Coralul

Muzica corală este o compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane.Executarea unei astfel de compoziții, precum și grupul de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală poartă denumirea de cor. Muzica corală se clasifică în două categorii distincte:-fără acompaniament instrumental (a cappella);-cu acompaniament instrumental. Corul a cappella (o locuțiune în italiană însemnând „ca la capelă”) este o cântare corală fără acompaniament instrumental. Termenul provine de la spațiul rezervat unor altare laterale în interiorul bisericii unde stăteau uneori și cântăreții. Modelul cântării corale a cappella a fost muzica compusă de Giovanni Pierluigi da Palestrina, gândită să fie executată în Capela Sixtină, care nu dispunea de o orgă. Această muzică corespundea nu numai condițiilor acustice ale edificiului ci și principiilor de simplitate polifonică, slujind inteligibilității textului, preconizate de Contrareformă. Corul cu acompaniament instrumental se împarte și el în două categorii:acompaniat de un singur instrument (de regulă orga, în bisericile occidentale);acompaniat de o orchestră. De la cuvântul cor și-a luat numele și un gen muzical interpretat de coruri mixte: Coralul. Acesta este caracterizat prin ritmul nu prea variat în care predomina valorile mari egale (note întregi, doimile, pătrimile, optimile). În Evul Mediu acesta era cântat la unison, dar după Reforma lui Martin Luther acesta s-a răspândit cântându-se pe mai multe voci ajungând să fie preluat și de muzica laică reprezentată de marii compozitori: Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Antonín Dvořák, Dmitri Șostakovici și alții.

Cantata baroca

Cantata este un gen vocal-instrumental ce cunoaste o mare raspandire in toate tarile. A aparut in secolul al XVII-lea, pana la mijlocul secolului al XVIII-lea fiind destinata doar unei voci soliste acompaniate, adaugandu-se ulterior corul. In secolul XVIII, devine un gen muzical principal in cadrul Bisericii Evanghelice. Structura se amplifica treptat, introducandu-se, alaturi de partile solistice, corul, aria, arioso, recitativul, acompaniate de orga sau de formatii instrumentale. Miscarile in cantataa se diferentiaza ajungand la 3-4 parti. Daca in secolul XVII cantata apartinea muzicii de cult folosite in biserica, ulterior ea va fi interpretata si in salile de concert, in continutul predominant religios va apare o prezenta tot mai larga a textelor cu caracter laic. J.S.Bach este unul dintre compozitorii care are peste 200 de cantate, in care se poate observa evolutia genului, atat in continut, cat si in forma. Creatia sa cuprinde cantate religioase(ex. Gott ist mein König), cat si laice(Phoebus si Pan, Cantata sateasca, Cantata cafelei). Contributiile compozitorilor A. Stradella, A. Scarlatti, J.-P. Rameau, D. Buxtehude, G.P. Telemann, G.F. Händel raman ca etape importante in evolutia genului.

Oratoriul

Oratoriul – gen de muzica vocal-simfonica de ampla dimensiune, care are la baza un libret cu o desfasurare dramatica, cu un continut religios sau laic. Ca structura si desfasurare, poate fi asemanat cu opera, doar ca este prezentat fara decor si costume, in biserici sau in salile de concert, chiar daca au fost si incercari moderne de a pune in scena, sub forma de spectacole, diferite oratorii. Apare cam in aceeasi perioada cu opera, pe la sfarsitul secolului XVI si inceputul secolului al XVII-lea, in Italia. Daca opera trateaza subiecte cotidiene, istorice, din viata sociala a oamenilor, oratoriul are la baza subiecte sacre, preluate din Sfanta Scriptura sau din alte scrieri religioase, scrise in limba latina la inceput, apoi si in alte limbi. Structura oratoriului contine de obicei o uvertura instrumentala, apoi variate arii, cantate de solistii vocali, recitative, folosite de obicei pentru a pregati in avans subiectul( cel care avea partea de recitativ avand rol de ,,povestitor”, care spunea ce avea sa se intample mai departe) si corurile, uneori monumentale si cu menirea de a exprima un sens glorios lucrarii. In mod frecvent, aparatul instrumental pentru corurile oratoriilor cuprindea timpani si trompete, tocmai pentru a da un sens maret si expresivitate. Una dintre primele lucrari ale genului a fost La Rappresentazione di anima e di corpo a lui E.de Cavaliere(1550 – 1602) si multe altele intre care amintim Messiah de G.F.Händel (fiind considerat primul oratoriu scris in limba engleza), Israel in Egypt, Samson, Judas Maccabeus(tot din creatia lui G.F.Händel) Oratoriul de Craciun a lui J.S.Bach sau Juditha triumphas devicta Holofenis Barbarie, singurul oratoriu pastrat al lui A. Vivaldi.