus în piaţă şi acolo am scăpat de belea. M-am ales totuşi cu ceva, mi-a rămas în cap prima strofă : „În Moldova cea de nord poporul, A jurat dreptăţii legământ/,/ Liber în pace să trăiască,/ În veci pe acest pământ” Nu ştiu nici până astăzi ce avea în vedere autorul prin sintagma de: „Moldova cea de nord”, se gândea oare la Bucovina, ori la Moldova lui Ştefan? Greu de spus fiindcă el s-a născut în Cehoslovacia, într-o familie de evrei. Aşa că trebuie să fim înţelegători cu autorul acelui imn care a dispărut din zona Rădăuţilor în scurt timp după apariţie.

După unificarea din 19–21 martie 1949 a tuturor organizaţilor de tineret din România în cadrul Uniuni Tineretului Muncitor –UTM, apartenenţa politică a componenţilor promoţiei noastre nu mai era unitară, fiindcă nu era obligatorie. Înscrierea în U.T.M. devenise benevolă. În orice caz politica în şcoală, nu era interzisă, dar nici încurajată de corpul profesoral. Iată un exemplu :la ora de fizică profesorul Bordeianu a observat că elevul Fluture Aurel ascunde ceva sub bancă; era un carnet de membru al UTC-ului dar nu al său, ci al vecinului de bancă, Balan Dimitrie. Vădit iritat, profesorul a răsfoit carnetul în faţa clase, a citit ironic câteva date din el, apoi i-a atras atenţia titularului să nu mai vină la orele sale cu astfel de carnete roşii. Intimidat, ruşinat chiar, elevul în cauză, în prima pauză, s-a dus la W,C,, unde a rupt carnetul în bucăţele şi a tras apa peste el.

În perioada studiilor liceale, indiferent că erau sau nu membrii ai noi organizaţii UTM., componeţii promoţiei noastre au participat la toate acţiunile de muncă voluntară, ca de exemplu, amenajarea parcului în locul pieţii de produse din lemn, defrişarea şi curăţirea terenurilor virane din jurul liceului şi al internatului, inclusiv a livezilor de pomi fructiferi din zonă, unde mai persistau tranşeele din timpul războiului. De asemenea, au fost elevi ca: Lungu Arcadie, Hapciuc Constantin, şi Olărean Dumitru, care au participat ca brigadieri pe şantierul naţional Salva-Vişeu. Mai trebuie de spus că unii membrii UTM, dintre elevi, au asigurat, deseori serviciul de zi sau de noapte, la sediul judeţenei de partid sau UTM.

În final, iată un aspect inedit, după înfiinţarea orfelinatului din oraşul Rădăuţi, la iniţiativa doamnei Suzana Frunză, s-a creat în anul 1945 o grupă de pioneri( s-a spus atunci că este prima din ţară) pusă sub conducerea educatoarei Schlvin Rachela. Din acea grupă au făcut parte colegii noştri:Silvia Pânzaru şi Dimitrie Balan.

N.B. În acest sens, trebuie de precizat, că Organizaţia Pionerilor din România, s-a înfiinţat

la data de 30 aprilie 1949 şi tot atunci, s-a constituit şi l-a Rădăuţi, două unităţi de pioneri, una la Liceul de băieţi, având ca instructor superior de unitate pe colegul Ştefan Rotaru, iar a doua la Liceul de fete, având ca instructoare superioară de unitate pe eleva Curcă Felicia. Sediul organizaţiei de pioneri de la liceul de băieţi,a fost amplasat în două camere din fostul apartament din incinta liceului, folosit pentru locuinţa directorului, unde în prezent este amplasată biblioteca liceului..

Page 44: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

40

Capitolul IV. Activitatea post liceală a Promoţiei anului 1950 1. Repartiţia promoţiei după terminarea studiilor post liceale.

Promoţia anului1950 după absolvirea facultăţilor şi a cursurilor tehnice post-liceale, a fost repartizată şi a lucrat în primi ani, în următoarele localităţi, unde prin munca şi nivelul lor profesional, au fost promovaţi în funcţii de conducere în domeniul lor de activitate.

În regiunea Suceava: 22 absolvenţi reprezentând 36,7 %, din totalul promoţiei au fost repartizaţi, următorii colegi: inginerul constructor Baboi Mircea, repartizat la Suceava, în cadrul Combinatul de hârtie şi celuloză din Suceava, care ulterior, a fost promovat în centrala Ministerul Industriilor şi Construcţiilor, inginerul minier Mircea Buzilă, repartizat la Vatra-Dornei,în cadrul Întreprinderea Minieră din Vatra-Dornei, fiind promovat ca director al întreprinderii şi ulterior promovat în centrala Ministerului Minelor; inginerul minier Ursuleanu Crăciun, repartizat la Vatra-Dornei,în cadrul Întreprinderea Minieră din Vatra-Dornei, inginerul zootehnic Irimescu Mircea, repartizat la IAS-ul Siret, iar ulterior promovat ca director la IAS.-Rădăuţi şi la Herghelia Rădăuţi; inginerul silvic Sfârnaciuc Ion, repartizat la U.F. Moldoviţa-Câmpulung, fiind ulterior promovat Director la Direcţia judeţeană pentru Probleme de Muncă şi Ocrotiri Sociale; inginerul de drumuri şi poduri Prelipceanu Vasile ,repartizat la Rădăuţi şi ulterior promovat ca Director în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi poduri; inginerul cadastral Rusşindilaru Ghe, repartizat la Rădăuţi şi ulterior promovat ca Director la Oficiul de Cadastru al judeţului Suceava, medicul Cupceancu Bogdan, repartizat la Suceviţa, care ulterior, urmare specializărilor aferente a fost promovat în Bucureşti; medicul Cârmaciu Dragoş , repartizat la Vicovul de Sus, care ulterior, a fost promovat la Suceava, şi apoi urmare specializărilor aferente a lucrat în Suedia;. medicul Grămadă Mircea, repartizat la Arbore care ulterior, a fost promovat la Suceava, şi apoi urmare specializărilor aferente a lucrat în Germana; medicul stomatolog Vatamanu Radu repartizat în comuna Fundu–Moldovei care ulterior, urmare specializărilor aferente a fost promovat în Municipiul Iaşi; economistul Pascariu Ghe. a fost repartizat la RATA, Rădăuţi şi ulterior promovat ca şef serviciu în cadrul IRTA. Suceava; profesorii Hulubaş Liviu, şi Popescu Ifrim, repartizaţi la Rădăuţi, şi ulterior au fost promovaţi ca directori de şcoli; ofiţerul Irimescu C-tin a fost repartizat la Suceava, şi unde, urmare absolvirii facultăţi de drept este promovat ca ,, Director adjunct în cadrul Direcţiei Regionale MAI.: inginerul chimist, Ursache Alexandru, repartizat la Vatra Dornei; inginerul silvic Hoştinaru Valentin, repartizat la Rădăuţi, inginerul silvic Hapciuc C-tin repartizat la ocolul silvic Putna; economistul Cârciu Nicolae a fost repartizat în domeniul bancar şi de finanţe din Vatra –Dornei, iar 3 colegi, reprezentând 5%, din absolvenţii au lucrat ca tehnicieni şi anume Alaci Ştefan, în Câmpulung, Chiţan Ghe. în Rădăuţi şi Chiraş Ghe. la Suceviţa.

În municipiul Bucureşti, 10 absolvenţi, reprezentând 16,7% au fost repartizaţi, urmare rezultatelor obţinute în timpul facultăţilor absolvite următorii colegi: inginerul geolog, Mirăuţă Orest, in cadrul Institutului Geologic,.inginerul viticol, Pomohaci Nicolae în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, inginerul de material rulant Slimac Adrian, în cadrul Uzinei „23 August” Bucureşti; inginerul proiectant de utilaje de foraj petroliere Mihăescu Constantin, în cadrul Institutul de Proiectare–Cercetare pentru utilaj petrolier.-IPCUP.din Bucuresti, medicul internist Ciupea Dimitrie, medicul hematolog, Şandru Ghe.; profesorul de matematică Olaru Valter-Vasile, în cadrul Universităţii din Bucureşti; profesorul de limba şi literatura rusă, Danciu Grigore,.în cadrul ONT-ului, inginerul radiofonist Zelenin Grigore,în cadrul M.A.N şi ; scriitorul şi regizorul de teatru şi filme,Hulubaş Mircea,

În Arad a fost repartizat în cadrul IAS-ului, inginerul agronom Olăreanu Dumitru, care a fost apoi promovat ca Director în cadrul unităţilor agricole de stat

În regiunea Bacău la Rafinăria Dărmăneşti a fost repartizat inginerul în chimie organică, petrol şi gaze Hrişcă Olimpiu, care apoi a fost promovat în cadrul Comitetului Central al PCR, ca specialist în chimie, petrol şi gaze., iar în anul 1968 este promovat în funcţia de şef de sector chimie, petrol, gaze în Consiliul central de control muncitoresc de pe lângă Comitetul Central-PCR,

În regiunea Baia-Mare este repartizat inginerul minier Panciuc Liviu, la unităţilor miniere din cadrul Combinatului Minier Baia-Mare;;

În regiunea Bihor, este repartizat inginerul specialist în piscicultură Chelaru Ovidiu, care ulterior este transferat la Botoşani, la Întreprinderii Piscicole Botoşani, unde urmare muncii depuse şi profesionalismului este promovat ca Director al întreprinderi respective.

Page 45: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

41

În regiunea Botoşani, sunt repartizaţi 2 absolvenţi,reprezentând 3,3%,respectiv: inginerul agronom Moisiuc Vasile, fiind promovat ulterior în cadrul Direcţiei Agricole judeţene, şi medicul veterinar Chelariu Ghe. , fiind promovat ulterior ca profesor titular la catedra de anatomie şi medicină veterinară şi Director adjunct al Liceului agricol.; din Rădăuţi

; În regiunea Braşov, este repartizat inginerul energetic Ştefanciuc Vasile, în cadrul Regionalei de Electricitate Braşov,fiind promovat, ca şef serviciu de învestiţii, la regională.

; În municipiul Buzău este repartizat inginerul chimist Lungu Ştefan, la Fabrica chimică din Buzău, iar ulterior fiind promovat ca Director comercial, la Fabrica de geamuri.

În oraşul Craiova este încadrat ofiţerul de transmisiuni şi radio-locaţii Popovici Radu.

În regiunea Galaţi, sunt repartizaţi 2 absolvenţi,reprezentând 3,3% ,respectiv: inginerul agronom Ciobâcă Traian, repartizat la IAS-ul Smârdan, fiind promovat inginer şef, şi inginerul agronom Luţa George, repartizat la IAS-UL Galaţi, fiind promovat apoi ca Director al Casei Agronomilor din Galaţi.

În regiunea Oradea, este repartizat ca prof de limba şi literatura rusă Balan Dimitrie, şi apoi promovat ca asistent universitar de limba rusă, la Facultatea militară, din cadrul MAI şi redactor de carte, îngrijitor de ediţie, autor sau coautor la unele materiale de specialitate,

În regiunea Prahova, este repartizat inginerul minier Rotaru Ştefan, la Întreprinderea Carboniferă „Filipeşti de Pădure”, fiind ulterior,urmare îmbolnăvirii sale, încadrat, în sectorul de organizarea activităţii de mecanizare şi transport în construcţii şi montaj, pe şantierele platformelor industriale din:: Suceava, Buzău, Galaţi şi Combinatul Mied Rovinari, Rovinari, unde a lucrat ca: şef serviciu de mecanizare, inginer şef de mecanizare şi director de Staţii de utilaje de construcţii şi transporturi, precum şi ca Director al Grupul Şcolar Auto din Galaţi obţinând totodată şi gradul I de profesor titular în învăţământ.

În municipiul Râmnicu Vâlcea este repartizat juristul Chirilă Pantelimon, la Judecătoria municipală iar ulterior promovat ca Preşedinte a Tribunalului Judeţean.

În municipiul Sighişoara , este repartizat medicul stomatolog Penteleiciuc Dragoş care ulterior, urmare specializărilor aferente a fost promovat în Municipiul Bucureşti.

În Valea Jiului, sunt repartizaţi 3 absolvenţi,reprezentând 5% ,respectiv: inginerul minier Lungu Arcadie, care ulterior este promovat ca inginer şef la Combinatul Minier din Gura-humorului, jud.Suceava ,inginerul minier Solcan Aurel, care ulterior este promovat la Regia Autonomă a Metalelor Rare-Bucureşti şi inginerul minier Cioată Constantin. În afara ţării au lucrat 6 absolvenţi, respectiv 10% din totalul promoţie şi anume economistul Schöblum Solomon, în Israel, ofiţerul de aviaţie Guttman Herbert, în Israel, muncitorul Wächter M.Moses, în Israel, inginerul silvic,Iliese Ghe. în Germania, medicul veterinar Luţa Ion, în Germania, inginerul frigotehnist Paşcinschi Tadeus, în Polonia,

În munci necalificate au fost nevoiţi a lucra 4 absolvenţi, respectiv 6,7% din Promoţia anului 1950, fiind respinşi la examenele de admitere la facultate pe baza principiului „luptei de clasă” şi anume Coroamă Traian, care a devenit inginer constructor după 8 ani de la absolvirea liceului; Nichiteanu C-tin, care a devenit inginer minier după 8 ani de la absolvirea liceului; Repta Octavian, care a reuşit să devină inginer energetic după 20 de ani de la absolvirea liceului şi Fluture Aurel, care a reuşit să devină jurist după 18 ani de la absolvirea liceului.

Din analiza datelor de mai sus, se constată că în primii anii după absolvirea facultăţilor şi

cursurilor tehnice post-liceale,din cei 56 de absolvenţi respectiv, 93,3% din totalul promoţiei, au fost repartizaţi în producţie, în cadrul următoarelor zone economice ale ţării, precum şi în afara ţării:astfel::

22, absolvenţi, respectiv, 39,3%, din totalul absolvenţilor în regiunea Suceava, 18,absolvenţi, respectiv, 32,1%, din totalul absolvenţilor în alte 14 zone economice 10, absolvenţi, respectiv, 17,9%, din totalul absolvenţilor în municipiul Bucureşti 6, absolvenţi, respectiv, 10,7%, din totalul absolvenţilor au lucrat în străinătate

Page 46: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

42

2.Starea profesională şi de viabilitate a Promoţiei anului 1950, la 31.12.2011 Promoţia anului1950 se prezintă după 61 de ani de la absolvirea liceului, respectiv la data

de 31-XII-2011, cu o stare profesională îmbunătăţită, faţă de cea din 31.12.1950.Astfel, din cei: 60 de componenţi ai Promoţiei anului 1950, 57, respectiv 95%, au absolvit studii superioare, inclusiv şi cei 4 absolvenţi pe care

„politica luptei de clasă” i-a împiedicat iniţial să urmeze studii superioare, iar 3, respectiv 5%, au absolvit studii postliceale tehnice. respectiv cei care nu au putut

urma studii superioare din motive familiare. Promoţia anului 1950, a absolvit următoarele facultăţi şi şcoli tehnice postliceale, cuprinzând

specializările de bază ale economiei, ştiinţei şi culturii, şi anume: 1. Facultăţi tehnice au fost urmate de 33 de absolvenţi, reprezentând 55% din totalul

promoţiei, cuprinzând următoarele sectoare de bază ale economiei: cercetări. geologice, 1=1,6%, proiectări utilaje de foraj, 1=1,6%, minerit, 7=11,7%, agricultură şi zootehnie, 8=13,3%; silvicultură, 4=6,7%, chimie industrială, 3=5%; construcţii material rulant, 1=1,7%; construcţii de drumuri şi poduri, 1=1,7%, construcţii industriale şi energetice, 3=5%, instalaţii. frigotehnice, 1=1,7%; construcţii radiofonice aero-navale, 1=1,7%, exploatări energetice, 1=1,7%, organizarea şi exploatarea utilajelor de construcţii şi transport, 1=1,7%. 2. Facultăţi de medicină umană au fost urmate de 8 absolvenţi, respectiv 13,3% în

specialităţile: chirurgie, 1; endocrinologie, 1; stomatologie, 2; interne, 3 şi hematologie, 1. 3. Facultatea de medicină veterinară a fost urmată de 2 absolvenţi, respectiv 3,3%. 4. Facultăţi ce au format cadre didactice au fost urmate de 5 absolvenţi, respectiv 8,3% din

care: în ştiinţelor matematice, 1; biologie, 1; ştiinţele naturale, 1 şi limba rusă, 2. 5. Facultatea de ştiinţe juridice a fost urmată de:3 absolvenţi, respectiv 5%.

6. Facultatea de ştiinţe economice a fost urmată de 4 absolvenţi, respectiv 6,7%. 7. Facultatea de regie teatrală şi cinematografică:1 absolvent, respectiv 1,6% 8. Facultatea militară de ofiţeri superior a fost urmată de 1 absolvent respectiv 1,6%. 9. Şcoli tehnice postliceale au fost urmate de 3 absolvenţi, respectiv 5%; Absolvenţi Promoţiei anului 1950 şi-au desfăşurat activitatea profesională pe funcţii de

răspundere, cel puţin în ultima parte a acestei activităţi, în următoarele locaţii: Judeţul Suceava:, un număr 20 absolvenţi, respectiv 33,3% , repartizaţi astfel: Municipiul Suceava: 5 absolvenţi, respectiv 8,3% şi anume: ing. Rusşindilaru

inginerul Sfârnaciuc Ion, ing. Prelipceanu Vasile, economistul Pascariu Ghe, juristul ofiţer Irimescu Constantin.

Municipiul Gura-Humorului, 1 absolvent, adică 1,7%, ing. Lungu Arcadie Municipiul Câmpulung, 1 absolvent, adică 1,7%, : tehnicianul Alaci Ştefan Municipiul Vatra.Dornei 3 absolvenţi adică 5%, respectiv: ing. Ursuleanu Crăciun ing. Ursache Alexandru şi economistul Cârciu Nicolae Municipiul Rădăuţi, 7 absolvenţi adică 11,7%,respectiv: :ing. Irimescu Mircea ing. Hoştinaru Valentin, medicul veterinar Chelaru Ghe., prof. Hulubaş Liviu prof. Popescu Ifrim economistul Popovici Radu şi tehnicianul Chiţan Gheorghe Comuna Putna, 1 absolvent, adică 1,7%, respectiv:: ing. Hapciuc Constantin Comuna Suceviţa, 1 absolvent, adică 1,7%, tehnicianul Chiraş Gheorghe Comuna Dorneşti, 1 absolvent, adică 1,7%, respectiv juristul Fluture Aurel Municipiul Bucureşti, 16 absolvenţi, respectiv 26,7% respectiv: :ing. Mirăuţă Orest ing. Mihăescu C-tin, ing. Buzilă Mircea, ing. Solcan Aurel, ing. Pomohaci Nicolai ing. Hrişcă Olimpiu, ing. Baboi Mircea, ing. Slimac Adrian, ing. Zelenin Grigore medicul Cupceancu Bogdan, medicul Ciupea Dumitre, medicul Penteleiciuc Dragoş prof. universitar Olaru V.Vasile, prof. Balan Dimitrie, prof. Danciu Grigore şi regizorul Hulubaş Mircea

Page 47: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

43

Municipiul Braşov:, 3 absolvent, respectiv 5% şi anume: ing. Cioată C-tin, ing. Coroamă Traian, şi ing. Ştefanciuc Vasile. Municipiul Baia-Mare, 1 absolvent, respectiv 1,7% şi anume: ing. Panciuc Liviu Municipiul Botoşani, 2 absolvenţi, respectiv 3,3 % şi anume: ing. Moisiuc Vasile

şi ing Chelaru Ovidiu Municipiul Buzău 1 absolvent, respectiv 1,7% şi anume: ing. Lungu Ştefan Municipiul Deva, 1 absolvent, respectiv 1,7% şi anume: ing. Nichiteanu C-tin Municipiul Galaţi 3 absolvenţi, respectiv 5% şi anume: ing. Ciobâcă Traian ing. Luţa George şi prof. ing. Rotaru Ştefan Municipiul Iaşi, 2, absolvenţi, respectiv 3,3% şi anume: medicul Vataman Radu şi ing. Repta Octavian Municipiul Râmnicu-Vâlcea, 1 absolvent, respectiv 1,7% , juristul Chirilă Pantelimon Municipiul Timişoara, 1 absolvent, respectiv 1,7% şi anume: ing, Olărean Dumitru În Germania, 4 absolvenţi, respectiv 6,7% şi anume: ing. Iliese Gheorghe medicul Grămadă Mircea, medicul Wächter M.Moses şi medicul veterinar Luţa Ion În Israel, 2 absolvenţi, respectiv 3,3% şi anume: economistul Schönblum Solomon şi ofiţerul de aviaţia Guttman Herber În Polonia, 1 absolvent, respectiv 1,7% şi anume: ing. Paşcinschi Tadeus În Suedia, 1absolvent, respectiv 1,7% şi anume: medicul Cârmaciu Dragoş În S.U.A. 1absolvent, respectiv 1,7% şi anume: medicul Şandru Gheorghe Promoţia anului 1950, prezintă la 31-XII-2011, următoarea stare de viabilitate şi anume 60 de absolvenţi in anul 1950 38, respectiv 63,3% din totalul promoţiei, au decedat, iar 22, respectiv 36,7% din totalul promoţiei, sunt în viaţa, Analiza stării deceselor o vom prezenta sub diferite aspecte, şi anume: I. Analizând pe perioade de frecvenţă în care au decedat cei 38 de colegi, se constată în anii 1967–2000, adică în 33 ani au decedat 18 colegi, respectiv 30,0%,

în anii 2001–2005, adică în 5 ani au decedat 8 colegi, respectiv 13,3%, în anii 2006–2010, adică în 5 ani au decedat 6 colegi, respectiv 10,0%, în anul 2011,, adică într-un an au decedat 6.colegi, respectiv 10,0%. II. Analizând pe profesii se constată că din cei 33 de ingineri, au decedat 18 respectiv 54,6%, dintre ei, din care pe specialităţi:

inginer geolog, 1.coleg, respectiv, 2,6%, şi anume Mirăuţă Oreste ingineri minieri, 3 colegi,respectiv , 7,8%,şi anume: Ursuleanu Crăciun Panciuc Liviu, şi Solcan Aurel ingineri agronomi, 2,colegi respectiv, 5,3% Ciobâcă Traian; Olărean Dumitru ingineri silvici 3colegi,respectiv, 7,9%, Hapciuc C-tin; Hoştinaru Valentin şi Sfârnaciuc Ion inginer zootehnist 1.coleg, respectiv, 2,6%,: Irimescu Mircea inginer cadastru, 1.coleg, respectiv, 2,6%, Rusşindilaru Gheorghe inginer energetic, 1.coleg, respectiv, 2,6%, Repta Octavian ingineri chimişti 2.colegi respectiv, 5,3%,: Ursachi Alex, şi Hrişcă Olimpiu ingineri constructori2.colegi respectiv, 5,3 %: Baboi Mircea, şi Coroamă Traian inginer frigotehnist 1.coleg, respectiv, 2,6%, Paşcinschi Tadeus inginer radiofonist 1.coleg, respectiv, 2,6% Zelenin Grigore 8 medici umani, au decedat respectiv 62,5% dintre ei şi anume Ciupea Dumitru Cârmaciu Dragoş, Cupceancu Bogdan, Penteleiciuc Dragoş şi Vataman Radu 2 medici veterinari, au decedat,2respectiv 100%, Luţa Ion şi Chelaru Gheorghe 5 profesori, au decedat 3 respectiv 60% , Danciu Grigore, Hulubaş Liviu şi Popescu Ifrim 3 jurişti, au decedat 3, respectiv 100/%, şi anume Irimescu Constantin, Fluture Aurel

Page 48: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

44

şi Chirilă Pantelimon 4 economişti au decedat 2 respectiv 50% :: Pascariu Gheorghe şi Schönblum Solomon 1 regizor , a decedat 1, respectiv 100%, : Hulubaş Mircea, alias Mircea Mohor 1 ofiţer , a decedat 1, respectiv 100%, şi anume Guttman Herbert 3 tehnicieni,au decedat 3, adică 100%: Chiraş Ion, Chiţan Gheorghe .şi Alaci Ştefan III. Analizând după clasa absolvită se constată că cele 38 de decese , sunt: 18, din Clasa A, respectiv 60%, din efectivul clasei şi 30%. din total,:Alaci Ştefan

Baboi Mircea, Cârmaciu Dragoş, Chelariu Ghe, Chiraş Ion, Chiţan Ghe Ciobâcă Traian Chirilă Pantelimon, Cupceancu Bogdan, Fluture Aurel. Hapciuc Constantin Hoştinaru Valentin, Hrişcă Olimpiu, Hulubaş Mircea, Irimescu Constantin, Irimescu Mircea Mirăuţă Oreste şi Paşcinschi Tadeus

20, din Clasa B, respectiv 66,7%, din efectivul clasei şi 52,6%. din total, şi anume Coroamă Traian, Ciupea Dumitru, Danciu Grigore, Guttman Herber, Hulubaş Liviu, Luţa Ion, Olărean Dumitru, Panciuc Liviu, Pasacariu Ghe. Penteleiciuc Dragoş, Popescu Ifrim Repta Octavian, Rusşindilaru Ghe. Schönblum Solomon, Sfârnaciuc Constantin, Solcan Aurel Ursachi Alexandru, Ursuleanu Crăciun, Vataman Radu,şi Zelenin Grigore

IV. Analizând după localitatea de reşedinţă din perioada liceală, se constată că cele 38

de decese , provin din următoarele localităţi: 19 colegi din oraşul Rădăuţi, respectiv 50 % din total şi anume: Alaci Ştefan ,Baboi

Mircea, Chirilă Pantelimon, Cupceancu Bogdan, Hoştinaru Valentin, Hrişcă Olimpiu, Hulubaş Mircea, Paşcinschi Tadeus; Ciupea Dumitru, Guttman Herbert, Hulubaş Liviu, Pasacariu Ghe. Penteleiciuc Dragoş, Popescu Ifrim, Repta Octavian, Rusşindilaru Ghe., Schönblum Solomon, Vataman Radu şi Zelenin Grigore

3 colegi din comuna Marginea, respectiv 7,9 % din total:: Hapciuc Constantin , Olărean Dumitru, Sfârnaciuc Constantin 1 colegi din comuna Arbore respectiv 2,6 % din total: Ciobâcă Traian 2 colegi din comuna Bilca, respectiv 5,3 % : Irimescu C-tin şi Irimescu Mircea 1 coleg din comuna Burla, respectiv 2,6 % din total,şi anume Cârmaciu Dragoş 1 coleg din comuna Bădeuţi, adică 2,6 % din total, şi anume Chelariu Ghe 2 colegi din comuna Dorneşti respectiv 5,3 %: Solcan Aurel şi Ursuleanu Crăciun 2 colegi din comuna Grăniceşti adică 5,3 % Chiţan Ghe şi Fluture Aurel 1 coleg din comuna Frătăuţii V. adică 2,6 % din total, şi anume: Panciuc Liviu 1 coleg din comuna Horodnic S .adică 2,6 % din total,: şi anume: Luţa Ion 1 coleg din comuna Straja respectiv 2,6 % din total şi anume: Coroamă Traian 1 coleg din comuna Stroeşti respectiv 2,6 % din total, şi anume Danciu Grigore 1 coleg din comuna Suceviţa respectiv 2,6 % din total, şi anume Chiraş Ion 1 coleg din comuna Vicov Sus,adică 2,6 % din total, şi anume Ursachi Alex 1 coleg din comuna Volovăţ respectiv 2,6 % din total, şi anume Mirăuţă Orest V. Analizând după localitatea unde şi-au desfăşurat munca profesională, se constată că

cele 38 de decese , s-au produs în următoarele localităţi 10 colegi în Bucureşti, respectiv 26,3 % din total şi anume: Baboi Mircea, Ciupea Dumitru

Cupceancu Bogdan, Danciu Grigore, Hrişcă Olimpiu, Hulubaş Mircea, Mirăuţă Oreste Penteleiciuc Dragoş, Solcan Aurel şi Zelenin Grigore

7 colegi în Rădăuţi, respectiv 18,4 % din total, şi anume: Irimescu Mircea, Hoştinaru Valentin, Chelariu Ghe, Hulubaş Liviu, Popescu Ifrim, Fluture Aurel, Chiţan Gheorghe

4 colegi în Suceava, respectiv 10,5 % din total,şi anume: Rusşindilaru Ghe., Sfârnaciuc Ioan, Pasacariu Ghe., Irimescu Constantin,

2 colegi în Iaşi, respectiv 5,4% din total, Repta Octavian şi Vatamanu Radu 1 coleg în Galaţi, respectiv 2,6 % din total, şi anume: Ciobâcă Traian 1 coleg în Baia-Mare, respectiv 2,6 % din total, şi anume: Panciuc Liviu 1 coleg în Braşov respectiv 2,6 % din total, şi anume: Coroamă Traian

Page 49: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

45

1 coleg în Câmpulung respectiv 2,6% din total, şi anume: Alaci Ştefan 1 coleg în Putna, respectiv 2,6 % din total, şi anume: Hapciuc Constantin 1 coleg în Suceviţa, respectiv 2,6% din total, şi anume: Chiraş Ion 1 coleg în Râmnicu-Vâlcea, adică 2,6 % din total, şi anume: Chirilă Pantelimon 1 coleg în Timişoara, respectiv 2,6 % din total, şi anume Olărean Dumitru 2 colegi în Vatra-Dornei, adică 2,6 % din total, şi anume: Paşcinschi Tadeus 1 colegi în Germania, respectiv 2,6 % din total,: Luţa Ion 2 colegi în Israel, respectiv 5,4 % : Guttman Herbert,şi Schönblum Solomon 1 coleg în Suedia , respectiv 2,6 % din total şi anume: Cârmaciu Dragoş VI. Analizând după anii în care s-au născut, avem următoarea situaţie pe ani: 1927 avem 1 coleg decedat, fiind singurul născut în acest an şi anume: Panciuc Liviu 1928 avem 2 colegi decedaţi din 2 născuţi, eci.100% Hapciuc Constantin şi Luţa Ion. 1929avem7colegi decedaţi din 9 născuţi, 77,8 %:Ursuleanu Crăciun, Irimescu Mircea Chiţan Gheorghe. Chiraş Gheorghe. Chelaru Ghe. Danciu Grigore,şi Zelenin Grigore 1930 cu 11 colegi decedaţi din 20 născuţi,o mortalitate de:55%: Hoştinaru Valentin Ciobâcă Traian, Guttman Herber, Ursachi Alexandru, Sfârnaciuc Ion, Coroamă Traian, Hulubaş Liviu, Paşcinschi Tadeus, Solcan Aurel, Chirilă Pantelimon şi Popescu Ifrim 1931, cu 14 colegi decedaţi din 22 născuţi, cu o mortalitate de.63,6%: Mirăuţă Orest Hulubaş Mircea, Irimescu Constantin, Rusşindilaru Gheorghe,Ciupea Dumitru,Fluture Aurel, Cârmaciu Dragoş, Hrişcă Olimpiu, Baboi Mircea, Cupceancu Bogdan, Alaci Ştefan, Penteleiciuc Dragoş, Olărean Dumitru, şi Vatamanu Radu 1932, avem 3, colegi decedaţi din 6 născuţi, deci o mortalitate .50% : Pascariu Ghe Repta Octavian şi Şchönblum Solomon

Analiza stării celor în viaţă la 31.12.2011, o vom prezenta sub diferite aspecte, şi anume I. Analizând pe profesii se constată următoarele profesii: 15, ingineri din cei 33 calificaţi,deci 45,4%, repartizaţi pe specialităţi, astfel: 4, ingineri minieri, din cei 7 calificaţi, deci 57,1%: Lungu Arcadie, Buzilă Mircea, Cioată Constantin şi Nichiteanu Constantin 1, inginer foraje din 1 calificat, deci 100% şi anume Mihăescu Constantin 2, ingineri agronomi, din 4 calificaţi,deci 50 :Luţa George şi Moisiuc Vasile 1, inginer viticultor, din 1 calificat, deci 100% şi anume: Pomohaci Nicolai 1, inginer piscicultor, din 1 calificat, deci 100% şi anume. Chelaru Ovidiu 1, inginer silvic din 1 calificat, deci 100% şi anume: Iliese Gheorghe 1, inginer chimist din 1 calificat, deci 100% şi anume: Lungu Ştefan 1, inginer construcţii din 1 calificat, deci 100% şi anume: Ştefanciuc Vasile 1, inginer drumuri, din 1 calificat deci 100% şi anume: Prelipceanu Vasile 1, inginer material rulant din 1 calificat, deci 100% şi anume: Slimac Adrian 1, inginer mecanizare construcţii, din 1 calificat, deci 100% Rotaru Ştefan 3, medici umani, din cei 8 calificaţi,deci 37,5%, Grămadă Mircea, Şandru Ghe şi Wächter Manfred Moses 1, profesor universitar de matematică, din 1 calificat, 100% Olariu V.Vasile 1, profesor de limba rusă, din 2 calificaţi, deci 50% şi anume Balan Dimitrie 2, economişti, din 4 calificaţi, deci 50% , : Popovici Radu şi Cârciu Nicolae

II Analizând după anii în care s-au născut se constată următoarele 1929, avem 2 colegi din 9 născuţi, deci 22,2%,:: Lungu Arcadie şi Luţa Gheorghe 1930,avem 9 colegi din 20 născuţi, deci 45% ,Buzilă Mircea, Popovici Radu,Cioată C-tin Balan Dimitrie, Moisiuc Vasile, Pomohaci Nicolae, Cârciu Nicolae, Iliese Gheorghe şi Wächter .Moses 1931,avem 8 colegi din 22 născuţi, deci 36,4%: Chelariu Ovidiu,Prelipceanu Vasile

Grămadă Mircea, Rotaru Ştefan, Nichiteanu Constantin, Mihăescu Constantin Lungu Ştefan şi Şandru Gheorghe

Page 50: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

46

1932, avem 3, colegi din 6 născuţi, deci 50% şi anume: Olariu Valter Vasile, Ştefanciuc Vasile şi Slimac Adrian.

III. Analizând după clasa absolvită se constată că sunt în viaţă următorii colegi 11, colegi din Clasa A, respectiv 36,6%, din efectivul clasei şi 18,3%. din total: Lungu

Arcadie, Luţa George, Buzilă Mircea, Balan Dimitrie, Cioată Constantin, Cârciu Nicolae,Grămadă Mircea, Iliese Gheorghe, Chelariu Ovidiu, Mihăescu Constantin şi Lungu Ştefan.

11, colegi din Clasa B, respecti36,6%,din efectivul clasei şi 18,3%. din total,Popovici Radu, Moisiuc Vasile, Pomohaci Nicolai, Wächter Moses, Prelipceanu Vasile, Rotaru Ştefan, Nichiteanu Constantin, Şandru Gheorghe; Olariu V. Vasile, Ştefanciuc Vasile , Slimac Adrian.

IV. Analizând după localitatea de reşedinţă din perioada liceală, se constată că cei 22 de

colegi în viaţă , provin din următoarele localităţi: 8, colegi din oraşul Rădăuţi, respectiv 36,4 % din total şi anume: Popovici Radu,

Grămadă Mircea, Wächter Moses, Rotaru Ştefan, Lungu Ştefan, Şandru Gheorghe, Olariu V.Vasile şi Slimac Adrian;

4 colegi din comuna Marginea, respectiv 18,2% din total şi anume: Lungu Arcadie, Balan Dimitrie, Pomohaci Nicolai şi Nichiteanu Constantin

1, coleg din comuna Horodnic de Sus, respectiv 4,5% din total,: Luţa Gheorghe, 1, coleg din comuna Frătăuţii Vechi respectiv 4,5%, din total,: Buzilă Mircea, 1, coleg din comuna Frătăuţii Noi r respectiv 4,5% din total, Moisiuc Vasile, 1, coleg din comuna Bilca respectiv 4,5% din total, Cioată Constantin, 1, coleg din comuna Straja respectiv 4,5% din total, Cârciu Nicolae, 1, coleg din comuna Arbore respectiv 4,5% din total, Iliese Gheorghe, 1, coleg din comuna Badeuţ respectiv 4,5% din total, Chelariu Ovidiu, 2,colegi din comuna Horodnic S respectiv 9,1% din total, Luţa George şi Ştefanciuc Vasile, 1, coleg din comuna Vicov Jos,respectiv 4,5% din total Mihăescu C-tin. V. Analizând după localitatea unde şi-au desfăşurat munca profesională, se constată că cei

22 de colegi, ce sunt în viaţă şi-au desfăşurat activitatea în următoarele localităţi Bucureşti, 5 colegi şi anume Buzilă Mircea, Balan Dimitrie, Pomohaci Nicolai, Mihăescu Constantin,; Olariu V.Vasile şi Slimac Adrian; Braşov 2 colegi şi anume Ştefanciuc Vasile şi Cioată Constantin; Botoşani 2 colegi şi anume: Chelariu Ovidiu şi Moisiuc Vasile; Buzău 1 coleg şi anume Lungu Ştefan; Deva 1 coleg şi anume Nichiteanu Constantin; Galaţi 2 colegi şi anume Luţa George şi Rotaru Ştefan, G-Humor 1 coleg şi anume Lungu Arcadie; Rădăuţi 1coleg şi anume: Popovici Radu, Suceava 1 coleg şi anume: Prelipceanu Vasile; V’ Dornei 1 coleg şi anume: Cârciu Nicolae; Germania 3 colegi şi anume: Grămadă Mircea, Wächter .Moses ,Iliese Ghe, S.U.A. 1 coleg şi anume Şandru Gheorghe, Greutăţile şi evenimentele istorice, sociale, economice, politice şi şcolare, prezentate mai

sus, nu ne-au deformat caracterele, nu ne-au despărţit şi nu ne-au distrus dorinţa de-a ne realiza în viaţa profesională, ştiinţifică, culturală şi socială, conform aspiraţiilor fiecăruia dintre noi. Din contră, ne-au mobilizat, ne-au maturizat mai devreme, ceeace ne-a făcut să fim o promoţie unită, ca o „familie”care a reuşit să se realizeze în viaţa profesională şi socială.

N.B. Această analiză este redată în „Cronica Promoţiei anului 1950, în date statistice,” respectiv în Partea IV, Cap II,,în Anexele: 2,3,4 şi 5. Capitolul V, Aniversările Promoţiei anului 1950

Page 51: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

47

Capitolul V. Aniversările Promoţiei anului 1950 Promoţia anului 1950, la terminarea cursurilor liceale şi în baza educaţiei primite şi a

legăturilor sufleteşti formate de-a lungul anilor şi-a luat angajamentul de-a se întâlnii din zece în zece ani, în luna septembrie,la orele zece a.m., în incinta Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”

Angajamentul acesta s-a respectat, iar întâlnirile au avut loc în anii.1960, 1970, 1980, 1985, 2000, 2005, 2007, 2008, 2009, 2010 şi 2011 de fiecare dată în luna septembrie, orele 10 a.m., în incinta liceului, în prezenţa şi a unor profesori, care erau încă în activitate, sau în viaţă şi unde se„striga catalogul”, urmat de depănarea amintirilor, iar sărbătorirea se desfăşura în cadrul unei agape colegiale .Aceste aniversări au avut însă şi unele particularităţi. Astfel

Aniversarea de 10 ani a avut loc în anul 1960, în luna septembrie, la orele 10 a.m. La această aniversare am avut beneficiul de-a fi împreună cu cei mai mulţi dintre profesori

noştri, care mai erau în activitate, deşi prezenţa colegilor la apel n-a fost chiar aşa de completă. Un eveniment deosebit a fost şi faptul că la această aniversare a fost prezent şi colegul nostru

Tadeus Paşcinschi, venit din Polonia. Agapa colegiale s-a desfăşurat la restaurantul „7 Noiembrie” Aniversarea de 20 ani”a avut loc în anul 1970, la data de 12 septembrie orele 10 , fiind

pregătită de către un comitet ad-hoc de organizare, care a transmis la 11 august 1970 către colegii la care la aceea dată aveau adrese, următoarea scrisoare circulară „Dragă colega. Împlinindu-se 20 de ani de la absolvirea liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, vă invităm să participaţi la întâlnirea colegială ce va avea loc în ziua de 12 septembrie 1970, orele 10 în localul liceului. Banchetul va avea loc la Complexul Turistic Putna. Rugăm să ne confirmi primirea invitaţiei cât şi numărul de persoane cu care vei participa. De asemenea te rugăm să anunţi şi pe ceilalţi colegi cărora le cunoşti adresa, comunicând acest lucru şi Comitetului de organizare, Orice informaţi suplimentare se pot lua de la colegii noştri:Ing. Rusşindilaru Ghe., str. Manejului nr.,3, ap.6, oraşul Rădăuţi; sau Ing. Rotaru Ştefan, post restant Buzău, telefon 2889, 1782 Grup 104 Şantiere Buzău Comitetul de organizare”

La această întâlnirea colegială au participat şi unele colege de promoţie de la Liceul de Fete „Elisabete Doamnă”, precum şi uni profesori, printre care decanul de vârstă a acestui corp de elită, veşnicul „tânăr”Urmă, profesor pensionar de educaţie fizică şi sport având 89 de ani, fiind născut în anul 1881, în comuna Vicovu de Sus. Un eveniment deosebit a fost şi faptul că la ora de dirigenţie, atunci când s-a făcut apelul promoţiei, colegul Buzilă Mircea a fost dat lipsă, dar în acel moment, prof. Prelipceanu Aurel, dirigintele clasei a spus: „Elevul Buzilă Mircea este alături de noi”; în care sens a citit telegrama nr. 544-22-10-1723, trimisă de colegul nostru din Lima,.Peru, via Londra, în care se transmitea:, „Liceul Băieţi,Rădăuţi, Suceava, România. Sunt alături de foştii colegi şi profesori cu ocazia a 20 aniversare de la terminarea liceului. Doresc sănătate, fericire şi succese. Mircea Buzilă .Lima, Peru.”

N.B. În acea perioadă colegul Mircea Buzilă era Director al sucursalei GEOMIN din Peru, cu sediul la Lima unde s-au studiat peste 60 de zăcăminte de minereuri.

Agapa colegială s-a desfăşurat la Complexul Turistic Putna . Aniversarea de 30 ani a avut loc în anul 1980 , la data de 6 septembrie orele 10 a.m. ,

fiind deasemeni pregătită de către un comitet de organizare, care a difuzat către colegii şi colegele de promoţie următorul un Apel: „STIMATE COLEG .Din caierul timpului s-au scurs 30 de ani de când cu nostalgie dar şi cu încrederea caracteristică tinereţii, am părăsit băncile liceului, dispersându-ne în toate colţurile ţării în căutarea împlinirii profesionale şi familiare. Au trecut trei decenii de când am părăsit iubiţii dascăli care ne-au dat cheia vieţii şi din care azi au mai rămas doar câţiva .Şi dintre noi, natura şi-a luat vama, cu toate că prea de timpuriu. Pentru amintirea anilor de aur ai tinereţii, un mic colectiv din patriarhalul oraş Rădăuţi, Vă invită împreună cu familia, la întâlnirea jubiliară a celor 30 de ani, care va avea loc în ziua de 6 septembrie 1980, la ora 10 la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, unde se va face „apelul”, după care la ora 17 va avea loc o agapă colegială la restaurantul „Nordic” din Rădăuţi. Sânteţi rugaţi a ne anunţa până la data de16 august 1980 sosirea dvs. cu specificarea numărului de persoane şi dacă solicitaţi cameră la hotel, pentru câte zile şi pentru câte persoane. Vă mai rugăm ca tot până la data de 16.08.1980 să ne trimiteţi şi contribuţia dvs. în sumă de 250 lei de persoană, prin depunere la orice ghişeu CEC în contul curent personal nr. 41.91/14 deschis la Filiala Rădăuţi, pe numele colegei noastre de promoţie, Costea Felicia. La rândul Dvs. să anunţaţi pe toţi colegii şi colegele, a căror adresă le

Page 52: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

48

cunoaşteţi, deoarece s-ar putea ca pe unii din ei, cu toate că noi i-am înştiinţat, să nu primească mesajul nostru, întrucât şi-au schimbat adresele, faţă de cele ce le cunoaştem noi. Cu speranţa că apelul nostru colegial va avea ecou în amintirea dvs. şi veţi lua parte la această întâlnire, vom fi bucuroşi să primim confirmarea în scris, cu eventualele sugestii pentru buna desfăşurare a întâlnirii, în timp util şi sântem convinşi că veţi răspunde „PREZENT” la ora de dirigenţie” Colectivul de organizare: Hoştinaru Valentin, telefon 63095; Costea Felicia, telefon 61889; Irimescu Mircea, telefon 61305;Popescu Ifrim, telefon 61301”

Această întâlnirea a fost una mult mai grandioasă, deoarece fiecare dintre absolvenţi era în deplinătatea puterilor de muncă, majoritatea fiind în vârful scării sociale din domeniul său de activitate, fiind prezenţi 26 de colegi, adică 43,3% şi anume: Baboi Mircea, Balan Dimitrie, Buzilă Mircea, Cârmaciu Dragoş, Chelaru Ghe., Chiraş Ioan, Chirilă Pantelimon, Chiţan Ghe., Cioată Constantin, Cupceancu Bogdan, Fluture Aurel, Hulubaş Liviu, Hapciuc Constantin, Hrişcă Olimpiu, Luţa Ioan, Lungu Arcadie, , Luţa Ghe., Moisiuc Vasile, Pascariu Ghe., Popescu Ifrim, Popovici Radu, Prelipceanu Vasile, Rotaru Ştefan, Rusşindilaru Ghe., Slimac Adrian şi Vataman Radu.

Aniversarea de 35 de ani a avut loc în anul 1985 , la data de 4 septembrie orele 10 a.m.,la care au participat un număr de 26 de colegi, adică 43,3 % şi 19 colege de promoţie

Aniversarea de 40 de ani din anul 1990, nu a mai avut loc, datorită evenimentelor interne, din care cauză fiecare era preocupat de alegerea unei direcţii spre care să se îndrepte în viitor.

Aniversarea jubiliară de 50 ani a avut loc în anul 2000, la data de 9 septembrie orele 10 a.m. În vederea organizării acestui eveniment deosebit din viaţa promoţie noastre, s-a stabilit un „Comitet ad-hoc de organizare” format din: Ifrim Popescu , Radu Vataman şi Ştefan Rotaru, care: au identificat cei 60 de absolvenţi, curs de zi şi curs seral, pe baza registrelor matricole; au identificat cei 27 de absolvenţi, (13 din A şi 14 din B),respectiv 45% din Promoţia anului 1950, care au răspuns: „Prezent” la strigarea catalogului şi anume:.Baboi Mircea, Balan Dimitrie, Buzilă Mircea, Cupceancu Bogdan, Olaru V.Vasile, Penteleiciuc Dragoş, Pomohaci Nicolae, Slimac Adrian, Vataman Radu, Moisiuc Vasile, Luţa George, Zelenin Grigore, Chirilă Pantelimon, Prelipceanu Vasile, Lungu Arcadie, Fluture Aurel, Hulubaş Liviu, Popescu Ifrim, Popovici Radu, Chelaru Gheorghe, Nichiteanu Constantin, Cârmaciu Dragoş, Cioată Constantin, Hrişcă Olimpiu, Coroamă Traian, Olărean Dumitru şi Rotaru Ştefan. au identificat cei 18 colegi care au Decedat. adică 30% din totalul promoţie, şi anume:Mirăuţă Orest, Ursuleanu Crăciun, Hulubaş Mircea, Hapciuc Constantin, Pascariu Gheorghe, Irimescu Mircea, Hoştinaru Valentin, Irimescu Constantin, Repta Octavian, Rusşindilaru Gheorghe, Ciobâcă Traian, Ciupea Dumitru, Guttman Herbert, Schönblum Solomon, Ursachi Alexandru, Luţa Ion, Chiţan Gheorghe şi Panciuc Liviu.;

au identificat cei 4 colegi, respectiv 6,7% din totalul promoţie care lucrează în străinătate, ne putând participa la adunare şi anume: Iliese Ghe., Paşcinschi Tadeus, Şandru Ghe. şi Grămadă Mircea ;

au identificat cei 9 colegi, adică 15%, care nu vin, din motive de sănătate şi anume:Danciu Grigore, Solcan Aurel, Alaci Ştefan, Sfîrnaciuc Ioan, Lungu Ştefan, Cârciu Nicolae, Chiraş Ion, Ştefanciuc Vasule şi Wächter M.Moses, care ne-a transmis din spital, salutul său; nu s-au identificat adreselor poştale pentru 2colegi, respectiv 3,3%.

n-au identificat adresele poştale pentru 2 colegi,adică 3,3%, respectiv Chelaru Ovidiu şi Mihăescu Constantin.,

Comitetul ad-hoc de organizare în vederea comemorării acestei aniversări jubiliare, a editat.o mapă jubiliară, format A4 color, având titlul:Colegiul naţional „Eudoxiu Hurmuzachi. „A 50-A Aniversare ,Promoţia 1950”,Rădăuţi 09.09.2000

Mapă jubiliară, pe prima pagină, avea următorul text:VIVAT, Colegiul naţional „Eudoxiu Hurmuzachi,RĂDĂUŢI , PROMOŢIA 1950 A 50-a Aniversare -09.09.2000,

În continuare pe trei coloane sunt prezentaţi membrii Promoţiei anului 1950, încheiat cu textul: „Ce e val, ca valul trece”,.iar pe următoarele pagini, s-au prezentat: Medalionul„Eudoxiu Hurmuzachi”; Cronologia Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”; :AD Memoriam, pentru câteva exemple de profesori ai liceului şi AD Gloriam, nominalizarea Promoţiei anului 1950. pe profesii realizate.

Page 53: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

49

La această aniversare jubiliară au participat şi următoarele colege de promoţie Rodica Hâncu,alias Golescu, Felicia Cuciureac, alias Costea, Ariadna Costea, alias Duţa Cioată

Aniversarea a-a desfăşurat după următorul program: Cuvântul de deschidere; prezentat de colegul Ifrim Popescu; Strigarea catalogului, care s-a făcut de colegul Ştefan Rotaru; Momentul de reculegere, pentru colegii decedaţi, oficiat de pr. Juravle; Salutul Primarului Mihai Frunză; Salutul, prof. Petre Bejenaru, deputat şi fost director al Liceului; Salutul Tinerei generaţii de elevi; Istoricul şi dezvoltarea liceului în perioada 1950–2000; Lecţia deschisă, făcută de prof. Vasile Precop; Salutul Promoţiei anului1950, prezentat de colegul nostru prof. univ. dr. ing. .Nicolae Pomohaci; Plantarea „Stejarului Promoţiei anului 1950” pe aleea de intrare în liceu, Programul de dansuri populare prezentat de elevii liceului; Toastul aniversării; Vizitarea unor monumente şi cartiere noi ale municipiului Rădăuţi, precum şi vizitarea Mănăstirii Suceviţa şi a Centrului Ceramic de la Marginea, Momentul amintirilor şi al deciziilor viitoare.

Agapa colegială, s-a desfăşurat în sala de mese a internatului, fiind susţinută muzical şi vocal de elevii liceului. Deasemeni în cadrul acestei agape colegiale, colega noastră de promoţie Ariadna Costea, alias Cioată, a recitat poezia lui Mihai Eminescu, „Rugăciunea unui dac”, aşa cum o făcea în cadrul echipei de teatru, a promoţiei, sub regia prof. Vasile Precop.

În urma discuţiilor colegiale, s-au luat următoarele hotărâri: 1. următoarea întâlnire să aibă loc în anul 2005, pe data de 10 septembrie, ora 10 2.realizarea de panouri fotografice, pe fiecare clasă, cuprinzând medalioane

fotografice a prof.. diriginţi pe clasă, inclusiv a profesorilor îndrăgiţi, înconjuraţi de medalioanele fotografice ale colegilor din clasa respectivă

3. redactarea unui buletin informativ sub numele de „INFO-PROMOŢIA 1950”,care să prezinte evenimente din viaţa noastră de elev, din perioada 1942–1950, precum şi modul în care s-au format elevii de atunci sub îndrumarea iluştrilor profesori ai liceului şi modul în care a evoluat Promoţia anului1950 în viaţa profesională şi socială, după absolvirea liceului;

4. transmiterea către colegul Ştefan Rotaru a datelor şi adresele de legătură, care să apară în primul număr al revistei INFO 50.

În continuare prezentăm; „Salutul Tinerei generaţii de elevi”,transmis de Boţan Sever Petru elev in clasa a IX-a F, istorie.: „Stimaţi oaspeţi. Un oraş se nalte în jurul unei fabrici sau a unui centru comercial, sau a unor mici ateliere’ meşteşugăreşti, însă neapărat şi în jurul unei şcoli, pentru că focarul de cultură al oricărui centru urban sau rural este însuşi lăcaşul de învăţământ. Istoria Rădăuţiului se împleteşte cu istoria Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”, înnobilat de curând cu numele de Colegiu Naţional. Destinul liceului începe să se confunde cu istoria oraşului de la finele veacului al XIX-lea, atunci când o seamă de personalităţi ale vremii fac posibilă ridicarea acestei vetre de cultură, în ciuda obstacolelor care se opun neîncetat. De-a lungul timpului acest templu al înţelepciunii a format nenumăraţi oameni de valoare, care au luptat întotdeauna, în spiritul disciplinei ce la-a fost inoculat în anii învăţăturii, pentru a atinge orizontul unui viitor mai luminos şi mai bun, atât pentru ei cât şi pentru copii şi nepoţii lor. De legendarul Neubauer şi până la actualul director, domnul profesor Marian Olaru, directorii acestui liceu, ca nişte adevăraţi voievozi, au fost păstrători şi continuatorii virtuţilor nobile ce însufleţesc liceul de la întemeierea sa şi până în prezent. Toţi aceşti oameni, ajutaţi de inimile generoase ale colegilor lor, au pus o părticică din suflet, în slujba educări şi formării zecilor de generaţi ce au învăţat aici. Pe largile şi impunătoarele culoare ale liceului s-au perindat de-a lungul timpului generaţii întregi care, la fel ca şi noi cei de azi, au visat să atingă orizontul unui viitor mai bun. Din generaţie în generaţie ştafeta a fost predată mai departe către urmaşii care au învăţat să respecte, să lupte pentru onoarea blazonului acestui locaş şi să se mândrească cu faptul că s-au format ca oameni în acest loc. În anii 50, la jumătatea de secol, învăţau aici cei care astăzi sunt bunicii noştri. Amintirile le sunt luminoase şi în povestea nemuritoare a liceului chipurile lor se contopesc într-o filă de cronică scrisă frumos despre vremurile de odinioară. Generaţia celor de la 50 a dus pe umerii săi greul istoriei acestui ţinut, trecând prin teribile suferinţe morale şi materiale. În 1944, atunci când o parte a Bucovinei a fost detrunchiată de la sânul patriei, la Rădăuţi s-a concentrat mai multă spiritualitate românească venită din teritoriul ocupat. Cernăuţiul este fratele mai mare al Rădăuţiului, iar liceul nostru nu s-a dezis niciodată de acest lucru, primind cu porţile deschise pe fraţi noştri de peste hotare. Noi cei de astăzi avem impregnat în sângele şi fiinţa noastră acest bogat trecut. Am fost

Page 54: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

50

educaţi în familie să iubim ordinea şi cultura, valori care sunt pe primul plan în această cetate a luminii spiritului. Zidurile povestesc despre marile personalităţi de odinioară şi râvna lor ne molipseşte şi pe noi. Visăm să ducem mai departe faima Bucovinei, să ne mândrim că suntem absolvenţi de onoare ai acestei şcoli şi că vom povesti cândva nepoţilor noştri, elevi tot în acest locaş, despre nucleul pulsatoriu de cultură pe care l-am simţit şi noi şi bunicii noştri, atunci când erau tineri. Ne închinăm cu respect în faţa dumneavoastră, cei care ne-aţi format, pentru că generaţia bunicilor este modelul de la care pleacă mai departe valorile în generaţia nepoţilor.”

N.B. Elevul, Boţan Sever Petru este nepotul colegei noastre Felicia Cuciureac, alias Costea, iar elevul de atunci din clasa a IX-a este în prezent licenţiat în Istorie la Universitate din Iaşi şi doctorand în istorie la Universitate din Iaşi, specialitatea arheologie romană..

Colegul Slimac Adrian, pentru întâlnirile de până acum, prezintă,într-un articol, intitulat „Aniversările noastre” în nr. 3/2001 o concluzie şi anume: „În anii adolescenţei noastre ne vedeam zilnic şi aveam confesiuni reciproce fapt pentru care aveam şi o unitate de vederi şi preocupări. Absolvirea liceului ne-a împrăştiat pe toţi în cele patru zări, pentru continuarea pregătirii, fiecare găsindu-şi la sfârşit un rost în viaţă. Preocupările vieţii cotidiene ne-au despărţit şi mai mult, făcând să uităm unii de alţii. Aniversările noastre la 10,20,30 şi 50 de ani au fost un bun prilej de a ne revedea, de a depăna amintiri şi mai ales de a reface vechile legături. Am ratat ce-i drept cea de-a 40-a aniversare, datorită unor schimbări de care am avut mereu parte în decursul vieţi noastre. Este adevărat că în cursul timpului nu am putut să răspundem cu toţii prezent la apelul aniversar, întrucât fiecare avea de rezolvat în primul rând alte probleme mult mai stringente şi urgente la vremea respectivă.

La aniversarea de zece ani (1960 )am avut beneficiul de a fi împreună cu cei mai mulţi dintre profesorii noştri, care mai erau încă în viaţă. Prezenţa noastră la apel n-a fost chiar aşa de bună, fapt care ne poate demonstra că în decurs de zece ani am cam dat uitării vechile prietenii şi ne-am găsit fiecare un domeniu de activitate precum şi alte preocupări şi legături.

Aniversarea de 20 ani (1970) a fost una de rutină, în care mulţi dintre noi ne-am străduit să revenim în şcoala care ne-a format paşii în viaţă. Cu această ocazie am putut să reîntâlnim pe mulţi dintre foştii noştri profesori, dar mai ales locurile pline de amintiri pentru noi.

Aniversarea de 30 ani (1980) am putea spune că a fost una mult mai grandioasă decât toate celelalte .La aceea dată fiecare dintre noi era în deplinătatea puterilor de muncă şi în vârful scării sociale din domeniul său de activitate. Poate că acest lucru ne-a determinat pe toţi de a participa, cu multă dragoste, în număr cât mai mare. Din păcate, cu această ocazie, nu am mai putut întâlni o serie dintre profesorii noştri.

Aniversarea de 40 ani(1990) nu a mai avut loc, datorită evenimentelor petrecute. Fiecare dintre noi ajunsese atunci la apogeul carierei şi era preocupat de alegerea unei direcţii spre care să se îndrepte, în viitor, mai ales că o nouă orientare în viaţă şi profesiune era posibilă doar cu mari dificultăţi. Este păcat că am ratat această aniversare.

Aniversarea de 50 ani(2000) considerăm că a fost una destul de reuşită, atât din punct de vedere al organizării, cât mai ales al participării noastre. Cu această ocazie am putut face şi un inventar al efectivului nostru, pentru a constata că aproape o treime din generaţia noastră a plecat pe alte meleaguri. Deasemeni, profesorii noştri aproape că nu mai există, singurul supravieţuitor fiind Dl. Prof.Vasile Precop.

După această întâlnire, sperăm ca noi, cei rămaşi, să reluăm vechile legături pentru a ne cunoaşte problemele şi a ne ajuta la nevoie. Ar mai fi de amintit că la aniversările noastre nu am fost singuri, ci de fiecare dată alături de colegele noastre şi de familiile noastre. Este cazul să ne aducem aminte că petrecerile făcute la aceste aniversări s-au desfăşurat în diferite locuri şi localuri pline de amintiri pentru noi, precum Restaurantul 7 noiembrie, Putna, Suceviţa sau internatul liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”

Aniversarea următoare (cine oare va mai participa?) este propusă din start pentru începutul lunii septembrie 2005 (a 55-a aniversare), Să sperăm că vom fi de astă dată cât mai mulţi, iar cei mai important lucru este să fim în deplină sănătate pentru a stabili şi data următoarei aniversări.-Aşteptăm din partea tuturor un răspuns cu eventuale propuneri pentru această nouă provocare de reîntâlniri ale generaţiei noastre.”

Page 55: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

51

N.B. Pentru a demonstra, aşa cum a scris mai sus colegul Adrian Slimac, „ că la aniversările noastre nu am fost singuri, ci de fiecare dată alături de colegele noastre” vom reda în continuare, articolul scris în nr. 11/2003, de către colega noastră Ariadna Costea, alias Duţa Cioată, intitulată

„Scrisoare către colegi”, „Anii au fugit prin faţa noastră fără să se lase impresionaţi nici de bucurii, nici de necazuri şi nici de dorinţa de a-i ţine în loc atunci când clipele fericite ne învăluie Ne-au rămas amintirile amintiri duioase din ani când făuream visuri şi aveam puterea de a creia cetăţi a căror ziduri erau de netrecut când prietenii puternice s-au închegat şi au dăinuit peste ani, fără a se lăsa ştirbite de trecerea lor şi când în clipe grele, sufletul nostru alerga către aceşti prieteni dragi în căutare de popas…Sunt amintiri şi din ani de mai târziu, când uneori realităţii depăşeau puterea de înţelegere a faptelor pe care le înfruntam. Şi iată-ne la vârsta când curg întrebările care fac bilanţul unei vieţi. De ce ? Unde? Când? Cum? Am fost o promoţie a anilor 50, când absolvirea liceelor din Rădăuţi „Elisabeta Doamnă” la fete şi „Eudoxiu Hurmuzachi” la băieţi, a scos de pe băncile lor elevi ambiţioşi şi plini de proiecte mari Viaţa a dovedit că aşteptările s-au îndeplinit, au prins aripi cu multă râvnă şi dăruire. Fiecare în meseria pe care şi-a ales-o s-a ridicat tot mai sus, şi-a închegat familie şi a crescut copii care să le ducă mai departe dealurile .

Dar, întotdeauna este un dar. Pentru unii din aceştia viaţa s-a încheiat înainte de vreme, lăsând în urma lor umbra unor colegi şi prieteni foarte dragi. De ce ? Unde? Când? Cum?..

Despre ei aş vrea să vorbim în paginile acestei publicaţii, iniţiate de inimosul nostru Duţu Slimac, un coleg căruia trebuie să-i mulţumim pentru încăpăţânarea şi răbdare pe care o are pentru a reuşi să ne mobilizeze în această acţiune!!. Nu-l lăsaţi fără răspuns!! Deci, dragi colegi şi colege , oriunde vă aflaţi, acolo unde soarta fiecăruia a decis că trebuie să trăiască, amintiţi-vă de acei care ne-au stat alături în bănci, cu care ne-am petrecut anii frumoşi ai primei tinereţi, cu care ne-am împărtăşit visurile şi dorinţele. Fiecare dintre noi am avut mai aproape măcar unul dintre ei şi ne aşteaptă să-l amintim în povestirile noastre, să le mai dăm încă, măcar, o fărâmă din viaţă”

N.B. În continuare colega noastră, ne redă anumite date din viaţa colegului nostru Irimescu Mircea, care au fost preluate şi trecute în medalionul său profesional

Aniversarea de 55 de ani a avut loc în 2005, la data de 10 septembrie orele 10. fiind anunţată prin următoarele scrisori, redate în INFO 50,

„Scrisoare către colege şi colegi”,scrisă de Dimitrie Balan şi Adrian Slimac, în trimestrul. II, nr-15/2005 cu mult har şi sentiment, din care prezentăm următoarele extrase:„Nu ştim dacă vă mai amintiţi dar în acest an se împlinesc 55 de ani de când, tânăr absolvent fiind, ieşeam cu capul sus şi tare mândru din Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”. Nu se poate să nu sărbătoreşti cum se cuvine acest eveniment, împreună cu cei care ţi-au fost timp de 8 ani (sau chiar mai puţini) şi prieteni şi fraţi în acele zile zbuciumate şi totuşi plăcute şi pline de bucurii. Unii dintre ei sunt gata să te întâlnească şi să vă depănaţi amintiri şi să vă povestiţi întâmplări hazlii din acele vremuri. Alţii nu mai sunt printre noi. Ne pare rău că până acum (trim. II. 2005), 26 de colegi ne-au părăsit pentru totdeauna. Măcar pentru a le cinsti memoria şi a-i pomeni cum se cuvine, merită să fii alături de cei care îşi duc bătrâneţea cu bărbăţie şi care vor fi prezenţi la întrunirea noastră aniversară. De aceea, timpul ne impune ca noi, cei rămaşi în viaţă, să ne întâlnim pe data de sâmbătă 10 septembrie 2005, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”, cu două zile înainte de a începe noul an şcolar,.

N.B. După acest patetic apel, urmează o serie de propuneri privind felul cum ar trebui să se desfăşoare aniversarea .În continuare şi pentru încheiere, colegii noştri spun următoarele:

„Deci, te aşteptăm cu drag, cei care ţi-au fost colegi şi prieteni în acele vremuri şi care vor să te vadă şi să petrecem împreună acest eveniment. În speranţa că ai înţeles chemarea noastră şi vei participa la înfăptuirea proiectului propus mai sus, în numele colegilor din Bucureşti.”

„Chemare”, către toţi colegii de promoţie redactată de colegul Titi Mihăescu, în stilul său caracteristic şi publicată în nr. 16/2005, „Dragi colegi, să ne încordăm atenţia: căci timpul zboară şi foarte curând goarna va suna adunarea.. Şi atunci, oblojindu-ne mai întâi rănile dobândite în războiul cu timpul nemilos, să încălicăm fiecare pe ce şi cum vom putea şi să ne grăbim să ajungem la timp la întâlnire, după 55 de ani de când , cu diploma de bacalaureat în buzunar, făceam planuri pentru viitorul nostru, visând .

Veniţi, deci cu toţii, să fim împreună în data de zece septembrie la ora zece, la neuitatul nostru liceu, în clasa noastră, unde va veni şi venerabilul profesor Vasile Precop, singurul supravieţuitor dintre foştii profesori.

Page 56: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

52

Veniţi, să fiţi prezenţi la strigarea catalogului. Ne vom bucura atunci pentru cei ce vor răspunde prezent şi-şi vor prezenta realizările vieţii lor, ne vom întrista şi vom ţine un moment de reculegere pentru cei dispăruţi.

Veniţi, să depănăm împreună amintirile de-o viaţă, cu toate bune şi mai puţine bune câte au fost.

Veniţi, să ne plimbăm în lumina blândă a începutului de toamnă prin frumosul parc de la Gara mică, să stăm ca şi altă dată la taifas sub castanul din capătul aleii.

Veniţi, să ne reculegem în liniştea cucernică a superbei catedrale, mulţumind lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a ajutat să realizăm

Veniţi, să ne plimbăm pe strada mare din centru, de la un cap la altul şi invers, ca pe vremuri, amintindu-ne de anii adolescenţei

Veniţi să ne amestecăm printre gospodarii şi gospodinele de la piaţă, de prin satele din împrejurimi, ca să-şi vândă produsele lor.

Veniţi, să ascultăm cu inima dulcele grai al Bucovinei, de care ne-am îndepărtat mulţi dintre no şi la care ne gândim deseori cu nostalgie.

Veniţi, căci amintirile tinereţii, ale începuturilor vieţii noastre, ne cheamă. Uitaţi pentru o zi grijile, necazurile, supărările de tot felul, rupeţi-vă pentru o zi din cenuşiul obişnuinţei

Veniţi să fim împreună la o masă festivă, să ne bucurăm de aceste clipe, de revederea noastră, să sporovăim şi să punem la cale, să facem proiecte pentru întâlnirile noastre viitoare Veniţi!!

Aniversare a fost marcată prin regretul faptului că încă 8 colegi respectiv 13,3% din Promoţia anului 1950, ne-au

părăsit, în numai cinci ani, de la întâlnirea din 2000, şi anume ing. silvic Chiraş Ghe, în 2001 la 72 de ani, ,economistul Fluture Aurel, în 2002, la 71 de ani, chirurgul Cârmaciu Dragoş, în 2003, la 72 de ani, ing. chimist Hrişcă Olimpiu, în 2003, la 72 de ani, ing. silvic Sfârnaciuc Ion, în 2004, la 74 de ani, ing. constructor Baboi Mircea,în 2004,la 73 de ani, medicul veterinar Chelaru Ghe., în 2004, la 76 de ani şi ing. constructor Coroamă Traian, în 2005,la 75 de ani..

În total, începând din 1967, când a decedat colegul Mirăuţă Orest. şi până în prezent, au decedat un total de 26 colegi, adică 43,3% din Promoţia anului 1950;

prezenţa a unui număr de 19 colegi,(7 din A, şi 12 din B) respectiv 31,7% din totalul Promoţiei anului 1950 şi respectiv 86,4% din totalul celor încă în viaţă. şi anume:Balan Dimitrie, Buzilă Mircea, Cupceancu Bogdan, Chirilă Pantelimon, Grămadă Mircea, Chelariu Ovidiu, Moisiuc Vasile, Hulubaş Liviu, Nichitean Constantin, Olariu Valter Vasile, Olărean Dumitru, Penteleiciuc Dragoş, Pomohaci Nicolai, Popescu Ifrim, Popovici Radu, Prelipceanu Vasile, Rotaru Ştefan, Slimac Adrian, şi Vataman Radu, lipsa unui număr de 15 colegi, respectiv 25% din totalul Promoţiei anului 1950 nu au putut veni , fiindcă

10, respectiv 16,7% sunt bolnavi, şi anume Alaci Ştefan, Cârciu Nicolae, Lungu Arcadie, Luţa George., Mihăescu C-tin, Solcan Aurel, Ştefanciuc Vasile, Zelenin Grigore, Lungu Ştefan şi Danciu Grigore.

5, respectiv 8,3% sunt plecaţi din ţară şi anume:Iliese Ghe., Paşcinschi Tadeus, Şandru Ghe., Wächter M.Moses şi Cioată C-tin prezenţa următoarele colege: Golescu Rodica, Costea Felicia (Cuciureac), Emilia Joiţă(Ghiniţă) , precum şi Dr.Custurescu Victoria, fiica colegului decedat Repta Octavian

Totodată la această aniversare s-a hotărât ca viitoarele întâlniri să aibă loc în fiecare an, tot în luna septembrie. motivat de faptul că timpul trece nemilos în defavoarea noastră Agapa colegială a avut loc la The GERALD,S Hotel

Urmare acestei aniversări, Colegul Adrian Slimac publică un articol în, nr.17/2005, intitulat: „Editorial după Aniversare”, apreciază următoarele „Între două reprize de ploaie

deluviană, întâlnirea noastră aniversară a beneficiat de o vreme minunată, chiar dacă am avut de parcurs până la Rădăuţi trasee ocolitoare. Pentru noi a ieşit soarele, limpezind verdele vegetaţiei şi atmosfera, ca pentru o zi de sărbătoare, inclusiv pentru romanţa amintirilor noastre: amintirile tinereţii, îmbinate cu problemele cotidiene ale pensionarilor şi mai ales cele privind ultimii colegii trecuţi în mod surprinzător în nefiinţă. Întreaga ambianţă era pregătită să ne bucure la reîntoarcerea noastră pe meleagurile natale. Spectacolul dat de tinerii elevi ai liceului ne-a trezit în

Page 57: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

53

suflet ecouri cu expansiune sentimentală, a bucuriei cântecului bucovinean şi a nostalgiei aduse de bătăile inimilor noastre, la unison cu tactul dansurilor săltăreţe ale trecutului. Ne-am bucurat cu toţii de slujba oficiată în memoria colegilor dispăruţi în eternitate, cu ritualul obişnuit în Bucovina, în perspectiva viitorului nostru:„Iar mâine-n zori, de-o fi să ne-ntâlnim / Pe-albastrele cărări, de unde azi / Noi vă privim…/ O! Mâine-n zori, de-o fi să ne-ntâlnim / Vă vom primi cu braţele deschise…”(Minulescu)

Aniversarea de 57 de ani”a avut loc în anul 2007, la data de 8 septembrie orele 10 a.m., la liceul nostru, fiind descrisă de Adrian Slimac, în nr.23/2007, în articolul intitulat:

„Dorul de Obcinile Bucovinei”, astfel: „Absolvenţii promoţiei 1950 a Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi au sărbătorit la sfârşitul săptămânii trecute, cea de a 57-a aniversare. Fericiţi că se pot revede , plini de vitalitate, fiecare având o poveste aparte, toţi personaje principale într-un scenariu scris cu măiestrie de trecerea vremii, au răspuns „prezent”, 16 colegi adică 26,7% şi anume:Dimitrie Balan, Pantelimon Chirilă, Constantin Cioată, Vasile Moisiuc, Mircea Grămadă, Ovidiu Chelaru, Constantin Nichiteanu, Dumitru Olărean, Vasile Valter Olariu, Dragoş Penteleiciuc, Nicolai Pomohaci, Ifrim Popescu, Vasile Prelipceanu, Ştefan Rotaru, Adrian Slimac şi Radu Vataman, la care se adaugă colegele: Duţa Cioată, Rodica Golescu, şi Felicia Costea. Şcolarii de odinioară au fost întâmpinaţi de către directorul actualului Colegiu Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, prof. dr. Marian Olaru, care a reconturat câteva pagini din istoria Bucovinei. Nu a lipsit nici dansul bucovinean, în interpretarea micilor artişti instruiţi de Dumitru Pomohaci de la Clubul Copiilor şi Şcolarilor din Rădăuţi, ca liant dintre generaţiile trecute şi viitoare şi ca semn de bun venit pentru oaspeţi. Aşa cum arată Ovidiu Chelaru, maestru al versului, „Dorul Obcinile Bucovinei te atrage toată viaţa ca un magnet În completarea prezentei, trebuie să mulţumesc tuturor organizatorilor întâlnirii noastre (în mod deosebit lui Nelu Rotaru şi Ifrim Popescu)pentru strădaniile depuse ca totul să fie la înălţime. este de menţionat şi masa comună, de la restaurantul The GERALD,S Hotel, care ne-a făcut să ne simţim „ca acasă”

N.B. În cadrul aniversării, un moment inedit a fost descrierea făcută de colegul Pantelimon Chirilă, asupra modului în care şi-a revăzut fratele după 55 de ani. Redăm descrierea acestui moment tragic, prezentat în acelaşi articol de mai sus,„Când şi-a văzut pentru ultima oară fratele, Pantelimon Chirilă, născut la Tereblecea din nordul Bucovinei, avea doar 12 ani. Astăzi are 77 de ani. Cu fratele a ajuns tocmai în Kazastan-URSS. în timpul prigoanei staliniste, s-a mai văzut doar o dată în viaţă, după ce a scris o scrisoare la Crucea Roşi . Ca să poată comunica, fraţii au avut nevoie de un interpret. Rupt de limba maternă la doar 10 ani, la ceasul revederii , fratele nu ştia decât limba rusă..

Cu o viaţă plină de întâmplări, Pantelimon Chirilă, s-a întors la Rădăuţi, unde şi-a revăzut colegii de şcoală, prezenţi la marea,întâlnire doar 16 din 60,„

Colegul Ovidiu Chelaru, a imortalizat în versuri aniversare cu titlul„Aniversarea 2007” Aniversarea de 58 de ani a avut loc în anul 2008, la data de 06 septembrie orele 10 a.m.

la care au participat 12 colegi,adică 20% şi anume: Chelariu Ovidiu, Chirilă Pantelimon, Lungu Ştefan, Moisiuc Vasile, Nichiteanu Constantin, Olariu Valter Vasile, Penteleiciuc Dragoş, Popescu Ifrim, Popovici Radu, Prelipceanu Vasile, Slimac Adrian şi Vataman Radu. La întâlnire au mai participat şi copii unor colegi decedaţi, şi anume:Dr.Niculescu Daniela, fiica lui Repta Constantin, şi ing. Flutur Ghe. fiul colegului Fluture Aure,

De la întâlnire a lipsit printre alţi, şi Titi Mihăescu, care însă a trimis un răvaş,intitulat „Dragii mei buni colegi”, redat în, nr. 26/2008 şi,în care transmite următoarele:

„Beteşuguri diverse m-a împiedicat să mă alătur la bucuria revederii. Dar asta numai fizic. Căci dacă din acest punct de vedere suntem prizonierii unui loc anume şi de asemenea a unui timp determinat, cu mintea şi gândul putem naviga în voie pe coordonatele timpului şi spaţiului. Aşa că, vă văd pe toţi cei ce vă adunaţi acum dar şi pe ceilalţi, care, la fel ca şi mine nu vi se alătură, adică toţi pe care Cel de Sus ne mai îngăduie să ne bucurăm de lumină pe acest tărâm.

Să încep cu cel care a avut generozitatea şi priceperea de a realiza acest miraculos instrument de legătură care este INFO 50, Duţu Slimac şi care mai are şi meritul de a fi printre cei mai activi mobilizatori pentru periodicele întâlniri. Regretatul Bogdan Cupceancu spunea că INFO 50 este un excelent ombilic de legătură între noi, Îl văd de asemenea pe neschimbatul cetăţean de onoare, Culai Pomohaci, vorbind cu pasiune despre arta degustărilor de palincă. Dar vă văd mereu în două

Page 58: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

54

ipostaze, adică aşa cum eram toţi pe când ne frecam fundul nădragilor la Eudoxiu Hurmuzachi, dar şi aşa cum am devenit după ce cronos şi-a lăsat însemnele specifice pe chipul fiecăruia din noi.

Aşa că pe Dragoş Penteleiciuc, apreciatul dentist bărbos de acum, îl văd şi în vagonul în care am făcut într-o vacanţă înconjurul Românie. Îl văd pe Tică Olariu, vecinul meu de cartier cu care mă întâlnesc din când în când să mai bârfim şi să punem ţara la cale. Îl mai văd pe veşnicul băiat tânăr şi frumos Radu Vataman. Pe Costică Nichitean povestindu-ne despre viaţa de la internat, pe activul colaborator al INFO 50 Mitică Balan, povestindu-ne cu patos despre satul lui de suflet, Marginea. Pe Ifrim Popescu îl văd iarăşi ca pe vremea când eram vecin pe strada Volovăţului, în primele clase de liceu. Pe mereu energicul, plin de viaţă, Nelu Rotaru, sau pe scepticul Gogu Zelenin. Îl văd pe Mircea Buzilă, colegul meu de bancă, căruia îi admiram ordonatele sale notiţe luate în timpul orelor, dar şi ca staroste al echipei de dansuri populare. Îl mai văd pe Costea Cioată, cu mersul său milităros şi capul mereu descoperit, fie iarna fie vara. Pe Lungu Ştefan(Zdring), relatându-ne cât era de bolnav .Pe Mircea Grămadă îl văd cu sânul plin de mere furate din livada lui Torouţ, la fel pe toţi ceilalţi dintre cei care ne mai mişcăm pe acest tărâm şi pe care nu i-am, amintit aici. Dar pentru că, aşa cum am spus, gândul ne poate duce ori unde şi oricând dorim, îmi îngădui să ridic cu sfială şi smerenie un colţ al vălului care ne desparte de lumea umbrelor pentru a-l putea vedea pe cei dintre ai noştri colegi care au trecut mai de mult sau mai recent, din colo. Îl văd astfel pe eminentul medic Bogdan Cupceancu, dar şi pe vremea când cânta la acordeon la mini serbările organizate în orele de dirigenţie cu profesorul Prelipceanu. Sau pe Gicu Chelaru, mereu cu dureri de măsele. Sau pe energicul şi ordonatul Orest Mirăuţă, mult prea devreme plecat dintre noi. Pe Mircea Baboi, mereu dispus să se amuze de farsele şi glumele lui Mircea Irimescu. Îl văd chiar pe Mircea Irimescu, debitând câte o perlă în liniştea orei de limba rusă cu colonelul Precul şi generând prin asta o peroraţie de jumătate de oră din partea acestuia. Îl văd pe hâtrul Traian Coroamă arătându-ne cum îşi poate da el mâna peste cap din cot, de mi se făcea rău când vedeam chestia asta. De asemenea îl văd pe Titi Repta, colegul meu de cameră la gazdă. Pe Gheorghiţă Chiţan îl văd fumând în pauză la gura sobei din clasă. Să nu omit a-i pomeni pe Olimpiu Hrişcă, subiectul numărul unu al caricaturilor lui Mircea Hulubaş, afişate la gazeta de perete şi la zâmbetul satisfăcut a lui Mircea văzând efectul poantelor sale. Nu pot să uit mersul săltăreţ al lui Mircea Hulubaş, de parcă vroia să facă câte un salt înaintea fiecărui pas, îmi amintesc parodiile sale reuşite după poeziile lui Coşbuc, Eminescu, sau Minulescu şi alţii. Pe Ghighi Pascariu îl văd umblând pe stradă în uniformă de general, după ce interpretase un rol de general într-o piesă de teatru şi cum ne amuzam văzând cu cât respect îl salutau toţi soldaţii pe care îi întâlnea pe stradă. Pe mărunţelul şi discretul Traian Ciobâcă îl văd strecurându-se în spatele decorului piesei de teatru „O zi de odihnă” pentru a recupera de acolo schior de carton de la baza pârtiei(rampa de carton) ca şi pe cei căzuţi accidental de pe rampă. Pe toţi, inclusiv pe cei pe care nu-i am pomenit aici îi văd şi îmbrăţişez în gând cu nostalgie şi dragoste. La adunările colegiale am văzut că sunt de fiecare dată pomeniţi şi li se face şi câte o mică slujbă religioasă. Aşa că, dragii mei colegi, am înşirat toate aceste lucruri ca să vă conving că, dacă trupeşte nu pot fi cu voi la întâlnire, cu gândul şi sufletul voi fi tot timpul prezent. Vă doresc la toţi multă sănătate, bucurii şi petrecere frumoasă la întâlnire” Agapa colegială s-a desfăşurat la restaurantul The GERALD,S Hotel,

Aniversarea de 59 de ani a avut loc în anul 2009, la data de 5 septembrie orele 10 a.m. , la care au participat 12colegi,adică 20%şi anume:Balan Dimitrie, Chelaru Ovidiu, Moisiuc Vasile, Olariu Valter Vasile, Grămadă Mircea, Pomohaci Nicolae, Popescu Ifrim, Popovici Radu, Slimac Adrian, Vatamanu Radu, Nichiteanu Constantin şi Rotaru Ştefan,

În amintirea revederii, vom reda articolul scris de Mitică Balan, în nr.,29/2009.,cu titlul „Ce nu am spus la întâlnire”, „Mă pregătisem temeinic pentru întâlnirea colegială din

5 septembrie Îmi făcusem din timp punctele principale ale discursului pe care urma să-l rostesc în faţa colegilor. Am reuşit să prezint date despre starea mea de sănătate, situaţia familială cu accent pe căsătoria programată pe data de 12 septembrie 2009 a unice noastre nepoate în vârstă de 27 de ani, încheind cu o scurtă declaraţie de avere. Am trecut apoi la câteva amintiri din liceu: teze memorabile(„Lumea eroilor lui Caragiale”, „Munca l-a creat pe om”), profesori apreciaţi (Prelipceanu, Socaciu, Bordeianu), materii preferate(franceza, româna, biologia).În continuare, voiam să redau în memorie frumoasele cupluri de îndrăgostiţi formate în anii de liceu de către colegii noştri: Mircea Buzilă cu Faluţa Gherasim; Bogdan Cupceancu cu Silvia Rebenciuc, Ştefan

Page 59: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

55

Rotaru cu Silvia Pânzaru, Grigore Danciu cu Floricica Paşcovici, Aurel Fluture cu Varuca Arbore şi (ceva mai târziu) de Constantin Cioată cu Duţa Costea. În acel moment însă colegul Vasile Olariu, amplasat strategic în penultima bancă, a vociferat că s-au epuizat de mult cele 5 minute alocate. Această intervenţie intempestivă m-a bulversat total. Într-o clipă mi-au zburat din minte toate reperele fixate anticipat .Am reacţionat stingherit , îngăimând ceva în sensul că „atâta am avut de spus”, dar nu-adevărat. De aceea, am apelat la bunăvoinţa colegului nostru Adrian Slimac, rugându-l să-mi rezerve o pagină din INFO 50, pentru a scrie câte ceva despre ceea ce n-am apucat să spun la întâlnire”

N-B. Continuarea articolului a fost redată în Partea I, Cap. III/3 Aniversarea de 60 de ani a avut loc în anul 2010, la data de 4 septembrie orele 10 a.m.

Aniversarea a fost marcată prin faptul că în numai cinci ani, de la întâlnirea din anul 2005, încă 6 colegi respectiv 10% %, din Promoţia anului 1950, ne-au părăsit, trecând în lumea umbrelor,şi anume: profesorul Danciu Grigore decedat la 77 de ani;.profesorul de biologie Hulubaş Liviu, decedat la 78 de ani;.doctorul în ştiinţe medicale Cupceancu Bogdan decedat la 77 ani; doctorul în ştiinţe medicale Penteleiciuc Dragoş, decedat la 77 ani, urmare unui accident de maşină. inginerul Paşcinschi Tadeus, decedat la 79 ani,.inginerul minier Solcan Aurel, decedat la 79 ani. Deci la sfârşitul anului 2010,avem decedaţi 32 colegi adică 53,3%, din totalul Promoţiei 1950

Au fost prezenţi 13 colegi, adică 21,7% şi anume:Balan Dimitrie; Chelariu Ovidiu, Grămadă Mircea, Moisiuc Vasile, Pomohaci Nicolae, Olariu Valter Vasile, Olărean Dumitru, Popescu Ifrim, Popovici Radu, Prelipceanu Vasile, Slimac Adrian, Vatamanu Radu şi Rotaru Ştefan.

Desfăşurarea a acestei aniversări este redată de Mitică Balan, într-un articol intitulat: „Spre a 70-a Aniversare”, în care argumentează:„Problematica abordată de participanţii

la întâlnirea din 4 septembrie 2010 din Rădăuţi, dedicată împlinirii a 60 de ani de la absolvirea liceului, a fost cât se poate de variată şi interesantă, începând cu greutăţile trăite de noi în timpul războiului şi după aceea în primii ani ai puterii populare şi terminând cu viaţa de lux văzută de Mircea Grămadă la hotelul „Roma” din Las Vegas din SUA. Au fost amintiţi cu respect şi cu veneraţie aproape toţi profesorii care ne-au învăţat şi format pentru viaţă, ce referiri speciale la Socaciu, Prelipceanu, Bordeianu, Viforeanu, Precop şi chiar Bujdei. Colegul Nicolai Pomohaci s-a simţit dator să informeze asistenţa cu situaţia actuală a celor şase mărgineni componenţi ai promoţiei, trei fiind de faţă: Olărean , Balan şi vorbitorul, Nichitean absentând din cauza operaţiei de cord deschis a soţiei sale, Lungu Arcadie fiind ne deplasabil, iar Hapciuc a căzut la datorie într-un conflict violent cu hoţii de lemne din ocolul silvic Putna, acolo unde a profesat apoi Hoştinaru. Cam în aceeaşi perioadă a decedat într-un accident auto colegul Mirăuţă. Venind vorba despre colegii dispăruţi, Ifrim Popescu a propus şi toată asistenţa păstrat un moment de reculegere în memoria lor. În acest moment am socotit că este oportun să intervin cu câteva date statistice. Astfel, în perioada scursă de la absolvirea liceului, deci de-a lungul celor 60 de ani, au trecut în nefiinţă 32 de colegi, ceea ce înseamnă câte unul la fiecare doi an. Dacă ritmul se menţine putem spera că unii din cei 28 de supravieţuitori să mai facă umbră pământului încă 14-15 ani. Aşadar, nu este de loc exclus să avem un număr de reprezentanţi la cea de a 70-a aniversare. Ar trebui să atingem atunci în jur de 90 de ani. Să nu uităm că activistul comunist Gheorghe Apostol a murit de curând la 98 de ani, Niculescu-Mizil a trecut şi el de 90 de ani, ar ţărănistul Ion Diaconescu după 17 ani de temniţă a depăşit vârsta de 90 de ani şi acum cere despăgubiri statului român. Dar ce să mai spunem de Radu Beligan, are la 92 de ani şi îi mai arde de tenis. Ş unde mai pui că în SUA, trăieşte un bătrân feroviar în vârstă de 114 ani.. Iar scriitorul Pavel Coruţ, abia trecut de 60 de ani, care şi-a propus să trăiască până la 110 ani, ne tot povăţuieşte să ne programăm şi noi o limită de viaţă spre care să tindem zi de zi. Totuşi, ritmul dispariţiilor din structura promoţiei nu este şi nici nu poate fi constatat. Până acum, în 2010. nu a fost anunţat nici un deces .În 2009 an avut un singur caz: Aurelian Solcan. În schimb în 2008 am avut trei cazuri: Cupceancu, Hulubaş şi Penteleiciuc Deci, după cum a observat Slimac, din aprilie 2009 până în prezent a intervenit o pauză. Dar să vedem cât o să ţină Aflând însă de la domnul director al liceului, că noi reprezentăm promoţia cea mai longegivă din istoria liceului cred că rezonabil ar fi să mergem înainte, an de an, tot la început de septembrie, spre a 70-a aniversare. Aceasta dacă vom supravieţui apocalipsei din 2012 şi a

Page 60: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

56

exploziilor solare din 2013, sau a marelui. cutremur vânturat de masmedia. Şi pentru ca finalul să nu fie atât de sumbru, menţionez că pe parcursul întrunirii, scriitorii noştri consacraşi Chelaru şi Pomohaci au distribuit colegilor prezenţi exemplare cu autografe din recentele (nu ultimele !) lor apariţii editoriale. Să ne revedem din nou, cât mai mulţi, la următoarea întâlnire din 3 septembrie 2011. Pentru aceasta dorim tuturor colegilor noşti multă sănătate.”

Aniversarea de 61 de ani a avut loc în anul 2011, la data de 3 septembrie orele 10 a.m. Aniversarea a fost marcată prin faptul că încă 3 colegi, respectiv 5% din Promoţia anului 1950, ne-au părăsit, trecând în lumea umbrelor, în timp de un an de la întâlnirea din 2010, şi anume ; eminentul jurist Chirilă Pantelimon, decedat la 81 ani;.inginerul agronom Olărean Dimitrie, decedat la 80 ani;.profesorul de ştiinţe naturale Popescu Ifrim, decedat la 81 ani;. În total, la această dată au decedat, 35 de colegi. respectiv 58,3% din totalul celor 60 de absolvenţi prezenţa a 12 colegi, adică 20% şi anume:Balan Dimitrie, Chelariu Ovidiu, Moisiuc Vasile, Grămadă Mircea, Nichiteanu Constantin, Olariu Valter Vasile, Pomohaci Nicolae , Popovici Radu, Prelipceanu Vasile, Slimac Adrian, Vatamanu Radu şi Rotaru Ştefan. La întâlnire au mai participat; :Dr.Niculescu Daniela, fiica colegului Repta Octavian,.soţia colegului Popescu Ifrim. şi nepotul colegului decedat Olărean Dumitru..

lipsa a 13 colegi, adică 21,7% n-au putut participa din care 9 colegi, adică 15% din motive de sănătate, şi anume:Alaci Ştefan, Lungu

Arcadie, Lungu Ştefan, Luţa Georgie, Buzilă Mircea, Cârciu Nicolae, Mihăescu Constantin, Ştefanciuc Vasile şi Zelenin Grigore , iar

4 colegi, adică 6,7% sunt în străinătate, :Cioată Constantin, în Canada, Iliese Gheorghe şi Wächter M. Moses în Germania, iar Şandru Gheorghe în S.U-A. hotărârea ca Aniversarea de 62 de ani din anul 2012, să aibă loc la data de 28 septembrie motivat de faptul că se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Eudoxiu Hurmuzachi şi 140 de ani de la înfiinţarea Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, actualmente Colegiu Naţional şi în consecinţă s-a

hotărârea ca Promoţia anului 1950 să se prezinte la această deosebită aniversare prin multiplele sale personalităţi şi cu realizările sale de prestigiu în domeniile, culturii, ştiinţei, economiei şi sociale. Întocmindu-se până la 30/034/2012.„Cronica Promoţiei anului 1950”,

N.B. Din păcate, după această întâlnire au mai decedat încă 3 colegi şi anume:Vataman

Radu, la data de 13/10/2011, Alaci Ştefan, la data de 15/10/2011 şi Zelenin Grigore la data de 14/12/2011. În consecinţă până la data de 31/12/2011 ne-au părăsit un număr de 38 colegi adică 63,3% din totalul Promoţiei anului 1950 Situaţia cronologică a

Page 61: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

57

Partea a II-a, activitatea profesională, a Promoţiei anului 1950

I. Medalioanele profesionale ale Promoţiei anului 1950; Promoţia anului 1950 are în componenţa sa o serie de absolvenţi, care prin munca şi nivelul

lor de pregătire ştiinţifică superioară, au fost membri în instituţii ştiinţifice post-universitare şi academice, atât în România cât şi în străinătate, in domeniul cercetării, proiectării, organizării economice, pentru dezvoltarea ştiinţei şi economiei naţionale. În această categorie,avem pe colegii

Olariu Valter Vasile, Doctor în ştiinţe fizico-matematici;Profesor universitar; Prodecan; Pomohaci Nicolae, Inginer,Doctor în agronomie - specialitatea viticultură şi enologie; Rector

al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, USAMV, membru titular al Academie de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.-

Vataman Radu, Doctor în Ştiinţe Medicale şi Profesor universitar; Decan al Facultăţii de Stomatologie UMF „Gr.T.Popa”-Iaşi Şef de Catedră;

Penteleiciu I. Dragoş, Doctor în Ştiinţe Medical şi Asistent universitar ; Cupceancu S. Bogdan, Doctor în Ştiinţe Medicale, obţinut cu calificativul „magna cum

laudae, la Universitatea Liberă din Berlin.” Mirăuţă Orest, inginer geolog, posesor al premiul „Gr.Cobălcescu” al Academiei României Buzilă Mircea, inginer minier, director general în Minesterul Minelor, Expert ONU Lungu Arcadie, inginer minier, absolvent al Institutului de Mine din oraşul Sverdlovk -URSS,

inginer economist specialist în industria minieră la Combinatul Minier din Gura Humorului Mihăescu Constantin, inginer proiectări şi construcţii de utilaje de foraj petrolier, Hrişcă Olimpiu, inginer specialist în chimie organică, petrol şi gaze Slimac Adrian, inginer specialist în cercetare şi proiectare de material rulant Hulubaş Mircea, alias Mircea Mohor,autorul romanului dramatizat „August de foc fiind

suspendat în seara premierei, autorul scenariului „Cuibul salamandrelor”, după care în anul 1978 este realizat un film în co producție româno-italiană,regizat de, iar în anul 1979 autorul scenariul la filmul istoric „Vlad Ţepeş” fiind un fim istoric realizat în anul 1979, în regia lui Doru Năstase, având în distribuţie pe Emanoil Petruţ, Alexandru Repan, Ferenc Fabian, Ştefan Sileanu ş.a. Filmul a fost distins în 1979 cu diploma de merit la Festivalul internaţional de Film de la Sitges, Spania. N.B. Biografiile colegilor de mai sus, se regăsesc în medalioanele profesionale respective, În continuare, prezentăm în ordine alfabetică, medalioanele profesionale ale tuturor colegilor, în baza datelor obţinute.

1.A, Alaci Ştefan, zis „Băcuţ”, născut la 17 noiembrie 1931, în Gura Humor. Şcoala primară şi Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” le-a absolvit la Rădăuţi unde tatăl său a lucrat ca impiegat de mişcare în gara Rădăuţi. După absolvirea liceului a urmat o şcoală tehnică postliceală CFR, fiind repartizat la Staţia CFR .Câmpulung Est, unde a lucrat până în anul 1990, când s-a pensionat. În 2008 a suferit un accident vascular cerebral şi al doilea la începutul anului 2011. În urma suferinţei, i-a fost afectată grav memoria, mişcările şi în mod deosebit mersul Cu tot tratamentul de care s-a bucurat, în anul 2008 a fost diagnosticat având boala Altzheimer şi tot în acest an a căzut la pat. A decedat a data de 15 octombrie 2011, la vârsta de 80 de ani

2.A. Baboi Mircea, zis „Gheza”, născut la 25 iulie 1931 în comuna Nepolocăuţi judeţul

Cernăuţi, actualmente raionul Chiţmani, regiunea Cernăuţi-din nordul Bucovinei-Ucraina.,dintr-o familie de ceferişti. Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală în anul 1942 iar cursurile liceale, le-a urmat la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, pe care le-a absolvit în anul 1950. În perioada liceului a fost un elev foarte bun la matematică, fiind pasionat de astronomie În perioada 1950–1954 a urmat cursurile la Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale, din cadrul Institutului de Construcţii din Iaşi. Începând din anul 1955 a lucrat ca inginer constructor pe şantierele din: Suceava la Combinatul de Celuloză şi Hârtie, Târgu-Mureş, Govora, Craiova, Işalniţa, Săvineşti, pentru ca în final, datorită

Page 62: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

58

activităţii sale profesionale deosebite a fost promovat în Ministerul Industriilor şi Construcţiilor, unde a lucrat până la pensionarea sa în anul în anul 1993 După pensionare, s-a stabilit în satul Şipote, comuna Blăgeşti, jud. Bacău de lângă Buhuşi, unde şi-a înjghebat o mică locuinţă lângă via sa, pe care vroia s-o extindă, ca un bun gospodar şi un priceput viticultor .Aceşti ani de pensionare au fost marcaţi de faptul că a fost suspectat de cancer al cavităţii bucale, din care cauză i s-au scos toţi dinţii. În final, era foarte slăbit, dar fericit că diagnosticul a fost infirmat. Moartea l-a găsit nepregătit, în ziua de 12 octombrie 2004, la , vârsta de 73 de ani.

3.A. Balan Dimitrie, zis „Mitică” născut la 14 iunie 1930, în comuna Marginea judeţul. Suceava, într-o familie de ţărani săraci.,din care cauză, tatăl său practica la domiciliu meseria de dogar. La vârsta de 4 ani, rămâne orfan de mamă, care fiind prinsă pe câmp de o ploaie torenţială cu grindină, moare de aprindere de plămâni, având doar 22 de ani. Tatăl lui se recăsătoreşte, având din noua căsătorie trei copii. Din păcate, tatăl său moare la data de 17 iunie 1942, pe frontul din răsărit. Şcoala primară de 5 clase a frecventat-o în comuna natală în perioada 1937-1942, şi după un curs gratuit de pregătire în vederea admiterii în liceu,organizat de un student la medicină, Bodnărescu Orest, reuşeşte la examenul de admitere la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”, împreună cu alţi mărgineni. În timpul liceului a stat la internatul liceului, dar şi la orfelinatul din Rădăuţi..Ca

elev de liceu, a fost printre primii din clasă, în special la franceză ,dar şi la activitatea echipei de teatru a liceului de băieţi şi de fete, precum şi în brigada artistică a orfelinatului, cu care a făcut nenumărate deplasări la sate. În 1950 se prezintă la examenul de admitere la Facultatea de Horticultură din Bucureşti, pentru a se specializa în domeniul pomiculturii .Deoarece a fost declarat „admis fără loc”şi-a retras dosarul de la secretariatul facultăţii, cu intenţia de-al depune la altă facultate. Cu această ocazie, secretarul facultăţii, i-a atras atenţia să nu mai scrie în formularul tipizat de înscriere că tatăl său ar fi fost legionar, deoarece din această cauză a fost admis fără loc. Urmându-i sfatul, la astfel de întrebări, răspundea că nu ştie, cu atât mai mult că nu avea nici o certitudine că a fost legionar, s-au că ar fi făcut vreo politică, legală sau ilegală, murind la 32 de ani pe front, fiind şi un ţăran fără avere Această acuzaţie a fost infirmată ulterior, când urmare unei ancheta oficiale, s-a constatat că informaţia a fost totalmente mincinoasă şi în consecinţă s-a dispus scoaterea ei din dosar, în conformitate cu normele legale de atunci. În consecinţă depune dosarul de admitere la Institutul pedagogic „Maxim Gorki” din Bucureşti, Facultatea de limba şi literatura rusă.. Pe toată durata studiilor a beneficiat de bursă, primind chiar un ajutor social lunar. În timpul anilor II, III şi IV, a fost angajat cu jumătate de normă, deşi era student la cursurile de zi, la redacţia ziarului Scânteia tineretului-secţia documentare-traduceri, primind o remuneraţie de colaborator extern. În anul 1954, luna iulie, a susţinut examenul de stat, promovându-l cu media 9, drept urmare Comisia guvernamentală de repartiţie în câmpul munci, l-a repartizat la cererea sa în regiunea Oradea, de oarece în Moldova şi Bucovina nu au fost locuri vacante .În data de 25 august 1954, Sfatul popular al regiunii Oradea, secţiunea de învăţământ, ne având locuri disponibile în oraşul Oradea, sau în capitalele raionale, fiindcă locurile erau ocupate de basarabeni insinuaţi în zonă, a fost repartizat la o şcoală din oraşul Şimleul.Silvanie, fiind singurul profesor cu studii superioare din totalul de 25 de cadre didactice care predau limba rusă. Drept urmare, inspectoratul raional de învăţământ l-a numit metodist voluntar cu drept de control la toate şcolile din raion. .Devenind profesor titular la Şcoala de şapte clase nr.1, preda la toate clasele de la a IV-a, la a VII-a, inclusiv., având 32 de ore săptămânal, depăşind norma didactică, care era de 18 ore pe săptămână, diferenţa fiindu-i plătită ca ore suplimentare. La această şcoală a lucrat până la data de 01 noiembrie1955, când datorită pregătirii sale deosebite ca profesor de limba rusă, a fost încadrat la Regionala MA.I. din Oradea, ca translator pe lângă consilierul sovietic din cadrul acestei regionale. În această calitate, a lucrat până în anul 1958. când urmare retragerii trupelor sovietice din România, consilierul sovietic a fost rechemat. În consecinţă, în perioada 1958–1990, a activat în cadrul Ministerului de Interne ca: şef birou secretariat în patru unităţi militare diferite, precum şi ca instructor de învăţământ profesional la locul de muncă. La data de 01 iunie 1963 a fost numit ca asistent de limba rusă, la catedra de limbi străine din Şcoala de miliţie din Bucureşti, ridicată la rangul de Facultate militară, unde, în anul 1964 a fost promovat şi recunoscut ca asistent universitar, până când limba rusă a

Page 63: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

59

fost scoasă din programa şcolară, în urma Declaraţiei din aprilie 1964 vizând relaţiile cu Uniunea Sovietică. Drept urmare a fost numit Şef al biroului secretariat la Direcţia de pază şi ordine, unde a lucrat până în decembrie 1968, când a fost numit instructor metodist în cadrul Direcţiei de învăţământ, nou creată în centrala M.A.I, unde ulterior s-a înfiinţat „Serviciul editorial şi cinematografic”, ce realiza cărţi şi filme de uz intern, specifice muncii ministerului. În cadrul acestei unităţi a lucrat timp de 18 ani, numai în compartimentul editorial, fiind redactor de carte, îngrijitor de ediţie, autor sau coautor la unele materiale de specialitate şi chiar şef de secţie între anii 1980–1990. După 40 de ani de activitate profesională desfăşurată preponderent în domeniile învăţământ şi editorial, sub egida Ministerului de Interne, la data de 10 ianuarie 1990, prin ordin al ministrului, a fost trecut în rezervă, la împlinirea vârstei de 60 de ani, cu gradul de colonel, fiind totodată decorat cu ordinul naţional „Meritul militar”, clasa I-ea. Ca fiu al Bucovinei, activează în cadrul filialei din Bucureşti al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina.

4.A, Buzilă Mircea, născut la 05 ianuarie 1930 în comuna Frătăuţii Vechi, unde tatăl său era notar comunal. Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală, în anul 1942, Între anii 1942–1950, a urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”, fiind unul din fruntaşii promoţiei, atât la învăţătură cât şi la activitatea cultural-artistică, în special privind activitatea echipei de dansuri naţionale. În perioada 1950–1954 a urmat cursurile Facultăţii de Exploatarea zăcămintelor de mine şi cărbune, din cadrul Institului de Mine Bucureşti În luna ianuarie,1955, susţine Examenul de Stat, fiind declarat, inginer în specialitatea exploatarea zăcămintelor de minereuri şi cărbuni. După absolvirea facultăţii a solicitat a fi repartizat la Întreprinderea Minieră Vatra-Dornei din jud.-Suceava. În cadrul întreprinderii a parcurs în timp de opt ani, toate treptele ierarhice de la

ajutor şef de sector, până la cea de director în anul 1963. Tot în această perioadă a fost ales ca deputat în Marea Adunare Naţională în perioada 1957–1961. Urmare nivelului profesional ridicat de care a dat dovadă, a fost promovat, începând din aprilie 1963, la Bucureşti în cadrul Ministerului Minelor, unde a avut următoarele funcţii de conducere: Director tehnic al Direcţiei Generale a Minelor neferoase, apoi din anul 1967, este promovat ca Director general al Direcţiei Generale a Minelor de Fier, Sare şi Nemetalifere, iar din anul 1969 este numit ca Director al Direcţiei de Control. Începând din anul 1970, parcurge o bogată activitate pe plan extern în cadrul activităţii miniere, fiind numit Director al sucursalei GEOMIN-Peru, cu rază de activitate în mai multe ţări din America de Sud,(Peru, Columbia, Ecuador, Venezuela şi Bolivia). În această zonă s-au studiat peste 60 de zăcăminte de minereuri, din care s-au ales 5 pentru a constitui obiectul unor valorificări prin societăţi mixte cu partea română. Urmare în anul 1972 s-a constituit societatea româno-peruane.ANTAMINA, cu sediul la Ulma, unde, în anii 1980,–1981 a fost numit ca Director tehnic. La revenirea în ţară a fost numit Director general al Întreprinderii de Cooperare Economică cu străinătatea -.GEOMIN, iar ulterior Director al Direcţiei de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică Internaţională din Ministerul Minelor. Ulterior a fost Director tehnic la Regia Autonomă a Metalelor Rare, de unde în luna mai 1994, a ieşit la pensie. În toate aceste perioade a desfăşurat şi o activitate de cercetare cu recunoaştere internaţională, elaborând invenţii în specialitate ca de exemplu:„Mărirea şi mecanizarea capacităţii de încărcare şi descărcare a cuptoarelor de prăjire a minereurilor de mangan” şi„Procedeu de separare a aurului din nisipuri cu conţinut de minerale grele”. De asemenea, a condus efectiv Cercetările geologice şi de valorificare a unor zăcăminte de minerale grele şi de pământuri rare din România pentru care colectivul a fost destins cu premiul „Grigore Cobălcescu” din partea Academiei Române. În perioada 1983–1990, la cererea Naţiunilor Unite, a fost desemnat ca Expert ONU pentru societăţi transnaţionale. În acest cadru a participat la mai multe activităţi, precum Conferinţa organizată la Lusaka-Zambia, în 1983, unde a prezentat pentru oficialităţile SWAPO-Namibia, .experienţa est-europeană în domeniul de colaborare între întreprinderile miniere române şi societăţi multinaţionale. A fost decorat cu Ordinul Muncii .

Page 64: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

60

5.A, Cârciu Nicolae, născut la 1 decembrie 1930, în comuna Straja, jud. Suceava, într-o familie de ţărani bucovineni, unde a absolvit şi şcoala primară. În anul 1950 a terminat Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi şi apoi adat examen de admitere la Facultatea de ştiinţe economice din Iaşi. După terminarea facultăţii, a funcţionat ca economist în municipiul Vatra-Dornei, sectorul bancar şi finanţelor.

6..A, Cârmaciu Dragoş, zis„Bantu”, născut la 15 decembrie 1931, în comuna Burla jud.Suceava, dintr-o familie de oameni modeşti(mama învăţătoare, tatăl tractorist). Şcoala primară. a terminat-o în anul 1942 la şcoala primară. din comună. În anul 1950 a terminat Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi şi apoi dat examen de admitere la Facultatea de Medicină din Bucureşti. După terminarea facultăţii a funcţionat ca medic de circumscripţie în comuna Vicovul de Sus- jud. Suceava. Ulterior a lucrat la Suceava, unde a făcut specializarea în chirurgie generală şi ortopedie, efectuând şi cursurile aferente la Bucureşti.. În această perioadă a fost detaşat şi a lucrat la Găineşti, Săveni, Mediaşi şi apoi s-a întors la Suceava., luând între timp şi examenul de medic primar, fiind cel mai tânăr medic primar din România.. În Suceava a lucrat până în anul 1975.când s-a mutat la spitalul judeţean din Bacău, unde în anul 1979 a devenit şef al secţiei

de Ortopedie şi traumatologie. În data de 13 noiembre1981 a plecat, în Suedia, unde după 3 luni a primit adeverinţa de lucru, după ca a primit diploma de chirurg şi de ortoped atât în Suedia, cât şi în Norvegia. Datorită muncii depuse şi eforturilor făcute, începând cu anul 1985 a început să aibă probleme de sănătate, dar a continuat să lucreze, până la data de 28 aprilie 1993, când a avut primul stop cardiac, devenind primul român din lume cu transplant de inimă efectuat în noaptea de 12/13 august 1993.. În anul următor, a trecut peste o nouă operaţie, fiind primul om din Suedia şi al treilea din lume care a primit o proteză valvulă la noua inimă. A avut norocul să trăiască aproape10 ani. În această perioadă, a participat la nivel european şi mondial la concursul de înot pentru transplantaţi. A încetat din viaţă în Suedia, la data de 31 ianuarie 2003 la vârsta de 71 de ani.

7.A, Chelariu Gheorghe, zis „Giumpi” sau „James”, născut la 12 martie 1929, în comuna Bădeuţi, jud. Suceava unde părinţii săi erau învăţători. Şcoala primară a terminat-o în anul 1942, la şcoala din comună. În anul 1950 a absolvit Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. În perioada 1950–1955, urmează Facultatea de Medicină Veterinară din Arad. În perioada 1955–1964 lucrează la I.A.S. Albeşti, judeţul Botoşani, în perioada 1964–1966 la I.A.S. Progresul din Dorohoi, iar în perioada 1966–1989 a fost titularul catedrei de anatomie şi medicină veterinară. la Liceul Agricol din Rădăuţi şi unde, ca urmare a muncii depuse şi a capacităţii profesionale, a fost ales timp de opt ani Director adjunct al Liceului A decedat la 14 iulie 2005. la vârsta de 76 de ani.

8.A, Chelaru Ovidiu, născut la 10 februarie 1931, în comuna Bădeuţi, jud.Suceava,

unde părinţii săi erau învăţători, fiind frate cu Chelaru Gheorghe. Şcoala primară a absolvit-o în 1942 la şcoala din comună. .În perioada 1942–1950 a urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi, cu excepţia anului şcolar 1944–1945 când,din cauza războiului, părinţii săi au fost evacuaţi în Banat, în comuna Herendeşti,de lângă Lugoj, din care cauză a pierdut un an de şcoală. Reîntors în 1945, continuă frecventarea cursurilor la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, dar cu o promoţie mai mică decât el. Acest lucru l-a ambiţionat şi în anul şcolar 1949–1950, printr-o

Page 65: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

61

sesiune extraordinară, a absolvit doi ani de şcoală, într-un an şcolar, astfel încât bacalaureatul din 1950, l-a susţinut cu promoţia sa din 1942, În anul 1950 s-a prezentat la examenul de admitere la Facultatea Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc. Din cauza aplicării în acel timp a criteriilor de clasă, originea lui socială, fiind fiu de învăţător, a fost respins, eliberându-i-se clasica adeverinţă de „reuşit fără loc”. Cu această „adeverinţă”s-a prezentat la Facultatea de Piscicultură,din Constanţa , unde a fost admis fără nici un alt examen. şi pe care a absolvit-o în anul 1954. În perioada 1955–1959 a fost în producţie în cadrul Întreprinderii Piscicole „CETA” din Bihor, iar din 1959 până în 1998, a lucrat în cadrul Întreprinderii Piscicole Botoşani, unde a ocupat următoarele funcţii: 17 ani şef de fermă, 5 ani inginer şef şi 20 de ani Director. 9.A, Chiraş Ioan, zis „Niţă”, născut la 21 decembrie 1929, în comuna Suceviţa, Jud.Suceava, unde tatăl său era un bun ţăran bucovinean. Şcoala primară a frecventat-o în comuna natală, iar în perioada 1942–1944, a urmat cursurile liceale la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi,. Din motive financiare şi familiare, după terminarea liceului, se încadrează ca muncitor la ocolul silvic din Suceviţa, unde urmare absolvirii unor cursuri postliceale, a fost promovat ca tehnician silvic. Înainte de pensionare, a avut un atac cerebral, care s-a soldat cu o pareză, cu care a luptat 12 ani., din care cauză a decedat pe data de 05 aprilie 2001, la vârsta de 72 de ani. 10.A, Chirilă Pantelimon, zis „Pintea”, născut la 25 mai 1930 în comuna Tereblecea,

din fosta plasă Siret, din cadrul fostului judeţ Rădăuţii, actualmente raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi-Ucraina, tatăl său lucrând la administraţia financiară a plasei Siret. Şcoala primară, respectiv primele clase, le-a frecventat la şcoala din Tereblecea. Din cauza ocupării nordului Bucovinei de către URSS., inclusiv comuna Tereblecea, următoarele clase primare, le-a frecventat şi absolvit la Rădăuţii. Cursurile liceale le-a absolvit în anul 1950, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi. În timpul liceului s-a dovedit a fi un elev conştiincios,disciplinat, ordonat, bun la învăţătură având o mare pasiune: îl venera pe Eminescu, mai ales publicistica lui Din această cauză, venea la şcoală, mereu, cu citate din opera eminesciană, la orele de dirigenţie, filozofie, economie politică, unde evidenţia cu precădere latura justiţiară, desprinsă din opera poetului

naţional. Faptul că mama sa şi fraţii săi, în 1940, când sovieticii au ocupat comuna Tereblecea, nu au apucat să se refugieze la Rădăuţi, au fost deportaţi de sovietici, în Kazastan, URSS; l-a marcat în mod dramatic, din care cauză, era prea sobru şi serios, pentru vârsta respectivă. Această latură a caracterului său, la marcat pe viaţă, deşi era o persoană deschisă, apropiată şi prietenoasă cu toată lumea. În anul 1950, după terminarea liceului, conform tradiţiei din familie, în care doi fraţi ai tatălui său erau renumiţi avocaţi în Rădăuţi, a dat examen de admitere la Facultatea de ştiinţe juridice din Bucureşti, unde a fost un student eminent. După terminarea facultăţii, în baza notelor obţinute în toţii anii de facultate şi a seriozităţii sale, a fost repartizat la Tribunalul judecătoresc din Râmnicu Vâlcea. În cadrul acestei instituţii, prin munca şi profesionalismul său de excepţie, a fost promovat până la funcţia de preşedinte a Tribunalului, fără să fie membru al PCR.. Drama familiei sale, care la marcat pe viaţă, a fost cu atât mai mare, atunci când, după mulţi ani şi cu ajutorul Crucea Roşie Internaţională, s-a văzut cu un frate de-al său, venit din Kazastan, dar a avut nevoie de un translator, deoarece acesta nu cunoştea limba română. După o suferinţă fizică, a decedat la 17 aprilie 2011, la vârsta de 81de ani. 11 A., Chiţan Gheorghe născut în 1929, în comuna Straja, jud.Suceava, părinţii săi fiind ţărani. Şcoala primară a frecventat-o la şcoala din comună iar cursurile liceale, le-a absolvit în anul 1950, la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. După terminarea cursurilor liceale, din motive financiare familiare a trebuit să se încadreze ca muncitor la Autobaza din Rădăuţi, unde urmare absolvirii unor cursuri tehnice postliceale, a fost promovat ca tehnician auto. În anul 2000, a murit ,având vârsta de 71 de ani,. 12.A, Ciobâcă Traian, zis „Oac”, sau „Traiane”, născut în 1929, în comuna Arbore, jud. Suceava,. părinţii săi erau ţărani. Şcoala primară a terminat-o în anul 1942, la şcoala din comună iar cursurile liceale, le-a absolvit în anul 1950, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi. După terminarea cursurilor liceale, se prezintă la examenul de admitere, la Facultatea de

Page 66: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

62

Agricultură din cadrul Institului Politehnic din Iaşi, care în anul 1953 a fost transferată la Institutul Agronomic „Ioan Ionescu de la Brad” din Iaşi. După terminarea facultăţii, a fost repartizat, în regiunea Galaţi, respectiv la Gospodărie de Stat,„ Smârdan” (transformată ulterior în IAS. Smârdan), unde prin muncă şi profesionalism, a fost promovat ca inginer şef, cu probleme de chimizarea agriculturii. În cadrul acestui IAS, lucrează până la pensionare. Din cauza unui stop cardiac, a încetat din viaţă, la data de 02 noiembrie 1998, la vârsta de 68 de ani. 13.A, Cioată Constantin, născut la 30 mai 1930, în comuna Bilca, jud. Suceava, părinţii

săi fiind ţărani. Şcoala primară a frecventat-o la şcoala din comună iar cursurile liceale, le-a urmat iniţial la un liceu militar, iar începând cu anul şcolar 1947/1948. le-a urmat la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi, pe care le-a absolvit în anul 1950. În anul 1950 intră ca student la Institutului de Mine din Petroşani. După absolvirea institutului de mine, este repartizat în cadrul Combinatului Carbonifer din Valea Jiului unde lucrează ca inginer la diferite exploatări miniere, până în anul1983. În această perioadă este detaşat pe timp de 7 ani pentru deschiderea şi exploatarea unor mine de fosfat pe malul Mării Roşii, din Egipt. După revenirea în ţară, se transferă la Uzina „R”, din Braşov, cu activitate în

domeniul prelucrări minereului de uraniu, unde lucrează până la pensionare. Din anul 2001, se mută în Canada, unde lucrează fiica sa Cristina, absolventă a Academiei de Studii Economice - Facultatea de relaţii economice internaţionale. . 14.A Ciupea Dumitru, născut în 1931, oraşul Focşani. De oarece tatăl său fiind directorul

Bănci naţionale Române, sucursala judeţeană Rădăuţi,. a absolvit cursurile primare în Rădăuţi, iar cursurile liceale de asemenea le-a absolvit în 1950 la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi,. În anul 1950, dă examenul de admitere la Facultatea de medicină din Bucureşti. După terminarea facultăţii, se specializează ca medic internist, lucrând în Bucureşti. Din cauza unei boli cardiace, a încetat din viaţă în anul 1990? la vârsta de 59 de ani

15.A, Coroamă Traian, născut la 10 septembrie 1930 în comuna Straja, jud. Suceava, unde tatăl său a fost notar. Şcoala primară a terminat-o în anul 1942 la şcoala din comună. În perioada 1942–1944, a urmat cursurile liceale, respectiv clasa I-a şi a II-a la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi, iar clasa a III a, a urmat-o la Turnu-Severin unde părinţii săi au fost evacuaţi din cauza războiului. Următoarele clase de liceu, respectiv clasele IV–VIII, le-a urmat la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, pe care l-a absolvit în anul 1950..Tot atunci a dat examen de admitere la Facultatea de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc, însă a fost exmatriculat, după patru zile de cursuri, din motive politice, deoarece tatăl său a fost închis, fiind notar şi încadrat ca chiabur. În anul următor,respectiv în 1951, a dat din nou examen de

admitere la Facultatea de Silvicultură şi Măsurători Terestre de la Iaşi., dar şi de acolo a fost exmatriculat. În consecinţă, în perioada 1950–1953, a lucrat ca ţapinar. În anul 1953, a dat examen de admitere la Facultatea de Construcţii din Timişoare, de unde în timpul sesiunii de vară a anului II, a fost din nou exmatriculat, fiindcă în autobiografie n-a scris că tatăl său a fost deportat la canal şi la închisoarea Jilava. După exmatriculare a lucrat ca hamal la Kandia din Timişoara, apoi la Combinatele Siderurgice din Hunedoara şi Călan, calificându-se ca maistru constructor. Între timp, în urma unor insistenţe, alături de alţi colegi, care nu puteau urma cursuri la zi, s-a reuşit organizarea de cursuri fără frecvenţă la. Facultatea de construcţii din Timişoara, obţinând diploma de inginer constructor, după 8 ani de la terminarea liceului. După obţinerea diplomei de inginer constructor, a fost trimis să lucreze pe diferite şantiere din ţară, după cum urmează: Trustul de Construcţii din Deva, şantier Simeria, la Medgidia, la Întreprinderea Hidrotehnică, port Constanţa, apoi la Banca de Învestiţii din Constanţa.. Începând cu anul 1965 a lucrat la Combinatul Siderurgic

Page 67: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

63

din Galaţi, timp de doi ani ca inginer şef de şantier. .Apoi a lucrat la şantierele de la Dacia–Colibaş şi Micromotoare Piteşti, până în 1969, când s-a stabilit la Braşov. În Braşov a fost trimis pe şantiere grele, respectiv la uzinele: Tractorul, Hidromecanica, Rulmentul, Steagul Roşu, Mecanica Sinaia şi Breaza, turnătoria Câmpina, Mecanica Codlea, Speciale Tohan, IAS Prejmer, Härman, Podul Olt şi altele. În aceste şantiere, a executat tot felul de construcţii, de la construirea coteţelor şi grajdurilor pentru creşterea porcilor şi a vacilor, la hale industriale, poduri, spitale, blocuri de locuit, etc. În toate aceste şantiere unde a fost trimis a ocupat doar funcţii de execuţie, de oarece din cauza, „origini sale sociale ne sănătoase”, nu a putut ocupa funcţii de conducere, pentru care prin pregătirea şi experienţa sa profesională ar fi avut tot dreptul să le primească. În anul 1990 a fost pensionat, dar a continuat să lucreze la Fabrica de medicamente Europhar, unde a avut funcţia de consilier tehnic. În această calitate a organizat şi condus şantierele de construcţii de farmacii în Bucureşti, Ploieşti, Cluj, Braşov, Oneşti, Piteşti, Târgovişte, Tg-Mureş, precum şi o fabrică de lapte praf la Hoştad- Sebeş, o carmangerie, 3 ferme de vaci şi alte construcţii. Analizând munca sa de-o viaţă se poate spune că, aşa cum apreciază el personal:„ nu am făcut umbră pământului, având o mare satisfacţie căci am lăsat în urma mea tot felul de construcţii, care nici una nu s-a dărâmat singură”.Ca adolescent a visat să fugă în America, dar n-a reuşit atunci, însă după anul 1989 a reuşit să meargă acolo ca turist timp de 2 luni în America. Din păcate viaţa grea şi plină de lipsuri dusă pe atâtea şantiere, care au lăsat urme dure, din care cauză a trecut în lumea umbrelor în data de 01 iulie 2005 , la vârsta de75 de ani. 6.A, Cupceancu Bogdan Nicolae, zis „Poctan”, născut la 09-decembrie-1931 la

Cernăuţi, unde tatăl său a fost medic de familie, iar mama sa profesoară de limba franceză şi germană, După naşterea sa familia s-a mutat la Rădăuţi, unde a terminat şcoala primară în 1942. După absolvirea Facultăţii de medicină din Bucureşti. timp de doi ani, a profesat meseria de medic stagiar, la clinica de obstetrică şi ginecologie din cadrul spitalului „C.I.Parhon”din Iaşi, după care a fost medic de întreprindere rurală în Suceviţa, unde cu 20 de ani în urmă fusese şi tatăl său medic. Apoi a fost medic de circumscripţie-rurală în Roznov. În anii 1959-1963, susţine concursul de medic secundar în obstetrică şi ginecologie, reuşind al treilea la concursul de secundariat pe ţară şi apoi de medic specialist, în obstetrică şi ginecologi. Aşa a ajuns la Bucureşti, la Spitalul de femei Polizu. În

această perioadă, datorită aptitudinilor sale, a fost ucenicul, renumitului prof. dr. Dan Alexandrescu.. Devenind specialist în obstetrică-ginecologie părăseşte clinica de la Polizu, orientându-se spre endocrinologie ginecologică, domeniu în plină dezvoltare în cadrul Institutului de Endocrinologie „C.I.Parhon”, unitate de referinţă a cercetării medicale româneşti, unde şi-a continuat activitatea din 1963 şi până la pensionare. Aici are şansa de-a fi elevul savanţilor noştri Ştefan Milcu şi Marcela Pitiş. În acest institut şi-a luat examenul de medic primar. De asemenea,urmează o serie de studii de specialitate la :Institutul de Endocrinologie (1963-1965); la „Vest-Clinica de obstretică şi ginecologie din Berlin(1967-1968), la Secţia de Endocrinologie-Ginecologică-„prof.J.Hammerstei” Berlin, precum şi o bursă de studii, pe baza unui concurs internaţional, la Fundaţia „Alexander von Humboldt”, Berlin, care i-a permis o supra-specializare de doi ani, 1968/1969, la Berlin, când finalizează şi teza de doctorat, susţinută în 1969, la Universitatea Liberă din Berlin.,destinsă cu calificativul „magna cum laudae”. Participă la o serii de schimburi de experienţă, de la 2-4 săptămâni, în clinici de Ginecologie-endocrinologie şi Oncologie, din Polonia, R.D Germană, Paris, Hamburg, Marsilia, New-York,Tokio, Moscova, Petrograd, Noua-Zelanda,America de Sud, ş.a. Urmare pregătiri sale teoretice şi experienţei sale profesionale a fost: membru al Societăţii germane de Endocrinologie; membru al Societăţii germane de Anti-aging; membru al Academiei americane de Termologie, membru al Societăţii române de Endocrinologie-Ginecologie; :membru al Societăţii română de Endocrinologie; .membru în Comitetul Director al Societăţii române de Sinologie, membru fondator al Societăţii de Psiho-Neuro-Endocrinologie, precum şi membru fondator şi preşedinte al Societăţii române de Termografie. De asemenea a fost Secretar ştiinţific de secţie la Academia Română şi în continuare la Academia de Ştiinţe Medicale, A elaborat sau a publicat 68 lucrări de specialitate, în limbile engleză, germană şi franceză, având totodată şi 3 invenţii în domeniul Termografiei Urmare acestei activităţi deosebite de peste 47de ani a fost destins cu medalia „Meritul-Sanitar”. În ciuda tuturor acestor realizări deosebite în ţară şi în special în

Page 68: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

64

străinătate, coroborate cu „originea sa socială nesănătoasă”, conform politice de partid, îi s-a blocat accesul la învăţământul superior, pentru a nu „contamina”tânăra generaţie cu „virusul concepţiilor apusene”. După anul 1989 a utilizat invitaţiile primite, participând la manifestări ştiinţifice mondiale.. Experienţa sa în patologia benignă a sânului şi contribuţiile personale îl recomandă ca pe unul dintre iniţiatorii acestei specialităţi medicale din ţara noastră. Urmare acestei activităţi ştiinţifice şi profesionale, ca fost elev, meritoriu este prezentat, în volumul, Colegiul Naţional„Eudoxiu Hurmuzachi” editat cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea acestuia, de către Editura Septentrion Rădăuţi ,2008. a decedat la 17 decembrie 2008, la vârsta de 77 de ani. 17.A, Danciu Grigore, născut la 19 februarie 1929, în comuna Stroeşti, jud. Suceava,

unde tatăl său ca un bun gospodar, avea 4 ha de pământ şi un ha de pădure. Şcoala primară a absolvit-o în comună. în anul 1942 În anul şcolar 1947/1948. a venit în clasa V-ea B. la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi. pe care l-a absolvit în anul 1950. În timpul liceului, a avut o pasiune pentru limbi străine şi în special pentru limba germană. În anul 1950 a dat examen de admitere la Facultatea de Matematici, din cadrul Universităţii Bucureşti, unde frecventează un semestru, după care se retrage şi dă examen de admitere la Institut de Cinematografie de doi ani, nou înfiinţat. După care se înscrie la Institutul pedagogic „Maxim Gorki” din Bucureşti, învăţând limba rusă şi limba engleză. După terminarea facultăţii se angajează ca translator şi ghid la Oficiul Naţional de Turism -ONT, unde se specializează şi ca translator în limba engleză, precum şi ca referent

în cadrul Ministerului Comerţului. Suferea de inimă din care cauză,după un al treilea infarct a decedat la data de 21 decembrie 2006, la vârsta de 77 de ani,

18.A, Flutur Aurelian, zis „Relciu”, născut la 18 noiembrie 1931, în comuna Grăniceşti- jud. Suceava, într-o familie de ţărani bucovineni şi unde tatăl său a fost ales ca primar, din partea P.N.L,înainte de anul 1940, pentru care a fost deportat de către regimul comunist la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Şcoala primară a terminat-o în anul 1942, la şcoala din comună. În anul 1950, a absolvit .Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi. Din cauza situaţiei politice a tatălui său, nu a putut să se înscrie la nici o facultate, angajându-se ca muncitor la Întreprinderea de morărit şi panificaţie Suceava-, unitatea „8 mai” din comuna Dorneşti, În cadrul acestei unităţi a lucrat timp de 24 de ani, respectiv până în anul 1975. În acest interval de timp a urmat cursurile fără frecvenţă la Facultatea de drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o în anul 1968. A parcurs toate

treptele ierarhice de la muncitor până la cea de Director, funcţie pe care a îndeplinit-o zece ani .Începând cu anul 1975 este numit Directorul Bazei de recepţie şi valorificarea cerealelor din comuna Dorneşti, unde a funcţionat până în anul 1996, când, s-a pensionat Pentru munca,şi competenţa depusă, a fost decorat cu „Medalia Muncii”, iar în perioada 1992–1996, a fost ales ca consilier comunal în Dorneşti.,A încetat din viaţă la Spitalul militar central din Bucureşti la data de 10 februarie 2002 la vârstă de71 19.A, Grămadă Mircea, zis „Katiuşa”, născut la 01 iunie 1931, în Zahavreşti Suceava.

fiind ,fiul lui Dumitru, şi Maria ,agricultori. Tatăl său fost fratele lui Ion Grămadă, scriitor bucovinean, erou în războiul din 1916–1918, căzut la Cireşoaia. Şcoala primară a absolvit-o în comună, în perioada. 1938–1942. În perioada 1942–1949, a urmat cursurile liceale la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, iar ultimul an de liceu, respectiv 1949–1950, la terminat la Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. În perioada 1950–1951, a lucrat ca funcţionar în Bumbeşti, jud. Gorj., În perioada 1951–1987, a absolvit Facultatea de medicină şi farmacie din Iaşi. În perioada 1957–1960, funcţionează ca medic de medicină generală, la circumscripţia sanitară din comuna Arbore, jud.Suceava. În anul 1960, susţine examenul de rezidenţiat

Page 69: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

65

(secundariat) la Suceava. iar în perioada 1960–1961, funcţionează ca medic secundar la Clinica de boli infecţioase din Iaşi. În perioada 1961–1963, lucrează ca medic secundar la spitalul din Rădăuţi. În anul 1963, susţine examenul de medic specialist la Bucureşti, cu prof. Balş, după care, până în anul 1975 a lucrat ca medic specialist la spitalul din Rădăuţi, având funcţia de şef de secţie. În perioada 1975–1978 funcţionează ca medic specialist la spitalul din Buzău. În anul 1978, susţine examenul de medic Primar la Clinica de boli infecţioase din Bucureşti, cu prof. Marin Voiculescu, cu media de 8,81. În anul 1988, a emigrat în Germania, împreună cu soţia sa Storoj Rozalia, în Marburg.. A publicat trei articole în specialitatea infecţioasă în revista „Viaţa medicală” 20.A, Guttman Herbert, născut în 1930, în oraşul Rădăuţi, unde tatăl său era liber profesionist. A absolvit cursurile primare în Rădăuţi, iar cursurile liceale de asemenea le-a absolvit în 1950, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi,. După terminarea cursurilor liceale, părinţii săi au emigrat în Israel, unde a absolvit o Şcoală militară de ofiţeri de aviaţie,fiind ofiţer superior la Academia militară de aviaţie. În prezent ştim că este mort, dar nu se cunoaşte data de 21.A, Hapciuc Constantin, născut la 17 mai 1928, în comuna Marginea. jud. Suceava,

într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară de şapte clase a absolvit-o în comuna natală, în anul 1942, fapt ce a la maturizat mult înainte de colegii de clasă, care erau născuţi, în majoritate în anii1930–1931. În anul 1950 a absolvit Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. După terminarea liceului, iniţial, împreună cu alt coleg de şcoală şi liceu şi consătean, anume Nichiteanu Constantin, a hotărât să dea examen de admitere la Institutul de Minereuri din Brad, Jud.. Hunedoara. Însă, după ce a fost şi la Brad, s-a răzgândit şi în conformitate cu tradiţia din familie, unde doi fraţi ai săi erau brigadieri silvici, a dat examen de admitere la Facultatea de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc., care în 1953 a

fost mutată a Braşov. .După terminarea facultăţii, în anul 1955, a fost repartizat la ocolul silvic din Putna, jud.Suceava, unde a devenit în scurt timp, şef de ocol,. .După circa 20 de ani de serviciu ireproşabil, a avut o moarte cumplită, apărând patrimoniul ocolului silvic, s-a postat în faţa unei căruţe încărcată cu lemne furate, iar. căruţaşul în culpă, a trecut cu cai peste el., zdrobindu-l. Drept urmare a decedat la 17 aprilie 1986 ,la vârstă de 58 de ani 22.A, Hoştinaru Valentin, zis „Cap strâmb”, născut la 25 ianuarie 1930, în oraşul

Galaţi unde tatăl său lucra ca inginer silvic. Şcoala primară a absolvit-o în oraşul Rădăuţi în anul 1942, În perioada 1942–1944, a urmat cursurile liceale la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, iar clasa a III-a, a frecventat-o la Liceul teoretic din Craiova unde părinţii au fost refugiaşi din cauza războiului. După întoarcerea din refugiu, urmează cursurile liceale la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, unde susţine şi bacalaureatul. în anul 1950 În perioada 1950–1954 a urmat Facultatea de Silvicultură din Câmpulung-Moldovenesc, care în 1953 a fost mutată în Braşov După terminarea facultăţii, în anul 1955 a lucrat ca inginer silvic în ocoalele silvice Putna, Solca şi Marginea iar ulterior la Întreprinderea de prelucrarea lemnului -

Rădăuţi Având un accident pulmonar, a decedat la 02 octombrie 1995, la vârsta de 65 de ani 23.A, Hrişcă Olimpiu zis „Ţucky”, născut la 27 iunie 1931 în comuna Brânzeni, judeţul

Bălţi din Rep.Moldova, unde tatăl său fiind subinginer agronom a funcţionat ca profesor şi director la Liceul Agricol din Brînzeni, iar mama sa era învăţătoare, deşi erau originari din comuna Voitinel, jud.Suceava. Clasele primare le-a urmat în comuna Brânzeni, judeţul Bălţi din Basarabia până în 1940, când, urmare ocupaţiei sovietice a Basarabiei, părinţii săi au fost refugiaţi în Brăila şi Făgăraş, unde în 1942 a terminat Şcoala primară şi a urmat liceul până în 1946, când a venit la Rădăuţi, fiind înscris la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”, pe care l-a absolvit în anul 1950. Tot atunci a dat examen de admitere la Facultatea de Chimie Industrială din Iaşi. Totodată fiind pasionat şi de artă dramatică, susţine în acelaşi an şi examenul de admitere la Institutul

Page 70: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

66

de Artă Dramatică din Iaşi., pe care-l promovează cu felicitări. În felul acesta a urmat în paralel cursurile la cele două facultăţi până în anul III, când este obligat să renunţe la una din facultăţi. Drept urmare alege facultatea de chimie pe care a absolvit-o în anul 1954., primind diploma de licenţă cu specialitatea de inginer în chimie organică, petrol şi gaze. În anul 1955.este repartizat ca inginer stagiar la Rafinăria Dărmăneşti- regiunea Bacău. unde datorită cunoştinţelor sale profesionale, disciplinei în muncă şi a spiritului organizatoric de care a dat dovadă, primeşte sarcina şi responsabilitatea de-a conduce cea mai nouă şi performantă instalaţie de distilare atmosferică a petrolului. În urma rezultatelor obţinute în munca profesională, în anul 1962,este promovat în cadrul Comitetului Judeţean de partid din Bacău, ca specialist în petrol şi gaze În anul 1965, pe baza rezultatelor obţinute în muncă, este promovat în cadrul Comitetului Central al PCR, ca specialist în chimie, petrol şi gaze., iar în anul 1968 este promovat în funcţia de şef de sector chimie, petrol, gaze în Consiliul central de control muncitoresc de pe lângă Comitetul Central-PCR, funcţie pe care o deţine până în anul 1986, În toată activitatea sa a dat dovadă de un înalt nivel de pregătire profesională şi disciplină, de onestitate, corectitudine şi modestie, pentru care motive a fost decorat cu „Ordinul Muncii” Datorită însă rigidităţii, absurdităţii sistemului tot mai opresiv al organelor de partid în care a lucrat ca inginer specialist, în anul1974, s-a îmbolnăvit de nevroză din care cauză în 1986 se pensionează pe caz de boală. A decedat la 13 iunie 2003, la vârsta de 72 de ani. 24.A, Hulubaş Liviu, zis „Fachirul”, născut în 1930, în comuna Marginea, jud.

Suceava, unde tatăl său era cantor bisericesc în perioada 1936–1941, iar mama la Marginea, iar cursurile liceale le-a absolvit în anul 1950 la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. În perioada 1950–1955 a urmat cursurile la Facultatea de biologie-chimie din Iaşi. La terminarea facultăţii a funcţionat ca profesor la şcoala generală din Dorneşti, apoi la Casa Pionerilor din Rădăuţi, iar în final a funcţionat ca profesor până la pensionare la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. Între ani 1966–1968 a fost ales ca deputat în Marea Adunare Naţională a României. Toată viaţa sa a fost un om care a căutat să facă lucruri cât mai deosebite, pe care nu le putea face oricine şi din acest

motiv a primit şi porecla de „fachirul” A fost pasionat de porumbei, fiind ales preşedinte al Clubului columbofil al judeţului Suceava..Ca o recunoştinţă, sufletul său a fost condus spre ceruri de un stol de porumbei când a decedat, la data de 17 ianuarie 2008, când a decedat la vârsta de 78 de ani, 25.A, Hulubaş Mircea, alias Mircea Mohor, născut în anul 1931, la Rădăuţi, unde tatăl său Eugen era inginer silvic. Şcoala primară a absolvit-o în Rădăuţi, în 1942, iar liceul în anul 1950, la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. În timpul liceului era pasionat în special de istoria poporului român şi de romanele istorice, pe care le împrumuta de la profesorul nostru de istorie Valerian Torouţiu., fiind şi un autentic versificator pe teme clasice de istorie. Încă de atunci, el considera că istoria ar trebui să apară nu numai în cărţi ci prezentată şi în filme, iar viziunea autorului asupra faptelor istorice evocate ar trebui să fie un mesaj adresat istoricilor din viitor, deoarece nimic nu poate fi mai adevărat decât meditaţia oamenilor care au trăit atunci, ideile care i-au preocupat şi i-au însufleţit. Consecvent cu aceste concepţii, îşi propunea încă din liceu, ca odată cu reconstituirea spiritului diverselor epoci, reaşezarea în adevărata şi dreapta lumină a unora din cele mai complexe şi dramatice personalităţi din istoria noastră, .el a fost şi un versificator pe teme umoristice, din care cauză. nici un clasic nu a scăpat fără o parodie, de la Eminescu, Coşbuc, Goga, până la Minulescu şi Bacovia. De asemenea, a avut şi un talent de caricaturist, avându-i ca eroi pe colegii şi .profesorii de atunci.. Caricaturile sale, erau afişate la gazeta de perete a clasei, devenită, datorită lui, faimoasă în toată şcoala. .În pauze era pelerinaj şi coadă în faţa gazetei pentru savurarea ultimei sale creaţii. După terminarea liceului în anul 1950, a plecat la Bucureşti, unde în anul 1954. a absolvit cursurile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti. În această perioadă a continuat să se documenteze din alte surse, istorice şi nu din cele falsificate şi deformate de A.Roller , sperând că într-o zi scrierile sale vor vedea lumina tiparului şi ale rampelor teatrale sau cinematografice. Drept urmare şi obsedat de evenimentele de la 23 august 1944, a scris în 1959 romanul dramatizat „August de foc” care trebuia să se joace la Teatrul Armatei. Dar chiar în seara premierei, spectacolul a fost anulat. Drept urmare, de atunci i-a fost interzis să mai comenteze filme la programele televizate, intrând şi în vizorul organelor de securitate, care au aflat că tatăl său Eugen

Page 71: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

67

Hulubaş a fost deţinut politic, având o condamnare de 25 de ani temniţă grea. În consecinţă a fost nevoit să-şi schimbe numele în Mircea Mohor sub care semnează toate lucrările scrise ulterior, ca de exemplu: „Cuibul salamandrelor”,în 1976, după care în anul 1978 este realizat un film în co producție româno-italiană, regizat de Mircea Drăgan., În acest film joacă şi actorul Ray Milland, câştigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor (1946) Filmul prezintă un sabotaj, în urma căruia are .loc o explozie a unei sonde aflate pe un câmp petrolier din Sahara. Din cauza faptului că echipa americană condusă de „pompierul” „John Carter (Stuart Whitman) nu reuşea să stingă focul, a fost chemată o echipa românească de intervenţie poreclită „Salamandrele", condusă de „Gică Salamandră" (Gheorghe Dinică), care a reuşit să stingă incendiul Mai semnează.„Poveste despre zi şi noapte”, în anul 1960, iar în anul 1979,scenariul la filmul istoric „Vlad Ţepeş” care este „ un fim istoric realizat în anul 1979, în regia lui Doru Năstase după scenariul lui Mircea Mohor, având în distribuţie pe Emanoil Petruţ, Alexandru Repan, Ferenc Fabian, Ştefan Sileanu ş.a. Filmul a fost distins în 1979 cu diploma de merit la Festivalul internaţional de Film de la Sitges, Spania, Filmul este plasat la confluenţa mitului cu adevărul istoric, cu o bogată documentaţie despre epoca şi personalităţile vremii, pune în lumină figura controversată a domnitorului Dracula. Acest tânăr talentat, cu o cultură şi o viziune istorică deosebită, n-a fost lăsat de sistemul comunist să se desfăşoare la nivelul talentului şi culturii sale. A încetat din viaţă în luna ianuarie 1980, fiind în vârstă de 49 de ani Despre personalitate lui Mircea Hulubaş, alias Mircea Mohor, vezi articolele „Filmul Vlad Ţepeş- În scenariul lui Mircea Mohor”,scris de Adrian Slimac, în nr. 14/2004; „A fost odată Mircea Hulubaş” scris de Titi Mihăescu şi „De ce Mircea Mohor” scris de Grigore Danciu, ambele publicate în nr. 14 şi redate în Partea III, Cap .II. 26.A, Iliese Gheorghe. născut în 1930, în comuna Arbore, jud. Suceava într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară a absolvit-o în comună în anul 1942. În perioada 1942—1950 a urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi, iar. după anul 1950, urmează, cursurile Facultăţii de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc, care în anul 1953 a fost mutată la Braşov. După terminarea facultăţii,nu ştim când şi nici în ce condiţii pleacă în Germania. 27.A, Irimescu Constantin, zis „Pârşovici”, născut la 16 august 1931, în comuna Bilca

jud. Suceava într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară a absolvit-o în comună în anul 1942. În perioada 1942–1950 a urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzache”din Rădăuţi, iar. după anul 1950, urmează Şcoala de ofiţeri MAI, din Bucureşti. În această calitate lucrează la Direcţia regională MAI, Suceava. până la pensionarea sa în anul 1986. În perioadă activităţii, absolvă şi Facultatea de ştiinţe juridic, fiind promovat ca Director adjunct în cadrul Direcţiei. Se stinge din viaţă, la data de 01 ianuarie 1996, la vârsta de 65 de ani.

28.A, Irimescu Mircea, zis „Crăcănel”, născut la 22 august 1929, în comuna Bilca, jud. Suceava într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară a absolvit-o în comună în anul 1942.În perioada 1942–1950 a urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi, iar. în perioada 1950–1954 a urmat cursurile la Facultatea de Zootehnie din cadru Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu”- Bucureşti. În anul 1955 este repartizat ca inginer zootehnist la GAS,- Siret, unde în anul 1962, este promovat în funcţia de inginer şef şi apoi ca Director. În anul 1965 ,este transferat la GAS--Rădăuţi tot ca Director, până în anul 1969, iar apoi ca şef de fermă la IAS - Rădăuţi, până la 15 decembrie1972, când este numit în funcţia de Director al Hergheliei Rădăuţi, funcţie pe care o onorează până la finele anului 1979. În anul 1980, este transferat ca Director la A.E.I.V.L Frătăuţii-Noi,

unde lucrează până în anul 1984, când revine la IAS-Rădăuţi în calitate de inginer principal, până în anul 1989 când se pensionează. În activitatea sa, aduce mari servicii Hergheliei din Rădăuţi, fiind distins în 1972 cu Ordinul Muncii clasa III-a .Se stinge din viaţă, urmare unei boli de inimă ,în anul 1993 la vârsta de 64 de ani.

Page 72: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

68

P.S. În acest sens, colega Duţa Cioată, în articolul său „Scrisoare către colegi”, redată în nr. 11/2003, ne spune următoarele privind ultimele zile din viaţa sa:: „Viaţa însă a decis că o boală lungă de inimă, să-i grăbească sfârşitul Nu a vrut să se ştie şi să se vadă că este suferind, astfel încât cei care îl întâlneau continuau să creadă că a rămas acelaşi pamfletar şi „jucăuş” în vorbe”

N.B. datele profesionale au fost redate în baza Cărţii de muncă şi a mărturisiri din partea soţiei, Viorica şi fiicelor Alexandra şi Cristina Mariana, şi menţionate de ing. Schipor Ghe. în monografia „Herghelia Rădăuţi sub două stăpâniri”, publicată la Suceava, în 2007.de către Editura CYGNUS. 29. Lungu Arcadie, născut la 16 mai 1929,în comuna Marginea, Jud.Suceava, într-o

familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară a absolvit-o în comună în anul 1942. Între anii 1942–1950, a urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. În anul 1950 intră ca student la Institutului de Mine Petroşani, unde a urmat cursurile anului I, după care în perioada anilor 1951–1956 urmează cursurile Institutului de Mine din oraşul Sverdlovk -.URSS. După absolvire a fost repartizat la Exploatarea minieră Petrila, unde a lucrat ca inginer apoi ca adjunct şef sector, până în anul 1960, când este transferat la Combinatul Carbonifer din Valea Jiului. În perioada1960–1963 a urmat cursurile post-universitare la Institutul Politehnic Bucureşti, pentru specializarea ca inginer economist în industria minieră. După absolvirea cursurilor post-universitare, a

lucrat între anii 1963– 1965 la Exploatarea Minieră Vulcan, de unde a plecat prin demisie la Mina Leşul Ursului din cadrul Întreprinderii Miniere Vatra-Dornei până în anul 1969, când se încadrează la Combinatul Minier Suceava din Gura - Humorului, unde a lucrat până în anul 1989 când s-a pensionat. În cadrul Combinatul Minier Suceava din Gura-Humorului, a avut ca responsabilitate principală, împreună cu ing. Mircea Buzilă, colegul care lucra în minister, realizarea lucrărilor de investiţii pentru transpunerea în viaţă a investiţiilor necesare dezvoltării mineritului în jud.-Suceava. Drept urmare Exploatarea Minieră Leşul Ursului şi Uzina de preparare a minereurilor neferoase De asemenea, s-a dezvoltat şi exploatarea minereului de baritină de la Ostra şi s-a construit instalaţia de preparare a baritinei de la Tarniţa. Totodată s-au dezvoltat în jud.Suceava exploatările miniere de la Vatra-Dornei şi Fundul Moldovei, precum şi construirea exploatării minereului de sulf din Munţii Călimani jud.Suceava. Figurează în Mica enciclopedie a localităţii Marginea-Suceava, din 2007.

30.A, Lungu Ştefan, zis „Zdring” sau „Pampuşcă”, născut la 26 decembrie 1931 în oraş Rădăuţi, unde tatăl său era învăţător. Şcoala primară a absolvi oraşul Rădăuţi în anul 1942 l Şcoala nr.1 de băieţi, de pe strada Ştefan cel Mare. În perioada 1942–1944, a urmat cursurile liceale, respectiv clasa I-a şi a II-a la Liceul„Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuţi, iar clasa a III-a a urmat-o în particulare la Liceul teoretic „Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu, urmare războiului, părinţi săi fiind evacuaţi la Târgu-Cărbuneşti, jud.Gorj. Clasele IV–VIII, le-a urmat la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” pe care l-a absolvit în anul 1950. În perioada1950–1954 a urmat Facultatea de chimie industrială, din Iaşi. În anul 1955 a fost repartizat ca inginer chimist la Fabrica chimică nr.12 din Buzău, care producea măşti de gaze şi care a ajuns să concureze pe cele din dotarea trupelor NATO. În urma muncii depuse şi a pregătirii sale profesionale, a fost trimis în IRAK, unde timp de 2 ani şi jumătate, a

participat la construirea acestei fabricii de profil În perioada 1967–1971, a fost promovat ca inginer şef la Fabrica de geamuri în construcţie de la Buzău, După darea în folosinţă a fabricii a fost promovat ca Director comercial, .În această funcţie a condus delegaţii comerciale în Israel, Tunisia, Libia, Algeria., etc. În urmare muncii depuse şi a competenţei profesionale, a fost decorat cu Medalia Muncii, iar în 1982 cu Ordinul Muncii.. 31.B, Luţa Ion, născut în 1929, în comuna Horodnicul de Jos, jud. Suceava,. părinţii săi fiind ţărani. Şcoala primară a terminat-o în anul 1942, la şcoala din comună iar cursurile liceale, le-a absolvit în anul 1950, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuţi. După terminarea cursurilor liceale, se prezintă la examenul de admitere, la Facultatea de Medicină Veterinară din Arad. După

Page 73: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

69

absolvirea facultăţii, nu ştim când şi nici în ce condiţii pleacă în Germania. În prezent ştim că este decedat dar nu se cunoaşte data decesului 32 A Luţa George, zis „Microcefalu”, născut în 1928, în comuna Horodnicul de Sus,

jud. Suceava, părinţii săi fiind ţărani. Şcoala primară a terminat-o în anul 1942, la şcoala din comună iar cursurile liceale, le-a absolvit în anul 1950, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. După terminarea cursurilor liceale, se prezintă la examenul de admitere, la Facultatea de Agricultură din cadrul Institului Politehnic din Iaşi, care în anul 1953 a fost transferată la Institutul Agronomic „Ioan Ionescu de la Brad” din Iaşi. După terminarea facultăţii, a fost repartizat, în regiunea Galaţi, unde a lucrat în diferite GAS.-uri, respectic IAS.-uri, după care a lucrat în cadrul Direcţiei regionale de agricultură Galaţi. În final a fost numit Directorul Casei Agronomilor Galaţi.

33.A, Mihăescu Constantin, zis„Farow” ,sau „Titi”, născut la 08 septembrie 1931, în oraşul Rădăuţi.. Tatăl său era preot în comuna Vicov de Jos, unde a urmat şi Şcoala primară în anii 1938–1942. În perioada 1942–1944, a urmat cursurile liceale la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi iar clasa a III-a, a frecventat-o la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoş. unde părinţii au fost refugiaşi din cauza războiului. .După întoarcerea din refugiu urmează cursurile liceale la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, unde susţine şi bacalaureatul. În perioada 1950–1954, a urmat Facultatea de Utilaj Petrolier din cadrul Institutul de Petrol şi Gaze Bucureşti. În anul 1955,a lucrat la Uzina de Reparaţii Mecanice din Ploieşti de unde, la începutul anului 1956 fost, preluat, la Institutul de

Proiectare–Cercetare pentru utilaj petrolier.-IPCUP.din Bucuresti, urmare a faptului că la Examenul de Stat, a obţinut o notă maximă. In anul 1963, a fost transferat pentru o scurtă perioadă la Institutul Tehnologic pentru Construcţii de Masini-ITCM, iar apoi a revenit în anul 1967 la IPCUP unde a lucrat până în anul 1985. Aici a fost sef de atelier proiectare, având in subordine 120 de ingineri, proiectanţi si desenatori. Atelierul avea ca profil proiectarea de instalaţii de foraj pentru urmatoarele domenii: Cercetare geologica prin carotaj mecanic; Prospectare hidrogeologica si foraje de alimentare cu apa; Foraj structural pentru cercetare seismica a zăcămintelor de ţiţei gaze; Foraj de derocare prin puşcare pentru asigurarea calcarului necesar fabricilor de ciment; Foraje de derocare subacvatica; Foraje orizontale pentru ancoraje prin tiranţi. În tot acest timp a depus o activitate intensă de cercetare, care a asigurat proiectele pentru realizarea utilajelor necesare e, când totul trebuia realizat in ţară, fara importuri.. A fost pasionat de promovarea soluţiilor tehnice originale si a obţinut multe brevete de invenţie împreuna cu colaboratorii săi, prestând pe lângă activitatea administrativă ca sef de atelier si o susţinută activitate tehnică de proiectare. Astfel, în această perioadă, a primit următoarele certificate de inventator. Dispozitiv percutant cu cădere libera a sculei de lucru. Brevet 6582; Dispozitiv pentru deplasarea laterala a macaralei instalaţiei de foraj Brevet 59044; Cleşte pentru material tubular. Brevet 65629; Aparat dinamometric prin deflecţie. Brevet 56668; Instalaţie de forare. Brevet 93707; Instalaţie de foraj. Brevet 83239; Instalaţie de forare autotransportabilă. Brevet 85356; Dispozitiv de ghidare a unui cap rotativ de foraj .Brevet 85955;.Cap rotitor de foraj. Brevet 76573; Dispozitiv pentru depozitarea si transferul unor prăjini de forare Brevet 77644;.Dispozitiv pentru acţionarea unei coloane de burlane. Brevet 94612; Dispozitiv pentru depozitarea si transfer a unei prăjini de forare .Brevet 93658 şi Dispozitiv pentru reglarea presiunii. Brevet 105725. In 1985, din cauza stresului şi a muncii depuse, s-a îmbolnăvit .Dupa o perioada de 4 luni şi-a reluat munca de proiectari, dar transferându-se la Institutul de Proiectari pentru Îmbunătăţiri Funciare - ISPIF, de unde in, 1990 s-a pensionat la cerere. La ISPIF a proiectat o instalaţie de foraj pentru prospectare geotehnica, instalaţie care, la Concursul national de invenţii si inovaţii din mai 1989 de la Botoşani, a fost distinsă cu premiul I pe secţiunea de agricultura si îmbunătăţiri funciare., fiind înregistrată cu brevetul de invenţie nr.98359 cu denumirea de Instalaţie de foraj autoportabilă.

Page 74: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

70

34. Mirăuţă Orest, zis „Oreste”, născut la data de 03 iunie 1931, în comuna Volovăţ-jud.Suceava, într-o familie de ţărani bucovineni Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală, în anul 1942, iar în perioada 1942-1950, termină cei opt ani, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuţi. În anii 1950–1955, urmează Facultatea de Geologie şi Geodezie din cadrul Institului de Mine-Bucureşti. Datorită rezultatelor excepţionale la învăţătură, student fiind încă, este promovat ca preparator la laboratorul şi catedrala de geologie a facultăţii. După terminarea facultăţii, este repartizat ca cercetător la Institutul Geologic Bucureşti. În această calitate şi în baza cunoştinţelor deosebite acumulate ca student, are o contribuţie deosebită la cunoaşterea structurii geologice a Dobrogei, respectiv stratigrafia şi tectonica Dobrogei de Nord; precum şi la cunoaşterea tectonică a zonei

marginale a Subcarpaţilor, care au fost considerate descoperiri originale şi fundamentale. De asemenea colaborează la întocmirea Hărţii tectonice a României şi a Hărţii metalogenetice a României. Drept urmare, în anul 1962, deci numai după şapte ani de la terminarea facultăţii, primeşte premiul „Gr.Cobălcescu” al Academiei României. Totodată, publică diferite studii geologice în reviste de specialitate. În consecinţă în 1964, este promovat ca cercetător ştiinţific principal al Institutului Geologic. Din păcate, viaţa acestui tânăr şi talentat cercetător, s-a curmat la 11 iunie 1967, la vârsta de 36 de ani, într-un accident de maşină în comuna Agapia, unde însoţea ca coordonator, un grup de cercetători geologi din Corea de Nord. Datorită activităţii sale deosebite a fost trecut în:Panoplia de onoare a Colegiului Naţional„Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuţi, Enciclopedia Bucovinei, editată de către Biblioteca „I.G.Sbiera” din Suceava, şi în Monografia„Volovăţ ,paşi prin istorie”, întocmită de către Pr. Dumitru Valenciuc şi prof. Constantin - Emil Ursu, tipărită de Editura Bucovina Istorică, Suceava-2002 35.A, Moisiuc Vasile, zis „Băitanul”, născut la 21 octombrie 1930,în comuna Frătăuţii

Noi, jud. Suceava. într-o familie de ţărani, bucovineni. fiind primul dintre cei patru fraţi. Şcoala primară a absolvit-o în anul 1942, la şcoala din comună.. În perioada 1942–1950, a urmat cele opt clase liceale la Liceul„Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuţi .În perioada 1950–1954, a urmat cursurile Facultăţii de Agricultură din cadrul Institutului Politehnic din Iaşi, care în anul 1953 a fost transferată la Institutul Agronomic „Ioan Ionescu de la Brad” din Iaşi. În anul 1955, a fost repartizat ca inginer agronom la CAP- ul Brateşul - Vechi din fosta regiune Galaţi., iar ulterior ca inginer agronom şef la SMA- Ruşeţu-Galaţi., unde a lucrat până în anul 1960. În perioada 1961–1962, a fost transferat la regiunea Suceava şi numit

Director la SMA.-Albeşti. În această perioadă, a înfiinţat o şcoală de mecanizatori agricoli, cu un efectiv de 80 de elevi, Ca urmare, lucrările mecanizate s-au extins cantitativ şi calitativ, iar unitatea a fost printre cele mai bune din regiune. În 1962 după terminarea colectivizării agriculturii, majoritatea inginerilor agronomi din SMA au fost redistribuiţi în CAP - uri pentru a le dezvolta şi întări. În consecinţă a lucrat la CAP-ul, Vereşti, reg. Suceava, nou înfiinţat,. până în decembrie 1964, reuşind printr-o bună organizare şi conducere să obţie producţii exemplare, fiind clasată printre primele 5 din regiune. Începând cu data de 01 ianuarie 1965 a fost transferat la Consiliul Agricol Raional-Botoşani ca vicepreşedinte, iar după reînfiinţarea judeţului Botoşani, a fost numit ca şef de serviciu la producţia vegetală din cadrul Direcţiei Agricole judeţene., de unde a ieşit la pensie ..În întreaga activitate a urmărit realizarea culturilor în făşii; prin folosirea raţională şi superioară a îngrăşămintelor chimice; prin asigurarea densităţii plantelor; prin aplicarea corectă a irigării culturilor; prin combaterea buruienilor pe cale chimică şi prin extinderea lucrărilor mecanizate. În urma colaborării cu specialiştii din staţiunile experimentale agricole din Botoşani, Iaşi şi Suceava, a obţinut structura soiurilor şi hibrizilor productivi, utilizabili la nivelul judeţului Botoşani, contribuind astfel şi la zonarea culturilor agricole din Moldova.

Page 75: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

71

36.B, Nichitean Constantin, născut la 31 august 1931 în comuna Marginea, judeţul Suceava, într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară. a absolvit-o în anul 1942.. Între anii 1942–1950, a urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi, iar în anul 1950 intră ca student la Institutul de Minereuri Brad, de unde este exmatriculat cu o zi înainte de terminarea anului II de studii, din cauza faptului că tatăl său a fost deţinut politic în perioada 1948–1950. Ca urmare s-a angajat ca muncitor necalificat la Exploatarea Minieră Deva, unde a avansat prin muncă ca magaziner, contabil şi normator tehnolog, după ce a absolvit şi o şcoală de specialitate. Ulterior a fost transferat la Exploatarea Minieră Ruşchiţa tot ca normator tehnolog. şi apoi ca şef de serviciu organizarea muncii. până în luna august 1954. În perioada

1954–1958,a urmat cursurile Institutului de Mine Petroşani,- Facultatea de exploatări miniere. După absolvire a refuzat oferta de-a lucra în învăţământul superior şi s-a angajat la Întreprinderea de extracţie şi prelucrarea pietrei Bampotoc - Deva, ca şef de secţie şi apoi şef de serviciu de producţie. .Începând cu luna martie 1959, s-a mutat la Exploatarea Minieră Deva, unde a lucrat în subteran ca şef de sector, până în anul 1962,când a fost transferat la Exploatarea Minieră, Certej-Săcărâmb, unde prin muncă asiduă a urcat treptele ierarhice de şef serviciu, inginer şef, apoi Director minier gradul I.. În această perioadă pentru munca depusă şi competenţă profesională a fost decorat cu Ordinul Muncii. În anul 1979, a fost rechemat la Exploatarea Minieră Deva, ca şef de serviciu şi inginer şef, de unde a ieşit la pensie în anul 1994. Totodată, în perioada 1983–2011, a publicat, iniţial singur iar apoi împreună cu fiica sa, devenită şi ea inginer geolog, o serie de lucrări privind o parte din istoria mineritului, în special din zona Săcărâmbului, publicate în Revista minelor, Revista muzeului „Sargeţia” din Deva, Revista „Silberund Salz”,şi anume: „Tehnologii moderne de extracţie la mina de cupru din Deva”, în 1983; „Din istoria extragerii aurului aluvionar”în 2004; „Săcărâmb, cămară de comori a Transilvaniei” în -2006; „Minerit aurifer pe Crişul Alb, în zona Baia de Criş-Covaci-Ţebea,”în 2001; „Minele de aur Băiţa-Crăciuneşti.Repere de istorie.”în 2011; „Mineritul, ocupaţie milenară pe raza comunei Certezu de Sus, judeţul Hunedoara ” în 2011; „Der bergbau in Săcărâmb unter rumänischer Ver-waltung bis zur Gegenwart,” în 2007; „Die Nagyág(Săcărâmb)Lagerstätte” în 2007; „Die Bergschule von Nagyág” în 2007. După pensionare a mai lucrat la o societate particulară cu profil de prestări de servicii electromecanice-şi metalurgice 37.B, Olaru Valter Vasile zis „Tică”, născut la :01 ianuarie 1932, în comuna Volcineţ,

fostul judeţ Rădăuţi, actualmente în raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, Ucraina. În perioada 1932–1940, fiindcă părinţii au lucrat în comuna Putna, Suceava, a frecventat clasele 1-3 la şcoala primară din comună., iar clasa a 4-a la Rădăuţi. la şcoala primară de băieţi(a lui Medvichi, după numele proprietarului care a donat terenul pe care s-a construi şcoala respectivă, în perioada administraţiei austriece)de pe str. Sfânta Treime, actualmente str.Horia.. Cursurile liceale le-a absolvit cu media maximă în anul 1950 la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. În perioada 1950–1954, urmează Facultatea de Matematică şi Fizică secţia Matematică în cadrul a

Universităţii din Bucureşti. Diploma de absolvire o susţine în iunie 1954, cu teza:„Teoria funcţiilor univalente, capitolul doi din teoria funcţiilor de o variabilă complexă”. În anul 1963, susţine examenul şi primeşte titlul de Doctor în ştiinţe fizico-matematici. cu tema „Teoreme de medie pentru ecuaţii cu derivate parţiale liniare cu coeficienţi constanţi de ordinul doi, având ca conducător pe academicianul Nicolae Teodorescu; lucrare care a fost publicată în anul 1964, la Comptes Rendues-Paris.. În perioada 1954–2011, a avut următoarele activităţi didactice la Facultatea de matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti: preparator,(1954–1955) asistent universitar .(1955–1960) lector universitar(1960–1968) conferenţiar universitar (1968–1972)., iar în cadrul Institutului Politehnic, Bucureşti, ca profesor universitar,(1972–2011). Totodată, în perioada 1991–201, a fost profesor universitar la Universitatea particulară „Hyperion” –Bucureşti. În afară de munca de catedră, a avut activităţi conexe, şi anume , Inspector principal pentru matematică şi fizică universitară; la Ministerul Învăţământului (1963–1969; expert pentru probleme de matematică la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice--.C.N.C.S., în perioada 1965–1968;

Page 76: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

72

Prodecan al Facultăţii de Matematică, în anii1969–1972, Şef catedră, la catedra de Matematică din Institutul Politehnic-Bucureşti, în anii 1977–1990; Vice-preşedinte la Societatea de Ştiinţe Matematice în anii 1978–2002; Membru în Uniunea Balcanică a Matematicienilor, în anii 1970–1990. În toată această perioadă a scris şi publicat 21 de cărţi apărute in diverse Edituri despre teoria ecuaţiilor funcţionale(ecuaţii în care necunoscutele sunt funcţii), precum şi 22 de titluri cu teme didactice,imprimate la Centrele de multiplicare a Universităţii şi Institutul Politehnic din Bucureşti. Toate acestea însumează peste 6.000 de pagini şi peste 60 de lucrări din domeniile matematice, publicate în perioada 1970–2011, în limba română sau franceză, în ţară sau în străinătate. De asemenea, a participat la Congrese şi Conferinţe de matematică în ţară şi în afară, ca de exemplu în Austria,Germania,URSS, Bulgaria, Canada. În temeiul acestei activităţi ştiinţifice şi didactice a primit din partea Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, Premiul I şi o îndemnizaţie de merit , pentru cercetare ştiinţifică, iar în anul 1970 i-a fost acordat Ordinul Muncii, clasa 3 .Totodată, această personalitate bucovineană este prezentată în Enciclopedia Bucovinei, vol. II, Editura Suceava, 2004. de către Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” din Suceava. De asemenea, este prezentat în volumul Colegiul Naţional„Eudoxiu Hurmuzachi” editat cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea acestuia, de către Editura Septentrion, Rădăuţi ,2008 Totodată, activează în cadrul filialei din Bucureşti al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina.

38 B, Olărean Dumitru, născut la 19 iunie 1931, în comuna Marginea , Jud. Suceava, într-o familie modestă de ţăran. Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală, în anul 1942, iar în perioada 1942– 1950 a frecventat cele opt clase la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. În perioada 1950– 1954, am terminat Facultatea de Agricultură din cadrul Institutului Agronomic din Cluj. În 1955, am fost repartizat ca inginer agronom la unităţi agricole de stat -IAS-urilr din Banat unde a lucrat timp de peste 30 de ani., începând cariera ca şef de secţie, inginer şef, director de IAS., inginer şef de Trust judeţean, în judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin., afirmându-se ca un specialist de mare valoare. Munca de specialist în agricultură de stat n-a fost uşoară, Totuşi, în aceste condiţii, a reuşit să aibă rezultate excepţionale în judeţele Timiş, Arad şi Caraş Severin, la

unităţile din Jimbolia şi Sânandrei În anul 1972, s-s stabilit definitiv în Timişoara. În această perioadă a vizitat şi studiat organizarea agriculturi în statele fost comuniste, din Europa, iar după anul 1990 a vizitat Canada, U.S.A., Columbia Britanică, Germania ,Olanda Suedia, sudul Alsaciei., Cascada Niagara, New-York, În ultimii ani a lucrat ca specialist în cadrul PLAFAR din Timişoara.,

A decedat la 12 februarie 2011, în casa părintească din comuna Marginea., la 80 de ani 39.B, Panciuc Liviu, născut în 1927, (fiind „decanul vârstă” a promoţie) în comuna Frătăuţi. Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală,în anul1942 iar în perioada 1942–1950 a frecventat cele opt clase la Liceul„Eudoxiu Hurmuzache”din Rădăuţi. În perioada 1950–1954, a terminat Facultatea de mine din Timişoara. După absolvirea facultăţii,a lucrat iniţial la exploatările miniere din cadrul Combinatului Minier –Baia-Mare, după care, pleacă în Germania. În prezent ştim că este mort, din anul 2000.

40.B, Pascariu Gheorghe, zis „Ghighi”, născut la 30 aprilie 1932, în oraşul Cernăuţi, unde tatăl său era profesor. Şcoala primară, până în 1940, a frecventat-o la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, unde a fost coleg cu Radu Vataman şi Adrian Slimac; în timpul refugiului din 1944/1945, la Liceul „Traian “ din Turnu Severin, apoi din 1945 la Rădăuţi, După refugiu, a terminat liceul în 1950 la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, fiind un elev foarte bun la matematici şi un coleg foarte prietenos. În perioada 1950–1954, a urmat cursurile Facultăţii de ştiinţe economice din Iaşi. După

Page 77: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

73

terminarea facultăţii a fost repartizat la Regia de transport Auto (Rata)din Rădăuţi, devenită în anul 1960, Întreprinderea Regională de Transport Auto -IRTA, cu sediul în Suceava. În cadrul acestei întreprinderi a lucrat timp de 36 de ani, fiind în majoritatea timpului Şef de Serviciu plan şi organizarea muncii. În anul 1991, s-a pensionat, şi în urma unui accident vascular cerebral, a decedat la 09 septembrie-1992, la vârsta de numai 60 de ani. 41.B, Paşcinschi Tadeus, născut în anul 1930, în Polonia, tatăl său fiind refugiat din Polonia, în urma războiului din anul 1939. În Rădăuţi, au locuit pe str. M.Eminescu, nr. 3, fiind vecin şi coleg de şcoală cu colegul Rotaru Ştefan. Şcoala primară a absolvit-o în anul 1942. la Şcoala primară nr. 1, din Rădăuţi. Cursurile liceale le-a urmat la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi, până în anul şcolar 1947/1948, când părinţii săi s-au întors în Polonia, unde a terminat cursurile liceale, urmând o facultate tehnică, calificându-se ca inginer de instalaţii frigotehnice, într-o întreprindere din Wroclaw. A fost un coleg de care ne-a legat o prietenie deosebită. A fost prezent la aniversarea de 10 ani a Promoţiei 1950. A decedat în anul 2009, la vârsta de 79 de ani.

42.B, Penteleiciuc I. Dragoş, zis „Lapte acru” s-a născut la 11-aprilie-1931, în comuna Horodnic de Sus, jud. Suceava unde tatăl său era tehnician sanitar din anii 1940-1941. Şcoala primară a absolvit-o în anul 1942, la şcoala din comună. Între anii 1942-1950 a urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi,afirmându-se ca un elev sârguincios la învăţătură,serios, modest ambiţios şi totodată prietenos. iar între anii 1950-1956, a frecventat cursurile Facultăţii de Stomatologie din cadrul Institutului Medico– Farmaceutic din Cluj. După absolvirea facultăţii a profesat meseria de medic stomatolog într-o circă rurală, până în anul 1967, şi apoi ca medic stomatolog în oraşul Sighişoara. După ce şi-a luat examenul de medic specialist, a venit la Bucureşti prin concurs, fiind în perioada 1967-1977, şeful serviciului de stomatologie la Policlinica „Ştirbei Vodă” şi totodată, coordonatorul

reţelei de stomatologie a sectorului 6 din Bucureşti, precum şi asistent universitar la Catedra de Protetică a Facultăţii de Stomatologie din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie-Bucureşti. În această perioadă a obţinut titlul de doctor în medicină prin susţinerea tezei de doctorat cu titlul „Contribuţii la studiul biomecanicii masticaţiei la dentaţii parţiali şi edentaţi protejaţi”. În perioada 1977-1992, a fost şeful serviciului de stomatologie la Policlinica „Luterană”, pe care a ridicat-o la un înalt nivel de funcţionare, recunoscut în Bucureşti, fiind în acelaşi timp şi coordonatorul reţelei de stomatologie a sectorului nr.1-Bucureşti. Activitatea lui, s-a caracterizat prin aceea că a fost un eminent practicant, având preocupări profesionale la cel mai înalt nivel, având peste 50 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate, la simpozioane, consfătuiri şi congrese, naţionale şi internaţionale, precum şi prin cele peste 100 de articole de presă, cu caracter de educaţie sanitară, de informare asupra morbidităţii în afecţiunile aparatului dento - maxilar la copiii preşcolari, şcolari şi adulţi, precum şi prin participarea la numeroase congrese, simpozioane, mese rotunde, rapoarte şi informări, privind starea de sănătate a populaţiei arondate. Totodată, a realizat o serie de invenţii în domeniu, brevetate în ţară, începând cu pasta de dinţi medicinală românească: Pell-Amar, acul dentar diamantat; dispozitivul de măsurat forţele de masticaţie, piesa dreaptă stomatologică cu mişcare de translaţie, precum şi „grefonul alveol- dentar”.A fost membru al Uniunii Naţionale a Oamenilor de Ştiinţă din România (1972); membru al Asociaţiei Stomatologice Internaţionale; membru al European Association for Research on Learning and Instruction. În baza acestei activităţi ştiinţifice şi profesionale, este prezentat în Enciclopedia Bucovinei, vol. II, Editura Suceava, 2004. de către Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” din Suceava, precum şi în volumul; Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” editat cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea acestuia, de către Editura Septentrion, Rădăuţi ,2008 Urmare unui accident rutier, a decedat la 24 decembrie 2008, la vârsta de 77 de ani

Page 78: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

74

43.B, Pomohaci Nicolae zis „Culai”, născut la 28 noiembrie1930, în comuna Marginea –jud.Suceava, într-o familie de ţărani bucovineni. având încă 9 fraţi. Şcoala primară a terminat-o în comună în anul 1942 iar în perioada 1942–1950, absolvă Liceul„Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuţi, după care, în perioada 1950–1954 urmează Facultatea de Horticultură-Bucureşti, pe care a absolvit-o cu calificativul foarte bine. După terminarea facultăţii, lucrează în perioada 1955-1956, ca şef de secţie la G.A.S, Găneşti, jud. Mureş, iar în perioada 1956-1958, predă ca profesor de specialitate la Grupul Şcolar Agricol din Turda, iar ulterior este numit Director şi profesor la Grupul Şcolar Horticol din Fălticeni, jud. Suceava. În perioada 1960-1968, este promovat ca asistent la Institutul Agronomic-Bucureşti. În anul 1963, urmează un curs de specializare la Institutul de Fizică Atomică al Academiei Române-Bucureşti, pentru utilizarea izotopilor radioactivi, iar în anul 1965, urmează la Bucureşti, cursuri FAO,

privind „Ameliorarea producţiei viticole”, după care în anul 1966 execută un stagiu de specializare în viticultură la Universitatea din Novi-Sad şi Belgrad - Zemun. În urma acestor studii şi stagii de specializare, susţine examenul de doctorat cu teza :„Studiul regimului de irigare şi fertilizare la soiurile de struguri pentru masă în zona solului brun roşcat de pădure”, pentru care în anul 1966 i se acordă, titlul de Doctor în agronomie - specialitatea viticultură şi enologie(ştiinţa care se ocupă cu vinificaţia şi cu studiul produselor derivate ale viei şi vinului). În perioada 1968-1971, lucrează ca şef de lucrări la Facultatea de Horticultură din cadrul Institutului Agronomic-Bucureşti, după care, în perioada 1971-1990, este conferenţiar la aceeaşi facultate, fiind promovat, în acelaşi timp şi ca prodecan al facultăţii. În anii 1974-1982, este şeful catedrei de viticultură, iar în anii 1990-2000, este profesor titular şi decanul Facultăţii de Horticultură, fiind şi conducător de doctorat în specialitatea Viticultură şi Enologie, iar în perioada 1993- 2000, este membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor ,Diplomelor şi Certificatelor Universitare din cadrul Ministerului şi Cercetării. În perioada 1993-2000, este ales ca Rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, USAMV-Bucureşti, iar în perioada 1994-1998, este membru în Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare-CNEAA. În perioada 1994-1998, este ales ca vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România şi preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ al CNR; iar în perioada 1998-2001, este ales ca preşedinte al Comisiei de Agricultură, Silvicultură şi Medicină Veterinară din CNEAA. .În anul 1998, este ales membru corespondent al Academiei Italiene a Viei şi Vinului, iar în anul 2001, este ales membru titular al Academie de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.Datorită activităţi a primit următoarele distincţii:Laureat al Oficiului Internaţional al Viei şi Vinului-Paris 1983, pentru lucrarea: „Oenologie” apărută la EDP, în 1982; Medalii aniversare în 1969 şi 1971; Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de ofiţer, în 2000;. Diplomă de excelenţă a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. – ASAS, în 2006; Premiul „Teodor Bordeianu” al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice în anul 2008, pentru colecţia „Horticultura României de –a lungul timpului”(5 volume, apărută la Editura Academiei Române); Diploma „Meritul Academic”- ASAS, în anul 2010; Premiul „Ion F. Radu” în 2011 al Academiei Oamenilor de Ştiinţă,pentru lucrarea: „Producerea băuturilor tradiţionale în Ţara Pălincii”, editura Cer, 2009. .În anul 1989 a primit Certificat de inovator nr.1276, pentru executarea unui „Alambic de formă plată cu foc direct pentru distilarea borhotului de fructe şi subproduse vinicole” A publicat 33 de tratate, monografii şi manuale, precum şi 75 de comunicări şi referate ştiinţifice, iar după pensionare a publicat în 3 volume, „Din viaţa unui universitar”. Datorită activităţii sale ştiinţifice şi profesionale de excepţie, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară-Bucureşti, a editat un volum omagial(136 de pagini) prilejuit de a 80-a aniversare a zilei sale de naştere. De asemenea, în Bucovina natală, ‚Prof. Univ. Dr. Ing. Nicolai Pomohaci, este prezentat în::Enciclopedia Bucovinei, de către Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” editată la Suceava, în Volumul Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” de către Prof. Dr. Marian Olaru,editat cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea acestuia, unde aceasta i a fost elev în perioada 1942-1950; în Mica enciclopedie a localităţii Marginea, jud. Suceava, localitatea natală.. Totodată, Consiliul Local al Municipiului

Page 79: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

75

Rădăuţi, i-a conferit în anul 2005, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Rădăuţi iar Consiliul Local al comunei natale Marginea, de asemenea, i-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare, al Comunei Marginea acordând totodată şcolii nr.3 din comună., numele său., a participat efectiv la înfiinţarea şi activitatea filialei din Bucureşti a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, pentru care a fost ales vicepreşedinte, iar începând cu luna februarie 2012 este ales ca preşedinte al filialei Bucureşti.

44.B, Popescu Ifrim, născut la 09 martie 1930,, în comuna Horodnicu de Jos, jud. Suceava unde a urmat şi şcoala primară pe care a absolvit-o în anul 1942 Cursurile liceala le-a absolvit în anul 1950 la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. În timpul liceului a fost pasionat de literatură şi de şah, ajungând chiar campion al clase În perioada 1950–1955 a terminat Facultatea de Ştiinţe Naturale la Iaşi. A funcţionat ca profesor de ştiinţe naturale la şcolile din Straja, unde a fost timp de 8 ani şi Director (1958–1966), fiind promovat Director la Liceul din Siret unde a funcţionat timp de 7 ani,(1966–1973)., În continuare a activat la Liceul Agricol şi la Şcoala generală nr.3 din Rădăuţi, până la pensionare. În activitatea sa a avut şi o preocupare privind studierea plantelor

medicinale, publicând o serie de studii. A decedat la 09 martie 2011, la vârsta de 81 de ani. 45.B, Popovici Radu, născut la 14 mai-1930, în Cernăuţi, unde tatăl lui era ofiţer

Murind tatăl său, familia s-a mutat la bunici în com.Brodina, jud.Suceava, unde frecventează şi termină şcoala primară în. perioada 1942–1944 frecventează cursurile claselor I-ea şi a II- a iar din cauza războiului se refugiază la Alba –Iulia, unde frecventează clasa a III-a, la Liceul„Mihai Viteazu”după care, la întoarcerea din refugiu frecventează şi termină cursurile liceale în anul 1950 la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi. În perioada 1950–1953, urmează Şcoala militară tehnică de ofiţeri de transmisiuni şi radio-locaţii după care a funcţionat ca ofiţer activ în garnizoana de la Craiova, până în 1956, când, din motive de sănătate se retrage din cadrele active, În perioada 1956–1965 funcţionează ca contabil şef, la unitatea de industrializarea lemnului din Brodina, iar după

desfiinţarea acesteia, este transferat la Întreprinderea de exploatarea şi transportul lemnului –IFET, Falcău. După zece ani, se transferă la Întreprinderea de prelucrarea lemnului -IPL,din Rădăuţi. unde activează până la ieşirea la pensie. 46.B, Prelipceanu Vasile, născut la 23 martie 1931, în comuna Horodnic de Jos,

jud.Suceava, dintr-o familie de ţărani bucovineni., tatăl său având şi o pregătire de 2 clase de liceu, din timpul imperiului Austro.-Ungariei. Şcoala primară a absolvit-o în anul 1942, la şcoala din comună. În perioada 1942–1950 a terminat cursurile liceala la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi dând examen de admitere la Institutul de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Drumuri şi Lucrări Edilitare.. În anul 1955, după susţinerea examenul de licenţă în profesia de inginer constructor, a fost repartizat în luna februarie 1955, la Secţia de Drumuri a Consiliului Raional Rădăuţi iar în 1956 este transferat la Secţia de Drumuri a Consiliului Raional Siret

unde lucrează până în 1959. În această perioadă de 13 ani s-a evidenţiat în muncă şi competenţa profesională prin modernizarea .drumurilor:Iacobeşti-Rădăuţi-Putna,.45.km;.Solca-Marginea-Vicov. de.Sus,.42.kmRădăuţiFrătăuţiBilca,20.km;.IaslovăSolca,16.km;.SiretZamostea,16.km;.Dărmăneşti-Şerbăuţi -Siret20km Totodată a organizat şi coordonat activitatea pentru asfaltarea drumurilor din toate centrele de comună din raionul Rădăuţi, precum şi construirea podurilor de beton de la Milişăuţi, Vicov, Brodina,.Falcău, Arbore, Frătăuţii Noi, Satu-Mare, iar la obiectivele turistice s-au construit parcări auto şi trotuare. În urma acestei activităţi deosebite, în anul 1959, este transferat la Secţia de Drumuri a Consiliului Popular Regional Suceava. În urma muncii depuse şi a rezultatelor obţinute, în anul 1968, este promovat şef de serviciu de drumuri şi poduri din cadrul Direcţiei Tehnice a Consiliului judeţean Suceava, unde lucrează până în 1970, când în urma înfiinţării Direcţiei judeţene de Drumuri, a fost promovat Director În această calitate, prin capacitatea sa

Page 80: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

76

profesională şi buna organizare a celor peste 1200 de salariaţi, Direcţia judeţeană de drumuri a reuşit să asfalteze peste 600 de km de drumuri şi să execute peste 5.000 ml de poduri şi podeţe. din beton armat devenind timp de trei ani Direcţie fruntaşă pe ţară. În urma acestei activităţi, în anul 1980 a fost decorat cu Medalia Muncii. În anul 1987, după o muncă de 17 ca director, a fost trecut la Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean Suceava ca inspector unde a lucrat până în anul 1993, când s-a pensionat. După pensionare a lucrat .ca Director la Societatea Experţilor Tehnici Suceava. 47.B, Repta Octavian, născut la 29 aprilie 1932, în comuna Voloca, judeţul Cernăuţi

unde tatăl său era preot, fiind urmaş a Mitropolitului Vlademir de Repta Şcoala primară, respectiv primele două clase le-a absolvit în comuna Voloca, dar a terminat-o în anul 1942, în satul Costişa, jud. Suceava, unde părinţii săi s-au evacuat în anul 1940. Cursurile liceale le-a urmat la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, terminându-le în anul 1950. În această perioadă a avut o mare pasiune pentru citit, de care nu sa dezis niciodată. În anul 1950, a dat examen la Facultatea de Piscicultură din Constanţă, dar nu a fost primit, din cauza aplicării în acel timp a criteriilor de clasă socială, fiind fiu de preot. Drept urmare,între anii 1951–1953, a lucrat la Exploatarea Minieră din

Vulcan, c vagonetar în subteran apoi ca statistician minier, responsabil cu protecţia muncii şi ajutor de şef de abataj. În perioada 1953–1956, execută stagiul militar, în cadrul unităţilor de muncă, unde se califică ca electrician, iar între 1956 şi 1958, ocupă funcţia de maistru electrician la U.M. 03976, din Ploieşti. În perioada 1958–1961, îndeplineşte funcţia de maistru întreţinere bobinaj la Centrala termică din Bacău, iar în perioada 1961– 1964, lucrează ca tehnician electrician la IRE. Suceava şi apoi la IRE. Iaşi, Între timp, urmează cursurile Politehnice din Iaşi, obţinând în anul 1970, titlul de inginer, după 20 de ani de la terminarea liceului. După obţinerea titlului de inginer, este promovat inginer şef, la Uzina de Electricitate din Iaşi. În luna aprilie 1996, este internat la Spitalul de boli Contagioase din Iaşi, decedând la data de 26 aprilie 1996, la vârsta de 64 de ani. 48.B, Rotaru Ştefan, zis „Nelu”, născut la 17 iunie 1931, în oraşul Chişinău actualmente

în Republica Moldova. Şcoala, primară a absolvit-o în Rădăuţi. în anii1942/1944, a urmat cursurile liceale, respectiv anul I şi II, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”, iar anul III, urmare refugiului, l-a Liceul „Tudor Vladimirescu”din Târgu Jiu. Restul anilor de liceu le termină în anul 1950,la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. Totodată, în perioada 1949–1950, având o situaţi Economică familiară precară, a fost angajat, ca pedagog, la liceu, ocupându-se cu organizarea şi coordonarea activităţi pionerilor din care cauză,în cursurile ultimului semestru şcolar, le-a promovat la„fără frecvenţă”fiind coleg cu Chelaru Ovidiu, Sfârnaciuc Ioan şi Wächter M.Moses,.dând examenul de bacalaureat în aceiaşi sesiune, împreuna cu colegii de la cursurile de zi. În ani 1950–1954 a urmat cursurile Facultăţii de Exploatarea zăcămintelor miniere şi de cărbune din

cadrul Institutului de Mine, Bucureşti, Pe baza notelor obţinute, a fost repartizat Întreprinderea carboniferă Filipeşti de Pădure, din regiunea Prahova Ploeşti unde, după o practică de stagiatură de doar 30 de zile, a fost promovat ca ajutor şef de sector investiţii şi ca profesor la şcoala de calificare din cadrul întreprinderii. (S.F.U) .Dorinţa şi visul său de-a exercita meseria de minier, având tradiţii în familie, a fost curmată, îmbolnăvindu-se, urmare eforturilor depuse, noaptea lucra în mină, iar ziua era profesor, fiind suspectat de leucemie, de către o comisia medicală, care i-a interzis să mai lucreze în minerit, recomandându-i să lucreze într-o zonă de munte. În consecinţă, cu ajutorul unui fost profesor de la facultate, care fuse-se numit ministru, la noul minister al Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale. a fost transferat ca conducător tehnic, la Mina de nisip cuarţos şi bile de silex, de la Miorcani pe malul Prutului, regiunea Suceava, cu speranţa că se v-a vindeca. De oarece starea de sănătate nu s-a ameliorat, s-a angajat în cadrul Direcţiei Silvice Suceava ca inginer principal cu probleme de transport forestier(în deosebi organizarea complexului de căi ferate forestiere de la Spătăreşti-Fălticeni-Mălini, precum şi transportul auto forestier). În cadrul Direcţiei Silvice Suceava, urmare unor cursuri de specializare post universitare s-a profilat în domeniul

Page 81: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

77

organizării şi utilizării utilajelor şi a mijloacelor de transport în construcţii, fiind totodată promovat inginer şef la Întreprinderea de auto reparaţii şi transport -IART, din Gura –Humorului. din cadrul Direcţiei Silvice Suceava. Potrivit HCM- nr.60 din februarie1960, IART - ul Gura.-Humor a fost integrat la data de 02 1960, în cadrul Întreprinderii Regionale de Transport Auto-IRTA, Suceava, ca şef serviciu de exploatare auto. În această calitate, s-a ocupat ca delegat al DGTA, Bucureşti, la organizarea noilor autobaze auto, înfiinţate prin preluarea parcului auto din sectorul forestier şi nu numai, din raioanele Fălticeni, Gura- Humorului, Câmpulung şi Vatra –Dornei. În cadrul IRTA Suceava a lucrat timp de 5 ani, ocupând funcţia de şef de autobază, şef serviciu de exploatare auto şi inspector regional şef, după care, în urma muncii depuse şi luând în consideraţie calificarea în exploatări miniere, la data de 26 aprilie.1965, Direcţia Generală de Construcţii din Ministerul Transporturilor, îl promovează ca inginer şef la Întreprinderea de Cariere şi Balastiere Suceava, unde a lucrat timp de doi ani. În luna ianuarie 1967, Banca de Investiţi,- Sucursala regională Suceava la numit inspector tehnic principal, pentru verificarea documentaţiilor tehnice depuse în vederea aprobării deschiderii finanţării, la lucrărilor miniere de deschidere de la Exploatarea Minieră Leşul Ursului. După terminarea verificării în termenul legal stabilit, a fost premiat şi citat prin ordinul pe ţară al Bănci de Învestiţi, iar Ministerul Construcţiilor Industrialei, l-a încadrat ca inginer principal în domeniul organizării şi utilizării utilajelor şi a mijloacelor de transport în construcţii în cadrul întreprinderilor de construcţii şi montaj din subordinea sa. În acest domeniu de activitate a lucrat, în cadrul următoarele unităţi de construcţii şi montaj: Întreprinderea nr. 4 de Construcţii şi montaj –Iaşi, şantierul 406-Suceava, ca şef serviciu de mecanizare pentru construirea Întreprinderii de tricotaje Suceava; Trustul nr. 1 Construcţii Bucureşti la Grupul 104 de Construcţii de pe platforma industrială a Buzăului,, ca şef serviciu de mecanizare şi apoi inginer şef, pentru construirea Fabricilor de: geamuri, oglinzi, parbrize, prefabricate, cărămizi,etc. Întreprinderea nr. 7 de Construcţii şi montaj de Galaţi, ca Director al Staţiei de utilaje de construcţii şi transporturi, Galaţi; pentru construirea obiectivelor industriale precum şi cele agrozootehnice din judeţul Galaţi. Trustul de construcţii agricole şi zootehnice Bucureşti, ca şef de secţie, la Staţia utilaje şi transport. din Bucureşti,al acestuia; Întreprinderea de transport auto- ITA Galaţi,. la numit şef de autobază pentru organizarea şi conducerea unei autobaze experimentale, formată numai din autobasculante şi care să deservească numai şantierele de construcţii; Întreprinderea de transport şi utilaje pentru construcţii -ITUC–Rovinari, din cadrul Combinatului Minier Rovinari, îl numeşte, în interesul serviciului, ca şef birou exploatare şi apoi ca inginer şef la Staţia de Utilaje Transport Rogojelu. După ce a fost trimis să lucreze pe diferite şantiere de construcţii şi montaj, în sectorul de mecanizarea şi transport auto, în conformitate cu programul naţional de investiţi şi construcţii, a funcţionat, în baza susţinerii examenelor de definitivare şi promovare în învăţământ, timp de şase ani ca Director al Grupul Şcolar Auto din Galaţi şi profesor titular în învăţământ, la catedra de „Organizarea producţiei şi a muncii”. Totodată, în aceeaşi perioadă i s-a acordat Gradul I în învăţământ ca urmare a specializării făcute la Institutul de Mine-Petroşani, a studiului făcut la cariera de calcar de la Mahmudia aparţinând de Exploatarea Minieră Mahmudia şi a întocmirii şi susţineri tezei pentru gradului I cu titlul „Consideraţiuni privind organizarea transporturilor rutiere în exploatările la zi, în condiţiile penuriei de energie şi modul cum se reflectă aceasta în pregătirea multidisciplinară a elevilor din sectorul auto” În calitatea de director şi profesor la Grupul Şcolar Auto din Galaţi,(unul din cele mai mari grupuri şcolare auto din ţară având aproape 1000 de elevi), a organizat şi coordonat procesul de învăţământ şi calificare profesională pentru următoarele forme de învăţământ: Liceul industrial, curs de zi şi seral, Şcoală profesională pentru pregătirea absolvenţilor de 10 clase, în, meseriile de conducători mecanici auto, mecanici auto, sudori şi tinichigii auto.; Şcoală de maiştri, promoţia 1980, curs seral in specialitatea electromecanici auto şi Şcoală de maiştri, promoţia 1980, curs seral in specialitatea telecomunicaţii. În vederea şcolarizării acestor multiple forme de învăţământ şi de calificare în domeniul auto, în perioada celor 6 ani de directorat, respectiv în anii şcolari, 1976/1977–1981/1982, a fost confruntat, urmare faptului că fostul local de şcoală, a fost distrus de cutremurul din 1977.şi cu construirea unui local modern de şcoală, dotat cu 16 săli de clasă, 8 cabinete tehnice, 4 ateliere de revizii şi reparaţii auto, grupul având plan de producţie cu auto finanţare, sală de gimnastică modernă., un modern autodrom pentru pregătirea conducerii auto, precum şi un modern kartodrom şcolar, pentru copii şcolari, pepiniera viitorilor elevi ai grupului şcolar. Tot în această perioadă 1975–1979, a organizat şi coordonat pregătirea

Page 82: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

78

primei promoţii de liceu tehnic, în domeniul auto, iar în anul 1980, prima promoţie, de Electromecanici-conducători auto, o nouă specialitate în nomenclatorul naţional de meserii, având la bază absolvenţi de liceu.. În perioadă 1985–1988, cât a lucrat ca inginer şef la SUT-Rogojelu a funcţionat şi ca profesor gradul I, atât la catedra de „Organizarea producţiei şi muncii” la şcoala de maiştri din cadrul Liceului industrial minier din Rovinari, cât şi ca lector la cursurile de perfecţionarea personalului muncitor din ITUC-Rovinari. Împlinind însă vârsta de 58 de ani având probleme de sănătate, iar familia fiind la Galaţi, s-a retras din nou, cu regret, din minerit, lucrând la Întreprinderea judeţeană de transport local -I.J.T.L-ul Galaţi, până la pensionarea sa, la data de 31 decembrie 1990. După pensionare a activat în cadrul societăţii civile, din Galaţi, fiind: Membru fondator şi preşedinte timp de nouă ani a Federaţiei Asociaţilor de Locatari-FEDAL.din Galaţi.,fiind şi Secretar naţional în Uniunea Naţională a Asociaţilor de Locatari- UNAL, unde a activat şi ca lector la cursurile naţionale pentru pregătirea administratorilor de asociaţii, cursuri subvenţionate prin programele PHARE; Preşedintele filialei din Galaţi al Uniuni Românilor Bucovineni, URB. Odată cu revenirea pe meleagurile Bucovinene se ocupă de reactivarea şi organizarea Librăriei „Iracle Porumbescu”din cadrul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina., pentru care a fost ales în Consiliul Director al societăţii. De asemenea, devine Membru fondator şi secretar al organizaţiei non guvernamentale„Alianţa pentru Bucovina”care are ca scop dezvoltarea relaţiilor economice transfrontaliere cu organizaţiile economice româneşti din regiunea Cernăuţi, precum şi Membru fondator şi preşedinte al Fundaţie „PRO-RĂDĂUŢI”; Totodată lucrează ca colaborator extern pe probleme de organizare a. conducerii producţiei şi a munci la o întreprindere privată În acelaşi timp redactează şi editează, Monografia Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuţi, ridicată în amintirea Marii Uniri din 1918, precum şi analiza privind „Învăţământul primar din Bucovina. Repere şi consideraţiuni istorice”,cu ocazia Sărbătoririi unui veac de existenţă a Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Rădăuţi.1908–2008 „ 49.B, Rusşindilaru Gheorghe, născut la 21 aprilie 1931, în oraşul Rădăuţi, într-o

veche familie de gospodari rădăuţeni având două surori gemene. Şcoala primară a absolvit-o în anul 1942, la Rădăuţi, respectiv cea de pe str. Sfânta Treime, actualmene str. Horia. În anul 1950, termină Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, iar în perioada1950 1954 absolvă’ Facultatea de Geodezie din Galaţi, după care în perioada 1955–1971, lucrează ca inginer cadastru la Consiliul Popular din Rădăuţi, unde, în urmare rezultatelor deosebite obţinute, este promovat Director la Oficiul de Cadastru al judeţului Suceava. Urmare eforturilor depuse a decedat la 31 martie 1998, la vârsta de 67 de ani.

50,B, Şchönblum Solomon. născut în 1932, în comuna Ulma, jud. Suceava, unde tatăl său era meseriaş. A absolvit cursurile primare în Rădăuţi, iar cursurile liceale de asemenea le-a absolvit în 1950, la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi, După terminarea cursurilor liceale, părinţii săi au emigrat în Israel, unde el a absolvit o Facultate de ştiinţe economice. În prezent ştim că este decedat, dar nu se cunoaşte nici locul şi nici data decesului.

51.B, Sfârnaciuc Ioan, născut la 29 martie 1930, în comuna Marginea, jud. Suceava, într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală, în anul 1942, iar în anul 1950 a terminat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi.. În perioada 1950–1954 a urmat Facultatea de Silvicultură din Câmpulung-Moldovenesc, care în 1953 a fost mutată în Braşov. După terminarea facultăţii, în anul 1955 a fost repartizat la unitatea forestieră de exploatare şi transport UFET, Moldoviţa-jud. Suceava, unde a lucrat timp de opt ani, respectiv până în anul 1963, când a fost transferat la Inspectoratul pentru Protecţia Muncii din Jud.Suceava, unde a lucrat

Page 83: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

79

până în 1968. Începând cu anul 1968 este promovat Director la Direcţia pentru Probleme de Muncă şi Ocrotiri Sociale din Jud.Suceava, unde a lucrat până în anul 1993, fiind pensionat. A fost un,spirit novator, conştiincios în muncă. A decedat la 06 noiembrie 2004, la vârsta de 74 de ani. 52.B, Slimac Adrian, zis „Duţu” născut la 17 septembrie 1932, în comuna Bobeşti jud.

Storojneţ actualmente raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi-Ucraina, dintr-o familie tradiţională de bucovineni. Astfel: tatăl său fiind absolvent a Şcolii Normale de Învăţători din Cernăuţi, a fpst învăţător în comun Prevorochie, la 24 km. de Cernăuţi. Mama sa Emilia, făcea parte dintr-o familie de intelectuali, respectiv bunicul Emilian Jucovschi era director la şcoala din comuna Bobeşti, iar bunica Paraschiva era învăţătoare. Şcoala primară a început-o încă de la 6 ani, neîmpliniţi, pe care a absolvit-o cu brio. În vara anului 1940, respectiv pe data de 28 iunie, în sat au intrat tancurile sovietice. După, patru săptămâni, tatăl său cu un rucsac în spate, iar mama sa cu o geantă, împreună cu un grup de

40 de persoane au trecut graniţa în România, printr-o pădure, după o săptămâna de aşteptare. Între anii 1940–1945, au suferit multe dificultăţi economice şi dese schimbări de domiciliu şi implicit de unităţi şcolare. Astfel, a urmat cursurile clasei a III-a primară la şcoala din Dorneşti şi Rădăuţi, iar clasa a IV-a primară în comuna Prevorochie-Cernăuţi. În anul 1942 a dat examen la Liceul„Aron Pumnul” din Cernăuţi, unde a intrat pe locul 3, cu media 9,33. La acest liceu a urmat clasele I şi II, iar clasa a III-a, din cauza refugiului a frecventat-o la Liceul „Traian” din Turnu-Severin. Apoi, în toamna anului 1945, după revenirea din refugiu, a intrat ca elev la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, pe care l-a absolvit în anul 1950. A absolvit Facultatea de Mecanică, din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti, pe care a absolvit-o în februarie 1955, în specialitatea inginer material rulant. Iniţial a fost repartizat şi a lucrat timp de 5 ani ca inginer la Uzinele „23 August”din Bucureşti. Urmare muncii depuse şi a nivelului profesional ridicat de care a dat dovadă, a fost promovat în 1959 la Institutul de Studii şi Proiectări Căi Ferate (ISPCF) Bucureşti. unde a lucrat timp de 50 de ani, În această perioadă, printr-o muncă asiduă de documentare şi cercetare s-a pus la punct cu noutăţile. tehnice din domeniu, însuşindu-şi mentalitatea tehnică şi tehnologia occidentală, în care sens a urmat studii de perfecţionare în Germania cu bursă ONU; la CEPECA –Bucureşti. la Universitatea Cultural Ştiinţifică Bucureşti. la Academia de Studii Economice Bucureşti, unde a urmat „Cursurile postuniversitare” cu durata de un an, precum, şi multe alte cursuri. În vederea perfecţionării sale profesionale, execută deplasări în străinătate pentru documentare, stagii de specializare, vizite de informare, contractare şi definitivare de lucrări pentru studii şi lucrări în străinătate, astfel: în Germania, în anii 1966, 1968, 1971 (3 luni), Iran 1990, 1992, 1993, 1997; total peste 6 luni, Kuweit, Turcia, în anii 1976, 1977, 1978; Grecia, în anii 1984, 1989, 1999, 2004 (total peste 9 luni); Ghana, Coasta de Fildeş, în anul 1984; Franţa, Belgia, în anii 1996, 1997; Elveţia, în anul 1996 şi Danemarca în anul 1993. În baza acestor studii, specializări în ţară şi străinătate şi preocupări profesionale a avut următoarele responsabilităţi: în cadrul Institutul de Studii şi Proiectări Căi Ferate-ISPCF.-din Bucureşti: referent C.T.S.; Director de secţie EIEU; Şef serviciu MC;. Şef serviciu MI;. Redactor şef la revista Buletin Tehnic Informativ INFO-ISPCF; Şef proiect lucrări complexe în ţară şi străinătate pentru reparat material rulant şi fabricaţie traverse din beton respectiv în Grecia şi Iran. Specialist în studii de fezabilitate pentru lucrări finanţate de BIRD şi realizarea investiţiilor. (Împrumut BIRD 125 mld USD)În activitatea sa de cercetare şi proiectare, este autorul a mai multor invenţii, din care „Instalaţia de încărcare mecanică a navelor pentru materiale în vrac” brevetată în România cu brevetul nr. 5741/61342, în Franţa, în Germania, în Italia, pe baza căreia s-a câştigat licitaţia şi s-au realizat instalaţiile de la Tartous (Siria) şi în Portul Constanţa. Totodată, a proiectat „Scutul circular Ǿ7,5 m pentru Metroul Bucureşti şi „Scutul circular Ǿ 9 m, generaţia 3, pentru tuneluri feroviare”; Platformă mecanizată POTOCI – BICAZ; Transtainer de 40tf x 20m; Ferry-Boat Agigea (Rampa de legătură cu nava); Maşina de sudat şine cf; Lansator de grinzi prefabricate pentru poduri; Instalaţii de încărcat minereu în nave; utilaje specifice pentru montarea Podurilor Dunărene; Lucrări de mecanizări realizate în Portul Constanţa; Utilaje specifice căilor ferate, care sunt mici dar multe; Utilaje specifice pentru exploatarea materialului rulant; Întreprinderi de Prefabricate Beton. Unităţi de exploatare şi întreţinere locomotive, care au fost modernizate datorită trecerii de la tracţiunea cu aburi la cea cu

Page 84: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

80

tracţiune diesel şi electrică; Centru de pregătire a trenurilor de călători GRIVIŢA (o lucrare unicat); Întreprinderi Mecanice pentru Material Rulant Ca urmare acestei bogate activităţi de cercetare, proiectare şi execuţie la care a participat direct, sau în colectiv. i-au fost acordate următoarele titluri onorifice: Laureat al Premiului I pe ţară, acordat de Comitetul de Stat de Construcţii şi Arhitectură în anul 1968 pentru lucrarea: „Execuţia tunelului Fileşti prin metoda cu semiscut şi prefabricate”;Laureat al Premiului I acordat la Festivalul Naţional de Creaţie Ştiinţifică din anul 1979 pentru „Instalaţia de încărcat minereu în nave în Portul Constanţa”; Reprezentant al managementului ISPCF (peste 500 salariaţi); Auditor şi specialist SMC, SMM, SMSSO, SMSI şi Who′sWho in Science and Engineering Ed. 2003-2004.;Urmare acestei activităţi ştiinţifice de cercetate şi proiectare, este prezentat în Enciclopedia Bucovinei, vol. II, Editura Suceava, 2004. Activează în cadrul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina.

53. Solcan Aurel, născut la 25 aprilie 1930 în comuna Cireş, jud. Storojineţ din nordul Bucovinei, actualmente raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi-Ucraina într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară. a absolvit-o în comună în anul 1942. Între anii 1942–1943 a fost timp de doi ani, elev la liceul din Storojineţ. În urma ocupării Nordului Bucovinei şi al războiului,. părinţi săi s-au refugiaţi în com. Cavaran,lângă Lugoj. În această perioadă a urmat cursurile anului III la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoş. După refugiu, părinţii săi fiind stabiliţi în comuna Dorneşti-jud.Suceava, a urmat cursurile la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi. În anii 1950–1954, a absolvit Facultatea de Exploatarea zăcămintelor minere şi de cărbune din cadrul Institului

de Mine-Bucureşti. În luna ianuarie,1955, susţine Examenul de Stat, fiind declarat, inginer în specialitatea exploatarea zăcămintelor de minereuri şi cărbuni, După absolvire, în perioada 1955–1961, lucrează ca inginer în exploatări miniere din Valea Jiului. În perioada 1961–1977, lucrează la Întreprinderea Minieră Dobrogea din Constanţa, iar în perioada 1977–1978, este numit inginer şef la Exploatarea Minieră din Altân-Tepe, din Dobrogea, iar ulterior este promovat la Regia Autonomă a Metalelor Rare-Bucureşti, de unde în anul 1985 a ieşit la pensie A decedat la 18 aprilie 2009, respectiv în aceiaşi lună în care s-a născut, la vârsta 79 de ani. 54.B, Şandru Gheoghe, născut în anul 1931 în oraşul Cernăuţi, azi în Ucraina, unde tatăl său era preot. Şcoala primară a absolvit-o în Cernăuţi, de asemenea şi primele clase de liceu, la liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi. Începând cu anul şcolar 1945/1946, a frecventat Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, pe care l-a absolvit în anul 1950, după care a urmat cursurile Facultăţii de medicină din Bucureşti. După terminarea facultăţii a lucrat ca medic în Bucureşti specializându-se ca medic hematolog. A plecat cu bursă ONU în Germania la specializare, cu care ocazie a rămas acolo definitiv şi unde şi-a susţinut teza de doctorat. După obţinerea doctoratului s-a mutat în Suedia, unde a practicat medicina şi dorind să se specializeze mai bine a plecat în Statele Unite unde a rămas definitiv în zona Los Angeles. Aici era renumit pentru lucrările sale şi din acest motiv avea contracte cu unităţi medicale din Europa, in special în Italia. După anul 1992 i s-a pierdut urma şi în prezent nu deţinem nici o informaţie despre el. 55.B, Ştefanciuc Vasile, născut la 16 ianuarie 1932, în comuna Horodnic de Sus, jud.,

Suceava, într-o familie de ţărani bucovineni Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală, în anul 1942, iar cursurile liceale le-a început la Liceul din Pomârla,jud. Dorohoi, dar apoi le-a continuat la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, pe care le-a terminat în anul 1950. În anii 1950–1954, urmează Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti secţia maşini şi turbine hidropneumatice. După terminarea facultăţii s-a stabilit la Braşov unde a lucrat ca inginer energetic în cadrul Regionalei de Electricitate Braşov, desfăşurând o activitate profesională deosebită în ramura Energetică. Atât în cadrul Regionalei Braşov, cât şi pe plan naţional, a lucrat la realizarea Magistralelor energetice de 400 kw de la

Braşov-Sibiu; Braşov-Bradu-Piteşti; Braşov –Borzeşti-Bacău; Braşov-Brazi-Ploeşti; Staţiile de transformare de 400/220/110 kw de la: Braşov, Sibiu, Bradu, Brazi, Borzeşti; Electrificarea

Page 85: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

81

comunelor şi a satelor din jud. Braşov şi Covasna; .Realizarea a 7 microcentrale în jud. Braşov şi Covasna; Realizarea a 25 de staţii de transformare de 110/20kw şi 110/6 kw. cu liniile de racordare respective. La toate aceste investiţii a participat efectiv, începând de la funcţia de inginer, până la cea de şef serviciu de învestiţii în cadrul Regionalei,Braşov de unde a ieşit la pensie în anul 2000. 56. Ursachi Alexandru, născut în anul 1930, în comuna Vicovul de Sus, jud. Suceava, într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală, în anul 1942, iar în anul 1950 a terminat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi.. În perioada 1950–1954 a urmat Facultatea de Chimie industrială din Bucureşti. După terminarea facultăţii, a fost repartizat la o întreprindere din Vatra Dornei. Din cauza unei lungi,suferinţe a decedat în anul 1997???? 57.B, Ursuleanu Crăciun, născut la 25 decembrie 1929 în comuna Cireş, jud. Storojineţ din nordul Bucovinei, actualmente raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi-Ucraina, într-o familie de ţărani bucovineni. Şcoala primară. a absolvit-o în comună în anul 1942. Urmare ocupării Nordului Bucovinei şi al războiului, în anul 1944 părinţi s-au refugiaţi în com. Cavaran, lângă Lugoj. În această perioadă a urmat cursurile anului III la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoş. După refugiu, părinţii săi fiind stabiliţi în comuna Dorneşti-jud.Suceava, a urmat cursurile liceale la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. În anii 1950–1954, a absolvit Facultatea de Exploatarea zăcămintelor minere şi de cărbune din cadrul Institului de Mine-Bucureşti. În luna ianuarie 1955, susţine Examenul de Stat, fiind declarat, inginer în specialitatea exploatarea zăcămintelor de minereuri şi cărbuni, După absolvire a solicitat şi a fost repartizat ca inginer la Întreprinderea Minieră din Vatra.Dornei unde lucrează până când, din cauza unui cancer la picior a decedat în luna august 1967, la vârsta de 38. de ani.

58.B, Vatamanu Radu, născut la 22 august 1931, în comuna Gălăneşti, judeţul Suceava-, unde tatăl său era preot iar mama era învăţătoare. Şcoala primară a terminat-o în anul 1942, la o şcoala din Rădăuţi, deoarece între timp tatăl său funcţiona ca preot în oraşul Rădăuţi. Clasa I-a şi a II-a, le-a parcurs la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi. În anul 1950,a absolvit Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, afirmându-se ca un elev eminent. În anul 1950 dă examenul de admitere la Facultatea de Stomatologie, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. .După terminarea facultăţii în anul 1956,deşi avea posibilitatea să rămână în învăţământ sau prin orăşelele din Ardeal, datorită pregătirii sale excepţionale ca student, revine în Bucovina, unde a avut o activitate profesională şi ştiinţifică deosebită. Astfel:în reţeaua sanitară, în anul

1956, a fost Medic stomatolog, la Circumscripţia Sanitară Fundul-Moldovei, jud.Suceava , unde a desfăşurat o adevărată muncă de pionierat, înfiinţând şi dezvoltând un cabinet medical, bine dotat, care deservea populaţia de pe toată valea râului Moldova, în sus spre Batuş şi Breaza.după care, .în anul 1959, se transferă în oraşul Paşcani,. În anul 1961, este Medic stomatolog, la Policlinica Oraş Iaşi, ocupat prin concurs, după care în anul 1962 urmare examenului dat la Bucureşti, ocupă locul III, pe ţară. ca Medic specialist, iar în anul 1973, devine Medic primar. În urma activităţii în reţeaua sanitară, i-au fost acordate următoarele titluri onorifice: Preşedinte al Secţiei de Stomatologie la USSM-Iaşi, în anii 1990-1992 şi cea de Şef al Clinicii de Odontologie-Parodontologie, Spitalul„Sf .Spiridon” Iaşi, în anii 1990-1997. În cadrul învăţământului superior, a avut următoarele activităţi ştiinţifice:Asistent, disciplina de Terapie buco-dentară la Institutul Medico - Farmaceutic Iaşi în anul 1965; Doctor în Ştiinţe Medicale, specialitatea Stomatologie în anul 1973; Şef de lucrări prin concurs la disciplina de Parodontologie,în anul 1975; Conferenţiar, Şef de Disciplină prin concurs, la disciplina de Parodontologie în anul 1990; Decan al Facultăţii de Stomatologie UMF „Gr.T.Popa”-Iaşi în anii 1990 –199; Profesor - Şef de Catedră disciplina de Odontologie-Parodontologie UMF Iaşi în anul 1992 şi Conducător de doctorate îndrumând din anul 1992 şi până la pensionare,28 de doctoranzi, din care 23 au provenit din România, 2 din republica Moldova, 2 din Germania şi 1 din Franţa În urma activităţii în învăţământul superior, i-au fost acordate următoarele titluri onorifice: Membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă România, în anul 1997 şi Expert Evaluator a Cercetării din Învăţământul Superior , în anul 2001 În toată această perioada, a desfăşurat şi o activitate ştiinţifică semnificativă, concretizată prin 234 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate, şi prin editarea a următoarelor cărţi de specialitate: Parodontologie,Editura UMF-

Page 86: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

82

Iaşi.în1992 ;.Profilaxie odonto-parodontală ,Ed. .Junimea, Iaşi,1994; Urgenţe pentru medicul practician, Ed. Synposion, Iaşi,1995; Profilaxie stomatologică – Ed. Didactică şi pedagogică, .Bucureşti,1996; Elements of endodontic therapy ,Editura Junimea, Iaşi, 1999, Răspunsul pulpei dentare la acţiunea unor factori agresivi, Ed. Panfilius, Iaşi, 2003 În baza activităţii sale ştiinţifice şi practice a primit după anul 1990, ca o recunoaştere târzie a activităţii sale ştiinţifice, următoarele certificate şi diplome mai importante:Certificat de inovator nr.3032 din 24.04.1996, eliberat de Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova, pentru o metodă originală de tratament al parodontitelor marginale;.Diploma de Excelenţă acordată de Colegiul Medicilor din Iaşi, la data de 19.12.2001;. Diploma „Membru de onoare al corpului didactic”a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” – Iaşi, la data de 22 noiembrie 2002;.Diploma de Excelenţă acordată de Univ. de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” din Iaşi, cu ocazia a 125 ani de învăţământ superior medical ieşean, în noiembrie 2004;.Diploma de Excelenţă acordată cu ocazia zilelor Facultăţii de Medicină Dentară din Iaşi, la data de 04-066 martie 2005. Până în anul 1990, n-a fost promovat, la nivelul rezultatelor sale profesională şi universitare fiind fiu de preot, era considerat prin definiţie „duşman de clasă”.După 1989 obţine titlurile universitare la care avea dreptul. Astfel ca decan a orientat învăţământul stomatologic pe noi coordonate,. Totodată a militat pentru promovarea cadrelor medicale didactice valoroase, schimburile cu alte centre universitare din Europa şi S.U.A. De asemenea, a dezvoltat şi îmbunătăţit activitatea Facultăţii de Stomatologie, prin noi dotări şi extinderi, având la bază misiuni profilactice în terapia odontoparodontală, reuşind să introducă o disciplină de studiu interdependentă în anul 1990, în planul de învăţământ. Totodată, cercetările ştiinţifice pentru combaterea infecţiilor orale, pe bază de extracte naturale, au făcut obiectul unor contracte cu Ministerul Chimiei şi Institutul de Chimie “Petru Poni” din Iaşi., cu Fabrica de Antibiotice din Iaşi, sub forma unor soluţii, paste de dinţi, geluri,etc.(exemplu soluţia “Stomadex”). O preocupare majoră a fost aceea de a dezvolta disciplina de paradontologie, elaborând un curs modern în care a inclus şi dezvoltat domeniul afecţiunilor mucoasei orale. În această perioadă a făcut specializări şi schimburi de experienţă la Universitatea din Freiburg-Germania în 1991 şi la Trening Centre Ivocar-Vivadent din Lichtenstei , în 1993. În Bucovina natală, ‚Prof. Univ. Dr. Radu Vatamanu este prezentat în: Enciclopedia Bucovinei, de către Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” editată la Suceava, precum şi în volumul „Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” de către Prof. Dr. Marian Olaru,editat cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea acestuia,unde a fost elev. Activează în cadrul filialei din Iaşi al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. A decedat la data de 13 octombrie 2011, la vârsta de 80 de ani.

59.B, Wächter Manfred Moses, născut în anul 1930, în Rădăuţi. unde tatăl său era meseriaş. Şcoala primară a terminat-o în anul 1942, la Rădăuţi. În anul 1950 absolvit Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, După terminarea liceului a dat examen de admitere la Facultatea de medicină de la Timişoara, unde n-a frecventat decât primul an, deoarece în 1951 părinţii au plecat în Israel, Aici a lucrat ca muncitor la diferite fabrici, dar n-a renunţat la gândul de-a continua cursurile universitare. Drept urmare în anul 1956,a reuşit să obţină o bursă în Germania, unde a studiat medicina şi psihologia. Tot în Germania s-a

specializat în medicină internă, având un cabinet medical în centrul oraşului Köln. În anul 1991 a făcut o specializare suplimentară în medicina psiho-samatică pe care o practică şi acum.. Reuşita în Germania, a fost posibil şi datorită cunoştinţelor de matematică, fizică şi chimie dobândite la liceul din Rădăuţi, care s-au dovedit a nu fi mai prejos , de cunoştinţele colegilor din Germania 60.B, Zelenin Grigore, zis „Gogu”, născut la 24 noiembrie 1929, în oraşul Hotin

actualmente în Regiunea Cernăuţi.-Ucraina, unde tatăl său era judecător. Şcoala primară şi primele trei clase de liceu, le-a absolvit în Hotin. Din cauza ocupări Hotinului de către URSS în anul 1944, tatăl său se refugiază la Rădăuţi, unde va funcţiona ca judecător la Tribunalul din Rădăuţi. Din această cauză, Gogu, devine elev la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, începând cu anul şcolar 1945/1946. În perioada anilor de liceu la Rădăuţi, a fost un elev sârguincios, cuviincios şi ascultător, mult apreciat de profesorul de

fizică şi chimie, fiindcă îl ajuta să pregătească experienţele delaborator. Marea lui pasiune ca elev a

Page 87: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

83

fost radiofonia, pentru care acasă şi-a confecţionat un aparat de radio cu galene, precum şi pianul, pentru care a luat lecţii în familie. de la mama sa. În anul 1950 a absolvit liceu, apoi a dat examen de admitere la Institutul Pedagogic de doi ani din Bucureşti. Aici a ieşit în evidenţă prin faptul că, inspirându-se din şlagărul internaţional „c’est si bon”, a compus un imn al institutului, considerându-l „o mică Sorbonă”. Este evidentă influenţa etichetei de „micul Paris” aplicată Bucureştiului. Fiind atras de ştiinţă şi tehnică, în mod deosebit de radio şi televiziune, în general de tot ce însemna telecomunicaţii şi transmisiuni, n-a îmbrăţişat cariera didactică. angajându-se ca muncitor la Cooperativa de reparaţii ,„Radioprogres” devenită ulterior, renumita întreprindere naţională, care a proiectat şi construit primele aparate româneşti de radio. Ulterior a lucrat la Baza de reparaţii a tehnicii din aviaţie, Centrul de transmisiuni al armatei, Întreprinderea de Electronică industrială, unde a fost controlor tehnic de calitate. În anul 1975 a absolvit Institutul Politehnic Bucureşti la Facultatea de transporturi. Specialistul de radio comunicaţii şi televizoare, s-a afirmat şi ca o persoană cu fire deschisă. A decedat în data de 16 decembrie 2011, la vârsta de 82 de ani Medalioanele profesionale ale colegelor noastre de promoţie de la Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă”, şi de la Liceul Pedagogic de educatoare le vom reda în continuare pe baza puţinelor date ce le avem., după cum urmează:

Cuciureac Felicia, căsătorită Costea., născută la 25 ianuarie 1930, în comuna Tăuteni,Judeţul Cernăuţi, actualmente regiunea Cernăuţi , Ucraina., din părinţi: tata Petru, preot şi mama, Maria casnică. Şcoala primară a frecventat-o în perioada 1936–1940 în comuna Cliveşti, Cernăuţi În luna noiembrie 1940, datorită invaziei sovietice, părinţii împreună cu cele două fete, plus bunica maternă, Ianoş Emilia, fiind de etnie germană, a putut,să se repatrieze în Germania în baza tratatului Ribenttrop-Molotov şi a convenţiei dintre cele două guverne, prin care populaţia germană,

sau cea provenită din căsătorii mixte, româno-.germane, până la a patra generaţie se putea repatria în Germania, unde au fost amplasaţi într-un lagăr de integrarea repatriaţilor, amplasat în Leubus an der Ober, unde efectivul de repatriaţi era de cca. 3000 de persoane. Condiţiile din lagăr erau foarte proaste, din care cauză tatăl său s-a îmbolnăvit şi la repatrierea în ţară a decedat după un an. În luna iunie 1941, a suferit o nouă repatriere, respectiv au fost repatriaţi familiile provenite din căsătoriile mixte româno-.germane în România, cu un vapor până la Calafat, iar de acolo au fost repartizaţi în diverse judeţe din ţară. Familia sa a fost supusă deci unei „duble repatriere”: fiind repartizată în localitatea Bălţăteşti, judeţul Neamţ. şi de aici, după eliberarea nordului Bucovinei, s-au reîntors, în comuna Cliveşti, din nordul Bucovinei. Din cauza condiţiilor precare pe care le-au găsit în comuna Cliveşti, devastată de armatele sovietice în retragere, a fost trimisă să locuiască în oraşul Dorohoi, la o soră a mamei sale În Dorohoi,a urmat cursurile liceale la Liceul„Regina Maria” începând cu anul şcolar 1941/1942 şi până în martie 1944, când au fost din nou refugiaţi din cauza războiului, în oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, unde au locuit la o familie pe nume Jianu, până în luna August 1945. Din cauza lipsei de venituri, nu a putut urma liceul la Turnu-Severin, fiind nevoită să rămână la Strehaia, alături de familie. În luna august 1945, cu un tren marfar a plecat spre Bucovina, dar comuna Cliveşti, fiind din nou ocupată de sovietici, familia s-a oprit la Solca, şi a locuit la un frate a mamei sale care era grefier la Judecătorie ..În Solca au locuit până în anul 1948 când familia sa a venit la Rădăuţi, unde mama sa pentru a putea întreţine familia, s-a angajat ca bucătăreasă la Orfelinatul din Rădăuţi şi apoi la Cantina săracilor, până s-a pensionat în anul 1961 După întoarcerea din refugiu, a reînceput cursurile liceale în clasa a IV-a la Liceul„Elisabeta Doamnă” din Rădăuţi din septembrie 1945 şi până la absolvire în anul 1950. După absolvirea liceului, a urmat între ani 1950–1953 Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare -ISEP, beneficiind de o bursă de studii. După absolvirea institutului a fost repartizată la Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor ,dar refuzând repartiţia a venit la Rădăuţi şi de la data de 01.ianuarie 1954, s-a angajat ca economistă la Întreprinderea de industrie locală „6 Martie”, care în 1960 s-a comasat cu Întreprinderea „21 Decembrie” şi apoi a devenit IMIL, În această perioadă, 1955–1972 a fost şefa serviciului Plan, iar din 1975 a fost promovată contabilă şefă la Întreprinderea de Tricotaje „Bucovina” Rădăuţi, până în

Page 88: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

84

1985 când s-a pensionat În anul 1954 s-a căsătorit cu Petru Costea care a decedat în anul 1985. Din căsătorie are o fată Costea Carmen-Danielă care este şi ea absolventă al Facultăţii de Ştiinţe Economice.,fiind mama elevului Boţan Sever, care ne-a transmis salutul tinerei generaţii în 2000.

Olaru Agripina, alias „Nuţa”, căsătorită Nicolau. născută la 22.aprilie 1929 în comuna Tereblecea, fostul judeţ Rădăuţi, actualmente raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, Ucraina , ca fiică a lui Cozma Olaru ,de profesie agricultor, având în comună şi un atelier de producerea untului şi de confecţionarea manuală a cărămizilor şi a lui , Natalia,care era casnică. Şcoala primară a frecventat-o în comuna natală, iar în anul şcolar 1942, a fost admisă la Liceul Comercial din Cernăuţi unde a funcţionat două clase, respectiv până în martie 1944, când din cauza războiului, liceul a fost evacuat din Cernăuţi, iar ea împreună cu încă două surori,respectiv Elena şi Aurora, s-au refugiat la Rădăuţi, unde tatăl lor era concentrat şi au locuit iniţial la o rudă de familie cu numele de Pojar. Maria. Tatăl său, s-a întors la

Tereblecea, de unde a fost deportat la minele din Dombas, unde a şi murit la 2 martie 1972, iar .mama lor care era însărcinată, după naşterea copilului a fost şi ea deportată la Irkuţk. Clasa a treia a început-o, după ce a susţinut examenul de diferenţă, la Liceului „Elisabeta Doamnă”,din Rădăuţi, dar cursurile iniţial le-a frecventat în clădirea Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”, deoarece clădirea liceului de fete era în reparaţie. Cursurile liceale le-a absolvit în anul 1950, În aceşti ani a locuit împreună cu sora ei, Aurora, la internatul liceului de fete unde pentru a se putea descurca financiar, lucra contra cost, pulovere. fiindcă nu vroiam să se ştie că erau refugiate fiindu-le frică să nu fie trimise înapoi la ruşi, aceasta cu atât mai mult cu cât într-o zi a fost chemată la miliţie unde îi s-a cerut să aducă adeverinţe că în anul 1940 erau în România şi nu sub ocupaţia sovietică. În luna martie 1949, în şedinţa de unificare a UAER-lui cu UTM -ul .află că mama lor a fost deportată la Irkuţk.(vezi articolul: „Directoarea Constanţa Georgescu= Mihai Viteazul”, scris, în nr. 24/2008.) După absolvirea liceului, din cauza situaţiei materiale precare, se angajează ca funcţionară la unitatea forestieră de exploatarea lemnului de la Brodina, unde se îmbolnăveşte de meningită, fiind internată la spitalul din Rădăuţi. În această perioadă sora ei Aurora, fiind şi ea elevă la Liceul „Elisabete Doamnă” din Rădăuţi, era în vacanţă în comuna Grabaci judeţul Timişoara la familia Aurite Vasile, care erau veri cu părinţii lor, fiind totodată şi naşul lor de botez şi unde aceştia erau refugiaţi, tot din Tereblecea. Aflând despre îmbolnăvirea ei, vine la Rădăuţi, pentru a o duce la spitalul Zerlendi din Bucureşti ,care după analize şi tratament o eliberează, cu recomandarea ca timp de 11 ani să nu facă eforturi intelectuale. De la Bucureşti se duce la familia Aurite Vasile, din comuna Grabaci, Timişoara. În anul 1951, toate familiile din Nordul Bucovinei şi din Basarabia, refugiate în această comună, inclusiv şi ea, au fost deportate de regimul comunist în câmpia Bărăganului, respectiv la Urleasca, Brăila, unde din cauza condiţiilor groaznice, locuind în nişte bordeie, fiind bolnavă se duce,la spitalul din Brăila, de unde a plecat la Bucureşti, la Marta Moraru, sora mamei sale. .În anul 1953, s-a căsătorit cu Vasile Nicolau, tehnician dentar. După 11 ani de la terminarea liceului şi de la interdicţia medicală, medicii specialişti i-au permis să urmeze o Facultatea de Filologie, din cadrul Universităţii Bucureşti, după care timp de 19 ani a lucrat la Editura Tehnică din cadrul Ministerului Culturii, după care prin concurs este transferată la Editura Didactică şi Pedagogică din cadrul Ministerului Învăţământului de unde în 1984 este pensionată, Are un fiu, Gheorghe Aurelian, comandant de navă comercială.

Costea Ariadna, alias „Duţa”, căsătorită Cioată. născută în 1931 în comuna,Bilca,

jud.Suceava. Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală, iar cursurile liceala le-a frecventat la Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă” din Rădăuţi, pe care le termină în 1950. În perioada 1950–1955, urmează cursurile Facultăţii de exploatări miniere, din cadrul Institutului de Mine de la Petroşani După absolvirea facultăţii este repartizată în cadrul Combinatului minier din Valea Jiului., unde lucrează, până în anul 1983, împreună cu soţul ei, colegul nostru Cioată Constantin, În această perioadă, a fost detaşată pe timp de 7 ani, împreună cu colegul nostru, la deschiderea şi exploatarea unor mine de fosfat pe malul Mării Roşii, în Egipt. La întoarcerea din Egipt, este transferată, împreună cu soţul, la Braşov, la Uzina „R”, cu activitate în domeniul de prelucrarea minereului de

Page 89: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

85

uraniu., unde lucrează până la pensionare. După anul 2001, a plecat împreună cu soţul ei, inginerul Cioată Constantin, în Canada, unde fiica lor Cristina, căsătorită Colici, fiind absolventă a Academiei de Studii Economice, facultatea de relaţii economice internaţionale , funcţionează. Hâncu Rodica Viola, căsătorită Golescu, născută în ziua de 3 decembrie 1931 în oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava, unde tatăl şi mama au fost învăţători. Grădiniţa de copii şi şcoala primară a frecventat-o la Rădăuţi. Cursurile liceale, în perioada 1942– martie 1944, le-a efectuat la Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă” din Rădăuţi, după care, din cauza războiului, părinţi au fost refugiaţi în comuna Cutina, lângă Lugoş. După anul 1945 a continuat cursurile liceale la Rădăuţi pe care le-a absolvit în anul 1950. În perioada liceului a fost îndrăgostită de sport., începând cu atletismul, şi a continuat cu handbal şi volei. Din această cauză între 16 şi 18 ani a participat la multe concursuri şi campionate sportive, obţinând medalii, plachete, diplome iar la Iaşi, a fost prezentată în presa locală cu titlul „Tripla campioană a Moldovei Rodica Hâncu” După bacalaureat a fost admisă în urma examenului la Conservatorul de muzică „ Ghe. Dima” din Cluj, unde timp de 5 ani s-a dăruit muzicii cu multă pasiune, obţinând titlul de licenţă „Ciprian Porumbescu” În această perioadă se mărită cu soţul Golescu care a terminat Politehnica, şi a fost repartizat la Bucureşti, unde ne găsind un serviciu de specialitate, a fost nevoită să se angajeze la Institutul de Cercetări Chimice, în echipa de volei, care lupta pentru Divizia A.. Aici a făcut volei de performanţă şi după 7 ani a ieşit pe locul II.,dar a renunţat fiindcă a devenit mamă., născând în luna august 1962, un băiat, „cu ochi albaştri ca seninul cerului de primăvară” După 30 de ani de slujbă închinată chimiei ca tehnician principal în cercetare, cu calificare la locul de muncă ,a ieşit la pensie în 1986.

Ghiniţă Emilia, căsătorită Joiţa, alias „Mili” născută la 22 februarie 1932 în Ceamurlia Caliacra din Bulgaria. Tatăl ei a lucrat ca inspector pentru depozitele de tutun, iar mama ei a fost învăţătoare suplinitoare în comuna în care locuiau. Şcoala primară a frecventat-o la Rădăuţi. Cursurile liceale, le-a efectuat la Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă” din Rădăuţi,.A absolvit cursurile Academiei de Studii Economice (ASE), cu specialitatea de agricultură.. La terminarea facultăţii, a lucrat ca asistentă la ASE, Începând cu 1963 a lucrat la Direcţia Centrală de Statistică (DCS); unde a fost promovată directoare adjunctă, la vârsta de numai 30 de ani. De la DCS s-a mutat la Ministerul Industriei Alimentare (MIA), unde a devenit consilier al ministrului, apoi director la Direcţia de învăţământ a Ministerului Agriculturii în jurul anului 1970 În 1971. înfiinţează Centrul de organizare şi calcul pentru industria alimentară, instituţie în

care a lucrat până la pensionare Aici a creat nenumărate programe de îmbunătăţire a pregătirii profesionale a lucrătorilor din industria alimentară De asemenea, aici şi-a făcut teza de doctorat şi a scris două cărţi de specialitate, şi anume: „Tehnici folosite de conducători în munca cu personalul” – Editura CERES 1972 şi „Prognoze tehnico-economice în industria alimentară” – Editura CERES 1978 Această muncă devotată şi presărată cu realizări deosebite s-a încheiat în 1977-78, când s-a pensionat. A decedat la 15 noiembrie 2006,

. Zelinschi Feldioara Hareta, căsătorită Weiner, născută la 15 mai 1931, în Herţa, fostul

judeţ Dorohoi, actualmente regiunea Cernăuţi, Ucraina. Tatăl său, Dumitru a fost primar în Herţa, iar mama sa a fost casnică. Şcoala primară a frecventat-o până în anul 1940 în Herţa., dupa care, urmare ocupării târgului Herţa de către sovietici, continuă în Dorohoi, unde urmează şi primele clase de liceu, până în martie 1944 când părinţii se refugiază în Oltenia , respectiv în Găeşti., După revenirea din refugiu urmează până în 1950, clasele liceale la Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă” „ din Radauti. În perioada 1950–1953, urmează cursurile Academiei de Studii Economice (ASE), cu specialitatea de agricultură. După absolvirea facultăţii, este repartizată în cadrul Consiliului Regional Constanţa, de unde în 1955, este transferată la Direcţia Centrală de Statistică (DCS),, unde era şi colega sa de liceu şi facultate Ghiniţă Emilia, căsătorită Joiţa, alias „Mili. Ulterior este transferată la Ministerul Industriei Alimentare (MIA), în cadrul Centrul de organizare şi calcul pentru industria alimentară, unde a lucrat până în anul 1990, când s-a pensionat. În anul 1963, la 20 iulie s-a căsătorit cu colegul de facultate Weiner Aurel. A decedat la data de 01 octombrie 1990

Page 90: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

86

Silvia Pânzaru, născută la 27 septembrie 1930, în Cernăuţi, având încă doi fraţi. Tatăl său, Dumitru, era cadru militar activ. în garnizoana Cernăuţi. Şcoala primară, respectiv primele trei clase(1937-1940) le-a urmat la Cernăuţi, iar ultima clasă a urmat-o la Rădăuţi, din cauza ocupării nordului Bucovinei de către URSS, iar tatăl său fiind cadru militar activ a fost mutat în garnizoana

din Rădăuţi. La vârsta de 4 ani rămâne orfană de mamă, care a murit la naşterea celui de-al treilea copil, fiind crescută de bunica din partea tatălui, iar la vârsta de 14 ani rămâne orfană şi de tatăl său, care moare în anul 1944, din cauza plămânilor, fiind crescută împreună cu cei doi fraţi mai mici, de aceiaşi bunică, până în anul 1945, când bunica este internată la azilul de bătrâni din Rădăuţi iar cei trei copii orfani, sunt încadraţi în orfelinatul din Rădăuţi. În cadrul orfelinatului unde a fost întreţinută până la terminarea studiilor liceale, respectiv anul 1950. În cadrul orfelinatului a efectuat o muncă prodigioasă în activitatea artistică şi culturală. În Rădăuţi a urmat şi cursurile liceale la „Liceul industrial de Fete”, până în anul şcolar 1947/1948, când a fost transformat în baza reformei şcolare din Mai 1948, în, „Liceul

pedagogic de educatoare”pe care l-a absolvit ca şefă de promoţie în anul 1950. Urmare acestui fapt este încadrată ca studentă la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti. pe care o frecventează doar un semestru, după care se retrage din cauza condiţiilor materiale, având obligaţia de întreţine şi pe cei doi fraţi orfani mai mici. Din această cauză, se încadrează ca educatoare la şcoala primară din comuna Moldoviţa Ferestrău, regiunea Suceava, unde a funcţionat până la pensionare sa din motive de sănătate. Între timp, a absolvit Facultatea de limba şi literatura română, cursuri fără frecvenţă la Universitatea din Iaşi. Urmare muncii depuse şi competenţei profesionale ca educatoare şi apoi ca profesoară a fost promovată în conducerea şcoli După pensionare şi urmare unui cancer osos, datorită suferinţelor îndelungate, fizice şi morale a decedat la data de 11 ianuarie 2005, la vârsta de 74 de ani şi trei luni.

Page 91: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

87

II, Producţia editorială profesională a Promoţiei anului 1950 Din analiza medalioanelor profesionale, rezultă că unii colegi au avut o activitate editorială

profesională deosebită, în care sens s-au evidenţiat în mod deosebit următorii colegii: Valter Vasile Olariu, Profesor universitar, Doctor în ştiinţe fizico-matematici, care a scris şi publicat 21 de cărţi apărute in diverse Edituri despre teoria ecuaţiilor funcţionale(ecuaţii în care necunoscutele sunt funcţii), precum şi 22 de titluri cu teme didactice, imprimate la Centrele de multiplicare a Universităţii şi Institutul Politehnic din Bucureşti. Toate acestea însumează peste 6.000 de pagini şi peste 60 de lucrări din domeniile matematice, publicate în perioada 1970–2011, în limba română sau franceză, în ţară sau în străinătate. Nicolae Pomohaci,,Inginer, Profesor universitar, Doctor în agronomie care a primit Premiul „Teodor Bordeianu” al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice în anul 2008, pentru colecţia „Horticultura României de –a lungul timpului”(5 volume, apărută la Editura Academiei Române); Premiul „Ion F. Radu” în 2011 al Academiei Oamenilor de Ştiinţă,pentru lucrarea: „Producerea băuturilor tradiţionale în Ţara Pălincii”, editura Cer, 2009. A publicat 33 de tratate, monografii şi manuale, precum şi 75 de comunicări şi referate ştiinţifice, Radu Vataman, Profesor universitar, Doctor în Ştiinţe Medicale care a desfăşurat o activitate ştiinţifică semnificativă, concretizată prin 234 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate şi editarea a următoarelor cărţi de specialitate::Parodontologie, Editura.UMF-Iaşi .în.1992;.Profilaxie odonto-parodontală, Editura .Junimea, Iaşi,1994; Urgenţe pentru medicul practician, Editura. Synposion, Iaşi,1995; Profilaxie stomatologică, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti,1996; Elements of endodontic therapy ,Editura Junimea, Iaşi, 1999, Răspunsul pulpei dentare la acţiunea unor factori agresivi, Ed. Panfilius, Iaşi, 2003 Dragoş Penteleiciuc. Doctor în Ştiinţe Medicale, deşi a fost un eminent practicant, având preocupări profesionale la cel mai înalt nivel, a redactat peste 50 de lucrări ştiinţifice ,publicate în reviste de specialitate, la simpozioane, consfătuiri şi congrese, naţionale şi internaţionale şi prin cele peste 100 de articole de presă, de educaţie sanitară, de informare asupra morbidităţii în afecţiunile aparatului denot-maxilar la copii preşcolari, şcolari şi adulţi, Bogdan, Cupceancu. Doctor în Ştiinţe Medicale, a elaborat sau a publicat 68 lucrări de specialitate, în limbile engleză, germană şi franceză Orest Mirăuţă, inginer geolog principal, posesor al premiul „Gr.Cobălcescu” al Academiei României, în anul 1962, deci numai după şapte ani de la terminarea facultăţii, pentru publicarea Structurii geologice a Dobrogei, considerată descoperire originală şi fundamentală, precum şi pentru participarea la elaborarea Hărţii tectonice a României şi a Hărţii metalogenetice a României.

Mircea Buzilă inginer minier, director general în Minesterul Minelor, Expert ONU, la cererea Naţiunilor Unite, posesor al premiul „Gr.Cobălcescu” al Academiei României, pentru conducerea şi publicarea Cercetărilor geologice şi de valorificare a unor zăcăminte de minerale grele şi de pământuri rare din România Constantin Nichiteanu, inginer minier, a publicat în perioada 1983–2011, iniţial singur iar apoi împreună cu fiica sa, devenită şi ea inginer geolog, o serie de lucrări de specialitate, privind o parte din istoria mineritului, în special din zona Săcărâmbului,, publicate în Revista minelor, Revista muzeului „Sargeţia” din Deva, Revista „Silberund Salz”,şi anume: „Tehnologii moderne de extracţie la mina de cupru din Deva”, în 1983; „Din istoria extragerii aurului aluvionar”în 2004; „Săcărâmb, cămară de comori a Transilvaniei” în -2006; „Minerit aurifer pe Crişul Alb, în zona Baia de Criş-Covaci-Ţebea,”în 2001; „Minele de aur Băiţa-Crăciuneşti.Repere de istorie.”în 2011; „Mineritul, ocupaţie milenară pe raza comunei Certezu de Sus, judeţul Hunedoara ” în 2011; „Der bergbau in Săcărâmb unter rumänischer Ver-waltung bis zur Gegenwart,” în 2007; „Die Nagyág(Săcărâmb)Lagerstätte” în 2007; „Die Bergschule von Nagyág” în 2007. Adrian Slimac, inginer specialist în proiectarea şi execuţia de material rulant, a publicat: Studii de fezabilitate pentru lucrări finanţate de BIRD., „Execuţia tunelului Fileşti prin metoda cu semiscut şi prefabricate, „Instalaţia de încărcat minereu în nave în Portul Constanţa” şi multe (peste 100) alte articole de specialitate fiind publicate în revista Buletin Tehnic Informativ INFO, al Institutul de Studii şi Proiectări Căi Ferate, Bucureşti, la care el era Redactor şef.

Page 92: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

88

Dumitru Olăreanu inginer agronom, a vizitat, studiat şi publicat studii privind Organizarea agriculturi în toate statele fost comuniste, din Europa, iar după anul 1990 aşi cele din Canada, U.S.A., Columbia Britanică, Germania ,Olanda Suedia şi sudul Alsaciei Ştefan Rotaru, inginer în domeniul organizării şi utilizării utilajelor şi a mijloacelor de transport în construcţii, în care sens a publicat un studiu., cu titlul „Consideraţiuni privind organizarea transporturilor rutiere în exploatările miniere la zi, în condiţiile penuriei de energie şi modul cum se reflectă aceasta în pregătirea multidisciplinară a elevilor din sectorul auto” Mircea Hulubaş, alias Mircea Mohor, autorul şi regizorul romanului dramatizat „August de foc; , a „Cuibul salamandrelor, după care în anul 1978 este realizat un film în co producție româno-italiană, precum şi .scenariul filmului istoric „Vlad Ţepeş”, premiat în anul 1979

cu diploma de merit la Festivalul Internaţional de Film de la Sitges, din. Spania; „Poveste despre zi

şi noapte. De asemenea a scris numeroase cronici cinematografice virulente, apărute în presa culturală bucureşteană, ori prezentate la radio sau televiziune, până i s-a interzis de către securitate această activitate. III. Spiritul inovator şi activitatea profesională externă a Promoţiei În timpul activităţii lor profesionale o parte din colegi noştri au elaborat o serie de invenţii în specialitatea în care au activat, pentru care au primit Brevete de inventator şi titluri onorifice.. În acest sens putem e să evidenţiem pe următori colegi:

Buzilă Mircea, care a elaborat: următoarele invenţii: Mărirea şi mecanizarea capacităţii de încărcare şi descărcare a cuptoarelor de prăjire a minereurilor de mangan şi Procedeu de separare a aurului din nisipuri cu conţinut de minerale grele; Totodată a condus efectiv Cercetările geologice şi de valorificare a unor zăcăminte de minerale grele şi de pământuri rare din România pentru care colectivul a fost destins cu premiul „Grigore Cobălcescu” din partea Academiei Române. Cupceancu Bogdan, care a elaborat 3 invenţii în domeniul Termografiei , fiind destins cu medalia „Meritul-Sanitar” Mihăescu Constantin, care a primit următoarele certificat de inventator. Dispozitiv percutant cu cădere libera a sculei de lucru; Dispozitiv pentru deplasarea laterala a macaralei instalaţiei de foraj; Cleşte pentru material tubular.; Aparat dinamometric prin deflecţie. Instalaţie de forare; Instalaţie de foraj; Instalaţie de forare autotransportabilă; Dispozitiv de ghidare a unui cap rotativ de foraj;.Cap rotitor de foraj ; Dispozitiv pentru depozitarea si transferul unor prăjini de forare;.Dispozitiv pentru acţionarea unei coloane de burlane; Dispozitiv pentru depozitarea si transfer a unei prăjini de forare; şi Dispozitiv pentru reglarea presiunii. Penteleiciuc Dragoş, care a realizat o serie de invenţii în domeniu,brevetate în ţară şi anume: Pasta de dinţi medicinală românească:Pell-Amar, Acul dentar diamantat; Dispozitivul de măsurat forţele de masticaţie, Piesa dreaptă stomatologică cu mişcare de translaţie, precum şi „grefonul alveolo dentar”. Pomohaci Nicolae, a primit în 1989 ,Certificat de inovator pentru executarea unui „Alambic de formă plată cu foc direct pentru distilarea borhotului de fructe şi subproduse vinicole” Vataman Radu, care în anul 1996 a primit Certificat de inovator nr.3032 ,pentru o „Metodă originală de tratament al parodontitelor marginale” Deplasări în străinătate pentru studii de specializare, cercetare, proiectare, s-au organizarea de activităţii economice, au efectuat o serie de. colegi şi anume: Buzilă Mircea, inginer minier, a lucrat timp de 10 ani (1971–1981)ca Director al sucursalei GEOMIN din Peru, cu rază de activitate în Peru, Columbia, Ecuador, Venezuela şi Bolivia., unde s-au studiat peste 60 de zăcăminte de minereuri, urmare în anul 1972 s-a constituit societatea româno-peruane.ANTAMINA, cu sediul la Ulma, unde, în 1980, a fost numit ca Director tehnic.

Page 93: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

89

Cioată Constantin, inginer minier, a lucrat timp de7 ani (1976–1983), pentru deschiderea şi exploatarea unor mine de fosfat pe malul Mării Roşii, din Egipt. Cupceancu Bogdan, ca medic endocrinolog, urmează o serie de studii de specialitate la „Vest-Clinica de obstretică şi ginecologie din Berlin(1967-1968);la Secţia de Endocrinologie-Ginecologică-„prof.J.Hammerstei Berlin, precum şi o bursă de studii, pe baza unui concurs internaţional, la Fundaţia „Alexander von Humboldt”- Berlin, care i-a permis o supra-specializare de doi ani, 1968/1969, la Berlin. .În această perioadă finalizează şi teza de doctorat, susţinută în 1969,la Universitatea Liberă din Berlin.,destinsă cu calificativul „magna cum laudae”. Participă la o serii de schimburi de experienţă, de la 2-4 săptămâni, în clinici de Ginecologie-endocrinologie şi Oncologie,din: Polonia, R.D Germană, Paris, Hamburg, Marsilia, New-York,Tokio, Moscova, Petrograd, Noua-Zelanda,America de Sud, Lungu Arcadie, urmează şi absolvă Institutului de Mine din Sverdlovk -.URSS Lungu Ştefan, inginer chimist la fabricarea măştii de gaze româneşti, din Buzău, a fost trimis în IRAK, timp de 2 ani şi jumătate, pentru a participat la construirea şi punerea în funcţiune a unei astfel de fabricii de profil. Ulterior, fiind director comercial la Fabrica de geamuri din Buzău a condus delegaţii comerciale în Israel, Tunisia, Libia, Algeria., etc. Olariu Valter Vasile, doctor în ştiinţe matematice şi profesor universitar a participat la Congrese şi Conferinţe de matematică în Austria,Germania,URSS, Bulgaria,

Olăreanu Dumitru, inginer agronom, a vizitat şi studiat organizarea agriculturi în toate statele fost comuniste, din Europa, iar după anul 1990 a vizitat Canada, U.S.A., Columbia Britanică, Germania. Olanda Suedia, sudul Alsaciei., Pomohaci Nicolae, doctor inginer, profesor universitar a participat ca stagiu de specializare în viticultură la Universitatea din Novi-Sad şi Belgrad – Zemun, şi la diferite conferinţe şi congrese internaţionale din Anglia, China, S.U.A., ,Italia, Grecia, Slimac Adrian, inginer, cercetare şi proiectare material rulant, execută deplasări în străinătate pentru documentare, stagii de specializare, vizite de informare, contractare şi definitivare de lucrări pentru studii, şi lucrări în străinătate,în: Germania, Iran, Kuweit, Turcia, Grecia, Ghana, Coasta de Fildeş, Franţa, Belgia, Elveţia, şi Danemarca. Vatamanu Radu, ,doctor în ştiinţe medicale, specialitatea stomatologie, a făcut specializări şi schimburi de experienţă la Universitatea din Freiburg-Germania şi la Trening Centre Ivocar-Vivadent din Lichtenstei

Totodată trebuie de precizat că în străinătate au lucrat permanent un număr de opt

colegi, repartizaţi pe ţări şi profesii, astfel: în Germania au lucrat 4 absolvenţi: medicul internist, Grămadă Mircea , medicul

internist Wächter Manfred, medicul veterinar Luţa Ion, şi inginerul silvic Iliese Ghe. în Suedia a lucrat 1 absolvent, respectiv medicul chirurg Cârmaciu Dragoş; în.Polonia.a.lucrat 1 absolvent,respectiv inginerul frigotehnist Paşcinschi Tadeus în.Israel.au lucrat 2 absolvenţi,din care ofiţerul superior de aviaţie şi profesor militar

Guttman Herber şi economistul Schönblum Solomon; în SUA. a lucrat 1 absolvent, respectiv medicul Şandru Gheorghe.

N.B. Promoţia 1950 cuprinde mai multe familii ale căror copii s-au stabilit şi lucrează ca specialişti în diferite domenii în străinătate, ca de exemplu, familiile: Cioată Constantin, Danciu Grigore, Grămadă Mircea, Mihăescu Constantin, Nichiteanu Constantin, Rotaru Ştefan, Slimac Adrian, Solcan Aurel şi Zelenin Grigore.

Page 94: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

90

IV. Deplasări turistice externe ale promoţiei anului 1950. Din analiza medalioanelor profesionale, rezultă că unii colegi au făcut deplasări peste hotare în

scop turistic, în special după pensionare, dar nu numai. Dintre ei, uni fac notă aparte şi anume:, Pomohaci Nicolai, fiind un călător pasionat, a străbătut cu maşina personală Europa de la Est la Vest, inclusiv fostele ţări socialiste, iar impresiile le-a consemnat, până în prezent, în două volume intitulate:„Note de călătorie”, având şi altele în pregătire. Olărean Dumitru, călător împătimit, este singurul coleg care a parcurs cu faimosul autobuz internaţional denumit „Ogarul roşu” pe traseul de la Edmonton(Canada) la New Jork(S.U.A.), via Niagara, pe o distanţă de 7.000 km. în 72 de ore. Grămadă Mircea, mânat de curiozitate, a studiat la faţa locului, mai multe zile, modul de organizare şi funcţionare a cazinourilor din Las Vegas, fără însă a se lăsa ademenit de patima jocurilor de noroc. Cioată Constantin , care a mers de mai multe ori în Canada, în vizită la fiica sa, unde ulterior, după ieşirea la pensie s-a stabilit şi el acolo. Danciu Grigore, care a mers de mai multe ori în Anglia vizită la fiica, stabilită acolo. Mihăescu Constantin, mergând de mai multe ori în vizită la fiul său stabilit în Canada, a studiat viaţa localnicilor, a văzut diferite obiective turistice, cum este de pildă, cel mai mare sistem hidrografic din lume, relatând despre toate în reportaje publicate în revista INFO 50” Nichiteanu Constantin, a vizitat URSS, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria,RDG. Slimac Adrian, obişnuit din copilărie cu peregrinările, a devenit cu timpul activ pelerin la locurile sfinte şi nu numai, publicând în revista INFO 50, mai multe reportaje pe această temă. , Zelenin Grigore, în urma vizitelor repetate făcute în Australia la fiica şi nepoata sa, a scris impresiile sale sub titlul „Impresii din Australia” publicate în ,nr. 10/2003” şi „ADELAIDE- un oraş al contrastelor” publicate în,nr. 11/2003,. Balan Dimitrie, în cadrul schimburilor oficiale între ministerele de interne din ţările socialiste, a efectuat în anul 1968 concediul de odihnă cu familia pe malul lacului Balaton din Ungaria. De asemenea , în anul 1984 a vizionat la Tbilisi(Georgia) meciul de fotbal Dinamo Minsk-Dinamo Bucureşti în liga campionilor Europei.

Coroamă Traian, ca adolescent a visat să fugă în America, dar n-a reuşit atunci, însă în anul 1989 a reuşit să meargă acolo ca turist timp de 2 luni . Drept urmare scrie articolul intitulat „America-visul adolescentului”,publicat în nr. 13/2004

Rotaru Ştefan, a făcut nenumărate călătorii în Republica Moldova, respectiv la Chişinău, Soroca, Bălţi şi Drochia, precum şi în Ucraina, în regiunea Cernăuţi, respectiv în actualele raioane cu populaţie majoritar românească:, Cernăuţi, Storojineţi, Adâncata(actuala Hliboca), Herţa şi Noua Suliţă

Page 95: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

91

Partea a III-a, activitatea editorială a promoţiei anului 1950. I, Revista „INFO -Promoţia 50”

Revista„Info -PROMOŢIA 1950”, este o cronică a evenimentelor politice, sociale, culturale, şi educaţionale care au marcat anii de şcoală şi nu numai, a absolvenţilor Promoţiei anului 1950

Înfiinţarea Revistei s-a hotărât la 9 septembrie 2000, cu ocazia Aniversării jubiliare de 50 de ani de la absolvirea Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” la iniţiativa colegului Slimac Adrian.

Scopul redactării revistei a fost să facem o retrospectivă a activităţii noastre după 50 de ani de la terminarea liceului, 46 de ani de la terminarea studiilor post liceale şi respectiv, cel puţin, 45 de ani de muncă şi realizări socio-profesionale şi familiale, deşi promoţia noastră s-a întâlnit din zece în zece ani de la terminarea liceului,respectiv în 1960, 1970, 1980,1985, 2000

Primul număr a apărut în Decembrie-2000 şi până în Aprilie 2012, au apărut 36 de numere. În această perioadă de 12 ani, revista a prezentat istoricul liceului, medalioanele unor profesori (în funcţie de datele existente), noutăţi din viaţa locurilor de baştină, medalioanele socio-profesionale ale celor 60 de colegi de promoţie, precum şi „micile sau marele” evenimente din viaţa noastră de elevi, sau din viaţa societăţii din această perioadă, care ne-au marcat pentru totdeauna copilăria, adolescenţa şi maturitatea noastră. În numărul 1, apărut în Decembrie-2000, a fost prezentat Editorialul de început, scris de Adrian Slimac, în care acesta prezintă programul editorial: „Timpul şi întâmplările vieţii ne-au împrăştiat şi ne-au despărţit unii de alţi, astfel încât acum depănăm amintiri şi discutăm din aduceri aminte. Întâlnirea avută în 9 septembrie 2000 la Rădăuţi, cu ocazia celei de a 50-a Aniversări de la absolvirea liceului, ne-a reaprins flacăra şi nostalgia tinereţii noastre de pe plaiurile bucovinene. Prezenta foaie INFO-Promoţia 50 are în vedere tocmai să redevenim aceeaşi familie de colegi, care am fost odinioară; strâns uniţi în acţiunile clasei. Din acest motiv publicăm adresele tuturor colegilor în viaţă, pentru a îndemna şi a înlesni comunicarea între noi. INFO-.Promoţia 50 are în vedere o apariţie cât mai regulată, minim de două ori pe an, de Sf. Paşti şi de Crăciun, respectiv de Anul Nou. Aceasta înseamnă că oricând evenimentele o vor cere şi bineînţeles la cererea unanimă a colegilor, este posibilă şi o ediţie specială, determinată de apariţia unor noutăţi, evenimente sau unele propuneri de noi întâlniri. În numerele noastre viitoare avem în vedere să cuprindem o serie de informaţii legate de viaţa şi activitatea colegilor, a evenimentelor de familie, precum şi activitatea desfăşurată la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, în oraşul Rădăuţi şi împrejurimile sale. Totuşi considerăm că în unul din numerele viitoare, dacă nu chiar în următorul număr, va trebui să apară informaţii similare mai complete despre colegele noastre. Aici va trebui să avem un sprijin deosebit din partea unor reprezentante a colegelor noastre de la Liceul „Elisabeta Doamnă”, în mod deosebit din Rădăuţi .Pe această cale rugăm pe toţi colegii noştri să transmită informaţiile pe care le considerăm oportune de a fi cunoscute de către toţi, pe adresa colegului nostru ŞTEFAN ROTARU din .Rădăuţi, locul nostru de baştină. Adresa sa este scrisă în Caseta specială de pe prima pagină şi vă rugăm a o nota şi utiliza. De modul în care vom întreţine cu toţii această comunicare şi legătură depinde în primul rând calitatea numerelor noastre viitoare ale INFO Promoţia 50. În finalul acestor rânduri rugăm pe toţi să se implice în activitatea noastră de a înlesni comunicarea şi de a ne deschide sacul amintirilor. În numărul 2, din Aprilie 2001, au fost prezentate următoarele articole:

Prof. Vasile Ţigănescu, medalion redat în Partea IV-a, / I. din Cronică. Sacul cu amintiri, scris de Adrian Slimac, redat în Partea a IV/2-a, iar fotografia clasei

VI B este redată în Partea a IV/3 Noutăţi din Rădăuţi, scris de Adrian Slimac, redată în Partea a III/3

Editorial scris de Adrian Slimac, redat în Partea a III/3 În numărul 3, din August 2001, au fost prezentate următoarele articole:

Prof. Pantelimon Socaciu, medalion redat în Partea IV/1 Prof. Amuliu Bordeianu; medalion redat în Partea IV/1 Aniversările noastre, articol scris de Adrian Slimac, fiind redat în Partea I, Cap. V

Page 96: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

92

În numărul 4 din Decembrie 2001, au fost prezentate următoarele articole: „A 52-a Aniversare”, scris de colegul Adrian Slimac, „Dragii mei colegi”, scris de colegul Radu Vatamanu. „Stimaţi colegi ai promoţiei 1950”, scris de Dr. Manfred (Moses) Wächter,

„Aduceri aminte,” scrise de Adrian Slimac, fiind redat în Partea a III/2 În numărul 5. din Aprilie 2002, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”, pentru:Nicolai Pomohaci, Dragoş Penteleiciuc şi Mircea Buzilă, În numărul 6, din August 2002, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”,pentru C-tin Nichiteanu, A Lungu, V Ştefanciuc, B Cupceancu, În numărul 7. din Decembrie 2002, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”, al colegului Radu Vataman, „Sub castan”, scrisă de colegul, C-tin Mihăescu, fiind redat în Partea a III/3

„O zi de odihnă”, scrisă de, C-tin Mihăescu, fiind redat în Partea I-a, Cap. III/1 „La cinema”, scrisă de Nicolae Pomohaci, pe care-l redăm în Partea I, Cap. III/1

În numărul 8. din Trimestrul I 2003, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”, al colegilor Aurelian Fluture şi Constantin Mihăescu, „Reîntâlnire” scrisă de colegul Ştefan Lungu, fiind redată în Partea a III/2

„Teza cu bucluc”, scrisă de C-tin Mihăescu, fiind redată în Partea a III/2 În numărul 9. din Trimestrul II 2003, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”, al colegilor Adrian Slimac şi Traian Coroamă; „Mândri feciori” scris de Dimitrie Balan; datele au fost redate în Partea I, Cap. II/2.

„Războaiele Punice” a colegului Nicolaie Pomohaci,.prezentată în Partea IV, Cap.I „Balada pensionarului cârcotaş” a colegului Ifrim Popescu; . „Teza cu bucluc”. (II) a colegului Constantin Mihăescu

În numărul 10 din Trimestrul III 2003, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”,al colegilor Ioan Chiraş şi Dumitru Olărean „Amintiri”, scrise de colegul Arcadie Lungu, şi redată Partea I, Cap I./2a „Capcana”, scrisă de C-tin Nichiteanu, redată în Partea III,/2

„Cărăbuşii”, scrisă de colegul Ştefan Lungu „Poreclele colegilor”; scrisă de Dimitrie Balan. fiind redate în medalioane. „Şi pe mămăligă”; scrisă de Dimitrie Balan; „Diploma nerecunoscută”; scrisă de Dimitrie Balan. „Emoţii la final”; scrisă de Titi Mihăescu. „Impresii din Australia; scrisă de Gogu Zelenin. redată în Partea II,/4

În numărul 11 din Trimestrul IV.2003, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”, al colegilor Dragoş Cârmaciu şi Vasile Moisiuc „Ora de dirigenţie”, scrisă de Dimitrie Balan, fiind redată în Partea IV/1 „Dirigenţie cu colonelul” scrisă de Mitică Balan, fiind redată în Partea IV/1 „Lecţia de rusă” scrisă de Dimitrie Balan. fiind redată în Partea III, Cap .IV

„La paştele cailor” scrisă de colegul Nicolai Pomohaci. „Realitatea pensionarului nevoiaş”, parodie scrisă de colegul Radu Popovici „Poate”, scrisă de a colegul Titi Mihăescu „Scrisoare către colegi”, scrisă de colega Duţa Cioată, şi redată în Partea I, Cap.V „Adelaida - un oraş al contrastelor” scrisă de colegul Gogu Zelenin.

Page 97: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

93

În numărul 12 din Trimestrul I-2004, au fost prezentate următoarele articole: „Curriculum vitae”, al colegilor Hrişcă Olimpiu şi Vasile Prelipceanu,

„Amintiri despre colegul nostru” scrise de Titi Mihăescu. „La ochiuri”,şi „Ei şi ce ?”, scrise de Dimitrie Balan. redate în Parte III,/2 „La ora de istorie”, scrisă de Dimitrie Balan, redată în Partea IV,/1. „Profesorul nostru”, scrisă de colega Ariadna Costea şi redată în Partea I,Cap III/1.

În numărul 13. din Trimestrul III-2004, au fost prezentate următoarele articole:

„Erast Viforeanu”, , , , biografie preluată în Parte IV,/1 „Colonelul Precul”, scrisă de colegul Grigore Danciu „America –visul adolescenţei” scrisă de colegul Traian Coroamă, „Revederea” descrisă de colegul Titi Mihăescu. şi redată în Partea I,Cap.I/b „Dragele mele colege” şi poezia „O idilă oarecare”, scrise de colega Gherasim Faluţa „„„„Ghiocul”,”,”,”, scrisă de colegul Nicolai Pomohaci şi redată în Partea III,/2. „În internat”, scrisă de Dimitrie Balan, redată în Partea I,Cap. II/2. „La podea”, scrisă de Dimitrie Balan, redată în Partea I,Cap. III/1. „Vacanţa mare la internat”, scrisă de Dimitrie Balan, redată în Partea I,Cap III/2.

În numărul 14, din Trimestrul IV-2004, au fost prezentate următoarele articole:

„A fost odată Mircea Hulubaş”, scrisă de Titi Mihăescu , în Partea III,/2 „De ce Mircea Mohor ?” scrisă de Grigore Danciu. redată în Partea III,/2 „Filmul Vlad Ţepeş”. scrisă de Adrian Slimac, redată în Partea II,/1.. „Elev în clasele B(1942–1950 scrisă de Vasile V. Olariu, redat în Partea I, Cap. II/1 „Oglinda clasei A”, scrisă de Dimitrie Balan, redată în Partea I Cap. II./1. „Calea Bogdan Vodă”, scrisă de Dimitrie Balan, redată în Partea III/3 „Zicale şi butade şcolăreşti, scrisă de Dimitrie Balan, redate în Medalioane În numărul 15, din Trimestrul II-2005, au fost prezentate următoarele articole: „Prof. Pantelimon Socaciu” scrisă de prof.Vasile Precop, Datele au fost preluate „Dascăl cu suflet de poet”. ,scrisă de Titi Mihăescu, redată în .Partea I, .Cap. III./1 „Prof. Pantelimon SOCACIU- dascăl şi coleg”scrisă de Prof. Ifrim Popescu „Cu profesorul înfrunte”, scrisă de Mitică Balan. „Alunecând pe-o rază” , scrisă de Mitică Balan. „Norocul nostru”, scrisă de Mitică Balan. „Profesorul Pintea Socaciu redată de Nicolai Pomohaci, în Partea IV, Cap I. „Scrisoare către colege şi colegi” redactat de Dimitrie Balan şi Adrian Slimac În numărul 16, din Trimestrul III-2005, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”, al colegului Mircea Baboi. şi completări pentru Nicolai Pomohaci, „În amintirea unui coleg şi prieten” scrise de colegul Titi Mihăescu ş „Lumina amintirii” scrise de colegul Titi Mihăescu. „Vacanţa de elev LEH (1943–1949) scrisă de Valter Vasile Olariu şi articolul „Replica la „Vacanţa de elev” scrisă de Adrian Slimac şi redate în Partea I, Cap. III/2 „La cireşe cu Traian Ciobâcă” scrisă de colegul Dimitrie Balan. „Pariul”, scrisă de colegul Culai Pomohaci. „Silvia Rebenciuc”, scrisă de Ariadna Costea Cioată şi redată în Partea III, /2 „Chemare”, scrisă de Titi Mihăescu, şi redată în Partea I-a Cap.IV, În numărul 17, din Trimestrul IV-2005, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”, pentr:Traian Coroamă, Gheorghe Chelaru, Ioan Sfârnaciuc, „Caracterul romanic al limbii române”, scrisă de Prof. Precop Vasile. „Feerie de iarnă”, scrisă de Titi Mihăescu. şi redată în Partea III-/3 „Editorial după Aniversare”,scrisă de Adrian Slimac, redată în Partea I-a Cap V „Bilanţul întrunirii aniversare”, scrisă de Adrian Simac, datele sunt preluate.

Page 98: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

94

În numărul 18, din Trimestrul II-2006, au fost prezentate următoarele articole: „Trenul din Rădăuţi””””, scrisă de Adrian Slimac şi redată în Partea III-/3 „Gânduri”,”,”,”, „Nepolenizaţii”,„Timpul”, şi „Glume” toate scrise de Adrian Slimac . În numărul 19, din Trimestrul III-2006, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae”, a lui Arcadie Lungu, prezentată în medalionul profesional „Prof. Vasile Precop”, scris de Adrian Slimac şi redată în Partea IV-/1 „Eliminaţi cu suspendare”, scris de Mircea Grămadă, redată în Partea I-a Cap .III/1 „Întâlnire în Cişmigiu” scris de colegul Adrian Slimac „Noul virus” scris de colega de promoţie, Mili Joiţa

În numărul 20, din Trimestrul IV-2006, au fost prezentate următoarele articole:

„Emilia Ghiniţă-Joiţa” scrisă de Felicia Costea, redată în Partea III,/2, „S-a mai stins o steluţă”, scris de Gherasim Filomela Işoveanu. „Ave TIBI Madona”, poezie scrisă de Gherasim Filomela Işoveanu „Gânduri pentru Mili”, scrisă de colega de liceu Rodica Hâncu-Golescu „Seara de moş Crăciun”, scrisă de colega de liceu Rodica Hâncu-Golescu„ „Ultima noastră întâlnire” scris de Adrian Slimac, şi redată în Partea III-/2 „Vizita la Rădăuţi”, scris de colegul Adrian Slimac, şi redată în Partea III-/3 „Remember”, poezia colegului Ovidiu Chelaru, închinată „bătrâneilor”; „ Saltul”, scris de Titi Mihăescu şi redat în Partea I,Cap. III/1 „Amintiri cu Mircea Irimescu”(1)- scris de Mitică Balan. „Amintiri şcolare” scrise de C-tin Nichitean, şi prezentată în Partea I, Cap. II/1.

În numărul 21, din Trimestrul II-2007, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae” a lui Gheorghe Rusşindilaru, prezentată în medalion profesional „Gicu”, scris de colegul Adrian Simac şi redată în Partea I, Cap .III/2 „Spovedanie”, scris de colegul Titi Mihăescu, „Amintiri cu Mircea Irimescu”(2)- scris de colegul Mitică Balan. „Domnişoara Oanea” scris de colegul Adrian Simac; „O scrisoare întreruptă” scris de Mitică Balan. şi redată în Partea III, /2-

„Canada văzută de Titi” scris de colegul Titi Mihăescu, „Aniversare”, şi „Ouă roşii”, versuri scrise de Ovidiu Chelaru.

În numărul 22, din Trimestrul III-2007, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae” a colegilor Repta Octavian şi Danciu Grigore, „Amintiri cu Mircea Irimescu”(3), scris de Mitică Balan,

„Prietenul la nevoie se cunoaşte”, scris de N. Pomohaci. „Să nu uităm trandafirii”, scris de colegul Mitică Balan redat în Partea I ,Cap III/3.

„Vine vremea”, versuri scrise de colegul Titi Mihăescu, „Scrisorile lui Florin”, scris de colegul Adrian Simac „Vorbe la taifasurile întâlniri” scrise de colegul Adrian Simac „Prietenul la nevoie se cunoaşte”, scris de colegul Culai Pomohaci. „Scrisoare de la Nuţa”, scrise de colega de liceu Agripina Nuţa Nicolau -Olaru

„Ora de limba română”scrise de colega de liceu Agripina Nuţa Nicolau-Olaru „Anii de liceu”,Tangoul vieţii”şi „Când puterile se duc”, versuri de Ovidiu Chelaru. „Aniversarea a 145 de ani de la înfiinţarea S.C.L.R.B, scris de Nelu Rotaru.

În numărul 23, din Trimestrul IV-2007, au fost prezentate următoarele articole: „Curriculum vitae” a colegului Gheorghe Pascariu şi Ovidiu Chelariu,

„Monolog hazliu”, versificaţie hazlie scrisă de colegul Mitică Balan „Bucuri de vacanţă”, scris de colegul Titi Mihăescu „Dorul de Obcinile Bucovinei”, scrisă de Adrian Simac, redată în Partea I,,Cap. V „Aniversare 2007”, versuri scrise de colegul Ovidiu Chelaru. „Să nu regreţi”, versuri scrise de Agripina Nicolau-Olaru, redate în Partea III ,/2

Page 99: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

95

În numărul 24, din Trimestrul I-2008, au fost prezentate următoarele articole: „Curriculum vitae” a colegului Cupceancu Bogdan şi Liviu Hulubaş

„Antiîmbătrânirea, între speranţă şi realitate”, scrisă de Adrian Simac. „Glume”- lui Liviu îi plăceau mult, scrise de colegul Adrian Simac. „Şcoala mărgineană”, descrisă de Mitică Balan şi redată în Partea III, Cap III „Directoarea Constanţa Georgescu=Mihai Viteazul”, scrisă de Agripina Nuţa -Olaru, „Nişte gânduri cu alean pentru Mitică Balan”, scrise de colegul Titi Mihăescu „Întâlnire”, şi „Turnuri”, versuri scrise de colegul Ovidiu Chelaru. În numărul 25, din Trimestrul III-2008, au fost prezentate următoarele articole: „Curriculum vitae” a colegului Mirăuţă Orest datele fiind redate în medalionul său... „La Târg” , descris de colegul Nicolai Pomohaci, redată în Partea III,/3 „Amintiri din internat”, redate de colegul Constantin Nichitean. „Vatra natală”, descrisă de Mitică Balan, datele sunt preluate în Partea I,Cap.I /b „Pictorul”, scris de colegul Titi Mihăescu „Amintiri…Amintiri”, scrise de Nuţa Nicolau-Olaru, redată în Partea III,/2. „Pelerin la locurile sfinte”(1), scrise de colegul Adrian Slimac. „Cântec de seară” şi „Sita vremii”, poezii scrise de colegul Ovidiu Chelaru.

În numărul 26, din Trimestrul IV-2008, au fost prezentate următoarele articole: „Dragii mei buni colegi”, scris de Titi Mihăescu, redată în Partea I, Cap V

„Prizonier al proprii neputinţe” scris de Mitică Balan „Secvenţe mărginene”, scrise de colegul Mitică Balan

„Alegeri 2008”, scris de colegul Titi Mihăescu „Drumuri paralele”, scris de colegul Radu Vatamanu.

„Septuagenari consacraţi”, scris de colegul Mitică Balan „Pelerini la locurile sfinte(2)”, scrise de colegul Adrian Slimac. „Liantul clasei”, versuri scrise de colegul Ovidiu Chelaru.

În numărul 27, din Trimestrul I-2009, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae” a colegului Dr. Penteleiciuc Dragoş, datele redate în medalion. „Să ne bucurăm de viaţă”, scris de colegul Mitică Balan

„Povestea numelui”, scris de colegul Titi Mihăescu. „Pelerini la locurile sfinte(3)”, scrise de colegul Adrian Slimac. „Nuţa-amintiri”, scrise de colega Agripina Nuţa Nicolau-Olaru. „Despărţire de Dragoş Penteleiciuc” „Pragul părintesc”şi„Mărţişorul” de Chelaru O.

În numărul 28, din Trimestrul III-2009, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae” a colegului Solcan Aurel, datele fiind prezentate în medalion. „Constatări între două întâlniri”, scris de colegul Mitică Balan

„Vicovul de Jos, acum şi altă dată”, descris de C. Mihăescu, redată în Partea/III/3 „Mânăstirea apocalipsei”, descrisă de colegul Adrian Slimac „Zodia ciumei”, scrisă de redacţia INFO50 „Umbrele trecutului” „Ziua se apropie” şi „Închin”, versuri de Ovidiu. Chelaru „La mulţi ANI”, colegilor Arcadie Lungu, Gheorghe Luţa şi Grigore Zelenin

În numărul 29, din Trimestrul IV-2009, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae” a lui Ing. Hapciuc Constantin, datele fiind prezentate în medalion „Amintiri cu Mircea Irimescu(4)- scrise de Mitică Balan, redat în Partea III, /2 „Ce nu am spus la întâlnire”, scrise de Mitică Balan, în Partea I, Cap III/3 şi Cap V „Gânduri”, scrise de colegul Adrian Slimac, redat în Partea III, Cap. II. „Manitoulin”, descris de colegul Titi Mihăescu. „Trecut-au anii „Când puterile te lasă” şi „Tot mai puţini”, versuri de Ovidiu Chelaru

Page 100: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

96

În numărul 30, din Trimestrul II-2010, au fost prezentate următoarele articole: „Remember profesori”, scris de colegul Adrian Slimac, şi redat în Partea IV /1 „Am îmbătrânit - ce-i de făcut???” întrebare pusă de colegul Mitică Balan. „Principii de viaţă”, scrise de colegul Adrian Slimac. „Iarna pe uliţă”, descrisă de colegul Titi Mihăescu „Balurile de altă dată”, descrise de Culai Pomohaci., redată în Partea I, Cap. III/2. „Miercurişoare”, scrise de colegul Adrian Slimac „Mărţişorul”, dăruit de INFO 50, colegelor noastre de liceu şi nu numai. „Sita vremii”, „Ca o boare”, „Cu îngerii de lumin㔺i „La o ceaşcă de cafea”, versuri

scrise de colegul Ovidiu Chelaru În numărul 31, din Trimestrul III-2010, au fost prezentate următoarele articole:

„Remember colegi”, scris de Adrian Slimac, date preluate în medalioane profesionale „Ocupaţia rusească”, scrisă de Adrian Slimac , redată în Partea I, Cap.I/a „Aduceri aminte”, scrise de Costică Nichitean, redată în Partea III, /2 „Un bilanţ pozitiv”, redactat de colegul Mitică Balan, şi redat în Partea II-/4 „Despre iubirea pentru animale”, descrisă de colegul Titi Mihăescu „Rădăuţi, oraş de suflet,” „Mănăstirea Bogdana” şi ,”Catedrala din Rădăuţi”, versuri

scrise de colegul Ovidiu Chelaru În numărul 32, din Trimestrul IV-2010, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae” a colegului Cârciu Nicolai, datele redate în medalion profesional „Remember INFO 50”, scris de Adrian Slimac, datele redate în Partea III,/1

„Spaţiile verzi din Rădăuţi”, descrise de Nicolai Pomohaci, şi redată. Partea III, /3 „Un bilanţ pozitiv”, prezentată de Mitică Balan şi redat în Partea III, /1 „Icoana”, descrisă de colegul Titi Mihăescu şi redată în Partea III, /2

„Spre a 70-a aniversare”, scris de Mitică Balan, datele redate în Partea I, Cap V „Jubileu”, şi Crăciunul”versuri scrise de colegul Ovidiu Chelaru

În numărul 33, din Trimestrul I-2011, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae” a colegului: Alaci Ştefan, redate în Partea a II-/1 „Trecerea graniţei clandestin” scrisă de Adrian Slimac redată în Partea I, Cap.I/a

„Calvarul evacuării”, descrisă de Constantin Nichitean, redată în Partea I, Cap.I/b „Viaţa la 80 de ani”, descrisă de colegul Radu Vataman

„Caliuha”, descrisă de colegul Titi Mihăescu „Colegi meşteri ai condeiului”, prezentaţi de Mitică Balan, în Partea III,/2

În numărul 34, din Trimestrul II-2011, au fost prezentate următoarele articole

„Curriculum vitae” pentru Olărean Dumitru, Popescu Ifrim.şi Chirilă Pantelimon, . „Evacuare forţată”, descrisă de Titi Mihăescu, şi redată în Partea I,Cap.I/b

„Un bucovinean refugiat”, descriere de Adrian Slimac Partea I,Cap.I/a „Caracteristicile promoţiei 1950 LEH,, prezentată de Mitică Balan,

„ „Jubileul catedralei din Rădăuţi”, scrisă de Rotaru Şt. redată în Partea III, /2 „Lunga vară fierbinte”, descrisă de Grămadă Mircea redată în Partea III, /2

„Colbul stelelor”,„Obrazul timpului” şi „Ninge liniştit şi tandru” versuri scrise de colegul Ovidiu Chelaru

„Hristos a înviat, versuri scrise de colega de liceu, Faluţa Gherasim. În numărul 35, din Trimestrul IV-2011, au fost prezentate următoarele articole:

„Curriculum vitae” a colegului: Vataman Radu,datele prezentate în medalion; . „Evacuare forţată”,(2), descrisă de Titi Mihăescu, şi redată Partea I, Cap.I/b

„Un drum şi multe nădejdi”,, fragment din romanul „Refugiaţii”, scris de prof. Vasile Ţigănescu, redată Partea I, Cap.I/b

. „Comunitatea română din Cernăuţi”, redată de Ştefan Rotaru, în Partea III, /3

Page 101: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

97

„Ljubljana”, descrisă de colegul Nicolai Pomohaci „Răsfoind revista noastră(1)”,scrisă de Mitică Balan, datele redate în medalioane „Fulguiri de vreme”, „În aduceri aminte”, „Din pleiada lui „50”, şi „În stele şi în

nouri”, versuri scrise de colegul Ovidiu Chelaru În numărul 36, din Trimestrul II-2012, au fost prezentate următoarele articole::

„Curriculum vitae” a colegului: Zelenin Grigore,datele prezentate în medalion; „Întâmplare cu Mircea Irimescu” descrisă de Nicolae Pomohaci. „Amintiri din copilărie”, scrise de Rotaru Ştefan. „Evacuare forţată-.episodul 3”, scrisă de Titi Mihăescu. „Olaru Agripina”,date autobiografice redate de Nuţa Olaru.- „Răsfoind Revista Noastră(2)” prezentată de Mitică Balan „Cu ochii minţi”, Pensia mea” şi „La umbra vremii”, versuri de Ovidiu Chelariu.

Răsfoind revista noastră, „Info -PROMOŢIA 1950, Balan Dimitrie, în articolul sub titlul „Un bilanţ pozitiv”, publicat în nr. 32/2010, prezintă bilanţul revistei la zece ani de la lansare, în care sens remarcă următoarele:„În anul de graţie 2010, promoţia noastră din 1950 marchează împlinirea a 60 de ani de la absolvirea liceului, bun prilej de bilanţuri individuale şi colective. Un asemenea bilanţ se cuvine să fie înfăptuit şi cu privire la publicaţia INFO 50. Aceasta pentru că în decembrie 2010 se împlinesc zece ani de la lansarea ei pe circuit deschis pentru uzul colegilor. Apărută din iniţiativa colegului Adrian Slimac, publicaţia INFO 50, a ajuns la numărul 30, editată la început în câte patru pagini, a trecut apoi la şase şi apoi la opt pagini, totalizând până acum 196 de pagini. Ipotetic vorbind , dacă s-ar tipări aceste pagini cu un corp de literă mai mare s-ar obţine o carte de circa 300 de pagini. Interesant este că această revistă internă, destinată promoţiei anului 1950 a Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, este bogat, viu şi variat ilustrată. În cele aproape 200 de pagini apar 250 de imagini. Practic nu există nici o pagină fără ilustraţie. Ilustraţia neaşteptat de bogată, pe acest spaţiu grafic se explică prin aceea că, în cei zece ani de apariţie, în revistă au fost publicate pozele tuturor colegilor cel puţin o dată. Avem însă colegi ale căror poze au fost publicate de mai multe ori. Astfel, Cupceancu, Penteleiciuc şi Nichiteanu au apărut de patru ori, Mihăescu, Lungu Arcadie şi Coroamă de trei ori, Buzilă, Hrişcă şi Pomohaci de două ori. În total fiind publicate 48 de fotografii individuale şi 33 fotografii de grup. Explicaţia numărului mare de fotografii individuale constă în faptul că în revistă au apărut 30 de fotografii şi autobiografii sau necroloage, ceea ce a făcut ca, într-un fel sau altul, majoritatea componenţilor promoţiei noastre să fie prezentaţi şi în paginile revistei. Corpul profesoral s-a bucurat şi el de o situaţie deosebită, în paginile revistei, înregistrându-se în total 18 apariţii cu fotografi şi cu texte adecvate, astfel: Socaciu şi Precop de câte cinci ori fiecare, Ţigănescu, Bordeianu şi cu Viforeanu de câte două ori; Prelipceanu şi Precul câte o dată. În ceea ce priveşte felul şi conţinutul materialelor publicate, după cum era de aşteptat între ele predomină articolele biografice şi autobiografice, evocările şi amintirile din liceu şi locurile natale, glumele şi poeziile. Acestea din urmă aproape că nu lipsesc din nici un număr. Glumele şi unele vorbe de duh se ridică la aproape o sută, în total. La poezii pe primul loc se află Ovidiu Chelaru cu 22 de titluri, urmat de Faluţa Gherasim cu cinci titluri. În poezie şi-au „încercat norocul” şi alţi colegi, cum sunt: Titi Mihăescu, Mitică Balan, Ifrim Popescu şi Radu Popovici (ambii cu poezii satirice), precum şi Nuţa Olaru. La capitolul amintiri, cele mai multe s-au concentrat asupra lui Mircea Irimescu, peste 15 la număr, scrise de Mitică Balan, Nicu Pomohaci, Costică Nichiteanu, Ifrim Popescu şi Duţa Costea. De câţiva ani, pe lângă glumele menite să ne înveselească viaţa, urmând sfaturile regretatului Bogdan Cupceancu, în revista noastră au fost publicate mai multe materiale referitoare la combaterea îmbătrânirii premature şi prelungirea vieţii pe baza unor principii sănătoase, materiale semnate de Mitică Balan şi Duţu Slimac. În alt sens, între materialele evocatoare ale ţinuturilor natale, semnalăm cele scrise de Titi Mihăescu, Nicolai Pomohaci şi Mitică Balan privind Vicovul şi Marginea.

Page 102: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

98

În zece ani de apariţie, în cele 30 de numere ale revistei INFO 50, au fost publicate 300 de materiale dintre care 200 semnate şi 100 nesemnate, revenind cam zece materiale pe fiecare număr. La întocmirea acestui scurt bilanţ putem anunţa cu satisfacţie că la naşterea şi menţinerea în viaţă a acestei reviste, neînscrisă în analele statului, dar adânc încrustată în sufletele noastre, şi-au adus contribuţie aproape toţi colegii promoţiei 1950 şi nu numai. Animatorul acestei publicaţii a fost, este şi va fi colegul Adrian Slimac, cel care a scris la fiecare număr cel puţin câte un editorial, semnând şi alte 46 de materiale redacţionale, dar şi altele, totalizând aproape 100 de articole. Dar să vedem, în continuare contribuţia celorlalţi colegi la editarea revistei INFO 50. Aceasta se prezintă după cum urmează. Balan 41 articole, Mihăescu 30, Ovidiu Chelaru 23, Pomohaci 11, Nichiteanu 6, Popescu Ifrim 5, Vataman 3, Lungu Arcadie, Lungu Ştefan, Danciu, şi Zelenin câte două, iar Moisiuc, Coroamă, Grămadă, Popovici, Prelipceanu, Ştefanciuc, Rotaru şi Wächter Manfred câte unul. O contribuţie aparte au avut-o şi fetele, după cum urmează: Nuţa Olaru cu şase articole, Faluţa Gherasim cu cinci, Duţa Costea cu patru, Rodica Hâncu şi Felicia Cuciureac cu câte două. Recapitulând, constatăm că foarte puţini colegi nu au participat direct la editarea revistei INFO 50. Ştim că unii nu se află în ţară, iar alţii sunt suferinzi. Aşa că în spiritul toleranţei creştine putem să spunem că au vrut, dar n-au putut. Înainte de încheiere se cuvine să adresăm cuvinte de mulţumire redacţiei INFO 50, cea care încălcând prerogativele guvernamentale cu privire la un eventual cumul de funcţii, a efectuat munca redacţională de editare, corectare, tipărire şi difuzare, numai ca să menţină, cu sprijinul colaboratorilor, pe linia de plutire această revistuţă atât de dragă nouă, celor care facem parte din promoţia 1950. Concluzia finală ne îndreptăţeşte să afirmăm că revista de uz intern INFO 50, în ciuda tuturor dificultăţilor înregistrează la capătul celor zece ani de apariţie, un bilanţ pozitiv, deoarece şi-a îndeplinit cu bine rolul său de liant sufletesc între componenţii promoţiei 1950, care ar putea fi supranumiţi de unii şi „promoţia de aur”

Colegul Ovidiu Chelaru, prezintă de asemenea un articolul publicat în nr. 32/2010, cu titlul:’ „Remember INFO50”, în care face bilanţul revistei la zece ani de la lansare şi anume:

„Anul acesta se împlinesc 10 ani de la apariţia primului număr INFO 50. Cu mult şarm şi iscusinţă, INFO 50 a atras în timp mulţi colegi de generaţie şi nu numai, să-şi aştearnă gândurile, amintirile şi nostalgiile în cuprinsul revistei, unică în felul ei, sub cupola, oblăduirea şi destinul obcinilor Bucovinei şi a Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”.Prilej de bilanţ şi nu numai.

În paginile revistei poţi citi ca într-o oglindă, cu multă plăcere, dragoste şi emoţie, un carusel de secvenţe, întâmplări şi episoade ce pun în lumină în mod deosebit viaţa noastră de liceeni din perioada 1942–1950. Deşi ruginite de patima vremii, toate aceste consemnări sunt şi astăzi adevărate capodopere adolescentine, trăite şi savurate pe băncile şcolii, sub bagheta magică a unor profesori eminenţi, dintre care voi aminti pe Socaciu, Bordeianu, Galan, Prelipceanu, Ţigănescu, Precop, Torouţ, Grămadă şi Viforeanu. Ultimi trei au avut onoarea şi satisfacţia de a ocupa şi fotoliul de director al liceului. Nu poţi trece cu vederea şi să nu rămâi fascinat de valoarea intrinsecă a unor articole scrise în timp de uni colegi şi imortalizate în cuprinsul revistei. Pentru a nu cădea în derizoriu, rog să-mi permiteţi a enumera câteva nume şi talente autentice de scriitori. Dimitrie Balan, un coleg cu o frumoasă şi bogată experienţă redacţională, avid de istorie şi inedit, în consemnările sale ne surprinde de fiecare dată cu noi situaţii statistice relevante ce te obligă să-i citeşti rândurile cu interes şi pasiune , din care desprindem un noian de învăţăminte .De exemplu, în articolul său din INFO 50 nr.30 intitulat „Am îmbătrânit, ce-i de făcut”. Aşa dar, să luăm aminte de acele sfaturi. Pe cale de consecinţă, noi, ultimii mohicani ai generaţiei50, prezenţi la acest jubileu, prin rezervare şi conservare de timp şi capacitate biologică, avem tot dreptul să sperăm şi la alte întâlniri anuale, cel puţin 5–10 ani de-aici înainte .Aceste îndemnuri şi optimism sunt reiterate de acelaşi Mitică Balan şi în articolul „Să ne bucurăm de viaţă” din nr.27/2009. Nicolai Pomohaci, un scriitor autentic, s-a remarcat şi consacrat prin numeroase publicaţii de specialitate şi beletristică. În ultimul său articol din revista nr. 30/2010, intitulat „Balurile de altă dată”, cu iscusinţa şi cu talentul de prozator, ne întinereşte pe toţi cu cel puţin jumătate de veac.

Page 103: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

99

Chiar dacă inima, picioarele şi oglinda sunt potrivnice, mintea şi gândurile noastre sunt aceleaşi mereu tinere, dispuse oricând, fie şi-n vis, să intre în hora balurilor de altă dată cu regine şi feţi frumoşi. În timp ce la Marginea , aşa cum ne precizează colegul Culai, în noaptea balului se alegeau două missuri: regina balului şi prinţesa balului, la Badeuţi, în aceeaşi perioadă, se alegeau trei missuri: regina balului, regina frumuseţii şi regina zorilor. Ce viaţă! O,tempora! O mores!. Unde eşti tu tinereţe / Cu iubirea ta cu tot,/ Plină-n vremuri de tandreţe / Cât în inimă socot. Constantin Mihăescu. un alt condeier erudit, plin de umor şi talent, chiar dacă, din motive obiective, Tit nu a onorat ultimele întruniri anuale, frumoasele sale articole apărute în revistă, certifică din plin o vie şi fermecătoare prezenţă livrească în mijlocul colegilor de generaţie. În nr. 28 al revistei, intitulat „Vicovul de Jos acum şi altă dată”, autorul face trimitere la vatra natală, ne înfăţişează adevărata splendoare a Bucovinei, ca fiind un plai mirific, binecuvântat de Dumnezeu. Nici nota de umor şi de satiră nu lipseşte din pana lui Titi, care dovedeşte a fi un fin observator al vieţii noastre sociale, prea încercată adeseori de convulsii, mită, fraudă şi minciună. Colegul Adrian Slimac, este prezent în fiecare număr prin cel puţin 2–3 articole, la care se adaugă nelipsitul editorial de pe prima pagină. Temele abordate îmbracă o haină cât mai diversă, începând cu întâmplări picante din perioada liceului şi continuând cu note de călătorie, filozofie, istorie şi multe altele. Ceea ce am remarcat la autor este optimismul debordant ce-i călăuzeşte paşii vieţii, a cărei sevă încearcă să ne-o transmită şi nouă. In nr. 29/2009 scrie articolul „Gânduri”unde menţionează: „Bătrâneţea este boala bărbaţilor proşti şi a femeilor urâte. Pentru oameni cu minte şi femeile frumoase bătrâneţea nu există ! Celui cu minte şi femeilor frumoase nu le este permis să îmbătrânească. Mintea şi frumuseţea se schimbă cu timpul, însă nu pier !”.Dar nu numai atât, tuturor colegilor dispăruţi prin moarte, INFO 50 le-a rezervat spaţii ample în revistă, făcându-le o corectă radiografie a vieţii lor, astfel încât şi acolo, sus în ceruri, să se bucure de atenţia şi preţuirea colegilor în viaţă. În ultimii şase ani, respectiv 2004–2010, încă nouă colegi de generaţie şi-au făcut prezenţa în coloanele revistei cu subiecte nu mai puţin importante şi atractive. Aceştia sunt: Constantin Nichiteanu, Radu Vataman, Vasile V. Olariu, Ifrim Popescu, Danciu Grigore, Ovidiu Chelaru, precum şi colegele Agripina Nicolau-Olaru, Felicia Costea-Cuciureac şi Faluţa Gherasim-Işoveanuu”

Page 104: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

100

II, Meşteri ai condeiului din Promoţia anului 1950. Activitatea editorială a Promoţiei anului 1950 s-a realizat şi prin aceea că uni colegi şi colege, fiind meşteri ai condeiului , au scris: monografii, memorii, amintiri din copilărie, tradiţii şi obiceiuri din ţinuturile natale, portrete de profesori şi colegi, năravuri electorale, iubirea faţă de animale, meditaţii filozofice, virtuţii ale picturii, poezii, definiţii; glume; glumiţe cu Bulă;.bancuri bestiale ş.m.a. . În continuare,îi vom prezenta în ordine alfabetică, pentru a nu afecta orgoliile acestor meşteri ai condeiului 1. Balan Dimitrie, declară că: „eu scriu de când mă ştiu Este suficient să arăt că în ultimii 20 de ani de activitate profesională am fost redactor de carte la editura Ministerului de Interne aşa că scrisul pentru mine a devenit o deprindere cotidiană. Mai adaug că pe când eram student am lucrat timp de trei ani ca traducător în redacţia ziarului „Scânteia tineretului”

N.B. Această deprindere cotidiană, este continuată şi după ieşirea la pensie prin activitatea sa prodigioasă, în cadrul redacţiei revistei INFO 50. unde a scris reportaje din toate domeniile activităţii promoţie noastre În acest sens a scris următoarele reportaje:Mândri feciori, Poreclele colegilor, Şi pe mămăligă, Ora de dirigenţie, Dirigenţie cu Colonelul, Lecţia de rusă, .La ochiuri, Ei şi ce…?, La ora de istorie, La podea, Vacanţa mare la internat, În internat, Calea Bogdan Vodă, Oglinda clasei, Zicale şi butade şcolăreşti, Alunecând pe-o rază, Cu profesorul în frunte, Norocul nostru, Scrisoare către colege şi colegi(scrisă împreună cu Adrian Slimac), Ce bine ne cunoaştem noi doi, La cireşe cu Traian Ciobâcă, Amintiri cu Mircea Irimescu- vizită inopinată la Negostina, Amintiri cu Mircea Irimescu- o întâlnire de neuitat şi Noaptea la fântână, O scrisoare întreruptă, Amintiri cu Mircea Irimescu- se dărâmă soba, .Să nu uităm trandafiri, Monolog Hazliu, oarecum fistichiu, mai mult sau mai puţin indiscret, Şcoala Mărgineană, Vatra Natală, Secvenţe Mărginene, Septuagenari consacraţi, Aniversara 2008 prizonier al propriei neputinţe, D-Dr. Penteleiciuc Dragoş, Să ne bucurăm de viaţă, Constatări între două întâlniri, Amintiri cu Mircea Irimescu(4)- Dincolo de Mănăstire, Ce nu am spus la întâlnire, Amintiri cu Mircea; Irimescu(4)- Ultima dată, Am îmbătrânit - ce-i de făcut?, Un bilanţ pozitiv;.Spre a 70-a Aniversar, Colegi meşteri ai condeiului, Olărean Dumitru, Chirilă Pantelimon, Caracteristicile promoţiei 1950LEH, Răsfoind revista noastră(1). 2. Cârciu Nicolai, , şi-a scris curriculum vitae 3. Chelaru Ovidiu, după pensionare, în 1998, dând curs „unei mai vechi pasiuni, ce vine din vremuri adolescentine”(aşa cum singur se exprimă), s-a apucat de scris:Remember(versuri) .Aniversare;.Ouă roşii;.Anii de Liceu;.Autoprezentare;.Aniversarea 2007;.Întâlnire; (versuri); .Turnuri (versuri);.cântec de seară;. Sita vremii;.Liantul clasei(versuri);.Despărţire de Dragoş Penteleiciuc; (versuri);. Pragul părintesc (versuri);.Mărţişorul;Umbrele trecutului (versuri);. Ziua se aproprie(versuri);.Închin (versuri);.Trecut-au anii(versuri);.Când puterile te lasă (versuri);. Tot mai puţini(versuri);.Sita vremii(versuri);.Ca o boare(versuri);.Cu îngerii de lumină (versuri);.La ceaşca de cafea(versuri);.Rădăuţi, oraş de suflet (versuri);.Mănăstirea Bogdana (versuri) Catedrala din Rădăuţi(versuri);.Remember INFO 50, Jubileu (versuri) ;. Crăciunul (versuri) .Colbul stelelor(versuri);.Obrazul timpului(versuri);.Ninge liniştit şi tandru (versuri) ;. Fulguiri de vremi (versuri); În aducere aminte(versuri);Din pleiada lui „50” (versuri);.În stele şi în nouri (versuri). În afară de cele scrise în revista INFO 50 şi menţionate mai sus, a publicat ,până în prezent (2011) 17 cărţi, din care:11 volume de poezie(Regăsire -.2002; Lumini şi umbre-2004; Lacrimi în ploaie—2005; Tangoul vieţii-2006; Troiene în uitare-2006; Fulgi de nea ţ2007, Cu îngeri de lumini-2008; Parfum de gânduri-2009; Sita vremi-2011; Flori de toamnă-2011; Colţul stelelor-2011); 2 volume de stihuri religioase(Candela -2004; Sfinte straie-2010); 3 volum de memorii(Pe drumul vieţii-2004; Leagăn şi vise-2007; Rădăcini de familie);şi o monografie piscicolă(Oameni şi locuri 2005) 4. Coroamă Traian, a scris, America - visul adolescenţei 5. Danciu Grigore, a scris Colonelul Precul, şi De ce Mircea Mohor ?; 6. Grămadă Mircea, a scris Eliminaţi…cu suspendare;şi Lunga vară fierbinte;. 7. Lungu Arcadie, a scris Amintiri şi Student-minier în Siberia;. 8. Lungu Ştefan, a scris:Cărăbuşi;.

Page 105: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

101

9. Mihăescu C-tin, a scris: Sub castan; O zi de odihnă;.Teza cu bucluc;.Emoţii la final; Poate !!!!;.Amintiri despre colegul nostru;.Revederea; A fost odată MIRCEA Hulubaş;.Dascăl cu suflet de poet;.Lumina amintirii;.În amintirea unui coleg şi prieten;.Chemare;.Feerie de iarnă; Saltul;.Spovedanie;.Canada văzută de Titi;.Bucurii de vacanţă;. Nişte gânduri cu alean pentru Mitică Balan;.Vicovul de Jos. Acum şi altă dată;.Manitoulin;.Iarna pe uliţă;.Despre iubirea pentru animale;Icoana:.Caliuha;.Evacuare forţată;. 10, Moisiuc Vasile, şi-a prezentat , Curriculum vitae;. 11, Nichiteanu C-tin, a scris Capcana;.Amintiri şcolare; Amintiri din internat;.Ing. Hapciuc Constantin;.Aduceri aminte şi Calvarul evacuări;. 12, Olariu V,Vasile, a scris Elev în clasele B(1942–1950); Vacanţa de elev LEH(1943–1949) şi Popescu Ifrim 13, Olărean Dumitru, şi-a prezentat , Curriculum vitae;. 14, Pomohaci Nicolai a scris: La cinema;.Războaiele Punice;.La Paştele cailor; Ghiocul; Profesorul Pintea Socaciu(elevii au nevoie de un model);.Pariul;.Prietenul la nevoie se cunoaşte; La târg;.Balurile de altă dată;.Ljubliana; Spaţiile verzi din Rădăuţi; În afară de cele scrise în revista INFO 50 şi menţionate mai sus, a publicat ,până în prezent 3 volume, „Din viaţa unui universitar”şi ,„Note de călătorie” 15, Popescu Ifrim, a scris: Nicolai Pomohaci. Balada pensionarului capricios;.Prof. Pantelimon Socaciu–dascăl şi coleg;.Gheorghe Rusşindilaru şi Culai Pomohaci;. 16, Popovici Radu, a scris Realitatea pensionarului nevoiaş, ,parodie 17. Prelipceanu Vasile, şi-a prezentat Curriculum vitae;. 18, Rotaru Ştefan, a scris Aniversarea „Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina” la 145 de ani de la înfiinţare; Jubileul Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuţi, ridicată în amintirea Marii Uniri din 1918; ;.Comunitatea română din Cernăuţi. În afară de cele scrise în revista INFO 50 şi menţionate mai sus, a scris: „Învăţământul primar din Bucovina - Repere şi consideraţiuni istorice” cu ocazia sărbătoririi a unui veac de existenţă a Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Rădăuţi(1908–2008), iar la Cernăuţi, a publicat ca coautor: „Candela Memoriei”(2010), „Lacrima trecutului”(2011) şi „Martirii satului Mahala”(2012) în memoria victimelor terorii bolşevice în Nordul Bucovinei. 19, Slimac Adrian, scrie de-regulă, Editorialul la fie care număr al revistei, În afară de aceste editoriale, a mai scris următoarele: Sacul cu amintiri - Primăvara 1948; Şcoala de Taroc; Noutăţi din Rădăuţi; Aniversările noastre; A 52-a Aniversare; Aduceri aminte; Dragoş Penteleiciuc; Mircea Buzilă. Constantin Nichiteanu; Vasile Ştefanciuc; Arcadie Lungu; Bogdan Cupceancu; Radu Vataman; Aurelian Fluture; Constantin Mihăescu; Auto prezentarea-Adrian Slimac, Traian Coroamă; Ioan Chiraş (Niţă); Dumitru Olărean; Filmul Vlad Ţepeş - În scenariul lui Mircea Mohor; Scrisoare către colege şi colegi (scrisă împreună cu Dimitrie Balan); Mircea Baboi;.Replica la „Vacanţa de elev”; Pomohaci Nicolai; Traian Coroamă; Editorial după Aniversare; Bilanţul întrunirii aniversare; Gânduri; Nepolenizaţii; Timpul; Glume; Trenul din Rădăuţi; Prof. Vasile Precop; Întâlnire în Cişmigiu; Vizita la Rădăuţi; Ultima noastră întâlnire, Gicu; Danciu Grigore; Scrisorile lui Florin; Vorbe la taifasurile întâlnirii; Ghighi Pascariu; Aniversare 2007; Dorul de Obcinile Bucovinei, Cupceancu Bogdan – Nicolae; Antiîmbătrânirea, între speranţă şi realitate –Dialog cu Dr. Bogdan Cupceancu; Liviu Hulubaş; Mirăuţă Orest; Pelerin la locurile sfinte(1); Pelerin la locurile sfinte(2); Pelerin la locurile sfinte(3); Solcan Aurel; Zodia Ciumei; La mulţi ani; Mănăstirea Apocalipsei; Gânduri Miercurişoare; Mărţişorul; Remember profesori; Principii de viaţă; Remember colegi; Ocupaţia Rusească; .Alaci Ştefan; Trecerea graniţei clandestin; Un bucovinean refugiat; Vataman Radu. Colegul Slimac Adrian a scris o treime din cele aproximativ 300 materiale publicate în revista noastră, INFO 50, iar din cele aproape 200 de pagini tipărite, jumătate îi aparţin. Acest senior-editor ,face de toate la o redacţie care de fapt nu există, dar funcţionează datorită străduinţelor acestuia. . 20, Vataman Radu, a scris Repta Octavian;.Drumuri Paralele; şi Viaţa la 80 de ani. 21, Wächter M.Moses, a trimis o scrisoare având titlul: Stimaţi colegi ai promoţiei 1950. 22, Zelenin Grigore, a scris Impresii din Australia;. Adelaide- un oraş al contrastelor.

Page 106: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

102

Aceşti 22 de meşteri ai condeiului din cadrul Promoţiei 50 a liceului„Eudoxiu Hurmuzachi” ce au scris în revista promoţiei, INFO 50, reprezintă 36,7% din totalul promoţiei, În afară de colegii noştri de promoţie, în revista INFO 50 au mai scris:

Colegele de promoţie de la Liceul „Elisabeta Doamnă” şi anume: 1. Costea Ariadna, alias Duţa-Cioată care a scris,Scrisoare către colegi; Profesorul nostru;şi Silvia Rebenciuc;. 2. Cuciureac .Felicia, alias Costea ,a scris Emilia Ghiniţă - Joiţa;. 3, Gherasim Faluţa, alias Işoveanu, a scris: Dragele mele colege;. O idilă oarecare (versuri);.Hristos a înviat (versuri), Ave Tibi Madona(versuri);.S-a mai stins o Steluţă; şi Hristos a înviat(versuri);. 4, Hâncu Rodica, alias Golescu, a scris „Gânduri pentru Mili” şi „Seara de Moş Crăciun” (versuri);. 5, Ghiniţă Emilia, alias Joiţa a scris „Noul virus”;. 6, Olaru Agripina, alias Nicolau, a scris Ora de limba română;.Scrisoare de la Nuţa;.Să nu regreţi(versuri);.Directoarea Constanţa Georgescu=Mihai Viteazul;.Amintiri …Amintiri;şi Nuţa - Amintiri;. Copiii sau soţiile colegilor noştri, şi anume: 1. Sfîrnaciuc Emilia, fiica lui Ioan Sfîrnaciuc, a scris Curriculum vitae a tatălui ei. 2, Georgescu Cristina, fiica lui Hrişcă Olimpiu a scris Curriculum vitae;a tatălui ei. 3, Cârmaciu Lidia, oţia lui Cârmaciu Dragoş.;a scris Curriculum vitae; a soţului ei. Alte persoane şi anume:

1. Prof. Vasile Bâtă, a prezentat. Curriculum vitae, a Prof. Pantelimon Socaciu. 2. Prof. Vasile Bâtă, a prezentat. Curriculum vitae, a Prof.Amuliu Bordeianu. 3. Prof. Gavril Crăciun, a prezentat. Curriculum vitae a Prof.Erast Viforeanu. 4. Prof.Vasile Precop, a prezentat. Curriculum vitae a Prof.Pantelimon Socaciu. 5. Prof.Vasile Precop, a prezentat articolul Caracterul romanic al limbi române. 6. Prof.Vasile Ţigănescu, a prezentat Un drum şi multe nădejdii, un fragment din

romanul, „Refugiaţii” În concluzie, aşa cum spune Dimitrie Balan în articolul său din nr., 35/2010, intitulat „Un bilanţ pozitiv” „la întocmirea acestui scurt bilanţ putem anunţa cu satisfacţie că la naştere şi menţinerea în viaţă a acestei reviste, neînscrisă în analele statului, dar adânc încrustată în sufletele noastre, şi-au adus contribuţie aproape toţi colegii promoţiei 1950 şi nu numai”.

N.B. Din avalanşa de articole scrise de meşterii condeiului, în afară de cele care au fost menţionate deja în capitolele de mai sus, în funcţie de tematica respectivă, unele din ele le vom reda în continuare. după cum urmează: „Primăvara 1948”, scrisă de Adrian Slimac, în nr.2/2001în care descrie nişte „isprăvi” făcute în anul 1948, şi anume: Datorită „isprăvilor” făcute cu „autori necunoscuţi” întreaga clasă VI B din Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” a fost pedepsită în anul 1948 să se tundă „zero”. Fotografia alăturată înfăţişează numai o parte din elevii clasei noastre, înainte de a merge la frizer. Poza este făcută în faţa sălii de gimnastică,a liceului. Această întâmplare demonstrează faptul că între toţi colegii exista o deplină înţelegere şi solidaritate.” Fotografia reprezintă în rândul de sus, pe colegii:Penteleciuc Dragoş,Olariu V.Vasile, Coroamă Traian, Ciupea Dumitru, Prelipceanu Vasile, Rotaru Ştefan, Popescu Ifrim, Schönblum Solomon, Slimac Adrian şi Zelenin Grigore iar în rândul de jos, pe colegii:Vataman Radu, Pomohaci Nicolae, Panciuc Liviu, Olărean Dumitru şi Rusşindilaru Gheorghe.” N.B. Fotografia este redată în Partea a V-a,, capitolul III, intitulat „Cronica promoţiei în imagini fotografice. „Şcoala de taroc”, scrisă de Adrian Slimac, în nr.2/2001 în care descrie această pasiune de atunci a colegilor,astfel: „Jocul de taroc nu presupune numai să ai noroc, dar să foloseşti în mod inteligent şi logic elemente de tactică şi strategie adecvată faţă de stilul de joc al partenerilor. În ultimi ani de liceu mulţi dintre colegii noştri au învăţat acest joc, fără ca el să fie predat de către profesori. În acest timp era o „modă” ca pentru orice fapt cât de mic, să primeşti o eliminare pe o z

Page 107: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

103

, două, trei sau chiar pe o săptămână. Modul de petrecere a timpului era binecunoscut de către toţi: se venea la şcoală, dar prezenţa era în tribuna stadionului, acolo unde era şcoala de taroc. De ce era utilizat acest mod de petrecere a timpului şi nu altul ? Cel mai uşor lucru era să se încingă o partidă de fotbal, însă aceasta era greu de făcut din cauza greutăţilor financiare pentru închirierea mingii de la Dl. Tărâţă, administratorul stadionului, dar mai ales faptul că puteai fi lesne văzut de către profesori din cancelaria şcolii” „Aduceri aminte”, scrisă de Adrian Slimac, în nr.,4/2001, în care prezintă:„Erau acele vremuri din timpul adolescenţii noastre. Cu toţii eram nişte copii setoşi de lucruri noi şi mai ales de tot ce era frumos şi interesant. Atunci, după grozăviile şi după nemiloşii ani de secetă, cu toţii ne doream să avem o viaţă mai bună şi lipsită de griji. Singura speranţă, mai ales a părinţilor noştri, era învăţătura pentru care nu trebuia să se precupeţească nici un efort, nici o cheltuială. Din aceste considerente ne-am adunat cu toţi la Liceul din Rădăuţi, o instituţie de tradiţie şi cu bune rezultate. La apelul făcut în fiecare zi puteai să-ţi dai seama de originea diversă a elevilor, întrucât nu toţi erau îmbrăcaţi „nemţeşte”, iar foarte mulţi erau în straie ţărăneşti. Nu mai vorbim că pe timp de iarnă erau destui cei care întârziau, întrucât veneau zilnic pe jos la şcoală de la Volovăţ, Horodnic, Frătăuţi, deci de la aproape 10 km. iar cei de la internat veneau cu sumanul pe spate, în culţuni şi cu saboţi. Întârzierile erau datorate de starea timpului, întrucât chiar şi pe viscol puternic trebuia să vii la şcoală. Dacă ne amintim de vremea de iarnă, în această zonă ea era mult mai aspră ca în alte părţi şi acum avem o nostalgie faţă de săniile trase de cai cu clopoţei, a jocurilor noastre cu zăpadă şi a săniuşului, care cel mai plăcut era pe Dealul Crucii. Nu putem să uităm nici gheţuşul de pe aleea de intrare în liceu, pe care până şi regretatul prof. Ţigănescu nu pregeta să se dea, atunci când venea la şcoală. Nu numai sezonul de iarnă era timpul nostru preferat, mai ales că celelalte anotimpuri ne asigurau condiţii prielnice pentru a ne cheltui surplusul nostru de energie. Peste drum de liceu era stadionul oraşului, unde ne petreceam nu numai pauzele, până întârziam de la ore, dar şi mult timp după terminarea cursurilor. Un alt loc preferat de noi era centrul oraşului din parcul de la Gara Mică şi cel de lângă Catedrală, respectiv de la Goraş. Aici cred că nu există loc şi mai ales bancă necunoscută nouă, în care să ne întâlnim sau să ne adunăm pentru taifas. Locul era de un pitoresc aparte, întrucât pe aici treceau şi mai ales opreau, trenurile a căror linii taie oraşul în două. De aici se putea vedea toată lumea care venea sau se plimba în centrul oraşului, dar era şi locul nostru de întâlnire cu colegele noastre, precum şi locul punerii la cale a şotiilor. Pentru că am ajuns la capitolul şotii, putem să spunem că generaţia noastră a fost una care mereu avea ceva nou în modul său de comportare. Astfel, în timpul clasei a V-a (1946/1947) era moda armelor rămase după război şi a fascicolelor de aventuri („Doxurile”). Fiecare dorea să aibă un pistol adevărat, pe care şi-l putea cumpăra după ce îl proba la un tir în gardul stadionului (ce inconştienţă !). Cred că încă nu s-a uitat vestitul proces din oraş pe această temă. Norocul a fost cu tatăl lui Zelenin, judecătorul procesului care a dat sentinţă de achitare. În anul următor (în clasa a VI-a )am avut alte trăsnăi: moda copiatului, pentru care unii au inventat diferite dispozitive montate sub bancă, dar văzute la un moment dat de „Spitz”atunci când femeia de serviciu făcea curăţenie şi răsturna băncile. Tot pe atunci ni s-a tras să fim sancţionaţi cu tunderea la zero; în compensaţie, au început acţiunile de ripostă prin plecarea întregii clase de la unele ore. Ce să mai spunem, dacă am plecat cu toţii până şi la ora de igienă, ceea ce nu avea nici o raţiune. În anul 1948 ne-a prins Reforma învăţământului. La sfârşitul clasei a VI-a, erau mulţi colegi care intenţionau să treacă la clasa umană, iar profesorii de fizică şi matematică le-au dat medii de trecere cu condiţia să nu-i mai vadă în anul următor. Reforma învăţământului a desfiinţat însă clasele umane şi astfel ne-am trezit cu toţii în clasa a XI-a în acelaşi formaţii, spre disperarea unor profesori. Ultimul an de liceu (clasa a XII-a), a fost unul plin de năzbâtii, mai ales că fiecare trebuia să termine liceul fără „rămăşiţe”. Principalele probleme în acest sens se puneau la fizică şi matematică, neglijate de cei care doreau să urmeze secţia umană. Dacă la fizică „Spitz” era mult mai înţelegător cu noi, rămânea problema matematicii, unde au apărut probleme prin înlocuirea d-lui Deutch, plecat la cursuri, cu d-na Barbu. Doamna vroia să demonstreze că fetele la care ea era dirigintă ştiau mai multă matematică decât noi. Cred că ar putea rămâne de pomină întreaga noastră poveste cu reprogramarea tezei din semestrul II, întrucât de prima dată s-a copiat din plin. În seara precedentă a fost o anunţare generală, de la om la om, că a doua zi dimineaţă adunarea se va face pe terenul de lângă internat şi nu la ora de teză la matematică. Supărare mare pe doamna profesoară privind lipsa combatanţilor,

Page 108: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

104

dar se pare că în consiliul profesorilor am avut şi susţinători. Încheierea liceului, după bacalaureat, s-a făcut prin afişarea unei gazete de perete, cu caricaturi în special la adresa profesorilor noştri, pregătite din timp de talentatul nostru coleg Mircea Hulubaş.

Ar mai fi multe de povestit şi despre alte pozne ale noastre ca elevi, dar cu regret, aici se încheie spaţiul disponibil”. „Reîntâlnire, scrisă de Ştefan Lungu, în, nr.,8/2003 în care prezintă următoarele:„În vara anului 2002, cam după coptul cireşilor, într-o dimineaţă când încă nu începuse arşiţa, stăteam în curte sub o boltă de viţă de vie şi meditam ca un oriental, cu privirea în van. Era bine, tihnă şi mă simţeam foarte bine dispus. Tocmai se terminase cearta dintre cocoşul meu şi găinile din curte, care nu ştiu ce aveau de împărţit, cred că pe motive de sex sau ştiu eu ce alte oportunităţi.

Scurt, că se aude un zgomot la poartă: când acolo ce să vezi, apare un cetăţean scund, grăsuţ şi cu un buchet de flori în mână. Pentru un moment nu l-am cunoscu, dar când mă uit mai atent îmi dau seama că în faţa mea se află venerabilul „Katiuşa”, natural, mai maturizat la faţă(bogdaproste, are şi 70 de ani) şi cu pasul apăsat şi cu braţele larg deschise ca un hultan se repede la mine. Ne cuprindem în braţe şi-mi aplică pe obraji două pupături ca la strânsură la Grăniceşti. După întrebările protocolare: Ce mai faci măi „Katiuşa”?- Ce mai faci măi „Zdring”?, începem să depănăm duioase aduceri aminte din anii de liceu, căci Dl. „Katiuşa” a fost coleg cu mine în A şi stătea în banca 1, lângă geam. Ne-am reamintit toate ghiduşiile care le făceau fie Irimescu Mircea, fie Hulubaş, sau Pârşovici(Irimescu C-tin). Eu, cum sunt răulean din fire, nu m-am putut abţine şi i-am spus: Măi, „Katiuşa”, îţi mai aduci aminte ce-ai păţit într-o oră de istorie cu moş Torouţ, directorul?. Înainte de ora de istorie, în pauză, Mircea făcuse o verificare a pomătului din curtea liceului pe care îl „recolta” Dl director, că în aceea vreme avea locuinţa în incinta liceului, în aripa din spre internat. La terminarea pauzei, Mircea, alias „Katiuşa” apare în clasă cu sânul plin de mere şi cu gesturi „aristocratice” le împarte pe la cunoscuţi. În timpul în care Mircea era mai darnic, apare Torouţ şi-l surprinde cu mâna în sân( unde îşi ţinea comoara), voind să-mi dea şi mie un măr. Gestul lui a aprins scânteia şi moş Torouţ şi dat drumul: „Măi golănoiului, nu ştiam eu cine îmi prăduieşte mie pomătul. În fine, l-am depistat, că ce se naşte din pisică tot şoareci mănâncă De altfel şi frăţâni-tu a vrut să-mi ia directoratul dar nu i-a mers!. Drăguţă,(continuă Torouţ) în felul acesta de-ai fi nu ajungi departe o să rămâi toată viaţa un golainer”

Şi uite că Mircea alias „Katiuşa”, a ajuns doctor şi încă în Germania. Aşa se scrie istoria …unei reîntâlniri după mulţi ani” „Capcana”,scrisă de Nichiteanu C-tin,în nr.,10/2003 pe care o descrie astfel: „Revăd cu emoţie o fotografe, îngălbenită de vreme, din care mă priveşte un băieţel tuns scurt, îmbrăcat în costum naţional specific zonei. Acesta-i subsemnatul din anul 1943, aveam 12 ani şi eram în clasa a II-a de liceu. Pieptăraşul pe care-l purtam a fost atunci martor mut al unei întâmplări din viaţa mea de şcolar, urmare a participării la o acţiune banală, cu urmări neprevăzute.

Liceul avea la dispoziţia elevilor o bibliotecă bogată şi interesantă. Pentru a alege cărţile dorite, pe coridorul liceului de la parter erau afişate tabele cu inventarul bibliotecii. Într-o zi, consultând listele cu cărţi, împreună cu alţi colegi, notam cele solicitate pe un bilet, pentru a-l preda bibliotecarului. Spre deosebire de altă dată, când făceam acest lucru într-o poziţie incomodă pe sticla verticală a tabelelor, atunci am aşezat hârtia şi am scris pe noul mobilier aşezat chiar sub listele cu cărţi, parcă anume pentru noi, fără a bănui în ce capcană am intrat. După primirea cărţilor, printre care îmi amintesc de Iliada atribuită lui Homer, în traducerea lui George Mumu, dornici de lectură, ne-am deplasat la internat. A doua zi , când ne-am prezentat la ore, ne-a aşteptat o surpriză neplăcută Toţi cei care am procedat la fel, am fost implicaţi într-un mare scanda.. Personal, directorul liceului, Valerian Torouţiu, ne-a identificat după numele imprimat ca la indigou pe tăblia lustruită a catedrelor. După o aspră admonestare verbală, ne-a obligat să plătim recondiţionarea acestora, stabilindu-ne suma de 100 de lei de persoană. Explicându-le părinţilor în ce încurcătură am intrat, aceştia mi-au dat banii necesari, pe care i-am pus în buzunarul interior al pieptarului ce-l purtam În ziua următoare intenţionam să-i predau la secretariat, după terminarea programului şcolar. Ultima oră era gimnastica, pe care o făceam cu dl-profesor Urmă, în sala special amenajată, într-o clădire separată din curtea liceului”.

N.B. clădirea este şi acum, dar folosită ca magazie, fiind construită o sală modernă

Page 109: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

105

„După ce am lăsat hainele pe cuierul vestiarului, în ţinuta acceptată de profesor, am intrat în sală şi ne-am aliniat pentru exerciţiu. La terminarea orei, echipându-mă, am constatat că banii lăsaţi în buzunar au dispărut, dar nu m-am plâns la nimeni. Nu am avut curajul să cer alţi bani de acasă, dar am avut norocul de a termina anul şcolar fără somaţia de plată a contribuţiei stabilite. În final pot spune că personal nu am fost păgubit ci numai liceul ţinând cont de pierderile din timpul evacuării cauzate de război, suma neîncasată a fost insignifiantă. Nu-mi amintesc, ce-au făcut ceilalţi colegi.”

N.B. Rotaru Ştefan, confirmă acest episod, deoarece şi el a scris bileţelul pentru bibliotecă , Şi el a primit aspra admonestare verbală a directorului şi taxarea cu 100 lei, pentru a fi recondiţionată suprafaţa de furnir a meselor. Menţionez că în timpul verii liceul a fost dotat cu mese pentru a înlocui tradiţionalele catedre,masive, precum şi cu bănci pentru două persoane cu pupitru şi scaune rabatabile, separate pentru fiecare elev, după modelul francez, cu intenţia de a înlocui , parţial băncile clasice şi masive, din dotarea liceului. Colegul Lungu Arcadie, redă şi el, acest episod în articolul său „Amintiri”, scris în nr. 10/2003

„Ei şi ce…? scrisă de Dimitrie Balan,,în, nr.,12/2004 pe care o explică astfel: „Oricât de captivantă ar fi orele de clasă, aproape că nu există elev care să nu se bucure atunci când sună de recreaţie. Şi profesorii, în marea lor majoritate, agreează răgazul oferit de programa şcolară. Pretutindeni există însă şi profesori care mai au încă ceva important de spus, tocmai în timpul pauzei .Am avut şi noi câţiva devoratori ai minutelor de recreaţie. Desigur că nu puteam protesta pe faţă. Sindicate nu erau, iar de greve nu ştiam. Singura formă revoluţionară era fuga de la ore (individuală ori colectivă). Dar cu respectarea pauzelor ce era de făcut?. S-a găsit totuşi o soluţie. După ce suna, dacă profesorul continua să expună lecţia nestingherit, un elev din fundul clasei, cu o voce scăzută, anunţa că: „A sunat!”,un altul îi dădea replica pe un ton persifiant: „Ei şi ce dac-a sunat”. În grabă, un al treilea lua decizia: „Stăm şi pauza!”. Acest schimb de replici produceau rumoare în clasă, iar profesorii în cauză, simţindu-se vizaţi, se retrăgeau spre cancelarie, lăsându-ne să profităm câteva minute de pauza dintre ore. După ştiinţa mea, autorii şi interpreţii acestei scurte scenete au fost cei trei Mircea: Irimescu, Hulubaş şi Buzilă. Cu timpul, au participat şi alţi colegi la scenetă. Important era să aibă,voci diferite şi să stea în locuri diferite ale clasei” „Ghiocul”, scrisă de Nicolai Pomohaci în, nr.,13/2004 pe care o explică astfel:„Cei cinci mărgineni terminasem cu bune examenul de bacalaureat şi începusem să ne gândim la concursul de admitere la facultate. În anii de şcoală primară, dar mai ales în liceu legasem o prietenie trainică. Cu un an înainte de terminarea liceului hotărâsem ce facultate să urmăm. Dar cum ? prima dată am făcut două bileţele. Pe primul scrisesem: „toţi în acelaşi centru universitar”, iar pe cel de-al doilea „fiecare în alt centru universitar”. Costică Hapciuc, care era mai în vârstă, a scos din căciulă biletul al doilea. În continuare, am decis cam la ce facultăţi am vrea să mergem şi am întocmit lista care cuprindea: Silvicultura, Agricultura, Horticultura, Mine, Politehnica, Drumuri şi Poduri. Eu am tras biletul cu Horticultura, facultatea care era numai în Bucureşti şi pe care o doream foarte mult. Dacă aş fi tras altă specialitate aş fi respectat hotărârea luată de noi toţi. Ca dovadă, colegul Olărean Dumitru a tras la sorţi agricultura, care era şi la Bucureşti şi am fi putut merge împreună, totuşi el a trebuit să meargă în alt oraş. Dacă sorţii au stabilit că fiecare să meargă în alt centru universitar, el a ales Clujul, unde a şi absolvit facultatea de Agricultură în anul 1954.

În ultima duminică, după masă, înainte de a pleca la concursul de admitere, ne-am permis un răgaz să ne plimbăm prin prund, unde era hora. Eram eu, Olărean Dumitru, Lungu Arcadie, Ilioi Viorica şi Chivici Ana. Când ne plimbam aşa în grup, ne apare în faţă o ţigancă, dornică să ne ghicească în ghioc. Se ţinea după noi, „pentru 5 lei vă spun tot viitorul”,repeta ea întruna. N-am de lucru şi-i spun că îi dau bani dacă îmi spune cum o cheamă pe prietena colegului Lungu Arcadie.. După ce îi dă lui Arcadie să ţină ghiocul, fără a sta pe gânduri, ţiganca îi spune că o cheamă Vivirica. „N-ai ghicit, îi spun eu. O cheamă Viorica”. „Tot una-i domnişorule, dar să ştii că nu e aleasa lui. El o să plece într-o ţară străină şi de acolo o să vină însurat” Am râs, ne-am distrat şi i-am dat ţigăncii cinci lei şi Arcadie încă cinci lei să scape de ea.

Arcadie Lungu reuşeşte la concursul de admitere şi intră student la Facultate la Petroşani. După anul I, este trimis la studii în U.R.S.S. la Sverdlovsk, de unde vine însurat cu o rusoaică cu care are doi copii şi trăiesc împreună şi azi la Gura Humorului”..

Page 110: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

106

„Dragele mele colege”, scris de colega Gherasim Faluţa alias Filomela Işoveanu, în revista noastră, nr. 13/2004, în amintirea anilor de liceu de la „Elisabete Doamnă”:„Mă răsucesc de la dreapta spre stânga în cincizeci şi patru de piruete ca să ajung în anii 1950. Pornesc de–acasă pe acelaşi drum ca altădată ca să ajung la Liceul „Elisabete Doamnă”: Sunt în faţa clasei a XII-a şi deschid uşa cu emoţie Şi ce văd? Patruzeci şi opt de chipuri superbe: blonde, brunete, şatene cu ochi vioi sau melancolici, unele plăpânde, altele mai plinuţe; acestea sunt colegele mele. Ochii îmi rămân pe cele din fundul clasei, mai înăltuţe: Rodica Hâncu, Mili Ghiniţă, Feldioara Zelinschi, Ţibu Margareta, Nuţa Olaru, Ţibu Domnica. Apoi ajung până la primele bănci, unde sunt stăpâne surorile Aurelia şi Glicheria Onica, Joltea Felicia, Nicolăică Viorica şi undeva pe aici şi eu.

Dacă aş putea să vă transform într-un buchet de flori ca să vă strâng la piept, spunându-vă cât de dor îmi este de voi!!. Ştiu că din acest buchet unele flori au dispărut dintre noi, pentru care aducem închinare şi iertare. Pentru cele care am mai rămas până în prezent, fie că suntem soţii, mame, bunici sau chiar străbunici, îl rog pe bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pentru fiecare zi pe care o mai parcurgem Vă iubesc scumpele mele iconiţe!! „A fost odată Mircea Hulubaş”, scris de Titi Mihăescu, în, nr. 14/2004:„Din nou, ca de atâtea ori şi din ce în ce mai des în ultima vreme, gânduri îmi pleacă pe firul amintirilor şi se opreşte, aşa cum bănuiţi, în oraşul iubit al adolescenţei noastre. Suntem în ultimii ani de liceu la „Eudoxiu Hurmuzachi”. Este zi de şcoală, după amiază, către seară. Tocmai s-au terminat cursurile. Îmi strâng repede lucrurile şi mă grăbesc să ajung în centru unde am ceva treburi. Ies pe poarta impozantă din capătul aleii din faţa intrării şi o iau grăbit în dreapta. Îl văd în faţă, la oarecare distanţă, mergând în aceeaşi direcţie. Pentru că îmi face plăcere compania lui, mă grăbesc să-l ajung din urmă. Are un mers ciudat. Parcă ar avea sub călcâie câte un resort care îl saltă picioarele, de parcă înaintea fiecărui pas ar vrea să facă întâi câte un salt. Dar în final se răzgândeşte şi păşeşte mai departe. Teribilism juvenil??. Tic banal devenit obişnuinţă?? Am fost prieteni, dar n-am înţeles nici o dată, Iar de întrebat nu l-am întreba. În sfârşi, îl ajung din urm. „Hei, salut!”. O faţă rotundă, brunetă, se întoarce spre mine. De sub sprâncenele puternic desenate, o pereche de ochi negre mă privesc şăgalnic Impresia că iar a copt ceva este întărită şi de un zâmbet abia încolţit în colţul gurii. „Ai mai scris ceva?, „Vrei să-ţi recit”?, „Bineînţeles , zii!

Şi începe să recite. Este o parodie după o poezie bine cunoscută a unui clasic. Şi ce simţ al umorului.! Câtă imaginaţie ! Ce talent autentic de versificator. Din când în când şi câte o referire mai picantă, chiar licenţioasă, aşa cum îi stă bine unei opere destinate, nu publicării, ci doar amuzamentului colegilor şi prietenilor. Iar Mircea nu-şi doreşte alt ceva. Îşi risipeşte talentul cu dezinvoltură, fiind încântat de amuzamentul nostru. Nici un clasic nu a scăpat fără o parodie. De la Eminescu, Coşbuc, Goga, până la Minulescu şi Bacovia, toţi au intrat în maşina de parodiat a lui Mircea. Dar Mircea Hulubaş şi-a etalat talentul şi pe alte planuri. Am mai aminti despre savuroasele lui caricaturi avându-i ca eroi pe colegii şi profesori, afişate la gazeta de perete a clasei, devenită, datorită lui, faimoasă în toată şcoala. În pauze era pelerinaj şi coadă în faţa gazetei pentru savurarea ultimei creaţii, în timp ce Mircea privea discret şi amuzat din bancă efectul realizat de poantele sale. Îmi mai amintesc cu nostalgie despre serile petrecute de noi doi în cămăruţa în care pregăteam decorul pentru piesa de teatru „O zi de odihnă”. Odată ne-a vizitat dirigintele, profesorul nostru de franceză Prelipceanu. Era în cămăruţă, atelier de creaţie, un fum de ţigară de îl tăiai cu cuţitul. Dar, văzând cu cât sârg lucram ca să terminăm decorul, nu ne-a făcut nici o observaţie. La terminarea liceului ne-am împrăştiat care încotro şi fiecare ne-am urmat propriul destin. Multă vreme nu am mai auzit nimic despre Mircea. Până când, pe la începutul anului 1980, un fost coleg m-a anunţat la telefon că Mircea Hulubaş a plecat în lumea umbrelor. Ne-am întâlnit atunci cu tristeţe mai mulţi colegi la biserica şi cimitirul din cartierul Dămăroaia din Bucureşti, la slujba de înmormântare. Mereu veselul şi bonomul Mircea plecase,mult prea devreme, dintre noi. Am aflat că se căsătorise şi de asemenea că avusese o activitate profesională remarcabilă pe tărâm cultural. Nici n-ar fi fost posibil altfel, toată manifestarea talentului său multilateral din adolescenţă lăsau să se întrevadă devenirea profesionistul de mai târziu. La trista ceremonie am văzut atunci două femei frânte de durere: o mamă, care după pierderea soţului pierdea acum şi singurul fiu şi o soţie pe care am auzit-o murmurând printre suspine: „Şi ce-o să mă fac de acum înainte fără Mircea al meu”?. Cât de înşelătoare pot fi impresiile pe care ni la facem în viaţă despre semenii noştri! Mircea, cel mereu pus pe glume, Mircea cu aparenţa lui de neseriozitate, devenit un

Page 111: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

107

apreciat profesionist şi un soţ iubit şi iubitor! Aş vrea să ştie, acolo unde este acum, cu câtă dragoste ne amintim noi colegii, cei câţi încă mai suntem, de frumoşii ani de liceu când am fost împreună şi când , cu firea lui boemă şi generoasă , ne încânta mereu cu roadele talentului său”.

„De ce Mircea Mohor”?, scris de Grigore Danciu în nr. 14/2004: „În ultimul an de liceu am avut plăcerea de a fi invitat de familia Hulubaş pentru a locui în aceeaşi cameră cu Mircea şi a învăţa împreună, numai datorită faptului că ne unea un sentiment de dispreţ şi ură împotriva marxism-leninismului şi a comunismului, în general. Lectura noastră preferată erau romanele istorice, pe care le comentam împreună. Pe Mircea îl preocupa în special istoria poporului român şi era revoltat că ni se impunea să învăţăm o istorie falsificată de către A. Roller. Pentru a ne documenta asupra istoriei Românilor, Mircea obişnuia să împrumute cărţi de la profesorul Valerian Torouţiu. Mircea considera că istoria ar trebui să apară nu numai în cărţi ci prezentată şi în filme, iar viziunea autorului asupra faptelor istorice evocate ar trebui să fie un mesaj adresat istoricilor din viitor, deoarece nu poate fi mai adevărat decât meditaţia oamenilor care au trăit atunci, ideile care i-au preocupat şi iau însufleţit. Încă din anii de liceu îşi propunea odată cu reconstituirea spiritului diverselor epoci, reaşezarea în adevărata şi dreapta lumină a unora din cele mai complexe şi dramatice personalităţi din istoria noastră, printre care şi Vlad Ţepeş,

După absolvirea liceului, plecând la Bucureşti, a continuat să se documenteze din alte surse, reuşind în câţiva ani să scrie scenariul filmului Vlad Ţepeş, care a fost cenzurat şi ”tuns”, deoarece în forma sa originală era o replică prea convingătoare la o pseudo literatură şi filmografie tendenţioasă şi denigratoare. Mircea scria mereu, sperând că într-o zi scrierile sale vor vedea lumina tiparului. Obsedat de marele evenimente care s-au abătut asupra României la 23 august 1944, a scris romanul dramatizat„August de foc”. Dar mare surpriză, întrucât chiar în seara premierei de la Teatrul Armatei, spectacolul a fost anulat. Atunci a fost anulată premierea, dar din acel moment i s-a interzis să mai comenteze filme la programele televizate. La un moment dat a fost nevoit să-şi schimbe numele în Mircea Mohor, la sugestia decedatului nostru coleg Constantin Irimescu, care fiind ofiţer de securitate considera că ar fi mai bine ca Mircea să-şi piardă urma scriitoricească, dat fiind faptul că tatăl său, inginerul silvic Eugen Hulubaş, a fost un deţinut politic condamnat la 25 de ani de temniţă grea. Acesta a fost găsit spânzurat şi în stare avansată de putrefacţie în casa bătrânească părăsită cu mulţi ani în urmă, din str. Voluntari(lângă Grădina de tir) din oraşul Rădăuţi. Este regretabil că Mircea n-a trăit pentru a profita de libertatea deplină de care noi ne bucurăm astăzi, pentru a aşterne gândirea sa asupra istoriei minunate a României. Suntem siguri că acest coleg al nostru, cu talentul şi viziunile sale,ar fi răzbătut până în primele rânduri ale scriitorilor de astăzi.” „Filmul Vlad Ţepeş - În scenariul lui Mircea Mohor”, scris de Adrian Slimac, în nr. 14/2004, pe care-l prezintă: „ Este un fim istoric realizat în anul 1979, în regia lui Doru Năstase după scenariul lui Mircea Mohor, având în distribuţie pe Emanoil Petruţ, Alexandru Repan, Ferenc Fabian, Ştefan Sileanu ş.a. Filmul a fost distins în 1979 cu diploma de merit la Festivalul internaţional de Film de la Sitges, Spania, Filmul este plasat la confluenţa mitului cu adevărul istoric, cu o bogată documentaţie despre epoca şi personalităţile vremii, pune în lumină figura controversată a domnitorului Dracula (subiect şi personaj adulat de Mircea). În 1947, în plină ofensivă, armatele imperiului Otoman comandate de cuceritorul oraşului Constantinopol, orgoliosul Mohamed al II- lea, profita de moartea lui Iancu de Hunedoara şi se pregătesc pentru o mare invazie în Europa. Valahia pare uşor de cucerit şi poarta cea mai la îndemână planului lor. Căpitanul Vlad din armata lui Iancu de Hunedoara ajunge la tron şi încă de la început face curăţenie printre corupţi şi linguşitori, condamnând la moarte prin tragere în ţeapă orice nedreptate, minciună sau trădare. Deviza lui este curaj, diplomaţie şi un teribil sens al dreptăţii. Recunoscut pentru bravura sa fără egal, domnitorul român reuşeşte să redea Ţării Româneşti strălucirea de odinioară. Însă duşmanii se vor răzbuna transformându-l în ochii lumii europene într-un tiran însetat de sânge.

Acesta este subiectul filmului pe care-l considerăm cea mai mare realizare a colegului nostru. În afara de această realizare, Mircea a avut multe scrieri, publicate sau nu, şi alte regii de filme, pe care sperăm ca vreodată cineva să le scoată la lumină” „Silvia Rebenciuc”, scrisă de Ariadna Costea Cioată în, nr. 16/2004: „A fost odată ca-n poveşti,/ A fost ca niciodată /Din rude mari /O prea frumoasă fată,,, Aşa o să rămână în

Page 112: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

108

amintirile mele nunta de basma a Silviei Rebenciuc,desfăşurată în satul ei natal, într-o zonă plină de pitoresc, la care alaiul nuntaşilor a întregit imaginea de poveste a acestui eveniment.! Plecasem cu o căruţă din Rădăuţi mai mulţi colegi şi colege, la nunta Silvei, cu care împărtăşisem ultimii ani de liceu. Fata care purta cu ea transparenţa unei frumuseţi aproape ireale , a cărei ochi verzi, codaţi şi umbriţi de gene lungi, îmi aduceau în faţă figurile din poveştile copilăriei. Frumoasă, liniştită, bună….Era o zi de sfârşit de vară, caldă şi senină, cu un soare care parcă nu vrea să apună, dornic să participe şi el la sărbătoarea prin care doi tineri pornesc în viaţă. Am găsit-o înconjurată de masa nuntaşilor, o întruchipare albă, diafană, cu ochii parcă mai verzi, coborâtă atunci din faţa altarului şi însoţită de cel ca avea să-i fie soţ…Ramiro O figură şi un nume cu rezonanţă în cântecele de dragoste, care venea să întregească portretul Silviei, o pereche care inspira la poezie. Mesele aranjate sub corturi imense în spaţiul grădinii, care să poată cuprinde mulţimea nuntaşilor, muzica ce acoperea vacarmul veseliei, luminile ce se aprindeau pentru a ţine piept înserării, în mijlocul cărora cei doi aşteptau şi binecuvântarea cerului presărat cu stele. Toate parcă te transportau departe de realitate. Dar vag …am rămas cu sentimentul că o tristeţe plana în aer şi venea parcă să acopere atmosfera de veselie a nunţii !. Avea ochii cerniţi şi înotau în lacrimi ..De ce am rămas cu acest simţământ? Poate ochii plânşi şi trişti ai miresei?..Nu am mai întâlnit-o pe Silvia după această dată ! Din spusele unora care au mai văzut-o la scurt timp după nuntă, am înţeles că se stabilise la Iaşi alături de Ramiro. Au fost zvonuri multe dar nici unul confirmat. Nu a fost la nici o întâlnire a absolvenţilor din promoţia 50. A dispărut din viaţa noastră fără să lase urme ? Voi dragi colegi şi colege , care aveţi ştiri de la sau despre ea, completaţi aceste rânduri. P.S. Din unele informaţii colegiale, Silvia a terminat Facultatea de Farmacie şi ulterior s-a recăsătorit, mutându-se undeva la Buzău. Cine poate completa informaţiile?”.

N.B. Apelul făcut de Ariadna Costea Cioată în nr. 16/2004, s-a finalizat cu succes. În acest sens redacţia INFO 50, în nr.,17/2005 a comunicat că: „Pintea Chirilă a reuşit să dea de o urmă, ne-a dat un număr de telefon şi am putut afla mai multe detalii. Cu această ocazie vă putem pune la dispoziţie adresa şi numărul de telefon la care o puteţi contacta: Dr.Silvia Chirea, str.Gării nr1 Huşi 735100 jud. Vaslui şi telefonul 0235-471058 Colega noastră a absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi, a fost 35 de ani medic pediatru şi acum este pensionar”.. „Emilia Ghiniţă-Joiţa”, scrisă de Felicia Costea-Cuciureac în nr. 20/2006 „Un vis?. Nu !!...A fost o dorinţă de viaţă, o luptă acerbă cu stihiile unei boli pe care dorea să o stăpânească şi să o înfrângă. Numele ei a fost MILI !. A fost o mare luptătoare şi a rezistat în faţa acestui crunt destin , aproape 10 ani. Ani de speranţe, de căderi şi reveniri, de suferinţe şi îndoieli, până în clipa când toate luminile s-au stins…. Emilia Ghiniţă-Joiţa, născută la 22 februarie 1932, ne-a părăsit în 15 noiembrie 2006. Împrejurările au vrut ca să fim din nou aproape, în ultimii ei ani de viaţă. Am depănat amintiri, frumoase amintiri din anii de liceu petrecuţi la Rădăuţi şi de după, atunci când fiecare dintre noi am pornit în viaţă, pe diferite căi. Acum ea trăia în USA, împreună cu „ fetele ei dragi” fiica ANDA şi nepoata ALEXANDRA, cele două bijuterii care-i înfrumuseţau existenţa şi pentru care se lupta să mai trăiască. Nu rare ori îmi spunea că: „mai sper să păcălesc boala măcar un an, ca să pot merge şi eu la întâlnirea de la Rădăuţi”. Dumnezeu i-a ascultat dorinţa şi în 2005 a putut să-şi revadă colegii şi prietenii. Iubea meleagurile unde a trăit cei mai frumoşi ani. Când s-a întors, mi-a povestit cu inima grea, impresionată de tot ce-a simţit şi ce a trăit în această lungă călătorie. Amintirea lui MILI, apasă greu sufletele celor care au cunoscut-o şi îndrăgit-o. Şi vor purta mereu în umbra anilor care-au rămas, zâmbetul şi calda ei prietenie. ADIO „draga MILICA”

N.B. În continuare, Felicia Costea, redă „scrisoarea neterminată”, către prietena Mili: „Lecturându-ţi scrisoarea, am rămas foarte plăcut impresionată că după ani de zile petrecuţi printre străini te-ai hotărât să te întorci în ţara ta natală, unde te aşteaptă cu multă dragoste prietenii ,colegii, rudele, cunoscuţii şi toţi cei care de-a lungul anilor ţi-au fost aproape şi te iubesc mult. Mă număr printre ei şi abia te aştept să ne vedem, să stăm să depănăm amintiri din copilărie şi de mai târziu. În imaginea mea ai rămas colega cea mai frumoasă, cea mai inteligentă, generoasă şi dornică să menţii relaţii frumoase cu toţi cei ce au însemnat ceva pentru tine. Nu voi uita niciodată, când în desele mele delegaţii de serviciu la Bucureşti(asta se întâmpla între anii 1975–1985), veneam la tine acasă unde mi-a fost mereu deschisă uşa cu plăcere, cu zâmbetul pe buze de către tine, de către Nelu(soţul tău) şi de către părinţii tăi. Primele cuvinte erau: Felicuţo, bem o

Page 113: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

109

„horoşpincă”?, iar Nelu râdea pe sub mustaţă…În toţi aceşti ani, ai fost pentru mine un sprijin de nădejde în toate clipele, uneori nu prea frumoase (boli, doctori, etc.) dar ai ştiut să-mi fi aproape, să mă încurajezi, să-mi redai încrederea în mine şi mai ales în binele care va urma. N-ai idee ce mult te aştept şi îmi voi rezerva 2–3 săptămâni, să plec la tine la Bucureşti, să stăm nopţi întregi la poveşti, să ne transpunem în tinerele de altă dat, cu râsuri şi aspiraţii, cu zburdălniciile noastre inocente şi să ajungem cu agenda la zi, făcând un bilanţ a tot ce-am realizat în viaţa noastră….. Scrisoarea asta (neterminată) urma să i-o trimit în SUA la mijlocul lunii noiembrie 2003, dar am primit un telefon pe 16.11.06 seara de la Rodica Hâncu Golescu prin care eram anunţată că a murit Mili---A fost un şoc îngrozitor ! Nu puteam să cred că am pierdut un om atât de drag, o fiinţă cu un suflet aşa de mare şi pe care o aşteptam cu atâta bucurie. Am plâns, dar lacrimile mele nu au ajuns la ea şi voi plânge în continuare, cu speranţa că ne vom întâlni din nou undeva acolo sus şi va fi ca altă dată. Aş vrea să mai scriu multe dar nu pot, nu pot să cred că Mili nu mai este, că nu va mai veni la întâlnirile noastre de la Rădăuţi, că nu o voi mai vedea. Mi-e sufletul pustiu în această zi de toamnă urâtă, mi-e dor de Mili !! Adio scumpa mea prietenă!!

N.B. Colegul Mitică Balan, în nr. 21/2007, ne face cunoscut la P.S în articolul său intitulat „O scrisoare întreruptă” următoarele: „Şi totuşi Mili a revenit în ţară! Sub formă de

cenuşă. Dorinţa i-a fost îndeplinită de fiica sa Anda. În ziua de 16 ianuarie 2007, la cimitirul „Izvorul nou” din Bucureşti, urna cu cenuşă a fost depusă la mormântul soţului lui Mili, Dumitru Joiţa, decedat în urmă cu şapte ani(şi tot în SUA). La ceremonia pomenirii de 40 de zile şi de 7 ani au fost de faţă colegele Rodica Hâncu, Nuşa Popescu şi Nuţa Olaru, colegii Dragoş Penteleiciuc, Adrian Slimac şi Dimitrie Balan, numeroşi colegi de facultate şi de serviciu ai defuncţilor, printre care am remarcat şi pe deputatul Aurel Weiner, fost coleg de facultate şi prieten al familiei” „Gânduri pentru Mili”, ”, scrisă de Rodica Hâncu-Golescu în nr. 20/2006:„Ai plecat dintre noi, lăsând în urmă suflete cernite. Te-ai dus cu gândul şi dorinţa de a te întoarce în ţară, acasă. În drum însă soarta te-a oprit îndreptându-ţi paşii spre eternitate. Cu plecăciune şi pioşenie ne închinăm în faţa ei, ai cărei bieţi supuşi suntem. Adio Milicuţă, suflet mare care ai reuşit să dăruieşti în toată viaţa ta numai bucurie şi dragoste. Rămân comorile tale Anda şi Alexandra, să ţi cinstească memoria spre aducere aminte. Noi nu te vom uita niciodată, atâta timp cât suntem încă pe Tera”. „S-a mai stins o Steluţă” scrisă de Gherasim Filomela. in nr. 20/2006: „O ! Tu Cronos, zâmbetul perfid şi nemilos, în rumul tău fără oprire şi zadarnic, ai mai stins o luminiţă peste care ai cernut tăcerea lacrimilor şi frunze de toamnă târzie. Vestea că Mili Ghiniţă ne-a părăsit pentru totdeauna mi-a produs o mare durere şi regretul că nu ne-am mai văzut de la terminarea liceului. Viaţa, ne-a învăluit cu evenimente bune şi rele, marcându-ne fizic şi psihic. Dacă nu ne-am văzut atâta vreme, singura mângâiere îmi este faptul că mi-ai rămas în memoria aşa cum erai în plină adolescenţă. Prezenţa ta fizică atât de atrăgătoare, cu părul strâns codiţe în cunună, cu privirea blândă şi zâmbet dulce, te strecurai ca o libelulă de-a lungul şirului de bănci, până la ultima, acolo unde îţi aveai locul preferat, dar ce-am preţuit cel mai mult la tine era caracterul frumos, modestie, respectul pentru profesoare şi colege, precum şi amabilitatea, dragostea cu care îţi ajutai colegele( în special la matematică, în care erai as. Sunt mulţumită că măcar am vorbit la telefon şi urma să ne vedem ca să-mi povesteşti cum a fost la întâlnirea cu promoţia noastră de la Rădăuţi. Dar nu a fost să fie. Adio dragă colegă şi bunul Dumnezeu să te ierte şi să te primească în viaţa veşnică”. Ultima noastră întâlnire”, descrisă de Adrian Slimac. în nr. 20/2006: „În numele tuturor colegilor noştri de generaţie ţin să aduc un ultim omagiu distinsei noastre colege Emilia Joiţă-Ghiniţă, plecată fulgerător din lumea noastră. Dumnezeu s-o odihnească alături de cei dragi !! Cu toate că nu am fost în mod permanent un prieten apropiat, pot să spun că în decursul timpului am participat, împreună cu alţi colegi, la diverse evenimente şi aniversări ale sale, mai ales cele de ziua sa onomastică. Nu pot să uit modul şi trataţia deosebită cu care am fost primiţi ca musafiri. După o lingă perioadă de timp, a venit şi ziua întâlnirii noastre aniversare de 55 de ani de la absolvirea liceului, din 12 septembrie 2005, atunci când Mili era în ţară şi a dorit să participe alături de noi la manifestările de la Rădăuţi. A fost printre puţinele noastre colege care au dorit să fie alături de noi şi în final să vă spun la toţi că a fost foarte emoţionată şi mai ales mulţumită de această participare. Am avut deosebita plăcere să parcurgem distanţa de la Bucureşti la Rădăuţi şi retur ( pe o rută ocolitoare datorită inundaţiilor din acea perioadă) şi am fost singurii colegi care

Page 114: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

110

am mers cu trenul. La Îţcani am fost aşteptaţi de colegul nostru Radu Vatamanu care ne-a scurtat durata călătoriei. Iar la Rădăuţi ne aştepta Felicia şi Rodica. Vreau să spun cu această ocazie că cele cel puţin 20 de ore parcurse împreună au fost un bun prilej de discuţii, comentarii şi în primul rând prilej de aduceri aminte a unor întâmplări din tinereţea noastră. Este adevărat că vizita noastră la Rădăuţi a fost scurtă (sâmbăta şi duminică) dar a fost plină de evenimente şi mai ales de bucuria revederii colegilor şi colegelor. Pot să vă spun că Mili a fost impresionată în mod deosebit de multitudinea întâmplărilor trăite cu această ocazie. În discuţiile avute la înapoiere, tot timpul îşi amintea de diverse întâmplări din perioada de elevi. Poate că nu am reţinut eu tot ce era în sufletul său. Dar oricum s-a întors plină de entuziasm. Ultima noastră întâlnire a fost în seara zilei de sâmbătă, la invitaţia lui Rodica, unde am petrecut mai multe ore cu colegii, la aer liber în grădină. Au fost alte clipe de depănare de amintiri şi de petrecere în cadrul specific bucovinean. La înapoierea spre Bucureşti ne-am despărţit la ieşirea din Gara de Nod şi de atunci nu ne-am mai văzut la faţă, este adevărat însă că am corespondat frecvent pe internet mai bine de un an şi acum aş dori să-i mulţumesc pentru faptul că totdeauna mi-a răspuns în mod prompt precum şi mai ales că a trecut cu vederea peste desele mele întârzieri. Printre ultimele sale dorinţe era şi faptul că în primăvara anului 2007 se pregătea să se reîntoarcă în casa din Bucureşti, lucru pe care mi-l repeta mereu. Ultima sa scrisoare, prin e-mail, am primit-o în ziua de 11.11.06 (n.n. cu 4 zile înainte de deces) şi cu toate că de data aceasta am fost şi eu destul de prompt, nu am mai primit nici un răspuns de la ea şi mă întrebam ce s-a întâmplat până am aflat de la Dragoş tulburătoarea veste

Veşnică şi eternă să-i fie amintirea ! „Să nu uităm trandafirii” ,ne scrie colegul Mitică Balan, în nr.,22/2007„Acum , după ce Mili Ghiniţă s-a mutat în lumea cealaltă, mi-am adus aminte de un episod petrecut în anii de liceu. Era sfârşitul lui 1948, ori poate începutul anului 1949, jucam fotbal pe terenul viran dintre liceu şi internat. În timpul partidei apare pe neaşteptate un grup de fete frumoase şi gălăgioase, în frunte cu Mili Ghiniţă, însoţită de Felicia Cuciureac, Rodica Hâncu, Feldioara Zelinschi, Duţa Costea şi parcă Ştefanica Pavel. După cum era şi firesc, ele nu aveau treabă cu fotbalul, ci fuseseră îndrumate de pedagogul de la internat să apeleze la câţiva băieţi din clasele mai mari, spre a le ajuta să pavoazeze sediul organizaţiei tinerilor elevi -UAER. Sediul era undeva în centrul oraşului,(N.n. .pe strada Ştefan cel Mare) într-o bramă(cum spuneam noi) acolo unde a funcţionat un vechi hotel şi ulterior o cantină a săracilor. M-am numărat şi eu printre cei aleşi. Ajunşi la faţa locului, ne-am apucat de treabă: fetele făceau lozincile din litere decupate, iar băieţii le agăţau pe pereţi. Atmosfera era cât se poate de plăcută, întreţinută îndeosebi de glumele nesfârşite ale lui Mircea Irimescu. În nici două ore, sediul organizaţiei elevilor din Rădăuţi, devenise de nerecunoscut. Tocmai mă pregăteam să cobor de pe masa pe care mă urcasem spre a putea agăţa un planiglob pe perete, când Mili, pe un ton impunător, mi-a cerut să rămân acolo unde eram, adică pe masă. Nedumerit, mă uitam în jur cu ochi întrebători, neştiind ce avea să urmeze. M-am lămurit imediat. Toate fetele mi-au cerut, în cor, să le recit pe loc renumitul monolog „Bacalaureatul” despre care ele auziseră că, în liceul de băieţi, era recitat de mine la toate adunările. Ce era să fac? M-am umflat în pene şi, pe un ton cât se poate de grav, i-am dat drumul cu auditoriul la picioare .La sfârşit, am fost aplaudat şi ajutat să cobor de pe masă direct în braţele fetelor. Cine era ca mine în acele clipe?. Mult timp după aceea, în imaginaţia mea de adolescent, îndrăgostit simultan de toate fetele, le-am asemuit pe colegele participante la acea reuşită acţiune, ca un buchet de trandafiri roşii în care Mili era trandafirul alb ce înnobilează buchetul. De câte ori rememorez episodul relatat, îmi vine să fredonez împreună cu bucovineanul meu Florin Bogardo, frumoasa melodie: „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii” P.S. Mărturisesc că am uitat aproape în totalitate textul monologului respectiv, dar am aflat că Liviu Hulubaş îl cunoaşte foarte bine. Să nădăjduim că la proxima noastră întâlnire îl vom putea convinge să-l recite.” „Scrisoare de la Nuţa” scrisă de Agripina Nicolau -Olaru., în nr.,22/2007:„Să-mi amintesc, să scriu ..nu e uşor! Sunt multe lucruri care mă bucură şi multe care mă dor... Am ajuns la Rădăuţi în clasa a III-a venind din Cernăuţi (Liceul Comercial) şi după un examen de diferenţă, am fost admisă la Liceul „Elisabeta Doamnă”. Liceul de fete„Elisabeta Doamnă” era în refacere, iar noi urmam cursurile la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”împreună cu băieţii.(N. n doar în perioada 1944–1945, cu elevii şi elevele care erau în Rădăuţi, fiindcă părinţii nu s-au evacuat în sud-vestul

Page 115: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

111

ţării) Doamne, ce hărmălaie, ce râs, glume, ghionturi, chicoteli Ţin să precizez de la început că am avut colegi şi colege, toţi oameni de ispravă. Mă voi rezuma să povestesc aici o singură întâmplare Anul 1948.,se interzice în şcoli rugăciunea de dimineaţă şi orele de religie(N.n, urmare reformei învăţământului, după sistemul sovietic) O aveam dirigintă pe doamna Ganin Felicia. Nu s-a discutat cu ea nimic. Totul a fost pus la cale de noi, fetele clasei a XI-a, Angelica Bondor la vioară, Floricica Paşcovici la chitară şi noi , toată clasa, cor. Serbarea de sfârşit de an la Casa Germană. Sala plină ochi. După câteva numere din spectacol, intră şi clasa noastră. Începem: „Când toate trec, când toate pier / Ridică-ţi ochii către cer,/ Când totu-i pulberii supus / Priveşte numai la Isus” (BIS) Toţi din sală, la început încremenesc. Terminăm noi şi la un moment dat sala în picioare, izbucneşte în aplauze furtunoase care nu se mai sfârşesc. Ce–a fost după spectacol ţine de coşmarul din trecut. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-i odihnească-n pace pe cei trecuţi alături de El, şi le doresc sănătate, „bătrâneţe plină de tinereţe” pentru cei rămaşi. Vă iubesc pe toate şi pe toţi. Printre cei decedaţi, în INFO 50 au fost omişi:Lia Copaciuc, Viorica Truşcan, Iancu Robu. Frumoase mulţumiri, chiar dacă vin târziu, colegelor şi colegilor care m-au ajutat când îmi era mai greu. Ce-aş putea să vă mai spun, decât că mi-e tare dor de voi toţi.!” „Să nu regreţi”, versuri scrise de Agripina Nicolau -Olaru., în nr.,23/2007:: „Să nu regreţi, Să nu regreţi că te-ai născut / Să nu regreţi c-ai suferit /Să nu regreţi ce n-ai avut/. În viaţă toate-au început / În viaţă toate-au sfârşit / Chiar de-ai iubit şi suferit /Acum pleci spre infinit /Din zori în noapte peste zi/ Te lupţi cu lipsuri şi nevoi / Şi toate, merg aşa cum vezi /Nimic nu merge înapoi/. Acum pleci spre asfinţit / Nimic nu merge înapoi./Şi obidit şi fericit /Să-i mulţumim Celui iubit.” P.S. „Să nu regreţi că n-ai venit la întâlnirea aniversară, întrucât vremea a fost nemiloasă cu noi”. „Directoarea Constanţa Georgescu=Mihai Viteazul, descrisă de Agripina Nicolau -Olaru., în nr.,24/2008, astfel:„ Amintiri despre doamna Directoare Constanţa Georgescu, alias, Mihai Viteazul. Să încep cu primele amintiri! Eram elevă la Liceul Comercial din Cernăuţi, în clasa I-a pierdusem doi ani din cauza „tovarăşilor din răsărit” Într-una din zile , coboram de la unul din etajele liceului şi, ca un băieţoi ce eram, am coborât pe balustrada scărilor, alunecând de sus în jos, la capătul scării, era directoarea. „Ce-i pe capul dumitale, Domnişoară?”. Pun mâna la cap, îl pipăi şi răspund: „ Nimic, doamnă Directoare” M-a făcut de două parale şi m-a trimis în clasă. După un timp, la internat, la masă era ghiveci cu mult morcov. Nu-mi plăcea şi ea m-a forţat să mănânc tot. Mi s-a făcut rău, am vomitat şi, pe fond psihic, am făcut febră. A venit mamuţa, respectiv mama, şi m-a găsit bolnavă. Discuţie cu doamna Georgescu şi ca urmare m-a scos de la internat şi m-a dus la gazdă. De aici a început un adevărat război… Prin anul 1946, eram la Liceul „Elisabeta Doamnă” din Rădăuţi, după ce am dat diferenţa. În noaptea de Înviere, eram la biserica Bogdan Vodă şi ascultam Sfânta Liturghie. La un moment dat am simţit o privire. Am privit cu atenţie şi observ că la puţină distanţă de mine era „Mihai Viteazul”. Îmi face semn să mă apropii şi mă întreabă dacă sunt cu părinţii. Am răspuns că nu. După puţin timp aflu că s-a transferat de la Liceul Comercial din Rădăuţi, la noi, la Teoretic. Din cauza disputei pe care o avusese cu mama la Cernăuţi a început pentru mine un adevărat calvar şi nu pierdea nici o ocazie să mă facă cu ou şi cu oţet, indiferent unde ne întâlneam. Într-una din seri, la internat, a ţinut o lecţie de chimie. Eu lucram la un pulover pe bani, întrucât plăteam internatul ca şi celelalte eleve şi nu vroiam să se ştie că eram refugiate(eram cu sora mea mai mică, care avea 13 ani), de frică să nu fim trimise înapoi la ruşi. În timp ce lucram , eram atentă la cele spuse de doamna Georgescu cu toate că lăsasem impresia că nu sunt atentă. A doua z, în loc de domnişoara Poleaci de la chimie, apare doamna Directoare. Pune întrebări la câteva colege de la internat, referitoare la cele spuse cu o seară înainte Ele n-au răspuns şi atunci crezând că a mai găsit o ocazie de a mă muştrului, spune batjocoritor: „ să ne răspundă domnişoara Olaru”. M-am ridicat şi, surprinzător pentru ea, am răspuns la toate întrebările. Ne având încotro, m-a lăudat pentru prima oară. Într-o zi sunt chemată la miliţie să aduc adeverinţă că în anul 1940 eram în România şi nu sub ocupaţia sovietică. Cu curaj, am bătut la uşa doamnei Georgescu şi am spus că sunt în impas pentru că trebuie să merg la un preot care a fost în Tereblecea (comuna în care m-am născut şi de unde ne erau şi părinţii), ca să-mi dea o dovadă. M-a ascultat cu atenţie , mi-a dat nişte sfaturi bune şi m-a învoit pentru cât timp va fi nevoie. A dat dovadă atunci , de multă omenie.

Page 116: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

112

Şedinţa de unificare a UAER cu Uniunea Tineretului Muncitoresc(din care a rezultat Uniunea Tineretului Muncitor). La această şedinţă aflu că mama mea a fost deportată la Irkuţk. Plângând cu hohote, în timp ce în sală se aplauda. Doamna Georgescu se uita la mine şi crezând că râd cu hohote, m-a apostrofat urât de tot. La internat, a continuat cu „ceea ce a putut să facă domnişoara Olaru la respectiva adunare, etc. etc. La respectiva şedinţă însă fusese şi secretarul de partid din Rădăuţi, care ştia de ce am plâns A asistat şi la muştruluiala pe care am primit-o fără să intervină atunci, dar a aflat că la internat va fi o şedinţă cu elevele şi profesorii pentru a o da ca exemplu prost pe domnişoara Olaru. La început n-a observat că cineva se plimba prin curtea internatului: era secretarul de partid. Directoarea m-a certat cum i-a venit M-am ridicat, încurajată de prezenţa secretarului de partid, şi i-am răspuns că îmi pare tare rău că a ajuns la o vârstă când nu mai vede bine, că eu nu râdeam ci plângeam, deoarece am primit o veste rea de acasă. A rămas perplexă, întrucât nu se aştepta. În fine au mai fost multe alte incidente. Am luat bacalaureatul şi după puţin timp m-am îmbolnăvit de meningită. Era ziua de 14 septembrie 1950 şi se spunea că nu mai trăiesc decât câteva ore. Auzeam ce se spunea. La un moment dat am simţit parfumul doamnei Georgescu, deşi n-o văzusem că eram culcată cu capul spre uşă, dar ştiam că este acolo şi am întrebat-o „nici aici nu mă lăsaţi în pace” S-a mirat că fără s-o văd am ştiut că era acolo! S-a întors la internat şi a dat-o afară din internat pe Aurora, sora mea cea mică, deoarece a venit acolo fiul dânsei din Bucureşti, în vacanţă şi fiindu-i frică să nu se molipsească de meningită .Sora mea i-a răspuns că internatul este pentru eleve şi nu pentru fiii directorilor şi n-a plecat din internat. Ultima dată când am văzut-o şi am stat de vorbă, a fost atunci când a împlinit vârsta de 80 de ani, sărbătorită la restaurantul Bucur din Bucureşti. Au participat multe fete şi de la liceul Teoretic şi de la cel Comercial. M-a chemat lângă ea şi am stat puţin de vorbă. După doi ani am aflat din ziar că a murit. Dumnezeu s-o odihnească şi s-o ierte pentru toate. N-a fost nici mai rea şi nici mai bună cu noi ! A fost doar un om!.” „Amintiri…….Amintiri, scrisă de Agripina Nicolau -Olaru., în nr.,25/2008: „Să scriu şi despre uni colegi care au dispărut era prin anul 1947–1948 ? . Nu-mi mai amintesc bine.! Vacanţa de iarnă.. Crăciunul. M-a invitat la ea în vacanţă, Margareta Moldovceanu. Ţin minte că am ajuns la ea acasă spre seară. Eram îngheţată şi foarte jenată, deoarece nu voiam să deranjez. Mama ei era o femeie încă tânără şi foarte vrednică şi avea grijă singură de doi copii, fiind văduvă: Margareta şi fratele ei mai mic. Am fost primită şi omenită ca la carte. Mama ei văzând că sunt încă îngheţată, mi-a spus să mă urc pe cuptor pentru a mă încălzi. În timp ce vorbeam cu ele, se sud la geam colindătorii. Fiind ajun de Anul Nou, după o urare frumoasă, se aude: hăi. hăi, hăi ! Bucuraţi pe Nuţa, măi!. Am sărit de pe cuptor. Au fost invitaţi în casă :Relciu Fluture, Gioni Chiţan, Toderică Gherasim şi încă alţi pe care nu mi-i mai amintesc. Aşa a început o prietenie frumoasă cu Relciu Fluture. Era în primăvara următoare. Eram cu Relciu şi Margareta la biserica la ei în comună, pentru a asista la slujba de Înviere. În aşteptarea oficierii Sfintei Slujbe, stăteam de vorbă în faţa bisericii. La un moment dat Relciu se uită în sus şi spune: „Ce stea mare !”. M-a păcălit. M-am uitat în sus şi el repede m-a sărutat. I-am tras o palmă zdravănă, mai ales pentru faptul că, până atunci, eu eram în clasă singura pe care n-a reuşit nici un băiat să o sărute. Au mai trecut o serie de ani. Era prin anul 1959–1960, dar nu-mi amintesc bine. Mă aflam în faţa bisericii Italiene. Mi s-a părut că-l zăresc pe Relciu în faţă la câţiva metri. Am intrat la Varuca, pentru că la ea mergeam. După câtva timp m-am întors acasă. Locuiam pe Calea Văcăreşti, aproape de biserica Sfânta Vineri. Nu apucasem să intru în casă că, iată, e cineva la uşă. Deschid şi rămân perplexă. Era Relciu în persoană, cu faimoasa lui pălărie pusă pe o ureche şi se uita la mine amuzat. M-a urmărit până acasă fără ca eu să să-mi dau seama că mă văzuse înainte. L-am mai văzut o dată la întâlnirea noastră din anul 1985. De atunci n-am mai ştiut nimic de el N-am ştiut că au murit atâţia colegi, alţii decât atunci am citit în paginile INFO 50. Dumnezeu să-i odihnească pe toţi, iar nouă să ne dea înţelepciune pentru a trăi frumos ultimele zile ce ne-au mai rămas. Vă sărut cu dragoste pe toate şi pe toţi şi dacă nu ne vom mai vedea vă rog să beţi şi-n sănătatea mea un păhărel. Vă iubesc pe toţi.! „ „Drumuri paralele”, ”, scris de colegul Radu Vatamanu., în nr.,26: „Cu mare bucurie şi plăcere am primit micuţul, dar consistentul albumaş, trimis de colegul Slimac, ce cuprindea imagini de la întâlnirea noastră din acest an (2008). În acest fel ne face să ţinem legăturile între noi, cei pe care Bunul Dumnezeu ne-a mai îngăduit să vieţuim pe acest pământ, ne oferă acest balsam psihic

Page 117: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

113

care ne face să mai uităm de avatarurile vieţi şi să ne aducem aminte de clipele frumoase ale tinereţii noastre. M-am întrebat însă, ce-o să facă atunci când va rămâne singurul coleg pa acest pământ?. Şi aici,dragul nostru prieten a găsit deja o excelentă soluţie: a început să ţină legătura, discret, cu descendenţii noştri, aşa cum s-a văzut la întrunirea noastră din acest an. Sau, poate mai ştii, cu tehnologiile din ce în ce mai avansate, poate găseşte o metodă prin care să ne-o trimită şi „dincolo”. Nu sunt sigur că gluma mea este potrivită, dar după indicaţiile oamenilor de ştiinţă este bine să căutăm a ne înveseli din orice situaţie. Cred că aţi văzut la televizor cum spaniolii se adună în pieţe şi râd în colectiv pentru a-şi îmbunătăţi rezistenţa organismului. Eu propun să facem la fel, la următoarea noastră întrunire. Revenind la albumul trimis, mă uitam la poza în care Tică, colegul meu de bancă, îmi citeşte meniul, păstrând vechiul obicei, de pe când îmi citea în clasă lecţia la biologie, iar eu, acum, în loc să fiu atent, mă uitam la drăgălaşa colegă de facultate, soţia lui Dragoş, ceea ce dovedeşte că aproape nimic nu s-a schimbat în timp. În poza colegială de grup sunt alături de nepreţuitul meu prieten de-o viaţă, Dragoş Penteleiciuc, cu care aşa cum se poate observa, ne ţinem în braţe, tot aşa am început drumul greu al vieţii împreună, la bine şi la rău, apoi pe drumuri paralele, dar cu aceleaşi puternice legături sufleteşti, până în ziua de azi. Dragoş, cu minunatul său caracter, cu i voinţă de neclintit şi o putere de muncă inepuizabilă, a fost pentru mine un imbold în a depăşi momentele critice ale vieţii, mai ales în perioada studenţiei. Nu se pot uita însă nici plimbările în sus şi în jos „pi şentru” Rădăuţiului, când cochetam cu frumuşelele eleva ale liceului de fete, nici meciurile de fotbal pentru care sacrificam pregătirea lecţiilor de a două zi, nici minunatele colinde, la care Dragoş, era dirijorul şi care ne aduceau atâta bucurie, nici escapadele „la scăldat”, la „ceaiurile dansante”, sau la baluri, chiar şi partidele de tarok, care au înfrumuseţat şi au adus atâta farmec vieţii de elev. Cu Dragoş însă, am trecut şi prin momente grele, când amândoi doream să facem medicină, dar odată ajunşi la Cluj am fost nevoiţi să ne căutăm o gazdă, pe care numai după numeroase încercări nereuşite şi nopţi dormite în parc, cu mâna pe geamantane, am reuşit în cele din urmă să schimbăm câteva, fiecare cu aspecte mai mult sau mai puţin hazlii. La Medicina Generală erau prea mulţi candidaţi şi toţi cu morgă şi cu ifose, încât ne-am hotărât să dăm la Stomatologie, unde erau numai patru pe un loc. După ce am susţinut examenul de admitere, am lăsat la decanat adresele pentru a primi rezultatul La Rădăuţi mergeam în fiecare zi la Oficiul Poştal să văd dacă au sosit răspunsurile de la decanat. În sfârşit, într-o zi am găsit cele două cărţi poştale, dar nu îndrăzneam să le întorc, de frică să nu aflu o veste proastă. Am întors-o întâi pe cea adresată lui Dragoş, pe care scria „Sunteţi admis în facultate, cursurile încep pe data ” .Cu mare emoţie am întors-o şi pe a mea. Uraaaa!. Scria acelaşi lucru. Marea bucurie am împărtăşit-o alor mei, apoi am alergat la Dragoş acasă, pentru a-i oferi frumoasa veste. A fost o scurtă perioadă de mare fericire în viaţa noastră, apoi au urmat pregătirile de drum şi lungul şir de evenimente din viţa de student, care nu a fost deloc uşoară din cauza puţinelor locuri în cămine şi a gazdelor greu de găsit. Am înfruntat însă toate greutăţile, am terminat pregătirea universitară şi am pornit fiecare pe alt drum, paralele profesional, Dragoş în direcţia Sighişoara-Bucureşti, eu în direcţia Paşcani-Iaşi, ca apoi să ne pregătim tot în paralel, doctoratele şi să le susţinem aproape în acelaşi timp, ajutându-ne reciproc. L-am invidiat pe Dragoş, mai ales pentru familia sa minunată şi am căutat să-l urmez exemplu şi se pare că am reuşit , cu ajutorul „Celui de Sus”. Mai departe nu pot merge cu gândul, deşi ar putea fi încă multe de povestit. Nu vreau însă să vă plictisesc, de aceea mă opresc aici ca să nu spuneţi, în gândul vostru „acesta a cam luat-o pe drumuri paralele” „Amintiri cu Mircea Irimescu(4)- Ultima dată”,scrise de Mitică Balan, în nr.29/2009 „În anii din urmă, datorită vârstei înaintate, am poposit mai rar pe pliurile bucovinene. Există însă şi alte motive. Mai întâi, casa în care am copilărit în Marginea a fost vândută mutată şi reclădită exact aşa cum era (după modelul nemţesc)în satul Voivodeasa. În locul ei, un nepot intenţionează să înalţe o superbă vilă cu banii câştigaţi în Italia. Apoi neamurile apropiate au dispărut. Am rămas cu o soră, Dochiţa Bodnar, fostă funcţionară la bancă, acum pensionară. Ori de câte ori sosesc la Rădăuţi mă opresc la ea.. Aşa am făcut şi acum câţiva ani când Mircea Irimescu era încă în viaţă. După o jumătate de oră de discuţii, timp în care am consumat o cafea şi un păhăruţ de holercă, am întrebat-o pe soră-mea ce mai ştie despre Irimescu. Îl cunoştea bine deoarece fata ei a fost colegă cu fetele ei. Sora mi-a spus că îl vede în fiecare seară stând pe o bancă din faţa complexului

Page 118: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

114

„Căprioara”(N.n. sau „Capra neagră”), de lângă liceu. Am reţinut această informaţie şi am plecat grăbit la unchiul meu octogenar, Dumitru Mafteian, frate cu mama, adus de la spital ca să moară acasă. Am stat mai multe ore acolo, într-o căsuţă pe strada Horodnic, peste drum de casa părinţilor lui Olimpiu Hrişcă. Unchiul îmi tot zicea: „Mai stai Dumitre, că nu ştiu dacă ne mai vedem vreodată !”.Totuşi, spre seară, mi-am luat rămas bun. A fost pentru ultima dată. M-am îndreptat spre casă. Când am ajuns în dreptul complexului „Căprioara”, m-am trezit cu Mircea Irimescu în faţă. Tocmai se ridicase de pe bancă. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am reaşezat. Am discutat despre una , despre alta. Destul de repede mi-am dat seama că Mircea nu se afla în bine cunoscuta-i vervă. Mi s-a părut chiar că era dominat de o anumită apăsare. De altfel, după vreo 20 de minute, invocând faptul că ia nişte medicamente(n-am înţeles bine, sedative sau laxative)şi-a cerut scuze şi grăbit , s-a îndreptat spre blocul de peste drum, unde avea apartamentul cu vederea spre liceu. L-am văzut atunci pentru ultima dată. „Gânduri”, scrise de colegul Adrian Slimac, redat în nr., 29/2009: „Florile sunt mult mai expresive decât mii de cuvinte şi din acest motiv în toate ocaziile aducem flori care să ne exprime gândurile noastre, ceea ce fac şi eu acum. Vreau să vă transmit nişte flori şi constat că florile mele sunt cam veştejite din cauza trecerii timpului, dar eu nu mai am altele disponibile la ora actuală, pentru o introducere într-un subiect foarte delicat: gândurile noastre. Parafrazându-l pe Minulescu „Pornit-am (în viaţă) tineri, ca albastrul imaculatelor seninuri şi mândri, poate, ca albastrul sângelui regesc”, dar a venit şi ziua în care ne-am oprit din drum înspăimântaţi că-n urma noastră, văzut-am pe alţii cum sosesc, cum ne-ajung, ne trec înainte şi râd că nu-i putem opri. Şi toate astea s-au întâmplat pe-acelaşi drum pe unde ieri trecură, poate, străbunii noştri şi părinţii pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani. Şi am crezut că vom culege noi, toată mierea vieţii pentru că aşa a fost şi aşa va fi mereu tinereţea!!. Am avut libertatea de a visa, a spera, a înfăptui. Am plătit preţul sau, am cules roadele, iar acum socotim la bătrâneţe, când aceasta nu este lipsită de prezenţa bolii şi a diminuării treptate a funcţiilor noastre vitale şi fiziologice, Şi totuşi, măsura pentru tinereţe sau bătrâneţe este mai puţin un principiu fizic, decât unul spiritual. Din fericire, bătrâneţea este boala bărbaţilor proşti şi a femeilor urâte. Pentru oamenii cu minte şi femeile frumoase, bătrâneţea nu există ! Celui cu minte nu-i este permis să îmbătrânească, iar o femeie frumoasă nu poate să îmbătrânească !!. Mintea şi frumuseţea se schimbă cu timpul, însă nu pier !! Este nevoie de multă înţelepciune să îmbătrâneşti fără urâţenie, fără răutate şi fără tristeţe. Oamenii nu sunt de aceeaşi vârstă chiar când au acelaşi număr de ani !!. La bătrâneţe se arată pe faţă caracterul şi sufletul omului, aşa cum se arată relieful unui deal abia iarna, când îşi pierd pădurile podoaba şi el se dezgoleşte pe deplin. Sunt chipuri care, la bătrâneţe, capătă ceva de sfânt sau de înţelept, altele de mucenic sau de bolnav şi altele de animal sau de fiară. În tinereţe, şi bărbaţii şi femeile rele, şi-au putut ascunde caracterul pentru că tinereţea are oricând şi în toate o frumuseţe nemăsurată. Oamenii inteligenţi şi nobili devin bătrâni admirabili cu care este o plăcere să te întâlneşti. Prostul, când îmbătrâneşte, devine urât. De aceea bătrâneţe , ca şi oglinda, reflectă ceeace a fost omul pe dinăuntru toată viaţa lui, chiar şi atunci când masca tinereţii putea să ascundă toată urâciunea din spatele ei. Cine a fost odată cu adevărat tânăr, acela nu poate deveni cu adevărat bătrân, după cum omul cu minte, nu poate deveni cu adevărat prost !!. Omul are toate anotimpurile ca şi natura şi, ca un material nobil, nu îmbătrâneşte. El mai poate culege mierea frumuseţii şi dărui rodul înţelepciunii şi celor tineri şi chiar celor bătrâni !! Aceste gânduri am vrut să vi le împărtăşesc în 5 septembrie 2009, când am sărbătorit, la Rădăuţi 59 de ani de la absolvirea Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, dar atmosfera nu a fost propice pentru a ne depăna astfel de gânduri. Ce aş mai putea adăuga după mai bine de 75 de ani ? Poate constatarea că omul îmbătrâneşte atunci când îmbătrânesc pasiunile, ceea ce nu li se prea întâmplă oamenilor culţi. Geniile tinere se pot număra pe degete, dar Beethoven, Goethe au dat dovada geniului lor, în ciuda surzeniei, a orbirii, când nu mai erau deloc tineri. Generaţia noastră se poate mândri că nu a trecut prin viaţă precum câinele prin apă, ci a avut realizări depline în multiplele domenii de activitate în care ne-am şcolarizat şi specializat. Din când în când ne vom permite să ne amintim de trecut şi să ne exprimăm regretul în stilul lui Voltaire:

Ah ! De-aş mai avea o dată măcar 75 de ani”!!

Page 119: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

115

„Aduceri aminte”, în care colegul Costică Nichitean, redă în nr.31/2010, unele întâlniri colegiale:„În perioada în care am locuit la Deva, am avut unele întâlniri cordiale, neprevăzute , cu colegii de clase menţionaţi în continuare. Primul a fost Mircea Grămadă, care se afla în vizită la fratele său, un reputat medic stabilit aici, Au urmat regretaţii Constantin Irimescu, Olimpiu Hrişcă şi Aurel Solcan, aflaţi în interes de serviciu. Ne-am împărtăşit cu plăcere amintiri rădăuţene şi relaţii despre viaţa noastră. Deşi Tric Coroamă a fost la Deva şi a lucrat o perioadă ca şi constructor, în apropriere, în Hunedoara, Călan, Simeria, dar regret că nu ne-am întâlnit. Despre soarta sa, similară cu a mea, am aflat din nr., 9/2003. Exmatriculat de două ori din facultate, a prestat munci fizice (ţapinar, hamal) pentru a se întreţine, dar în final a terminat facultatea, Fie-i ţărâna uşoară.! O amintire agreabilă am cu distinsul nostru coleg Mircea Buzilă, cu aproximativ 40 de ani în urmă. Având o funcţie de răspundere în ministerul de resort, însoţit de un grup de specialişti în minerit, s-a deplasat la unitatea în care lucram ca inginer şef. După informarea necesară făcută de directorul exploatării, privind problemele cu care ne confruntam, a urmat o cină modestă, cu „tratament” pentru poftă de mâncare. Astfel, s-a creat o atmosferă de bună dispoziţie. Am rămas surprins când, la un moment dat, Mircea ne-a rugat să-l ascultăm. Cu gândul la mama sa, pe care am văzut-o pe când venea în vizită la el, în dormitorul comun de la internat, a început să cânte cu glas duios, impresionanta romanţă cu autor necunoscut:„A venit aseară mama / Din sătucu-i de departe / Ca să-şi vadă pe feciorul / Astăzi domn, cu multă carte” Într-o linişte deplină, a intonat integral cele 6 strofe cântată de Vasile Militaru. Cu gândul la mamele noastre, profund emoţionaţi, „cu privirea umezită”, cum spune cântecul, am păstrat câteva minute de reculegere. La auzul melodiei mi-am amintit de o întâmplare personală, fără explicaţie, petrecută la sfârşitul anului1961. Eram în gara Dej, pe la prânz, venind de la Baia Mare, unde participasem la o consfătuire. Acolo l-am întâlnit şi pe colegul Panciuc Liviu, cu care am petrecut o seară plăcută. Aşteptam împreună cu două colege , un tren care să ne ducă la Deva. Ceea ce s-a întâmplat în continuare nu are o explicaţie logică. Cu toate că nu eram obosiţi nici „trataţi” cu licori bahice, am privit nepăsători sosirea şi trecerea trenului nostru prin gară. Sesizând prea târziu faptul că am pierdut legătura aşteptată şi nedumeriţi că atenţia ne-a fost distrasă de factori necunoscuţi, ne-am vizat biletele pentru trenul următor, care venea de la Suceava. După ce ne-am urcat în tren, spre surpriza şi bucuria mea, am întâlnit-o, chiar în compartimentul în care am intrat, pe mama mea, care venea în vizită inopinată la mine. Dacă plecam cu primul tren, fiind în ajun de Crăciun, m-aş fi deplasat imediat din Deva la Vaţa de Jos, situată la distanţa de 55 km, la părinţii soţiei, unde era şi ea de câteva zile. În această situaţie, mama nu ne-ar fi găsit la Deva şi neştiind unde suntem, ar fi fost nevoită să se înapoieze supărată acasă. Cineva a dorit ca această situaţie să nu aibă loc. Astfel, ne-am deplasat împreună la familia soţiei, unde am petrecut în linişte sărbătorile iar mama a plecat liniştită şi mulţumită de la noi. A fost ultima vizită, pe care sunt convins că şi-a dorit-o mult, ca o presimţire pentru ce va urma. Peste doar câteva luni am condus-o pe ultimul drum, în localitatea natală, la vârsta de numai 54 de ani. Consider că întâlnirea a fost posibilă datorită unei intervenţii divine. Mulţumesc celui care a evitat neîntâlnirea noastră”. „Icoana”, descrisă de colegul Titi Mihăescu în nr., 32/2010: „În frumoasa şi plină de amintiri, biserica din Vicov de Jos, leagănul copilăriei mele, se află o icoană anume, de care sunt strâns legate sufleteşte şi la care mă gândesc mereu cu dragoste şi cu evlavie .Poveste acestei icoane începe cu şaptezeci şi şapte de ani în urmă. Eram pe atunci un băieţel de nici doi ani împliniţi, sănătos şi vesel, care creştea înconjurat de dragoste şi grija părinţilor săi. Dar n-a fost să fie mereu sub aceste auspicii fericite, Căci, în acel an, s-a abătut peste satul nostru o molimă ucigătoare de angină difterică, o boală grea şi neiertătoare, care a ucis atunci mulţi prunci de-o seamă cu mine. Şi cum tatăl meu, fiind preotul satului, a oficiat la toţi slujba de înmormântare, inevitabilul s-a produs: ajungând în contact cu microbii cumplitei boli, m-am îmbolnăvit şi eu. Şi numai veghea neîntreruptă a mamei mele şi iscusinţa unor doctori au făcut să ies viu din această boală. Viu dar cu sănătatea atinsă, adică cu inima îmbolnăvită grav, cu inflamaţia muşchiului cardiac. Iar un medic cardiolog care m-a consultat, le-a spus deschis şi fără menajamente părinţilor mei, că am foarte puţine şanse de supravieţuire şi că cel mai bine este să mai aibă un alt copil. Dar dragostea de mamă a fost mai puternică decât prezicerea medicală: m-a dus la cel mai bun medic din

Page 120: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

116

Cernăuţi, care cu multă pricepere mi-a prescris tratamente medicale. Şi s-a rugat fierbinte la Dumnezeu ca să mă ţină în viaţă şi să-mi redea sănătatea. Şi în timp ce se ruga a brodat cu fire de mătase, o frumoasă icoană, Fecioara Maria cu Pruncul Isus în braţe, pe care a înrămat-o frumos şi a donat-o bisericii din Vicov, sperând ca rugăciunile ei fierbinţi însoţite de această ofrandă vor fi auzite de Dumnezeu care nu va îngădui ca prezicerea medicului să se îndeplinească. Şi minunea s-a întâmplat, după mai multe luni de tratament m-am însănătoşit şi iată, pot să vă povestesc despre aceste fapte de viaţă, acum după mai bine de şapte zeci şi şapte de ani de viaţă. Cu zece ani în urmă, aflându-mă la Vicov l-am rugat pe preotul actual să-mi permită să fotografiez icoana şi am avut toată înţelegerea acestuia. Aşa că, am posibilitatea să o privesc ori de câte ori simt dorinţa şi nevoia să o fac. Şi poate îmi va fi iertată îndrăzneala de a remarca, că fără să-şi dea seama, fără să vrea, rugându-se şi sperând în ajutorul devin, a brodat pe figura Fecioarei Maria, propria sa privire, aplecată cu grijă, dragoste şi speranţă către Fiul Ei. Mă tulbura ori de câte ori privesc fotografia, această privire, în care o regăsesc pe aceea a mame mele din tinereţea sa”. „Lunga vară fierbinte”, descrisă de Grămadă Mircea, în nr., 34/2011. „Cred că vă amintiţi de filmul american de prin anii 90 şi eu am avut o lungă vară fierbinte în vara anului 1947, când eram în clasa VI-a de liceu. De ce fierbinte? Fiindcă am fost lăsat corigent la chimie de către exigentul profesor Amuliu Bordeianu, În acel an locuiam chiar în liceu; fratele meu fiind director avea locuinţa la parterul clădirii. În ziua în care aveam teză la chimie, m-am trezit cam târziu şi buimăcit de somn, grăbit am urcat treptele spre clasa noastră, unde deja profesorul intrase. Eu stăteam în banca întâi, la margine era Chiraş Ion, iar la stânga mea spre fereastră Chelaru Gheorghe. Nu-mi amintesc subiectul teze, după atâţia ani; nu mi se părea atât de greu şi am început să-l tratez. După vreo 10–15 minute trece domnul profesor prin faţa băncii mele, se uită ce scriu şi-mi spune că am greşit formula. Nu ştiam unde am greşit-o şi ca să fiu mai sigur am pus mâna pe caietul din bancă. L-am fixat pe coapse şi am început copiatul. Domnul prof. Bordeianu observă caietul după vreo cinci minute. Vine în faşa băncii, îmi ia teza şi exclamă: „idiotule, primeşti nota unu”.! Mi-am făcut calculul: nota opt la oral, opt la extemporal şi cu uni la teză face în total nouă., deci patru cincizeci medii finală şi nu mă va lăsa corigent, doar sunt fratele directorului. În aceeaşi zi la prânz. fratele meu mi-a zis că a aflat de isprava mea şi că i-a spus profesorului să mă lase corigent, ceea ce a şi făcut. Toată vara (fierbinte!)am învăţat la chimie, o vară chinuită, plină de emoţie, însă aproape că învăţasem pe de rost manualul încât la corigenţă am fost felicitat. În anul întâi de medicină, având unul din obiecte chimia sunt chemat de profesor la tablă să scriu un ester al alcoolului. Am umplut tabla cu trei esteri, apoi colegii botezându-mă „chimistul”.Au trecut de atunci aproape 94 de ani şi mă gândesc ce bine ar fi să fiu lăsat corigent sau chiar repetent, dar să am anii tinereţii noastre de atunci”.

Page 121: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

117

III,. Amintirile Promoţiei anului 1950 despre vatra natală În acest capitol vom prezenta articolele colegilor prezentate în INFO 50 care vorbesc cu nostalgie, dragoste şi mândrie despre vatra natală, şi anume: „Noutăţi din Rădăuţi”. scrisă de Adrian Slimac, în ,nr.,2/2001, astfel:„Deschidem această rubrică în ideea de a ţine o legătură permanentă cu localitatea noastră natală şi a cunoaşte dezvoltările realizate , în special pe plan cultural-educativ. Cu această ocazie doresc să ne reamintim cu toţi despre turul Municipiului Rădăuţi făcut cu autobuzul la cea de-a 50-a noastră Aniversare a absolvirii liceului. Am văzut un oraş în plină dezvoltare, mai ales în zona Bogdan-Vodă, dar şi în celelalte zone cum ar fi str. Putnei şi str.Lahovari. Dacă ne-a impresionat ceva, aceasta este păstrarea stilului arhitectonic specific al vechiului târg, mai ales în partea sa centrală unde s-au efectuat demolări doar în zonele insalubre. Mai este de remarcat că stilul „blocul tip” este destul de puţin dezvoltat, fiind prezent în principal în zona Cazărmii, Stadionului sau a vechiului Obor, unde au fost necesare doar demolări minime. Nu trebuie însă să uităm str. Bogdan-Vodă unde pe locul vechiului amplasament din zona centrală o oraşului al istoricii Herghelii Rădăuţi,cu sala sa de manej, a apărut un cartier de blocuri. Considerăm că în viitoarele noastre numere vom putea avea mai multe şi mult mai interesante informaţii de la colegii noştri locali pe care să vi le putem prezenta chiar şi cu unele imagini recente. Ştiaţi că fostul nostru Prof. Vasile Ţigănescu a fost la vremea lui un talentat şi prolific scriitor ? Acest lucru a fost difuzat abia în ultima perioadă de timp, dar este păcat că pe vremea noastră nu au fost publicate scrierile sale, ci abia acum post mortem. Am intrat în posesia unei cărţi, „Refugiaţii”, prin înţelegerea şi sprijinul D-lui Prof. V. Precop, cu care ocazie prezentăm pe pagina alăturată o evocare a fostului dascăl şi scriitor Vasile Ţigănescu însoţită de o fotografie din tinereţe. Ne pare rău că limita spaţiului disponibil nu ne-a permis să facem şi o recenzie a cărţii publicate. In ceeace ne priceşte, din orele profesorului nostru, de geografie am rămas cu o informaţie foarte preţioasă , respectiv că producţia de ţuică din România este de un miliard de păhăruţe pe an. Poate colegul nostru Prof. Culai Pomohaci ne-o reactualizează şi, de ce nu, ne mai transmite şi alte informaţii interesante pentru noi toţi, pe care să le publicăm în numerele noastre viitoare. .- Deşi nu reprezintă noutăţi din Rădăuţi, mergând pe această linie, în rubrica noastră pot avea loc evocări şi pentru iluştrii noştri profesori cum a fost Torouţ, Socaciu, Prelipceanu, Bordeianu, Galan, şi alţii. N-ar fi rău dacă am avea şi pozele lor.” „Editorial”, scrisă de Adrian Slimac, în nr.,2/2001, din care redăm extrase:„În prezentul număr dorim să vă reamintim o parte din momentele pe care le-am trăit în timpul adolescenţei noastre, pe meleagurile bucovinene, mai ales pe acelea legate de plaiurile noastre natale. Astăzi dorim să vă reamintim de plimbările noastre „pe centru”, pe care le făceam în mod regulat, pentru a ne mai „aerisi” şi mai ales pentru a ne întâlni cu colegele noastre Un minunat loc de recreare şi de taifasuri pentru noi era „parcul”, în care putem spune că nici o bancă nu a rămas necunoscută nouă. Credem că este cazul să ne reamintim timpul în care am sădit pomii din acest parc până la „Casa Germană”. Astăzi această parte a parcului este de o deosebită frumuseţe şi cu copaci care au cam trecut de floarea vârstei. Prin aceste puţine cuvinte sperăm să vă reamintim episoadele din timpul tinereţii noastre, care să vă incite la dezvăluiri de amintiri în cadrul acestei foi.” „Sub castan”, ”, scrisă de C-tin Mihăescu,, în nr.7/2002, astfel:„Pe lângă alte lucruri memorabile, oraşul nostru drag Rădăuţi are şi un parc foarte frumos. Este situat într-o latură a centrului .Pe una din laturi se află o majestoasă catedrală ortodoxă. Începută înainte de război , a rezistat perioadei întunecate, iar până la revoluţie spre lauda edililor, a fost terminată. Şi acum încântă ochii călătorului, cu toată splendoarea ei. Iar acum despre parc. De formă oarecum rectangulară, este traversat în diagonală de o frumoasă alee. Aceasta începe pe latura dinspre centru unde este străjuită de un castan maiestuos, cu o coroană neobişnuit de mare. Iar sub castan, o platformă asfaltată, numai bună pentru întâlniri de taifas. În capătul celălalt al aleii se află chioşcul de ţigări al domnului Goraş, personaj pitoresc şi cumsecade. Invalid de război cu un picior lipsă şi înlocuit de o binecunoscută proteză de lemn, susţinută de o curea lată, petrecută peste umăr. De la domnul Goraş mai cumpăram şi noi păcătoşii, din când în când ţigări. Cu bucata. Ţigări americane cu aromă îmbietoare(N.n.Camel). Căci a venit

Page 122: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

118

ajutorul american cu praf de ouă, lapte condensat, ţigări, gumă de amestecat şi ale fineţuri. Iar primitorii de ajutoare, care nu fumează, le plasau domnului Goraş. Vorbesc la timpul prezent despre toate acestea căci amintirea este atât de vie de parcă cele ce voi povesti s-au întâmplat chiar ieri. Pe platforma de sub castan ne adunam din când în când, cei de la Eudoxiu Hurmuzachi, mai ales când este ceva deosebit de comentat şi de despicat în patru. Astăzi la ordinea zilei este ultimul meci de fotbal ce a avut loc cu o zi în urmă, pe stadionul situat chiar în faţa liceului. N.B. Continuarea a fost redată în Partea I, Cap .III/1 „La ochiuri”, scrisă Dimitrie Balan,, în, nr.12/2004, pe care le descrie astfel:„În zilele toride de vară, locuitorii oraşului,Rădăuţi (nu toţi desigur) se retrăgeau în lunca pârâului Suceviţa. Un loc preferat era cel de la Podul Vlădichii. Elevii se îndreptau, deseori, spre aşa numitele ochiuri. Erau acestea nişte lacuri mici, având formă rotundă. De aici şi denumirea de ochiuri. Dar erau nişte lacuri stranii. Apa limpede nu făcea valuri nici când bătea vântul. Liniştea şi calmul pluteau în cuprinsul lor. Legat de ele circulau legenda că nu ar avea fund. Speriaţi de acest lucru, elevii nu îndrăzneau să pătrundă în ele. Se mulţumeau să se stropească reciproc cu apă spre a se răcori. De altfel, presupunerea că ochiurile nu ar avea fund a devenit convingere în momentul când măsurătorile făcute de noi cu prăjina nu au atins niciodată fundul lor. Am evocat aceste lacuri pitoreşti(erau cam zece ochiuri în zonă), pentru simplul motiv că acolo ne-am găsit refugiul când plecam de la ore toată clasa. Am auzit că în urma unor lucrări de hidroameliorare şi de asanare, ciudatele ochiuri au dispărut în prezent” „Calea Bogdan Vodă”, scrisă de Mitică Balan, şi publicată în nr. 14/2004: „Pentru rădăuţeni, strada Bogdan Vodă este poate cea mai frumoasă din oraş. Probabil şi cea mai lungă. Începe din centrul oraşului, de la calea ferată,ce trece pe lângă biserica Bogdana şi continuă până la capătul localităţii(N.n. se întâlneşte cu Calea Bucovinei, aproape de podul Vlădichii) Pe această arteră sunt cele mai frumoase case. Multe dintre ele arată ca nişte vile. Nu prea mari. Puţine au etaj. Unele au mansardă ori balcon sau nici atât. Toate clădirile au în faţă grădini cu flori, iar în spate unele au livezi cu pomi. La unele porţi au fost plantaţi brazi, mesteceni sau arbori ornamentali. Nouă ni s-a întipărit în memorie strada Bogdan Vodă fiindcă ştiam că aici au copilărit colegii noştri: Lungu Ştefan, Cupceancu Bogdan, Zelenin Grigore şi temporar Hrişcă Olimpiu. Tot aici a locuit într-o vreme Grămadă Mircea. Mai ştiu că pe unele străzi adiacente au locuit câteva colege de liceu, organizatoare de ceaiuri dansante. În concluzie, putem spune că pentru noi strada Bogdan Vodă reprezintă un fel de Calea Victoriei a municipiului Bucureşti.” „Lumina amintirii”,scrisă de C-tin Mihăescu,, în nr.16/2005, în care o prezintă: „Când ceea ce văd că este rău şi urât în jurul nostru mă întristează şi mă supără, când grijile noastre de toate zilele îmi dau târcoale sau mă neliniştesc, închid ochii şi mă teleportez în timp şi nu este greu de ghicit şi unde anume: în mirifice plaiuri din ţara fagilor şi a obcinilor, a pădurilor învăluite în parfum de răşină, a dealurilor domoale, locuri de vis şi de poveste a copilăriei şi adolescenţei noastre. Mă văd ajuns de pildă, undeva pe la jumătatea drumului dintre Rădăuţi şi Vicov. Un loc straniu şi romantic, acolo unde marginea şoselei este străjuită de un şir de plopi înalţi şi bătrâni, iar mai în spate se văd nişte case răzleţite. Mai în colo, se vede o moară de vânt, prezenţă stranie rămasă din alte timpuri, care se spune că în vechime servea pentru scoaterea, cu o pompă, a apei necesare pentru adăparea cirezilor de animale dintr-o mare fermă. Dacă priveşti în zare, vezi coama de deal cu şiruri regulate de pomi, Dealul Brădetului. M-am urcat acolo într-o zi. O zi frumoasă de început de vară, pe tipul cireşelor coapte. Şi m-am oprit aproape de coama dealului, sub un cireş sălbatic cu cireşe negre, de dulceaţă. Lumina dulce a asfinţitului poleia cu aur întreaga fire. O linişte de început de lume înstăpânea locul. Se auzea doar un fâşăit uşor, ca o şoaptă catifelată, pe care vânticelul abia simţit îl făcea în frunzişul cireşului. Aş fi vrut să nu mă mai desprind din loc şi clipa de beatitudine să nu se mai sfârşească. Dar gândul că voi pleca în curând din aceste locuri mirifice, bănuiala că poate niciodată nu voi mai ajunge acolo, în zi senină şi caldă de început de vară, sub un cireş în frunzişul căruia să şoptească o adiere blândă de vânt, a făcut să mă cuprindă dintr-odată tristeţea şi nostalgia. Şi am stat o vreme sub cireş gustându-i roadele dulci-amărui, până când soarele s-a ascuns după coama dealului, iar vraja acelor clipe minunate s-a risipit. Dar mă învăluie mereu amintirea lor binefăcătoare. Ce ciudat este sufletul omenesc ! Trecem

Page 123: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

119

de multe ori pe lângă lucruri sau întâmplări, sau peisaje spectaculoase şi abia le băgăm în seamă. Şi altă dată, un colţişor de natură, banal în aparenţă, dar care ne află într-o anume stare sufletească, declanşează dintr-odată reverberaţii adânci în propria noastră cutie de rezonanţă şi ne dau de ştire că pe lângă trup, mai suntem alcătuiţi şi din altceva. Acel ceva pe care, fiecare din noi, avem datoria să-l lăsăm să iasă la lumină şi să ne determine în cât mai mare măsură existenţa. Acel ceva ne face să ne simţim OAMENI.” „Feerie de iarnă” , scrisă de C-tin Mihăescu, în nr.16/2005, pe care o prezintă astfel:: „Aducându-şi dintr-o dată aminte că vacanţa, ca orice lucru plăcut, are şi un sfârşit, s-a dus repede să vadă cât este ceasul. Şi a intrat în panică: mai era doar o jumătate de oră până la sosirea personalului de seară, ultimul cu care mai putea ajunge în aceea zi la Rădăuţi, la gazdă. Căci a doua zi începea şcoala. Îşi petrecuse vacanţa de iarnă în satul lui drag, Vicov de Jos, într-un decor de vis şi de poveste. Căci ninsese mult, aşa cum numai în Bucovina sunt ninsorile: line, leneşe, cu fulgi mari, graşi şi deşi, de nu se mai vede nimic altceva decât această puzderie albă căzând alene şi înveşmântând totul într-o pătură imaculată, groasă, tot mai groasă. Văzduhul devine dens, orice vorbă sau strigăt îndepărtat se aude de parcă cel ce a strigat sau rostit se află aproape, chiar lângă încremenit de atâta frumuseţe. Şi în acest decor feeric, în colţul de rai este satul lui drag de sub Obcina Mare, vacanţa s-a scurs pe nesimţite de brad şi de molid înveşmântate în albul imaculat, dealuri domoale, lunca mereu schimbătoare a râului Suceava acum încremenit sub stratul de gheaţă. Pădurea începe chiar deasupra satului, pe dealul Leahului, aproape de casa lui părintească. Dacă mergi pe uliţa ce urmăreşte Caliuha, părăul copilăriei lui, ajungi repede în pădurea de brazi de pe coama dealului. Şi nu-ţi mai poţi desprinde privirea de la această frumseţe ireală şi ascultând liniştea absolută de început de lume. Dar mai trebuie să ajungă omul şi cu picioarele pe pământ. Mama îi pregăteşte în mare grabă bocceaua(slănină şi cârnaţi afumaţi şi cozonac, câteva schimburi curate şi cărţile ce le-a luat cu bune intenţii dar rămase doar aşa , intenţii frumoase). Îşi ia rămas bun de la părinţi şi de la frăţiorul lui, tovarăş de săniuş şi de plimbări în împărăţia albă şi purcede în grabă către gară. Iese repede pe poartă, trece podul de peste Caliuha, care curge într-o albie neaşteptat de adâncă, chiar prin faţa casei şi se avântă în şosea, căutând o cărare făcută în zăpadă. Dar de geaba caută căci nu este decât o urmă lăsată de cineva care trecuse înaintea lui. Şi începe să meargă cât mai repede poate înotând prin zăpadă care trece de genunchi. Cu toate că este ger, ajunge repede lac de sudoare. Şi mai este destul de mult până la gară. În sfârşit, ajunge în dreptul casei lui Fritz. De aici şoseaua o coteşte spre stâng, iar la dreapta se face uliţa ce duce la gară. Mai are de mers doar câteva sute de metri. Dar speranţa de a mai prinde trenul se spulberă: un şuierat trist şi prelung îl anunţă că trenul, care era deja în gară, a şi pornit. Acum, ce să mai facă? Merge înainte până la gară, să vorbească cu Niculaie acarul, care ţine acum loc şi de împiegat de mişcare, un om cumsecade, consătean, care se făcuse ceferist. „Bună seara bade Niculaie” „Aracu di mini, ai ajiuns pre târziu. Îi musai să fi duşi azi la Rădăuţi?”, „Da bade Niculaie, trebuie să ajung astă seară la gazdă, căci s-a terminat vacanţa şi mâine începe şcoala. Dar acum, dacă am pierdut personalul de seară, nu ştiu cum o să ajung.” „Da nu-i nimică. Mai stăi o ţâră cu mini, că pisti trii sferturi di şeas treşi un mârfar. Ş-am să grăiesc io cu mecanicul să ti ieie pi locomotivă.” Şi tot vorbind cu bunul Niculaie despre vreme, despre şcoală, despre frumoasele datini ale sărbătorilor care tocmai s-au încheiat, timpul a trecut repede şi iată că apare şi marfarul. Acesta opreşte şi aici având de remorcat câteva vagoane cu buşteni şi cherestea. Niculaie vorbeşte cu mecanicul şi acesta îi face semn prietenos să vină. Îi mulţumeşte şi-şi ia rămas bun de la Niculaie şi se urcă în cabina locomotivei. După efectuarea manevrelor de rigoare, trenul porneşte Mecanicul, om tânăr şi prietenos, tot de prin partea locului, îi arată unde să stea ca să nu-l încurce pe fochist care are mereu treabă să îndoape cu cărbuni, luaţi cu lopata din tender, focarul de sub căldare. În cabină este cald şi bine. Acum trenul trece chiar prin faţa casei părinteşti. Cu strângere de inimă se mai uită o dată la casă, la curtea cu acareturi, la pârâul Caliuha iar în zare la dealul Leahului cu pădurea lui falnică. După o vreme se mai uită şi la partea cealaltă unde râul Suceava străjuieşte o bună bucată de drum

Page 124: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

120

calea ferată. Câte amintiri de vară îl leagă şi de râul ăsta cu albia mereu schimbătoare. Amintiri de la locurile de scăldat şi de prins păstrăvi cu mâna . Şi multe altele. Încearcă să-şi alunge tristeţea şi să găsească ceva la ce să se gândească. De ce s-o numind pârâul „Caliuha”? Dar dealul de ce i se spune „Dealul Leahului”? Cine ştie din ce timpuri strămoşeşti, dacice, se trag aceste denumiri,. Poate o dată o să cerceteze şi o să se documenteze să le afle ostul şi obârşia. Dar drumul nu este prea lung : au şi trecut de Gălăneşti, apoi de Horodnicul de Jos şi se aproprie Rădăuţiul. De la Vicov la Rădăuţi sunt doar 19 kilometri. Mecanicul îl întreabă în ce parte a oraşului vrea să ajungă şi îi răspunde că trebuie să meargă pe strada Bogdan Vodă. „Atunşi, sâ nu îi coborî la Gara Mari, că am sâ opresc o ţâră şi la Gara Mică, că îţi vini mai aproapi”. Îi mulţumeşte pentru bunăvoinţă. Şi când opreşte, special pentru el la Gara Mică, coboară în grabă. Ce oameni cumsecade şi săritori sunt bucovinenii !. Este o seară târzie şi geroasă. Zăpada îngheţată scârţiie sub tălpile bocancilor. Merge repede şi cu atenţie încordată ca să nu alunece. Traversează parcul din spatele gării şi ajunge în sfârşit pe strada Bogdan Vodă. Undeva aproape de capătul ei se afla gazda unde trebuie să ajungă. Şi merge repejor şi atent, cu capul plecat, să vadă bine unde pune piciorul. La un moment dat, pe la jumătatea drumului, se opreşte puţin ca să-şi mai tragă sufletul. Chiar în dreptul unui stâlp de la reţeaua electrică, stâlp prevăzut şi cu felinar electric de iluminat. Ridică privirea şi ceea ce vede este o imagine de basm care taie răsuflarea: nu numai că totul este înveşmântat în mantaua albă, imaculată, bine cunoscută, dar ceaţa deasă ce se lăsase în ultimele zile depusese peste tot, pe ramurile pomilor, pe firele de la reţeaua electrică şi telefonică miliarde de diamante strălucitoare şi pulbere de argint. Imagine de poveste într-o linişte absolută. Cadru alb şi strălucitor de basm cu zâne şi feţi frumoşi. Şi a stat locului o vreme ca să-şi întipărească pentru totdeauna în minte această imagine de care să-şi amintească şi să-i aducă linişte în suflet ori de câte ori îi va fi greu sau va fi în cumpănă. Şi aşa a şi fost şi este şi acum, după mai bine de jumătate de veac când a ajuns la vârsta senectuţii.” . „Şcoala mărgineană” descrisă de Mitică Balan în nr.24/2008, astfel „În luna noiembrie 2007, şcoala din comuna Marginea, Judeţul Suceava, a sărbătorit 150 de ani de existenţă. Documentar, această şcoală şi-a început cursurile la data de 1 aprilie 1857, atunci când administraţia austriacă aprobase înfiinţarea unor şcoli în Bucovina, ocupată între anii 1774 şi 1918. Deşi era de aşteptat ca evenimentul să fie marcat în luna aprilie 2007, totuşi autorităţile locale, laolaltă cu conducerea şcolii, au hotărât să împreuneze momentul aniversar cu zilele comunei Marginea, stabilite aprioric pe 9 şi 10 noiembrie 2007. Ele erau precedate de hramul tradiţional, sărbătorit la 8 noiembrie de ziua Sfinţilor Arhanghel Mihail şi Gavril. Având asemenea încurcătură emoţională de sorginte istorico-religioasă, programul fixat de organizatori a fost extrem de bogat. Binenţeles, s-a început cu sfinţirea unei plăci comemorative, însoţită de discursuri din partea oficialităţilor. A urmat o micro sesiune de comunicări consacrate aniversării şcoli. Apoi participanţii s-au deplasat cu autocarul şi cu maşinile personale la „Popasul Bucovina” din Suceviţa, unde s-a servit o masă copioasă. Seara, la Căminul Cultural din Marginea, elevii şi cadrele didactice ale şcolii au prezentat un grandios spectacol de cântece şi dansuri specifice zonei. A doua zi au avut loc întreceri sportive. Pe toată durata programului, şcoala a putut fi vizitată de către cei interesaţi, cărora le-au fost prezentate expoziţii de pictură, sculptură, desene, fotografii, unelte gospodăreşti, ţesături, împletituri, costume populare. În cele 16 săli de clasă şi laboratoare. s-au făcut diferite demonstraţii instructiv-educative. Important de subliniat este faptul că pe parcursul acestor zile au fost decernate diplome de onoare unor personalităţi care au legătură, într-un fel sau altul, cu comuna Marginea. Printre beneficiari se numără şi colegul nostru Nicolai Pomohaci, care nu se afla la prima sa performanţă de acest gen, el deţinând titlul de cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi şi Satu-Mare. La Marginea însă autorităţile locale au mers mai departe, atribuind şcolii nr.,3 numele lui Nicolai Pomohaci, „personalitate recunoscută pe plan naţional şi internaţional pentru contribuţia adusă în domeniul ştiinţei oenologice”, după cum s-a adnotat în monografia şcolii, întocmită de profesorul Gavril I. Crăciun, originar din Marginea. N-am auzit până acum, ca vreun coleg de-al

Page 125: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

121

nostru să se afle în această postură. Cred că este un motiv de mare satisfacţie să ştii încă din timpul vieţii că numele tău figurează pe frontispiciul unei şcoli şi nu numai pe crucea propriului mormânt. Tot atunci s-a stabilit că şcoala nr.2, să poarte numele „cunoscutului inginer silvic şi cercetător ştiinţific în domeniu, posesor de premii academice” Constantin Traci, născut în 1926 în Marginea, fost coleg de liceu cu noi. Bătrâna şcoală în vârste de 150 de ani, care acum se numeşte şcoala de arte şi meserii, a fost botezată cu numele lui Vasile Gherasim, mărginean, care a trăit numai 40 de ani(1893–1933), dar s-a afirmat la Cernăuţi în mai multe domenii(filozofie, istorie, literatură), recunoscut ca „ patriot animat de idealul unităţii naţionale”( conform monografiei amintite). Şi dacă cineva se-ntreabă de ce am propus ca acest reportaj să apară în publicaţia INFO 50, răspunsul ieste pentru că de pe băncile şcolii aniversate, nu mai puţin de zece mărgineni, în toamna anului 1942 au devenit elevi ai Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”. Dintre aceştia, trei s-au retras pe parcursul primului an, iar şapte au continuat până la absolvire şi au mers chiar şi mai departe la facultate. Între timp, doi au trecut în lumea de apoi (Hapciuc Constantin şi Sfârnaciuc Ion) iar cinci supravieţuiesc. Aceştia sunt:Dimitrie Balan, Lungu Arcadie, Nichiteanu Constantin, Olărean Dumitru, şi Pomohaci Nicolai.În încheiere putem afirma cu deplină îndreptăţire că toţi cei amintiţi mai sus reprezintă cu cinste şcoala mărgineană”. „La Târg” ,descris de colegul Nicolai Pomohaci., în,nr.,25/2008: „Ziua de vineri o aşteptam cu multă nerăbdare în fiecare săptămână. Ştiam că bunicul merge la târg la Rădăuţi şi nu vine cu mâna goală. Cu o monedă de 50 de bani, care avea o gaură la mijloc, cumpăra un kilogram de bomboane care-i ajungea pentru toţi nepoţii. Parcă văd, erau nişte dropsuri de culoare verde, aromate cu un uşor gust de mentă. Dacă nu mergea la târg şi venea la noi, ne scotea din traistă mere ori pere zemoase culese din livadă şi ne împărţea la fiecare. În timpul iernii scotea din sân pentru fiecare nepot nuci mari cu coaja subţire şi miezul cu un gust pe care şi acum îl am în memorie. Banii se făceau greu la ţară. Surorile şi verişoarele duceau cu bidoanele (bleahurile)lapte la Huta şi mai aduceau ceva bani acasă Tata şi alţi vecini cărau bârne cu teleaga, sau iarna cu sănioaiele de la Suceviţa la Gara Mare din Rădăuţi, dar era o activitate periodică şi banii se primeau cu întârziere. De multe ori erau cheltuiţi, înainte de a-i primi, la bodegă la Şprinţa, care dădea băutură pe datorie. Când am crescut mai mare mă lua şi pe mine tata la târg. Încărcam de cu seară căruţa cu draniţă, iar a doua zi dimineaţă devreme plecam spre târg. Aceiaşi lucru îl făceau şi cei din Suceviţa, Horodnic sau Volovăţ. Drumul Marginii ca şi al Horodnicului erau pline de căruţe şi de lume care mergea grăbită în aceiaşi direcţie. Cred că aveam cinci ani când am fost prima dată la târg la Rădăuţi. Casele din oraş mi s-au părut prea înghesuite unele în altele şi geamurile mari de tot. Când am ajuns în dreptul Biserici Catolice şi mi-am ridicat capul să văd crucea din vârf era să cad din căruţă, noroc că m-a apucat tata de o mână şi m-a aşezat din nou pe draniţă. În piaţă am găsit un loc bun, după cum spunea tata. A pus palca cu fân la cai şi aşteptam să vină muşterii la marfă. Alături de noi s-a mai aşezat cu căruţa un văr care adusese spre vânzare cherestea de la Fabrica Suceviţa şi alţii cu lemne de foc pentru iarnă. Tata spunea că e prea devreme pentru lemnele de foc că iarna e încă departe şi lemnele nu au încă preţ. Spre norocul nostru, după o oră, tata a vândut draniţa la un om din Grămeşti, cu un preţ bun. Am rugat pe vărul Nicuţă să aibă grijă de căruţa noastră şi de cai, iar noi am mers în celălalt târg, înspre Templul Evreiesc să cumpărăm câţiva pepeni(harbuzi). Erau tarabe pline cu tot felul de mărfuri, cu alimente, cu fructe, iar vânzătorii îşi strigau şi-şi lăudau marfa. La mesele cu fructe am recunoscut perele harbuzeşti pe care lipovenii le cumpărau din sat de la noi „ cu pomul” , la nişte preţuri modice. Veneau cu căruţe cu coviltir la care erau „înhămaţi cai cu jug” şi aveau scări telescopice cu care, spre disperarea copiilor, culegeau toate perele, de nu rămânea nici una în pom, pe care să le dea jos cu pietre toamna ,copiii în drum spre şcoală. Singurul consătean care nu vroia să vândă „perii cu bucata” la lipoveni era Petre a lui Habiţ. El culegea singur perele din cei trei peri dinspre hudiţă şi le vindea la drumul mare celor care mergeau spre Suceviţa. Aici la badea Petre, în drum spre şcoală copii mai găseau dimineaţa căzute pe jos pere, ori mau dădea cu pietre pe cele care mai rămaseră în pom. Piaţa din Rădăuţi era plină de fructe din întreg judeţul, cu un gust şi o aromă cum numai aici se realizează şi pe care n-o uită cei care le-au gustat odată, indiferent că au ajuns în Germania,

Page 126: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

122

Israel ori SUA. Astăzi şi în târg la Rădăuţi, ca peste tot în România, găseşti în „târguri” fructe din Turcia, Spania, Grecia care te mint prin mărimea lor, lipsite de aromă, fade, fără nici un gust şi la preţuri destul de pipărate. Să sperăm că nepoţii când vor fi nepoţi, vor putea să ducă nepoţilor lor pere harbuzeşti, mere domneşti ori ţigăneşti sau pătule şi nu le va fi pervertit gustul lor spre fructele de import.” „Spaţiile verzi din Rădăuţi”, descrise de Nicolai Pomohaci în nr., 32/2010: „Fiecare aşezare urbană are amenajat unul sau mai multe spaţii cu arbori dendrologii şi o paletă de specii floricole mai bogată sau mai săracă, care se înnoiesc de mai multe ori în cursul acelui an, în raport de puterea economică a urbei. Am folosit termenul de spaţii verzi pentru că ea înglobează şi grădinile din faţa caselor, cu dalii, crăiţe, zorele, bujori, busuioc şi liliac, precum şi terenul din spatele casei cu pomi fructiferi, începând cu cireşii timpurii şi terminând cu merii şi perii de toamnă. În oraşul Rădăuţi ele au o pondere însemnată, fiind prezente pe principalele străzi ale oraşului cum ar fi Bogdan Vodă, Ştefan cel Mare, Calea Putnei, Calea Bucovinei, Calea Cernăuţilor, Calea Frătăuţilor ori a Volovăţului. Aproape că nu există casă fără să fie înconjurată de un spaţiu verde. Despre amenajarea spaţiilor verzi ca parcuri sau grădini în oraşul Rădăuţi am găsit unele date care se referă la începutul sec. XX. Astfel, în anul 1920 primăria oraşului Rădăuţi amenajează Parcul Central cu o suprafaţă mică, de numai 8.000 mp., de către inginerul Hoşac Ulterior, în 1940 parcul a fost mărit cu încă 18.000 mp. Parcul central din faţa actualei primării, pe var ni-l amintim cu drag din anii de liceu era înconjurat cu un gard viu din carpen şi fag. , în care erau mici intrânduri cu bănci unde se odihneau oamenii mai în vârstă, după o plimbare de dimineaţă ori după masă. La lăsarea serii aici se retrăgeau perechile de îndrăgostiţi, pentru „a se simţii mai bine”. În timpul vacanţelor de vară, în parc ne dădeam întâlnire foştii colegi le liceu plecaţi peste an, la studii în diferite centre universitare. Astăzi, acest parc se întinde de la Templu Evreiesc până la Gara Mică. A doua zi după revederea noastră de 60 de ani de la absolvirea liceului, am traversat parcul de la un cap la altul. În afară de alei cu pietriş sau betonate, în parc ponderea o au arborii de talie înaltă din grupa foioaselor(fag, carpen, frasin, castan,tei, mesteacăn, stejar, arţar,etc.). Nu are aproape de loc amenajări floricole. lipsesc peluzele, rabatere, bordurile ori mozaicurile cu flori, sau chiar peluzele cu gazon. În parc am admirat bustul lui Iancu Flondor(18751924), realizat din bronz de arhitectul Marcel Mănăstireanu. Parcul Central încadrează Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, o monumentală construcţie „în stil neobizantin cu elemente de arhitectură bisericească moldovenească” a cărei construcţie a început în anul 1927 şi inaugurată „cu mare fast în 1961” şi despre care ne-a vorbit aşa de frumos la întâlnire colegul Nelu Rotaru. Alături de Catedrală se află o frumoasă troiţă ridicată în memoria eroilor din cel de-al doilea război mondial. De pe vremea stăpânirii austriece dăinuie şi Grădina de tir de circa 24 ha care se află pe strada Ştefan cel Mare, ce se continuă cu drumul ce duce spre comuna Marginea. În prezent, pe o suprafaţă de circa 2 ha din interiorul ei se întinde o grădină zoologică, în care pot văzute lei, tigri, urşi, cerbi, ponei, vulpi, lame, maimuţe şi numeroase specii de păsări. Grădina zoologică a fost înfiinţată în anul 1975 şi cuprinde 25 de specii dintre care 18 specii de mamifere şi 7 specii de păsări. Când eram în liceu, Grădina de tir mi se părea ca o mică pădure întunecoasă cu „cărări”(alei) ceva mai late. Acum, când o traversam în drum spre strada Putnei unde locuieşte nepotul, care m-a găzduit pe timpul revederii noastre mi-am adus aminte de o întâmplare povestită de gazda la care am stat anii de liceu, doamna Rudişteanu. În timpul războiului poposise în piaţă o trupă de circ. Printre artişti. care formau „piramida”, la baza ei „purta greul” un bărbat mic de statură şi „foarte vânjos”. El stătea în gazdă la o familie de pe strada Ştefan cel Mare. În fiecare seara, la terminarea programului de la circ, în drum spre casă trecea prin Grădina de tir. Spre sfârşitul toamnei nopţile sunt mai reci astfel că îşi îmbrăca un pardesiu elegant. care-l ferea de frig. Pe o alee mai dosnică îl aşteptau doi borfaşi, care l-au somat să le dea pardesiul. Foarte calm, el se descheie la nasturi şi îi roagă să tragă unul de o mânecă şi al doilea de cealaltă mânecă să-i scoată pardesiul că el are un junghi la inimă şi nu poate forţa mâna stângă. Cei doi crezând că a dat fericirea peste ei s-au conformat întocmai. Când să pună mâna pe pardesiu s-au trezit apucaţi de guler, ridicaţi de la pământ şi ciocniţi unul de capul celuilalt de câteva ori şi aruncaţi în marginea aleii. Peste puţin timp poliţia a dat peste ei zăcând în marginea aleii cu capetele sparte dar n-au avut curajul să spună ce li s-a întâmplat.

Page 127: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

123

Gardul viu exterior existent va fi înlocuit cu unul din Spiraea( un arbust rezistent la ger, care se pretează foarte bine la tundere şi care ornează prin abundenţa florilor grupate în inflorescenţe sub formă de umbrelă). Mai sunt prevăzute a se planta hortensii(care decorează prin frunze şi flori, cu un colorit schimbător, a căror flori pot dura 4–5 săptămâni), rhododendron, forsythia, syringa, iar dintre arborii ornamentali de talie mică sau medie diferite specii de acer, specia panus care au de asemenea o rezistenţă mai bună la ger. Aleile vor avea o bordură cu gazon. Proiectul de reabilitare a Grădinii Zoologice prevede reabilitarea aleilor, a reţelei de apă, a reţelei sanitare, construirea de padocuri pentru animalele ierbivore, a cuştilor precum şi a pavilionului administrativ. Sperăm că la noua revedere a promoţiei noastre de la anul să vedem „o oază de verdeaţă” în drum spre liceul nostru drag şi „o grădină zoologică de nivel european” , după cum se laudă edilii oraşului.” N.B Grădina de tir, a fost amenajată în timpul administraţiei austriece, care construia astfel de grădini pentru antrenarea şi distracţia ofiţerilor militari de la Herghelia militară din Rădăuţi, prin organizarea concursurilor de tir, către un val de pământ care a fost desfiinţat ulterior şi în locul lui s-a amplasat centrala electrică. Tot în Grădina de tir, s-a construit şi o „sală de spectacole”, prima din Rădăuţi, unde se distrau ofiţerii prin organizarea de baluri, şi unde se bea berea fabricii de bere a lui Rudich din Rădăuţi(prima construită în Bucovina) Această sală de spectacole există şi acum fiind folosită de un club sportiv, După repatriere nemţilor în 1940 în Germania, în cadrul acestei clădiri a fost amenajată o fabrică de perii. Pentru conformitate Nelu Rotaru. „Jubileul catedralei din Rădăuţi”,scrisă de Rotaru Ştefan, în, nr., 34/2011: „În anul 2011, în duminica Pogorârii Sfântului Duh,(Duminica Rusaliilor), Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi, sfinţită cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, aniversează un an jubiliar. Aniversarea jubiliară este determinată de faptul că la data de 10 mai 1921, adică cu 90 de ani în urmă, preoţii Vespasian Reuţi şi pr. dr. Ioan Puiu, în frunte cu exarhul şi parohul Dimitrie Cărbune, secondaţi de epitropia Bisericească şi sprijiniţi de administraţia judeţului şi oraşului Rădăuţi, au hotărât zidirea unei biserici ortodoxe române comemorative în Rădăuţi, care să fie un monument de amintire al actului „Unirii tuturor Românilor”. Hotărârea respectivă reprezintă data şi actul oficial de când a început la Rădăuţi, odissea construirii Catedralei Unirii Naţionale, având hramul Pogorârea Sfântului Duh În vederea aplicării acestei hotărâri, s-a constituit un Comitet de zidire, sub patronajul P.S. Episcop Vicar al Mitropoliei Bucovinei, dr. Ipolit Vorobchievici, care a stabilit o serie de obiective de realizat Astfel, În perioada 1921–1923, adunarea mijloacelor financiare prin redactarea şi difuzarea unui Apel pentru colectarea banilor necesari; începerea procedurii juridice pentru încheierea unui Contract de schimb de teren între Mitropolia Bucovinei şi Comuna oraşului Rădăuţi pentru terenul unde este amplasă catedrala, sfinţirea acestui teren la data de 16 septembrie 1923, prin împlântarea unei cruci de stejar în prezenţa Episcopului vicar dr. Ipolit Vorobchievici şi a ministrului dr. Iancu Nistor,, iar în

În perioada 1924–1927. după sfinţirea terenului unde urma a se construi catedrala, s-a trecut la întocmirea proiectului de execuţie. În acest sens epitropia protopopiatului şi parohia „Sf. Nicolae” din Rădăuţi a angajat Societatea de construcţii „Granitul” din Cernăuţi, care a încredinţat executarea proiectului inginerului Hugo de Rizory, iar executarea lucrărilor conform proiectului, a fost încredinţată arhitectului Mihail Pankowski. De oarece, proiectul întocmit de ing. Hugo de Rizory, a fost conceput sub forma şi dimensiunea unei biserici obişnuite, cu funcţie de biserică parohială, acesta a fost respins, fiindcă acesta, prin mărimea şi forma sa, nu a corespuns cu hotărârea din 21 mai 1921. În consecinţă, autorităţile ecleziastice şi laice din Rădăuţi au modificat radical proiectul, cu aprobarea Sf. Mitropolii”. Modificarea proiectului a fost executată de către arhitectul de mare prestigiu, Mihail Pankowski, un adevărat artist, ridicând grandioasa Catedrală de astăzi, ce apare cu o înfăţişare falnică, de proporţii impunătoare prin turla principală simbolizând România Întregită, susţinută şi încadrată de 4 turnuri reprezentând cele 4 Provincii Istorice Româneşti unite cu Ţara. Din acest moment, în documentele şi devizele de execuţie se vorbeşte despre Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi şi aceasta până la instalarea regimului comunist, care a interzis folosirea acestei denumiri.

Page 128: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

124

Proiectarea şi începerea construirii a durat peste 48 de luni din următoarele cauze: necesitatea de-a se modifica proiectul iniţial al bisericii, precum şi necesitatea executării lucrărilor de expertiză geotehnică, complexe şi de lungă durată, datorită naturii terenului şi care a impus executarea unei placi de beton armat, în suprafaţă de 650 mp. şi groasă de 5 m. aşezată pe pilaştri de stejar, pe care se va putea amplasa piatra de temelie Drept urmare la 23 octombrie 1927, Mitropolitul Bucovinei dr. Nectarie Cotlarciuc, a efectuat sfinţirea pietrei de temelie a Catedralei, fiind asistat de Arhimandritul Ortizie Popescu, de la Suceviţa.. Lucrările de construcţii au mai durat 34 de ani, datorită unor cauze multiple, în special politice. Din cauza acestor evenimente, darea în funcţiune a Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi, s-a făcut după 40 de ani de la data de 21 mai 1921, când s-a hotărât construirea acesteia şi după 34 de ani de la data de 23 octombrie 1927, când s-a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie. Totodată, Catedrala, la data sfinţirii, avea construită doar corpul principal, cu o clopotniţă pe un singur nivel, acoperită cu carton şi legată de corpul principal cu o galerie de legătură, tot cu un singur nivel. Construirea actualelor turnuri de clopotniţă etajate şi a galeriilor etajate de legătură, conform proiectorului iniţial, au fost realizate după 37 de ani de la sfinţire, respectiv în perioada 1992–1998. De asemenea, în această perioadă s-au executat o serie de lucrări de reparaţii exterioare, amenajări interioare şi lucrări de curăţire, conservare şi restaurare parţială a picturilor afectate de fumul de la lumânări. Drept urmare a acestor lucrări, Catedrala se prezintă la sărbătorirea jubiliară, aşa cum o apreciază specialiştii şi enoriaşii, ca o: „Monumentală şi impresionantă Capodoperă Arhitectonică şi Picturală”, fiind: „Cea mai frumoasă şi de o autentică valoare; o realizare modernă pe tărâm bisericesc a artei naţionale din Ţara noastră”. Ea constituie o mărturie vie şi grăitoare a geniului poporului nostru şi stă cu cinste, alături de venerabile monumente religioase ale trecutului istoric din Bucovina, înzestrată cu un bogat tezaur de sacră podoabă artistică şi prezentându-se ca un monument de largi proporţii arhitectonice. Aprecierile sunt susţinute prin caracteristicile sale arhitectonice constructive care sunt monumentale atât în exterior cât şi în interior, dar şi prin excepţionalele sale picturi în frescă, lucrări în ipsos şi vopsitorie artistică.” „Comunitatea română din Cernăuţi”,scrisă de colegul Ştefan Rotaru, în nr.,35/2011 deoarece foarte mulţi colegi de promoţie provin din Nordul Bucovinei, iar unii chiar au început cursurile liceale la Liceul „Aron Pumnul”din Cernăuţi,de unde părinţii lor au fost forţaţi de URSS, să se refugieze la Rădăuţi, în 1940, şi/sau 1944. În consecinţă, în articol se prezintă problemele cu care se confruntă comunitatea românească din Ucraina.. Populaţi românească rămasă in nordul Bucovinei sub ocupaţia sovietică şi acum prin dizolvarea URSS.-lui, din 1991, sub administraţia noului stat Ucraina. s-a confruntat şi se confruntă în continuare cu problema păstrării şcolilor româneşti şi a limbii române Astfel: „Comunitatea românească din Cernăuţi se confruntă încă din anul 1991 cu aceleaşi probleme, pe care România nu a reuşit să le rezolve în mod concret şi real cu Rada (parlamentul ) şi guvernul Ucrainei, în conformitate cu normele europene şi cu prevederile „Tratatului de Bază între Ucraina şi România”. După semnarea acestui tratat de bază, românii au început să piardă treptat poziţiile în şcoală, obţinute până atunci ca urmare a activităţii Societăţii de cultură românească „Mihai Eminescu”. Cu ocazia, sărbătoririi naţionale „Limba noastră cea română”, organizată la Cernăuţi în data de 11 septembrie2011, aceste probleme au fost prezentate de către unii vorbitori iar în luările de cuvânt s-au desprins problemele principale cu care se confruntă comunitatea românească din regiune Cernăuţi şi nu numai. Aceste probleme principale sunt următoarele: I. Problema învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, respectiv, problema testării independente a elevilor în limbile şcolilor respective, problema aprecierii cunoştinţelor la toate obiectele în limba şcolii absolvite la examenele de admitere în instituţiile superioare de învăţământ din Ucraina la toate disciplinele. – În cadrul discuţiilor s-a menţionat, că s-a instituit o situaţie paradoxală, prin aceea că pentru specialitatea de literatură a unei minorităţi etnice, la Facultatea de Filologie, ministrul impune ca absolventul, candidat chiar la facultatea de filologie cu specialitatea într-una din limbile minorităţilor, să-şi susţină examenul în orice limbă străină, germană, franceză, engleză, în afară de cea a minorităţii pentru care doreşte să o urmeze. Astfel, în acest an, la concursul în specialitatea limba şi literatura română au fost următoarele examene: limba şi literatura ucraineană, o limbă străină şi istoria Ucrainei, toate susţinute în limba

Page 129: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

125

ucraineană. De asemenea s-a exclus examenul la limba română la clasele absolvente şi a examenelor de admitere la Universitatea din Cernăuţi, iar examenul la specialitatea limba şi literatura română se susţine în limba ucraineană. Toate aceste măsuri influenţează negativ şi asupra nivelului de pregătire a elevilor la limba şi literatura română. II. Lipsa manualelor în limba română din şcolile româneşti, cât şi în cele mixte, este o altă cauză a stării precare a predării şi învăţării limbii române. În prezent se folosesc manuale în limba ucraineană la disciplinele de bază: matematică, fizica, biologia, istoria, etc,., sau cele traduse din limba ucraineană, care au un nivel lingvistic scăzut. Aceste aspecte sunt o consecinţă a faptului că în Ucraina nu există nici o posibilitate de instruire a cadrelor didactice în limba română, iar diplomele de specialitate din România sau Republica Moldova, nu sunt recunoscute în Ucraina. III. Urmare faptului că Ucraina doreşte să intre în cadrul U.E., cât şi urmare discuţiilor purtate în cadrul Parlamentului Ucrainean, a fost înregistrat la data de 15 martie 2011, un nou proiect de lege „Cu privire la interzicerea lichidării instituţiilor de învăţământ cu predarea în limba rusă şi a minorităţilor naţionale din Ucraina”, care prevede interzicerea lichidării sau reorganizării(transformării) şcolilor minorităţilor naţionale cu predarea în limba maternă a acestora, în şcoli mixte, aceasta deoarece conform practicii ş „indicaţiilor” reprezentanţilor de resort din administraţia centrală şi locală din ultimii ani, a dus la dispariţia învăţământului în limba maternă(limba română în cazul minorităţii naţionale româneşti din regiunea Cernăuţi), chiar de la prima generaţie de absolvenţi, datorită faptului că la recensămintele populaţiei, aceşti absolvenţi, conform întrebărilor din declaraţie, au fost declaraţi de naţionalitate şi respectiv de limba maternă, după limba şcolii absolvite, care fiind mixtă, era limba ucraineană. IV. Recent în Parlamentului Ucrainean a fost depus un nou proiect de lege „Despre limbile regionale sau limbile minorităţilor naţionale în Ucraina”, care însă n-a fost discutată în instituţiile de învăţământ, precum şi nici în cadrul societăţilor naţionale de cultură. Proiectul de lege prevede la punctul 2, că recomandările Carte Europene despre Limbile Regionale sau Limbile Minorităţilor Naţionale se vor aplica în Ucraina pentru următoarele limbi: rusa, bielorusa, armeana, găgăuza, idiş, tătara vorbită în Crimea, moldoveneasca, germana, greaca modernă, polona, roma, româna, slovaca, şi maghiara” Din text rezultă că sunt trecute aparte două limbi : româna şi moldoveneasca, care pledează deschis pentru scindarea etniei româneşti. În români şi moldoveni. V, În Parlamentului Ucrainean a fost redeschisă discuţia asupra „Proiectului despre reforma administrativ-teritorială”, propunându-se „Elaborarea modelului unităţii teritoriale-administrative la nivel de bază(comunitate) pe exemplul localităţilor cu componenţă mixtă a populaţiei din raioanele Hliboca şi Herţa ale regiunii Cernăuţi”În baza acestui proiect, în satele alăturate cu componenţă etnică diferită a populaţie, se propune organizarea unui singur consiliu teritorial, prin unirea unui sat românesc cu unul ucrainean. VI. Neclarificarea juridică, între cele două guverne, privind legalitatea construirii „Memorialului eroilor militari români din cimitirul din Cernăuţi”, deşi a trecut doi ani de când se discută

VII Nemulţumirea comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi privind modul în care se implică Departamentul pentru românii de pretutindeni, precum şi Ministerul Afacerilor de Externe, în modul de-a comunica cu aceasta, de-a participa la organizarea activităţilor cultural-naţionale, precum şi a modului ne principial de distribuirea fondurilor alocate de Guvernul României pentru românii din regiune

Page 130: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

126

IV, Versuri create de colegi şi colege

REMEMBER Un mănunchi de bătrânei ce scurtează zările Cei rămaşi încă în viaţă din promoţia cinzeci Se alintă între ei persiflând urmările Îi rugăm cu tot respectul să se-adune din poteci, Punând gaj şi temelie amintiri ce nu s-au stins Cât mai grabnic cu putinţă cu idei înaripate Ca elevi la Hurmuzachi, ce aidoma au învins. Pentru-o nouă confesiune printre băncile uitate. Peste tot cu mare fală într-o viaţă ce s-a scurs Ce ne-aşteaptă cu sfială cu o tentă ruginie În domenii diferite , într-un colorat parcurs, De-a fi iarăşi împreună într-o dulce armonie, Societăţii amintind că-s feciori din Bucovina Să învingem bariere cu nuanţe austere Unde genele umane se confundă cu lumina. Prin îmbrăţişări curate exprimate în tăcere. Nici un paloş nu-i atinge, cât o fi de ascuţit, Pe frontispiciul mare de sub obcine bătrâne Numai timpul cel şăgalnic râde-n barbă ipocrit Din Rădăuţiul falnic dorinţa să îngâne, Arătându-ne oglinda într-un haz plin de sarcasm A noastră hotărâre de-a pune catarg Că suntem doar o secundă dintr-un infinit marasm Şi doar pagini de iubire să fluture-n larg Unii din colegii noştri s-au grăbit să prindă loc Ovidiu Chelaru În grădinile Nirvanei, având şansa la soroc, Unde suntem invitaţi cu evlavie şi tihnă INFO 50, nr. 20/2006, la 56 de ani de la Catalogul să-l parcurgem pentru veşnica odihnă. terminarea liceului

ANIVERSARE 2007 În mlădierea vremii sub obcine bătrâne Să renască pentr-o zi atmosfera de-altă dată Colegi de generaţii se-adună să îngâne, Când eram şi noi copii şi sfidam o lume toată, Grămezi de amintiri din anii cei frumoşi Prin atâtea ghiduşii printre picături de carte Ce par la fel de tandri, cuminţi şi generoşi. Adunate ca atare în memorii fără moarte. Siluete-mbătrânite cu –o privire inocentă Zâmbetul şi voie bună să ne strângă ca o sumă Vor păşi prin bănci uitate într-o lacrimă decentă., Într-o mare armonie izvorâtă din cutumă, La vederea unor locuri libere pentru vecie Ce planează-n lung de vreme şi se –nlănţuie şirag Altă dată trup şi suflet întregind o armonie. De atâtea generaţii în liceul nostru drag. Catalogul pus în sunet pe un ton de menuet Ce va scânteia de-a pururi ca un far îndrumător Va irupe flori de gheaţă într-un zâmbet desuet, Pentru toţi elevii care au vibrat triumfător, Cu sincope rânduite înainte de-a se naşte În domenii diferite pe pământul strămoşesc Cât om fi noi de homerici cine ştie ce ne paşte. Ducând fala Bucovinei pentru neamul românesc.

La această rânduială ca şi simpli spectatori Noi, feciori din plaiuri sfinte ce cu greu ne-am

adunat Să aducem un prinos cu buchete mari de flori, Să cinstim cum se cuvine clipa ce ne-a sărutat, Amintirii unor dascăli ce din ceruri ne privesc De-a fi iarăşi împreună printre băncile de şcoală Cu adâncă mulţumire că elevii se-ntâlnesc. Ca elevi şi ce bunici ce trecutul îl măsoară.

Ovidiu Chelaru INFO 50, nr. 23/2007

Page 131: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

127

RĂDĂUŢI, oraş de suflet

Oraşul meu de suflet, de cântec şi lumină Cinstea, ordinea şi munca care dăinuie de veacuri Te-oi îndrăgi de-a pururi în sfânta Bucovină, Sunt o notă dominantă pe aceste vechi meleaguri C-ai fost o călăuză în drumurile mele Împletite cu speranţe de unire-n vremuri pline Cu gene de mătase ce-au izvorât din stele. În hotarele române a întregii Bucovine. Aici, în vatra-ţi blândă şi plină de iubire Deşi valurile vieţii mi-au fixat alt loc de trai Am cunoscut esenţa ce duce spre-mplinire, Eu revin cu-nfrigurare pe al Bucovinei Plai, Atâtor năzuinţe izvorâte cu elan Ori de câte ori prilejul cât şi dorul prim de casă Din adâncuri strămoşeşti pe pământ bucovinean Cu inserţii juvenile într-un caier se revarsă. Urbea unde-am terminat opt ani de liceu frumoşi

Să revăd cu bucurie şi emoţie în glas

Se înscriu în cartea vieţii printre cei mai luminoşi Locuri pline de tandreţe ce în minte-au mai rămas Lângă eminenţi profesori şi colegi avizi de carte Ce şi azi la bătrâneţe ţin să-mi lumineze faţa Mediul care m-a convins să râvnesc cât mai departe Cu aceeaşi voluptate precum zorii dimineaţa. La nivelul reclamat de o zonă înzestrată Străzile şi centrul vechi cu un aer de blândeţe Cu frumoase trăsături şi tradiţie bogată, Mă întâmpină zâmbind tot la fel ca-n tinereţe, Prin cultură intrinsecă şi ţinută cu onor O dovadă că şi alţii în periplul lor prin lume Ce fac naţiei mândrie sub drapelul tricolor. Vor păstra neîntinată urbea lor şi-al său renume.

Ovidiu Chelaru INFO 50,nr.31/2010

Page 132: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

128

O idilă oarecare Pe Simion Bărnuţiu Şi ne opream o clipă Era o vreme rece Adesea ne-am plimbat. Sub brazii ninşi de nea. Şi cerul gri de nori. Era străduţa noastră, Şopteai că sunt divină Din pasul meu grăbit Tărâmul preferat. Că seamăn cu o stea. O clipă m-am oprit Râdeam de câte-o şotie Sub brazii ninşi de nea. Din clasă sau din şcoală, Ţinându-ne de mână Nu mai eram divină Şi-i dam o importanţă.. Pluteam încetişor Şi nici steluţa ta. Deşi, era banală. În sunetul cadenţei Cuvinte de iubire Tie-ţi plăcea Arghezi, De ger scârţâitor Ce-atât m-au adorat Mie pe Eminescu, Pe Simion Bărnuţiu S-au risipit ca visul. Îl preţuiai pe Coandă Am mai trecut odată Deşi nu le-am uitat. Eu însă pe Enescu. Sau chiar de două ori Faluţa Gherasim INFO 50, nr.13/2004

ANII DE LICEU Din înaltul unor vremuri Plini de vise şi minuni Pe sub obcine bătrâne Care ţin de Dumnezeu, Ce lipsesc la bătrâneţe, Din meleaguri strămoşeşti, Ai ajuns să te cutremuri Unde carul cu viziuni Bucovina să le –ngâne După anii de liceu. Ne aduce doar tristeţe. Cât ţi-e dat ca să trăieşti.

Unde sunteţi bănci uitate Unde sunteţi serenade, Din soborul unor vremuri Dar şi voi copii cuminţi, Sub ferestre viorii, Cu făclii din Prometeu., Cât şi teze copiate În atâtea promenade Fără voie te cutremuri Când pozam în chip de sfinţi. Pline ochi de melodii. După anii de liceu

Şi zâmbeam mefistofelic Când Elene-cosânzene Către dascăli scorţoşi, Se topeau de zor şi foc, Clipa se-nalţă homeric În sălaşul unor gene Pentru anii cei frumoşi. Se trezeau fără noroc.

Unde e ţinuta noastră Unde sunteţi vremuri caste

De elevi prea silitori, Cu-ntâlniri la cele baluri, În culoarea ei albastră Într-un clocot de năpaste Ne transpunem uneori. Secondau atâtea valuri

Ovidiu Chelaru INFO 50, nr.22/2007

Page 133: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

129

Catedrala din Rădăuţi

Situată într-un parc Să revezi străvechi meleaguri Sora mică, dar atentă Anii-n goană o remarc, Care dăinuie de veacuri, Are griji permanentă, Ca străjer de biruinţă În frumoasa Bucovină Împreună cu „Bogdana”

Pentru neam cât şi credinţă. Izvor pururi de lumină. Să elimine Satana. Deşi urbea este mică Catedrala deşi nouă Din viaţa celor care Catedrala o ridică, Picură precum o rouă, Zi de zi cu împăcare, La nivel de mari valori Multă dragoste creştină Ţin s-aducă cald prinos Ce te-ntâmpină cu flori. Cărei mulţi creştini se-nchină. Domnului Isus Hristos.

Şi cu braţele deschise În speranţa care duce Astfel urbea să prospere Tot la fel precum în vise, Mântuirea lor prin cruce, Precum sufletul o cere, Tihna întru Dumnezeu Dup-o viaţă zbuciumată Într-o mare de lumină Te îndeamnă tot mereu. Şi de vremuri erodată. Pentr-o viaţă cristalină.

Ovidiu Chelaru INFO 50, nr.31/2007

VINE VREMEA Vine vremea când te duci N-ai trăit cum ai fi vrut Iar acum când eşti albit Să-ţi iei locul printre cruci Doar aşa, cum s-a putut Rebegit şi gârbovit Loc frumos şi plin de flori, Vremurile-au stat pe noi Tu din luptă te-ai retras Udate la sărbători Împingându-ne-n nevoi Şi spui lumii „bun rămas” De cei dragi, ce vor rămâne Şi-ai făcut tot ce-ai putut Să-ţi iei locul printre cruci Ca să facă pomenire. Ca să-ţii faci din viaţă scut. Vine vremea Să te duci…-

Titi Mihăescu. INFO 50, nr-22/2007

CÂND PUTERILE SE DUC Când puterile se duc Arareori puţini din jur Când puterile se duc Şi rămâi ca şi un cuc Te fac să crezi că eşti majur, Ca şi frunza de pe nuc, Cată-n zori o rămurea Dar când te uiţi drept în oglindă În amurg de catifea Să-ţi plângi viaţa ta la ea Ochi-ţi fug după o grindă. Mângâie-ţi viaţa ta Ce-a rămas în amintire De mai ai un pic de minte Ovidiu Chelaru Un ecou fără iubire, Fă-ţi răbojul înainte, Ce dispare foc cu foc Ca să poţi enumera INFO 50, nr. 22/2007 Într-un mizerabil joc. Câţi la groapă te-or urma.

SEARA DE MOŞ CRĂCIUN

A bătut la geam un Moş Crăciun O, doamne! Moşule bătrâne Noroc şi bucurii şi sănătate „Pe cine cauţi moşule bun?” Venit din cele zări de lume Şi multe, multe gânduri bune „Un copilaş frumos, blajin Cu-acel micuţ, azi e-un bărbat Şi tot ce-i mai frumos pe lume. Cu ochişori rupţi din senin Şi a plecat. Şi dacă Tu aşa de bun eşti C-o inimioară bună tare Te du cu sacul în spinare Du-i şi un bilet de Bucureşti C-un sufleţel la fel de mare Şi caută-l în depărtare Să-l aşteptăm cu drag în prag Ce lumina această casă Şi du-i ale tale daruri Dragul nostru, drag.. Şi-a mamei lui întreaga viaţă Tot ce-i mai bun din aste plaiuri. Cu râsu-i ca un clopoţel. Sunat de îngerii din cer” Rodica Hâncu - Golescu INFO 50, nr. 20/2006

Page 134: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

130

ANIVERSARE Pe firul gândului senin În Rădăuţii din Carpaţi Azi suntem istorii moarte Se scurg fără oprire, Eram tinere vlăstare, Ce îşi tânguie idilic, Figuri de oameni ce aţin De prin lume adunaţi Vămi ce pururi vor desparte Un loc în amintire. Având ţinte temerare Doleanţe cu iz liric. Colegi de şcoală stau în prag O ceată de elevi săraci La un show aniversare Cu zâmbetul pe buze, Îşi făureau norocul, Catalogul vom parcurge, Ce răscolesc iubiri cu drag Unii visau şi la cârmaci Ca-n momente funerare În vatra unor spuze. Când le-o veni sorocul. Lacrimi dure se vor scurge. Feţe blânde şi suave Sărăcia generală În sfârşituri strâns eterne Se perindă în imagini, Era una dat cu lustru, Şi în cuiburi legendare, Cu momente şi isprave Într-o notă triumfală Troieni grele s-or aşterne Ce pot umple multe imagini. Mai tânjea câte –un ilustru Între plăsmuiri bizare,. Ca în basme şi eresuri Chipul tâmp a celor vremuri În linţoiul de gală Cu voaluri mătăsoase, Nu-ţi dădeau nici un răgaz, Pe un cântec de egrete, Ce aleargă peste şesuri Doar cel mult să te cutremuri Printre băncile de şcoală În cancanuri vaporoase. În durere şi necaz. Vom surprinde doar regrete. Bucuria revederii În acest marasm integru Ovidiu Chelaru Va fi efemeră, Ne-am trăit floarea vieţii, Ca oglinda învierii Ce-a trecut în pas tenebru INFO.50, nr.21/2007 Infinit de austeră. Ca şi pâcla dimineţii.

LIANTUL CLASEI

Prin paşii timizi de copilandri Dintre cei rămaşi în viaţă Printre care vom discerne În veac trecut ne-am avântat, Sigur Adrian Slimac Pe Rotaru şi Ifrim, Să devenim în timp mai tandri La Hurmuzachi lăudat.

Prin revista cea de faţă Poate dăinui un veac,

Că au grijă să aşterne Întâlnirii la mod sublim.

. După ani frumoşi de şcoală Cu profesori la pupitru,

În revistă an de an Şi Dimitrie Balan,

Unde–n paşi de bătrânei Trecutul îl vom drege,

În cincizeci a dat năvală Este cert o călăuză În vatra unor vechi scântei Fluierul unui arbitru, Pe cărările cu spuză, Iubirea să se lege. Ce-a sunat a despărţire Peste vremuri înainte, Dar păstrând multă iubire

Lângă el întreaga clasă Va străpunge viitorul, Răscolind în câte-o casă

Pentru colegii adunaţi În bănci pe îndelete O oră fi-vor declaraţi

Unor amintiri prea sfinte Amintirile şi dorul.. Elevi cu albe plete, Închegate cu migală Ca elevi în Bucovina

Pentru că ne întâlnim În liceul nostru drag

Ce se măsor încă din plin Cu timpul care trece,

Unde clipele de gală Saturau din plin lumina.

Trebuie să mulţumim Gazdelor din plai de fag

Prin zeci speranţe-n cer senin Ce viaţa ne-o petrece

Coeziunea sufletească Cimentată-n ani de-a rândul

E liantul ce-os ă crească Cât ne-o suporta pământul Ovidiu Chelaru INFO 50, nr-26/2008

Page 135: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

131

DIN PLEIADA LUI „50” Vârsta, vremea fiind propice Din a Tereblecii lui Lepădând lumeasca haină Cad amicii ca popice, Azi, în strunga vântului, Sufletu-i în mare taină, Printre care mulţi colegi Pe canalele de ştiri Va reface râul, ramul După datini şi legi N-au rămas amintiri. De la Tereblecea faună. Din pleiada lui cincizeci Totu-i trist şi nefiresc Fi-vor iar împreună Veni rându-n bolte reci, Pe pământul românesc, Sub a raiului cunună, Şi lui Pintea, plâns în leruri Slova, graiul şi Cuvântul Pentru cât au pătimit Ce-a urcat la ceruri. Sunt valori ce-ş pierd avântul Cât pe tera au trăit. Ovidiu Chelaru INFO 50, nr-35/2011

ÎN ADUCERE AMINTE Dintr-o mare de lumină El rămâne pe vecie Sunt convins că-n Raiul sfânt

Denumită Bucovină, Un model de apă vie, Unde ajungi doar prin Cuvânt, Alt coleg ne-a părăsit La serviciu şi acasă Radu cel frumos şi drept De necazuri istovit. Într-o aură frumoasă. Fi-va înger înţelept Nu de suflet, ci de trupo Cu-a lui zâmbet drept cunună Pân-la proxima-ntâlnire Firul vieţii de îl rup, Vom fi pururi împreună, Fie şi în cimitire, Prin destinul unor sorţi Într-o lume a tăcerii Noi colegii lui de clasă Să te-aşeze între morţi. A iubirii şi plăceri. Îi dorim tihnă aleasă. Deşi Radu Vataman Unde rude şi amici Pe pământ mare hatman, Prin scântei de licurici, Nu mai este printre noi Se vor aşeza la sfat Nu-s motive pentru ploi. Întru Domnul lăudat. Ovidiu Chelaru INFO 50, nr-35/2011

PRAGUL PĂRINTESC Pragul părintesc în vaier Ce şi azi cu drag persistă Pentru care tu copile Cu amintiri ce se întrec, Într-o mantie aleasă, Cât trăieşti rămâi dator, Strâng mereu ca într-un caier Cum ar fi dintr-o revistă Să alungi păreri ostile Povara anilor ce trec. Educaţia de –acasă. Dintr-un suflet incolor. Loc ce-l porţi mereu în minte Cu părinţii-n rol de temple Pragul părintesc e veşnic Şi emoţiile în glas, Prin ţinuta lor morală, Pe pământ cât şi apoi, Ducând viaţa înainte Toţi urmaşii să-i contemple E liantul cel genetic Cu trăiri ce-au mai rămas. Pentru har şi rânduială. Ce ne leagăn-n veci pe noi. Din căminul de-nceput Zâmbetul patern şi tandru Al copilăriei tale, A unuia din părinţi, Unde mândru ai crescut Aprindea şi-un candelabru Cu blândeţe şi petale. În lăcaşele cu sfinţi Ovidiu Chelaru INFO 50, nr-27/2009

Page 136: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

132

JUBILEU

În reviste trecătoare Ce-ncununează parţial Cărui îi dorim lumină Anii au zburat fior, Strădaniile noastre, Printr-un nesfârşit renume, Rămânând fără paloare De-a ne hrăni spiritual În frumoasa Bucovină Doar speranţe care dor. Cu moşteniri albastre. Ce ne-a dat un rost în lume. Visele din tinereţe În acest context ironic Aşadar cu toţi de faţă Cu feciori şi Consânzene, Rânduit de Dumnezeu, Strâns uniţi într-un nucleu, Ne zâmbeşte la bătrâneţe Azi ne revedem laconic Să ne bucurăm de viaţă Pe altarul unor gene. La un sacru jubileu. Prin superbul jubileu. Ce ne-au minţit şi răsfăţat Nu contează câţi colegi Că vom trăi mereu voinici, Sunt prezenţi la întâlnire, Deşi în cercul nostru mat Nici enigme să dezlegi Suntem doar simpli străbunici. De ce unui-s amintire. Tentaţi să ţinem pe alei Important către sublim Cu gingăşie şi plăcere, Este faptul inedit, Mânuţa unor nepoţei Că noi azi ne întâlnim Ca port drapel şi mângâiere. În liceul mult iubit. Ovidiu Chelaru INFO 50, nr-32/2010

Page 137: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

133

Partea a IV-a, Postfaţă la Cronica Promoţiei anului 1950 Analizând „Cronică promoţiei anului 1950”, privind activitatea şcolară, extraşcolară, profesională, ştiinţifică, culturală, producţia editorială profesională şi memorialistică, spiritul inovator, activitatea profesională externă, se poate afirma că această promoţie care a absolvit Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” în anul 1950, se caracterizează prin: 1. Temeinica pregătire teoretică a Promoţiei anului 1950, în domeniul ştiinţei şi culturii generale, dovedită prin faptul că, 95% din absolvenţi au urmat învăţământul superior, iar restul de 5% au absolvit şcoli tehnice post liceale. 2. Buna orientare profesională a Promoţiei anului 1950 demonstrată prin faptul că 33, absolvenţi, respectiv 55% au urmat facultăţi tehnice ,şi 3, absolvenţi, respectiv 5% au urmat şcoli tehnice post liceale, deci un total de 36, absolvenţi, respectiv 60%, s-au pregătit profesional şi au muncit pentru redresarea :economiei naţionale de după război în domeniile geologiei, forajelor petroliere, mineritului; chimiei industrială; construcţiilor industriale, energetice şi feroviare; exploatării raţionale şi eficiente a instalaţiilor energetice, a utilajelor de construcţii şi a mijloacelor de transport auto; dezvoltării silviculturii, exploatării forestieră raţională; şi pentru refacerea agriculturii, viticulturii, zootehniei şi pisciculturii urmare războiului, a secetei din anii 1945-1947 şi a jafului sovietic. 8, absolvenţi, respectiv 13,3% au urmat facultăţi de medicină umană; 2 absolvenţi, respectiv 3,3% au urmat facultatea de medicină veterinară; 5 absolvenţi, respectiv 8,3% s-au îndreptat spre învăţământ universitar şi mediu; 3. Promovarea, a ştiinţei, a, tehnicii, a cercetări şi proiectări, a producerii de noi invenţii şi a dezvoltării producţiei., de către membrii promoţiei, fiecare la locul său de muncă

4. Gradul înalt de competenţă profesională a absolvenţilor în domeniile în care au lucrat. Acest lucru este demonstrat prin faptul că toţi absolvenţii, au ocupat în activitatea lor, la un moment dat, funcţii de conducere. Competenţă profesională s-a demonstrat în domeniile: universitare, economice, juridice, şcolare; administrative sau de apărare a integrităţii naţionale, unde aceştia au lucrat, indiferent de calificarea lor profesională,.superioară sau medie tehnică. 5. Ne înregimentarea ca activişti de partid, chiar dacă în perioada studiilor universitare şi după absolvirea acestora, unii colegi,datorită muncii şi profesionalismului lor, au devenit membri PCR, făcând parte din birourile organizaţiilor de bază sau din comitetele de partid, de la locul lor de muncă profesională şi nici chiar atunci, aşa cum a fost cazul colegului nostru Hrişcă Olimpiu, inginer chimist în domeniul gazelor şi petrolului, care datorită muncii şi profesionalismul lui de excepţie, a fost promovaţ ca specialist în domeniul gazelor şi petrolului, pe funcţia de şef de sector chimie, petrol şi gaze în Consiliul central de control muncitoresc de pe lângă Comitetul Central-PCR.,iar colegii Buzilă Mircea, inginer minier şi Hulubaş Liviu, profesor de ştiinţele naturi,care au fost aleşi, ca deputaţi în Marea Adunare Naţională în câte o legislatură. 6. Ataşamentul faţă de Bucovina natală, dovedită prin faptul că după absolvirea facultăţilor şi a cursurilor tehnice post liceale, 20 de absolvenţi, respectiv 33,3%, dintre absolvenţi au lucrat şi au fost promovaţi, în judeţul Suceava, din care:12 respectiv 20% din absolvenţi au lucrat şi au fost promovaşi în municipiul Rădăuţi şi în comunele din jurul Rădăuţilor, respectiv. Suceviţa, Putna, Vicov de Sus şi Dorneşti, (vezi datele nominale indicate în Partea I-a Cap .IV/1, precum şi în medalioanele profesionale ). 7. Dragostea de muncă, (implicit de studiu), care nu ne-a părăsit toată viaţa Dovada este faptul că, după pensionare, mulţi colegii au continuat să muncească, în domeniul economic, în domeniul societăţii civile sau au devenind meşteri ai condeiului Toate aceste reuşite ale Promoţiei anului 1950, atât pe ansamblul ei, cât şi pentru fiecare în parte, se datoresc: în primul rând unor factori obiectivi, determinaţi de structura natală şi socială a promoţiei, prezentată în,Partea I-a, Capitolul II /2, precum şi datorită, nu în ultimul rând, a elitei învăţătorilor din şcolile primare absolvite, precum şi cea a profesorilor de la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, care au reuşit să modeleze caractere şi să înarmeze absolvenţi cu cunoştinţele ştiinţifice, culturale şi morale, necesare pentru formarea lor profesională, culturală, ştiinţifică şi socială.

Page 138: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

134

Fiecare din noi nu am fost o excepţie, aşa cum poate ar considera cineva, iar dacă vorbim de excepţie, atunci toată Promoţia anului 1950 este o excepţie, ţinând cont de rezultatele întregii promoţii, care a crescut, s-a format, educat ,cultivat şi realizat profesional şi social timp de peste 50 de ani, în condiţiile vitrege ale anilor 1938–1990

Această concluzie este exprimată elocvent de colegul Adrian Slimac, în articolul său întitulat „Gânduri”, din nr., 29/2009 şi anume:„Generaţia noastră se poate mândri că nu a trecut prin viaţă precum câinele prin apă, ci a avut realizări depline în multiplele domenii de activitate în care ne-am şcolarizat şi specializat. Din când în când ne vom permite să ne amintim de trecut şi să ne exprimăm regretul în stilul lui Voltaire:

„ Ah ! De-aş mai acea o dată măcar 75 de ani”!! Colegul Nelu Rotaru, la această afirmaţie, adaugă; „că atât fiecare din noi, cât şi noi toţi,

acum la sfârşit de drum, putem adăuga că suntem fericiţi prin tot ce-am realizat pe plan profesional şi social, fiindcă aşa cum spune Schopenhauer:

„Condiţia dintâi şi cea de căpetenie pentru fericirea vieţii noastre este ceea ce suntem”

N.B. În continuare vom prezenta Istoricul Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, instituţie şcolară emblematică din Bucovina, şi nu numai, şi a corpului său profesoral de elită, care, a reuşit să ne modeleze caracterele şi să ne înarmeze cu cunoştinţele ştiinţifice, culturale şi morale, necesare pentru formarea noastră profesională, culturală, ştiinţifică şi socială., precum şi Cronica Promoţiei anului 1950, prezentate în date statistice şi Cronica Promoţiei anului 1950, în imagini fotografice

Page 139: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

135

I, Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, instituţie şcolară emblematică. �

Istoria Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”,o vom prezenta pe baza unei sinteză din studiul monografic privind Liceul, actualmente Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, întocmit în anul 2008 de către Prof. Doctor Marian Olaru, directorul Colegiului, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de când s-a înfiinţat la 1 octombrie 1872 această instituţie şcolară emblematică pentru învăţământul din Bucovina, sub numele de Realgymnasium, devenit la 18 octombrie 1880, prin decizia Împăratului Franz Iosef., Obergymnasium.

În capitolul intitulat „Din cronica unei şcoli: Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, la pagina 9, autorul menţionează următoarele, privind istoricul acestei instituţie şcolară:

„fiind a treia instituţie de învăţământ din fostul Ducat al Bucovinei, după Liceul din Cernăuţi-devenit„Aron Pumnul” în Regatul României Mari şi cel din Suceava, care poartă numele lui „Ştefan cel Mare”. Liceul a fost inaugurat la 1 octombrie 1872, în prezenţa preşedintelui judeţului Ambrosius, a prefectului Oreste Reney de Herşani, a primarului Imrichowschi, a directorului Herghelei din Rădăuţi, Whecke”

„primul director al acestei şcoli a fost Ernst Rudolf Neubauer, profesorul de la Cernăuţi care a fost, spun unii, şi a lui Mihai Eminescu, în perioada cernăuţeană a adolescenţei acestuia. Neubauer, născut la Iglau, în 1822,a urmat universitatea la Viena şi a participat la revoluţia din 1848, fapt pentru care a fost exilat la Cernăuţi. Ca urmare, a ales să fie profesor şi director la Realgymnasium, devenit ulterior Obergymnasium. După această dată el a devenit un liceu clasic, în care se studiau limbile clasice(latina,greaca), limbile moderne (engleza ,italiana) limbile materne ale elevilor (ucraineana, româna) alături de muzică, desenul, caligrafia, gimnastica stenografia, geografia, ştiinţele naturii, etc. Lectura era obligatorie pentru studiul limbilor clasice, ca şi pentru cele moderne şi era o modalitate de formarea complexă a personalităţii elevilor.”

„Gimnaziul German de Stat din Rădăuţi a continuat să se afirme ca instituţie şcolară care dădea elevilor săi o pregătire de calitate”

„Treptat, prin creşterea sentimentului identitar-naţional la românii bucovineni s-a ivit ideea unei secţii româneşti, aşa cum fusese înfiinţată şi la gimnaziul din Suceava, la care să fie atraşi fii de români din oraşul de reşedinţă de judeţ, şi cei de ţărani din bazinul Rădăuţilor. După eforturi

Page 140: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

136

susţinute de „Şcoala Română”.Filiala Rădăuţi, de intelectualii vremii din Ducatul Bucovinei, de preoţii satelor din jurul Rădăuţilor, de învăţători şi profesorii acelor vremuri, s-a dat în folosinţă Secţia Română a Obergymnasium vom Radautz, devenită independentă în anul 1914.” „La această secţie a Obergymnasiumului din Rădăuţi au funcţionat profesorii Leonida Bodnărescul, Calistrat Şotropa, Vasile Cârdei şi Emanuil Isopescu”- „Leonida Bodnărescul, cunoscut în epocă pentru activitatea sa în cadrul societăţilor studenţeşti din Cernăuţi, a pus bazele bibliotecii pentru şcolari, prin donaţia pe care a făcut-o din biblioteca personală. Tot datorită stăruinţelor sale şi ale dascălilor români de la Gimnaziul German din Rădăuţi s-a înfiinţat şi capela şcolară, amplasată în internatul liceului, sfinţită în anul 1911”. „În condiţiile activităţii susţinute a profesorilor germani şi români de la Gimnaziul German de Stat din Rădăuţi s-au format intelectuali ca: Emanoil Grigorovitza, George Grigorovici, Ilie Berlinschi, Temistocle Bocancea, Sever Beuca-Costineanu, Constantin Dracinschi, Ion I.Nistor, Arcadie Dugan-Opaiţ, Trăian Brăileanu, Calistrat Şotropa, ş.a.”

„După Marea Unire, din anul 1918, numeroase au fost schimbările pe care le-a suferit această şcoală. În noiembrie 1918, consiliul profesoral a adoptat denumirea de „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru fostul Gimnaziu German din Rădăuţi, secţia română a devenit principală, în iunie 1919 şi clasele germane, paralele, au fost desfiinţate treptat”

„După anul 1918, numărul elevilor care au urmat cursurile Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi” a crescut foarte mult. Erau mai ales fiii ţăranilor din jurul Rădăuţilor care încercau ca, prin învăţătură, să depăşească starea materială şi socială a părinţilor lor”

„Într-o ambianţă de respect pentru valorile culturale naţionale şi universale, de la Unire şi până în prezent, sub îndrumarea unor profesori ca Emanuil Isopescu, Ilie Vişan, Cornel Hahon, Ernast Viforeanu, Vasile Bujdei, Ilarion Hurjui, Amuliu Bordeanu, Vasile Ţigănescu, ş.a. sub pavăza respectului pentru muncă şi valoare, la acest liceu, s-au format elevi ca:I.T.Tarnavschi, Traian Sfinţescu, Constantin Traci, Petre Spânul, Eugen Drăguţescu, Traian Larionescu, Ilie Corfus, Ştefan Cuciureanu, Petru Rezuş, Marin Gherasim, Vasile Precup, Dragoş Vicol, Onisim Cuciureanu, Liviu Ionesi, Radu Z.Tudose, Nicolae Pomohaci, George Munteanu, Nicolae Coajă, Nicolae Şorea, Olaru V.Vasile, Vasile Andru, Constantin Hrehor, Lorin Fortuna, Viorel Dârja, .ş.m.a.”!

„Pentru tineri zilelor noastre, caracterul de excepţie al acestei instituţii este dat de calitatea deosebită a dascălilor săi şi de ceea a absolvenţilor săi, nume în varii domenii, în România şi peste tot în lume, unde au ajuns să activeze.”

„Dacă ar fi să facem o listă a celebrităţilor care au studiat la Obergymnasium şi la „Eudoxiu Hurmuzachi”, aceasta ar cuprinde(la nivelul anului 2008) nume de marcă din domeniile cele mai variate ale ştiinţei, culturii şi tehnicii româneşti şi universale. Dintre aceştia şapte sunt membrii al Academiei, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, precum Ion G. Sbiera, Ioan I.Nistor, Eugen Botezat, Liviu Ionesi, Dimitrie Vatamaniuc, Zvi Laron, Radu Z.Tuduse. Mulţi dintre absolvenţi Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”,sunt membri ai unor academii şi doctori honoris causa ai unor universităţi străine, precum: Emanoil Grigorovitza, Ilie Corfus, Ioan I. Nistor, Albert Kollman, Eugen Drăguţescu, Ştefan Cuciureanu, Ovidiu Găină(Stan M.Popescu), Traian Brăileanu, Petru Rezuş, Dimitrie Vatamaniuc, Zvi Laron, Nicolae Pomohaci, ş.a. Aceştia sunt dintre fiii de români, germani, polonezi, evrei, ucraineni, lipoveni, maghiari, ş.a. care au trăit în Rădăuţi sau din bazinul Rădăuţiului”

„Evocarea unei părţi a istoriei acestei instituţii culturale a bazinului Rădăuţilor, adevărat reper al învăţământului din septentrionul românesc acum (în anul 2007), la 135 de ani de la înfiinţare, nu ar fi completă dacă nu am vorbi de numărul foarte mare de absolvenţi ai învăţământului superior care s-au format pe băncile acestei şcoli, mulţi dintre ei doctori în ştiinţe, alţii care au devenit scriitori, literaţi, redactori de reviste ştiinţifice şi literare, ingineri, economişti, tehniceni, sau ofiţeri ai Armate Române. Însă, peste toate acestea este de evidenţiat calitatea umană deosebită a absolvenţilor de la „Eudoxiu Hurmuzachi”, care, indiferent de locul unde se află în lume, sunt oameni adevăraţi, cu o foarte bună formaţie culturală şi morală.”(încheiat citatele)

În capitolul intitulat „Profesorii şi elevi de la „Eudoxiu Hurmuzachi”, în lumea ştiinţei şi artei”, la pagina 122, sunt prezentaţi şi uni absolvenţi ai Promoţiei anului 1950, şi anume; Nicolae Pomohaci, Doctor în agronomie şi profesor universitar.(pag.142), Penteleiciu I. Dragoş,Doctor în Ştiinţe Medicale(pag.150), Radu Vataman, Doctor în Ştiinţe Medicale şi profesor

Page 141: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

137

universitar (pag.151), Cupceancu S. Bogdan, Doctor în Ştiinţe Medicale şi Valter Vasile Olaru, Doctor în ştiinţe fizico-matematici şi profesor universitar (pag.153). Liceul de Băieţi din Rădăuţi, în cei 140 de ani de existenţă (1872–2012) şi-a realizat cu prisosinţă şi trudă cele trei atribute de bază ale unui liceu, şi anume: competenţă, exigenţă şi performanţă. onorând cu cinste numele ce-l poartă de Eudoxiu Hurmuzachi, care a fost un emerit cărturar, membru de marcă al „trifoliumului de aur” al familiei Hurmuzachi, care este una din cele mai vechi familii de boieri moldoveni având rădăcini adânci în pământul Moldovei., fiind menţionată de Ion Neculce în Letopiseţul Ţării Moldovei(1662–1743). Toate evenimentele de la 1848 până la 1880 sunt în strânsă legătură cu numele membrilor acestei familii, care a adus importante servicii românismului. În acest sens, vom prezenta un modest medalion . Eudoxiu Hurmuzachi, născut la 29 septembrie 1812, în comuna Cernauca, judeţul

Cernăuţi. După absolvirea studiilor liceale în 1831, a urmat studiile juridice la Viena, Întreaga viaţă şi-a dedicat-o slujirii neamului românesc, aşa cum a făcut-o în revoluţia de la 1848, alături de fraţii săi Gheorghe şi Alexandru, apoi, ca om politic, a acţionat pentru afirmarea şi întărirea autonomiei Bucovinei şi a caracterului ei românesc. În 1849 a făcut parte din delegaţie care a prezentat împăratului un memoriu, care a avut drept urmare recunoaşterea Bucovinei ca entitate distinctă, cu drepturi asemănătoare celorlalte ducate din imperiu. Membru al Partidului Centralist German din Austria, a îndeplinit între anii 1862 şi 1864, funcţia de vicepreşedinte şi apoi de preşedinte al Dietei .Bucovinei. În această perioadă, datorită activităţi depuse, şcolile poporale, s-au înfiinţat de trei ori mai mult decât în ultimi 64 de ani.

Totodată, începând din 1861, s-au deschis cursurile liceului din Suceava(actualul Liceu „Ştefan cel Mare”), în 1862, altul, la Cernăuţi, iar în 1872 s-a înfiinţat actualul Liceu de Băieţi din Rădăuţi, ce-i poartă numele odată cu Unirea Bucovinei în 1918,..

Ca mare editor de documente, a închinat acestei activităţi o perioadă îndelungată din viaţa sa (1846–1848 şi 1852–1858). Dorind să scrie o istorie a românilor pe bază de documente, a copiat 6.000 de documente din arhive străine, în special austriece, ce au fost publicate sub egida Academiei Române, între anii 1876–1899, în 12 volume, sub titlul:„Documente privitoare la istora românilor” De asemenea a scris lucrarea „Fragmente zur Geschichte der Rumanien”, publicată în cinci volume între anii 1878–1886, traduse în româneşte de Mihai Eminescu şi Ion Slavici. Istoricul Eudoxiu Hurmuzachi abordează aici o vastă problematică economică, socială, politică şi religioasă de la secolul al XV-lea şi până în anul 1782. Urmare acestei prodigioase activităţi a fost înnobilat cu titlul de baron(1872) şi ales membru al Societăţii Academice Române, precum şi cetăţean de onoare al oraşelor Cernăuţi şi Câmpulung

Românismul promovat de familia Hurmuzachi s-a născut şi a crescut „la umbra ocrotitoare a idealului unităţii naţionale a românilor”A decedat la 10 februarie 1874, la vârsta de 62 de ani

Promoţia anului 1950, respectiv generaţia noastră, formată în perioada 1942–1950, a avut şansa, în condiţiile istorice, sociale, economice şi politice din această perioadă, de a fi fost educată şi pregătită, ştiinţific şi cultural, de profesori cu vocaţie şi de mare cultură, pe care îi vom menţiona în ordine alfabetică, după cum urmează: Andriescu Aurelia, limba română 1944–1953; Bordeianu Amuliu, fizică/chimie, 1938–1972; Borosan Vasile, geografie,1945-1950, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Boţocan Victor, sport, 1938–1972; Bujdei Vasile, matematică, 1940–1943, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Deutsch Adolf, matematică, 1946–1972; Galan Traian, matematică, 1939–1972, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Grămadă Ioan, limba română, 1941–1949, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa; Hamburger Clara, limba. germană,1943–1959; Hâncu Ghe.,chimie, 1944–1964, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Hodovanski Aristide, muzică, 1931–1950; Moloce Dumitru, filozofie, 1948–1974, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Oanea Filomela, ştiinţele naturii, 1945–1969; Pascariu Ion, ştiinţele naturii, 1945–1958, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Pitic Ghe., limba latină, 1940–1950, Poleacu Georgeta, psihologie şi logică, 1946–1958; Pop Ştefan, desen, 1939–1971; Precop Vasile limba. română, 1942–1980, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa;

Page 142: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

138

Precul Iustin, limba .rusă1946–1959,; Precul Zaharescu Olimpia, desen,1943–1945; Prelipceanu Aurel, limba .franceză, 1940–1976, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Ropceanu Valeria, limba italiană, 1942–1948; Scântei Arcadie, limba română, 1943–1966, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Schuller Lea, limba franceză, 1943–1955; Socaciu Pantelimon, ştiinţele naturii,1945–1972, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”; Şandru Ioan, geografie, 1938–1943; Torouţ Valerian, prof istorie,1924–1959 membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa; Ţigănescu Vasile, geografie1945–1972, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa; Viforeanu Erast, prof istorie, 1945–1974, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa; Zăicescu Mihai, ştiinţele naturii 1946–1959, membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”

Din analiza tabelului de mai sus, se constată că din cele 30 de cadre didactice, marea majoritate sunt licenţiaţi ai Universităţii din Cernăuţi, din care 15, adică 50%, au fost membri ai Societăţii studenţeşti „Arboroasa”.

Promoţia anului 1950, a avut de asemenea şansa ca în perioada 1942-1950, când noi am fost elevi, liceul să fi fost condus de următorii directori:

Torouţ Valerian, profesor de istorie, născut în 1898, în comuna Volovăţ, jud. Suceava, absolvent al Unversităţii din Cernăuţi. Facultatea de Litere şi Filozofie., membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa”,profesor de istorie timp de 35 de ani(1924–1959) şi director al Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” începând cu anul 1939 şi până în martie 1944, când liceul a fost evacuat în localitatea Luna de lângă Turda. În amintirea noastră, profesorul de istorie şi directorul liceului, a rămas cu imaginea unui erudit profesor şi un bun, .dar sever director. Vişan Ilie, profesor de limba română şi latină, este născut la 2 septembrie 1896, în comuna Putna, jud. Suceava, fiind fiul lui Dumitre şi Zenovia Vişan, ţărani bucovineni. Şcoala primară a urmat-o în comuna natală, iar cursurile liceale le-a absolvit în anul 1916 la Liceul de Băieţi din Suceava. După satisfacerea serviciului militar, urmează Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi, fiind licenţiat ca profesor de limba română şi latină, În anul 1924.este încadrat ca profesor la Liceul, de Fete din Rădăuţi, după care se transferă la Liceul de Băieţi„Eudoxiu Hurmuzachi”.Urmare ţinutei sale excepţionale de profesor, în data de 6 Mai 1925, este ales pentru a face parte din delegaţia Comitetului Judeţean al Partidului Ţărănesc din Rădăuţi, ce a participat la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. În perioada 1928–1931 şi 1932-1933, a fost numit ca prefect al judeţului Rădăuţi, În 1937 este declarat membru pe viaţă al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina. În anul 1934, tipăreşte albumul, „Judeţul Rădăuţi în imagini”, iar între anii 1937–1938 a îndeplinit funcţia de director al .la Liceului de Băieţi „Eudoxiu Hurmuzachi”, între anii 1939–1945, este numit Inspector General pentru învăţământul din Bucovina, iar după revenirea liceului din refugiu, este numit director a liceului, respectiv între anii 1945–1947, în condiţiile materiale şi organizatorice deosebite de atunci. În această perioadă a recrutat tineri profesori de la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi ca Pantelimon Socaciu, Moloce Dimitrie şi Bujdei Vasile, precum şi din diverse alte şcoli ca: Amuliu Bordeanu, Aurel Prelipceanu ,Erast Viforeanu şi mai tânărul Vasile Precop, de la Liceul „Ştefan cel ,Mare” din Suceava.

Datorită acestei acţiuni, noi am avut şansa de-a fi educaţi şi pregătiţi, ştiinţific şi cultural, de o pleiadă de profesori emeriţi, formaţi la Universitatea de la Cernăuţi, la Şcoala Normală Superioară de la Iaşi şi Bucureşti, având ucenicia făcută ca profesori la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi. şi „Gheorghe Şincai”, din Bucureşti. Din păcate, reforma învăţământului din 1948 împrăştie colectivul de profesori emeriţi, adunaţi de Ilie Vişan la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” În anul 1948, este arestat şi închis, de către comunişti, pe timp de 100 de zile la închisoarea Văcăreşti, După eliberare din detenţie este numit ca profesor de limba română şi director adjunct la noua Şcoală Medie Tehnică Zootehnică din Rădăuţi, până la 15 august 1952, când este înlăturat din învăţământ de către autorităţile comuniste pe motiv că „este necorespunzător”, fiind totodată arestat din nou şi fără a fi judecat, execută doi ani de detenţie. După întoarcere din detenţie,cu sănătatea grav zdruncinată şi fără loc de muncă, pentru a putea supravieţui, el şi familia sa, au dat meditaţii la limba română şi latină., până la data de 13 august 1977, când a decedat la vârsta de 81 de ani, fiind înmormântat în comuna natală, Putna.

Page 143: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

139

În memoria acestui cărturar bucovinean, Consiliul Municipal Rădăuţi, la declarat la data de 25 iunie 1999, post mortem, „Cetăţean de Onoare”al , Municipiului Rădăuţi, Ion Grămadă profesor de limba română; membru al Societăţii studenţeşti „Arboroasa; a fost directorul Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi în perioada 1947–1948. Victor Boţocan, profesor de educaţie fizică, a fost director în perioada 1948-1949, fiind schimbat disciplinar, deoarece l-a pălmuit pe colegul nostru Pascariu Ghe şi

Erast, Viforeanu, , profesor de istorie, născut la 25 octombrie 1913, în comuna Volcineţ, fostul judeţ Rădăuţi, în prezent raionul Hliboca, reg. Cernăuţi, Ucraina., fiind fiul lui Vasile Vicherceac(nume schimbat ulterior în Viforeanu), învăţător şi Profira, născută Popescu, din Rădăuţi. Şcoala primară a absolvit-o la şcoala din comună .unde tatăl său era directorul şcolii. Apoi urmează Liceul teoretic din Cozmeni, susţinând bacalaureatul la Cernăuţi, în iunie 1931. Copilăria şi adolescenţa i-au fost umbrite de moartea tatălui său, în anul 1926. Între 1932 şi 1937 a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Cernăuţi, satisfăcându-şi între timp, stagiul militar la Cernăuţi la Regimentul 8-vănători de munte. În anul şcolar1937/1938 a urmat Seminarul Pedagogic din Cernăuţi. În timpul studenţie a făcut parte din Societatea studenţească„Arboroasa”. Între timp, la insistenţele

mamei sale,se mută la Rădăuţi, împreună cu mama sa şi cu cele două surori, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. Între timp, revine la numele vechi al familiei sale, de Viforeanu. .Îşi începe cariera didactică în anul şcolar 1939/1940,ca profesor suplinitor la Gimnaziul de băieţi din Vijniţa., iar după un an, este profesor la Liceul din Siret, apoi profesor la Liceul Teoretic de băieţi din Suceava. În perioada 1939–1945, a fost concentrat de mai multe ori, iar după 1941, a participat efectiv la operaţiuni militare pe frontul de est. Începând cu anul şcolar 1943–1944, funcţiona ca profesor suplinitor la Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, unde era director prof. de istorie Valerian Torouţ. În martie 1944, liceul este evacuat în localitatea Luna, la Turda, din cauza armatelor sovietice.. După reîntoarcerea liceului din refugiu, începând cu anul şcolar, 1946/1947, va funcţiona ca profesor de istorie la Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”,Rădăuţi, director, fiind prof. de limba română, Ilie Vişan,. Între anii 1948–1949 a fost profesor titular al catedrei de istorie de la Şcoala Medie Tehnică Zootehnică din .Rădăuţi. A fost director la Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”,Rădăuţi, timp de 18 ani, respectiv în perioada 1/12/1949–1951 şi perioada 1956–1972, fără să fie membru al partidului comunist. Era un om de statură medie, suplu, cu trăsături fine, cu o voce autoritară, o privire împăciuitoare, dar câteodată şi dojenitoare. Era un profesor de o ţinută impecabilă, cu o vastă cultură, cunoscător şi vorbitor a limbilor franceză, germană şi ucraineană, un bun exemplu de profesor şi director de liceu,.A încetat din viaţă la data de 16 mai 1992,la vârsta de 79 de ani. fiind înmormântat în cimitirul din Rădăuţi. În amintirea sa, este declarat , post-mortem, „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Rădăuţi, la data de 30 iunie 2000. Aceşti profesori şi directori, în perioada când Promoţia anului-1950 a frecventat liceul au fost:

oamenii potriviţi, la locul potrivit şi la momentul potrivit Drept recunoştinţă, pentru unii dintre aceştia, în revista Promoţiei anului 1950 intitulată

„INFO- Promoţia 1950”, au fost prezentate medalioanele lor profesionale, (în limitate datelor avute), tabloul intitulat „Remember profesori”, şi unele amintiri inedite despre unii profesori

Page 144: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

140

Vasile Ţigănescu, profesor de geografie, născut pe 10 ianuarie 1899 în comuna Horodnicul de Jos, cătunul Călugăriţa, dintr-o familie de gospodari, ca al şaselea din cei opt copii. Clasele primare le-a urmat în satul natal, apoi a urmat Liceul din Rădăuţi pe care l-a absolvit în 1919, pe baza examenului de bacalaureat .Între anii 1917 şi 1918 a luptat pe front, în primul război mondial. În 1923, obţine licenţa la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Litere şi Filozofie, la secţia de geografie-istorie. Ca student devine membru a societăţii studenţeşti „Arboroasa”. Funcţionează ca profesor de liceu, mai întâi suplinitor, la liceele din Coţmani, Fălticeni, Bârlad şi se stabileşte în anul 1930 la Storojineţ, până în iunie 1940, când se „refugiază”. După ce a participat pe front timp de 16 luni, între 1942 şi 1943, fiind decorat cu înalte distincţii, se stabileşte în Rădăuţi, unde a funcţionat ca profesor de geografie, în principal la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”. A decedat pe 18

august 1971, fiind înmormântat în cimitirul din Rădăuţi. Promoţia anului 1950, l-a cunoscut pe dl. Ţigănescu ca un profesor erudit, cunoscător a mai

multor limbi străine şi un mare îndrăgostit de natură. În această postură a fost nu numai un pasionat turist şi organizator de excursii, ci şi un mare iubitor al drumeţiilor, străbătând cu pasul său, înălţimile munţilor. De câte ori se întorcea în satul natal, mărturisea că cele mai dragi locuri i-au rămas dealurile Călugăriţei. Ca profesor făcea nişte ore în care ne ţinea atenţia mereu trează, iar ca diriginte al clasei „B”al promoţiei noastre, a fost cu multă înţelegere faţă de „şotiile” noastre, la fel ca un părinte. .Foarte puţini dintre noi, cei care am absolvit la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”.avem cunoştinţă de talentul şi de înclinaţiile sale scriitoriceşti. Astfel, acesta a publicat în anul 1941, un volum „Brădetul”, cuprinzând şapte nuvele. În manuscris, au rămas încă trei volume.

Prof. M.Pânzaru a editat în anul 1977, „Refugiaţii” care cuprinde date autobiografice din viaţa şi activitatea descrisă de Vasile Ţigănescu.. În cuprinsul ei, găsim descrise cu talent şi farmec deosebit, episoadele de viaţă trăite de către toţii cei care s-au „refugiat” Un fragment din acest roman , îl redăm în Partea I-a, Cap.I,/c,

Talentul prozatorului este remarcabil, iar iubirea de natură a unui profesor de geografie e un suport minunat pentru a realiza fragmente de descriere cu observarea fină, picturală a peisajelor Bucovinei. Deşi manuscrisul a fost terminat în decembrie 1940, cartea a trebuit să fie ascunsă şi să aştepte mai bine de37 de ani pentru a putea fi tipărită „Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina”a publicat „Gaudeamus”, carte de evocări ale primei promoţii de elevi români al Liceului german de stat din Rădăuţi, ca secţie paralelă a acestui liceu, ce funcţiona în localul actualului internat. Opera literară a prof. V. Ţigănescu cuprinde şi alte scrieri inedite, ca „Asasinii”, „Vox populi”, „Duet”, etc. O a treia carte, „Povestiri” este pregătită şi aşteaptă sponsori pentru tipărire. Drept recunoştinţă, şcoala cu clasele I-VIII, din Călugăriţa, începând cu anul şcolar 1999/2000, poartă numele de Şcoala „Vasile Ţigănescu” Pantelimon Socaciu, profesor de biologie, zis în particular„Pintea” născut la 23

octombrie 1910, în comuna Tereblecea Veche, fostul judeţ Rădăuţi în prezent raionul Hliboca, reg. Cernăuţi, Ucraina, fiind fiu de ţărani vrednici, cu o oarecare stare materială, Pavel şi Ecaterina, născută Nimigeanu, ambii părinţi, având obârşia din familii de imigranţi transilvăneni. Şcoala primară o face în comuna natală, sub îndrumarea învăţătorului apostol, Ion Ţâgară,care-i va sădi în conştiinţă dragostea de carte şi limba românească. Cursurile liceale le

începe în Siret continuându-le la Vijniţa, şi le termină la Vatra-Dornei. Susţine bacalaureatul în anul 1928, la liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Urmează, în primul an universitar, cursurile Facultăţii de filozofie şi litere din Cernăuţi.. Renunţă la filozofie şi litere şi începe studiul ştiinţelor naturii, la Facultatea de ştiinţe naturale , din aceiaşi universitate, unde se aflau profesori vestiţii şi ca oameni de ştiinţe, ca de exemplu: Eugen Botezat, Mihai Guşuleac, Nicolai Florescu. Practica pedagogică o urmează la Seminarul pedagogic din Cernăuţi, condus de prof. univ. Silvestru Găină şi de prof. de

Page 145: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

141

specialitate Emilian Ţopa. Fire studioasă, activ şi ambiţios, va deveni un profesor eminent, unul din puţinii sistematiceni în domeniu. .Ca student, devine membru a societăţii studenţeşti „Arboroasa”, în care desfăşoară a intensă activitate fiind ales chiar ca preşedinte în anii 1932/1933, scriind şi o monografie a „Arboroasei” După universitate, în 1934/1935, urmează cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă infanterie din Bacău. În război, participă la ultima parte, într-o companie antitanc. Tânăr profesor, funcţionează câte un an la diferite licee şi anume: „Aron Pumnul” şi „Miron Costin” în Cernăuţi, şi „Laţcu Vodă” din Siret şi la gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” în Lipcani. După război trece examenul de capacitate în 1946, la liceul „Gheorghe Şincai” din Bucureşti. Se fixează pe post la liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi în anul 1947 de unde se va pensiona în anul 1972. La catedră, nu se considera „funcţionar în învăţământ”, ci „educator de caractere, constructor de personalităţi”. Doritor de autoperfecţionare a urmat conştiincios toate cursurile de specialitate, era abonat la revistele importante de specialitate, în română şi franceză, participă la manifestările ştiinţifice ale profesorilor de ştiinţe naturale.. Astfel, a fost preşedintele filialei Rădăuţi a Societăţii de ştiinţe biologice, bucurându-se de prestigiu printre cadrele universitare. A depus un efort deosebit pentru a obţine un lot modest, pentru protejarea lalelei pestriţe. Lotul şcolar experimental şi ghivecele de flori, din cele rare, le cultiva cu pasiune. .Elevii săi învăţau şi de ruşine. Pentru uz didactic, a alcătuit un album cu 10 planşe botanice, ilustrate de prof. Traian Percec; lucrare premiată. Avea un adevărat cult pentru natură: o cunoştea profund, făcea dese excursii de studii în mijlocul naturii cu elevii sau de multe ori singur. Iniţiază excursii de lungă durată în ţară, cu toată şcoala, câte două săptămâni în vacanţa de vară, câte o săptămână la Crăciun şi de Paşti. A publicat: note, medalioane, comunicări şi studii în presa vremii. A donat Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, biblioteca personală, alcătuită din numeroase volume şi Muzeului Etnografic din Rădăuţi mai multe piese de colecţie. De la domnia sa a rămas câteva lucrări în manuscris, printre care „Spaţiile verzi din oraşul Rădăuţi,” „Educaţia elevului prin predarea ştiinţelor naturii”, „Emil Racoviţă”, „Serbările de la Putna din 1871 şi 1926; „Monografia comunei Tereblecea” şi monografia „Arboroasa: file din cronica vieţii studenţeşti cernăuţiene.”, în 377 de pagini, pe care după nenumărate eforturi prof. dr. Marian Olaru directorul Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” a publicat-o în anul 2008, la Editura Septentrion,-Rădăuţi Profesorul Socaciu „ era şi un mare iubitor de artă şi literatură.”(Despre această pasiune vezi articolele colegilor Nicolai Pomohaci, Popescu Ifrim, şi Mitică Balan, publicate in nr. 15/2005) Acest deosebit profesor, om de ştiinţă şi făuritor de caractere, moare în noaptea de 23/24 martie 1989, în vârstă de 79 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din Rădăuţi În amintirea sa, la 21 iunie 2001, este declarat post-mortem, „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Rădăuţi.

Amuliu Bordeianu, profesor de fizică şi chimie, născut la 30 iunie 1913, în localitatea

Ciudei, din fostul judeţ Storojineţ, actualmente regiunea Cernăuţi, Ucraina, fiind fiul învăţătorilor Dimitrie şi Maria Bordeianu. .La vârsta de 5 ani, respectiv în anul 1918, a rămas orfan de mamă, împreună cu Titi, frăţiorul său geamăn. A urmat cursurile şcolii primare din comuna Mihalcea, unde tatăl său, fusese transferat ca director de şcoală. Cursurile liceale şi universitare le-a absolvit la Cernăuţi. la Liceul „Aron Pumnul” şi respectiv Facultatea de ştiinţe, la secţia Chimie, iar în paralel şi Seminarul Pedagogic Universitar din Cernăuţi, .fiind declarat în anul 1935, profesor în specialitatea chimie,.După absolvirea facultăţii a fost încorporat militar şi trimis la şcoala de ofiţeri de rezervă pe care a terminat-o în 1936 în specialitatea geniu. cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 4 Pioneri Cernăuţi. În timpul războiului a fost trimis

pe front, A fost rănit de două ori şi decorat cu ordinul „Coroana României” clasa V-a cu panglică de Virtute Militară. Ca profesor a funcţionat pe rând la Liceul din Bălţi, la Seminarul teologic din Ismail, Basarabia şi la Liceul „Regele Ferdinand” din Storojineţ, unde l-a avut ca coleg pe profesorul de geografie Vasile Ţigănescu. de unde este transferat de către profesorul Ilie Vişan, ce era pe atunci inspector general pentru învăţământ şi cultură al Guvernământului Bucovinei, în anul în 1938 la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, unde a funcţionat până la pensionare în

Page 146: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

142

1978 A fost un profesor bine pregătit, organiza lecţii bogate în conţinut ştiinţific şi educativ. Experienţele practice şi lucrările de laborator se ridicau la un înalt nivel de măiestrie pedagogică. Manifesta un anumit interes şi pasiune pentru problemele de optică, În acest sens., a construit cu mijloace proprii o lunetă astronomică., cu ajutorul căreia atât elevii, cât şi cetăţenii amatori, au putut observa mişcarea diverselor astre cereşti. De asemenea a reuşit ca împreună cu profesorii mai tineri, printre care şi colegul nostru Liviu Hulubaşi, să organizeze primul laborator de chimie din liceu., unde fiecare masă de lucru a elevilor era dotată cu sursă de apă, de gaze, bec Teclu şi alte ustensile necesare experienţelor didactice. În particular a fost pasionat de arta fotografică, ,lăsând în urmă, albume cu fotografi alb-negru şi color, din viaţa şcolii şi a comunităţii rădăuţiene. A decedat în ziua de 29 august 1992, la vârsta de 79 de ani

Precop Vasile, profesor de limba şi literatura română, născut la 18-ianuarie 1915 în

comuna Frătăuţii Noi., jud. Suceava, într-o familie de ţărani care a avut trei copii. Urmează şcoala primară din comuna natală de pe Sasca. Începând cu anul 1928 urmează cursurile Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”,Rădăuţi, locuind în timpul cursului inferior în cadrul Internatului acestuia. Din cauza posibilităţilor materiale modeste ale părinţilor, în cursul superior al liceului s-a întreţinut prin acordarea de meditaţii. În timpul anilor de liceu, activează în cadrul secţiei literare şi de culegerea folclorului a Societăţii elevilor „Bogdan–Dragoş”. În anul 1936, susţine examenul de bacalaureat la Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. A urmat studiile la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Litere şi Filozofie, fiind un student eminent, pentru care este selectat pentru a urma la Iaşi şi apoi la

Bucureşti, cursurile Şcolii Normale Superioare, înfiinţată în 1938, după modelul francez. În perioada studenţiei a fost membru a societăţii studenţeşti „Arboroasa”. Licenţa în Litere şi filozofie o susţine în 1940 la Cernăuţi. Cariera didactică a început-o în 1941 la Liceului„Eudoxiu Hurmuzachi”, Rădăuţi, fiind întreruptă, de oarece este trimis la Şcoala de ofiţeri. de rezervă la Bacău, iar concentrarea şi participarea pe front a făcut-o în cadrul Regimentului 7 „Vânători”. din Lipcani. În august 1944, în timpul retragerii din Moldova, este rănit şi nu mai. continuă luptele în apus. .În 1945 este numit profesor la Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava, unde activează un singur an şcolar, fiind adus la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din ,Rădăuţi, de către de directorul de atunci a liceului, prof. Ilie Vişan, alături de alţi foşti tineri profesori. Astfel. prof. Vasile Precop ajunge titular la catedra de limba şi literatura română la Şcoala Medie Tehnică Financiară din Rădăuţi, de unde în anul 1955, revine, la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”.până la pensionarea sa din 1980..Prof. Vasile Precop, s-a impus prin seriozitate şi profesionalism, ne implicat politic, cu mare influenţă asupra elevilor şi colegilor de muncă. În afara activităţi de la catedră, a fost un neobosit îndrumător cultural şi apropiat mereu tinerii de talent, a sprijinit şi iniţiat manifestări culturale pentru punerea în valoare a valorilor noastre naţionale Urmare ocupării nordului Bucovinei,care la marcat profund, sa implicat rapid şi efectiv pentru reactivarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, fiind totodată şi fondatorul revistei Septentrion,

Promoţia noastră l-a avut ca un deosebit sprijinitor şi organizator al activităţii artistice a promoţiei, precum şi ca îndrumător editorial al Revistei noastre „INFO-PROMOŢIA 1950”

Din păcate a decedat la 15 martie 2006, la vârsta de 91 de ani., Aurel Prelipceanu, profesor de limba franceză şi italiană zis în particular, „Mopsul”,

născut la 04 septembrie 1914 în comuna Horodnic de Jos, jud. Suceava. şi fost student la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Litere şi Filozofie, unde a fost şi membru a societăţii studenţeşti „Arboroasa”.A fost profesor la Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi din 1940 până în 1976. Promoţia noastră l-a avut profesor de limba franceză, precum şi diriginte la clasa „A” A decedat la data de 11 noiembrie 2002, în vârstă de 88 de ani.,

Page 147: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

143

Precul Emanoil, profesor de limba rusă, născut în Soroca – Basarabia. A absolvit liceul militar precum şi Academia militară şi institutul Politehnic din Bucureşti. Totodată a urmat cursuri de perfecţionare militară în Germania.. Din aceste cauze, în anul 1945 a fost deblocat din armată, fiind încadrat în cadrul liceului ca profesor de limba rusă din 1946 şi până în 1959. În această calitate, este prezentat de colegul Dimitrie Balan, în nr. 11/2003, în articolul „Lecţia de rusă”:„

În continuare vom prezenta unele amintiri inedite despre uni profesori, redate de colegi în revista noastră „INFO-PROMOŢIA 1950” şi anume, despre:: Prof. Socaciu Pantelimon. De ce lecţiile acestuia erau atât de plăcute şi chiar dorite de noi elevi?

Răspuns la această întrebare, o dă colegul nostru Titi Mihăescu, prin articolul intitulat: „Dascăl cu suflet de poet”, ,redat în nr.12/2005 din INFO 50„A trecut mult, foarte mult timp de atunci… Şi totuşi îmi aduc aminte mereu cu emoţie de frumoasele ore de ştiinţe naturale susţinute de eminentul nostru profesor Pantelimon Socaciu. Oare ce anume le făcea aceste ore atât de speciale? Cred că am reuşit să-mi răspund la această întrebare: metafora, comparaţia, mereu folosirea figurilor de stil, apropierea şi implicarea poeziei în strădania sa de a ne face să învăţăm şi să iubim lumea vie în marea ei diversitate. Mereu făcea comparaţii şi folosea diverse epitete atunci când ne prezenta speciile de plante şi animale. Daliile erau nişte doamne distinse dar cu nimic mai puţin interesante decât austerul ciulin de Bărăgan. Fiecare firicel de plantă avea faima şi misterul lui. Şi astfel ne determina să cunoaştem, să iubim şi să respectăm lumea plantelor şi animalelor în marea şi captivanta lor diversitate şi să învăţăm din plăcere şi nu din obligaţie şcolărească. Un broscoi care-şi umfla guşa ca să orăcăie zgomotos într-o noapte cu lună era de fapt un tenor de operă ce-şi umflă pieptul cântând o arie celebră. Îmi aduc amintesc cât a încântat-o pe o inspectoare şcolară această comparaţie, atunci când a participat la o lecţie model a profesorului nostru”

Prof .Torouţ Valerian. În amintirea noastră, profesorul de istorie şi directorul liceului, a rămas cu imaginea unui erudit profesor şi un bun, .dar sever director În acest sens , vom reda câteva extrase de articole din revista INFO 50, sau amintiri personale.

Astfel colegul Nicolai Pomohaci, în articolul său, nr. 9/2003 din INFO 50 intitulat „Războaiele Punice”, spune: „Liceul„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi e unul dintre cele mai vechi licee din Bucovina, înfiinţat încă din timpul stăpâniri austriece. A reuşi la concursul de admitere şi a intra elev la acest liceu presupunea o pregătire temeinică, concurenţa fiind foarte mare. Liceul dispunea de un corp profesoral de elită. Unii dintre profesori proveneau de la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, mai ales după evenimentele prin care ni se răpise o parte din Bucovina. În anul 1942 am reuşit să intrăm la liceu şase elevi din Marginea.

Directorul liceului era profesorul Valerian Torouţ, renumit profesor de istorie. Fiind şi vice-primarul oraşului, preda istoria numai la anii mari. Deşi mic de statură era de o severitate cazonă şi introdusese o ordine şi o disciplină exemplară în liceu şi chiar în oraş.

Se spune că în timpul rebeliunii legionare(23 ianuarie 1941) era în cabinet la primărie, împreună cu profesorul de matematică Vasile Bujdei. Cu pistoalele în faţă, legionarii( mulţi fiind absolvenţi ai liceului), au intrat în cabinet şi l-au somat să se predea. Cu un ton ridicat le-a spus: „ Marş afară, cum îndrăzniţi să intraţi într-o instituţie de stat în halul acesta!” Puţin descumpăniţi, totuşi, cel din faţă l-a somat din nou: „Vă rugăm să vă predaţi şi să depuneţi însemnele puterii, legiunea intră în drepturi!”. Profesorul Vasile Bujdei, care era puţin peltic, îl avertizează arătând spre cel din faţă: „Valeriane, predă-te că acesta a fost prost şi la matematică şi nu ştie multe”, Atunci vice-primarul Valerian Torouţ, a ieşit de la birou şi i-a dat două palme celui care-l invitase să predea însemnele puterii, spunându-i „Marş afară golănoilor şi să nu spuneţi că aţi fost elevi la liceul Eudoxiu Hurmuzachi”. Deşi erau cu pistoalele încărcate, s-au intimidat şi au părăsit primăria, care a fost printre puţinele primării din Bucovina care n-a fost ocupată de legionari în timpul rebeliuni. Într-adevăr, când se apropia de noi directorul Valerian Torouţ, parcă ne electriza. Cu figura aspră şi ochii săi scânteetori, te făcea să te simţi mic.

După o oră de istorie pe care o făceam în clasa I, cu profesorul Şandru, care ulterior a ajuns prorector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, înainte de a ieşi în recreaţia mare am trecut pe la toaletă. Când să ies, mă întâlnesc cu directorul care avea un apartament şi în liceu. Scot

Page 148: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

144

repede pălăria de pe cap, iau poziţie de drepţi cât mai aproape de zid şi-l salut. „Ia vino încoace drăguţă” îmi face el semn cu mâna şi mă întreabă: „Ce ore ai avut?”, „Istorie, domnule director” îi spun eu cu o voce care parcă nu era a mea. „Şi ce lecţie aşi făcut?”, „Războaiele Punice”. „Şi câte războaie au fost?”, mă întreabă. „Trei” îi răspund. „Când şi unde a avut loc al doilea şi între cine”, completează el întrebarea.. „În al doilea război punic au avut loc două bătălii.. Una la Canne în 216, când Hanibal cu 60.000 de soldaţi şi 40 de elefanţi, i-a învins pe romani, iar a doua bătălie a avut loc în localitatea Zama, în anul 202, când cartaginezii au fost înfrânţi de romani conduşi de Scipio Africanul”. „Bine drăguţă, da de unde eşti?”. Ştiam că într-o campanie electorală mâncase bătaie în comuna Marginea şi nu scăpa prilejul să se răzbune pe cei din comună. De sigur că la întrebarea lui puteam să-i spun că sunt din Horodnic, Gălăneşti, ori Frătăuţi, ori Bilca,sau Vicov. Din toate aceste comune aveam colegi. Ştiam că are o memorie foarte bună şi n-am riscat. Din Marginea sunt! Îi răspund eu, cu jumătate de glas. Îl văd că se întunecă la faţă. Îmi ia pălăriuţa verde cu canaci, îi întoarce borul din spate în sus, mi-o pune pe cap, şi-mi arde două palme de-mi ţiuie urechile, spunându-mi „Aşa s-o porţi”.

M-am întrebat foarte mult atunci şi după trecerea anilor, de ce a pretins să port pălăria cu borul ridicat. Nu este o regulă, mulţi o poartă şi cu borul din spate în jos. Mult mai târziu m-am dat seama că din punct de vedere pedagogic orice sancţiune trebuie motivată. Nu putea să spună că m-a pedepsit că sunt din Marginea.”

Despre prof Valerian Torouţ, scrie şi colegul nostru Dimitrie Balan în său articolul intitulat: „La ora de istorie” şi anume: „Eram la ora de istorie. Preda profesorul Valerian Torouţ,

doctor în materie. Foarte sever, cât a fost directorul liceului, înainte de a pleca pe front şi foarte blând după ce s-a întors de la război. Lecţia respectivă se referea însă la primul război mondial. Şi aşa cum îi era obiceiul, Torouţ ne prezintă o sumedenie de date, locuri şi personaje privitoare la faza premergătoare războiului. În fine, pe un ton destul de grav, profesorul ne anunţă că primul război mondial a început în anul cutare, la data cutare. Brusc, cineva din clasă întreabă: „la ce oră?”. Profesorul se face că nu aude, îşi continuă expunerea până la capăt şi când sună, pleacă la cancelarie. La lecţia următoare, acelaş Torouţ, după ce se instalează la catedră, aruncă o privire tuturor şi spune: „Drăguţă, data trecută v-am vorbit despre primul război mondial. Toată lumea ştie ce înseamnă un război: pierderi de vieţi omeneşti, schilodiri, jertfe de tot felul, dispariţii pentru totdeauna. În puţine cuvinte, război înseamnă vărsare de sânge. În cadrul acestui lucru, un ghiorlan din fundul clasei, atunci când am spus eu anul şi data începerii primului război mondial, a întrebat şi ora. Ce să-i zic unui asemenea specimen? Eu nici nu vreau să-l cunosc. Dar precis că e vreun mărginean”. După cele spuse, exigentul profesor a trecut la lecţia nouă. Colegii ştiau însă că nu era vorba de un mărginean, ci de un bilcan, pe numele său Irimescu Mircea. Nimeni nu l-a trădat. Ce- i drept , nici profesorul nu era interesat”

Prof. Precop Vasile, un deosebit sprijinitor şi organizator al activităţii artistice a promoţiei, precum şi ca îndrumător editorial al Revistei noastre „INFO-PROMOŢIA 1950

În acest sens, redăm articolul colegei noastre Ariadna Costea de la Liceul de fete intitulat: „Profesorul nostru”,publicat în nr. 12/2004 „De această dată, dragi colegi, roiul

amintirilor este legat de un trunchi viguros, care stă cu îndârjire în bătaia anilor şi care ne arată că trecerea lor se poartă cu mândrie şi că umerii, chiar dacă se apleacă uneori, capul trebuie ţinut sus.

Aşa l-am regăsit şi în anul 2000, la întâlnirea absolvenţilor – Promoţia anului 1950. pe cel ce a fost şi a rămas, profesor şi îndrumător drag -. Prof. .Precop.

Mă întorc cu mulţi ani în urmă, când un tânăr elev al liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, venea în casa mea părintească, ca mediator al fratelui meu Liviu şi am imaginea, unui tânăr înalt, blond, cu o statură dreaptă şi mândră, îmbrăcat în costum naţional local. Aşa a rămas şi în amintirea părinţilor mei, care-l evocau ori de câte ori discuţiile se purtau în jurul şcolarizării copiilor lor, pe care-i vroiau mai buni, mai harnici, mai perseverenţi.

Timpul a trecut, a venit războiul care a împrăştiat suflarea bucovineană în toate colţurile ţării şi a estompat multe din cele care animau anii de dinaintea acestuia. Au urmat ani goliţi de multe frumuseţi şi bucurii. Cei ce au revenit, au căutat ca în perioadele care au urmat să pună pe picioare viaţa, să crească pulsul stimulator al multor activităţi menite să ridice şi nivelul cultural al zonei Unde puteai găsi o sursă mai potrivită şi mai dispusă a se alinia acestor dorinţe, decât în rândul

Page 149: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

145

tineretului liceal, care revenit în băncile liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”şi a liceului de fete „Elisabeta Doamnă” au croit o echipă de teatru, sub directa îndrumare şi dirijare a prof,Precop şi a prof,Socaciu Actori amatori desigur, dar care au însufleţit scenele existente sau improvizate, cu piese de teatru, culegând aprecierile publicului. În acei ani, când ravagiile lăsate de război se simţeau şi se vedeau la tot pasul, însufleţirea cu care o desfăşurau acei tineri interpreţi, făcea parcă să mai acopere o parte a vălului înnegrit de urmările acestuia. Se improvizau decoruri lucrate tot de elevi talentaţi, se împrumutau haine de la cei care dispuneau de ele şi puteau constitui o costumaţie potrivită pentru piesa jucată, iar în spatele scenei era un vacarm surd, în care cei ce urmau să intre în rol, erau ajutaţi de alţi elevi să se machieze. Pulsul creştea!..În toată această desfăşurare de emoţii, dirijorul în chip de regizor,- prof.. Precop striga:„Cupceancu, intră din stânga!”- „Mai tare Hrişcă, vorbeşte mai clar, nu cu limba între dinţi”.-„Costea, întoarce-te către public ca să te audă”.-„Balan …Cupceancu …Hrişcă… Balan… Costea…”. Şi aşa până ce toate reuşeau aşa cum regizorul stabilea că trebuie să se desfăşoare. Însufleţirea .pe care o manifesta, ne cuprindea pe toţi, ieşind târziu de la orele de repetiţie şi cât de frumos era. !!. De ce oare am păstrat atât de clar între amintirile mele, persoana profesorului? Voi care citiţi aceste rânduri ştiţi cumva să-mi spuneţi?? Sunt convinsă că fiecare dintre acei care-l cunosc şi i-au simţit influenţa benefică, exercitată în timp asupra lor, mă vor putea sprijini în a arăta ce simt ei azi pentru acel care reprezenta sufletul corpului didactic de la liceul Eudoxiu Hurmuzachi. Dragă d-le profesor. Când la întâlnirea din 2000 am fost invitată să citesc din Eminescu, impresionata lui „Rugăciunea unui dac”, glasul meu emoţionat de împrejurările în care citeam această rugăciune şi impresionat de ceia ce imploram, a devenit mai scăzut şi temător parcă, pentru a nu destrăma vraja momentului..... Nu aţi vrut să vă dezminţiţi şi la un moment dat, parcă eram la repetiţiile de demult, am auzit: „Mai tare!!”. Nu am cedat impulsului din primul moment, de a da ascultare dirijorului, şi am continuat să mă rog pe aceleaşi ton, scăzut şi destul de interior aşa cum de atâtea ori, de câte ori mă întâlnesc cu oraşul meu natal, Rădăuţiul, o fac cu pioşenie la bătrâna biserică „Bogdan-Vodă”, unde şi bunicii şi părinţii mei s-au închinat. Degeaba au trecut anii, eu continui să vă văd păşind mândru, cu capul uşor aplecat într-o parte, cu un zâmbet discret în colţul guri, salutând ceremonios şi distins, alături de cel pe care l-am văzut mereu întovărăşindu-vă, prof .Socaciu.

Colegul nostru Adrian Slimac în articolul scris în nr. 19/2006, din INFO 50 şi intitulat, „Prof.Vasile Precop”, de asemenea menţionează că: „profesorul Precop Vasile, a fost

pentru noi, în ani 2000, un îndrumător al conceperii şi desfăşurări redacţionale a revistei noastre INFO 50, şi anume:„În cadrul revistei noastre s-a mai scris deseori despre profesorul nostru. Acesta a fost mereu aproape, participând alături de noi la manifestările absolvenţilor Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, Promoţia anului 1950. Numai la ultima noastră întâlnire nu a putut participa fizic, însă ne-a transmis în scris „lecţia” intitulată „Caracterul romanic al limbii române”, pe care am publicat-o în nr. 17/2005. În corespondenţa pe care am purtat-o cu d-lui, mai ales în ultima perioadă de timp, era mereu preocupat de tipărirea unor manuscrise ale unor personalităţi dezidente, printre care şi prof. Vasile Ţigănesc N.B.,sugestia a fost realizată prin articolul „Un drum şi multe nădejdi”, publicat în, nr.35/2011, ce reprezintă un fragment din romanul „Refugiaţii”,scris de prof. V. Ţigănescu

Nu în ultimul rând îmi dădea şi sfaturi cum să îmbunătăţesc cadrul conţinut al revistei noastre, pe care şi-o dorea să-i cuprindă pe toţi absolvenţi Colegiului„Eudoxiu Hurmuzachi”, şi mai mult , să cuprindă şi articole de politică generală precum globalizare, integrarea europeană, etc. N.B.,sugestia a fost realizată prin articolul„Comunitatea română din Cernăuţi”, publicat în nr.35/2011 în care colegul Ştefan Rotaru prezintă lupta dusă de intelectualitate românească din nordul Bucovinei pentru păstrarea limbi române si a învăţământului în limba română în cadrul comunităţilor româneşti. Îmi pare rău că răspunsul meu nu a putut să-l satisfacă, dar o asemenea cerinţă trebuie să poată fi susţinută din mai multe puncte de vedere,

Page 150: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

146

În nenumărate rânduri l-am solicitat să-mi trimite curriculum vitae, însă mereu a ezitat şi-mi răspundea că nu-l are disponibil şi nici măcar o poză. Iar uneori nu mi-a dat nici un răspuns, Am înţeles de la dânsul că vrea să plece dintre noi în anonimat, aşa cum a venit, fără tam-tam. Şi aşa a fost S-a întors (la 15 martie 2006), în cimitirul vechi al satului său natal Frătăuţii Noi, fiind mereu legat de glia străbună. A fost condus de multă lume şi mulţi ar fi dorit să spună cuvinte de despărţire, însă conform voinţei sale doar preotul a vorbit în numele tuturor celor care l-au condus până la locul de veci .A lăsat în urma sa generaţi întregi de foşti elevi a strălucitului Colegiu Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, fiind un vajnic luptător faţă de istoria nedreaptă a „fraţilor noştri de dincolo” din Nordul Bucovinei. Om de o rară modestie, cu puţin timp de a pleca dintre noi, a refuzat titlul de „Cetăţean de onoare” a Municipiului Rădăuţi, aşa cum este evocat cu cuvinte alese profesorul nostru în revista „Mugur” de prof, Victor Iosif, ca un destins dascăl şi gânditor Ar fi multe de spus şi de scris despre personalitatea fostului nostru profesor Vasile Precop, dar consider că trebuie să-l păstrăm veşnic în memoria noastră ca pe ultimul nostru profesor”, Prof. Aurel Prelipceanu. Colegul Dimitrie Balan, în amintirea profesorului şi dirigintele clasei „A”scrie în nr. 11/2003 din INFO 50 în articolul intitulat

„Ora de dirigenţie”: „Ani la rând, la clasa „A”, l-am avut ca diriginte pe domnul profesor Aurel Prelipceanu, zis „Mopsul”în particular. Era un tip foarte meticulos, ordonat, cu un comportament sobru, calm şi echilibrat. La fiecare oră de dirigenţie venea cu un plan dinainte conceput şi activitatea se desfăşura riguros şi exact, ca şi cum s-ar fi făcut repetiţii în prealabil în vederea prezentării unui spectacol. Ora de dirigenţie cuprindea momente aniversare (evenimente politico-sociale, personalităţi marcante din istoria ţării, din domeniul artei şi literaturii).Această parte era ilustrată prin scurte expuneri făcute de elevi. Aproape de fiecare dată asistam la un mic program artistic. În acest caz, elevii se urcau pe postamentul catedrei, unde prezentau cântece în cor sau solo. Dirijor era colegul Bogdan Cupceancu, înlocuit uneori de colegul Hrişcă Olimpiu. Scena în sine era destul de bizară, deoarece în public, adică în bănci, se afla un singur spectator, dirigintele

De regulă, ora de dirigenţie avea în partea finală o serie de constatări în legătură cu absenţele nemotivate, notele înregistrate şi abaterile disciplinare. În ansamblu, putem spune că am asistat la ore de dirigenţie model.

N.B. Această apreciere privind organizarea şi desfăşurarea unei ore de dirigenţie model, este făcută de o persoană competentă, fiind profesor de limbă străină şi asistent universitar

Page 151: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

147

II, Cronica Promoţiei anului 1950, prezentate în date statistice Anexa 1. Structura natală, socială şi şcolară a Promoţiei 1950 la data de 31 decembrie 1950

CLASA a VIII-a A, N C

NUME şi PRENUM

Data naşteri

Locul naşterii Com.-judeţ/regi

Starea socială

Denumirea şi Locul activităţii

01 Alaci Ştefan

17/11/1931 Gura-Humor judeţ Suceava

feroviar Salariat la Staţia CFR, Câmpulung

02 Baboi Mircea

25 /071931 Nepolocăuţi- Reg. Cernăuţi

feroviar Fac. Construcţii Civile şi Industriale , din - Iaşi

03 Balan Dimitrie

14/06/1930 Marginea judeţ Suceava

ţăran Fac. de limba şi literat. rusă , din Bucureşti

04 Buzilă Mircea

05 /011930 Frătăuţii-Vechi.- judeţ Suceava

notar Fac. Exploatări minere şi cărbune din Bucureşti

05 Cârciu Nicolae

1930 Straja judeţ Suceava

ţăran Fac. de ştiinţe economice din Iaşi

06 Cârmaciu Dragoş

15/12/ 1931 Burla judeţ Suceava

ţăran Fac. de Medicină din Bucureşti

07 Chelariu Ghe.

12/03/ 1929 Badeuţ - judeţ Suceava

învăţător Facultatea de Medicină Veterinară din Arad

08 Chelariu Ovidiu

10/02/ 1931 Badeuţ. judeţ Suceava

învăţător Fac. de Piscicultură, din Constanţa

09 Chiraş Ion

21/12/ 1929 Suceviţa - judeţ Suceava

ţăran Muncitor forestier la ocolul silvic Suceviţa

10 Chirilă Pantelimon

1930 Tereblecea .reg. Cernăuţi Ucraina

salariat Fac. de ştiinţe juridice - din Bucureşti

11 Chiţan Gheorghe

1929 Grăniceşti- judeţ Suceava

ţăran Muncitor auto la autobaza Rădăuţi.

12 Ciobâcă Traian

1930 Arborea judeţ Suceava

ţăran Fac. de Agricultură din Iaşi

13 Cioată Constantin

1930 Bilca. Judeţ Suceava

ţăran Facultatea de exploatări miniere. Petroşani

14 Cupceancu Bogdan

09/12/1931 Cernăuţi.. Reg. Cernăuţi-Ucraina

medic Facultatea de Medicină generală din Iaşi

15 Fluture Aurel

18/11/1931 Grăniceşti. judeţ Suceava

ţăran Muncitor la moara „8 MAI” din Dorneşti-.Sv

16 Hapciuc C-tin

17/05/ 1928 Marginea. judeţ Suceava

ţăran Fac. de Silvicultură din Câmpulug

17 Hoştinaru Valentin

1930 Galaţi, judeţ Galaţi

inginer Fac.de Silvicultură din Câmpulung

18 Hrişcă Ovidiu

27/06/ 1931 Brânzeni...Bălţi. Rep.Moldova

profesor Fac. Chimie Industrială din Iaşi

19 Hulubaş Mircea

1931 Rădăuţi - judeţ Suceava

inginer Instit. Artă Teatrală şi Cinematografie

20 Iliese Gheorghe

1930 Arbore . judeţ Suceava

ţăran Fac. de Silvicultură din Câmpulung

21

Irimescu Constantin

6/08/.1931 Bilca . judeţ Suceava

ţăran Şcoală de ofiţeri MAI. din Bucureşti

22 Irimescu Mircea

22/08/ 1929 Bilca . judeţ Suceava

ţăran Facultatea de Zootehnie din Bucureşti

23 Lungu 1929 Marginea . judeţ ţăran Facultatea de exploatări

Page 152: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

148

Arcadie Suceava miniere. din Petroşani 24 Lungu

Ştefan 26/12/ 1931 Rădăuţi . judeţ

Suceava învăţător Fac. chimie industrială,

din Iaşi 25 Luţa

George 1929 Horodnic de Sus.

judeţ Suceava ţăran Fac. de Agricultură

din Iaşi 26 Mihăescu

C-tin 08 /09/ 1931 Rădăuţi judeţ

Suceava preot Fac de Utilaj Petrolier

din Bucureşti 27 Mirăuţă

Orest 03/06/ 1931 Volovăţ . judeţ

Suceava ţăran Fac. de Geologie şi

Geodezie - Bucureşti 28 Moisiuc

Vasile 21/10/ 1930 Frătăuţii-Noi

judeţ Suceava ţăran Fac. de Agricultură

din Iaşi 29 Grămadă

Mircea 1930 Zahavreşti . judeţ

Suceava învăţător Facultatea de Medicină

din Bucureşti 30

Paşcinschi Tadeus.

1930 Wroclaw Polonia

meseriaş Facultatea de T,C,M. din Wroclaw- Polonia

CLASA a VIII.a B

01 Coroamă Traian

10/09/1930

Straja -judeţ. Suceava

notar Muncitor ţapinar în exploatări forestiere

02 Ciupea Dumitru

1931 Focşani - judeţ. Vrancea

economist Facultatea de Medicină din Bucureşti

03 Danciu Grigore

19/02/1929 Stroeşti - judeţ. Suceava

ţăran Fac de limba şi literat rusă Bucureşti

04 Guttman Herber

1930 Rădăuţi . judeţ. Suceava

muncitor Şcoala de aviaţie din Israel

05 Hulubaş Liviu

1930 Marginea. judeţ. Suceava

cantor Facultatea de biologie-chimie din Iaşi

06 Luţa Ion

1928 Horodnic Sus , judeţ. Suceava

ţăran Facultatea de Medicină Veterinară din Arad

07 Nichitean Constantin-

31/08/1931 Marginea. judeţ. Suceava

ţăran vagonetar Exploatarea . Minieră - Deva

08 Olărean Dumitru

19/06/1931 Marginea. -judeţ Suceava

ţăran Facultatea de Agricultură din Cluj

09 Olaru Valter Vasile

01/01/1932 Volcineţ Reg. Cernăuţi-Ucraina

învăţător Fac.de Matematică şi Fizică Univ. Bucureşti

10 Panciuc Liviu

1927 Frătăuţi Vechi , judeţ.. Suceava

ţăran Facultatea de Mine din Timişoara

11 Pascariu Gheorghe

30/04/1932 Cernăuţi Reg Cernăuţi

profesor Facultatea de ştiinţe economice din Iaşi.

12 Penteleciuc Dragoş

11/04/1931 Horodnic --judeţ Suceava

tehnician Facultăţii de Stomatologie din Cluj

13 Pomohaci Nicolae

28/11/1930 Marginea -judeţ Suceava

ţăran Fac .de Horticultură din Bucureşti

14 Popescu Ifrim

09/03/1930 Horodnic Jos -judeţ Suceava

ţăran Facultatea de Ştiinţe Naturale din Iaşi

15 Popovici Radu

14/05/1930 Cernăuţi Reg,Cernăuţi

ofiţer Şcoala militară tehnică de ofiţeri –din Craiova

16

Prelipceanu Vasile

23/03/1931 Horodnic-Jos -judeţ Suceava

ţăran Fac. Drumuri şi Lucrări Edilitar, din Bucureşti

17 Repta Octavian

29 /041932 Voloca Reg Cernăuţi.Ucraina

preot vagonetar la Expl. Minieră din Vulcan

18 Rotaru 17/06/1931 Chişinău Rep. funcţionar Fac. Exploatări minere

Page 153: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

149

Ştefan Moldova şi cărbune, Bucureşti 19 Rusşindilaru

Gheorghe. 21/04/1931 Rădăuţi .-judeţ

Suceava funcţionar Facultatea de Geodezie

din Galaţi 20 Schönblum

Solomon 1932 Ulma .-judeţ

Suceava meseriaş Facultatea de ştiinţe

economice. Israel 21 Slimac

Adrian 17/09/1932 Bobeşti Reg

Cernăuţi.Ucraina învăţător Fac de Mecanică Instit.

Politehnic- Bucureşti 22 Sfârnaciuc

Constantin 29/03/1930 Marginea

Suceava ţăran Fac de Silvicultură din

Câmpulung 23 Solcan

Aurel 25 /041930 Cireş Reg

Cernăuţi.Ucraina ţăran Fac. Exploatări minere

şi cărbune, Bucureşti 24 Şandru

Gheorghe 1931 Cernăuţi Reg

Cernăuţi.Ucraina învăţător Facultatea de Medicină

din Bucureşti 25 Ştefanciuc

Vasile 16/01/1932 Horodnic-Sus

Suceava ţăran Facultatea de Mecanică

din Bucureşti 26 Ursachi

Alexandru 1930 Vicovu de Sus -

judeţ Suceava ţăran Facultatea de chimie

industrială Bucureşti 27 Ursuleanu

Crăciun 1929 Cireş Reg

Cernăuţi.Ucraina ţăran Fac. Exploatări minere

şi cărbune, Bucureşti 25 Ştefanciuc

Vasile 16/01/1932 Horodnic-Sus

Suceava ţăran Facultatea de Mecanică

din Bucureşti 26

Ursachi Alexandru

1930 Vicovu de Sus -judeţ Suceava

ţăran Facultatea de chimie industrială Bucureşti

27 Ursuleanu Crăciun

1929 Cireş Reg Cernăuţi.Ucraina

ţăran Fac. Exploatări minere şi cărbune, Bucureşti

28 Vataman Radu

22/08/1931 Gălăneşti Suceava

preot Fac. de Stomatologie din Cluj

29 Wächter.M.Moses

1930 Rădăuţi Suceava

muncitor Facultatea de medicină din Timişoara

30 Zelenin Grigore

24/X1 1929 Hotin- Regiunea Cernăuţi

jurist Institutul Pedagogic din Bucureşti

Page 154: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

150

Anexa 2 Situaţia analitică privind starea profesională şi natală a „Promoţiei 1950 „la 31/XII-2011

N cr

C L

NUME şi PRENUME

Specialitate - Localitate Muncă

Data naşteri

Data decesului

D V

INGINERI:33=55%: 1 A Mirăuţă Orest Cercetare Geologie. Bucureşti 03/06/.1931 11/06/ 1967 36 2 A Mihăescu C-tin Utilaje de foraj Bucureşti 08/09/.1931 3 A Buzilă Mircea Exploatări miniere Bucureşti 05/01/,1930 4 A Cioată C-tin Exploatări miniere Braşov ,1930 5 A Lungu Arcadie Exploatări miniere G-Humor 16/05/,1929 6 B Nichitean Const. Exploatări miniere Deva 31/08/,1931 7 B Panciuc Liviu Exploatări miniere B.-Mare 1927 2000 73 8 B Solcan Aurel Exploatări miniere Bucureşti 25/04/,1930 18/04/. 2009 79 9 B Ursulean Crăciun Exploatări miniere V-Dornei 25/12/.1929 199? ??

10 A Ciobâcă Traian Agronomie Galaţi .1930 02/11/ 1998 68 11 A Luţa George Agronomie Galaţi .1929 12 A Moisuc Vasile Agronomie Botoşani 21/10/.1930 13 B Olăreanu D-tru Agronomie Timişoara 19/06/.1931 12/02/ 2011 80 14 B Pomohaci Nicolae Viticultură Bucureşti 28/11/.1930 15 A Chelaru Ovidiu Piscicultură Botoşani 10/02/.1931 16 A Irimescu Mircea Zootehnie Rădăuţi 22/08/.1929 2009 80 17 B Rusşindilaru Ghe. Măsurări cadastru Suceava 21/04/.1931 31/03/. 1998 67 18 A Hapciuc C-tin Silvicultură Putna 17/05/.1928 17/04/. 1986 58 19 A Hoştinaru Valentin Silvicultură Rădăuţi 25/01/.1930 02/10/. 1995 65 20 A Iliese Gheorghe Silvicultură Germania 1930 21 B Sfîrnaciuc Ion Silvicultură Suceava 29/03/.1930 06/11/. 2004 74 22 A Hrişcă Olimpiu Chimie industrială Bucureşti 27/06/.1931 13/06/. 2003 72 23 A Lungu Ştefan Chimie industrială Buzău 26/12/.1931 24 A Ursachi Alex. Chimie alimentară V-Dornei 1930 ??/??/ ???? ?? 25 A Baboi Mircea Constr. industriale. Bucureşti 25/07/.1931 12/10/ 2004 73 26 B Coroamă Traian Constr. industriale Braşov 10/09/.1930 01/07/.2005 75 27 B Ştefanciuc Vasile Constr. energetice Braşov 16/01/.1932 28 B Prelipceanu Vasile Constr.drumuri Suceava 23/03/.1931 29 B SlimacAdrian Material rulant Bucureşti 17/09/. 1932 30 B Rotaru Ştefan Mecanizare constr. Galaţi 17/06/.1931 31 B Zelenin Grigore Constr. radiofonice Bucureşti 24/11/ 1929 16/12/.2011 82 32 A Paşcinschi Tadeus Constr. frigotehnice Polonia 1930 2009 79 33 B Repta Octavian Exploat.energetică Iaşi 29/04/.1932 26/04/.1996 64

Medicină umană, 8=13,3% 34 A Cârmaciu Dragoş Chirurg ortopedic Suedia 15/12.1931 31/01/.2003 72 35 A Cupceancu Bogdan Endocrinologie Bucureşti 09/12/.1931 17/12/.2008 77 36 A Grămadă Mircea Internist Germania 1930 37 B Ciupea Dumitru Internist Bucureşti 1931 ??/??/ 199? 38 B Wächter Manfred Internist Germania 1930 39 B Penteleiciuc Dragoş Stomatologie Bucureşti 11/04/.1931 24/12/.2008 77 40 B Vatamanu Radu Stomatologie Iaşi 22/08/.1931 13/10/ 2011 80 41 B Şandru Gheorghe Hematologie Bucureşti 1931 Medicină veterinară, 2=3,3% 42 B Luţa Ion Medic veterinar, Germania 1928 ??/??/ ???? ?? 43 A Chelaru Ghe. Medic veterinar Rădăuţi 12/03/.1929 14/06/.2005 76

Page 155: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

151

Profesori,5=8,3% 44 B Olaru Valter Vasile Prof.Univ Matemat. Bucureşti 01/01/.1932 45 A Balan Dumitru Prof.de Lb.Lt.Rusă. Bucureşti 14/06/.1930 46 B Danciu Grigore Prof.de Lb.Lt.Rusă Bucureşti 19/02/.1929 21/12/.2006 77 47 B Hulubaş Liviu Prof. Şt. Naturale Rădăuţi 1930 17/01/.2008 78 48 B Popescu Ifrim Prof. Şt. Naturale Rădăuţi 09/03/.1930 09/03/.2011 81 Jurişti, 3=5% 49 A Chirilă Pantelimon Judecător R.-Vâlcea 1930 ??/01/.2011 81 50 A Irimescu C-tin Jurist în MAI Suceava 16/08/ 1931 01/01/.1996 65 51 A Fluture Aurel Jurist în Economic Dorneşti 18/11/.1931 10/02/.2002 71 Economişti,4=6,7% 52 A Cârciu Nicolae Economist V.-Dornei 1930

53 B Pascariu Ghe. Economist Suceava 30/04/.1932 09/09/.1992 60 54 B Popovici Radu Economist Rădăuţi 14/05/.1930 55 B Schönblum Solomon Economist Israel 1932 ??/??,?? ?? Regie teatrală şi cinematografică 56 A Hulubaş Mircea Scriitor şi regizor Bucureşti 1931 ??/??/ ???? ?? Ofiţer, 1=1,7% 57 B Guttman Herber Ofiţer superior Israel 1930 ??/??/ ???? ?? Tehnicieni, 3=5% 58 A Alaci Ştefan Tehnician CFR Câmpulung 17/11/.1931 15/10/.2011 80 59 A Chiţan Gheorghe Tehnician Auto Rădăuţi 1929 ??/??/ 2000 71 60 A Chiraş Gheorghe Tehnician Silvic Suceviţa 21/12/.1929 05/04/.2001 72

Page 156: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

152

Anexa 3. Situaţia cronologică a momentului când ne-au părăsit colegii,

31/12/2011 Nr. Cr.

C L

Nume şi Prenume

Profesia Data naşterii

Data decesului

Durata Vieţii.

1 A Mirăuţă Orest Inginer Geolog. 03/06/. 1931 11/06/ 1967 36 2 B Ursulean Crăciun Inginer Minier 25/12/ .1929 /08 1967 38 3 A Hulubaş Mircea Regizor 1931 / 01 1980 49

4 A Hapciuc C-tin Inginer Silvic 17/05/ 1928 17/04/ 1986 58 5 B Pascariu Ghe. Economist 30/04/. 1932 09/09/ 1992 60 6 A Irimescu Mircea Inginer. Zootehnic 22/08/ .1929 1993 64 7 A Hoştinaru Valentin Inginer Silvic 25/01/ .1930 02/10 1995 65 8 A Irimescu C-tin Ofiţer jurist 16/08/. 1931 01/01/ 1996 65 9 B Repta Octavian Inginer Energetic 29/04/ .1932 26/04/. 1996 64

10 B Rusşindilaru Ghe. Inginer Cadastru 21/04/ .1931 31/03/ 1998 67 11 A Ciobâcă Traian Inginer Agronom .1930 02/11/ 1998 68 12 B Ciupea Dumitru Medic Internist 1931 199? 13 B Guttman Herber Ofiţer 1930 199? 14 B Schönblum Solomon Economist 1932 199? 15 A Ursachi Alexandru Inginer Chimist 1930 199? 16 B Luţa Ion Medic veterinar 1928 199? ?? 17 A Chiţan Gheorghe Tehnician Auto 1929 2000 71 18 B Panciuc Liviu Inginer Minier 1927 2000 19 A Chiraş Gheorghe Tehnician Silvic 21/12/. 1929 05/04/ 2001 72 20 A Fluture Aurel Economist 18/11/ .1931 10/02/ .2002 71 21 A Cârmaciu Dragoş Medic Chirurg 15/12/. 1931 31/01/ .2003 72 22 A Hrişcă Olimpiu Inginer Chimist 27/06/ .1931 13/06/.2003 72 23 A Baboi Mircea Inginer Construcţii 25/07/. 1931 12/10/ 2004 73

24 B Sfîrnaciuc Ion Inginer Silvic 29/03/ .1930 06/11/ 2004 74 25 A Chelaru Ghe. Medic veterinar 12/03/ .1929 14/06/ .2005 76 26 B Coroamă Traian Inginer.Constructor 10/09/. 1930 01/07/ 2005 75 27 B Danciu Grigore Profesor 19/02/ .1929 21/12/. 2006 77 28 B Hulubaş Liviu Profesor 1930 17/01/. 2008 78 29 A Cupceancu Bogdan Medic Endocrin 09/12/ .1931 17/12/ .2008 77 30 B Penteleiciuc Dragoş Medic Stomatolog 11/04/ .1931 24/12/. 2008 77 31 A Paşcinschi Tadeus Inginer..Frigotehnic 1930 2009 79 32 B Solcan Aurel Inginer Minier 25/04/, 1930 18/04/.2009 79 33 A Chirilă Pantelimon Judecător 25/05/ 1930 17/04/. 2011 81 34 B Olăreanu D-tru Inginer Agronom 19/06/ .1931 12/02/ 2011 80 35 B Popescu Ifrim Profesor 09/03/ .1930 09/03/ .2011 81 36 A Alaci Ştefan Tehnician feroviar. 17/11/ .1931 15/10/ 2011 80 37 B Vatamanu Radu Medic Stomatolog 22/08/ .1931 13/10/ 2011 80 38 B Zelenin Grigore Inginer Radiofonist 24/11/ 1929 14/12/ 2011 82

Să păstrăm neştearsă amintirea colegilor!!!.

Page 157: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

153

Anexa nr.4. BILANŢUL PROMOŢIEI 1950 pe ani de NAŞTERE, DECESE şi în VIAŢĂ la 31/12/2011

NAŞTERI DECESE ÎN VIAŢĂ

Anul de NAŞTERE

NR

%total 60

NR

%total 60

%an naştere

%,în decese

NR

%total 60

%an naştere

%,în viaţă

1927 1 1,6 1 1,6 100 2,6 0 0 0 0

1928 2 3,4 2 3,4 100 5,3 0 0 0 0

1929 9 15 7 11,7 77,8 18,4 2 3,3 22,2 9,1 1930 21 35 11 18,3 52,4 29, 10 16,7 47,6 45,5

1931 21 35 14 23,3 66,7 36,8 7 11,7 33,3 31,8

1932 6 10 3 5 50 7,9 3 5 50 13,6

TOTAL 60 100 38 63,3 XX 100 22 36,7 XX 100

Page 158: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

154

Anexa nr. 5, STAREA VIABILĂ A PROMOŢIEI 1950 LA DATA DE 31/12/2011

N C

C L

NUME PRENUME

DATA NAŞTERI

LOCUL NAŞTERII

Profesia Adresa Nr. telefon, FIX

2, născuţi în anul 1929 1 A Lungu Arcadie 16/05/ 1929 Marginea Ing. Minier G.Humor 0230230760 2 A Luţa George 1929 Horodnic S Agronom Galaţi 0236417897

10, născuţi în anul 1930 3 A Buzilă Mircea 15/01/. 1930 Frătăuţi. V Ing.Minier Bucureşti 0216672916 4 B Popovici Radu 14/05/, 1930 Cernăuţi Economist Rădăuţi 0230562364 5 A Bălan Dimitrie 14/06/, 1930 Marginea Profesor Bucureşti 0216345854 6 B Moisiuc Vasile 21/10/. 1930 Frătăuţi.N Agronom Botoşani 0231522338 7 B Pomohaci Nicola 28/11/. 1930 Marginea Viticultor Bucureşti 0216654833 8 A Cioată C-tin 1930 Bilca Minier Canada 9 A Cârciu Nicolae 1930 Straja Economist V.Dornei 0230371346 10 A Grămadă Mircea 1930 Zaharneşti Medic Germani

a

11 A Iliese Gheorghe 1930 Arbore Silvicultor Germania

12 B Wächter Manfred 1930 Rădăuţi Medic Germania

7, născuţi în anul 1931 13 A Chelaru Ovidiu 10/02/. 1931 Badeuţi Piscicultor Botoşani 0231512857 14 B Prelipceanu Vasil 23/03/. 1931 Horodnic J Ing.Drumar Suceava 0230523163 15 B Rotaru Ştefan 17/05/. 1931 Chişinău Expl. Utilaj. Rădăuţi 0230560947 16 B Nichiteanu C-tin 31/08/, 1931 Marginea Ing.Minier Deva 0254212555 17 A Mihăescu C-tin 08/09/ 1931 Rădăuţi Ing.Foraj. Bucureşti 0214401618 18 A Lungu Ştefan 26/12/ 1931 Rădăuţi Ing.Chimist Buzău 0238718223 19 B Şandru Ghe. 1931 Cernăuţi Medic Bucureşti

3, născuţi în anul 1932 20 B Olariu V.Vasile 01/01/1932 Volcineţ Prof.Univer. Bucureşti 0217460447 21 B Ştefanciuc V. 19/01/1932 Marginea Ing.Constru Braşov 0268565219 22 B Slimac Adrian 17/09/1932 Bobeşti Ing.Mat.Rul Bucureşti 0213131930

TOTAL ÎN VIAŢĂ: 22 de colegi, reprezentând 36,7% din totalul Promoţiei 1950 din care repartizaţi, după ani de naştere

Anul 1929: 2 colegi reprezentând 9,1%, din totalul celor în viaţă

Anul 1930: 10 colegi reprezentând 45,5% din totalul celor în viaţă

Anul 1931: 7 colegi reprezentând 31,8% din totalul celor în viaţă

Anul 1932:, 3 colegi reprezentând 13,6% din totalul celor în viaţă

Page 159: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

155

Anexa nr.6. Promoţia anului 1950 a Liceului de Fete „Elisabeta Doamnă” În conformitate cu sistemul tradiţional de organizare a învăţământului liceal, acesta era separat

pentru băieţi şi separat pentru fete. Istoria înfiinţării, în 1872 şi dezvoltarea Liceului de băieţi din Rădăuţi, denumit după Marea Unire din 1918, Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, este prezentată în sinteză, în prima parte,respectiv primul capitol, din Monografia Promoţiei 1950.

Istoria înfiinţării şi dezvoltării Liceului de fete din Rădăuţi, o vom prezenta în continuare, ,în sinteză, având la bază Studiul monografic al Colegiului tehnic Rădăuţi,.întocmit de profesorul de istorie, doctor Marian Olaru publicat în 2005, la Editura „Septentrion”-Rădăuţi. În acest sens , vom cita extrase din capitolul Cronică, următoarele date:

„În anul 1901, în Austria, existau doar nouă licee de fete,,….. între care se aflau şi trei licee din Bucovina .Acestea erau: liceul din Cernăuţi, înfiinţat în 1898; liceul din Suceava, înfiinţat în 1904 şi Liceul Particular de Fete din Rădăuţi, înfiinţat în 1905.”

„Acesta îşi deschidea porţile la 1 octombrie 1905., cu sprijinul Karolinei Brichze (maistru de lucru manual) şi Natalie Brichze( profesoară de limba franceză)# şi care l-a avut ca director şcolar, până la Marea Unire din 1918, pe profesorul Valerius (Wilhelm)Serfas, care era profesor la Obergymnasium vom Radautz”

„Liceul Particular de Fete din Rădăuţi a pornit la drum cu eleve înscrise în clasa I-a şi a II-a, în număr de 54 eleve. Din perioada de început, ca şi mai târziu, o parte importantă a personalului didactic de la Liceul de Fete provenea de la Obergymnasium von Radautz.”

„În primăvara anului1910, „a fost luată în seamă de primăria oraşului” şi i s-a dat numele de Liceul Municipal de Fete şi din anul şcolar 1910/1911, şcoala s-a mutat într-o clădire construită pentru aceasta, pe strada Krǘckel, astăzi I.L.Caragiale, acolo unde funcţionează acum Şcoala Generală nr. 4 din Rădăuţi,” , având un total de 267 de eleve.”

„La acea vreme limba de predare era germana şi numai orele de religie se desfăşurau în limba maternă .Puţine eleve erau de origine română.

„Crescând numărul elevelor înscrise la această şcoală, în clasele I–IV, în anul şcolar 1911–1912 s-a construit o nouă clădire, în curtea şcolii şi o sală de gimnastică.” „În acelaşi context,, menţionăm faptul că din acelaşi an şcolar(1910), Liceul Municipal de Fete primeşte şi dreptul de a emite acte de studiu şi de organizarea examenului de bacalaureat, la început pentru un an şcolar. apoi pe trei ani ,respectiv 1910/1911–1912/1913 şi apo acest drept a fost prelungit până la desfiinţarea acestuia în 1923. Spunem desfiinţare deoarece în 1919, director Fridirica (Frieda)Diamant s–a opus introducerii limbii române în liceu, ca limbă de studiu pentru toate obiectele şi la introducerea istoriei şi geografie românilor la toate clasele, Atunci s-a hotărât înfiinţarea Secţiei de Fete a Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, care s-a transformat în Liceul de Fete al Statului Acest proces de transformare s-a încheiat la 1 aprilie 1923, cu ocazia aprobării bugetului, când liceul primeşte drept de existenţă independentă şi se desparte de Liceul de Băieţi„Eudoxiu Hurmuzachi” „Începând din 1936, această instituţie şcolară a fost numită Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă” denumire sub care a funcţionat până în anul 1948, „Izbucnirea celui de al doilea război mondial a afectat şi destinul Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă” 21 „Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă”,( în martie 1944) a fost evacuat în Luna, judeţul Turda, unde a rămas până în 9 aprilie 1945. Anul şcolar 1945/1946 a început la 1 iulie1945. Menţionăm că în perioada refugiul şi a evacuării Liceului, în anul şcolar 1944/1945, s-a organizat, începând cu luna noiembrie 1944, ,o clasă, împreună cu colegii de la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, pentru elevele care nu s-au refugiat în vestul ţării.. Promoţia 1950, a colegelor de la Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă, în anul şcolar 1949/1950 era compusă din 49 de eleve, din care 5 erau la cursul seral., fiind organizate pe două clase A şi B. Nominalizarea este prezentată în continuare În toţi anii de liceu, în special în cursul superior, între elevi şi elevele celor două licee, a fost o colaborare benefică, pe plan artistic-cultural, datorită unor profesori care au predat concomitent la cele două licee.

Page 160: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

156

Componenţa nominală de la Liceul de Fete „Elisabeta Doamnă”,, Nr.Cr NUMELE şi PRENUME Nume actual DOMICILIU 1 Bernthal A .Dora 2 Botnar D. Angelica Bondor Rădăuţi 3 Buba D. Viorica 4 Buliga I. Virginia 5 Chiraş I- Stela Cojocaru Rădăuţi 6 Colibaba E.Maria 7 Costea V.Ariadna Cioată Braşov 8 Costineanu G.Maria Craiova 9 Cozmei C.Ioana 10 Cuciueac F.Felicia Costea Rădăuţi 11 Cumpătă P.Eleonora 12 Dumitrescu F.Eleonara Gavriliuc Rădăuţi 13 Felescu M. Lucreţia 14 Felescu M. Maria 15 Ganz F. Edeltrat 15 GherasimV.Filomela Faluţa Işoveanu Bucureşti 17 Ghiniţă G. Emlia Joiţa Bucureşti 18 Guriuc N. Lidia 19 Hâncu D. Rodica Viola Golescu Bucureşti 20 Ilioi V.Viorica Neamţu Roman 21 Jacotă N.Veronica Jacotă Suceava 22 Joltea N.Felicia Doca Rădăuţi 23 Hatz D.Pepi 24 Lemni V.Lidia 25 Leviţchi Şt. Aspazia 26 Lucescu P.Eleonora 27 Mihaiciuc N.Natalia 28 Moldovceanu G.Margareta Constantin Iaşi 29 Moroşan E.Eugenia Bucur Gura-Humor 30 Neubauer D.Irmgard Damian 31 Nicolăică D. Viorica Bălan Timişoara 32 Olaru C.Agripina Nicolau Bucureşti 33 Olinici C. Ana 34 Onică D.Aurelia Neculcea Suceava 35 Onică D.Glichera Hâncu Rădăuţi 36 Pascovici N.Florea Paşcovici Bucureşti 37 Pavel S.Ştefania 38 Popescu V.Ortenza 39 Rebenciuc I.Silvia Huşi 40 Rubin B.Mina 41 Simion G.Maria Cazacu Siret 42 Şcraba C.Viorica Diaconescu Bucureşti 43 Ştefureac M. Maria Felicia 44 Tomasciuc N.Felcia Maier Suceava 45 Tomorug P.Stela Andronache Suceava 46 Ţibu I.Margareta Ţibu Iaşi 47 Ursachi I-Maria 48 Zabolotniuc C.Cornelia 49. Zelinsch D.Hareta Weiner Bucureşti N.B. Componenţa promoţiei s-a preluat din catalogul promoţiei, din monografia liceului

Page 161: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

157

III, Cronica promoţiei anului 1950 în imagini fotografice O fotografie pentru eternitate!!

PRIMĂVATA ANULUI 1948, ÎNAINTE DE-A FI TUNŞI ZERO

Sus:Penteleiciuc Dragoş, Olariu Vasile, Coroamă Traian, Ciupea Dumitru, Prelipceanu Vasile, Rotaru Ştefan, Popescu Ifrim, Schönblum Solomon, Slimac Adrian şi Zelenin Grigore. Jos:Vataman Radu, Pomohaci Nicolae, Panciuc Liviu, Olărean Dumitru şi Rusşindilaru Ghe.

ÎNTÂLNITREA DN ANUL 1970

Fotografie de grup împreună cu profesorii: Bujdei V., Pop Ştefan Prelipceanu A.,

Socaciu P., şi Deutsch A.

Page 162: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

158

Ora de clasă cu prof. Socaciu Pantelimon

Page 163: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

159

Fotografie de la întâlnirea din 1980

Ora de „Dirigenţie”

Page 164: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

160

Fotografie de la întâlnirea din 1985

Page 165: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

161

GOL plantare stejar 2000

Page 166: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

162

Gol 2000

Page 167: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

163

Gol Stejar 2004

Page 168: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

164

Gol 2004

Page 169: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

165

Gol 2005

Page 170: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

166

GOL 2005

Page 171: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

167

Spectacolul prezentat de dansatorii liceului la întâlnirea din 2005

Page 172: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

168

Agapa colegială, familia Pomohaci

„Cina de taină” în grădina din Rădăuţi a lui Rodica Golescu

Page 173: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

169

GOL 2007

Page 174: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

170

GOL 2007

Page 175: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

171

Ora de istorie a Bucovinei expusă de d-ul Director, prof. doctor Marian Olaru

Page 176: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

172

Page 177: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

173

GOL 2008

Page 178: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

174

GOL 2008

Page 179: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

175

Olariu Vasile şi Vatamanu Radu Nichiteanu C-tin şi Chirilă Pantelimon

Penteleiciuc Dragoş Lungu Ştefan

Popovici Radu şi Prelipceanu Vasile Ora de istorie cu directorul dr. prof. Olaru Marian

Page 180: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

176

Agapa colegială-2008

Page 181: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

177

GOL 2009

Page 182: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

178

GOL 2009

Page 183: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

179

Page 184: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

180

Page 185: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

181

GOL 2010

Page 186: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

182

GOL2010

Page 187: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

183

Ora de istorie prezentată de directorul dr. prof. Marian Olaru

Page 188: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

184

Page 189: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

185

GOL 2011

Page 190: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

186

GOL 2011

Page 191: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

187

Page 192: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

188

Page 193: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

189

GOL 2012/27/03

Page 194: Cronica Promotiei 1950 a Liceului Eudoxiu Hurmuzachi

190

GOL 2012