De la artă poetică la poezie

-diversitate tematică, stilistică şi de viziune în poezia interbelică –

Repere ale cazuluiLiteratura anilor ’20 - ’30 a fost marcată de câteva fenomene care vor defini configuraţia noii poezii: manifestarea simbolismului ca formă incipientă a modernismului şi teoretizarea sincronismului lovinescian care are ca finalitate evoluţia spre modernism a întregii literaturi interbelice. Simbolismul este punctul de plecare al tuturor manifestărilor moderniste: „poezia modernă rezultă din simbolism... simbolismul nu este doar un început ci şi un sfârşit...”. (N. Manolescu, Metamorfozele poeziei)

Repere ale cazului

Poezia simbolistă = arborele din care îşi trage seva poezia modernă: „din trunchiul extraordinar al simbolismului au răsărit mai multe mlădiţe decât au putut visa vreodată întemeietorii săi revoluţionari, iar coroana acestui copac e de fapt cerul cu miraculoase şi infinite nuanţe ale poeziei moderne europene”. (Felix Aderca)

Repere ale cazului

Simbolismul este „prologul modernismului poetic românesc” (Mircea Scarlat)

  La începutul secolului al XX-lea, modernitatea s-a manifestat prin etapa de început a simbolismului, care a evoluat şi a culminat înainte de Primul Război mondial, întrând în declin după 1914. (Lidia Bote, Simbolismul românesc).

Ipostaze ale modernismului românescSimbolismul - formă incipientă a modernismului G. Bacovia

Modernismul eclectic T. Arghezi

Modernismul sincron L. Blaga

Modernismul ermetic I. Barbu

Tradiţionalismul sau modernismul autohton I. Pillat, V. Voiculescu

Modernismul extremist

Avangardismul

Particularităţile liricii moderniste preocuparea pentru marile probleme ale cunoaşterii

preferinţa pentru universul citadin, pentru complexitatea acestuia

cultivarea lucidităţii în actul de creaţie lirică

dispariţia speciilor consacrate şi înlocuirea lor cu formule poetice insolite („inscripţie”, „psalm”, „creion”, „poem într-un vers”, „catren”, cântec”)

artele poetice dobândesc o valoare emblematică pentru universul poetic, pentru estetica personală, pentru viziunea asupra lumii

Particularităţile liricii moderniste noul limbaj poetic se caracterizează printr-un vocabular insolit, prin ambiguitate semantică, prin sintaxă eliptică, prin înnoirea metaforei

coexistenţa în versificaţie a prozodiei consacrate cu versul liber, versul alb, absenţa strofelor (strofe inegale) ritmuri interioare

modificarea punctuaţiei convenţionale (versurile încep fără majusculă, dispar punctul şi virgula), se folosesc intens punctele de suspensie ca semn al inefabilului şi al sugestiei

Formularea cazului Studiul are în vedere relaţiile care se stabilesc între originalitatea liricii fiecărui poet şi orientările dominante în epoca interbelică. Modul propriu de percepţie artistică a realităţii determină diversitatea tematică, stilistică şi de viziune proprie fiecăruia dintre poeţii interbelici.

George Bacovia

scrie o poezie simbolistă în perioada de disoluţie a curentului când acesta începe să se contamineze cu elemente ale altor curente literare

meritul său este de a se depărta de ideologia tipic simbolistă şi de a transforma curentul într-o formă a modernismului

creaţia lirică se caracterizează printr-o monotonie a temelor şi o sărăcie voită, expresivă a mijloacelor artistice

Tudor ArgheziPoeziile sale sunt o expresie a modernismului eclectic, rezultat al amestecului ideologiei tradiţionaliste cu cea modernistă

opera se caracterizează printr-un proteism tematic şi prin spectaculos stilistic ce rezultă din variaţia registrelor stilistice (religios şi popular, înalt şi argotic)

Lucian Blaga Creaţia sa ilustrează o altă faţetă a modernismului –modernismul- expresionist

poetul se sincronizează cu mişcarea expresionistă europeană, îndeosebi germană, de la începutul sec. al XX-lea, dar nu o adoptă în totalitate ci îi dă o formă originală de expresionism cu tentă tradiţionalistă

lirica este dominată de subiectivism şi de vitalism, de dorinţa de a se raporta la absolut, realizând astfel o poezie de cunoaştere exersează versul liber, înlătură rigoarea canoanelor prozodiei clasice, stilizează ritmuri folclorice, îmbogăţeşte limbajul poetic cu noi domenii ale lexicului

Ion Barbu este creatorul poeziei ermetice, încifrate, care îşi are originea în poezia pură a lui St. Mallarmé; ermetismul este deci, marca distinctivă a poeziei lui Barbu şi constă în abstractizarea limbajului

foloseşte sugestia, simbolul după modelul lui Mallarmé pentru care „a numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din bucuria poemului”

instanţa lirică urăşte „poezia leneşă”, „refuzată de Idee” şi de aceea concepe o poezie nouă, de cunoaştere pură pentru care adoptă formule noi, originale: parnasiene definite prin dualismul apolinic - dionisiac, baladesc - orientale pentru transfigurarea modelului folcloric şi ermetic

lexicul cunoaşte inovaţii din domeniul matematicii, filosofiei, este specifică dislocarea sintactică

Descrierea şi analiza cazului Tabloul poeziei interbelice este unul variat deoarece înfăţişează o diversitate de concepţii şi manifestări artistice, o tensiune între spiritul original al fiecărui poet şi orientările dominante ale vremii (tradiţionaliste, moderniste simboliste). Cu toate că tradiţionalismul şi modernismul se diferenţiază ideologic, în creaţiile literare se constată o interferenţă a acestora: poeţi moderni autentici precum Ion Barbu şi Lucian Blaga încearcă o recuperare a miturilor şi a fondului mitologic iar poeţii tradiţionalişti (Ion Pillat) recurg la tehnicile de înnoire ale limbajului artistic proprii modernismului. George Bacovia este un „caz” aparte deoarece deşi este format la şcoala simbolistă, poetul nu păstrează din estetica simbolistă decât câteva „clişee” care alcătuiesc un prim strat al liricii sale. Sub acest prim strat, Nicolae Manolescu întrezăreşte reperele avangardismului.

Volumele deceniului al III-lea Tradiţionaliste

- 1923 - I. Pillat - „Pe Argeş în sus”

- 1925 - I. Pillat - „Satul meu”

- 1926 - I. Pillat - „Biserica de altădată”

- 1923 - V. Voiculescu - „Pârgă”

- 1927 - V. Voiculescu - „Poeme cu îngeri”

 Simboliste (prelungesc simbolismul debutului)

- 1926 - G. Bacovia - „Scântei galbene”

- 1930 - G. Bacovia - „Cu voi...”

Volumele deceniului al III-lea Expresioniste

- 1921 - L. Blaga - „Paşii profetului”

- 1924 - L. Blaga - „În marea trecere”

- 1929 - L. Blaga - „Lauda somnului”

Debutul arghezian

- 1927 - T. Arghezi - „Cuvinte potrivite”

- 1931 - T. Arghezi - „Flori de mucigai”

Ermetice

- 1930 - I. Barbu - „Joc secund”

Arte poetice

„Lauda somnului” (1929), Lucian Blaga „Cu voi...” (1930) George Bacovia Joc secund (1930) Ion Barbu „Flori de mucigai” (1931) Tudor Arghezi reprezintă momente esenţiale în creaţia acestor poeţi. Se deschid prin arte poetice care anunţă o nouă formulă estetică, o nouă turnură a creaţiei în care însăşi poezia devine temă fundamentală o artă poetică = creaţie despre arta literară în care autorul îşi exprimă convingerile despre felul în care se constituie o operă în modernism, artele poetice privesc din interior creaţia, eul liric se identifică cu eul auctorial, discursul poetic realizându-se la persoana I singular.

volumele

Teme şi motive. Diversitate tematică BACOVIA: singurătatea, spleen-ul, moina, moartea, nervii, provincia pustie, ftizicii, amanţii, amurgul, parcul, fanfara, cimitirul, abatorul - vezi şi anexa ARGHEZI: Divinitatea - între credinţă şi tăgadă, erotica, lirica socială, ludicul, estetica urâtului, moartea BLAGA: imposibilitatea comunicării, alienarea, cunoaşterea, metafizica, transcendentul, lumina, mitul, satul esenţial metafizic, iubirea, moartea, natura străină BARBU: jocul - mijloc de cunoaştere, absolutul, dualitatea apolinic - dionisiac, iubirea, poezia, ideile pure

Diversitate stilistică Lirica modernă îşi regăseşte

originile limbajului între simbolism şi avangardism,

ermetismul ilustrând doar o fază a poeziei secolului al

XX-lea. Trăsăturile stilistice dominante ale liricii moderne s-ar putea prezenta astfel:echivocul noţional; elipsa sintactică; dislocarea sintactică; prezenţa propoziţiilor nominale; lexic variat aparţinând unor domenii noi (matematică, filosofie, teologie); variaţie a registrelor stilistice.

„Două ar fi în literatura noastră strategiile fundamentale privind retorica poeziei: ornarea fastuoasă şi refuzul ornării, adică... „poetizare” şi „depoetizare”

(M. Scarlat, Istoria poeziei româneşti, I)

Diversitate stilistică G. BACOVIA :

lexic restrâns care exprimă tendinţa de abstractizare

retorică specifică marcată de stilizare

prezenţa unor cuvinte cheie cu valoare de motive literare

vidul stilistic

punctuaţia specifică - punctele de suspensie

linia de pauză

repetiţia - expresie a golului interior

prezenţa aliteraţiilor cu funcţie imitativă

paralelismul sintactic

poeziei simboliste bacoviene îi revine meritul de a descoperi şi a folosi „inepuizabilele resurse de polisemie, ambiguitate sau sugestie ale limbajului poetic, transformând aşa-numitele probleme de formă în veritabile probleme de conţinut ale poeziei”. (Matei Călinescu - Conceptul modern de poezie. De la romantism la avangardă)

„dacă în primele lui volume putem accepta că recuzita simbolistică este susţinută la modul modernist de o formalizare textuală înaltă (simetrii, elipse, redundanţă semnificativă etc)... ultimele dezvoltări ale poeziei bacoviene” sunt „versuri «prozaice» plate, destructurate, pline de inserturi «livreşti»... Sintagmele orale, lipsa totală a metaforei, a încifrării a «sensului secund», notaţia «descriptivă» configurează o poezie «gestuală» a improvizaţiei, aleatoriului, accidentalului...”

(M. Cărtărescu, Postmodernismul românesc)

Diversitate stilistică T. ARGHEZI :

varietate lexicală, limbaj şocant rezultat al unor asocieri neaşteptate de termeni argotici, religioşi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale care conferă o magie a cuvintelor

limbajul se caracterizează prin ambiguitate şi expresivitate

estetica urâtului

sparge tiparele topice şi sintactice, creând un nou limbaj poetic

asocieri semantice inedite, fantezie metaforică

înnoirea prozodică (cultivarea versului liber, îmbinarea unor elemente ale prozodiei clasice cu elemente moderne)

„[Arghezi] a distrus convenţia poetică, locurile comune ale limbajului frumos, care nu apar în versurile şi în proza lui decât cu o funcţiune cu totul opusă celei care-i revenise prin tradiţie. Ironia verbală, obţinută prin devalorizarea felului obişnuit de a se exprima joacă un mare rol în opera acestui poet, care de altfel nu ezită să folosească locuţiunile triviale; cuvintele metaforelor sale sunt încărcate de o materialitate palpabilă, pline de o viaţă arzătoare care acaparează toate simţurile omului. Construcţiile lui Arghezi au reînnoit sintaxa română”.

(T. Vianu, „Scriitori români din sec. XX)

Diversitate stilistică L. BLAGA :

limbajul metaforic, abstractizant, care are rolul de a intelectualiza emoţiile (cultivarea metaforei revelatorii)

subiectivismul expresiei lirice datorat influenţelor expresioniste concretizat prin prezenţa mărcilor eului liric (forme pronominale şi verbale de pers. I)

imagismul puternic: imaginea este realizată prin comparaţia elementului abstract cu unul concret (tehnica poetică originală bazată pe construcţia stereotipă a mesajului liric: „o amplă comparaţie, cu un termen concret de puternic imagism şi un termen spiritual de transparentă înţelegere”) (Pompiliu Constantinescu, Figuri literare)

polisindetonul (enumerarea prin „şi”)

- resemantizarea cuvintelor

- înnoirea prozodică: cultivarea versului liber (cu metrica variabilă), al unui ritm interior care exprimă frenezia trăirii eului liric şi drumul sinuos al gândurilor

- „poezia adevărată... trebuie să aibă o anume «sarcină» mitică şi magică, la diverse niveluri ale materialului verbal în care se încorporează: la nivelul lexical, ea va acorda preferinţă cuvintelor cu «sarcină magică» (dor, fântână) sau celor cu «sarcină mitică» (sus, jos, adânc etc) sarcina fiind înţeleasă ca un fel de forţă...

La nivelul imaginilor, ea se va bizui pe metaforele «revelatoare» care prezintă un spor axiologic faţă de cele «plasticizate» datorită faptului că pun în lumină o «latură ascunsă» a obiectului; în fine, la nivelul discursului verbal, ea va practica formele exorciste sau pe cele ale ritualului mitic.” (Şt. Aug. Doinaş, Poezie şi modă poetică)

Diversitate stilistică I. BARBU:

lexic abstract, ermetic, bogat în termeni ştiinţifici

libertate de expresie

reflectarea subiectului în obiect - lirismul obiectiv

eliberarea lirismului de anecdotică, retorică, sentimentalism, morală

ambiguitatea

preexistenţa abstractă

remodelarea realului

anormalitatea sintaxei (dislocarea sintactică, elipsa, contragerea)

cultivarea metaforelor complicate, obscure

- ermetismul vizează intelectul şi mai puţin afectivitatea: „de la cântecul lumesc, care înmuia inimile bunicilor pe vremea lui Ion Ghica, la o poezie de experienţă şi transfigurare nu se poate sări într-un veac. Să ne înfundăm, fără regrete, în acest tabiet al romanţei şi al elegiei. Pace poeziei leneşe.” (I. Barbu, Poezia leneşe)

- realizează o distincţie „poezia leneşă” considerată ca fiind lipsită de spiritualitate, refuzată de „Idee” şi poezia pură / hermetism. „Lirica modernă constrânge limbajul la funcţia paradoxală de a exprima, de a ascunde sensul în acelaşi timp.” (H. Friederich - Structura liricii moderne)

- „acolo, în regiunile spiritului pur, dincolo de valea răcoroasă a lumii, ceea ce poetul contemplă sunt esenţe, idei nereprezentabile”. (T. Vianu)

Diversitatea de viziune G. BACOVIA:

viziunea poetică, simbolistă la început, este dominată de culoare, poezia este un mijloc de a exprima corespondenţele. „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii... În plumb văd culoarea galbenă. Compuşii lui dau un precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb am evoluat spre galben... Sufletul ars e galben...”

(G. Bacovia, interviu în „Viaţa literară”)

- culoarea are rolul de a estompa conturul, de a sugera o stare sufletească

- în volumele finale, poetul se îndreaptă spre expresionism

- din primele volume, poetul reia într-un mod obsesiv limbajul, motivele şi imaginarul simbolist însă în volumele următoare, poetul „tinde către o individualizare a impresiilor, în contrast cu stilizările observate mai înainte. Tendinţa de a zugrăvi tablouri simetrice, construite, raţionalizate este depăşită acum. Poetul doreşte să noteze senzaţia sa nemijlocită, ingenuă şi dureroasă”. (T. Vianu, art. Bacovia în ediţie definitivă, 1946)

Diversitatea de viziune T. ARGHEZI:

viziunea poetică este nouă: poezia este o sublimare, o metamorfoză a unei realităţi materiale într-una spirituală - „Făcui din zdrenţe muguri şi coroane” (Testament)

„poetul este un rob, un meşteşugar (poeta faber) care transformă urâtul în frumos - preferinţa pentru estetica urâtului (Ch. Baudelaire) El oferă cartea cititorului, carte care îl reprezintă pe el şi pe înaintaşi.

Diversitatea de viziune L. BLAGA:

- în lirica sa există un plan filozofic, secundar

- vede poezia ca pe un spaţiu al experienţelor esenţiale, este un mijloc de revelare a tainelor

- viziunea filozofică se concretizează la nivelul poeziei prin valorificarea conceptelor: cunoaştere luciferică şi paradisiacă

- începutul poetic stă sub semnul expresionismului mitic şi spiritualist, al unui expresionism care respinge caricaturalul şi grotescul tipic german

- începând cu volumele „În marea trecere” şi „Laudă somnului” poetul îşi schimbă modul său de a vedea, de a înţelege poezia

- poezia tinde spre o interioritate pură, Blaga devenind poetul „tristeţii metafizice”; somnul este cel care face posibilă ieşirea din timp, fiind legat de ideea increatului

- viziunea folclorică se relevă în vol. „La cumpăna apelor” şi „La curţile dorului”; poetul preferă să se retragă în arhaic

Diversitatea de viziune I. BARBU:

poezia este expresia unor trăiri esenţiale; ea trebuia să aibă ca obiect lumea esenţială, pură, sublimată, rezultat al unei transcederi a realului şi nu lumea reală (contingentul) „există undeva, în domeniul înalt al geometriei” un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia... Pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei, aşa că rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei”. (I. Valerian, De vorbă cu I. Barbu)

Concluzii Perioada interbelică reprezintă un apogeu al poeziei prin faptul că fiecare poet încearcă să alcătuiască o posibilă apartenenţă a creaţiei proprii la o direcţie sau orientare lirică într-o manieră originală

Lirica acestora ilustrează atât o sinteză a poeziei româneşti interbelice şi dorinţa perpetuă de lărgire a orizontului tematic stilistic şi de viziune prin sincronizare cu marile frământări ale liricii europene din acea vreme.

Tocmai noutatea formulelor literare, diversitatea tematică şi stilistică, inedit viziunii poetice conferă originalitate acestei epoci care va marca, prin forţa ei de expresie, peisajul liricii de după al doilea război mondial.

BibliografieBibliografie Alexandrescu, Sorin, 1999, Alexandrescu, Sorin, 1999, Privind înapoi, Privind înapoi,

modernitateamodernitatea, Bucureşti, Editura Univers., Bucureşti, Editura Univers. Antonesei, Liviu, 2004, Antonesei, Liviu, 2004, Literatura, ce poveste! Un Literatura, ce poveste! Un

diptic şi câteva linkuri în reţeaua literaturiidiptic şi câteva linkuri în reţeaua literaturii , Iaşi, , Iaşi, Editura Polirom. Editura Polirom.

Călinescu, G., 2003, Călinescu, G., 2003, Istoria literaturii române de la Istoria literaturii române de la origini până în prezentorigini până în prezent, Bucureşti, Editura SEMNE., Bucureşti, Editura SEMNE.

Călinescu, G., 1971,Călinescu, G., 1971, Universul poeziei Universul poeziei, antologie , antologie cu o postfaţă de Al. Piru, Bucureşti, Editura cu o postfaţă de Al. Piru, Bucureşti, Editura Minerva.Minerva.

Călinescu, Matei,2003, Călinescu, Matei,2003, A citi, a reciti. Către o A citi, a reciti. Către o poetică a relecturiipoetică a relecturii, , ((traducere din limba engleză traducere din limba engleză de Virgil Stanciu), Iaşi, Editura Polirom. de Virgil Stanciu), Iaşi, Editura Polirom.

BibliografieBibliografie

Dugneanu, Paul, 1993, Dugneanu, Paul, 1993, Forme literare: între Forme literare: între real şi imaginarreal şi imaginar, Bucureşti, Editura , Bucureşti, Editura Eminescu.Eminescu.

Manolescu, Nicolae, 1990, Manolescu, Nicolae, 1990, Istoria critică a Istoria critică a literaturii româneliteraturii române, vol. I, Bucureşti, Editura , vol. I, Bucureşti, Editura Minerva. Minerva.

Manolescu, Nicolae, f.a., Manolescu, Nicolae, f.a., Lectura pe Lectura pe înţelesul tuturorînţelesul tuturor, Braşov, Editura AULA. , Braşov, Editura AULA.

Surse electroniceSurse electronice

http://www.didactic.rohttp://www.didactic.ro http://www.calificativ.rohttp://www.calificativ.ro http://www.referate.rohttp://www.referate.ro http://www.wikipedia.org/wiki/Liste_de_scriitorihttp://www.wikipedia.org/wiki/Liste_de_scriitori http://www.digibook.rohttp://www.digibook.ro http://images.google.ro/images?hl=ro&q=scribd&uhttp://images.google.ro/images?hl=ro&q=scribd&u

m=1&ie=UTF-8&sa=N&tab=wim=1&ie=UTF-8&sa=N&tab=wi