Consecintele privatizarii cu capital strain a sistemului bancar din Romania

Academia de Studii EconomiceFacultatea Economie

CONSECINTELE

PRIVATIZARII

CU CAPITAL STRAIN

A SISTEMULUI BANCAR DIN

ROMANIA

REALIZAT DE:COMAN ANCA

STRILCIUC ELENASERIA C, GR.1421

Consecintele privatizarii cu capital strain a sistemului bancar din Romania

Bucuresti2010

CUPRINS

CUPRINS...................................................................................................................................1INTRODUCERE.......................................................................................................................21. PRINCIPALELE ETAPE ALE SISTEMULUI BANCAR...............................................3

1.1. Istoria sistemului bancar pana in 1989........................................................................31.2. Sistemul de reforme.......................................................................................................4

1.2.1. Principalele etape ale reformei bancare in Romania.............................................41.2.2. Momentele înfiintării celor mai importante bănci comerciale din cadrul sistemului............................................................................................................................6

1.3 Dinamica reformei –slabiciuni si provocari.................................................................71.3.1. Caracteristicile principale ale reformei sistemului bancar....................................71.3.2. Slăbiciuni ale reformei sistemului bancar..............................................................8

1.3.2.1 Privatizare târzie................................................................................................81.3.2.2 Restructurare bancară nearticulată...................................................................81.3.2.3 Absenţa unui cadru macroeconomic favorabil...................................................9

2. PROCESUL DE PRIVATIZARE.....................................................................................102.1. Obiectivele privatizării si scurtă prezentare a cadrului general de........................102.2. Privatizarea în domeniul bancar................................................................................10

2.2.1. Etapele procesului de privatizare si obiectivele privatizarii.................................102.2.2. Impactul privatizării băncilor de stat....................................................................11

2.3. Cauze care au accelerat privatizarea bancară în România.....................................122.4. Privatizarea băncilor - factor de susţinere a tranziţiei la economia de piaţă.........122.5. Marile privatizari.........................................................................................................14

2.5.1. Privatizarea BRD...................................................................................................152.5.1.1. BRD - modernitate si siguranţă într-un nou centru de afaceri........................17

2.5.2. Privatizarea Banc Post...........................................................................................182.5.3. Privatizarea Băncii Agricole..................................................................................202.5.4. Privatizarea BCR....................................................................................................23

2.6. Concluzii.......................................................................................................................253. EVOLUTIA ECONOMIEI CA URMARE A PRIVATIZARII CU CAPITAL STRAIN A SISTEMULUI BANCAR ROMANESC...........................................................26

3.1 Topul celor mai mari banci din Romania in 2009.....................................................263.2. Componenta sistemului bancar-indicatori de analiza..............................................273.3 Calitatea activelor.........................................................................................................313.4. Evaluarea riscurilor din activitatea bancară...................................323.5 Gradul de concentrare...................................................................................343.6 Intermedierea financiara..............................................................................................353.7 Pozitia bancilor in active, credite non-guvernamentale si depozite ale clientilor non-bancari, dupa natura capitalului.........363.8 Indicatorul de solvabilitate...........................................................................................373.9. Profitabilitatea..................................................................................................383.10. Impactul ISD asupra economiei............................................................393.11. Situatia actuala a sistemul bancar romanesc..........................................................413.12. Concluzii..............................................................................................................43

1


4. BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................445. ANEXE..............................................................................................................................45

INTRODUCERE

Studiul efectuat de noi asupra problemei „Consecintele privatizarii cu capital strain a sistemului bancar din Romania” ne-a condus pe un fagas etapizat al analizei, intrucat am urmarit cele mai importante momente prin care a trecut sistemul bancar romanesc de-a lungul intregii sale evolutii. Spunem „evolutie” deoarece am considerat ca acesta a avut un trend oarecum ascendent de-a lungul timpului, desi este inca in urma celui reprezentat de tarile vest-europene si mai ales de cel american; modelul de „cathing up” din economie ramanand inca valabil.

In prima faza, am facut o trecere in revista a principalelor etape ale sistemului bancar romanesc, analizand perioada de dinainte de 1989, axandu-ne pe intregul sistem de reforme aplicat pe Romania si trecand prin fiecare etapa in ideea de a sublinia aspectele importante si relevante. Am continuat cu momentele înfiintării celor mai importante bănci comerciale din cadrul sistemului bancar românesc, unde ne-am axat pe scurt pe referiri la fiecare dintre bancile sistemului. Am considerat totodata importanta analiza slabiciunilor si provocarilor din dinamica reformelor aplicate pe tara noastra, subliniind faptul ca procesul de privatizare s-a produs relativ tarziu si in absenta unui cadru macroeconomic stabil.

In cea de-a doua etapa a studiului nostru ne-am axat pe analiza propriu zisa a privatizarii, prezentand cadrul general al acesteia, obiectivele care se doreau a fi urmarite precum si cauzele care au accelerat privatizarea. Totodata am prezentat marile privatizari din sistemul bancar romanesc si importanta acestora in evolutia unei economii caracterizate de pietele emergente si in continua schimbare.

Pentru a putea reprezenta cat mai bine situatia Romaniei in cadrul unui sistem bancar european, ne-am folosit in ultima faza, de date statistice, analize si rapoarte ale Bancii Nationale a Romaniei, Consiliului European, Institutul National de Statistica si multe altele. Am incercat o analiza a indicatorilor cei mai reprezentativi pentru evolutia sistemului bancar romanesc, pentru a putea concluziona consecintele privatizarii cu capital strain asupra intregului sistem bancar.

Speram ca aceasta lucrare sa fie o buna lectura pentru orice cititor dornic sa afle cat mai multe despre economia in tranzitie a Romaniei, privatizarea cu capital strain a bancilor de stat si impactul avut asupra evolutiei sistemului bancar romanesc.

2


1. PRINCIPALELE ETAPE ALE SISTEMULUI BANCAR

1.1. Istoria sistemului bancar pana in 1989

Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine aurifere. Aceste plăci datau din perioada Daciei Traiane şi conţineau detalii referitoare la contractul privind înfiinţarea unei instituţii bancare. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile acordau împrumut în numerar şi percepeau dobânzi.

În sensul modern al termenului, începuturile activitătii cu caracter bancar au fost precedate de prezenta zarafilor, care aveau ca si ocupatie principală cumpărarea si vânzarea de monede în scopul obtinerii unor câstiguri, activitate foarte asemănătoare cu operatiunile de schimb valutar în numerar din prezent.

Ulterior, ca urmare a dezvoltării relatiilor de tip capitalist care au presupus dezvoltarea unei noi forme de finantare de tipul creditului, zarafii au devenit cămătari, realizând pe lângă operatiunile de speculatii monetare si operatiuni de creditare. Însă acestia practicau dobânzi foarte ridicate pentru creditele acordate, cu valori situate între 12-24% (în ciuda plafoanelor împuse de autoritătile publice de 10%), contribuind la cresterea discrepantelor dintre clasele sociale si conducând astfel pe de o parte la aparitia unor tensiuni sociale, iar pe de altă parte la concentrarea capitalurilor si cresterea investitiilor în activităti comerciale si industriale, ceea ce implica necesitatea de resurse financiare semnificative. În concluzie, era imperativ necesară aparitia si dezvoltarea unui sistem financiar bancar care să reprezinte interesele populatiei si să solutioneze dificultătile finaciare existente.

Prima bancă înfiintată în Principatele Române a fost Banca Natională a Moldovei (1857), cu sediul la Iasi, care însă, datorită unei politici gresite în ceea ce priveste plasamentele, a dat faliment în mai putin de un an. Ulterior în 1864, se înfiintează la Bucuresti Casa de Depuneri si Consemnatiuni, în 1871, institutul de Credit si Economie Albina în Transilvania, iar în 1873, Creditul Funciar Rural tot la Bucuresti. Cu toate acestea era totusi nevoie de o bancă de tip nou, „de scont si circulatiune”.

În urma unor repetate încercări si proiecte, prin Legea din 17 aprilie 1880 se stabilesc normele de organizare a Băncii Nationale a României, care urma să-si înceapă activitatea la 1 iulie 1880. Prin înfiintarea sa si prin măsurile si reglementăriele adoptate ulterior, Banca Natională a României a contribuit la depăsirea cu succes a perioadelor de criză cu care s-a confruntat economia tării în perioada respectivă. Până în 1947, anul în care România a trecut la economia planificată centralizată, sistemul bancar românesc a cunoscut o perioadă de dezvoltare importantă, băncile functionând conform uzantelor si standardelor internationale în materie si beneficiind de un personal cu o înaltă calificare profesională. După 1947, activitatea bancară a cunoscut un puternic recul, băncile oferind un număr limitat de servicii si produse financiare, iar sistemul bancar fiind organizat după modelului sovietic de monobancă. În centrul sistemului elaborat de statul român pentru a implementa planul central şi a controla administrativ fluxurile de fonduri în economie s-a aflat Banca Naţională a României (BNR), care exercita atât funcţii de bancă de emisiune, cât şi unele funcţii de bancă comercială. Alături de BNR, sistemul cuprindea şi patru bănci specializate în finanţarea unui sector specific de activitate economică. Astfel, Banca Română de Comerţ Exterior (redenumită Bancorex) era specializată în finanţarea întreprinderilor de comerţ exterior şi deţinea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale ţării. Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (în

3


prezent Raiffeisen Bank) finanţa întreprinderile agricole şi agroindustriale, în timp ce Banca de Investiţii (în prezent Banca Româna pentru Dezvoltare ,Grup Societe Generale) acorda credite pe termen lung şi era responsabilă de finanţarea investiţiilor. Casa de Economii şi Consemnaţiuni (actuala CEC BANK) deţinea monopolul în mobilizarea economiilor populaţiei şi aloca o parte din resursele sale sub forma împrumuturilor pentru construcţia de locuinţe.

1.2. Sistemul de reforme

1.2.1. Principalele etape ale reformei bancare in Romania

După anul 1989, România a fost martoră a mai multor schimbări structurale, iar trecerea la economia de piaţă a determinat şi modificarea radicală a organizării şi funcţionării sistemului bancar care a evoluat o dată cu dezvoltarea si diversificarea activitătilor economice.

Reforma sistemului bancar în România a început, de fapt, în decembrie 1990 când autoritătile publice de la putere au propus elaborarea unei noi legislatii bancare care sa favorizeze dezvoltarea unui sistem bancar modern de tip occidental. Astfel, sistemul monobancar specific economiei cu planificare centralizată a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri: Banca Naţională a României şi băncile comerciale1. În noile conditii, Banca Naţională a României a fost reorganizată, asumându-si responsabilitatea de a conduce politica monetară şi de a exercita funcţiile specifice unei bănci centrale. Activităţile sale comerciale au fost transferate unei bănci nou înfiinţate: Banca Comercială Română (BCR), care la data înfiinţării îşi începea activitatea cu o parte din personalul transferat de la B.N.R., iar pe baza protocolului încheiat, prelua un activ şi un pasiv în valoare de 273 de miliarde de lei. De asemenea, în cadrul acestui proces de transformare a sistemului bancar românesc, băncile specializate au fost convertite în bănci comerciale universale si totodată au fost înfiintate bănci cu capital privat autohton si străin, precum si sucursale ale unor bănci străine.

Astfel, în perioada 1991-1996 s-a înfăptuit prima etapă a reformei bancare concretizate prin: aprobarea Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară şi a Legii nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, care a asigurat structurarea sistemului bancar pe două trepte, având la nivelul superior Banca Centrală, fără functii comerciale, care avea funcţiile de: emisiune monetară, administrarea rezervelor valutare ale tării, asigurarea stabilitătii monetare, urmărirea executării balantei de plăti externe, supravegherea activitătilor bancare şi pe următorul nivel băncile comerciale, constituite în societăţi pe acţiuni în baza legislaţiei societăţilor comerciale, cu respectarea prevederilor şi rigorilor specificităţii activităţii bancare.

Aceste legi au stat la baza creării unui nou sistem bancar orientat spre piaţă,corespunzător standardelor internationale, care a contribuit la dezvoltarea durabilă a economiei românesti. Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea băncilor cu capital privat şi a permis intrarea liberă pe piaţa bancară autohtonă a instituţiilor financiare străine, ceea ce a condus pe de o parte la acoperirea într-o proportie mai mare a nevoilor de capital, iar pe de altă parte la cresterea concurentei cu efecte benefice pentru clienti, si pentru economie în ansamblu. Băncile au fost autorizate să opereze în calitate de bănci comerciale de tip universal, putând efectua o gama largă de operaţiuni bancare pe întreg teritoriul ţării în condiţiile respectării normelor prudenţiale emise de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară. Astfel, comparativ cu vechiul sistem bancar, noul sistem era capabil

1 Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară., Monitorul Oficial a României nr. 70-04, 1991

4


sa ofere o gamă vastă de produse si servicii bancare, de un nivel calitativ superior, care să reusească să satisfacă exigentele mereu crescânde ale clientilor.

Între anii 1997-2000 s-a derulat cea de-a doua etapă a reformei bancare care a constat în:

îmbunătăţirea şi completarea cadrului legislativ bancar prin aprobarea unor noi legi: Legea privatizării băncilor (Legea nr. 83/1997); Legea bancară (Legea nr. 58/1998); Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998); Legea privind Statutul BNR (Legea nr. 101/1998);

crearea noului cadru legislativ al funcţionării cooperativelor de credit - OUG nr. 97/2000, modificată prin OUG nr. 272/2000, modificată şi aprobată prin Legea nr. 200/2002;

obiectivul fundamental al BNR devine stabilitatea monedei naţionale în vederea asigurării stabilităţii preţurilor;

instrumentarele de intervenţie au fost modernizate prin eliminarea vechilor linii de credit direcţionat şi introducerea operaţiunilor de piaţă deschisă2.

În general, în această perioadă, cadrul legislativ care reglementează activitatea bancară a fost substantial modernizat si perfecţionat, prin emiterea de legi si ordonanţe de urgenţă,pentru obţinerea unui grad cât mai ridicat de compatibilitate cu reglementările similare europene şi cu cele mai bune practici internaţionale.

În perioada 2001-2004 a avut loc a treia etapă a reformei bancare, în care s-a finalizat alinierea cadrului legislativ în domeniul instituţiilor de credit la prevederile directivelor UE şi la principiile de bază ale Comitetului de la Basel privind o supraveghere bancară eficientă. În cadrul acestei perioade s-au rezolvat aspecte referitoare la forma finală a Legii bancare (prin aprobarea Legea nr.485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr.58/1998) şi Legii privind Statutul Băncii Nationale (prin aprobarea Legii nr. 312 din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004) conform angajamentelor asumate în cadrul capitolelor de negociere cu UE (Cap. 3 şi Cap. 11), privind procesului de transpunere în legislaţia bancară internă a prevederilor comunitare.

Din anul 2005 si până în prezent se desfăsoară cea de-a patra etapă a reformei bancare, continuând consolidarea sistemului bancar românesc si realizându-se progrese importante privind alinierea legislatiei bancare românesti la cerintele legislatiei europene. De asemenea,tot în acest interval au fost elaborate reglementările referitoare la emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la tranzacţiile cu aceste instrumente (Regulamentul nr.6/2006, publicat în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr.927 din 15.11.2006), limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice(Regulamentul nr.11/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.617 din 22 august 2008), reglementarea institutiilor de credit (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului aprobată, completată şi modificată prin Legea nr.227 din 4 iulie 2007, publicate Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1027 din 27 decembrie 2006 şi respectiv nr.480 din 18 iulie 2007). Se constată că, în ultimul timp, sistemul bancar din tara nostră a înregistrat o dinamică si o diversificare fără precedent, generată de evolutia societătii si de mediul economic adaptat la cerintele Uniunii Europene.

Astfel, în România există în prezent un sistem bancar modern si competitiv, care asigură circulatia valorilor în economie si furnizează pe piata internă produse si servicii bancare în conformitate cu tendințele înregistrate în sectorul bancar european.

2 Sistemul bancar românesc, prezent şi viitor, Banca Naţională a României, 2003, pag. 6.

5


1.2.2. Momentele înfiintării celor mai importante bănci comerciale din cadrul sistemului bancar românesc

Banca Comercială Română – Erste – a fost înfiinţată potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1011/1990, prin preluarea de la Banca Naţională a României a operaţiunilor specifice unei bănci comerciale. Înmatriculată în România din 1 decembrie 1990 ca societate pe acţiuni, B.C.R. S.A. este autorizată de Banca Naţională a României să desfăşoare activităţi în domeniul bancar. La data înfiinţării, banca îşi începea activitatea cu o parte din personalul transferat de la B.N.R., iar pe bază de protocol, prelua activ şi pasiv de 273 de miliarde de lei. Activele băncii erau aproape în totalitate materializate în credite bancare care însumau 269 miliarde de lei.

Banca Română pentru Dezvoltare – GSG – se înfiinţează la 1 decembrie 1990 ca societate pe acţiuni, prin preluarea activului şi pasivului de la Banca de Investiţii care se desfiinţează în acea perioada. Înfiinţarea Băncii Române pentru Dezvoltare are loc conform Hotărârii de Guvern nr.1178 din 2 noiembrie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr.132 din 26 noiembrie 1990. Astfel, BRD se constituie ca bancă comercială de dezvoltare - societate pe acţiuni, organizată în conformitate cu legile în vigoare în România şi funcţionează ca persoană juridică, potrivit prevederilor din statut.

Raiffeisen Bank: 1862 – Friedrich Wilhelm Raiffeisen (1818-1888), primar al mai multor oraşe germane, a întemeiat o uniune de credit în Anhäusen, Germania; 1886 – apare prima uniune bancară Raiffeisen în Mühldorf, Austria; 1927 – a fost fondată RZB – Austria (Raiffeisen Zentralbank Österreich AG), acţionarul principal al reţelei de bănci din Europa Centrală şi de Est, pentru a coordona activităţile şi politicile financiare ale întregului grup bancar Raiffeisen şi este responsabilă cu tranzacţiile şi operaţiunile efectuate în numele grupului la nivel naţional şi internaţional. 1994 – Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB-Austria) deschide o reprezentanţă în România şi devine una din primele băncile străine din sectorul bancar românesc; iunie 1998 – şi-a început activitatea Raiffeisen Bank (România), cea de-a noua bancă a RZB – Austria în Europa Centrală şi de Est.

Banca Comercială „Ion Ţiriac” funcţionează în baza autorizaţiei nr. 427/14.03.1991,emisă de B.N.R. şi a reautorizării la 11.12.1992, în baza articolului 5 din Legea 31/1991. În anul 1990 omul de afaceri Ion Ţiriac, împreună cu partenerii săi au avut iniţiativa înfiinţării primei bănci cu capital privat din România, în dorinţa de a contribui la succesul tranziţiei la economia de piaţă. Banca Ţiriac reprezintă cea mai mare bancă cu capital privat din România, înfiinţată după 1989. Capitalul social iniţial a fost majorat succesiv, atingând în prezent aproximativ 186.981.931,20 lei. La 16 iunie 2005, Banca Ţiriac a semnat un contract de fuziune cu Bank Austria Creditanstalt (BA-CA) la Bucureşti. La finalul lunii august 2005, Bank Austria Creditanstalt (BA-CA) şi Ion Ţiriac au finalizat tranzacţia care va duce la fuziunea dintre HVB Bank România şi Banca Ţiriac. Fuziunea s-a încheiat la data de 1 septembrie 2006, numele noii entităţi fiind Banca Comercială HVB Ţiriac S.A. Pe parcursul acestui proces, cele două bănci au funcţionat în paralel. Având active totale de aproximativ 3miliarde EURO, 132 de unităţi, peste 800.000 de clienţi şi o cotă de piaţă de aproape 8%, HVB Bank România şi Banca Ţiriac s-au situat împreună pe locul 4 în sistemul bancar din România. La momentul actual HVB Ţiriac Bank a trecut cu bine printr-un proces de fuziune cu Unicredit Bank. Fuziunea prin absorbţie a fost definitivată în luna martie 2007.

BancPost a fost înfiinţată la 26.11.1991, prin Hotărâre de Guvern, ca societate pe acţiuni cu capital de stat, prin preluarea unei părţi din activele companiei publice „Rom Post

6


Telecom”, fiind autorizată de BNR să funcţioneze ca o bancă de tip universal, comercial şi de economii. BancPost derulează operaţiuni bancare din ianuarie 1992. Activitatea „BancPost” a demarat cu un capital de numai 226 milioane lei, o reţea de 20 de calculatoare, primasucursală fiind deschisă în Bucureşti. „BancPost” a obţinut profit încă din primul an, înfiinţându-se în scurt timp sucursale în fiecare reşedinţă de judeţ.

Banca Transilvania a fost înfiinţată în 1993 la iniţiativa unor oameni de afaceri din Cluj, cu capital social de 2 miliarde lei, din care 79% capital român şi 21 % străin, a căror dorinţă era aceea de a crea o bancă locală, un brand de Cluj, cu activităţi dedicate distinct clienţilor Corporativi, clienţilor IMM şi clienţilor Retail Banking. Banca a devenit operaţională în 16 februarie 1994, prin deschiderea sucursalei din Cluj-Napoca unde s-au stabilit primele relaţii de corespondenţă bancară şi s-au pus bazele sistemului informatic şi de comunicaţii, având loc conectarea la sistemele REUTERS şi SWIFT.

Banca Comerciala Carpatica a fost înfiinţată la Sibiu în data de 15 iulie 1999. În urma cu şapte ani, la initiativa unor oameni de afaceri şi a reprezentanţilor mai multor societati private româneşti şi străine, pe piaţa bancară din România a luat naştere un nou concept al calităţii. Carpatica este o instituţie financiară cu capital social majoritar romanesc, ale cărei acţiuni sunt listate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti. BCC promovează inteligenţa autohtonă, capitalul uman şi financiar, dovedind transparenţa, operativitate şi flexibilitate în rezolvarea problemelor partenerilor săi de afaceri. Segmentul de piaţă vizat de Banca Comercială Carpatica îl constituie întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi persoanele fizice, cărora BCC le oferă o gamă largă de produse şi servicii. Banca pune la dispoziţia firmelor împrumuturi provenite atât din surse proprii, cât şi din finanţări externe, ca urmare a semnării unor acorduri de finanţare cu Fondul German Român, Banca Mondială şi Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă. Acordul de parteneriat cu Eximbank aduce clienţilor BCC noi posibilităţi de contractare a serviciilor şi produselor în condiţii avantajoase.

1.3 Dinamica reformei –slabiciuni si provocari

1.3.1. Caracteristicile principale ale reformei sistemului bancar

Douazeci ani de liberalizare financiară în Europa postcomunistă oferă lecţii utile şi conturează chiar modele de reformă. Este interesant de văzut, din această perspectivă, şi reforma din România. Coricelli (1999) distinge două modele de liberalizare financiară, în mare parte contrastante, unul care caracterizează ţările din Europa centrală şi de est şi celălalt – ţările foste componente ale URSS. Pentru primul grup de ţări sunt identificate următoarele trăsături: (1) abordare prudentă a accesului pe piaţă al noilor bănci; (2) modelul de bancă comercială adoptat a fost unul de tip competitiv, nebazat pe segmentare regională sau sectorială; (3) creditele neperformante au fost tratate transparent, prin politici articulate, cu intervenţia financiară a statului; (4) liberalizarea contului de capital s-a făcut lent şi prudent; (5) au fost create sisteme explicite de protecţie a depozitelor. O viziune similară găsim şi la Bokros (1999), care accentuează rolul important al privatizării cu investitori strategici străini, guvernanţei băncilor, reglementării şi supravegherii.

Reforma sistemului bancar în România pare a se încadra în modelul de mai sus. Într-adevăr, banca centrală a adoptat o politică prudentă privind autorizarea băncilor, iar guvernul a intervenit de mai multe ori pentru asanarea creditelor neperformante. Autorităţile au descurajat participarea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de stat la constituirea de bănci. De asemenea, a fost creat un sistem de garantare a depozitelor şi s-a manifestat prudenţă în liberalizarea contului de capital. În acelaşi timp, liberalizarea financiară este rămasă în urmă, iar performanţa sistemului – scăzută. Privatizarea bancară s-a realizat cu întârziere (a început în 1998) şi a evoluat lent, neconstituind o locomotivă a

7


restructurării întreprinderilor. Asanarea creditelor neperformante (în mai multe etape) nu a fost însoţită de măsuri de întărire a guvernanţei interne şi externe a băncilor supuse restructurării; ca urmare, aceste iniţiative au alimentat riscul moral. De asemenea, restructurarea întreprinderilor nu a avut dinamica necesară pentru facilitarea restructurării bancare. Creditele neperformante au rămas o plagă pe sistem până în anul 2000.

1.3.2. Slăbiciuni ale reformei sistemului bancar

1.3.2.1 Privatizare târzie

Privatizarea rapidă şi completă, cu investitori strategici, este soluţia cea mai potrivită pentru asigurarea unui sistem bancar sănătos şi competitiv, apt să sprijine creşterea economică pe termen lung. Aceasta este una din lecţiile cele mai importante ale tranziţiei în Europa. România a declanşat acest proces mai târziu decât cele mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Progresul relativ lent al privatizării ample a sistemului bancar românesc trebuie privit însă şi în legătură strânsă cu dinamica, de asemenea lentă, a restructurării întreprinderilor, explicată nu numai prin rigidităţile structurale mai accentuate în economia românească, ci şi prin opţiunea politică prevalentă, care a pus costurile sociale pe termen scurt în centrul politicii de restructurare economică.

1.3.2.2 Restructurare bancară nearticulată

Modelul care s-a impus în reforma sistemului bancar (exemplu Ungaria) se bazează pe o intervenţie a statului în două faze succesive: recapitalizare (prin preluarea la stat a creditelor neperformante) şi, apoi, privatizare, cu aplicarea de constrângeri bugetare la nivelul întreprinderilor de stat. Este preferabil ca băncile insolvabile mici (care nu prezintă risc sistemic) să fie scoase din sistem prin vânzare, fuziune sau lichidare, cu o intervenţie financiară minimă din partea statului. Intervenţia oficială în rezolvarea crizelor bancare prezintă mai multe avantaje, care precumpănesc în raport cu costurile financiare şi economice: menţinerea integrităţii mecanismului de credit şi a sistemului de plăţi, conservarea stabilităţii financiare şi economice şi întărirea sistemului bancar (Frydal and Quintyn (2000)).

In România, intervenţia statului în tratarea problemelor din sistemul bancar a suferit prin lipsa de coordonare cu măsuri care să elimine sau să reducă substanţial cauzele dificultăţilor băncilor. În primii ani de tranziţie (în 1992 şi 1994), guvernul a preluat la datoria statului credite neperformante moştenite din perioada anterioară anului 1990 (contra obligaţiuni), însumând circa 4 la sută din PIB. De asemenea, în 1992 trei bănci cu capital de stat au primit o injecţie directă de capital. Toate aceste iniţiative de recapitalizare au avut deficiente serioase, cea mai importantă fiind aceea că recapitalizarea nu a fost însoţită de o restructurare operaţională a băncilor în cauză şi nici de un progres în restructurarea întreprinderilor, ceea ce a menţinut slaba guvernanţă a băncilor şi, de asemenea, sursa creditelor neperformante. O strategie de consolidare bancară în România s-a conturat în 1997, în contextul agravării situaţiei financiare a unor bănci mari (Bancorex şi Banca Agricolă). Prin comparaţie, consolidarea bancară în Ungaria a debutat la finele anului 1992 şi s-a încheiat practic în 1994. Strategia autorităţilor române din 1997 a inclus:

eliminarea din sistem a băncilor insolvabile; restructurarea Bancorex şi Băncii Agricole; măsuri pentru privatizarea a două bănci: Banca Română pentru Dezvoltare şi Banc

Post. În cadrul acestei strategii, BNR, ca autoritate de supraveghere, şi-a propus în particular, îmbunătăţirea supravegherii şi a funcţionării fondului de garantare a depozitelor bancare.

8


Strategiile de rezolvare a crizei de solvabilitate a două dintre cele mai mari bănci din sistem din 1997 (Bancorex şi Banca Agricolă, cu circa 34 la sută din totalul activelor), deşi mai articulate (îndeosebi pentru că randamentul la titlurile de stat emise în schimbul creditelor neperformante a fost legat de condiţiile pieţei), au încorporat slăbiciuni importante. În primul rând, acţionarii (FPS şi SIF) nu au fost implicaţi în acoperirea deprecierii activelor (costul total rămânând în sarcina bugetului de stat). În al doilea rând, creditele neperformante au rămas în portofoliul băncilor (în afara bilanţului), cu şanse minime de a putea fi valorificate; alternativa, cu rezultate mult mai bune în alte ţări, ar fi fost transferul activelor neperformante către o societate creată ad hoc de administrare a acestor active. În fine, strategiile iniţiale nu prevedeau nici un plan de restructurare operaţionala a celor două bănci. În aceste condiţii, situaţia celor doua bănci a continuat să se deterioreze. În privinţa Bancorex, în 1999 s-a luat decizia de lichidare, cu transferul activelor neperformante la o agenţie de administrare a activelor bancare. În final, costul financiar al lichidării băncii s-a ridicat la circa 4,5 la sută din PIB. În cazul Băncii Agricole, programul de restructurare din 1997 a condus la o reducere a personalului şi reţelei teritoriale, fără însă a se reface solvabilitatea; în plus, cultura managerială a rămas necorespunzătoare. Insuccesul restructurării şi spectrul încetării plăţilor au condus la aplicarea unui nou program de restructurare în 1998, care a cuprins: transferul activelor neperformante la agenţia de administrare a activelor bancare; numirea unui nou consiliu de administraţie; stabilirea unui calendar strict de măsuri, inclusiv termenul limită de privatizare (nereuşita ar fi fost urmată de lichidare). Costul restructurării acestei bănci echivalează cu circa 1,5 la sută din PIB, la care se adaugă participarea BNR cu asigurarea de lichiditate şi alte mecanisme de sprijin. Termenul limită pentru privatizare a fost reeşalonat de câteva ori; în cele din urmă, în toamna anului 2001 capitalul majoritar a fost achiziţionat de un investitor strategic. O a doua componentă a strategiei de consolidare bancară (prima fiind restructurarea Bancorex şi a Băncii Agricole) a fost eliminarea din sistem a băncilor insolvabile (mai mici). Paşi decisivi au fost făcuţi în 1999 şi 2000 când BNR a luat măsuri de gestionare a situaţiei mai multor bănci private mici, inclusiv introducerea de cereri de declarare a falimentului.

1.3.2.3 Absenţa unui cadru macroeconomic favorabil

O altă lecţie a tranziţiei arată că succesul reformelor structurale, inclusiv al celor bancare, depinde în mare măsură de stabilizarea economică. Ciclu economic caracterizat prin variaţii ample ale producţiei şi inflaţiei a afectat valoarea activelor bancare (inclusiv calitatea creditelor), dobânzile şi lichiditatea, plasând băncile într-un mediu dominat de riscuri care nu au întârziat să se materializeze în credite neperformante, pierderi şi insolvabilitate. Sistemul bancar a receptat influenţe nu numai din mediul macroeconomic, ci şi din calitatea politicilor macroeconomice şi instrumentelor de implementare a acestora. În ceea ce priveşte politicile macroeconomice, acestea pot fi caracterizate, pentru întreg deceniul trecut, ca fiind fluctuante (între fermitate şi laxitate), în funcţie de ciclul electoral (lucru vizibil îndeosebi în politica de venituri) şi presiunile macroeconomice, cu deosebire cele din sectorul extern. Variaţia imprevizibilă a politicilor macroeconomice a indus incertitudini în politica de creditare şi de dobânzi a băncilor. Similar, în perioadele de laxitate a politicilor economice, expansiunea creditului a tins să crească peste limitele de prudenţă bancară. Alternativ, în etapele de restrictivitate a politicilor, dobânzile reale au tins să crească excesiv, cu influenţe negative asupra capacităţii debitorilor de rambursare a creditelor; de asemenea, în aceste situaţii lichiditatea băncilor a scăzut, reprezentând un factor de agravare a situaţiei de ansamblu a unor bănci.

9


2. PROCESUL DE PRIVATIZARE

2.1. Obiectivele privatizării si scurtă prezentare a cadrului general de privatizare

Urmând strategia guvernamentală, Autoritatea pentru Privatizare are ca principale obiective3:

vânzarea către sectorul privat, prin metodele prevăzute de lege, a pachetelor de acţiuni deţinute de stat în societăţile comerciale;

administrarea, în calitate de acţionar semnificativ sau majoritar, după caz, a societăţilor comerciale aflate în portofoliu, la care statul deţine acţiuni;

controlul cu privire la modul în care sunt respectate clauzele din contractele de privatizare, precum si supravegherea societăţilor în cauză în ceea ce priveşte gradul de realizare a performanţelor economice si financiare asumate prin contractul de privatizare;

restructurarea societăţilor comerciale si acordarea asistenţei financiare necesare retehnologizării si modernizării acestora;

transferul, în condiţiile legii, către unele ministere si autorităţi publice locale a activităţii de administrare si vânzare a acţiunilor deţinute de Autoritatea pentru Privatizare în societăţile comerciale, în scopul accelerării procesului de privatizare şi întăririi controlului în perioada post-privatizare.

2.2. Privatizarea în domeniul bancar

2.2.1. Etapele procesului de privatizare si obiectivele privatizarii

Conform definiţiei date în DEX4, privatizarea reprezintă „procesul de trecere a întreprinderilor şi instituţiilor din proprietatea statului în proprietate privată”.

Etapele procesului de privatizare5: evaluarea activelor şi pasivelor (stabilirea profilului de risc al băncii); stabilirea unui plan pentru managementul pasivelor (rambursarea surselor atrase sau

transferul pasivelor la o altă instituţie bancară); derularea uni program special de redresare financiară şi operaţională (stoparea

pierderilor, reducerea cheltuielilor operaţionale, conservarea şi întărirea valorii unor active necesare pentru viitorul băncii);

dezvoltarea unei strategii de colectare a principalului şi a dobânzii (incluzând vânzarea activelor puse in garanţie).

Obiectivele privatizării6:

1. îmbunătăţirea eficienţei prin creşterea competiţiei şi extinderea posibilităţilor firmelor să se împrumute de pe piaţa de capital.

3 Sergiu Cone, „Privatizare in extremis”, Piaţa financiara nr.10/2000, pag.104 Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Economica, Bucuresti, 1992, pag.451;5 Nicolae Danila, „Management bancar-fundamente si orientări”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag.86;

6 Nicolae Danila, „Privatizarea băncilor”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag.211;

10


2. reducerea necesarului de împrumut pentru sectorul public;3. atenuarea problemelor de plata a sectorului public:4. diminuarea implicării guvernului în luarea deciziilor la nivelul

întreprinderilor;5. diversificarea structurii proprietăţii asupra activelor economice;6. încurajarea preluării acţiunilor de către salariaţi;7. redistribuirea venitului şi a bogăţiei.

Privatizarea băncilor comerciale cu capital de stat este considerată de specialişti ca fiind un element de bază al procesului de ansamblu al privatizării, element la rândul său considerat fundamental pentru restructurarea şi eficientizarea economiei româneşti. Dezvoltarea unei bănci conduce la dezvoltarea zonei economice în care activează, iar deprecierea altei bănci produce efecte negative profunde în mediul economic înconjurător

Procesul de privatizare a băncilor poate fi analizat atât din perspectivă sistemică, determinându-se eficienţa unui asemenea demers asupra economiei în general, cât şi din perspectiva băncii in sine, determinându-se impactul pe care privatizarea unei bănci de stat l-ar putea avea asupra evoluţiei ulterioare a acesteia.

Trebuie avut în vedere ca băncile reprezintă principalul sistem de finanţare a economiei, iar controlul efectiv asupra acestor finanţări nu poate fi efectuat decât tot prin bănci.

Din punctul de vedere strict al managementului bancar,procesul de privatizare implică anumite aspecte legale, pe de o parte, de asigurarea condiţiilor impuse de reglementările juridice privind desfăşurarea procesului, iar pe de altă parte, de pregătire a procesului in sine, ceea ce presupune acţiuni de asanare, ce diferă in funcţie de situaţia economico-financiară a băncii supuse acţiunii de privatizare.

Cerinţe:

1. Proceduri pregătitoare:- actualizarea capitalului social;- expertizarea financiar-contabilă şi întocmirea raportului de evaluare.

2. Procedee de privatizare;- majorarea capitalului social prin aport de capital privat în numerar;- vânzarea de acţiuni gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat, contra numerar,pentru persoane fizice şi juridice cu capital privat.

2.2.2. Impactul privatizării băncilor de stat

Asupra mediului economic:- reducerea finanţării întreprinderilor de stat aflate deja în situaţie financiară precară;- blocarea proceselor de restructurare a intreprinderilor de stat;- probleme sociale de natura şomajului, amplificării sărăciei, deprecierii generale a nivelului economic (in unele zone).Asupra băncii:- reevaluarea propriilor strategii după procesul de asanare şi restructurare;- deschiderea relaţiilor băncii pe piaţa internaţională in contextul apartenenţei la un grup financiar important (noul proprietar);- oportunităţi în modernizarea activităţii băncii după privatizare.

11


2.3. Cauze care au accelerat privatizarea bancară în România

Băncile au înregistrat o evoluţie tipică în primii ani ai tranziţiei. Intre anii 1990-1994 a existat in România un evident boom al consumului. O practică extrem de periculoasă pentru economie se manifesta în largul ei: pe fondul unei extraordinar de mari aşteptări din partea populaţiei, consumul a fost alimentat continuu. Aşa s-a ajuns la un disponibil pentru economie şi la un rulaj monetar, îndeosebi in sfera comerţului, fără precedent. Fluxurile monetare înspre bănci aveau să fie la un moment dat sufocante.

Din păcate administrarea acestei oportunităţi s-a făcut defectuos. Au lipsit experienţa şi rigoarea în lansarea unei politici de creditare sau de plasamente solide ale surselor. Totodată, în faţa unor profituri exorbitante, tentaţia unor capitalizări în bunuri imobiliare şi de lux a crescut exponenţial. La toate acestea s-a adăugat şi practica extrem de păgubitoare a statului, care era proprietarul acestor bănci, de a atrage prin mijloace specifice băncile prin susţinerea, cu orice preţ, din considerente politice, a unor programe de facilităţi pentru agricultură, energie electrică, petrol, gaze naturale sau chiar programe salariale. Când s-a constatat că fluxurile monetare au un singur sens major, acela dinspre bancă spre marii clienţi şi că creditele se returnează din ce în ce mai anevoios (1996-1997) a fost deja prea târziu.Practic, privatizarea în domeniul bancar a demarat o dată cu apariţia Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale bancare cu capital majoritar de stat. Potrivit prevederilor acestei legi, privatizarea băncilor de stat urmează să se efectueze prin Hotărâre de Guvern. Hotărârea Guvernului va stabili modul în care se va efectua fiecare privatizare în parte. Potrivit legii, în fiecare caz se va forma o comisie de privatizare care va fi însărcinată cu supravegherea procedurilor de privatizare, conform Hotărârii de Guvern. Această privatizare se realizează prin folosirea unuia dintre următoarele procedee:

- majorarea capitalului social prin aport de capital privat, în numerar, în baza unei oferte publice sau a unui plasament privat, efectuate potrivit prevederilor legale în vigoare;

- vânzarea de acţiuni gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat, numai contra numerar, cu plata integrală, către persoane fizice şi juridice române cu capital social majoritar privat, inclusiv către societatile de investiţii financiare rezultate din transformarea Fondurilor Proprietăţii Private, precum şi către persoane fizice şi juridice străine cu capital majoritar privat;

- combinarea procedeelor prevăzute la literele a) şi b) (excepţie de la prevederile alin.(1) referitoare la persoanele juridice străine o constituie instituţiile financiare internaţionale).

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 83/1997 au un vădit caracter tehnic Doua aspecte apar semnificative din punctul de vedere al relaţiei societăţii bancare cu clienţii săi (atât persoane fizice cât şi juridice). Astfel, procedura de privatizare prevede o expunere extrem de detaliată a tuturor „problemelor” băncii în cauză. Ele vor fi cunoscute atât de evaluator cât şi de potenţialii investitori. Dintre aceştia, unii vor achiziţiona acţiuni, alţii nu, însă cu toţii vor cunoaşte intimitaţile societăţii bancare în cauză.

2.4. Privatizarea băncilor - factor de susţinere a tranziţiei la economia de piaţă

Viaţa economică a ţărilor aflate în tranziţie a demonstrat cu claritate, inclusiv în România, că una dintre cheile esenţiale ale trecerii de la economia centralizată la sistemul de piaţă o constituie un sistem bancar activ şi bine dezvoltat7.Acest fapt poate fi susţinut de argumente cu caracter teoretic şi practic. Astfel pentru dezvoltarea economică este esenţiala mobilizarea resurselor din economie.

7 Nicolae Danila, „Privatizarea băncilor”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag.286;

12


Mobilizarea resurselor se poate realiza fie prin sectorul bancar, fie prin piaţa de capital. Totuşi, în ciuda posibilităţilor şi valenţelor deosebite ale pieţei de capital, deocamdată rolul acestora este oarecum marginal în fostele ţări socialiste din Europa.

In România, sectorul bancar a fost şi reprezintă unul dintre sectoarele cele mai dinamice şi mai active din economie, înregistrând creşteri importante de la an la an, atât in ceea ce priveşte capitalul, numărul de angajaţi, investiţiile, cât şi nivelul de creditare a activităţii economice. Cu toate aceste realizări, au existat şi unele deficienţe concretizate în aspectele de slăbiciune ale managementului bancar, credite neperformante, pierderi importante sau chiar corupţie.

Sistemul bancar trebuie să reflecte fidel nivelul de dezvoltare şi descentralizare din economie, reprezentând nu numai un rezultat al procesului de reformă, restructurare şi privatizare, dar şi un factor foarte activ şi mobilizator al acestui proces.Pentru o etapa a tranziţiei la economia de piaţă din România, caracterizată prin opţiunea politica a unei reforme accelerate perceputa uneori ca o terapie de şoc privatizarea băncilor cu capital de stat va reprezenta una dintre coordonate.

Procesul de privatizare a băncilor de stat are ca obiective principale: creşterea calităţii şi nivelului serviciilor bancare cu efect de antrenare şi de dezvoltare

în întreaga economie; asigurarea unei concurenţe benefice pe piaţa financiar-bancară; perfecţionarea şi creşterea eficienţei managementului în domeniul financiar-

bancar.Pentru a răspunde acestor obiective, restructurarea şi privatizarea din sectorul bancar

trebuie efectuate cu hotărâre, dar şi cu o analiză atentă a premiselor, alternativelor şi a implicaţiilor pe termen lung, pentru identificarea şi implementarea obiectivelor cu adevărat prioritare atât pentru bănci, cât şi pentru economie. Temeiul acestui proces de reală complexitate îl reprezintă Legea privatizării societăţilor bancare adoptată de Parlament în luna aprilie 1997.

In ceea ce priveşte crearea de noi bănci private, aceasta este în principiu un fenomen salutar deoarece se presupune că va contribui la creşterea concurenţei şi implicit la îmbunătăţirea serviciilor din sectorul bancar. Totuşi, după cum s-a putut observa şi în ţara noastră, aceste bănci au trecut şi trec de multe ori prin situaţii dificile, fie datorita faptului că au fost înfiinţate pentru a uşura colectarea de fonduri necesare finanţării firmelor proprii, fie că dispun de capital propriu insuficient.

Credibilitatea sectorului bancar privat este în pericolul de a fi erodată. Pe de o parte, e necesar să se înceapă să se finalizeze procedurile de lichidare şi faliment, pe de altă parte există riscul ca populaţia, inclusiv potenţialii clienţi ai viitoarelor bănci privatizate să îşi piardă definitiv încrederea în sectorul privat bancar.Unele concluzii se impun deja, pentru evitarea eventualelor impacte nefavorabile ale privatizării băncilor. Viitorii acţionari şi proprietari ai băncilor trebuie să prezinte garanţiile materiale, tehnice şi morale pentru ca banca să câştige prestigiu şi o poziţie solidă pe piaţă. De asemenea, decizia de privatizare trebuie fundamentată pe baza unei analize riguroase a adevăratei influente a băncii în întreaga economie, prin portofoliul de credite şi acţiuni. Multe aspecte ale managementului bancar pot fi perfecţionate prin transfer de know-how, chiar în absenţa privatizării.Pentru creşterea eficienţei sistemului bancar din România privatizarea unor bănci poate reprezenta un instrument important. Totuşi, ar fi lipsit de realism sa credem că acest proces va reprezenta o soluţie rapidă şi lipsită de riscuri pentru toate societăţile bancare cu capital de stat.

13


2.5. Marile privatizari

Privatizarea in domeniul bancar a început o data cu apariţia Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăţilor bancare cu capital majoritar de stat. Hotărârea Guvernului trebuia să precizeze modul în care se va efectua fiecare privatizare în parte. Potrivit legii, în fiecare caz se va forma o comisie de privatizare care va fi însărcinată cu supravegherea procedurilor de privatizare.

Pentru început decizia de privatizare a fost luată pentru trei societăţi cu capital majoritar de stat: Banca Română de Dezvoltare, Banc Post şi Banca Agricolă.In cazul Băncii Agricole decizia de privatizare a fost prematură. Banca necesita un proces amplu de restructurare. înainte de a fi inclusă in procesul de privatizare.

Comisiile de privatizare au organizat un audit internaţional pentru băncile care urmau să fie privatizate şi au lansat o ofertă publică pentru licitaţie. Pentru a se evita orice incident s-a stabilit ca licitaţia să aibă loc în două etape; în prima etapă să fie stabiliţi mai mulţi câştigători, urmând ca în a doua etapă, dintre aceştia să fie aleşi câştigătorul final. După aceasta a urmat o procedura suplimentară prin care banca centrală a ţării de origine a societăţii financiar-bancare câştigătoare, în colaborare cu BNR vor cerceta ca provenienţa banilor să fie licită.

In ambele situaţii - BRD şi Banc Post8 - privatizarea a avut în vedere două etape: achiziţionarea unui pachet semnificativ din capitalul social al băncii şi un aport suplimentar de capital, proceduri care nu au fost îndeplinite până la sfârşitul anului 1998 aşa cum a fost prevăzut.

Potrivit legii privatizării nr. 58/1991, Fondurile Proprietăţii Private au primit o cotă de 30 % din capitalul social al băncilor de stat, egal împărţite la fiecare dintre bănci. Pentru acestea avea să fie stabilită procedura privatizării exclusiv contra numerar şi numai către investitori privaţi şi prin aport de capital privat.

Marile privatizari

2.5.1. Privatizarea BRD8 Carolina Oancea Hedesiu, „Privatizarea Banc Post si BRD in linie dreapta”, Piaţa financiara nr.9/1998, pag 12;

14


Prin acordul stand-by pentru perioada 1994-1995, autorităţile române se angajau faţă de Fondul Monetar Internaţional să privatizeze două societăţi bancare cu capital majoritar de stat în termen de un an. In ianuarie 1995, Guvernul a hotărât ca prima instituţie bancară ce va fi privatizata sa fie Banca Română pentru Dezvoltare9.

Termenul de privatizare recomandat de către FMI nu s-a respectat, astfel încât în 1997 banca tot nu era privatizată.

La sfârşitul anului 1997, BRD era a patra bancă din punct de vedere al activelor - 8.014.315 milioane lei (894 milioane USD) şi a treia după mărimea capitalului - 1.043.563 milioane lei (130 milioane USD). Din punct de vedere al reţelei teritoriale cu 55 de sucursale şi 109 agenţii banca se afla pe locul patru în ţară.

In opinia preşedintelui Comisiei de Privatizare a BRD, domnul Dan Nicolae Predoiu , au fost două probleme care trebuie rezolvate înainte de a demara procesul de privatizare, neputându-se vorbi de întârzierea acestuia. Exista deja un contract finanţat de PHARE pentru privatizarea BRD, acesta fiind elaborai conform vechiului proiect de lege al privatizării. Termenii de contrast nu erau conform cu noua lege a privatizării aşa că a trebuit să se aştepte expirarea acelui contract. In al doilea rând auditarea BRD se putea face doar după ce rezultatele financiare din anul anterior erau definitivate şi raportate, ca urmare, acestea au fost disponibile spre sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai, 1999. De asemenea, considera că BRD avea cel mai ridicat rating bancar dintre băncile româneşti, similar cu cel al BCR şi deţinea circa 8% din piaţa serviciilor bancare.

Intr-o prima etapa a privatizării urma să aibă loc o vânzare prin negociere către un investitor strategic, ce presupunea o majorare de capital şi preluarea unei părţi din acţiunile statului gestionate de FPS. De asemenea o parte din acţiunile statului urmau să fie vândute salariaţilor şi pensionarilor băncii, iar dacă doresc, daca negociază un preţ corect BERD şi IFC (Corporaţia Financiară Internaţională) pot cumpăra din acţiunile statului la BRD gestionate de FPS.

In a doua etapă va avea loc oferta publică din acţiunile care au mai rămas după desfăşurarea primei etape şi are ca obiectiv transformarea băncii într-o societate deschisă, întărirea pieţei româneşti de capital şi accesibilitatea băncii pe piaţa de capital internaţional.

In legătură cu privatizarea, domnul Predoiu subliniază existenţa unui interes explicit şi semnificativ din partea unor bănci reputate pe plan internaţional: „BRD este o afacere foarte profitabilă. Pe lângă investitori am fost contactaţi de firme de intermediere renumite, care au menţionat in particular acest interes deosebit de mare”.

Preşedintele Comisiei de Privatizare a BRD a sesizat existenţa unui comentariu apărut in „Financial Times" privind privatizarea celor două bănci româneşti (BRD şi Banc Post) pe care l-a luat drept o încercare disperată de a diminua apetitul investitorilor serioşi pentru această ocazie şi, bineînţeles, de a genera o reducere a preţului tranzacţiei. Prin acel articol s-a încercat formarea unei imagini deformate în opinia publicului.

Nu se pune problema „curăţirii" portofoliului de credite al băncii pentru a obţine un preţ mai bun în urma privatizării din cauza politicii precedente de creditare a băncii. Aceasta explică ponderea redusă a creditelor neperformante în total, credite ale BRD faţă de alte bănci de stat sau privatizate Există în bancă o direcţie specializată care are ca obiectiv nimic altceva decât executarea datornicilor şi găsirea unor măsuri de reactivare a unor credite de recuperat.

S-a aprobat în Guvern, ca la privatizare, să se urmărească atragerea unui investitor strategic, care să preia până la 51% din pachetul de acţiuni al băncii şi pe de altă parte, să se solicite acestui investitor să participe la o majorare de capital într-o cotă ce urmează a se stabili de comun acord. Majorarea nu este o condiţie obligatorie.

9 Carolina Oancea Hedesiu, „Privatizarea BRD o afacere de succes”, Piaţa financiara nr.1/1999, pag.9;

15


Guvernul a aprobat ca, alături de acest investitor strategic, să participe la cumpărarea acţiunilor FPS cu câte 5% Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Corporaţia Financiară - sucursala pentru finanţarea proiectelor private a Băncii Mondiale.

Restul de circa 10% din acţiuni vor fi vândute asociaţiei salariaţilor, conducerii şi pensionarilor BRD.

Alţi investitori, alţi cetăţeni români, în afară de salariaţii băncii vor putea cumpăra acţiuni la BRD în cea de-a doua etapă a privatizării băncii şi anume în a doua jumătate a anului 1999, când vor fi scoase la vânzare acţiuni deţinute de Societatea de Investiţii Financiare. După compensarea dintre FPS şi SIF-uri, aceste acţiuni vor fi vândute prin ofertă publică, parte prin Bursa de Valori Bucureşti, parte prin piaţa internaţională de capital, cu ajutorul unor bănci de investiţii financiare.

Prima etapa, vânzarea pachetului de control în cazul băncii 51%, va fi încheiată în luna decembrie 1998, când se va semna contractul. Când se dă posibilitatea investitorului să cumpere pachetul de control, atunci se poate acorda acestuia o prima de control. De aceea, s-a apreciat că se poate pomi de la 600 milioane $. Suma exactă se va fixa în timpul negocierilor. „Important este faptul că, din semnalele băncii, există un interes real din partea unor giganţi bancari dintre care: Citibank, ABN Amro, Deutsche Bank, pentru a participa la privatizarea primei bănci româneşti scoase la vânzare.

Cei doi investitori angrenaţi în final în cursa pentru privatizarea BRD au fost Societe Generale şi Banque Naţionale de Paris.

In procesul de privatizare a băncilor româneşti, neînţelegerile dintre FPS şi SIF-uri, acţionari la aceste instituţii, au determinat întârzieri şi pierderi. Problema de bază în legătură cu privatizarea este generată de legislaţia în materie şi anume. Legea nr.83/1997 privind privatizarea societăţilor bancare. Art. 3 al acestei legi, prin ambiguitatea redactării, a determinat multiple neînţelegeri. Aşa cum este formulată această lege, ea reprezintă in fapt o naţionalizare făcută de către stat (compensarea cotelor deţinute iniţial de SIF-uri in aceste bănci cu acţiuni având un nivel similar de rentabilitate). Ca urmare, s-a semnat un protocol cu FPS pentru cele două bănci integrate în procesul de privatizare. BRD şi Banc Post. prin care SIF-urile cedau cotele valorice iniţial primite la valori nominale contra acţiuni la societăţile de asigurare ale statului ASIROM şi ASTRA. Această compensare nu s-a putut realiza într-o primă fază datorită faptului că ordonanţa ce urma să expliciteze Legea nr.83/1997 era ambiguă. Ulterior, textul a fost modificat, insă în direcţia creşterii gradului de incertitudine, făcând neoperabilă această ordonanţă. Se pare că acest inconvenient a fost înlăturat ulterior, în sensul că ordonanţa respectivă a fost modificata în Camera Deputaţilor, explicitată în mod corespunzător, şi aprobată in Senat.

Banca franceză Societe Generale a fost declarată câştigătoarea licitaţiei pentru vânzarea a 51% din acţiunile BRD10. Valoarea tranzacţiei pentru privatizarea BRD s-ar putea situa in jur de 238 milioane $, dacă se include şi majorarea de capital social. Valoarea totală a băncii este de 340,2 mihoane $. Restul de acţiuni urmează să fie vândute astfel: 5% din capitalul social majorat - către investitorii internaţionali International Finance Corporation (IFC) şi BERD, prin negociere directă, fără selecţie de oferte; 10% din capitalul social existent - catre salariaţi, prin vânzare, restul - către investitorii de portofoliu, persoane fizice şi juridice private, române şi străine, prin ofertă publică pe piaţa secundară BRD are un capital social de 401,6 miliarde lei.

Criteriul fundamental în alegerea investitorului strategic a fost ca banca cumpărătoare să recunoască şi să dezvolte multiple bogăţii, talente, linii de activitate ale băncii pe care o cumpără, să-i păstreze identitatea. Probabil că Societe Generale şi-a luat angajamentul să păstreze identitatea BRD-ului, caracterul ei românesc, autonomia funcţiilor ei de trezorerie, creditare, ieşire pe pieţele de capital.

10 Carmen Rudnitchi, „BRD intra in ultima etapa a privatizării”, Capitat nr.43, octombire 2000, pag.58;

16


Valoarea totală a tranzacţiei - a precizat Radu Sârbu, preşedinte FPS - însumează 200 milioane $ SUA. Din această sumă, 135 milioane $ vor fi plătite FPS, pentru 41% din capitalul actual al BRD. iar restul de 65 milioane $ va fi investit de Societe Generale, sub formă de subscriere a unui pachet de acţiuni noi, reprezentând o majorare a capitalului BRD cu 20%.

Următorul pas - cel decisiv - al procesului de privatizare a BRD va fi vânzarea către BERD a maximum 5% şi către angajaţii băncii a 10% din capitalul social majorat al BRD.

O noutate apărută în contract în ultima parte a negocierilor o constituie prevederea că operaţiunile existente ale sucursalei GSG11 din România să fie vândute BRD-ului, (deci cumpărate de BRD şi nu preluate), această chestiune urmând a fi rezolvată de SGF şi BRD conform practicilor internaţionale consacrate acestui gen de operaţiuni.

Modificările la Statutul Băncii au vizat:- structura capitalului social: GSG - 51 %

FPS - 14.86% Salariaţi şi angajaţi - 8,33% SIF Oltenia - 5.55% SIF Muntenia - 5,26% SIF Banat - Crişana - 5% SIF Transilvania - 5% SIF Moldova - 5%

- descentralizarea actului de decizie în ţinerea responsabilităţii astfel; Comitetul de Administraţie (11 membri); Comitetul de Direcţie (administraţie centrală şi a reţelei de sucursale, responsabilităţii

legate de resursele şi mijloacele Băncii); Comitetul de Audit (misiunea de a analiza pertinenţa metodelor contabile a

procedurilor interne de colectare a informaţiilor şi controlul de a evalua activitatea anului încheiat şi de a propune eventualele masuri corectoare);

Preşedintele (are misiunea generală de dezvoltare a Băncii, întreţine legătura cu autorităţile economice şi politice din România, se ocupă de aspectele de comunicare şi promovare a Băncii şi a imaginii sale).

2.5.1.1. BRD - modernitate si siguranţă într-un nou centru de afaceri

Privatizarea BRD a sporit atât capacitatea BRD - Groupe Societe Generale de a veni în întâmpinarea solicitărilor clienţilor, cât şi încrederea acestora în produsele şi serviciile bancare tot mai moderne puse la dispoziţia lor de acest partener renumit prin seriozitate şi forţă de finanţare a proiectelor fezabile.

Respectul pentru client se accentuează la BRD ca un principiu fundamental al activităţii. Intre dovezile concrete ale acestuia se situează şi sediile noi sau modernizate, capabile să ofere o ambianţă propice afacerilor. Pe lângă facilităţile şi dotările noi asigurate se oferă pentru desfăşurarea unor servicii cu caracter „unicat": transportul pneumatic al documentelor pe orizontală şi verticală, recepţie gestionată de calculator (singura de acest gen din România, sistem intern propriu de radio-difuziune, sală de conferinţe, sistem de TV cu circuit închis, sistem electronic de control-acces prin cartele, condiţii asigurate pentru trezoreria de noapte, etc).

Banca de referinţa a societăţilor comerciale : BRD - Groupe Societe Generale este banca de referinţa pentru întreprinderile private

din România, având peste 65% din plasamente in credite acordate sectorului privat;

11 Ionela Nuta, „Privatizarea ultimilor 10% din BRD-SG”, Ziarul financiar 6 martie 2000,pag.10;

17


Cu peste 11.000 facilităţi de credit acordate, BRD - Groupe Societe Generale este prezentă în toate ramurile economiei,

BRD - Groupe Societe Generale joacă un rol important faţă de companiile multinaţionale, franceze sau internaţionale, clienţi pe care grupul Societe Generale îi urmează peste tot în lume.

2.5.2. Privatizarea Banc Post

SC. Banc Post a fost înfiinţată în anul 1991, prin hotărârea de Guvern, ca o societate comercială pe acţiuni, cu capital majoritar de stat, prin preluarea unei părţi din activele companiei publice ROMPOSTTELECOM şi a fost autorizată de Banca Naţională a Romanţei (BNR) să funcţioneze ca o bancă de tip universal. Activitatea băncii se axează pe acceptarea de depozite de la persoane fizice sau juridice române sau străine, acordarea de credite, operaţiuni de factoring, forfetare, emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi credit, plăţi şi decontări, etc..Privatizarea băncii s-a derulat prin aplicarea strategiei aprobată de către Guvern. în trei etape12.

In primă fază, s-a vândut un pachet de 35% din capitalul social al băncii către General Electric Corporation din SUA şi un alt pachet de 10% către Banco Portugues de Investimento din Portugalia în cea de-a doua etapa, s-a vândut un pachet de 8% din capitalul social al băncii către membrii consiliului de administraţie , cadre de conducere, salariaţi şi pensionari în ultimă etapa. General Electric Capital Corporation a cesionat un pachet de 26,25% din capitalul social al băncii către: EFG Euroban Ergasias din Grecia (19,25%) şi Banco Portugues de Investimento (7%).

In conformitate cu Mandatul acordat Comisiei de privatizare şi APAPS, General Electric Capital Corporation avea un drept de prim refuz asupra tuturor acţiunilor nevândute. Acest drept a fost cesionat, odată cu pachetul de acţiuni de 19.25% către EFG Eurobank Ergasias. Opţiunea trebuia exercitată în conformitate cu prevederile contractuale, pană la data de 15 martie 2002. In data de 26 februarie 2002, EFG Eurobank Ergasias a transmis APAPS "Notificarea privind exercitarea Opţiunii şi Proiectul de Act Adiţional", îndeplinind, din punct de vedere procedural, prevederea contractuală.

Chiar dacă banca elenă şi-a manifestat oficial intenţia de a cumpăra pachetul de 17%, deţinut de stat la Banc Post încă din primele luni ale anului 2002, negocierile nu s-au încheiat peste noapte, ci au vizat eliminarea tuturor confuziilor ce s-ar fi putut naşte pe marginea acestei privatizări.

Un aspect important la masa negocierilor a gravitat în jurul preţului de vânzare a pachetului de acţiuni de 17%. Dacă iniţial Comisia de Privatizare estimase preţul pachetului de acţiuni de 15 milioane de dolari, ulterior firma de consultanţă KPMG a întocmit un raport de audit din care a reieşit că cele 17 procente din capitalul social al Banc Post valorează cu cinci milioane de dolari mai mult. Preţul a fost calculat ca raport între activul net al băncii şi numărul de acţiuni deţinute de APAPS la Banc Post la sfârşitul anului 2001, la care s-a adăugat un coeficient de încredere. Pentru mai multă siguranţă, KPMG a întocmit un raport suplimentar, fapt ce a condus la o întârziere a finalităţii procesului de privatizare din iunie. Aşa cum era şi firesc, această amânare a finalizării procesului de privatizare nu a fost privită cu ochi buni de conducerea băncii. De altfel, opiniile exprimate, în mod public, pe marginea procesului de privatizare au degenerat. până la urmă, într-un scandal de proporţii între reprezentanţii APAPS şi conducerea Banc Post.

"Raţiunile" ce ţineau de preţul acţiunilor, invocate de şeful APAPS, au fost interpretate într-o maniera cu totul diferită de către preşedintele Banc Post, Elena Petculescu. "Exista un mare semn de întrebare şi chiar o supărare. Pentru că nu s-a finalizat tranzacţia conform

12 Cristian Bichi, „Poate fi privatizarea societatea bancara Banc-Post SA”, Piaţa financiara nr.4/1997, pag.14;

18


contractului, reprezentanţii băncii EFG Eurobank Ergasias, care deţin 19.25% din pachetul de acţiuni, au scris că sunt dispuşi să meargă la arbitrajul internaţional”, a declarat preşedintele Banc Post, Elena Petculescu13."După declaraţiile ministrului privatizării Ovidiu Muşetescu, din 18 iunie, de la Atena, privatizarea urma să fie terminată in maximum două săptămâni de la acea dată". Preşedintele Banc Post a mai precizat că prin contractul încheiat cu partenerul grec, care şi-a exprimat intenţia de a cumpăra pachetul de 17% al APAPS. Incă de la finele lunii februarie 2002, s-a convenit că finalizarea tranzacţiei se poate face la oricare dată la care există aprobările legale. „Asta nu înseamnă, insă, că APAPS să se ducă la Guvern cu o notă abia pe 18 septembrie şi cu care a dezinformat Guvernul cu privire la preţ. Aceste aprobări se refereau de fapt la BNR şi la Consiliul Concurenţei"14, ambele instituţii dându-le şi OK-ul, a explicat la acea vreme Elena Petculescu. Declaraţiile acesteia au survenit la scurt timp după ce ministrul Ovidiu Muşetescu a afirmat că "privatizarea Banc Post este una peticită" şi că întârzierile sunt cauzate de unele nelămuriri cu privire la preţul la care urmează să fie vândute acţiunile. Firesc, preşedintele Banc Post a ripostat şi a infirmat declaraţiile ministrului, precizând că „privatizarea Banc Post nu este peticita, ci o privatizare căreia, în ultimele luni ale anului 2002, s-au încrâncenat prea mulţi oameni, să-i spună NU după ce s-a semnat un contract”. Elena Petculescu a mai adăugat că acest contract „despre care nu sunt in măsură să fac aprecieri dacă e bun, rău sau mediocru, a adus nişte investitori şi trebuie respectat". In plus, oficialul bancar a explicat că APAPS ar fi vrut să participe la majorarea capitalului social, dar nu prin aport cash, ci prin încorporarea rezervelor băncii obţinute din reevaluarea activelor, deja existente în activele bilanţiere ale băncii, în prezentul tranzacţiei. Cu alte cuvinte, potrivit spuselor preşedintelui Banc Post, APAPS ar fi urmărit ca, prin emiterea de noi acţiuni, să-şi "umfle" cota de participare şi prin această modalitate să urce preţul acţiunilor. Mai mult decât atât, preşedintele Banc Post a atras atenţia că tergiversarea privatizării a întors din drum două instituţii financiare importante, respectiv International Finance Corporation şi Banca Europeană pentru Dezvoltare, care intenţionau să participe la acţionariatul băncii. Acestea s-au arătat dispuse să convertească în acţiuni sumele pe care banca trebuia să le restituie în contul datoriei pe care o avea la cele două instituţii, respectiv câte zece milioane de dolari datorate fiecărei instituţii internaţionale în parte.

Războiul declaraţiilor publice a mers mai departe, până într-acolo încât, vădit enervat de comentariile oficialului bancar, ministrul Ovidiu Musetescu a afirmat că "ar putea solicita înlocuirea din funcţie a preşedintelui Elena Musetescu amintindu-i acesteia că ar putea să fie reţinută în aprecieri pe marginea privatizării Banc Post şi că nu are nici o atribuţie în această direcţie".

"Dacă este deranjată de modul în care Comisia de Privatizare a Banc Post se străduieşte să aducă mai mulţi bani bugetului de stat, probabil că în prima AGA ne vom strădui să-i retragem funcţia de preşedinte, ea fiind administrator din partea noastră", a declarat, recent, ministrul Musetescu într-o conferinţă de presă.

In replică, Elena Petculescu şi-a justificat temerile prin grija pe care o poartă acţionarilor, clienţilor băncii şi prin faptul că investitorul ar urma să acţioneze în judecată statul român pentru tergiversarea privatizării , care ar fi trebuit să-i ia locul încă din luna iunie, odată cu finalizarea raportului de audit al KPMG şi pe baza aprobării obţinute de la BNR şi Consiliul Concurenţei.

O altă nelămurire a ministrului Musetescu în cazul Banc Post15 a fost legată de dorinţa exprimată de acţionarii semnificativi ai băncii în luna mai 2002 de a face o majorare de capital, intenţie care au făcut-o cunoscută şi BNR. Ministrului Musetescu i s-a părut bizară această cerere având în vedere că. în luna septembrie 2002, aceiaşi acţionari nu au mai votat

13 Oana Gaman, „Noi acţionari la Banc Post”, Piaţa financiara nr.10/2000, pag.14;14 Oana Gaman, „Noi acţionari la Banc Post”, Piaţa financiara nr.10/2000;pag.15;15 Carmen Rudnitchi, „Banc Post a ajuns la mana statului”, Capital nr.30/2000, pag.19;

19


majorarea de capital social şi chiar dacă ar fi votat majorarea, acest lucru nu ar fi fost posibil întrucât exista un capitol de restricţii inclus în contractul de privatizare care interzicea această operaţie.

Cert este ca parafarea contractului de privatizare a Banc Post pune capăt acestor dispute APAPS îndreptându-şi acum atenţia către BCR ultima bancă cu capital de stat din România, aflată în plin proces de privatizare, respective în faţa depunerii ofertelor.

Cât priveşte viitorul Banc Post, odată cu semnarea contractului de cumpărare a pachetului rezidual de 17%, reprezentaţi EFG Eurobank Ergasias au ţinut să afirme „Am cumpărat acest pachet suplimentar de 17%, din acţiunile Banc Post. De şapte ani suntem acţionari şi lucrăm cu Banc Post şi prin acest pachet de acţiuni vom fi capabili să mergem mai departe cu planul nostru de investiţii şi cu ceea ce noi considerăm a fi un plan de afaceri al unei bănci care este foarte bine poziţionată în România".

La rândul său, ministrul privatizării, Ovidiu Muşetescu a adăugat: "Marcăm finalizarea privatizării Banc Post. Consfinţim o mai mare putere şi claritate a acţionariatutui băncii care se va repercuta pozitiv asupra activităţii băncii. Acţionarul EFG Eurobank Ergasias este o bancă renumită în Grecia care şi-a dovedit abilitatea în modul în care a ştiut să conducă afacerile.

Procedura propriu-zisă a fost mai îndelungată decât am estimat iniţial. Cred că a avut efecte benefice, având în vedere că sa semnat un document care este satisfăcător şi acoperitor pentru ambele părţi”.

2.5.3. Privatizarea Băncii Agricole

In perspectiva privatizării, Banca Agricolă se afla într-un amplu proces de restructurare, decis vara anului 1997. Restructurarea băncii, a avut la bază un plan strategic, elaborat de Comitetul de Coordonare a Restructurării (format din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale şi ai FPS) şi conducerea executivă a băncii, se desfăşoară sub asistenţa tehnică a firmei internaţionale KPMG şi sub îndrumarea permanentă din partea Băncii Mondiale. Planul strategic are ca principale coordonate restructurarea instituţională şi recuperarea creanţelor.

Restructurarea Instituţională16 presupune eficientizarea întregii activităţi a băncii de la nivel teritorial la nivel central; să ofere o gamă largă de produse şi servicii: credite de consum, operaţiuni de distribuire a valorilor mobiliare, de depozitare şi distribuire pentru fondurile de investiţii, operaţiuni de compensare, depozitare şi decontare pe pieţele de capital, trezorerie, leasing, carduri.

In ceea ce priveşte recuperarea creanţelor, au fost stabilite programe de recuperare pe cel puţin 2 ani; aplicarea măsurilor legale de recuperare a datoriilor prin acţiuni de executare silită a unor debitori; prin valorificarea producţiei şi a stocurilor de produse şi într-o măsură mai mică prin vânzare de active.

Obiectivul financiar principal îl constituie stabilizarea financiara şi creşterea capacităţii băncii de a genera venituri, concomitent cu reducerea costurilor în vederea creşterii profitabilităţii şi realizarea unei rate de adecvare a capitalului în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate. In această privinţă, un obiectiv prioritar în perspectiva apropiata şi mai îndepărtată îl constituie realizarea unei creşteri continue a capitalului băncii. Orientarea băncii va fi spre întreprinderile mici şi mijlocii, care reprezintă cel mai semnificativ segment al societăţilor comerciale din economie în viitor.

16 Teodor Ion, „Guvernul administrează o noua gura de oxigen Băncii Agricole”, Adevărul Economic nr.43/2000; pag.8;

20


Banca va controla procedurile de creditare şi va reanaliza competenţele de aprobare ale comitetelor de creditare de la nivelul sucursalei şi al centralei.Măsurile luate se înscriu în procesul menit să asigure trecerea la privatizarea băncii în anul următor.

Concomitent cu finalizarea în anul 1999 a procesului de restructurare a Băncii Agricole, proces derulat pe parcursul a 2 ani de zile din luna iunie a început şi procesul de privatizare a băncii. Primele efecte ale acestor procese s-au concretizat în creşterea încrederii populaţiei în calitatea serviciilor şi soliditatea Băncii Agricole ca atare.

Pe parcursul ultimilor 2 ani au fost luate măsuri de reorganizare a reţelei teritoriale pe criterii de eficienţă şi performanţă. Această amplă şi de durată acţiune a fost determinată de reconsiderarea radicală a management-ului şi marketing-ului, ambele direcţionate spre satisfacerea cerinţelor şi exigenţelor clientelei. Banca a iniţiat de asemenea un program de informatizare a activităţii operaţionale.

In acelaşi timp, Banca Agricolă şi-a consolidat prezenta pe piaţa financiar bancara internaţională (derulând relaţii de corespondentă cu 285 de bănci străine şi fiind membră a Confederaţiei Internaţionale a Creditului Agricol).

Banca Agricolă gestionează linii de credite în valoare de 160 milioane $ acordate de către BIRD şi BERD pentru proiecte finanţate şi realizate în România. O dată cu implementarea noului sistem informatic, Banca Agricola este în măsură să păstreze servicii la scară internaţională în conformitate cu standardele recunoscute în materie.

A urmat o perioadă nefastă pentru Banca Agricolă determinată de liberalizarea graduală a preţului produselor agroalimentare iar astfel populaţia şi-a retras depozitele de la Banca Agricola. In acest timp Banca Agricolă a înregistrat pierderi de aproximativ 10 milioane $. Astfel se va apela la bugetul de stat in două etape: transferul de active neperformante la AVAB şi pentru procesul de privatizare. Pentru a se putea discuta despre privatizarea Băncii Agricole a fost necesara parcurgerea următorilor paşi: anularea dreptului băncii de a mai acorda credite până la clarificarea volumului mare al creditelor neperformante; reducerea drastică a costurilor de funcţionare a băncii; vânzarea a peste 80 de sedii ale băncii din localitatea unde nu se justifică menţinerea lor; reducerea aproape la jumătate a numărului de personal.

După lungi şi dificile dispute pe care acţionarii le-au avut între ei, privatizarea Băncii Agricole a intrat în linie dreaptă17. O intenţie clar exprimată în legătură cu privatizarea Băncii Agricole exista din partea consorţiului constituit special în acest scop, format din Banca Agricolă a Greciei, Fondul Româno-American de Investiţii şi o sucursală a Rabobank din Olanda

Negocierile pentru privatizarea Băncii Agricole au fost purtate de FPS care s-a arătat dispus să vândă întregul pachet de acţiuni pe care îl deţine (56,9%) din capitalul băncii. Este însă posibil ca privatizarea băncii să se facă şi în proporţie de 8%, dacă s-ar fi găsit soluţia pentru ca SIF-urile să fie compensate pentru acţiunile deţinute la Banca Agricolă.

In cadrul negocierilor de privatizare se pleacă de la premisa că statul va participa oricum la recapitalizarea băncii, cu o sumă necunoscută la acea dată.

Privatizarea Băncii Agricole s-a mai amânat o dată deoarece era necesar să se aprofundeze auditul financiar, legal desfăşurat de consorţiu şi să se clarifice unele probleme privind structura acţionariatului. La momentul respectiv banca era decapitalizata şi a acumulat o serie de datorii care trebuiau acoperite (din bugetul statului) pentru a putea fi cumparata. Acest lucru a influenţat nivelul preţului de cumpărare a Băncii Agricole ţinând cont că acest consorţiu a fost singurul ofertant şi astfel ei sunt în situaţia de a dicta termenii contractului.Conform înţelegerii cu FMI şi BNR, daca până la sfârşitul lunii septembrie nu se semnează contractul de privatizare, Banca Agricolă ar urma să intre în lichidare, lucru nedorit de statul român, ţinând cont că lichidarea este mai costisitoare decât privatizarea.

17 Teodor Ion, „Ultima şansa pentru privatizarea Băncii Agricole”, Adevărul economic nr.7/2001, pag.5;

21


Consorţiul amintit - singurul interesat de Banca Agricola18 – nu era dispus să ofere mai mult de 30 milioane de dolari pentru pachetul de acţiuni (circa 90%). In timp ce autorităţile sperau că vor reuşi să obţină mai mult.

Schimbarea Guvernului (2000 - Adrian Năstase) nu părea să schimbe fundamental datele problemei, deşi costul salvării Băncii Agricole este de un miliard de dolari. Aceasta este suma netă trecută pe datoria publică pentru recapitalizarea şi salvarea băncii. Totuşi. în aceste circumstanţe, nici nu se punea problema lichidării, nu doar pentru că ar fi costat dublu, ci şi pentru că s-a luat în calcul factorul psihologic. După şirul de falimente bancare din anii precedenţi,încă un faliment, de data aceasta cel puţin de anvergura Bancorex-ului, ar fi zdruncinat serios şi pe termen lung încrederea românilor in băncile româneşti.

După atâţia ani singura ofertă de cumpărare este aceea a prestigioasei bănci austriece "Raiffeisen Bank"19, împreună cu Fondul de Investiţii Româno-American ( într-o cotă mică).

Inainte de finalizarea contractului de privatizare este nevoie de o recapitalizare. Inainte de mărirea de capital, statul deţine 62%, SIF-urile deţin 20% şi restul aparţine persoanelor fizice sau unor întreprinderi mai mici, care au participat prin anii 1994-1995, când banca a fost deschisă şi s-au făcut emisiuni de acţiuni.

Norocul pe care l-a avut Banca Agricolă a fost că ramura de investiţii a băncii Raiffeisen a fost între consultanţii băncii române pentru privatizare şi a cunoscut într-o manieră foarte profesională ce se întâmplă în bancă din interior, ce şanse de relansare are banca. In timp, discuţiile au evoluat de la preluarea a 5% din capital, la 10% până când, după analize foarte serioase făcute de specialiştii băncii austriece,s-a ajuns la concluzia că riscul este mai mic decât câştigul potenţial şi s-au decis să facă oferta.

Raiffeisen este recunoscută ca o bancă ce oferă siguranţă şi servicii de calitate. Este o instituţie privată, organizată legal ca şi cooperativă şi care funcţionează ca şi bănci generale de retail.

Banca Agricolă a fost privatizată. Aceasta a fost cea mai importantă decizie pe care Guvernul Năstase a luat-o, in procesul de reformă, de la instalarea sa. A fost semnat contractul de privatizare a Băncii Agricole. Semnătura pe contract a fost pusă de ministrul autorităţii pentru privatizare, iar apoi contractul a fost parafat la Palatul Victoria in prezenţa primului-ministru Adrian Nastase.

Cumpărătorii Băncii Agricole sunt "Fondul de Investiţii Româno-American" şi investitorul strategic ”Raiffeisen Zentralbank” din Austria - o autoritate concurenţiala incontestabilă in ţara de origine (24% din piaţa bancară austriacă), dar şi într-un şir de ţari din Europa Centrală şi de Est.

Din suma totală, investiţia cumpărătorului - FRAI şi Raiffeisen - va însuma 37 milioane $, alte 11 milioane $ urmând să fie aduse de către investitor pentru recapitalizarea băncii. Cumpărătorul şi-a asumat şi o pierdere de până la 20 milioane $, dat fiind faptul că Banca Agricolă continua să înregistreze pierderi şi în acele zile. In total este vorba de 52 milioane $ angajaţi de Raiffeisen Bank pentru cumpărarea acţiunilor şi pentru investiţii la Banca Agricolă.

Negocierile s-au derulat întotdeauna sub presiunea FMI, care a solicitat lichidarea băncii, în condiţiile în care aceasta a acumulat în permanentă pierderi.

Imediat după privatizare, noii stăpâni ai băncii romane au trecut serios la treabă. S-a clarificat aproape în totalitate situaţia patrimonială;trezoreria Băncii Agricole a fost organizată operativ după sistemul„Raiffeisen"; s-a desfăşurat un amplu proces de evaluare profesională a personalului.

Totuşi a existat o problemă:Fondurile de Investiţii au contestat majorarea capitalului social al Băncii Agricole înainte de privatizare, măsură prin care ponderea SIF-urilor în

18 Alina Iacob, „Privatizarea Băncii Agricole costa 3.944 miliarde lei”, Piaţa financiara nr.2/2001, pag.11;19 Eugen Andreescu, „Banca Agricola se logodeşte cu Raiffeisen Bank”, Adevărul Economic nr.11/2001, pag.6;

22


structura acţionariatului Băncii Agricole a scăzut considerabil, fiind la acea dată sub un procent.Pretenţiile SIF-urilor au ajuns pe rol în iunie 2001, deşi această problemă trebuia rezolvată de Autoritatea de privatizare înainte de semnarea contractului de privatizare cu Raiffeisen Bank. Important a fost că Guvernul a intervenit şi a oprit demersul juridic şi periculos al SIF-urilor.

Indiferenţa Guvernului putea compromite acţiunea de privatizare a Băncii Agricole care ar fi stârnit un ecou internaţional catastrofal, având în vedere că banca austriaca urmărea dezvoltarea unei afaceri serioase (avea o filială proprie în România activă de peste un an la acea dată ) şi in plus contractul fusese semnat şi banii alocaţi de către cumpărătorul austriac.

La sfârşitul lunii iulie 2001 s-au rezolvat detaliile patrimoniale, comerciale,financiare, juridice, astfel încât transferul efectiv de proprietate dinspre Banca Agricolă către „Raiffeisen Zentral-bank” s-a realizat cu succes. Emblema sub care va candida banca este 'Raiffeisen".Astfel mediul bancar se îmbunătăţeşte, dar cea mai mare necunoscută, de rezolvarea căreia depindea inevitabil în viitor potenţialul sistemului bancar românesc, rămâne BCR, ultima mare bancă de stat din Europa Centrală şi de Est ce urma a fi privatizată.

2.5.4. Privatizarea BCR

Potrivit Hotărârii de Guvern nr.456 pentru aprobarea Planului de acţiune al Programului Guvernului pe anul 2000 şi pe perioada 2001-2004, publicat în Monitorul Oficial din 23 iunie 2000, privatizarea BCR trebuia încheiată în anul respectiv. Practic, aşteptarea realizării întregului proces de absorbţie a Bancorex nu a făcut posibilă nici măcar aprobarea strategiei de privatizare.

Licitaţia pentru alegerea consilierului de privatizare BCR a fost câştigată de un consorţiu condus de Banca de Investiţii Merrill Lynchi, la care mai participă firma de audit Arthur Andersen, firma de avocaţi Nestor & Kingstone Petersen şi firma de relaţii publice Citigate Dewe Rogerson.

In continuare,consultantul de privatizare a realizat procesul de Due Diligence, Raportul de Evaluare şi Studiul de fezabilitate, din care au rezultat propunerile privind metodele de privatizare ale BCR. In baza propunerilor de privatizare va fi elaborată strategia de privatizare a băncii, care a fost adoptată de Guvern. După aprobarea strategiei, consultantul de privatizare va realiza împreună cu Comisia de privatizare toate activităţile necesare pregătirii şi efectuării tranzacţiilor in conformitate cu strategia aprobată.

BCR este liderul pieţei bancare româneşti, deţinând 1/3 din activele sistemului bancar. Banca finanţează 40% din economia romanească şi derulează 25% din afacerile comerciale ale României. Activele băncii erau de 38,465 miliarde lei, iar profitul net a fost de 370 miliarde lei si încă din 1995 nu mai apelează la împrumuturi de pe piaţa interbancara.

"Tranzacţionarea BCR, împreună cu vânzărea Băncii Agricole şi preluarea de către BCR a Bancorex va conduce la transferul a 48% din activele bancare în gestionare privată, dând astfel un nou impuls dezvoltării acestui sector"20,a declarat Fokion Fotiadis, reprezentantul U.E. La momentul respectiv BCR ocupa locul 9 in topul primelor 10 bănci central-europene şi avea cea mai ridicată cotă de piaţă din sistemul financiar-bancar românesc.

In plus,rezultatele financiare atestă că BCR a ieşit mai puternic din fuziunea cu Bancorex,fiind privită pentru prima dată ca un puternic grup bancar pe piaţa financiară internaţională.BCR a continuat şi în anul 2001,sa-si consolideze poziţia pe piaţa bancară romanească,fapt confirmat atât de creşterea bilanţului şi a ponderii creditelor neguvernamentale în activul bilanţier, cât şi de rezultatele financiare. Profitul brut realizat demonstrează capacitatea managementului băncii de a gestiona corespunzător afacerile.Se

20 Ionel Cetateanul, „Mari provocări care au consolidat BCR”, Adevărul Economic nr.2/2001, pag.10;

23


evidenţiază scăderea în continuare a volumului creditelor restante şi îndoielnice (8.3% din portofoliul de credite acordate clientelei). Resursele atrase de bancă de la clienţii persoane fizice şi juridice, în conturi de depozite şi disponibilităţi, au continuat sa creasca, fapt ce evidenţiază credibilitatea de care se bucură BCR. In rândul populaţiei şi agenţilor economici, BCR era principalul finanţator al economiei reale (sectorul privat are o pondere de peste 72.5% în totalul portofoliului). Parcursul foarte bun al BCR a fost confirmat de decizia revistei britanice "The Banker", aparţinând Grupului "Financial Times”, de a desemna BCR ca banca anilor 2000 şi 2001 în România.

Investitorii care vor fi selectaţi de Autoritatea pentru Privatizare in urma depunerii scrisorilor de intenţie privind achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al BCR, vor trebui să depună ofertele finale până la sfârşitul lunii octombrie 2002.

Scrisorile vor trebui să conţină, printre altele, ultimul raport anual auditat, o scurtă prezentare a activităţii desfăşurate, precum şi o scurtă descriere a motivaţiei de a investi în BCR.Autoritatea va permite investitorilor selectaţi sa efectueze un audit propriu asupra situaţiei BCR, urmând ca ofertele finale sa conţină şi dovada privind depunerea garanţiei de participare şi o scrisoare de bonitate financiară. De asemenea, ofertele finale trebuie să aibă în vedere şi îndeplinirea condiţiilor preliminare cu Consiliul Concurenţei în legătură cu eventuala concentrare economică rezultată în urma achiziţiei BCR, dar şi plata obligaţiilor fiscale către toţi creditorii bugetari, in cazul in care intre membrii unui consorţiu care intenţionează să preia BCR se află şi o societate românească. Potrivit anunţului, BCR deţinea la sfârşitul anului 2001, peste 33% din totalul activelor din sistemul bancar românesc şi o reţea naţională de 276 unităţi.Activele audiate se ridicau la 31 dec. 2001, la peste 118.000 miliarde lei.

Strategia de privatizare a BCR prevede vânzarea întregului pachet de acţiuni deţinut de stat din care cel puţin 51% câte un investitor strategic, cel mult 8% către salariaţii băncii şi cel mult 10% către Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare. Acţionarul principal al băncii era Autoritatea pentru Privatizare care deţinea 69,88% din acţiuni, urmat de SIF Oltenia cu 6.11% şi celelalte SIF-uri cu o participaţie de câte 6% din capitalul social.

Anul aniversar 2000 a fost plin de evenimente pentru BCR, parcă programate sa încerce banca,sa-i verifice capacitatea de a răspunde la provocări şi de a rămână în continuare puternică.

Trei dintre acestea merită a fi consemnate21: incheierea procesului de fuziune a BCR cu Bancorex,experienţă unică prin procedura

legislativa utilizată şinapoi, prin timpul record în care s-a realizat. răspunsul la provocările din luna mai,ca urmare a unei diversiuni a unor autori

declaraţi necunoscuţi, în rândul masei de deponenţi, s-a produs o panica greu de anticipat.

Marele merit al băncii a fost acela că pe fondul unei bune lichidităţi, şi-a construit rapid scenarii minimale, medii şi maximale de acţiune.Atacul la adresa băncii a fost barat şi răul s-a transformat în bine. Managementul şi personalul băncii au răspuns exemplar, au muncit mult, cu calm şi răbdare, au spulberat visul autorilor de diversiuni. Banca şi-a reluat cadenţa şi lucrurile au intrat in normal.

acelaşi an 2000 a pus, de asemenea, banca într-o situaţie inedită de funcţionare, în condiţiile în care era deja cuprinsă în plin proces de privatizare.Deşi privatizarea a început în decembrie 1999, derularea efectivă a Modului I a avut a

avut loc în anul 2000, prin instalarea în banca a Comisiei de privatizare şi a Consultantului acesteia, reprezentat de Consorţiul Merrill Lynch.

21 Sergiu Cone, „Strategia de privatizare a BCR- mulţi cunosc, putini inteleg”, Piata financiara nr.9/2000, pag.15;

24


Pentru bancă,confruntarea cu consultantul,de altfel o confruntare profesională deosebita a fost relevată în două planuri:

în primul rând, in planul evaluării patrimoniului băncii,în cadrul căreia în trei runde, specialiştii Consultantului s-au aflat faţă în faţă cu cei ai băncii, fiecare intrecându-se în a-şi susţine metodele proprii de evaluare.

Echipa de evaluatori a BCR22 foarte bine pregătită profesional care a anticipat acţiunea de reevaluare declanşând-o cu mult timp înaintea Consultantului, a reuşit să sprijine procesul, astfel încât valorile determinate prin rapoartele finale să fie cât mai aproape de realitate.

în al doilea rând, elaborarea proiecţiilor financiare pentru următorii cinci ani, 2000-2004 s-a înscris ca o lucrare fundamentală, care redă capacitatea de profit a băncii şi este folosită ca piesă de bază pentru evaluarea acesteia.

Pentru acest interval de timp, 2000-2004 BCR şi-a elaborat şi aprobat strategia şi planul de afaceri, ultimul redând pe baza obiectivelor strategice, structura şi dinamica bilanţului până în 2004 şi, totodată, nivelul profitului pe care banca şi-a propus să-l realizeze.

După multe întâlniri şi confruntări între specialiştii băncii şi cei ai Consorţiului Merrill Lynch, Consultantul şi-a definitivat propria variantă, care a stat la baza Raportului de evaluare încheiat şi predat Comisiei de privatizare a BCR.

2.6. Concluzii

Putem trage după încheierea Modulului I al programului de privatizare urmatoarele concluzii:

prima concluzie ar fi aceea că dezbaterile şi confruntările cu toate cele trei firme ale Consorţiului Merrill Lynch au permis specialiştilor BCR să-şi dovedească profesionalismul şi să prezinte banca aşa cum se cuvine.

analiza SWOT a fost un test important şi relevant. Punctele tari confirmate de Merrill Lynch au fost un prilej pentru managementul BCR de a constata că propriile evaluări au temeiuri şi realism.

Merrill Lynch consemnează pentru BCR:• Poziţia de lider pe piaţă:• Reţeaua dezvoltată pe unităţi;• Nivelul confortabil de capitalizare;• Baza extinsă de clienţi:• Marca bancară de înaltă calitate în România;• Relaţii de lungă durată cu companiile de primă mărime din România.

Realizările băncii în 2000, primul an din serialul de 5 ani proiectat şi de BCR şi de Merrill Lynch, depăşesc ambele previziuni. Temerile consultantului de a fi supraevaluat, capacitatea de profit a băncii au fost anulate de realizări.

3. EVOLUTIA ECONOMIEI CA URMARE A PRIVATIZARII CU CAPITAL STRAIN A SISTEMULUI BANCAR ROMANESC

3.1 Topul celor mai mari banci din Romania in 2009

22 Ionel Cetateanul, „Mari provocări care au consolidat BCR”, Adevărul Economic nr.2/2001; pag.11.

25


Banca de stat CEC a urcat spectaculos pana pe locul cinci, mai ales pe seama finantarii guvernului, dar si a cresterii creditului privat cu 13%. Anul de criza 2009 a lasat urme spectaculoase in clasamentul primelor 10 banci romanesti: cota de piata a BCR, cel mai mare creditor local, a alunecat sub pragul de 20%, competitorii sai austrieci de la Raiffeisen au cazut pe locul 7, in timp ce Banca Transilvania, unul dintre sprinterii anilor 2007-2008, a ajuns pe 8.

Pe o piata in care creditul privat a inghetat, caderea unora a insemnat ascensiunea altora: grecii de la Alpha Bank au urcat pe pozitia a patra in pofida speculatiilor privind posibile efecte negative ale crizei din tara de origine a bancii-mama, iar banca de stat CEC a ajuns pe locul 5, dupa o crestere a cotei de piata cu doua puncte procentuale, pana la 6,3%. Activele CEC s-au majorat cu peste 50% pe seama achizitiei de titluri de stat, dar si a cresterii soldului creditelor, insa efortul de a credita s-a reflectat in deteriorarea portofoliului, astfel ca ponderea creditelor clasificate ca indoielnic si pierdere a sarit de 20%.

Potrivit unor surse bancare, marea majoritate a bancilor din top 10 au ramas pe profit anul trecut. Exceptiile: Volksbank, controlata de grupul austriac cu acelasi nume si care are dificultati si acasa, si Bancpost, detinuta de grecii de la EFG Eurobank, care a avut unul dintre cei mai grei ani din istoria sa de 19 ani.

Marea surpriza a clasamentului pe 2009 este caderea Raiffeisen pana pe locul sapte, cu o cota de piata cu putin peste 6%. Construita pe structura fostei Banci Agricole, Raiffeisen a fost a treia banca locala pana in 2008, cand a fost detronata de compatriotii de la Volksbank. In 2009, bilantul Raiffeisen s-a comprimat, in timp ce Alpha Bank, CEC si UniCredit au crescut substantial. Cu toate ca si-a majorat usor cota de piata fata de 2008,

Banca Transilvania, cel mai mare creditor privat autohton, a alunecat pe locul 8, dupa ce in 2007 urcase pe 5.

Daca in 2006, cand a fost preluata de austriecii de la Erste, BCR detinea peste un sfert din activele bancare, in 2009 cota de piata a bancii a ajuns la 19%. Pozitia sa de lider dupa active nu este insa periclitata. BRD si-a conservat pozitia secunda, cu o cota de 14,1%, ajustata cu 1,5 puncte procentuale fata de 2008. Filiala grupului francez a devansat insa BCR la profitul net calculat dupa contabilitatea romaneasca, raportand un castig de 792 mil. lei, in timp ce subsidiara austriecilor a obtinut, potrivit unor surse bancare, doar 181 mil. lei, in scadere cu peste 80% fata de 2008.

26


Volksbank a ramas pe locul trei si a intrat pe pierdere, cu un minim avans la active in fata grecilor de la Alpha Bank care si-au marit cota de piata la 6,4% si au reusit sa incheie anul cu profit si dupa contabilitatea locala, desi la 9 luni intrasera si ei pe pierdere.Italienii de la UniCredit au urcat la peste 6% cota de piata, insa au ramas pe locul 6, in urma CEC.

In schimb, Bancpost, una dintre primele banci infiintate dupa 1990, a pierdut cota de piata, coborand pe locul 9 si a si intrat pe pierdere in pofida eforturilor de restructurare. Numarul salariatilor a fost redus cu circa 400, iar din echipa de top management a fostului CEO Manuela Plapcianu nu a mai ramas nimeni.

Olandezii de la ING si-au conservat locul 10 ocupat de mai multi ani, cu o cota de 3,3% din activele sistemului bancar, in conditiile in care bilantul a crescut usor fata de 2008, la circa 11 mld. lei (2,6 mld. euro). Recent, au raportat un profit brut de 84 mil. lei (20 mil. euro), in scadere cu 20%.

3.2. Componenta sistemului bancar-indicatori de analiza

Pe fondul procesului de restructurare si privatizare din sistemul bancar roman, prezenta capitalului strain a inregistrat un trend crescator dupa 1996,mai ales referitor la bancile de pe teritoriul Romaniei. Bancile straine implicate in sistemul romanesc, mai ales filialele bancilor multinationale au dovedit un caracter remarcabil in ceea ce priveste un capital adecvat si profitabilitatea. Toate aceste evolutii sunt date atat de catre accesul la resurse ieftine de la bancile nationale sau alte banci, cat si de o mai mare inclinatie catre risc, acoperite in intregime.

Componenta sistemului bancar pe forme de proprietate

Sursa: BNR-Raportul anual 2008

Numărul sucursalelor băncilor străine a rămas acelaşi la finele anului 2008 faţă de 2007 (respectiv 10 entităţi), în timp ce numărul băncilor autohtone a crescut cu o unitate, de la 32 la 33 entităţi23. In ceea ce priveşte repartizarea acestora pe forme de capital, situaţia la sfârşitul anului 2008 era următoarea: 2 bănci cu capital integral sau majoritar de stat (CEC Bank şi Eximbank), 3 cu capital majoritar privat autohton (Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica şi Libra Bank), 27 cu capital majoritar străin şi 10 sucursale ale unor bănci străine. De asemenea, în componenţa sistemului bancar se regăseşte o organizaţie

23 Inclusiv Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP

27


cooperatistă de credit autorizată, respectiv Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP cu o reţea de 19 agenţii şi 124 cooperative.

Privatizarea bancara constituie componenta esentiala a procesului de restructurare din cadrul sistemului bancar, cu impact atât asupra mediului economic, cât si asupra bancilor comerciale. Privatizarea bancilor de stat îsi propune sa elimine cercul vicios prin care statul acorda credite preferentiale societatilor comerciale neperformante, motivarea privatizarii derivând din ideea ca proprietatea privata asigura o eficienta superioara prin oportunitatea initiativei manageriale si diminuarea interventiei statului prin impunerea de obiective fara justificare economica.

Structura sistemului bancar-Valoarea activului net bilantier si a fondurilor proprii la 31 dec 2008

28


Sursa: BNR-Raportul Anual 2008

Indicatori structurali ai sistemului bancar romanesc

29


Sub aspectul tarii de origine a capitalului investit în institutiile de credit ce functionau pe piata bancara româneasca la finele lunii martie 2009, noutatea a constat în rocada ocupantelor primelor doua pozitii. Astfel, în functie de aportul de capital, Grecia a trecut pe primul loc, cu o pondere de 30,7 la suta din capitalul strain agregat înregistrat la finele lunii martie 2009 de sectorul bancar autohton, Austria a ocupat pozitia secunda cu 23,5 la suta, iar ocupanta locului trei a ramas Olanda cu 11,9 la suta.

Structura actionariatului pe tari (pondere in total capital strain)

Principalii indicatori de analiza a sistemului bancar

30


Sursa-BNR

3.3 Calitatea activelor

În ultimii ani, creditarea a reprezentat segmentul cel mai agresiv, în condiţiile în care băncile au urmărit cu precădere majorarea cotei de piaţă prin expansiunea operaţiunilor şi prin extinderea reţelelor teritoriale. În conjunctura noului mediu concurenţial, pe parcursul anului 2008 sistemul bancar românesc a trecut de la o extremă la alta, respectiv de la exces de lichiditate la deficit, de la o activitate agresivă de creditare în primele 3 trimestre (+11,1 la sută în trimestrul I, +8,2 la sută în trimestrul II, +9,0 la sută în trimestrul III, faţă de +2,0 la sută în trimestrul IV 2008), la promoţii de atragere de depozite în ultimele trei luni ale anului.

31


La nivel de sistem, indicatorul privind creditele acordate clientelei în total activ, la valoare brută, a înregistrat o valoare de 62,50 la sută la sfârşitul anului 2008, cu 3,4 puncte procentuale mai mult decât în anul precedent.

Potrivit datelor din bilanţul monetar agregat al instituţiilor de credit, în anul 2008 s-au înregistrat o atenuare a ritmului de creştere a creditului neguvernamental faţă de anul precedent (+33,7 la sută în termeni nominali şi +25,8 la sută în termeni reali, comparativ cu +60,4 la sută, respectiv +50,5 la sută în termeni reali), precum şi modificarea structurii lei/valută în favoarea componentei în valută (ponderea acesteia în volumul total al creditului neguvernamental s-a majorat de la 54,3 la sută în 2007 la 57,8 la sută în 2008).

După cum se anticipa, pe segmentul creditelor de retail, ritmul de creştere a împrumuturilor destinate cumpărării sau construcţiei de locuinţe (+47,2 la sută) l-a depăşit în acest an pe cel al creditelor de consum (+33,7 la sută). Totuşi, în valoare absolută, creditele destinate achiziţiei de bunuri de consum au rămas preponderente în anul 2008.

Din punct de vedere al monedei în care au fost acordate, creditele în valută şi-au consolidat poziţia la finele anului 2008, cu o pondere de circa 57,8 la sută în totalul creditelor neguvernamentale. Dinamica solidă a creditelor în valută (creştere nominală cu 42,2 la sută şi reală cu 33,8 la sută; +28,8 la sută în cazul denominării în euro) a fost posibilă în condiţiile unei cereri ridicate pentru acest tip de credite, ca urmare a dobânzilor mai mici practicate de instituţiile de credit.

După parcurgerea unei perioade în care creditarea a reprezentat principala opţiune a băncilor pentru creşterea cotei de piaţă, au început să se observe şi semnele unei deteriorări progresive a indicatorilor care măsoară calitatea portofoliului de credite, manifestate cu precădere în a doua parte a anului 2008. Astfel, deşi este exprimată printr-o valoare subunitară, trebuie menţionată majorarea continuă a ponderii creditelor restante şi îndoielnice24

în portofoliul de credite acordate clientelei (la valoare netă) de la 0,22 la sută în decembrie 2007 la 0,32 la sută în decembrie 2008. De asemenea, acelaşi indicator la valoare brută a înregistrat o majorare mai pronunţată în intervalul menţionat, de la 0,77 la sută la 1,37 la sută. Totodată, ponderea creanţelor restante şi îndoielnice în totalul activelor bancare a înregistrat o creştere cu 0,12 puncte procentuale în cursul anului 2008 (de la 0,17 la sută la 0,29 la sută).

În acelaşi timp, datorită volatilităţii crescute a monedei naţionale şi a deteriorării condiţiilor macroeconomice, principalii indicatori de cuantificare a riscului de credit7 s-au înrăutăţit uşor, crescând ponderea expunerii neajustate aferentă creditelor şi dobânzilor clasificate în „îndoielnic” şi „pierdere” în total credite şi dobânzi, de la 3,76 la sută în decembrie 2007, la 5,95 la sută la sfârşitul anului 2008.

3.4. Evaluarea riscurilor din activitatea bancară

Mediul în schimbare în care opereaza bancile genereaza noi oportunitati de afaceri, dar presupune totodata si riscuri mai complexe si mai diverse, care sunt o provocare pentru abordarile traditionale ale managementului bancar, pe care banca trebuie sa le gestioneze cât mai adecvat pentru a putea supravietui concurentei si pentru a sustine cresterea economica indusa de sectorul privat.

Dintre riscurile cu care se confrunta bancile,cele cu impact cel mai mare asupra activitatii lor,sunt: riscul de credit, riscul de rata a dobânzii, riscul de lichiditate si riscul de capital. În ceea ce priveste riscul de credit, acesta trebuie evaluat prin comparatie cu beneficiile pe care banca se asteapta sa le obtina din acordarea creditelor, cea mai importanta functie a managementului bancar fiind cea de control si analiza a calitatii portofoliului de

24 Potrivit raportarilor FINREP

32


credite, întrucât slaba calitate a creditelor constituie una dintre principalele cauze ale falimentului bancar. Gestiunea riscului de credit reflecta politicile menite sa limiteze sau sa reduca riscul de credit, cum sunt politicile asupra concentrarii si expunerilor mari, politici referitoare la clasificarea activelor, politici privind provizionarea pierderilor

Calitatea creditelor in tari din UE- comparatie Romania-alte tari

Calitatea portofoliilor de credit ale bancilor românesti este mai buna decât cea a bancilor din unele tari din Uniunea Europeana , situatie datorata si faptului ca bancile românesti nu au detinut în portofoliu active toxice, iar efectele crizei financiare internationale si ale recesiunii globale au fost resimtite începând cu ultimul trimestru al anului 2008.

Pe un trend ascendent, activul agregat raportat la numarul de institutii bancare se situeaza la un nivel superior celui înregistrat de tari vecine precum Ungaria, Bulgaria, Polonia si chiar de unele tari dezvoltate.

Aflat pe un trend usor ascendent, gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante25

existente în bilansurile institusiilor de credit din România este superior celui raportat de alte state membre ale Uniunii Europene.

Gradul de acoperire a creditelor neperformante in tari din UE

25 În cazul României s-a utilizat indicatorul Gradul de acoperire cu provizioane a expunerii ajustate (cu valoarea colateralelor) aferente creditelor bancare si nebancare, plasamentelor interbancare si a dobânzilor corespunzatoare acestora clasificate în categoriile „substandard”, „îndoielnic” si „pierdere”. Se impune a fi mentionat faptul ca în situatia în care utilizam ca definitie pentru creditele neperformante: creditele si dobânzile clasificate în categoria „pierdere” (incluzând si creditele restante mai vechi de 90 de zile), gradul de acoperire cu provizioane este de 100 la suta, întrucât, în conformitate cu cerintele de prudenta bancara aplicabile în România, bancile sunt obligate sa constituie provizioane de 100 la suta pentru aceasta categorie de active.

33


După o perioadă în care preocuparea de bază a fost temperarea expansiunii accelerate a activităţii de creditare şi prevenirea acumulării unui nivel ridicat al riscului de credit, odată cu apariţia constrângerilor determinate de criza internaţională, acestei preocupări i s-a adăugat cea referitoare la menţinerea unui echilibru în planul lichidităţii.

În aceste condiţii, s-a întărit monitorizarea riscului de lichiditate prin solicitarea unor planuri alternative de asigurare a lichidităţii care să includă acorduri de finanţare alternative, prelucrarea zilnică a unor informaţii privind expunerea fiecărei bănci pe piaţa interbancară internă în scopul identificării eventualelor dezechilibre, urmărirea evoluţiei zilnice a surselor atrase de pe piaţa externă, declanşarea, în unele cazuri, a unor acţiuni de inspecţie care să evalueze cadrul de administrare a riscurilor şi managementul lichidităţii.

Pentru monitorizarea riscului de credit, BNR a pus un accent deosebit pe calitatea portofoliului de credite, în sensul urmăririi şi diminuării ritmului de creştere a volumului de credite acordate şi a neperformanţei acestuia, pe concentrarea portofoliului de credite în scopul evaluării şi limitării expunerii băncilor faţă de anumite sectoare ale economiei sau anumite tipuri de clientelă. De asemenea, dată fiind ponderea importantă a activităţii de creditare în portofoliul băncii, acţiunile de inspecţie au acordat o atenţie deosebită evaluării modului de organizare a activităţii de creditare, sistemului de management al riscului de credit, respectiv strategiilor, politicilor şi metodelor de management, monitorizării riscului de credit şi tehnicilor de diminuare a acestuia.

Potrivit raportărilor băncilor, riscului de credit i-a corespuns 90,3 la sută din cerinţele de capital la 31 decembrie 2008, în timp ce riscului operaţional şi celui de piaţă i-au fost alocate 8,9 la sută, respectiv 0,8 la sută.

3.5 Gradul de concentrare

Comparativ cu anul precedent, gradul de concentrare în sectorul bancar românesc s-a diminuat usor în anul 2008 si în primul trimestru din 2009, pe ambele componente (credite si depozite). La finele lunii martie 2009, cota de piata a primelor cinci banci în total active a consemnat o scadere pâna la 54,3 la suta, însa pe elemente de activ evolutiile nu sunt omogene.

Cota pe piata a creditelor s-a diminuat la 53,7 la suta, iar pe portofoliul de titluri de stat aceasta a ajuns la 39,9 la suta. Scaderea gradului de concentrare a

34


sistemului bancar s-a manifestat si pe partea de pasiv bilantier, primele cinci banci din sistem detinând 53,91 din totalul depozitelor.

Concentrarea în sistemul bancar românesc în perioada 2002-2008 (anual) si martie 2009

(primele cinci banci din sistem)

Comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, sub aspectul ponderii detinute de cele mai mari cinci banci în activul agregat, România se situeaza în imediata apropiere a mediei celor 25 de state membre UE.

Gradul de concentrare

*pentru tarile din UE s-au utilizat date aferente din 2007Sursa: BNR, Raportul de stabilitate financiara 2009

3.6 Intermedierea financiara

In ciuda progresului facut in ultimii ani, piata bancara romaneasca este inca considerata ca fiind nedezvoltata, atat in comparatie cu media UE cat si cu media tarilor Central si Est europene. Implicarea in domeniul serviciilor bancare este inca scazuta: doar 40% din populatia in varsta de 15 ani sau mai in varsta are vreo anumita legatura sau

35


interactiune cu o banca, 28% au un cont in banca si 17% au un card bancar la sfarsitul anului 2004 (conform Raportului BA-CA din 2005, p.49).

Intermedierea financiara (totalul activelor din sectorul bancar ca pondere in PIB) ramane scazuta, iar trendul descendent dintre anii 1996-2000 sta martor decalajului sectorului bancar din spatele expansiunii macroeconomice globale. In ultimii ani, mai ales dupa 2000-2001, sistemul bancar roman a experimentat o adevarata restructurare si revenire, faptele indicand o crestere sistematica a gradului de intermediere financiara, la 50,5% in 2006.

Gradul de intermediere financiara 1995-2006

Sursa: Rapoartele anuale 1995-2006

Gradul de intermediere 2007-2008

Cu privire la gradul de intermediere reprezentat in graficul al doilea, România continua sa prezinte valori situate cu mult sub media tarilor din UE în pofida ritmurilor înalte de crestere a creditului neguvernamental consemnate pâna în prima parte a anului 2008.

36


3.7 Pozitia bancilor in active, credite non-guvernamentale si depozite ale clientilor non-bancari, dupa natura capitalului, in %

Totalul

activelorCredite non-

guvernamentaleDepozizte ale clientilor non-

bancari 2004 apr.06 2004 apr.06 2004 apr.06

Banci cu capital majoritar strain 60,4 87,8 67,4 88,7 55,4 85,4Banci cu capital privat intern 32,3 6,4 30,1 7,7 35,9 7,7Banci cu capital de stat(intern) 7,3 5,8 2,5 3,6 8,7 6,9

Contributia bancilor straine la cresterea nivelului creditului non-guvernamental este o certitudine. Daca in 2004 bancile cu capital strain aveau 60,4% din activele sistemului bancar, contributia lor la creditele non-guvernamentale a fost mai mare, de exemplu 67,4%.

Cel mai reticent sau cel mai putin competitiv in finantarea sectorului non-guvernamental para sa fie bancile de stat(care au avut in acelasi an 7,3% din active, doar 2.5 in credite non-guvernamentale) dar de asemenea, intr-o mai mica masura, bancile cu capital privat(intern) (32.3% in active si doar 30,1% in credite non-guvernamentale). Mai mult, in aprilie 2006, corespunzator datelor BNR, trendul este acelasi: bancile straine au, comparativ cu pozitia lor in totalul activelor sistemului bancar, o mai mare contributia la creditul non-guvernamental si o mai mica contributie la colectarea depozitelor.

0102030405060708090

100

2004 apr.06 2004 apr.06 2004 apr.06

Totalul activelor Credite non-guvernamentale

Depozizte aleclientilor non-

bancari

Banci cu capital majoritarstrain

Banci cu capital privat intern

Banci cu capital destat(intern)

Sursa: bazata pe date din: Bozga M., The Romanian banking system catching up on Europe; si Georgescu F., Evolutia sistemului bancar romanesc, iunie 2006, disponibile pe www.bnro.ro

Se poate observa ca includerea BCR-ului in calculele pentru aprilie 2006, diminueaza contributia bancilor straine la cresterea creditului non-guvernamental, BCR fiind de prea putin timp in folosinta unui capital strain.

Dupa 2003, cresterea puternica a salariului real si totodata cresterea consumului privat a condus la niveluri tot mai mari ale imprumuturilor; totalul imprumuturilor catre gospodarii a

37

http://www.bnro.ro/


crescut de aproape trei ori fata de 2003, cu imprumuturi corporative urmand o crestere impresionanta de 45%. Datorita acestui lucru, BNR a fost fortata sa aplice anumite restrictii si conditii de acces la imprumuturi, ridicand in repetate randuri rata de politica monetara.

Incepand cu 2001, bancile straine au fost mai active decat celelalte banci la domeniul imprumuturi, fapt dovedit de analiza garantarii imprumuturilor catre clientii mai multor banci straine, comparativ cu media si cu cea mai amre banca din sistem, BCR(la vremea respectiva apartinand statului).

Imprumuturi si avansuri catre clienti, 2001-2005, la bancile selectate

BancaCresterea anuala

2001-2002 2002-2003 2003-2004 2004-2005BRD-GSG 1,42 ori 1,63 ori 1,38 ori 1,49 oriRaiffeisen 2,62 ori 1,63 ori 1,1 oriHVB Bank 1,41 ori 2,41 ori 1,75 ori 1,44 oriAlpha Bank 1,2 ori 1,73 ori 1,27 ori 1,36 ori

BCR 1,28 ori 1,42 ori 1,23 ori 1,51 ori

Sursa: Bilantierul bancilor comerciale si Buletinul lunar BNR, iunie 2006

Cresterea consumului a fost insotita de o moderata crestere a nivelului economiilor (prin urmare depozite). Ca un rezultat, dupa doi ani de crestere a ponderii depozitelor private in PIB, depozitele au urmat din nou un trend descrescator in 2003.

3.8 Indicatorul de solvabilitate

Indicatorul de solvabilitate

0

5

10

15

20

25

30

35

1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Indicatorul de solvabilitate

Sursa: Rapoarte anuale BNR

Indicatorul principal de prudenta din sectorul bancar, spre exemplu rata (indicatorul) de solvabilitate26, s-a imbunatatit notabil pe parcursul ultimilor ani, mai ales datorita privatizarii bancilor de stat si nivelului cerut de rezerve minime.

26 Indicatorul de solvabilitate arata fondurile proprii calculate ca pondere din totalul activelor supuse riscului şi elemente din afara bilanţului, net de provizioane (cf. BNR, RAPORT asupra stabilitãþii Financiare, 2007, p. 21)

38


Rata de solvabilitate ridicata dovedeşte aversiunea faţă de risc a băncilor (la oferta de credite), care au un efect de încetinire a creditarii sectorului privat şi efecte adverse asupra eficienţei de intermediere financiară.

Raportul de solvabilitate calculat la nivel agregat pentru sistemul bancar românesc se situa, în decembrie 2008, la un nivel comparabil cu multe state membre UE (Grafic). Evolutia comparativa a raportului de solvabilitate in tari din UE

Aceasta situatie sugereaza ca, pentru continuarea dezvoltarii activitatii bancare – care corespunde unui grad de intermediere financiara relativ modest în România –, multe dintre institutiile de credit vor fi nevoite sa apeleze la majorarea bazei surselor proprii, fie a celor primare (pe seama capitalizarilor si a maririi cuantumului rezervelor eligibile), fie a celor secundare (cum ar fi împrumuturile subordonate), în cuantumul prevazut de reglementarile în vigoare.

3.9. Profitabilitatea

La finele anului 2008, principalii indicatori de profitabilitate (rata rentabilităţii economice – ROA şi rata rentabilităţii financiare – ROE) deţineau un nivel semnificativ superior (1,56 la sută şi 17,04 la sută) celui din decembrie 2007 (1,01 la sută şi 9,43 la sută). Contribuţii majore la această evoluţie au revenit, pe de o parte, vânzării cotei de participaţie deţinute de patru bănci la capitalul unei societăţi de asigurări şi, pe de altă parte, expansiunii veniturilor nete din dobânzi.

În contextul internaţional, un avantaj net l-a constituit politica prudentă din ultimii ani a băncii centrale în domeniul reglementărilor, ceea ce a făcut ca sectorul bancar să fie mai solid decât în alte ţări. Cu toate acestea, în perspectivă se conturează o performanţă mai scăzută a băncilor, în contextul restrângerii activităţii de creditare şi al majorării necesarului de provizioane pentru acoperirea riscului de credit.

39


Profitabilitatea bancara in Romania

-20

0

20

40

60

80

1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

ROA( Profit net/Total active la valoare medie)

ROE(Profit net/Capitaluri proprii la valoare medie)

Sursa: Rapoarte anuale BNR, 1998-2008

3.10. Impactul ISD asupra economiei

Investitiile straine directe in Romania au scazut in 2006 cu 22,3% pana la 7,069 miliarde euro, si au acoperit deficitul balantei de plati in proportie de 41,9%, a anuntat banca centrala.

Fara a lua in calcul suma de 2,2 miliarde euro platita de Erste Bank pentru actiunile Bancii Comerciale Romane (BCR) in urma preluarii pachetului majoritar din octombrie 2006, nivelul investitiilor straine directe din 2006 se ridica la aproximativ 6,9 miliarde euro. In aceste conditii, in 2007 se remarca o crestere usoara - cu 2,4% - a investitiilor straine directe.

In 2006, investitiile straine directe de 9,1 miliarde euro au acoperit aproape in totalitate (89,6%) deficitul de cont curent din acel an, de 10,156 mld euro.

BNR a revizuit in crestere deficitul de cont curent din 2006, de la 9,97 miliarde euro cat anuntase la inceputul anului 2006, astfel ca ponderea in PIB a acestuia, estimata initial la 10,3%, a urcat la 10,4% in 2006, la un PIB calculat de Eurostat la 97,718 miliarde euro. Gradul de acoperire a deficitului contului curent prin investitii straine directe a scazut usor in decembrie, de la 43% in primele 11 luni din 2007.

Creditele intragrup au reprezentat peste jumatate (54,1%)din investitiile straine directe in 2007, diferenta constand in participatiile la capital si profitul reinvestit (45,9%), potrivit BNR.

Pentru acest an, banca centrala estimeaza o plafonare a deficitului de cont curent ca pondere in PIB la nivelul anului trecut sau chiar o usoara scadere, in timp ce observatorii internationali sunt mka pesimisti. Agentia de rating Fitch a avansat chiar o estimare de crestere a deficitului de cont curent al Romaniei pana la 17,5% din PIB in acest an.

40


*credite nete de la investitori straini directiSursa: BNR-Directia Statistica-ISD

Criza financiară mondială taie din investiţiile străine directe în România. Potrivit estimărilor oficiale, acestea se vor înjumătăţi în anul 2009 şi vor ajunge la 4,7 miliarde de euro, faţă de nouă miliarde de euro investite în 2008. Cu toate acestea, se prevede ca în 2010 investiţiile străine să ajungă la valoarea de 5,4 miliarde de euro.

**peste 10 mil euro

Sursa: BNR-Directia Statistica-ISD

În 2008, acestea au fost de 9,024 miliarde de euro, în creştere cu 25% faţă de 2007, iar deficitul de cont curent a fost acoperit în proporţie de 53,5% de aceste intrări de capital. „Finanţarea deficitul extern se va realiza într-o proporţie semnificativă, pe seama surselor autonome negeneratoare de datorie externă, ajungând la finele anului 2011 la circa 65%”, se arată în programul de convergenţă, care va fi trimis la Comisia Europeană. (A.G.)

41


*credite nete de la investitori straini directi

Sursa: BNR-Directia statistica- ISD

3.11. Situatia actuala a sistemul bancar romanesc

Indicatori monetari - februarie 2010

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna februarie 2010 cu 0,1 la sută (-0,3 la sută în termeni reali) faţă de luna ianuarie 2010, până la nivelul de 199 167,1 milioane lei. Creditul în lei s-a diminuat cu 1,0 la sută (-1,2 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,6 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,9 la sută). La 28 februarie 2010, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 3,7 la sută (-7,9 la sută în termeni reali) faţă de 28 februarie 2009, pe seama diminuării cu 5,1 la sută a componentei în lei (-9,2 la sută în termeni reali) şi a scăderii cu 2,8 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 1,5 la sută).

Creditul neguvernamental

Indicatori 28februarie2010(mil.lei)Feb.2010/ian2010

(%)Feb.2010/feb. 2009 (%)

Credit neguvernamental (total)

199 167,1 -0,1-3,7

Credit neguvernamental în lei:

79 505,7 -1,0-5,1

42


- gospodării ale populaţiei 37 874,6 -1,7 -6,2- persoane juridice (societăţi

nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare)

41 631,1 -0,3-4,0

Credit neguvernamental în valută:

119 661,4 0,6-2,8

- gospodării ale populaţiei 60 026,5 0,0 -4,0-persoane juridice (societăţi

nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare)

59 634,9 1,1-1,6

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna februarie 2010 cu 0,5 la sută faţă de luna ianuarie 2010, până la nivelul de 165 173,2 milioane lei.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali*

Indicatori 28februarie2010(mil.lei)Feb.2010/ian2010

(%)Feb.2010/feb2009

(%)Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali

(total)**

165 173,20,5

7,0

Depozite în lei ale rezidenţilor:

102 432,51,9

6,4

- gospodării ale populaţiei

61 484,22,6

9,8

- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi

instituţii financiare nemonetare)

40 948,3

0,8

1,8

Depozite în valută ale rezidenţilor:

62 740,7-1,7

8,0

- gospodării ale populaţiei

37 604,80,1

12,5

- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi

instituţii financiare nemonetare)

25 135,9

-4,3

1,8

* date provizorii ** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen, indiferent de scadenţăAlte date recente(vezi ANEXE)

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,6 la sută, până la 61 484,2 milioane lei. La 28 februarie 2010, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 9,8 la sută (5,1 la sută în termeni reali) faţă de 28 februarie 2009.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,8 la sută, până la 40 948,3 milioane lei. La 28 februarie 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 1,8 la sută (-2,6 la sută în termeni reali) faţă de 28 februarie 2009.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au redus cu 1,7

43


la sută, până la nivelul de 62 740,7 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 1,3 la sută, până la 15 275,4 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 8,0 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au crescut cu 12,8 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 12,5 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 17,5 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 1,8 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 6,3 la sută).

3.12. Concluzii

Studiile facute cu privire la contribuţia băncilor străine în îmbunătăţirea performanţelor sistemului bancar românesc arată dinamismul lor mai coerent în raport cu băncile naţionale, reflectat într-o implicare mai puternică în creditare. Acest fapt este determinat atât de accesul mai uşor la resurse mai ieftine de la băncile-mamă sau de alte banci cat şi de o aversiune mai mica fata de risc.

Buna reputatie de care s-au bucurat băncile multinaţionale exercită o atracţie importantă pentru clienţii şi, împreună cu calitatea produselor si serviciilor bancare, precum şi preţurile competitive ale dobânzii au contribuit la câştiguri în ceea ce priveşte cota de piaţă şi rentabilitatea.

Principalele beneficii pentru sistemul bancar ca întreg, rezulta din experienţa marilor bănci multinaţionale (adica cele mai calificate şi bine instruite in domeniul personalului, IT, software, produse şi servicii noi, percum si o atitudine agresiva orientata catre clienti, dar de asemenea, o gestionare prudenta şi o practica buna a managementului riscului) şi, de asemenea, prin afilierea directă la grupul sistemului bancar (accesul la resurse mai ieftine financiare pentru clienti, ratele mai scăzute ale dobânzii).

Băncile naţionale sunt "împinse" de la concurenţă, acestea beneficiind indirect de procesul "learning by doing" (inveti facand). În plus, băncile străine s-au dovedit a fi, în general, mai profitabile, ca urmare a implicării în activităţi mai profitabile: împrumuturi guvernamentale si corporative, de gestionare a activelor, finanţarea comerţului internaţional si multe altele.

44


4. BIBLIOGRAFIE

Carti:

1. Ion Niţu, „Managementul riscului bancar”, Ed.Expert, Bucureşti , 2000;2. Nicolae Danila, „Privatizarea băncilor”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000;3. Nicolae Danila, „Management bancar-fundamente si orientări”, Ed. Economica,

Bucureşti, 2000;4. Stephan Barisitz(2009), „Banking Transformation 1980-2006 in Central and

Eastern Europe-from communism to capitalism”, South-Eastern Europe Journal of Economics 2, pag. 161-180;

Publicatii-articole-rapoarte:

1. Alina Iacob, „Privatizarea Băncii Agricole costa 3.944 miliarde lei”, Piaţa financiara nr.2/2001;

2. BNR, Raport asupra stabilitatii financiare, 2009;3. BNR, Rapoarte Anuale 1998-2008;4. BNR, Statistica, Serii de date, ISD 2008;5. BNR, Comunicate de presa, Indicatori monetari-decembrie 2009;6. Cristian Bichi, „Poate fi privatizarea societatea bancara Banc-Post SA”, Piaţa

financiara nr.4/19977. Deutsche Bank Research(2008),„European Banks: The silent (r)evolution”,

Financial Market Special.8. Eugen Andreescu, „Banca Agricola se logodeşte cu Raiffeisen Bank”, Adevărul

Economic nr.11/2001;9. Ionel Cetateanul, „Mari provocări care au consolidat BCR”, Adevărul Economic

nr.2/2001;10. Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară., Monitorul Oficial a României nr. 70-

04, 1991;11. Sergiu Cone, „Strategia de privatizare a BCR- mulţi cunosc, putini inteleg”, Piata

financiara nr.9/2000;12. Sistemul bancar românesc, prezent şi viitor, Banca Naţională a României, 2003, pag.

6;13. Teodor Ion, „Guvernul administrează o noua gura de oxigen Băncii Agricole”,

Adevărul Economic nr.43/2000;14. Teodor Ion, „Ultima şansa pentru privatizarea Băncii Agricole”, Adevărul economic

nr.7/2001;15. Ziarul Săptămâna Financiară, Nr.53, Ediţia Luni 20 martie 2006;

Site-uri:

1. http://www.bnro.ro/apage.aspx?pid=404&actId=127 2. http://www.bnr.ro/Publicatii-periodice-204.aspx 3. http://www.cerope.ro/pub/study38ro.htm 4. http://www.afacereamea.ro/i-fin.php?P=art-view&code=i-FIN&artID=i-

FIN-OPRITI_PRIVATIZAREA_CECULUI5. http://www.uvvg.ro/studia/economice/plugins/p2_news/printarticle.php?

p2_articleid=456. http://www.onuinfo.ro/adrese_utile/resurse/ 7. http://www.insse.ro/cms/rw/pages/arhivabuletine2010.en.do

45

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/arhivabuletine2010.en.do

http://www.onuinfo.ro/adrese_utile/resurse/

http://www.uvvg.ro/studia/economice/plugins/p2_news/printarticle.php?p2_articleid=45

http://www.uvvg.ro/studia/economice/plugins/p2_news/printarticle.php?p2_articleid=45

http://www.afacereamea.ro/i-fin.php?P=art-view&code=i-FIN&artID=i-FIN-OPRITI_PRIVATIZAREA_CECULUI

http://www.afacereamea.ro/i-fin.php?P=art-view&code=i-FIN&artID=i-FIN-OPRITI_PRIVATIZAREA_CECULUI

http://www.cerope.ro/pub/study38ro.htm

http://www.bnr.ro/Publicatii-periodice-204.aspx

http://www.bnro.ro/apage.aspx?pid=404&actId=127


8. http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/7231/Privatizarea-BCR-si- CEC-finalul-capitalului-romanesc-in-sistemul-bancar.html

46

http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/7231/Privatizarea-BCR-si-CEC-finalul-capitalului-romanesc-in-sistemul-bancar.html

http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/7231/Privatizarea-BCR-si-CEC-finalul-capitalului-romanesc-in-sistemul-bancar.html


5. ANEXE

ANEXA 1

Principalii indicatori macroeconomici ai tarilor din regiune

Activitatea economica în principalele tari partenere ale României (Germania, Italia si Franta) este estimata sa se contracte cu valori printre cele mai importante din spatiul euro (între -5,4 la suta si -3,0 la suta, CE, mai 2009). Încrederea consumatorilor din aceste tari cunoaste scaderi accentuate, ceea ce afecteaza inclusiv cererea de bunuri externe.

47


ANEXA 2

UM

dec.2007

mar.2008

iunie 2008

sept.2008

dec.2008

mar.2009

iunie 2009

sept. 2009

dec.2009**

1. Numărul instituţiilor de credit nr. 42 42 41 42 43 43 43 42 42

din care:

Sucursalele băncilor străine 10 10 9 9 10 11 11 10 10

2.Total active (inclusiv sucursalele băncilor străine)

mil. lei251.425

,8264.448,3 279.812,8 297.200,4 314.441,5 332.342,3

328.891,8

322.468,6

330.638,9

3.

Activele bilanţiere ale instituţiilor de credit cu capital privat sau majoritar privat (inclusiv sucursalele băncilor străine) / Total active

% 94,6 94,6 94,6 94,7 94,8 93,7 93,2 93,9 92,7

4.

Activele bilanţiere ale instituţiilor de credit cu capital străin sau majoritar străin (inclusiv sucursalele băncilor străine) / Total active

% 87,7 87,6 87,7 87,9 88,2 86,6 85,9 86,8 85,3

5. Indicatorul de solvabilitate* ( > 8% ) % 13,78 12,99 12,78 11,85 13,76 13,16 13,51 13,73 14,03

6.Efectul de pârghie* (Fonduri proprii de nivel 1 / Total active la valoare medie)

% 7,32 7,20 7,30 7,10 8,13 6,81 6,92 7,04 7,11

7.Credite restante şi îndoielnice / Total portofoliu de credite (valoare netă)

% 0,22 0,21 0,30 0,24 0,32 0,66 1,03 1,23 1,46

8.Creanţe restante şi îndoielnice / Total active (valoare netă)

% 0,17 0,19 0,25 0,22 0,29 0,52 0,75 0,92 1,01

9.ROA (Profit net anualizat / Total active la valoare medie)

% … 1,51 1,44 1,77 1,56 -0,25 0,05 0,28 0,24

10.

ROE (Profit net anualizat / Capitaluri proprii la valoare medie)

% … 16,45 15,82 19,41 17,04 -2,90 0,64 3,22 2,73

11.

Rata rentabilităţii activităţii de bază (Venituri operaţionale / Cheltuieli operaţionale)

% … 176,38 164,64 182,04 179,56 175,01 148,75 152,97 156,35

12.

Credite acordate clientelei (valoare brută) / Depozite atrase de la clientelă

% 108,72 116,10 119,64 124,71 122,03 124,69 119,23 117,55 112,80

48


49

Consecintele privatizarii cu capital strain a sistemului bancar din Romania

Documents

Transcript of Consecintele privatizarii cu capital strain a sistemului bancar din Romania