Constiinta Si Iubirea

12
Conştiinţa şi iubirea „Care poruncă este întâia dintre toate? îl întreabă ucenicii pe Iisus. Iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, le răspunse el. (Marcu 12, 28-31) „Iubeşte şi fă ce vrei!” (sfantul Augustin) “Tot ce se săvârşeşte din iubire se petrece totdeauna dincolo de bine şi de rău ”(F. Nietzsche) Există multe teorii în spiritualitate şi religie, fiecare cu adepţii lor. Lumea e diversă şi asta e charmul ei. Unele din aceste teorii Îl consideră pe Dumnezeu a fi conştiinţă, altele Îl consideră a fi iubire… Care e mai aproape de adevăr? Ambele pentru simplul fapt că iubirea include conştiinţa, asa cum include tot. Iubirea acceptă toată creaţia sa, chiar şi… dualitate existentă pe Pământ. Iubirea fiind prin natura ei superioară conştiinţei. Pentru simplul fapt că din iubire s-a nascut tot. Când Iisus a fost întrebat de ucenici săi care e cea mai importantă lege spirituală pe are ar trebui s-o respecte, el deşi cunoştea bine scripturile nu le-a răspuns cu o trimiterea la cartile sfinte. Nu le-a vorbit de Legile primite de Moise pe muntele Sinai – cele 10 porunci – care erau nişte învătături morale şi ce se adresau conştiinţei, ci le-a răspuns simplu: iubiţi… pe Dumnezeu mai presus de orice, şi pe aproapele ca pe voi înşivă… El nu le-a dat legi, nu le-a vorbit despre conştiinţă, el le-a vorbit despre iubire. Se spune despre Iisus că a venit pentru a aduce legea cea nouă şi o dată cu venirea lui omenirea a intrat într-o altă epocă. Este adevarat pentru simplul fapt că iubirea este superioară conştiinţei. Deşi la prima vedere par asemenea, sau unul şi acelaşi lucru, nu este aşa. Dar sa înţelegem mai întâi ce este conştiinţa şi ce este iubirea. CE ESTE CONŞTIINŢA?

description

a

Transcript of Constiinta Si Iubirea

Page 1: Constiinta Si Iubirea

Conştiinţa şi iubirea

„Care poruncă este întâia dintre toate? îl întreabă ucenicii pe Iisus. Iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, le răspunse el. (Marcu 12, 28-31) 

„Iubeşte şi fă ce vrei!” (sfantul Augustin)

“Tot ce se săvârşeşte din iubire se petrece totdeauna dincolo de bine şi de rău ”(F. Nietzsche) 

Există multe teorii în spiritualitate şi religie, fiecare cu adepţii lor. Lumea e diversă şi asta e charmul ei. Unele din aceste teorii Îl consideră pe Dumnezeu a fi conştiinţă, altele Îl consideră a fi iubire… Care e mai aproape de adevăr?

Ambele pentru simplul fapt că iubirea include conştiinţa, asa cum include tot. Iubirea acceptă toată creaţia sa, chiar şi… dualitate existentă pe Pământ. Iubirea fiind prin natura ei superioară conştiinţei. Pentru simplul fapt că din iubire s-a nascut tot. 

Când Iisus a fost întrebat de ucenici săi care e cea mai importantă lege spirituală pe are ar trebui s-o respecte, el deşi cunoştea bine scripturile nu le-a răspuns cu o trimiterea la cartile sfinte. Nu le-a vorbit de Legile primite de Moise pe muntele Sinai – cele 10 porunci – care erau nişte învătături morale şi ce se adresau conştiinţei, ci le-a răspuns simplu: iubiţi… pe Dumnezeu mai presus de orice, şi pe aproapele ca pe voi înşivă… 

El nu le-a dat legi, nu le-a vorbit despre conştiinţă, el le-a vorbit despre iubire. Se spune despre Iisus că a venit pentru a aduce legea cea nouă şi o dată cu venirea lui

omenirea a intrat într-o altă epocă. Este adevarat pentru simplul fapt că iubirea este superioară conştiinţei. Deşi la prima vedere par asemenea, sau unul şi acelaşi lucru, nu este aşa. Dar sa înţelegem mai întâi ce este conştiinţa şi ce este iubirea.

CE ESTE CONŞTIINŢA?

Conştiinţa este raţiune, intelect, este cea care desparte binele de rău în toate aspectele vieţii. Este judecată şi evaluare, este comparaţie şi verdict. Este DUALITATE.

CUM S-A CREAT DUALITATEA LA NIVEL DE PLANETA PÂMĂNT 

Legenda biblică contine în ea o explicatie pe înţelesul tuturor. Important e să ştim să vedem dincolo de cuvinte, să mergem prin această poveste spre adevărata ei semnificaţie. Ce e conştiinţa? Este fructul interzis aflat în „Pomul cunoaşterii binelui si răului”, unul din cei doi copaci sacri din grădina Eden (celalalt copac din rai fiind cel al vietii veşnice), copac din care au gustat Adam si Eva, la îndemnul şarpelui. 

Era interzis, si totusi era la îndemâna lor. Din poveste se deduce clar că ei aveau liber arbitru, deci posibilitatea de a alege, de a-şi manifesta voinţa, însă se mai poate deduce ceva, ceva mult mai important, fapt ignorat special de religii. Înainte de a muşca din măr, creaţiile divine, nu aveau habar ce este binele si răul. Ei nu se hrăniseră cu fructele pomului. Deci ei nu aveau aceste noţiuni, şi în consecinţă nu puteau distinge binele de rău. Nu aveau… conştiinţa binelui şi răului… 

De fapt ei NU erau înzestrati cu conştiinţă. Si de la acest adevar putem pune în discuţie o altă problemă, dacă nu ştiau ce-i bine şi ce-i rău, care este în fond păcatul lor? Marele păcat biblic de care se foloseşte biserica pentru a ţine masele sub control. Pentru

Page 2: Constiinta Si Iubirea

ce biserica ignoră spusele lui Iisus care ne vorbeşte despre iubire, nu despre legi şi păcate? Ea amestecă legea veche cu legea nouă. Ei nu ştiu că Iisus a spus să nu pui vinul nou în burdufuri vechi?

În plus dacă ar fi considerat a fi ceva negativ sau rău, Creatorul ar fi păzit Pomul… Oare un părinte bun şi-ar pune intenţionat copiii în pericol? Sau le-ar lăsa otrava la îndemâna lor? Însă cine ştie… poate că EL pur şi simplu i-a provocat, mizând pe curiozitatea lor, şi apoi i-a lăsat să alegă, avertizatii fiind în legătură cu ceea ce poate însemna experienţa vieţii, uneori durerosă. Pentru că viaţa este experienţă, o experienţă în care întâlnim inevitabil binele şi răul. Din iubire EL ne-a avertizat, însă tot din iubire EL nu ne-a îngrădit libertatea. Ştiind că într-o zi, după ce vom experimenta DUALITATEA, ne vom întoarce la UNITATE, adică la IUBIRE.

CUM S-A CREAT CONŞTIINŢA? Să nu uităm că Lucifer, creaţie divină, arhaghelul luminii devenit ulterior legendarul

diavol, a fost primul care a dorit să facă şi a şi făcut, o comparatie. El s-a comparat cu Dumnezeu şi s-a pretins a fi mai presus de Dumnezeu. Şi astfel a creat dualitatea, separarea, comparatia, conştiinţa, diada bine-rău. 

Pe când pentru Dumnezeu… nimic şi nimeni nu era mai presus, pentru că el era şi este toată creaţia SA. El conţine această diadă, ba mai mult are nevoie de ea pentru a… experimenta viaţa pe această planetă, viaţa în substanţă, nascută din polarităţi şi menţinută de diferenţa de potenţial. Nu l-a distrus pe diavol, deşi putea. Mai exact îl putea transforma, îl putea limita însă nu avea şi nu are interesul acesta. Experienţa divină pentru a exista, are nevoie de dualitate. Iar o parte din divinitate experimentează prin om. Ce? Necunoscutul din secunda următoare, clipa necunoscută ce se vrea trăită, creată şi imortalizată într-un anume fel conform alegerii ficăruia. El experimentează aventura vieţii ce curge, fluxul cu tot ce e el, cu tot ce conţine, cu tot ceea ce numim bine sau rău. Lucruri subiective de altfel.

Legi subiective şi… inaplicabile. Conştiinţa vrea ordine şi perfecţiune, dar ele nu sunt caracteristici umane. Pentru că

nici un om nu este perfect, şi nici o altă fiinţă vie nu este. Nu e perfect în sensul în care îl pricep unii din noi. De fapt noi asta suntem, SUNTEM PERFECŢIUNE ŞI BUCURIE prin felul nostru de-a fi, la fel întreaga viaţă şi animalele şi plantele. Dar privind lucrurile din perspectiva ordinii, ştim clar nu suntem toţi la fel, nimic nu e perfect simetric, fiinţele nu sunt aşezate ordonat, nu sunt la fel de înalte, nu au aceleaşi aptitudini şi caracteristici. Într-un cuvânt pe această planetă aveam de-a face cu ceea ce numim diversitate. Acesta e farmecul vieţii. Dacă nu ar fi astfel nu am putea experimenta. 

Un alt lucru real este faptul că nici unul din noi nu poate în mod real sa aplice complet, deplin şi total legile morale. Nimeni. Şi nici nu este de dorit aşa. Pentru că astfel ne-am limita experienţa. Nu degeaba am fost înzestraţi cu emoţii de toate felurile, am fost creaţi să le avem, sunt toate în noi în stare de potenţial şi alegem să le manifestăm nu doar în funcţie de situaţie, ci mai ales în funcţie de caracterul şi personalitatea noastră.  

Page 3: Constiinta Si Iubirea

PROTECTIE VERSUS EVOLUŢIE…Un copil poate învăţa ce e viaţa dacă nu a trăit decât în gradina casei părinţilor săi?

Ce credeţi, este bine pentru el să crească şi să trăiască aşa? Va creşte poate inocent si ignorant, şi trăind o stare de siguranţă, dar nicidecum de bucurie sau extaz. Cu siguranţă nu va cunoaşte nimic, va fi extrem de limitat şi plictisit. Iar dacă matur fiind va avea totusi norocul să iasă în lume, ce va însemna aceasta pentru el? Ce va înţelege din ea?

Suntem cu toţi copiii lui Dumnezeu nu uitaţi! 

EVOLUŢIA înseamnă învăţare, învăţare prin experinţă. Integrarea în propria fiinţă a unei experinţe trăite. Gândinţi-vă o clipă… Cât veţi putea învăta stând într-o cuşcă, cât din acest univers aţi cunoaşte, cât aţi putea simţi trăind strict după legile morale, câte frustrări veţi avea negând sentimente pozitive sau negative, emoţii, senzaţii, dorinţe, aventura vieţii frumoasă, riscantă, plină de durere şi bucurie. Da, aşa este, stând cuminţei nu riscaţi. Nu veţi fi nici răniti, nici dezamăgiti, nici măcar nu veţi pierde siguranţa zilei de mâine. Dar ziua de mâine va fi la fel ca şi ziua de azi. Totul se va petrece identic, conform regulilor, perfect, ordonat, ca într-un joc limitat. Iar în acest joc cuminte pierderea există şi este indubitabil mai mare, decât într-un joc mai riscant. Puteţi rata iubirea vieţii voastre şi evolutia spirituală ce v-o aduce ea, puteti rata încântarea de vă îndeplini menirea personală şi liniştea sufletească ce v-o aduce ea, puteţi rata călătoria inedită spre bucuria clipei şi vă puteti rata însăşi viaţa tranformând-o în ceva extrem de banal. De ce? Pentru că aţi respectat nişte legi. În fond cui îi pasă în afară de voi? Cine trăieşte această viaţă în locul vostru? Cu cine veţi rămâne după… plecarea în lumea de dincolo? Cu voi, doar cu voi! 

Legi provenite din dorinţa de a limita şi din invidie. 

E drept legile morale, precum şi legile umane (date de legiuitori) au menirea de a ne proteja şi de unele experienţe neplăcute. Unele sunt benefice vieţii, cum ar fi interdicţia de a ucide sau de a fura. Just. Dar acestea sunt lucruri extreme şi sunt fapte ce agresează şi limitează alte persoane, lucru evident distructiv, deci rău. În final ele se vor întoarce împotriva autorului lor, prin legea echilibrului universal. Însă majoritatea legilor morale conţin interdicţii ce ne transformă în fiinţe liniştite, cu emoţii cuvincioase, cuminţi, lipsite de îndrăzneală şi de cele mai multe ori lipsite de libertate – adică de posibilitatea de a alege. Un dar divin ce îl aveam si-n Eden. Legile acestea ne spun: fă aşa, sau aşa… şi ia de bun ce spun eu. Nu experimenta că te poţi arde. SAU ai putea descoperi că N-AM AVUT DREPTATE, ori că EXISTĂ CEVA MAI FRUMOS DECAT AM AFLAT EU. Experieţa ta poate fi mai bună, poate că eu totuşi am omis ceva. Şi dacă tu vei descoperi asta, orgoliul meu va avea de suferit cumva. Vedeţi? Puţini înţeleg frumuseţea experienţei 

„NU JUDECA, PENTRU A NU FI JUDECAT” – Iisus. 

A spune despre ceva că este bun sau este rău, implică judecată, intelect, implică mintea şi raţiunea… Implică divizare, separare, separarea binelui de ceea ce este considerat a nu fi bine. Iar diabolo sau altfel spus diavolul înseamnă de fapt a diviza, a separa (în limba greacă). De altfel el este cel ce i-a invitat pe cei doi să muşte din măr, el separatorul, el cel ce desparte… Ce? Contrariile, polarităţile, sau… binele de rău. 

Page 4: Constiinta Si Iubirea

BINELE ŞI RĂUL, DOUĂ FEŢE ALE ACELEAŞI MONEDE

Şi astfel a fost creată această lume a substanţei. O lume bazată pe polaritati, yin-yang, noapte-zi, masculin-femein, alb-negru, fierbinte-îngheţat, apă-foc, puternic-slab, puţin-mult, iubire-ură, curaj-frică şi lista poate continua la nesfârşit. Pentru că fără o diferenţă de potenţial, sau altfel spus fără sarcini electrice pozitive şi negative, lumea materiei nu poate exista. Fără emoţii negative cele pozitive nu ar fi pozitive, ar fi o linie dreaptă, ca şi linia afisată de aparatura medicală ce arată că omul E MORT. 

În fond ce e bine şi ce e rău? Ceea ce e bine pentru o anumită persoană, poate fi considerat rău pentru o alta. Iar

ambele pot avea în unele cazuri dreptate si uneori chiar pot dovedi asta prin argumentele lor, pentru simplul fapt că de multe ori binele şi răul sunt măsurate în emoţii. Emoţiile pornite din dorinţe, din interese, din moduri de viaţă, din atitudini şi personalităţi. Nu pot câştiga toţi premiul cel mare al unui concurs. Iar criteriile de selecţie nu pot fi decât subiective. Există un adevăr obiectiv, însă pe acela nu-l poate accesa omul, ci numai Dumnezeu. 

Iar Dumnezeu nu ne judecă. 

Deci judecăţile au legătură cu conştiinţa si separarea, nu cu iubirea. La fel şi legile morale sau umane. Pentru simplul fapt că ele ne spun ce este bine şi ce este rău, ce avem voie şi ce nu. Ele ne interzic… EXPERIENŢA. Ne lipsesc de o parte a vieţii din care am putea învăţa. Iar experienţa înseamnă… evoluţie.

CE ESTE IUBIREA? 

Asa cum am vazut, conştiinţa este sinonimul lui „trebuie”. Iubirea este sinonimul lui „simt”. 

A simţi este întotdeauna ceva REAL. Este adevărul interior al fiinţei. Este ceva ce vine din suflet. Din esenţa fiinţei umane. Iubirea ne dă starea de expansiune, ne dă conştiinţa liberăţii şi ne ajută sa înţelegem logica Creatorului. 

Este ceea ce uneste contrariile pentru simplul fapt că iubirea este mai presus de judecăţi. 

Iubirea ŞTIE ce e bine. Ea este o formă a intuiţiei. O comuniune cu Dumnezeu continuă, prin care Dumnezeu te ghidează. O stare de graţie ce te poartă pe drumul ce este al tău. Al tău fiind sinonim cu cel al unui destin favorabil. Iar ca să detaliez şi mai mult, un destin favorabil este cel în care simţi bucurie în suflet pentru că ai ce-ţi doreşti, dar şi pentru că împarţi bucurie în jurul tău. Simţi că ceea ce faci îţi este de folos, dar este de folos şi altora, simţi că îţi trăieşti viaţa deplin, complet şi total, fără prezenţa „golului” în suflet. 

Există şi unele experienţe negative pe acest drum? 

Da… există şi e firesc. Îşi face uneori apariţia şi ceea ce nu ne place? Cu siguranţă. Dar el, aşa zisul rău, este învins destul de uşor, si apoi iubirea triumfă din nou. Aceasta este IUBIREA. Iubirea de sine, iubirea pentru partenerul de sex opus, pentru rude şi

Page 5: Constiinta Si Iubirea

pentru ceilalţi oameni. Este opusul stării de irosire. Sau altfel spus e starea de împlinire, bucurie, pace, libertate şi extaz.

Iubirea nu are nimic forţat în ea. E libertate interioară. Libertatea de a fi tu însuţi/însăţi. 

Ar mai fi de adăugat că iubirea ştie CÂND… Spre exemplu ea ştie când iertarea trebuie urmată de împăcare, şi când trebuie urmată de detasare si separare, ea ştie când să vorbească şi când să tacă, când să plece şi când să stea, ştie valoarea cuvintelor, ştie momentul prielnic acţiunii, ştie ce gest sa facă şi ştie valoarea unui zâmbet, ştie că uneori şi duritatea e necesară, că unele arme au două tăisuri, ea ştie că nimic nu e doar bun sau doar rău pentru că ea nu judecă. Ea merge pe linii de flux, pe linii deschise de suflet. Pentru că e o stare energetică de vibraţie înaltă. 

Şi totusi atât iubirea cât şi conştiinţa fac parte din divinitate şi deci pot avea la rândul lor…polarităţi. 

DEFECTELE CONŞTIINŢEI 

Ne poate bloca evoluţia spirituală. Sentimentul vinovăţiei ne blochează. Judecarea celorlalţi sau mai rău a propriei persoane ne poate duce la verdictul VINOVAT, sau la concluzia nu merită, ori nu merit. Uneori aceste sentimente negative sunt conştiente si acţionăm în consecinţă, dar măcar ştiind despre ele avem şi posibilitatea de a le schimba învăţând sau discutând. Dar de multe ori ele sunt inconştiente, sunt bine sădite şi ascunse în noi fără ca măcar să ştim că ele se află acolo – psihologia numeste aceste sentimente ascunse în inconştient reprimări. Iar cum bine au constatat psihologii, inconştientul nostru are darul de a crea scenarii. Scenarii de viaţă, scenariul propriei vieţi în care ne pedepsim pentru vinovăţii inexistente şi ne blocăm experinţe interesante. Fapt care în final conduce la propria nefericire şi stagnare. 

CALITĂŢILE CONŞTIINŢEI 

Ea ne învaţă despre parte bună a vieţii, a convieţuirii cu noi însine şi cu ceilalţi. Ne îndeamnă spre bine, sau altfel spus ne îndeamnă să respectăm o anumită armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi. Conştiinţa se aseamănă cu iubirea până la un punct, un punct extrem de important, respectiv momentul când se pronunţă cuvântul păcat, şi implicit se cere pedepsirea vinovatului. Ea ignoră că vinovatul are motivele sale, argumentele sale, perfect valabile dacă ne mutăm în legea iubirii. 

Conştiinţa este o formă de iubire, însă e o iubire parţială şi forţată. O iubire limitată de frici, de granite, de neînţelegerea reală a fiinţei. 

Prin conştiinţă vom ajunge cândva la iubire, pentru că iubirea o conţine, însă iubirea nu pedepseşte, ea vindecă. Ea nu este o parte, ea este un întreg, cum bine spune sfantul Pavel. Iar ce este în parte când va veni ce este desăvârsit se va desfiinţa.  

E scris în Biblie în scrisoarea lui Pavel către Corinteni, capitolul 13. 1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am

aramă sunătoare şi chimval răsunător. 

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 

Page 6: Constiinta Si Iubirea

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 

8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

 9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.

10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. 

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecăm ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. 

12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. 

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

 

Cuvintele ÎN PARTE şi DEPLIN spun totul. ÎN PARTE = DUALITATEA, DEPLIN = IUBIREA. 

Dumnezeu este UNITATE, este deplin, iar la Dumnezeu ne putem întoarce nu prin calităţile duale ale acestei lumi, ci atunci când vom transcede această dualitate. Iar acest lucru se poate face doar prin iubire. Oare nu asta ne spune şi Iisus. Veţi putea veni la tatăl doar prin mine? Nu prin persoana lui, ci învăţătua lui.

DEECTELE IUBIRII 

Iubirea nu are defecte. 

Însă uneori poate crea confuzii. Putem confunda anumite aspecte ale viciilor cu iubirea: sexul, obsesiile, ambiţiile, ataşamentele. 

Sau putem confunda unele aspecte ale conştiinţei cu iubirea. Uneori acceptăm suferinţe din partea celor pe care îi iubim sau de care ne simţim atrasi, însă acele suferinţe nu provin din iubire, ci din orgoliul de a părea buni în ochii acelei persoane sau în ochii

Page 7: Constiinta Si Iubirea

noştri, din frică, frica de a nu rămâne singuri sau de a nu deveni vinovaţi, din necunoaşterea cauzelor comportamentului acelei persoane care uneori pot fi schimbate prin comunicare, sau neputinţa de a-i arăta iubirea, ori din neputinţa de a-i reda libertatea (ataşament). 

CALITĂŢILE IUBIRII 

Una din marile calităţi ale iubirii este că spre deosebire de conştiinţă care pretinde că ştie ce e bine şi ce rău, iar legile ei par că doresc să se impună în orice situaţie, iubirea ştie altceva, ceva mai important, ea ştie CÂND e bine, şi CÂND rău. Ea este atât de aproape de adevărul obiectiv al lucrurilor, încât exclude din start subiectivismul şi perspectivele limitate. Ea vede adevărul în profunzime, ea vede esenţa lucrurilor, pentru că ea vede dincolo de timp, dincolo de prezent, dincolo de o anumită situatie. 

Ea este Dumnezeu. 

NU CONFUNDAŢI IUBIREA CU EGOISMUL – el face parte din dualitate.

Egoismul fie îşi ignoră slabiciunile, fie îşi adoră defectele, fie încearcă să le acopere prin metode audistructive: măncatul excesiv, fumatul excesiv, beţia, drogurile, lăcomia faţă de bunuri materiale, ori faţă de putere. Toate acestea încercând să acopere nevoia omului de a fi înţeles şi iubit. Golul interior. 

CONŞTIINŢA acuză aceste defecte şi deseori le pedepseşte, ignorând cauzele ce stau ascunse în suflet.

IUBIREA ştie că sunt autodistructive, nu le acceptă, dar acceptă persoana aşa cum e, ştiind care sunt cauzele slăbiciunilor şi defectelor. Ea le înţelege şi le transformă prin bunătate, răbdare si înţelegere. 

Iubirea e O STARE, o stare ce ne conectează la Dumnezeu. 

Cele mai multe si mari confuzii le fac oamenii cand vorbesc despre iubire şi când se gândesc la ea. Pentru că o compară cu un sentiment uman. Ceea ce într-un fel ESTE. Iubirea este şi sentiment. Deseori, dezamăgiti de relaţii, oamenii simt în inconştientul lor iubirea ca pe ceva negativ sau mai exact dureros, şi fug instinctiv de ea. Însă iubirea nu este o relaţie, ea ESTE O STARE. O stare în care se unesc contrariile. 

EL A VENIT AICI DIN IUBIRE…

Iisus a băut cu vamesii şi tâlharii, a fost furios în templu şi a certat pe negustorii ce făceau comert în casa tatălui său, a iubit oamenii şi a iubit-o pe Maria Magdalena, a făcut magie transformând apa în vin, şi înmulţind peştii şi pâinile din câteva firimituri hrănind 5000 de oameni, şi-a dovedit credinţa şi puterea mergând pe apă, a exorcizat demonizati, a înviat morţi, a văzut trădarea ucenicului său Petru şi l-a iertat, a ştiut că Iuda o să-l dea pe mâna ucigasilor şi n-a fugit, şi-a iertat acuzatorii şi a înţeles prostia poporului ce l-a condamnat chiar dacă el le dorea binele şi îi învăţa că sunt dumnezei. I-a iertat pe toţi şi le-a spus că pot ajunge la Tatăl numai prin El. 

Ce-a vrut să spună cu asta? 

Page 8: Constiinta Si Iubirea

Pur si simplu că avem deschisă calea reîntoarcerii Acasă în Edenul aflat dincolo de bine şi de rău, acolo unde a început totul când omul a ales să „guste” din Pomul cunoaşterii. Vom ajunge acolo când vom fi precum El, când vom şti să iubim, sau altfel spus, să transformăm contrariile în unitate.

Carla von Vlad