Vidrăsan Ioana –MariaContractul de leasing. Leasingul financiar

Contractul de leasing

În baza Noului Cod Civil, prerogativele instanței au menirea de a restabili, acolo unde este cazul, echilibrul contractual al contravalorii prestațiilor și evitarea unor abuzuri vădit excesive. Prin urmare orice interpretare a prevederilor legale, indiferent dacă sunt în baza NCC, în baza OG 51/1997, sau în baza Codului Fiscal, trebuie să pornească de la premisa că un contract de leasing financiar este, prin definiție, un contract de finanțare și nu o vânzare cu plata prețului în rate sau o închiriere.

Contractul de leasing este un contract specific reglementat prin OG 51/1997, astfel cum a fost modificată și actualizată. Prin Legea 93/2009, leasingul financiar a fost calificat ca fiind activitate de creditare.

Leasingul financiar

Definiția leasingului financiar a fost dată, în legislația noastră, de dispozițiile art.2 lit.e) din O.G.nr.51/1997, într-un mod inedit, respectiv prin enumerarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească operațiunea, pentru a avea această natură juridică. Legiuitorul a considerat că întrunirea uneia din cele patru condiții este suficientă pentru a califica un contract de leasing în categoria celor financiare, fără a reglementa explicit noțiunea de trecere a riscurilor și a beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra locatarului/utilizatorului, cunoscută fiind regula, potrivit căreia, riscul este suportat, în asemenea contracte, de debitorul obligației imposibil de executat, iar în cazul în care locatarul/utilizatorul cumpără bunul luat în leasing, se aplică principiul de drept comun. Explicația demnă de a justifica o asemenea omisiune se poate identifica în practica comercială, unde riscul de exploatare sau riscul financiar este primordial riscului de pierdere forțată a lucrului, legea prezumând(în lipsa unei stipulații contrarii) că acesta din urmă este suportat de locatar/utilizator. Caracterizate printr-o exprimare pur tehnică, cu trimitere chiar și la cote procentuale, condițiile impuse de textul de lege au făcut uneori dificilă clasificarea operațiunilor de leasing ca fiind financiare sau operaționale, având ca efect definirea leasingului financiar ca un leasing propriu-zis, iar cel operațional ca prezentând elementele unei locațiuni. În urma abrogării dispozițiilor, art.2 lit. e) din O.G. nr.51/1997, Codul fiscal, în capitolul ,,Definiții”, cuprinde, în art.7 pct.7, caracterizarea contractului de leasing financiar ca orice contract de leasing care îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;

b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;c) utilizatorul are opțiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferența dintre durata normală de funcționare maximă și durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcționare maximă, exprimată în procente;d) perioada de leasing depășește 80% din durata normală de funcționare maximă a bunului care face obiectul leasingului; în înțelesul acestei definiții, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;

Vidrăsan Ioana –MariaContractul de leasing. Leasingul financiar

e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului;

Dispozițiile art.6, pct.2, lit.b) din O.G.nr.51/1997, care, anterior apariției Legii nr.287/2006, prevedeau expres obligativitatea clauzei privind dreptul de opțiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului și la condițiile în care acesta poate fi exercitat, au fost înlocuite cu clauza potrivit căreia părțile au obligația de a defini contractul de leasing ca leasing financiar sau operațional. În noua definiție a leasingului financiar, o condiție ce poate fi conținută de un asemenea contract este și ea prevăzută de lit.d) a aceluiași articol, care a preluat o parte din dispozițiile art.2 lit. e) pct.4 din O.G. nr. 51/1997. Considerăm că esențială pentru definirea caracterului financiar al contractului de leasing este analiza obiectivului urmărit la încheierea unui asemenea act, respectiv cauza contractului-mijloc de exprimare juridică a unui interes al părții sau părților actului juridic civil. Caracterul economic al contractului de leasing aduce în discuție-din această perspectivă- scopul de a cumpăra bunul ce constituie obiect al contractului, determinat de natura clauzelor contractuale, între care un rol decisiv îl are amortizarea bunului. În cazul operațiunilor de leasing financiar, societatea de leasing își recuperează investiția prin calcularea unei dobânzi aplicate asupra cuantumului ratei de leasing, care este înregistrată în articolul contabil-împrumuturi acordate pe termen lung-ce dovedește, fără dubii, caracterul de operațiune de credit ce definește leasingul financiar.

Așa cum probabil este deja cunoscut, NCC aduce în mâna judecătorului instrumente juridice prin care acesta poate interveni în relația contractuală dintre părți. Aceasta nu înseamnă însă că debitorul unei obligații contractuale neexercitate în mod culpabil poate beneficia de exonerare, alegând calea instanței.

Ce presupune un contract de leasing financiar

Clientul se adresează unei societăți de leasing cu solicitarea de finanțare și indicarea expresă a bunului și a furnizorului cu care el însuși a negociat condițiile contractului de vânzare cumpărare și specificațiile bunului. Societatea de leasing acționează așadar conform instrucțiunilor clientului achitând către furnizor 100% din valoarea bunului pentru ca apoi să transmită dreptul de folosință către client contra unei rate de leasing constând din capital și dobândă. În concluzie manifestarea de voință a clientului în sensul contractării uneia dintre formele de finanțare accesibile se fundamentează pe alegerea sa exclusivă (fie el contract de credit sau contract de leasing financiar).

Important de menționat este faptul că situația în care un client al unei societăți de leasing financiar ajunge în procedura de executare silită este aceea în care acesta nu își îndeplinește obligațiile contractuale, îndeosebi obligația de rambursare a capitalului pe care societatea de leasing l-a eliberat către furnizor la solicitarea expresă a clientului în cauză, precum și obligația de plată a dobânzii. Instituția financiară are la rândul său dreptul de a proceda legal în sensul recuperării și acoperirii prejudiciului suferit prin întreruperea rambursării finanțării din vina clientului.

Vidrăsan Ioana –MariaContractul de leasing. Leasingul financiar

Ce drepturi are creditorul

În caz de reziliere urmată de executare, instituția financiară poate apela la garanțiile aferente contractului: prima garanție este posibilitatea societății de leasing de a intra în posesia bunului al cărui nud proprietar este. În cazul în care bunul nu este de găsit ori valoarea lui nu acoperă sumele pe care finanțatorul le are de recuperat, acesta din urmă va încerca să apeleze la alte eventuale garanții (inclusiv să apeleze la “dreptul de gaj general” pe care îl are asupra patrimoniului utilizatorului, în calitate de creditor chirografar).

Conform art. 1538 din NCC, părțile pot conveni să cuantifice încă de la data semnării contractului prestația datorată de către partea în culpă, în cazul neexecutării obligației principale, prestație denumită “clauză penală”. Conform aceluiași NCC, societatea de leasing (ca de altfel orice creditor) poate solicita executarea “clauzei penale”, fără a fi obligată să facă dovada întinderii prejudiciului.

Rațiunea clauzei penale în contractele de leasing financiar și modalitatea de calcul a acesteia urmărește așadar în mod exclusiv acoperirea tuturor costurilor (capital nerambursat, dobânda de finanțare, costuri administrative, costuri recuperare bun, penalități etc.) suportate în baza contractului de leasing de către societatea finanțatoare. În condițiile în care însă o asemenea “clauză penală” excede în mod vădit scopului mai sus amintit, instanța, la solicitarea clientului, poate reduce “cuantumul clauzei penale” până la acoperirea integrala a acestor costuri.

Aceasta nu înseamnă însă că intrarea în vigoare a NCC crează posibilitatea exonerării părții în culpă de la executarea obligațiilor legal asumate contractual, lărgirea ariei de intervenție a instanțelor de judecată în cadrul interpretării convențiilor, având doar rolul de a evita și de a îndepărta abuzurile contractuale.

Codul civil crează, deci, premisele “sancționării” de către instanță a unor clauze contractuale prin care este prevăzut un cuantum prea mare al clauzei penale comparativ cu prejudiciul efectiv suportat de creditor, aceasta însă neînsemnând că NCC protejează conduita clienților rău platnici.

Negocieri cu finanţatorul

Codul Civil nu aduce (și nici nu ar trebui să aibă un astfel de rol) norme noi prin care cei obligați la anumite prestații se pot pune la adăpostul unor concepte sau instituții de drept atunci când nu își îndeplinesc obligațiile contractuale.

Acest rol protectiv este jucat de ani buni de către legislația insolvenței, legislația privind protecția consumatorului (pentru clienții persoane fizice) și, mai nou, legislația privind concordatul preventiv și mandatul ad-hoc.

În concluzie, pe lângă măsurile protective oferite de lege, un instrument real de protecție la îndemâna clientului este și diligența sa la momentul semnării contractului și preocuparea acestuia pentru negocierea contractului clauză cu clauză, mai ales că principiul de bază în materie contractuală nu s-a schimbat odata cu NCC: în temeiul art. 1270 NCC, clauzele contractuale, prin semnare, dobândesc forța obligatorie pe care o instituție și norma legală (“Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”).

Vidrăsan Ioana –MariaContractul de leasing. Leasingul financiar

Intervenția instanței, în baza NCC, nu poate fi decât una de echilibru și nepărtinitoare clienților din a căror culpă exclusivă contractul a fost rezilitat, iar cauza dedusă judecății. Important de menționat este faptul că institutiile financiare nebancare (inclusiv societățile de leasing), alături de instituțiile bancare și sub supravegherea Băncii Naționale a României, au construit programe special pentru client în vederea restructurării contractelor de leasing sau de credit.

Bibliografie:

C.Stanescu , C.Barsan , Drept civil .Teoria generala a obligatiilor,Ed.All Educational , Bucuresti,1998

Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu-"Operatiuni de leasing", Ed. Lumina Lex, 1998 www.google.ro