CONCLUZII

4
CONCLUZII Privind în ansamblu considerațiile expuse în prezenta lucrare, se întelege faptul că profesia de executor judecătoresc poate fi determinant pentru funcționarea justiției într-un stat de drept. Daca portărelul începutului de secol XX, funcționa într-o Românie în care noțiunea de stat de drept era percepută diferit datorită contextului politic și mondial din acele timpuri, executorul judecătoresc de astăzi, are șansa să își exercite atribuțiile într-o societate în care această noțiune a început să se sedimenteze atât la nivel instituțional, cât și în mentalitatea cetățenilor ei. Executorul judecătoresc poate constitui un factor de echilibru economic și social, doar în cazul în care are la îndemână tot “arsenalul legal” necesar să aducă acest echilibru. Acest “arsenal legal” nu trebuie să fie limitat doar la normele de drept care compun statutul executorului judecătoresc, ci și la normele de drept “aplicate” de acesta în exercitarea atribuțiilor sale, norme care așa cum am mai afirmat ori de câte ori am mai avut ocazia, ar trebui să facă parte din ramura dreptului execuțional civil. Statul, în calitate de garant al dreptului de executare silită, trebuie să atribuie activitatea de executare silită unei autorități independente și imparțiale, pentru ca principiile procesului civil respectate în faza jurisdicțională, să fie aplicate și procedurii de executare silită. 80

description

LICENTA - EXECUTARE SILITA

Transcript of CONCLUZII

CONCLUZII

Privind n ansamblu consideraiile expuse n prezenta lucrare, se ntelege faptul c profesia de executor judectoresc poate fi determinant pentru funcionarea justiiei ntr-un stat de drept.

Daca portrelul nceputului de secol XX, funciona ntr-o Romnie n care noiunea de stat de drept era perceput diferit datorit contextului politic i mondial din acele timpuri, executorul judectoresc de astzi, are ansa s i exercite atribuiile ntr-o societate n care aceast noiune a nceput s se sedimenteze att la nivel instituional, ct i n mentalitatea cetenilor ei.

Executorul judectoresc poate constitui un factor de echilibru economic i social, doar n cazul n care are la ndemn tot arsenalul legal necesar s aduc acest echilibru. Acest arsenal legal nu trebuie s fie limitat doar la normele de drept care compun statutul executorului judectoresc, ci i la normele de drept aplicate de acesta n exercitarea atribuiilor sale, norme care aa cum am mai afirmat ori de cte ori am mai avut ocazia, ar trebui s fac parte din ramura dreptului execuional civil.

Statul, n calitate de garant al dreptului de executare silit, trebuie s atribuie activitatea de executare silit unei autoriti independente i impariale, pentru ca principiile procesului civil respectate n faza jurisdicional, s fie aplicate i procedurii de executare silit.Garantul acestei proceduri investit de ctre stat este, aa cum am mai amintit, executorul judectoresc. Executorul judectoresc este un auxiliar al justiiei i partener al sistemului judiciar, nsrcinat n primul rnd s procedeze la executarea dispoziiilor cuprinse n nscrisuri care potrivit legii pot constitui titluri executorii, dar i la comunicarea actelor judiciare sau extrajudiciare.

Pentru ca procedura de executare silit s se desfoare n concordan cu principiile statuate n vederea derulrii unui proces echitabil pentru aceast faza procesual, este necesar ca statul s ofere garaniile necesare independenei executorului judectoresc, iar la rndul su, executorul judectoresc cu ocazia desfurrii activitii de executare silit, trebuie s ofere anumite garanii cetenilor.

Exercitarea activitii de executare silit din Romnia, are ca fundament principiile de organizare i funcionarea activitii executorilor judectoreti stabilite prin Legea nr. 188/2000 actualizat i republicat, care sunt n mare msur pe deplin compatibile cu Principiile directoare n privina executrii stabilite de Recomandarea nr. 17/2003 a Comitetului de Minitri al statelor membre UE n materie de executare a deciziilor judectoreti i a altor titluri executorii.Fiind ofieri ministeriali, adic exercitnd n numele statului atribuii de putere public, executorii judectoreti se bucur de stabilitate n funcie, sunt numii i revocai prin ordin al ministrului justiiei i intr n exerciiul funciunii lor numai dup depunerea jurmntului n faa ministrului justiiei i a preedintelui Uniunii Naionale a Executorilor Judectoreti sau a reprezentanilor acestora, dup caz.Activitatea executorilor judectoreti este coordonat i controlat de Ministerul Justiiei, prin direcia de specialitate i prin inspector generali de specialitate.

Ct privete intrarea n profesie, aceasta se face, de regul, pe baza de examen, examenul de admitere n profesie ca i examenul de capacitate se desfoar n faa unei comisiii din care fac parte, n mod obligatoriu, reprezentani ai UNEJ, ai Ministerului Justiiei i cadre didactice din nvmntului superior de specialitate.

Din punct de vedere organizatoric, executorii judectoreti au structuri proprii de asociere (camere teritoriale i o uniune la nivel naional) i organe colegiale de conducere, investite cu putere de autoreglementare.

Ct privete controlul actelor executorului judectoresc, acestea sunt supuse, n condiiile legii, controlului instanelor judectoreti competente.

Calitatea de executor judectoresc stagiar este una premergtoare dobndirii calitii de executor judectoresc ns, potrivit legislaiei din Romnia, persoana interesat s obin aceast calitate, trebuie s ndeplineasc anumite caliti.Durata stagiului unui executor judectoresc stagiar este de 2 ani, calculat de la data ncheierii contractului individual de munc cu executorul judectoresc, titular al biroului n care i va desfura perioada stagiului.

Dup expirarea perioadei de stagiu, executorii judectoreti stagiari sunt obligai s se nscrie pentru susinerea examenului de capacitate, organizat o dat pe an, examen care va duce la dobndirea calitii de executor judectoresc definitiv.- 80 -