Copii Adulti Ai Alcoolicilor

8/9/2019 Copii Adulti Ai Alcoolicilor

http://slidepdf.com/reader/full/copii-adulti-ai-alcoolicilor 1/17

Sursa:

http://sfintiiarhangheli.ro/node/68

Copiii adulţi ai alcoolicilor

Această prezentare descrie tiparele de comportament ale copiilor proveniţi din familiile încare există alcoolism. Scopul este de a ajuta pacienţii să-şi identifice aceste tipare şimodul în care le-a afectat până atunci viaţa lor. Această prezentare are ataşat un materialdespre felul în care putem evita perpetuarea acestor tipare la copiii noştri.

De unde venim?

Indiferent de situaţiile particulare, de cum "arăta acasă", existenţa în familia noastră acuiva care avea probleme cu alcoolul face ca vieţile noastre să semene mai mult decât ne-am aştepta.

Roluri:

Erou / Copilul bunŢap ispăşitor / Oaia neagră / Heringul roşuCopil pierdutMascotă / Clovnul

- Viaţa de acasă.

Chiar dacă evenimentele specifice pot să difere, anxietatea şi tensiunea sunt prezentemereu. Urmează remuşcări şi durere. Incertitudine. Inconsistenţă. Lipsa de reguli, în afarăde "nu vorbi, nu simţi, nu avea încredere". Comportamente neprevăzute. Frustrare.Iritabilitate. Neîndeplinirea rolurilor şi sarcinilor ce depind de acestea. Minciuni.Îngrijorări. Confuzie. Neîncredere. Ruşine. Vinovăţie. Stimă de sine scăzută.Şcoală - funcţie de roluri.Prieteni. Prietenii întrerupte. Neputinţa / neştiinţa de a mai lega relaţii. Absenţasubiectelor de discuţie (nu poţi vorbi cu ei ce te interesează / te doare pe tine). Teama căei ar putea afla adevărul despre familia ta. Ruşine atunci când asta se întâmplă. Problemecu părinţii prietenilor la care te refugiezi uneori. Neputinţa de a participa împreună cuceilalţi la diferite evenimente. Inadecvare. Izolare.

Ce ni se întâmplă acum?

Copilul creşte şi devine adult din punct de vedere fiziologic. Asta nu presupune implicitşi maturizarea psihic-emoţională.

Tu cum eşti acum? Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci pe baza experienţei proprii a copiilor adulţi ai alcoolicilor. E posibil ca nu toate să ţi se



potrivească. Sau, poate, au apărut modificări în timp. Îţi sugerăm însă să le explorezi, săvezi în ce măsură te regăseşti în ele şi în ce măsură identificarea lor te poate ajuta să facio schimbare în bine.

1.Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".

C.A.A. nu au experienţă în ce înseamnă "normal" - oricum, e un concept destul de vag.De aceea, în momentul în care ajungem să facem Pasul 2 în AA sau Al-Anon, credem cuadevărat în faptul că avem nevoie de o "redare a sănătăţii mentale".Confuzia noastră e similară cu cea a homosexualilor care îşi petrec o mare parte din timpîncercând să ghicească cum s-ar simţi dacă ar fi "normali".C.A.A. se îngrijorează şi sunt confuzi în legătură cu lucruri despre care cred că ceilalţi nuse îngrijorează. Mai mult, din teama de a nu arăta "prost", noi nu avem nici libertatea de a pune întrebări, astfel încât nu aflăm niciodată cum stau, de fapt, treburile.În acelaşi timp, ceea ce alţii consideră a fi bizar şi ieşit din comun, nouă ni se par a finormal. Chiar dacă existau zile care păreau a fi "normale", cu siguranţă ele nu erau“tipice”, ca ale celorlalţi.

Pentru a scăpa de haosul vieţii de zi cu zi, mulţi dintre noi evadăm într-o lume fantastică:"cum ar arăta casa noastră dacă… cum s-ar purta mama cu tata dacă… ce aş putea să facdacă… " Chiar dacă aceste fantezii pot avea şi un rol salvator în supravieţuirea noastră,ele contribuie la confuzie.Multe dintre serialele TV prezintă o viaţă de familie perfectă în care totul se termină, încele din urmă, cu bine; asta ne face să presupunem că toţi trăiesc aşa, când de fapt nuavem de unde să ştim cum e viaţa celorlalţi atâta timp cât nu locuim împreună. Practic,noi nu avem nici o noţiune, nici un punct de referinţă despre ce înseamnă o viaţă sau ofamilie normală (exemplul băiatului de 13 ani adus de către părinţii săi - ambii alcooliciîn recuperare şi ambii C.A.A. - la consiliere, pentru a descoperi ulterior - spre marea lor mirare - că, de fapt, fiul lor nu era decât un adolescent normal şi că făcuseră o treabă

foarte bună în educarea lui).La fel, nu ştim ce e OK să spunem sau să simţim.Ruperea cercului vicios…“Normalul” nu e decât un mit pe baza căruia ne stabilim anumite idealuri nerealiste carene fac viaţa dificilă; termenii de “funcţional şi disfuncţional” sunt mai adecvaţi şi sereferă la a descoperi ce ni se potriveşte nouă, ce e confortabil şi realist pentru noi şi pentru familia noastră.Tendinţa noastră e de a evita conflictul şi confruntarea; primul pas e de a înţelege ceanume se întâmplă în noi, ce simţim şi de a confrunta realitatea şi a înţelege că laconstruirea ei participăm atât noi, cât şi cei interesaţi să ne ajute în dezvoltarea noastră.

2. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până lasfârşit.Copilăria a fost marcată de promisiuni nerespectate, de amânarea treburilor casei, de lipsacomunicării şi absenţa planificării activităţilor, astfel încât aceste abilităţi nu se formează.Ruperea cercului vicios…- Trebuie să stabilim dacă chiar suferim de “amânare” sau doar de lipsa informaţiilor cu privire la cum să facem ceva. Pentru asta, putem să încercăm să înţelegem ce “sistem” auceilalţi şi cum ne putem dezvolta noi sistemul nostru, în funcţie de trăsăturile noastre.



Câţiva paşi: stabilirea ideii, analiza realismului ei, care sunt paşii ce trebuie urmaţi, câttimp ar dura îndeplinirea lor, ce piedici ar putea apărea, când e cel mai bun timp pentrunoi să facem acele lucruri. Nevoia de grandomanie şi de perfecţiune pot fi alte piedici înîndeplinirea acţiunilor noastre. La fel, uneori reacţionăm mai bine în situaţii de crizădecât atunci când avem la dispoziţie o perioadă mai lungă de timp pe care nu ştim cum să

o administrăm.3.Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.Minciunile iau forme diferite: negarea problemei, acoperirea acestora, promisiuniîncălcate. Toate acestea conduc la pierderea încrederii în ceilalţi, la pierderea valoriiadevărului şi la crearea obiceiului de a minţi, chiar şi atunci când nu ar fi neapărat nevoie.În consecinţă, va apărea panica de a nu fi prins minţind, de a nu ne aminti ce “variantă” aspus ultima dată. Uneori, minciuna poate să devină un mod de a obţine atenţie din parteacelorlalţi (exemplul unui tânăr care a înscenat o criză de hipotermie doar pentru că partenerii de drum nu băgau de seamă că a obosit) sau de a evita anumite conflicte căroranu ştim cum / nu vrem să le facem faţă, aşa că dăm răspunsurile care ar salva situaţia.

Neputinţa de a controla acest obicei naşte ruşine, dispreţ faţă de propria persoană, stimăde sine scăzută.Ruperea cercului vicios…Există două tipuri de minciuni: cele “controlate” (asupra cărora putem decide dacăspunem sau nu o minciună) şi cele “automate” asupra cărora nu avem nici un control.Paşii pentru a depăşi acest automatism sunt de conştientizare a obiceiului de a minţi şi deaplicare a programului de 24 de ore pentru a nu minţi (ca şi în cazul abstinenţei faţă dealcool). La sfârşitul fiecărei zile, putem analiza dacă am reuşit sau nu; dacă nu am reuşit,nu are rost să ne judecăm fără milă, ci să ne acceptăm şi să perseverăm, spunându-ne că“deşi nu e uşor, e important pentru mine să mă schimb”.Putem ajunge şi la cealaltă extremă, cea de a nu minţi niciodată ca mod de negare a

paternului familial.4.Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.În perioada copilăriei, nimic din ce făceam nu era suficient de bun, fiind judecaţi, demulte ori, pentru lucruri fără sens; astfel, ajungem să internalizăm aceste critici ca penişte sentimente negative despre noi înşine. Cineva spunea că mama sa era atât de pretenţioasă, încât în momentul în care a ajuns în armată, sergentul de instrucţie i se părea“molâu”.Pare mai uşor să ne păstrăm această imagine negativă faţă de noi înşine pentru că ne-amobişnuit, face parte din personalitatea noastră. Dacă facem ceva bun, spunem că nu a fostmare lucru sau că nu ni s-a datorat nouă; dacă ceva merge rău, atunci e vina noastră, noinu am fost suficient de buni. Nu e uşor să învăţăm că dacă facem o greşeală nu înseamnăcă noi suntem o greşeală, că există mai multe nuanţe decât “alb şi negru”, că există o liniede mijloc.Un exemplu este cel al femeii externate după o operaţie şi care îşi cheamă mama pentru ao ajuta; mama se ceartă cu prietenele femeii ei atât de rău, încât ajunge să aibă ea grijă deaceasta. După aceea, se simte vinovată pentru că era bolnavă, pentru că a fost egoistă,aşteptând ca mama ei să aibă grijă de ea aşa cum şi-ar fi dorit ea.Ruperea cercului vicios…



E necesar să ne cunoaştem, să ne analizăm şi să vedem ce ne este folositor şi ce neîmpiedică în recuperarea noastră. Nimeni nu poate spune ce e bun şi ce e rău pentru noi.În cadrul grupului, putem construi un “monstru” din acele calităţi de care ne-ar plăcea săscăpăm; se pot face şi schimburi, împrumuturi între calităţi şi, astfel, observăm că fiecaretrăsătură poate avea rolul ei (în afară de soacrele acre!).

Trebuie să învăţam şi să acceptăm complimente pentru ceea ce facem bine; dacă ceva euşor pentru noi, nu înseamnă că e lipsit de importanţă; trebuie să ne conştientizămcalităţile.Dacă facem o greşeală nu înseamnă că noi suntem o greşeală;

5.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.

6.Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.Aceste două caracteristici sunt legate între ele: dacă îţi e greu să te distrezi, poate că te iei prea în serios; dacă nu te iei foarte în serios, atunci ai şanse să te distrezi.Acasă, poate că părinţii erau foarte serioşi şi descurajau orice activitate de relaxare, astfel

încât copilul spontan din noi a fost redus la tăcere. Ne temem să ne distrăm pentru a nu părea ridicoli, pentru a nu ne face de râs. Ajungem să ne războim cu noi înşine, încercândsă împăcăm copilul din noi şi responsabilităţile de adult.În schimb, ne e greu să ne separăm de munca noastră pe care o luăm foarte în serios – devenim candidaţi siguri pentru epuizare (“burn-out”).Ruperea cercului vicios…Copilul din noi a fost reprimat, aşa că trebuie să îl redescoperim. Cineva iniţiase un proiect de “copii de închiriat” - atunci când eşti cu un copil, îţi e mult mai uşor să te joci,ai un model despre ce anume trebuie să faci şi în plus, ai o scuză: nimeni nu va râde detine dacă te dai pe căluşei cu un copil, ci vor crede că eşti un părinte bun sau un adultinteresant.

Trebuie să învăţăm să ne relaxăm şi să nu facem nimic anume; poate chiar trebuie să ne programăm pauzele.Trebuie să învăţăm să disociem munca de persoana noastră; munca e importantă, dar nu etotul. Dacă ne rezumăm la muncă, nu vom putea să ne bucurăm de celelalte aspecte şi bucurii pe care ni le poate oferi viaţa. Cu alte cuvinte: “ce ai făcut pentru tine azi?”

7.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.Deşi ne dorim foarte mult o astfel de relaţie, ne e foarte greu să avem una pentru că, pe deo parte, nu am avut un model sănătos de relaţie, iar pe de alta, am experimentat aceainconsistenţă a iubirii de gen “du-te - vino”, “te iubesc, dar pleacă de aici” şi temerea de anu fi abandonaţi.Cineva spunea că îi e mult mai uşor să facă faţă sentimentelor negative, astfel că respinge pe oricine încearcă să se apropie de ea. Ne imaginăm că nu ne vom putea îndrăgosti decâtde cineva care e “absolut perfect”; însă, în momentul în care cineva îşi manifestăinteresul faţă de persoana noastră, ne îndepărtăm şi nu vrem să ne mai implicăm.Un alt aspect e cel al dramatizării şi amplificării oricărui conflict care, oricât de mic ar fi,devine o sursă de panică de a nu fi abandonaţi. Nu ştim să facem faţă respingerii altora. Nu avem încredere I noi şi în ce simţim noi dacă nu e validat de ceilalţi; le dăm celorlalţi puterea de a decide cum ne simţim, de a ne “urca în slăvi sau de a ne trânti de pământ”.



Sentimentele nu ne mai aparţin nouă. Astfel, ajungem să ne luptăm pentru audienţă; chiar şi în cadrul grupului, putem apela la mecanisme sofisticate de a capta atenţia celorlalţi.În ceea ce priveşte problemele sexuale, CAA nu par să aibă mai multe dificultăţi decâtceilalţi oameni; sexualitatea e un aspect destul de puţin discutat în cadrul familiilor, îngeneral. La fel, incestul nu apare mai des în cazul familiilor în care există alcoolism; e

important aici să facem diferenţa între intoxicaţia alcoolică şi alcoolism.Aceste probleme nu ne sunt specifice, dar, în cazul nostru, ele capătă o gradaţie diferită.Ruperea cercului vicios…o relaţie sănătoasă nu are loc peste noapte; elementele unei relaţii sănătoase sunt:vulnerabilitatea (cât de mult îl voi lăsa pe celălalt să-mi afecteze sentimentele),înţelegerea celuilalt şi a acţiunilor sale; empatia (în ce măsură sunt dispus să simt cesimte el / ea?), compasiune, respectarea, încredere, acceptarea propriei persoane şi a partenerului, sinceritate, comunicarea şi împărtăşirea directă şi deschisă a ce ne preocupă,compatibilitate, integritate personală, consideraţie faţă de nevoile celuilalt.E important să conştientizăm că, de fapt, o relaţie e un contract care, cu cât e mai multconştientizat, cu atât e mai rodnic.

8. Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au niciun control.În perioada copilăriei, nu am avut nici un control asupra vieţii noastre; la maturitate, vremsă “schimbăm foaia” şi resimţim nevoia de a prelua controlul asupra mediului în caretrăim. Nu avem încredere decât în noi. Astfel, suntem deseori acuzaţi că suntem rigizi,autoritari, aroganţi, lipsiţi de spontaneitate; nu suntem aşa pentru că suntem alintaţi, pentru că vrem să facem numai ce vrem noi sau pentru că nu ne interesează părerilecelorlalţi, ci pentru că ne e teamă că, dacă nu suntem noi la conducere, dacă vor avea locschimbări rapide, abrupte, vom pierde controlul asupra vieţii noastre.Aceste supra-reacţii sunt cauzate, de obicei, de experienţe din trecut şi devin

automatisme, devin reflexe involuntare.Ruperea cercului vicios…- Conştientizarea reacţiilor defensive şi exagerate şi a efectelor pe care le-au avut acesteaîn trecut;Încercarea de acomodare treptată cu schimbările şi de învăţare treptată a flexibilităţii;

9. Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.În funcţie de mesajele pe care le primim de la ceilalţi, în special, de la părinţi, ne formămo anumită imagine despre noi înşine şi o anumită părere despre noi înşine. Mesajele pecare le primim sunt confuze şi nu experimentăm dragostea necondiţionată, ci un fel de“eşti om bun, dar...”. În momentul în care, ca adulţi, primim complimente sau laude, nuştim cum să reacţionăm. Răspunsul care pentru alţii ar fi un simplu “mulţumesc”, pentrunoi poate să devină o reacţie de respingere: dacă îi place cuiva de noi, înseamnă că nusunt demni de respect.Ruperea cercului vicios…se pune problema internalizării aprobării pe care o obţinem şi de folosirii energiei oferitede aceasta;(1) primul pas este de asumare a riscului de a simţi aprobarea şi încurajarea celorlalţi; (2)identificarea unor persoane pozitive în care putem avea încredere şi care ne pot furniza



sprijinul necesar; (3) construirea încrederii în noi, recunoscându-ne meritele pentru oriceacţiune, oricât de mică; (4) întreabă-te ce ai făcut bine azi; (5) nimănui nu îi iesîntotdeauna toate lucrurile perfect.

10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.

Atunci când suntem în grupuri de oameni, ne simţim ciudaţi, fără a ne da seama căfiecare dintre noi are anumite modalităţi de a nu “părea ciudaţi”. Încă din copilărie noi amavut altfel de preocupări decât ceilalţi copii. Am ajuns să ne izolăm şi să nu avemaptitudinile sociale necesare socializării şi relaţionării cu ceilalţi. Ne alegeam modele deviaţă “mai rele decât noi”, ne întâlneam cu cei care beau mai mult sau care nu erauacceptaţi. Ne intimidăm faţă de cei care sunt “mai buni sau arată prea bine”.Ruperea cercului vicios…- (1) asumă-ţi riscul de a împărtăşi cu ceilalţi, mai ales cu cei care au avut experienţesimilare; asta te va ajuta să înţelegi că, deşi eşti o persoană unică, nu eşti complet diferitde ceilalţi; (2) află ce poţi despre copiii adulţi ai alcoolicilor; (3) participă la un grup desuport şi împărtăşeşte-ţi sentimentele;

11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra - responsabili, fie supra - iresponsabili.Puţini dintre noi au avut şansa de a vedea o familie în care membrii ei colaborează,lucrează împreună şi îşi împart responsabilităţile şi sarcinile. Astfel, nu învăţăm nici noisă facem asta şi fie că ne asumăm să realizăm întregul proiect, fie nu ne implicăm deloc. Nu ne cunoaştem limitele şi ne e greu să spunem “nu” şi să refuzăm vreo sarcină. Avemun sentiment permanent de insecuritate, o teamă permanentă că putem fi concediaţi saucă ce facem nu e suficient de bun.Ruperea cercului vicios…Trebuie să ne analizăm pe noi înşine, pe ceilalţi din viaţa noastră şi relaţiile cu aceştia;Trebuie să ne stabilim limitele faţă de ceilalţi. “Chiar trebuie să fac asta? Chiar vreau să

fac asta?” ; Nu trebuie să fim “de toate pentru toţi”; să nu ne lăsăm exploataţiÎn cazul iresponsabilităţii, e necesară asumarea treptată de sarcini.

12. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clarecă loialitatea nu e meritată.Loialitatea aceasta e rezultatul insecurităţii şi a fricii; nimeni nu pleacă din cadrul familieiatunci când situaţia devine dificilă.De vreme ce legarea unei relaţii necesită foarte mult efort, aceasta devine ceva permanent, indiferent de cum suntem trataţi. Schimbarea e dificilă, aşa că preferăm sărămânem cu ce avem.Ruperea cercului vicios…- (1) fii specific faţă de natura situaţiei tale şi decide-te dacă loialitatea ta e realistă şi justificată; (2) înţelegerea diferenţei între ce ne-am dori şi realitatea existentă, întreaspiraţii din trecut sau faţă de viitor + că situaţiile se schimbă, se dezvoltă; (3) care suntmotivele din care vrei să menţii relaţia? (4) care sunt sentimentele faţă de această relaţieşi faţă de o eventuală despărţire? (5) evită manipularea de către celălalt;



13. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se "încleşteze" într-un mod deacţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile.Această impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediuluiînconjurător. În plus, petrec mult timp "curăţând mizeria".Impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; atunci când aceştia sunt impulsivi, părinţii, de

obicei, le vor arăta de ce nu e bine să se comporte aşa şi care sunt consecinţele unor astfelde acţiuni. Pentru noi, însă, era imposibil de prezis care vor fi consecinţele oricăruicomportament, aşa că şi acum ne e greu să ne dăm seama de asta. Suferim de o viziune“tunelistă”, nu reuşim să proiectăm în viitor, să vedem care vor fi efectele acţiunilor noastre, cine şi în ce fel va fi afectat de ele: ne căsătorim fără să ne cunoaştem prea bine partenerul, demisionăm fără a ne asigura o altă sursă de venit, ne cumpărăm un cal, chiar dacă nu avem grajd, doar pentru că “ni s-a pus pata”. Căutăm gratificare, plăcereimediată, nu avem răbdare, suntem dominaţi de un sentiment de criză, de urgenţă. Asta şi pentru că, în copilărie, orice promisiune, orice lucru amânat pentru viitor nu avea să semai întâmple niciodată. Aşa că ajungem să simţim că “asta e ultima mea şansă, acum oriniciodată”.

Ruperea cercului vicios…

(1) identificarea situaţiilor în care suntem impulsivi şi nu ne putem gândi la nimicaltceva; (2) cine altcineva e afectat de ce vom face? (3) care vor fi consecinţele; (4) luareadeciziei despre ce vom face;

Dar despre copiii noştri?

a.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.Copiii învaţă prin imitare. Fii persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul -

fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şiconfuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători,vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea oatmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăivor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacăvei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate fi un punct deînceput.

b.Ascultă-ţi copiii.Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le căeşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nu

înseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţidreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cineeşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că lemai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschidereaunei linii de comunicare. E începutul discuţiilor “cu”, şi cu “la”.



c.Spune adevărul. Fii cinstit cu ei.Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul.Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu maiajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolicacoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea să

confrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să tesimţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit,atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îlurăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îlvom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine săexplorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu,dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să secomporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că,

în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschisdespre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţistriga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e înregulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţiicare nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece, puteţi sta amândoi de vorbă. Copiii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atuncicând vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.

d.Educă-i.

Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să lerăspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine,înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai poate opri, dar, atunci, de ce maiîncepe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact,dar ştiu că nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.

e.Încurajează-i să participe la Alateen.Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată cecopiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şicopii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care i le spune alcoolicul afectează felulîn care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toată lumea ar fi maifericită dacă aş muri!” Nimeni nu poate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zisşi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos.Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţelesşi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.



f.Renunţă la negare. Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îlavem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntatdecât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are oalergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuie

să ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o săfie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.

g.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovadadistrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost cătrebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”.A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-aîntâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi pentru a ne recupera.

h.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi. Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şimod de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îliubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocos te simţi pentru că îl ai – asta eiubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentrunoi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, cică e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nuînseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, înacelaşi timp, poţi urî boala lui.

i.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.

Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţii o viaţăordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare acestelimite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă,însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.

j.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.Dacă copilul sparge un geam, atunci el trebuie să se descurce şi să îl înlocuiască. Atâtsuccesele, cât şi eşecurile sunt ale lui. Dacă a ajuns prea târziu pentru masă, e problemalui, nu a ta. Învăţarea a cum să faci faţă dificultăţilor face parte din construirea stimei-de-sine şi îi arată că are un anumit control asupra vieţii sale. De obicei, copiii alcoolicilor sesimt neajutoraţi; ajută-i să găsească alternative, îndeamnă-i să încerce lucruri noi,încurajează-i pentru orice succes, cât de mic. Gândeşte-te la ce anume te face pe tine să tesimţi valoros şi încearcă să îi oferi şi copilului aceleaşi lucruri. Aţi suferit împreună,divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.

Concluzii



A.Alcoolismul se "moşteneşte". Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existatcineva - mai apropiat sau mai îndepărtat - care să sufere de această boală.

B.Copiii adulţi ai alcoolicilor au un risc mai mare de a dezvolta această boală faţă deceilalţi copii. Discuţiile legate de explicaţii genetice sau de mediu sunt mai puţin

importante în faţă acestui adevăr.C.Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă caei să conştientizeze acest lucru la momentul respectiv, dar observăm acest fenomenrepetându-se din nou şi din nou.

Copiii Adulţi ai Alcoolicilor (C.A.A.)

Alcoolismul e o boală de familie care ne afectează pe toţi cei implicaţi, indiferent desituaţiile particulare;Maturizarea din punct de vedere fiziologic nu presupune implicit şi maturizarea psihic-

emoţională.Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci pe baza experienţei proprii a copiilor adulţi ai alcoolicilor; e posibil să nu ţi se potrivească toate sau, poate, auapărut modificări în timp; îţi sugerăm, însă, să le explorezi, să vezi în ce măsură teregăseşti în ele şi în ce măsură identificarea lor te poate ajuta să faci o schimbare în bine.

1.Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".lipsa unui model de normal; bizarul ni se pare normal; evadăm în fantastic; normalul nu edecât un mit; “funcţional şi disfuncţional” – ce anume se potriveşte pentru noi şi pentrufamilia noastră;

2.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până lasfârşit.în copilărie, nerespectarea promisiunilor, amânarea treburilor casnice, lipsa comunicăriişi a planificării activităţilor; grandomania şi perfecţiunea ne pot împiedica uneori săducem la bun sfârşit ceea ce facem; putem să descoperim ce sistem au alţii şi ce sistem ne putem crea noi: realismul ideii, paşii de urmat, durata în timp, când e cel mai bine pentrunoi să facem acel lucru; uneori funcţionăm mai bine în situaţii de criză, de urgenţă;

3.Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.minciunile iau forma negării, acoperirii alcoolicului, încălcarea promisiunilor; în timp, pierderea încrederii în ceilalţi, a valorii adevărului, crearea obiceiului de a minţi; panica

de a nu fi prins; mod de atragere a atenţiei;minciuni “controlate” şi “automate”; pierderea controlului asupra minciunii; luareadeciziei de a înceta minţitul şi aplicarea programului de 24 de ore; extrema refuzului de aminţi, ca negare a paternului familial;

4.Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.internalizarea criticilor negative primite şi formarea unei imagini de sine negative; nu neatribuim nimic bun, dar ne simţim vinovaţi de orice e rău;



conştientizarea calităţilor; acceptarea complimentelor; dacă greşim, nu înseamnă căsuntem greşiţi;

5.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.

6.Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.cele două trăsături sunt legate între ele; teama de ridicol; ne e greu să ne separăm demunca noastră – riscul de a ajunge la epuizare;învăţarea relaxării; redescoperirea copilului din noi; “copii de închiriat” = model dedistracţie; disocierea muncă – propria persoană pentru a putea beneficia de celelalte bucurii ale vieţii; “ce ai făcut pentru tine azi?”

7.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.lipsa unui model sănătos de relaţie; inconsistenţa iubirii gen “du-te - vino”, temerea deabandon; amplificarea conflictelor mărunte din panica abandonului; ceilalţi au puterea dea decide cum ne simţim; nu ştim să facem faţă respingerii; retragerea atunci când cineva

îşi manifestă interesul;o relaţie sănătoasă trebuie întreţinută în fiecare zi, nu apare peste noapte; elementele uneirelaţii sănătoase;

8.Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au niciun control.lipsa de control în copilărie; decizia de a controla totul la maturitate; suntem acuzaţi derigiditate, aroganţă, lipsă de spontaneitate, când, de fapt, ne e teamă că putem scăpalucrurile din mână; reacţiile exagerate devin automatisme, reflexe involuntare;conştientizarea reacţiilor defensive exagerate şi efectele acestora; încercarea deacomodare treptată cu schimbarea şi flexibilitatea;

9.Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.În copilărie primim mesaje confuze despre ce şi cum suntem: “eşti băiat bun, dar…”;căutăm în mod constant aprobarea celorlalţi în tot ce facem; ceilalţi continuă să decidă câtde buni sau de răi suntem;Încercarea de internalizare a aprobării, odată obţinute şi folosirea energiei motivante aacesteia; acceptarea complimentelor, recunoaşterea meritelor noastre; fiecare om are şieşecuri, şi succese; “ce ai făcut bine azi?”

10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.lipsa aptitudinilor sociale şi de relaţionare; ne simţim ciudat atunci când trebuie să

interacţionăm cu alţii; ne alegem modele sau prieteni “mai răi sau mai urâţi” decât noi;cei care sunt “mai buni” ne intimidează;deşi suntem unici, nu suntem complet diferiţi; avem aceleaşi probleme; participă la ungrup de suport; împărtăşeşte-ţi sentimentele şi problemele; caută informaţii referitoare laCAA;

11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra - responsabili, fie supra - iresponsabili.lipsa unui model de familie care colaborează, în care sarcinile şi responsabilităţile sunt



împărţire; ajungem să ne asumăm fie tot proiectul, fie să nu ne implicăm deloc; nu necunoaştem limitele; ne e greu să spunem “nu” şi să refuzăm sarcini; epuizare;insecuritate; teama de a fi concediaţi, de a nu fi suficient de buni;trebuie să ne analizăm pe noi, pe cei de lângă noi şi relaţiile cu ei; să ne stabilim limite; sănu fim “de toate pentru toţi”, să nu ne lăsăm exploataţi; în sens invers, învăţarea treptată a

responsabilităţii şi asumarea de sarcini;12.Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clarecă loialitatea nu e meritată.loialitatea e rezultatul fricii şi insecurităţii; nimeni nu părăseşte familia atunci cândsituaţia e dificilă; ne e greu să stabilim relaţii, aşa că ne mulţumim cu ce avem;schimbarea ni se pare prea grea;sinceritate faţă de realitatea situaţiei şi relaţiilor în care ne aflăm; e loialitatea justificată?Ce decizie luăm? Ce ne reţine de la a pune în practică acea decizie? Cum ne simţim faţade o eventuală separare? Evitarea manipulării;

13.Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se "încleşteze" într-un mod deacţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile.Această impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediuluiînconjurător. În plus, petrec mult timp "curăţând mizeria".impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; nouă nu ne-a explicat nimeni care suntconsecinţele faptelor noastre; în copilărie, acestea erau imposibil de prezis; “viziunetunelistă” – ne urmăm “fixa”, fără a mai putea să ne dăm seama de efecte sau persoaneafectate: ne căsătorim cu cineva pe care nu cunoaştem; demisionăm fără să avem altăsursă de venit, etc.; căutăm gratificare imediată; nu avem răbdare – starea de urgenţă:“acum ori niciodată”; în copilărie, orice lucru amânat nu avea să se mai întâmpleniciodată;

identificarea situaţiilor de impulsivitate; care sunt consecinţele şi persoanele afectate?Luarea deciziei?

Concluzii

A.Alcoolismul se "moşteneşte". Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existatcineva - mai apropiat sau mai îndepărtat - care să sufere de această boală.

B.Copiii adulţi ai alcoolicilor au un risc mai mare de a dezvolta această boală faţă deceilalţi copii. Discuţiile legate de explicaţii genetice sau de mediu sunt mai puţinimportante în faţă acestui adevăr.

C.Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă caei să conştientizeze acest lucru la momentul respectiv, dar observăm acest fenomenrepetându-se din nou şi din nou.

Pentru copiii noştri



a.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.Copiii învaţă prin imitare. Fii persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul -fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şiconfuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători,vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea o

atmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăivor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacăvei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate fi un punct deînceput.

b.Ascultă-ţi copiii.Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le căeşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nuînseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţidreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cineeşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor

părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că lemai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschidereaunei linii de comunicare.

c.Spune adevărul. Fi cinstit cu ei.Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul.Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu maiajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolicacoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea săconfrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te

simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit,atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îlurăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îlvom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine săexplorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu,dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să secomporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că,în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschisdespre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţistriga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e înregulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţiicare nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece, puteţi sta amândoi de vorbă. Copii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atuncicând vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.



d.Educă-i.Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să lerăspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine,înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai poate opri, dar, atunci, de ce maiîncepe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact,

dar ştiu că nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.e.Încurajează-i să participe la Alateen.Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată cecopiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şicopii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care i le spune alcoolicul afectează felulîn care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toata lumea ar fi maifericită dacă aş muri!” Nimeni nu pate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zisşi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos.

Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţelesşi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.

f.Renunţă la negare. Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îlavem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntatdecât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are oalergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuiesă ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o săfie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.

g.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovadadistrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost cătrebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”.A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-aîntâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi pentru a ne recupera.

h.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi. Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şimod de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îliubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocoasă te simţi pentru că îl ai – asta eiubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentrunoi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, cică e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nuînseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, înacelaşi timp, poţi urî boala lui.



i.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţi-o viaţăordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare acestelimite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă,

însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă. j.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.Dacă copilul sparge un geam, atunci el trebuie să se descurce şi să îl înlocuiască. Atâtsuccesele, cât şi eşecurile sunt ale lui. Dacă a ajuns prea târziu pentru masă, e problemalui, nu a ta. Învăţarea a cum să faci faţă dificultăţilor face parte din construirea stimei-de-sine şi îi arată că are un anumit control asupra vieţii sale. De obicei, copiii alcoolicilor sesimt neajutoraţi; ajută-i să găsească alternative, îndeamnă-i să încerce lucruri noi,încurajează-i pentru orice succes, cât de mic. Gândeşte-te la ce anume te face pe tine să tesimţi valoros şi încearcă să îi oferi şi copilului aceleaşi lucruri. Aţi suferit împreună,divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.

Pentru copiii noştri

k.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.Copiii învaţă prin imitare. Fii persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul -fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şiconfuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători,vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea oatmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăivor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacăvei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate fi un punct de

început.l.Ascultă-ţi copiii.Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le căeşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nuînseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţidreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cineeşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că lemai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschidereaunei linii de comunicare.

m.Spune adevărul. Fii cinstit cu ei.Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul.Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu maiajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolicacoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea săconfrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te



simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit,atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îlurăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îlvom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine să

explorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu,dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să secomporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că,în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschisdespre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţistriga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e înregulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţiicare nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece,

puteţi sta amândoi de vorbă. Copii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atuncicând vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.

n.Educă-i.Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să lerăspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine,înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai poate opri, dar, atunci, de ce maiîncepe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact,dar ştiu că nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.o.Încurajează-i să participe la Alateen.Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată ce

copiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şicopii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care i le spune alcoolicul afectează felulîn care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toata lumea ar fi maifericită dacă aş muri!” Nimeni nu poate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zisşi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos.Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţelesşi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.

p.Renunţă la negare. Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îlavem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntatdecât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are oalergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuiesă ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o săfie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.



q.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovadadistrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost ă trebuiesă vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”. A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a întâmplat.

Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi pentru a ne recupera.

r.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi. Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şimod de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îliubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocoasă te simţi pentru că îl ai – asta eiubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentrunoi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, cică e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nuînseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, în

acelaşi timp, poţi urî boala lui.s.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţi-i oviaţă ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercareaceste limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă, însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.

t.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.Dacă copilul sparge un geam, atunci el trebuie să se descurce şi să îl înlocuiască. Atât

succesele, cât şi eşecurile sunt ale lui. Dacă a ajuns prea târziu pentru masă, e problemalui, nu a ta. Învăţarea a cum să faci faţă dificultăţilor face parte din construirea stimei-de-sine şi îi arată că are un anumit control asupra vieţii sale. De obicei, copiii alcoolicilor sesimt neajutoraţi; ajută-i să găsească alternative, îndeamnă-i să încerce lucruri noi,încurajează-i pentru orice succes, cât de mic. Gândeşte-te la ce anume te face pe tine să tesimţi valoros şi încearcă să îi oferi şi copilului aceleaşi lucruri. Aţi suferit împreună,divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.

Copii Adulti Ai Alcoolicilor

Documents

Transcript of Copii Adulti Ai Alcoolicilor