Conceptul de Patrimoniu Arhivistic National

Prelegerea I

Pentru a putea intelege mai bine nu numai continutul ci si

caracteristicile conceptului de Patrimoniu Arhivistic National, trebuie,

in opinia noastra, sa cunostem cum au evoluat, in primul rand,

notiunile anterioare, precum si elementele componente ale

conceptelor de Fond Arhivistic de Stat, Fond Arhivistic National,

Patrimoniu Arhivistic National (de astazi).

Cum bine se cunoaste, la inceputul organizarii Arhivelor nu a

existat un concept clar, bine definit, notiunile de specialitate

afirmandu-se odata cu aparitia primelor reglementari, instructiuni si

regulamente care au pus bazele activitatii arhivistice in toata

complexitatea ei.

La scurta vreme dupa intrarea in vigoare a Regulamentului

Organic au aparut primele reglementari oficiale cu privire la adunarea

tuturor documentelor in vederea depunerii lor la Arhiva (Statului).

Un prim document ce trebuie retinut este Jurnalul Sfatului

Administrativ din 9 iunie 1831 prin care au fost emise regulile pentru

pazirea Arhivei.

In temeiul prevederilor Jurnalului toate delile (dosarele) urmau sa

fie impartite si savarsite (incheiate) si nesavarsite (deschise pentru

activitate). Primele dosare (cele inchise) trebuiau sa fie predate la

Arhiva cu opis (lista lor). Celelalte, in curs de rezolvare, erau date la

1

Marea Vornicie si la Vistierie, cu opis sub iscalitura functionarului de

specialitate.

In acest Jurnal, dincolo de prevederile de ordin general, este

stabilita o masura pe care trebuie sa o remarcam, in mod special,

datorita importantei, sau mai bine zis, actualitatii ei, mentinute de-a

lungul anilor pana astazi: ,,Arhivarul este dator a pune osebit delile

(dosarele) fiescaruia an, si impartite dupa dregatoriile de la care vor fi

iesit si sa puie, la fiecare dela (dosar) pe langa numarul ei si numarul

Arhivei, care va incepe de la 1 pana la acel din urma pentru toate

delile (dosarele) ce se vor primi de la oricare despartire

(compartiment), de la inceputul si pana la sfarsitul anului, buna

oranduiala si registru deosebit pe fiecare an, pentru dosarele primate

(de la compartimente la Arhiva).

Atentia speciala, sau preocuparea manifestata pentru a fi cat mai

operante activitatile desfasurate la nivelul Arhivei, si cu documentele,

sunt illustrate elocvent de adresa inaintata la 13 septembrie 1831 de

catre Arhiva Principatului Valahiei, catre Marea Vornicie a Treburilor

Din Launtru. In urma instructiunilor date de Marea Vornicie, Arhiva

Statului a trecut, dupa primirea masiva a dosarelor (depuse), la

asezarea lor pe compartimente (creatoare), cu numarul dosarelor si

anii (de constituire), conform opiselor lor; trecute la randul lor intr-o

condica speciala. Astfel, dupa cum remarca institutia Arhivelor, ,,orice

hirtie ni se cere, se gaseste imediat si cu inlesnire”. Singura problema

era (si atunci) ca nu toate compartimentele depusesera la Arhiva

dosarele!!! (exact ca in zilele noastre)!.

Definirea categoriilor/genurilor de documente ce trebuiau sa fie

depuse la Arhiva Statului, a fost foarte bine facuta in Instructiunile

2

date de Marea Logofetie a Direptatii, din Moldova, pentru tinerea

Arhivei Statului -(elaborate la 26 ianuarie 1832).

1. ,,Toate acturile ce sunt hotarite spre pastrare in Arhiva Statului,

adeca anaforale (rapoarte scrise adresate de dregatori sau instante

superioare domnului,ori divanului), hrisoave (actul solemn emanate

din cancelaria domneasca, autentificat cu una sau mai multe peceti

atirnate) hatiserife (documentele care atesta drepturile

Principatului), precum si toate hotaririle (hotarniciile), planurile

mosiilor (stabilite prin hotarnicii), si actele judecatoresti. Toate se

vor pastra intr-o boltita zidire, ingradita cu gratii de fier, cu obloane

de fier si usi de fier si cu pazirea unui jandarm zi si noapte cu toata

privigherea sigurantei…”

In deceniul V al secolului XIX au fost emise noi reglementari si luate

masuri pentru asigurarea documentelor depuse spre pastrarea la

Arhiva Statului. Pe aceasta linie, se inscrie si Jurnalul Sfatului

Administrativ, din 30 august 1838, pentru darea dosarelor si altor

hartii la Arhiva.

Printre altele se prevedea ca ,,Orice hirtie sau dosare se vor cere

de la Arhiva numai prin, sau cu adresa Departamentului (forul tutelar)

al institutiei solicitante”; in adresa era trecut (nominalizat) si

functionarul desemnat sa primeasca documentul.

Dupa folosirea lui, Arhivarul era dator sa-l depuna la locul pastrarii

(adica sa-l rearhiveze).

Mult mai complex s-a dovedit a fi Proiectul de Regulament pentru

Arhivele Statului, care in opinia noastra, poate fi socotita prima

incercare de legiuire in cadrul careia se definesc mai clar

componentele viitorului Patrimoniu Arhivistic National. Suficient din

3

acest punct de vedere, sa staruim asupra celei de-a doua Sectii a

Proiectului.

Articolul 13: Toate hirtiile ce se primesc in pastrarea Arhivei erau

impartite in patru categorii:

1. Cele diplomaticesti,adica documente, feluri de sincturi (act,

document, zapis, adeverinta, chitanta etc) acturi ale Statului si

toate lucrarile Obstestii Adunari;

2. Toate lucrarile administratiei, in care se cuprind atat

dregatoriile mari, cat si cele mici, pana la subocarmuiri;

3. Toate lucrarile judecatoresti, de la cea mai mare instanta pana

la cea mai mica;

4. Toate lucrarile militiei pamantesti.

Ultimele trei categorii de documente urmau sa fie depuse la Arhiva

Statului prin intermediul Departamentului Din Launtru,

Departamentului Dreptatii si prin Casa Ostenilor (sau Departamentul

Din Launtru).

Un alt element non demn de subliniat este cel prevazut de articolul

17 in care se mentiona ca: ,,Oricate hirtii de la dregatorii vechi, adica

dinaintea Regulamentului se vor gasi, precum condici vechi de pricini

si alte acturi, sa se stringa si sa se trimita, regularisite (prelucrate) la

Arhiva Statului, ca de acolo, oricine va voi sa-si caute vreo hirtie, sa

stie la ce loc sa le gaseasca”.

Articolul 19. Toate condicile si delile (dosarele) sa aiba foile

numerotate si la sfarsit adeverite cu iscaliturile sefilor sectiilor, sa se

snuruiasca (sa fie legate) si sa se pecetluiasca cu pecetea

dregatoriei.

4

Demne de retinut sunt si obligatiile Arhivarului Statului sa verifice,

atunci cand se depuneau documentele, ca printre ele sa nu fie dintre

cele netrebnice (nefolositoare). Aceasta pentru a nu incarca Arhiva

cu maculatura, asa cum se procedase inainte de proiect. Tot ca o

datorie a sa era de a comasa documentele de acelasi fel, sau

referitoare la aceeasi problema, intr-un singur dosar.

Nu se poate trece peste Proiectul de Regulament din 1840 si

dintr-o alta cauza!

Anume, peste grija de protejare a documentelor. In Legea actuala

se prevede ca Arhivele Nationale asigura protectia speciala a

Fondului Arhivistic National. La acea data de 1840, practic putem

vorbi de protejarea documentelor, fiind demn de remarcat ca la

articolul 32 se sublinia ca ,,hirtiile diplomaticesti” nu puteau fi date nici

macar sub forma de copie ,,fara porunca de la Departamentul din

Launtru”.In cazul in care Domnul, Sfatul Administrativ, Departamentul

Din Launtru, sau organul de control, pentru verificare, solicitau vreun

dosar, atunci Arhivarul Statului, sau adjunctul sau il prezentau

personal, iar dupa folosire avea obligatia sa-l rearhiveze.

De retinut si faptul ca atunci cand era scos un document original, in

locul sau era pusa o fisa inlocuitoare in care se mentionau ,,numarul

arhivei si al dosarului”.

Respectiva fisa era inlaturata dupa rearhivarea dosarului.

5

Jurnalul Sfatului Administrativ referitor la masurile luate pentru

reducerea numarului hartiilor si impartirea dosarelor in

trebuincioase si netrebuincioase.

In acest Jurnal apare pentru prima data termenul de 30 de ani de

la crearea documentului. Dupa trecerea anilor respective urma sa se

analizeze care documente mai ramaneau si care trebuiau eliminate.

Chiar documentele ce se declarau netrebuincioase se predau la

manastire, dar pe baza de opis.

Prelegerea a-II-a

In procesul de afirmare a notiunilor de baza si a definitiilor care au

dat contur ideii de document, ca bun al avutiei statului, un rol

important l-a avut Legiuirea pentru chipul alegerii datelor ce se

gasesc in Arhiva Statului, adoptata in Divanul Tarii la 4 iulie 1853.

Prin acel act normative se constituia o comisie care avea sarcina sa

de a analiza documentele, urmand sa stabileasca pe acelea care

intrau (formau) Arhiva Statului si pe celelalte care se puteau desfiinta.

Analiza incepea cu cele mai vechi documente, iar categoriile in

care erau repartizate fusesera stabilite ca fiind:

a) istorice;

b) tipografice;

c) dominiale (cele referitoare la proprietati);

d) legislative;

e) administrative;

f) judecatoresti.

6

Demn de retinut este articolul 6 in care se prevedea ca vor fi

pastrate in intregime (deci permanent, am putea spune astazi):

a) Toate actele atingatoare la starea politica a Principatului;

b) Reglementarile si asezamintele manuscrise;

c) Actele publice,instructiunile si masurile de obstescul interes

(interes public);

d) Documentele de fundatii a institutiilor si asezamintelor publice;

e) Catagrafiile si cadastrele (situatii statistice, recensaminte);

f) Preturile curente;

g) Actele mitricilor* sau documentelor de stare civila

h) Toate socotelile si situatiile publice;

i) Toate documentele istorice,tipografice, statistice si legislative;

j) Actele intaritoare unui privilegiu, unui drept sau titlu de

proprietate;

k) Condicile de inregistrare de ipoteci, de zestre, de mutari etc;

l) Corespondenta cu consulul sau carmuiri straine, atingatoare de

printipuri de drept sau dispozitie generala;

m) Pricinile aflate in curs sau care nu se pot hotari;

n) Cercetarile politiei pentru delicate referitoare la personae care

sunt in viata.

Demn de remarcat si retinut, mai cu seama astazi, este articolul 7

din Legiuire, care stipuleaza ca in cazul in care se gasea vreun

document din cele prezentate mai sus intr-un dosar propus spre

*mitrica – condica speciala tinuta in a doua jumatate a secolului XIX, pe langa

fiecare biserica pentru inregistrarea starii civile a enoriasilor: nu pentru nascuti,

nu pentru morti si nu pentru casatoriti.

7

eliminare, atunci respectivul document se extragea si se clasa

(intercala) dupa an si continut la problema la care se referea si anul

de constituire.

O mentiune speciala era prevazuta la articolul 8 pentru pastrarea

(,,fara atingere”, pana la o alta hotarare (decizie)), a tuturor

documentelor judecatoresti privind pricinile civile.

Conform articolului 9 procesele marunte si cele incheiate puteau

lasa in urma acte selectionabile. Insa, acele documente care priveau

cercetari ale politiei, in cazul in care era vorba de eventuale

despagubiri ce trebuiau suportate de urmasi, atunci ele se pastrau.

O concluzie se desprinde in urma analizei acestei legiuiri. Anume

ca, pe langa grija deosebita fata de documentele create la vremea

respective, se poate aprecia ca la nivelul documentelor ce urmau sa

intre in administrarea Arhivei Statului, incepe sa se contureze

impartirea lor in doua categorii distincte:

a) documente cu valoare istorica;

b) documente cu valoare practica, ce ar fi urmat sa intre mai tarziu in

realizare.

Efectele benefice ale Unirii din 1859, dar, mai cu seama, marile

reforme initiate de A.I. Cuza, aveau sa se extinda si asupra Arhivelor

Statului.

Inca din 27 septembrie 1862 a fost emis un Proiect de regulament

pentru organizarea Arhivelor Statului, care va fi aprobat cu unele

modificari la 2 noiembrie 1862.

In proiectul initial erau prevazute 3 despartiri: a Secretariatului, cea

istorica si a Bunurilor Publice si Despartirea de Stat.

8

In urma modificarilor, la 2 noiembrie au ramas doar doua:

a) Despartirea istorica si a asezamintelor publice;

b) Despartirea de Stat sau administrativa, judecatoreasca si

legislativa.

Prima despartire primea, clasa si conserva documentele istorice si

pe cele ale proprietatilor publice. Raspundea totodata, de redactarea

inventarului lor general (deci EVIDENTA).

Cea de-a doua raspundea la aceleasi operatiuni pentru

documentele adiministrative, legislative si judecatoresti, inclusive

redactarea inventarului general.

Pentru prima data, in acest Regulament se vorbeste despre cursuri

si o viitoare Scoala de paleografie.

In anii 1863 si 1864 au fost emise noi Regulamente, care au vizat

cu precadere, organizarea interioara a Directiei Generale a Arhivelor

Statului. Totusi, se impun in mod special atentiei, prevederile din

1864, cand au fost formulate masuri precise pentru siguranta (chiar

acesta este termenul folosit) institutiei si a documentelor.

Astfel, la articolul 20 se mentiona:

,,Intrarea in depozite este oprita oricaruia, fara exceptiune, de nu va fi

insotit de impiegatul respectiv al directiunii”.

In articolele urmatoare se stipula ca:

,, Nu este ingaduit persoanelor straine sederea in cancelarie, fara

trebuinta”.

,,In caz de afaceri se adreseaza oricine, la registratura sau la seful

de sectie”.

9

Articolul 22: ,,Este cu severitate interzis oricarui functionar, fara

deosebire, de a comunica acte sau copii dupa actele din depozite”,

ori dupa acte ale serviciului.

Asemenea abatere atrage departarea din functiune, fara prejudiciu

pedepselor produse de lege.

Concluzia: Paralel cu definirea, conturarea conceptului de Fond

Arhivistic de Stat, creste grija fata de valorile – ce erau componente

ale lui - ,ceea ce astazi, din pacate, lipseste tot mai mult.

Un pas important in calea evolutiei conceptului care face obiectul

analizei noastre, a fost facut in anul 1869, cand, la 4 martie 1969 a

fost adoptat Regulamentul pentru organizarea Serviciului Arhivelor.

Articolul 2 stabilea ca ,,la Arhivele Statului se depuneau toate

actele de interes public a caror conservare se va socoti de folos si

care nu mai sunt necesare (trebuincioase) Ministerelor sau

dregatoriilor.

Documentele depuse nu se puteau ridica de la Arhive, nici cel

putin provizoriu.

Cresterea volumului de documente ca si diversificarea genurilor de

acte, au determinat infiintarea a trei Sectiuni (despartiri):

a) Sectia istorica si a Secretariatului care clasa, conserva si

inventaria actele istorice;

b) Sectiunea de Stat sau administrativa, judecatoreasca, si

legislativa, care efectua aceleasi operatiuni asupra

documentelor administrative, legislative si legiuitoare;

c) Sectiunea asezamintelor publice si bunurilor publice,

raspunzatoare de documentele privind proprietatile publice.

10

Aceste prevederi vor fi consfintite si prin Jurnalul Consiliului de

Ministri pentru modificarea art. 2 si 3 din anteriorul Regulament din

1862, modificare facuta la 20 septembrie 1869.

In a doua jumatate a secolului XIX, poate cel mai important act

normativ referitor la Arhive, a fost Regulamentul din 11 iulie 1872,

care a avut drept obiect organizarea Arhivelor Statului.

Reluand prevederea anterioara, Regulamentul stabilea ca la

Arhiva Statului se depuneau cu inventar, toate documentele de

interes public care nu mai erau necesare ministerelor creatoare de

arhive.

Arhiva din Iasi ramanea in continuare sub aceeasi organizare, dar,

depindea de Directiunea din Bucuresti, impartita in doua sectiuni:

a) Sectiunea istorica si de Stat;

b) Sectiunea Bunurilor Publice.

La prima sectiune intrau pe langa documentele istorice si cele

administrative, legislative si judecatoresti.

Cea de-a doua sectiune primea documentele proprietatilor Statului,

dar si actele titlurilor de proprietate.

Dovada ca se extinsese aria, volumul documentelor, o dovedeste

incercarea de infiintare a arhivelor judetene, actiune ramasa in faza

de proiect.

In anul 1872, la 11 iulie, a fost emis Regulamentul Arhivelor

Statului nr. 1236, cel care a stat la baza activitatii arhivistice

romanesti, practic, aproximativ 50 de ani, el fiind valabil pana la legea

din 1925.

Se face din nou referire la Arhivele judetene, dar nu se vor infiinta

acum.

11

Totusi, pana in 1925, practica arhivistica romanesca a facut

progrese insemnate, in temeiul experientei acumulate si a modului in

care a solutionat problemele specifice arhivelor noastre. Un exemplu

concludent il constituie masura aplicata de D.G.A.S. in anul 1912,

cand s-au dat instructiuni Arhivelor Statului din Iasi. Este vorba de

inventarierea documentelor din sucursala Iasi care

fusesera ,,preluate pe depuneri” si ,,transpoarte”, ceea ce nu putea

constitui o solutie viabila din punct de vedere arhivistic. Deci, la 1912

se ajunsese la concluzia ca nu erau corespunzatoare dar, ele nu s-au

rezolvat nici astazi.

In Regulamentul din 1872 se mentiona totusi ca Directiile judetene,

dupa infiintare, urmau sa se subordoneze Directiei generale a

Arhivelor Statului.

Anul 1924 va marca reluarea procesului de perfectionare a

conceptelor arhivistice. Atunci s-a intocmit un proiect de lege pentru

organizarea Arhivelor Statului, care a convocat la 17 iunie 1924, la

Bucuresti, directorii Arhivelor din Cluj, Iasi, Chisinau si presedintii

Comisiilor Arhivelor din Chisinau, Cluj si Cernauti. Acum, Gheorghe

Ghibanescu declara:

,,Daca ar fi sa vedem cum sunt pastrate arhivele, ne-am da seama ca

este o bataie de joc. Se tin (arhivele) actele intr-o inacrire de aer,

imbacsite cu colb…”.

In aceste conditii a fost adoptata legea din 1925.

12

Prelegerea III si IV

In evolutia conceptului de Patrimoniu Arhivistic National un rol

important l-a jucat Legea pentru organizarea Arhivelor Statului din

anul 1925. A fost un act normativ ce s-a inspirat, in primul rand, din

experienta si acumularile practicii arhivistice romanesti. Apoi,

valoarea ei a fost data si de preluarile constructive oferite de teoria

arhivistica europeana, cunoscuta la noi in toata complexitatea ei,

datorita ilustrelor personalitati ce s-au aflat la conducerea institutiei, in

fruntea Scolii de arhivistica si nu, in ultimul rand, a marilor intelectuali

ce au colaborat cu Arhivele Nationale.

Totodata se impune un fapt, anume ca Legea din 1925 a constituit,

la vremea respectiva, o necesitate obiectiva. Era absolut nevoie de o

asemenea lege din cel putin doua motive majore:

a) de la sfarsitul secolului XIX nu mai fusese elaborat un

Regulament, o legiuire, un Jurnal etc care sa defineasca

statutul, rolul, atributiile si menirea Arhivelor Statului, la nivelul

Societatii romanesti. Acest lucru nu a insemnat ca practica

arhivistica romaneasca a parcurs o perioada de vid, dimpotriva,

acumularile de specialitate, teoria arhivistica, au continuat sa

faca progrese. Totul a fost posibil datorita eficientei

regulamentelor si normelor in vigoare, dar si inaltului

profesionalism al celor ce au slujit Arhivele Statului, de-a lungul

anilor.

b) desavarsirea unitatii de stat la 1 Decembrie 1918, a creat un

nou cadru juridic, intern si extern, a condus la extinderea

teritoriului tarii, a avut drept efect dezvoltarea institutionala prin

13

aparitia unor noi organisme, institutii si unitati creatoare de

documente.In plus, chiar Arhivele Statului au cunoscut intre anii

1922-1924 unele transformari si o noua organizare conforma cu

structura administrativ-teritoriala a tarii. -Toate acestea

impuneau adoptarea unei Legi speciale pentru organizarea

Arhivelor Statului, lege care sa se inscrie in cadrul juridico-

administrativ adoptat in conditiile existentei Romaniei Mari -.

In aceste conditii a aparut Legea din 1925, publicata in Monitorul

Oficial nr. 153, partea I, din 15 iulie.

In conformitate cu articolul 2 din Lege erau definite categoriile de

documente ce urmau sa fie predate la Arhivele Statului, aceasta

definire constituind enuntul conceptului a ceea ce numim astazi

Patrimoniul Arhivistic National.

Urma, deci, conform legii, ca la Arhive sa fie depuse documentele

de catre toate autoritatile civile, bisericesti si militare ale Statului,

judetene si comunale. Categoriile de documente erau urmatoarele:

a) documentele istorice (ceea ce trebuia inteles documente cu

valoare de pastrare permanenta);

b) actele de stare civila ale Familiei Regale cu mentiunea ca era

necesara autorizarea lor de catre Rege;

c) actele commemorative si de fundatiune;

d) documentele cu vechime de cel putin 30 de ani si care nu mai

sunt necesare activitatii (administratiei) curente, ale tuturor

autoritatilor civile, bisericesti si militare mentionate mai sus.

e) sigiliile si pecetile scoase din uz;

f) piesele heraldice care nu se mai intrebuinteaza;

g) publicatiile oficilale.

14

In afara acestor categorii si genuri de documente, in ultimul

paragraf al articolului 2 se mentiona ca pot fi date la Arhivele Statului

monezi si medalii romanesti, manuscrise, harti, stampe, precum si

alte vestigii vechi care aveau legatura cu istoria si cultura Romanilor.

Un element demn de subliniat, continut de lege, il constiuia faptul

ca la Arhive erau primite spre pastrare, documente de la persoane si

institutii particulare. In respectivele situatii, depunatorii puteau sa-si

rezerve dreptul de proprietate asupra documentelor lor, dar aveau

datoria sa recunoasca Arhivelor Statului dreptul de a le utiliza in

cercetarea si studierea lor in scopuri stiintifice. Publicarea lor, insa se

putea face in baza unei intelegeri intre Arhivele Statului si proprietar.

Directia generala si cele judetene puteau cumpara documente.

La articolul 4 se mentiona ca depozitele de arhiva nu puteau avea

alta destinatie, decat pentru pastrarea documentelor de arhiva.

De retinut si articolul 5 din lege, care stabilea organizarea Arhivelor

Statului pe Directii regionale (Bucuresti pentru Muntenia, Iasi pentru

Moldova, Cluj pentru Ardeal, Chisinau pentru Basarabia si Cernauti

pentru Bucovina).

Toate autoritatile civile, bisericesti si militare de pe raza fiecarei

regiuni predau la directiile judetene documentele care aveau o

vechime mai mare de 30 de ani si care nu mai erau necesare

activitatii proprii.

Doua prevederi retin atentia in mod special: a) puteau pastra

documente din cele prevazute la articolul 2 din lege, institutiile si

autoritatile care aveau conditii de pastrare, localuri corespunzatoare

si personal specializat; b) nici o autoritate care detinea acele

15

documente, nu avea dreptul sa le instraineze fara autorizarea

Arhivelor Statului,

Concluzia care se desprinde consta in faptul ca pe langa definirea

documentelor de patrimoniu, statul raspundea si de integritatea,

siguranta si conservarea lor la cel mai inalt nivel.

Atat Directia generala cat si directiile regionale aveau datoria sa

elibereze copii ale documentelor pastrate in depozitele lor si sa le

puna la dispozitia celor interesati (institutii sau persoane fizice).

In acelasi context merita a fi remarcata prevederea conforma

careia: ,,Organele Arhivelor Statului sunt obligate sa pastreze copii

autentice de pe toate actele mai vechi de anul 1881, ce se vor

prezenta spre traducere sau transcriere”.

O atentie speciala se acorda tuturor documentelor, sigiliilor,

manuscriselor, pieselor heraldice mai vechi de anul 1881, care

trebuiau concentrate la Directia generala sau la directiile regionale

ale Arhivelor Statului.

Pana si arhivele minoritatilor si ale confesiunilor existente in

momentul promulgarii legii, chiar daca isi pastrau arhivele, erau

obligate sa fie puse sub supravegherea Directiei generale a Arhivelor

Statului.

Activitatea stiintifica.

Legea din 1925 a ridicat la rang superior si o alta latura a activitatii

arhivistice, pe langa cea practica, acordand o atentie speciala si

punerii in valoare a documentelor de arhiva prin elaborarea unor

16

lucrari de informare care ,,sa inlesneasca cunoasterea si studierea

arhivelor”.

In plus, arhivele aveau sa redacteze si o revista oficiala, menita sa

trateze toate problemele de ordin teoretic si practice, sa publice studii

si articole bazate pe documente si despre stiintele auxiliare.

In vederea perfectionarii cunostintelor, dar mai cu seama pentru

formarea specialistilor necesari domeniului, se infiinta Scoala practica

de arhivari-paleografi.

Rolul progresist al Legii din 1925 are sa fie completat si prin

articolul 16 care prevedea infiintarea unui Consiliu de perfectionare,

ce avea ca scop de a propune directivele generale ale activitatii

stiintifice si a analiza documentele ce urmau a fi selectionate.

Pentru transpunerea in practica a legii urma sa fie elaborat un

Regulament privind modul de functionare al Arhivelor Statului,

numarul serviciilor, atributiile si indatoririle, precum si modul de

functionare a Scolii de arhivari-paleografi.

Prelegerea V si VI

Dupa legea Arhivelor din 1925 care a reprezentat momentul de

varf al evolutiei legislatiei arhivistice romanesti, a urmat o perioada

destul de lunga, in care se poate aprecia ca a fost de oarecare

stagnare, determinate de evenimentele ce au premers celui de-al

Doilea Razboi Mondial si dupa aceea, anii conflagratiei. Totusi,

Arhivele romanesti au avut marea sansa, ca in dificila perioada, in

fruntea lor sa fie cel mai destoinic arhivist, profesorul Aurelian

Sacerdoteanu.

17

Abia in mai 1951 va fi adoptata o Hotarare a Consiliului de Ministri,

cu nr. 472, referitoare la atributiile si normele de functionare ale

Directiei Arhivelor Statului. Ea nu definea in mod special conceptul de

Fond (Patrimoniu) Arhivistic. Mentiona doar la articolul 2

ca ,,Directiunea Arhivelor Statului indruma si controleaza organizarea

si conservarea materialului arhivistic….aduna, selectioneaza si

claseaza materialul arhivistic de pe teritoriul Republicii Populare

Romane, conservand pe acela care prezinta importanta istorica si

nationala de Stat”.

La articolul 4, litera c, se vorbea de termene de pastrare de 2, 5 si

10 ani, dar Arhivele puteau lasa la creatori documente, fara a depasi

termenul de 25 de ani de la constituire.

Mult mai consistent in prevederi s-a dovedit a fi decretul 472/1971

privind Fondul Arhivistic National al Republicii Socialiste Romania.

Dupa ce articolul 1 definea domeniile de activitate si sursele de

creare a documentelor de arhiva se mentiona ca ele constituie izvor

de cunoastere a istoriei patriei, a dezvoltarii politice, economice,

sociale si culturale a tarii. Aceste documente, oricare ar fi detinatorul

lor, sunt bunuri de interes national carora statul le acorda in conditiile

prezentului decret, protectie speciala si alcatuiesc Fondul Arhivistic

National.

Articolul 2 era mai important pentru ca stabilea: ,,Prin documente

care fac parte din Fondul Arhivistic National, se inteleg: acte,

corespondenta oficiala si particulara, memorii, manuscrise ale

lucrarilor stiintifice, literare si artistice, planuri, hartii, filme, diapozitive,

placi fotografice, fotografii, inregistrari fonice si video, jurnale,

chemari, proclamatii, afise, schite, desene, tot felul de proiecte,

18

stampe, sigilii, stampile si alte asemenea documente cu caracter

istoric sau documentar”.

Articolul 3. Creatorii rasundeau de evidenta, selectionarea,

pastrarea si folosirea documentelor.

Articolul 4. Ministerul de Interne era cel care indruma, coordona si

controla activitatea privind evidenta, selectionarea, pastrarea si

folosirea documentelor din Fondul Arhivistic National.

Articolul 5. Stabilea si organele care indeplineau atributii speciale

cu privire la Fondul Arhivistic National: aceste organe sau Directia

generala a Arhivelor Statului, Arhiva nationala de filme (din

subordinea Consiliului Culturii si Federatiei Socialiste) pentru

documentele cinematografice, Radioteleviziunea Romana pentru

documentele fonice si video si filmele de televiziune.

Grija fata de Fondul Arhivistic National este dovedita si de rolul

crescand al evidentei documentelor. La articolul 8 era prevazuta

obligatia pentru toti creatorii si detinatorii de documente sa asigure

evidenta lor. Aceleasi aprecieri sunt valabile si in ceea ce priveste

efectuarea operatiunilor de selectionare, dar, si in ceea ce priveste

pastrarea si conservarea documentelor.

Erau prevazute si institutiile care puteau detine documente

necesare desfasurarii activitatii proprii si dupa expirarea termenului

de predare la Arhivele Statului.

Ministerul Afacerilor Externe avea un regim mai special pentru

documentele diplomatice si consulare.

Cultele trebuiau sa declare, in vederea predarii la Arhivele Statului,

documentele cu valoare istorica, cele de cult urmand sa fie pastrate

in continuare.

19

Muzeul National si alte muzee puteau detine documente necesare

desfasurarii activitatii specifice. Toate erau obligate sa tina evidenta

lor si sa dea inventarele la Arhivele Statului.

Legea Arhivelor Nationale din aprilie 1996 a fost o necesitate la

vremea respective, impusa de transformarile survenite dupa 1990 la

nivelul societatii romanesti.

Totusi, anumite interese, dar, mai cu seama externe, urmareau

alte scopuri. Pana la urma s-a realizat o lege de compromis, cum am

putea-o defini!

Ea a adus in practica arhivistica unele elemente noi. In primul rand

faptul ca a pus in concordanta conceptual de Fond Arhivistic National

cu denumirea institutiei, Arhivele Nationale.

Articolul 2. Prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic

National se inteleg actele oficiale si particulare, diplomatice si

consulare, memorii, manuscrise, proclamatii, chemari, afise, planuri,

schite, harti, pelicule cinematografice si alte asemenea marturii,

matrice sigilare, precum si inregistrari foto, video, audio si

informatice, cu valoare istorica, realizate in tari sau de catre creatori

romani in strainatate.

Articolul 3. Fondul Arhivistic National se bucura de administrarea,

supravegherea si protectia speciala. Protectia era asigurata atat pe

timp de pace, cat si in caz de razboi, calamitati, etc.

Prin articolul 4 erau reglementate documentele apartinand

persoanelor fizice si juridice care aveau datoria sa tina evidenta lor,

inventariindu-le, selectionandu-le si organizand pastrarea si folosirea

lor in deplina legalitate.

20

Tot ca o noutate poate fi socotit si faptul ca in loc de nomenclator

si indicator al termenelor de pastrare, in lege, se prevedea

obligativitatea intocmirii doar a unui nomenclator al dosarelor ( in care

erau incluse si termenele de pastrare).

- Pentru pastrarea documentelor, toti creatorii si detinatorii de

documente creeaza compartimente de arhiva, avizate de Arhivele

Nationale.

- Formarea si instruirea personalului se realizeaza de catre Scoala

si Facultatea de Arhivistica.

- Anexa 6 stabileste termenele de pastrare a documentelor.

21