Drepturile succesorale ale rudelor defunctului

Drepturile succesorale ale rudelor defunctului în reglementarea Codului civil

CAPITOLUL I.

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND MATERIA

MOŞTENIRII

§1. Noţiunea de moştenire şi reglementarea legală a acesteia.

1.1. Noţiunea de moştenire

Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai

multe persoane în fiinţă (art. 953 C.civ.). Pornind de la definiţia dată de Codul civil rezultă

următoarele1:

- moştenirea reprezintă transmiterea unui patrimoniu;

- obiectul transmisiunii este reprezentat de un patrimoniu, aşadar de o universalitate de

drepturi şi obligaţii, şi nu de bunuri individual determinate;

- subiectele raportului juridic de moştenire sunt reprezentate de persoana fizică decedată, în

calitate de transmiţător, şi de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, în calitate de

dobânditori;

Moştenirea este unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii, alături de altele, cum ar

fi convenţiile sau prescripţia achizitivă (a se vedea art. 557 C. civ.); ea se deschide numai la moartea

unei persoane fizice, fiind astfel un mijloc de dobândire a proprietăţii mortis causa. Dreptul

succesoral oferă soluţia juridică a transmiterii patrimoniului unei persoane fizice la decesul acesteia2.

Diferenţa dintre moştenire şi celelalte moduri de dobândire nu este numai cauza

declanşatoare a transmisiunii, şi anume moartea unei persoane, distincţia fundamentală constând în

aceea că transmisiunea patrimoniului succesoral este o transmisiune universală, pe când

transmisiunile inter vivos nu pot opera, în principiu, decât cu titlu particular3.

1 I. Genoiu, Dreptul la moştenire în Noul Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 15.2 D.C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 8.3 C. Macovei, M.C. Dobrilă, Cartea a IV-a. Despre moştenire şi liberalităţi, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R.

Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), „Noul cod civil. Comentariu pe articole art. 1 – 2664”, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 998.

7


1.2. Reglementarea legală a materiei moştenirii

Dreptul la moştenire este unul din drepturile fundamentale fiind prevăzut de art. 42 din

Constituţia României, articol prin care se statuează principiul potrivit căruia „Dreptul la moştenire

este garantat”.

Prevederea dreptului la moştenire ca drept fundamental are ca efect subordonarea faţă de

acesta a întregului drept legislativ în materia succesiunilor; orice normă legală contrară trebuie

lipsită de eficienţă juridică şi nici o convenţie internaţională contrară nu poate fi ratificată.

Reglementarea generală a materiei moştenirii este realizată în prezent de un singur act

normativ, respectiv de Noul Cod civil în Cartea a IV-a intitulată „Despre moşteniri şi liberalităţi”.

Anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, materia moştenirii era reglementată atât de

Codul civil de la 1864 cât şi de numeroase alte acte normative (Legea nr. 319/1944 privind

drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, Legea

nr. 10/2001, etc.), în prezent reuşindu-se realizarea unei reglementări unitare.

§2. Terminologie specifică

2.1. Noţiunea de „moştenire”

Noţiunea de moştenire are un prim sens de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice

decedate şi un al doilea sens de „universalitate a activului şi pasivului patrimonial care trece de la

defunct la moştenitori săi1”, altfel zis de masă succesorală.

Moştenirea este unul din modurile de dobândire a proprietăţii [art. 557 alin. (1) C.civ.)]. Ea

se deschide numai la moartea unei persoane, fiind astfel un mijloc de dobândire a proprietăţii mortis

causa2.

În vechea reglementare pe lângă termenul de “moştenire” era utilizat termenul de

succesiune. Un exemplu în acest sens, îl constituie majoritatea doctrinei care prefera să utilizeze

termenul de “succesiune”. Chiar Codul civil de la 1864, în art. 650 şi 651, uzitează acest termen.

Deşi prin art. 953 C.civ. este definită noţiunea de “moştenire”, semnalând opţiunea

legiuitorului de a înlocui termenul de „succesiune" cu cel de „moştenire", cel dintâi este în

continuare folosit (de exemplu, art. 553 alin. 2 C. civ. prevede că moştenirile vacante se constată

prin certificatul de „vacanţă succesorală”)3.

1 D.C. Florescu, op. cit., p. 8.2 Ibidem.3 A se vedea: I. Genoiu, op. cit., p.13, D.C. Florescu, op. cit., p. 8, L. Stănciulescu, Curs de drept civil.

Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 16.

8


În limbajul comun, cuvântul “succesiune” ilustrează „modul în care se succedă fiinţe,

obiecte etc.” (potrivit http://dexonline.ro/definitie/succesiune).

Din punct de vedere juridic noţiunea de “succesiune” este susceptibilă de mai multe

înţelesuri1:

a) lato sensu prin succesiune înţelegem orice transmisiune de drepturi (universale, cu titlu

universal ori cu titlu particular) de la o persoană la alta, fie prin acte între vii (de exemplu donatarul

succede donatorului, etc.), fie pentru cauză de moarte.

b) stricto sensu, termenul de succesiune desemnează transmiterea patrimoniului unei

persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă (persoană fizică, juridică ori

chiar şi statul).

Termenul de “succesiune” mai este folosit şi pentru a desemna însuşi patrimoniul

defunctului, care se transmite moştenitorilor, adică masa succesorală (universalitatea activului şi

pasivului patrimonial care trece de la defunct la moştenitori), în acest context, fiind sinonimi

termenii de succesiune și moștenire.

2.2. Subiectele dreptului la moştenire

Defunctul (de cuius) – este persoana despre a cărei moştenire este vorba în materia

moştenirii legale2.

Persoana care lasă moştenirea este persoana decedată sau declarată judecătoreşte moartă, al

cărei patrimoniu se transmite pe calea succesiunii.

Deşi termenul „defunct” este utilizat de Codul civil, literatura de specialitate apreciază că

este impropriu a se vorbi de „moartea defunctului” sau despre „omorul defunctului” şi preferă

folosirea termenului de cuius pentru a numi persoana defunctului3.

Termenul de cuius provine din prescurtarea sintagmei latine is de cuius succesionis agitur

(cel despre succesiunea căruia este vorba) şi este folosită în special în cazul moştenirii legale. Se mai

utilizează uneori şi termenul de autor.

Moştenitor sau succesor – este persoana fizică sau juridică care dobândesc în tot sau în

parte patrimoniul defunctului.

Noul Cod civil foloseşte, ca regulă, termenul de „moştenitor”, cel de „succesor” fiind foarte

puţin utilizat (ex. art.1093 C.civ.).

1 A se vedea: Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic Bucureşti, ed. a II-a actualizată şi completată, 2002, p. 6, I. Genoiu, op. cit., p. 13, D.C. Florescu, op. cit., p. 7.

2 In cazul moştenirii testamentare, persoana despre a cărei moştenire este vorba se numeşte testator.3 Fr. Deak, op. cit., p. 5.

9


În cazul moştenirii testamentare dobânditorul se numeşte, de regulă, legatar.

2.3. Noţiunea de „masă succesorală”

Masa succesorală sau patrimoniul succesoral este reprezentat de patrimoniul defunctului

care va fi transmis succesorilor săi. Din masa succesorală fac parte acele drepturi şi obligaţii

patrimoniale pe care le-a avut defunctul în timpul vieţii - care au un conţinut economic

(patrimonial) - cele personale nepatrimoniale, nefiind transmisibile, acestea încetând la moartea lui

de cuius.

Transmisiunea succesorală nu poate să aibă ca obiect decât bunurile care au aparţinut

defunctului, adăugirile sau îmbunătăţirile aduse de moştenitor bunului sau bunurilor rămase de la

defunct nu se includ în masa succesorală şi nu se evaluează ca atare, ci urmează să facă obiect de

desocotire între moştenitori, în măsura în care nu cad în lotul celui ce le-a făcut. Ca atare, masa

succesorală trebuie stabilită fără aceste adăugiri sau îmbunătăţiri (Trib. Suprem., s. civ., dec. nr.

1593/1979, în C.D.T.S. 1979, p. 124-125)1.

§3. Felurile moştenirii

Art. 955 C.civ. dispune: „(1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în

măsura în care acela care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament”.

Rezultă că moştenirea este de două feluri: legală sau testamentară. Moştenirea legală

reprezintă regula, pe când moştenirea testamentară reprezintă excepţia.

3.1. Moştenirea legală

Aşa cum rezultă şi din prevederile art. 955 C.civ., moştenirea legală este situaţia în care

defunctul nu a dispus de bunurile sale pentru cauză de moarte prin testament, iar transmiterea

patrimoniul are loc în temeiul legii.

Aceasta mai poartă şi denumirea de „succesiune ab intestat”2, noţiune împrumutată din

dreptul roman.

În cazul moştenirii legale persoanele care vor fi chemate la moştenire, ordinea în care vor

veni şi cotele ce li se cuvin sunt stabilite în mod imperativ de lege.

1 C.S. Ricu, Titlul II. Moştenirea legală, în col. de autori, „Noul Cod civil: comentarii, doctrină, jurisprudenţă. Vol. II”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 2.

2 Ab intestat =fără testament.

10


Moştenirea este legală şi în următoarele cazuri:

- defunctul a lăsat testament dar acesta nu este valabil;

- defunctul a lăsat testament însă acesta nu conţine legate referitoare la patrimoniul său, ci

conţine dispoziţii de altă natură (privitoare la funeralii, la recunoaşterea copiilor din afara căsătoriei

sau despre înlăturarea unor succesibili de la moştenire);

- defunctul a lăsat testament însă legatarii nu au acceptat moştenirea.

3.2. Moştenirea testamentară

Succesiunea testamentară „are loc în temeiul voinţei persoanei decedate, manifestate în

timpul cât acesta a fost în viaţă, prin una din formele de testament prevăzute de lege”1.

Moştenirea este testamentară în cazul în care defunctul a dispus de întregul său patrimoniu,

de o fracţiune din acesta ori de bunuri individual determinate prin testament.

Atunci când succesiunea este culeasă de către persoanele care ar fi venit la moştenirea lui

de cuius dacă s-ar fi aplicat regulile devoluţiunii legale, însă cotele ce le culeg acestea sunt altele

decât cele prevăzute de lege, devoluţiunea succesorală rămâne una testamentară2 (spre exemplu,

testatorul dispune ca patrimoniul succesoral să se transmită între cei trei descendenţi de gradul întâi,

dar nu în mod egal, însă cu respectarea rezervei succesorale a fiecăruia dintre ei).

De asemenea merită a fi menţionat că şi donaţia, prin includerea ei de către legiuitor alături

de testament în Titlul IV din Codul civil în vigoare, reprezintă un „mod de organizare a moştenirii”3.

Legiuitorul priveşte donaţia ca fiind „un testament anticipat» ce îşi produce efectele în timpul vieţii,

nu de la decesul lui de cuius”4.

În cadrul moştenirii testamentare defunctul poartă numele de „testator”, iar dobânditorii

patrimoniului succesoral poartă denumirea de „legatari” sau „moştenitori testamentari”.

Moştenirea legală este întotdeauna un mijloc de dobândire cu titlu universal, în timp ce

moştenirea testamentară poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.

3.3. Coexistența moştenirii legale cu moştenirea testamentară

Dispoziţia prevăzută de art. 955 alin. (2) C.civ. potrivit căreia: „O parte a patrimoniului

defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară iar cealaltă parte prin moştenire legală”

consfinţeşte faptul că cele două feluri de moştenire pot coexista.

1 I. Dogaru, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 23.2 C. Macovei, M.C. Dobrilă, op. cit., p. 1001.3 D. Văduva, Moştenirea legală. Liberalităţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 11.4 Ibidem.

11


Moştenirea este atât testamentară cât şi legală în următoarele situaţii:

- defunctul a dispus prin legate de întregul său patrimoniu succesoral nesocotind rezerva

succesorală, situaţie în care moştenitorii rezervatari îşi vor dobândi în temeiul legii partea de

moştenire corespunzătoare;

- defunctul nu a epuizat întregul patrimoniu succesoral prin legatele instituite, astfel încât

restul masei succesorale va fi deferit moştenitorilor legali potrivit dispoziţiilor legal1;

- defunctul a instituit fie unul sau mai mulţi legatari universali, fie doi sau mai mulţi

legatari cu titlu universal, cu vocaţie la întreaga moştenire2.

3.4.Coexistența calităţii de moştenitor legal cu cea de moştenitor testamentar

În literatura de specialitate3 dar şi în practica judiciară s-a pus problema dacă o singură

persoană poate să cumuleze calitatea de moştenitor legal cu aceea de legatar. Noul Cod civil, prin

dispoziţiile art. 1102 alin. (1) C.civ.4, reglementează această situaţie, a vocaţiei multiple, preluând şi

consfinţind părerea exprimată de doctrină şi practica judecătorească, şi anume coexistenţa calităţii

de moştenitor legal cu cea de legatar.

De asemenea, în literatura de specialitate s-a pus problema dacă succesibilul care este şi

rudă cu defunctul şi este şi legatar, poate să opteze diferit cu privire la moştenirea testamentară sau

la legat. Noul Cod civil reglementează şi această situaţie prin prevederile art. 1102 alin. (2) C.civ.,

fiind îmbrăţişată şi de această dată părerea doctrinei şi jurisprudenţei5.

Aşadar, o persoană care cumulează atât calitatea de moştenitor legal cât şi cea de legatar

„poate opta, în principiu, diferit cu privire la moştenire, repudiind moştenirea legală şi acceptând-o

pe cea testamentară, sau invers. Totuşi, persoana cu vocaţie multiplă la moştenire nu poate renunţa

la legatul a cărui valoare este mai mică decât cota legală, dar care însă respectă rezerva succesorală a

1 I. Genoiu, op. cit., p.18.2 Ibidem, p. 19.3 Fr. Deak, op. cit., p. 9.4 Potrivit art. 1102 C.civ. „(1) Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii

la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct.(2) Legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste

calităţi. Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar”.

5 „Când aceeaşi persoană este chemată la moştenire de lege, şi, totodată, este gratificată prin testament cu un legat, ea poate opta în mod diferit cu privire la moştenirea legală şi la legat, aceasta fiind una dintre excepţiile de la regula indivizibilităţii opţiunii succesorale.

Astfel, cel aflat într-o asemenea situaţie poate să nu accepte succesiunea legală, dar poate să primească legatul sau invers, având deplină libertate să hotărască asupra poziţiei pe care să o adopte.

Desigur, cel chemat în dublă calitate la o moştenire, îşi poate manifesta opţiunea succesorală în sensul de a accepta atât succesiunea legală, cât şi cea testamentară, după cum poate repudia ambele feluri de succesiune” C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 698 din 31 ianuarie 2001 în „Curierul judiciar” nr.2 din 2002, p. 86-87.

12


acestuia, pentru a accepta moştenirea legală, dacă din testament rezultă că defunctul a urmărit o

dezmoştenire parţială a acestuia”1.

§4.Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni. Scurtă prezentare

Potrivit Legii nr. 287/20092 o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru

a putea moşteni3:

a) să aibă capacitate succesorală;

b) să aibă vocaţie succesorală;

c) să nu fie nedemnă de a moşteni;

d) să aibă vocaţia succesorală utilă, ceea ce presupune inexistenţa dezmoştenirii

succesibilului (condiţie specifică moştenirii legale).

Capacitatea succesorală şi vocaţia succesorală reprezintă condiţii pozitive ale dreptului de

la moştenire, iar nedemnitatea succesorală reprezentând o condiţie negativă.

De asemenea este de remarcat faptul că Legea nr. 287/2009 preia propunerile formulate de

literatura de specialitate ridicând nedemnitatea succesorală la rangul de condiţie generală a dreptului

de a moşteni şi reglementează pentru prima dată vocaţia la moştenire4.

4.1. Capacitatea succesorală

Capacitatea succesorală reprezintă „aptitudinea generală a unei persoane de a fi titular al

drepturilor şi obligaţiilor care decurg din calitatea de succesor”5.

Are capacitate succesorală persoana care există în momentul deschiderii moştenirii şi nu are

capacitate succesorală persoana care nu mai există sau care nu există încă la data deschiderii

moştenirii.

Persoanele care au capacitate de a moşteni sunt următoarele:

persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii, fără deosebire de rasă,

naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine

socială;

1 I. Genoiu, op. cit., p. 19.2 Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni sunt reglementate în Cartea a IV-a, Titlul I “Dispoziţii

referitoare la moştenire în general”, Capitolul II, intitulat “Condițiile generale ale dreptului de a moșteni”, art. 957 – 962 C.civ.

3 D.C. Florescu, op. cit., p. 19.4 I. Genoiu, Tema IX. Succesiuni, în S. Neculaescu, L. Mocanu, Gh. Gheorghiu, I. Genoiu, A. Ţuţuianu,

„Instituţii de drept civil. Curs selectiv pentru licenţă”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 416.5 I. Genoiu, Al.-L. Turza, Drept succesoral. Caiet de seminar, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2011, p. 28.

13


Dovada existenţei persoanei se face cu actele de stare civilă, iar în situaţia în care

moştenitorul moare la puţin timp după de cuius, cu certificatul de deces sau hotărârea definitivă

declarativă de moarte, din care reiese că data la care moştenitorul a decedat este situată în timp după

deschiderea moştenirii lui de cuius.

Dacă moştenitorul moare la scurt timp după deschiderea succesiunii, dreptul său de opţiune

succesorală, alături de celelalte drepturi succesorale vor trece la proprii săi moştenitori, „ca parte

componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el” (L. Stănciulescu1). Capacitatea succesorală nu

este influenţată de durata vieţii moştenitorului după data deschiderii moştenirii.

persoanele dispărute;

„Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte

rămasă definitivă” (art. 53 C.civ.) şi prin urmare acesta are capacitate succesorală.

În ceea ce priveşte capacitatea succesorală a persoanei dispărute ne putem confrunta cu

următoarele situaţii:

- persoana dispărută reapare, caz în care prezumţia că persoana dispărută este în viaţă se

consolidează, aceasta putând culege moştenirile deschise în favoarea sa;

- persoana dispărută este declarată judecătoreşte moartă, sau se constată fizic moartea

acesteia, la o dată ulterioară deschiderii moştenirii, situaţie în care persoana declarată moartă este

considerată ca fiind în viaţă la data deschiderii succesiunii şi drepturile sale succesorale vor trece la

moştenitorii săi, ca efect al retransmiterii;

- persoana dispărută este declarată judecătoreşte moartă, sau se constată fizic moartea

acesteia la o dată anterioară deschiderii moştenirii, situaţie în care capacitatea „provizorie” se

desfiinţează cu caracter retroactiv. Drepturile succesorale ale persoanei dispărute deja culese, fie vor

fi restituite către moştenitorii înlăturaţi sau ale căror cote au fost diminuate prin prezenţa acestuia,

fie vor trece la succesorii persoanei dispărute ca efect al aplicării reprezentării succesorale (în cazul

în care persoana dispărută face parte din categoria moştenitorilor care beneficiază de reprezentare,

respectiv descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi);

persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii moştenirii;

Potrivit art. 36 C.civ. „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai

dacă el se naşte viu.”. Prin urmare copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dar nenăscut, este

considerat că există şi are capacitate succesorală, neavând importanţa durata vieţii acestuia.

Dovada capacităţii succesorale a copilului cade în sarcina celui care pretinde un drept

asupra succesiunii, acesta având la dispoziţie oricare din mijloacele de probă admise de lege.1 L. Stănciulescu, op. cit., p. 28.

14


În ceea ce priveşte dovada concepţiei, art. 412 C.civ. în alineatul (1) instituie prezumţia

potrivit căreia „Intervalul de timp cuprins între a treia sută şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii

copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi de zi”.

Această prezumţie prevăzută de lege priveşte materia stabilirii filiaţiei faţă de tată însă

doctrina a considerat în mod unanim că această prezumţie are o aplicabilitate generală.

În plus faţă de Codul civil de la 1864, în noua reglementare, potrivit art. 412 alin. (2) se

dispune că „Prin mijloace ştiinţifice, se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită

perioadă a intervalului prevăzut de alin. (1) sau chiar în afara acestui interval”.

Remarcăm astfel că „Codul civil schimbă natura juridică a prezumţiei în discuţie,

transformându-i caracterul absolut, consacrat de Codul civil de la 1864, în caracter relativ”1.

Persoanele juridice înfiinţate la data deschiderii moştenirii;

Persoanele juridice au numai capacitate succesorală testamentară, întrucât nu fac parte din

categoria moştenitorilor legali.

Pentru a putea culege moştenirea, persoana juridică trebuie sa aibă capacitate succesorală.

„Dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalităţi în

condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din

momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare

pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal” (art. 208 C.civ.).

Aşadar, în lumina noului Cod civil, persoana juridică beneficiază de capacitate anticipată de

folosinţă de la data actului de înfiinţare, mai înainte de dobândirea personalităţii juridice, chiar şi

atunci când bunurile succesorale nu-i sunt necesare pentru ca aceasta să ia fiinţă în mod valabil, ceea

ce reprezintă o noutate în raport cu normele legale anterioare datei de 1 octombrie 2011.

Persoanele care nu au capacitatea de a moştenii sunt următoarele:

persoanele care nu mai există la data deschiderii moştenirii;

În această categorie sunt incluse atât persoanele precedate (deces fizic constatat sau stabilit

prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă), copilul conceput la data deschiderii moştenirii

dar născut mort, precum şi persoana juridică care a încetat a mai avea fiinţă la data deschiderii

moştenirii.

În cazul persoanelor precedate, succesorii acestora pot culege prin reprezentare partea

succesorală ce s-ar fi cuvenit autorului lor.

Comorienţii şi codecedaţii.1 I. Genoiu, Condiţiile dreptului de a moşteni în noul Cod civil, în „Dreptul”, nr. 6/2011, p. 15.

15


Comorienţii1 sunt „persoane decedate în aceeaşi împrejurare de natură a nu se putea stabili

dacă una a supravieţuit celeilalte”2.

Codecedaţii3 sunt două sau mai multe persoane „decedate în împrejurări diferite, de natură

a nu se putea stabili care a supravieţuit celeilalte4”.

Precizăm că, în materia dreptului succesoral, prezintă importanţă situaţia comorienţilor şi a

codecedaţilor numai în măsura în care aceştia au vocaţie succesorală reciprocă.

Astfel, art. 957 alin. (2) C.civ. prevede că: „Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu

se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta”.

Rezultă că, atunci când avem de-a face cu persoane decedate în acelaşi timp (indiferent dacă au

murit în aceeaşi împrejurare sau în împrejurări diferite), deşi acestea au vocaţie succesorală

reciprocă (de exemplu într-un accident auto decedează tatăl şi fiul) nu vor dobândi capacitate

succesorală şi deci nu se vor putea moşteni una pe alta.

Aşadar, după cum se poate observa, noul Cod civil, spre deosebire de Codul civil de la

1864, reglementează şi situaţia codecedaţilor nu numai cea a comorienţilor.

Precizăm că prezumţia morţii concomitente a mai multor persoane este o prezumţie legală

relativă şi poate fi răsturnată prin orice mijloc de dovadă de cel interesat.

4.2. Vocaţia (chemarea) la moştenire

Noul Cod civil - Legea nr. 287/2009 -, spre deosebire de vechiul Cod civil, reţine vocaţia

succesorală printre condiţiile dreptului de a moşteni.

Potrivit art. 962 “Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege

sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament”, astfel vocaţia la moştenire capătă

semnificaţia unei chemări la moştenire şi ea poate fi legală sau testamentară.

Vocaţia succesorală legală are un prim sens general prin care „stabileşte în principiu

vocaţia virtuală a unor persoane de a culege moştenirea defunctului”5 şi un al doilea sens „concret şi

util”6 care presupune alegerea succesorilor de clasa şi rang preferabili dintre succesorii „virtuali”,

potenţiali. În cazul vocaţiei succesorale testamentare nu se poate vorbi decât de vocaţie concretă de a

moşteni.

1 Ex.: persoanele decedate în urma unu accident aviatic, naufragiu, cutremur etc..2 L. Stănciulescu, op. cit., p. 31.3 Ex.: când persoanele au decedat în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, din cauze diferite (boală, accident etc.), iar

minutul morţii nu poate fi stabilit. Alt exemplu este dispariţia a două sau mai multe persoane, când nu se poate constata direct moartea acestora şi este imposibil de dovedit că au murit în aceeaşi împrejurare

4 Ibidem. 5 D.C. Florescu, op. cit., p. 21.6 Ibidem.

16


4.3. Nedemnitatea succesorală

Noua reglementare ridică nedemnitatea succesorală la rang de condiţie generală a dreptului

de a moşteni. Drept urmare, nedemnitatea succesorală operează atât în cazul moştenirii legale cât şi

în cazul moştenirii testamentare.

Instituţia nedemnităţii succesorale, reglementată de Codul civil de la 1864 prin dispoziţiile

art.655 se regăseşte şi în Codul Civil actual la articolele 958-961, cu precizarea că cea din urmă

stabileşte noi cazuri ce atrag nedemnitatea succesorală şi totodată face distincţie expresă în

dispoziţiile sale între nedemnitatea de drept în art. 958 şi nedemnitatea judiciară în art. 959.

Nedemnitatea a fost caracterizată ca fiind o pedeapsă civilă care se fundamentează pe

motive de moralitate publică neputându-se admite ca o persoană vinovată de vreuna din faptele

prevăzute expres de legiuitor faţă de o altă persoană să o moştenească tocmai pe aceasta1.

În prezent, având în vedere faptul că nedemnitatea caracterizează atât moştenirea legală cât

şi moştenirea testamentară, iar prin voinţa expresă a defunctului atât efectele nedemnităţii de drept

cât şi cele ale nedemnităţii juridice pot fi înlăturate, se poate concluziona că nedemnitatea

succesorală reprezintă o sancţiune civilă şi nu o pedeapsă.2

A) Nedemnitatea de drept

Potrivit art. 958 C.civ., cazurile care atrag nedemnitatea de drept sunt următoarele:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide

pe cel care lasă moştenirea;

b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a

unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data

săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului;

Legea nr. 287/2009 a inserat în art. 958 alin. (2) şi alin. (3) două dispoziţii care sunt

rezultatul doctrinei şi jurisprudenţei. Astfel, se prevede în situaţia în care condamnarea este

împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale,

nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă

definitivă3. În ceea ce priveşte constatarea nedemnităţii se dispune că nedemnitatea de drept poate fi

1 Fr. Deak, op. cit., p. 66.2 A se vedea: I. Genoiu, Dreptul la ... op. cit., p. 48., V. Stoica, L. Dragu, Moştenirea legală în noul Cod civil,

Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 55.3 Prin această reglementare legiuitorul evită litigii precum cauza Velcea şi Mazăre contra României (M. Of. nr.

373 din 7 iunie 2010). Prin hotărârea pronunţată la 1 decembrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a soluţionat o cauză prin care soţul, după ce şi-a ucis soţia din gelozie, s-a sinucis (după două ore), fapt ce a pus instanţa

17


constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată

ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

Nedemnitatea de drept operează în baza legii, instanţa de judecată sau notarul public având

numai rolul de a o constata şi nicidecum de a o pronunţa.

B) Nedemnitatea judiciară

Art. 959 C.civ. prevede în alin. (1) cine poate fi declarat nedemn de a moşteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă

moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut

ca urmare moartea victimei;

b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul

defunctului;

c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să

întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Se poate observa că din cele 3 cazuri de nedemnitate prevăzute în Codul de la 1864, noul

Cod civil o menţine doar pe cea privind atentatul la viaţa defunctului, căreia noua reglementare îi

adaugă încă patru cazuri care erau necesare în societatea zilelor noastre.

Dispoziţiile art. 958 alin. (2)-(3), art. 959 alin. (3)-(6) şi art. 961 alin. (2) C.civ. sunt sinteza

concluziilor adoptate de doctrină privitor la efectele generate de intervenirea unei nedemnităţi, pe

care Codul civil de la 1864 nu le reglementa expres.

Acţiunea în declararea nedemnităţii judiciare poate fi exercitată de către orice succesibil în

termen1 de un an de la data deschiderii moştenirii.

Apare ca noutate legislativă calificarea expresă ca act de acceptare tacită a introducerii

acţiunii în constatarea judiciară a nedemnităţii de către un succesibil.

Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la art. 959 lit. a) se pronunţă

ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare.

de judecată în imposibilitatea de a-l condamna penal. În atare circumstanţe, instanţele de judecată române au recunoscut dreptul la moştenirea soţiei ucise şi fratelui ucigaşului (prin retransmitere), alături de tatăl soţiei. Instanţa europeană însă a apreciat că interpretarea dată de instanţele române „a fost prea restrictivă, în detrimentul vieţii de familie a reclamantului”, încălcându-se astfel art.8 din Convenția europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Drept urmare, Statul Român a fost obligat a plăti tatălui soţiei ucise daune morale în sumă de 15.000 de euro plus cheltuieli de judecată (I. Genoiu, Dreptul la ... op. cit., p. 51).

1Potrivit art. 959 alin. (2) C. civ., acest termen este de decădere, acestuia nefiindu-i proprii suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen.

18


Atunci când condamnarea pentru faptele menţionate la lit. a) este împiedicată prin decesul

autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara

dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz,

termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit

după deschiderea moştenirii.

În cazurile prevăzute de art. 959 lit. b) şi c), termenul de un an curge de la data când

succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii

moştenirii.

Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se află bunurile la data

deschiderii moştenirii poate introduce acţiunea în declararea nedemnităţii, în cazul în care, nu mai

există alţi succesibili în afara autorului faptelor care atrag nedemnitatea.

Efectele nedemnităţii:

- nedemnitatea produce efecte doar faţă de nedemn şi faţă de terţi, nu şi faţă de moştenitorii

nedemnului, aşa cum, în mod inechitabil, dispunea Codul civil de la 1864;

- nedemnitatea îl decade pe moştenitor numai din dreptul de a culege moştenirea faţă de

care s-a dovedit a fi nedemn, şi nu din dreptul de a culege orice moştenire;

- nedemnul este înlăturat total şi retroactiv1 atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea

testamentară, acesta neputând culege nici măcar rezerva succesorală, în cazul în care ar face parte

din categoria moştenitorilor rezervatari;

- posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-

credinţă2;

- actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită

moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile;

- se menţin actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de

bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile;

1 Retroactiv din momentul deschiderii moştenirii, indiferent de momentul săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea şi de momentul pronunţării hotărârii.

2 Reaua credinţă nu trebuie dovedită întrucât reiese din constatarea, respectiv declararea nedemnităţii. Nedemnul este de drept pus în întârziere de la data intrării în folosinţă a bunurilor (data deschiderii moştenirii, ci nu de la data constatării nedemnităţii).

Dacă a intrat în posesia bunurilor din masa succesorală, nedemnul va trebui să le restituie în natură, iar dacă se află în imposibilitatea de a le restitui în natură va fi ţinut să plătească despăgubiri.

Alături de bunurile succesorale va trebui să restituie, de asemenea în natură şi de la data deschiderii moştenirii, fructele produse de acestea. Dacă nedemnul le-a consumat sau a neglijat să le perceapă, acesta va restitui valoarea lor.

Dacă nedemnul a încasat sume de bani, va fi ţinut să plătească dobânzi aferente de la data deschiderii moştenirii.

Toate drepturile şi obligațiile faţă de nedemn, stinse prin confuziunea patrimoniului propriu cu cel succesoral sau prin consolidare, renasc.

19


- actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii de rea-credinţă se

desfiinţează retroactiv;

- venirea la succesiune a reprezentanţilor este posibilă dacă persoana reprezentată este

nedemnă, chiar dacă nedemnul se află în viaţă la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţă la

moştenire;

- reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a

renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit.

Înlăturarea efectelor nedemnităţii

Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau

printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Efectele nedemnităţii nu pot fi

înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenita după condamnare, graţiere sau prin

prescripţia executării pedepsei penale.

Nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea

faptei care atrage nedemnitatea, fără o declaraţie expresă.

§5. Principiile devoluţiunii succesorale legale

Devoluţiunea moştenirii înseamnă determinarea persoanelor chemate să moştenească

patrimoniul unei persoane fizice moartă sau declarată judecătoreşte moartă1.

Devoluţiunea moştenirii este legală când legea este cea care stabileşte persoanele, ordinea

şi cotele care se cuvin din moştenire. La baza devoluţiunii legale a moştenirii stă legătura de rudenie

dintre de cuius şi cei chemaţi la moştenirea sa.

Potrivit art. 963 C.civ., „(1) Moştenirea se cuvine, în ordinea şi după regulile stabilite în

prezentul titlu, soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor

şi colateralilor acestuia, după caz.

(2) Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu

defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.

(3) În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite

comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data

deschiderii moştenirii”.

1 M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, p. 84-150, apud D.C. Florescu, op. cit., p. 23.

20


Legea instituie o ordine a vocaţiei legale concrete a moştenitorilor, folosind clasa de

moştenitori şi gradul de rudenie şi fixează trei principii ale devoluţiunii legale:

a) principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali;

b) principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii de aceeaşi clasă;

c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire.

a) Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali

Codul civil stabileşte patru clase de moştenitori (schema nr.1):

- clasa I – formată din descendenţii în linie dreaptă ai defunctului fără limită de grad (adică

copiii defunctului, nepoţii, strănepoţii ai acestuia etc.).;

- clasa a II-a – formată din ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului) şi colateralii

privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului precum şi descendenţii lor, până la gradul IV inclusiv) adică

părinţii defunctului împreună cu fraţii şi surorile acestuia. Ea se mai numeşte clasa mixtă a

ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi;

- clasa a III-a – formată din ascendenţii ordinari, adică bunicii şi străbunicii defunctului

etc., fără limită de grad;

- clasa a IV-a - formată din colateralii ordinari, adică unchii, mătuşile verii primari, fraţii şi

surorile bunicilor defunctului.

21

STRĂNEPOŢI

NEPOŢI

COPII

FRAŢI, SURORIDE CUIUS

FRAŢI, SURORI de bunici

STRĂBUNICI

BUNICI

NEPOTIde frate, soră

STRĂNEPOTIde frate, soră

UNCHI, MĂTUŞI

VERI PRIMARI

PARINŢI

la infinit

...............la infinit

............

Clasa I

Clasa a II-a

Clasa a III-a

Clasa a IV-a

Schema nr. 1


Potrivit art. 964 alin. (1) C. civ., rudele defunctului vin la moştenire în ordinea claselor de

moştenitori. Astfel:

- rudele din prima clasă de moştenitori vin la moştenire excluzând total pe cei care fac parte

din clasele subsecvente;

- rudele din clasa a doua vin la moştenire numai în lipsa oricăror moştenitori din prima

clasă (fie nu există rude din clasa întâi, fie acestea sunt renunţătoare) şi înlătură total pe cei care fac

parte din clasele subsecvente, respectiv clasele a treia şi a patra;

- rudele din clasa a treia vin la moştenire numai dacă nu există moştenitori din prima şi a

doua clasă de moştenitori şi înlătură de la moştenire rudele din clasa a patra de moştenitori;

- rudele din clasa a patra pot veni la moştenire numai dacă nu există moştenitori din

clasele superioare.

Precizăm că, de regulă, o rudă face parte dintr-o singură clasă de moştenitori, însă există

şi situaţii în care un moştenitor face din două clase1. În acest din urmă caz, moştenitorul poate să

aleagă în ce calitate vine la moştenirea lui de cuius, alegând calitatea conferită de una din cele două

clase din care face parte concomitent.

În cazul în care există moştenitori aparţinând unor clase diferite, ceea ce interesează sub

aspectul chemării la moştenire este apartenenţa la o clasă de moştenitori iar nu gradul de rudenie cu

defunctul. Astfel, nepotul de fiu al defunctului este rudă de gradul II cu acesta, dar aparţinând clasei

I de moştenitori va înlătura de la moştenire pe tatăl defunctului care este rudă de gradul I, dar face

parte din clasa a II-a de moştenitori.

Este posibilă venirea concomitentă la moştenire a două clase de moştenitori, numai în

ipoteza reglementată de Codul civil în art. 964 alin. (2): „dacă în urma dezmoştenirii, rudele

1De exemplu, copilul născut din căsătoria încheiată între nepotul defunctului şi nepotul de frate al defunctului. Acest copil face parte din prima clasă, ca strănepot al defunctului, dar şi din clasa a II-a, în calitate de strănepot de frate. De asemenea, în aceeaşi situaţie se află şi soţul supravieţuitor dintr-o căsătorie încheiată între veri primari.

22


defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se

atribuie rudelor din clasa subsecventă, care îndeplinesc condiţiile de a moşteni”. Prin urmare ne

aflăm în această situaţie numai în caz de exheredare directă a tuturor succesibililor dintr-o clasă

preferată, dacă aceştia sunt rezervatari1. Dacă sunt exheredaţi numai o parte dintre moştenitorii

rezervatari, moştenitorul cu care vine în concurs culegea partea celui dezmoştenit.

Alineatul (2) al art. 964 C. civ. reprezintă o noutate, în Codul civil de la 1864 nefiind

reglementată expres dezmoştenirea şi nici consecinţele ei (M. Paraschiv)2.

Soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu orice clasă de moştenitori întrucât

acesta nu intră în categoria rudelor defunctului.

b) Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă

Potrivit art. 963 alin. (3), „Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu

defunctul înlătură de la moştenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor pentru care

legea dispune altfel”.

În lumina acestui principiu, în cazul în care la moartea defunctului au rămas mai multe rude

ale sale aparţinând aceleaşi clase, rudele în grad mai apropiat le vor înlătura de la moştenire pe cele

în gard mai îndepărtat. Astfel, fiul lui de cuius va înlătura de la moştenire pe nepotul de fiu al lui de

cuius. Ei aparţin aceleaşi clase de moştenitori, dar în vreme ce fiul este rudă de gradul I, nepotul de

fiu este rudă de gradul II3.

Principiul proximităţii gradului de rudenie prezintă două excepţii:

- în clasa a II-a de moştenitorii, părinţii defunctului deşi sunt rude de gradul I cu defunctul

nu vor înlătura de la moştenire pe fraţii şi surorile defunctului, care sunt rude de gradul II, ci vor

veni împreună la moştenire;

- reprezentarea succesorală.

c) Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie

„Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal, dacă

legea nu prevede altfel” [art. 964 alin. (4) C.civ.].

Excepţiile de la acest principiu sunt următoarele:

1 Moştenitorii rezervatari sunt soţul supravieţuitor, descendenţii şi părinţii defunctului.2 A se vedea: colectiv de autori, Noul Cod civil: note, corelaţii, explicaţii, Ed. C. H. Beck, 2011, p. 358. 3 I. Adam, A. Rusu, Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 6.

23


- împărţirea moştenirii pe tulpini în cazul reprezentării succesorale [art. 968 şi art. 981 alin.

(2) C.civ.];

- împărţirea moştenirii pe linii - cazul în care fraţii şi surorile defunctului, născuţi din

căsătorii diferite, când se moştenesc între ei, deşi sunt rude de acelaşi grad, vor primi părţi diferite.

Partea de moştenire care li se cuvine se împarte în mod egal între linia maternă şi linia paternă. Fraţii

şi surorile care au în comun doar un părinte vor culege pe o singură linie, în timp ce fraţii şi surorile

care au în comun ambii părinţi vor culege pe ambele linii [art. 981 alin. (3) C.civ.];

- clasa a II-a de moştenitori, unde cele două categorii de moştenitori nu sunt rude de grad

egal. Părinţii, rude de gradul I, culeg o cotă fixată de lege în interiorul acestei clase, indiferent de

numărul colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului) cu care vin în concurs.

Soţul supravieţuitor va culege o cotă diferită, în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine

în concurs.

§6. Reprezentarea succesorală. Succintă prezentare

6.1. Noţiune şi reglementare legală

Reprezentarea succesorală reprezintă o excepţie de la principiul proximităţii gradului de

rudenie în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori, cât şi de la principiul egalităţii între rudele din

aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.

Conform art. 965 din Legea nr. 287/2009 „prin reprezentare succesorală, un moştenitor

legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile

ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit

acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii”.

Prin reglementarea instituţiei reprezentării succesorale, legiuitorul înlătură unele consecinţe

injuste ale principiului proximităţii gradului de rudenie şi ale principiului egalităţii între rudele de

acelaşi grad.

De exemplu, dacă defunctul D are doi fraţi (F1 şi F2), dintre care unul este decedat (F2) la

data deschiderii moştenirii, lăsând doi copii (N1 şi N2), moştenirea ar urma să fie culeasă în

întregime doar de unul din fraţii defunctului (F1), întrucât doar acesta are capacitate succesorală la

data deschiderii moştenirii. Întrucât fratele (F1) este rudă de gradul al II-lea cu defunctul, conform

principiului proximităţii gradului de rudenie, nepoții de frate ai defunctului, rude de gradul al III-lea,

vor fi înlăturaţi de la moştenire. Însă, ca urmare a aplicării instituţiei reprezentării succesorale, se

24


permite ca cei doi nepoţi de frate să culeagă moştenirea lăsată de unchiul lor, urcând în locul şi

gradul părintelui lor decedat, şi să culeagă partea de moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă era

în viaţă la data deschiderii moştenirii.

6.2. Domeniul de aplicare

Ca şi în vechea reglementare, pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai

descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor acestuia.

Descendenţii copiilor defunctului, rude în linie dreaptă, pot veni la moştenire prin

reprezentare fără limită de grad, iar descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului, rude în linie

colaterală, pot beneficia de reprezentare până la gradul al IV-lea inclusiv.

Conform art. 968 alin. (2) C.civ. împărţirea moştenirii, în cazul în care operează

reprezentarea succesorală, se face pe tulpină.

Noul Cod civil introduce un principiu nou dispunând că poate fi reprezentată succesoral

atât persoana lipsită de capacitatea de a moşteni precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data

deschiderii moştenirii1.

Având în vedere faptul că renunţătorul nu poate fi reprezentat, nici nedemnul care a

renunţat la moştenire nu poate fi reprezentat2.

De asemenea reprezintă o inovaţie faptul că reprezentarea operează chiar dacă

reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost

dezmoştenit de el, cel dintâi trebuind să îndeplinească faţă de defunct toate condiţiile generale cerute

de lege pentru a putea moşteni.

Mai trebuie menţionat că dispoziţiile referitoare la instituţia reprezentării sunt de strictă

interpretare, întrucât reprezentarea constituie o excepţie de la principiile devoluţiunii legale, şi în

consecinţă nici o altă persoană în afara celor expres prevăzute de lege nu pot beneficia de efectele

reprezentării succesorale3.

6.3. Condiţiile reprezentării

Conform dispoziţiilor art. 967 C.civ., pentru a putea opera reprezentarea trebuie îndeplinite

două condiţii:

1 Codul civil de la 1864 prevedea în art. 668 alin. (1) că „Nu se reprezintă decât persoanele moarte”.2 Colectiv de autori, op. cit., p. 358.3 L. Stănciulescu, op. cit., p. 50.

25


a) reprezentatul să fie, la data deschiderii succesiunii, fie lipsit de capacitate succesorală,

fie nedemn faţă de defunct, chiar dacă se află în viaţă la data deschiderii moştenirii [art. 967 alin. (1)

C.civ.]

b) reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale1 cerute de lege pentru a

moşteni [art. 981 alin. (2) C.civ.].

Potrivit art. 966 alin. (2) C.civ., dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate mai sus,

„reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de acelaşi

grad ori de grade diferite în raport cu defunctul”.

Ceea ce înseamnă2 că reprezentarea se aplică în toate cazurile3, la infinit4 şi de drept

imperativ.

6.4. Efectele reprezentării succesorale

Efectul principal al reprezentării succesorale, regăsit şi în noul Cod civil în art. 968 sub

denumirea de efect general, este împărţirea moştenirii pe tulpini şi nu pe capete5.

Cu titlu de noutate, noul Cod civil defineşte conceptul de „tulpină” ca fiind:

- înlăuntrul clasei I, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau reprezentat la

moştenire;

- înlăuntrul clasei a II-a, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea

sau este reprezentat la moştenire.

Potrivit art. 982 alin. (2) şi (3) C.civ., „dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în

cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi

grad din aceeaşi ramură împărţindu-se între ei în mod egal”.

Legea nr. 287/2009 stabileşte, ca o inovaţie, efectul particular al reprezentării, prevăzând

obligaţia copiilor nedemnului, concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care acesta a fost

exclus, de a raporta, la moştenirea acestuia din urmă, bunurile moştenite prin reprezentarea

nedemnului, dacă vin la moştenirea acestuia în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după

deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul; aceasta, însă, numai în cazul şi în

1 Capacitate succesorală, nedemnitate şi vocaţie la moştenire.2 A se vedea I. Genoiu, Dreptul la moştenire… op. cit., p. 72.3 Reprezentarea operează atât în cazul în care numai unul dintre copii defunctului este predecedat sau nedemn,

cât şi în cazul în care toţii copii defunctului sunt predecedaţi sau nedemni. Prin urmare, chiar dacă la moştenire vor veni doar nepoţii defunctului (rude din aceeaşi clasă şi acelaşi grad), aceştia nu vor culege moştenirea pe capete, ci pe tulpini. Similar se întâmplă şi în situaţia în care la moştenire vin, prin reprezentare, descendenţii fraţilor/surorilor defunctului.

4 Reprezentarea fraţilor şi surorilor defunctului este admisă numai până la gradul al IV-lea inclusiv. 5 „Pe capete” - adică în părţi egale între moştenitori.

26


măsura în care valoarea bunurilor moştenite prin reprezentare a depăşit valoarea pasivului

succesoral pe care reprezentantul a trebuit să-l suporte ca urmare a reprezentării.

În esenţă, legiuitorul român a urmărit restabilirea egalităţii între descendenţii nedemnului,

în cazul în care doar unul(unii) dintre aceştia a(u) beneficiat de reprezentare, restul nefiind încă

concepuţi la data deschiderii moştenirii reprezentatului1.

Prin reprezentare moştenitorii dobândesc nu numai drepturi, ci şi obligaţii în raport cu

vocaţia succesorală a fiecăruia, însă beneficiarul reprezentării nu este obligat să accepte succesiunea,

el având dreptul de opţiune succesorală al oricărui succesibil.

Reprezentarea succesorală nu trebuie confundată cu retransmiterea dreptului de opţiune

succesorală - atunci când succesibilul chemat să culeagă moştenirea moare după deschiderea

succesiunii (ci nu la o dată anterioară deschiderii moştenirii, cum se întâmplă în cazul reprezentării),

dar înainte de a-şi exercita dreptul de opţiune succesorală şi de a deveni astfel moştenitor. În acest

caz, moştenitorii succesibilului care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl

exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind

moştenirea autorului lor2.

De asemenea reprezentarea succesorală nu se confundă, nici nu se aseamănă cu

reprezentarea legală (de pildă a minorului de către părinte) şi nici cu reprezentarea convenţională (de

pildă a mandantului de către mandatar).

În ceea ce priveşte calculul cotităţii disponibile sub incidenţa reprezentării în cazul

descendenţilor, moştenitori rezervatari, se ţine cont de numărul tulpinilor ci nu de numărul

descendenţilor, principiul proximităţii gradului de rudenie având întâietate în faţa reprezentării3.

Astfel, dacă la data deschiderii moştenirii de cuius are un fiu în viaţă şi unul predecedat care are 3

copii, cotitatea disponibilă se va calcula ţinând cont de cele două tulpini şi nu de cei patru

descendenţi. Cotitatea disponibilă va fi de 1/3 şi nu de ¼.

Pentru o bună înţelegere a instituţiei reprezentării succesorale prezentăm cu titlu de

exemplu următoarea speţă4:

1 De exemplu, la moartea lui A, moştenirea sa este culeasă în nume propriu de fiul său B şi prin reprezentare de către nepotul său de fiu D, copil al fiului nedemn C al defunctului. După deschiderea succesiunii lui A, este conceput şi se naşte E, un al doilea copil al lui C. La decesul ultimului, fiul său D va trebui să raporteze la moştenire bunurile culese prin reprezentare din succesiunea bunicului său A, pentru a restabili egalitatea cu fratele său E îndreptăţit la raport.

2 D.C. Florescu, op. cit., p. 36.3 D. Văduva, op. cit., p. 43.4 I. Turculeanu, C. Băncioiu, Succesiunile în noul Cod civil, www.barouldolj.ro, Craiova, 2011, 09 iunie 2012,

<http://www.barouldolj.ro/files/2626_Material%20prezentat%20de%20Prof%20Univ%20Dr%20ION%20 TURCULEANU%20-%20Lect%20Univ%20Dr%20CATALIN%20BANCIOI.pdf >

27

http://www.barouldolj.ro/files/2626_Material%20prezentat%20de%20Prof%20Univ%20Dr%20ION%20TURCULEANU%20-%20Lect%20Univ%20Dr%20CATALIN%20BANCIOI.pdf


http://www.barouldolj.ro/


În acest caz atât în noul cât şi în vechiul Cod civil moştenirea se va împărţi în mod egal

între A, B, C, luând fiecare câte 1/3 din moştenire, D şi E fiind înlăturaţi de la moştenire potrivit

principiului proximităţii gradului de rudenie (A, B, C sunt rude de gradul I cu de cuius pe când D şi

E sunt rude de gradul II cu defunctul).

Dacă C este nedemn potrivit vechiului Cod Civil, D şi E nu vor beneficia de reprezentarea

succesorală, întrucât locul persoanei reprezentate nu este vacant şi util, persoana reprezentată fiind

în viaţă în momentul deschiderii moştenirii, astfel încât moştenirea se va împărţi egal între A şi B

(care îi vor înlătura de la moştenire pe D şi E care sunt rude de gradul II cu de cuius), luând fiecare

câte ½ din moştenire.

Potrivit noului Cod civil însă, D şi E vor beneficia de reprezentarea succesorală, astfel încât

vor urca în locul şi gradul lui C, devenind moştenitori de gradul I şi moştenind cât ar fi moştenit C

dacă ar fi acceptat succesiunea. Astfel, A şi B vor culege fiecare câte 1/3 din moştenire iar D şi E

vor lua împreună tot 1/3, respectiv câte 1/6 fiecare.

Dacă C a decedat înaintea lui de cuius în accepţiunea atât a vechiului cât şi a noului Cod

civil, D şi E vor beneficia de reprezentarea succesorală, astfel încât A şi B vor culege fiecare câte

1/3 din moştenire iar D şi E vor lua împreună tot 1/3, respectiv câte 1/6 fiecare.

28


CAPITOLUL II.

DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR

DEFUNCTULUI

Secţiunea 1. Drepturile succesorale ale descendenţilor

§1. Noţiunea de descendent

Potrivit art. 975 alin. (1) C. civ. „Descendenţii sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie

dreaptă la nesfârşit”.

Comparativ cu Codul civil de la 1864 se poate observa că noul Cod civil reglementează

expres faptul că vocaţia succesorală a descendenţilor nu este limitată de gradul de rudenie.1

Prin urmare, fac parte din clasa I de moştenitori legali următoarele categorii de

descendenţi2:

a) copiii defunctului din căsătorie şi urmaşii acestora;

Descendenţii sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit, indiferent de

sex şi indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite, întrucât potrivit

1 Deşi nu conţinea nici o referire expresă în acest sens, şi potrivit dispoziţiilor Codului civil de la 1864 descendenţii defunctului aveau vocaţie succesorală indiferent de gradul de rudenie.

2 I. Genoiu, Tema IX… op. cit., p. 459.

29


dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României1 există egalitate între cetăţenii

români şi de asemenea aceştia sunt egali în drepturi „fără privilegii şi fără discriminări”.

De asemenea, provenienţa copiilor defunctului din căsătorii diferite nu prezintă importanţă

în ceea ce priveşte vocaţia acestora la moştenire. Potrivit noului Cod civil, Cartea a II-a – Despre

familie, Titlul III, Capitolul II, art. 448, indiferent că provin din aceeaşi căsătorie, căsătorii diferite

sau din afara căsătoriei, copiii sunt egali în drepturi.

Aceasta egalitate dintre copii se reflecta în toate drepturile şi/sau obligaţiile dintre părinte(i)

şi copil(i).

Anularea sau nulitatea căsătoriei părinţilor nu are nici un efect asupra vocaţiei succesorale a

copiilor întrucât, potrivit art. 305 alin. (1) C. civ. aceştia „păstrează situaţia de copii din căsătorie”;

însă copii născuţi din căsătorii diferite vor moşteni împreună numai pe tatăl lor comun sau pe mama

lor comună, neavând vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de tatăl vitreg, respectiv mama vitregă.

b) copiii defunctului din afara căsătoriei a căror filiaţie a fost stabilită potrivit legii şi

urmaşii acestora;

Aşa cum am menţionat şi mai sus, la fel ca şi în cazul copiilor din căsătorii diferite, potrivit

art. 305 alin. (1) C. civ., copii din afara căsătoriei sunt asimilaţi copiilor din căsătorie, cu condiţia ca

filiaţia să fi fost stabilită potrivit legii.

Tot astfel, dar într-un sens mai larg, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie, copii din afara

căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. Dispoziţiile legale privind filiaţia firească din

căsătorie se aplică, prin asemănare şi filiaţiei fireşti din afara căsătoriei. Între filiaţia firească din

căsătorie şi aceea din afara căsătoriei există unele deosebiri de reglementare în ceea ce priveşte

modul stabilirii lor, privitor la filiaţia faţă de tată. Prin urmare, nu există nici o deosebire dintre

rudenia din căsătorie şi cea din afara căsătoriei, rezultând o concordanţă deplină între legătură de

sânge şi reglementarea juridică a acesteia2.

Bineînţeles, şi de această dată copii care au doar unul din părinţi comun, vor moşteni

împreună numai pe acesta, neavând vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de tatăl vitreg, respectiv

mama vitregă.

Copilul născut din afara căsătoriei are vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de tatăl din

afara căsătoriei (decedat în timpul procesului de stabilire a paternităţii) de la data concepţiei,

1 Constituţia României la art. 4 alin. (2) prevede că „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie , de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”, iar la art. 16 alin. (1) reglementează egalitatea în drepturi a cetăţenilor români: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

2 A. Filipescu, Coexistenţa reglementării rudeniei fireşti în codul civil şi în codul familiei, http://drept.ucv.ro, 2006, 08 iunie 2012, < http://drept.ucv.ro/RSJ/Articole/2006/RSJ2/0214FilipescuA.pdf>

30

http://drept.ucv.ro/RSJ/Articole/2006/RSJ2/0214FilipescuA.pdf

http://drept.ucv.ro/


hotărârea judecătorească definitivă prin care se stabileşte paternitatea copilului din afara căsătoriei

producând efecte retroactive până la această dată.

De asemenea copilul din afara căsătoriei are vocaţie succesorală şi la moştenirea lăsată de

rudele faţă de care are vocaţie succesorală ca urmare a stabilirii filiaţiei din afara căsătoriei

(descendenţii şi ascendenţii tatălui, rudele colaterale pana la gradul IV, calculat în raport cu copilul

din afara căsătoriei )1.

Deşi nu este expres prevăzut de Codul civil sau alte acte normative, aşa cum copilul din

afara căsătoriei are vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de tatăl faţă de care şi-a stabilit filiaţia,

tot astfel, acest tată are vocaţie la moştenirea lăsată de copilul său din afara căsătoriei.

Recunoaşterea vocaţiei succesorale legale a tatălui din afara căsătoriei este reclamată de raporturile

de rudenie statornicite între copil şi tatăl său prin stabilirea filiaţiei, de principiul egalităţii între sexe

şi de principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale2.

Copilul din afara căsătoriei vine la moştenirea ascendenţilor tatălui în două situaţii3:

cea a retransmiterii – tatăl, în calitate de moştenitor legal sau testamentar - supravieţuind

un timp cât de scurt defunctului – dobândeşte el succesiunea acestuia din urmă (chiar dacă nu a

acceptat-o, dar nici nu a repudiat-o) şi - confundată cu a sa proprie - o lasă propriilor săi moştenitori

legali sau testamentari - printre aceştia aflându-se şi copilul din afara căsătoriei. El va trebui să

dovedească “existenţa” moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri şi propriile drepturi

succesorale asupra moştenirii lăsate de acesta.

cea a moştenirii prin reprezentare, specifică numai moştenirii legale, copilul din afara

căsătoriei cu vocaţie succesorală legală (reprezentant) pretinde drepturile succesorale ale

ascendentului său, decedat la data deschiderii moştenirii, urcând în locul, gradul şi drepturile

acestuia. În acest caz, reprezentantul trebuie să dovedească că el personal are capacitate succesorală

(existentă la data deschiderii succesiunii) şi că cel reprezentat, la data deschiderii succesiunii, era fie

lipsit de capacitate succesorală, fie nedemn faţă de defunct, chiar dacă se află în viaţă la data

deschiderii moştenirii [art. 967 alin. (1) C.civ.]

c) copiii adoptaţi de către defunct şi urmaşii acestora (mai puţin urmaşii copiilor

adoptaţi cu efecte restrânse anterior anului 1997);

1 Notă de Fr. Deak, op.cit., p.97.2 M. Popeangă, Vocaţia succesorală a copilului din afara căsătoriei, www.dreponline.ro, 02 iunie 2012, <

http://www.dreptonline.ro/resurse/vocatie_copil.php>.3 Ibidem.

31

http://www.dreptonline.ro/resurse/vocatie_copil.php

http://www.dreponline.ro/


În categoria descendenţilor vor intra şi copiii adoptaţi, prin adopţie, adoptatul şi

descendenţii săi dobândind fără nici o discriminare, aceleaşi drepturi cu copiii din căsătorie.

În evoluţia sa, regimul juridic al adopţiei a suferit mai multe modificări:

- înfierea cu efecte depline şi înfierea cu efecte restrânse (art. 66-85 C. familiei)

- adopţia cu efecte depline şi efecte restrânse (Legea nr. 11/1990)

- adopţia cu efecte depline (O.U.G. nr. 25/1997 aprobată prin Legea nr. 87/1998).

Odată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 25/1997, adopţia a primit un regim

juridic unic şi de la acest moment nu poate fi decât adopţie cu efecte depline.

Cu toate acestea, distincţia dintre adopţia cu efecte depline şi adopţia cu efecte restrânse

rămâne valabilă în caz de moştenire, motivat de faptul că în prezent există încă în fiinţă şi adopţii cu

efecte restrânse încheiate în regimul juridic anterior.

În cazul adopţiei cu efecte depline “adoptatul are vocaţie concretă la moştenirea părinţilor

adoptatori şi a rudelor acestora, însă nu vine la moştenirea părinţilor fireşti şi a rudelor din familia

firească, întrucât, prin efectul acestui tip de adopţie, s-au stabilit raporturi de rudenie cu adoptatorul

şi rudele acestuia şi au încetat relaţiile de rudenie cu familia firească”1.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse, “adoptatul are vocaţie concretă numai la moştenirea

părinţilor adoptatori, nu şi a rudelor acestora şi, în acelaşi timp, moşteneşte şi pe părinţii fireşti şi

rudele acestora, întrucât, prin efectul acestui tip de adopţie, s-au stabilit raporturi de rudenie numai

între adoptator şi adoptat şi s-au menţinut cele cu familia firească”.2

Astfel, în situaţia în care persoana care lasă moştenirea este adoptatorul, atât în cazul

adopţiei cu efecte depline cât şi în cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii săi pot

veni la moştenire, deosebirile de mai sus apar doar atunci când defunctul este fie o rudă a

adoptatorului, fie o rudă firească a adoptatului.

Mai trebuie precizat faptul că dacă adopţia a fost realizată cu scopul de a crea adoptatului

vocaţie succesorală la moştenirea adoptatorului, aceasta este lovită de nulitate, vocaţia succesorală la

moştenirea adoptatorului trebuind să fie efectul adopţiei şi nu cauza acesteia3.

d) copiii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator şi urmaşii

acestora.

Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator este reglementată în articolele 441 -

447 din noul Cod civil, în cadrul capitolului destinat filiaţiei şi prezintă importanţă în materia

1 I. Genoiu, O. Mastacan, Drepturile succesorale ale rudelor defunctului în reglementarea noului Cod civil român, în Dreptul, nr. 7/2010, p. 14.

2 Ibidem.3 I. Genoiu, Dreptul la moştenire..., op. cit., p. 99.

32


moştenirii datorită faptului că se generează raporturi de rudenie între copil şi părinţi, aşadar în

categoria descendenţilor fiind incluşi şi copii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu

terţ donator. Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, potrivit dispoziţiilor art. 441 Cod

civil, nu determina nici o legătură de filiaţie intre copil şi donator şi prin urmare copilul astfel

conceput nu are vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de terţul donator. În schimb, potrivit art.

446 C. civ., “Tatăl are aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul născut prin reproducere umana

asistata medical cu terţ donator ca şi faţă de un copil născut prin concepţie naturală” rezultând ca

acesta este “asimilat de către Codul civil copilului natural”1 şi prin urmare copilul conceput prin

reproducere umana asistata cu terţ donator şi descendenţii acestuia vor avea vocaţie succesorală la

moştenirea lăsata de defunct.

§2. Împărţirea moştenirii

Potrivit principiului proximităţii clasei de moştenitori, descendenţii făcând parte din clasa

întâi de moştenitori legali înlătură de la moştenire pe moştenitorii din clasele subsecvente2 .

Soţul supravieţuitor, care nu face parte din nici o clasă de moştenitori, vine în concurs la

moştenire cu fiecare dintre acestea, inclusiv cu clasa întâi, având drepturi succesorale proprii.

Descendenţii din clasa întâi de moştenitori sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradului de

rudenie cu defunctul, astfel încât descendenţii în grad mai apropiat înlătură de la moştenire pe cei în

grad mai îndepărtat3.

Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 975 alin. (4) C. civ. “Moştenirea sau partea din

moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire

în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală”.

Aşadar, descendenţii din clasa I de moştenitori, de acelaşi grad, chemaţi la moştenire în

nume propriu, împart moştenirea pe capete, adică în părţi egale.

Se impune a fi menţionat faptul că noul Cod civil nu limitează regula împărţirii în cote

egale numai cât priveşte descendenţii de gradul I, cum rezulta din interpretarea literară a

dispoziţiilor art. 669 din vechiul Cod civil. Însă precizăm că, aşa cum s-a arătat în întreaga literatură

de specialitate, reglementarea respectivă din vechiul Cod civil trebuia şi a şi fost interpretată

1 I. Genoiu, Tema IX…, op. cit., p. 459.2 Art. 975 alin. (2) C. civ. dispune următoarele: “Descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte

clase şi vin la moştenire în ordinea proximităţii gradului de rudenie”.3 De exemplu, fiul defunctului, rudă de gradul I, înlătură de la moştenire pe nepotul defunctului, rudă de gradul

II.

33


extensiv, în sensul că beneficiază de împărţirea pe capete nu numai rudele de gradul I, ci şi ceilalţi

descendenţi ai defunctului până la infinit, când vin la moştenire în nume propriu1.

Atunci când ne situăm în cazul reprezentării succesorale, moştenirea se împarte pe tulpini,

astfel încât (prin derogare de la principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase

de moştenitori cât şi de la principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad), pe de

o parte pot veni la moştenire descendenţi de grade diferite, iar pe de altă parte este posibil ca

descendenţi, rude de acelaşi grad cu defunctul să primească din moştenire cote diferite, iar nu egale.

În cazul adopţiei reglementate de Codul civil în vigoare, ca şi în adopţiei cu efecte depline,

reglementată anterior anului 1997, adoptatul şi descendenţii lui pot beneficia de reprezentare ca şi

copiii din filiaţia firească.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse – întrucât adoptatul şi descendenţii săi devin rudă

numai cu adoptatorul, nu şi cu rudele acestuia – descendenţii adoptatului pot veni la moştenire prin

reprezentare numai dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcute de de cuius (schema 1), el având

calitatea de adoptator2.

În schimb, dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de cel reprezentat (descendent al

defunctului sau frate/soră, ori nepot de frate/soră), respectiv părinţii defunctului, reprezentarea nu

mai poate avea loc, fiindcă reprezentantul nu are vocaţie proprie la moştenirea lăsată de defunct

(schema 2 şi 3)3.

1 I. Genoiu, Tema IX…, op. cit., p. 460.2 Fr. Deak, op.cit., p.85. 3 Ibidem, p. 86.

34

F1 F2

D

Nf

adoptat cu efecte restrânse decedat

adoptator

Schema 1

Poate veni prin reprezentare

F1 F2

D

Nf

adoptat cu ef. r. decedat – nu poate veni prin reprezentare

adoptator

Schema 2

T M

F1 F2D

Nf Schema 3

adoptatori

adoptat cu ef. r. decedat

nu poate veni prin reprezentare


Atunci când descendenţii defunctului vor veni la moştenire în concurs cu soţul

supravieţuitor, acestuia din urmă îi va reveni cota de 1/4 din moştenire, iar descendenţilor cote de

3/4, pe care o vor împărţi în mod egal.

Cota de moştenire legală ce va reveni soţului supravieţuitor se va calcula în raport cu

întreaga moştenire, iar restul se va împărţi între descendenţi conform regulilor menţionate mai sus.

În ipoteza în care defunctul a dezmoştenit pe toţi descendenţii săi, aceştia vor culege doar

rezerva, iar partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile de a

moşteni [art. 964 alin. (2) C. civ.].

Dacă, în schimb, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale

legale, moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit. [art.

1075 alin. 3 C. civ.]

Prin analogie rezultă că dacă există mai mulţi descendenţi şi numai unul dintre aceştia este

dezmoştenit, acesta va culege rezerva, iar ceilalţi vor culege restul moştenirii în cote egale.

§3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al descendenţilor

Dreptul la moştenire al descendenţilor prezintă următoarele caractere juridice:

a) descendenţii pot veni la moştenire, atât în nume propriu (ca regulă cei de gradul I, şi

prin excepţie cei de gradul II şi III), cât şi prin reprezentare (doar descendenţii de gradele II şi

III);

Descendenţii de gradul I (copii defunctului) pot veni la succesiune în nume propriu şi

niciodată prin reprezentare).

Datorită faptului că noul Cod civil permite reprezentarea succesorală atât succesibililor

predecedaţi, cât şi a celor nedemni şi chiar în viaţă, descendenţii de gradele II, III etc. pot veni la

moştenirea defunctului de regulă prin reprezentare, însă, ca excepţie, pot veni şi în nume propriu în

cazul în care autorul lor este renunţător sau dezmoştenit.

De asemenea aceştia pot veni în nume propriu la moştenire, doar pentru cotitatea

disponibilă, când descendenţii de grad proxim ar fi fost cu toţii dezmoşteniţi.

b) descendenţii sunt moştenitori rezervatari;

35


Potrivit art. 1087 C. civ. descendenţii, alături de ascendenţii privilegiaţi şi soţul

supravieţuitor, sunt moştenitori rezervatari. Aceştia beneficiază, în temeiul legii, chiar împotriva

voinţei defunctului, de o fracţiune din moştenire, numită rezervă succesorală1.

Diferenţa între masa succesorală şi rezerva succesorală constituie cotitatea disponibilă care

poate forma obiectul liberalităţilor (donaţii şi/sau legate).

Rezerva succesorală a fiecărui descendent moştenitor rezervatar este de jumătate din cota

succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal2.

Codul civil de la 1864 stabilea cote diferenţiate în funcţie de numărul descendenţilor şi era

de ½ din moştenire dacă defunctul a lăsat un copil, de 2/3 din moştenire dacă a lăsat doi copii, şi de

¾ din moştenire dacă a lăsat trei sau mai mulţi copii. Astfel, se poate observa că sunt mai mici

cotele cuvenite descendenţilor în lumina noilor dispoziţii legale comparativ cu cele prevăzute de

vechiul Cod civil.

Pentru calculul rezervei se au în vedere descendenţii care vin efectiv la moştenire,

neţinându-se seama de succesibilii care nu au capacitate succesorală la data deschiderii moştenirii

sau care au renunţat la moştenire, cu excepţia celor obligaţi la raport potrivit art. 1146 alin. (2) C.

civ3.

Dacă la data deschiderii moştenirii defunctul are unul sau mai mulţi copii decedaţi4, la

stabilirea cuantumului rezervei se va ţine seama şi de aceştia numai în cazul în care au descendenţi,

în caz contrar nu se va ţine seama şi de aceştia. Cota din rezerva succesorală ce se cuvenea copiilor

care nu mai sunt în viaţă la data deschiderii moştenirii le va revenii descendenţilor acestora, potrivit

regulilor reprezentării.

1 Rezerva succesorală reprezintă o limitare a dreptului persoanei de a dispune în mod liber şi după buna sa voinţă, în legătură cu bunurile sale, şi este definită la art. 1086 C. civ. ca fiind „partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri”. Codul civil în vigoare consacră in terminis rezerva succesorală, legiuitorul preluând definiţia formulată de doctrină . Codul civil de la 1864 nu determina în mod direct noţiunea de rezervă succesorală, însă din textele prevăzute sub titlul "Despre partea disponibilă a bunurilor" (art. 841-855 şi 939-941 C. civ. şi art. 2 din Legea nr. 319/1944) se putea stabili aceea parte din patrimonial defunctului care, prin efectul legii, este “rezervat” anumitor moştenitori legali.

2 Dacă copii defunctului vin la moştenirea defunctului în concurs cu soţul supravieţuitor, aceştia vor culege ¾ din moştenire. Această cotă se va împărţi la numărul copiilor care vin în nume propriu la moştenire şi rezultatul, care reprezintă cota lor succesorală, se va împărţi la 2, pentru a afla rezerva fiecărui copil.

3 Potrivit art. 1146 alin. (2) C. civ. „În lipsă de stipulaţie contrară din partea donatorului, soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului sunt obligaţi la raport numai dacă ar fi avut vocaţie concretă la moştenirea defunctului, în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donaţiei”.

4 Indiferent dacă sunt predecedaţi sau dacă sunt persoane care au murit în acelaşi timp.

36


Pentru a putea culege rezerva, descendenţii trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de

lege pentru a putea moşteni1, să aibă vocaţie utilă şi concretă2 la moştenire şi în acelaşi timp trebuie

să accepte moştenirea3.

Odată cu culegerea moştenirii descendenţii au obligaţia corelativă de a suporta în mod

proporţional datoriile moştenirii. Acestea vor fi suportate numai în limita bunurilor succesorale

astfel cum prevede art. 1114 alin. (2) C. civ., „Moştenitorii legali şi legatarii universali şi cu titlu

universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul

succesoral, proporţional cu cota fiecăruia”4.

Descendenţii, la fel ca şi ceilalţi moştenitorii rezervatari, au dreptul să primească rezerva

în natură, ci nu sub forma echivalentului bănesc. Ei îşi valorifică dreptul al rezervă „nu în calitate de

creditori ai unei creanţe, ci în calitate de proprietari (coproprietari în indiviziune) de bunuri”5.

Dacă defunctul a adus atingere rezervei succesorale, ea trebuie reîntregită în natură6, numai

în mod excepţional, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, rezerva putând fi atribuită sau

reîntregită sub forma unui echivalent bănesc7.

De asemenea, descendentul, în calitate de moştenitor rezervatar are dreptul la deplina

proprietate asupra bunurilor care formează rezerva succesorală, astfel încât aceasta nu poate fi

grevată de sarcini.

Dacă există pluralitate de moştenitori rezervatari, rezerva se determină şi se atribuie în mod

individual fiecărui moştenitor rezervatar şi nu colectiv.

Mai este necesar să menţionăm faptul că dreptul la rezervă al descendenţilor este un drept

propriu, care se naşte direct în patrimoniul acestora la data deschiderii succesiunii, nu este un drept

ce a aparţinut defunctului, şi prin urmare el nu se transmite prin succesiune. Acest fapt are

importanţă în privinţa poziţiei moştenitorilor rezervatari în raport de actele dispuse de defunct în

1 Moştenitorul rezervatar trebuie să fie în viaţă la data deschiderii moştenirii, să aibă capacitate succesorală, să nu fie considerat nedemn şi să nu fi renunţat la moştenire.

2 De exemplu, părinţii defunctului, deşi sunt moştenitori rezervatari, aceştia nu au dreptul la rezervă în prezenţa descendenţilor deoarece aceştia fac parte din clasa I de moştenitori, pe când cei dintâi fac parte din clasa a II-a. În aceeaşi situaţie ne aflăm şi în cazul în care nepoţii vin la moştenire în prezenţa copiilor defunctului, dar fiind că nepoţii sunt rude de gradul II, pe când copii sunt rude de gradul I (deci nu au vocaţie concretă).

3 Per a contrario moştenitorii legali cu vocaţie la moştenire dar care au renunţat la moştenire nu vor putea culege nici măcar rezerva ce li s-ar fi cuvenit.

4 În vechea reglementare culegerea rezervei implica obligaţia de plată a datoriilor, ultra vires hereditatis dacă acceptarea moştenirii era pură şi simplă, sau intra vires hereditatis în cazul în care acceptarea moştenirii s-a făcut sub beneficiu de inventar (Fr. Deak, op. cit., p. 303).

5 Ibidem, p. 305.6 Donatarul sau legatarul nu poate obliga pe rezervatar să accepte contravaloarea rezervei.7 De exemplu dacă bunul donat a fost înstrăinat de donatar înainte de deschiderea moştenirii.

37


timpul vieţii1, actele ce încalcă rezerva neputându-le fi opozabile moştenitorilor, aceştia având

dreptul să ceară desfiinţarea lor.

Deşi rezerva are un caracter imperativ2, descendenţii pot opta să renunţe în tot sau în parte

la rezerva succesorală care le revine (însă numai după deschiderea moştenirii), întrucât caracterul

imperativ se referă la instituirea dreptului de rezervă, şi nu obligă şi la exercitarea dreptului,

moştenitorul rezervatar având, la fel ca orice alt succesibil, dreptul la opţiune succesorală.

Sunt nule renunţările la rezerva succesorală făcute de moştenitori înainte de moartea

defunctului.

Calculul rezervei descendenţilor3

În cazul în care în calitate de moştenitori rezervatari vin la moştenire descendenţii de gradul

I, cuantumul rezervei acestora va fi de ½ din cota pe care ar fi cules-o, în absenţa liberalităţilor sau

dezmoştenirilor.

Dacă copiii defunctului vin în concurs cu soţul supravieţuitor, ei vor culege ¾ din

moştenire. Cele ¾ se vor împărţi la numărul copiilor, care vin în nume propriu la moştenire şi

rezultatul care reprezintă cota lor succesorală se va diviza cu 2, pentru a afla rezerva fiecărui copil.

Ceilalţi descendenţi, alţii decât copiii (gradul I), adică nepoţii, strănepoţii etc. (descendenţi

de gradul al II-lea, al III-lea etc.) pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală (în cazul

predecesului sau nedemnităţii descendentului de grad mai mic).

Când descendentul în grad subsecvent vine la moştenire prin reprezentarea părintelui lor

predecedat sau nedemn, rezerva se va calcula la cota succesorală calculată după numărul tulpinilor

(adică al descendenţilor de gradul I).

În a doua situaţie, când mai mulţi descendenţi în grad subsecvent vin la moştenire în nume

propriu, ipoteză posibilă numai dacă toţi moştenitorii în gradul I sunt dezmoşteniţi sau sunt

renunţători, rezerva se va stabili la cota succesorală calculată evident din cotitatea disponibilă după

numărul succesibililor acceptanţi de gradul al II-lea sau eventual al III-lea, dacă descendenţii de

gradul al II-lea sunt cu toţii dezmoşteniţi sau renunţători, adică pe capete.

c) descendenţii sunt moştenitori sezinari;

1 Aceasta deoarece, de regulă moştenitorii, ca şi continuatori ai defunctului, sunt ţinuţi a le respecta, şi le sunt opozabile astfel de acte, însă în acest caz suntem în faţa unei excepţii.

2 Caracterul imperativ al rezervei consta în faptul că legea stabileşte categoriile de moştenitori rezervatari cât şi cuantumul rezervei şi acestea nu pot fi modificate prin voinţa defunctului nici chiar cu acordul viitorilor moştenitori rezervatari. Sunt interzise dispunătorului orice dispoziţii, sarcini, condiţii, clauze care ar leza drepturilor moştenitorilor rezervatari. Orice clauză care aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari asupra rezervei este lovită de nulitate absolută.

3D.C. Florescu, op. cit., p. 121.

38


Potrivit art. 1126 C. civ., descendenţii, alături de soţul supravieţuitor şi ascendenţii

privilegiaţi, sunt moştenitori sezinari1.

Sezina poate fi definită ca reprezentând un beneficiu, o ficţiune a legii, în virtutea căreia

anumiţi moştenitori (denumiţi moştenitori sezinari) au de drept, din momentul deschiderii

succesiunii, stăpânirea de fapt a acesteia, dreptul de a administra patrimoniul succesoral şi de a

exercita drepturile şi acţiunile defunctului2.

Pentru a beneficia de sezina moştenirii, descendenţii, soţul supravieţuitor şi ascendenţii

privilegiaţi trebuie să aibă vocaţie concretă la moştenire3. Moştenitorul rezervatar dezmoştenit

păstrează calitatea de moştenitor sezinar cât priveşte rezerva succesorală.

Sezina produce următoarele efecte:

moştenitorul sezinar intră în stăpânirea de fapt şi administrarea tuturor bunurilor

succesorale fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, deci înainte de obţinerea certificatului de

moştenitor.

Însă există şi unele excepţii, moştenitorul sezinar având nevoie de certificatul de moştenitor

pentru a-şi dovedi drepturile succesorale asupra sumelor de bani depuse la unităţile bancare ori

pentru valorile sau alte bunuri mobiliare păstrate în casete de siguranţă bancară [ art. 8 din Legea nr.

58/1998 ]

De asemenea, moştenitorul sezinar deşi intră în stăpânirea de fapt a moştenirii, va fi

împiedicat să exercite acest drept asupra bunurilor mobile succesorale cu privire la care s-ar fi luat

măsuri speciale de conservare de către notarul public. [ art. 72 - 76 din Legea nr. 36/1995 ].

Dacă bunurile succesorale se află în posesia unui terţ, moştenitorii sezinari le pot obţine

folosind acţiunea în revendicare sau acţiunile posesorii, după caz.

moştenitorul sezinar poate exercita de la data deschiderii moştenirii toate acţiunile

patrimoniale care aparţineau defunctului, petitorii sau posesorii, şi poate fi urmărit ca pârât de

creditorii succesiunii, fără atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor.

d) descendenţii au obligaţia de a raporta donaţiile;

1 Sunt sezinari moştenitorii care beneficiază de rezerva succesorală. Aşadar, este înlocuit astfel criteriul folosit de Codul civil de la 1864 pentru a determina moştenitorii sezinari – rudenia în linie dreaptă.

2 I. Genoiu, Dreptul la ... op. cit., p.403.3 Sezina are caracter individual, nu aparţine colectiv tuturor rudelor din clasa beneficiară; de asemenea sezina

are caracter succesiv, locul moştenitorului sezinar cu vocaţie concretă, renunţător sau nedemn, este luat de către moştenitorul sezinar subsecvent.

39


Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii

defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care

le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea.

În lipsă de stipulaţie contrară din partea donatorului, cei menţionaţi mai sus sunt obligaţi la

raport numai dacă ar fi avut vocaţie concretă la moştenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi

deschis la data donaţiei (art. 1146 C. civ.).

Prin urmare, din analiza conţinutului art. 1146 C. civ. derivă următoarele concluzii:

Din categoria moştenitorilor legali, numai soţul supravieţuitor (când vine în concurs cu

descendenţii) şi descendenţii sunt ţinuţi de obligaţia de a raporta donaţiile făcute de defunct în

favoarea lor; ascendenţii privilegiaţi sau ordinari, colaterali privilegiaţi sau ordinari nu sunt ţinuţi de

această obligaţie.

Având în vedere că legiuitorul menţionează ce descendenţii şi soţul supravieţuitor sunt

obligaţi la raportul donaţiilor când „vin efectiv şi împreună la moştenirea legală” rezultă că

obligaţia legală de raport revine numai donatarului, nu şi legatarului1. Sunt readuse la moştenire doar

bunurile donate fără scutire de raport soţului supravieţuitor sau descendenţilor de către cel ce lasă

moştenirea.

Prin dispoziţiile art. 1150 alin. (1) lit. a) C. civ., legiuitorul îi permite donatarului să

scutească de raport donaţiile. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act

ulterior, întocmit într-una din formele prevăzute pentru liberalităţi.

Dacă prin donaţia făcută cu scutire de raport s-a încălcat rezerva comoştenitorilor,

moştenitorul donatar nu va fi obligat la raport, dar va suporta reducerea ei în limitele cotităţii

disponibile, conform regulilor generale ale reducţiunii liberalităţilor excesive.

Sunt supuse raportului donaţiile făcute prin act autentic, darurile manuale şi donaţiile

indirecte. De asemenea sunt supuse raportului şi donaţiile grevate de sarcini, însă, obligaţia de raport

priveşte numai beneficiul efectiv ce revine donatarului, rezultat prin scăderea contravalorii sarcinii

din valoarea totală a donaţiei.

Nu sunt supuse raportului, aşa cum prevede art. 1150 C. civ.:

- donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport;

- donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane

interpuse, cu excepţia în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit alt scop decât

scutirea de raport;

1 A se vedea I. Genoiu, Dreptul la ..., op. cit., p. 311.

40


- darurile obişnuite, donaţiile renumeratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele

cheltuite pentru întreţinerea, sau dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a

părinţilor sau a soţului şi nici a cheltuielilor de nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a

dispus altfel;

- fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul

bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat;

- bunul care a pierit fără culpa donatarului.

Legea prezumă că liberalităţi făcute de defunct în timpul vieţii în favoarea soţului

supravieţuitor şi descendenţilor, nu au caracter definitiv, ci au numai un caracter de avans în contul

moştenirii, defunctul neintenţionând să avantajeze pe donatar în detrimentul celorlalţi moştenitori

legali, faţă de care are aceeaşi afecţiune.

În ipoteza în care defunctul ar intenţiona să avantajeze pe donatar în detrimentul celorlalţi

moştenitori legali, acesta poate dispune în favoarea acestuia, de o manieră definitivă, prin donaţii

scutite de raport.

Moştenitorii obligaţi la raport, deşi aduc la masa succesorală donaţiile primite de la defunct,

aceştia păstrează fructele bunurilor culese până la data deschiderii succesiunii (întrucât sun

consideraţi posesori de bună credinţă). De asemenea donatarii beneficiază de posibilitatea de a alege

între două opţiuni: să accepte succesiunea şi implicit să raporteze donaţiile primite de la defunct, fie

renunţă la succesiune şi păstrează donaţia1.

Prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul

donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În acest caz, donatarul va readuce la moştenire numai

valoarea bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca

moştenitor legal. [art. 1147 alin. (2) C. civ.]

Obligaţia de raport are un caracter personal, descendentul donatarului, dacă vine în nume

propriu la moştenirea defunctului, neavând obligaţia să raporteze donaţia făcută ascendentului său,

chiar dacă a acceptat moştenirea acestuia din urmă. În schimb descendentul donatarului care vine la

moştenirea defunctului prin reprezentare este obligat să raporteze donaţia făcută ascendentului său.

Pot cere raportul donaţiilor, potrivit art. 1148 C. civ., numai descendenţii şi soţul

supravieţuitor, precum şi, pe cale oblică, creditorii personali ai acestora. Prevederea expresă a

faptului că pot cere raportul donaţiilor şi creditorii personali ai soţului supravieţuitor şi

descendenţilor defunctului reprezintă un element de noutate faţă de reglementarea anterioară.

1 În caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile [art. 1147 alin. (1) C. civ.].

41


Modul de efectuare a raportului este reglementat de art. 1150 C. civ.: „Raportul se face prin

echivalent. Este considerată nescrisă dispoziţia care impune donatarului raportul în natură”.

Cu toate acestea, dacă doreşte, donatarul poate efectua raportul în natură dacă la data cererii

de raport este încă proprietarul bunului şi nu l-a grevat cu o sarcină reală şi nici nu l-a dat în

locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

Raportul se realizează în cadrul partajului, prin bună învoială sau pe cale judecătorească.

[art. 1152 alin. (1) C. civ.]

Raportul cerut de unul din moştenitori profită şi celorlalţi moştenitori îndreptăţiţi să solicite

raportul, cu excepţia celor care au renunţat în mod expres la raport. Dreptul la raport poate fi

exercitat şi de creditorii personali ai moştenitorului inactiv, pe cale oblică.

Dreptul la acţiunea prin care se solicită raportul se prescrie în termen de 3 ani de la data la

care cel îndreptăţit să ceară raportul a cunoscut donaţia, dar nu mai devreme de data deschiderii

moştenirii sau de data la care bunul donat i-a fost predat celui obligat la raport, dacă această dată

este ulterioară deschiderii moştenirii.

Secţiunea 2. Drepturile succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor

privilegiaţi

§1. Ascendenţii privilegiaţi

1.1. Noţiune

Ascendenţii privilegiaţi fac parte, alături de colateralii privilegiaţi, din clasa a II-a de

moştenitori legali şi sunt ascendenţii de gradul I al defunctului.

Se numesc „privilegiaţi” întrucât înlătură de la moştenire ceilalţi ascendenţi ai defunctului,

numiţi ascendenţi ordinari.

Potrivit art. 967 alin. 1 C. civ., ascendenţii privilegiaţi sunt tatăl şi mama defunctului.

În ceea ce priveşte dreptul la moştenire nu prezintă nicio importanţă dacă filiaţia este din

căsătorie sau din afara căsătoriei, părinţii având aceleaşi drepturi asupra succesiunii copilului lor,

indiferent dacă acesta a rezultat în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia.

42


Art. 448 C. civ.1 stabileşte egalitatea în drepturi a copiilor, indiferent dacă aceştia provin

din aceeaşi căsătorie, din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei. Prin urmare, dacă descendenţii au

drepturi egale faţă de părinţii lor şi faţă de rudele acestora, având în vedere şi faptul că vocaţia legală

la moştenire este reciprocă, atunci este logic să acordăm aceleaşi drepturi egale şi părinţilor faţă de

copii.

Deşi nu este consacrată in terminis de Codul civil în vigoare, cum de altfel se întâmpla şi

înainte de intrarea în vigoare a acestuia, vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei este pe

deplin recunoscută, aşa cum îndeamnă şi prevederile art. 500 C. civ. care afirmă, fără a face

distincţia între părinţii din căsătorie şi cei din afara căsătoriei, că „părintele nu are nici un drept

asupra bunurilor copilului(...) în afara de dreptul la moştenire şi la întreţinere”.

Dacă însă stabilirea filiaţiei se face prin recunoaştere, însă scopul acesteia nu este cel legal

şi nici nu are în vedere interesul suprem al copilului, ci este dată strict în vederea realizării unei

vocaţii succesorale legale, recunoaşterea este lovită de nulitate absolută, fiind contrară bunelor

moravuri şi ordinii de drept, întrucât „dreptul la moştenire trebuie să fie un efect al stabilirii

raporturilor de rudenie iar nu cauza ei2„.

Oricum, dreptul la moştenire al tatălui din afara căsătoriei într-un astfel de caz este infirmat

nu datorită statutului său de părinte necăsătorit cu mama defunctului, ci datorită faptului că actul

prin care a fost stabilită filiaţia a fost anulat, legătura de rudenie fiind astfel desfiinţată3.

În cazul căsătoriilor anulate sau declarate nule, potrivit art. 305 C. civ. „nulitatea căsătoriei

nu are niciun efect în privinţa copiilor, aceştia păstrând situaţia de copii din căsătorie”, ceea ce

înseamnă că aceştia vor avea dreptul să-şi moştenească părinţii. Ori, în virtutea aceluiaşi principiu al

reciprocităţii vocaţiei succesorale, este firească să recunoaştem şi dreptul părinţilor de a-şi moşteni

copiii rezultaţi dintr-o căsătorie nulă sau anulată.4

De asemenea, mai trebuie menţionat că noţiunea de „ascendenţi privilegiaţi” se referă la

părinţii fireşti ai defunctului, dacă este vorba de rudenia firească, sau la părinţii adoptivi ai

defunctului, dacă este vorba de rudenia civilă stabilită prin adopţie.

Art. 470 C. civ. prevede că: „Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi cel care

adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

1 Art. 448 C. civ. prevede următoarele: „Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie”.

2 Fr. Deak, Tratat... op. cit., p. 101. 3 D. Negrilă, Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi – partea întâi, 2012, 09 iunie 2012,

<http://lecturijuridice.blogspot.ro/2012/06/ascendentii-privilegiati-si-colateralii.html . 4 Ibidem.

43



Raporturile de rudenie încetează între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii

fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte.

Când adoptatorul este soţul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale

adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este

căsătorit cu adoptatorul”.

După cum se poate observa, în cazul adopţiei reglementate de Codul civil în vigoare, la fel

ca şi în cazul adopţiei cu efecte depline, reglementată anterior anului 1997, dacă defunctul a fost

adoptat, la moştenirea acestuia vor avea vocaţie succesorală părinţii adoptatori, ci nu părinţii fireşti,

întrucât, după cum am arătat mai sus, prin adopţie s-au stabilit raporturi de rudenie cu adoptatorul şi

rudele acestuia şi au încetat relaţiile de rudenie cu familia firească.

Efectele adopţiei cu efecte restrânse continuă să se producă pe plan succesoral şi în prezent

în cazul în care adopţia a fost făcută conform Codului familiei, anterior adoptării O.U.G. nr.

25/1997, în conformitate cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii, în lipsa vreunei

dispoziţii exprese atât în O.U.G. nr. 25/1997, cât şi în Legea nr. 274/2004, dar şi în noul Cod civil,

care să transforme înfierile cu efecte restrânse în adopţii1.

În lumina noului Cod civil, existenţa uneia dintre cele două categorii de părinţi - fireşti sau

adoptatori - o exclude pe cealaltă, însă în practică mai pot fi întâlnite încă şi situaţii în care la

moştenirea adoptatului au vocaţie succesorală atât părinţii adoptatori cât şi cei fireşti, cum se

întâmplă în cazul adopţiei cu efecte restrânse, care, după cum am arătat, mai produce încă efecte şi

prezent.

În cazul reproducerii umane asistată medical cu terţ donator, astfel cum prevede art. 441 şi

urm. C. civ, utilizarea procedeului medical menţionat nu determină nici o legătură de rudenie între

copil şi donator. Tatăl copilului astfel conceput este bărbatul care şi-a dat consimţământul la

reproducerea umană asistată medical, fie că este soţul mamei, fie că este un alt bărbat. Prin urmare,

având în vedere că între copilul născut prin reproducere umană asistată medical şi cel care şi-a dat

consimţământul se stabileşte o relaţie de rudenie, aceştia vor avea vocaţie succesorală reciprocă. Pe

cale de consecinţă această vocaţie nu subzistă şi în cazul donatorului. În privinţa mamei, situaţia nu

cunoaşte nici o deosebire faţă de regula cunoscută şi anume că aceasta este cea care a dat naştere

copilului.

Dacă nici la data concepţiunii, nici la data naşterii copilului conceput prin reproducere

umană asistată medical cu terţ donator, părinţii acestuia (cei care au consimţit la aceasta) nu sunt

căsătoriţi, vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de copil va avea doar mama. Filiaţia faţă de tată 1 D.C. Florescu, op. cit., p. 44.

44


poate fi stabilită faţă de partenerul mamei, care şi-a dat consimţământul la realizarea reproducerii

umane asistate medical cu terţ donator, fie pe cale judecătorească, fie pe cale de recunoaştere1.

De asemenea, au vocaţie la moştenirea defunctului ascendenţii privilegiaţi ai acestuia, ei

înşişi rezultaţi prin metoda reproducerii umane asistate medical cu terţ donator.

1.2. Împărţirea moştenirii

Ţinând cont de faptul că devoluţiunea legală a moştenirii este guvernată de principiul

chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori, ascendenţii privilegiaţi vin la

moştenire în următoarele cazuri:

a) defunctul nu are descendenţi (moştenitori legali din clasa I);

b) defunctul are descendenţi, însă aceştia au renunţat la moştenire;

c) defunctul are descendenţi, însă aceştia sunt nedemni de a moşteni şi nu pot fi

reprezentaţi;

d) defunctul are descendenţi, însă aceştia au fost dezmoşteniţi, prin urmare culegând

numai rezerva succesorală legală, restul revenindu-le moştenitorilor din clasa a II-a.

În ceea ce priveşte împărţirea moştenirii în cazul ascendenţilor privilegiaţi se pot întâlni


1) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi

Ca şi Codul de la 1864, noul Cod civil consacră o excepţie de la principiul proximităţii

gradului de rudenie în cazul clasei a II-a de moştenitori legali, ascendenţii privilegiaţi, deşi rude de

gradul I, neînlăturând de la moştenire pe colateralii privilegiaţi, rude de gradele II – IV.

În cazul în care la moştenire ascendenţii privilegiaţi suportă concursul colateralilor

privilegiaţi, moştenirea va fi împărţită în funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi care vin

efectiv la moştenire. Deci, nu va avea importanţă dacă în viaţă sunt ambii părinţi ai defunctului, ci

numai dacă ambii au vocaţie concretă la moştenire (ambii au acceptat moştenirea, nu sunt nedemni,

nu au fost dezmoşteniţi).

Potrivit dispoziţiilor art. 978 C. civ., moştenirea se va împărţi astfel:

- în cazul în care la moştenire vine un singur părinte al defunctului acesta va culege ¼ din

moştenire, restul de ¾ revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul acestora;

- în cazul în care la moştenirea defunctului vin doi părinţi, aceştia vor culege ½ din

moştenire, cealaltă jumătate cuvenindu-se colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor.

1 V. Stoica, L. Dragu, op. cit., p. 108.

45


Aşadar, cota cuvenită ascendenţilor privilegiaţi se deduce cu prioritate din moştenire sau

din partea de moştenire cuvenită clasei a doua de moştenitori, colateralii privilegiaţi având

posibilitatea de a primi şi împărţi între ei numai diferenţa. Practic, din masa succesorală se va scădea

cota cuvenită ascendenţilor şi abia apoi se va atribui cota cuvenită colateralilor privilegiaţi.

Deducem deci, o prioritate legală (un drept prioritar) în privinţa modului în care culeg moştenirea

ascendenţii privilegiaţi faţă de colateralii privilegiaţi.1.

În ipoteza în care la moştenire vin 3 sau poate chiar 4 părinţi, aceştia vor împărţi în mod

egal cota de ½ din moştenire care revine ascendenţilor privilegiaţi.

Putem întâlni şi cazuri în care defunctul are soţ supravieţuitor şi descendenţi, însă aceştia au

fost dezmoşteniţi, moştenirea împărţindu-se astfel: soţul supravieţuitor va culege o cotă de 1/8

reprezentând rezerva succesorală (adică jumătate din cota de ¼ care i se cuvine atunci când culege

moştenirea în concurs cu descendenţii2. Descendenţii vor culege de asemenea doar rezerva

succesorală, şi anume o cotă de 3/8 din moştenire (jumătate din cota de ¾ ce le revine când vin la

moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor), iar restul de 3/8 va reveni întregii clase a II-a,

respectiv ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi. Cota cuvenită clasei a II-a de

moştenitori legali va fi împărţită între ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi, în funcţie de

numărul celor dintâi, aşa cum am arătat mai sus.

În cazul în care ascendenţii privilegiaţi ai defunctului, moştenitori rezervatari, însă

dezmoşteniţi, vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi, cei dintâi vor culege rezerva

legală (1/2 din cota legală), iar restul va fi cules de către cei din urmă. Drept urmare, dacă există un

singur părinte al defunctului şi acesta a fost exheredat, acesta va culege ½ din ¼, adică 1/8 din

moştenire, restul de 7/8 revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor, iar dacă la

moştenirea lui de cuius vin doi, trei sau patru părinţi, toţi dezmoşteniţi însă, aceştia vor culege

împreună ½ din ½, adică ¼ din moştenire, restul de ¾ revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent

de numărul lor. Aşadar, cei doi, trei sau patru ascendenţi privilegiaţi ai defunctului, dezmoşteniţi,

vor culege din moştenirea defunctului următoarele cote:

- dacă sunt doi părinţi, fiecare va culege câte 1/8 din moştenire;

- dacă sunt trei părinţi, fiecare va culege câte 1/12 din moştenire;

- dacă sunt patru părinţi, fiecare va culege câte 1/16 din moştenire.

1 D. Negrilă, Ascendenţii ... op. cit., <http://lecturijuridice.blogspot.ro/2012/06/ascendentii-privilegiati-si-colateralii.html .

2 Potrivit art. 972 alin. (3) C. civ.: „Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitorii legali aparţinând unor clase diferite, se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele”.

46




2) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor şi cu

colateralii privilegiaţi ai acestuia;

Deşi nu este rudă cu defunctul, soţul supravieţuitor nu este înlăturat de la moştenire de

prezenţa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi, acesta venind la moştenire în

concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori. [art. 971 alin.1 C. civ.

Pentru a determina cota care revine fiecărei categorii de moştenitori menţionată se vor

parcurge două etape: în primul rând se va determina cota parte ce revine clasei a II-a de moştenitori,

iar ulterior cota ce va reveni doar ascendenţilor privilegiaţi.

Pentru a stabili partea ce revine întregii clase a II-a, din întreaga moştenire se va scădea cu

prioritate cota cuvenită soţului supravieţuitor1, restul reprezentând moştenirea ce le va reveni celor

dintâi.

Partea soţului supravieţuitor, în toate cazurile, se impută asupra moştenirii, micşorând astfel

părţile care se cuvin celorlalţi moştenitori.

Potrivit dispoziţiilor art. 977 alin. (1) C. civ., „Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire

în concurs atât cu ascendenţii privilegiaţi, cât şi cu colateralii privilegiaţi, ai defunctului, partea

cuvenită clasei a doua este de două treimi din moştenire”.

Aşadar, soţul supravieţuitor va moşteni o cotă de 1/3, iar întregii clase a II-a îi va reveni o

cotă de 2/3 din moştenire.

Pentru determinarea cotei ascendenţilor privilegiaţi, după imputarea asupra moştenirii a

cotei soţului supravieţuitor, din restul (respectiv din 2/3) se va scădea cota cuvenită ascendenţilor

privilegiaţi, în funcţie de numărul lor, ca şi a doua prioritate, iar abia apoi se va atribui diferenţa

colateralilor privilegiaţi. Astfel, dacă la moştenire vine un singur părinte, acesta va primi o cotă de

1/4 din 2/3 adică 2/12, iar dacă la moştenire vin ambii părinţi aceştia vor primi fiecare câte 2/12,

deci 4/12 împreună.

Schema atribuirii moştenirii va fi, în acest caz, următoarea: soţul supravieţuitor primeşte

1/3=2/6; un părinte primeşte 2/12=1/6, urmând ca restul de 3/6 (adică jumătate) să se împartă între

colateralii privilegiaţi; doi părinţi primesc 4/12=2/6, urmând ca restul de 2/6 să se împartă între

colateralii privilegiaţi.

1 Codul civil în vigoare, la fel ca şi Codul de la 1864, nu reglementează acest aspect, însă, potrivit literaturii de specialitate, în ipoteza în care soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori, se stabileşte mai întâi cota acestuia, iar restul se împarte între ceilalţi moştenitori.

47


Observăm aşadar, că noul Cod civil preia cotele stabilite şi de Codul civil de la 1864, însă,

în plus, cel dintâi reglementează, de o manieră conjugată, drepturile succesorale ale rudelor

defunctului şi ale soţului supravieţuitor2.

3) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs doar cu soţul supravieţuitor

Cota soţului supravieţuitor este de ½ şi se va scădea cu prioritate urmând ca cealaltă

jumătate să se atribuie ascendenţilor privilegiaţi, în funcţie de numărul lor.

Astfel, un singur părinte venit la moştenire va culege întreaga cotă rămasă, primind deci

1/2, respectiv vor împărţi cota de ½ în 2, 3 sau 4 părţi egale atunci când la moştenire au vocaţie

concretă 2, 3 sau 4 părinţi.

4) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire singuri

Ne aflăm în această situaţie atunci când:

a) defunctul nu are fraţi, surori sau descendenţi ai acestora şi nici soţ supravieţuitor,

precum şi în cazul în care fraţii/surorile şi soţul supravieţuitor nu îndeplinesc condiţiile de a

moşteni;

În această ipoteză ascendenţii privilegiaţi vor culege împreună întregul patrimoniu

succesoral. Se va avea în vedere vocaţia concretă a ascendenţilor privilegiaţi, analizându-se dacă

amândoi sau numai unul dintre ei erau în viaţă la momentul deschiderii moştenirii, demnitatea faţă

de defunct, felul în care şi-au manifestat dreptul de opţiune succesorală.

Deşi Codul civil în vigoare prevede în mod expres că la moştenirea defunctului pot veni

unul sau doi părinţi (fireşti sau din adopţie), având în vedere că efectele adopţiei cu efecte restrânse

continuă să se producă pe plan succesoral până în prezent, se mai pot întâlni încă cazuri când

defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse (anterior anului 1997), la moştenire având vocaţie

succesorală concretă atât părinţii adoptatori cât şi cei fireşti. În această situaţie moştenirea va fi

împărţită în 2, 3 sau 4 părţi egale, în funcţie de numărul părinţilor care vin efectiv la moştenire,

conform principiului egalităţii rudelor din aceeaşi clasă şi acelaşi grad.

Dacă numai unul din părinţi (fireşti sau din adopţie) are capacitate succesorală la data

deschiderii moştenirii, acesta va prelua întreaga moştenire.

În cazul în care defunctul are şi descendenţi, însă au fost dezmoşteniţi, aceştia din urmă vor

culege rezerva succesorală, respectiv ½ din moştenire, iar restul de ½ le va reveni ascendenţilor

privilegiaţi.

b) defunctul nu are fraţi/surori sau descendenţi ai acestora şi are soţ supravieţuitor dar

acesta a fost dezmoştenit;2 I. Genoiu, Dreptul la ... op. cit., p. 107.

48


Soţul supravieţuitor va culege numai rezerva legală, restul moştenirii cuvenindu-se

părinţilor defunctului [art. 1075 alin. (1) C. civ.]

Drept urmare soţul supravieţuitor va culege ½ (reprezentând rezerva succesorală) din cota

legală de ½ conferită de lege în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, adică ¼ din moştenire, restul de

¾ revenind părinţilor defunctului.

În cazul în care defunctul are şi descendenţi, însă şi aceştia au fost dezmoşteniţi, moştenirea

se va împărţi astfel: soţul supravieţuitor va culege ½ (reprezentând rezerva succesorală) din cota de

½ din moştenire, care i se cuvine atunci când culege moştenirea în concurs cu descendenţii.

Descendenţii vor culege de asemenea rezerva succesorală (1/2 din cota de ¾ ce le revine când vin la

moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor, iar restul moştenirii va reveni ascendenţilor privilegiaţi.

Drept urmare soţul va culege rezerva succesorală de ¼ din moştenire, descendenţii o cotă de 3/8 din

moştenire, reprezentând rezerva succesorală, iar ascendenţii privilegiaţi vor culege o cotă de 3/8 din

moştenire.

c) defunctul are fraţi/surori sau descendenţi ai acestora precum şi soţ supravieţuitor însă

au fost dezmoşteniţi;

Având în vedere faptul fraţii/surorile defunctului, sau descendenţii acestora nu sunt

rezervatari, în urma dezmoştenirii aceştia vor fi înlăturaţi de la moştenire, patrimoniul succesoral al

defunctului împărţindu-se între soţul supravieţuitor (în calitate de moştenitor rezervatar), şi

ascendenţii privilegiaţi, la fel ca în cazul prezentat mai sus la subpunctul a), fiecare dintre acestea,

partea din moştenire ce li se cuvine.

1.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor privilegiaţi

Dreptul la moştenire al ascendenţilor privilegiaţi prezintă următoarele caractere juridice:

- nu beneficiază de reprezentare. Prin urmare, ascendenţii privilegiaţi vor culege moştenirea

numai în nume propriu, regula generală aplicabilă fiind aceea că ei vor împărţi moştenirea în părţi

egale, ca rude de grad egal, făcându-se aplicarea principiului stabilit de art. 964 alin.4 C. civ.;

- sunt moştenitori rezervatari;

Potrivit art. 1087 C. civ. ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari alături de soţul

supravieţuitor. Aceştia au dreptul la rezervă, în temeiul legii, chiar împotriva voinţei defunctului.

Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi este de jumătate din cota succesorală care,

în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor,li s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.

- sunt moştenitori sezinari [ art. 1087 C. civ.];

49


Potrivit art. 1126 C. civ. ascendenţii privilegiaţi cu vocaţie concretă la moştenire

beneficiază de sezina moştenirii, deci pot intra în posesia acesteia înainte de eliberarea certificatului

de moştenitor şi pot exercita de la data deschiderii moştenirii toate acţiunile patrimoniale care

aparţineau defunctului.

- nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct.

§2. Colateralii privilegiaţi

2.1. Noţiune

Colateralii privilegiaţi fac parte, alături de ascendenţii privilegiaţi, din clasa a II-a de

moştenitori legali.

Se numesc „privilegiaţi” întrucât înlătură de la moştenire ceilalţi colaterali ai defunctului,

numiţi colaterali ordinari, reprezentaţi de unchi, mătuşi, veri primari, fraţi şi surori ai bunicilor.

Potrivit art. 967 alin. 2 C. civ., sunt colaterali privilegiaţi „fraţii şi surorile defunctului,

precum şi descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv1", respectiv următoarele categorii

de rude:

- fraţii şi surorile defunctului, rude de gradul al II-lea;

- copiii fraţilor şi surorilor defunctului, rude de gradul al III-lea;

- nepoţii fraţilor şi surorilor defunctului, rude de gradul al IV-lea.

Potrivit dispoziţiilor art. 672 din Codul civil de la 1864, aparţineau categoriei colateralilor

privilegiaţi: fraţii, surorile sau descendenţii acestora. Aşadar, vechiul Cod civil nu condiţiona

apartenenţa colateralilor privilegiaţi la clasa a doua de moştenitori legali, de gradul de rudenie. Este

adevărat însă că, în art. 676, Codul civil de la 1864 dispunea că rudele succed până la al

doisprezecelea grad inclusiv. Acest text de lege a fost abrogat însă prin dispoziţiile Legii asupra

impozitului progresiv pe succesiuni din 1921, care, în art. 4, restrângea vocaţia succesorală a rudelor

colaterale până la gradul al patrulea inclusiv. De altfel, acest principiu a fost reluat şi de Legea nr.

319/1944. Aşadar, anterior datei de 1 octombrie 2011, nu Codul civil de la 1864, ci o lege specială

limita vocaţia succesorală a rudelor colaterale ale defunctului la gradul al IV-lea inclusiv,

inconvenient înlăturat însă de noul Cod civil, prin dispoziţiile sale complete2.

1 Rudele de grad mai îndepărtat vor putea veni la moştenire numai ca efect al voinţei defunctului, exprimată prin testament, deci în calitate de moştenitori testamentari, iar nu în calitate de moştenitori legali.

2I. Genoiu, Dreptul la ..., op. cit., p. 110.

50


Prevederea legala nu face nici o diferenţă între fraţii născuţi din aceeaşi căsătorie a

părinţilor lor, din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei, precum şi cei rezultaţi din adopţie sau

prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator.

Prin urmare, din categoria colateralilor privilegiaţi fac parte următoarele categorii de fraţi:

a) fraţii buni, care au aceeaşi mamă şi acelaşi tată, fiind rezultaţi din aceeaşi căsătorie;

b) fraţii uterini, care au aceeaşi mamă şi taţi diferiţi, rezultaţi din căsătorii diferite sau din

afara căsătoriei;

c) fraţii consangvini sau consângeni, care au acelaşi tată şi mame diferite, rezultaţi din

căsătorii diferite sau din afara căsătoriei;

d) fraţii rezultaţi din adopţie.

În cazul adopţiei reglementate de Codul civil în vigoare, la fel ca şi în cazul adopţiei cu

efecte depline, reglementată anterior anului 1997, fraţii rezultaţi din adopţie au vocaţie la moştenirea

fratelui defunct, întrucât, prin adopţie s-au stabilit raporturi de rudenie cu adoptatorul şi rudele

acestuia şi au încetat relaţiile de rudenie cu familia firească.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii lui nu au devenit rude cu

rudele adoptatorului, prin urmare nici cu descendenţii lui.

De exemplu1, dacă soţii au doi copii din căsătorie şi au adoptat cu efecte restrânse un al

treilea copil, acestea din urmă nu a devenit frate cu copiii din filiaţia firească şi nici aceştia cu el,

astfel încât, dacă unul dintre copii fireşti moare, moştenirea va fi culeasă de fratele său din filiaţia

firească, adoptatul neavând vocaţie la această moştenire. Iar dacă adoptatul ar muri întâi, nici unul

dintre copiii din filiaţia firească ai adoptatorilor nu vor avea vocaţie în calitate de fraţi-surori la

moştenirea adoptatului. În cazul adopţiei cu efecte restrânse colateralii privilegiaţi ai adoptatului se

recrutează dintre rudele (fraţii şi surorile) sale fireşti.

În cazul în care adoptatorul a adoptat mai mulţi copii ne putem afla în una din următoarele

ipoteze:

- toţi copii au fost adoptaţi cu efecte depline, situaţie în care, în urma adopţiei aceştia au

devenit rude şi prin urmare au vocaţie succesorală reciprocă;

- toţi copii au fost adoptaţi cu efecte restrânse şi prin urmare aceştia se află în relaţie de

rudenie doar cu părinţii adoptatori; ei nu au vocaţie succesorală unii faţă de alţii. Când doi, sau mai

mulţi fraţi fireşti au fost adoptaţi cu efecte restrânse de aceeaşi părinţi adoptatori, ei (şi descendenţii

lor) au vocaţie succesorală reciprocă, întrucât în cazul adopţiei cu efecte restrânse rudenia firească s-

a menţinut. În schimb dacă fraţii din filiaţia firească au fost adoptaţi unul cu efecte depline, altul cu 1 Fr. Deak, op. cit., p. 103.

51


efecte restrânse, în mod reciproc, nu au vocaţie succesorală. Cât priveşte vocaţia succesorală a

adoptatului din adopţia cu efecte restrânse la moştenirea lăsată de copiii adoptaţi de părinţii săi

fireşti, acesta va moşteni în calitate de frate sau soră, pe cei care au fost adoptaţi cu efecte depline şi

nu va putea moşteni pe cei adoptaţi cu efecte restrânse 1.

Aceste principii se aplică în mod corespunzător şi în cazul descendenţilor din fraţi şi surori,

atunci când adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de fratele sau sora defunctului (ori copilul lor).

De exemplu2, defunctul are doi fraţi din filiaţia firească. Unul dintre ei (F2), decedat la data

deschiderii moştenirii, are un copil din adopţia cu efecte restrânse (Nf). Acesta din urmă – neavând

vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de defunct – nu va putea veni la moştenire prin

reprezentare, astfel încât moştenirea va fi culeasă, în calitate de colateral privilegiat, numai de fratele

din filiaţia firească (F1). Adoptatul nu ar putea veni la moştenire nici în nume propriu, astfel încât –

dacă celălalt frate al defunctului ar fi decedat la data deschiderii moştenirii – ea ar fi culeasă de

ascendenţii privilegiaţi sau, în lipsa lor, de moştenitorii din clasa subsecventă (a se vedea schema 1)

e) În cazul reproducerii umane asistată medical cu terţ donator, astfel cum prevede art. 441

şi urm. C. civ, utilizarea procedeului medical menţionat nu determină nici o legătură de rudenie între

copil şi donator. Tatăl copilului astfel conceput este bărbatul care şi-a dat consimţământul la

reproducerea umană asistată medical, fie că este soţul mamei, fie că este un alt bărbat. Prin urmare,

având în vedere că între copilul născut prin reproducere umană asistată medical şi cel care şi-a dat

consimţământul se stabileşte o relaţie de rudenie, aceştia vor avea vocaţie succesorală reciprocă. Pe

cale de consecinţă această vocaţie nu subzistă şi în cazul donatorului. În privinţa mamei, situaţia nu

cunoaşte nici o deosebire faţă de regula cunoscută şi anume că aceasta este cea care a dat naştere

copilului.

1 A se vedea: Fr. Deak, op. cit., p. 104-106, I. Genoiu, Dreptul la ..., op. cit., p. 109. 2 Ibidem.

52

T M

F1 F2D

Nf Schema 4


De asemenea, au vocaţie la moştenirea defunctului ascendenţii privilegiaţi ai acestuia, ei

înşişi rezultaţi prin metoda reproducerii umane asistate medical cu terţ donator.

2.2. Împărţirea moştenirii

În ceea ce priveşte împărţirea moştenirii în cazul colateralilor privilegiaţi, în practică pot fi

întâlnite următoarele situaţii:

1) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor şi cu

ascendenţii privilegiaţi ai acestuia;

Pentru determinarea cotei ce revine fiecărei categorii de moştenitori, în această situaţie, aşa

cum am arătat şi în cazul subclasei ascendenţilor privilegiaţi, în primul rând se va determina cota

parte ce revine întregii clase a II-a de moştenitori, iar ulterior cota ce va reveni doar ascendenţilor

privilegiaţi.

Când suportă concursul soţului supravieţuitor, potrivit dispoziţiilor art. 977 alin. (1) C.

civ., partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moştenire.

Pentru determinarea cotei colateralilor privilegiaţi, după imputarea asupra moştenirii a cotei

soţului supravieţuitor, din restul (respectiv din 2/3) se va scădea cota cuvenită ascendenţilor

privilegiaţi, în funcţie de numărul lor, ca şi a doua prioritate, diferenţa reprezentând partea

colateralilor privilegiaţi. Astfel:

- în cazul în care, la moştenire, colateralii privilegiaţi vin în concurs cu un singur părinte,

cei dintâi vor culege, indiferent de numărul lor, 3/4 din moştenire, restul de ¼ revenind unicului

ascendent privilegiat al defunctului;

- în cazul în care la moştenire colateralii privilegiaţi vin în concurs cu doi părinţi, cei dintâi

vor culege, indiferent de numărul lor, ½ din moştenire, restul de ½ revenind ascendenţilor

privilegiaţi ai defunctului.

Ipoteza specială în care la moştenire sunt chemaţi soţul supravieţuitor, descendenţii – ca şi

moştenitori legali rezervatari exheradaţi de defunct – şi clasa a doua de moştenitori - ca şi

moştenitori chemaţi să culeagă moştenirea în urma dezmoştenirii1 – va determina acelaşi mod de

lucru pe care l-am analizat mai sus. Astfel, în această situaţie, colateralii privilegiaţi vor suporta

calculul prioritar al cotei soţului supravieţuitor, apoi calculul de asemenea prioritar al rezervei

descendenţilor, urmat de calculul cote atribuite ascendenţilor privilegiaţi, urmând ca partea lor să fie

calculată şi atribuită abia în ultimă instanţă. Aşadar, întâi se va scădea cota cuvenită soţului

1 D. Negrilă, Ascendenţii privilegiaţi... op. cit., <http://lecturijuridice.blogspot.ro/2012/06/ascendentii-privilegiati-si-colateralii.html

53




supravieţuitor, respectiv 1/4, calculată conform art. 972 alin. (2) C. civ. La aceasta se va adăuga

rezerva descendenţilor, adică 3/8 din masa succesorală. Rezultă că cea de-a doua clasă de

moştenitori va avea dreptul să primească, împreună, 3/8 din masa succesorală. Din aceasta se va

scădea cota ascendenţilor privilegiaţi, în funcţie de numărul lor, respectiv 1/4x3/8=3/32 dacă este un

singur părinte şi 1/2x3/8=3/16 dacă sunt ambii părinţi. Prin urmare, cota cuvenită colateralilor

privilegiaţi va fi de 3/4x3/8=9/32 dacă suportă concursul unui singur părinte şi de 1/2x3/8=3/16 dacă

sunt ambii părinţi.

Dacă dezmoştenirea s-a extins atât în privinţa descendenţilor cât şi a soţului supravieţuitor,

atunci acestuia din urmă nu-i va reveni decât rezerva sa de 1/8. La ea se va adăuga rezerva

descendenţilor, respectiv 3/8, astfel încât partea cuvenită întregii clase a doua de moştenitori va fi de

jumătate din masa succesorală. Din aceasta părinţii vor primi 1/4x1/2=1/8 dacă este unul singur sau

1/2x1/2=1/4 dacă sunt ambii părinţi. Rezultă că fraţii/surorile defunctului vor putea primi 3/8 dacă

vin în concurs cu un singur părinte sau 1/4 dacă vin în concurs cu ambii părinţi.

Noul Cod civil preia cotele stabilite şi de Codul civil de la 1864, însă, în plus, cel dintâi

reglementează, de o manieră conjugată, drepturile succesorale ale rudelor defunctului şi ale soţului

supravieţuitor1.

2) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs doar cu soţul supravieţuitor

Cota cuvenită acestuia din urmă, potrivit art. 977 alin. (2) C. civ., va fi de 1/2 din masa

succesorală, urmând ca restul de 1/2 să se împartă între colateralii privilegiaţi, în funcţie de numărul

acestora şi de celelalte reguli care le sunt aplicabile.

3) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu ascendenţii privilegiaţi

În această ipoteză, potrivit dispoziţiilor art. 978 C. civ., moştenirea se va împărţi astfel:

- în cazul în care, la moştenire, colateralii privilegiaţi vin în concurs cu un singur părinte,

cei dintâi vor culege, indiferent de numărul lor, 3/4 din moştenire;

- în cazul în care la moştenire colateralii privilegiaţi vin în concurs cu doi părinţi, cei dintâi

vor culege, indiferent de numărul lor, ½ din moştenire.

Cota colateralilor privilegiaţi nu este influenţată de concursul a 3 sau poate chiar 4

ascendenţi privilegiaţi, aceştia urmând a împărţi în mod egal cota de ½ din moştenire care revine

subclasei ascendenţilor privilegiaţi.

4) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire singuri, caz în care aceştia vor culege întreaga

moştenire.

1 I. Genoiu, Dreptul la ..., op. cit., p. 107.

54


Partea cuvenită colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în mod diferit, în funcţie de

modul în care vin la moştenire - în nume propriu sau prin reprezentare, şi în funcţie de faptul dacă

sunt fraţi buni cu defunctul sau fraţi numai de mamă ori numai de tată.

În cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire în nume propriu şi sunt fraţi buni,

conform prevederilor art. 981 alin. (1) C. civ., moştenirea se va împărţi între aceştia în mod egal,

adică pe capete, potrivit principiului egalităţii moştenitorilor din aceeaşi clasă şi acelaşi grad. Tot

astfel se împarte moştenirea şi între descendenţii din fraţi şi surori, dacă ei vin la moştenire în nume

propriu.

În cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire în nume propriu şi sunt atât fraţi

buni, cât şi fraţi consangvini ori uterini, moştenirea se va împărţi între ei pe linii, în conformitate cu

prevederile art. 981 alin. (3) şi 4 C. civ.

Fraţii buni sunt cei care au aceeaşi mamă şi acelaşi tată, indiferent că aceştia sunt rezultaţi

din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite1, din afara căsătoriei, din adopţia cu efecte depline,

încuviinţată de ambii soţi sau prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator.

Fraţii uterini sunt cei care au aceeaşi mamă, indiferent că sunt rezultaţi din aceeaşi căsătorie

sau din căsătorii diferite, din afara căsătoriei, din adopţia cu efecte depline, încuviinţată de numai de

mamă sau prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator, încuviinţată numai de mamă2.

Fraţii consangvini sunt acei fraţi care au acelaşi tată, indiferent că sunt rezultaţi din aceeaşi

căsătorie sau din căsătorii diferite, din afara căsătoriei, din adopţia cu efecte depline, încuviinţată de

numai de tată.

Împărţirea pe linii este o modalitate specială de împărţire a moştenirii, în această situaţie

moştenirea sau partea din moştenire ce se cuvine colateralilor privilegiaţi se împarte în două părţi

egale, corespunzătoare celor două linii: linia paternă (dimidia paternis) şi linia maternă (dimidia

maternis). Apoi, jumătatea paternă se împarte între fraţii defunctului pe linie paternă, iar jumătatea

maternă se împarte între fraţii defunctului pe linie maternă. Fraţii buni, fiind fraţi cu defunctul pe

ambele linii, vor lua cota-parte corespunzătoare din ambele jumătăţi.

După cum se poate observa, împărţirea pe linii reprezintă o excepţie de la principiul

împărţirii egale a moştenirii între rudele de grad egal, întrucât fraţii buni vor avea o cotă mai mare

decât fraţii consangvini ori uterini, deşi sunt rude de grad egal. Această excepţie se manifestă numai

în privinţa rezultatului final al calculului, împărţirea în cadrul fiecărei linii făcându-se totuşi în mod

1 De exemplu, părinţii unui copil din afara căsătoriei se căsătoresc, din căsătorie rezultând doi copii, toţi trei sunt fraţi buni.

2 Potrivit dispoziţiilor art. 441 alin. (3) C. civ., cu titlu de excepţie, copilul reprodus prin această metodă poate avea numai mamă.

55


egal . Precizăm că renunţarea unuia dintre fraţii buni va profita tuturor colateralilor, pe ambele linii,

iar renunţarea unuia dintre fraţii consangvini sau uterini va profita celor cu care ar fi venit la

moştenire pe linia sa, maternă sau paternă.

Dacă la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori făcând parte din aceeaşi categorie, de

exemplu, toţi sunt fraţi consangvini cu defunctul, moştenirea se va împărţi între aceştia pe capete.

De exemplu, la moştenirea defunctului (D) sunt chemaţi părinţii lui (T şi M), un frate bun

(F1), doi fraţi consangvini (F2 şi F3) şi doi trei uterini (F4, F5 şi F6).

Moştenirea lăsată de defunct se va împărţi astfel:

- jumătate se cuvine părinţilor în viaţă, fiecare moştenind câte ¼ din moştenire.

- partea din moştenire cuvenită colateralilor privilegiaţi (adică ½) se va împărţi pe două linii

egale între ele: linia maternă (1/4) şi linia paternă (1/4).

- pe linia maternă vor veni la moştenire fratele bun ( F1), precum şi fraţii uterini (F4, F5 şi

F6), între care jumătatea maternă se va împărţi în mod egal, câte 1/4 din ¼ adică câte 1/16 pentru

fiecare.

- pe linia paternă (1/4) vor veni la moştenire fratele bun (F1), precum şi fraţii consangvini

(F2 şi F3), între care linia paternă se va împărţi în mod egal, câte 1/3 din ¼ adică 1/12 pentru

fiecare. Fratele bun a cules moştenirea atât pe linia maternă (1/16) cât şi pe linia paternă (1/12), deci

în total 7/48.

În concluzie, partea din moştenire cuvenită colateralilor privilegiaţi s-a împărţit astfel:

- fraţii uterini au cules o cotă de 3/48,

- fraţii consangvini 4/48,

- iar fratele bun 7/48.

56

F1 F6D

Schema 5

F2 F3 F4 F5

T 1/4

M 1/4


Dacă, în aceeaşi ipoteză, fratele uterin F4 şi fratele consangvin F2 renunţă la moştenire,

înseamnă că linia maternă se va împărţi în două părţi, corespunzătoare fratelui bun şi fratelui uterin,

iar linia paterna se va împărţi în trei părţi, corespunzătoare fratelui bun şi celor doi consangvini.

Colateralii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu, în timp ce descendenţii

lor pot veni atât în nume propriu cât şi prin reprezentare.

Împărţirea pe linii se aplică şi descendenţilor din fraţi sau surori, indiferent că vin la

moştenire în nume propriu sau reprezentare. În cazul reprezentării, moştenirea sau partea din

moştenire ce li se cuvine se va împărţi între ei pe tulpină, conform prevederilor art. 981 alin. (1) şi 2)

C. civ., după regulile de stabilire a tulpinii consacrate de art. 968 alin. (2) C. civ.; tulpina va fi dată

în funcţie de colateralul de gradul 2 care culege moştenirea sau este reprezentat la moştenire. Dacă

este vorba numai de fraţi buni, tulpinile vor fi egale între ele. Dacă însă este vorba de fraţi uterini

sau consangvini, alături de împărţirea pe tulpini se impune a fi aplicată şi împărţirea pe linii. Astfel,

în primul rând se va face împărţirea pe linii, apoi se va calcula partea ce se cuvine fiecărui colateral

privilegiat de gradul doi - care va constitui partea cuvenită fiecărei tulpini – iar abia apoi se va

proceda la împărţirea efectivă a moştenirii. În cadrul fiecărei tulpini, meşterirea se va împărţi în mod

egal între reprezentanţi, dacă aceştia sunt rude de grad egal, sau de asemenea pe tulpină dacă mai

există îndeplinite condiţiile încă ale unei reprezentări.

Pornind de la exemplul anterior, dacă fratele bun (F1) este predecedat, el va fi reprezentat

la moştenire de descendenţii săi, iar cota pe care o vor împărţi aceştia va fi de 7/48, cât s-a calculat

conform împărţirii pe linii. De asemenea, dacă este decedat şi unul din fraţii uterini sau este nedemn

şi în plus acesta are doi copii, aceştia din urmă vor culege prin reprezentare cota cuvenită celui

dintâi, adică 3/48, cotă care se va împărţi în mod egal între cei doi.

2.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor privilegiaţi

Dreptul la moştenire al colateralilor privilegiaţi prezintă următoarele caractere juridice:

- nu sunt moştenitori rezervatari;

Ceea ce înseamnă că, în cazul în care aceştia sunt exheredaţi de către defunct, colateralii

privilegiaţi pierd drepturile pe care le au, în virtutea legii, neavând beneficiul rezervei pe care îl au

ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor.

- nu sunt moştenitori sezinari;

Aceasta reprezintă un element de noutate faţă de vechea reglementare. Codul de la 1864, în

determinarea rudelor defunctului beneficiare ale sezinei moştenirii, a avut în vedere rudenia în linie

57


dreaptă, colateralii privilegiaţi fiind una din categoriile de moştenitori care beneficiau de sezină.

Codul civil în vigoare renunţă la acest criteriu şi îi consideră moştenitori sezinari pe descendenţi, pe

ascendenţii privilegiaţi şi reţine acest caracter şi pe soţul supravieţuitor.

În conformitate cu prevederile art. 1127 C. civ., colateralii privilegiaţi, în calitatea lor de

moştenitori legali nesezinari, vor dobândi stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral precum

şi dreptul de a administra acest patrimoniu numai în urma eliberării certificatului de moştenitor, dar

cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii.

- nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct;

- vin la moştenire în nume propriu şi prin reprezentare;

Fraţii şi surorile defunctului pot veni la moştenire numai în nume propriu, în schimb

descendenţii lor pot beneficia şi de reprezentarea succesorală.

Secţiunea 3. Drepturile succesorale ale ascendenţilor ordinari

§1. Noţiunea de ascendent ordinar

Potrivit dispoziţiilor art. 982 alin. (1) C. civ., ascendenţii ordinari sunt rudele în linie

dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepţia părinţilor acestuia.

Se numesc ascendenţi ordinari, întrucât sunt înlăturaţi de la moştenire de către ascendenţii

privilegiaţi.

În categoria ascendenţilor ordinari intră bunicii, străbunicii şi ceilalţi ascendenţi, fără limită

de grad. Chiar dacă legea nu pune nicio limită referitor la gradul de rudenie, ca în cazul colateralilor,

fiind vorba de o rudenie în linie dreaptă, având în vedere vârstele celor implicaţi, ne vom opri totuşi

foarte aproape de gradul 4 de rudenie. Diferenţa stă în aceea că, dacă sunt întrunite condiţiile pentru

a moşteni, gradul 4 de rudenie va putea fi depăşit, mergându-se la gradele următoare, iar limitarea

este de natură obiectivă, naturală, iar nu de natură legală1.

Nici de această dată nu prezintă nicio importanţă în materie succesorală faptul ascendenţii

ordinari sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, rezultaţi din adopţie sau prin metoda reproducerii

umane asistată medical cu terţ donator.

În lumina noului Cod civil, similar cu adopţia cu efecte depline, încuviinţată anterior anului

1997, la moştenirea defunctului pot veni numai ascendenţii ordinari din familia adoptatoare, nu şi

1 D. Negrilă, Ascendenţii ... op. cit., <http://lecturijuridice.blogspot.ro/2012/06/ascendentii-privilegiati-si-colateralii.html

58




cei din familia firească. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, încuviinţate anterior anului 1997,

moştenirea adoptatului cu efecte restrânse va fi culeasă de către ascendenţii ordinari ai acestuia din

familia firească.

În ipoteza în care, la moştenirea defunctului, sunt chemaţi ascendenţii ordinari, vor fi luate

în calcul ambele linii ale moştenirii, atât cea maternă cât şi cea paternă. Prin urmare, moştenitori vor

fi atât bunicii, străbunicii sau ceilalţi ascendenţi din partea mamei defunctului, cât şi bunicii sau

străbunicii sau ceilalţi ascendenţi din partea tatălui defunctului. Ceea ce înseamnă că vor avea

vocaţie succesorală generală patru persoane, dacă moştenitori sunt bunicii, respectiv opt persoane,

dacă moştenitori sunt străbunicii.

Ascendenţii ordinari fac parte din clasa a treia de moştenitori legali şi, potrivit art. 982 alin.

(2) C. civ. pot veni la moştenire „... dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii

privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare de a moşteni”. Astfel, ei vor veni la moştenire dacă

descendenţii, ascendenţii privilegiaţi ori colateralii privilegiaţi nu există, nu pot moşteni sau nu

doresc să moştenească. Drept urmare, ascendenţii ordinari vin la moştenire în cazul în care1:

- moştenitorii din primele două clase lipsesc;

- moştenitorii din primele două clase sunt renunţători;

- moştenitorii din primele două clase sunt nedemni şi nu pot fi reprezentaţi;

- în afară de ascendenţii ordinari, defunctul are colaterali privilegiaţi, pe care însă i-a

dezmoştenit. Colateralii privilegiaţi nefiind moştenitori rezervatari, în urma exheredării, sunt

înlăturaţi de la moştenire;

- defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi privilegiaţi), însă

aceştia au fost dezmoşteniţi. Prin urmare, moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi vor culege numai

rezerva legală, restul revenindu-le ascendenţilor ordinari.

§2. Împărţirea moştenirii

În interiorul clasei a III-a de moştenitori legali, se aplică principiul proximităţii gradului de

rudenie, astfel încât ascendenţii ordinari vor fi chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie

cu defunctul, astfel cum prevede art. 982 alin. (3) C. civ., moştenitorii de grad mai apropiat

înlăturând de la moştenire pe cei de grad mai îndepărtat. Aşadar, dacă la moştenirea unui defunct, în

rândul ascendenţilor ordinari există atât bunici cât străbunici, primii chemaţi vor fi bunicii, ca

moştenitori de gradul 2, iar abia apoi, dacă aceştia nu pot sau nu vor să moştenească, vor fi chemaţi 1 I. Genoiu, Dreptul la ... op. cit., p. 117.

59


la moştenire străbunicii, în ordinea celorlalte grade de rudenie. Chemarea la moştenire se va opri la

moştenitorii din acel grad care îndeplinesc condiţiile pentru a putea moşteni, fără a mai avea

relevanţă dacă există sau nu alţi moştenitori, din gradele următoare.

Ascendenţii ordinari cu vocaţie concretă la moştenire vor împărţi moştenirea sau partea din

moştenire care li se cuvine, în părţi egale, potrivit principiului egalităţii rudelor din aceeaşi clasă şi

acelaşi grad.

Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor al

defunctului. În acest caz, cota cuvenită soţului supravieţuitor se va stabili cu prioritate, iar cota

ascendenţilor ordinari se va atribui abia după aceea.

a. În cazul în care ascendenţii ordinari vin la moştenire singuri, ei vor culege întreaga

moştenire. Patrimoniul succesoral va fi împărţit pe capete la numărul de moştenitorii care vin

împreună efectiv la moştenire. Prin urmare, dacă la moştenire vin bunicii defunctului - rude de

gradul 2 – moştenirea se va împărţi în funcţie de numărul lor. Dacă la moştenire vin străbunicii

defunctului - rude de gradul 3 – moştenirea se va împărţi de asemenea în funcţie de numărul lor.

Regula împărţirii pe linii , maternă paternă, nu va avea nici o relevanţă şi nu se va aplica în nici un

caz în cazul ascendenţilor ordinari .

b. În cazul în care ascendenţii ordinari vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor,

acesta va culege o cotă de ¾ din moştenire. Cota soţului supravieţuitor se va imputa asupra întregii

moştenirii, iar ascendenţilor ordinari le va reveni restul, respectiv 1/4 din moştenire.

c. În cazul în care ascendenţii ordinari vin la moştenire în concurs cu descendenţii

defunctului, care vin la moştenire în calitate de moştenitori rezervatari, urmare a exheredării

acestora, vom distinge după cum există sau nu concursul soţului supravieţuitor, două situaţii:

- Dacă la moştenire vin soţul supravieţuitor, descendenţii în calitate de moştenitori

rezervatari şi ascendenţii ordinari, moştenirea se va împărţi astfel: soţul supravieţuitor va culege cota

care i se cuvine1 în concurs cu descendenţii, respectiv ¼,; descendenţii vor primi rezerva la care au

dreptul, calculată din întreaga masă succesorală, respectiv 1/2x3/4=3/8; ascendenţii ordinari vor

primi restul moştenirii, adică 1/1-(1/4+3/8)=1/1-5/8=3/8.

- Dacă la moştenire vin descendenţii în calitate de moştenitori rezervatari şi ascendenţii

ordinari, moştenirea se va împărţi astfel: descendenţii îşi vor primi rezerva succesorală, respectiv 1/2

din moştenire, iar ascendenţii ordinari vor primi restul, respectiv 1/2 din moştenire.

1 Art. 972 alin. (2) C. civ. prevede: „Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele”.

60


d. În cazul în care ascendenţii ordinari vin la moştenire în concurs cu ascendenţii

privilegiaţi exheredaţi de către defunct, cei din urmă culegând doar rezerva care li se cuvine în

temeiul legii, vom distinge de asemenea după cum există sau nu concursul soţului supravieţuitor,


- dacă la moştenire vine soţul supravieţuitor, ascendenţii privilegiaţi ca moştenitori

rezervatari exheredaţi şi ascendenţii ordinari, moştenirea se va împărţi astfel : soţul supravieţuitor va

primi cota ce i se cuvine ca şi cum ar veni în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi, respectiv 1/2

din moştenire; ascendenţii privilegiaţi îşi vor primi rezerva la care au dreptul, calculată din diferenţa

rămasă, adică din 1/2; deci, dacă există un singur părinte, rezerva sa va fi de 1/8x1/2 deci 1/16, iar

dacă există 2 părinţi, rezerva lor va fi de 1/4x1/2 deci 1/8; astfel, cotele deja atribuite vor fi

următoarele : 1/2+1/16=9/16 dacă există un singur părinte sau 1/2+1/8=5/8 dacă există doi părinţi;

prin urmare, partea cuvenită ascendenţilor ordinari va fi de 7/16 atunci când la moştenire a venit un

singur părinte rezervatar sau de 3/8 atunci când la moştenire au venit ambii părinţi rezervatari .

- dacă la moştenire vin ascendenţii privilegiaţi ca moştenitori rezervatari exheredaţi

împreună cu ascendenţii ordinari, moştenirea se va împărţi astfel : ascendenţii îşi vor primi rezerva

la care au dreptul în funcţie de numărul lor, calculată din întreaga masă succesorală, respectiv 1/8

dacă există un singur părinte şi 1/4 dacă există ambii părinţi ; ascendenţii ordinari vor primi

diferenţa, adică 7/8 dacă au venit în concurs cu un părinte al defunctului şi respectiv 3/4 dacă au

venit în concurs cu ambii părinţi ai defunctului .

§3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor ordinari

Dreptul la moştenire al ascendenţilor ordinari prezintă următoarele caractere juridice:

- ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;

Ceea ce înseamnă că, în cazul în care ascendenţii ordinari sunt exheredaţi de către defunct

pierd drepturile pe care le au, în virtutea legii, neavând beneficiul rezervei pe care îl au ascendenţii

privilegiaţi şi soţul supravieţuitor.

- ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori sezinari;

Noul Cod civil exclude ascendenţii ordinari din categoria moştenitorilor sezinari. Spre

deosebire de Codul de la 1864 care avea în vedere, în ceea ce priveşte atribuirea sezinei, criteriul

rudeniei în linie dreaptă, legea civilă în vigoare renunţă la acest criteriu, din categoria rudelor în

61


linie dreaptă îi consideră sezinari doar pe descendenţi şi pe ascendenţii privilegiaţi, iar în plus,

alături de aceştia conferă beneficiul sezinei şi soţului supravieţuitor.

Ascendenţii ordinari, în calitatea lor de moştenitori legali nesezinari, vor dobândi stăpânirea

de fapt asupra patrimoniului succesoral precum şi dreptul de a administra acest patrimoniu numai în

urma eliberării certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii.

- ascendenţii ordinari nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct;

- ascendenţii ordinari nu pot veni la moştenire prin reprezentare.

Secţiunea 4. Drepturile succesorale ale colateralilor ordinari

§1. Noţiunea de colateral ordinar

Potrivit art. 983 alin. (1) C. Civ „Colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului,

până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepţia colateralilor privilegiaţi1". Se numesc ascendenţi

ordinari, întrucât sunt înlăturaţi de la moştenire de către ascendenţii privilegiaţi.

Din clasa a IV-a, a colateralilor ordinari, potrivit definiţiei fac parte următoarele categorii

de rude:

unchii şi mătuşile defunctului, rude de gradul al III-lea;

verii primari ai defunctului, rude de gradul al IV-lea;

1 Acest articol reia prevederile art. 963 alin.2 C.civ. care statuează că vocaţia succesorală a colateralilor se întinde numai până la gradul al patrulea inclusiv.

62


fraţii şi surorile bunicilor, rude de gradul al IV-lea.

Ca şi în cazul celorlalţi moştenitori legali, rudele colaterale pot fi din căsătorie, din afara

căsătoriei, rezultaţi din adopţie sau prin metoda reproducerii umane asistată medical cu terţ donator.

În lumina noului Cod civil, similar cu adopţia cu efecte depline, încuviinţată anterior anului

1997, la moştenirea defunctului pot veni numai colateralii ordinari din familia adoptatoare, nu şi cei

din familia firească. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, încheiate anterior anului 1997, moştenirea

adoptatului cu efecte restrânse va fi culeasă de către ascendenţii ordinari ai acestuia din familia

firească.

În ipoteza în care, la moştenirea defunctului au vocaţie succesorală concretă moştenitorii

din clasa a IV-a , vor fi chemate la moştenire atât rudele din partea mamei cât şi rudele din partea

tatălui defunctului..

Ascendenţii ordinari fac parte din clasa a treia de moştenitori legali şi, potrivit art. 982 alin.

(2) C. civ. pot veni la moştenire „... dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii

privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare de a moşteni”. Astfel, ei vor veni la moştenire dacă

descendenţii, ascendenţii privilegiaţi ori colateralii privilegiaţi nu există, nu pot moşteni sau nu

doresc să moştenească. Drept urmare, ascendenţii ordinari vin la moştenire în cazul în care1:

Moştenirea, potrivit art. 983 alin. (2) C. civ., este atribuită colateralilor ordinari dacă

„descendenţii, ascendenţii privilegiaţi, colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari nu îndeplinesc

condiţiile necesare pentru a moşteni”.

Descendenţii, ascendenţii privilegiaţi, colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari nu

îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni în următoarele situaţii:

lipsesc moştenitorii din primele trei clase;

moştenitorii din primele trei clase sunt renunţători;

moştenitorii din primele trei clase sunt nedemni şi nu pot fi reprezentaţi;

în afară de colaterali ordinari, defunctul are colaterali privilegiaţi şi ascendenţi ordinari,

pe care i-a dezmoştenit. Prin dezmoştenire, colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari, nefiind

moştenitori rezervatari, sunt înlăturaţi de la moştenire;

defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi sau ascendenţi privilegiaţi),

dar aceştia au fost dezmoşteniţi, motiv pentru care aceştia vor culege numai rezerva succesorală,

restul revenindu-le colateralilor ordinari.

§2. Împărţirea moştenirii1 I. Genoiu, Dreptul la ..., op. cit., p. 117.

63


Masa succesorală se va împărţii între rudele din clasa a IV-a de moştenitori legali prin

aplicarea principiul proximităţii gradului de rudenie, ceea ce înseamnă că ascendenţii ordinari vor fi

chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul, astfel cum prevede art. 982 alin.

(3) C. civ., moştenitorii de grad mai apropiat înlăturând de la moştenire pe cei de grad mai

îndepărtat.

Aşadar, dacă la moştenirea defunctului, în rândul colateralilor ordinari există unchi şi

mătuşi, veri primari, cât şi fraţi sau surori ai bunicilor defunctului, vor fi chemaţi la moştenire

unchii/mătuşile defunctului, ca moştenitori de gradul al treilea. Verii primari şi fraţi/surorile

bunicilor – fiind moştenitori de gradul al patrulea, vor fi chemaţi la moştenire numai dacă unchii şi

mătuşile defunctului nu pot sau nu vor să moştenească. Chemarea la moştenire se va opri la

moştenitorii din acel grad care îndeplinesc condiţiile pentru a putea moşteni, fără a mai avea

relevanţă dacă există sau nu alţi moştenitori, din gradele următoare.

Între colateralii ordinari de acelaşi grad moştenirea se va împărţi pe capete, fiecare

moştenitor beneficiind de o cotă egală din masa succesorală. De asemenea, în cazul colateralilor

ordinari nu operează împărţirea pe linii a moştenirii, aşa cum se întâmplă în cazul colateralilor

privilegiaţi. Astfel, dacă la moştenire vor fi chemaţi unchii mătuşile defunctului, pe ambele linii -

maternă sau paternă - ei vor împărţi moştenirea în părţi egale, în funcţie de numărul lor. În mod

similar, dacă la moştenire vor fi chemaţi verii primari ai defunctului, ei vor împărţi de asemenea

moştenirea în părţi egale, în funcţie de numărul lor, indiferent de linia maternă sau paternă pe care

vin.

Colateralii ordinari pot veni la moştenire singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor al

defunctului. În acest ultim caz, cota cuvenită soţului supravieţuitor se va stabili cu prioritate, iar cota

colateralilor ordinari se va atribui abia după aceea.

În practică putem întâlni următoarele situaţii:

a. Colateralii ordinari vin la moştenire singuri, situaţie în care ei vor culege întreaga

moştenire. Masa succesorală va fi împărţită la numărul de moştenitorii care vin împreună efectiv la

moştenire, fiecare succesor beneficiind de o cotă egală. Aşadar, dacă la moştenire vin unchii şi

mătuşile defunctului - rude de gradul al III-lea – moştenirea se va împărţi în funcţie de numărul lor.

Dacă la moştenire vin verii primari ai defunctului alături de fraţii şi surorile bunicilor defunctului -

rude de gradul al IV-lea – moştenirea se va împărţi de asemenea în funcţie de numărul lor. Regula

64


împărţirii pe linii a moştenirii (dimidia maternis, dimidia paternis) nu are nicio relevanţă şi nu se va

aplica în situaţia colateralilor ordinari .

b. Colateralii ordinari vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor, situaţie în care,

potrivit art. 983 alin. (4), cei dintâi vor culege o cota de ¼ din moştenire. Cota soţului supravieţuitor,

care este în acest caz de 3/4 din moştenire, se va calcula cu precădere. După imputarea asupra

întregii mase succesorale a cotei soţului supravieţuitor, diferenţa rămasă, respectiv 1/4 din

moştenire, se va atribui colateralilor ordinari, fiind împărţită între aceştia în mod egal, în funcţie de

numărul lor

c. Colateralii ordinari vin la moştenire în concurs cu descendenţii exheredaţi ai

defunctului. Vom distinge, după cum există sau nu concursul soţului supravieţuitor, două situaţi:

- În ipoteza în care la moştenire vin, în concurs, soţul supravieţuitor, descendenţii ca

moştenitori rezervatari exheredaţi şi colateralii ordinari, moştenirea se va împărţi astfel: soţul

supravieţuitor va culege cota care i se cuvine1 în concurs cu descendenţii, respectiv ¼,; descendenţii

vor primi rezerva la care au dreptul, calculată din întreaga masă succesorală, respectiv 1/2x3/4=3/8;

colateralii ordinari vor primi restul moştenirii, adică 1/1-(1/4+3/8)=1/1-5/8=3/8.

- În cazul în care defunctul nu are soţ supravieţuitor, moştenirea se va împărţi astfel:

descendenţii vor culege rezerva succesorală, respectiv 1/2 din moştenire, iar colateralii ordinari le va

reveni cealaltă jumătate din moştenire, care ulterior le va fi împărţită în cote egale, în funcţie de

numărul lor.

d. Colateralii ordinari vin la moştenire în concurs cu ascendenţii privilegiaţi

exheredaţi de defunct. Şi în această situaţie, după cum există sau nu concursul soţului

supravieţuitor, vom distinge două cazuri:

- dacă defunctul are soţ supravieţuitor, moştenirea se va împărţi astfel: soţul supravieţuitor

va culege cota ce i se cuvine ca şi cum ar veni în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi, respectiv

1/2 din moştenire (art. 972 alin. (2) C. Civ); ascendenţii privilegiaţi vor culege doar rezerva

succesorală, adică jumătate din diferenţa rămasă după imputarea cotei soţului supravieţuitor; Prin

urmare, dacă există un singur părinte, rezerva acestuia va fi de 1/8x1/2 deci 1/16, iar dacă există 2

părinţi, rezerva lor va fi de 1/4x1/2 deci 1/8;

- dacă defunctul nu are soţ supravieţuitor, ascendenţii privilegiaţi vor culege doar rezerva

succesorală la care au dreptul, în funcţie de numărul lor, calculată din întreaga masă succesorală,

respectiv 1/8 dacă există un singur părinte şi 1/4 dacă există ambii părinţi ; colateralii ordinari vor

1 Art. 972 alin. (2) C. civ. prevede: „Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele”.

65


primi diferenţa de 7/8 dacă au venit în concurs cu un singur părinte al defunctului şi respectiv 3/4

dacă au venit în concurs cu ambii părinţi ai defunctului.

§3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor ordinari

Dreptul la moştenire al colateralilor ordinari prezintă următoarele caractere juridice:

- colateralii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;

Ceea ce înseamnă că, în cazul în care sunt exheredaţi de către defunct pierd drepturile pe

care le au în virtutea legii, neavând beneficiul rezervei pe care îl au ascendenţii privilegiaţi şi soţul

supravieţuitor.

- colateralii ordinari nu sunt moştenitori sezinari;

În calitate de moştenitori legali nesezinari, vor dobândi stăpânirea de fapt asupra

patrimoniului succesoral precum şi dreptul de a administra acest patrimoniu numai în urma eliberării

certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii.

- ascendenţii ordinari nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct;

- ascendenţii ordinari nu pot veni la moştenire prin reprezentare.

CAPITOLUL III.

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

Perfecţionarea normelor de drept civil a constituit în perioada recentă o preocupare continuă,

acest demers fiind accelerat de transformările profunde ale societăţii româneşti, în contextul

asimilării valorilor europene contemporane.

Normele Codului civil trebuie să reflecte nevoile actuale ale societăţii, fiind necesar ca ele să

se adapteze noilor realităţi şi noilor cerinţe ale indivizilor care o compun. Până la 1 octombrie 2011

– data intrării în vigoare a noului Cod civil, s-a aplicat Codul civil din 1864, care a avut ca model

Codul lui Napoleon, din 1804. De-a lungul timpului, textul de lege a suferit numeroase modificări

determinate de schimbările sociale, multe din articolele sale fiind abrogate. El era completat de legi

66


speciale din domeniul dreptului familiei, persoanei fizice şi juridice, chiar şi în privinţa succesiunilor

(de exemplu Legea nr. 319/1944 privind drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor).

Astfel că, apariţia Noului Cod civil a reprezentat o necesitate, căci nevoile anului 1864 nu

mai corespund nevoilor societăţii zilelor noastre şi totodată se simţea nevoia unificării normelor prin

integrarea diferitelor legi civile existente deja precum şi a liniilor trasate de jurisprudenţă.

Recodificarea dreptului civil român s-a realizat cu sprijinul legislaţiilor moderne1, şi anume: Codul

civil francez, Codul civil al provinciei Quebec, Codurile civile italian, spaniol, elveţian, german,

brazilian. În ceea ce priveşte Codul civil din Quebec, după momentul intrării sale în vigoare, în anul

1994, a constituit o sursă de inspiraţie pentru o parte din codurile civile enumerate mai sus2.

Acest capitol al lucrării îşi propune să realizeze o analiză comparativă între anumite

dispoziţii normative în vigoare în acest moment în Codul civil al provinciei Quebec şi cele prezente

în Codul civil român actual.

Noul Cod civil promovează o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept

privat, un singur act normativ - Codul civil - care încorporează totalitatea reglementărilor privitoare

la persoane, relaţiile de familie şi relaţiile comerciale, asemenea legislaţiei provinciei Quebec.

În domeniul succesiunilor, în ceea ce priveşte nedemnitatea, art. 958-961 din noul Cod civil

se inspiră din art. 620-623 ale Codului civil al provinciei Québec3 (CCQ) şi menţin numai primul

caz de nedemnitate din Codul civil de la 1864, respectiv art. 655 C.civ.

Denunţul capital calomnios prevăzut la pct. 2 al art. 655 al Codului civil de la 1864, în

condiţiile abolirii pedepsei cu moartea a intrat în desuetudine. Omisiunea de denunţare de la pct. 3 a

fost înlăturată datorită aprecierii Comisiei că nu ar fi primit niciodată aplicare practică, iar textul ar

fi oricum desuet4.

Opinia majoritară merge atât în România cât şi în Franţa în sensul caducităţii textului

consecutiv dispariţiei pedepsei capitale, deoarece legiuitorul sancţionase nu gravitatea faptei, ci

intenţia calomniatorului de a grăbi deschiderea moştenirii5

1 Aşa cum s-a menţionat chiar de către legiuitorul român, în Expunere de motive, în „Noul Cod civil 2009 – Legea nr. 287-2009 (M.Of. nr. 511 din 24 iulie 2009, cât şi în Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil.2 A se vedea: I. Boţi, V. Boţi, Codul civil din Quebec: Sursă de inspiraţie în procesul de recodificare a dreptului civil român, în Revista „Studia Universitatis Babeş-Bolyai Iurisprudentia”, nr. 1/2011 ianuarie – martie, accesată online http://www.studia.ubbcluj.ro/download/pdf/579.pdf, în luna decembrie 2012.3 Textul complet este disponibil gratuit la adresa http://www2.publicationsduquebec.gouv.qc.ca/dynamicSearch/telecharge.php/typ=2&file=/CCQ/CCQ.html4 M. D. Bob, Propter veteris iuris imitationem: nou şi vechi în materie succesorală în noul cod civil (i), în Revista „Studia Universitatis Babeş-Bolyai Iurisprudentia”, nr. 4/2010, accesată online http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=354, în luna decembrie 20125 Ibidem.

67

http://www.studia.ubbcluj.ro/download/pdf/579.pdf


Art. 958 şi 959 din actualul Cod civil preiau în esenţă clasificarea canadiană a nedemnităţii

în de drept şi judiciară (facultativă), cu o excepţie: punctul 2 al art. 620 CCQ1 se referă la cazul

special al succesibilului decăzut din autoritatea părintească a copilului la a cărui moştenire ar

intenţiona să vină. Cele două cazuri de nedemnitate din legislaţia română au ca izvor regulile

moralei. Astfel, nu se poate accepta ca punct de plecare pentru culegerea unei moşteniri uciderea de

către beneficiar a lui de cuius. Tot astfel, nu se poate accepta ca partea de moştenire culeasă de un

moştenitor să fie majorată ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni având drept scop tocmai această

majorare.

Primul alineat al art. 961 C. civ. introduce încă o noutate pentru dreptul român: iertarea, ca

posibilitate de a înlătura efectele nedemnităţii, soluţie ce nu a fost primită sub imperiul codului din

1864. Noul cod se inspiră principial din art. 622 CCQ, dar este pe fond mai restrictiv decât textul

canadian: simpla gratificare a nedemnului (sau menţinerea unei liberalităţi prealabil consimţite

acestuia) nu îl readuce la moştenire, fiind nevoie de o manifestare de voinţă expresă în acest sens2.

Influenţe ale Codului civil din provincia Quebec în domeniul succesiunilor se simt în ceea ce

priveşte instituţia reprezentării.

Codul civil al Québec-ului a fost modificat, permiţând reprezentarea predecedatului,

comorientului şi a nedemnului, dar nu şi a renunţătorului. Reprezentarea renunţătorului a fost

permisă în Franţa prin reforma succesorală, operată în anul 2006. Modificarea a fost considerată

necesară şi datorită “consacrării legislative a posibilităţii de a face liberalităţi transgeneraţionale şi a

dreptului recunoscut oricărui descendent de a renunţa anticipat la acţiunea în reducţiune3 (art. 929

alin. 1 din Codul civil francez)”.

În România, legiuitorul decis reintroducerea reprezentării nedemnului, apreciind că raţiunea

reprezentării este aceea de a nu crea decalaje arbitrare între descendenţii copiilor defunctului sau

între descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului.

Ultima chestiune ce poate fi atinsă la nedemnitate este sfera de aplicare a acesteia.

Legiuitorul, în reglementarea noului Cod civil reţine nedemnitatea printre condiţiile generale ale

dreptului de a moşteni şi prin urmare nedemnitatea caracterizează atât moştenirea legală cât şi cea

testamentară. Această modificare este în sensul deciziei luate în 1994 de legiuitorul Québec-ului,

renunţându-se la modelul tradiţional francez. De remarcat însă că legiuitorul canadian a eliminat

1 CCQ 620 : Est de plein droit indigne de succéder: 1° Celui qui est déclaré coupable d'avoir attenté à la vie du défunt; 2° Celui qui est déchu de l'autorité parentale sur son enfant, avec dispense pour celui-ci de l'obligation alimentaire, à l'égard de la succession de cet enfant.2 M. D. Bob, op. cit, http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=354#_edn68.3 Ibidem.

68


textele privind revocarea pentru ingratitudine a donaţiilor şi testamentelor, ce existau în vechiul Cod

civil al Canadei de Jos (1866).

Altfel spus, concepţia existentă sub imperiul Codului de la 1864 în dreptul nostru succesoral

este similară celei a fostului cod civil al Québec-ului, ambele inspirate de modelul-mamă francez:

nedemnitatea vizează exclusiv moştenirea legală, echivalentul ei în materie de liberalităţi fiind

revocarea pentru ingratitudine1. Însă noul Cod civil, aflat în vigoare în prezent, a renunţat la această

concepţie, preluând aproape integral textele canadiene din 1994. Termenul de decădere de un an

pentru nedemnitatea judiciară (prev. de art. 959 alin. 2 C. civ.), în lumina Codului civil de la 1864

specific revocării pentru ingratitudine (art. 833 alin. 1 şi art. 931), este o dovadă în plus în acest

sens. O deosebire faţă de Codul civil din Quebec constă în faptul că legiuitorul român a păstrat în

acelaşi timp dispoziţiile referitoare la aplicarea nedemnităţii şi în cazul moştenirilor testamentare şi

dispoziţiile referitoare la revocarea testamentelor pentru ingratitudine în cuprinsul 1069 alin. 2 C.

civ.2, în timp ce capitolul 5 „Despre revocarea testamentului sau a unui legat" al Titlului IV „Despre

testamente" din codul civil al Québec-ului nu mai menţionează instituţia ingratitudinii.

1 Fr. Deak, op. cit., p. 60, nota de subsol nr. 3.2 Art. 1069 alin. 2 C. civ. prevede următoarele: „Revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată şi pentru ingratitudine în următoarele cazuri: a) dacă legatarul a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat; b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului".

69


CONCLUZII

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011 şi

atribuie dreptului de a moşteni o nouă configuraţie. De aceea lucrarea de faţă îşi propune să prezinte

în lumina ultimilor modificări, drepturile succesorale ale rudelor defunctului.

De-a lungul întregii lucrări am încercat să realizez un studiu de manieră comparativă privind

actuala reglementare a devoluţiunii succesorale legale şi cea consacrată de Codul civil din 1864, iar

în finalul lucrării, respectiv Capitolul III, mi-am propus să realizeze o analiză comparativă între

anumite dispoziţii normative în vigoare în acest moment în Codul civil al provinciei Quebec şi cele

prezente în Codul civil român actual.

Drepturile succesorale ale rudelor defunctului trebuie privite în perspectiva generală a

instituţiei moştenirii. Prin urmare, Capitolul I al lucrării se ocupă de prezentarea aspectelor teoretice

şi practice pe care le implică instituţia moştenirii şi supune analizei următoarele probleme:

Noţiunea de moştenire şi reglementarea legală a acesteia

Terminologie specifică

Felurile moştenirii

Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni.

Principiile devoluţiunii succesorale legale

70


Reprezentarea succesorală.

Legiuitorul român a preferat să nu aducă modificări semnificative instituţiei moştenirii în

noua reglementare şi în majoritatea cazurilor preia propunerile doctrinare şi jurisprudenţiale

formulate sub incidenţa Codului civil de la 1864.

În primul rând, noul Cod civil are meritul de a actualiza limbajul de specialitate, permiţând

astfel o mai bună înţelegere a materiei moştenirii. De asemenea are meritul de a fi definit in terminis

noţiunea de “moştenire” (art. 953 C. civ.), coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară [art. 955

alin. (2) C. civ.], precum şi vocaţia multiplă la moştenire (art. 1102 C. civ.).

Ca şi sub incidenţa Codului civil de la 1864, moştenirea rămâne de două feluri: legală (în

temeiul legii) şi testamentară (având drept temei voinţa defunctului).

În ceea ce priveşte condiţiile generale ale dreptului de a moşteni, în noua reglementare

acestea sunt: capacitatea succesorală, nedemnitatea şi vocaţia la moştenire.

Se poate observa deci că legiuitorul preia propunerile formulate de literatura de specialitate

şi „ridică nedemnitatea la rangul de condiţie generală a dreptului de a moşteni” (I. Genoiu) şi

reglementează pentru prima dată vocaţia la moştenire. Nedemnitatea este reglementată ca fiind de

două feluri: de drept şi judiciară, iar cazurile care atrag nedemnitatea sunt modificate aproape în

întregime. În plus, efectele nedemnităţii nu se mai răsfrâng şi asupra descendenţilor nedemnului, ca

urmare a faptului că nedemnul poate fi reprezentat (art. 965 C. civ.)

Ca element de noutate se prezintă şi următoarele aspecte:

- prezumţia privind timpul legal al concepţiunii are numai un caracter relativ, putând fi

răsturnată prin mijloace ştiinţifice de probă;

- persoanei juridice îi este recunoscută capacitatea succesorală înainte de dobândirea

personalităţii juridice şi chiar dacă liberalităţile nu sunt necesare pentru ca aceasta să ia fiinţă în mod

legal;

- este reglementată situaţia persoanelor care au murit în acelaşi timp.

În ceea ce priveşte principiile generale ale devoluţiunii legale, acestea rămân aceleaşi, sunt în

număr de trei, şi anume:

a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori;

b) principiul proximităţii gradului de rudenie, în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori;

c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.

O altă instituţie care a suportat modificări în noua reglementare este cea a reprezentării.

Astfel, aşa cum am menţionat şi mai sus, nedemnul, alături de predecedat, beneficiază de această

71


instituţie. Noul Cod civil inovează şi prin reglementarea unui „efect particular” al reprezentării, pe

lângă cel general – potrivit căruia moştenirea se împarte pe tulpină. De asemenea este definit

conceptul de „tulpină” şi este reglementată retransmiterea dreptului de opţiune succesorală.

Capitolul al II-lea al lucrării supune analizei drepturile succesorale ale rudelor defunctului,

alocând câte o secţiune fiecărei clase de moştenitori.

În cadrul fiecărei secţiuni este supusă studiului întinderea claselor de moştenitori, caracterele

juridice şi împărţirea moştenirii.

Având în vedere că devoluţiunea legală a moştenirii prezintă utilitate practică, de-a lungul

lucrării am prezentate cazuri concrete de împărţire a moştenirii, în vederea înţelegerii aprofundate a

principiilor aplicate şi a conceptelor utilizate.

În ceea ce priveşte devoluţiunea moştenirii, cu titlu de noutate apare reglementarea expresă a

faptului că pot veni la moştenire, în mod simultan, două clase de moştenitori.

De asemenea este reglementată reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, ceea ce

constituie o binevenită noutate în contextul realităţii obiective actuale.

Vocaţia succesorală a rudelor colaterale este limitată până la gradul al IV-lea inclusiv, în

Codul civil de la 1864 neexistând o reglementare expresă în acest sens.

Consider că noul Cod civil a realizat o binevenită împrospătare şi reformulare a instituţiilor

sale de drept în conformitate cu dezvoltarea societății, ba mai mult aduce unele inovaţii juridice în

dreptul românesc preluate din dreptul altor state.

Lucrarea are drept punct de plecare textul noului Cod civil şi oferă cititorului informaţia

necesară pentru a înţelege, interpreta şi aplica, normele privitoare la materia moştenirii, atât prin

prisma explicaţiilor teoretice, cât şi a trimiterilor la soluţiile din practica judiciară.

72


BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri, monografii, jurisprudenţă:

1. ADAM I., RUSU A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003

2. CHIRICĂ D., Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Biblioteca

Universitară de drept, Bucureşti, 2003

3. COLECTIV DE AUTORI, Noul Cod civil: note, corelaţii, explicaţii, Ed. C. H.

Beck, 2011

4. DEAK FR., Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic Bucureşti, ed. a II-a

actualizată şi completată, 2002

5. DOGARU I., Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003

6. FLORESCU D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011

7. GENOIU I., Dreptul la moştenire în noul Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,

2012

8. GENOIU I., Tema IX. Succesiuni, în NECULAESCU S., MOCANU L.,

GHEORGHIU GH., GENOIU I., ŢUŢUIANU A., „Instituţii de drept civil. Curs selectiv

pentru licenţă”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012

73


9. GENOIU I., TURZA AL. – L., Drept succesoral. Caiet de seminar, Ed. C.H.

Beck, Bucureşti, 2011

10. MACOVEI C., DOBRILĂ M.C., Cartea a IV-a, Despre moştenire şi liberalităţi,

în BAIAS FL. A., CHELARU E., CONSTANTINOVICI R., MACOVEI I. (coordonatori),

„Noul cod civil. Comentariu pe articole art. 1 – 2664”, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012

11. RICU C.S., Titlul II. Moştenirea legală, în colectiv de autori „Noul Cod civil:

comentarii, doctrină, jurisprudenţă”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012

12. STĂNCIULESCU L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2012

13. STOICA V., DRAGU L., Moştenirea legală în noul cod civil, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti, 2012

14. VĂDUVA D., Moştenirea legală. Liberalităţile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012

II. Articole şi studii de specialitate:

1. BOB D.M., Popter veteris iuris imitationem: nou şi vechi în materie succesorală

în noul cod civil (I), în Revista „Studia Universitatis Babeş-Bolyai Iurisprudentia”, nr. 4/2010

2. BOŢI I., BOŢI V., Codul civil din Quebec: Sursă de inspiraţie în procesul de

recodificare a dreptului civil român, în Revista „Studia Universitatis Babeş-Bolyai

Iurisprudentia”, nr. 1/2011 ianuarie – martie

3. GENOIU I., Condiţiile dreptului de la moştenire în noul Cod civil, în revista

„Dreptul”, nr. 6/2011

4. GENOIU I., Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii în noul Cod

civil”, în revista „Jurnal de studii juridice” număr special, Ed. Lumen, Iaşi, 2010

5. GENOIU I., MASTACAN O., Drepturile succesorale ale rudelor defunctului în

reglementarea noului Cod civil român, în revista „Dreptul”, nr. 7/2010

6. POPA I., Rezerva succesorală şi moştenitorii rezervatari în reglementarea noului

Cod civil, în revista „Dreptul”, nr. 6/2011

III. Acte normative

74


1. Constituţia României din 1991, republicată în M.Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003,

Partea I

2. Codul civil din 1864, publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7

din 12 ianuarie 1865, nr. 8 din 13 ianuarie 1865, nr. 8 din 14 ianuarie 1865, nr. 11 din 16 ianuarie

1865, nr. 13 din 19 ianuarie 1865, cu modificările şi completările ulterioare

3. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare, republicată în M.Of.

nr. 505 din 15 iulie 2011, Partea I

4. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,

cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011, Partea I

IV. Surse Internet

www.barouldolj.ro

www.drept.ucv.ro

www.dreptonline.ro

www.lecturijuridice.blogspot.ro

www.studia.ubbcluj.ro

75

http://www.lecturijuridice.blogspot.ro/

http://www.dreptonline.ro/

http://www.drept.ucv.ro/

http://www.barouldolj.ro/

Drepturile succesorale ale rudelor defunctului

Documents

Transcript of Drepturile succesorale ale rudelor defunctului