UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

Catedra drept internaţional şi drept al relaţiilor economice

externe

Bivol Diomid

“Soluționarea Pașnică a conflictului Transnistrean”

Lucru individual

Conducător ştiinţific: Bancu Cristina

magistru în drept, lector universitar

Autorul: Bivol Diomid, anul II, grupa 207

Chişinău – 2015

Conținut1.Scurt Istoric....................................................................................................3

2.Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului....4

3.Etapele iniţiale ale procesului de negocieri pentru soluţionarea problemei transnistrene...............................................................................................................6

4.Planul Kozak..................................................................................................8

5.O nouă etapă a negocierilor-Formatul 5+2..................................................10

6.Scenarii de soluționarea pașnică a conflictului............................................11

7.Concluzie......................................................................................................15

8.Bibliografie...................................................................................................16

1.Scurt Istoric.

Conflictul din Transnistria sau Războiul din Transnistria,este un conflict

politic între Republica Moldova și autoproclamata Republică Moldovenească

Nistreană cu privire la exercitarea controlului asupra teritoriului din stînga

Nistrului și orașul Tighina aflat pe malul drept al Nistrului .1 Conflictul

transnistrean este diferit de celelalte conflicte care au apărut după colapsul sovietic,

pentru că la baza lui nu se află un conflict etnic sau religios. Circa douăzeci de ani

în urmă, principalele cauze al apariţiei conflictului între forţele separatiste ale

regiunii transnistrene şi autorităţile legale ale Republicii Moldova erau tendinţa

Centrului Unional de a păstra URSS-ul, iar după destrămarea acestuia - a

Federaţiei Ruse de a influenţa noile autorităţi moldoveneşti. Motivul formal al

conflictului transnistrean era acela,că Moldova a adoptat legislația privind limba de

stat.Anume în încercarea de a opune rezistență luptei pentru autodeterminare

națională a poporului moldovenesc,administrația din partea stîngă a Nistrului a

început mobilizarea forțelor și resurselor pentru dezmembrarea teritorială a fostei

RSSM și crearea în raioanele estice ale republicii a unui cap de pod,care era pe

cale să devină stat independent.În scopul de a-i atribui acestui conflict socio-politic

un caracter etnic,liderii conspirației separatiste anti-moldovenești au inventat

conceptual de “popor transnistrean” ,urmat de speculații destul de primitive cu

privire la “dreptul națiunilor la autodeterminare”.2Însă din punct de vedere al

componenței entice populația din Transnistria nu diferă mult de cea de pe malul

drept al Republicii Moldova-în ambele cazuri,majoritatea o constituie etnicii

moldoveni.Lista victimilor conflictului armat începe la 13 decembrie 1991,cînd

rebelii înarmați ai separatiștilor au deschis pe neașteptate focul asupra forțelor

polițiste trimise în ajutorul secției rationale de poliție Dubăsari aflată în stare de

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Conflictul_din_Transnistria2 Transnistria 1989-1992. Cronica unui război «nedeclarat», Ion Costaș, Editura RAO, 2012

asediu.Evenimentele de la Dubăsari a constituit,de fapt,începutul conflictului armat

de pe Nistru,care în decurs de cîteva luni a degenerate în faza unor acțiuni militare

de proporții mari pe trei direcții principale-Cocieri,Coșnița și Bender. Astfel,cu

începere din toamna anului 1991,țara noastră a fost împlicată într-un conflict

armat,a cărui cauză principal era conflictul etno-politic între mișcarea de eliberare

națională din Republica Moldova și forțele din regiunea transnistreană a republicii.

2.Convenția cu privire la principiile reglementării

pașnice a conflictului.

După ce Republica Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie

1992) președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară

împotriva forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe

malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat

controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.Odată cu deshiderea focurilor

și intensificarea acestora,fapt ce a dus la moartea a mai multor oameni, se pune

problema a înceta conflictul,primul pas spre pace a reprezentat Convenția cu

privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a

Republicii Moldova,această convenție a generat un șir de alte evenimente ce aveau

drept scop soluționarea conflictului transnistrean.

La 21 iulie 1992 la Moscova președintele Republicii Moldova Mircea Snegur

și a Federației Ruse Boris Elțin,semnează în prezența liderului separatist de la

Tiraspol “Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului

armat din zona nistreană a Republicii Moldova“ , document ce a marcat încetarea

oficială a războiului din Transnistria3 .Conţinutul documentului subliniază

caracterul urgent (imediat) al măsurilor necesare de încetare a ciocnirilor militare

din 1992 (preambul: „cu scopul încetării complete şi cât urgente a focului şi pentru

reglementarea prin mijloace paşnice a conflictului armat în raioanele

3 http://decebal.md/index.php?pag=page&id=489&l=ro

transnistrene”) şi defineşte aceste măsuri în calitate de subiect al înţelegerilor.

Acordul stabileşte următoarele măsuri necesare:

a)încetarea focului şi toate acţiunile militare (al. 1 al Art.1);

b)retragerea efectivelor militare şi alte unităţi militare, tehnica militara şi

armamentul din zona acţiunilor militare (al.2 al Art.1);

c)crearea zonei de securitate (al.2 al Art. 1);

d) stabilirea măsurilor specifice privind regimul oraşului Bender ca loc de

amplasare a Comisiei Unificate de Control (CUC) (o divizare originală a puteri)

(Art. 3);

e) neutilizarea oricăror sancţiuni şi blocaje şi îndepărtarea imediată a tuturor

obstacolelor în calea circulaţiei mărfurilor, serviciilor şi oamenilor (aliniatul unu al

Art. 5);

f) procedarea la negocieri cu privire asigurarea condiţiilor de returnare a

refugiaţilor la locurile lor de trai, acordarea ajutorului locuitorilor raioanelor, care

au suferit în urma conflictului armat şi restabilirea obiectelor gospodăreşti şi

locuinţelor (aliniatul doi al Art. 5).

g) Asigurarea accesului nestingherit al ajutoarelor umanitare internaţionale în zona

de reglementare (al.3 al Art. 5);

h) Crearea unui centru de presă comun pe lîngă CUC (Art. 6).4

Dat fiind cele menţionate anterior pot fi făcute următoarele concluzii:principala

sarcină a Acordului – încetarea confruntărilor armate a fost atinsă. Celelalte două

funcţii ale documentului şi anume: c) crearea zonei de securitate (ce înseamnă, de

rînd cu stabilirea ei, asigurarea lipsei totale a armamentului şi militarilor „părţilor

beligerante” în zonă) şi d) neutilizarea oricăror sancţiuni şi blocaje şi îndepărtarea

imediată a tuturor obstacolelor în calea circulaţiei mărfurilor, serviciilor şi

oamenilor, nu au fost îndeplinite.

4https://ro.wikisource.org/wiki/Conven%C8%9Bie_cu_privire_la_principiile_reglement%C4%83rii_pa%C8%99nice_a_conflictului_armat_din_zona_nistrean%C4%83_a_Republicii_Moldova

3.Etapele iniţiale ale procesului de negocieri pentru soluţionarea

problemei transnistrene.

După încheierea de către Moldova şi Rusia a Acordului din 1992, în cadrul

celei de-a treia şedinţă a Consiliului de miniştri ai ţărilor participante la Conferinţa

pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), la 14 decembrie 1992 a fost

menţionată dorinţa părţilor participante la soluţionarea problemei de aderare a

CSCE la procesul identificării soluţiei pentru situaţia creată pe malul stîng al

Nistrului. Miniştrii afacerilor externe ai CSCE au chemat la soluţionarea

„problemei trecutului” şi trecerea imediată la încheierea „unui acord bilateral

corespunzător privind statutul şi evacuarea urgentă, organizată şi completă a

armatelor străine” de pe teritoriul Republicii Moldova.La 13 noiembrie 1993

Misiunea CSCE în Moldova în raportul său nr. 13 a formulat primele propuneri,

nemijlocit pe marginea statutului raioanelor din stînga Nistrului.. În baza acestui

document se propunea divizarea împuternicirilor de stat în următoarele trei

categorii: competenţele exclusive ale organelor centrale de conducere;

competenţele exclusive ale organelor de administrare regionale şi competenţe

mixte.

Îndicînd ideea principală a documentului nu ne vom adînci în detaliile

propunerilor Misiunii CSCE, remarcînd doar, că în rezultatul adoptării

propunerilor menţionate Chişinăul şi Tiraspolul trebuiau să ajungă la un Acord

mutual, care, ulterior, trebuia să devină garantat constituţional în cadrului unui stat

unic şi indivizibil. Oricum, la acea perioadă, o astfel de viziune a problemei nu a

găsit susţinerea necesară. Un eveniment important al acelei perioade se consideră

încheierea de către Republica Moldova şi Federaţia Rusă la 24 octombrie 1994, de

rînd cu un şir de alte documente, a Acordului cu privire la statutul juridic,

modalitatea şi termenii retragerii unităţilor militare ale Federaţiei Ruse, temporar

aflate pe teritoriul Republicii Moldova, în care procesul retragerii trupelor era

corelat cu procesul soluţionării paşnice şi politice a conflictului transnistrean.

Ulterior, partea rusă nu trecea la îndeplinirea procedurilor interne necesare de

intrare în vigoare a acestui Acord din cauza moratoriului impus la 25 mai 1995 de

către Duma de Stat la retragerea trupelor ruse din Moldova, „motivat”, printre

altele, prin rezultatele referendumului din martie pe problema retragerii, organizat

de către liderii de la Tiraspol în raioanele din stînga Nistrului. În perioada

examinată 1993 – 1997, cînd partea rusă, practic, şi-a consolidat poziţia în

procesul de negocieri în calitate trilaterală: „pacificator, mediator şi garant” ,un rol

special în aşa-numitele probleme transnistrene a început să fie acordat Dumei de

Stat. Legislatorii ruşi au devenit oaspeţi frecvenţi la Tiraspol şi apărători activi ai

liderilor Transnistriei la Moscova.5 La rîndul său, în perioada menţionată, liderii

tiraspoleni recurgeau sistematic la diverse „referendumuri” pe problema staţionării

forţelor armate străine pe teritoriul Republicii Moldova, independenţa Transnistr-

ei, aderarea la CSI etc. rezultatele cărora, anticipate sau împlinite, deveneau

probleme pentru examinare şi exprimarea susţinerii în Duma de Stat a Rusiei.

Unul din aceste plebiscite a fost organizat la 24 decembrie 1995 pe problema

acceptării şi aprobării constituţiei transnistrene, în conformitate cu care regiunea

era declarată stat suveran şi independent.

În perioada imediat următoare,1997 – 2001, cel mai important eveniment, care a

clarificat şi reglementat un şir de împrejurări importante, intenţionat implantate în

problematica transnistreană, precum şi a determinat linia strategică corectă şi

rezultativă în procesul de negocieri au devenit rezultatele Summit-ului OSCE de

la Istanbul din 1999. La acest Summit Federaţia Rusă la cel mai înalt nivel şi în

cadrul unei organizaţii dintre cele mai reprezentative, responsabile pentru

securitate, şi-a asumat angajamentul de aşi retrage complet trupele şi armamentul

de pe teritoriul Republicii Moldova, pînă la finele anului 2002. Acest angajament,

în primul rînd, demonstra caracterul artificial al interdependenţei prezenţei

trupelor ruseşti în raioanele de est ale Moldovei cu procesul soluţionării problemei

transnistrene şi, practic a rupt această interdependenţă. De asemenea, în viitorul

apropiat, el a devenit jalon al intenţiilor bune ale Kremlinului în soluţionarea

5 http://www.ipp.md/public/files/Proiecte/blacksee/rom/Aparece_ROM.pdf

conflictelor îngheţate în spaţiul ex-sovietic, iar însăşi evenimentul Summitu-ului

din 1999 a indicat la factorii, care, într-adevăr, influenţează procesul de negocieri.

4.Planul Kozak

Imediat după alegerea sa în funcţia de şef al statului, la 9 aprilie 2001, V.

Voronin s-a întîlnit cu liderul transnistrean I. Smirnov şi a discutat un spectru larg

de probleme referitoare la soluţionarea problemei transnistrene. În particular, au

fost examinate problemele reluării activităţii grupurilor de experţi, aderarea

Moldovei la Uniunea Rusia – Belarus, acordarea limbii ruse statutului de „limbă

de stat”, recunoaşterea reciprocă a documentelor emise pe malurile drept şi stîng

ale Nistrului, crearea unui spaţiu mass-media unic şi liber, etc. La 5 mai 2001 „la

rugămintea Preşedintelui Republicii Moldova” şi „cu scopul întăririi încrederii”

între Tiraspol şi Chişinău, I. Smirnov l-a eliberat din detenţie pe I. Ilaşcu

„condamnat” pe malul sîng, de rînd cu alţii trei cetăţeni ai Republicii Moldova

pentru „terorism de stat”. În apelul său către V. Voronin, în legătură cu eliberarea

lui I. Ilaşcu, I. Smirnov cerea de la Chişinău un „gest de bunăvoinţă de răspuns” în

forma „condamnării agresiunii din 1992 împotriva poporului transnistrean,

achitării complete a daunelor cauzate şi scuzelor oficiale pentru durerea şi

suferinţele provocate de această agresiune”. Semnarea la 19 noiembrie 2001 la

Moscova a Tratatului de prietenie şi cooperare dintre Republica Moldova şi

Federaţia Rusă,în care şi-au găsit reflectarea condamnarea direct a separatismului,

ataşamentul faţă de principiile dreptului internaţional, respectării reciproce a

suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale, în particular, soluţionarea

problemei transnistrene în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a

Republicii Moldova a insuflat conducerii moldoveneşti o încredere şi mai mare în

corectitudinea mizei pe contactele directe cu Moscova în soluţionarea problemei

separatismului de pe teritoriul său.

În aceste circumstanţe, în noiembrie 2003 a apărut aşa-numitul „Memorandum

Kozak” (denumirea oficială: Memorandum cu privire la principiile de bază ale

structurii statului unificat)6, elaborat de către Kremlin cu participarea lui D.

Kozak, Reprezentantul special al Preşedintelui Federaţii Ruse pentru soluţionarea

problemei transnistrene.Proiectul Memorandumului, bazat pe concepţia „statului

comun” înaintată anterior de către Federaţia Rusă, propunea formarea pînă în 2020

a „Republicii Federale Moldova” în cadrul căreia se creau doi subiecţi federativi

„Republica Moldovenească Nistreană” şi „Unitatea teritorial-autonomă Gagauzia”

cu împuterniciri vaste şi dreptul de blocare a funcţiilor statului la nivel federal,

inclusiv cu dreptul la autodeterminare, precum şi condiţia obligatorie de prezenţă

în Moldova a contingentului militar al forţelor armate ruse de pînă la 2000

persoane, sub denumirea de „forţe pacificatoare de stabilizare ale Federaţiei Ruse”

încă 20 de ani (până în 2023). În memorandum  se propunea între altele crearea

unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezenta-

re proporțională. Toate legile trebuiau însă consimțite de senat, a cărui repartizare

era disproporționată în raport repartizarea populației pe teritorii: 13 senatori aleși

de camera inferioară federal,9 de Transnistria și 4 de Găgăuzia.

Putem vorbi fără exagerare că prin intermediul Memorandumului Kozak

Moldovei i se propunea imposibilul, sau chiar un non-sens: „reunificarea ţării în

schimbul autodistrugerii”, adică nici mai mult nici mai puţin de a: „înceta

proiectului constituirii naţionale a Republicii Moldova şi de a uita în veci de el”.

În condiţiile unei critici aprige a proiectului Memorandumului în occident şi în

Moldova și anume a protestelor organizate de Partidul Popular Creștin Democrat

la Chișinău7, V. Voronin, care, fără prea multă publicitate, personal a parafat

documentul,sub presiunea imensă a acestora,a refuzat semnarea planificată, cu o zi

înainte de data stabilită (25 noiembrie 2003), cînd cu această ocazie la Chişinău

trebuia să sosească Preşedintele Federaţiei Ruse,V.Putin.Mai tîrziu,în 2005,preșe-

dintele Vladimir Voronin a făcut o declarație cu privire la respingerea “Memoran-

6http://www.Renum.ru/news/458547.html7 https://ro.wikipedia.org/wiki/Protestele_de_la_Chi%C8%99in%C4%83u_din_2002

dumului din 2003” ca fiind în contradicție cu Constituția Republicii Moldova,care

definește Republica Moldova ca un stat neutru ce nu putea permite accesul

trupelor străine pe teritoriul său,de asemenea țara ne putînd adera la alianțe

militare.

Evident, că în rezultatul acestor evenimente relaţiile cu Rusia au fost

subminate pentru o perioadă îndelungată de timp. V. Voronin, care contrar

propriilor convingeri, nu se bucura de încrederea deplină a Kremlinului,

momentan a pierdut această încredere şi a provocat mînia Moscovei faţă de

propria ţară. Bineînţeles, aceasta s-a soldat cu un şir de provocări pe malul stîng al

Nistrului: închiderea şcolilor cu predare în limba româna în baza grafiei latine,

exproprierea bunurilor Căilor Ferate ale Moldovei, amplasate pe malul stîng etc.,

precum şi un şir de presiuni din partea Rusiei.

5.O nouă etapă a negocierilor-Formatul 5+2

După semnarea Planului de Acţiuni UE – Republica Moldova

(februarie2005 – ianuarie 2008) Uniunea Europeană şi SUA au dat acordul să

participe laformatul de negocieri în calitate de observatori, căpătând formula

„5+2”. Formatul de negocieri „5+2” include: două părţi implicate – Republica

Moldova şi Transnistria; mediatori - OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina; observatori –

SUA şi Uniunea Europeană.La acel timp, acest fapt insufla anumit optimism în

privinţa perspectivelor soluţionării problemei. Totuşi, negocierile oficiale începute

în acest format au durat pînă în februarie 2006. Contactele informale în formatul

„5+2” au fost reluate doar la 5 – 6 noiembrie 2009. Însă, din cauza

comportamentului obstrucţionist al reprezentanţilor regimului de la Tiraspol,

sprijiniţi de diplomaţii ruşi, după cinci runde de negocieri în formatul „5+2”, în

februarie 2006, şedinţele formale au fost suspendate.Odată cu aflarea rezultatelor

alegerilor din 2009-2010 și cu schimbarea guvernanților,formatul capătă o speranță

de success,astfel se depun eforturi pentru restabilirea acesteia atît de către Vlad

Filat,prim-ministrul cît și de Victor Osipov,viceprim-ministru pentru problemele

de reîntegrare.În cadrul negocierilor 5+2 s-a reușit o deblocare a situației reușind

sa fie semnat un document la 18 aprilie 2012 în care erau specificate principiile de

desfășurare a negocierilor. De asemenea, a fost decis rolul tuturor participanților la

negocieri specificându-se egalitatea la masa de negocieri atât a Chișinăului și

Tiraspolului cât și a observatorilor UE și SUA. Problemele discutate au fost

împărțite în trei coșuri: socio-economic, umanitar și drepturile omului și de

securitate si soluționare politică a conflictului. Deși acest lucru a fost consfințit

prin semnarea a doua declarații la reuniunea din iulie de la Viena, este clar ca acest

document nu era pe placul Moscovei și a Tiraspolului. Astfel, prin reprezentantul

său la negocieri, Serghei Gubarev, autoritățile ruse au insistat pentru modificarea

documentului. La rândul său, Nina Ștanski a declarat ca se va discuta doar

problemele di primele două coșuri, iar cel de-al treilea va di discutat doar după ce

vor fi create condiții,astfel din iunie 2014 nu au avut loc nici o întrevedere a

formatului 5+2.Conportamentul autorităților de la Tiraspol a fost contestat de mai

multe state și persoane notorii printre care și fostul președinte al României,Traian

Băsescu care pledează un alt format decît 5+2 în care Republica Moldova și

Transnistria se află pe picior de egalitate și sunt părți afectate și anume formarea

unui nou format de negocieri format din Republica Moldova,Federația

Rusă,Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii în care Chișinăul este parte

afectată a conflictului de pe Nistru8 pe cealaltă parte Vladimir Putin,președintele

Federației Ruse pledează pentru păstrarea actualului format.

6.Scenarii de soluționarea pașnică a conflictului

După părerea mea,actualul format de negocieri este unul inutil atîta timp cît

Federația Rusă susține în mod indirect secesiunea Transnistriei,dealtfel trebuie să

8 http://www.mediafax.ro/externe/nicolae-timofti-vrea-modificarea-formatului-5-2-privind-transnistria-actualul-format-de-negocieri-este-ineficient-12488414

fii naiv să consideri că conflictul de pe Nistru poate fi soluționat fără împlicarea

Federației Ruse și a Ucrainei, unul dintre cele mai optimiste planuri de

soluționarea conflictului Transnistrean ar fi apropierea Rusiei de catre Uniunea

Europeana din punct de vedere economic si de NATO din punct de vedere a

securitatii. Aceasta nu este inimaginabil dat fiind interesul Rusiei in pietele

europene si in general integrarea in lumea dezvoltata. Carta semnata de Rusia cu

NATO si statutul de membru in Grupul celor 8 sunt semne de progres in aceasta

directie. In eventualitatea unui asemenea scenariu, apropierea obiectivelor politice

externe a Moscovei si Chisinaului va avea cu certitudine un impact in Transnistria,

cu o posibila retragere a armatei ruse din Moldova si o anumita presiune asupra

autoritatilor transnistrene de a fi mai cooperante in cautarea unor solutii

integrative.O alta politica ar fi sprijinirea procesului democratic in Transnistria,

fapt care va submina regimul autoritar aflat la putere prin intarirea societatii civile

si legaturilor cu cealalta parte a Nistrului. O astfel de politica ar putea avea un

succes gratie absentei unui coagulant etnic in Transnistria, dar este subminata de

lipsa unui consens politic in Chisinau, unde forte politice importante beneficiaza de

pe urma perpetuarii disidentei transnistrene. Exista inca o formula posibila de

rezolvare a problemei transnistrene, cea in care Kievului ii revine rolul principal. E

vorba de o modificare a frontierei, dar intr-un fel ce ar avantaja mult mai putin

Republica Moldova. Cedarea teritoriilor transnistrene ale RM (3,7 mii km2)

Ucrainei. Ele ar avea un statut identic cu Crimeea, iar in calitate de limbi oficiale

ar fi romana si ucraineana. In schimbul acestei achizitii, Ucraina ar fi oferit un

statut asemanator Bucovinei si Bugeacului. La prima vedere, in acest caz ar fi

avantajata doar Ucraina, insa, de fapt, nici RM nu ar iesi in pierdere, caci, oricum

nu detine controlul raioanelor transnistrene. In schimb s-ar fi castigat: statalitatea

politica si economica, orasul Tighina, o situatie decenta pentru cele 450 mii romani

din Bucovina si Bugeac, dar si pentru cei 250 mii romani transnistreni, astazi

oprimati de regimul de la Tiraspol. Solutionarea problemei in maniera respectiva ar

fi redat culoare romaneasca Bucovinei, Bugeacului, fara sa puna in discutie

suveranitatea ucraineasca asupra acestor teritorii. Oricum, acest mod de solutionare

a conflictului transnistrean este mai logic decat cel sugerat de unele cercuri politice

de la Chisinau, care sustin ca ar trebui sa scapam de povara acestui conflict prin

recunoasterea independentei „RMN”. Intrebarea ar fi ce castigam in acest caz?

Absolut nimic, cu exceptia unei vecinatati ostile si imprevizibile. Varianta de

solutionare a conflictului pe baza dialogului cu Rusia. E mai putin promitatoare

decat formulele in care rolul principal ii revine Ucrainei si consta in castigarea

sustinerii Moscovei, pentru a obtine acordul Tiraspolului in cazul unui statut

autonom in cadrul RM, identic celui obtinut de Gagauz Yeri. In schimbul acestui

„serviciu”, Chisinaul ar oferi Rusiei dreptul de a dispune de baze militare in

raioanele transnistrene pentru o durata de 15 ani, care insa s-ar calcula din 1994,

adica de cand Rusia s-a angajat sa-si retraga trupele din RM. Drept despagubire

pentru stationarea acestor trupe, Chisinaul ar putea cere anularea datoriei sale

financiare fata de Moscova. Aceasta varianta pare ademenitoare prin simplitatea

ei, dar comporta unele riscuri. Primul e generat de caracterul imprevizibil al

comportamentului Rusiei, viitorul careia in urmatorul deceniu este obscur. Un altul

consta in faptul ca prin acest act s-ar confirma si mai mult atasamentul Republicii

Moldova fata de Rusia, ceea ce contravine pledoariei pro-europene a Chisinaului.

In acelasi timp, nici Uniunea Europeana nu va accepta dialogul cu o tara ce

gazduieste un conflict pasiv si nu-si controleaza 11% din teritoriul sau.

Părerea mea personal referitor la soluționarea pașnică a conflictului transnistrean

este  cea de aducere a timpului ca factor de schimbare in balanta de forte este

confirmata de o analiza mai atenta a evolutiilor probabile pe aceasta scena

geopolitica si pare sa legitimeze politica Chisinaului de asteptare-intarire vis-a-vis

de Transnistria in urmatorii zece ani. Se asteapta ca in acesti zece ani balanta de

forte se va schimba, Moldova devenind mai puternica economic, obtinand sprijin

extern mai semnificativ.De menționat este faptul că Republica Moldova a făcut

pași concreți spre Uniunea Europeană și anume a semnat acordul de asociere și

liber schimb ratificat la 2 iulie 2014și liberalizarea regimului de vize cu UE din 27

aprilie aceluiași an,acești pași au un singur scop și anume de a dezvolta economia

Republicii Moldova și de a oferi cetățenilor o viață mai bună,astel dacă RM va

continua acest parcurs European și va îndeplini agenda europeană,țara noastră va fi

una prosperă ceea ce va avea drept rezultat nu doar îmbunătățirea nivelului de trai

dar și reunificarea țării.Cunoaștem faptul că Transnistria se află într-o criză

economic extraordinară,iar o îmbunătățire ulterioară a nivelului de trai în RM va

motiva atît autoritățile de la Tiraspol cît și populația din stînga Nistrului să facă

pași concreți pentru un dialog constructiv referitor la reîntegrarea teritoriului în

componența Republicii Moldova,după părerea mea aceasta este unica soluție prin

care R.M. ar putea obține un rezultat promițător,eu personal nu cred în nici una din

variantele expuse mai sus și anume nu cred că Federația Rusă va adopta o politică

de apropiere cu Uniunea Europeană sau că federalizarea țării ar duce la un progres

în relațiile dintre Chișinău și Tiraspol,ba din contra cred că aceasta ar distruge

țara,oferindu-I la momentul actul Tiraspolului putere egală cu a Chișinăului ne

trezim a doua zi cu un conflict armat asemenea celui din Ucraina.Actualmente ce

poate oferi Republica Moldova Tiraspolului?înafară de circulația fără vize în UE

practic nimic,de aceea este necesar ca Republica Moldova să continuie reformele și

îndeplinirea agendei europene pentru a crea un stat de drept în care cetățenii vor

avea o viață decentă.

7.Concluzie

În ultimul timp, noua conducere moldovenească a început să se înlăture de la

principiul conform căruia „cheile soluţionării problemei transnistrene se află la

Moscova”, declarînd tot mai clar şi energic că „cheile soluţionării problemei

transnistrene se află la Chişinău”. Formularea „cheile soluţionării problemei

transnistrene se află la Moscova” presupunea responsabilitatea Moscovei pentru

situaţia din stînga Nistrului şi, totodată, în ultimă instanţă, locul pe care l-au ales

negociatorii moldoveni pentru identificarea soluţiei problemei transnistrene.

Totodată, este clar, că formatul existent de negocieri „5+2”, care după performanţă

nu diferă cu mult de formatul „5” precedent, şi mai rău, sau oricare altul, în care va

exista „variabila” introdusă de Moscova sub denumirea de „a doua parte la

conflict”, pentru evitarea implicării corespunzătoare proprii în acest rol, nu

corespunde caracterului şi esenţei problemei transnistrene. Iată de ce autorităţile

moldoveneşti intenţionează să „scoată” ţara din categoria „cîmp de luptă”, „linii

roşii”, „zone tampon” – locuri de ciocnire şi concurenţă a Rusiei şi occidentului, în

care ea a fost plasată de maniera rusă de aplicare a strategiei, care este constant

antioccidentală, deşi occidentul, dat fiind deosebirile obiective uriaşe în dezvoltare,

nu doreşte să-i atribuie Rusiei mult rîvnitul statut de concurent egal. Direcţia

părăsirii acestei categorii pentru Moldova, menţionată în repetate rînduri, este

procesul strategic de constituire a statalităţii moldoveneşti (edificării naţionale),

care presupune importul şi implementarea în ţară a standardelor europene.

Transformarea internă democratică a ţării trebuie să devină adevăr în ultimă

instanţă şi să plaseze Chişinăul în categoria partenerilor previzibili, cu care se pot

crea relaţii amicale şi care trebuie ajutat în realizarea proiectului naţional.Ca

urmare a reformelor instituţionale implementate, autorităţile moldoveneşti trebuie

treptat să obţină întregul set de instrumente necesare pentru soluţionare problemei

transnistrene, iar occidentul „nostrificînd” realizările Moldovei (care trebuie să

devină, de asemenea, partener indispensabil al occidentului în domeniul securităţii)

să refuze la discuţiile cu Moscova referitoare la Moldova, contribuind astfel la

unificarea territorială a Republicii Moldova

8.Bibliografie

1.https://ro.wikipedia.org/wiki/Conflictul_din_Transnistria

2.Transnistria 1989-1992. Cronica unui război «nedeclarat», Ion Costaș, Editura

RAO, 2012.

3.http://www.mediafax.ro/externe/nicolae-timofti-vrea-modificarea-formatului-5-

2-privind-transnistria-actualul-format-de-negocieri-este-ineficient-12488414.

4.http://decebal.md/index.php?pag=page&id=489&l=ro

5.http://www.Renum.ru/news/458547.html

6.https://ro.wikipedia.org/wiki/Protestele_de_la_Chi%C8%99in

%C4%83u_din_2002

7. http://www.ipp.md/public/files/Proiecte/blacksee/rom/Aparece_ROM.pdf

8.https://ro.wikisource.org/wiki/Conven

%C8%9Bie_cu_privire_la_principiile_reglement%C4%83rii_pa

%C8%99nice_a_conflictului_armat_din_zona_nistrean

%C4%83_a_Republicii_Moldova.

9.Conflictul Transnistrean,Oazu Nantoi,2010.