Referat Toxicologie

-Contaminarea produselor alimentare cu mercur-

Nume: Cernat Alexandra-Andreea

Specializare: Biotehnologii medical-veterinare

An: III

1

Cuprins

Mercurul- introducere........................................................................................................................................3

Unde se găsește mercurul?................................................................................................................................8

Extragerea mercurului........................................................................................................................................8

Mercurul natural................................................................................................................................................8

Cinabrul..............................................................................................................................................................8

Proprietățile mercurului:....................................................................................................................................9

Fierberea............................................................................................................................................................9

Viteza de evaporare...........................................................................................................................................9

Reactivitatea.......................................................................................................................................................9

Potențialul de ionizare.....................................................................................................................................10

Contaminarea produselor alimentare cu mercur; Surse de contaminare........................................................10

Sursele de contaminare....................................................................................................................................10

Toxicitate..........................................................................................................................................................11

Determinări de mercur.....................................................................................................................................11

Intoxicatia cu mercur........................................................................................................................................12

Simptomele intoxicației....................................................................................................................................12

Intoxicația acută...............................................................................................................................................12

Intoxicația cronică............................................................................................................................................13

Diagnosticul intoxicației cu mercur..................................................................................................................13

Tratament.........................................................................................................................................................14

Tratamentul naturist:.......................................................................................................................................14

Sfaturi:..............................................................................................................................................................14

Limite maxime de mercur admise în produsele alimentare.............................................................................15

Dozele săptămânale.........................................................................................................................................15

Limita maximă admisibilă de mercur în produsele agroalimentare..................................................................15

Eliminarea mercurului din organism................................................................................................................16

Căile de eliminare.............................................................................................................................................16

Mecanismul de acțiune al mercurului în organism...........................................................................................18

Chelarea Mercurului și a altor metale grele din organism................................................................................18

Bibliografie.......................................................................................................................................................21

2

Mercurul- introducere

Mercurul (Hg) este un metal larg utilizat în industrie. Mercurul există sub 3 forme: mercurul elementar (singurul metal lichid la temperatura camerei), mercurul anorganic (are 3 statusuri de oxidare) și mercurul organic (include compușii cu lanț scurt și lung). Dintre produsele asociate cu expunerea potențială la mercur menționăm: amalgamul dentar, baterii, barometre, instrumente de calibrare, producerea sodei caustice, manometre, vopsele, lămpi fluorescente cu neon sau mercur, termometre, dezinfectante, explozibili, artificii, cerneluri, fabricarea clorurii de vinil, fabricarea oglinzilor, producerea acetaldehidei, producerea fungicidelor, substanțelor bactericide și insecticide, fabricarea hârtiei etc. Populația generală este expusă la mercur secundar consumului de pește și inhalare.

Mercurul contaminează aerul ca urmare a mineritului, a exploatării minereurilor și arderii cărbunilor. Nivelul de Hg în atmosferă variază în intervalul 3,9 – 50 ng/m3, iar apa oceanelor conține mercur în concentrație de 3,0-6,0 ng/ml. Apele de suprafață conțin mercur sub nivelul de 50 ng/l. Există microorganisme din clasa Methanobacterium ce transformă mercurul în metilat de mercur, favorizând astfel acumularea mercurului în pești și corpul uman. Utilizarea mercurului în minerit s-a redus substanțial și a fost retras din procesul de fabricație al fungicidelor și a altor preparate farmaceutice.

a. Mercurul elementar: Este utilizat frecvent la fabricarea echipamentelor medicale. Vaporii de mercur apar prin prelucrarea minereurilor sau în urma scurgerilor accidentale.

o Doza toxică: Datorită absorbției sale reduse, mercurul elementar nu este toxic în caz de ingestie. Inhalarea cronică de vapori de mercur în concentrație mai mare de 1 µg/m3 determină toxicitate. Expunerea la vapori de mercur ce a determinat nivele serice de 0,4-0,9 mg/l, a condus la deces.

o Toxicocinetică şi toxicodinamică: Absorbția gastro-intestinală este mai redusă decât 0,01%, exceptând bolile gastro-intestinale, cu alterarea secundară a permeabilității mucoasei intestinale. În schimb, peste 75% din mercurul inhalat este absorbit.

o Eliminarea: se face în special prin urină și materii fecale sub formă de ion mercuric și se face după un model bifazic: inițial se elimină rapid, apoi lent, cu un timp de înjumătățire de până la 60 zile.

3

o Fiziopatologie: În timpul respirației, mercurul traversează membrana alveolară, pătrunde în circulație, este absorbit în țesuturi și hematii, iar apoi este oxidat și transformat în ion mercuric (Hg2+). Poate traversa bariera hemato-encefalică cu acumularea sa în SNC, chiar înainte de a fi oxidat. De asemenea, poate traversa placenta și se poate distribui în multe organe și țesuturi, unde interacționează cu grupările sulfhidril, cu inhibarea secundară a sistemelor enzimatice și distrucția membranelor celulare. În urma inhalării acute de vapori de mercur elementar poate apare edem interstițial și exsudat alveolar, bronșită erozivă și bronșiolită cu descuamarea epiteliului bronșic. Consecințele acestor procese sunt reprezentate de disfuncția ventilatorie, emfizem pulmonar, formarea de pneumatocele, pneumotorax și emfizem mediastinal.

o Tablou clinic: Inhalarea de mercur se va răsfrânge primordial asupra SNC și plămânului (organe țintă), manifestându-se cu grețuri, vărsături, febră, tahipnee, cefalee, dispnee, gust metalic, tuse, dureri toracice și abdominale, diaree. În câteva zile pot apare pneumonie, infiltrate pulmonare bilateral, edem pulmonar non-cardiogen, hemoptizie și fibroză pulmonară. Inhalarea intensă acută poate conduce chiar și la deces. Copiii cu vârsta sub 30 luni sunt mai susceptibili la intoxicația cu mercur (descuamarea epiteliului bronșic cauzează modificarea raportului ventilație-perfuzie cu hipoxemie severă). Ingestia de mercur. Mercurul elementar este absorbit în mică măsură; totuși, absorbția poate fi amplificată de contactul de lungă durată a mercurului cu membrana intestinală afectată (exemplu boala inflamatorie intestinală). Mercurul elemental poate fi reținut la nivelul apendicelui cu inflamație secundară, perforație și intoxicație sistemică cu mercur.

o Expunerea cronică: Inhalarea cronică de vapori de mercur determină triada gingivo-stomatită, tremor și afecțiune neuro-psihiatrică. Dintre manifestările somatice menționăm fatigabilitate, insomnie, anorexie și tulburări de memorie. Toxicitatea oftalmică se manifestă prin apariția de opacități corneene și anomalii vasculare la nivelul joncțiunii corneo-sclerale. Acrodinia a fost descrisă la sugari și copii expuși cronic la mercur și se caracterizează prin apariția de zone de culoare roz dureroase la nivelul extremităților, tumefiere și descuamare la același nivel, manifestări ce pot fi acompaniate de anorexie, insomnie, iritabilitate, apatie, fotofobie sau hipotonie.

4

Neuropatia periferică și nefrotoxicitatea sunt rareori întâlnite în intoxicația cronică cu mercur.

b. Mercurul organic: este un compus în care atomul de mercur este legat covalent cu un atom de carbon. Toxicitatea compușilor organici este determinată de stabilitatea legăturii covalente:

o compușii alkil cu lanț scurt (metil, propil, etil) sunt relativ stabili. Compușii alkil cu lanț scurt, în special metilul de mercur, sunt cei mai toxici compuși.

o compușii alkil și aril cu lanț lung (fenil) sunt instabili și rapid convertiți la mercur anorganic. Aceștia se comportă, din punct de vedere toxicologic, ca și mercurul anorganic.

În 1887, injecțiile cu dietil-mercur au fost utilizate în tratamentul sifilisului, dar au fost abandonate repede datorită efectelor adverse pe SNC. În 1913 diureticele mercuriale au fost introduse și au fost utilizate pentru mai bine de 30 ani. Proprietățile antifungice și antibacteriene ale mercurului organic au servit la utilizarea lor pentru prepararea ungventelor și substanțelor antiseptice. Alte preparate de mercur organic se folosesc pentru proprietățile antifungice și amânarea germinării semințelor. Ingestia semințelor tratate cu mercur organic poate reprezenta o cauză de intoxicație cu mercur.

Mercurul intră de asemenea în compoziția soluțiilor antiseptice, a produselor cu uz oftalmic, vaccinurilor, spray-urilor nazale, imunoglobulinelor și pulberilor liofilizate.

o Mercuro-cromul (Merbrominul) a fost primu preparat organo-mecurial utilizat ca antiseptic. Toxicitatea sa include dermatita de contact, afectarea cutanată și anafilaxia. Aplicările cutanate repetate de merbromin la nivelul leziunilor de decubit sau rănilor chirurgicale, a indus toxicitate mercurială și anemie aplastică.

o Thiomersalul (Thimerosalul). Este un agent bacteriostatic și fungistatic ce conține 50 % mercur. Efecte adverse serioase până la deces au fost descrise după utilizarea sa topică și parenterală. Thiomersalul este utilizat, de asemenea, ca antiseptic în soluțiile oftalmice și agent conservant în vaccinuri. Până în 1999, imunizarea de rutină pediatrică cu vaccinuri conținând thiomersal a determinat acumularea unei doze cumulative de 187,5 µg mercur până la vârsta de 6 luni. În plus, o doză de vaccin anti-hepatită B conține 12,5 µg mercur. Astfel, ca o măsură de precauție, organizațiile de sănătate din mai multe țări au restrâns utilizarea thimerosalului în vaccinuri.

5

În prezent nici un vaccin nu mai conține thiomersal. Irigațiile auriculare cu thiomersal au indus creșterea nivelului seric de mercur și chiar semne de intoxicație cu mercur. Doza letală de thiomersal la copii nu a fost stabilită. Conform unor date publicate în literatură, 10 sugari au decedat în urma tratamentului omfalocelului cu tinctură de thiomersal.

S-a mai speculat, de asemenea, și legătura dintre thiomersal și autism în contextul în care cei mai mulți pacienți cu autism au fost imunizați cu vaccinuri conținând thimerosal. Conform unor metaanalize, se pare că factorul genetic joacă un rol major în etiologia autismului. Numeroase studii despre intoxicația indusă de mercur au fost efectuate; în schimb nu s-au efectuat studii despre thimerosal. Merk Manual ediția 1999 (pag. 2636, secțiunea „Intoxicația cu mercur”) nici măcar nu menționează amalgamul dentar și thimerosalul ca posibile surse de mercur ce induc intoxicație. Chiar și FDA („Food and Drug Administration”) a fost contradictorie în declarațiile sale oficiale:

o în 1998 – „Medicația OTC ce conține thimerosal și alte forme de mercur nu este considerată, în general, sigură și eficientă”;

o în iulie 2000 – „Vaccinurile conțin niveluri sigure de mercur”.

Dintre complicațiile expunerii cu mercur, putem sintetiza următoarele: boala Alzheimer, boli autoimune, boli renale, infertilitate, ovarul chistic, alergiile alimentare, scleroză multiplă, tireopatie, dezechilibre la nivel cerebral ale neurotransmițătorilor, probleme neurologice, afecțiuni cardiace.

o Profilaxia: în ceea ce privește intoxicația cu mercur, menționăm: ventilarea corespunzătoare a spațiilor cu vapori de mercur, dozarea concentrației de mercur în mediu (dispozitive speciale) cu prevenirea expunerii la mercur, decontaminarea suprafețelor contaminate cu mercur, îndepărtarea acestora, tratarea suprafețelor cu agenți chelatori sau agenți de dispersie, îmbrăcarea suprafețelor contaminate cu poliuretan și repetarea testărilor pentru confirmarea decontaminării, supravegherea muncitorilor expuși include examinarea medicală și determinarea semestrială a cantității de mercur excretate prin urină.

o Particularităţi terapeutice în intoxicația cu mercur, amintim DMPS (cu mare afinitate pentru zinc, de aceea se impune suplimentarea dietei cu Zn), DMSA (8) (care penetrează celulele SNC), Chlorella (substanță extrasă din alge și alte plante acvatice), Cilantro (substanță conținută în pătrunjelul chinezesc al cărei mecanism de acțiune este necunoscut). Sunt utilizați, de asemenea, și agenți chimici care potențează dezintoxicarea organismului dintre care menționăm: suplimentarea aportului de alimente cu conținut crescut de sulf (usturoi

6

proaspăt), acidul alfaliponic (util pentru reducerea efectelor toxice neurologice), substanțe antioxidante (vitamina E cu efect protectiv cerebral, seleniul care este util în eliminarea mercurului și potențează glutationul cu rol detoxifiant și vitamina C, care mobilizează mercurul din depozitele intracelulare), acidul hialuronic (combinat cu DMPS) stimulează eliminarea mercurului de 2 - 4 ori, fără a crește toxicitatea.

Unde se găsește mercurul?

Mercurul se găsește în scoarța terestră în medie cam 0.08g/tonă de piatră. Mercurul nativ apare în picături izolate și ocazional în mase fluide mai mari în apropierea vulcanilor sau a izvoarelor termale. Metalul liber a fost găsit în Spania, Slovenia, Germania și în S.U.A.

Extragerea mercurului se face prin arderea cinabrului în aer urmat de condensarea vaporilor de mercur. Mercurul este foarte toxic, otrăvirea poate rezulta din inhalarea vaporilor de mercur, din înghițirea unor compuși ai lui sau din absorbța lui prin piele.

Mercurul natural se găsește sub forma a șapte izotopi stabili: Hg (0.15%), Hg (10.02%), Hg (16.84), Hg (23.13), Hg (13.22), Hg (29.80%) si Hg (6.85%). Pentru experimente de mare precizie este folosit mercurul pur (Hg-198) din punct de vedere izotopic, obținut prin bombardarea cu neutroni a aurului pur (Au-197).

Cinabrul se recunoaște ușor după culoarea roșie strălucitoare, greutate specifică mare (~8g/cm3) și duritate mică (2-2,5 pe scara Mohs). Principalele zăcăminte de cinabru se găsesc în Spania (Almaden), Italia, SUA (California), Mexic, Canada, Peru, Chile, Argentina, China, Japonia. În țara noastră se găsesc minerale de mercur în Munții Apuseni.

Există mai mult de 25 minereuri cunoscute care conțin mercur, dar principalul minereu este cinabrul, de culoare roșu spre maron roșcat. Unele depozite de cinabru pot să conțină, de asemeni mercur elementar. Mineralul a fost găsit pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Se întâlnește în toate tipurile de rocă, de orice vârstă, de obicei singur, dar, uneori și în asociație cu antimoniu, aur, fier și zinc. Depozitele de mercur sunt mici și neregulate, cel mai adesea sub forma de filoane. Cea mai obișnuită metodă de descoperire a zăcământului este săparea subterană, cu freze convenționale și

7

dinamitare, urmate de încărcare mecanică în vagoane speciale pentru transportul minereurilor. Deoarece cinabrul conține mai puțin de 1 % mercur, diverse metode de prelucrare a mineralului, precum sitarea, flotarea, decantarea, au fost practicate pentru obținerea minereului de mercur. Mercurul se găsește în cantități mici și în atmosferă, unde pătrunde mai ales sub formă de vapori, în toate cazurile când mercurul lichid nativ sau preparat artificial, se găsește în contact direct cu atmosfera. Mercurul mai pătrunde în atmosfera și prin erupțiile vulcanice, prin izvoarele fierbinți, din emanațiile gazoase, prin arderea cărbunelui de pământ, a lemnelor și a diferiților combustibili, deoarece el este totdeauna prezent în substanțele organice. Cantități mari de mercur pătrund în atmosfera și prin prelucrarea metalurgică a minereurilor.

Proprietățile mercurului:

Fierberea are loc la 356,9°C, mercurul emite vapori chiar și la -40°C. Din aceasta cauză atmosfera atelierelor care lucrează cu acest metal este întotdeauna saturată cu vapori de mercur.

Viteza de evaporare a mercurului este mai mare decât viteza de formare, așa se explică volatilitatea lui ridicată. Mercurul are proprietatea de a forma amalgame. Unele amalgame se formează la rece, prin contactul direct dintre metalul compact și mercur. Altele se obțin numai prin acțiunea mercurului asupra metalului fin divizat și eventual încălzit.

Deosebit de ușor formează mercurul amalgame cu Na, K, Au, Ag, suficient de ușor cu Pb, Sn, Zn, Cd și mai greu cu Cu. Mercurul nu se aliază cu Mn, Co, Fe și Ni. Mercurul nu se volatilizează la temperatură obișnuită în aer uscat. În aer umed se acoperă cu o peliculă cenușie de oxid de mercur. Încălzit în aer sau în oxigen, până aproape de punctul de fierbere, se oxidează ușor, trecând în acid roșu de mercur care, încălzit mai departe, se redescompune în elemente. Halogenii atacă mercurul la rece formând halogenuri, iar sulful se combină cu mercurul, prin simpla mojarare, trecând în HgS (cinabru). Se dizolvă numai în acizii oxidanți.

Reactivitatea mercurului este explicată prin potențialul sau de ionizare care este mai mare decât al aurului și al argintului. În această privință mercurul este “mai nobil”decât aceste metale. Dacă în natură, procesele de formare a mercurului nativ nu ar

8

avea loc concomitent cu evaporarea lui, atunci desigur că starea nativă ar fi fost pentru mercur mai frecventă chiar decât pentru aur și argint.

Potenţialul de ionizare mare al mercurului determină multe dintre particularitățile lui chimice, cum este de exemplu, inerția față de o serie de reactivi chimici din natură (oxigen, acizi).

Contaminarea produselor alimentare cu mercur; Surse de contaminare

Mercurul este un poluant prezentat în mediul ambiant (apă, aer, sol) sub formă de reziduuri de pesticide organo-mercurice utilizate în tratarea semințelor înainte de semănare. Are capacitatea de bioacumulare în lanțul trofic. Se pot obține produse zaharoase contaminate de la păsări și mamifere care au consumat semințe tratate. În apă și sol convertirea mercurului în compuși organici poate fi influențată de microorganisme. Poluarea mediului înconjurător cu mercur capătă importanță majoră datorită contaminării produselor agroalimentare și dintre acestea a zahărului și a produselor zaharoase, care reprezintă o mare importanță din alimentația omului și în special a copiilor.

Sursele de contaminare cu mercur sunt naturale și artificiale. Principala sursă naturală o constituie sulfura mercurică care conține 86,5 % mercur. Concentrația mercurului în scoarța pământului este de 0,5 mg/kg. Alte surse importante de contaminare a atmosferei cu mercur o reprezintă arderea combustibililor fosili, transportul terestru datorită numărului mare de mijloace de transport, aglomerările urbane. Ţinând seama de conținutul mercur în apa mărilor și oceanelor, principalul risc ecologic declanșat de mercur îl reprezintă deversarea apelor industriale de la fabricarea electrolitică a clorurii și hidroxilului de sodiu.

9

Mercurul în carnea de pește

Cele mai întâlnite modalități de intoxicare cu mercur sunt ingerarea de pește și fructe de mare ce au un conținut ridicat de metil-mercur.

Printr-un studiu efectuat în California s-a descoperit că sângele persoanelor ce consumă cantități mari de pește oceanic conține mercur de până la patru ori mai mult decât concentrația maximă de 5.8 µg/ litru de sânge. Acesta este eliminat parțial din organism, diminuând cantitatea de pește ingerat, procesul putând dura șase luni sau mai mult.

Mercurul se elimină foarte greu din organism și de aceea se acumulează în pești răpitori ca tonul, peștele spadă, rechinul, macroul regal etc. Aceștia pot avea în organism o concentrație de mercur de peste 10000x mai mare decât cea din mediul înconjurător și de aceea este recomandat să se consume pești mici, cu o durată de viață scurtă și fitofagi.

În general, peștele de apă dulce conține mai puțin mercur decât cel de apă sărată, din acest punct de vedere fiind mai sigur pentru consum.

10

Concentratia de mercur din peste si fructe de mare (PPM) in perioada

1990-2010

Specii Medie Minim Maxim

Nr. probe

Peste spada 0.995 - 3.220 636

Rechin 0.979 - 4.540 356

Macrou regal 0.730 0.230 1.670 213

Macrou spaniol (Golful Mexic)

0.454 0.07 1.56 66

Ton 0.391 - 1.81 420

Pastrav de mare

0.235 - 0.744 46

Macrou spaniol – Atlantic de S

0.182 0.05 0.73 43

Biban (apa dulce)

0.150 - 0.325 19

Biban oceanic 0.121 - 0.578 31

Cod 0.111 - 0.989 115

Crap 0.110 - 0.271 14

Homar 0.093 - 0.270 13

Hering 0.084 - 0.560 26

Merluciu 0.079 - 0.378 49

Pastrav 0.071 - 0.678 35

Crabi 0.065 - 0.610 93

Macrou – Atlantic de N

0.050 0.020 0.160 80

Chefal 0.050 - 0.270 20

Toxicitate

Toxicitatea ridicată a compușilor mercurului și acțiunea lor disimulată constituie o amenințare extrem de serioasă pentru hrana omului. În general doza letală se cuprinde în limitele 10-15 mg/kg greutate corporală la om.

Organomercuricele devin și mai toxice când sunt inhalate pe cale pulmonară sub formă de pulberi sau vapori de mercur.

Riscul de poluare a solului și plantelor depinde de structura și caractericticile solului și combinațiile metalelor grele în sol. Contaminarea cu mercur poate avea loc din utilaje și metale de ambalaj care nu corespund cerințelor sanitare.

Pătrunderea în organism a mercurului se face sub formă de pulbere fină, soluție, vapori pe mai multe căi:

cale digestivă, odată cu consumul de alimente; cale pulmonare (prin inhalarea vaporilor și pulberilor); cale tegumentară

Determinări de mercur se fac din plantele comestibile din zonele vulcanice când în materia primă sau în procesul tehnologic este prezent mercurul. Organismul uman primește mercur din aer, apă și din alimente. Nivelele mercurului în alimente sunt relativ scăzute, depinzând în principal de cantitatea de mercur ce trece prin sol prin plante în rădăcini. Industria chimică este răspunzătoare de o poluare intensă în special a atmosferei, datorită noxelor gazoase rezultate în timpul proceselor tehnologice. Unele rapoarte recente asupra nivelului în care mercurul se găsește în peștii prădători de talie mare au determinat anumite autorități europene să emită avertismente – „acești pești nu trebuie consumați de copii și femei însărcinate sau care alăptează. Ingerarea ocazională de către alte grupe de consumatori nu ridică o problemă, totuși, ingerarea trebuie limitată la o singură dată de săptămână”. Industria piscicolă a răspuns acestor riscuri prin pescuirea peștilor de apă adânca, de talie mai mică, aceștia fiind mai puțin suspecți de a fi contaminați cu metale grele.

11

Intoxicatia cu mercur

Mercurul este atât de periculos încât chiar și un singur atom de mercur în organism poate declanșa o serie de dereglări. Intoxicația acută cu mercur apare în urma ingestiei de produse contaminate. Mercurul este toxic doar în formă solubilă și se găsește în compoziția unor medicamente – soluții nazale, auriculare sau substanțe antiseptice. Intoxicațiile se mai pot produce și în medii industriale – la fabricarea termometrelor sau manometrelor. Mercurul pătrunde în organism pe cale digestivă, respiratorie sau prin piele. După ce este absorbit, formează complexe stabile în organism (cu cisteina) ce se vor elimina foarte greu.

Simptomele intoxicaţiei apar la locul de eliminare al mercurului – rinichi, colon sau salivă. Se produce stomatită și căderea dinților sau apar leziuni renale și insuficiența renală. Cel intoxicat are un gust de metal în gură, prezintă tremor, gingivită, boli de stomac și de asemenea stări de iritabilitate, apatie și depresie. Intoxicația cronică cu mercur afectează sistemul nervos central (apar tulburări psihice), sistemul endocrin, renal sau cardio-vascular. Expunerea prelungită la vapori de mercur produce distrugeri ireversibile la nivelul sistemului nervos central și decesul pacientului. Mercurul este cunoscut și ca o substanță teratogenă – determină apariția malformațiilor la făt în timpul sarcinii. Antidotul folosit în intoxicația cu mercur este Dimecaprol, iar în intoxicația cu vapori de mercur este D-Penicilamina.

Intoxicaţia acută cu mercur - Intoxicația acută profesională este excepțională și apare în caz de accidente tehnologice. După pătrunderea toxicului în organism, apar arsuri si inflamații dureroase de-a lungul tubului digestiv, cu stomatită și gingivită (inflamația gingiilor, ulcerații, descuamări), fetiditate specială a gurii (halenă), gust metalic, salivație excesivă, faringită, grețuri, vărsături care pot deveni sanguinolente, diaree sanguinolentă de tip dizenteric și care conține descuamări de mucoasă intestinală în suspensie. Atingerea renală constituie aspectul cel mai grav în intoxicația cu mercur. Lezarea rinichilor este precoce și se exteriorizează prin albuminurie, hematurie, oligurie care ajunge până la anurie. Ea este însoțită de tulburările nervoase caracteristice azotemiilor mari, cu delir, somnolență, tulburări respiratorii, transpirații reci și vâscoase.

Intoxicaţia cronică cu mercur (Hidrargirism, hidrargirie) - apare după o perioadă mai îndelungată de absorbție crescută de mercur în organism. Simptomele caracteristice sunt tulburările nutritive, stomatita și tulburările nervoase.

12

Tulburări nutritive specifice: dispepsie, diaree sanguinolenta, slăbire pana la casectizare. Stomatita este dureroasă, cu gingivită si pierdere de dinți. Pe gingii apare un lizereu cenușiu care afectează regiunea molarilor.

Tulburări nervoase specifice: tremurături mercuriale ușoare, mărunte, observate la buze, limbă și mâini, a căror amplitudine crește la mișcările voluntare. Apar semne de polinevrită cu crampe musculare, paralizii motorii flasce, tulburări ale sensibilității, iar ca semne neuropsihice apar: stare generala de rău, slăbire progresivă, căderea parului, somnolență, oboseală, amețeli, apatie, labilitate emoțională și vegetativă.

În intoxicații severe, apar schimbări psihice importante: tulburare obsesiv-compulsivă, halucinații vizuale și auditive, pareza nervilor faciali și hipoglos, pareză spastică. În intoxicația pe cale respiratorie (cu vapori de mercur) apar: epistaxis, emfizem pulmonar.

Diagnosticul intoxicaţiei cu mercur se stabilește integrând datele clinice cu anamneza sugestivă pentru expunerea la mercur și dozarea nivelului seric și urinar al acestuia. Tratamentul se bazează pe scoaterea pacientului din mediul contaminat (în caz de intoxicație prin inhalare de mercur elemental), terapia efectelor pulmonare, urmate de identificarea și eliminarea sursei de contaminare. Decontaminarea. În caz de inhalare – este necesară intubarea traheală, ventilație mecanică, iar în cazurile severe ventilație PEEP. Oxigenoterapia și bronhodilatatoarele deseori se impun. Se poate aspira mercurul din căile respiratorii, completându-se cu drenajul postural și toaleta căilor respiratorii (bronhoscopia poate fi utilizată).

În caz de ingestie – clismele evacuatorii sunt necesare în caz de ingestie de masive cantități de mercur elemental. La ingerarea de cantități reduse de mercur, măsuri suplimentare nu sunt necesare, datorită riscului crescut de intoxicație. Radiografia abdominală este utilizată pentru monitorizarea fluxului mercurului în intestin. Îndepărtarea chirurgicală a zonelor afectate trebuie avută în vedere la pacienții cu retenție persistentă de mercur.

În caz de injectare de mercur – se impune excizia promptă urmată de irigarea abundentă și aspirarea picăturilor de mercur. Granuloamele secundare injectării mercurului se îndepărtează, de asemenea, chirurgical.

Creșterea eliminării mercurului. Odată absorbit, mercurul se elimină prin utilizarea agenților chelatori.

Oricum, eficiența chelatorilor este mai bună precoce după intoxicația cu mercur. Chelarea se face cu Dimercaprol, Succimer, D-penicilamină sau DMPS.

13

Tratament

Tratamentul naturist: în paralel cu detoxifierea (eliminarea mercurului din organism) este foarte important să se evite sursele de intoxicație cu mercur, să fie imbunatațită nutriția organismului (prin alimentație și produse naturiste), funcția intestinală, renală și hepatică, imunitatea etc.

Produsele naturiste pe bază de: lucernă, spirulină, ciuperca Agaricus organica, turmalina, Ginseng siberian, radacina de Achyranthis, Platicodon grandiflorum, Caragana sinica, Artemisia iwayomogy, Paeonia rubrae, seva de Bambus și Cypress, seleniu s-au dovedit a acea o eficacitate crescută în ceea ce privește eliminarea mercurului din organism.

Sfaturi:

o Înlocuirea plombelor cu amalgam (dacă există) deoarece acestea reprezintă principala sursa de intoxicație cu mercur.

o Evitarea consumului unor pești (rechin, pește-spadă, ton) care conțin o cantitate mare de mercur, consumul de pește numai o dată sau de două ori pe săptămână și în cantități mici. În schimb se poate consuma un produs naturist cu ulei de pește, pentru necesarul organismului de acizi grași esențiali (Omega 3).

o Folosirea apei de izvor sau purificarea apei de băut cu o instalație specială, pentru a elimina mercurul și alte componente toxice din organism și pentru a evita intoxicarea cu mercur.

o Consumul de produse alimentare organice.o Spălarea foarte bine a fructelor și legumelor. o Creșterea aportului de vitamine, minerale și aminoacizi deoarece organismul este

foarte slăbit ca urmare a intoxicației cronice cu mercur. În tratament folosiți antioxidanți puternici pentru a reduce stresul oxidativ.

o Evitarea folosirii produselor cosmetice care au în compoziție chiar și numai cantități foarte mici de mercur, deoarece prin folosirea îndelungată a acestor produse mercurul pătrunde treptat prin piele și se acumulează în organism.

o În urma spargerii unui bec economic, unui tub fluorescent sau unui termometru, se va avea în vedere închiderea sistemelor de ventilație și aerisirea încăperii perioadă îndelungată. Pentru colectarea mercurului nu folosiți mătura sau aspiratorul, folosiți mănuși și adunați particulele cu un carton și șervețele umede, iar particulele foarte mici colectați-le cu o bandă de scotch. Materialul colectat se

14

va introduce într-un borcan închis ermetic și predat unui centru de colectare, special pentru aceste deșeuri.

Limite maxime de mercur admise în produsele alimentare

Dozele săptămânale sunt de 0.15 mg mercur total pe kilogram corp persoană. Mercurul este ușor absorbit în plămâni unde rămâne până la 7 ore, înainte de a fi oxidat de către oxigen și trece sub forma ionică în sânge. Ţinându-se seama de concentrația mercurului în creier, distribuția acestuia în organism și de viteza de excreție, s-a considerat ca fiind mai adecvat un nivel de 0.05 mg/kg corp.

Limita maximă admisibilă de mercur în produsele agroalimentare este de 0.05 mg/kg. FAO recomandă un nivel maxim de 0.05 mg/kg de mercur pentru toate produsele alimentare inclusiv cele zaharoase. Limite maxime de mercur din produsele zaharoase sunt:

o marmeladă, dulcețuri, gemuri: 0.05mg/kg produs;o produse de caramelaj, dropsuri, bomboane: 0 mg/kg produs;o drajeuri simple, jeleuri, șerbeturi: 0 mg/kg produs;o ciocolată, produse de ciocolaterie: 0 mg/kg produs;o prăjituri, produse de patiserie: 0 mg/kg produs;o halva: 0 mg/kg produs;o zahăr: 0.05 mg/kg produs

Eliminarea mercurului din organism

Intoxicația cu mercur (Hidrargirism, hidrargirie) - Mercurul (numit și "argint viu") se absoarbe repede în organism și pe toate căile: respiratorie (80% din vaporii de mercur sunt absorbiți în alveole), cutanată (prin leziuni chiar minore, chiar prin piele intactă), digestivă (doar prin compușii organici ai mercurului). Ajuns in sânge se leagă de hematii

15

sau se dizolvă în lipoizii sângelui și este transportat la organe, mai ales la cele bogate în lipide: creier, ficat, mucoasa tubului digestiv, glande salivare, rinichi, sistem nervos. Dintre organe, în rinichi se va găsi cea mai mare concentrație. Bila conține de asemenea o cantitate apreciabilă de mercur. Ficatul conține inițial mai puțin mercur decât rinichiul, dar cu timpul, într-o intoxicație subacută sau cronică, se produce o acumulare în ficat, unde concentrația va deveni cea mai mare. Excreția mercurului începe curând după pătrunderea în organism, însă durează o perioadă lungă.

Căile de eliminare sunt rinichiul, peretele intestinal si ficatul. O mică parte este eliminată și prin salivă, sudoare, păr, lapte matern. O parte importantă va fi reținută în organism, uneori chiar luni de zile, efect cumulativ important pentru intoxicație.

Mercurul (numit și "argint viu") poate pătrunde în organism în circumstanțe multiple.

Mercurul este folosit în: o Industria chimică la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor pesticide și fungicide,

a produselor farmaceutice, a dezinfectanților, a cosmeticelor.o În agricultură: in urma folosirii unor compuși organo-mercuriali pentru

dezinsecția semințelor s-au observat cazuri de intoxicație, aceste substanțe putând pătrunde în corp pe orice cale.

o În medicină: sunt folosiți diferiți compuși organici sau anorganici ai mercurului, astfel mercurul se găsește în plombele dentare din amalgam (argint + mercur), în componența unor picături pentru ochi, nas și urechi, în unele unguente oftalmice, în diverse preparate antiseptice și dezinfectante, diuretice, laxative și antiparazitare, în conservanți pentru unele vaccinuri, etc.

o În cosmetică: unele creme de față, creme de corp, rimel, creioane de ochi și de sprâncene, ruj, soluții pentru lentile de contact, cerneala pentru tatuaje și alte produse pot conține mercur (ca antiseptic și antifungic), iar folosirea îndelungată a acestora poate conduce la acumularea metalului în organism.

o În alimente: cea mai obișnuită sursă de intoxicație cu mercur este consumul de pește contaminat cu metil-mercur. În prezent se susține ca toți peștii și fructele de mare conțin urme de mercur, însă unele tipuri au un conținut mai ridicat decât altele.

Consumul frecvent și în cantități mari de pește contaminat poate avea ca efect acumularea de mercur la nivele toxice în organism. Iata insă, conform unor specialiști, ce este bine de știut în această privință: peștii mari tind să aibă cantități mai mari de mercur decât soiurile cu dimensiuni mai mici. Peștii cu continut foarte mic de mercur sunt: anșoa, calamarul, calcanul, crabul, macroul, păstrăvul, somnul, plătica, sardinele,

16

somonul, stridiile. Peștii cu conținut moderat de mercur sunt: bibanul de râu, crapul, codul, homarul. Peștii cu conținut foarte mare de mercur, a căror consum este de evitat sunt: merlinul albastru, peștele-spadă, rechinul, tonul. Intoxicația cu mercur se poate produce și prin spargerea termometrului: din mercurul lichid vărsat se formează picături care pătrund în spații mici și apoi sunt emiși vapori care sunt inhalați. De asemenea, becurile economice și tuburile fluorescente conțin mercur și pot reprezenta o sursă de poluare daca se sparg, de aceea aceste surse de lumină trebuie reciclate și nu aruncate la gunoi.

Mecanismul de acțiune al mercurului în organism

Ionul de mercur are afinitate specială pentru proteinele celulare, combinațiile mercur-proteină, la început insolubile, se dizolvă în exces de proteină. Mercurul acționează prin coagularea proteinelor, în funcție de concentrație fiind iritant, vezicant sau caustic, astfel că poate distruge celulele și țesuturile.

Mercurul blochează grupările sulfhidrice ale unor enzime, inhibând astfel funcțiile de bază ale celulei, îndeosebi funcția de oxido-reducere. Acțiunea bactericidă a mercurului se bazează pe același mecanism față de enzimele microorganismelor. Alte acțiuni ale mercurului sunt dependente de felul derivatului și de gradul de disociere.

Mercurul acționează asupra: o Sistemului nervos central (SNC) producând agitație motorie, tremurături

mici ale extremităților, limbii și buzelor, chiar paralizii flasce și depresie cerebrală puternică într-un stadiu avansat.

o Sistemului nervos vegetativ influențând în mod particular tractul digestiv (inflameaza amigdalele, glandele salivare, ficatul, pancreasul) și aparatul urinar (determină inflamații cu reducerea sau chiar suprimarea funcțiilor renale).

o Sângelui, fluidificându-l, distrugând sau deformând hematiile, hemoragiile apar datorită alterărilor sanguine si inflamațiilor.

o Ţesuturilor: țesutul limfatic (adenite acute și cronice), pielea (erupții acute și cronice, secreție sudorală excesivă), mucoase (inflamații muco-

17

purulente), articulațiile (iritația țesutului fibros și seros), țesutul subcutanat și osos (inflamații).

Chelarea Mercurului și a altor metale grele din organism

Cuvântul chelare vine din grecescul “echelei”, care înseamnă "gheară". Acest lucru înseamnă că agenții de chelare în mod literal apucă în gheare metalele grele, se unesc cu ele și apoi le elimină din organism prin urină sau fecale.

Corpul nostru dispune de anumite procese proprii naturale de chelare. Procesele naturale de chelare din organism sunt responsabile de o serie de operațiuni importante precum: digestia, transportul de nutrienți, formarea de enzime și hormoni și detoxifierea de chimicale toxice și de metale grele.

În lumea de azi este foarte greu sa eviți expunerea la astfel de metale, însă este de ajutor să ne amintim că pe lângă aceste procese naturale de chelare mai există și o serie de alimentele care ajută la înlăturarea metalelor grele din corp.

o Pectina: se găsește în diferite fructe și legume; este o fibră solubilă nedigerabilă despre care s-a descoperit că poate chela atât metalele grele din organism cât si alți poluanți din fluxul sanguin. Acești poluanți sunt scoși apoi afară din sistem prin urină. Surse bune de pectină sunt (merele în special cele verzi), varza, bananele, sfecla, strugurii, morcovii și perele.

o Coriandrul este un aliment excelent care îndepărtează metalele grele din organism. Acesta este extrem de eficace pentru metale precum mercur, aluminiu sau plumb. Despre această plantă se crede că poate trece bariera sânge-creier și că poate îndepărta metalele grele din creier. Doctorul Robert C. Atkins afirmă faptul că dacă folosim o doză de 400 mg de coriandru pe zi, ne putem curata corpul de metalele grele in numai doua saptamani.

o Pătrunjelul este extrem de eficace când vine vorba de scos metalele grele din corp, în special mercurul. Pătrunjelul și cruciferele precum broccoli, kale sau varza conțin un antioxidant care crește producția de enzime detoxifiante din corp.

o Chlorella este un chelator blând. Aceasta are pereții celulelor formați din trei straturi care conțin micro fibre de celuloză, care ajută în detoxifierea metalelor grele. Se spune chiar despre chlorella că este cel mai puternic

18

chelator de metale grele. Testele au arătat faptul că, chlorella acționează foarte eficient împotriva mercurului, plumbului, uraniului si a cadmiului.

o Acidul alfa lipoic: este produs de către corp și se regăsește în cantități mai mici și în alimente precum: spanac, broccoli, linte. Un alt specialist in acest domeniu Dr. Lyn Patrick, afirmă despre acidul alfa lipoic faptul că ar trece și acesta de bariera sange–creier ți că ar fi capabil să “prindă” metalele grele în mișcare, prevenind astfel degenerarea celulelor.

o Lămâile prezintă o capacitate impresionantă de a chela metalele grele din corp. Doctorul Xandria Williams, explică faptul că aceste citrice, conțin nivele ridicate de acid citric care reacționează cu metalele grele. Ficatul reușește apoi să îndepărteze această chelare mult mai ușor, influențând munca facută de corp, acesta depunând mai puțin efort. Portocalele de exemplu nu oferă aceleași capacități, conținând o cantitate mult mai mică de acid citric.

Bibliografie

1. „INTOXICAŢIA CU MERCUR”; S. I. IURIAN

19

2. „Biological Methylation of Mercury in Aquatic Organisms”; S. JENSEN & A. JERNELÖV; Institute of Analytical Chemistry, University of Stockholm; Swedish Water and Air Pollution Research Laboratory, Stockholm.

3. „Mercury Levels along the Food Chain and Risk for Exposed Populations”; A. Renzoni, F. Zino2, E. Franchi

4. „Mercury concentrations in the human brain and kidneys in relation to exposure from dental amalgam fillings.”; Nylander M, Friberg L, Lind B; Department of Environmental Hygiene, Karolinska Institute, Sweden.

20