Consideratii Asupra Etimologiei Neologismelor Din Limba Romana

‚

CONSIDERAŢII ASUPRA ETIMOLOGIEI NEOLOGISMELOR DIN LIMBA ROMÂNĂ

www.referat.ro

SUMAR

INTRODUCERE........................................................................

CAPITOLUL I Noţiunea de neologism

1.1. Preliminarii.........................................

CAPITOLUL II Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului

2.1 Împrumuturile lexicale................................................................................................

2.2 Adaptarea neologismelor de împrumut...............................................................

2.3 Adaptarea fonetică....................................................................................

CAPITOLUL III Neologismele în limba română contemporană...........................

3.1 Rolul neologismelor în limba română contemporană

3.2 Neologismele acceptate şi neacceptate în limba română contemporană

CONCLUZII..............................................................

BIBLIOGRAFIE .................................

INTRODUCERE

,,... Se scurge timpul trecător de parcă ar fi un izvor murmurător. Cu el şi anii

vieţii ce se strecor ca frunzele într-un copac roditor.

Omul e ca şi pomul ce-şi prinde rădăcinile, dă roada de care mai apoi se

bucură, dă fructul cel dulce care cu greu s-a făcut. Se întristează pomul cînd

rămâne fără fructe şi frunze, devine trist, dar are speranţă că sămânţa lui va încolţi

şi va da viaţă altui pom. Timpul fuge ca un gînd, tu vrei să-l opreşti dar el nu te

aşteaptă. El parcă se varsă intr-o mare sau ocean ce-şi duce valurile intr-o amintire

din trecut. Ne amintim de acele clipe fericite cînd am obţinut cu atâta râvnă să

scriem cu alfabet latin. Ne-am bucurat că vom păstra limba noastră ca pe un

fagure de miere. Uităm ori poate nu conştientizăm ce a zis marele nostru poet

naţional şi universal Mihai Eminescu ,,Noi nu suntem stăpânii limbii, ci limba e

stăpâna noastră. Să păstrăm cu demnitate şi să luptăm, că avem o limbă pe care

ne-au lăsat-o ca un mărgăritar scriitorii şi strămoşii noştri”

Procesele de integrare europeană privesc atât structura, cât şi suprastructura

societăţii, referindu-se nu numai la baza economică, ci şi la cea socială, politico-

juridică, ştiinţifică, tehnică, avându-şi fiecare specificul şi diverse forme de

manifestare.

Mijloacele de comunicare şi exprimare a gândurilor, sentimentelor au a-şi

spune şi ele cuvântul în această privinţă. E vorba aici, mai ales de înnoirea,

îmbogăţirea, desăvârşirea vocabularului în general şi îndeosebi a terminologiei

diferitelor discipline ştiinţifice, tehnice, dar şi literare propriu-zise. Luat în totalitate,

vocabularul poate fi definit ca un grup social şi care serveşte la descrierea,

clasarea sau actualizarea anumitor aspecte ale lumii exterioare. Se zice că fiecare

semn lingvistic este un semn aparte în acest univers de semne, fiindcă limbajul

uman este un limbaj incorporabil mai bogat, mai simplu, mai eficace ca oricare alt

limbaj.

Orice lucrare ştiinţifică, tehnică sau artistică se cuvine a fi redactată într-o

limbă literară integrată în opera de creaţie respectivă, modificându-se de la o temă

la alta pentru a preciza prin ea însăşi atât intenţia, atitudinea autorului, cât şi însăşi

realitatea obiectivă ce este prezentată cu mijloacele expresive adaptate la conţinut.

În întrega istorie a dezvoltării limbilor – din antichitate şi până astăzi – s-a

pus şi se menţine până în prezent posibilitatea şi necesitatea sporirii mijloacelor

expresive pentru redarea nu numai a obiectivelor, faptelor, fenomenelor, situaţiilor

noi, care nu le repetă, de regulă, pe cele vechi. Se cer unităţi lingvistice noi, dacă e

vorba de inovaţii.

Studierea profundă a problemelor de limbă nu poate fi realizată fără

sprijinul efectiv, real al operelor literare şi ştiinţifice, deoarece la fixarea şi

ilustrarea valorilor semantice şi expresive îşi aduc obolul, în primul rând, scriitorii.

Mijloacele de redare a gândurilor şi sentimentelor i-au preocupat şi pe savanţi,

tehnicieni, pe oamenii de cultură în genere, pe lingvişti, filologi îndeosebi, care s-au

simţit datori să participe şi să intervină în adoptarea şi adaptarea neologismelor.

Pentru unii lingvişti şi pentru majoritatea nespecialiştilor (literaţi)

calificativul „neologic” poate fi atribuit doar cuvintelor foarte recente intrate în

limba română (în secolul al XX-lea),care, nefiind asimilate şi adaptate, se simte ca

atare. Sextil Puşcariu şi Iorgu Iordan, Al. Graur, Florin Marcu şi C. Maneca, precum

şi alţi lingvişti, consideră neologisme cuvintele de origine neolatină, romanică sau

de alte proveninţe, ce au pătruns în limba noastră începând cu sec. Al XIX-lea.

Limita aceasta coincide cu cea fixată de Ion Coteanu pentru „Epoca actuală”, ca a

treia (şi ultima, deocamdată) în evoluţia limbii române. În concepţia autorului, epoca

actuală începe odată cu modernizarea vocabularului, factorul cel mai important, prin

intensitate, dar şi prin extensiune, care a marcat trecerea la această nouă fază.

O atenţie deosebită merită studierea limbii române, răspândită şi vorbită pe

teritoriul Republicii Moldova, al Bucovinei de Nord şi Transnistriei, din punctul de

vedere al circulaţiei mijloacelor neologice necesare în condiţiile social – economice

şi culturale orientate în prezent spre Vest, dar având în vedere, bineînţeles, rădăcini

şi în relaţiile cu Nordul, Sudul şi Estul european. Admiterea neologismelor în limba

noastră – ca şi în oricare altă limbă – nu se face în mod mecanic sau la

întâmplare, din orice izvor etimologic. Ele se cer a fi adaptate din punct de vedere

noţional, fonetico – fonologic, morfologico – derivativ, sintactico – stilistic, lexico –

frazeologic la normele limbii debitoare.

În perioada interbelică oamenii de vază, intelectuali militau spre o ridicare

efectivă a nivelului de trai, a culturii, literaturii române printr-o sincronizare cu

situaţia similară a Europei Occidentale, precum şi spre o limbă literară română pe

întregul teritoriu al Ţării întregite. După 1940 tendinţa aceasta s-a continuat în alte

împrejurări, dar, de fapt, tinzînd spre aceleaşi obiective în condiţii social –

economice şi culturale mai dificile în Basarabia şi Bucovina de Nord.

Fenomenele de limbă ce existau în spaţiul glotic basarabean, bucovinean de

nord şi transnistrian trebuie cercetate şi ele din punctul de vedere al evoluţiei şi

tendinţelor normale de dezvoltare a limbii române în general, pentru că limba nu

este numai un sistem de semne, ci şi un fenomen social în continuă evoluţie. Ea

nu poate să nu ţină cont de apariţia unor realii şi de dispariţia altora. Aceastacere

nu atât o restructurare gramaticală, cât o revalorificare a mijloacelor expresive,

limba fiind un adevărat acumulator de cunoaştere a realităţii. Tot ceea ce în

enunţul vorbitorului costituie o abatere de la modelele existente în limba, în care

se poartă conversaţia, se poate numi inovaţie. Admiterea acesteia de către ascultător

în calitate de model pentru enunţurile următoare este numită de E. Coşeriu

acceptare. E vorba aici de o cale externă de evoluţie a limbii, care priveşte

îndeosebi vocabularul, de îmbogăţire a lui pe contul împrumuturilor lexicale din

alte limbi.

Există şi o cale internă care priveşte tendinţele de evoluţie a structurii

fonetice, gramaticale şi lexicale. Sunt evoluţii în cadrul sistemului general al limbii

date.

Calchierea după model străin constituie cea de a treia cale, când apar mijloace

expresive noi pe baza formanţilor morfologici proprii, dar după un model structural

străin. Intră aici în joc procesul de interferenţă a limbilor.

Tema tratată în continuare va fi expusă în genere în plan cronologico –

descriptiv pentru a înlesni evidenţierea proceselor în dezvoltarea lor istorică, privind

directiile de stabilire şi precizare a normelor literare în cadrul sistemului lingvistic

român, în strâns contact cu factorul social.

În cazul când în limbă se iveşte necesitatea unor cuvinte noi, aceasta alege una

dintre posibilităţile existente: crează cuvinte noi pe baza materialului lexical

existent ; crează cuvinte noi printr-o nouă îmbinare a sunetelor limbii împrumutată

un cuvânt din alte limbi unde acesta există, foloseşte cu sensuri noi cuvintele deja

existente în limbă prin inovaţie metaforică.

Din aceste situaţii, rezultă şi care sunt principalele căi de îmbogăţire a limbii

literare. Căile, sursele de îmbogăţire a vocabularului limbii literare, după originea

materialului lexical folosit, se grupează în două categorii mari:

1. Mijloacele interne şi externe

2. Neologismele

La rîndul lor, fiecare dintre aceste categorii cuprind multiple mijloace concrete

de îmbogăţire a lexicului cu cuvinte noi, care diferă între ele din punct de vedere

al productivităţii, al bogăţiei lor.

Tema în discuţie este actuală pentru că fără a cunoaşte toate formele unui

cuvânt nu putem avea o comunicare corectă.

De asemenea actualitatea teme este prezentată şi prin formarea şi

introducerea noilor cuvinte în vocabularul uzual al unei persoane.

Esenţa acestei lucrări constă în abordarea cuvintelor noi în vocabularul limbii

române, diversele influienţe exercitate asupra limbii noastre şi rolul acestora în

îmbogăţirea vocabularului.

Pentru elaborarea acestei lucrări ne-am propus următoarele obiective :

-să cunoaştem mijloacele de îmbogăţire al vocabularului;

-să identificăm cuvintele împrumutate din alte limbi;

-să depistăm factorii care determină pătrunderea neologismelor în limba actuală;

-să determinăm rolul neologismelor în limba română actuală;

-să evidenţiem abuzul de neologisme în limba română actuală;

-să identificăm neologismele acceptate şi neacceptate în limba română actuală;

-să evidenţiem calculul lingvistic în limba română actuală;

-să enumerăm tipurile de calc în limba română actuală;

-să depistăm semicalcurile din limba română actuală;

-să determinăm tipurile de abrevieri din limba română actuală;

-să identificăm cuvintele compuse din limba română actuală;

În acest scop am structurat lucrarea în trei capitole:

Capitolul I, intitulat „Noţiunea de neologism”

Al II-lea capitol al acestei lucrări intitulat „Mijloacele externe de îmbogăţire a

vocabularului”,este divizat în patru paragrafe.

În paragraful I „Împrumuturile lexicale” ne propunem să analizăm unele cuvinte

împrumutate din alte limbi, ca de exemplu din limba rusă, engleză, germană, latină,

franceză.

Fiecare cuvânt împrumutat are un rol aparte în vocabularul limbii noastre.

Paragraful II „Adaptarea neologismelor de împrumut”, paragraful III „Adaptarea

(neadaptarea)(orto) grafică” şi paragraful IV „Adaptarea fonetică” vom discuta

despre neologismele adaptate şi opiniile unor cercetători.

Cel de-al III-lea capitol este intitulat „Neologismele în limba română

contemporană”,aceste va conţine două paragrafe.

În paragraful I, intitulat „Rolul neologismelor în limba română

contemporană”,vom determina rolul acestora în limba română actuală.

Paragraful II este intitulat „Neologismele acceptate şi neacceptate în limba

română actuală”,vom discuta despre neologismele acceptate de vorbitori şi opiniile

unor cercetători.

Rolul pe care îl urmărim în această lucrare este de a vedea mijloacele de

formare a cuvintelor în vocabularul limbii române actuale şi rolul unor cuvinte

împrumutate în limba noastră.

CAPITOLUL I. NOŢIUNEA DE NEOLOGISM

Preliminarii

Baza etimologică a termenului de neologism o formează două cuvinte greceşti:

adjectivul neos-„ nou ,, şi logos- ,,cuvânt,,.

La crearea şi punerea în circulaţie a neologismelor se opun puriştii, inclusiv cei

francezi. În secolul al XVIII-lea erau criticaţi termenii :gratitudine, exactitate, iar în

zilele noastre mulţi nu admit cuvinte ca: accidente - ,,victima unui accident” ,

devisager - ,,a privi” ş.a., deşi ele au fost admise de Academia Franceză.

În limba germană , Neologismus e tratat ca :,, neologism – vorbă nouă”, Neolog –

neolog ,”cel ce întrebuinţează des termeni noi ” , Neologie – neologie,” introducere de

noi termeni în limbă”. În germană se diferenţiază Fremdwort de Lehnwort. Ele sînt

împrumutate din alte limbi , de fapt , sunt cuvinte tot străine , dar care s-au adaptat

şi încadrat în sistemul fonetico-gramatical şi lexical al limbii germane şi nu mai

sunt sesizate ca negermane.

În limba rusă neologismele sunt considerate:

a) drept cuvinte şi expresii noi , create pentru a numi sau a reda sensuri noi.În

termenul de neologism se includ împrumuturile lexicale din alte limbi , care s-

au adaptat sistemului lingvistic rus. Această interpretare este foarte apropiată

de sensul termenului german Lehnwort – cuvânt integrat în sistemul lingvistic

al limbii debitoare – împrumutate.

b) cuvinte sau expresii a căror origine străină este uşor simţită de vorbitorii ruşi.

Este ceea ce nemţii numesc Fremdwort , iar ruşii – varvarism.

Dicţionarele româneşti tratează neologismul ca un cuvânt împrumutat de curând

din altă limbă sau creat recent din mijloacele morfologice proprii ale limbii

respective. Se citează derivatele neolog şi sinonimul neologist , neologic şi

neologistic , cf. neologismomanie , (a) neologiza , neologizare , neologizant. Se mai

pomeneşte că I.L.Caragiale întrebuinţa şi termenul novicism , rar folosit azi.

Sextil Puşcariu definea concis şi precis neologismul ca un cuvânt ” intrat în

limbă pe cale cărturărească ”adică ceea ce , în mod curent , se numeşte „cuvânt

savant”. Nu se specifică aici că neologismele se pot forma şi din mijloacele

morfologice proprii.

Puţini autori consideră neologisme cuvintele ce lipsesc din dicţionarele

generale. De fapt , aceaste nu poate caracteriza esenţa şi specificul neologismelor. În

cursul unui singur an apar în diverse limbi sute şi chiar mii de inovaţii lexicale ,

impuse de o necesitate socială de a numi şi percepe tot ce e nou în societate , în

tendinţa oamenilor spre economie , unificare , sistematizare a mijloacelor lingvistice ,

în scopul unei varieri de nominalizare a ideilor , faptelor , acţiunilor noi , precum şi

al diversificării stilistice şi al diferenţierii semantice. Neologismul dispune de

calităţi de precizare şi concizie cu caracter inovator.Un exemplu grăitor în această

privinţă este neologismul recent sponsor (engleză-sponsor) , atestat acum şi

dicţionarele generale cu sensul „persoană , organizaţie , firmă etc., care susţine

financiar o acţiune în scop publicitar.

Şi iată în zilele noastre a apărut un nou termen , specializat mai ales în

economia politică:sponsor. În relaţii de sinonimie se află acest termen nou cu toate

lexemele mai vechi , dar ca la oricare alte sinonime nu e vorba de o identitate

semantică , ci de o diferenţiere între toate aceste sinonime. Sponsorul este un

chezaş sau un garant , este el şi un mecenat , protector (proteguitor) şi filantrop.

Sponsorul – ca şi toţi ceilalţi – poate fi o anumită persoană , dar – de cele mai

multe ori – este o organizaţie ce finanţează o interprindere ,afacere sau şi anumite

persoane izolate , neuitând niciodată de interesele proprii.

E clară , prin urmare , necesitatea apariţiei acestui termen economic , de la care s-au

format şi derivatele respective: a sponsoriza , sponsorizare , sponsorizat etc.

Aceste formaţii lexicale nu pot fi introduse imediat în lucrările lexicografice

generale , dar ele au evident caracter şi situaţie neologică.

Neologismul este strâns legat de anumite perioade din istoria poporului. Fiecare

din ele dispune de un bagaj neologic specific , care cu trecerea timpului se include

– în limita necesităţilor expresive şi a adaptabilităţii – în sistemul limbii respective

în aşa mod că , de fapt , inovaţiile date nu mai sunt simţite ca neologisme , având

circulaţie generală.

După Revoluţia rusă din octombrie 1917 , termenul duşman al poporului a

devenit termen juridic cu grave consecinţe pentru orice individ uman , căruia i se

aplică în instanţele judecătoreşti acea etichetă.

Termenul privat fiinţează în limba română de pe mijlocul secolului al XIX –

lea (Gr.Alexandrescu , A.Russo). Derivatele acestui adjectiv(a privatiza , privatizare ,

privatizat) au căpătat o largă circulaţie în perioada reformelor din zilele noastre ,

având semnificaţia de trecere a bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul statului

sau din cel colectiv (colhoz , sovhoz) în proprietate individuală , privată. De fapt , a

împroprietări se referea cu preferinţă la pământ , pe când a privatiza include şi

locuinţele , întreprinderile , chiar şi şcolile ( cărora pe vremuri li se atribuia în atare

situaţii calificativul – particular , care în ultimul timp a fost activizat).

Trecerea averii mobile sau imobile a unui proprietar particular în contul

statului era numită cu un termen mai vechi naţionalizare. Termenul neologic de

astăzi sună etatizare , postverbal din a etatiza cu antonimele:(a) deetatiza ,

deetatizare , deetatizat. Improprii apar formele: a stataliza , statalizare , statalizat –

calchiere după termenul francez de largă răspândire în forma adaptată la sistemul

lingvistic român.

Note:

1. M.. Avram. Gramatica pentru toţi.-Bucureşti: Academiei, 2005

2. G. Adamescu. Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938

3. Al. Graur. Tendinţele actuale ale limbii române. –Bucureşti : Ştiinţifică, 1968

4. Al. Graur. Neologismele. // Revista fundaţiilor. IV, nr.8, 1937

5. Th. Hristea, Contribuţia la studiul etimologic al neologismelor româneşti. // Limba

română. XXII, nr.1, 1973

Capitolul II. Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului

„Limba română la sine acasă e ca o

împărăteasă

bogată cărei multe popoare i-au plătit bani în aur...”

(Mihai

Eminescu )

Preliminarii

În rândul mijloacelor externe de îmbogăţire a vocabularului se cunosc două căi, adică

împrumuturile lexicale şi neologismele. [1; 218]

În zilele noastre, între diferitele popoare care trăiesc pe glob, există multiple relaţii.

Prin intermediul acestor relaţii şi al vorbitorilor vin în contact diferite limbi,

influenţându-se. Aceste legături variate favorizează împrumuturile de cuvinte dintr-o altă

limbă.

Când se împrumută obiectul, se împrumută, de obicei, şi denumirea lui.

Procesul însuşi al împrumutului este realizat de un vorbitor bilingv, dar răspândirea

cuvântului devine apoi un proces independent.

După modelul în care se desfăşoară, împrumuturile pot fi directe şi indirecte.

Împrumutul este direct atunci când, în urma unui contact nemijlocit cu un alt popor, se

preia un cuvânt. În acest fel, datorită convieţuirii poporului român sau legăturile cu

românii, slavii, turcii, maghiarii şi, pe cale culturală, cu francezii în limba română sunt

numeroase cuvinte împrumutate din aceste limbi.

Împrumuturile din alte limbi pot fi savante, luate din cărţi, şi populare. Împrumuturile

savante pot fi luate dintr-o limbă actuală sau din limbile clasice. Împrumuturile din limba

română sunt ajutătoare celor romanice care au adesea acelaşi cuvânt în două forme

deosebite. [2 ; 165]

Aşadar în împrumuturi se ajunge la etimologii populare, care şi ele aduc la formarea

de noi cuvinte. Modificarea unui cuvânt pentru a fi introdus într-o familie străină lui, mai

este numită şi etimologie populară. Cu alte cuvinte se stabileşte o legătură etimologică

falsă între aceşti termeni.

Împrumuturile sunt indirecte atunci când un cuvânt străin pătrunde într-o limbă prin

intermediul unei a treia limbă.

Împrumuturile indirecte nu există, în fiecare limbă. O categorie aparte a cuvintelor

împrumutate o constituie cuvintele internaţionale. Datorită multiplelor relaţii între ţări

pătrund în limbă multe cuvinte a căror origine ar fi greu de precizat. Astăzi, când ştiinţa

tehnică mondială nu mai cunoaşte graniţi statale, existenţa în limbă a cuvintelor

internaţionale constituie un real folos pentru dezvoltarea culturii şi a limbii.

O altă modalitate de îmbogăţire a vocabularului este calcul lingvistic.

Calculul lingvistic este o formă specifică de împrumut, care constă în faptul că un

cuvânt dintr-o

limbă, sub influenţa corespondentului său din altă limbă, care are un sens în plus, preia

acest sens nou pe care nu l-a avut până la momentul respectiv.

2.1. Împrumuturile lexicale

Limba română s-a îmbogăţit nu numai prin valorificarea mijloacelor interne pe care le-

a avut, ci şi prin împrumuturi din alte limbi, a doua cale pe care o foloseşte o limbă

pentru îmbogăţirea lexicului ei. Împrumuturile din alte limbi au dus la îmbogăţirea

lexicului limbii noastre, la dezvoltarea limbii literare.

Prin împrumuturi lexicale înţelegem cuvinte intrate în limba noastră după constituirea

ei ca idiom desinestătător.

În vocabularul limbii române descoperim un număr mare de cuvinte împrumutate,

diferite atât prin structura lor, cât şi prin gradul de pătrundere în compartimentele acestuia

şi al folosirii lor. Sunt cazuri când cuvintele împrumutate nu sunt legate de noţiuni noi, ci

coexistă în limbi cu alte cuvinte, care exprimau şi mai înainte noţiunile respective. În

acest caz, între cuvintele împrumutate şi cuvintele mai vechi se stabilesc, în mod treptat,

relaţii sinonimice: dragoste-amor.

Ex: Sunt poezii de dragoste, sentimentul este transfigurat, este o carte specific

feminină.

(Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.6)

Ex:…ziceţi “NU “alintărilor de amor…

(Adverb, 7 martie 2008, p.2)

După sursa din care provin, împrumuturile sunt directe şi indirecte.

Împrumuturile directe sunt cuvintele care pătrund nemijlocit dintr-o limbă în alta.

Împrumuturile indirecte sunt cuvintele care dintr-o limbă ajung, prin intermediul altei

limbi, în limba noastră. Împrumuturile duc la îmbogăţirea vocabularului limbii, a

mijloacelor de exprimare, a ideilor în procesul comunicării. Împrumutarea unor cuvinte

din limbile străine a fost favorizată şi influenţată de condiţiile istorice, social-economice

de dezvoltare a poporului nostru, precum şi limbii. Faptul se explică prin legătura strânsă

dintre dezvoltarea limbii şi dezvoltarea societăţii, fiind totodată, o confirmare a acesteia.

În limba română au fost împrumutate cuvinte de origine greacă, latino-romanică,

franţuză, turcă şi din limbile apusene. [3 ; 92]

Unele cuvinte franceze au fost împrumutate prin intermediul limbii ruse.

Aşadar, condiţiile istorice analizate au făcut posibilă şi necesară împrumutarea unor

cuvinte din limbile respective, ca urmare a creşterii nevoilor de comunicare, în raport cu

dezvoltarea societăţii.

2.1.1. Împrumuturile din limba greacă

Împrumuturile din limba greacă au fost introduce în limba noastră de cronicari pe cale

cărturărească. [1; 265]

Asemenea împrumuturi sunt: alfabet, teatru, caracter, simpatie.

Ex: …tocmai asta îl face să turbeze pe denigratorii care nu au scris şi nu vor scrie

niciodată un poem, o nuvelă, o piesă de teatru care ar merge la inima întregului popor.

(Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.1)

Ex:…pentru limba română şi alfabetul latin, şi avertisment ecologic în care citim ...

(Literatura şi Arta, 26 iulie 2007, p.6)

Cea mai mare parte a împrumuturilor a folosit calea cultă: partidă, caligrafie,

tipografie,

care se întâlneşte în enunţuri ca :

Ex: ... şi resemnării noastre le revine în foarte mare parte liderilor de partidă

naţională.

(Literatura şi Arta, 7 iunie 2007, p.2)

Ex: Multe dintre care în prima partidă s-au dus în mai multe părţi.


Ex: Eu mă gândeam la kilogramele de manuscrise ce urma să le trimit la tipografie.


În câteva domenii există infiltrări de grup ale cuvintelor neogreceşti, viaţa socială şi

individuală: agale, orfan, plic, politicos, mutră, nostim care se întâlnesc în diferite

exemple:

Ex: Puneţi-l întru-n plic, şi puteţi câştiga unul dintre cele două premii ale acestei ediţii

a concursului. (Povestea mea, 11 martie 2008, p.9)

Ex: La vârsta de patru anişori, rămâne orfan de tată.

(Povestea mea, 7 martie 2008, p.2)

Ex: Şi, de vor munci agale,

I-om pocni mai jos de şale.

(Adverb, 28 decembrie 2007, p.2)

De asemenea se mai întâlnesc asemenea împrumuturi în medicină, comerţ, viaţă

politică şi cultură: tifos, costisitor, saltea, dascăl, teatru, calapod, prosop, scrumbie.

Ex:…în anii 1947-1950 să se transforme în spital pentru bolnavi de tifos şi distrofie.

(Adverbul, 29 februarie 2008, p.2)

Ex:…utilaje şi aparataj medical, care pentru societate au o valoare foarte costisitoare.

(Adverbul, 14 martie 2008, p.1)

Ex: Fica sa stătea zile întregi tolonită pe o saltea de puf şi mâncă prăjituri…


Ex:…pe un Ştefamn dascăl aici la Chişinău de învăţat copiii…


Ex:…dacă-şi invita oaspeţii la plimbare sau mergea la teatru-era numai pentru a se

arăta.


Ex:…ţesături de informaţii e recepţionată de aceste calapode.


2.1.2. Împrumuturile din limba latină

Împrumuturile din limba latină sunt foarte importante din mai multe puncte de vedere

domină câmpul influenţelor lexicale externe ale limbii române din ultimele două secole;

pătrunderea lor în limba română a îmbogăţit, modernizat şi realizat lexical, cu atât mai

mult cu cât ele au luat locul unor împrumuturi mai vechi de origine slavă, maghiară,

turcească, grecească; fluxul masiv de cuvinte latine savante şi romanice au creat modele

formative uşor de imitate apoi de către limba română pentru formarea de cuvinte noi;

terminologia ştiinţifico-tehnică românească, în curs de formare în această perioadă, este

preponderent latino-romanică şi, prin formaţiile interne, după model romanic, românesc

acând un nivel apreciabil de rigoare şi coerent. [4 ; 98]

Aşadar, amploarea împrumuturilor latino-romanice este mare. Numărul cuvintelor

încadrate în această categorie poate ajunge la 40-50 de mii. Ele sunt răspândite în toate

sferele lexicale. Acum vom analiza câteva împrumuturi de dublete sinonimice:

Substantivale: tavan-plafon, ceas-oră, dovadă-argument, glas-voce, părere-opinie,

prilej-ocazie, soartă-destin.

Ex: Cu lista produselor supuse limitelor cantitative sau plafoane de preţ.

(Adverb, 29 februarie 2008, p.2)

Ex: A-ţi părea ziua ceas şi ceasul clipă. (Proverb.)

Adjectivale: credincios-fidel, lacom-avid, cinstit-onest.

Ex:…primele încercări literare ale căruia au fost încuviinţate de către acest fidel

prieten al unchiului său… (Adverb, 14 martie 2008, p.2)

Verbale: a începe-a debut, a se căi-a regreta, a înfăptui-a realiza.

Ex: În oraşul Cahul săptămâna trecută a debutat cu o acţiune …

(Adverbul, 18 ianuarie 2008, p.1)

Împrumuturile latino-romanice pot fi distribuite în mare parte, după limba de

provenienţă

din :latina savantă, aceste cuvinte sunt reprezentate prin aprobat: colocviu, dormitor,

pictor, rege.

Ex: ...documentul strategic vizat a fost aprobat la şedinţa consiliilor din 29 noiembrie

anul trecut. (Adverbul, 18 ianuarie 2008, p.1)

Ex: În cetatea de scaun a acestui rege al nostru traiul era uşor vrsel...


Ex: ...cert este că ne-am trezit amândoi în dormitorul meu ţinându-ne în braţe.


din: limba franceză: care are cea mai mare contribuţie şi cea mai lungă extensiune în

timp: automobil, bacalaureat, certificat, cinema, debut, influenţă, parfum, faleză,

totalitarism.

Ex: Bondăresc motoare de automobile...o săptămână...două...trei.


Ex: În 1931 la Bologna, susţine bacalaureatul...


Ex:...este necesar un certificat de stare familiară.


Ex:...diferit de cel de la cinema cu care am fost obişnuiţi până nu demult.


Ex:...al reportajului literar al scriitorului cea debutat ca poet în 1928.


Ex:...unde se cuibărise garda fostului regim totalitarism, apărând viaţa nouă lipsită de

totalitarism. (Adverb, 24 august 2007, p.2)

2.1.3.Împrumuturi din limba italiană

Împrumuturile din limba italiană, sunt active în domeniile artelor, financiar-bancar,

arhitectură: bilanţ, chitară, contabil, operă, teracotă.

Ex: Consiliul local ce realiza un bilanţ sumar şi oare cum dispersat al anului

precedent.


Ex: ...a menţionat contabilul-şef Viorica Antohi.

(Adverb, 14 martie 2008, p1)

Ex: Doar câteva replici dintr-o operă de dragoste modernă.


Ca urmare a multiplelor dificultăţi de a distinge, mai ales în cazul terminologiilor

ştiinţifice, influenţele diverselor limbi, pentru această categorie lexicală se acceptă

frecvent etimologia multiplă, adică provenienţa unui cuvânt din mai multe limbi. [3; 265]

Cuvântul busolă este provenit din limba italiană, franceză şi germană.

Ex: Va şti cum să pună în mişcare două elemente: busola şi cârma, pentru că una nu

costă nimic fără alta. (Literatura şi Arta, 7 iunie 2007, p.8)

2.1.4. Împrumuturile din limba latină

Împrumuturile din limba latină au fost şi mai pronunţate în Transilvania. Aici

capitalismul începe să se dezvolte mai timpuriu decât în Principate. Se fac numeroase

studii de istorie şi de limba pentru a se dovedi originea latină a românilor. Pe lângă

aceasta, în urma trecerii la catolicism, românii primesc dreptul de a continua studiile la

şcolile din străinătate, unde continuă munca de cultivare a ideii latinităţii poporului nostru

căutând să o dovedească prin opere istorice, filologice. Reprezentanţii Şcolii Ardelene,

dovedind înrudirea dintre limbi, nu au exagerat atît de mult pe linia latinizării. Urmaşii

acestora şi unii reprezentanţi ai curentului latinist au căzut în exagerări care alterau limba

română.[ 5; 403]

Aşadar, după cum arată D. Macrea, în studul citat cu alte prilejuri, dacă la cuvintele

moştenite din limba latină adăugăm cuvinte de origine romanică împrumutate, în lexicul

„Scânteu” sunt folosite elemente latine şi romanice, în proporţie de 75,92% în vocabular

şi 85,13% în circulaţie. Acest procentaj ridicat de cuvinte latine şi romanice este foarte

caracteristic pentru lexicul ziarului investigat, deoarece ele reflectă compoziţia lexicală a

limbii noastre moderne.

Aceste cifre mai arată că din vocabularul românesc al ultimilor decenii au fost

eliminate, aproape în întregime, cuvintele exprimând formele de cultură materială şi

spirituală ale epocii de influenţă veche slavă, turcească, greacă şi care la începutul

secolului al XX-lea aveau încă o viabilitate destul de mare în lexicul nostru. [6; 43]

Foarte multe cuvinte de origine slavă erau legate de viaţa religioasă, administrativă,

socială, economică şi tehnică din trecut.

De asemenea, de realităţile trecute erau legate şi cele mai multe cuvinte de origine

turcească, neologică şi maghiară.

Cuvinte slave vechi au mai fost menţionate şi în numiri de animale, amenajări şi

instrumente casnice, calităţi şi defecte, armată: plug, brazdă, nătâng, nicovală, veveriţă,

ţeavă, război, sabie.

Ex: Păcatul intră râzând şi iese nătâng. (Proverb)

Ex: Am văzut mai multe ciocane frânte decât nicovale sparte. (Proverb)

Ex: Nu te uita la cer printr-o ţeavă de trestie. (Proverb)

Ex: Pace-n ţară şi război în casă. (Proverb)

Ex: ... curelile la puşcă erau deja roase...


O altă categorie de elemente slave au intrat mai târziu în limba română, pe cale cultă,

prin intermediul administraţiei şi al bisericii. Ele se mai numesc elemente slavone:

călugăr, apostol, hram, icoană.

Ex:... unul dintre cei care a făcut din numele mamă o icoană la care să se închine toţi

copiii plecaţi în cele patru colţuri ale lumii.


Ex: În tinereţea mea am văzut cum un bătrân călugăr, oploşit pe la mănăstirea de la

Ţigăneşti...


Diversitatea împrumuturilor slave se observă şi în legătură cu gruparea lor lexico-

gramaticală, fiind în deosebi substantivale: babă, glas, grădină, izvor, vrăjmaş;

adjectivale: bogat, sărac, drag; verbale: a grăi, a croi, a trăi. [4; 97]

Ex: Apoi o fi uitat baba pe unde a umblat, pe unde n-a umblat...

(Ramuri, nr.3, martie 2007, p.10)

Ex: ... ca un raţoş de drum mare, grădina publică numită...


Ex: Săracul după ce iese din casa bogatului, se descalţă de sandale să vadă dacă nu s-a

lipit

cumva de talpa bocancului vreo bancnotă boierească.


Ex: Banul nu te învaţă a grăi, şi nici hainele a merge. (Proverb)

2.1.5. Împrumuturile din limba maghiară

Împrumuturile maghiare au intrat în limba română în urma convieţuirii românilor cu

maghiarii în Transilvania. Cele mai importante, au reuşit să pătrundă în limba literară,

acestea denumesc aspecte de organizare administrativă, obiecte şi noţiuni din comerţ şi

industrie: hotar, oraş, ban, meşter, belşug, chip, gazdă, lacăt, beteag, gingaş, a făgădui.

[4; 97]

Ex: ...pleacă oamenii peste hotare, confesionă directorul adjunct Maria Niculescu.


Ex: Noaptea are un aspect de furie îmbrăţişată în liniştea de oraş părăsit.


Ex: Basarab, banal la chip...

(Adverb, 28 decembrie2007, p.2)

Ex: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă. (Proverb)

Ex: Înţeleptul făgăduieşte şi nebunul trage din casă. (Proverb)

Ex: Musafirul obraznic scoate gazda din casă. (Proverb)

2.1.6. Împrumuturile din limba turcă

Împrumuturile turceşti au pătruns în limba română în perioada veche începând cu

secolul al XVI-lea şi continuînd până în secolul al XVIII-lea, atât prin contactul direct, pe

calea comerţului şi a organizării administrative, cât şi pe filieră culturală. Fiind

majoritatea termenii militari, administrativi, privind îmbrăcămintea, au fost mărginalizaţi

sau chiar înlăturaţi o dată cu ieşirea ţărilor romane de sub influenţa turcească. [4; 97]

Deci s-au păstrat , totuşi, suficient de mulţi, pentru a da o anumită tentă de culoare

vocabularului românesc, în deosebi în domeniile alimentaţiei, faunei şi florei,

substantivelor abstracte: pereţi, iaurt, caşcaval, catâr, dovleac, zambilă, başcă.

Ex: Apă şi dulceţi, cu capul de pereţi; cafea amară şi pe uşă afară. (Proverb)

Ex: S-a majorat cu 6 la sută cea de produse panificaţie, cu 15,2 la sută produsele de

iaurt şi lapte... (Adverb, 14 martie 2008, p.2)

Ex: Dacă nu a mâncat el caşcaval...cine a fost?


Ex: Nu râde de catâr, că vine vremea să încaleci pe el. (Proverb)

Ex: Cu alte cuvinte, în luna martie, când înfloresc zambilele...


Ex: Una vorbim, başca ne-nţelegem. (Proverb)

Aşadar, productivitatea cuvintelor de origine turcească este foarte scăzută, faţă de alte

cuvinte împrumutate.

2.1.7. Împrumuturile din limba germană

Împrumuturile germanice sunt întâlnite în deosebi în dialectele din Transilvania, iar în

limba literară cunosc o concentrare mai mare în terminologia tehnico-ştiinţifică. [7 ; 196]

Foarte multe cuvinte de origine germană prezente în română sunt cuvinte compuse:

abţibild, unicat, recenzent, laborant, corectură.

Ex: ...care au confecţionat 100 de abţibilduri la un preţ rezonabil.


Ex: Ne trebuie un laborant pentru sofisticatele mijloace tehnice de astăzi.

(Adverb, 10 august 2008, p.1)

Ex: Scopul şedinţei este unicat şi presupune efort în combaterea maladiei foarte

primejdioasă pentru societate.

(Adverb, 10 august 2008, p.1)

2.1.8. Împrumuturi din limba engleză

Împrumuturile englezeşti sunt mai noi, dar destul de numeroase şi active. Cele mai

multe sunt preluate din lexicul internaţional, dominat în ultimele decenii de limba anglo-

americană. [7; 197]

Domeniile preferate sunt sportul, cultura şi tehnica şi uneori arta: fotbal, motel, blugi,

start, mass-media, radar...

Ex: Ceea ce aşteptau toţi iubitorii de fotbal adevărat sa întâmplat...


Ex: Când am ajuns în faţa acelui motel, am văzut cum erau adunaţi cei care toată

vremea au fost împotriva mea. (Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.6)

Ex:...un băiat cu blugii suflecaţi se chinuia să ademene câteva biciclete...


În general, împrumuturile de cuvinte este un proces necesar în dezvoltarea limbii. Sunt

necesare cuvintele de ordin tehnic şi alte cuvinte pentru care nu avem corespondente în

limbă. Limba română, în decursul veacurilor, venind în contact cu alte limbi, s-a

îmbogâţit cu o serie de cuvinte pe care le-a asimilat şi însuşit, deoarece nu avea

echivalente în vocabularul propriu pentru a exprima toate noţiunile.

De aceea împrumuturile din alte limbi trebuie făcute cu circumspecţie, în funcţie de

nevoile limbii noastre şi de posibilităţile ei expresive, aşa cum preconizau toţi scriitorii

noştri, încă din secolul trecut, în rândul cărora, îndemnul lui I. Heliade-Rădulescu rămâne

deplin valabil. Trebuie să luăm numai ceea ce trebuie şi de acolo de unde trebuie. [7; 198]

Aşadar, cuvintele împrumutate din alte limbi, clasice sau europene, au suferit

modificări în timpul folosirii lor în limba noastră, adaptându-se la sistemul fonetic şi

morfologic al limbii, asigurându-şi, astfel, trăinicia în limbă. Aceste cuvinte împrumutate

nu îşi păstrează forma lor, aşa cum există în limba de origine, ele sunt modificate după

conţinut.

Deci, dintre toate împrumuturile, cele care au o circulaţie internaţională precum şi cele

cerute şi impuse de nevoile comunicării, au o sferă de răspândire şi se împământesc în

limba română.

2.2. Adaptarea neologismelor de împrumut

În vremurile noastre când omenirea se află la începutul celui de-al treilea

mileniu- societatea umană tinde , din ce în ce mai mult , spre o adevărată avalanşă

de cunoştinţe , bazate pe cele mai recente succese ale ştiinţei , tehnicii , culturii

actuale. Toate acestea se cer a fi transmise prin mijloace expresive în fiecare

limbă vorbită şi scrisă de pe întregul mapamond. Asemenea mijloace nu pot fi

născocite imediat , la cererea , în fiece moment , în fiecare dintre aceste limbi. De

aceea , asemenea mijloace de comunicare , într-o formă , mai mult sau mai puţin ,

modificată , sunt puse în circulaţie generală la cele mai diverse popoare sub forma

neologismelor , care la acest început de mileniu îşi fac tot mai mult loc în limbile

lumii , cu toate protestele – uneori chiar violente – ale celor , care nu sesizează

momentul istoric actual , în care adevărul este odrasla timpului.

Nu toate neologismele , pătrunse în limba română au scos din uz sau apar

paralel cu elementele lexicale de alte origini. Lat. culpa n-a eliminat slav. vină , iar

culpaş (care apare la V. Alexandri) , culpeş (B. P. Haşdeu , Al. Odobescu ) n-au

devenit semanticeşte egale cu vinovat. În felul acesta culpă , culpaş , culpeş – deşi

au fost puzse în circulaţie de scriitori de mare prestigiu n-au fost acceptate de

uzul general , care – cum se ştie vorbim aici de formula mea culpa , care apare

uneori în anumite situaţii ca expresie stabilă latinească , exprimând „ recunoaşterea

unei greşeli împreună cu cererea de a fi iertat , Cf. titlul poeziei lui Andrei Lupan

– „ Mea culpa”

Ceea ce trebuie avut în vedere îm mod special este folosirea neologismelor la

locul şi momentul potrivit , cu valoarea semantică ce le este proprie. Adjectivul

comparativ latin superior înseamnă „ aşezat mai sus pe o treaptă mai înaltă ”. Deci

alăturarea adverbului mai în asemenea situaţii este superfluă , dovedind că autorul

nu cunoaşte valoarea semantică a adjectivului superior.

Alteori neologismul e inclus în contexte improprii din punct de vedere

semantic . Privitor la formaţiuni politice , partide , se preconizează ca ele să

găsească tonalităţi lucrative , depunând eforturi pentru a scoate ţara din impas.În

genere , tonalitate este un termen eminamente muzical , uneori având şi nuanţe

cromatice , mai rar referitoare la scrieri. Cu atât mai puţin e adecvată , în cazul dat

utilizarea adjectivului lucrativ , care înseamnă„ aducător de profit , profitabil , rentabil

”, referindu-se , în mod adecvat , la activitatea întreprinderilor , industriei etc. Lat.

lucrum , fr. lucre are sensul „ profit” rus. pribîli.

În cursul dezvoltării istorice a popoarelor procesul de interacţiune lingvistică

depindea totdeauna de contactele sociale , economice , cxulturale ale populaţiilor

respective. Scriitorul latin clasic Horaţiu – deşi activa în perioada de culminaţie a

culturii şi limbii latine – era consrtâns a recunoaşte că: „ Grecia , deşi cucerită prin

sabie , a contribuit la introducerea artelor în Latiul victorios”, ceea ce a condiţionat

puternica influienţă a limbii , literaturii , culturii greceşti asupra celei latine. Chiar şi

scrisul latin ( prin intermediul etruscilor) a fost împrumutat de la greci , folosindu-se

la început doar majuscule şi abia în secolul al IX-lea p. Hr.n. , introdu-se

minusculele.

Latina , care stă la baza limbii române , avea mai ales un caracter rustic şi

spontan. Era vorba de latina populară , vorbită de oameni simpli (soldaţi , meseriaşi ,

comercianţi , ţărani înrolaţi în legiunile romane), care veneau din diverse provincii

romane.

O dată cu răspândirea creştinismului în acest spaţiu a căpătat circulaţie largă

terminologia de bază de origine latină ( biserică (lat. basilica.), a boteza (bantizare),

câşlegi (caseum ligat), comândare (commandare), creştin (christianus) şi multe altele).

După ce limba greacă a devenit limbă oficială în imperiul roman de răsărit

(sec.VI) şi mai ales după Marea schismă (1054), greaca a căpătat o mare răspândire

în sud – estul european , contribuind la stabilirea terminologiei religioase de origine

elină in limbile din acest areal , inclusiv în cea română , mai ales în privinţa

organizării vieţii ecleziastice (dascăl , episcop , ierarh , mitropolit , monah , patriarh ,

stavrofor , etc).

O dată cu realizarea traducerii de cărţii bisericeşti din limbile slave în limba

română au căpătat răspândire mulţi termeni din limba creditoare (slavă):cazanie ,

diac(on) , milostiv , pisanie , (a se) pocăi , sfânt , sinod ş.a.

Neologismele trebuie să-i intereseze , în primul rând , pe ziarişti , pentru că ei

sunt chemaţi să reflecte la zi inovaţiile , care au loc în viaţa social – politică ,

economică , în ştiinţă (disciplinele fizico – matematice , chimico – biologice , medicale ,

precum şi în cele umanistice). Scriitorii la un alt nivel , în împrejurări bine definite

recurg şi la ei la rezolvarea problemelor neologistice.

Se înţelege că specialiştii în diverse domenii ştiinţifice şi tehnice , inclusiv

lingviştii , lexicografii au a se ocupa în plan teoretic , cu aplicarea în mod practic

a unor astfel de probleme , care privesc mai ales terminologia diferitelor discipline.

Termenii nu apar spontan , de la sine , ca lexemele obişnuite , ci sunt „creaţi” în

măsura în care se simte necesitatea lor. În 1948 N. Wiener şi-a publicat lucrarea

„Cibernetica sau control şi comunicaţie la animale şi maşini”, termenul cibernetică

devenind internaţionalism lexical , adaptat corespunzător în diverse limbi (fr.

Cybernetique , engl. Cybernetics , rus. кибернетика).

Asemenea evoluţii n – au fost acceptate , însă , în româna literară. În procesul de

reromanizare (relatinizare), grecismele şi turcismele din textele române medievale au

fost treptat substituite cu termeni latino – romanici Acestea şi din cauză că

elementele de cultură şi limbă corespund mai bine , sunt mai aproape de firea şi

esenţa culturii şi limbii române . Astfel grec. Isimerinos a fost înlocuit cu ecuator

(lat. aequator , fr. equateur , it. equatore) , iar diastima prin distanţă(lat. distantia , it.

distanza , fr.distance). În asemenea situaţii , circulaţia internaţională a unor asemenea

termeni a jucat un rol preponderent în procesul adoptării lor în limba română ,

deoarece mulţi din asemenea termeni îi aflăm în limba rusă , germană ş.a.

Modernizarea limbii române literare s–a efectuat în trecut se realizează şi

astăzi printr-un proces de reromanizare intensivă , fără a elimina , însă , şi cele

dobândite de la vecini , în special slavi. De aici bogăţia de sinonime a limbii

române atât de apreciată şi de răposatul lingvistic suedez , Alf Lombard. Astfel ,

alături de secol avem şi veac , etern , dar şi veşnic , a promite – a făgădui , a se

baza – a se întemeia etc. G.Călinescu prefera franţuzismul intruvabil (aflat doar în

dicţionarul de neologisme), dar în circulaţie generală îl aflăm doar pe „de negăsit”.

Are deplină dreptate profesorul timişorean Şt. Munteanu când susţine că „Tendinţa

românei moderne merge spre neologism fără să excludă sinonimele vechi şi

populare ale elementelor noi”

Noul în limbă se cere a fi în întreaga tradiţie lingvistică , ce determină

structura gramaticală , fonologică şi lexicală , pentru că „ limba nu e un limbaj

oarecare , pe care scriitorul îl alege , ci o realitate care se determină intim şi ne

alege ea pe noi , împrumutându-ne legile care-i guvernează destinul” (Marin Preda).

Introduse în limba noastră cuvintele şi expresiile împrumutate din alte limbi

devin unităţi structurale şi funcţionale , încadrându-se în sistemul lingvistic român.

Se mai impune , în primul rând , o adaptare grafică în corespundere cu normele de

grafie şi ortografie în vigoare la o anumită etapă de dezvoltare a limbii. În unele

cazuri aceasta nu are loc totdeauna.

2.3. Adaptarea fonetică

Evoluţiile fonetice fireşti ale limbii române au diferenţiat forma unităţilor

lexicale autohtone de cea a neologismelor , luate direct din limba latină sau prin

intermediul altor limbi romanice şi neromanice. Derivatele româneşti ale ambelor

categorii se diferenţiază , de asemenea , prin aceste evoluţii fonetice.

a) CONSONATISMUL

lat.-ct- rom.-pt-

lat. lac , lactem (acuz.) - rom. lapte , lăptar , lăptăreasă , lăptărie , lăptişor , lăptic

(dim.), lăptos, lăptucă (lat. lactuca - plantă) , lapţi (produse sexuale la peşti), lăptaş

(unealtă de pescuit) din bulg. laptas , lăptoc (scos la moară) din ucr. lotok (prin

etim. pop.)

lat. lactatus (participiu), lactarium- rom. lactate (pl. produse lactate), lactarium ,

lactaţie , lactaţiune (fr. lactation), lactic (fr. lactique).

lat. nocturnus – rom. nocturn (fr. nocturne , sp. nocturno), noctambul (fr.

noctambule , sp.noctambulo), noctambulism (fr. noctambulisme , sp.noctambulismo).

lat. pectus , pectoralis - rom. piept , pieptar , pieptăraş , pieptiş , pieptos cf.it. petto ,

sp. peche, port.peito , rom. pectoral (fr. pectoral), pectineu (fr.pectine).

-1- -r-

lat. populo , populare- rom. (a) popula , populare , populat , populaţie , popular ,

popularitate , popularizare , populariza , popularizator , popularizat , popularizant ,

populament (despre arbori) cf. fr. popularite , sp. (im) popularidad , popularizar.

lat. sal , salem (acuz.) salinae „ocnă” (de sare) - rom. sare , (a) săra , sărare , sărat ,

sărărie , sărăriţă , sărător , sărătură , sărăturos , (a) desăra , (a) presăra - rom. salifer ,

salifica , salificare , salificaţie; salin , salină „ocnă” , salinitate , saliniza , salinizare ,

salinizat , salinometru.

it. sale , salare , sp. sal , salar , salado , saladura , salina , salinidad , desalar , salpicar

port. sal. salpresar.

h (n-avea valoare fonetică în latină)-în rom. a dispărut:

lat. humerus-rom. umăr , umărar , umăraş cf. it. omero

dar-rom.humeral (fr. humeral)

rom. humerus (fr. humerus)

lat. herba-rom. iarbă , ierbărie , ierbar , ierbărit , ierbivor

cf. it. erba , fr. herba , herbivore , sp. hierba , port. herba

-ns- -s-

lat. densus-rom. des , desime , desiş , (a) îndesi , îndesire , îndesit , în+des , (a)

îndesa , (lat. in + de (n) sare ) îndesare ,îndesat

rom. dens , densitate , densimetru (fr. densimetre) , densifica , densificare , densificat

(fr. densifier); condensa , condensare , condensat , condensator , condensor (fr.

condenseur) , densigramă (fr. densigrame)

b) VOCALISMUL

-o- -u-

lat. frons. frontem (acuz) - rom. frunte , fruntaş , fruntăşie , fruntăşime , (a) înfrunta ,

înfruntător; confrunta , confruntare ; front , frontal , frontieră , frontalitate , frontispiciu

lat. longus-rom. lung , lungime , lungan , lungiş , lungăreţ , îndelung , (a)prelungi ,

prelungitor

cf. it. lungo , lunghezza

v. sp. luengo , longaniza

port. longo , longor

fr. long , longeur , allonger

prov. lonc , longueza

e i

lat. dens , dentem (acuz.)-rom. dinte , dinţar , dinţar , dinţos

cf. it. port. dente , sp. diente , fr. dent ,

-rom. dental , dentist , dentar , dentistică , dentină , dentiţie , dentiţiune;

Cf. fr. dental , dentiste , dentaire , dentine , dentition.

-a- -â-,ă

lat. manus-rom. mână , mânuţă , mâner , mânecă , mănuşă , mâneştergură , mânui ,

mânuitor , înmâna , îndemână , (ne) îndemânatic

lat. panis , panem (acuz)-rom. pâine (pâne), pâinar , pâinărie , pâinişoară

rom. panifica , panificare , panificaţie , panificabil

cf. it. pane , panificazione , sp. pan , panificacion

fr. pain , panificaţion , panificable

-o- -oa-

lat. mors , mortem (acuz.)-rom. moarte , dar mortal

lat. sol , solem (acuz.)-rom. soare , dar solar , a însori

cf. it. chioma , costa , fiore , morte , sole

sp. coma , cuesta , flor , muerte , sol

fr. cote , fleur , mort , soleil

Adaptarea fonetică a neologismelor priveşte însuşi specificul fonetismului

elementelor împrumutate.

Nazalizarea – ca fenomen fonetic atât de caracteristic pentru limba franceză , n-a

fost luat în considerare la introducerea cuvintelor franceze în limba română.Astfel

fr. sentiment , cu dubla nazalizare a vocalei e , nu şi-a aflat reflectarea în procesul

de adaptare a acestui cuvânt în limba , apropiindu-se de pronunţarea italiană

(sentimento), mai ales că substantivul dat sentiment se încadra perfect în categoria

substantivelor cu asemenea terminaţie (aliment , ciment , continent , element ,

faliment , moment , torent etc.)

Note:

1 Fl. Dumitrescu. Dicţionar de cuvinte recente. –Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.

2. Fl. Dumitrescu. Dinamica lexicului românesc- ieri şi azi. -Cluj-Napoca :

Eminescu,1995

3. Th. Hristea. Împrumuturi şi creaţii lexicale neologice în limba română

contemporană. // Limba română. XXI, nr.2, 1973

4. Th. Hristea. Probleme de etimologie. –Bucureşti: Ştiinţifică, 1968

Capitolul III. Neologismele în limba română contemporană

“Limba maternă este primul edificiu şi

exponentul de bază al culturii naţionale;cea mai

firească şi mai necesară condiţie de dezvoltare

integră a personalităţii la toate etapele

învăţănântului; forma principală a viziunii

despre lume a poporului.”

(George Călinescu.)

Preliminarii

Neologismele sunt cuvintele sau expresiile nou apărute într-o limbă, fie prin împrumut

din alte limbi, fie create prin mijloace proprii. Tot neologisme se consideră şi cuvintele

vechi care au căpătat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care, deşi

sunt formate din cuvinte mai vechi, au primit un sens nou, independent. Neologismele

sunt folosite, în general, pentru a numi concepte noi: invenţii, fenomene nou -

descoperite.

Uneori neologismele trec printr-o etapă intermediară de barbarisme în care sunt

respinse de o parte din vorbitori ca fiind nişte cuvinte sau neadaptate morfologiei ori

foneticii limbii.

Nu întodeauna funcţia principală a neologismelor constă în exprimarea unei noi

semnificaţii. Cuvântul neologism, azi intrat în uzul curent, a apărut în secolul al VIII-lea

şi a fost la vremea respectivă el însuşi un neologism.

Sunt considerate drept neologisme cuvintele ce constituie demult veşmântul firesc al

limbii, dar pe care nu le cunoaştem, deoarece nu suntem ispitiţi a răsfoi măcar şi sporadic.

Dicţionarul explicativ al limbii române-DEX ce ar trebui să se afle în orice instituţie care

se respectă. Neologismele ce ne fascinează în ultima vreme ca un cântec de sirenă. Dar şi

sirenele sunt un rod al imaginaţiei, adică false.

Termenul "neologism" ( fr. neologisme) creat din elemente de compunere greceşti

(neo "nou" şi logos "cuvânt, termen"), desemnează orice cuvânt recent, împrumutat dintr-

o limbă străină sau creat prin mijloace proprii. De obicei, se consideră neologisme

cuvintele internaţionale care au pătruns la noi începând de pe la sfârşitul secolului al

XVIII-lea, de cele mai multe ori preluate din diverse limbi se împrumute cuvinte din

limbi străine. [1; 187]

Precum se ştie, în ultimile decenii, limba română primise o serie de anglicisme şi

americanisme prin intermediul limbii franceze. Uneori este aproape imposibil să

demonstrăm că un neologism ne-a venit exclusiv din engleză, în schimb putem dovedi cu

argumente de ordin lingvistic că există anglicisme pe care le-am primit în mod cert prin

filieră franceză. Şi mai interesantă este situaţia aşa-ziselor pseudoanglicisme, care sînt

aproape toate de provenienţi franceză, însă lexicografii noştri ignoră, în general, statutul

cu totul special al neologismele din această categorie.

3.1. Rolul neologismelor în limba română contemporană

Neologismul se poate defini prin proiecţia sincronică pe dimensiune diacronică, ele

reprezintă ,,noul” într-un moment oarecare considerat mereu „un prezent” în raport cu tot

ceea ce vine din trecutul limbii. Tocmai pentru că neologismul, e „elementul recent”, în

cercetarea lui trebuie să pornim de la „faza actuală”, contemporană nouă, contemporană

momentului vorbirii. [1; 188]

Deci pentru a putea urmări în continuare situaţia din limba română a neologismelor,

trebuie precizat sensul termenului „actual”, ca limite temporale s-e fixează discuţiei

acestuia.

Pentru unii lingvişti şi pentru majoritatea nespecialiştilor calificativul „neologic” poate

fi atribuit doar cuvintelor foarte recente intrate în limba română, nefiind asimilate şi

adaptate, se simt ca atare.

Sextil Puşcariu, Iorgu Iordan, Al.Graur, Florin Marcu şi C.Maneca, precum şi alţi

lingvişti -consideră neologisme cuvintele de origine neolatină, romanică sau de alte

provenienţe, ce au pătruns în limba noastră începând cu secolul al XX-lea. [2; 111]

Limita aceasta coincide cu cea fixată de Ion Coteanu pentru „Epoca actuală”, ca a treia

şi ultima în evoluţia limbii române. În concepţia autorului, epoca actuală începe odată cu

modernizarea vocabularului, factorul cel mai important, prin intensitate, dar şi prin

extensiune, care a marcat la această nouă fază.

Se pune, însă, întrebarea dacă nu cumva ar fi necesar ca şi în cazul epocii medii şi celei

vechi să distingem două etape, una timpurie şi alta recentă, în cadrul epocii

contemporane, ţinând seama de manifestarea, tot mai pregnantă în ultimele patru decenii,

a unor tendinţe noi, atât în structură gramaticală cât şi în cea lexicală. [4; 611]

Numai studii comparative foarte minuţioase ar putea confirma sau infirma această

ipoteză formulată doar pe baza unor observaţii intuitive.

Secolul nostru este nu numai secolul vitezei, ci şi al exploziei de noi informaţii, prin

care orizontul cunoaşterii umane se lărgeşte uimitor. [3;185]

Apariţia obiectelor noi, a unor noţiuni noi în diferite ştiinţe, constituirea unor discipline

sau ramuri ştiinţifice şi tehnice noi au determinat utilizarea în limba română a unor

cuvinte străine sau a formaţiilor recente pe teren românesc.

Aşadar, folosirea neologismelor în limba noastră ridică şi problema grafiei lor pentru

redarea lor cât mai corectă în scris. În ceea ce priveşte scriere neologismelor şi a oricăror

cuvinte împrumutate, în conformitate cu „Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de

punctuaţie”, trebuie respectate anumite criterii.

Aceste cuvinte străine sunt folosite în limba română şi pot ilustra, în mod convingător,

această situaţie. Ele sunt de origine engleză: marketing, stress, computer, concern,

conceptual, congresman.

Ex: Aşii americani din marketing au tot felul de formule glumeţe pentru a-şi defini

targetul.

(For him magazine,aprilie 2007, p.62, nr.53)

Aşadar, un alt factor care determină pătrunderea neologismelor în limbă este nevoia,

mereu resimţită, de modernizare a exprimării verbale, de îmbogăţire a mijloacelor

expresive.

Deci, împotriva acestei necesităţi obiective s-au pronunţat aşa-numiţii „purişti”ai

tuturor vremurilor.

Citând un fragment din „Arta poietică”a lui Horaţiu, Al.Graur arată că încă înainte cu

două mii de ani, existu asemenea „purişti”care se opuneau, neîntemeiat folosirii

neologismelor. [4;346]

Astăzi, mai multe ca oricând, o astfel de atitudine revine reprobabil. Ceea ce trebuie

însă evitat este abuzul de neologisme sau preluarea unor cuvinte străine superflue, având

corespondente adecvate în limba română contemporană.

Relaţiile politice, economice şi culturale, de-a lungul vremii, cu alte popoare, vecine

sau mai îndepărtate, au făcut ca o mulţime de cuvinte, străine în raport cu componentele

fundamentale ale limbii noastre, să fie preluate şi adoptate. Dacă toate aceste elemente

„străine”au reprezentat la data pătrunderii lor în limba română cuvinte neologice, pentru

fiecare nouă epocă statu lor s-a modificat în funcţie de acceptarea sau eliminarea lor

ulterioară.

Astfel, legăturile de vecinătate sau convieţuire cu bulgarii, sârbii, maghiarii, polonezii

sau ucrainenii, într-o epocă îndepărtată, au determinat îmbogăţirea lexicului nostru cu

lexeme provenite din limbile popoarelor respective. Astăzi, cele care au „supravieţuit”s-

au sedimentat în limbă, integrându-se total: whisky, woofer, week-end, watt, western,

foxtrot.

Ex: Blestemul de whisky e rău ca gheara de ciumă...

(For him magazine, aprilie 2007, nr.53, p.32)

Ex:...acest foxtrot necesită răbdare şi vreme...


Ex: La cei foloseşte acest week-end omului care este necăjit şi...


În epoca pătrunderii lor în limba română asemenea cuvinte formau masa neologismelor,

pentru că treptat unele să devină arhaisme, iar celelalte să îmbogăţească lexicul nostru, la

fel s-au petrecut lucrurile şi cu elementele neogreceşti, împrumutate, în special, în

perioada domeniilor fanariote.

Unele cuvinte au dispărut din uz, dar sunt înregistrate în dicţionare, iar altele sunt

frecvente şi astăzi: miting, hol, hurican, flaut, feribot.

Ex:...de pe malul drept al râului un feribot amenajat încărcat cu vagoane abia se mai

clintea din loc de... (Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.3)

Ex: Fie ca o naibă, numai hol să aibă. (Proverb)

Ex:...adunaţi toţi oamenii politici la un miting politic...


Aşadar, din folosirea excesivă a neologismelor rezultă o limbă artificială, ruptă de

masele de vorbitori, care duce, în aceeaşi măsură, la stricarea limbii strămoşeşti făurită

de-a lungul veacurilor.

Aşadar, neologismele mai reprezintă încă un neajuns. În locul derivatelor de la cuvinte

româneşti, care ar consolida, elementele din lexicul de bază şi ar da stabilitate limbii, în

general, se introduc derivate gata formate în limbile străine, care nu se leagă de o familie

de cuvinte existente mai înainte şi sporesc masa vocabularului, partea cea mai

nestatornică în limbă.

3.2. Neologismele acceptate şi neacceptate în limba română contemporană

Dacă e adevărat, cum spunea Mihai Eminescu vorbind despre importanţa unui idiom al

unui popor, că limbajul e "măsurariul civilizaţiunii", atunci neologismele constituie

stratul cel mai nou al vocabularului nostru de azi, un aspect al îmbogăţirii şi modernizării

în permanenţă a limbii. Şi româna, fiind una dintre cele mai ospitaliere limbi, după cum

afirma şi romanistul suedez Alf. Lombard, a fost întotdeauna receptivă.

Desigur că oricine introduce un asemenea cuvînt o face cu un motiv, numai că

motivele nu sînt totdeauna la fel de serioase moderne şi chiar de multe ori fabricate

dintr-un element vechi (grecesc sau latinesc) şi o limbă modernă. S-a stabilit ca punct de

plecare această dată, pentru că de la Şcoala Ardeleană şi până astăzi limba română şi-a

îmbogăţit şi reînnoit continuu lexicul prin împrumutul unor termeni de circulaţie

internaţională utilizaţi, mai ales, de terminologia diferitelor discipline tehnice şi

ştiinţifice, odată cu marile prefaceri sociale din ultimele decenii. Pe lângă vocabularul

ştiinţific preluat, româna s-a îmbogăţit şi cu un important număr de neologisme, create

prin mijloace interne, în primul rând, prin derivare şi compunere, din materialul limbii.

Dezvoltarea tehnicii face, pe de o parte, să apară în fiecare moment noţiuni noi, care

vor să fie denumite, iar, pe de alta, perfecţionarea mijloacelor de comunicare - cu

precădere radioul şi televiziunea, precum şi presa scrisă - duc la generalizarea imediată a

termenilor noi. [7;297]

Este oare necesar ca unii să folosească cu orice preţ un limbaj cu care semenii lor nu

sînt obişnuiţi? De exemplu în loc de pasăre zic volativă, in loc de smalţ - email.

Unele publicaţii sînt astfel ca şi interzise din cauza vocabularului lor ermetic. Apoi

neologismele mai au încă cel puţin un mare cusur: în locul derivatelor de la cuvinte

româneşti, care ar consolida, în primul rînd, elementele din fondul principal lexical şi ar

da stabilitate limbii în general, se introduc derivate gata făcute în limbi străine, care nu se

leagă de o familie de cuvinte existentă mai înainte şi sporesc astfel masa vocabularului,

partea cea mai nestatornică a limbii. De exemplu, dacă zicem orăşean, acest cuvînt este

bine încetăţenit în limbă, datorită legăturii lui cu oraş şi cu sufixul -ean, pe care le ajută,

la rîndul său, să-şi întărească poziţia în limbă. Dacă însă,aşa cum fac unii fără motive

serioase, zicem în loc de orăşean citadin, acesta din urmă cuvînt rămîne răzleţ în limbă,

nu este ajutat dar nu ajută nici el vreun alt cuvînt şi constituie un balast pentru memorie.

[9;303].

Până unde putem merge cu împrumuturile? Lăsăm totul la voia întâmplării? Ne bazăm

pe simţul lingvistic al vorbitorilor? Trasăm reguli şi metode de adaptare a neologismelor?

Le acceptăm sau le respingem? Care neologisme trebuie acceptate şi care trebuie

respinse?…Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deloc uşoare. Desigur, reguli şi

metode pot fi trasate, dar ca principii generale, ca recomandări, nu ca norme. Să zicem,

de pildă, că se stabileşte o normă privind adaptarea ortografică obligatorie la limba

română a tuturor cuvintelor nou - împrumutate. Conform acestei norme, un cuvânt ca

“babysitter” ar trebui scris “beibisităr”, “conteiner” ar trebui scris “containăr” etc. Câţi

dintre vorbitorii limbii române se vor conforma acestei norme?

Paradoxal, norma va fi adoptată de două segmente total opuse: segmentul persoanelor

cu mai puţină educaţie, care nu cunosc temeinic limba din care s-a făcut împrumutul – în

acest caz adaptarea realizându-se firesc, fără eforturi deosebite – şi segmentul persoanelor

cu o educaţie considerabilă, care, deşi cunosc temeinic limba respectivă şi simţul lor

lingvistic, se revoltă la scrierea respectivă, se vor adapta – destul de greu – la normă, din

dorinţa de a scrie corect româneşte, conform normelor stabilite. [4;296]

Majoritatea vorbitorilor vor continua însă să scrie “babysitter”, “conteiner” etc.,

indiferent de norma respectivă.

Ex: Hiena este cel mai matinal dintre băieţi, el a menţionat că este şi cel mai de

treabă babysitter din cartier...

(For him magazine,nr.53,aprilie 2007,p.112)

Pe de altă parte, dacă împrumuturile sunt lăsate la voia întâmplării, vorbirea curentă –

sufocată de neologisme prea abundente şi inutile – va impune în timp norme ce vor

consolida în limba literară mult prea multe împrumuturi (în speţă anglicisme, care câştigă

teren periculos de mult) şi, in extremis, va transforma limba română într-un idiom hibrid

româno-englezesc.

La acest proces contribuie din plin mass - media. Indiferent de părerile personale ale

noastre, ale tuturor, rolul educativ al şcolii slăbeşte progresiv, el fiind preluat de…

mijloacele de comunicare în masă. Situaţia aceasta merită o analiză separată şi poate ar

trebui luate urgent măsuri care să reducă această tendinţă. Însă în democraţie, nimeni nu

poate impune posturilor de televiziune ce emisiuni să difuzeze. Aşa că intoxicarea cu

emisiuni de foarte proastă calitate nu va înceta în nici un caz. Iar aceste emisiuni (şi nu

doar emisiunile de divertisment) “sunt mijloace de difuzare a unor dubioase

comportamente şi a unui limbaj pe măsură – plin de greşeli gramaticale, abundent în

elemente de jargon şi de argou, în împrumuturi aleatorii, inutile, şi utilizări greşite ale

acestora, – care, inevitabil, sunt luate “de bune” de către telespectatori, mai ales de către

cei tineri”. [8;264 ]

În a doua jumătate a secolului trecut, Titu Maiorescu s-a angajat într-o luptă de

eliminare a neologismelor de prisos. Aceasta a fost una dintre coordonatele stabilite

pentru “direcţia nouă” şi a provocat vii dispute. O puternică tendinţă în epocă era cea de

relatinizare a limbii române, prin introducerea din abundenţă a unor neologisme de

origine latină. Ea a avut ca scop evidenţierea caracterului latin al limbii noastre, prea

adesea calificată ca fiind o limbă slavă. Intenţiile iniţiale au fost deci bune, dar au dus

inevitabil la exagerări, printre care utopia îmbrăţişată de Ion Heliade Rădulescu şi Aron

Pumnul: eliminarea tuturor cuvintelor slavone. Paralel cu mişcarea, „latinistă'', care

încerca să excludă din limbă cuvintele vechi, dar de origine nelatină, şi să introducă în loc

neologisme din latină, s-a dezvoltat mişcarea, contrarie, a „puriştilor", care încercau să

excludă orice cuvînt nou, foloseşte în loc fie arhaisme, fie perifraze greoaie, ca celebrele

de gît legău pentru cravată şi de perete frecătoriu pentru chibrit. Sub un aspect atenuat,

această din urmă mişcare a continuat şi după eliminarea latiniştilor şi a făcut ravagii pînă

la eliberarea ţării noastre. Neadmiţînd nici o deosebire între neologismele inutile şi cele

fără care limba nu poate progresa, unii publicişti, fără nici o pregătire de specialitate,

tunau şi fulgerau, în ziare, în reviste şi broşuri, contra oricărei inovaţii în limbă. A rămas

de pomină o îndelungată campanie în ziare contra cuvîntului incendiu, pe care ni se cerea

să-l înlocuim cu foc mare, fără a se ţine seama că nu orice foc mare este un incendiu şi că

nu toate incendiile sînt mari. Se înţelege că nici ziarele care duceau campania nu se

puteau totdeauna conforma ideilor pe care le proclamau cu atîta gălăgie.

Soluţia propusă de Titu Maiorescu a fost pentru păstrarea slavonismelor înrădăcinate,

înlocuirea celor pentru care există sinonime de origine latină şi evitarea unor neologisme

romanice inutile. Astfel, între “blagoslovenie” (de origine slavă), “benedicţiune”

(neologism romanic) şi “binecuvântare” (de origine latină, format în interiorul limbii

române), l-a propus pe acesta din urmă. Este evident care cuvânt a ieşit învingător. Simţul

lingvistic al vorbitorilor l-a impus pe “binecuvântare”, în ciuda disputelor filologilor.

Ex: ...ne aduce binecuvântarea şi veghea pastorală, prezenţa apostolică şi neîncetat

pildă de slujire...(Călăuza ortodoxă, februarie 2006, nr.170,p.3)

Dar aceea a fost o perioadă de puternică efuziune naţională a românilor. Putem astăzi

să ne bazăm pe acest simţ lingvistic? Astăzi, când sentimentele naţionale au devenit

desuete, când cultivarea limbii române este o poveste, când globalizarea (a se citi

americanizarea) impune noi atitudini, noi modele, străine de specificul naţional? Astăzi,

când limba română a devenit o sugativă pentru anglicisme, care intră în limbă nefiltrate în

nici un fel, necontrolate la nici un nivel? Astăzi, când “treningăm hostesele”, astăzi, când

aproape toate denumirile de meserii au fost asimilate de neologisme inutile (make-up

artist, hair stylist, merchandiser, manager assistant etc.), care nu îmbogăţesc limba, ci o

mutilează îngrozitor? Este evident că simţul lingvistic suferă de o cumplită alienare şi a

luat o direcţie greşită: aceea a anglicizării limbii române [6; 186].

Una dintre direcţiile actuale de evoluţie a influenţelor lingvistice este următoarea:

(limba engleză comună ) limbaj specializat englezesc - limbaj specializat românesc -

jargon românesc

( vocabularul de bază al limbii române). Există cuvinte care rămân în limbajul de

specialitate sau se extind numai în jargon şi cuvinte care “curg” mai departe în limbajul

comun. [7;297 ]

Note:

1. G. Adamescu., Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938

2 V. Grecu. Limba română contemporană. –Bucureşti: Oradea, 1974

3 D.Ursu. Limba română. // Observaţii privitoare la adaptarea neologismelor în limba

română.

CONCLUZIE

Fenomenul neologistic nu este ceva întâmplător şi nu trebuie considerat ca fapt

lingvistic patologic. Neologismul constituie un element esenţial şi absolut necesar

în procesul de dezvoltare a limbii ca urmare a prefacerilor sociale , economice ,

culturale , a progresului ştiinţific şi tehnic , precum şi a relaţiilor reciproce dintre

popoare şi limbi.

Cuvintele şi expresiile noi sînt indispensabile în special în terminologia

ştiinţifică şi tehnică pentru exprimarea precisă şi concisă a noţiunilor şi ideilor

noi.

În privinţa admiterii sau respingerii unui cuvânt sau expresie neologică se cere

din partea vorbitorului un gust lingvistic veritabil , un simţ al limbii referitor la

folosirea adecvată a unităţilor lexicale , fie acestea de origine autohtonă sau

împrumutate.

Deosebită de instructivă în această privinţă este atitudinea lui M. Eminescu faţă

de neologisme Ca şi în multe alte chestiuni marele nostru poet avea în toate o

concepţie europeană. El îşi dădea bine seama că neologismele cu semantismul lor

concis şi precis strict legat de o anumită ştiinţă sau tehnică , cu anevoie se pot

adapta din punct de vedere noţional în poezie unde predomină imaginaţia ,

sentimentul de cuprindere a universului în cuvinte cu sensuri largi şi multiple.

Neologiştii se pronunţă ferm pentru introducerea şi utilizarea în limba noastră

a elementelor împrumutate din alte limbi. Uneori exagerează şi ei în acceptarea de

elemente lexicale străine , neglijând tradiţia seculară , avântându-se în folosirea fără

discernământ şi un real aport în exprimarea ideilor a cuvintelor de împrumut ,

urmărind scopul de a impresiona cititorii şi pe cei pe care-i consideră inferiori în

mânuirea mujloacelor expresive.

În prezent unor autori , în special ziarişti şi scriitori , le plac unele neologisme ,

care cu greu vor pătrunde şi vor rămâne în uzul limbii noastre.

Ajunşi la finele acestei lucrări , am putea formula următoarele concluzii ,

generalizări , privind esenţa neologismului:

a) Neologismele se prezintă ca mijloace absolut necesare în procesul de dezvoltare

a limbii în dependenţă de evoluţii social-politice , economice , tehnico-ştiinţifice ,

culturale.

b)Vorbitorul contemporan acceptă un neologism mai ales dacă-l află în operele

scriitorilor consacraţi clasici. În scrierile lor găseşte el şi dozarea în folosirea

cutării sau cutării element lexical neologic.Dacă , spre exemplu , la C. Negruzzi se

întâlneşte termenul abonament , nu mai poate fi nici o îndoială în privinţa

includerii lui în norma lexicală contemporană. Se înţelege că aceasta încă nu este

o normă.Nu toate cuvintele aflate la clasici sunt admise de norma literară.V.

Alecsandri insista asupra unor forme ca: onor , problem , metod. Norma literară , însă

, a codificat formele: onoare , problemă , metodă.

c) Trebuie subliniat că neologismele au adesea o existenţă limitată , fiind specifice

pentru o anumită perioadă istorică. Unele cuvinte şi expresii , formate mai ales pe

caleacalchierii şi răspândite în anumite regiuni , au fost respinse de norma literară.

d) Norma literară n-are nici ea existenţă eternă în limba dată. Ea se orientează

după uz , circulaţie generală. Sunt atestate şi cazuri când abaterile de la normă sunt

codificate potrivit principiului formulat încă de la romani: communis error facit jus

e) Importanţa neologismelor în contemporanietatea noastră a făcut ca în unele

ţări(SUA , Anglia , Franţa , Japonia , Rusia ş.a.) să fie organizate centre de neologie ,

scopul de existenţă al cărora este de a se ocupa cu studierea creaţiilor neologice

ale istoriei şi a rolului lor în procesul de cultivare a limbii , a standartizării în

această privinţă. Servicii speciale de informaţie în domeniul neologiei editează

dicţionare sau liste de neologisme.

Studiind neologia , procesul de infiltrare în limbă a cuvintelor noi îţi forma o

imagine despre dezvoltarea culturii şi civilizaţiei unui popor. Peste hotare şi

frontiere neologismele leagă popoare şi limbi în urmele progresului spre care tind

toţi. Noile forme şi fenomene de cultură şi tehnică devin mijloace de colaborare şi

de stimulare a energiilor şi a forţelor creatoare de pretutindeni , opera lor devenind

un bun comun al omenirii întregi , exprimat în cuvinte şi expresii şi devenind un

adaus în vocabularul limbilor naţionale. Nu e vorba totdeauna de cuvinte noi

împrumutate din alte limbi , ci şi de formarea unor unităţi lexicale noi din

elementele preexistente în limba dată. Originalitatea ei se manifestă , în special , prin

modul de includere şi adaptare la sistemul fonetico-fonologic , morfologo-derivativ ,

semantico-stilistic al limbii. Se evidenţiază în acest mod sinteza creatoare între

tradiţie şi inovaţie. În acelaşi timp este prezent caracterul internaţional al

dezvoltării vocabularului actual. Întrucât culturile europene s-au bazat şi continuă să

se întemeieze pe moştenirea greco-latină , este firesc ca şi noile elemente de

vocabular să se bazeze-în marea lor majoritate-pe radicali şi afixe greco-latine ,

fără a neglija , bineînţeles şi cuvintele mai vechi , dar şi cele în limbile vii de

largă circulaţie

Bibliografie

1. Avram, M. Gramatica pentru toţi.-Bucureşti: Academiei, 2005

2. Adamescu, G. Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938

3. Bărbuţă, I. Predarea şi învăţarea limbii prin comunicare. -Chişinău, 2003

4. Coteanu, I. Sistemul vocabularului. // Probleme de lingvistică generală. vol.II, 1960

5. Dumitrescu, Fl. Dicţionar de cuvinte recente. –Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.

6. Dumitrescu, Fl. Dinamica lexicului românesc- ieri şi azi. -Cluj-Napoca :

Eminescu,1995

7. Graur, Al. Tendinţele actuale ale limbii române. –Bucureşti : Ştiinţifică, 1968

8. Graur, Al. Neologismele. // Revista fundaţiilor. IV, nr.8, 1937

9. Grecu, V. Limba română contemporană. –Bucureşti: Oradea, 1974

10. Hristea, Th. Împrumuturi şi creaţii lexicale neologice în limba română

contemporană. // Limba română. XXI, nr.2, 1973

11. Hristea, Th. Probleme de etimologie. –Bucureşti: Ştiinţifică, 1968

12. Hristea, Th. Contribuţia la studiul etimologic al neologismelor româneşti. // Limba

română. XXII, nr.1, 1973

13. Iordan, I. Limba română contemporane. –Bucureşti, 1956

14.Ursu, D. Limba română. // Observaţii privitoare la adaptarea neologismelor în limba

română. nr.3, XV. 4. Bărbuţă, I. Predarea şi învăţarea limbii prin comunicare. -Chişinău,

2003.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate

http://www.referat.ro/

Consideratii Asupra Etimologiei Neologismelor Din Limba Romana

Documents

Transcript of Consideratii Asupra Etimologiei Neologismelor Din Limba Romana