Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

62
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT CATEDRA: DREPT PUBLIC REFERAT TEMA:,,Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă’’

Transcript of Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

Page 1: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA: DREPT PUBLIC

REFERAT

TEMA:,,Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă’’

A realizat : Irina Ropot (anul II,gr.204 ) A verificat :Mocanu Victor (doctor în drept,conf.univ.)

-Chişinău 2013-

Page 2: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

CUPRINS :

Întroducere .................................................................................................................................1

I . Constrângerea administrativă

1.1.Noţiunea şi trăsăturile constrângerii administrative.......................................................31.2.Criteriile de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă............................41.3.1.Măsurile de preîntâmpinare sau prevenire ....................................................................61.3.2. Măsurile de reprimare sau stopare (curmare)..............................................................71.3.3. Măsurile de pedeapsă sau sancţionare (sancţiunile administrative)………………...9

II.Răspunderea administrativă

2.1.Răspunderea administrativă ca forma a răspunderii juridice........................................102.2.Delimitarea răspunderii administrative de alte forme de răspundere juridică..........132.3.Formele de răspundere administrativă.............................................................................142.3.1.Răspunderea administrativ-disciplinară........................................................................15

Abaterile disciplinare a funcţionarului public............................................................16 Sancţiunile disciplinare a funcţionarului public.........................................................17 Aplicarea sancţiunilor disciplinare funcţionarului public.........................................19 Termenul de acţiune şi contestare sancţiunilor disciplinare.....................................19

2.3.2.Răspunderea administrativ-patrimonială(materială)...................................................19 Subiectele răspunderii administrativ patrimonială(materială)................................21

2.3.3.Răspunderea administrativ-contravenţională Caracteristica generală a răspunderii administrativ-contravenţională…...............21 Principiile specifice răspunderii administrative-contravenţionale………………...23 Contravenţia ca temei juridic de aplicare a răspunderii contravenţionale…….....24 Elementele constitutive ale contravenţiei……………………………………………26

Obiectul contravenţiei…………………………………………………….......26 Latura obiectivă a contravenţiei……………………………………………..26 Subiectul contravenţiei………………………………………………………..27 Latura subiectivă a contravenţiei…………………………………………….27

Concluzie………………………………………………………………………………………28

Bibliografie…………………………………………………………………………………….30

Page 3: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

ÎNTRODUCERE:

Orice societate există şi evoluează pe baza unor reguli,legi,norme,valori,drepturi,obligaţii şi interdicţii necesare bunului mers al activităţii umane în cele mai diverse sectoare şi care formează în întregul lor un sistem normativ ce reglementează raporturile sociale care iau naştere între indivizi ca persoane fizice sau între aceştia şi diverse organisme sociale ori persoane juridice.În cadrul acestui sistem normativ,ce guvernează societatea,un rol important în raporturile ce le stabilesc cu alti semeni sau cu organisme sociale, şi a căror încălcare,în raport cu caracterul şi natura acestuia,atrage dupa sine răspunderi şi sancţiuni disciplinare contravenţionale,materiale,civile,administrative sau penale.Acest lucru se întâmplă deoarece fiecare faptă care încalcă regulile de conduită statornicite în societate ,apărute prin norme de drept,prezintă un anumit grad de pericol social pentru buna funcţionare a raporturilor sociale.În consecinţă societatea este în drept să se apere şi să ia măsuri,prin organele de stat specializate,faţă de orice persoană care încalcă legea şi normele de convieţuire socială.În general,răspunderea juridică ,ca instituţie a dreptului,este privită ca un ansamblu de norme prin care statul exercită constrângerea asupra persoanelor care au încălcat ordinea de drept ,prin aplicarea unor sancţiuni juridice.Prin aplicarea măsurilor de constrângere,statul vizează restabilirea ordinii normative încălcate ,cît şi prevenţia generală în vederea garantării finalităţii prescripţiilor normelor.Rezultă că orice încălcare a normelor juridice atrage răspunderea juridică a persoanei care a săvărşit-o ,iar acestă răspundere diferă în funcţie de natura normei încălcate şi a pericolului social al faptei. Aceasta răspundere juridică decurge în mod obiectiv din săvărşirea unei fapte ilicite care naşte dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută de actul normativ încălcat şi obligaţia făptuitorului de a suporta consecinţele juridice ale faptei comise.Aşa de exemplu,încălcarea unei norme de drept penal,va atrage răspunderea penală şi aplicarea unei pedepse prevăzute de legea penală,pe cînd încălcarea normei juridice de drept administrativ, va determina răspunderea administrativă a făptuitorului şi aplicarea unei sancţiuni administrative.În literatura juridică uneori se pune semnul egalităţii între răspunderea administrativă şi cea contravenţională ,alte ori răspunderea contravenţională este considerată în prezent o formă a răspunderii administrative,contravenţia fiind o formă de manifestare a ilicitului administrativ,forma cea mai gravă ,iar regimul său juridic este în preponderent un regim al dreptului administrativ,iar ea nu reprezintă forma atipică a răspunderii administrative,ci forma atipică,imperfectă.În toate etapele de dezvoltare a omenirii,în diferite colectivităţi a existat o putere de administrare,formată pentru promovarea unor interese comune.Pentru aplicarea acestei puteri s-au solicitat mai multe mijloace şi metode,diverse după caracterul şi intensitatea forţei de influenţă care,pe parcurs ,s-au modernizat ,perfecţionat şi uneori înlocuit-transformări determinate de dinamica dezvoltării societăţii.Cît priveşte convingerea şi constrângerea aceste două metode aplicate în conducerea socială,au rezistat tuturor timpurilor şi formelor de guvernare.Pentru a asigura desfăşurarea normală a vieţii sociale în stat ,nu este de ajuns,să se adopte legi care să reglementeze comportamentul social,dar şi care şi o asigurare a subordonării tuturor cetăţenilor normelor conţinute în aceste legi.Această subordonare poate fi realizată ,în primul rînd ca cetăţenii ,fiind conştienţi de reglementări respective i se conformează pentru,cît şi impunere ei silită,din partea organelor de stat,care dispun,în acest scop,de forţă de constrângere a statului şi o aplică în măsura necesităţii.Metodele aplicate de către stat în scopul organizării,executării prin intermediul cărora se efectuează însuşi procesul de administraţie.Ca metodă de asigurare a respectării normelor de conduită,convingerea reprezintă un ansamblu de măsuri educative şi de lămurite,utilizate în scopul determinării indivizilor alături pe teritoriul statului de a respecta ordinea stabilită.Convingerea,ca metodă umană şi destul de eficientă în asigurarea respectării normelor de drept nu exclude metoda constrângerii,atunci cînd măsurile educative nu au dat rezultat.Este evident faptul că mult mai uşor se impune o anumită comportare prin ordin sau decizie decît prin convingerea membrilor societăţii despre necesitatea unei anumite

Page 4: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

comportări.Însă,un astfel de stil,bazat doar pe constrângere,ar fi compatibil cu principiile unui stat democratic,care presupune o anumită corelaţie a metodelor utilizate în administraţie.Această corelaţie trebuie să se întemeieze,în primul rind ,pe ambele metode (convingerea şi constrângerea) sunt viabile şi urmează să se aplice în funcţie de situaţia,iar în al doilea rind ,metoda constrângerii rămâne să se aplice numai în cazuri speciale,cînd metoda constrângerii nu a fost suficientă.Recunoaşterea corelaţiei existente între convingere şi constrângere nu poate fi echivalată cu identificarea (contopirea) acestor două metode.Ele se deosebesc atât prin caracterul măsurilor şi mijloacelor aplicate ,cît şi prin consecinţele aplicării acestora.Convingerea se exprimă prin aplicarea diferitor măsuri de lămurire ,educarea ,organizarea şi stimularea pentru a transforma benevol voinţa conducătorului în voinţa a administraţiilor ,îndreptată spre îndeplinirea de bună voie a voinţei legiuitorului,exprimată în actele normative,pe cînd constrângerea se poate înţelege ca impunere a voinţei conducătorului în voinţa conducătorului în voinţa celor administraţi cu influenţare externă asupra comportamentului lor.Constrângerea juridică privită în general se face numai din considerente de ,,stricta necesitate’’ pentru buna convieţuire socială.În cazul unor valori de importanţă secundară se recurge la alte mijloace de constrângere decît cea penală.Constrângerea juridică,la rîndul ei se împarte în : constrângere penală,administrativă,disciplinară,material,civilă şi internaţională.Constrângerea administrativă constă dintr-un grup de măsuri aplicate în scopul asigurării respectării normelor de drept administrativ şi a altor ramuri de drept,precum şi în scopul sancţionării nerespectării acestora.În unele cazuri ,în literatura de specialitate,noţiunea de constrângerea administrativă este identificată cu cea de răspundere administrativă sau de măsuri de sancţionare contravenţională,astfel,constrângerea reducîndu-se pînă la răspunderea contravenţională.Discuţiile doctrinare cu privire la constângerea juridică administrativă şi formele ei au luat naştere odată cu apariţia dreptului administrativ ca ramură distinctă a sistemului de drept,rămânând actuale şi în prezent.Răspunderea administrativă formă a răspunderii juridice,care constă în aplicarea unor sancţiuni administrative,în principal contravenţionale ,în cazul încălcării unor dispoziţii legale.

Formele de răspundere administrativă: Răspunderea administrativ-disciplinară(aplicată doar funcţionarului public în baza

statutelor disciplinare); Răspunderea administrativ-contravenţională (prevăzută de Codul contravenţional al

RM) Răspunderea administrativ-patrimonială(prevăzută de Legea contenciosului

administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000).

Page 5: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

CAPITOLUL I

,,Constrângerea administrativă ‘’

1.1.Noţiunea şi trăsăturile constrângerii administrative1.2.Criteriile de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă1.3.1.Măsurile de preîntâmpinare sau prevenire 1.3.2. Măsurile de reprimare sau stopare (curmare)1.3.3. Măsurile de pedeapsă sau sancţionare (sancţiunile administrative)

1.1.Noţiunea şi trăsăturile constrângerii administrative.

Page 6: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

Constrângerea administrativă reprezintă ansamblu de măsuri ( acte juridice,operaţiuni administrative ,fapte materiale),luate de către autorităţile administraţiei publice în temeiul

legii,cu folosirea puterii de stat şi,dacă este cazul,împotriva voinţei unor persoane,pentru a preveni săvărşirea unor fapte antisociale,a apăra drepturile cetăţenilor ,precum şi pentru a sancţiona încălcarea normelor de drept administrativ.

Constrângerea administrativă se aplică decît în cazuri extreme de ocrotire a ordinii de drept în domeniul administrării şi executării legii.Constrângerea administrativă este un mijloc de apărare a raporturilor speciale împotriva atentatelor ilegale.Constrângerea administrativă constă dintr-un grup de măsuri alicate în scopul asigurării respectării normelor de drept administrativ şi a altor ramuri de drept administrativ,precum şi în scopul sancţionării nerespectării acestora.În unele cazuri ,în literatura de specialitate,precum şi în scopul sancţionării nerespectării acestora.În unele cazuri ,în literatura de specialitate,noţiunea de constrângere administrativă este identificată cu cea de răspundere administrativă sau de măsuri de sancţionare contravenţională .Constrângerea administrativă totalitatea măsurilor dispuse de organele administraţiei publice,în temeiul legii şi cu folosirea puterii publice,în scopul de a realiza prevenirea săvârşirii de fapte antisociale,sancţionarea comiterii unor asemenea fapte antisociale sancţionarea comiterii unor asemenea fapte antisociale sancţionarea comiterii unor asemenea fapte,apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ,executarea obligaţiilor acestora sau punerea în executare a unor obligaţii dispuse de autorităţi publice din sfera celor trei clasice puteri sau din afara acestei sfere. În RM ,constrângerea administrativă constă în faptul că organul corespunzător al administraţiei de stat sau persoana cu funcţie de răspundere (subiectele administrării) ,în baza împuterniciriilor sale,obligă cetăţeanul să înfăptuiască anumite acţiuni,având posibilitatea aplicării măsurilor de constrângere administrativă.

Constrângerea administrativă se caracterizează prin următoarele trăsuturi:1)influenţează psihic,fizic ,material,participanţii raporturi de drept administrativ;2)prin conţinutul sau limitarea de anumite drepturi subiective cum ar fi:de promovare,de transfer;3)aplicarea metodei de constrângere de către autoritatea publică atrag dupa sine respectarea

termenului prevăzut în mod expres de norma de drept administrativ;4)poate fi realizată pe cale extra-judiciară (agenţii constatori,autoritatea publică)şi pe cale

judiciară (contenciosul administrativ);5)aplicarea metodei de drept administrativ de constrângere are drept scop prevenirea şi

înlăturarea faptelor ilegale cît şi sancţionarea persoanelor vinovate nu doar cu scopul de a pedepsi şi de a reeduca;

6)reprezintă un ansamblu de măsuri care se poate concretiza în oricare din formele de activitate specific administraţiei publice,în ansamblu său:acte juridice,operaţiuni administrative,fapte materiale;

7)caracterul legal al acestor măsuri ,legea fiind cea care conferă legitimitate;8)se bazează pe puterea public,ea putând interveni inclusiv pentru a învinge voinţa potrivnică a

unui subiect de drept determinat;9)se reduce la influenţa psihică ,materială şi organizatorică(limitarea unor activităţi,profesii etc.);10) este însoţită de aplicarea diferitelor limitări,pierderi ale anumitor drepturi şi libertăţi )pînă

chiar la privarea de libertate);11) se efectuează în baza normelor juridice de drept administrativ în limitele funcţiilor de

ocrotire a dreptului,adică de ocrotire anumitor relaţii sociale12) se exercită,de regulă,pe cale extrajudiciară,adica în mod administrativ (şi numai în cazurile

expres prevăzute pe cale judiciară);13) se aplică cu scopul de a preveni,curma sau a pune capăt acţiunilor ilegale,precum şi

sancţionarea persoanelor vinovate.Fiind o varietate a constrângerii statale,constrângerea administrativă este aplicată ca un mijloc extrem de asigurare şi ocrotire a ordinii de drept în domeniul administraţiei publice,adică îndeplineşte o funcţie de reprimare.

Page 7: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

1.2.Criteriile de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă Principalul criteriu de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă îl reprezintă scopul pe care şi-l propun,putem fi vorba despre:a)măsuri fără caracter sancţionator,denumite şi măsuri de poliţie administrativă sau sancţiuni de drept administrativ,care intervin pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte ilicite (antisocial),putând viza ,în egală măsură persoane,bunuri,alte valori,acte juridice (tratament medical obligatoriu,măsuri de dezintoxicare a unor persoane care au o anumită dependenţă,instituirea carantinei);b)măsuri cu caracter sancţionator,a căror contravenţie este legitimată de comiterea unei fapte antisociale şi care pot îmbraca forme diverse:amenzi,anulări totale sau suspendări de diferite acte juridice;c)măsuri de executare silită ,care intervin atunci cînd cele din primele două categorii nu sunt duse la îndeplinirea de bună-voie (exemplu:reţinerea unei persoane care a comis o contravenţie în împrejurări care justifică o asemenea măsuri);

II.Cel de-al doilea criteriu vizează obiectul măsurii,putând fi vorba despre masuri de constrângere:

a) măsuri cu privire la persoane;b) măsuri cu privire la bunuri;c) măsuri cu privire la acte juridice sau operaţiuni administrative;d) măsuri cu privire la protecţia mediului înconjurător;e) măsuri cu caracter mixt,care pot privi mai multe din categoriile precizate mai sus.

III.Din punct de vedere al regimului juridic:a)măsuri care se aplică într-un regim juridic administrativ(general sau special după caz);b)măsuri ce se aplică într-un regim juridic complex (al dreptului administrativ şi a altor ramuri de drept).

IV.Din punct de vedere al organului care le aplică:a)măsuri aplicate exclusiv ale autorităţii ale administraţiei publice;b) măsuri aplicate de autorităţi ale administraţiei împreună cu alte organe de stat;c) măsuri aplicate de autorităţi ale administraţiei cu concursul organizaţiilor nestatale.

V.Din punct de vedere al temeiului obiectiv:a) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor abateri administrative;b) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor fapte ilicite;c) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor fapte care,deşi nu sunt sancţionate,pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei.

VI.Din punct de vedere al efectelor neaplicării lor sub aspectul legii penale:a) măsuri care,în caz de neaplicare,atrag răspunderea penală;b) măsuri care,în cazul neaplicării,nu atrag răspunderea penală.

VII.Din punct de vedere al consecinţelor civile ale aplicării:a) măsuri producătoare de prejudiciu materiale care dau naştere la despăgubire;b) măsuri producătoare de prejudiciu patrimoniale care nu se despăgubesc.

Page 8: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

VIII.Din punct de vedere al sferei de activitate practic nu există ramură sau domeniu de activitate al administraţiei in care să nu se aplice o categorie sau alta de măsuri de constrângere administrativă.Cele mai importante sunt:a)măsuri din sfera economiei şi comerţului;b)măsuri din sectorul sanitar şi al ocrotirii sănătăţii;c)măsuri din sectorul financiar-bancar;d)măsuri de protecţie a mediului înconjurător;e)măsuri din domeniul apărării naţionale şi a ordinii publice.

Alţi autori mai adaugă la acestea:măsurile administrative-educative şi măsuri de asigurare procesuală.Aceste tipuri de măsuri de constrângere administrativă se referă,în special,la combaterea şi sancţionarea contravenţiilor,având la bază criteriile de clasificare a măsurilor de constrângere penală,de unde îşi are originea şi această faptă ilicită.Indiferent de criteriul ales şi de modul de clasificare,toate măsurile de constrângere administrativă au ca scop final educarea cetăţenilor în spiritul respectării normelor de drept.Sancţiunea conţinută în aceste măsuri nu trebuie privită ca scop,ci doar ca o forţă de constrângere.

Page 9: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

1.3.1.Măsurile de preîntâmpinare sau prevenire a constrângerii administrative.

Reieşind din scopurile asigurării ordinii de drept ,măsurile de constrângere administrativă,pot fi clasificate în trei grupe de bază:

măsuri administrativ-preventive; măsuri administrative de curmare (reprimare); măsuri de pedeapsă sau sancţionare (sancţiunile administrative)

Măsuri administrativ-preventive sunt parte a constrângerii administrative care îmcearcă să prevină ,adică nu admit încălcarea normei juridice.Măsurile de prevenire,se aplică după cum rezultă din denumire,în scopul de a preîntâmpina posibilele încălcări din domeniul administrativ,precum şi anticiparea producerii altor fenomene negative regimul securităţii publice (de exemplu,ele se aplică în cazul calamităţilor naturale ,accidentelor pentru asigurarea securităţii vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ,precum şi a condiţiilor normale de activitate a instituţiilor şi organizaţiilor).Cu toate că măsurile din acest gen poartă un caracter vădit de profilaxie,ele se exercită în mod forţat,silit,adică în procesul realizării unilaterale a împuternicirilor autoritare(cu caracter de putere) a autorităţilor publice competente (inclusiv persoanelor cu funcţie de răspundere).Măsurile administrative de prevenire nu sunt legate de săvârşirea contravenţiei sau a altor fapte ilegale.Dimpotrivă,aceste măsuri de preîntâmpinare şi,în acest sens,anticipează aplicarea altor măsuri de constrângere (cum ar fi răspunderea juridică),care pot fi aplicate împotriva persoanelor vinovate de comiterea contravenţiilor şi a altor încălcări.Măsurile de acest gen sunt diverse şi se aplică în diferite domenii ale vieţii sociale de către diferite autorităţi publice ,care au de regulă o competenţă de control şi supraveghere (reprezentanţii puterii administrative).Dintre cele mai răspândite măsuri de prevenire ar putea fi menţionate următoarele:

întrarea în locuinţele cetăţenilor ; folosirea mijloacelor de transport şi a mijloacelor de telecomunicaţie,ce aparţin

organizaţiilor de stat,obşteşti şi cetăţenilor ,în scopuri de serviciu; întreruperea(limitarea) circulaţiei transportului şi a pietonilor; supravegherea administrativă a unor categorii de persoane; controlul corporal şi controlul obiectelor (de exemplu,controlul bagajelor în transportul

aerian); controlul medical al persoanelor şi starea sanitară a organizaţiilor din domeniul

alimentaţiei publice; întroducerea carantinei în caz de epidemie; stabilirea stării de carantină (în caz de epidemii sau epizootii); închiderea anumitor porţiuni de frontieră (cazuri de epidemie etc.); înterzicerea circulaţiei transportului cu defecţiuni tehnice; înterzicerea circulaţiei transporturilor şi pietonilor în caz de apariţie a pericolului securităţii

publice (polei,alunecări de teren etc.); limitarea sau stoparea traficului rutier sau de pietoni în unele zone de pericol sporit; controlul actelor de identitate şi a altor documente necesare (cum ar fi existenţa anumitor

premise de săvârşire a unor infracţiuni şi a altor fapte ilegale); controlul bagajelor personale aplicate de organele aviaţiei civile în scopul prevenirii

acţiunilor de contraband şi terorism; controlul şi acţiunile de supraveghere (de exemplu,poliţia supraveghează ordinea public şi

circulaţia rutieră); reţinerea (cum ar fi reţinerea minorilor rămaşi fără supravegherea părinţilor sau a

persoanelor care îi înlocuiesc etc.-conform art.25 alin.(3) din CRM,reţinerea nu poate depăşi 24 de ore;

sechestrarea sau rechiziţionarea averii.

Page 10: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

Aplicarea acestor sau altor măsuri trebuie să fie reglementată conform legii.Măsurile administrativ-preventive se caracterizează prin orientarea profilactică bine determinată.Scopul lor de bază este prevenirea săvărşirii infracţiunilor şi survenirii consecinţelor grave.O trăsătură specifică a măsurilor administrativ-preventive constă în aceea,că pentru aplicarea lor nu este strict necesar faptul încălcării,ci apariţia unor condiţii deosebite,prevăzute de normele de drept (calamităţi naturale,incendii,epidemii,epizootii,accidente rutiere,urmărirea criminalilor etc).Măsurile administrativ-preventive sunt aplicate de către lucrătorii poliţiei faţă de cetăţenii în lipsa,în purtarea lor a acţiunilor ilegale şi a vinovăţiei,în legătură cu care fapt aceste măsuri sunt lipsite de caracterul pedepsei administrative.Într-adevăr aplicarea măsurilor de constrângere,de regulă este însoţită de încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ce n-au respectat obligaţiile şi restricţiile juridice impuse şi unele cazuri drepturile şi libertăţile celor ce respectă normele de drept şi regulile de trai în comun. Însă pericolul social şi lezarea drepturilor şi libertăţilor poate apărea nu numai în rezultatul săvârşirii infracţiunilor ,dar şi în cazul calamităţilor naturale,incendiilor,epizootilor etc.În asemenea cazuri statul este obligat să aplice măsurile de constrângere faţă de persoanele nevinovate în încălcarea normelor de drept.Asemenea acţiuni sunt: instituirea de către colaboratorii organelor interne a supravegherii administrative a anumitor categorii de persoane( de exemplu ,supravegherea persoanelor care suferă de boli psihice,alcoolism cronic etc).Astfel se evidenţiază caracterul preventiv,profilactic al acţiunilor de aplicare ale statului care constă în prevenirea infracţiunilor şi asigurarea securităţii publice.Evidenţiind trăsăturile comune ale tuturor măsurilor administrativ-preventive nu pot fi trecute cu vederea deosebirile dintre diferite măsuri preventive după scopul lor direct şi după caracterul limitelor juridice impuse de ele.Unele sunt îndreptate spre preîntâmpinarea infracţiunilor (supravegherea administrativă a persoanelor bolnave psihic,narcomanilor,controlul vamal,etc),altele nu permit abaterile subiectelor corespunzătoare de la îndeplinirea obligaţiilor respective (suspendarea lucrului obiectelor de autorizaţii,controlul medical impus, ş.a.).

1.3.2. Măsurile de reprimare sau stopare (curmare)

Măsurile de reprimare sau stopare (curmare) sunt parte a constrângerii administrative care au drept scop prevenirea /limitarea desfăşurării raportului juridic de conflict în scopul neadmiterii consecinţelor mai grave.Aceste măsuri ,de asemenea,sunt diverse şi se aplica de către diferite autorităţi publice (persoane cu funcţie de răspundere).Ca exemplu ,pot fi menţionate următoarele:

reţinerea contravenţională a cetăţenilor .Reţinerea constă în limitarea de scurtă durată libertăţii persoanei fizice şi se aplică în aşa cazuri,cum ar fi:

comiterea contravenţiilor pasibile de aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării.Reţinerea se aplică de către:

a) Ministerul Afacerilor Interne.b) Serviciul de grăniceri,în cauzele de încălcare a regimului de frontieră sau a regimului

punctelor de trecere a frontierei de stat.c) Serviciul Vamal,în cazul contravenţiilor ce ţin de competenţa lui.d) Persoanele care au comis un act huliganic nu prea grav,care au încălcat premeditat

modul de folosire a simbolurilor de stat,care au atentat la ordinea publică în condiţiile regimului de stare excepţională ,care nu execută cu rea-vointă dispoziţiile sau cererile legitime ale procurorului,ofiţerului de urmărire penală ,ofiţerului de informaţii şi securitate,colaboratorului organului afacerilor interne sau ale unei alte persoane aflate în exerciţiul funcţiei de serviciu sau al datoriei obşteşti de asigurare a securităţii statului,de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii,care le-au opus

Page 11: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

rezistenţă,i-au ultragiat pe aceştia ori pe un militar ,care au adresat un apel fals poliţiei,care vând mărfuri (produse) în locuri interzise sau mărfuri (produse) cu termenele de vânzare expirate,necalitative,fără certificate ori fără semnul conformităţii,sau care au încălcat regulile operaţiunilor valutare pot fi reţinute de autoritatea competentă să examineze contravenţionale.

Reţinerea nu poate depăşi ,de regulă ,3 ore.Însă persoana suspectată de săvărşirea unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional poate fi reţinută pînă la examinarea cauzei contravenţionale ,dar nu mai mult decît de 24 ore.Persoanele care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străine şi apatrizilor în RM ,regimul de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat pot fi reţinute pe un termen de pînă la 3 ore pentru încheierea procesului verbal sau,prin decizia instanţei de judecată,pe un termen de pînă la 72 de ore pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele contravenţiei.Termenul reţinerii contravenţionale curge din momentul reţinerii.Celui reţinut i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii în prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu.

ridicarea lucrurilor şi a documentelor (de exemplu,ridicarea instrumentelor de pescuit şi vănătoare în caz de braconaj;

interzicerea exploatării mijloacelor de transport sau altor utilaje a căror stare tehnică periclitează securitatea circulaţiei şi aduce daune mediului înconjurator şi nu corespunde cerinţelor stabilite;

aducerea la organul de poliţie prin mandate de aducere; aplicarea armei de foc (din dotarea poliţiei şi alte persoane împuternicite prin lege

au dreptul să deţină ,să aibă asupra lor în permanenţă ,să aplice şi să folosească arme de foc.Arma de foc este folosită ca măsură extremă în următoarele cazuri: pentru apărarea cetăţenilor şi pentru autoapărare contra unor atacuri ce

constituie un pericol real pentru viaţă sau sănătatea lor ,precum şi pentru prevenirea capturării prin violenţă a armei de foc;

pentru respingerea unui atac în grup sau atacuri armate asupra unor obiective importante,aflate sub pază,asupra încăperilor de locuit şi de menire gospodărească ale cetăţenilor ,asupra sediilor autorităţilor publice şi organizaţiilor obşteşti ,întreprinderilor ,instituţiilor şi organizaţiilor ,dacă există un pericol real pentru viaţă sau sănătatea persoanelor care se află în ele,pentru respingerea atacurilor asupra personalului militar şi de serviciu al organelor de poliţie;

pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată ori care a fost surpinsă în momentul săvărşirii unei infracţiuni grave,sau a delincventului care evadează de sub arest,precum şi a unei persoane înarmate care refuză să se subordoneze cerinţei legale de a depune arma,cînd este imposibilă înfrângerea rezistenţei sau reţinerea delincventului pe alte căi şi cu alte mijloace.

Drept atentat la securitatea personală al deţinătorului armei,pe lângă alte acţiuni ,este calificată şi aproprierea infractorului de el la mai puţin de trei metri,după ce a fost somat să se oprească.Efectuarea unei împuşcături asupra ţintei este considerată drept aplicare a armei.Arma poate fi folosită pentru a da semnal de alarmă sau a solicita ajutor,pentru a neutraliza un animal ce ameninţă viaţa şi sănătatea cetăţenilor .Arma poate fi folosită fără avertizare în caz de atac prin surprindere ,de atac cu utilizarea tehnicii de luptă ,a mijloacelor de transport,a aparatelor de zbor ,a navelor fluviale,în cazul eliberării ostacilor,evadării de sub arest cu armă sau cu armă sau cu ajutorul mijloacelor de transport ,precum şi în cazul evadării din mijloacele de transport în timpul deplasării lor.Se interzic aplicarea şi folosirea armei dacă în urma acestei acţiuni pot avea de suferit persoane străine(de exemplu,în locuri aglomerate).În toate cazurile de aplicare şi de folosire a armei de foc,persoana ce o aplică este datoare să ia toate măsurile posibile pentru a asigura securitatea cetăţenilor ,ca daună cauzată

Page 12: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

sănătăţii,onoarei,demnităţii şi bunurilor lor să fie cît mai mică,precum şi pentru a acorda asistenţă medicală urgentă victimelor.

aplicarea forţei fizice; cerinţa de a înceta acţiunile ilegale (de exemplu,poliţia are dreptul să ceară cetăţenilor şi

persoanelor oficiale respectarea ordinii publice şi încetarea infracţiunilor ,să ia măsuri de constrângere ,prevăzute de lege,faţă de infractori;

tratarea forţată a persoanelor care suferă de boli periculoase pentru populaţie ori înlăturarea temporară de la îndeplinirea atribuţiilor de muncă a persoanelor infectate.

Foarte multe autorităţi publice au atribuţii de acest gen,în special cele cu funcţii de control şi supraveghere (inspecţii sanitare,protecţia mediului înconjurător etc.).Evident că aceste măsuri trebuie să fie aplicate conform şi în limitele legii.Aceste măsuri de constrângere se folosesc numai în cazurile concrete prevăzute în special de normele juridice,cînd toate celelalte mijloace posibile în cazurile concrete de intervenţie în acţiuni criminale au fost epuizate şi nu sunt alte mijloace de a asigura ordinea de drept şi securitatea cetăţenilor.Cu ajutorul acestor măsuri de constrângere se curmă acţiunea social-periculoasă a infractorului,ce asigură posibilitatea tragerii lui la răspundere juridică.Însă scopul măsurilor administrative de curmare (de reprimare) nu se limitează numai la lupta cu încălcările (delictele) administrative.Ele pot fi folosite de asemenea pentru exprimarea acţiunilor criminale.Putem concluziona că măsurile de constrângere de curmare sunt aplicate de funcţionarii de poliţie în baza şi in limitele prevăzute de legile în vigoare şi numai în cazul unei acţiuni sau inacţiuni ilegale.Aceste măsuri servesc pentru înlăturarea faptelor ilegale şi nu poartă caracter de pedeapsă administrativă.Aici lipseşte aprecierea faptei din punct de vedere a pedepsei.Însă aceste circumstanţe nu exclude complect posibilitatea aplicării sancţiunilor contravenţionale.

1.3.3. Măsurile de pedeapsă sau sancţionare (sancţiunile administrative)

Sancţiunile contravenţionale aplicate faţă de contravenienţi,în conformitate cu prevederile art.32 din Codul contravenţional al RM sunt:

Avertismentul constă în atenţionarea contravenientului asupra pericolului faptei săvârşite şi recomandarea de a respecta pe viitor dispoziţiile legale.Avertismentul se aplică în scris.

Amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în interzicerea temporară persoanei fizice de a desfăşura o anumită activitate, inclusiv prin privarea acesteia de dreptul special. Sancţiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvîrşirea contravenţiei sau în cazul în care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi.

Privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii poate fi aplicată de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la un an. Această sancţiune se aplică în cazurile în care, ţinînd cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind inadmisibilă desfăşurarea unei anumite activităţi sau deţinerea unei anumite funcţii de către aceasta. 

Aplicarea punctelor de penalizare.Privarea de dreptul special; Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea contravenientului

persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii, la munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale. Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore şi se execută în 2–4 ore pe zi.Munca neremunerată în

Page 13: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

folosul comunităţii poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea sancţiune.În caz de eschivare de la munca neremunerată în folosul comunităţii, această sancţiune se înlocuieşte cu arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, persoanelor care sînt unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 8 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.Munca neremunerată în folosul comunităţii se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

Arestul contravenţional este o sancţiune contravenţională excepţională care constă în privarea de libertate pe un termen stabilit prin hotărîre judecătorească şi care se execută în condiţiile prevăzute de Codul de executare. Arestul contravenţional se aplică, de regulă, pentru săvîrşirea unei fapte care ameninţă sau pune în pericol real sănătatea ori integritatea corporală a persoanei.Arestul contravenţional poate fi aplicat şi în cazul neexecutării intenţionate a unei alte sancţiuni contravenţionale. Durata arestului contravenţional este de la 3 la 15 zile. În cazul concursului de contravenţii sau al cumulului de hotărîri de sancţionare, pentru care, conform legii, se prevede în calitate de sancţiune arestul contravenţional, instanţa de judecată poate aplica această sancţiune pe un termen de pînă la 30 de zile. Durata reţinerii contravenţionale se include în durata arestului contravenţional.Arestul contravenţional nu poate fi aplicat persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, femeilor care au copii cu vîrsta de pînă la 8 ani, persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 16 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.

Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi. Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu al unităţii administrativ-teritoriale sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pentru un termen de la 3 luni la un an.

Page 14: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

CAPITOLUL II

,,Răspunderea administrativă”

2.1.Răspunderea administrativă ca forma a răspunderii juridice2.2Delimitarea răspunderii administrative de alte forme de răspundere juridică2.3.Formele de răspundere administrativă2.3.1.Răspunderea administrativ-disciplinară

Abaterile disciplinare a funcţionarului public Sancţiunile disciplinare a funcţionarului public Aplicarea sancţiunilor disciplinare funcţionarului public Termenul de acţiune şi contestare sancţiunilor disciplinare

2.3.2.Răspunderea administrativ-patrimonială(materială) Subiectele răspunderii administrativ patrimonială(materială)

2.3.3.Răspunderea administrativ-contravenţională Caracteristica generală a răspunderii administrativ-contravenţională Principiile specifice răspunderii administrative-contravenţionale Contravenţia ca temei juridic de aplicare a răspunderii contravenţionale Elementele constitutive ale contravenţiei

Obiectul contravenţiei Latura obiectivă a contravenţiei Subiectul contravenţiei Latura subiectivă a contravenţiei

2.1.Răspunderea administrativă ca forma a răspunderii juridice

Răspunderea juridică este o măsură de constrângere aplicată de către stat pentru comiterea unei fapte ilicite şi exprimată prin aplicarea unor sancţiuni cu caracter material,organizaţional sau de ordin personal şi care este exemplificată prin prevederile legale

Page 15: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

(disciplinară,penală,fiscală) şi care impune nu numai aplicarea pedepsei cît şi protejarea,prevenirea caracterului ilegal al faptelor juridice.Răspunderea juridică,în viziunea contemporană,este un fenomen social caracterizat prin determinarea unui anumit comportament al individului în raport cu alţi indivizi şi în raporturile lui cu societatea.Fiind definită ca o categorie generală a dreptului,răspunderea juridică este studiată în cadrul diferitelor ramuri de drept:dreptul civil,dreptul penal,dreptul familiei,dreptul administrativ,dreptul muncii.Între răspunderea juridică dintre diferitele ramuri de drept există atât trăsături comune,cît şi deosebiri esenţiale ,ceea ce determină plasarea ei într-o anumită ramură de drept.Ca instituţii distincte ale unor ramuri de drept autonome,formele răspunderii juridice sunt cercetate pe larg în ramura căreia aparţin.În principiu,fiecare ramură a dreptului cunoaşte o formă de răspundere specifică.De aceea există mai multe forme,feluri de răspundere juridică:răspunderea administrativă,răspunderea materială, răspunderea civilă şi penală,răspunderea familială,răspunderea contravenţională,răspunderea internaţională.În cadrul formelor răspunderii juridice,un rol important îl ocupă răspunderea administrativă,deoarece ,prin cele mai frecvente fapte antisociale se enumeră:abaterea administrativă,în primul rând săvărşirea de contravenţii.Răspunderea administrativă propriu-zisă se bazează pe reguli procedurale adecvate care,în unele cazuri ,pot constitui un proces mai complex ce presupune:constatarea abaterii administrative de către organele de control,aplicarea sancţiunilor administrative de către cel care a constatat existenţa abaterilor (dacă el este abilitat cu acest drept),sau de către autoritatea competentă,soluţionarea căilor de atac folosite împotriva sancţiunilor aplicate şi,eventual ,recurgerea la procedura executării silite.Răspunderea administrativă propriu-zisă poate interveni însă nu numai în cazul nerespectării obligaţiilor ce revin subiectului aflat în raporturi de subordonare dintr-un raport juridic concret de drept administrativ,ci şi în cazul în care un subiect de drept,persoană fizică sau juridică,nu-şi îndeplineşte obligaţiile rezultate nu neapărat dintr-un raport juridic determinat,ci din prevederile legale.Răspunderea administrativă este o formă eficientă de sancţionare a abateriilor de la lege prin modul operativ şi simplu în care se declanşează şi se aplică,comparativ cu alte forme de răspundere juridică.Răspunderea administrativă ca ramură a răspunderii juridice,spre deosebire de răspunderea civilă şi penală,consacrată în anumite forme,încă din antichitate ,este relativ tînără,care pe măsură ,ce apar noi tipuri de fapte ilicite ,consumate în rândul puterii legislative,executive şi judecătoreşti,reclamă noi reglementări sancţionatorii,ca mijloc de asigurare a concordanţei în domeniul răspunderii administrative în raporturile dintre persoanele care conduc ori care sunt conduşi ,precum şi între cei care judecă şi cei care sunt judecaţi.Această opinie este susţinută şi de autorii din Republica Moldova,care menţionează că răspunderea administrativă are aproximativ două secole de când a fost instituită în urma revoluţiei burgheze din Franţa ,ca răspundere a administraţiei pentru daunele aduse particularilor prin activitate ilicită.În Republica Moldova ,răspunderea administrativă a fost instituită prin art.53 alin.(1) din CRM,care prevede că persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri,este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins,anularea actului şi repararea pagubei,Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 din RM se identifică cu acelaşi scop.În România ,răspunderea administrativă a fost instituită ,pentru prima dată prin art.33 din Legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11.02.1864.Astfel,potrivit acestui articol.îm materie contencioasă ,cînd se atinge interesul unui particular sau persoane juridice,hotărârea Consiliului pagubei cauzate de către administraţia.Consacrarea angajării răspunderii administrative a organelor administraţiei publice.În RM,răspunderea administrativ-contravenţională este consacrată de Codul contravenţional al RM nr.218 –XIV /20.10.2008,răspunderea administrativ-disciplinară este reglementată prin Legea cu privire la funcţia public şi statutul funcţionarului public nr.158 –XIV /04.07.2008 iar răspunderea administrativ-patrimonială ,declarată în art.53 al CRM care prevede :că persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ,sau prin

Page 16: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri,este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins.Actualmente,în literatura de specialitate,există mai multe definiţii privind răspunderea administrativă. De exemplu, prof. Ilie Iovanaş, susţine că răspunderea administrativă poate fi definită ca fiind forma condamnării statale, ce constă într-o obligaţie de a suporta şi a executa o privaţiune represivă (patrimonială sau de natură morală), care intervine atunci când au fost încălcate obligaţiile ce constituie conţinutul unui raport de drept administrativ, al cărui regim juridic de stabilire concretă este prevăzut de normele dreptului administrativ.În alt mod,s-ar spune că răspunderea administrativă ca formă a răspunderii juridice este consacrată de normele dreptului administrativ,prin care se stabilesc sancţiuni distinct şi o procedură concretă de aplicare a lor în caz de comportament neadecvat normelor de drept administrativ sau altor norme de drept din partea subiectelor de drept participante la procesul de guvernare.Profesorul Mircea Preda, defineşte răspunderea administrativă ca o formă a răspunderii juridice care intervine atunci când încălcându-se normele dreptului administrativ, s-a săvârşit o abatere administrativă.Autorii Maria Orlov şi Ştefan Belecciu,precizează că răspunderea administrativă ca o formă derogatorie de la răspunderea civilă şi cea penală( în cazul contravenţiei) ,este o categorie complexă,constituind o problemă neelucidată pe deplin în literatura juridică.Profesorul univ. dr.în drept Antonie Iorgovan ,în opera sa,indică: ,,Pe cînd ,dreptului administrativ i-a fost,îi este şi-i va fi (cît timp vor dăinui ramurile de drept) proprie răspunderea (organelor administraţiei de stat,organismele nestatale,funcţionarilor publici şi respectiv cetăţenilor) pentru încălcarea obligaţiilor din raportul administrativ de subordonare.În lucrările autorilor ruşi ,din perioada sovietică răspunderea administrativă poate fi caracterizată sub două aspecte:în sens larg şi în sens îngust.Sensul larg al răspunderii administrative cuprinde,de asemenea,faptul că sancţiunile administrative sunt prevăzute şi în normele altor ramuri de drept,cum ar fi:dreptul funciar,ecologic,financiar.În sens restrâns sau direct,susţine autorul sus-numit ,răspunderea administrativă presupune sancţiunile administrative aplicate în caz de săvârşire a contravenţiei.Temeiul juridic ce dă naştere răspunderii administrative este fapta ilicită care aduce atingere procesului de administrare,şi ,care nu întotdeauna constituie o contravenţie.Răspunderea administrativă semnifică acea formă de răspundere juridică,instituită prin normele dreptului administrativ,care intervine în cazul comiterii unei fapte ilicite din spaţiul dreptului administrativ.Ea survine în rezultatele comiterii unei contravenţii administrative pentru care organele împuternicite să examineze cauzele cu privire la contravenţiile administrative aplică o sancţiune administrativă concretă.În legislaţia ţării noastre îşi găseşte o consacrare bine determinată răspunderea administrativ-contravenţională,cea disciplinară nu are o formulare prea clară,iar cea administrativ-patrimonială,declarată în CRM (art.53),îşi va găsi o aplicare adecvată doar în condiţiile propagării şi aplicării de succes a Legii contenciosului administrativ,nr.793-XIV,adoptată la 10.02.2000,îşi va găsi o aplicare adecvată doar în condiţiile adoptării normelor de procedură administrativă contencioasă şi a instruirii magistraţiilor în acest domeniu.Răspunderea administrativă,ca parte a răspunderii juridice ,contine un şir de particularităţi generale ,comune toturor formelor de răspundere juridică,dar putem desprinde şi anumite criterii care deosebesc răspunderea administrativă de celelalte forme de răspundere juridică.Analizând definiţiile mai multor autori,privind răspunderea administrativă,concluzionăm următoarele:

1)Răspunderea administrativă,ca instituţie a dreptului administrativ este relativ tânără,la acest moment şi constituie o problema neelucidată pe deplin în literatura de specialitate,atât în RM cît şi în România.

2) Timp îndelungat ,răspunderea specifică dreptului administrativ este interpretată tradiţional,prin referire la noţiuni şi instituţii specific dreptului civil sau după caz dreptului penal,dat fiind faptul că dreptul administrativ ca ramură distinctă a dreptului naţional,iau naştere mai târziu ,ca rezultat al democratizării statului moldovean şi a celui român.

Page 17: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

3) Răspunderea administrativă ca formă a răspunderii juridice,intervine acolo şi atunci când se încalcă normele dreptului administrativ. 4)Răspunderea administrativă este una dintre formele de condamnare a statului. 5)Răspunderea administrativă este angajată ca o răspundere pentru acele prejudicii cauzate a oamenilor particulari din culpa autorităţilor publice. 6)Un loc aparte,îl ocupă funcţionarului public ,ca subiect activ al răspunderii administrative.Vorbind despre subiectul activ şi subiectul pasiv în răspunderea administrativă,menţionăm că teoria generală a dreptului a fundamentat distincţia dintre subiectul activ şi subiectul pasiv al faptei,şi respectiv a răspunderii.Subiectul activ al faptei este autorul acesteia,persoana fizică sau juridică a cărei faptă are statut de faptă ilicită ,deci făptuitorul.Aceasta devine în procesul de tragere la răspundere juridică,subiectul pasiv al răspunderii.Subiectul activ al răspunderii este autoritatea publică ,faţă de care se resfrânge consecinţele faptei şi în a cărei competenţă intra tragerea la răspundere a făptuitorului şi care,aplică sancţiunea.Vorbind despre părţile răspunderii administrative ,menţionăm că acestea sunt,ca la orice tip de răspundere ,subiectul activ şi pasiv al acesteia.Subiectul activ al răspunderii administrative este autoritatea publică în a cărei competenţă cade sancţionarea ilicitului administrativ comis de infractor,autoritatea publică ce poate fi un organ administrativ,cum ar fi instanţa de judecătorească de contenciosul sau chiar un funcţionar public.Subiectul pasiv al răspunderii este persoana prejudiciată prin fapta ilicită din abaterea administrativă,fiind un subiect colectiv sau unul individual de drept,după cum urmează :un organ de stat;o structură nestatală sau o persoană fizică.Majoritatea autorilor autohtoni şi de peste hotarele RM,consideră că temeiul juridic ce dă naştere răspunderii administrative este fapta ilicită ,care aduce atingere procesului de administrare.Autorul abaterii poate fi:

un organ al administraţiei publice; un funcţionar public; un organism nestatal; o persoană fizică.

Subiectul activ al raporturilor juridice de tragere la răspundere este întotdeauna o autoritate publică.În funcţie de fapta comisă şi consecinţele sale,identificăm trei mari forme de răspundere specific dreptului administrativ:

a) Săvărşirea ilicitului administrativ propriu-zis,care poartă denumirea de abatere disciplinară,determină intervenţia primei forme de răspundere,şi anume răspunderea disciplinară;b) Ce-a de a doua formă de ilicit administrativ poartă denumirea de contravenţie şi

determină in intervenţia celei de-a doua formă de răspundere specifică dreptului administrativ şi anume răspunderea contravenţională şi anume răspunderea contravenţională.c) Ultima formă de ilicit este ilicitul cauzător de prejudicii materiale sau morale a cărui

săvărşire atrage şi ultima formă de răspundere aparţinând ramurei de drept administrativ şi anume răspunderea administrativ-patrimonială.O altă opinie ,o găsim la Emil Balan,care menţionează ca o componenţă a răspunderii juridice cuprinde următoarele forme: Răspunderea administrativ-teritorială; Răspunderea administrativ-contravenţională; Răspunderea administrativ-patrimonială.

Răspunderea administrativă se angajează în cazul săvărşirii unor abateri administrative,ea este reglementată în cazul săvărşirii unor abateri administrative,ea este reglementată prin actul normativ ce stabilesc sancţiuni administrative pentru abateriile administrative săvărşite de

Page 18: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

funcţionarul public în timpul exercitării atribuţiilor ce le revin în funcţia publică pe care le deţin,ori pentru neîndeplinirea acestor atribuţii.Particularităţile specifice ale răspunderii administrative sunt:

1) survine numai pentru o contravenţie administrativă,comisă de o persoană juridică sau de

persoană fizică responsabilă,care a atins o anumită vârstă (regula generală-16 ani);2) există o singură grupă specială de organe(persoane oficiale),împuternicite să examineze

cazurile cu privire la contravenţiile administrative;3) pentru săvărşirea contravenţiilor administrative sunt prevăzute sancţiuni administrative

concrete;4) procedura de aplicare a sancţiunilor administrative este simplă şi operativă;5) acest tip de răspundere este prevăzut de normele dreptului administrativ,care se conţin

în izvoarele ramurii de drept administrativ;

Răspunderea administrativă nu trebuie confundată cu răspunderea contravenţională,nu trebuie redusă la aceasta din urmă.Răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii administrative neîndoielnic,cea mai des întălnită şi cea mai importantă.

2.2.Delimitarea răspunderii administrative de alte forme de răspundere juridică.

Cît priveşte instituţia răspunderii juridice,ea are la bază elemente esenţiale ,comune tuturor ramurilor dreptului.Diferite forme de răspundere juridică se stabileşte în toate cazurile de către stat-unicul titular al prerogativelor de a restabili ordinea de drept încălcată.În societatea modernă este de neconceput o tragere la răspundere privată.După analiza făcută mai sus observăm că există asemănări şi între răspunderea penală şi răspunderea administrativă.Întii de toate,răspunderea administrativă,ca modalitate de răspundere juridică distinctă ,este relativ mai nouă.Ea a fost separată odată cu adoptarea Codului contravenţional al Republicii Moldova.Cu toate acestea,o parte din infracţiunile prevăzute de Codul penal au fost trecute în categoria de contravenţii administrative,asemănările însă păstrîndu-se ,cum ar fi,bunăoară:furtul în proporţii mici,huliganismul neagravant,încălcarea diferitelor categorii de reguli etc.Ele se aseamănă şi prin formele vinovăţiei ,şi prin faptul că actul normativ care le reglementează trebuie să conţină prevederi exprese;se aseamănă şi prin cauzele care exclude răspunderea juridică,de pildă:legitima apărare,extrema necesitate etc.Dacă facem o comparaţie dintre răspunderea administrativă şi cea penală după natura sancţiunilor ce le revin,atunci putem constata că ambele sunt de natură represivă,însă,sancţiunea penală este mult mai aspră şi presupune consecinţele juridice mult mai nefavorabile.Fapta pentru care se aplică răspunderea penală este calificată drept infracţiune şi prezintă un grad de pericol social mai redus.Răspunderea penală se instituie numai prin lege,pe cînd măsurile de sancţionare administrativă(mai cu seamă cele disciplinare)pot fi instituite atât prin lege,cît şi prin alte acte normative în cazurile expres prevăzute de lege.Răspunderea penală este aplicată cu exclusivitate de instanţele judecătoreşti,pe cînd cea administrativă atât de judecată ,cît şi de un şir de organe administrative şi funcţionarii publici abilitaţi cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale.Subiect al răspunderii penale poate fi persoana fizică de la vârsta de 16 ani,uneori 14 ani,iar subiect al răspunderii administrative(contravenţionale) poate fi persoana fizică de la 16 ani.Noul cod penal consacră ca subiect al răspunderii şi persoana juridică,pentru anumite infracţiuni,iar în materie de contravenţii aceasta este prevăzut doar în proiectul codului contravenţional.Răspunderea administrativă se deosebeşte de cea disciplinară prin faptul că aceasta din urmă ia naştere ca rezultat al încălcării regulamentului de serviciu,aducând atingere unui raport juridic de muncă,şi se aplică de către administraţia (conducătorul) ,faţă de care făptuitorul se afla în dependentă de serviciu,pe cînd temeiul răspunderii administrative este abaterea administrativă prin care se încalcă un raport juridic administrativ şi se aplică de un şir de organe,faţă de care

Page 19: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

făptuitorul poate să nu fie în nici un raport.Aceste două forme de răspundere se deosebesc şi după natura sancţiunii.Dacă principala sancţiune administrativă este amendă ,care are caracter material ,atunci sancţiunile disciplinare sunt prin esenţă-de natură morală.Mult mai evidente sunt deosebirile dintre răspunderea administrativă şi cea civilă.Unul din criteriile de diferenţiere este natura sancţiunii.Dacă principala sancţiune administrativă este amenda,care are caracter material,adică sancţiunile disciplinare sunt prin esenţă-de natură morală.Mult mai evidente sunt deosebirile dintre răspunderea administrativă şi cea civilă.Răspunderea civilă,de regulă ,se realizează din contul averii părţii vinovate,deci este un fel de răspundere materială nu faţă de stat,ci faţă de partea opusă şi are ca temei prejudiciul material provocat,pe cînd răspunderea administrativă este o răspundere în faţa statului şi nu este condiţionată de prezenţa prejudiciului material.Astfel,putem spune că răspunderea administrativă este o răspundere autonomă care conţine un şir de particularităţi distinct şi presupune aplicarea sancţiunilor administrative,de către subiectele puterii executive,asupra persoanelor care au săvârşit abateri administrative ,în baza şi în modul stabilit de legislaţia administrativă.

2.3.Formele de răspundere administrativă

În funcţie de natura faptului ilicit al răspunderii administrative şi de specificul normelor administrative încălcate,se cunosc 3 forme:

1) Răspunderea administrativ-disciplinară are ca temei abaterea disciplinară,adică neexecutarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.Subiecţii răspunderii administrativ- disciplinare sunt funcţionarii publici,inclusiv funcţionarii cu statut special( militarii,poliţişti,vameşi ş.a.).Sancţiunile disciplinare poartă,în general,caracter moral,dar pot avea şi un caracter mixt,cum ar fi eliberarea din funcţie.Reglementarea răspunderii disciplinare se face prin acte normative precum legi,regulamente sau statute disciplinare.

2) Răspunderea administrativ-materiale(patrimoniale) are ca temei căuzarea unui prejudiciu material autorităţii publice sau altei organizaţii statale (unui serviciu public).

Această formă de răspundere este preluată din dreptul muncii şi nu este reglementată clar de către normele dreptului administrativ.În calitate de subiecţi ai răspunderii materiale ,apar funcţionarii publici care cu vinovăţie ,au căuzat un prejudiciu serviciului public.Sancţiunea constă în repararea prejudiciului real direct (adică cu excepţia venitului ratat)şi poate fi răspundere limitată(în limita salariului mediu lunar)sau răspunderea materială deplină-în cazurile prevăzute de lege.Răspunderea materială limitată poate fi aplicată în mod administrativ (extrajudiciar)prin ordinul conducerii autorităţii publice ,pe cînd răspunderea materială deplină se aplică pe cale judecătorească (evident,dacă funcţionarul public nu decide să repare benevol prejudiciul material).Deşi uneori se confundă ,răspunderea materială urmează fi deosebită de răspunderea patrimonială (civilă),care are ca temei căuzarea de către autoritatea publică,în procesul neexecutării corespunzătoare a atribuţiilor ,inclusiv de funcţionarul acesteia,a unui prejudiciu cetăţeanului sau altui terţ.Astfel,conform prevederilor art.53 din CRM ,,persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică,print-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri,este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins,anularea actului şi repararea pagubei.’’Adică ca subiect al răspunderii apare autoritatea publică,inclusiv solidar funcţionarul public vinovat de fapta ilegală ,şi această formă de răspundere se manifestă în repararea prejudiciului,inclusiv a prejudiciului moral-în cazurile prevăzute de legislaţia civilă.Pentru încălcări grave ale normelor de drept administrativ,poate surveni răspunderea penală,care ţine de obiectul de reglementare a altor ramuri de drept,deşi răspunderea penală,care ţine de obiectul de reglementare a altor

Page 20: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

ramuri de drept,deşi răspunderea penală se află într-o legătură direct cu răspunderea contravenţională.

3) Răspunderea administrativ-contravenţională prevede aplicarea sancţiunilor contravenţionale de autoritatea competent sau instanţa judecătorească faţă de persoana fizică sau juridică care a comis o contravenţie.Subiecţii răspunderii contravenţionale sunt un cerc larg de persoane fizice sau juridice (cu excepţia autorităţiilor publice şi instituţiilor publice),inclusiv persoane cu funcţii de răspundere atât din organizaţiile statale,cît şi caracter material,inclusiv cu elemente restrictive în privinţa anumitor activităţi (de la avertisment-până la privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau arestul contravenţional).Această formă de răspundere este reglementată ,în temei,de prevederile Codului contravenţional al RM , nr.218-XVI din 24 octombrie 2008.

2.3.1.Răspunderea administrativ-disciplinară

Răspunderea administrativ-disciplinară reprezintă prima formă de răspundere specific dreptului administrativ ,ea intervenind pentru săvărşirea ilicitului administrativ propriu-zis,sub forma de abateri disciplinare.Deoarece abaterea disciplinară poate fi comisă de persoane fizice angaj ate în câmpul muncii,este necesar de a face distinctive între abaterea disciplinară cuprinsă în dreptul muncii şi abaterea disciplinară cuprinsă în dreptul administrativ.Răspunderea administrativ-disciplinară este o situaţie juridică ,care constă în complexul de drepturi şi obligaţii conexe,conţinut al raporturilor juridice sancţionatorii,stabilite într-un organ al administraţiei publice sau,după caz ,un funcţionar public şi autorul unor abateri administrative (organ de stat,funcţionar public,structură nestatală,persoană fizică),ce nu este contravenţionalizată.Răspunderea administrativ-disciplinară poate fi definită şi ca acea situaţie juridică prin care se concretizează raportul sancţionator fără caracter contravenţional ,stabilit între subiectul activ al faptei (autorul al abaterii administrativ-disciplinare) şi subiectul activ al răspunderii (autoritatea care aplică sancţiunea),în cazul săvărşirii cu vinovăţie de către primul a unei abateri disciplinare.Răspunderea administrativ-disciplinară poate fi invocată doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

1) comiterea unei fapte care este prevăzută şi considerată abatere disciplinară,de către legislaţia administrativă;2) săvărşirea faptei să fie făcută cu vinovăţie,având în vedere ca aşa cum arătat mai

sus,răspundere administrativă-disciplinară se întemeiază pe culpă;3) fapta comisă să cauzeze o peturbare a vieţii sociale;4) autorul faptei să aibă capacitatea de drept administrativ (persoană fizică,funcţionar

public,organism nestatal,organ al administraţiei publice);5) subiectul activ al răspunderii administrativ-disciplinare este întotdeauna o autoritate

public ,care este competentă să acţioneze fapta ilicită săvărşită de făptuitor.Trăsăturile principale ale răspunderii administrativ-disciplinare sunt:

se întemeiază ,în general,pe încălcarea unui raport de drept administrativ,dar poate fi atrasă şi de abateriile administrative rezultate din încălcarea legii penale;

autorul abaterii poate fi: un organ al administraţiei publice; un funcţionar public; un organism nestatal; o persoană fizică.

subiectul activ al raportului juridic de tragere la răspundere este întotdeauna o autoritate publică;

Page 21: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

se întemeiază pe vinovăţia ( culpa) subiectul pasiv,care are capacitatea de drept administrativ.

În opinia profesorului A.Iorgovan,răspunderea administrativ-disciplinară,este situaţia juridică prin care se concretizează raportul sancţionator fără caracter contravenţional,stabilit între subiectul activ al faptei care săvărşeşte cu vinovăţie o abatere administrativ-disciplinară şi subiectul activ al răspunderii,anume autoritatea care aplică sancţiunea.Din această definiţie rezultă că răspunderea administrativ-disciplinară prezintă următoarele trăsături:

1) este situaţia juridică,anume un complex de drepturi şi obligaţii corelative,care formează conţinutul unui raport juridic sancţionator,fără caracter contravenţional;2) subiectul activ al răspunderii administrativ-disciplinare este o autoritate publică ce trebuie să sancţioneze fapta ilicită săvărşită de o persoană fizică sau persoană juridică.

Cît priveşte subiectul activ,persoana fizică aceasta este,prin excepţie un funcţionar public.Referitor la subiectul pasiv al răspunderii administrativ-disciplinare,aceste poate fi un organ de stat,pentru care interesează calitatea de persoana de drept public,nu neapărat de persoana juridică,ce are personalitate juridică;o organizaţie nestatală sau o persoana fizică,funcţionar public sau fără această calitate.

Indiferent de faptul cine exercită autoritatea disciplinară-autoritatea ierarhică sau o autoritate disciplinară specială –şi indiferent de modurile în care se realizează acţiunea disciplinară,vom observa existenţa următoarelor trei elemente care caracterizează răspunderea disciplinară a funcţionarilor administraţiei publice.În primul rând ,este nevoie că funcţionarul public să fi săvărşit o greşeală de serviciu sau în afara serviciului,greşeala care să prejudicieze realizării funcţiei încredinţate funcţionarului respective.Este deci necesară o faptă concretă.Pentru neeficienţa profesională general funcţionarul nu poate fi sancţionat disciplinar.În acest caz se dovedeşte a fi incompatibil cu exercitarea funcţiei pe care o deţine.În al doilea rând,acţiunea disciplinară presupune o anumită sancţiune disciplinară care să fie prevăzută în normele juridice care reglementează statutul funcţionarului în cauză.În sfârşit ,în al treilea rând,pentru a exista sancţiuni disciplinare,trebuie să existe intenţia de a pedepsi funcţionarul vinovat de săvărşirea unei abateri disciplinare.Prin acest element se face legătura între comiterea abaterii disciplinare şi aplicarea sancţiunii prescrise în normele juridice.Reglementarea juridică a răspunderii disciplinare a funcţionarilor autorităţilor administraţiei publice constituite,de asemenea,o garanţie pentru apărarea drepturilor acestora în cazul unui eventual abuz din partea funcţionarilor publici ierarhic superiori.Răspunderea administrativ-disciplinară se deosebeşte de cea administrativ-contravenţională prin faptul că prima ia naştere ca rezultat al încălcării regulamentului de serviciu,al unui raport juridic de serviciu,şi se aplică către administraţia (conducătorul) faţă de care făptuitorul se află în dependenţă de serviciu,iar sancţiunile sunt aplicate de un şir întreg de organe faţă de care făptuitorul nu se găseşte în nici un fel de raport.Aceste două forme de răspundere se deosebesc şi după natura sancţiunii.Dacă principala sancţiune contravenţională este amenda,care are caracter material,sancţiunile disciplinare sunt,în esenţă,de natură morală.

Abateriile disciplinare (faptele) adică încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarul public a îndatoriilor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduit profesională şi civică prevăzută de lege,care atrag răspunderea disciplinară a funcţionarilor administraţiei publice nu sunt prestabilite printr-o listă exhaustivă într-un anumit act normativ (după modelul faptelor contravenţionale ).Uneori prin acte normative privitoare la statutul diferitor corpuri de funcţionari publici se prevăd anumite abateri cu caracter disciplinar,dar lista acestora nu este completă ,deoarece se stipulează,de regulă,în aceste acte normative ca pot interveni şi alte abateri de acceaşi natură.Ceea ce caracterizează abateriile disciplinare care pot fi imputabile funcţionarilor publici este periclitatea disciplinei care trebuie să existe în funcţionalitatea normal a serviciilor administraţiei publice.Abaterea disciplinară are caracter administrativ ca urmare a actului individual administrativ de numire a funcţionarului public,iar în celelalte cazuri o astfel de abatere are un sens larg şi răspunderea disciplinară în acest caz

Page 22: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

devine un raport juridic al dreptului.Pentru abaterea disciplinară se aplică o sancţiune disciplinară ,care este determinată de lege,de regulamentele serviciilor publice sau de statutele disciplinare ale acestora.Conform art.57 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public constituie abateri disciplinare:a) nerespectarea programului de muncă, inclusiv absenţa sau întîrzierea nemotivată la serviciu

ori plecarea înainte de termenul stabilit în program, admisă în mod repetat;b) intervenţiile în favoarea soluţionării unor cereri în afara cadrului legalc) nerespectarea cerinţelor privind păstrarea secretului de stat sau a confidenţialităţii

informaţiilor de care funcţionarul public ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei;d) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu, precum şi dispoziţiile

conducătorului;e) neglijenţa şi/sau tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor;f) acţiunile care aduc atingere prestigiului autorităţii publice în care activează;g) încălcarea normelor de conduită a funcţionarului publich) desfăşurarea în timpul programului de muncă a unor activităţi cu caracter politic specificate

la i) încălcarea prevederilor referitoare la obligaţii, conflict de interese şi restricţii stabilite prin

lege; j) încălcarea regulilor de organizare şi desfăşurare a concursului, a regulilor de evaluare a

performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici;k) alte fapte considerate ca abateri disciplinare în legislaţia din domeniul funcţiei publice şi

funcţionarilor publici.Potrivit art.54 din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului se consider abateri disciplinare acţiunile şi inacţiunile poliţistului prin care se încalcă prevederile legii,ale altor acte normative,restricţiile şi interdicţiile stabilite ,clauzele contractului individual de muncă ,cerinţele fişei postului,prevederile Codului de etică şi deontologie al poliţistului.Conform legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarului din România art.77 alin.2 constituie abateri disciplinare următoarele fapte:a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor; b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor; c) absenţe nemotivate de la serviciu; d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru; e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal; f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter; g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea; h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic; i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu; j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici; k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici.

Sancţiunile disciplinare pentru fiecare caz concret se aplică ţinându-se cont de:gravitatea faptei ,împrejurările în care a fost săvărşită abaterea disciplinară,gradul de vinovăţie şi urmările abaterii disciplinare.Potrivit art.58 Pentru comiterea abateriilor disciplinare,funcţionarului public îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:

a) avertismentul este o prevenire aplicată în scris funcţionarului public,prin care este atenţionat,în mod expres,asupra faptului că,în cazul săvărşirii de noi abateri, i se vor aplica sancţiuni mai severe,inclusiv destituirea din funcţie.Astfel de sancţiune se

Page 23: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

aplică funcţionarilor publici aflati în stare de incompatibilitate.În cazul când această stare nu este înlăturată în termen de o lună după avertizare,funcţionarul public este destituit din funcţie.

b) mustrarea constă în notificarea scrisă,prin care funcţionarul public care a săvărşit o abatere disciplinară este atenţionat asupra faptului că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător una sau mai multe atribuţii de serviciu sau a încălcat o anumită regulă de comportare în unitate ,atrăgându-i-se atenţia sa se corijeze în viitor.De regulă,astfel de sancţiuni se aplică faţă de funcţionarii publici care au comis abateri disciplinare neînsemnate şi pentru prima dată.

c)    mustrare aspră este o notificare scrisă,prin care funcţionarul public ce a comis abaterea disciplinară este atenţionat asupra faptei ce constituie o abatere disciplinară serioasă şi i se cere corectarea urgent a comportamentului său.În caz contrar sau în caz de repetare a încălcărilor ,va fi aplicată destituirea din funcţie.Astfel de sancţiuni se aplică funcţionarilor publici care au comis în repetate rânduri abateri disciplinare sau aceste abateri au fost comise pentru prima dată,dar sunt destul de grave sau cauzează un prejudiciu imaginii autorităţii respective.

d) suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul unui an;e) suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o perioadă

de la unu la doi ani;f) transfer într-o funcţie public inferioară pe o perioadă de 6-12 luni,cu

diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale.

Conform prevederilor art.77 alin.(3) din Legea privind statutul funcţionarului public în România sunt: a) mustrare scrisă,care se poate aplica direct de către persoana care are competenţă legală de numire în funcţia publică;b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani; d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă de până la un an;e) destituirea din funcţia publică.Toate sancţiunile disciplinare cu excepţia celei de la litera (a),se aplică de persoana care are competenţă legală de numire în funcţia publică,la propunerea comisiei de disciplină.La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare,împrejurările în care aceasta a fost săvărşită,gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii,comportarea general,în timpul serviciului a funcţionarului public,precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi.Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvărşirea abaterii disciplinare.Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decît după cercetarea prealabilă a faptei săvărşite şi după audierea funcţionarului public.Audierea funcţionarului public trebuie consemnată în scris,sub sancţiunea nulităţii.Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abateriile disciplinare care i –se impută,se consemnează într-un proces verbal.Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare şi propunerea sancţiunii disciplinare aplicabilă funcţionarilor publici din autorităţile sau instituţiile publice,se constituie comisii de disciplină.Din comisia de disciplină face parte şi un reprezentant al organizaţiei sindicale reprezentative sau,după caz,un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină,în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat.În drept comparat,constatăm o identitate în material sancţiunilor disciplinare ,din ambele state ,cu uşoare diferenţe constând în faptul că mustrarea ca sancţiune disciplinară este prezentă în

Page 24: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

două variante,respectiv ,,mustrarea’’ şi ,,mustrarea scrisă’’ spre deosebire de România ,unde este prezentă doar ,,mustrarea scrisă’’Conform art.54 din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului :,, Comiterea de abateri disciplinare,în funcţie de gravitatea lor şi de gradul de vinovăţie ,atrage aplicarea următoarelor sancţiuni disciplinare:

a) avertisment;b) mustrare;c) mustrare aspră;d) retrogradare cu un grad special;e) retrogradare în funcţie;f) concediere.

Sancţiunile disciplinare trebuie să corespundă gravităţii încălcării comise şi gradului de vinovăţie a poliţistului.La aplicarea sancţiunii disciplinare se ia în considerare caracterul,cauzele,circumstanţele şi consecinţele faptei,activitatea desfăşurată anterior,termenul aflării în serviciu,precum şi acţiunile intreprinse de poliţist pentru a înlătura urmările faptei comise.În cazul în care poliţistul este bănuit de comiterea unei infracţiuni,acesta va fi anchetat disciplinar pe împrejurările care au căuzat abateri disciplinare.Pentru una şi aceeaşi încălcare se aplică o singură sancţiune disciplinară.Este interzisă aplicarea sancţiunilor disciplinare colective.În afară de sancţiunile disciplinare prevăzute de Codul muncii,poliţistului îi poate fi aplicată sancţiunea disciplinară –avertizare asupra corespunderii parţiale cu funcţia deţinută.

Aplicarea sancţiunilor disciplinare.Potrivit art.59 din Legea cu privire la funcţia public şi statutul funcţionarului public sancţiunea disciplinară se aplică de către persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvîrşirii abaterii, cu excepţia sancţiunii disciplinare pentru încălcarea legislaţiei cu privire la declararea veniturilor şi a proprietăţii şi cu privire la conflictul de interese, care se aplică în termen de cel mult  6 luni de la data rămînerii definitive a actului prin care se constată săvîrşirea abaterii disciplinare,spre deosebire de România ,în care termenul este de un de zile.Sancţiunea disciplinară,cu excepţia avertismentului nu poate fi aplicată decît după cercetarea prealabilă a faptei imputate şi dupa audierea echitabilă a funcţionarului public de către comisia de disciplină,în termen de cel mult o lună de la data constatării faptei.Conform prevederilor art.55 din Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului:,,Sancţiunile disciplinare se aplică prin ordinul angajatorului numai după efectuarea anchetei de serviciu privitor la abaterea disciplinară.La aplicarea sancţiunii disciplinare se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior de către poliţist ,de împrejurările în care a fost săvărşită abaterea disciplinară,de cauzele,gravitatea şi consecinţele acesteia de gradul de vinovăţie ,precum şi de preocuparea pentru înlăturarea consecinţelor faptelor comise.’’Pentru o singură abatere disciplinară se aplică o singură sancţiune disciplinară.Aplicarea sancţiunii disciplinare nu exclude răspunderea penală,contravenţională.

Termenul de acţiune,contestare şi valabilitate a sancţiunilor disciplinare.Conform art.60 din Legea cu privire la funcţia public şi statutul funcţionarului public:,,Termenul de acţiune a sancţiunii disciplinare nu poate depăşi un an de la data aplicării,cu excepţiile prevăzute de lege’’.Dacă pe parcursul acestui termen,funcţionarul public nu va fi supus unei noi sancţiuni disciplinare,se consider că lui nu-i s-a aplicat sancţiune disciplinară.Actul administrativ de sancţiune disciplinară poate fi atacat de către funcţionarul public în instanţa de contencios administrativ în modul stabilit de lege.Potrivit prevederilor art.56 din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului ,,Sancţiunile disciplinare se consider stinse după o perioadă de un an de la data aplicării lor.Ca fornă de stimulare,sancţiunea disciplinară poate fi ridicată peste cel puţin 6 luni de la data aplicării ,prin ordinul şefului care a aplicat-o sau al ministrului afacerilor interne.După expirarea valabilităţii sancţiunii disciplinare de retrogradare în funcţie ,poliţistul nu este restabilit în funcţia deţinută anterior.După expirarea

Page 25: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

valabilităţii sancţiunii disciplinare de retrogradare cu un grad special,poliţistului i se va acorda gradul special următor,prin ordinul conducătorului investit cu acest drept,în legătură cu expirarea termenului de valabilitate a sancţiunii disciplinare’’.

2.3.2.Răspunderea administrativ-patrimonială(materială)

Răspunderea administrativ-patrimonială(materială) este o instituţie a dreptului administrativ,spre deosebire de răspunderea civilă,care este o instituţie a dreptului civil.Astfel răspunderea patrimonială,ca formă a răspunderii administrative este reglementată de Codul muncii al RM,Codul civil,Hotărârea Guvernului nr.449 din 29.04.2004 despre aprobarea Nomenclatoarelor funcţiilor deţinute şi lucrărilor executatede către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sau colectivă(de brigadă)deplină,precum şi a contractelor-tip cu privire la răspunderea materială deplină,Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti ale legislaţiei ce reglementează obligaţia uneia dintre părţile contractului individual de muncă de a repara prejudiciul căuzat celeilalte părţi nr.11 din 03 octombrie 2005.Problema răspunderii administrativ-patrimoniale se pune numai în cazurile în care s-a produs un prejudiciu material sau moral prin acte sau activităţi ale unei autorităţi publice,în calitatea lor de persoane juridice de drept public,prin aceasta deosebindu-se de fapt,în esenţă,răspunderea administrativ-patrimonială de răspunderea civilă,care este rezultatul activităţii culpabile a unei persoane fizice sau juridice de drept civil,deci de drept privat.Pe plan juridic,este foarte important a se face aceasta distincţie,deoarece regimul juridic aplicabil este diferit ,după cum este vorba de o răspundere administrativ -patrimonială sau de o răspundere civilă,chiar dacă în ambele situaţii totul se reduce la repararea pagubei suferită de o persoana fizică sau juridică prin actele sau activităţile unei autorităţi publice,parte a unui raport juridic de drept administrativ.Sub acest aspect,în doctrină ,s-au conturat două concepţii:una de natură civilă,care pune la bază răspunderii pentru daune a administraţiei publice,principiile şi regulile dreptului civil,în principal cele referitoare la răspunderea delictuală şi una de natură administrativă,care fundamentează răspunderea pentru pagubele cauzate prin acte administrative,pe norme specifice dreptului public,în special al celui administrativ.Dispută din doctrină pe această temă a fost transată prin principiile şi normele de ordin constituţional şi printr-o serie de dispoziţii ale unor legi organice care scot răspunderea administraţiei publice,a statului în general,pentru pagubele provocate unui terţ prin acte administrative,din sfera ilicitului civil ,plasându-o în cea a ilicitului administrativ.Activitatea administraţiei produce uneori prejudicii particularilor,prejudicii pentru care administraţia urmează să răspundă în urma litigiilor soluţionate de instanţele de judecată.Unii autori de drept civil se opun acestei acestei denumiri,considerând-o drept ,,răspundere materială (civilă) în dreptul administrativ.’’Răspunderea administrativ-patrimonială este o nouă formă a răspunderii în dreptul administrativ al Republicii Moldova,apariţia căreia a fost determinată de instituirea instituţiei contenciosului administrativ .Instituţia contenciosului administrativ este chemată să realizeze prevederile art.53 din CRM,care consacră în aliniatul (1):,,Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate public ,printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri ,este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins,anularea actului şi repararea pagubei.’Prin urmare,răspunderea autorităţilor publice ,consacrată în art.53 din CRM ,constituie o nouă formă a răspunderii în dreptul administrativ- răspunderea administrativ-patrimonială .

Realizarea prevederilor art.53 din Constituţie a devenit posibilă numai după adoptarea la 10.02.2000 a Legii contenciosului administrativ ,nr.793-XIV ,care consacră în mod detaliat atât regimul juridic cît şi procedura de repunere în drepturi şi despăgubire a persoanei vătămate de o autoritate publică,aceasta devenind lege-cadru pentru răspunderea administrativ-

Page 26: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

patrimonială.Deoarece procedura de contestare a actelor administrative ,prin care este vătămată o persoană într-un drept al său recunoscut de lege,nu poate fi cuprinsă pe deplin într-o lege organică,legiuitorul a stabilit în Legea contenciosului administrativ că dispoziţiile acesteia se vor complete ,în materie procesuală,cu prevederile Codului de procedură civilă.Răspunderea administrativ-patrimonială ,pe lângă faptul că este o formă nouă de răspundere în legislaţia ţării noastre,poartă un caracter complex şi urmează a fi abordată de ştiinţa dreptului administrative într-o manieră multiaspectuală şi interdisciplinară.Aceasta ar uşura aplicarea corectă de către instanţele de contencios administrative a răspunderii respective.

Subiectele răspunderii. Din prevederile constituţionale şi legale,rezultă că subiectele acestei forme de răspundere juridică pot fi statul,autorităţile publice şi funcţionarii publici,atunci cînd acestea sunt subiecte într-un raport juridic de drept administrativ.Statul are o răspundere patrimonială exclusivă pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.Ceea ce caracterizează răspunderea juridică a statului este faptul că nu este o răspundere ,,pentru culpă’’.Pentru a se stabili răspunderea patrimonială a statului nu trebuie să se constate ,în prealabil,culpa cuiva.Răspunderea administrativ-patrimonială a autorităţilor publice intervine pentru pagubele căuzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri.Răspunderea este a celui care a emis actul administrativ sau care avea obligaţia să rezolve cererea într-un anumit termen ,,autoritatea ‘’putând fi din sfera legislativului ,a executivului ori o autoritate judecătorească.În legătură cu răspunderea acestor autorităţi sunt necesare unele precizări .În primul rând ,spre deosebire de situaţia în care subiectul răspunderii administrativ-patrimoniale este statul,atunci când sancţiunea cu caracter patrimonial urmează se aplică unei autorităţi publice este necesar să se stabilească şi culpa acesteia.În al doilea rând ,răspunderea autorităţii publice este o răspundere solidară cu cea a funcţionarului care a emis actul păgubitor ,sau care nu a răspuns în termenul legal la cererea ce i-a fost adresată.În legătură cu răspunderea administrativ-patrimonială a funcţionarului public,este de reţinut că ea intervine fie pe cale direct,când acţiunea persoanei pagubită este îndreptată împotriva lui sau şi a lui (el având în cauză calitatea de pârît ) fie pe cale indirect,ca chemat în garanţie de către autoritatea publică al cărui funcţionar este,dacă cel păgubit şi-a îndreptat acţiunea numai împotriva autorităţii publice.Pentru că funcţionarul public să răspundă pentru prejudiciul suferit de o persoană fizică sau juridică se cer îndeplinite aceleaşi condiţii ca şi în cazul răspunderii autorităţii publice: actul administrativ contestat să fie ilegal,să fie produs un prejudiciu (material sau/ şi moral) ,să existe culpa funcţionarului public.Legea exonerează de răspundere administrativ-patrimonială pe funcţionarul public care a executat o dispoziţie scrisă a şefului sau ierarhic dacă,prin aceasta,s-a căuzat un prejudiciu unei persoane fizice sau juridice,iar dacă a fost acţionat în instanţă de către cel păgubit are dreptul să cheme în garanţie pe superiorul său,al cărui ordin l-a executat.

2.3.3.Răspunderea administrativ-contravenţională

Page 27: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

Caracteristica generală a răspunderii administrativ-contravenţională

Răspunderea contravenţională este un raport juridic de constrângere ,adică formă a răspunderii juridice identificată cu raportul juridic contravenţional de constrângere ,stabilit între stat şi contravenient ,al cărui conţinut îl constituie dreptul statului de a aplica măsuri de asigurare şi sancţiuni vinovatului de comiterea contravenţiei şi obligaţia corelativă a acestuia de a suporta măsurile respective.O altă definiţie ar fi aceea că răspunderea contravenţională cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează raporturile de drept ,care formează obiectul dreptului contravenţional şi care apar în sfera activităţii de tragere la răspundere contravenţională a tuturor celor ce încalcă sau ignoră ordinea de drept prin comiterea de contravenţii,activitate ce se desfăşoară de organe competente,în temeiul legii ,fiind guvernată de principii proprii,în scopul apărării valorilor sociale ocrotite de legea contravenţională.Răspunderea administrativ-contravenţională intervine pentru o categorie de fapte ilicite numite contravenţii,care spre deosebire de abateriile administrativ-disciplinare ,pot fi sau nu încălcări ale unui raport de drept administrativ. Răspunderea administrativ-contravenţională este reglementată de Codul contravenţional nr.218-XVI /24.10.2008 şi este o instituţie aparte a dreptului administrativ,în România ,răspunderea contravenţională este reglementată în Ordonanţa nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Cadrul legal al răspunderii este alcătuit din prevederile capitolului doi ,partea generală al Codului contravenţional al RM are sarcina de a ocroti valorile sociale ,personalitatea,drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice,proprietatea,orânduirea de stat şi ordinea publică ,precum şi de a depista,preveni şi lichida contravenţiile administrative şi consecinţele lor,de a contribui la educarea cetăţenilor în spiritul îndeplinirii întocmai a legilor.Aplicarea acestei forme de răspundere este mai eficientă în practică deoarece rolul ei este de a pedepsi pentru atentarea la drepturile şi libertăţile legitime ale persoanei,proprietăţii ,ordinii publice şi a altor valori ocrotite de lege.De aici rezultă că pentru protejarea acestor valori ,trebuie să fie sancţionată orice încălcare a legii.Aplicarea răspunderii contravenţionale este un proces real şi practic ,aplicarea unei sancţiuni sub formă verbală nu are nici un sens.În practică un rol important îl au trăsăturile,particularităţile şi principiile răspunderii contravenţionale fapt de a fi diferenţiată de alte forme de răspundere.Răspunderea contravenţională se realizează prin aplicarea măsurilor de constrângere administrativă,numite sancţiuni contravenţionale.Sancţiunea contravenţională este o măsură de constrângere statală aplicată în cazul săvărşirii unei contravenţii.Conform art.32 ,Codul contravenţional ,sancţiunea contravenţională : ,, este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică,în numele legii,persoanei care a săvărşit o contravenţie.Răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii juridice,alături de răspunderea penală,răspunderea disciplinară,răspunderea civilă etc.Referitor la conţinutul expresiei ,,răspundere contravenţională’’,apreciem că aceasta este susceptibilă de patru accepţiuni:

instituţie fundamentală; raport juridic de constângere; latura pasivă a raportului contravenţional de constrângere; conţinut al raportului de constrângere.

In sens larg afirmă M.A.Hotcă,prin răspunderea contravenţională se înţelege acea formă a răspunderii juridice identificată cu raportul juridic contravenţional de constrângere ,stabilit între stat şi contravenient,al cărui conţinut îl constituie dreptul statului de a aplica sancţiunea contravenientului şi obligaţia corelativă a acestuia de a suporta sancţiunea.În sens restrâns prin răspunderea contravenţională se înţelege acea formă de răspundere juridică care constă în obligaţia contravenientului de a suporta sancţiunea.În fine ,dintr-un alt punct de vedere,răspunderea contravenţională se identifică cu drepturile şi obligaţiile corelative ale subiectelor raportului contravenţional de constrângere ,respectiv cu efectele raportului de conflict (conţinutul raportului de represiune).

Page 28: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

Răspunderea contravenţională nu poate fi concepută decît în cadrul unui raport juridic,unde se stabileşte fapta ilicită,vinovăţia făptuitorului şi sancţiunile corespunzătoare.Răspunderea contravenţională exprimă reacţia societăţii faţă de contravenţii,deoarece este o consecinţă a săvărşirii contravenţiei ,care,la rândul său ,reprezintă premisă incidenţei răspunderii contravenţionale.Odată cu adoptarea legii contravenţionale noi (24.10.2008)în RM este recunoscută de jure ,,răspunderea contravenţională ‘’ca formă a răspunderii juridice.În legea nominalizată ,lipseşte definiţia respectivă ,însă aceasta constatare poate fi argumentată prin denumirea unor titluri şi articole : Capitolul 3 ,,Contravenţia.Răspunderea contravenţională ‘’,art.16 ,, Răspunderea contravenţională a persoanei fizice’’ ,art.17 ,,Răspunderea contravenţională a persoanei juridice’’,însăşi legea fiind numită ,,Codul contravenţional al RM ‘’.În baza analizei diverselor opinii referitoare la definirea acestei forme a răspunderii juridice,prof.V.Guţuleac conchide că ,, răspunderea contravenţională este reacţia statului la comiterea cu vinovăţie a unei fapte contravenţionale prin aplicarea de către organul împuternicit faţă de făptuitor a constângerii statale prevăzute de legea contravenţională,în modul şi în termenele stabilite de lege,în limitele sancţiunii contravenţiei comise,precum şi obligaţia contravenientului de a suporta sancţiunea’’.Conţinutul definiţiei,menţionează autorul,presupune că aplicarea răspunderii contravenţionale va fi considerată legitimă numai atunci când vor fi respectate integral următoarele condiţii:

existenţa conţinutului constitutiv al contravenţiei (obiectul,latura obiectivă,subiectul,latura subiectivă); examinarea cazului şi emiterea deciziei privind aplicarea sancţiunii

contravenţionale,numai de către organul (persoanele cu funcţie de răspundere)împuternicit (art.393 din Codul contravenţional al RM);

aplicarea doar a pedepselor contravenţionale prevăzute de lege (art.32 din Codul contravenţional al RM);

respectarea termenelor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale (art.30 din Codul contravenţional al RM);

aplicarea pedepsei numai în limitele sancţiunii prevăzute de norma materială încălcată (contravenţiei comise);

respectarea regulilor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale stabilite de lege (art.33-46 din Codul contravenţional a RM);

Din cele menţionate rezultă că răspunderea contravenţională prezintă următoarele trăsături:

fapta ilicită o constituie contravenţia; este prezent subiectul activ,în calitate de stat şi subiectul pasiv-făptuitorul; obiectul acestui raport are un caracter specific,constând în sancţiuni

contravenţionale; conţinutul raportului juridic contravenţional este alcătuit în drepturi şi obligaţii

specifice; poartă un caracter legal,legea fiind cea care confer legitimitatea unei măsuri de

acest gen. Faptul că persoana a săvârşit o contravenţie reprezintă cauză şi temeiul aplicării răspunderii contravenţionale,iar sancţiunea care este aplicată reprezintă consecinţa răspunderii contravenţionale.

Principiile specifice răspunderii administrative-contravenţionale

principiul legalităţii, consfinţit în CCRM, art.5, care prevede: procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative se înfăptuieşte pe baza respectării cu stricteţe a legii şi

Page 29: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

aplicarea de către organele şi persoanele cu funcţie de răspundere, împuternicite pentru aceasta, a măsurilor de influienţă administrativă se face în limitele competenţei lor. Legalitatea şi respectarea ei presupune existenţa normelor juridice care garantează respectarea drepturilor şi obligaţiilor, existenţa unui control ce nu permite facerea abuzului de putere. Acest articol prevede că nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşrea unei contravenţii nici supus sancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională şi interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicareaprin analogie a legii contravenţionale sînt interzise.

principiul egalităţii- art.6, CCRM, este un principiu general cît şi special şi presupune că persoanele ce au săvărşit contravenţii sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice şi sunt supuse răspunderii contravenţionale ,indiferent de rasă,naţionalitate,sex,origine.În cazul răspunderii contravenţionale principiul dat nu poartă un caracter absolut,egalitatea trebuie să fie înţeleasă în funcţie de cazul concret. principiul răspunderii personale, ideea este că tras la răspundere este doar persoana

care a săvîrşit contravenţia numit contravenient, ceea ce este reglementat în CCRM., art.8.principiul individualizării răspunderii şi pedepsei contravenţionale, acest principiu constă în faptul că legea contravenţională se aplică ţinîndu-se cont de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante ori agravante,(art.9), locul, timpul, modul de săvîrşire a ei. Prin cunoaşterea unor asemenea informaţii se stabileşte corect sancţiunea. principiul interdicţiei dublei sancţionări contravenţionale (unicităţii răspunderii

contravenţionale), în baza acestui principiu se interzice de a sancţiona a doua oară aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, deoarece contravenientul deacum a suportat pedeapsa pentru fapta săvîrşită. Sancţiunea se stabileşte din momentul luării hotărîrii de instanţă de judecată sau a organului competent în urma depistării contravenţiei şi contravenientului şi ea se stabileşte o singură dată pentru această faptă ilicită cu scopul reparării prejudiciului ceea ce înseamnă eliberarea persoanei, stingîndu-şi anticedentele contravenţionale. Acest principiu este prevăzut în art.9(2), CCRM.

principiul inevitabilităţii răspunderii, care presupune că dacă a fost săvîrşită o contravenţie numai decît trebuie să fie pedeapsă. Pedeapsa este finalul procedurii contravenţionale care începe de la încălcarea unor valori sociale. Conform art.32, C.C.RM. „pedeapsa sau sanţiunea este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvîrşit o contravenţie. Doar prin sancţiune se garantează răspunderea pentru comiterea contravenţiilor. Astfel orice valoare socială încălcată nu este alt ceva decît încălcarea legislaţiei, ce înseamnă că orice persoană ideferent de sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică devenind contravenient trebuie să răspundă pentru fepta săvîrşită în baza legii. Dar există şi unele abateri în ceea ce priveşte că fiece contravenţie trebuie să fie sancţionată. Astfel de cazuri sunt atunci cînd contravenţia a fost săvîrşită prin unele cauze care înlătura caracterul contravenţional al faptei, prevăzute în art.19-25,CCRM.

Contravenţia ca temei juridic de aplicare a răspunderii contravenţionale.

Page 30: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

Un factor deosebit de important în dezvoltarea legislaţiei contravenţionale a fost formularea definiţiei de contravenţie,care conţine elementele principale de calificare a acestei fapte.Definirea faptei contravenţionale şi codificarea acestora a uşurat,într-o mare măsură,atât fenomenul constatării,cît şi procedura de sancţionare a lor.Contravenţia,ca orice faptă contrară ordinii de drept,constituie o manifestare a conduitei umane exteriorizată în cadrul social,adică o acţiune umană realizată sub controlul voinţei şi raţiunii sale,în condiţii în care contravenientul avea libertatea de a alege această conduită negativă în raport cu ordinea de drept.Din cele expuse putem trage următoarea concluzie:contravenţia este o faptă ilicită,antisocială,prevazută de legislaţie,săvărşită cu vinovăţie şi care prezintă pericol social mai redus decît infracţiunea.Evitarea,oricăreia dintre aceste trăsături la definirea teoretică a contravenţiei,influenţează negativ activitatea practică de constatare şi sancţionare a acestor fapte.Contravenţia nu este o creaţie a teoriei dreptului,care poate reprezenta anumite fenomene juridice sub diferite aspecte,ci este o faptă obiectivă,reală,comisa în societate.Conform legislaţiei în vigoare ,contravenţia este constatată şi sancţionată de un şir de organe ale administraţiei de stat şi persoane cu funcţii de răspundere.Conform art.10 din Codul contravenţional contravenţia: ,,constituie fapta-acţiunea sau inacţiunea –ilicită ,cu un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea ,săvărşită cu vinovăţie ,care atentează la valorile sociale ocrotite de lege,este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de sancţiunea contravenţională.”Din noţiunea respectivă elementele contravenţiei care îi sunt specifice şi o caracterizează sunt:caracterul antisocial al faptei;caracterul illicit al ei;culpabilitatea faptei (vinovăţia);prevederea de către legislaţia a răspunderii pentru fapta respectivă.Astfel lipsa oricărui din aceste elemente nu există contravenţie.Ele trebuie să existe cumulative în cazul fiecărei contravenţii,lipsa oricăreia dintre ele conducând la inexistenţa faptei ilicite şi,implicit,la imposibilitatea tragerii la răspundere a făptuitorului.Orice faptă considerată contravenţie administrativă trebuie să întrunească următoarele elemente:a) Caracterul antisocial al faptei:Prin acest element se presupune că, prin fapta dată se cauzează o daună intereselorpersoanei, societăţii şi statului. În definiţia data de legiuitor se menţioneaza că, fapta savârsită are un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea.Atât contravenţia cât şi infracţiunea reprezintă manifestări de voinţă ale omului, prin careeste încalcată ordinea juridică existentă. Gradul de pericol social, intensitatea acţiunii umaneasupra ordinii juridice, intensitatea ilicită, reprezintă unul din elementele ce separă calificareajuridică a faptei, în contravenţie sau infracţiune.b) Caracterul ilegal al faptei:Acest caracter include savârsirea faptei care încalca normele juridice în vigoare. Art.8 din Codul contravenţional al RM prevede că:„(1) Persoana este supusă răspunderii contravenţionale numai pentru fapte savârsite cuvinovăţie;(2) Este supusa răspunderii contravenţionale numai persoana care a savârsit cu intenţiesau din imprudenţa o faptă prevazută de legislaţia contravenţionala.”c) Vinovaţia:Aceasta trasatură esenţiala, priveste aspectul subiectiv al faptei, fără de care nu poateexista contravenţia. Ca şi în dreptul penal, în dreptul administrativ vinovaţia făptuitorului ia doua forme: intenţia sau imprudenţa.Contravenţia se consideră savârsita cu intenţie dacă persoana care a savârsit-o îşi dăseama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările eiprejudiciabile, a dorit sau a admis în mod conştient survenirea acestor urmări.Contravenţia se consideră săvârşită din imprudenţa dacă persoana care a săvârsit-o îşi dăseama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările eiprejudiciabile, dar consideră în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, ori nu îşi dă seama decaracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea surveniriiurmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă).

Page 31: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

Elementele constitutive ale contravenţiei.

Spre deosebire de trăsăturile contravenţiei care sunt specifice numai ei, elementele de constituire sunt aceleaşi la majoritatea faptelor ilicite dar totuşi şi trăsăturile şi elementele pariticipă la constituirea contrvenţiei. Marea majoritate a contravenţiilor sunt reglementate prin normele CCRM. Trăsăturile caracteristice stabilite în aceste norme de drept constituie temeiul juridic necesar şi suficient pentru calificarea faptei ilicite ca contravenţie. Atunci cînd o faptă ilicită conţine trăsăturile prevăzute de partea generală a codului şi este săvîrşită în condiţiile prevăzute în partea specială a acestui cod, această faptă urmează să fie considerată contravenţie. Astfel elementele contravenţiei sunt prevăzute în partea specială, obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă care toate impreună formează conţinutul ei.

Obiectul contravenţiei ca şi la alte fapte ilicite îl constituie diverse raporturi sociale, ocrotite prin norme de drept încălcarea cărora trage după sine pedeapsă. Legiitorul interzice, de exemplu, confecţionarea sau desfacerea obiectelor pornografice, practicării prostituţiei, tulburarea liniştii în locurile publice etc., deoarece aceste fapte împiedică dezvoltarea normală a rapoartelor sociale.Nu toate rapoartele social-utile sunt reglementate de norme de drept şi nu toate raporturile reglementate de drept sunt ocrotite prin sanţiuni juridice. Ca obiect al contravenţiei poate fi doar acele rapoarte, valori sociale care sunt ocrotite prin sancţiuni contravenţionale, prevăzute în CCRM. Deci obiectul contravenţiei reprezintă încălcarea acelor valori sociale stipulate în art.2. Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin aceea că valorile sociale, bunurile sau interesele legitime, apărate prin normele de drept contravenţional au o importanţă socială mai redusă, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizează administraţia publică în anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o rezonanţă mai redusă, pe cînd obiectul infracţiunii vizează valorile fundamentale ale statului. Spre exemplu infracţiunea constînd în deţinerea ilegală de arme de foc are ca obiect relaţiile sociale care a apără viaţa şi integritatea persoanelor, ordinea şi liniştea publică, deci valori fundamentale ale sociaetăţii, pe cînd contravenţia constînd în neprezentarea permisului de armă de vînătoare are ca obiect relaţiile sociale privind evidenţa armelor. Pentru a stabili mai concret obiectul fiecărei fapte ilicite, precum şi locul lui în întregul sistem, însemnătatea acestuia, pentru a califica corect fiecare faptă şi a alege pedeapsa optimă e nevoie de o clasificare a obiectului contravenţiei. Astfel autorul V.Guţuleac divizează obiectul în două forme: obiectul juridic şi obiectul material. Obiectul juridic la rîndul său se divizează în: obiect general, generic, nemijlocit (specific) şi complex. Obiectul juridic general reprezintă totalitatea valorilor sociale ocrotite de dreptul contravenţional prevăzute de Codul contravenţional. Obiectul generic reprezintă totalitatea valorilor sociale care sunt ocrotite de mai multe norme juridice. În acest caz obiectul unei contravenţii constituie chiar denumirea unui capitol al CCRM. De exemplu capitolul 8, CCRM, care este intitulat „Contravenţiile ce atentează la drepturile reale” astfel obiectul contravenţiei este proprietatea. Altă categorie a obiectului juridic este obiectul nemijlocit care constă în faptul că valoarea socială este protejată de o anumită normă juridică. Obiectul juridic nemijlocit este subordonat celui generic deoarece între ele există un raport dintre specie şi gen, sau chiar în unele cazuri obiectul nemijlocit coincide cu cel generic. Şi a treia categorie este obiectul juridic cel complex, acest obiect constă în faptul că este format din două obiecte nemijlocite reunite. Din acestea unul este principal şi cellalt este secundar, pentru exemplu vorbe şi expresii injurioase, acostarea jignitoare a cetăţenilor în

Page 32: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

locuri publice art.354,CCRM. Obiectul principal este încălcarea onoarei, cinstii şi demnităţii cetăţeanului, iar obiectul secundar este încălcarea ordinii şi liniştii publice. Obiectul material este o altă formă a obiectultui contravenţiei, ce reprezintă entitatea fizică împotriva căreia este orientat elementul material al contravenţiei, obiectul material îl va constitui paguba materială exprimată în valori materiale concrete. O altă clasificare similară parţial cu cea a lui V. Guţuleac, este a autorului D.Baharah care clasifică obiectul în general, de gen, de specie şi cel nemijlocit. Astfel din categoriile enumerate se vede că obiectul de specie şi cel nemijlocit sunt aparte, obiectul de specie include hîrtiile de valoare, produsele agricole şi alte bunuri ce constituie o categorie a proprietăţii iar obiectul nemijlocit este concretizat direct în norma juridică (mărimea vitezei ce nu trebuie depăşită). Obiectul este nucleul contravenţiei deoarece doar prin acest element se depistează incălcarea normei juridice care protejează valorile sociale care şi reprezintă obiectul contravenţiei.

Latura obiectivă a contravenţiei ,Latura obiectivă a contravenţiei,ca element al contravenţiei, este alcătuită din acele trăsături care caracterizează materialitatea faptei. Mulţi autori de drept penal includ în categoria trăsăturilor obligatorii ale laturii obiective: pericolul social, ilicitul, consecinţele negative, raportul de cauzalitate.Pe cînd după părerea autorilor dreptului contravenţional latura obiectivă a contravenţiei trebuie înţeleasă plecînd de la ideea că pericolul social şi ilicitul sunt trăsături globale, care rezultă din interacţiunea tuturor trăsăturilor caracteristice ale contravenţiei şi nu pot fi luate ca trăsături aparte unui element. Reeşind din faptul că consecinţele negative şi raportul de cauzalitate nu sunt stipulate în difiniţia contravenţiei, de aceea latura obiectivă va cuprinde numai acele trăsături care caracterizează materialitatea faptei sancţionate. Aceste trăsături şi ele depind de o altă trăsătură fără de care nu vor exista, aceasta este fapta adică acţiunea şi inacţiunea, ea este trăsătura principală şi pentru latura obiectivă. Astfel după părerea autorului M.Orlov, latura obiectivă va conţine în mod obligatoriu trei trăsături principale: fapta, consecinţele negative şi raporurile de cauzalitate Fapta ilicită poate fi simplă şi compusă, simplă atunci cînd ea constă dintr-o singură acţiune şi pe un termen scurt(furtul, depăşirea vitezei de circulaţie). Însă o fapta compusă este atunci cînd ea se analizaează în mai multe acţiuni, extinsă în timp sau săvîrşită de un grup de persoane. Caracteristic pentru această faptă este că săvîrşirea măcar a uneea din ele se consideră deja o contravenţieca exemplu (neînregistrarea la timp a armei de vînătoare şi vînatul cu ea în perioada interzisă). Latura obiectivă indică conţinutul şi modalitatea acţiunii sau inacţiunii ilicite producătoare a consecinţelor periculoase sau care ameninţă anumite valori, relaţii sociale, bunuri ori interese legitime şi care este considerată ca ilicită în legea contravenţională, săvîrşită de către subiect. După autorul V.Guţuleac, părţile componente ale laturii obiective1 sunt: elementul material, rezultatul periculos, raportul de cauzalitate şi unele condiţii de loc, timp, mod şi împrejurări. Astfel elemenul material este fapta periculoasă, rezultatul social periculos reprezintă deacum lezarea valorilor sociale sau punerea în pericol a lor şi se manifestă prin vătămare a acestor valori. Şi legătura dintre aceste două componente formează un alt component, raportul de cauzalitate care constă în faptul că în dependenţă de fapta depinde şi rezultatul periculos, după care se stabileşte şi o sancţiune mai severă. Pentru stabilirea şi executarea concretă a contravenţiei este nevoie de depistarea locului, timpului şi modului de săvîrşire a acestei fapte. Aceste condiţii au un rol important atît pentru calificarea juridică a contravenţiei concrete, cît şi pentru constatarea cauzelor şi condiţiilor abaterilor contravenţionale în general, fără a căror conştientizare e imposibilă administrarea eficace în ceea ce priveşte comiterea unei contravenţii.

1

Page 33: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

De exemplu, încălcarea gravă a regulilor de vînătoare (vînatul fără autorizaţia respectivă sau în locurile interzise ori în termenele interzise cu unelte sau prin metode interzise), precum şi încălcarea sistematică a altor reguli de vînătoare. Deci încălcarea acestor reguli sunt condiţionate de locurile interzise, de termenele interzise, şi modul de activitate.

Subiectul contravenţiei.Contravenţia, fiind o faptă ilicită şi atentează la valori sociale, este săvîrşită de orice persoană care încalcă normele juridice contravenţionale. Cu excepţia minorilor şi a iresponsabililor permanenţi şi a altor persoane prevăzute de lege care nu îndeplinesc toate condiţiile de a fi declarat subiect al contravenţiei. Pe de altă parte, toţi subiecţii de drept contravenţional sînt titulari de valori sociale care pot fi vătămate prin contravenţii astfel aceştea devenind subiecţi pasivi. De aici reese că există doua tipuri de subiecţi: pasivi şi activi. Subiecţi activ este acea persoană fizică care participă la săvîrşirea unei contravenţii în calitate de autor, instigator sau complice şi sînt trase la răspundere dacă fapta este consumată. Statutul ei juridic este reglementat prin normele juridice ale CCRM, art. 384 care prevede – persoana care este trasă la răspundere administrativă, are dreptul să ee cunoştinţă de materialele din dosar, să dee explicaţie, să prezinte probe, să formuleze cereri; să se folosească în timpul examinării cazului ce asistenţă juridică a avocatului; să ee cuvîntul în limba maternă şi să se folosească de serviciile trăducătorului; dacă nu cunoaşte bine limba, în care se desfăşoară procedura; să conteste decizia asupra cazului. După părerea autorilor contravenientul nu trebuie confundat cu făptuitorul, deoarece calitatea de făptuitor este dată de împrejurarea comiterii unei fapte prevăzute de legea contravenţională, care poate să nu fie o contravenţie. Subiecţii activi la rîndul se împart în: subiect activ general şi subiect activ special. Pentru ca o persoană fizică să poată fi calificată ca subiect activ general ea trebuie să îndeplinească următoarel condiţii prevăzute în CCRM: 1. să aibă vîrsta de 18 ani, această condiţie este prevăzută în art.16, care stipuleză- La răspunderea administrativă pot fi trase persoanele, care pînă în momentul comiterii contravenţiei au atins vîrsta de optsprezece ani. Ca subiect special pot fi minorii între 16-18 ani care au comis o contravenţie, în cazul acesta instanţa de judecată expediază materialele cauzei contravenţionale autorităţii administraţiei publice locale pentru problemele minorilor, cu excepţia minorilor de la 16-18 care au săvîrşit o contravenţie în domeniile prevăzute în art.228-245,263-311. Instanţa de judecată poate aplica faţă de minor măsuri de constrîngere cu caracter educativ art. 104, Codul Penal. Persoana la această vîrstă nu are discernămînt, nu este dezvoltat psihic şi fizic pentru aşi da seama de implicaţia socială a faptelor, spre deosebire de legislaţia României unde confom legii persoana este responsabilă de la vîrsta de 14 ani. 2. să fie responsabilă, adică să fie capabilă să perceapă lucrurile care le săvîrşeşte şi este capabilă de a prevede consecinţele lor. 3. să dispună de libertatea de voinţă şi acţiune, adică să nu fie constrîns de către o altă persoană să comită contravenţia, deci să-şi poată dirija liber voinţa şi acţiunea sa. Subiectul activ special , în afara condiţiilor obligatorii trebuie să întrunească încă o condiţie suplimentară trebuie să aibă o anumită calitate: să fie persoană cu funcţie de răspundere art.16, să aibă statut militar art.16, persoana juridică art.17, persoană fizică sancţionată să dispună de statut, să fie posesor de permis de conducere auto, de armă individuală Persoana cu funcţie de răspundere care pe lîngă faptul că este supusă, pentru aceeaşi contravenţie, unor sancţiuni mai severe decît ceilalţi cetăţeni, mai poate fi supusă răspunderii pentru: folosirea intenţonată a atribuţiilor sale contrar obligaţiilor de serviciu; depăşirii vădite a drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege; neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu. Aceasta este prevăzut şi-n partea specială a noului CCA. Conform art.16, CCRM, ca subiect special sunt numiţi şi militarii şi alte persoane asupra cărora se extinde acţiunea regulamentelor disciplinare. Pentru săvîrşirea contravenţiilor în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, militarii, cu excepţia militarilor în termen, răspund

Page 34: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

contravenţional conform dispoziţiilor generale. Pentru săvîrşirea contravenţiilor, militarii în termen răspund în conformitate cu Regulamentul disciplinei militare.

Latura subiectivă a contravenţiei reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului,referitorla fapta comisă şi urmările acestei fapte.Orice acţiune a persoanei se află sub controlul conştiinţei şi voinţei ei. Conştiinţa şi comportarea persoanelor este determinată de condiţii obiective, persoana ia o decizie în mod conştient. Libera voinţă este expresia principală a activităţii vitale a persoanei. Aceasta înseamnă posibilitatea de a alege din mai multe variante o comportare corespunzătoare scopului urmărit, precum şi alegerea mijloacelor de realizare. Săvîrşirea de către o persoană a faptei ilicite în mod conştient este o dovadă că aceasta acţionează în spiritul unor convingerisau impulsuri negative. Atitudinea psihică a persoanei în procesul săvîrşirii contravenţiei formează latura ei subiectivă. Această atitudine psihică prezintă un proces unic, incluzînd în sine motivele, emoţiile, conştiinţa şi voinţa. Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia şi formele ei, în cazul unor contravenţii în textul deincriminare a acestora sînt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi la motiv. Prin scop se înţelege obiectul urmărit de contravenient, prin săvîrşirea acţiunii sau inacţiuniice constitue elementul principal al contravenţiei. Iar motivul este impulsul intern din care se naşte decizia contravenţională şi punerea în executare a deciziei.Conform art.14, CCRM- vinovăţia este intenţionată şi din imprudenţă.

CONCLUZIE :

Page 35: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

Metodele de constrângere şi de convingere se împletesc în activitatea de administraţie publică.Astfel cu cât se amplifică metoda convingerilor ,cu atât mai puţin se utilizează constrângerea ,iar procedeele de convingere,în societăţile evoluate ,tind să înlăture constrângerea.În fapt,cele două metode se completează reciproc:pe de o parte,existenţa autorităţii şi a posibilităţii constrângerii contribuie la situarea statului deasupra societăţii;pe de altă parte,diminuând numărul activităţilor coercitive şi punându-se accentul pe formarea şi cultivarea unei mentalităţi favorabile îndeplinirii misiunii administraţiei,se asigură creşterea însemnătăţii metodei convingerii.Fiind o varietate a constrângerii statale ,constrângerea administrativă este aplicată ca un mijloc extrem de asigurare si ocrotire a ordinii de drept în domeniul administraţiei publice,adică îndeplineşte o funcţie de reprimare.În acelaşi timp,măsurile de constrângere administrativă în scopul ocrotirii ordinii de drept exercită şi alt gen de funcţii fiind aplicate nu numai în calitate de pedeapsă pentru încălcările de drept (disciplinare şi contravenţionale),dar şi pentru preîntâmpinarea şi curmarea lor.Însăşi denumirea acestor măsuri de constrângere ne vorbeşte că pentru aplicarea lor este caracteristică procedura extrajudiciară,adică aplicarea lor este de competenţa organelor executive (persoanelor cu funcţii de răspundere),care le realizează nemijlocit în procesul activităţii fără a se adresa în instanţa judecătorească.Însă în cazurile prevăzute de lege unele măsuri de constrângere administrativă sunt aplicate prin intermediul instanţelor de judecată.În particular ,aceasta are loc în cazurile aplicării celor mai severe sancţiuni pentru comiterea contravenţiilor (cazuri ce prezintă dificultate).Astfel ,în unele cazuri ,anumite măsuri de siguranţă pot avea şi caracterul unor măsuri de sancţionare,ca de pildă ,confiscarea de bunuri a căror deţinere este interzisă sau interzicerea practicării unei profesii.Alteori,măsurile de siguranţă pot fi totodată şi măsuri de executare silită.Un exemplu în acest sens îl constituie aplicarea de tratamente medicale forţate sau reţinerea ori arestarea unor persoane.Caracterizarea măsurilor de constrângere administrativă trebuie făcută,aşadar ,în funcţie de împrejurările concrete în care sunt aplicate ,de normele juridice încălcate prin faptele antisociale care au determinat aplicarea acestor măsuri de constrângere administrativă,de scopul urmărit prin acele măsuri.Răspunderea administrativă este apreciată ca fiind o formă importantă şi eficace a constrângerii statale asupra persoanei ce a intrat în raport juridic de conflict cu prevederile normelor de drept administrativ şi drept contravenţional.Spre deosebire de răspunderea civilă şi de cea penală,consacrate,în anumite forme,înca din antichitate,răspunderea administrativă este relativ tânără ,ea are ceva mai mult de două secole de cînd a fost instituită ,pentru prima dată,în Franţa în urma Marii Revoluţii Franceze.Răspunderea administrativă este explicată de către unii teoreticieni ai dreptului public pornind de la conceptul de constrângere însă noţiunea de constrângere nu este identică cu cea de răspundere.Dacă prin constrângerea administrativă se urmăreşte autoreglarea sistemului social,răspunderea urmăreşte restabilirea ordinii normative încălcate,precum şi condamnarea faptei negative şi a autorului acesteia.In ceea ce priveşte formele răspunderii administrative,răspunderea administrativ-disciplinară reprezintă o formă proprie a răspunderii administrative,care este atrasă de săvărşirea acelei categorii de abateri de la normele juridice ce reglementează raporturi juridice de subordonare,precum şi raporturi juridice de subordonare ierarhică,necontravenţionalizate.Răspunderea materială (patrimonială) reprezintă o metodă de constrângere statală a activităţii prestatoare a unităţilor,instituţiilor ,organizaţiilor ,autorităţiilor APL în raport cu colectivităţile pe care le gestionează ,metoda bazată pe cadrul legal şi în conformitate cu mecanismele necesare de asigurare a executării acesteia ce se aplică drept rezultat al săvărşirii unor acţiuni ilegale prin care se lezează unele drepturi ale persoanei fizice şi persoanei juridice.Răspunderea materială (patrimonială)are ca temei căuzarea unui prejudiciu material al autorităţii publice sau altor organizaţii sau persoane prin actele administrative ale administraţiei publice de a obţine reparea prejudciilor imputabile acestora.Răspunderea administrativ-contravenţională este o formă juridică de pedepsire a persoanelor,care au săvârşit o faptă ilicită numită contravenţie şi sunt obligaţi să suporte

Page 36: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

sancţiunea stabilită de organele competente.Răspunderea şi pedepsirea pentru încălcarea normelor juridice este calea de respectare a legii şi micşorare a contravenţiilor,a infracţiunilor,abaterilor disciplinare şi a altor fapte ilicite.Aplicarea răspunderii contravenţionale persoanelor ce încalcă,de către organele competente trebuie să fie în conformitate cu condiţiile şi sarcinile stipulate în Codul contravenţional al RM.La acest raport juridic participă două subiecte care dispun de drepturi şi obligaţii.Răspunderea contravenţională se aplică numai în cazurile ca fapta ilicită corespunde caracteristicilor unei contravenţii,trăsături şi elemente.Trăsăturile contravenţiei sînt caracterul antisocial al faptei, ilicitul, vinovăţia iar elementele sînt obiectul, latura oiectivă, subiectul şi latura subiectivă. Prin aceste caracteristici contravenţia se deosebeşte de alte fapte ilicite. Diferenţa dintre faptele ilicite presupune şi diferenţa între sancţiuni. Sancţiunea este măsura de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică în numele legii, persoanei care a săvîrşit. Orice contravenţie atrage după sine o pedeapsă, care constă dintr-o sancţiune care trebuie aplicată obligatoriu şi alta din cauza modului de săvîrşire.Dar nu înotdeauna contravenţia atrage după sine aplicarea unei sancţiuni, căci există momente că ea a fost săvîrşită fără vinovăţie, şi aceste momnte sînt: contravenţia săvîrşită în stare de necesitate, legitimă apărare, în baza riscului, constrîngere fizică sau psihică în aceste cazuri nu este tras la răspundere nimeni. Răspunderea contravenţională, deasemenea poate fi înlăturată, în cazurile cînd: se renunţă benevol la săvîrşirea contravenţiei; este o contravenţie neînsemnată, tentativa; împăcarea victimei cu contravenientul; prescripţia răspunderii contravenţionale; amnistia. Astfel contravenţia este o încălcare a normelor juridice contravenţionale aducînd pagube valorilor sociale, deaceia contravenţia şi alte fapte ilicite sînt sancţionate conform legii. Doar prin sancţionare şi răspundere se realizează scopul legii contravenţionale: apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii publice. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului apar din momentul stabilirii lor. Adoptarea unei legi pentru soluţionarea unei probleme globale, dintr-un punct de vedere ea este în folosul tuturor dar totuşi ea nu va satisface cerinţele tuturor. Factorul care acţionează cel mai des la săvîrşirea unei contravenţii este nivelul scăzut de trai, de cultură, populaţie numeroasă şi teritoriu mic. În Republica Moldova sînt prezente toate aceste probleme, ceea ce dau naştere contravenţiilor, infracţiunlor şi altor încălcări a legii.Astfel încălcarea legii este o problemă actuală cu care se luptă organele competente de stat. După părerea contravenţii şi alte abateri de la lege au fost, sînt şi vor fi, măcar că aceasta este realitatea conţinutul acestui gînd este pisimist. Totuşi la fiecare problemă există o soluţie, trebuie doar de ales calea şi metodele corespunzătoare de a activa.

BIBLIOGRAFIA:

Page 37: Constrângerea administrativă şi răspunderea administrativă

I . Acte normative:

1) Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994 2) Codul contravenţional al RM nr.218 –XVI din 24.10.2008 3) Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158 din

04.07.2008 4) Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului publicat 01.03.2012 în

Monitorul Oficial al RM nr.42-47 5) Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarului public republicat în MO al

României ,partea I nr.365 din 29.05.2007

II.Monografii în limba română

1) Drept administrativ/ Maria Orlov,Ştefan Belecciu anul ediţiei 2005 2) Tratat de teoria generală a dreptului / Gheorghe Avornic /Volumul II3) Elemente de drept administrativ /Emil Bălan/editura Trei/19994) Drept administrativ/Universitatea Dunărea de Jos

Galaţi/prof.univ.dr.V.Verdinaş/20065) Teoria generală a dreptului/Ioan Huma6) Teoria generală a dreptului/Blosenco M/ Universitatea de Stat B.P.Haşdeu

/Cahul /Cahul 20107) Curs de drept administrativ/Ion Creangă /editura Epigraf /20038) Drept administrativ şi administraţia publică/Răzvan Viorescu9) Drept administrativ/S.Cobâneanu,E.Bobeica,V.Rusu/Chişinău 201210) Drept administrativ/Dana Apostol Tofan/Volumul II/200611) Drept administrativ/sinteze teoretice pentru învăţământul la distanţă/Alexandru

Sorin Ciobanu/Universitatea din Bucureşti ,Facultatea de Drept/noiembrie 2012