UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOSFACULTATEA DE LITEREROMANA-ENGLEZAANUL II,IDD

GEORGE COSBUC-POETICA NATURII IN BALADE SI IDILE SI SEMNIFICATII IN NUNTA ZAMFIREI

STUDENT,BREABAN GABRIELA

George Cosbuc este, fara indoiala, un mare poet al naturii, continuand prin notele de pastel date poeziilor sale pe Vasile Alecsandri si alcatuind un cadru de viata profund legat de framantarile si aspiratiile vietii. George Cosbuc, ca toti marii poeti, isi circumscrie lirismul sau intr-un peisaj ideal (Petru Poanta), in care poetul simte natura ca o cutie de rezonanta a intentiilor sale poetice si a aspiratiilor lirice. Petru Poanta observa ca "poetica sa se bazeaza in esenta pe un principiu al substituirilor", poetul vazand "dedublat toate fenomenele din natura, cautandu-le mereu corespondente fie in lumea afectelor, fie in cea mitologica". Intregul sau spatiu poetic se asaza sub o "obsesie solara", care creeaza tablouri intr-o lumina puternica, dinamice, cu o natura vitalista, in care se reflecta puternic cele mai diverse sentimente ale omului. Intre acestea, sentimentul erotic este cel mai puternic. Numeroase poezii ale lui George Cosbuc sunt o expresie a puternicului sentiment care il stapaneste pe om, reprezentat scenic in poezii in care se releva, cu multa finete si patrundere psihologica, cutele misterioase ale sufletului omenesc.
Poezia naturii ocupa asadar spatiul cel mai bine reprezentat in poezia lui George Cosbuc. Tema se dezvolta in mod firesc, din experienta de viata a poetului, traitor in copilarie in mediul rural, cu toate deliciile pe care cadrul natural le ofera fiintei umane. Din poezia lui George Cosbuc se desprinde un puternic sentiment vitalist al unei naturi solare, in poeziile"Noapte de vara", "Vara", "In miezul verii",incat Garabet Ibraileanu vedea intr-una din acestea (in"Vara")"triumful soarelui in poezia lui Cosbuc si in poezia romaneasca". In genere este o natura blanda, protectoare, in care omul isi inscrie toate momentele vietii si cele mai puternice sentimente. Linistea ii este oferita poetului de contemplarea imenselor spatii ale inaltimilor, care ii genereaza o stare de extaz si sentimentul sublimului cosmic: "Priveam fara de tinta-n sus -/ intr-o salbatica splendoare/ Vedeam Ceahlaul la apus,/ Departe-n zari albastre dus..." ("Vara"). In contemplatiile de natura ,Cosbuc interpreteaza izvoare germane.Alecsandri era pictoric,parnasian,pastelul cosbucian este monografic.In mai toti poetii germani marunti(dar si la Lenau si Geibel) se gasesc acele poezii care sub numele unui anotimp sau al unui moment din zi,strang toate elementele respective ca intr-o recapitulare didactica,in care grupurile umane,inconjurate de fauna si flora corespunzatoare,ocupa centrul.Acestea nu sunt din acele contemplatii ale singuratatii totale,geologice,in care omul devine un simplu detaliu somnolent.Natura este grupata aici pe indeletniciri omenesti,e sociala,e calendaristica.Cosbuc pune mai mult sistem in aceste poezii,dar e lipsit de orice interioritate.Nu i s-ar putea tagadui lirismul de vreme ce nici culoarea ,nici miscarea narativa nu predomina,dar avem de-a face cu un lirism obiectiv ,daca se poate spune astfel,constand in solemnitatea ideii de repetitie a fenomenului.Tonul e al unui Virgiliu minutios,facand programul zilei.Strofele nu trebuie analizate cu de-amanuntul.Se vor gasi banalitati: zaride farmec pline,luna ca o frunte de poet si,in general,o mare saracie de culoare.Dar durata evenimentului astronomic este implinita printr-un numar exact de strofe,sugerand prin diversitatea sonului invartirea limbilor pe cadran.

-1-

Cosbuc nu are vocatie pentru natura elementara,pentru privelistile geologice si terifiante.Existand ,mai ales ,ca peisaj,natura la el nu devine niciodata cosmos.Soarele si luna nu sunt decat simboluri,zeitati reprezentand explozia vitala si somnul ,ca refacere a energiilor si a dorului de viata.Omul cosbucian nu simte ostilitatea naturii.Omul traieste aici intr-un sublim franciscanism,intre pasari si ierburi,caruia ,daca-i lipseste fiorul mistic,ii prisoseste,in schimb,inocenta si candoarea.Cosbuc nu opune societatea,naturii,intr-o antonimie similara cu binele si raul,cum face Rousseau.Societatea cosbuciana,e o comunitate folclorica,legata puternic de natura,o natura aflata intr-un stadiu superior de naturitate.Cosbuc nu este pictor,ci desenator.El stilizeaza,in maniera decorativa,natura.Cultivarea decorativului tine de folclor,de arta noastra populara.Peisajul cosbucian este clasic.Ca si anticii,care umpleau natura cu zeitati,poetul o populeaza cu ideile sale despre lucruri.Soarele e simbolul principiului vital.Luna este simbol al aceluiasi principiu,in repaos.Noaptea nu e populata de mistere,ca la romantici,nici de duhuri ca la mistici.Ea patroneaza refacerea energiei vitale,a dorului existential,oferind,in acelasi timp,cadrul pentru nelinistile erotice,ele insele componente ale acestui dor.Peisajul solar ,la Cosbuc,e sarac in culoare.Cromatismul sau se reduce la cateva tonuri de baza,lipsite mai intotdeauna de nuante.Formele de relief sunt monotone:campia si dealul.Codrii apar rar.Intalnim insa,la tot pasul,crangul-acel soi de padurice,alcatuita din copaci domestici,plini de intimitate.De natura se leaga in mod firesc poezia de dragoste, pe care poetul o exprima in registre lirice diversificate, ceea ce a facut sa se vorbeasca, in cazul lui, de un anume "lirism obiectiv" (G. Calinescu), cu evolutie catre prezentarea epica a circumstantelor erotice si a trairilor celor doi protagonisti ai cuplului. Ca George Cosbuc este un poet profund liric se poate constata cu usurinta, vocea sa avand autenticitatea trairii directe si dinamismul observatiei nemijlocite. In poeziile in care transfera rolul eului liric unor protagonisti se exercita ceea ce Tudor Vianu numea o "lirica a rolurilor", lirismul funciar al poetului fiind preluat de voci derivate din cea initiala, dominanta. Cele mai multe poezii de acest fel sunt inspirate din folclor, sub forma de balade cu subiect erotic, dar procedeul este folosit si in idilele propriu-zise, ca"Manioasa", "Rea de plata", "Nu te-ai priceput"etc. Exprimandu-si atitudinea in mod direct sau prin intermediul unor pseudopersonaje lirice, Cosbuc isi manifesta predilectia pentru scene idilice, vaporoase, in care erotismul potenteaza energiile latente ale peisajului:

"Orcanul insusi sta domol/Si-n ganduri dulci sa pierde,/ Cand zanele cu pieptul gol/ Rasar pe lunca verde./ Usoare, ca de neguri, fug/Prin linistea adanca,/Obrajii lor, ca flori de rug,/ Sunt nesarutati inca."("Craiasa zanelor").

-2-

Idilismul aduce aminte de imaginile lui Watteau, asa cum preciza si J. Phillipe Minguet in"Estetica rococoului":"in acest spatiu vegetal, care e totodata si cadru, isi face loc o senzatie de intimitate, spatiul cald in care se poate desfasura comedia sovairii". Poezia iubirii presupune mai intai nu personaje desprinse din realitatea satului, ci si aparitia unor fiinte situate in afara timpului, venite dintr-o lume celesta, de dincolo de nori:
"P-un nor de aur lunecand/ A zanelor craiasa/ Venea cu parul raurand/ Rau galben de matasa.// Craiasa in purpur si-n smarald/ S-ascunde, nu s-ascunde,/ Strabati cu ochiul viul cald/ Al formelor rotunde".("Craiasa zanelor").

Poemul"Braul Cosanzenii" prelucreaza un motiv folcloric, al castitatii fetei nubile, figurate printr-un "brau de aur": "Vrajit era ca, de-1 va perde,/ Norocul ei sa piara-n veci,/ Nici flori mai mult sa n-o desmerde,/ Sa n-afle umbra-n codrul verde/ Si verile sa-i fie reci". Legatura dintre o fiinta muritoare si una imortala este infatisata si in poezii precum "Pastorita" sau "Cicoarea".Idilele petrecute in lumea reala a satului au un caracter scenic, de reprezentatie dupa o regie minutioasa, cu dialog vioi si sugestiv, cu subtilitati derivate dintr-o acuta observatie psihologica asupra formelor de manifestare a sentimentului erotic. Exceleaza in acest sens "comedia sovairii" si a naivitatii din"Nu te-ai priceput"sau din"Pe langa boi"cat si cochetaria naiv-narcisista din"La oglinda". Specificitatea lui Cosbuc se fla in poeziile cu subiecte taranesti,aproape toate erotice,precum s-a si observat.Indeosebi invazia anxietatii legate de criza pubertatii,tratata prima data de Heliade Radulescu in Sburatorul,o gasim in forme variate si pe trepte diferite,de la jalea inexplicabila pana la toana malitioasa.Caracteristic este ca mai toate aceste poezii sunt monologuri.Sunt ele epice,dramatice?Propriu-zis nu.Desi aspectul de monolog a ajutat mult raspandirii prin declamarea la serbari,fapt ce a dus la o oarecare banalizare,lirismul in forma aceasta obiectiva exista ca un mecanism etern al originalitatii umane,ca un hieratism al instinctelor.E un lirism reprezentabil,o poezie teatrala,asa cum exista un teatru de poezie.Miscarea nu este exterioara,epica,simbolizand acte de vointa,ci interioara.Gherea a vazut aici psihologie,ca si cand poezia s-ar bizui pe analiza,nu insa fara un punct de plecare just.Dar propriu-zis nu din observatie iese poezia,ci din instinctul erotic elementar al uni poet care a ramas simplu,generic in simtire.Desfasurarea sentimentului e rituala,ca in dansurile barbare,cand litanica,cand simetrica.Poeziile acestea fara culoare incanta tocmai prin spectaculosul folcloric,ca o aparitie de tinere taranci ardelene cu buciume,sau de zornaitori calusari.Fata cuprinsa de intaile semne ale iubirii incepe automatic o jelanie monologica.In sistemul litaniei intra pentru fata care se interiorizeaza in criza ei lumea neinsufletita,roata morii,plopii.In cele din urma,jelania ia forma unei alienari simbolice .Fata isi striga liric instinctul,indicand si reactiile din afara si topind totul intr-un cantec erotic universal.

-3-

Balada, cu un mecanism ce include un usor umor,ne infatiseaza criza erotica in stadiul inocentei sirete,bosumflate.Sunt unele poezii cu structura tot dramatica ,adevarate mici acte reprezentabile.In acest caz, harjonirea erotica,toanele,ciuda,dorinta sunt exprimate prin gesturi si prin dialoguri.Cosbuc este adesea un Marivaux rustic,zugravitor plin de rabdare al complicatei sacaieli erotice.Celebrele baladeNunta Zamfirei si Moartea lui Fulger sunt numai superficial epice.Ele corespund ,cu o tehnica noua,poemelor Calin si Strigoii ale lui Eminescu,sunt adica reprezentari ale nuntii si inmormantarii,a doua ceremonii capitale din societatea umana.Cosbuc arefilozofialui,exprimata printr-o poveste vesela, si care este absenta oricarei filozofii dialectice,supunerea impreuna cu poporul la datinele ce simbolizeaza impenetrabilitatea misterului.Este o gandire sanatoasa in orice caz,pe care poetul are tactul de a nu o desfasura discursiv,ci de a o inscena in ritualul celor doua evenimente.Si intr-o balada si in cealalta,atmosfera este fabuloasa,ca si la Eminescu,pentru a sugera universalitatea fenomenelor,dar tinuta grupurilor,vorbirea lor este taraneasca.In leganarea multimilor ,in trecerea mecanica de la o atitudine la alta,de la deznadejdea cu bocete la plansul infundat si plata resemnare,in toata aceasta demonstratie de ceasornic arhaic care merge,exterior si interior,inexorabil sta vraja acestor poeme al caror sens ultim liric este:inutilitatea reactiunilor personale in fata rotatiei lumii.Strofele ingenioase,frazele apasate si sententioase slujesc de minune scopului:Si-n vremea cand s-au cununatS-a-ntins poporul adunatSa joace-n drum dupa tilinci:Feciori,la zece fete,cinci,Cu zdranganeii la opinciCa-n port de sat.Trei pasi la stanga linisorSi alti trei pasi la dreapta lor;Se prind de miini si se desprind,S- aduna cerc si iar se-ntindSi bat pamantul tropotindIn tact usor.****

Iar cand a fost la-nmormantatToti mortii parca s-au sculat Sa-si planga pe ortacul lor,Asa era de mult poporVenit sa planga pe-un fecior De imparat!

-4-

Lumea ca spectacol nu are nimic comun cu motivul,atat de raspandit in toate literaturile,al lumii ca teatru.La Cosbuc,ideea putea veni din ethosul popular,din folclor,unde viata apare asociata cu solemnitatea riturilor.Spectacolul cosbucian nu e pura festivitate,ci dialog cu esentele.Nunta e spectacol numai pentru nuntasi nu si pentru miri.Acestia savarsesc un ritual-cel al intrarii in randul lumii.Pana la nunta,tinerii stau la portile lumii,in eros.Erosul este insa exterior datinii.Despre el nu se vorbeste decat in cantece,aluziv.In folclorul romanesc nu gasim initieri erotice de tipul celor existente in societatile primitive.Din eros se intra,prin nunta,in datina,adica in lume.Dupa casatorie,tinerii vorbesc cu sfiala despre dragoste.Spectacolul lor s-a incheiat.Acum incepe spectacolul lumii.La Cosbuc,hora pare un spectacol pregatitor,o anticamera a nuntii.Spectacol intre care cei ce se iubesc se arata lumii.Pe margine,stau si privesc ceilalti,carora datina nu le mai ingaduie decat privirea,nu si participarea.Daca totusi unul indrazneste sa se prinda in hora, el e tratat cu glume si ironiiPoem al horei,Nunta Zamfirei organizeaza viziunea asupra lumii pe coordonatele bucolicului si feericului,subordonate reasezarii unei imaginate varste de aur.Predispozitia spre imaginea idealizata a lumii atinge sursele greco-latine,transpuse unui cadru arhetipal al unitatii universului si a omului.Conform conventiei poetice,lumea arhaic-idilizanta inlocuieste elementele grecesti.Apare mitologia autohtona prin substituirea zeitatilor clasice cu personaje mitice specifice tipului nostru de cultura,iar viziunea clasica de tip folcloric tempereaza rigurozitatea greceasca prin dionisiac,dublata de o consecutiva domolire a exploziei vitaliste.Coordonata feerica se impune prin preluarea unor elemente de basm in illo tempore,numele personajelor sunt autohtonizate,cortegiul invitatilor apare in descriere de spectacol presarat cu elemente ale gratiosului poetic,iar cei doi protagonisti sunt proiectati in registrul mitologizant:Viorel este un erou solar,iar Zamfira preia simbolistica selenara.La Cosbuc cel mai impresionant spectacol il da natura.Fauna si flora interpreteaza in fiecare clipa marile roluri ale trecerii universale.Nevoia de-a spori,de-a potenta caracterul de spectacol al naturii,la Cosbuc,vine din dorinta de a-i simti si mai profund autenticitatea.Primitivii credeau ca natura e insufletita si atribuiau obiectelor neinsufletite insusiri umane.De aici s-a nascut personificarea.La Cosbuc,ea se transforma din figura de stil,din instrument poetic,in mod de explorare si de cunoastere a lumii.Personificand alcatuirile naturii,poetul nu urmareste sa creeze imagini metaforice umanizate,ci sa ne faca sa simtim si mai pregnant,autenticitatea elementelor personificate.Personificarile cosbuciene nu urmaresc sa duca chipul omului spre natura,ci sa aduca,mai tulburator,naturalul din natura spre om.Spectaculosul cosbucian e insa,de cele mai multe ori,decorativ-mai ales in poeziile ocazionale.Cultivat pentru calitatile lui intrinsece si nu pentru relevarea unor semnificatii umane sau filosofice.Procedeu de maniera si nu element component de viziune a lumii.Arareori,deci,instrument poetic de cunoastere,mai ales in acele poeme unde tinta urmarita e una existentiala(Moartea lui Fulger,Nunta Zamfirei)

-5-

Cosbuc a creat in poeziile sale,un spectacol al lumii,ezitand intre o regie decorativa si o montare vizionara,prin care sa ni se dezvaluie atat substanta profunda a lucrurilor cat si suprafetele lor,cromatice si jucause.Exista insa ,fragmentar,in poeziile sale,scene de o grandoare care atinge sublimul.Cautate cu grija,ele rasplatesc pe cititor prin maretia viziunii si prin expresivitatea moderna si sobra a limbajului.

-6-

BIBLIOGRAFIIE

CALINESCU,G-ISTORIA LITERATURII ROMANE DE LA ORIGINI PINA IN PREZENT-ED.MINERVA,BUCURESTI,1985-CAP.GEORGE COSBUC

IFRIM,N.-LITERATURA ROMANA.SFARSIT DE SECOL XIX SI INCEPUT DE SECOL XX.CURENTE SI DIRECTII LITERARE-SUPORT DE CURS,UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS,GALATI,2010

VALEA,L.-COSBUC-IN CAUTAREA UNIVERSULUI LIRIC,ED.ALBATROS,BUCURESTI,1980.