Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici

Serviciul public

Noţiunea de serviciu public este o noţiune relativ recentă în dreptul administrativ. Ea a apărut şi s-a dezvoltat treptat pe fondul multiplicării şi diversificării nevoilor generale ale societăţii omeneşti, concomitent cu implicarea tot mai accentuată a statului, în vederea asigurării unui nivel corespunzător de trai oamenilor pe care îi reprezintă.

Serviciul public este orice activitate a autorităţilor publice pentru satisfacerea unei nevoi de interes general care este atât de importantă încât trebuie să funcţioneze în mod continuu şi regulat. De aceea serviciile publice sunt supuse unui regim juridic special, numit regim administrativ; organizarea şi conducerea lor având la bază principiie speciale care nu se găsesc în organizarea activităţii particulare.1

Funcţia publică

Prin funcţie publică înţelegem situaţia juridică a persoanei fizice învestită, legal, cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care l-a învestit.2

Funcţia publică apare ca o grupare de atribuţii şi de competenţe în scopul de a satisface anumite interese generale, întrucăt orice putere socială se legitimează numai prin finalitatea sa de interes public, neputăndu-se admite ca ea să fie utilizată în scopuri personale. Ea reprezintă „complexul drepturilor şi obligaţiilor de interes general stabilite potrivit legii în scopul realizării competenţei unei autorităţi de către persoane legal investite”.3

1 C. Manda, Drept administrativ, Ed. Lumina lex, Bucureşti, 2007, p. 291-2982 A.Iorgovan, Tratat de drept administrative, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 5843 R. Petrescu, Drept administrative, Ed. Accent, 2004, p. 437

Constituţia României, republicată, face referire la funcţia publică în art. 16, alin. (3), precizând că Funcţiile şi demnităţiile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au numi catăţenia română şi domiciliul în ţară, iar art. 73, alin. (3), lit. j), se stabileşte ca prin lege organică să fie reglementat statutul funcţionarilor publici.

Funcţionarul public

Noţiunea de funcţionar public este reglementată prin normele Legii privind Statutul funcţionarilor publici din anul 1999, care, în art. 2, alin. (2) precizează că „ funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Ca atare, plecând de la clasificarea conceptului de funcţie publică şi a trăsăturilor sale specifice, prin funcţionar public se mai înţelege orice persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, cu caracter permanent, în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, în scopul asigurării funcţionării continue a acestora, în schimbul unui salariu primit periodic. De la această noţiune fac excepţie persoanele fizice care alcătuiesc organele reprezentative ale statului, ale judeţului, ale oraşelor şi comunelor, care nu au calitate de funcţionri publicipentru că sunt reprezentanţi aleşi ai ţării, judeţului, oraşului sau comunei, desfăşoară o activitate nepermanentă, limitată în timp, de regulă de patru ani şi în sesiuni sau şedinţe.4

Răspunderea administrativ disciplinară

Această formă de răspundere intervine când se comite o abatere administrativă, prin care se înţelege fapta de încălcare cu vinovăţie a normelor dreptului administrativ. Această răspundere se întemeiază în general pe încălcarea unui raport de drept administrativ, unde părţile nu stau pe picior de egalitate ca în raporturile juridice civile, subiectul care se situează pe treapta superioară a raportului juridic are şi abilitatea juridică de a trage la răspundere pe celălalt subiect în cazul în care acesta din urmă are o conduită care excede drepturilor şi obligaţiilor ce-i revin din raportul respectiv, adică săvârşeşte o abatere administrativă care nu este totuşi clasificaă drept contravenţie. Acest drept de tragere la răspundere îl au nu numai autorităţiile administraţiei publice, ci şi autorităţiile publice din sfera celorlalte puteri ale statului, când acestea desfăşoară activităţi administrative ca activităţi auxiliare celor ce constituie obiectul principal de activitate, bineînţeles dacă abaterea administrativă se produce în sfera acestor activităţi auxiliare şi nu este calificată drept contravenţie. Autorii abaterii pot fi: un organ al administraţiei publice, un funcţionar public, un organism nestatal, o persoană fizică.5

Răspunderea administrativ disciplinară a funcţionarilor publici se angajază atunci când o persoană fizică salariată nu-şi îndeplineşte obligaţiile de la locul de muncă, obligaţii de decurg din calitatea sa de funcţionar public, învestit printr-un act administrativ. În mod cert, aceste

4 Op. cit., C. Manda, p. 304-3055 I. Gorjan, Drept administrative, Ed. Lumina lex, Bucureşti, 2005, p. 211-213

obligaţii nu sunt reflectate în totalitate în actul administrativ de numire însă, acestea se regăsesc de regulă, într-o măsură sau alta, în actul normativ prin care s-a instituit funcţia, în regulamentele de organizare şi funcţionare, în statutele diverselor categorii de funcţionari publici sau în Statutul funcţionarilor publici, ori, cu rol secundar, în contractul individual de muncă. Aşa cum rezultă din legile şi celălalte acte normative adoptate în acest domeniu, funcţionarii publici au o serie de drepturi şi obligaţii, trebuie să aibă o anumită comportare, atăt la locul de muncă, cât şi în afara acestuia, atunci când îşi exercită atribuţiile cu care au fost învestiţi, iar în cazul în care acestea sunt încălcate cu vinovăţie, intervine răspunderea administrativ-disciplinară.6

Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici

Responsabilitatea ocupă astăzi cel mai de seamă loc în dreptul public modern, nu este un alt domeniu mai important ca acela al responsabilităţii Statului şi funcţionarilor publici. Importanţa se datorează faptului că spiritul de justiţie tinde să pătrundă din zi în zi mai mult în ansamblul legilor şi instituţiilor noastre faptul că noţiunea de Stat a îndurat o transformare profundă. Statul, nu mai este o persoană suverană şi iresponsabilă, ci o grupare de servicii publice funcţionând în interesul colectivităţii. La fel se vrea ca şi funcţionarii să fie obligaţi a răspunde de greşelile lor şi să despăgubească pe cei care au fost lezaţi prin greşeli.

Chestiunea responsabilităţii personale a funcţionarilor publici se pune în termeni absolut diferiţi de cea a responsabilităţii Statului, una de risc deci obiectivă, pe când cea a funcţionarului este una pentru greşală, deci subiectivă.

Evoluţia dreptului constă şi în determinarea cazurilor şi condiţiilor în care greşala funcţionarului este de aşa natură ca să angajeze responsabilitatea sa personală faţă de particulari şi să facă să înceteze responsabilitatea Statului pentru daunele pricinuite prin greşala funcţionarilor săi.7

Răspunderea subiectivă a funcţionarilor publici este astfel bazată pe ideea de culpă, de vinovăţie în săvârşirea abaterii disciplinare, astfel funcţionarul va putea dovedi elementele care înlătură vinovăţia sa, fiind exonerat de răspunere.8

Abateri disciplinare

Funcţionarii publici, dispune alin. (1) al art. 42 din Legea nr. 188/1999, republicată, au obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice şi juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.

6 G. Zaharia, T. Chiurariu, D. Dumitrache, Tratat de drept administrative,Ed. Spiru Haret, Iaşi, 2007, p.3607 D. Pepelea, Responsabilitatea Statului şi a funcţionarilor publici, Ed. CERMI, p. 203-2078 V. Vedinaş, Dreptul administrativ şi instituţiile politico-administrative, Ed. Lumina lex, Bucureşti, 2002, p. 588-589

Potrivit alin. (1) al art. 65, din aceaşi lege, încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de legee constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora.

Abaterire disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă, astfel lit. b) a alin. (2) al aceluiaşi articol, precizează că este abatere disciplinară neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor. Or, neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie, aşa cum vede alin. (1) al art. 65. abaterea disciplinară este în dreptul administrativ, natura juridică a faptelor săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin în cadrul unui serviciu public. Astfel afirmaţia „abaterile funcţionarilor de la îndatoririle lor constituie infracţiuni disciplinare, care sunt date spre judecată unor instanţe organizate de lege”9, nu este conformă cu realitatea deoarece, abaterile disciplinare nu au nimic comun cu infraţiunile prevăzute de Codul penal. Astfel dreptul disciplinar nu este de aceeaşi natură cu dreptul penal. Pedepsele disciplinare nu sunt nici privative de libertate, nu sunt nici imfamante. Substratul juridic al dreptului disciplinar nu este pericolul social, ci ierarhia administrativă, el derivă din dreptul de supraveghere şi răspundere al superiorilor, pentru actele nelegate sau indisciplinare comise de subalternii lor.10

Constituie abateri disciplinare, conform art. 65 alin. (2), următoarele fapte: a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;b) neglijenţa repetată în efectuarea lucrărilor;c) absenţe nemotivate de la serviciu;d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionaea unor cereri în afara cadrului legal;f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest

caracter;g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi

desfăşoară activitatea;h) desfăşurarea în timpul programului de lucru, a unor activităţi cu caracter politic;i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de

interes şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;k) stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu pretenţii în

vederea soluţionării cererilor acestora.

9 P. Negulescu, Tratat de drept administrative, Ed. A. Marvan, Bucureşti, 1934, p. 57510 V. Prisăcaru, Funcţionarii publici, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p.150-151

Sancţiunile disciplinare

Sancţiunile disciplinare pentru înalţii funcţionari publici se aplică prin decizie a Primului-ministru, prin ordin al ministrului ori, după caz, al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice centrale pentru cei prevăzuţi la propunerea comisiei de disciplină.

Funcţionarul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau a dispoziţiei de sancţionare.11

Potrivit art. 65, alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, sancţiunile disciplinare sunt:a) mustrarea scrisă;b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de

promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;d) trecerea într-o funcţie publică inerioară pe o perioadă de până la un an, cu

diminuarea corespunzătoare a salariului;e) destituirea din funcţie.12

La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în serviciu a funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost rdiate.13

Prima sancţiune disciplinară se poate aplica de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care funcţionează cel în cauză, funcţionaru având la dispoziţie calea de atac la instanţa de contencios administrativ.

Următoarele patru sancţiuni se aplică de către conducătorul autorităţii la prounerea comisiei de disciplină.14 Modul de constituire a comisiei de disciplină, componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru a acestora este stabilită prin hotărâre a Guvernului la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care va elibera cazierul administrativ, conform bazei de date pe care o administrează (act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarilor publici şi care nu au fost radiate în condiţiile legii).15

Comisia de disciplină

Potrivit alin. (1) al art. 67 din Legea nr. 188/1999, republicată, în cadrul autorităţiilor sau instituţiilor publice se constituie comisii de disciplină.

Comisiile de disciplină se constituie, aşa cum prevede alin. (1) al art. 3 din H.G. nr. 1210/2003 privind organizrea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare

11 Op. cit., A.Iorgovan, p.641-64212 A. Trăilescu, Drept administrative, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 160-161 13 E. Pripernea, Drept administrative, Ed. Universitatea Ecologică “Dimitrie Cantemir”, Iaşi, 2001. p.39714 Op. cit.,V. Prisăcaru, p.15215 Op. cit., C. Manda, p. 312-313

din cadrul autorităţiilor şi instituţiilor publice16, prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, şi au ca scop cercetarea faptelor sesizare ca abateri disciplinare şi propunerea sancţiunilor disciplinare aplicabile funcţionarilor publici care le+au săvârşit.

În funcţie de numărul funcţionarilor publici din cadrul fiecarei autorităţi sau instituţii publice, dispune în continuare alin. (2) al art. 67 din Legea nr. 188/1999, republicată, comisia de disciplină se poate constitui pentru o singură autoritate sau instituţie publică sau pentru mai multe. În acest sens acelaşi alineat prevede: comisia de disciplină se poate constitui pentru mai multe autorităţi sau instituţii publice în cazul în care, în cadrul autorităţii sau a instituţiei publice respective există mai puţin de 12 funcţionari publici, astfel:

a) din membrii desemnaţi din cadrul instituţiei publice respective şi din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în subordinea sau sub autoritatea căreia este organizată potrivit legii;

b) pentru două sau mai multe consilii locale, în acest caz , comisia de disciplină se constituie ca urmare a stabilirii prin hotărâre a consiliului local, la propunerea primarului, a reprezentanţilor fiecărui consiliu local în cadrul comisiei de disciplină comune.

Reglementând componenţa comisiilor de disciplină, alin. (2) al art. 67 din Legea nr. 188/1999, prevede că în alcătuirea comisiei de disciplină intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindict, reprezentanţii vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică. În acest sens, alin. (1) al art. 4 din H.G. nr. 1210/2003 prevede: comisia de disciplină este compusă dintr-un preşedinte şi 4 membrii titulari, iar potrivit alin. (1) al art. 5 din aceaşi hotărâre a Guvernului, membrii titulari ai comisiei de disciplină constituite la nivelul unei autorităţi sau instituţii publice sunt desemnaţi astfel:

a) 2 membri de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;b) 2 membri de către organizaţia sindicală reprezentativă a funcţionarilor publici din

cadrul autorităţii sau instituţiei publice;17

Membrii titulari ai comisiei de disciplină comune pentru mai multe autorităţi sau instituţii publice , prevede alin. (2) al aceluiaşi articol, sunt desemnaţi cu respectarea următoarelor condiţii:

a) comisia de disciplină să fie compusă dintr-un număr egal de reprezentanţi ai fiecărei autorităţi sau instituţii publice pentru care se constituie;

b) numărul reprezentanţilor desemnaţi de către conducătorii autorităţii sau instituţiei publice pentru care de constituie comisia de disciplină să fie egal cu numărul reprezentanţiilor desemnaţi de către organizaţiile sindicale reprezentative ale

16 Publicată în M. Of., Partea I, nr. 757/29.10.200317 Op. cit.,V. Prisăcaru, p. 153

funcţionarilor publici din cadrul acestor autorităţi sau instituţii publice. Ţinând seama de faptul că, potrivit alin. (1) al art. 4 din H.G. nr. 1210/2003, numărul membrilor unei comisii de disciplină este de 4-2 desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi 2 desemnaţi de organizaţia sindicală reprezentativă a funcţionarilor publici, comisiile de disciplină se pot organiza una pentru două autorităţi sau instituţii publice.18

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, pentru fiecare comisie de disciplină se vor desemna cel puţin 2 membrii supleanţi, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi (2).

În cazul comisiei de disciplină constituite la nivelul unei autorităţi sau instituţii publice, desemnarea preşedintelui comisiei de disciplină şi a supleantului acestuia, dispune alin. (1) al art. 6 din H.G. nr. 1210/2003, se face de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în urma consultării cu organizaţia sindicală reprezentativă ori cu funcţionarii publici din aparatul propriu, dacă aceştia nu sunt organizaţi în sindicat sau dacă sindicatul nu este reprezentativ. Supleantul preşedintelui comisiei de disciplină nu se desemnează din rândul membrilor titulari sau al membrilor supleanţi ai comisiei de disciplină. În cazul comisiilor de disciplină comune pentru mai multe autorităţi sau instituţii publice, dispune alin. (2) al aceluiaşi articol, preşedintele comisiei de disciplină şi supleantul acestuia s desemnează în condiţiile alin. (1), pe baza propunerilor comune ale conducătorilor autorităţilor şi instituţilor publice sau, după caz, ale primarilor unităţiilor administrativ-teritoriale respective.

Mandatul preşedintelui şi al membrilor comisiei de disciplină potrivit art 8 alin. (1) din H.G. nr. 1210/2003 , este de 3 ani, care poate fi reînnoit o singura dată, iar cu 30 de zile lucrătoare înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină, se va proceda la constituirea viitoarei comisii de disciplină, în condiţiile prezentei hotărâri.

În art. 9 al H.G. nr. 1210/2003 sunt reglementate condiţiile pe care trebui să le îndeplinească funcţionarii publici pentru a fi membrii în comisiile de disciplină, precum şi cazurile în care nu pot fi membri ai comisiilor de disciplină, care sunt:

a) este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv, cu conducătorul autorităţii sau al instituţiiei publice;

b) este membru al comisiei paritare;c) a fost sancţionat disciplinar, iar sancţiunea disciplinară nu a fost radiată, în condiţiile

legii.19

Preşedintele, membrii şi secretarul comisiei de disciplină pentru activitatea desfîşurată în cadrul comisiei de disciplină, au dreptul, dispune alin.(5) al aceluiaşi articol, la un spor lunar de 5% care se aplică la salariul de bază al fiecăruia şi se acordă în lunile în care comisia de disciplină îşi desfăşoară activitatea. Sporul se acordă de către autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia este organizată comisia de disciplină, fără a se preciza din ce fonduri se achită acest spor.

18 Op. cit.,V. Prisăcaru, p.15519 Op. cit., G. Zaharia, T. Chiurariu, D. Dumitrache, p. 365-366

În art. 10, 11 şi 12 sunt reglementate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un funcţionar public pentru a fi numit preşedinte al comisiei de disciplină, cazurile în care membrii comisiilor de disciplină sunt suspendaţi de drept, precum şi cazurile în care membrii comisiilor de disciplină sunt suspendaţi de drept, precum şi cazurile în care aceştia sunt suspendaţi la cerere, iar în art. 15 cazurile în care mandatul de membru al comisiei de disciplină încetează înainte de termen.

Potrivit alin. (1) al art. 17 din aceaşi hotărâre de Guvern, în cazul suspendării sau încetării mandatului unui membru al comisiei de disciplină, atribuţiile acestuia se vor exercita de un membru supleant, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul suspendării sau încetării mandatului preşedintelui comisiei de disciplină, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de supleant. În cazul în care comisia de disciplină nu poate fi constituită prin utilizarea membrilor supleanţi sau, după caz, supleantul preşedintelui, prevede alin. (3), se va proceda la desemnarea altor membrii sau membrii supleanţi ori a preşedintelui sau supleantului acestuia, după caz, în condiţiile prezentei hotărâri.

Comisia de disciplină, dispune alin. (1) al art. 18 din aceaşi hotărâre a Guvernului are un secretat titular şi un secretar supleant, numiţi prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină, care au, de regulă, studii superioare juridice sau administrative. Secretarul titular şi supleantul acestuia, prevede în continuare acelaşi alineat, nu sunt membrii ai comisiei de disciplină.

Conform alin. (6) din Legea nr. 188/1999, republicată, comisiile de disciplină sunt competente să cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare şi să propună sancţiunea aplicabilă funcţionarilor publici din autorităţile sau instituţiile publice respective.

Potrivit art. 20 din H.G. nr. 1210/2003, comisia de disciplină are următoarele atribuţii principlale:

a) cercetează abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată;b) propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 65 alin. (3)

din Legea nr. 188/1999Preşedintele comisiei de disciplină stabileşte locul, data şi ora când au loc şedinţele

comisiei de disciplină, conduce şedinţele comisiei de disciplină, coordonează activitatea comisiei de disciplină şi a secretarului acesteia, reprezintă comisia de disciplină în faţa conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.20

Secretarul comisiei de disciplină înregistrează sesizarea referitoare la fapta funcţionarului public, convoacă, la cererea preşeditelui comisiei de disciplină, membrii comisiei de disciplină, funcţionarul public a cărui faptă formează obiectul dosarului, persoana care a facut sesizarea şi persoanele care urmează să fie audiate, redactează şi semnează alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia, procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină, redactează şi semnează, alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia, actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

20 Op. cit., V. Prisacaru, p. 156-157

Potrivit alin. (1) al art. 24 din H.G. nr. 1210/2003, comisia de disciplină poate fi sesizată de:

a) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;b) conducătorul compartimentului în care îşi desfăţoară activitatea funcţionarul public a

cărui faptă este sesizată;c) orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public.

Sesizarea se face în scris şi este însoţită atunci când este posibil, de înscrisurile care o susţin. În foarte puţine cazuri se pot depune înscrisuri şi acele numai de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public trimis în faţa comisiei de disciplină. Sesizarea se poate face în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de către persoanele prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de două luni de la data săvârşirii faptei care constituie abatere disciplinară, cum ar fi: întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor; neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor, absenţe nemotivate de la serviciu, nerespectarea în mod repetat a programului de lucru. Indiferent cărei autorităţi sau instituţii publice îi este adresată sesizarea, aceasta se depune la secretariatul comisiei de disciplină, care are obligaţia să o înregistreze şi să o prezinte preşedintelui comisiei de disciplină în termen de maximum două zile de la data înregistrării.

Procedura în faţa comisiei începe cu fixarea termenului de prezentare a funcţionarului public împotriva căruia s-a formulat sesizarea şi cu citarea acestuia, care se poate face prin scrisoare recomandată sau prin înştiinţare scrisă de luare la cunoştinţă prin semnătură. În cuprinsul scrisorii se indică locul, data şi ora şedinţei comisiei de disciplină şi obiectul sesizării.

Funcţionarul public a cărui faptă constituie obiectul sesizării se comunică sub sancţiunea nulităţii. În situaţia în care comisia de disciplină consideră că funcţionarul public poate influenţa sau exercita presiuni asupra persoanei care a făcut sesizarea, va păstra confidenţialitatea numelui şi a adresei acestuia până la data începerii cercetării faptei funcţionarului public.21

Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare alin. (2) al art. 28, impune:a) audierea persoanei care a făcut sesizarea, comisia de cercetare îl va audia pe

conducătorul autoriţăţii sau instituţiei publice care, prin act administrativ, a numi comisia, ori pe conducătorul compartimentului în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea şi unde a săvârşit abaterea disciplinară pentru care acesta este chemat în faţa comisiei de disciplină.

b) audierea funcţioarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării;c) audierea oricăror alte persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea cazului;d) culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloace

prevăzute de lege;

21 Op. cit., V. Prisacaru, p. 158-159

e) administrarea probelor, precum şi verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate.

În urma administrării probelor, membrii comisiei de disciplină vor întocmi un referat în care se consemnează rezultatele activităţii de cercetare desfăşurată, care se aduce la cunoştinţă funcţionarului public împotriva căruia a fost formulată sesizarea, precum şi persoanei care a sesizat comisia de disciplină, în vederea formulării unor eventuale obiecţii în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. În cazul în care se formulează obiecţii, acestea vor fi analizate de comisia de disciplină în termenul fixat de preşedinte, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea lor.

Şedinţele comisiei de disciplină sunt publice cu următoarele excepţii: atunci când funcţionarul public împotriva căruia a fost formulată sesizarea a solicitat în scris ca acestea să nu fie publice şi atunci când preşedintele comisiei de disciplină a solicitat, a dispus ca acestea să nu fie publice din motive temeinic justificate.

Lucrările fiecărei şedinţe a comisiei de disciplină se consemnează într-un proces-verbal semnat de preşedinte, de membrii şi de secretarul acesteia.

În exercitarea atribuţiilor sale, comisia de disciplină întocmeşte rapoarte pe baza concluziilor majorităţii membrilor săi. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza cu care a fost sesizată, trebuie să conţină următoarele elemente: a) numărul şi data de înregistrare a sesizării; b)numele, prenumele şi funcţia deţinută de funcţionarul public a cărui faptă a fost cercetată, precum şi compartimentul în care acesta îşi desfăşoară activitatea; c) numele, prenumele, funcţia şi domiciliul persoanei care a sesizat fapta, precum şi ale persoanelor audiate; d) prezentarea pe surt a faptei sesizate şi a circumstanţelor în cae a fost săvârşită; e)probele administrative; f) propunerea privind sancţiunea disciplinară aplicabilă sau, după caz, de clasare a cauzei; g) motivarea propunerii; h) numele, prenumele şi semnătura preşedintelui, ale membrilor comisiei de disciplină, precum şi ale secretarului acesteia; i)data întocmirii raportului. Raportul comisiei de disciplină se înaintează persoanei competente să aplice sancţiunea, în termen de 3 zile de la data ultimei şedinţe. Comisia de disciplnă poate să propună: a)sancţiunea disciplinară aplicabilă, în cazul în care s-a dovedit săvârşirea abaterii disciplinare de către funcţionarul public; b) clasarea sesizării, atunci când nu se confirmă săvârşirea unei abateri disciplinare. La individualizarea sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarilor publici, comisia de disciplină va ţine seama de elementele prevăzute în raport, iar în cazul în care comisia de disciplină propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, aceasta va propune şi durata acestora şi, după caz, procentul de diminuare a drepturilor salariale.22

În cazul în care comisia de disciplină are indicii că fapta săvârşită de funcţionarul public poate fi considerată infracţiune, propune conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public sesizearea organelor de cercetare penală. Conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va sesiza de îndată organele de cercetare penală.

22 Op. cit., V. Prisacaru, p. 160-163

Actul administrativ de aplicare a sancţiunilor disciplinare este emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunera comisiei de disciplină.

În actul administrativ sunt prevăzute în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, b) precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină, sub sancţiunea nulităţii absolute, c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, d) temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică, e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată, f) instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat.

Persoana care este competentă, potrivit legii, de aplicare a sancţiunilor disciplinare nu poate aplica o sancţiune disciplinară mai decât cea propusă de comisia de disciplină, dar poate aplica o sancţiune mai mică cu obligaţia de a motiva aplicarea sancţiunii mai mici.

Actul administrativ de sancţionare se emite în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului comisiei de disciplină şi se comunică funcţionarului public sancţionat, în terme de 15 zile lucrătoare de la data emiterii.

Sancţiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult 6 luni de la săvârşirea abaterilor disciplinare. La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaerii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.23

Radierea sancţiunilor disciplinare

Potrivit alin. (1) al art. 70, sancţiunile disciplinare de radiază de drept după cum urmează:a) în termen de 6 luni de la aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 65 alin. (3)

lit. a);b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancţiuni

disciplinare prevăzute la art. 65 alin. (3) lit. b)-d);c) în termen de 7 ani de la aplicare, sancţiunea prevăzută la art. 65 alin. (3) lit. e).24

Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. În cazul funcţionarilor publici care sunt destituiţi din funcţie nu se pune problema reabilitării deoarece potrivit art. 137 din Coul Funcţionarilor Publici din 1940, funcţionarul destituit nu mai poate ocupa în viitor nici o funcţie publică, ceea ce ni se pare a fi de natură a întări disciplina în randul funcţionarilor publici.25Art. 95

23 Op. cit., V. Prisacaru, p. 164-16624 Op. cit., C. Manda, p. 313-31425 Op. cit., V. Prisacaru, p. 167

din Constituţie intitulat „suspendarea din funcţie” a Preşedintelui, a fost calificata de doctrină ca fiind răspunderea administrativ disciplinară a şefului de stat, iar art. 183 instituie răspunderea administrativ disciplinară aplicabilă miniştrilor, fiind vorba de suspendarea avestora din funcţie, care este lăsată la latitudinea şefului de stat atunci când s-a cerut urmărirea penală a miniştriilor, sau care poate interveni de drept, atunci când ministrul în cauză a fost trimis în justiţie.26

Caziereu administrativ

Pentru evitarea situaţiilor disciplinare ale funcţionarilor publici, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, dispune alin. (1) al art. 69 din Legea nr. 188/1999, va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care a administrează.

Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului public şi care nu au fost radiate, el fiind necesar în următoarele cazuri:

a) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici;

b) desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru în comisia de disciplină;

c) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;d) ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici

sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;e) în orice alte situaţii prevăzute de lege.

Conform alin. (4), cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:a) funcţionarului public interesat;b) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;c) preşedintelui comisiei de disciplină;d) altor persoane prevăzute de lege.27

26 Op. cit., V. Vedinaş, p. 589-59027 Op. cit., V. Prisacaru, p. 168

Cuprins:

1. Serviciul public2. Funcţia publică3. Funcţionarul public4. Răspunderea administrativ disciplinară5. Răspunderea discipliară a funcţionarilor publici:

- Abateri disciplinare- Sancţiuni disciplinare- Comisia de disciplină- Radierea sancţiunilor disciplinare- Cazierul administrativ

Bibliografie:

1. A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, vol I-II

2. P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV a, Ed. A. Marvan, Bucureşti, 1934

3. I. Gorjan, Drept administrativ, Ed. Lumina lex, Bucureşti, 20054. E. Pripernea, Drept administrativ-partea generală, Ed. Universitatea

Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Iaşi, 20015. A. Trăilescu, Drept Administrativ, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 20086. V.I. Prisacaru, Funcţionaii publici, Ed. All Beck, Bucureşti, 20047. G. Zaharia, T. Chiurariu, D. Dumitrache, Tratat de drept administrativ, Ed.

Spiru Haret, Iaşi, 20078. D. I. Pepelea, Responsabilitatea Statului şi a funcţionarilor publici, Ed.

CERMI9. V. Vedinaş, Dreptul administrativ şi instituţii politico-administrative, Ed.

Lumina lex, Bucureşti, 200210. C. Manda, Drept administrativ-tratat elementar, Ed. Lumina lex, Bucureşti,

200711. R. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Accent, 2004