UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

MASTER RELATII POLITICE INTERNATIONALE

CONFLICTE ARMATE SI SECURITATE IN RELATIILE INTERNATIONALE

Conflictul din Kosovo

Prof. coordonator: prof. univ. dr Constantin DEGERATU

Masternad: Predescu MDE Irina

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

MASTER RELATII POLITICE INTERNATIONALE

CONFLICTE ARMATE SI SECURITATE IN RELATIILE INTERNATIONALE

-Bucureşti, 2012-De aproximativ 60 de ani, de la sfârşitul celui de-al doilea război

mondial nu a mai existat niciun conflict de avengură în lume, acesta fiind cunoscută drept o „ perioada de pace”. Lucrurile stau doar aparent aşa, în toată această perioadă de 60 de ani deşi nu au existat conflicte majore au existat peste 100 de conflicte armate de natura etnică, religioasă lingvistic, economic etc., care s-au soldat cu aproximativ 25 de milioane de victime, un număr imens de refugiaţi, plus multe alte distrugeri materiale.

Un exemplu de acest fel, este conflictul etnic dar şi religios din Kosovo şi din Iugoslavia. Părţile aflate în conflict fiind: etnicii albanezi de religie islamică versus sârbii de religie ortodoxă. De-a lungul timpului acest conflict a făcut şi el nenumărate victime, fiind o problemă geopolitică intens dezbătută în întreaga lume.

Scurtă introducere Destrămarea Iugoslaviei, în ultimul deceniu al secolului trecut cere o examinarea foarte minuţioasă a viabilităţii unui anume model de organizare statală a ansamblurilor multietnice. Deşi propaganda comunistă a pretins decenii în şir că federaţiile sub regimurile comuniste ar avea o superioritate evidentă faţă de regimurile federale capitaliste experienţa ulterioară dispariţiei blocului comunist a demonstrat contrariul. Federaţia Iugoslavă constituită în 1945 s-a destramat la fel ca şi Uniunea Sovietică (1922) şi Republica Federală Cehoslovacă (1968).

Iugoslavia a existat în cadrul frontierelor stabilite în 1945 cu toate republicile fondatoare vreme de numai 46 de ani. Cauzele destrămării Iugoslaviei se regăsesc şi în cazurile republicilor separatiste din arealul fostei URSS (Cecenia, Abkhazia, Oseţia de Nord şi de Sud). Aceste cauze îşi au rădăcinile seculare într-un

2

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

MASTER RELATII POLITICE INTERNATIONALE

CONFLICTE ARMATE SI SECURITATE IN RELATIILE INTERNATIONALE

anume tip de experienţă negativă a trecutului, legată de matrice identitară diferită, asimilarea forţată, discriminarea naţională şi religioasă, asuprirea colonială. Această experienţă negativă n-a fost uitată în pofida experienţei comune pozitive a războiului naţional de eliberare din 1941-45 şi a propagandei asidue promovate de oficialităţi cu privire la „unitatea şi fraternitatea" dintre naţiunile iugoslave. Nu poate fi ignorat faptul că prezenţa în Balcani a mai multor civilizaţii şi mari religii este la originea acestor diferende seculare. Trebuie să se ia în calcul că factorul destabilizator al moştenirii coloniale a jucat în Iugoslavia un rol mai puţin important decât în Uniunea Sovietică (dar mai important decât în Cehoslovacia).

Ultima deşteptare naţională a albanezilor din 1981 şi represiunea sârbă care a urmat, au afectat dramatic relaţiile, deja încordate, între cele trei popoare slave din Iugoslavia. Iniţial între conducerile sârbă şi slovenă a intervenit un conflict politic în ceea ce priveşte revendicările sârbe în Kosovo. Sârbii vroiau ca slovenii să sprijine în continuare, politic şi militar politica colonialistă sârbă, care dusese la violări masive şi grosolane ale drepturilor omului. Conducerea slovenă a refuzat datorită unor motive nu numai etice, ci şi politico-economice.

“Datorită discursurilor politice ale liderilor sloveni această poziţie a fost puternic susţinută de către opinia publică din Slovenia. Conducerea sârba, susţinută de mulţi sârbi (şi macedoneni) a răspuns printr-o campanie mass media de propagandă anti-slovenă, prin întreruperea legăturilor comerciale, prin refuzul de a efectua anumite plăţi, prin confiscarea proprietăţilor slovene din Serbia, lezând astfel interesele slovene prin acţiunea autorităţilor federale etc.” (Tom Gallagher, 2005).

Istoric si cronologie

3

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

MASTER RELATII POLITICE INTERNATIONALE

CONFLICTE ARMATE SI SECURITATE IN RELATIILE INTERNATIONALE

Totul începe în 1989, atunci când Slobodan Milosevic anuleaza autonomia provinciei Kosovo, act care, odată aprobat de adunarea legislativă a Kosovo, dă nastere la violenţe în rândul populaţiei majoritare. În anul următor, în iulie 1990, albanezii din Kosovo declară independenţa provinciei, această independenţă este recunoscută un an mai târziu, în 1991, şi de către Albania, 1991 este anul când începe războiul în Iugoslavia, iar în 1992 Republica auto-proclamată Kosovo alege preşedinte pe Ibrahim Rugova.

În februarie 1998 conflictul devine evident. După numeroase ciocniri între poliţie şi separatişti, soldate cu morţi si răniţi în ambele tabere, unitaţi ale armatei sârbe atacă satul Prekaz, considerat ca fiind un adăpost al Armatei de Eliberare a Kosovo. In martie 1998, apare prima rezoluţie a Consiliului de Securitate care impune Iugoslaviei un embargo asupra armelor ca o consecinţă directă faţă de evenimentele din Kosovo. Tot în 1998 se hotăraşte şi implicarea fortelor NATO în restabilirea păcii iar în urma unui acord de încetare a focului parţile admit ca 2000 de observatori OSCE sa fie trimişi în zonă pentru a supraveghea aplicarea acestuia.

În iunie 1998, sunt implicate în lupta din Kosovo şi forţele NATO, ca o modalitate de a pacificare a parţilor aflate în conflict. În acelaşi an, preşedintele Statelor Unite din acea perioadă, Bill Clinton, s-a angajat să apere Kosovo iar dacă va fi nevoie să implice chiar şi forţe armate în acest conflict. La scurt timp, Marea Britanie va condamna şi ea guvernul de la Belgrad, iar împreună cu Statele Unite ale Americii va iniţia o propunere de rezoluţie a Consiliului de Securitate. Uniunea Europeană s-a declarat nemulţumită de evoluţia conflictului, în scurt timp, statele membre ale NATO au adoptat poziţii similare. În plus faţă de aceste coordonate, mai există şi una psihologica: conflictul din Kosovo a explodat foarte curând după relativa calmare a razboiului din Bosnia, unde NATO a fost deseori acuzată de implicare insuficientă.

4

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

MASTER RELATII POLITICE INTERNATIONALE

CONFLICTE ARMATE SI SECURITATE IN RELATIILE INTERNATIONALE

În acel moment NATO se afla în faţa unei mari probleme, se afla în situaţia de a intervenii armat în Kosovo, iar în acest caz ar fi nevoită să încalce cadrul legislativ. Tratatul de la Washington prevede acţiunea armată doar în limitele Cartei Natiunilor Unite şi doar în scopuri defensive. Articolul cinci al Tratatului prevede acţiunea în cazul în care teritoriul uneia dintre ţările membre este ameninţat sau atacat. Nici una dintre condiţiile prevăzute în Tratat nu au fost îndeplinite. În plus nu există nicio rezoluţie a Consiliului de Securitate care să menţioneze în mod explicit posibilitatea utilizării forţei pentru a rezolva acest conflict. Dealtfel ar fi aproape imposibil să se obţină o rezoluţie în care NATO sa fie mandatată să intervină armat în Iugoslavia având în vedere condiţiile politice. La toate aceste lucruri se mai adaugă şi "Conceptul Strategic" al Alianţei adoptat la Roma în 1991, fondat pe o idee pacifistă, concept ce prevede un rol crescut pentru cooperare şi dialog.

Actori ai scenei internaţionale implicati in conflict

În istoria acestui conflict au fost implicaţi numeroşi actori, atât la nivel de sistem internaţional cât şi la nivel subsistemic - statal.

La nivel de sistem este de notat interacţiunea ce a existat între organizaţiile internaţionale atât europene cât şi mondiale. În conflict s-a implicat Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) cu trei rezoluţii ale Consiliului de Securitate (CS) criticate de Guvernul de la Belgrad ca fiind amestec în afacerile interne. NATO şi-a pus la dispoziţie tehnica militară în scopul impunerii rezoluţiilor Consiliului de Securitate, caz care aduce foarte bine aminte de intervenţia americano-britanică din Irak (Vulpea Deşertului), sau de operaţiunea "Furtună în Deşert". Uniunea Europeană s-a manifestat iniţial prin impunerea de sancţiuni Iugoslaviei, pentru ca în final să preia managerierea acestui conflict de la ONU şi să devină unul din actorii troicii constituite pentru găsirea unei soluţii în acest caz. Importantă este, de asemenea intervenţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a participat

5

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

MASTER RELATII POLITICE INTERNATIONALE

CONFLICTE ARMATE SI SECURITATE IN RELATIILE INTERNATIONALE

cu un număr mare de observatori aparţinând ţărilor membre. Consiliul Europei şi Parlamentul European (forurile centrale ale UE) şi-au centrat iniţial demersurile mai ales pe problematica gravă a încălcărilor drepturilor omului.

La nivel de actori internaţionali statali, demne de amintit sunt acţiunile Statelor Unite şi ale Rusiei. De asemenea o importantă implicare în conflict o are Albania, al cărei legislativ a recunoscut Kosovo drept stat independent. Acestora li se adaugă organizaţiile umanitare (Organizaţia Crucea Roşie, Semiluna Roşie), precum şi o serie de importanţi actori din domeniul economic care au organizat campanii de ajutor umanitar a populaţiei din Kosovo (amintim pe cei de la Benetton şi Porsche).

Cooperearea dintre OSCE - NATO

Lucrul nou pe care l-a adus această criză în "istoria" organizaţiilor este rolul deosebit pe care OSCE-ul l-a avut în cadrul demersurilor de soluţionare a diferendului.OSCE-ul, o organizaţie pan-europeană, care alături de toate statele europene include Statele Unite şi Canada,nu a avut niciodată o pondere atât de mare în aplanarea vreunui conflict internaţional. Prezenţa celor 800 de observatori OSCE în Kosovo este datorată acordului între Holbrooke şi Milosevici. Nu lipsit de importanţă că în numărul total de observatori cea mai mare pondere o au ce americani, urmaţi de cei ai Rusiei.Deşi s-ar putea crede că implicarea masivă a OSCE-ului ar putea umbri rolul NATO,aceasta presupunere este falsă: prin implicarea OSCE, NATO dovedeşte ca respectă o coordonată a Conceptului său Strategic – aceea de cooperare cu instituţiile europene în asigurarea păcii în Europa.

Independenţa Kosovo

6

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

MASTER RELATII POLITICE INTERNATIONALE

CONFLICTE ARMATE SI SECURITATE IN RELATIILE INTERNATIONALE

Deşi din punct de vedere tehnic încă face parte din Serbia, Kosovo este protectorat de factor al ONU de la sfârşitul conflictului din 1998-1999 din provincie. În 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 1244, care plasează provincia răvăşită de război sub administraţia ONU până la determinarea statutului său final.

În luna noiembrie 2005, după mai bine de 6 ani de administraţie ONU în Kosovo, Secretarul General Kofi Annan l-a numit pe fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari, negociator ONU, în calitate de Emisar Special pentru a conduce demersurile politice de determinare a viitorului statut. În perioada 2005 – 2006, Ahtisaari şi echipa sa au avut convorbiri intense la Belgrad si la Pristina, dar şi consultari cu reprezentanţii comunitaţii internaţionale.

În cadrul unei sesiuni de urgenta organizate duminica (17 noiembrie), Parlamentul kosovar a aprobat in unanimitate declaraţia de independenţă faţă de Serbia. "Noi, liderii institutiilor din Kosovo, declaram Kosovo tara libera si independenta", se afirmă în declaratie. Documentul promite respectarea planului prezentat anul trecut de reprezentantul special al ONU, Martti Ahtisaari. Planul ONU privind independenţa provinciei Kosovo prevede însă anumite limite, între care prezenţa unei forţe internaţionale, măsuri pentru protejarea minoritaţii sârbe şi este prevăzut clar ca nici Kosovo nici vreo parte a provinciei nu se va putea alipi unei alte ţări.

Concluzii:

Conflictul din Kosovo a implicat, aşa cum am arâtat, mai multe organizaţii internaţionale. În pofida faptului că Belgradul susţine în continuare că aceasta este o afacere internă, nu poate fi ignorat potenţialul de extindere a crizei în zonă, mai ales având în vedere poziţia celorlalte provincii iugoslave. Trebuie de asemenea amintit faptul că Kosovo este regiunea cu concentrarea cea mai mare de locuitori minoritari din Europa – nu mai există nici o regiune atat de

7

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

MASTER RELATII POLITICE INTERNATIONALE

CONFLICTE ARMATE SI SECURITATE IN RELATIILE INTERNATIONALE

intinsa care sa aibă o pondere de 90% din populaţie aparţinând unei minoritaţi.

De asemenea, în abordarea crizei trebuie observata care ar putea fi intenţia pe termen lung a albanezilor din Kosovo. Cu toate că foarte uşor cineva s-ar putea gândi la alipirea Kosovo la Albania dupa secesiunea de Iugoslavia, aceasta posibilitate este destul de greu de prevăzut pe termen scurt – Albania având o condiţie economică, mai proastă chiar decât cea a Kosovo – este greu de crezut că ar putea constitui o atracţie pentru populaţia din Kosovo –în plus, tendinţa în rândul refugiatilor albanezi din Kosovo nu este cea de a fugi in Albania, ci de a se răspândi în alte părţi ale Europei.

La 17 februarie 2008, primul ministru Hashim Thaçi a citit în faţa Parlamentului de la Priştina declaraţia de independenţă a provinciei, iar legislativul a votat declaraţia. Statele Unite, Franţa, Marea Britanie susţin proclamarea independenţei provinciei, în timp ce Rusia şi Serbia se opun vehement. Printre statele care se opun proclămării independenţei Kosovo sunt: România, Spania, Slovacia, Cipru şi Grecia. China şi-a exprimat îngrijorarea faţă de reacţiile în lanţ pe care le-ar putea avea faptul că un stat şi-a proclamat unilateral independenţa.

Bibliografie:

1. Pierre Lorraine, Incredibila Alianţă Rusia, Statele Unite, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006

2. Emil Străinu , Războiul Geofizic, Editura Phobos Publishing House, Bucureşti, 2006

3. Tom Gallagher, Balcanii în umbra noului mileniu, În umbra războiului şi a păcii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005

8