SCURT ISTORIC

Criza actuala din Kosovo are radacini istorice, politice si social-economice complexe. Provincia Kosovo a apartinut puternicei dinastii sarbe, Nemanjic, timp de 200 de ani, ca parte din statele sarbesti Zeta si Raska, fiind considerata leagan al culturii sarbe si important centru ortodox. In 1398, in batalia de la Kosovo Polje (Campia Mierlei), Serbia si aliatii sai au fost invinsi de Imperiul Otoman, si Kosovo a devenit spatiu otoman, ca intreaga Serbie.

In aceste conditii, albanezii au inceput - mai ales din secolul XV - sa preia provincia, cu ingaduinta Inaltei Porti, care le-a recunoscut "suveranitatea" asupra provinciei in 1489. Sarbii ortodocsi au fost nevoiti sa migreze spre nord, "centrul de gravitate" sarb mutandu-se din Kosovo la Belgrad (secolul al XVIII-lea). Aceasta deplasare, fortata, este cunoscuta in istorie drept "marea migratie sarba". Abia primul razboi balcanic, din 1912, a permis armatei sarbe sa recucereasca Kosovo si sa intre in Pristina.

In 1912, Serbia a recapatat provincia Kosovo, ca urmare a inlaturarii dominatiei otomane din Balcani, doar pentru scurt timp, deoarece in acelasi an, Kosovo a fost inclusa in Noua Albanie independenta, iar anul următor marile puteri (Austria, Ungaria, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Rusia) au fortat Albania sa cedeze Serbiei aceasta reuniune. În 1918, Kosovo a fost incorporata nou infiintatului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, mai tarziu numit Iugoslavia.

Tratatul de la Londra (mai 1913) a recunoscut apartenenta provinciei Kosovo la Serbia si a Metohiei la Muntenegru. Totodata, Tratatul de la Londra recunostea oficial Albania ca stat. In primul razboi mondial, Albania a fost aliata cu Austro-Ungaria, care i-a invins pe sarbi si a intrat in Kosovo. Multi albanezi s-au alaturat atunci armatei austro-ungare si au inceput o campanie de epurare etnica contra sarbilor.In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941. Si a cucerit-o pe 17 aprilie. Dar s-a confruntat, in continuare, cu doua redutabile miscari de rezistenta: una monarhista, condusa de generalul de aviatie Drajen Mihailovic; cealalta, de sorginte comunist/kominternista, condusa de "croatul" Iosif Broz Tito. 1

CAUZE

Provincia moderna Kosovo a aparut ca entitate politica in anul 1945, pana la aceasta perioada, tinutul a apartinut partial sau in intregime altor state precum: Albania (in perioada ocupatiei italiene), Serbia, Muntenegru, Imperiul Otoman si Imperiul Bizantin.

In anii ’80, albanezii din Kosovo au cerut ca statutul provinciei sa treaca de la cel de “provincie autonoma” la cel de “republica”, cu dreptul de a se separa de Iugoslavia.

La sfarsitul razboiului, Iugoslavia a fost ocupata de Armata Rosie, care a impus regimul comunist al lui Tito, eliminand astfel complet miscarea de rezistenta a ofiterilor "cetnici" monarhisti. Kosovo a

capatat sub regimul Tito statutul de "regiune autonoma", din 1974, Constitutia Iugoslaviei garanta provinciei Kosovo dreptul la "auto-guvernare”.

La violentele albanezilor din Kosovo, reclamate de sarbi, politia nu a luat nici o masura. Acest fapt i-a deteminat pe multi sarbi sa apuce calea emigratiei. Casele parasite si terenurile lor au fost imediat ocupate de albanezi. Sarbii ramasi in Kosovo protesteaza: in 1986 are loc prima contra-manifestare.

In anii '80, presa occidentala consemna, in mod curent, abuzurile comise de albanezi asupra sarbilor in Kosovo: batai, amenintari cu moartea, incendierea caselor, torturi, luari de prizonieri, asasinate, demolari de biserici ortodoxe, violuri etc. Din 1974 si pana la sfarsitul anilor '80, albanezii din Kosovo s-au bucurat de cea mai mare autonomie administrativa si culturala din intreaga lor istorie.

In 1990, confruntarile au luat amploare si violentele s-au inmultit. Asa ca, in septembrie 1990, Guvernul sarb a modificat Constitutia, si a redefinit statutul Kosovo drept regiune a Serbiei al carei control administrativ si executiv trecea din mana "guvernului regional" in cea a Guvernului de la Belgrad.2

In vara lui 1992, albanezii si sarbii din Kosovo se separau total, unii de ceilalti. La alegerile din decembrie 1992, albanezii au fost insa sfatuiti sa nu vina la vot. Astfel, "Partidul Socialist" al lui Milosevici a castigat alegerile.

Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Italia si Rusia au format grupul de contact privind Kosovo si au incercat sa aduca situatia catre o rezolvare pasnica.

Sperantele ca diplomatia internationala le va rezolva problemele fiind spulberate, UCK a inceput o campanie de terorism impotriva sarbilor kosovari, campanie care a provocat razboiul din 1998-1999.3

DESFASURAREA CONFLICTULUI

Conflictul din Kosovo poate fi impartit in trei etape: prima etapa 22 aprilie 1996- 28 februarie 1998, a doua etapa martie 1998- 23 martie 1999 si ce-a dea treia etapa a interventiei Nato 24 martie-12 iunie 1999.

Prin aparitia UCK,"Armata de Eliberare din Kosovo", a dus la cresterea frustrarilor populatiei albaneze. Cei mai multi albanezi au vazut UCK ca "luptatori de libertate" legitimi, in timp ce guvernul iugoslav ii considera "teroristi" atacand politia si civilii.

In ianuarie-martie 1999 faza razboiului, a adus cresterea nesigurantei in zonele urbane, inclusiv a bombardamentelor si crime. Astfel de atacuri au avut loc in timpul discutiilor de la Rambouillet, in februarie.

Oficial, comunitatea internationala, a cerut incetarea luptelor. Ea a cerut in special ca sarbii sa sfarseasca ofensivele sale impotriva UCK in timp ce incerca sa convinga UCK sa scada interesul pentru independenta. Mai mult decat aat, au fost facute incercari de a-l convinge pe Milosevici sa permita trupelor NATO de mentinere a pacii sa intre in Kosovo.

Izbucnirea conflictelor dintre Serbia, Croaţia şi Slovenia avea să acutizeze situaţia din provincie. Gruparea Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) a avansat un program de obţinere a independenţei prin mijloace violente (1992).

Strategia UCK era de a starni neliniste, pe care sarbii ar fi simtiti obligati sa o suprime prin violenta si astfel ar fi nevoiti sa acorde independenta Kosovo, ducand in acelasi timp o campanie de „purificare etnică". Pe 22 apilie 1996, gherila UCK a lansat simultan patru atacuri acupra civililor si a politiei si asasinarea de albanezi ce erau considerati tradatori.

Noi ciocniri şi masacre au obligat statele Grupului de Contact (SUA, F. Rusă, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia) să impună începerea negocierilor la Rambouillet (6 februarie 1999). Tratativele s-au întrerupt în februarie şi în martie 1999, prefigurându-se o ciocnire cu NATO.

La mijlocul lui februarie a inceput o conferinta de pace la Rambouillet, in Franta, la care au participat aliatii occidentali, cei ai Iugoslaviei, precum si grupurile de albanezi care solicitau independenta. Aliatii occidentali, sustinuti de Statele Unite, au dat Iugoslaviei un termen de doua saptamani pentru a semna acordul de pace. Amenintand, in caz contrar, cu represalii militare.

Acordul, dictat de Occident Iugoslaviei, impunea retragerea fortelor armate iugoslave din Kosovo, dezarmarea UCK, o forta de pace NATO in Kosovo (adica pe teritoriul Serbiei), precum si o perioada de trei ani pentru ca Iugoslavia sa acorde independenta provinciei, dar Rambouillet includea, insa, prevederi care semanau mai mult cu un armistitiu al Iugoslaviei.

Dupa o perioada de bombardamente, ambele parti semnatare au facut unele concesii: Belgradul accepta sa acorde provinciei Kosovo o "autonomie substantiala", sa-si retraga din provincie fortele speciale si pe cele paramilitare, sa permita reintoarcerea refugiatilor de orice etnie, si sa accepte prezenta in Kosovo a unei forte militare de supraveghere a intelegerii, in care NATO avea participarea principala. Iugoslavia obtinea in schimb, respectarea integritatii sale teritoriale. Intelegerea mentiona ca provincia Kosovo este parte a teritoriului sarb. Acordul a primit apoi aprobarea ONU, si a devenit "Rezolutia Consiliului de Securitate ONU 1244/1999".

In perioada 1998-1999 s-a desfasurat un conflict intre fortele sarbe si iugoslave, si armata de eliberare din Kosovo, o grupare etnica albaneza de gherila si o organizatie terorista.

Anul 1999 in perioada 24 martie-12 iulie reprezinta razboiul dintre Republica Federala Iugoslavia si NATO, cu scopul de atac asupra civililor si armatei Iugoslaviei, rebelii albanezi continuand razboiul cu fortele iugoslave, printre care o deplasare masiva apopulatiei.

In ianuarie 1999 situatia a inceput sa degenereze cu masacrele etnicilor albanezi din regiune. Eforturile diplomatice de a gasi o solutie au fost intensificate, iar la Rambouillet, in Franta, a avut loc o intalnire cu un efort de a aduce pacea in regiune. Delegatia Albaniei a fost de acord cu termenii stabiliti acolo.

In martie 1998, armata iugoslava a declansat in Kosovo actiuni contra separatistilor albanezi. La 24 martie 1999 - fara autorizarea ONU - NATO a inceput sa bombardeze Iugoslavia, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari etc.).

Presedintele Milosevic a refuzat sa ia vreo masura in aceasta problema, in timp ce N.A.T.O. a prevenit Serbia ca ar putea intreprinde atacuri aeriene impotriva tintelor sarbesti din Kosovo, daca Serbia nu se supune.

Bombardamentul NATO din Kosovo, precum si efectele razboiului au determinat multi sarbi si albanezi sa se refugieze in state vecine. Serbia, Macedonia si Muntenegru s-au umplut de refugiati. Vinovat de situatie a fost gasit insa doar presedintele Milosevici, acuzat de "International Criminal Tribunal for the Former Yugoslavia", pentru "crime de razboi".4