Contestatie la decizia de concediere

3
Contestatie impotriva deciziei de concediere Tribunalul Cluj, Sectia civila si litigii de munca. DOMNULE PREȘEDINTE, SubsemnataPaunescu Ionela, cu domiciliul în Cluj-Napoca, str. Lalelelor 15, Bl.15, Sc. C, ap. 120. în contradictoriu cu S.C Logistic, cu sediul înCluj- Napoca, str. Uzinelor nr. 24, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr 115515456., având CUI 16495550, formulez prezenta CONTESTAŢIE împotriva Deciziei nr. 32 din 23.04.2015 prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 144 din 07.02.2014, în baza art.252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii, prin care solicit: – anularea deciziei de concediere nr. 32 din 23.04.2015 – reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii, conform art. 80 alin. 2 Codul Muncii; – obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate şi a tuturor drepturilor salariale, indexate şi actualizate, ce mi se cuvin până la reintegrarea efectivă deţinută anterior concedierii, conform art. 80 alin. (1) din Codul Muncii. – obligarea la plata daunelor morale provocate de concedierea nelegala conform art. 253 alin. (1) Codul Muncii, apreciate la valoarea de 10 000 lei. – obligarea la plata cheltuielilor de judecată in conformitate cu art. 453 din Codul de procedura Civila;; pentru următoarele MOTIVE În fapt, la data de 07.02.2014 am încheiat cu intimata contractul individual de muncă nr 144.În urma acestui contract, mi-am respectat toate obligațiile față de angajator, atât în ce privește clauzele contractuale, cât și în ce privește clauzele Regulamentului de ordine interioară. La data de 23.04.2015 intimata a emis decizia de concediere nr.32, prin care s-a dispus concedierea mea in baza art. 248 alin.l lit.e coroborat cu art.61 lit.a din Codul Muncii, concediere pe care o apreciez ca abuzivă, neîntemeiată, nelegală și nejustificată. Prin prezenta vă solicit admiterea acțiunii mele întrucât in decizia de concediere nu au fost indicate motivele de fapt ce au stat la baza concedierii si nici prevederile din statutul de personal, regulamentul intern si contractul colectiv de munca aplicabil care au fost

description

Contestatie impotriva unei decizii de concediere disciplinara >Dreptul muncii

Transcript of Contestatie la decizia de concediere

Contestatie impotriva deciziei de concediere

Tribunalul Cluj, Sectia civila si litigii de munca.DOMNULE PREEDINTE,SubsemnataPaunescu Ionela, cu domiciliul n Cluj-Napoca, str. Lalelelor 15, Bl.15, Sc. C, ap. 120.n contradictoriu cu S.C Logistic, cu sediul nCluj- Napoca, str. Uzinelor nr. 24, nregistrat la Registrul Comerului sub nr 115515456., avnd CUI 16495550, formulez prezentaCONTESTAIEmpotriva Deciziei nr. 32 din 23.04.2015 prin care intimata a dispus ncetarea contractului individual de munc nr. 144 din 07.02.2014, n baza art.252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii, prin care solicit: anularea deciziei de concediere nr. 32 din 23.04.2015 reintegrarea n funcia deinut anterior concedierii, conform art. 80 alin. 2 Codul Muncii; obligarea la plata unei despgubiri egal cu drepturile salariale majorate i a tuturor drepturilor salariale, indexate i actualizate, ce mi se cuvin pn la reintegrarea efectiv deinut anterior concedierii, conform art. 80 alin. (1) din Codul Muncii. obligarea la plata daunelor morale provocate de concedierea nelegala conform art. 253 alin. (1) Codul Muncii, apreciate la valoarea de 10000 lei. obligarea la plata cheltuielilor de judecat in conformitate cu art. 453 din Codul de procedura Civila;;pentru urmtoareleMOTIVEn fapt, la data de 07.02.2014 am ncheiat cu intimata contractul individual de munc nr 144.n urma acestui contract, mi-am respectat toate obligaiile fa de angajator, att n ce privete clauzele contractuale, cti n ce privete clauzele Regulamentului de ordine interioar.La data de 23.04.2015 intimata a emis decizia de concediere nr.32, prin care s-a dispus concedierea mea in baza art. 248 alin.l lit.e coroborat cu art.61 lit.a din CodulMuncii, concediere pe care o apreciez ca abuziv, nentemeiat, nelegali nejustificat.Prin prezenta v solicit admiterea aciunii mele ntruct in decizia de concediere nu au fost indicate motivele de fapt ce au stat la baza concedierii si nici prevederile din statutul de personal, regulamentul intern si contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de mine. Indicandu-se doar prevederile Codului muncii. In asa fel au fost incalcate prevederile art. 252 alin. (2) lit. a) si b). Mai mult decat atat, in cadrul cercetarii disciplinare toate apararile mele au fost inlaturate fara a se indica vre-un motiv si nu mi s-a acceptat proba cu martori in vederea sustinerii apararilor incalcandu-se prevederile art. 251 alin. (4).De asemenea, imediat dupa cercetarea disciplinara, inainte de a se emite decizia de concediere de pe usa biroului in care imi efectuam activitatea era scos numele meu, si am fost rugat sa eliberez biroul pentru a fi ocupat de o alta persoana care deja era angajata pe postul din care urmam sa fiu concediat, desi abaterea grava pe care angajatorul pretinde ca as fi savarsit-o si pe care nu a descris-o in decizia de concediere si anuma absenta nemotivata de la serviciu timp de 2 saptamani este datorata unei forte majore, si anume unui accident rutier in care am fost implicat si in urma caruia am suferit vatamari fizice care necesitau ingrijiri medicale si in dovedirea carora am prezentat un certificat medical de la medicul de familie. Iar mutarea din biroul meu s inlocuirea mea inainte de termen a afectat autoritatea mea, astfel persoanele pe care le-am avut in subordine nu mi se mai supuneau, ascultnd in toate indicatiile primite de la persoana care m-a inlocuit.In aceste imprejurari solicit obligarea paratului la plata daunelor morale provocate de concedierea nelegala conform art. 253 alin. (1) Codul Muncii, apreciate la valoarea de 10000 lei. art. 253 alin. (1) Codul Muncii, apreciate la valoarea de 10000 lei.Prin urmare, avnd n vedere cele precizate, v solicit admiterea aciunii astfel cum a fost formulat.n drept,Imi intemeiez pretentiile privind anularea deciziei de concediere pe prevederile urmatoare: anularea deciziei de concediere nr. 32 din 23.04.2015 in baza art. . 252 alin. (2) lit. a) si b) si art. 251 alin. (4). obligarea paratului la plata daunelor morale provocate de concedierea nelegala conform art. 253 alin. (1) Codul Muncii, apreciate la valoarea de 10000 lei.; reintegrarea n funcia deinut anterior concedierii, conform art. 80 alin. 2 Codul Muncii; obligarea la plata unei despgubiri egal cu drepturile salariale majorate i a tuturor drepturilor salariale, indexate i actualizate, ce mi se cuvin pn la reintegrarea efectiv deinut anterior concedierii, conform art. 80 alin. (1) din Codul Muncii. obligarea la plata cheltuielilor de judecat in conformitate cu art. 453 din Codul de procedura Civila;

Probe:Solicit incuviintarea urmatoarelor probe: nscrisuri pentru a dovedi nelegalitatea si nulitatea deciziei de concediere ; martoripentru a dovedi daunele morale suferite

Anexez la prezenta actiune, pe care o depun in dublu exemplar:

decizia de concediere nr. 32 din 23.04.2015contractul individual de munc nr 144 din 07.02.2014

________________________

DOMNULUI PREEDINTE AL Tribunalului Cluj, Sectia civila si litigii de munca.