Facultatea de Drept, Universitatea București

Conceptul de lege în jurisprudența CEDO

București, 2011

1

Legea penală este principalul izvor de drept penal. In doctrina penala romana, conceptul are doua acceptiuni. Lato sensu, conform art. 141 Cod penal, prin lege penala se are in vedere o norma penala indiferent de sediul materie si se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi sau decrete. Stricto sensu, in interpretarea art. 74 din Constitutie, se are in vedere legea ca act emis de Parlament dupa o procedura specifica si care contine norme de drept penal. Noul Cod penal defineste legea penala ca orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege (art. 173). Cooperarea europeana in materie penala impune intelegerea sensului notiunilor astfel cum sunt utilizate in cultura juridica europeana, in vederea stabilirii unui standard comun de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale. Conceptul are relevanta in ceea ce priveste restrangerea exercitiului unor drepturi, consecinta a stabilirii vinovatiei intr-o cauza penala dedusa judecatii, fata de faptul ca in Constitutia Romaniei (art. 53) sunt stabilite conditiile unei asemenea restrangeri a drepturilor si libertatilor, printre care si cea a prevenirii acesteia in lege. Clarificare notiunii este importanta si din perspectiva explicarii conceptului de lege, lege care retroactiveaza si lex tertia, in materia aplicarii legii penale in timp. Cu privire la notiunea de lege care incrimineaza faptele si prevede pedepsele aplicabile, este de observat faptul ca art.7 par.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului utilizeaza notiunea ca pe un concept independent, explicat in jurisprudenta Curtii. Legea include normele de drept de origine legislativa si jurisprudenta, chiar daca este vorba despre tari apartinand sistemului de drept romano-germanic. Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin lege se intelege atat norma de drept international, incidenta cu privire la o cauza aflata in fata unei instante nationale, cat si norma de drept intern, indiferent daca priveste dreptul material ori dreptul procesual. Curtea a mai subliniat ca in lege sunt incluse atat legile scrise (normele juridice emise de autoritatile competente ale statului), cat si cutuma. In consecinta, prin lege se intelege un act cu valoare obligatorie sau normativa adoptat de autoritatea legiuitoare, care trebuie sa fie conforma cu Conventia si cu principiile ei, iar nu instructiuni ori directive care nu pot fundamenta restrictii ale exercitiului drepturilor garantate de Conventie. Pentru ca o norma sa fie considerata lege trebuie sa existe in sens material ca legislatie in vigoare, ca regula in cadrul sistemului common law, jurisprudenta sau ca o norma inclusa in tratate internationale la care face trimitere dreptul intern, precum si sa prezinte un cumul de trasaturi juridice (accesibilitate, previzibilitate, claritate). In consecinta, legea trebuie sa existe, sa fie in vigoare, la momentul restrictiei aduse dreptului si sa statueze asupra garantiilor adecvate ce insotesc restrictiile aduse dreptului. Instanta europeana a aratat ca termenul de drept (droit, law) folosit in art.7 par.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului corespunde celui de lege si cuprinde atat normele de drept de origine legislativa, cat si pe cele jurisprudentiale. Pentru ca o norma adoptata de autoritatea legiuitoare sa poata fi considerata lege, se cer a fi indeplinite conditii precum accesibilitatea normei, claritatea normei si previzibilitatea normei. Pentru a aprecia daca un act normativ publicat este lege trebuie ca instantele sa analizeze daca este clar, accesibil si previzibil. Cerinta ca actul normativ sa fie previzibil

2

este intrunita atunci cand cetateanul dispune de informatii suficiente si prealabile asupra normelor juridice care sunt aplicabile intr-o situatie concreta. Caracterul accesibil al legii este analizat in functie de anumite elemente precum posibilitatea persoanei de a dispune de informatii suficiente, in circumstantele cauzei, cu privire la existenta si continutul normei juridice aplicabile, cunoasterea normei in conditii rezonabile, astfel incat persoana sa poata intelege care este sensul acesteia si faptul ca i se aplica. Caracterul clar este intrunit aunci cand legea nu contine prevederi prea generale, prea largi. Calitatea legii de a fi precisa presupune ca persoana in cauza trebuie sa poata prevedea intr-o masura rezonabila, in circumstantele concrete ale cauzei, consecintele unui act determinat de conduita.

În cauza DRAGOTONIU SI MILITARU-PIDHORNI C. ROMÂNIEI Curtea Europeana a constatat încalcarea dispozitiilor art. 7 paragraful 1 din Conventie, de catre autoritatile române, sub aspectul aplicarii extensive a legii penale, întrucât, pe de o parte, fata de prevederile Codului penal în vigoare la data savârsirii faptelor, nu puteau fi judecate pentru coruptie decât faptele persoanelor desfasurând o activitate în cadrul unei organizatii publice si nu în cadrul unei societati comerciale private, iar pe de alta parte, nu s-a putut demonstra existenta unei jurisprudente accesibile si previzibile, prealabila savârsirii faptelor de catre reclamanti, care sa asimileze faptele de coruptie pasiva ale salariatilor unei banci cu cele ale functionarilor sau altor salariati din unitatile „obstesti”.

La vremea faptelor reclamantii erau angajati ai bancii B., societate comerciala cu capital privat, în Timisoara, primul fiind contabil sef si al doilea director. Ei precizau în special ca faptele ce le erau atribuite nu constituiau în momentul comiterii lor o infractiune în dreptul national. În opinia lor, infractiunea de luare de mita presupunea ca autorul ar avea calitatea de functionar public sau de functionar sau salariat al unei societati de stat, în timp ce ei erau angajati ai unei banci private. Ei au recunoscut ca la data pronuntarii sentintei faptele atribuite în sarcina lor puteau fi calificate drept infractiune în conformitate cu legea penala, dar aceasta nu a fost modificata decât la 8 iulie 1992, adica la un an de la comiterea faptelor atribuite.

Curtea a examinat din punct de vedere al art. 7 alin. 1 din Conventie daca, în momentul în care a fost comisa, actiunea reclamantilor constituia o infractiune definita cu suficienta accesibilitate si previzibilitate de dreptul intern sau dreptul international. Guvernul considera ca interpretarea pe care Curtea Suprema a dat-o legii penale era previzibila pe baza evolutiilor doctrinare. Astfel, problema principala se baza pe interpretarea expresiei « organizatie ce desfasoara o activitate de interes social » de la art. 145 alin. 1 cod penal. Or, în opinia Guvernului, Curtea Suprema de Justitie a considerat pe buna dreptate ca o banca desfasura o asemenea activitate pentru protejarea clientilor si bunastarea economica a tarii.

Reclamantii precizeaza ca codul penal în vigoare la vremea faptelor nu sanctiona decât actiunile persoanelor . Sensul termenului este legat de caracterul real al relatiilor sociale existente în momentul intrarii în vigoare a codului penal, si anume 1 ianuarie 1969. Or, în acel moment nu existau decât institutii publice.De altfel, reclamantii scot în evidenta ca actiunile salariatilor societatilor private nu au fost sanctionate decât de legea nr. 65/1992, ulterioara actiunilor lor.

3

Curtea a constatat ca în speta Guvernul nu a fost în masura sa prezinte deciziile instantelor interne, indiferent daca este vorba despre Curtea Suprema de Justitie sau despre instantele de fond, stabilind ca înainte de hotarârea pronuntata în prezenta cauza, el a considerat explicit ca faptele de luare de mita ale salariatilor societatilor comerciale cu capital privat constituia o infractiune penala (Din aplicarea extensiva a legii penale rezulta ca, cel putin din cauza lipsei unei interpretari jurisprudentiale accesibile si evident previzibile, cerintele articolului 7 nu ar putea fi privite drept respectate în privinta unui acuzat.) Or lipsa de jurisprudenta prealabila în ceea ce priveste asimilarea faptelor de luare de mita ale salariatilor unei banci cu cele ale « functionarilor » si « altor salariati » ale institutiilor prevazute la articolul 145 cod penal rezulta în speta din faptul ca Guvernul nu a oferit precedente în acest sens. Actiunea doctrinei de a interpreta liber un text de lege nu poate înlocui existenta unei jurisprudente. A rationa altfel ar însemna sa încalci obiectul si scopul acestei dispozitii, care doreste ca nimeni sa nu fie condamnat în mod arbitrar. De altfel, Curtea a observat ca Guvernul nu a oferit niciun exemplu de interpretare doctrinara consacrând raspunderea penala a angajatilor de banci pentru fapte de luare de mita. În consecinta, chiar si în calitate de profesionisti care se puteau înconjura de sfaturi ale juristilor, era greu, ba chiar imposibil pentru reclamanti sa prevada revirimentul de jurisprudenta a Curtii Supreme de Justitie si deci sa stie ca în momentul în care le-au comis actiunile lor puteau antrena o sanctiune penala. De asemenea si mai ales, Curtea constata ca instanta de apel a procedat în mod expres la o aplicare extensiva a legii penale

Dimpotriva, in CAZUL CANTONI CONTRA FRANTEI a declarat cererile inadmisibile în privinţa capătului de cerere întemeiat pe art. 7 alin. Domnul Michael Cantoni era managerul unui supermarket. Acesta a fost acuzat de comercializarea ilegala a unor medicamente. In aparare, acesta a invocat ca articolul de lège pe care se presupunea ca il incalcase nu facea referire specifica la interzicerea comercializarii medicamentelor respective. Deasemenea el a sustinut ca legea, in cazul acesta este lipsita de previzibilitate, claritate si precizie deorece era mult prea generala si lasa instantele sa décida daca o anumita substanta face parte din categoria celor care erau interzise prin respectivul articol de lege din Codul de Sanatate. In legatura cu acest caz, Curte a statuât ca cerinta de previzibilitate a legii este indeplinita chiar daca persoana in cauza ar trebui sa apeleze la consiliere juridica, acest fiind in mod particular valabil in conditiile spetei. Astfel, avand in vedere faptul ca Domnul Cantoni desfasura o activitate care necesita un grad ridicat de precautie, era chiar de asteptat ca acesta sa fi apelat la serviciile unui consilier inainte de a-si asuma anumite riscuri. S-a considérât ca in baza jurisprudentei franceze, destul de vasta in acest domeniu, el ar fi putut fi atentionat cu privire la substantele pe care le comercializase.

Redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absoluta, datorita caracterului de generalitate al normei. Imprecizia termenilor unei legi poate fi acoperita de o interpretare constanta realizata de instantele nationale. Daca dispozitia legislativa da nastere la interpretare nu inseamna ca ar avea un caracter imprecis si in consecinta ar fi lipsita de calitatea de lege. Previzibilitatea legii impune ca persoana sa poata deduce din continutul legii comportamentul interzis si sonsecintele ce decurg din actele sale din partea autoritatilor, astfel incat sa se conformeze prescriptiilor legii.

4

Dispozitiile legale care afecteaza drepturi individuale trebuie sa fie suficient de accesibile ( aduse la cunostinta publica) si formulate cu destula precizie pentru a permite reglarea conduitei celor interesati. Daca se interzice in mod special extinderea campului de aplicare a infractiunilor existente la fapte care anterior nu constituiau infractiuni, Curte a subliniat si ca art.7 din Conventie impune si ca legea penala sa nu fie aplicata in mod extensiv in detrimentul acuzatului, de exemplu prin analogie.

Principiul legalitatii incriminarii si pedepsei interzice ca, in aplicarea legii penale mai favorabile, sa se combine dispozitii de favoare referitoare la incriminare dintr-o lege si cele referitoare la sanctiune dintr-o alta lege, prin crearea asa numitei lex tertiae (sanctiunea decurge doar din incriminarea care prescrie conduita careia nu i s-a conformat faptuitorul).

Principiul legalitatii incriminarii si sanctiunilor impune, pentru tragerea la raspundere penala a faptuitorului, ca in momentul comiterii faptei sa existe o dispozitie legala care face ca fapta sa fie incriminata ca infractiune si sa existe o sanctiune impusa prin acea dispozitie.

Judecatorul aplica legea, nu poate crea o alta lege. Este contrar principiului legalitatii stabilirea de catre judecator a altor consecinte (sanctiuni) pentru conduita incriminata decat cele adoptate de legiuitor la incriminarea faptei din care decurge sanctiunea.

Realizat de 

LAZĂR OANALOSPA BEATRICE-ANDREEAMITU IOANA

5

BIBLIOGRAFIE

Lavinia Valeria Lefterache, “Drept penal.Partea generala”- Curs pentru studentii anului II, Bucuresti, 2010, Editura Universul Juridic;

http://www.hotararicedo.ro/

6