Conceptul devoluțiunii succesorale legale

Submitted by alextudor89(10)

2 April, 2011 - 15:49

   Conceptul devoluțiunii succesorale legale

                                                               Prep. univ. drd. Marieta Soreață

 

 

            I. Noțiunea de "succesiune". Accepțiuni

            Înainte de a analiza conceptul de "devoluțiune succesorală" se impun anumite precizări de ordin terminologic având

în vedere faptul că în textul de lege care reglementează aspecte legate de transmiterea patrimoniului unei persoane fizice

decedate către moștenitorii săi, este folosit atât termenul de  "succesiune" dar și acela de "moștenire", iar în lucrările de

specialitate mai vechi este folosit termenul de "ereditate".

             Din punct de vedere etimologic cuvântul succesiune își are originea în latinescu succesio - succesioniscare

înseamnă înlocuire dar și urmarea sau succesiunea lucrurilor.

             S-a considerat în acest sens că termenul de a succede, echivalent cu a moșteni înseamnă a lua locul altei

persoane.  Precizarea conținutului noțiunii de succesiune o putem face numai pornind de la accepțiunile conferite acestui

termen. Încă din literatura de specialitate veche, termenului de succesiune i s-au conferit două sensuri, astfel:

             a) noțiunea de succesiune în sens larg potrivit cu care prin succesiune se înțelege orice transmisiune de drepturi

universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, între vii sau din cauză de moarte. În temeiul acestei accepțiuni

cumpărătorul poate fi considerat succesor cu titlu particular al vânzătorului, iar vânzătorul este autor al cumpărătorului.

              Cu privire la această accepțiune s-a arătat că noțiunea de succesiune se poate aplica în cazul tuturor mijloacelor

derivate de dobândire a proprietății.

               b) noțiunea de succesiune în sens restrâns, caz în care prin succesiune se înțelege:

             - fie însăși transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate, către una sau mai multe persoane fizice în

viață. În acest sens se spune că o persoană succedă alteia, o moștenește, adică ceea ce romanii înțelegeau prin hereditas

aliud est, quam succesio in universum jus, quod defunctus habuit.

             - fie însuși obiectul moștenirii, adică însuși patrimoniul care a aparținut defunctului, adică hereditas est pecunia

quae morte alicujus ad quemquam pervenit.

            Această a doua accepțiune este aplicabilă numai în privința transmisiunilor pentru cauză de moarte spre deosebire

de sensul larg care include și transmisiunile între vii.

            Cât privește noțiunea de moștenire folosită adesea atât în textele de lege dar și în doctrină, ea a fost definită ca

transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă (persoane fizice,

persoane juridice, statul).                                                               

            Pornind de la această precizare, se observă că noțiunea de succesiune este echivalentă cu noțiunea

demoștenire numai în accepțiunea restrânsă a noțiunii, respectiv aceea de transmisiune pentru cauză de moarte.

            Pe de altă parte, este evident că utilizarea termenului de succesiune în cadrul dreptului de moștenire are un sens

restrâns, vizând numai transmisiunile pentru cauză de moarte, iar noțiunea de succesor(corespunzătoare acestui sens)

desemnează succesorii în drepturi mortis causa (indiferent că sunt succesori legali, testamentari, cu  vocație universală sau

cu titlu universal).

 

            II. Devoluțiunea succesiunii

            A. Noțiune

            Devoluțiunea succesiunii a fost definită ca fiind determinarea persoanelor care sunt chemate să culeagă patrimoniul

unei persoane decedate. Coroborând această definiție cu dispozițiile art. 650 C. civ. se observă două temeiuri în raport de

care se pot determina persoanele chemate la moștenire, respectiv legea sau voința autorului exprimată printr-un act juridic

civil unilateral. De aceea se face distincție între devoluțiunea succesorală legală și devoluțiunea succesorală testamentară.

            Dacă în dreptul roman regula era reprezentată de devoluțiunea succesorală testamentară, în prezent regula este

dată de devoluțiunea legală.  

            Devoluțiunea succesorală este legală când transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii care

precizează expres persoanele chemate la moștenire și cotele ce se cuvin fiecăreia.                                          

            Ea intervine în măsura în care defunctul nu a dispus de patrimoniul său pentru cauză de moarte prin testament  sau

dacă manifestarea sa de voință nu poate produce efecte în tot sau în parte.       

            S-ar putea spune că prioritară este tot devoluțiunea testamentară, întemeindu-se pe faptul că testamentul ca act de

ultimă voință exprimă întocmai dorința defunctului, și în subsidiar, în lipsa testamentului se vor aplica dispozițiile legale (va

opera deci devoluțiunea legală).

            Devoluțiunea succesiunii va fi tot legală chiar și în cazul în care defunctul a lăsat un testament, dar nu cuprinde

dispoziții relative la transmiterea patrimoniului succesoral ci alte dispoziții privind spre exemplu, exheredarea unor 

succesibili, numirea unui executor testamentar. Devoluțiunea succesiunii va fi legală întrucât persoanele chemate la

moștenire vor fi determinate în ordine și pentru cotele strict prevăzute de lege. În această ipoteză normele care

reglementează devoluțiunea testamentară se completează cu cele ale devoluțiunii legale.

             Cei care dobândesc moștenirea în temeiul legii sunt moștenitori universali (au vocație la întreg patrimoniul lăsat de

defunct). Inclusiv rezervarea succesorală se culege tot cu titlu universal. Moștenitorii legali nu pot avea vocație la bunuri

singulare, deci nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular.

             Privit ca modalitate de transmitere a patrimoniului succesoral, conceptul de devoluțiune succesorală este

echivalent cu conceptul de moștenire legală sau succesiune legală. Pentru înțelegerea conținutului acestor concepte se

impune analiza următoarelor aspecte:

-   fundamentul devoluțiunii succesorale legale;

-   condițiile necesare pentru  a opera devoluțiunea legală;

-   principiile devoluțiunii succesorale legale și excepțiile de la aceste principii.

 

            B. Fundamentul devoluțiunii succesorale legale

            Instituția moștenirii se întemeiază în principal pe ideea de solidaritate de familie, iar pe de altă parte pe voința

prezumată a defunctului.                                          

            Aceste două idei l-au condus pe legiuitor să defere moștenirea rudelor legitime ale defunctului, adică persoanelor a

căror legătură de rudenie izvorăște din căsătorie, fie ele rude în linie dreaptă, fie rude colaterale.          

            Moștenirea fiind considerată o instituție de familie, era firesc ca legea să cheme la moștenire pe cei legați de

defunct printr-o comunitate de sânge.                                                           

            În egală măsură însă succesiunea se întemeiază și pe principiul autonomiei de voință, potrivit cu care defunctul este

liber să dispună de bunurile sale pentru caz de moarte. Dacă nu a făcut-o înseamnă că și-a însușit regulile devoluțiunii

legale, care cheamă la  moștenire pe  apropiații defunctului, prezumată fiind afecțiunea pentru aceștia.

            Fundamentul dreptului de moștenire sub ambele aspecte (legal sau testamentar) a fost explicat de două mari

concepte filosofico-juridice. A existat în acest sens o controversă între două mari teorii reprezentate pe de o parte, de

autorii care susțineau că dreptul de moștenite este o instituție a dreptului natural, iar pe de altă parte, de autorii care

susțineau că originea acestui drept se află în legile pozitive ale fiecărui popor.

            Unii autori de drept civil, considerau că succesiunea (sub forma transmiterii de bunuri și a dreptului celor chemați la

ea de a le prelua), a fost fundamentată pe regulile dreptului natural. Transmisiunea era calificată ca instituție a dreptului

natural care este un drept universal, imuabil și izvor al tuturor legilor pozitive "Ea nu este decât rațiunea naturală care

guvernează pe toți oamenii". 

             Aceștia au preluat practic concepția autorilor Codului civil francez, care se întemeia pe credința că Dumnezeu ne-a

dat o atragere particulară către familia în care ne naștem, că legătura de familie naște niște drepturi și niște obligații, că

dreptul de succesiune nu este decât un drept fundat pe o datorie, adică un drept natural al omului, pe care, legile civile nu

fac altceva decât să-l organizeze după trebuințele, credințele și aspirațiile fiecărei țări.              

             Mai târziu, autorii Codului Napoleon au considerat că fundamentarea succesiunii se află în dreptul pozitiv al fiecărei

țări fiind o creație a legii.                                                            

             G. P. Petrescu, combate teoria privind dreptul natural ca fundament al dreptului de moștenire. În opinia sa această

teorie se fundamentează pe o neînțelegere care a pornit ca urmare a ideii lansate în secolul al XVIII-lea de Rousseau,

privitoare la existența unei stări naturale anterioare stării sociale, ceea ce a condus la o confuzie între succesiune și

proprietate, care sunt practic una consecința celeilalte, dar care țin de dreptul natural al omului fiind numai reglementată

de legea civilă. În acest sens, concluzionează cădreptul succesorilor legitimi și a celor testamentari nu poate avea decât

aceeași bază comună:  

              - dreptul de proprietate și dreptul de a dispune fundat pe un drept de afecțiune și de datorie morală.           

              Plecând de la această controversă s-a arătat că fundamentul devoluțiunii legale își are rădăcinile într-o firmă

complexă care acreditează însă intervenția dreptului natural, la originea căruia se află două idei contrarii:

              a) Ideea afețiunii prezumate a defunctului față de persoanele care îl vor moșteni. În temeiul acestei prezumții vor fi

chemați la moștenire rudele cele mai apropiate față de care este prezumată afecțiunea defunctului;

              b) Ideea obligației morale transformată în obligație și datorie față de familie și de o anumită categorie de

moștenitori (denumiți rezervatori) care sunt și continuatori ai defunctului pentru a le asigura mijloace de existență.

 

              C. Condițiile necesare pentru a opera devoluțiunea legală

              Trebuie făcută distincție între condiții care privesc persoana defunctului și condiții care îi privesc pe cei chemați la

moștenire.

              1. Să nu existe un act de ultimă voință al defunctului, prin care acesta să dispună de patrimoniul său pentru cauză

de moarte.     

              În general moștenirea legală este cunoscută sub denumirea de succesiune "ab intestat" (intestatus = fără a testa).

Omisiunea de a fi dispus prin testament creează prezumția conform căreia cel în cauză (decujus succesionis agitur) a vrut

ca bunurile să revină moștenitorilor săi legitimi în totalitate și fără vreo preferință.

              De aceea succesiunea ab intestat a fost definită drept "Testamenul prezumat al defunctului".           

              Trebuie precizat însă că devoluțiunea testamentară nu exclude devoluțiunea legală, ci, cele două modalități de

deferire a succesiunii pot coexista. În acest sens, formula cuprinsă în art. 650 C. civ. (succesiunea se deferă sau prin lege,

sau prin testament) nu trebuie interpretată în sensul că moștenirea testamentară exclude pe cea legală. Mai mult decât

atât, dacă există moștenitori rezervatari chiar se impune coexistența lor întrucât defunctul nu poate dispune prin testament

decât asupra cotității disponibile.       

              Într-o asemenea ipoteză moștenitorii rezervatari vor beneficia de o parte din moștenire chiar împotriva voinței

liberale a testatorului, devoluțiunea succesiunii fiind legală cu privire la rezerva succesorală și testamentară pentru

restul.    

              În concluzie moștenirea testamentară o înlătură pe cea legală numai dacă există moștenitori rezervatari și

testamentul a instituit unul sau mai mulți legatari, sau mai mulți legatari cu titlu universal care împreună au vocație la

întreaga moștenire.   

              Regula în actualul sistem de drept, este moștenirea legală, ea putând fi înlăturată în tot sau în părțe de

testamentul lăsat de defunct. Pe de altă parte, folosirea noțiunii de moștenire ab intestat, este pur convențională, fără a

avea semnificația din dreptul roman.

              2. Persoanele chemate la moștenire să aibă capacitate succesorală legală

              Capacitatea succesorală reprezintă o condiție generală a dreptului la moștenire cu aplicabilitate atât în materia

devoluțiunii succesorale legale cât și în materia devoluțiunii testamentare. Potrivit art. 654 C. civ. "pentru a putea succede,

trebuie neapărat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii".         

               Prin urmare au capacitate succesorală:

              - persoanele fizice în viață la data deschiderii succesiunii;

              - persoanele dispărute;

              - persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii.

               Persoanele juridice pot avea capacitatea de a dobândi numai în virtutea testamentului lăsat de defunct, de la data

dobândirii personalității juridice. Ei nu pot deveni moștenitori legali.

              3. Pentru a fi chemate la moștenire persoanele trebuie să aibă vocație succesorală legală.          

              În dreptul nostru sunt chemate la moștenire persoanele care sunt în relații de familie cu defunctul, respectiv

rudeniile defunctului (din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopție și soțul supraviețuitor).

               Ținând seama de legăturile de sânge și afecțiunea prezumată a defunctului pentru rudele sale, legiuitorul a

conferit chemare la moștenire pentru aceste categorii de persoane. Rudenia (ca temei al vocației succesorale) constă în

legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană (rudenia în linie dreaptă) sau pe faptul că mai multe

persoane au un ascendent comun - (colaterală).                                   

                În materia moștenirii vocația legală este guvernată de principiul reciprocității vocației legale generale la

moștenire.    

                Astfel, defunctul și cei chemați să culeagă moștenirea, trebuie să aibă reciproc chemare la moștenire. De

exemplu,  dacă copilul are vocație la moștenirea căpătată de părinți, vocația succesorală operează și invers, respectiv și

părinții au vocație la succesiunea copilului.                                       

                Pentru a putea culege efectiv moștenirea este necesar ca pe lângă vocația succesorală legală, persoana în cauză

să nu fie înlăturată de o altă persoană cu rang preferabil, care are deci o vocație concretă, utilă. Această condiție este

consecința faptului că legea civilă instituie o anumită ordine de chemare la moștenire a rudelor defunctului.

                4. Persoana cu vocație la moștenire să nu fie nedemnă

                Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală constă în "decăderea de drept a moștenitorului legal din dreptul de a

culege o moștenire determinată, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din această moștenire", deoarece s-a făcut

vinovat de o faptă gravă față de cel care lasă moștenirea sau față de memoria acestuia.     

                Art. 655 C. civ. prevede expres faptele care atrag o astfel de sancțiune, iar efectul principal al nedemnității,

constă în înlăturarea de la moștenire a nedemnului, cu efect retroactiv (de la data deschiderii succesiunii).

                5. Persoana cu vocație la moștenire să nu fie exheredată (dezmoștenită)   

                Legea recunoaște dreptul defunctului ca prin testament să înlăture de la moștenire unul sau mai mulți moștenitori

legali, rudele sau pe soțul supraviețuitor.   

                Deși legea noastră nu conține dispoziții exprese cu privire la exheredare validitatea dezmoștenirii este unamim

recunoscută, posibilitatea de a exhereda, rezultând indirect, și din dispozițiile legale care reglementează rezerva.     

                Moștenitorii revervatari pot fi exheredați din acea parte a moștenirii care excede ca loc de rezervă, numită

cotitatea disponibilă. Ceilalți moștenitori legali care nu sunt rezervatari pot fi înlătutați de la moștenire cu

desăvârșire.                

                Prin exheredare însă moștenitorul legal, chiar nerezervatar pierde numai vocația concretă la moștenire și titlul de

moștenitor. De aceea în calitate de moștenitor legal, poate cere anularea sau contestarea nulității dispozițiilor

testamentare, revocarea judecătorească a legatelor sau constatarea caducității lor, iar moștenitorii rezervatari reducțiunea

liberalităților excesive. 

                Efectele produse de exheredare, readuc în discuție, problemele privind coexistența devoluțiunii testamentare cu

cea legală, la care am făcut referire mai sus.       

    

            D. Principiile devoluțiunii succesorale legale

            Așa cum am menționat deja, în cazul devoluțiunii succesorale legale, legea este cea care statornicește care sunt

moștenitorii chemați să culeagă succesiunea și cotele ce se cuvin acestora.        

            La determinarea persoanelor chemate să culeagă moștenirea aproape în toate sistemele de drept s-a luat ca bază

legătura de sânge și proximitatea gradului de rudenie.          

            Astfel, legiuitorul deferă moștenirea ținând seama în principiu de două elemente:

           - ordinul sau clasa din care fac parte succesibilii;

            - gradul de rudenie față de defunct.

            Pentru a evita fărâmarea excesivă a moștenirii (lucru care s-ar fi produs dacă rudele defunctului ar fi fost chemate

la moștenire toate deodată) prin lege s-au instituit anumite reguli cu titlu de principii care guvernează materia succesiunii

legale.

            1. Principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori

            Este practic vorba despre ceea ce  în Codul civil roman este denumită ordinea succesiunilor înțelegând prin aceasta

"ierarhia stabilită de lege între diferitele clase sau categorii de moștenitori cu privire la culegerea succesiunii".   

            Potrivit acestui principiu prezența unui moștenitor dintr-o clasă mai propiată exclude de la moștenire pe cei

aparținând claselor subsecvente.                                                                   

             Art. 659 C. civ., împarte succesibilii în trei clase, instituind și ordinea în care acestea sunt chemate la moștenire.

Doctrina însă, pornind de la aceste dispoziții legale, a făcut distincție între patru clase de moștenitori, după cum urmează:

            a) clasa întâi - cea care cuprinde descendenții defunctului în linie dreaptă fără limită de grad;

            b) clasa a doua (mixtă) - include ascendenții privilegiați (părinții) și colateralii privilegiați (frații, surorile și

descendenții lor până la gradul IV - inclusiv);

            c) clasa a treia - clasa ascendenților ordinari (bunici, străbunici fără limită de grad)

            d) clasa a patra - clasa colateralilor ordinari, care închide cortegiul succesibililor, și include unchii, mătușile, verii

primari, frații și surorile bunicilor defunctului.

            Acest principiu nu este aplicabil în privința soțului supraviețuitor care este chemat la moștenire în concurs cu oricare

dintre cele patru clase, neputând fi înlăturat de la moștenire.

            2. Principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă (proximior excludit  remotiorem)

            Proximitatea gradului de rudenie este al doilea element în raport de care se stabilește vocația concretă (utilă) la

moștenire. Astfel, în cazul în care un ordin sau o clasă este alcătuită din mai mulți succesibili înlăuntrul aceleiași clase,

preferința va fi dată de proximitatea gradului de rudenie, după cum urmează:

            - ruda în gradul cel mai apropiat exclude de la moștenire pe cei în  gradele subsecvente;

            - dacă sunt mai mulți moștenitori de același grad ei vin împreună la moștenire împărțirea făcându-se în cote egale.

            De la acest principiu legea admite două excepții:

            a) în cazul clasei mixte - părinții defunctului (rude de gradul I) nu înlătură de la  moștenire pe frații și surorile

defunctului (sau descendenții lor), ei venind împreună la moștenire;

            b) reprezentarea succesorală - ca beneficiu creat de lege, în temeiul căruia un succesibil urcă în gradul, locul și

drepturile antecesorului său predecedat pentru a culege partea ce i s-ar fi cuvenit din moștenire dacă ar fi fost în viață. Prin

reprezentare, un succesibil în grad mai îndepărtat culege moștenirea în concurs cu succesibilii în grad preferat fără a fi

înlăturat de la moștenire.

            3. Principiul egalității între rudele de aceeași clasă și același grad chemați la moștenire

            Potrivit acestui principiu, împărțirea moștenirii între rudele din aceeași clasă și de același grad se va face în cote

egale.                                                                                                    

            Și de la acest principiu legea admite anumite excepții:

            a) în cazul moștenirii prin reprezentare succesorală, împărțirea se va face pe tulpini (nu pe capete);

            b) ipoteza în care, la moștenire sunt chemați colaterali privilegiați proveniți din părinți diferiți. În acest caz legea

prevede împărțirea moștenirii pe linii (maternă și paternă), egalitatea păstrându-se numai între frații pe aceeași linie.

            Astfel,  fratele bun al defunctului va beneficia de privilegiul dublei legături, în temeiul căruia el va culege câte o cotă

parte de pe ambele linii.                                                                                                   

            Împărțirea pe linii afost denumită "instituția despicăturii", pe care Codul civil român o recunoaște numai pentru cazul

când moștenirea se  cuvine fraților defunctului, dacă aceștia provin din căsătorii diferite;

            c) principiul egalității nu se aplică nici în raporturile dintre ascendenții privilegiați și colateralii privilrgiați, părinții

culegând o cotă fixă stabilită de lege, indiferent de numărul colateralilor cu care vin în concurs;

            d) și soțul supraviețuitor culege o cotă fixă, care variază în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs la

moștenire.                                    

             Pornind de la precizările făcute mai sus, putem spune că noțiunea de "devoluțiune succesorală legală" (sub aspectul

conținutului) este echivalentă cu noțiunea de succesiune legală sau moștenire legală. De aceea, analiza acestui concept

implică practic analiza regulilor generale care guvernează materia moștenirii legale.

 

              Bibliografie:

 

              D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil roman, Ed. a II-a, Tomul III, 

              partea a II-a, București, Souc 8 Co, 1912

              G. P. Petrescu, Succesiunile, Tipografia Gutemberg, București, 1985

              M. Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, București, 1997

              M. G. Rarincescu, Curs de drept civil, 1945

              Raul Petrescu, Drept succesoral, Editura Oscar print, București, 1997

              Hamangiu, Codul civil adnotat, Editura Librăriei Universală, Alcalay & Co, București, 1930