UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞIMEDICINĂ VETERINA A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA TEHNOLOGIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

TEMA PROIECTULUI: CONTAMINAREA CU MERCUR A PRODUSELOR ZAHAROASE

Conf. Dr. Ing: Studentă : ADRIAN RIVIŞ

An universitar : 2008 - 2009

Cuprins:

I Consideraţii generale pag 3

II Surse de contaminare pag 8III Limite admisibile pag 11IV Metode de identificare şi dozare pag 12V Metode de diminuare a contaminării pag 13

VI Concluzii pag 14

VII Bibliografie pag 16

2

Introducere

În acest referat s-a abordat problema contaminării produselor zaharoase cu mercur şi compuşi ai mercurului precum şi efectul pe care această contaminare îl are asupra organismului uman . Informaţiile necesare pentru realizarea referatului provin din surse electronice şi literare. Din sursele literare s-au obţinut 8 fişe cu rezumate din cărţi, iar de pe internet s-au selectat 9 site-uri. Materialul a fost astfel organizat încât să fie puse în evidenţă aspecte legate de sursele de contaminare, limitele maxime admisibile, metode de identificare şi dozare şi tehnici de diminuare a contaminării .

Prezentarea generală a contaminantului: MERCUR

1. CONSIDERAŢII GENERALE

Mercurul este un metal prezent în mediul natural şi este folosit de om din vremuri străvechi. În natură se poate întâlni în formă metalică, făcând parte dintr-o sare anorganică sau dintr-un compus organic. Prezenţa într-o formă sau alta depinde de diverşi factori şi mai mult, atât în mediul natural cât şi în organism, se poate transforma dintr-o stare vîn alta prin reacţii în care pot intervenii anumite microorganisme.

Nu toţi compuşii mercurului au aceeaşi toxicitate. Sărurile anorganice au în principiu un efect coroziv, distrugând celule epiteliale.

Mercurul este unul dintre poluanţii majori ai mediului înconjurător. Mercurul şi compuşii săi anorganici şi organici se utilizează pe scară largă în industria vopselelor, a hârtiei, a produselor de acoperire, în industria chimică, în electotehnică, metrologie, stomatologie şi mai ales în agricultură.

Mercurul din sol sau apă, indiferent de forma lui, este convertit de microgranule anaerobede pe fundul apelor curgătoare şi de microorganisme în metil – mercur care se acumulează în biosferă. Acele microorganisme anaerobe pot transforma mercurul anorganic în metil – mercur, apoi în dimetil – mercur mai volatil care trece în atmosferă.

Metil – mercurul rămâne în hidrosferă de unde intră în lanţul alimentar clasic, este absorbit întâi de fitoplancton, apoi de diferiţi consumatori ai sistemului

3

ecologic.prin moartea plantelor şi animalelor, metil mercurul şi mercurul este înapoiat (redat) sedimentelor.

Pentru obţinerea mercurului cinabru se supune prăjirii. Prin aceasta sulful trece in SO2, iar oxidul de mercur ce se formează iniţial se descompune termic; vaporii de mercur din gaze, se condensează la trecera prin vase sau tuburi din material organic. Mercurul este un metal alb, lucios ca argintul, lichid la temperatura camereiemiţând vapori chiar la această temperatură. Conductibilitatea calorică şi electrică sunt relativ mici (2% respectiv 1,6 % faţă de cele ale argintului). Din cauza tensiunii superficiale foarte mari, mercurul formează foarte uşor picături ce iau forma sferică.

Valenţa cea mai întâlnită este +2, compuşii Hg (II) fiind mult mai numeroşi decât compuşii Hg (I). Hg (II) este capabil să formeze complecşi stabili cu câteva molecule biologic active, fiind binecunoscută, durabila legătură cu grupările thiol ale proteinelor.

Pe lângă sărurile Hg (II) se mai cunosc câţiva produşi organici ai Hg (II). Aceştia sunt insolubili în solvenţi organici. În general, la mamifere apare scindarea legăturii C-Hg, compuşii alchilmercurici cu molecula mică sunt cei mai stabili. În cazul unui conţinut total de mercur crescut, este necesară stabilirea conţinutului în compuşi organici de mercur.

Mercurul nu este esenţial pentru om. Dimpotrivă, se cunosc câteva efecte toxice reversibile şi ireversibile, în special efecte neurotoxice şi embriotoxice. Datorită afinităţii pentru grupările thiol (-SH), compuşii mercurului sunt potenţiale enzime toxice. Aici poate fi vorba de efecte sinergice şi antagonice cu alte microelemente.

Deşi mercurul nu este considerat toxic pentru om, practic nu este absorbit gastro – industrial, tensiunea ridicată a vaporilor săi, 0,01 mm la 50°C, 0,3 mm la 100°C şi 2,8 mm la 150°C, facilitează în anumite locuri de muncă, inhalarea vaporilor de mercur care este dăunătoare.

Concentrarea în mediul înconjurător a corpurilor organici ai mercurului, prezintă cel mai mare pericol al contaminării cu mercur.

Mercurul pur nu se oxidează în aer uscat, la temperatura camerei. Încălzit în prezenţa aerului, până aproape de punctul de fierbere, mercurul trece în oxid mercuric roşu, care se descompune însă la temperatură mai înaltă, decât din nou în mercur. Dimpotrivă mercurul impur se acoperă, chiar în aer uscat la rece cu un strat de oxid. Mercurul reacţionează cu clorul, chiar la temperatură scăzută. De asemenea, se combină cu sulful când este frecat împreună cu acesta în mojar. Mercurul se utilizează mult în aparate de măsură ca şi electrod. De asemenea, mai este utilizat şi la extracţia aurului.

Toxicitatea ridicată a compuşilor mercurului şi acţiunea lor disimulată constituie o ameninţare extrem de serioasă pentru fauna terestră şi acvatică şi un permanent pericol pentru om. [2]   • Istorie

4

  În antichitate, romanii şi chinezii se foloseau de minerale pentru a respinge insectele. Folosirea pesticidelor chimice, a apãrut în anii ’30, s-a generalizat dupã cel de-al doilea rãzboi mondial şi a atins cu rapiditate praguri periculoase pentru consumatori. Dupã pãrerea experţilor, fructele şi legumele necultivate biologic prezintã în prezent un risc real pentru consumatori, din cauza reziduurilor de pesticide şi a altor produşi chimici prezenţi pe coajã. Unii dintre ei nu pot fi îndepãrtaţi nici la spãlare, pentru cã au penetrat în interiorul legumelor sau fructelor. Se ştie cã pesticidele perturbã funcţiile vitale ale plantelor (cum ar fi fotosinteza) şi cã sunt capabile sã distrugã intestinul unei omizi, trebuie sã ne punem întrebãri serioase asupra acţiunii insecticidelor şi a altor nitraţi asupra organismului nostru. Dupã pãrerea cercetãtorilor, în viitor va trebui sã ne preocupãm serios şi de problema metalelor grele (cadmiu, plumb, zinc, mercur şi aluminiu) care se acumuleazã în organismul nostru, prin intermediul alimentelor.

Susţinãtorii produselor transgenetice considerã cã, oricum, în timpul digestiei, ADN-ul alimentelor este distrus; la polul opus se aflã numeroşi oameni de ştiinţã care se împotrivesc modificãrilor genetice de orice tip pe baza argumentând cã OMG pot provoca la om, alergii de diverse tipuri şi pot afecta sistemul imunitar. [8]

Extragerea şi întrebuinţarea mercurului au fost descrise încă din antichitate. Folosirea lui la inceputul mileniului 2  i.Ch. În Egipt a fost sugerată, dar nu autentificată, deoarece se uzitau sinonime în scrierile vechi, obscure ale anumitor scriitori, dar extragerea cinabrului - cel mai răspândit minereu al mercurului - a fost în mod cert descrisă în secolul al IV-lea i.Ch.   Mercurul, prin starea lichidă, culoarea argintie strălucitoare şi prin volatilitatea care îl caracterizează, a impresionat în mod deosebit pe alchimisti, considerându-l un component al tuturor metalelor.

 La inceputul secolului al XVII-lea, dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei au adus o creştere continuă a cererii Mercurului, folosit la fabricarea termometrelor, a barometrelor şi alte aparate electrice.

 Încă de când s-a început extragerea cinabrului şi Mercurului, minerii prezentau simptome de otrăvire, dar nu se cunosteau nici cauza şi nici tratamentul  bolii. Deoarece operatorii au invăţat să reducă scăpările de gaze în atmosfera, imbunătăţind cuptoarele şi condensatoarele şi promovând igiena personală, incidentă otrăvirilor a scăzut.  Puţin s-a ştiut despre prezenta Mercurului în mediul înconjurător datorat aparatelor electrice, chimice, bateriilor, până în secolul al XX-lea, când medicii de boli profesionale şi agenţiile guvernamentale au început să evalueze uzinele şi modul lor de functionare. După aceea, legile privind reducerea constantă a emisiilor de Mercur în aer ale uzinelor, au îmbunătăţit calitatea mediului în interiorul uzinelor şi în mediul înconjurător [12]

 

5

• Răspândire 

Mercurul se găseşte în scoarţa terestră în medie cam 0.08g/tonă de piatră. Mercurul nativ apare în picături izolate şi ocazional în mase fluide mai mari, de obicei cu cinabru, în apropierea vulcanilor sau a izvoarelor termale. Metalul liber a fost găsit în Spania (Almaden); în Jugoslavia (muntele Avala), în Slovenia (Idrija), în Germania (Moschellandsberg) şi în SUA (Terlingua - Texas, Almaden - California).

Foarte rar, Mercurul a fost găsit ca moschellandsbergit (cu argint), potartite (cu palladium) şi amalgam cu aur.  Cel mai important mineral al mercurului este cinabrul, HgS, care reprezintă aproape unica sursă de obţinere a mercurului.   Mercurul este extras prin arderea cinabrului in aer, urmat de condensarea vaporilor de mercur.Este foarte toxic. Otrăvirea  poate rezulta din inhalarea vaporilor de Mercur, din înghiţirea unor compusi ai lui sau din absorbţa lui prin piele.

Mercurul natural se găseste sub forma a şapte izotopi stabili : Hg (0.15%), Hg (10.02%), Hg (16.84), Hg (23.13), Hg (13.22), Hg (29.80%) si Hg (6.85%). Pentru experimente de mare precizie este folosit M. pur (Hg-198) din punct de vedere izotopic, obtinut prin bombardarea cu neutroni a aurului pur (Au-197).  Cinabrul se recunoaste uşor după culoarea roşie strălucitoare, greutate specifică mare (~8g/cm3) si duritate mica (2-2,5 pe scara Mohs).

 Principalele zăcăminte de cinabru se găsesc în Spania (Almaden), Italia, CSI, Jugoslavia, SUA (California), Mexic, Canada, Peru, Chile, Argentina, China, Japonia. In tara noastra se găsesc minerale de mercur în Munţii Apuseni.  Există mai mult de 25 minereuri cunoscute, care contin Mercur, dar principalul minereu este cinabrul, de culoare roşu spre maron roscat. Unele depozite de cinabru pot să conţină, de asemeni Mercur elementar. Mineralul a fost găsit pe toate continentele, cu exceptia Antarcticii. Se întâlneste în toate tipurile de rocă, de orice vârstă, de obicei singur, dar, uneori şi in asociatie cu antimoniu, aur, fier si zinc.

 Depozitele de Mercur sunt mici si neregulate, cel mai adesea sub forma de filoane. Cea mai obişnuită metodă de descoperire a zăcământului este saparea subterană, cu freze convenţionale şi dinamitare, urmate de încărcare mecanică în vagoane speciale pentru transportul minereurilor.

 Deoarece cinabrul conţine mai puţin decat 1 % mercur, diverse metode de prelucrare a mineralului, precum sitarea, flotarea, decantarea, au fost practicate pentru obţinerea minereului de Mercur.

 Mercurul se găseste în cantităţi mici şi în atmosfera, unde pătrunde mai ales sub formă de vapori, în toate cazurile când mercurul lichid nativ sau preparat artificial, se găseşte în contact direct cu atmosfera.   Mercurul mai pătrunde în atmosfera şi prin eruptţile vulcanice, prin izvoarele fierbinţi, din emanatiile gazoase, prin arderea cărbunelui de pământ, a lemnelor şi a

6

diferiţilor combustibili, deoarece el este totdeauna prezent în substanţele organice. Cantităţi mari de mercur pătrund în atmosfera şi prin prelucrarea metalurgică a minereurilor. [12]

• Proprietăţi           Aşa cum am mai arătat, mercurul este un metal alb-argintiu, strălucitor, singurul metal lichid la temperatura obisnuită. După mercur, cesiul şi galiul sunt metalele cu cele mai scăzute puncte de topire : 

                             Hg                                  Cs                                 Gap.t. (oC)          - 38, 87                               28,5                               29,8   Sub punctul de congelare mercurul devine un metal alb, maleabil.

Deşi fierbe la 356,9 oC, mercurul emite vapori chiar si la -40oC. Din aceasta cauză atmosfera atelierelor care lucrează cu acest metal este întotdeauna saturată cu vapori de mercur. Viteza de evaporare a mercurului este mai mare decât viteza de formare, aşa se explică volatilitatea lui ridicată.  Mercurul are proprietatea de a dizolva multe metale, dând naştere la aliaje numite amalgame. Unele amalgame se formează la rece, prin contactul direct dintre metalul compact şi mercur. Altele se obţin numai prin acţiunea mercurului asupra metalului fin divizat şi eventual încălzit.  Deosebit de uşor formează mercurul amalgame cu Na, K, Au, Ag, suficient de uşor cu Pb, Sn, Zn, Cd şi mai greu cu Cu. Mercurul nu se aliază cu Mn, Co, Fe si Ni.  Mercurul nu se volatilizează la temperatură obişnuită în aer uscat. În aer umed se acoperă cu o peliculă cenuşie de oxid de mercur. Încălzit în aer sau în oxigen, până aproape de punctul de fierbere, se oxidează uşor, trecând în acid roşu de mercur care, încălzit mai departe, se redescompune în elemente.  Halogenii atacă mercurul la rece formand halogenuri, iar sulful se combină cu Hg, prin simpla mojarare, trecând in HgS. Se dizolvă numai în acizii oxidanţi.  Reactivitatea mercurului este explicată prin potenţialul sau de ionizare care este mai mare decât al aurului şi al argintului. În această privinţă mercurul este “mai nobil”decât aceste metale.   Dacă în natură, afară de procesele de formare a mercurului nativ nu ar avea loc concomitent cu evaporarea lui, atunci desigur că starea nativă ar fi fost pentru mercur mai frecventă chiar decât pentru aur si argint. Potenţialul de ionizare mare al mercurului determină multe dintre particularităţile lui chimice, cum este de exemplu, inerţia faţă de o serie de reactivi chimici din natură (oxigen, acizi). [12]

7

O particularitate distinctivã a alimentaţiei funcţionale o reprezintã destinaţia ei unui cerc larg de consumatori, iar produsele de acest tip pot şi trebuie sã fie consumate regulat în componenţa raţiei obişnuite de alimentare, independent de activitatea profesionalã şi de vârstã.

Conform definiţiei unuia din specialităţii de vazã în alimentaţia funcţionalã „produsele alimentaţiei fucţionale constituie acele produse de origine naturalã sau artificialã care sunt destinate consumului zilnic sistematic şi produc o acţiune reglatoare asupra funcţiilor. [13]

 

2. SURSE DE CONTAMINARE

Mercurul este un poluant prezentat în mediul ambiant (apă, aer, sol) sub formă de reziduri de pesticide organo-mercurice utilizate în tratarea seminţelor înainte de semănare. Are capacitatea de bioacumulare în lanţul trofic. Se pot obţine produse zaharoase contaminate de la păsări şi mamifere care au consumat seminţe tratate. În apă şi sol convertirea mercurului în compuşi organici poate fi influenţată de microorganisme. [7]

Poluarea mediului înconjurător cu Hg capătă importanţă majoră datorită contaminării produselor agroalimentare şi dintre acestea a zahărului şi a produselor zaharoase, care reprezintă o mare importanţă din alimentaţia omului şi în special a copiilor.

Mercurul este un metal care poate fi găsit în toate cele trei medii majore ale Terei, apă, aer, sol. Sursele de contaminare cu mercur sunt naturale şi artificiale.

Principala sursă naturală o constituie sulfura mercurică care conţine 86,5 % Hg. Concentraţia mercurului în scoarţa pământului este de 0,5 mg/kg.

O altă sursă importantă de contaminare a atmosferei cu Hg o reprezintă arderea combustibililor fosili.

O altă sursă de contaminare a aerului cu Hg o reprezintă transportul terestru şi se datorează numărului mare de mijloace de transport, aglomerările urbane.

Ţinând seama de conţinutul Hg în apa mărilor şi oceanelor, principalul risc ecologic declanşat de mercur îl reprezintă deversarea apelor industriale de la fabricarea electrolitică a clorurii şi hidroxilului de sodiu.

Toxicitatea ridicată a compuşilor mercurului şi acţiunea lordisimulată constituie o ameninţare extrem de serioasă pentru hrana omului.

În general doza letală se cuprinde în limitele 10-15 mg/kg greutate corporală la om. Organomercuricele devin şi mai toxice când sunt inhalate pe cale pulmonară sub formă de pulberi sau vapori de mercur.

8

Riscul de poluare a solului şi plantelor depinde de structura şi caractericticile solului şi combinaţiile metalelor grele în sol.

Contaminarea cu mercur poate avea loc din utilaje şi metale de ambalaj care nu corespund cerinţelor sanitare.

Pătrunderea în organism a mercurului se face sub formă de pulbere fină, soluţie, vapori pe mai multe căi :

- cale digestivă, odată cu consumul de alimente ;- cale pulmonare (prin inhalarea vaporilor şi pulberilor ;- cale tegumentară ;Este recomandat să se facă determinări de mercur din plantele comestibile din

zonele vulcanice când în materia primă sau în procesul tehnologic este prezent mercurul.

Organismul uman primeşte mercur din aerul respirabil, apa de băut şi din alimente.

Nivelele mercurului în alimente sunt relativ scăzute, depinzând în principal de cantitatea de mercur ce trece prin sol prin plante în rădăcini.

Industria chimică este răspunzătoare de o poluare intensă în special a atmosfere, datorită noxelor gazoase rezultate în timpul proceselor technologice. [2]

Alti poluanţi industriali includ metalele grele, cum ar fi mercurul, plumbul şi cadmiul. Pestii în special sunt vulnerabili la poluanţii industriali, deoarece apele se pot contamina prin apele reziduuale sau a scurgerilor accidentale.

Unele rapoarte recente asupra nivelului în care mercurul se găseşte în peştii prădaăori de talie mare au determinat anumite autorităţi europene să emita avertismente - acesti pesti nu trebuie consumati de copii si femei însarcinate sau care alaptează. Ingerarea ocazională de către alte grupe de consumatori nu ridică o problemă, totuşi, ingerarea trebuie limitată la o singură dată de săptămâna.

Industria piscicolă a răspuns acestor riscuri prin pescuirea peştilor de apa adânca, de talie mai mică, aceştia fiind mai puţin suspecţi de a fi contaminaţi cu metale grele. EU a stabilit standarde referitoare la nivelul contaminarii cu metale grele şi aceste standarde sunt întotdeauna atent monitorizate. [15]

 

 Exemple de produse de zaharoase :

1. produse de caramelaj2. produse de laborator3. caramelele 4. ciocolata5. pudra si untul de cacao6. drajeurile7. halvaua

8. rahat [10]

9

Produsele obţinute pe baza de amidon, glucoză, miere, zahăr se numesc produse zaharoase sau dulciuri. Acestea sunt mult apreciate de consumatori datorită valorii energetice ridicate şi proprietăţilor psiho-senzoriale de gust, aromă şi culoare. Conţinutul ridicat de substanţă uscată formată în special de glucide conferă produselor zaharoase o valoare energetică ridicată. Pentru 100g halva corespund 500 calorii dezvoltate în organism, 100g de bomboane sticloase dezvoltă în organism 384 calorii iar 100g de ciocolată între 500-600 calorii. [10]

Zahărul este sursă rapidă de energie în cazul efortului intens. Datorită valorii calorice, este folosit în alimentaţie în cantităţi din ce în ce mai mari. Este folosit ca şi materie primă în obţinerea unor produse finite din subramurile ciocolatei, a dulciurilor, a patiseriei. În compoziţia ciocolatei se găsesc lipide 30-35% , glucide 55-65% , proteine 2-6% şi elemente minerale cum ar fi: magneziu, potasiu, calciu., sodiu. [4]

Glucidele reprezintă o clasã largă de substanţe organice. Ele pot fi întîlnite sub formã de monozaharide, dizaharide, oligozaharide, amidonuri şi fibre şi sunt printre cele trei categorii de macronutrimenţi majori, care furnizeazã organismului energie (celelate douã fiind lipidele şi proteinele). În prezent este recunoscut, că cel puţin 55-60% din caloriile zilnice totale trebuie sã provinã din glucide. Pe când este important sã se menţină un echilibru corespunzător între consumul caloric şi cheltuielile de energie suportate de persoană, studiile ştiinţifice sugerează, că:

Alimentaţia care conţine un nivel optimal de glucide poate ajuta la prevenirea acumulării grăsimilor în organism;

Amidonul şi zaharurile asigură carburanţi uşor accesibili pentru exerciţiile fizice;

Fibrele alimentare, care sunt glucide după natura lor cu excepţia ligninei, contribuie la menţinerea funcţionării corecte a intestinului.

În plus la  beneficiile pentru organism, glucidele sunt foarte răspîndite în alimente, consumul cărora aduce la rîndul lor o mare varietate de alţi nutrimenţi importanţi în alimentaţie. Din aceastã cauzã este recomandat, ca glucidele să fie consumate cu diferite surse alimentare pentru a asigura ca alimentaţie sã conţinã nutrimenţii necesari. Este important de menţionat de asemenea, că glucidele contribuie la gustul, consistenţa şi aspectul alimentelor, ceea ce face alimentaţia mai variatã şi plăcută.            Principala funcţie a glucidelor este asigurarea cu energie a organismului, dar ele îndeplinesc de asemenea şi alte funcţii importante cum ar fi:

Participarea la construcţia organelor corpului şi a celuleor nervoase; Definirea identităţii biologice a persoanei prin grupa sangvinã; Protejarea proteinelor de utilizare în scopuri energetice (astfel proteinele vor fi

utilizate preponderent pentru scopuri funcţionale şi structurale). [16]

10

  

3. LIMITE ADMISIBILE

Dozele săptămânale sunt de 0.3 mg Hg total de persoană. Mercurul este uşor absorbit în plămâni unde rămâne până la 7 ore, înainte de a fi oxdat de cătreoxigen şi trece sub forma ionică în sânge.

Ţinându-se seama de concentraţia mercurului în creier, distribuţia acestuia în organism şi de viteza de excreţie, s-a considerat ca fiinmai adecvat un nivel de 0.05

În Brazilia, Danemarca, Suedia, limita maximă admisibilă de mercur ăn produselo agroalimentare este de 0.05 mg/kg. FAO/WHO recomandă un nivel maxim de 0.05 mg/kg de mercur pentru toate produsele alimentare inclusiv cele zaharoase. [2]

Puritatea aditivilor trebuie să corespundă următoarelor cerinţe generale:

-arsen(mg/kg)-maximum3; -plumb(mg/kg)-maximum 10; - cupru (mg/kg) - maximum 50; - zinc (mg/kg) - maximum 25; - cadmiu (mg/kg) - maximum 5; - mercur (mg/kg) – maximum [11]

Limite maxime de mercur din produsele zaharoase:

marmeladă, dulceţuri, gemuri: 0.05 produse de caramelaj, dropsuri, bomboane:0 drajeuri simple, jeleuri, şerbeturi: 0 ciocolată, produse de ciocolaterie: 0 prăjituri, produse de patiserie: 0 halva: 0 zahăr: 0.05 [5]

  

4. METODE DE IDENTIFICARE ŞI DOZARE

Metoda se deosebeşte de cea clasică prin două elemente:

11

- mineralizarea umedă în condiţii speciale;- determinarea fără flacără, folosind o celulă de atomizare;

Principiul metodei: Proba de cercetat este supusă mineralizării cu acid sulfuric şi permanganat de

potasiu, prin care mercurul s eliberează de compuţii organici, ca mercur ionic. Prin reducerea cu clorură stanoasă în mercur metalic, se creează posibilitatea măsurării vaporilor de mercur din aer

Reactivi: - acid sulfuric concentrat- permanganat de potasiu - clorură stanoasă- soluţie stoc de mercur- soluţie nr. 1(500 ml cu acid sulfuric 1 N)- soluţie diluată nr 2

Pentru determinarea mercurului trebuie să se folosească sticlărie Pyrex. După spălare se fierbe cu apă regală apoi se clăteşte cu apă distilată. Mercurul se cercetează din aer şi organe (distrugere prin metoda Ogier, izolare cu HgS, solubilizare în apă regală). Identificarea mercurului se realizează prin formare HgI2 , reacţia cu difenilcarbazonă.

Punerea preliminară în evidenţă a mercurului se poate face şi prin proba Reinsch. Pentru cercetarea mercurului în aer se foloseşte metoda Polejaev: captarea toxicului în soluţie de iod iodurat şi decolorarea acestuia cu amestec de sare de cupru şi sulfit şi dozarea calorimetrică liniară a biiodurii de mercur rezultat faţă de soluţia standard. [3]

Determinarea Hg prin spectrofotometrie de absorbţie chimică

Principiul metodei:Este o metodă de determinare a concetraţiei mercurului din proba supusă

cercetării, prin măsurarea absorbţiei unei radiaţii electromagnetice, la trecerea acestuia prin mediul ce conţine sub formă de vapori uniform distribuiţi, atomii liberi ai elementelor ce se cercetează.

Radiaţia electromagnetică este furnizată de o sursă de radiaţii cu totul specială, denumită lampă cu catod scobit.

Utilizând parametrii cei mai adecvaţi, prin această metodă de absorbţie, se pot obţine sensibilităţi foarte bune de analiză.

12

Mercurul sub formă de vapori, pulberi şi aerosoli sunt reţinuţi din aer în soluţii absorbante. Mercurul din produsele alimentare contaminate, necesită în prealabil, eliberarea din substanţa organică prin mineralizare.

Determinarea din aer:

Hârtia indicatoare şi prezenţa vaporilor de mercur îşi modifică culoarea de la gălbui la roz.Concentraţia în mercur se citeşte direct pe scara gradată imprimată pe tub.

Dozare din aer; metoda spectrofotometrică

Mercurul formează cu ditizina la pH =1.5 un complex de culoare portocalie.Specialitatea este asigurată în condiţiile metodei, deoarece ditioza dă complecşi

coloraţi cu mai multe metale, astfel mercurul este singurul metal capabil să dea ditiozant.

Reactivi:-acid sulfuric concentrat (d =1.84)-galben de metalin, (sol 0.1%)-roşu de fenol (0.1%)-ditizonă (sol 0.005% in toluen)-hidroxilamină (sol 10%)-EDTA-Na2

-toluen pur-amoniac d=0.88; [2]

5. METODE DE DIMINUARE A CONTAMINĂRII

Există unele situaţii, când poate apărea contaminarea cu izotopi radioactivi ai mercurului în urma unor accidente nucleare , când aceşti izotopi radioactivi pot fi puşi în libertate , provocând iradierea organismului uman .

O altă posibilitate de contaminare este cea reprezentată de compuşii organici ai mercurului. În cazul intoxicaţiei cu mercur, care poate apărea în mod accidental prin ingestie, se impune acordarea măsurilor de prim - ajutor.

13

Tot în mediile industriale se poate realiza poluarea apelor (ape curgătoare, subterane) prin deversare de deşeuri ce conţin mercur , caz în care se impune purificarea apelor afectate .[2]

În intoxicaţiile cu mercur, acestea se localizează în ficat, rinichi şi creier. În ceea ce priveşte gradul de toxicitate: Hg (o) este mai puţin toxic decât Hg (II) şi ionii R+Hg care sunt solubili în lipide şi circulă uşor prin membrane (de exemplu prin sânge la creier). [6]

6. CONCLUZII

     Atât mercurul cât şi sărurile solubile de mercur sunt otrăvuri puternice.      Sărurile de mercur (II) administrate pe cale bucală produc leziuni ale stomacului, intestinului şi rinichilor, iar în doze mari duc la moarte rapidă.

     Clorura mercurică HgCl2, cunoscută sub denumirea de sublimat coroziv, se utilizează în medicină ca antiseptic si dezinfectant de uz extern.     Compuşii insolubili sunt relativ netoxici. Calomelul, Hg2Ce2 se întrebuinţează ca purgativ şi vermifug.  Inhalarea, timp mai îndelungat, a vaporilor de mercur din atmosferă duce la otrăviri cronice sau întrebuinţarea îndelungată a pomadelor cu mercur provoacă eruptii ale pielii. Mercurul are o acţiune nefastă şi asupra plantelor.     Mercurul foloseste în: tehnica, fizică, şi multe alte domenii; Mercurul mai este folosit şi la prepararea medicamentelor, a îngrăşămintelor chimie şi la producerea pe cale electrolitica a sodei caustice şi a altor substante folosite pe scară industrială la construirea unui mare număr de aparate ca: barometre, manometre, termometre, densimetre, areometre, pompe de vid;     cantităti importante de mercur sunt folosite la obţinerea amalgamelor.

    Amalgamul de argint sau de staniu, care la început este plastic şi după câteva ore se întăreşte, este folosit în tehnica dentară.    În prezent se caută înlocuirea amalgamului de argint folosit la punerea plombelor dentare cu alte materiale, pentru că s-a demonstrat că mercurul din plombele dentare poate migra în organism, depunându-se în oase şi astfel provocând boli foarte periculoase. [12]

După concepţiile recunoscute în comerţ , se consideră produse zaharoase acele produse obţinute pe bază de amidon , glucoză , miere , zahăr , cu diferite adaosuri de substanţe pentru culoare sau gust , numite şi dulciuri ; de aceea , abstracţie făcând de cazuri speciale , se va considera adaosul de glucoză şi coloranţi ca fiind permis . Acestea sunt apreciate de consumatori datorită valorii energetice ridicate şi

14

proprietăţilor psiho-senzoriale de gust , aromă şi culoare .Dintre aceste produse putem aminti : produse de caramelaj , produse de laborator , caramelele , ciocolata , pudra şi untul de cacao , drajeurile , halvaua , marmelada , nugatul , îngheţata , sucurile , compoturi , etc.[1] Consumate în cantităţi moderate produsele zaharoase au avantajul că se digeră şi se asimilează uşor, fiind indicate, în special în activităţi fizice grele, hrana sportivilor şi în alte categorii de muncă. Proprietăţile psiho-senzoriale specifice produselor zaharoase constituie principalele elemente de atracţie, în special, pentru copii şi determină, uneori, un consum abuziv cu urmări negative asupra sănătăţii. Se poate instala obezitatea, supra-solicitarea pancreasului, apariţia diabetului, creşterea colesterolului, a tensiunii arteriale, precum şi a formării cariilor dentare. [14] Controlul oficial al alimentelor va trebui să fie atent asupra substanţelor vătămătoare şi interzise cât şi a acelora fără valoare nutritivă sau gust plăcut. Ca atare , menţionăm , în special următoarele : coloranţi nocivi , agenţi de spumare , arome ( nitrobenzen , metale grele , de asemenea sulfat de calciu , carbonat de calciu , sulfat de bariu , talc , argilă , ioduri şi alte substanţe minerale , agenţi sintetici de îndulcire , conservanţi ).[9]

Zincul, cadmiul şi mercurul, precum şi compuşii acestor elemente joacă un rol foarte important în viaţa omului din cele mai vechi timpuri, chiar dacă atunci nu erau la fel de bine cunoscute ca acum. Utilizarea pe scară largă în industrie, artă, cercetare au făcut ca aceste elemente să fie foarte apreciate de om, chiar dacă ele nu se găsesc în natura în cantităţi foarte mari.Proprietăţile acestor elemente (în special zincul şi cadmiul) printre care şi aceea că elementele formează la suprafaţă o pelicula protectoare de oxid care împiedica înaintarea oxidări au făcut ca aceste metale să fie folosite în industrie la protejarea metalelor mai puţin rezistente la oxidări, dar şi la formarea de aliaje la care participă în diferite procente conferindu-le acestora proprietăţi superioare.

Mercurul, singurul metal în stare lichidă la temperaturi obişnuite, a fost considerat special, fiind utilizat în evul mediu de către alchimişti pentru a obţine aur din metale obişnuite. [6]

Bibliografie:

15

1. A. Beythien :“Manualul de laborator pentru chimistul alimentar “,vol II , Institutul de documentare Tehnică , Bucureşti , 19542. Adrian Riviş Contaminanţi agroalimentari, Editura: EUROSTAMPA; Timişoara 2004 ˝ pag 112-1263. ADRIAN RIVIŞ˝ ÎNDRUMĂTOR lucrări practice de contaminanţi agroalimentari ˝ Editura: Eurostampa, Timişoara 2004, pag. 37-424. D. Mucete “Chimia produselor agroalimentare”,Editura Eurobit, pag 91, Timişoara , 2005 5. Iosif Gergen “Analiza produselor agroalimentare” Editura: Eurostampa, Timişoara 2004, pag. 288-2896. Letiţia Ghizdavu “Chimia bioanorganică ”, Editura: Poliam, Cluj Napoca 2000.7. Zeno Gârban : Xenobiochimia poluanţilor chimici anorganici, tratat comprehensiv, volumul IV. Editura: EUROBIT, Timişoara 2006, pag. 247.8. http://mmq.ase.ro/simpozion/sec1/S1L7.htm9.http://www.referat.fxhigh.com/referate/detail/php/Chimie/www.referate.fxhigh.com%20-%20Zinc,%20cadmiu%20si%20mercur.php10. http://www.referatele.com/referate/economie/online8/Produse-zaharoase---IMPORTANTA-PENTRU-ALIMENTATIE-SI-VALOAREA-NUTRITIVA-referate11. http://www.medfam.ro/medlex/print.php?sid=26512. www.referate-lucrari.com13. www.cnaa.acad.md/files/theses/2005/3317/larisa_bratan_thesis.pdf14. www.home.datacomm.ch/rezamusic/sugar_misc15. www.romalimenta.ro/press.php16. http://www.dacia.edu.md/ro_dacia/activitati/bucataria/Dupouy/nutritie.htm

16