TEORIA GENERALA A DREPTULUI

RAPORTUL JURIDIC

I. PREMISELE RAPORTULUI JURIDIC

Pentru ca un raport juridic sa poata aparea si desfasura este nevoie de existenta unor

conditii prealabile care trebuie indeplinite. Aceste premise sunt: norma juridica, subiectele de

drept si faptele juridice. Primele doua premise sunt premise generale sau abstracte, in timp ce

faptul juridic este premisa speciala sau concreta.

Normele de drept definesc domeniul comportarii posibile sau datorate, in cadrul unor

raporturi sociale asupra carora statul are interesul sa actioneze intr-un anumit fel. Ele reprezinta

premisa fundamentala a nasterii unui raport juridic. Intr-adevar, fara norma de drept nu putem

vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept si stabilind, de

asemenea, categoriile de fapte juridice, ca si efectele lor. Norma juridica este o premisa esentiala,

primordiala a unui raport juridic. Aceste norme juridice au misiunea nu numai de a stabili

desfasurarea unor relatii sociale, conduita oamenilor intr-o anumita societate, ci, ele pot avea si

un rol prohibitiv, care sa interzica oamenilor a face ceva anume, a se abtine de la o anumita

conduita, altminteri se incalca ordinea de drept. Se spune despre aceste norme juridice ca practic,

ele nu ajung decat rareori sa constituie premise ale raporturilor juridice, fiindca atata timp cat

oamenii nu le incalca, atat timp cat oamenii se abtin de la o actiune peste limitele legii, inseamna

ca raportul social nu se realizeaza sub incidenta normei juridice, deci norma juridica nu s-a

aplicat unei situatii date.

Subiectele raportului juridic. Daca raportul juridic este un raport social, in primul rand el

este in consecinta, un raport intre oameni. Deci, subiecte ale raporturilor juridice sunt numai

oamenii, fie ei ca se manifesta ca persoane fizice, inzestrate cu capacitate juridica, fie ca se

manifesta ca reprezentanti ai persoanelor juridice. Nu se poate naste un raport intre oameni si

bunuri, ci numai intre oameni, dar uneori, si cu privire la bunuri.

Faptele juridice. Normele juridice au caracter general, deci ele au in vedere situatii

ipotetice. Simpla existenta a normelor juridice nu creeaza raporturi juridice. Nici simpla existenta

a oamenilor si a normelor juridice, de asemenea nu creeaza raporturi juridice. Este necesar ca sa

existe si anumite manifestari ale oamenilor, anumite fapte pe care norma juridica le-a anticipat,

le-a avut in vedere ipotetic, este nevoie de o actiune a omului pentru ca in acest fel sa se creeze

relatia sociala si, sub imperiul normei juridice, aceasta relatie sa se transforme in raport juridic.

Tinand cont de premisele raportului juridic anterior enuntate, se poate spune ca prin

raport juridic definim acel raport social constituit pe baza normelor juridice in vigoare, in care

1

participantii (subiectele) apar ca titulari de drepturi si obligatii reciproce, drepturi ce pot fi

realizate la nevoie, cu ajutorul autoritatilor statului.

I. TRASATURILE RAPORTULUI JURIDIC

In lucrarile de specialitate, raportul juridic este definit ca o relatie sociala, ideologica, o

relatie individualizata, reglementata de norma de drept, aparata de stat si caracterizata prin

existenta drepturilor si a obligatiilor juridice. Ceea ce separa raportul juridic de toate celelalte

raporturi sociale il constituie faptul ca aceasta legatura sociala este reglementata de o norma

specifica, norma de drept, si este susceptibila a fi aparata pe cale statala, prin constrangere.

Fata de aceste imprejurari, putem defini raportul juridic ca acea legatura sociala,

reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre

participanti determinati, legatura ce este susceptibila a fi aparata pe calea coercitiunii statale.

Studiul raporturilor juridice (constitutionale, civile, de munca, administrative etc.) trebuie

sa tina cont de existenta unor trasaturi generale ale raporturilor de drept, sa le foloseasca ca

puncte de plecare. Este evident ca pe baza acestor caracteristici generale, apar apoi, in functie de

fiecare raport juridic concret, dintr-o ramura sau alta a dreptului, trasturi specifice, note

particulare dintr-un domeniu sau altul.

A. Raportul juridic este un raport social

Raportul juridic se stabileste intotdeauna intre oameni, fie intre parteneri persoane fizice,

fie intre acestea si organele statului, sau intre organele statului. Ca raport social, raportul juridic

se alatura (coexista) cu ansamblul raporturilor social-economice, politice etc. Sublinierea

raportului social al raportului juridic este necesara, data fiind tendinta, prezenta uneori in

literatura juridica mai veche, in conformitate cu care raportul juridic este conceput ca un raport

intre oameni si bunuri. Aceasta tendinta, este prezzenta in principal, in dreptul privat traditional,

cu privire la modul de definire a proprietatii.

B. Raportul juridic este un raport de suprastructura

Intrand in compozitia suprastructurii juridice, raporturile de drept suporta influenta

tuturor raporturilor sociale (materiale si ideologice). Totodata, ca raporturi de suprastructura,

raporturile juridice se pot manifesta intr-un grad de interdependenta relativa fata de raporturile

materiale, putand fiinta si ca o creatie a normei de drept. De asemenea, raportul juridic ne apare

2

in multe cazuri ca o forma a raporturilor materiale; in individualitatea sa, el se prezinta totdeauna

insa ca o unitate a unui continut specific si a unei forme caracteristice.

C. Raportul juridic este un raport volitional

Fiind un raport intre oameni, raportul juridic este un raport de vointa. Analiza

caracterului volitional al caracterului juridic a permis doctrinei juridice sa releve aspecte deosebit

de interesante. S-a subliniat, astfel, faptul ca raportul juridic nu este un simplu raport intre doi

sau mai multi participanti in viata sociala. Singura, vointa subiectilor este insuficienta; este

nevoie ca aceasta vointa sa se exprime in conformitate cu vointa de stat. In acest cadru se releva

din nou legatura organica existenta intre norma juridica si raportul juridic. In lipsa normei

juridice, care garanteaza statal, realizeaza raportul juridic, in conformitate cu dispozitita

cuprinsa in continutul sau, raportul social nu devine juridic.

Ca raport cu caracter volitional, raportul juridic este terenul pe care se intalnesc doua

vointe: vointa statala, exprimata in norma de drept, care consacra drepturile si obligatiile

participantilor si vointa subiectelor. In acest sens, se vorbeste despre dublul caracter volitional al

raportului juridic. Intalnirea celor doua vointe ia aspectul unei colaborari, al unei desfasurari

armonioase, in marea majoritate a cazurilor. Ea poate aparea insa, si ca o confruntate de vointe,

in conditiile in care subiectii nu-si subordoneaza vointa si actiunile individuale fata de conduita

prescrisa in continutul perceptiv al normelor de drept. In acest sens, literatura juridica clasifica

raporturile juridice in: raporturi prin care se realizeaza dispozitia normelor juridice si raporturi

prin care se realizeaza sanctiunea normelor juridice. Corelatia dintre vointa generala si cea

individuala, in stabilirea drepturilor si a obligatiilor reciproce ale subiectilor, prezinta nuanate

diferite in raport cu ramura de drept.

D. Raportul juridic este un raport valoric

Raporturile juridice isi gasesc concretizarea in valorile esentiale ale societatii. Ca produs

al gandirii si al practicii comune a oamenilor, aceste valori sunt sanctionate si li se acorda putere

normativa de catre constiinta sociala, prin intermediul statului si a normelor institutite de acestea.

Pe calea normativitatii juridice statul incurajeaza, promoveaza si apara aceste valori. Valorile se

afirma si traiesc nu in afara societatii, ci dimpotriva, in dinamismul circulatiei lor in societate.

Desfasurarea vietii de relatiune, in conformitate cu normele de drept (ordinea de drept) constituie

un mijloc important de realizare a acestor valori. 3

Valorile juridice sunt considerate de Mircea Djuvara cadrul necesar in care se agita toata

viata sociala; ele se afla in varful ierarhiei relatiilor sociale: “Valorile juridice se infatiseaza

dintr-un punct de vedere ca realitati si valori sociale, obiect de studiu pentru sociologie, fiind

valorile sociale supreme; dar din alt punct de vedere, ele constitutie un domeniu rational de

cercetare stiintifica speciala, acela al dreptului”.

E. Raportul juridic este o categorie istorica

In orice societate existenta unei vaste retele de raporturi juridice are la baza un tip aparte

de relatii sociale. Tipul raporturilor juridice, in decursul istoriei, variaza, se schimba si se

dezvolta, in directa legatura cu evolutia generala a societatii, cu caracteristicile legaturilor pe

planul productiei si al schimbului de activitati.

II. PARTILE RAPORTULUI JURIDIC

1. Subiectele raportului juridic

Examinarea caracterului social al raportului juridic a permis concluzia ca este ca este

imposibil sa se izoleze faptele juridice de celelalte fapte sociale, ca intotdeauna intelegerea

exacta a raportului juridic se va putea face doar prin raportarea sa la viata sociala, la

interactiunea oamenilor, intr-un context social dat.

Subiecte ale raportului juridic nu pot fi decat oamenii – fie individual, fie grupati in

forme organizate. Statul recunoaste oamenilor o atare calitate ai apara, la zac de nevoie prin

constrangere, realizarea prerogativelor specifice ale titularilor drepturilor in cadrul variatelor

raporturi juridice. In societatea moderna, calitatea de subiect de drept este recunoscuta oricarei

persoane fizice, fara discriminari, ingradirile capacitatii juridice fiind permise cu caracter

exceptional si respectiv, numai ca masura de protectie a persoanei fizice.

Asadar, subiectele raporturilor juridice se clasifica in: subiecte individuale – persoana, ca

subiect – si subiecte colective. Aceasta clasificare tine cont de faptul ca activitatea umana se

poate desfasura in forma unor actiuni individuale sau colective. Subiectele colective isi afla

fundamentul in existenta reala a formei colective de activitate.

1.1. Persoana – subiect de drept. Persoana – cetatenii, strainii, apatrizii – apare in

raportul juridic ca persoana de raza de participare cea mai larga. Cetatenii statului, in principiu,

pot sa participe la toate raporturile juridice, bucurandu-se in acest sens de capacitatea juridica

4

generala1. Cetatenii pot intra in raporturi de drept atat intre ei, cat si cu statul, cu organele

statului, cu organizatiile economice, cat si cu organizatiile nestatale. Participarea persoanei in

raporturile juridice poarta amprenta atat a sistemului de drept, in ansamblul sau, cat si amprenta

specifica a ramurii de drept. Cuvantul “persoana” inseamna “subiect de drept, o fiinta capabila de

a avea drepturi subiective apartinandu-i” – L. Mischoud.

1.2. Subiectele colective – ca subiecte de drept.

a) Statul – subiect de drept. Statul participa in calitate de subiect de drept atat in raporturi

juridice interne, cat si raporturi juridice de drept international. In dreptul intern, statul apare ca

subiect de drept, mai intai, in raporturile de drept constitutional (spre exemplu in raporturile de

cetatenie).

b) Autoritatile publice – subiecte de drept. In procesul de realizare a dreptului, participarea

autoritatilor – organele puterii legislative, organele adminsitratiei, organele justitiei – se

realizeaza in raport de competenta rezervata prin Constitutie si legile de organizare si functionare

fiecarei categorii de organe, precum si fiecarui organ in parte. Ca subiecte de drept, autoritatile

publice indeplinesc cel putin trei categorii de competente: exercitarea conducerii de stat in

diverse domenii, solutionarea problemelor privind temeinicia legala a pretentiilor unor subiecte

de drept fata de altele si asigurarea constrangerii de stat in cazurile necesare, restabilirea ordinii

de drept incalcate, recuperarea prejudiciilor. Analizand participarea autoritatilor la raporturile

juridice, se poate retine ca specific acestei participari este faptul ca drepturile lor, fata de celelalte

subiecte, constituie, in acelasi timp, si obligatiile lor.

c) Persoanele juridice – subiecte de drept. Elementele constitutive ale personalitatii juridice

sunt : organizarea de sine statatoare, patrimoniu propriu, afectat realizarii unui scop, in acord cu

interesul general. Persoanele juridice sunt subiecte distincte in raporturile juridice de drept civil

sau in cele de drept comercial. Persoana juridica reprezinta un subiect de drept cu o larga arie de

raspundere in circuitul juridic. Mai mult decat atat, conceptul personalitatii juridice corespunde

unor realitati social-economice, raspunde unor cerinte practice de mare actualitate si, pentru

aceasta, el este temeinic conturat, atat in planul teoriei juridice, cat si in planul tehnicii

legislative.

2. Continutul raportului juridic

Continutul raportului juridic este format din ansamblul drepturilor si al obligatiilor

subiectelor intr-un raport juridic determinat, drepturi si obligatii prevazute de norma juridica. In

1 Prin capacitate juridical se intelege aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadrul raportului juridic.

5

continutul raportului juridic se reflecta legatura indisolubila dintre norma agendi – regula de

drept ce determina conduita posibila si datorata – si facultas agendi – dreptul unui participant la

raportul juridic.

Subiectele raportului juridic apar intotdeauna ca titulari de drepturi si obligatii si se

comporta potrivit cu pozitia specifica fiecaruia – de titular al dreptului sau al obligatiei.

Drepturile si obligatiile subiectelor in raporturi juridice sunt fenomene juridice de cea mai mare

importanta, iar corecta explicare a manifestarii lor conditioneaza o buna intelegere a continutului

raportului de drept.

Dreptul subiectiv (numit si indrituire) este facultatea juridica individuala a unei

persoane sau a unei organizatii intr-un raport juridic determinat. El poartaa denumirea de

subiectiv pentru a-l deosebi de dreptul pozitiv (sau obiectiv), adica de ansamblul drepturilor si al

obligatiilor cuprinse in normele de drept. In teoria dreptului este de acum traditionala clasificarea

drepturilor subiective in drepturi absolute si drepturi relative, in raport cu modul de determinare

a subiectilor obligati sa respecte dreptul subiectiv. Este absolut dreptul subiectiv opozabil erga

omnes, care trebuie deci sa fie respectat de toti ceilalti. Este un drept subiectiv general, in sensul

ca sfera persoanelor obligate a-l respecta este nedeterminata. Dreptul subiectiv este opozabil

tuturor celorlalti in toata plenitudinea sa, ca un tot. Printre drepturile absolute se pot aminti:

dreptul la viata, dreptul la sanatate si integritate corporala, dreptul de proprietate, dreptul la

onoare si demnitate etc. Spre deosebire de drepturile subiective absolute, cele relative se

caracterizeaza prin aceea ca subiectul obligat este determinat (nominalizat) dintru inceput in

raportul juridic.

Dupa continutul lor, drepturile subiective se pot clasifica in drepturi patrimoniale(dreptul

de proprietate, dreptul cumparatorului unui bun de a cere bunul cumparat de la vanzator etc.) si

drepturi nepatrimoniale (dreptul la nume, la domiciliu, la viata, la onoare si demnitate etc.)

Obligatia juridica - indatorirea – reprezinta masura dreptului subiectiv; ea incumba

subiectului tinut sa indestuleze dreptul subiectiv.

Legatura dreptului subiectiv cu obligatia juridica tine alaturi, intr-o unitate dialectica, pe

participantii la raportul juridic, pe tot parcursul desfasurarii sale. Dreptul subiectiv si obligatia

juridica apar, astfel, ca fenomene sociale, care-si conserva realitatea numai pe legatura lor

indisolubila. In realitate nu exista drept subiectiv (ca fenomen juridic) daca el, intr-un fel sau

altul, nu este legat de obligatie. Nu exista nici obligatia (ca fenomen juridic) daca nu-i

corespunde dreptul de a pretinde. Prin continutul sau (prin drepturile subiective si obligatiile

juridice corelative) raportul juridic apare ca o forma fundamentala de implementare a normei in

viata sociala.6

La randul lor, obligatiile pot fi de tip activ – spre exemplu obligatia de a achita pretul, de

a plati impozitul, de a intretine periodic contact cu alegatorii etc. – sau de tip pasiv – spre

exemplu obligatia de a se abtine de la savarsirea unor actiuni care ar impiedica exercitiul

proprietatii.

3. Obiectul raportului juridic

Prin obiect al raportului juridic se inteleg actiunile pe care titularul dreptului subiectiv le

intreprindere sau le solicita in procesul desfasurarii raportului juridic. Obiectul raportului juridic

il formeaza deci chiar conduita la care se refera continutul, pe care partile si-o asuma, si-o

stabilesc in cadrul unui raport juridic. Orice raport juridic presupune un obiect, care este partea

intregitoare a insusi raportului juridic, fiindca in orice raport juridic, partile isi asuma o obligatie,

spre exemplu sa dea ceva, adica sa transmita ceva, un bun, o proprietate, sa faca ceva, adica sa

construiasca, sa efectueze, sa redacteze ceva, sa presteze un serviciu, ori sa nu faca ceva ce ar

stanjeni pe celalalt subiect al raportului juridic. Practic, aceasta conduita este nelipsita in orice

raport juridic, pentru ca insasi dreptul, norma juridica, are rolul de a prescrie conduita oamenilor,

fie in sensul de a efectua ceva, deci in sens pozitiv, fie de a se abtine de la efectuarea a ceva, deci

sens negativ.

BIBLIOGRAFIE

1. Corbeanu, Ion, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004

2. Popa, Nicolae; Eremia Mihail-Constantin., Cristea Simona, Teoria generala a dreptului,

Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

3. Popescu, Sofia, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000

4. Mazilu, Dumitru, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000

7