CONSILIERE SCOLARA

Conf. univ. dr. CORNELIA TATU

1. Consilierea şcolara Consilierea şcolară este o relatie de colaborare în care o persoana specializata asista şcolarul în ameliorarea problemei cu care se prezinta si în îmbunatatirea abilitatilor de rezolvare de probleme si luare a deciziilor. Scopurile consilierii în general este de a identifica obiectivele si sa abordeze solutiile legate de: autocunoastere, comunicare, stima de sine, modificarea unor comportamente problematice sau patternuri dezadaptative de gândire, însusirea si dezvoltarea unor strategii de adaptare şcolară, ... Caracteristicile consilierii Consilierea prezinta anumite particularitati si note specifice care o diferentiaza de psihoterapie (Baban, 2003): � este o relatie de colaborare dintre consilier si cel consiliat; � este focalizata pe problema; � este orientata atât catre dimensiunile si comportamentele problematice ale clientului, dar si spre îmbunatatirea unor aspecte din viata clientului (ex. comunicarea, abilitatile de învatare, de luare de decizii, etc.) si mai putin spre schimbarea personalitatii în ansamblu; � este eclectica (integreaza si aplica principii si strategice specifice mai multor orientari teoretice, în functie de problema si stilul clientului); � este formativa (vizeaza nu doar interventii “curative” dar mai ales preventia unor comportamente neadaptative si învatarea acelor strategii care vor facilita o adaptare mai eficienta situatiilor de viata); � este informativa, furnizând clientului datele necesare pentru a lua decizii informate si responsabile; � este suportiva, oferind clientului cadrul adecvat pentru a-si exprima emotiile, conflictele, dilemele legate de sine, lume, trecut, prezent sau viitor; � este focalizata pe situatiile prezente, trecutul fiind abordat sporadic, doar pentru a întelege mai bine situatiile din present; � este un proces ce faciliteaza identificarea resurselor proprii de adaptare la mediu si de solutionare a situatiilor problematice; � este un proces ce potentiaza validarea resurselor clientului în lumea reala; � este o interventie de durata scurta si medie. Prin consiliere sunt abordate emotiile, cognitiile (gândurile) si comportamentele care împiedica dezvoltarea si adaptarea optima a persoanei la cerintele cu care se confrunta.

Orice demers de consiliere cuprinde urmatoarele componente: � diagnosticul si evaluarea psihologica � relatia terapeutica (numita si alianta de consiliere, Eagan, 19XX) caracterizata prin colaborare, încredere reciproca, respect, implicare, autenticitate; � conceptualizarea cazului (formularea cazului) adica explicatia data de consilier simptomelor clientului; � tehnicile de interventie - alese în functie de conceptualizarea cazului, urmarind explicit si implicit modificarea acelor factori care cauzeaza sau mentin problema.

Calitati personale ale consilierului şcolar � Interes pentru copii şi tineri, � Cald si comunicativ în relatiile cu elevii � Sensibil la sentimentele şi problemele şcolarului � Toleranta � Analitic / sintetic � Autocontrol � Tolereaza ambiguitatea � Creativ � Realist � Flexibil � Umor

Pe lânga calitati personale, cunostinte de specialitate, abilitati, tehnici si strategii de interventie, consilierul poate dezvolta un stil personal de consiliere, în functie de tendinta sa naturala de a aloca o importanta mai mare uneia dintre cele trei dimensiuni psihice: ratiune, emotii, comportament (Baban, 2003). Aceasta tendinta fireasca poate fi regasita la fiecare persoana, deci o putem identifica atât în consilier cât si la client. În consiliere, acest fapt este relevant, întrucât stilul consilierului poate avea un impact asupra eficientei interventiei si calitatii relatiei cu consiliatului. Stilurile descrise în literature de specialitate sunt: 1. Stilul afectiv Stilul afectiv al consilierului presupune ca acesta acorda mai multa importanta emotiilor clientului, este atent nu doar la ceea ce spune acesta, ci si la modul în care spune, reactioneaza în consiliere cu calm, având o atitudine protectoare, empatica. De asemenea, tinde sa preia tehnici care tin de terapia nondirectiva, umanista. 2. Stilul rational Consilierul care adopta stilul rational se focalizeaza asupra a ceea ce spune clientul sau omite sa spuna, asupra distorsiunilor din gândire, este analitic / sintetic în abordare. Interpreteaza emotiile si comportamentul prin prisma cognitiilor si prefera sa preia tehnici din terapia de orientare cognitiva. 3. Stilul comportamental (engl. "acting") În cazul stilului comportamental, consilierul se orienteaza spre ceea ce face clientul, interpretând actiunile lui ca fiind adaptative sau dezadaptative. De asemenea, considera ca schimbarea comportamentului reperzinta un obiectiv important în ameliorarea problemelor cu care se confrunta clientul. Interventiile adoptate presupun o serie de reguli, prescriptii si sunt orientate preponderent spre tehnici comportamentale. Consilierul trebuie nu doar sa îsi identifice stilul personal, ci si sa se asigure ca poate utiliza tehnici si abordari specifice celolalte stiluri, care nu îi sunt caracteristice. De exemplu, daca atât stilul consilierului cât si cel al consiliatului este preponderent afectiv, s-ar putea ca relatia terapeutica sa fie foarte buna, dar în acelasi timp sa se persiste în modalitate nefunctionala a consiliatului de a aborda problema. Criteriile de adoptare a unui anumit stil de catre consilier sunt urmatoarele: 1. stilul clientului - se va tine cont de criteriul similaritatii 2. faza consilierii - se va respecta urmatoarea succesiune: � prima faza - stil afectiv � a doua faza - stil rational (ex. identificarea distorsiunilor de gândire) � a treia faza - stil comportamental 3. cerinta clientului - daca vine cu asteptarea de a lua anumite decizii, vom trece peste

anumite faze si îl vom ghida în luarea deciziei 4. criteriul complementaritatii (ex. afectiv - comportamental, rational - afectiv), atunci când acest lucru contribuie la cresterea eficientei interventiei terapeutice. Pentru a putea practica eficient consilierea sunt necesare cunostinte din diverse discipline psihologice: � psihologia dezvoltarii � comportamentul uman din perspectiva psihologica 5 psihologia personalitatii � psihologia sanatatii � psihologie ocupationala � psihopatologie � psihologie scolara � psihologie cognitiva � teorii si tehnici terapeutice � principiile etice în consiliere � dinamica relatiilor, în special din cadrul familiei si particularitati legate de grup

2. Atitudini si abilitati în consiliere scolara Atitudinile si abitatile de consiliere au un rol important în construirea si mentinerea unei relatii terapeutice eficiente. A. Atitudinile consilerului sunt: acceptarea neconditionata, congruenta, empatia si colaborarea. 1. Acceptarea neconditionata Este cea mai importanta atitudine în consiliere. Ea presupune acceptarea unei persoane ca fiinta umana fara a fi neaparat de acord cu valorile, convingerile sau comportamentele sale personale; acceptam clientul si nu comportamentul sau (faptul ca si-a lovit sotia). Acceptarea este diferita de neutralitate, ignorare, mila, sau toleranta. Acceptarea neconditionata presupune evitarea judecatilor despre ceea ce spune sau face clientul (“Cum ai putut sa-l bati pe Ionut?”) si a afirmatiilor de genul “sunt de acord, este bine, etc.” Prin transmiterea atitudinii de acceptare neconditionata, consilierul devine un model de realtionare pentru client, care la rândul lui va învata sa se accepte pe el însusi. 2. Congruenta Se refera la concordanta dintre comportamentul, convingerile, emotiile si valorile unei persoane. Cu alte cuvinte, defineste autenticitatea modului în care ne comportam. Este indicat sa nu exprimam convingeri si idei în care nu credem cu adevarat deoarece decalajul dintre ceea ce simtim, gândim si spunem sau facem, se va transpune în comportamentul nostru verbal sau nonverbal si va fi usor sesizabil de ceilalti. Lipsa de autenticitate duce la pierderea relatiei de încredere a clientilor. De exemplu, daca clientul ar spune “Sunt foarte suparat pentru ca parintii mei sunt tot timpul plecati de acasa; tata pleaca frecvent în delegatii, iar mama vine acasa doar seara. As vrea sa stea mai mult timp cu mine.”, iar consilierul ar raspunde “Da, e foarte neplacut ca parintii nu pot petrece mai mult timp cu copiii.” (însa consilierul se gândeste ca si el, la rândul lui, ajunge târziu acasa, dar nu vede o problema în aceasta si prin urmare zâmbeste, iar copilul se va simti neînteles si frustrat. 3. Empatia Este abilitatea de a te transpune în locul altei persoane si de a întelege modul în care ea gândeste, simte si se comporta. A fi empatic nu înseamna sa te identifici cu acea persoana. Empatia se dezvolta prin îmbunatatirea abilitatilor de comunicare verbala si

nonverbala cum ar fi: � Utilizarea întrebarilor deschise care faciliteaza comunicarea (ai putea sa-mi spui mai multe despre acel eveniment..?) � Utilizarea rara a întrebarilor închise care blocheaza comunicarea (de ce..?) � Ascultarea clientului � Lipsa moralizarii clientului � Evitarea întreruperilor, încurajarea vorbirii � Lipsa sfaturilor � Lipsa judecatii - discutarea comportamentelor alternative 9 De exemplu, daca clientul ar spune “Mi-a fost rusine când ceilalti au râs de mine”un raspuns empatic din partea consilierul ar fi: “Daca as fi fost în locul tau si eu m-as fi simtit rusinat.” 4. Colaborarea Relatia terapeutica are un caracter colaborativ. Consilierul are rolul de a încuraja si de a ghida clientul pentru a gasi solutii la problemele identificate. De asemenea, consilierul are sarcina de a ajuta clientul sa înteleaga strategia terapeutica si ratiunea ei, mecanismul prin care gândurile determina emotiile, si influenteaza comportamentul. B. Abilitatile consilierului Abilitatile de consiliere au un rol important atât în etapa de evaluare cât si în cea de interventie (Yvey, 1994). Ele sustin practic orice demers în consiliere. Abilitatile consilierului sunt: ascultarea activa (concordanta între limbajul verbal si nonverbal, folosirea raspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea, formularea întrebarilor), observarea clientului, focalizarea, confruntarea, furnizarea de informatii. Aceste abilitati se pliaza pe aspectele de personalitate ale terapeutului si treptat se contureaza un stil personal în consiliere. 1. Ascultarea activa Ascultarea activa se realizeaza prin urmatoarele modalitati: adaptarea comportamentului consilierului la limbajul verbal si nonverbal al clientului, folosirea raspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea si adresarea întrebarilor. a) Adaptarea comportamentului consilierului la limbajul verbal si nonverbal al clientului Un mod eficient de îmbunatatire al relatiei terapeutice este adaptarea comportamentului nostru la comportamentul verbal si nonverbal al clientului. Prin aceasta, clientul primeste mesajul ca terapeutul îl asculta. De exemplu, daca un copil sta pe podea în timp ce se joaca, consilierul se poate aseza lînga el, încercând sa-i copieze pozitia. Aceasta trebuie sa se faca într-un mod natural si confortabil fara a stânjeni clientul. A doua modalitate, se refera la adaptarea tonului vocii si a ritmului de vorbire al consilierului la cel al clientului. Vocea noastra este un instrument care comunica sentimentele pe care le avem fata de o persoana. De exemplu, daca un client vorbeste încet sau foarte repede terapeutul poate sa încerce sa-i raspunda în aceeasi maniera. Sesizarea acestui aspect ne ajuta sa evitam sa întrerupem clientul atunci când ne spune ceva. O alta modalitate de îmbunatatire a relatiei terapeutice se refera la ponderarea contactului vizual în functie de starea de confort a clientului; de exemplu, daca acesta se simte incomodat de o privire prea insistenta, terapeutul trebuie sa-si readapteze privirea. Modificarile bruste ale contactului vizual sau ale comportamentului nonverbal al

clientului atunci când ne povesteste ceva, pot fi un semn ca subiectul despre care vorbeste este unul dificil pentru el. În consecinta, folosind aceste modalitati, consilierul va transmite clientului ca îl asculta, iar astfel clientul se va simti pregatit sa raspunda la întrebarile consilierului. b) Folosirea raspunsului minimal si a încurajarii Apare automat în conversatia noastra atunci când ascultam, sub forma nonverbala (a da din cap, aha), dar si verbala (înteleg, stiu ce vrei sa spui). Ele indica vorbitorului ca persoana cu care discuta este atenta (Copilul:”Totdeauna când ma duc la gradinita ma enerveaza ca trebuie sa ma culc de amiaza”. Consilierul: „Hm, înteleg ce vrei sa spui”). Daca clientul ne povesteste ceva - „Este groaznic ! Seful striga la mine, clientii sunt nemultumiti. Ma simt ca într-o cusca”- si se opreste aici, consilierul îl poate încuraja sa continue prin simpla repetare a ultimelor cuvinte „ca într-o cusca ?” asteptând o detaliere din partea clientului. c) Reflectarea Reflectarea are rolul de a explicita si clarifica emotiile cu care se confrunta clientul la un moment dat. Exista doua tipuri de reflectare: reflectarea continutului- care de multe ori este numita si parafrazare si reflectarea sentimentelor. Ele pot fi folosite si împreuna. În consilierea şcolarilor, reflectarea sentimentelor poate duce la o manifestare evidenta în plan comportamental. De exemplu, daca un consilier şsolar spune “esti furios sau pari foarte suparat”, elevul s-ar putea sa raspunda într-o maniera agresiva si sa se manifeste agresiv (ex. sa arunce un caiet). Daca acest lucru se întâmpla, consilierul nu trebuie sa se alarmeze ci sa fie satisfacut deoarece copilul a fost capabil sa-si exteriorizeze sentimentele. Dupa aceea, consilierul îl poate încuraja pe copil sa-si exprime într-un mod adecvat furia. Reflectarea se poate realiza si cu ajutorul unor personaje imaginare, simboluri sau jucarii. Daca, de exemplu, copilul reda emotiile traite de personajele de jucarie, consilierul va reflecta emotiile referindu-se la aceeasi jucarie. Copilul nu trebuie fortat sa recunoasca faptul ca aceste emotii îi apartin. Exemplu: copil: De fiecare data când îi spun mamei sa ma duca afara, nu vrea (doua papusi care vorbesc una cu cealalta). CONSILIER: Hm... papusa pare foarte suparata ca nu o lasa mama ei afara. Este importanta utilizarea unui vocabular pe care copilul îl poate întelege. Astfel, la vârsta prescolara copilul poate eticheta tristetea, furia, teama si bucuria. Totusi trebuie sa tinem cont de nivelul de dezvoltare emotionala al copilului, deoarece acest nivel poate fi diferit la doi copii care au aceeasi vârsta cronologica. 13 d) Parafrazarea Parafrazarea presupune reformularea celor spuse de client atunci când terapeutul doreste sa se asigure ca a înteles bine ceea ce clientul îi transmite. Parafrazarea nu presupune evaluarea sau interpretarea a ceea ce a spus interlocutorul. e) Sumarizarea Consilierul sumarizeaza din când în când informatia furnizata de catre client. Sumarizarea are mai multe roluri: f) Formularea întrebarilor Întrebarile ne ajuta sa aflam informatii despre problema cu care se confrunta clientul Exista doua tipuri de întrebari: întrebari deschise si închise.

Întrebarile închise sunt acele întrebari care genereaza raspunsuri specifice, în termeni de da sau nu, sau raspunsuri care ofera foarte putine informatii cum ar: “Ai venit aici cu masina…? Câti ani ai? Îti place la scoala?”. Aceste întrebari se folosesc atunci când dorim sa obtinem unele informatii concrete sau atunci când clientul are dificultati în a se exprima. Utilizarea întrebarilor închise poate duce la urmatoarele probleme: poate da un raspuns scurt fara a-l mai dezvolta, se poate simti limitat în a raspunde la întrebari într-o

maniera semnificativa, poate astepta o alta întrebare în loc sa se simta liber sa raspunda în mod deschis. De aceea, întrebarile închise trebuie folosite cu grija. Întrebarile deschise permit explorarea continutulului si a emotiilor relevante. Astfel de întrebari pot fi: “Poti sa-mi povestesti despre familia ta?, Cum te simti?, Ce poti sa-mi spui despre scoala ta?”. Prin urmare, raspunsurile clientilor sunt mult mai bogate din punct de vedere informational. Totodata, permit clientului sa vorbeasca despre lucrurile importante pentru el si nu despre ceea ce considera consilierul ca ar fi mai important.

Adesea în procesul de consiliere psihologica, copiii evita sa vorbeasca despre problemele personale; de aceea se recomanda folosirea într-o proportie mai mare a întrebarilor deschise. Totodata trebuie sa se evite adresarea întrebarii “de ce?”, deoarece determina copilull sa gaseasca scuze sau rationalizari ale comportamentului sau. Observarea Observarea este abilitatea de a culege informatii relevante despre client din urmatoarele surse: comportament verbal, nonverbal si identificarea incongruentelor.

- Comportamentul verbal Copiii au tendinta de a repeta si a pune accentul pe cuvintele care exprima lucruri importante pentru ei, prin urmare e important sa identificam care sunt acestea. În consilierea copilului, se urmareste daca acesta comunica adecvat, se simte frustrat de faptul ca nu poate comunica (se bâlbaie, face pauze) sau tinde sa se bazeze mai mult pe metode nonverbale de comunicare.

- Comportamentul nonverbal Comportamentul nonverbal se refera la contactul vizual, expresia fetei, postura, miscarile corporale si tonalitatea vocii. Putem observa o modificare a posturii clientului în sensul luarii unei pozitii închise (brate si picioare încrucisate) atunci când se simte inconfortabil sau nu doreste sa vorbeasca despre un subiect, si alternarea rapida a contactului vizual sau ezitarea în vorbire atunci când se simte confuz. Expresia faciala reflecta ceea ce simte clientul la un moment dat. În acest sens, putem observa înclestari ale fetei, dilatari ale pupilei când clientul este interesat de ceva, un zâmbet care nu se potriveste într-un context, înrosiri ale fetei, modificari ale ritmului respiratiei.

În consilierea copilului, un mod eficient de observare este de a invita copilul sa se joace cu jocurile si materialele aflate la dispozite sesizând urmatoarele aspecte: Abilitatile motorii: se observa nivelul de activitate al copilului (daca sta, sare, fuge, se plimba, daca e flexibil în miscari), e inhibat în exprimarea comportamentala (ex. copiii anxiosi au dificultati de control al respiratiei), este linistit sau agitat, agresiv, usor distractibil, prezinta gesturi stereotipe, etc. Abilitatile emotionale si sociale: se observa nivelul de dezvoltare al abilitatilor de exprimare emotionala, modificari ale trairii emotionale ale copilului pe parcursul consilierii, constientizarea de catre copil a acestor acestor stari si a nivelului de reactivitate emtionala. Este important sa observam reactia copilului atunci când consilierul doreste sa interactioneze cu el, daca este un copil afectuos si dependent de interactiunea cu consilierul, care este raspunsul copilului la contactul fizic, are copilul limite adecvate (ex. ia lucruri ale consilierului fara a cere voie, vrea sa fie luat în brate

de catre consilier, evita contactul fizic al consilierului), manifesta copilul tendinte de abordare evitativa (ex. manifesta initiativa si apoi asteapta indicatii) Functionarea intelectuala: pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 4-8 ani, un indicator al functionarii intelectuale poate fi obtinut prin angajarea copilului în sarcini specifice cum ar fi rezolvarea de puzzle, numirea partilor corpului sau identificarea culorilor. Pentru a obtine informatii acurate despre nivelul de dezvoltare al copilului trebuie sa corelam datele obtinute la aceste sarcini cu vârsta cronologica pe care o are copilul. Jocul: se observa daca jocul copilului este adecvat vârstei din punct de vedere al creativitatii, sau stereotip, repetitiv, limitat, infantil, (ex. în mod repetat copilul pune si scoate nisipul dintr-o galeata fara a face nimic altceva). Totodata consilierul observa calitatea jocului: daca jocul este orientat spre scop urmând o anumita ordine si daca jucariile sunt folosite în mod corect. Este important sa se observe si intensitatea starii afective din timpul jocului.

- Identificarea incongruentelor Starile de confuzie, sau cele conflictuale sunt de multe ori motivul pentru care clientii se adreseaza unui consilier. Observarea atenta a comportamentului verbal si nonverbal ne poate oferi multe informatii despre incongruentele cu care se confrunta clientul. Discrepantele pot fi de mai multe tipuri (Yvey, 1994): 1. Discrepante între doua comportamente nonverbale Clientul poate vorbi despre cât de bine merge relatia cu partenerul zâmbind în timp ce tine mâinile si obrajii înclestati. 2. Discrepante între doua afirmatii Într-o singura fraza, clientul poate exprima doua lucruri contradictorii: „Fiul meu este extraordinar, sunt multumit, dar pur si simplu nu ma respecta!” 3. Discrepante între ceea ce spune si ceea ce face clientul Un parinte poate vorbi despre cât de mult îsi iubeste copilul în timp ce foloseste ca si metoda de disciplinare pedepsa fizica. 4. Discrepante între o afirmatie si comportamentul nonverbal Clientului îi poate spune consilierului „Nu ma deranjeaza sa discut despre acest subiect„ în timp ce tine mâinile înclestate si roseste”. 5. Discrepante între modul de gândire a doua persoane Discrepante între ceea ce îsi doreste clientul si o situatie Aceste incongruente se datoreaza modului în care clientul percepe realitatea diferit de modul în care realitatea se prezinta („As vrea sa dau la medicina, dar tocmai am aflat ca se da examen din chimie si mie nu-mi place chimia. N-o sa reusesc niciodata!”) De multe ori în consiliere identificare discreprantelor reprezinta primul pas în a-i face pe clienti sa constientizeze problema cu care se confrunta. 3. Focalizarea Focalizarea presupune directionarea conversatiei cu clientul spre aspectele pe care le consideram importante pentru consiliere; de asemenea, ea este utila atunci când clientul ne furnizeaza foarte multe informatii despre ceea ce se întâmpla, sare de la un subiect la altul sau evita în mod sistematic sa vorbeasca despre un subiect. Focalizarea poate fi facuta pe emotiile clientului (“Ioana, pari suparata! Poti sa-mi spui mai multe despre ceea ce simti acum ?”), pe problema (“Poti sa-mi spui mai multe despre cearta pe care ai avut-o cu sotul tau?”), sau pe relatiile cu ceilalti (“Cum crezi ca afecteaza pe membrii familiei demisia ta ?”). La consilierii începatori exista tendinta de a se focaliza mai mult pe fapte si mai putin pe emotiile clientului; astfel la finalul sedintei consilierul aduna o multime de date despre problema, dar nu si despre modul în care problema îl afecteaza pe client (Yvey,

1994). Totusi, de cele mai multe ori clientii se adreseaza unui terapeut datorita emotiilor pe care le provoaca o situatie. Prin urmare, identificarea emotiilor clientului fata de o situatie este un punct cheie în consiliere. 4. Confruntarea Confruntarea consta în identificarea discrepantelor (discrepante între doua comportamente nonverbale, discrepante între doua afirmatii, discrepante între ceea ce spune si ceea ce face clientul, discrepante între o afirmatie si comportamentul nonverbal, discrepante între doua persoane, discrepante între ceea ce îsi doreste clientul si o situatie), constientizarea acestora de catre client si asistarea acestuia în a gasi solutii la problema cu care se confrunta. Ea se bazeaza pe ascultarea activa si pe observarea atenta a clientului. Exemplu: CLIENT: Cred ca merit o marire de salar! CONSILIER: Poti sa-mi spui câteva motive pentru care crezi ca meriti sa ti se mareasca salarul? CLIENT: Pai, lucrez de mult timp aici si mltti dintre colegii mei câstiga mai bine decât mine. Nu e cinstit, mai ales daca ma gândesc la cât de scumpa e viata acum! CONSILIER: Mai devreme ai spus ca îti place sa o iau pas cu pas atunci când e vorba de munca ta. Cum crezi ca se potriveste asta cu faptul ca vei o marire de salar? CLIENT: Din punctul asta de vedere cred ca va trebui sa muncesc putin mai mult daca doresc sa obtin acea marire de salar! 17 Confruntarea trebuie sa fie facuta cu grija, fara a judeca clientul, bazândune pe sumarizare, parafrazare, si reflectarea empatica a sentimentelor. 5. Furnizarea de informatii Pe parcursul sedintelor, consilierul identifica, atitudinile si abilitatile si cunostintele clientului fata de o anumita problema. În functie de acuratetea lor, consilierul va oferi informatii noi si corecte transmise într-o maniera care sa permita întelegerea acestora de catre client. În furnizarea informatiilor este indicat ca terapeutul sa tina cont de urmatoarele recomandari:sa foloseasca un limbaj comun cu cel al clientului, sa transmita informatii corecte, sa exploreze împreuna cu el alternativele unei probleme fara a-i oferi solutii, sa învete clientul sa caute singur informatii si sa le evalueze critic, sa analizeze si sa modifice împreuna cu clientul informatiile incorecte detinute de acesta o modalitate de a furniza informatii este folosirea afirmatiilor; acestea pot fi utile în a determina clientul sa se focalizeze pe povestirea lui si sa constientizeze emotiile aferente acesteia. Afirmatiile pot fi folosite in mai multe moduri: � Afirmatiile dau posibilitatea clientului sa constientizeze si sa-si exprime o anumita emotie; de exmplu, consilierul i-ar putea spune clientului care-si reprima furia “când sunt furios ridic tonul”. � Afirmatiile dau posibilitatea consilierului sa-i arate clientului ca este înteles; de exemplu, consilierul poate spune clientului care se simte rusinat: ” Daca as fi fost în locul tau , m-as fi simtit foarte rusinat.” � Afirmatiile îi ofera consilierului un mijloc prin care sa recunoasca punctele tari, resursele clientului. El poate spune: “Trebuie sa fi fost foarte curajos daca ai facut acest lucru” � Afirmatiile pot fi folosite pentru a sublinia evenimentele importante dintr-o activitate; de exemplu, daca un copil are dificultati în alegerea jucariilor,

consilierul poate spune: “Îti este greu sa alegi jucaria“. Astfel, consilierul îi da copilului un feed-back legat de dificultatea de a alege jucaria si totodata ofera copilului posibilitatea sa exploreze acest aspect al comportamentului sau. � Afirmatiile sunt utile în a-l face pe client sa constientizeze anumite stari. De exemplu, daca un copil se joaca cu un soricel de plus pe care îl ascunde, consilierul îi poate spune: “ Soricelul se ascunde. Ma întreb daca îi este frica sa fie prins.” O alta modalitate folosita în furnizarea informatiilor este feedback-ul. Feedback-ul sustine comunicarea dintre consilier si client si are la baza ideea ca trebuie sa ne focalizam pe micile progrese ale clientului daca vrem ca acestea sa devina mari, si nu pe defecte. În oferirea de feedback se recomanda urmatoarele: � Sa fie focalizat pe aspectele pozitive; sa fie constructiv si nu distructiv � Sa fie specific si concret, focalizat pe un comportament specific si nu pe unul general 18 � Sa fie descriptiv si nu evaluativ si critic; se recomanda evitarea judecatilor de valoare; de exemplu, daca un copilul ia plastelina si face o minge, consilierul trebuie sa spuna : “ Vad ca ai facut din plastelina o minge.” � Sa se adreseze comportamentelor si atitudinilor care pot fi schimbate � Sa ofere alternative de comportamente � Sa fie oferit imediat dupa de comportamentul a fost efectuat si nu dupa o perioada de timp � Sa se adreseze comportamentului clientului si nu clientului in general Daca clientul cere sa i se spuna si aspectele negative consilierul trebui sa aiba grija sa le mentioneze si pe cele pozitive.

Consilierea copiilor si adolescentilor are anumite particularitati date de specificul de vârsta ale diferitelor perioade de dezvoltare cognitiva, emotionala, sociala si biologica. Procesul de consiliere al copiilor si adolescentilor va fi ghidat de obiectivele si principiile care stau la baza acestei activitati. Obiective de baza în consilierea copiilor si adolescentilor: 1. formarea unor abilitati de initiere, mentinere si îmbunatatire a relatiilor cu alti copii sau cu adultii; 2. învatarea unor abilitati de coping pentru a face fata cât mai bine la schimbarile legate de vârsta si la problemele cu care se confrunta; 3. formarea si consolidarea unei imagini de sine pozitive; 4. întelegerea propriilor emotii si învatarea unor strategii de a face fata emotiilor negative; 5. dezvoltarea responsabilitatii pentru propriile actiuni si decizii; 6. formarea unor atitudini pozitive fata de lume si fata de ceilalti; 7. formarea de deprinderi de învatare si de dezvoltare personala; 8. dezvoltarea unor abilitati de explorare a traseelor educationale si profesionale. Dificultati în consilierea copiilor si adolescentilor � nu au înca bine format discernamântul de a lua decizii în functie de valorile proprii, fiind influentati de cele ale consilierului; � influenta parintilor este destul de puternica, uneori efortul pentru schimbare fiind contracarat de actiunile parintilor; � daca este adus sau trimis de catre cineva la consiliere, copilul trebuie motivat si el pentru implicare în acest sens. În acest scop, va fi întrebat care crede ca este motivul pentru care crede ca a fost adus si se vor investiga scopurile proprii ale copilului;

� asteptarile parintelui în legatura cu obiectivele consilierii pot interfera cu cele ale copilului sau pot fi nerealiste; � este dificil sa ia decizii care contravin obiceiurilor sau valorilor parintilor; � daca este copil mai mic, el depinde de disponibilitatea parintelui de a-l aduce la consiliere, întrucât nu poate sa se deplaseze singur pâna la cabinet; � nu poate comunica precis, în cuvinte, ceea ce simte sau care este problema. Uneori consilierul este acela care trebuie sa formuleze în cuvinte gândurile pe care copilul vrea sa le exprime, fara a-si impune propria opinie sau perceptie; � le poate fi teama sa dezvaluiasca anumite lucruri (ex. daca parintii sau alte persoane � l-au amenintat sa nu spuna ceva anume); � copilul poate fi anxios, fie pentru ca întrevederea cu un consilier este o situatie noua, fie pentru ca nu stie la ce sa se astepte. Colaborarea cu alti specialisti Cooperarea interdisciplinara a sporit substantial în ultimii ani si devine din ce în ce mai mult o practica standard în domeniul consilierii psihologice (Jones, Edwards si Gifford, 2003). Astfel, colaborarea între specialisti nu reprezinta doar un beneficiu în anumite situatii de consiliere ci devine o cerinta etica. Solicitarea altui specialist se face dupa principiul beneficiului clientului. În principal, colaborarea între specialisti vizeaza situatiile descrise mai jos. Înainte de a începe orice interventie psihologica trebuie sa ne asiguram ca am eliminat toti factorii etiologici nonpsihologici responsabili de simptomele cu care se prezinta clientul. Daca nu facem aceste verificari întreg procesul de consiliere este sortit esecului, iar copilul poate fi pus într-o situatie de risc. Exista cazuri în care ameliorarea problemei coplului necesita interventia concomitenta a mai multor specialisti. De exemplu, în cazul unui elev care prezinta probleme de dislexie, disgrafie si nu au foat identificate la timp, iar datorita acestui fapt elevul a dezvoltat acum probleme emotionale (se simte inferior celorlalti copii) este necesara atât interventia consilierului scolar cât si cea a logopedului.

O colaborare între specialisti însa nu înseamna doar a trimite clientul la persoane competente pentru diferite faze ale evaluarii sau ale interventiei, ci implica si solicitarea consultantei sau a informatiilor precise de la astfel de persoane. Daca decizia de a apela la un alt specialist determina o asistare mai eficienta a clientului, consilierul este obligat sa recurga la aceasta colaborare. Chiar si contactul minim dintre specialisti poate fi folositor în procesul de consiliere. De exemplu, o conversatie telefonica între specialistii implicati în rezolvarea problemei clientului poate schimba viziunea pe care acestia o au în ceea ce priveste strategia cea mai adecvata.

Implicarea specialistilor se face în functie de relevanta competentei lor fata de problema clientului. Fiecare specialist are propriile responsabilitati dupa cum urmeaza: Psihologul caruia se adreseaza clientul – acesta poate fi sistemul sanitar (ambulator sau clinic), din scoala sau alte centre de consiliere. Psihologul realizeaza evaluarea problemei clientului propune planul de interventie cel mai potrivit si evalueaza eficacitatea interventiei. În functie de specificul fiecarui caz, psihologul poate beneficia de ajutorul celorlati specialisti.

Medicul de familie, conform legii, este cadrul medical caruia i se adreseaza, prima data o persoana bolnava, indiferent de boala. Acesta, atunci când îsi da seama ca problemele depasesc competentele sale, directioneza persoana spre profesionistul cel mai potrivit pentru client si ulterior va urmari evolutia bolii.

Profesorii si educatorii trebuie informati despre problemele copilului (unde este cazul) pentru a-l ajuta sa se adapteze la mediul scolar, sa faca fata sarcinilor scolare fara a-l forta sau pentru a favoriza si usura integrarea în grupul de colegi. Asistentul social, de la Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului si Serviciul de Asistenta Sociala din Primarie evaluaeaza si solutioneaza unele probleme sociale (daca este cazul). Acesta va mentine legatura dintre persoana în nevoie si institutiile publice, între persoana si comunitate. Figura nr. 5 reda schematic posibilele relatii de colaborare dintre diversi specialisti în beneficiul clientului si familiei sale. Din variantele existente se vor alege, desigur, colaborarile cele mai importante, întrucât este ineficient si inconfortabil pentru client sa apeleze la prea multi specialisti.

Familia sau alte rude apropiate au un rol major în oferirea suportului afectiv si chiar material daca este cazul. De asemenea, pot furniza informatii importante pentru consiliere mai ales atunci când clientul este un copil sau persoana este grav afectata de problema sa. Este important ca psihologul sa furnizeaza informatii si sa faciliteze modalitati adecvate de relationare între familie si client.

A. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE/MINIMALĂ:

Alba A., Balaci I.,şi alŃii (2003), Pentru Cariera Elevilor Tăi. Ghid pentru profesori, BIC ALL, Bucureşti Birch A.,(2000), Psihologia dezvoltării, Tehnică, Bucureşti Cosmovici A, Iacob LuminiŃa, (1999), Psihologie şcolară, Polirom, Iaşi CreŃu C., (1997), Psihopedagogia succesului, Polirom, Iaşi Dafinoiu, I., (2000),Elemente de psihoterapie integrativă, Polirom, Iaşi Dumitru, Ion, Al., (2008), Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice şi sugestii practice. Editura Polirom, Iaşi. Holdevici,I., (2000), Psihoterapii scurte, Ceres, Bucureşti. Tomşa Gh., (coord.), (1996), Consilierea şi orientarea în şcoală, Casa De Editură şi Presă ViaŃa Românească, Bucureşti B. BIBLIOGRAFIE FACULTATIVĂ:

American Psychiatric Association (1994). Diagnostic and Statistical Manual of Disordes (4th edition), Washington, D.C. Author.

Ciofu, C., (1998), “Interactiunea parinti – copii”, Ed. Medicala Amaltea, Bucuresti.

Gilbert Roberta, « Cum să fii prieten cu copilul tău » , Editura Teora, Bucureşti, 2005 Goglează D., (2005), « Psihoterapia ca relaŃie a schimbării individuale », Editura Polirom,

Iaşi Mitrofan, Iolanda şi Stoica, Denisa. (2005). Analiza transgeneraŃională în terapia

unificării. Bucureşti: Editura SPER. B. BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ:

Golu, M., Fundamentele psihologiei, Compendiu, Editura FundaŃiei România de Mâine, Bucureşti, 2000. Golu M., A. Dicu, Introducere în psihologie, Editura ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1972. Jigău M.,(2003), Consilierea Carierei, Sigma, Bucureşti Moreau A., (2005), « Aici şi Acum. Ghidul psihoterapeutului I », Editura Albatros, Bucureşti.