Dreptul, ca și normă de conduită, are o funcție socială foarte clară, și anume, de a ordona anumite relații sociale existente în societate. În această ordine de idei, faptele sociale dar și acțiunile organismelor sociale, fiind reglementate de o normă juridică au căpătat o fizionomie și conținut juridic. (Conținutul juridic = drepturi și obligații).

Istoria umanității, din perspectiva teorie generale a dreptului, ca istorie a raporurile dintre cetățean și stat, cetațean și cetățean, poate fi rezumată ca o sumă de raporturi juridice ale/sau dintre acestea.

În această ordine de idei, putem contura două mari concepte fundamentale, și anume: noțiunea de Drepturi și noțiunea de Obligații.

În jurul acestor două mari concepte, și într-o strânsă legătură cu acestea s-a desfășurat viața socială încă din cele mai vechi timpuri.

Cu alte cuvinte, coeziunea socială, din punct de vedere juridic se realizează prin două modalități:

a) Reglementarea sau ordonarea relațiilor între membrii ei, potrivit acelorași principii juridice și norme de conviețuire socială. –Cu alte cuvinte, i se dă vieții sociale o directivă și o coeziune, principii de organizare, fără de care o societate nu poate exista.

b) Asigurarea cunoașterii și respectării acestor norme prin toate mijloacele, inclusiv recurgându-se în mod legitim la forța sa de coerciție. (Max Webber). Membrii comunității realizează în acest sens, care le sunt avantajele cunoașterii și respectării normelor de conviețuire socială și implicit, a consecințelor încălcării acestora.

Delimitarea acestor două noțiuni presupune o diferențiere clară între o societate de ordin primitiv și una cu organizare etatică.

Am iterat aceste două noțiuni(Drepturi/Libertăți) deoarece, pornind de la relația acestora putem să realizăm o clasificare a statului ca fiind :

- Pe de o parte Totalitar, în care cetățeanului îi sunt restrânse exercițiul drepturilor omului sau i se stabilește un cadru formal de enunțare, fără însă a le fi fost garantate acestea.

- Pe de cealaltă parte, un stat de drept, în care cetățenilor le sunt recunoscute și garantate un ansamblu larg de drepturi și libertăți publice.

Cu alte cuvinte, într-un stat de drept(democratic) avem o garanție a drepturilor și libertăților în timp ce într-un stat totalitar fie nu le sunt recunoscute fie le sunt recunoscute dar nu garantate.

Acest raport rezidă în principiu din Constituție sau, din acte ale Parlamentului sau ale Guvernului.

Noțiunea de drept

Conceptul de drept, exhaustiv, este unul dificil de definit deoarece comportă o multitudine de sensuri și nuanțe. Putem totuși să legăm noțiunea de drept cu cea de organizare a societății și a reglementării raporturilor dintre indivii, între indivizi, stat și particulari.

Cu toate acestea, noțiunea de drept este utilizată în două accepțiuni :

a) Ca o normă juridică ce reglementează raporturile sociale concrete ( norme juridice privind căsătoria, vânzarea-cumpărarea, obligațiile cumpărătorului, infracțiuni.)

b) Posibilitatea recunoscută unei persoane de a cere unei alte persoane o anumită conduită (obligația de plată (obligație de a face) sau a nu face(prohibitivă – evicțiunea)).

Cu alte cuvinte, dreptul cumulează, exprimă și promovează atât interese și opțiuni social-economice/politice ale unei anumite colectivități organizate etatic, norme de conduită, interdicții și sancțiuni juridice. Toate acestea reprezintă o rațiune și o analiză bazată pe realitatea materială a societății.(severitatea legislației penale se aplică pe realitatea infracțională) .

Există o multitudine de definiții ale noțiunii de drept însă, acesta nu valorează nimic fără forța statului, cea care este obligată a-l impune.

Subiectul de drept

Acestea pot fi persoanele fizice sau persoanele juridice. Calitatea, însă, se subiect de drept nu survine automat (spre exemplu cea penală, sau cea civilă în cazul succesiunii) ci este conferită de către stat cu respectarea anumitor condiții. Condițiile diferă în funcție de stat sau chiar de istorie și de evoluția acesteia.

De exemplu, femeile, sclavii și metecii, în Grecia antică nu erau considerați cetățeni(în polis nu putea participa la adunările din agora- nu puteau vota)! Cu toate acestea, aveau calitatea de subiect de drept în cardul altor raporturi de drept cum ar fi cele de drept penal(infracțiune săvârșită de un scav).

În această accepțiune, putem afirma faptul că statul poate atribui/recunoaște calitatea de subiect de drept într-un anumit raport juridic și implicit a recunoașterii calității de a fi titular de drepturi și obligații și de a le exercita nemijlocit.

Capacitatea juridică-de folosință(cu caracter general)- de a avea drepturi și obligații (dreptul la viață, educație indiferent de discernământ)

-de exercițiuposibilitatea legală de a avea și exercita anumite drepturi și obligații ce formează statutul persoanei fizice sau juridice(discernământ sau capacitate de exercițiu anticipată la succesiunepentru copilul nenăscut).

Conchidem, subiectele de drept sunt oameni sau persoane juridice, participanți la anumite raporturi juridice și dispun de capacitate juridică(Titulari de drepturi și obligații specifice acestora).

Dreptul public și dreptul privat.