Concepte geopolitice fundamentaleConceptul fundamental al geopoliticii este puterea, însă, spre deosebire de teoria statului şi dreptului care are în vedere raporturile cu s t r u c t u r i l e s i a u t o r i t ă ţ i l e i n t e r n e ( l e g i s l a t i v ă , e x e c u t i v ă ş i judecătorească), geopolitica studiază puterea şi în raport cu factorii externi, fiind privită sub aspectul dominării prin forţă. „Exercitarea puterii de către unul sau mai multe state (mari puteri, imperii) tinde, în esenţă, să îndeplinească în viaţa internaţională un rol analog celui al statului în viaţa internă a societăţii".Sintetic spus, în vreme ce teoria s t a t u lu i î ncea rcă s ă su s ţ i nă fo r ţ a d r ep tu lu i î n g r an i ţ e l e i n t e rne , geopolitica studiază dreptul forţei în raport cu alte state şi populaţii. În vreme ce statul este gândit ca un sistem guvernat de regulile dreptului,impuse prin convingere sau prin constrângere, suntem condiţionaţi de la bun început să gândim sistemul internaţional în termenii anarhiei, chiar dacă în ultimul secol s-au dezvoltat organisme, organizaţii şi instituţii, mai întâi regionale şi apoi internaţionale, care încearcă să i n t roducă o rd inea conven i t ă î n t r e s t a t e . „Aceas t ă p r e supune re normativă este susţinută de reprezentanţii neorealismului relaţiilor  i n t e rna ţ i ona l e , a rgumen tând că î n c ea ma i ma re pa r t e a i s t o r i e i internaţionale din ultimii 5.000 de ani, aceasta nu a fost anarhică, ci avariat pe un spectru cu anarhia la un capăt, imperiul la celălalt şi hegemonia, suzeranitatea şi dominaţia între ele.Ori aceste noţiuni, imperiul, suzeranitatea, dominaţia, hegemonia sunt categorii esenţialeale geopoliticii. Ele se manifestă şi se impun prin forma de violenţă po l i t i c ă ex t r emă , r ă zbo iu l , a s t f e l c ă r educând l a max imum t eo r i a raporturilor de putere externă, intrăm pe teritoriul polemologiei, ceea ce relevă, încă o dată, caracterul interdisciplinar al geopoliticii.Su r sa pu t e r i i a cons t a t î n i nega l i t a t e a d in t r e s t a t e , î n convingerea comunităţilor mai puternice că sunt îndreptăţite să le cucerească pe cele inferioare sub raportul mijloacelor de apărare şi să îşi însuşească bunurile acestora.„Istoria umanităţii este istoria violenţei între indivizi şi grupuri de i nd iv i z i . Sun t gând i t o r i c a r e su s ţ i n c ă v io l en ţ a po l i t i c ă e s t e a cce l e r a to ru l   dezvo l t ă r i i e conomice . Î n t rucâ t v io l en ţ a p rovoacă suferinţe şi prejudicii s-au perfecţionat în permanenţă şi mijloacele decontracarare. Această reacţie de răspuns la violenţă  a dus, în plan material, la perfecţionarea mijloacelor de adăpostire, de la colibă la cetate, de înarmare, de la piatră la armele clasice şi la bomba atomică,precum şi la dezvoltarea structurilor organizaţionale, prestatale, statale şi suprastatale".Violenţa este generală, conform lui Thomas Hobbes,fiind „bellum omnium contra omnes" (Leviathan).Credinţa că istoria dezvăluie felul în care fiinţele umane au avansat sau au progresat în timp este în rădăcinată în lumea modernă şi se presupune că acest progres se va extinde în viitor, războiul urmând s ă dev ină o amin t i r e a t r e cu tu lu i , c eea ce ana l i z a d i ac ron i că a conceptelor geopolitice contrazice, din păcate. Războiul pare a fi principala formă de manifestare a puterii internaţionale, tentativele de normativizare a relaţiilor dintre state fiind, de fiecare dată, anihilate de raporturile conflictuale dintre acestea, în absenţa unor factori de cons t r ânge re s im i l a r i cu ce i a i s t a t e l o r . Ag lu t i na r ea pu t e r i i , concentrarea ei către un singur pol mondial, de genul guvernului

mondial este socotită non-dezirabilă şi non-abordabilă, fie şi la nivel teoretic. În acelaşi timp, structurile internaţionale, bazate pe consens,sunt ineficiente ori de câte ori vin în coliziune cu interesele marilor  puteri.„Guvernul mondial nu ar rezolva automat problema războiului.Majoritatea războaielor din zilele noastre sunt războaie civile sau de natură etnică. De la încheierea Războiului Rece, în 1989, şi până la sfârşitul secolului XX, în 74 locuri din lume au avut loc 111 conflicte armate. Şapte au fost războaie între state, iar nouă au beneficiat şi de intervenţie externă".Lumea de la începutul secolului XXI, spune acelaşi autor, este un ciudat amestec de continuitate şi schimbare.Unele aspecte ale politicii internaţionale nu s-au schimbat de pe vremea lui Tucidide. Există o anumită logică a ostilităţii, o dilemă p r i v ind s ecu r i t a t e a c a r e î n so ţ e ş t e po l i t i c a i n t e r s t a t a l ă . „A l i an ţ e l e , balanţele puterii şi opţiunile în politică, între război şi compromis, au rămas la fel de-a lungul mileniilor."Pe parcursul secolelor, odată cu impunerea violenţei politice ca formă de dominaţie a comunităţilor umane, au existat trei forme de bază: sistemul imperial, sistemul anarhic de state şi sistemul feudal. Întrucât sistemul feudal, deşi extins în timp şi spaţiu, a avut totuşi un caracter limitat, principalele sisteme analizate de geopolitică, dar şi de teoria relaţiilor internaţionale sunt sistemul anarhic în cadrul căruia statele erau relativ egale şi sistemul imperial pe care îl putem urmări începând cu primele imperii cunoscute în istorie, pe care le putem grupa cronologic, astfel: imperiile antichităţii (Imperiul Part, ImperiulRoman, Imperiul Mongol), imperiile medievale şi moderne până la sfârşitul Primului Război Mondial (Imperiul Otoman, Imperiul Ţarist, Imperiul Austro-Ungar), imperiile coloniale şi postcoloniale. În lucrarea sa „Ambiţii imperiale", Noam Chomsky citează un alt cunoscut geopolitician, Zbigniew Brzezinski, în opinia căruia „cele trei mari imperative ale strategiei geospaţiale imperiale sunt să prevină comploturile şi să menţină dependenţa de securitate printre vasali, să-I menţină pe tributari docili şi protejaţi şi să îi împiedice pe barbari să se adune".În teoria relaţiilor internaţionale, aceasta se numeşte „realism",teorie care ia în serios instituţiile internaţionale, deşi consideră că Organ i za ţ i a Na ţ i un i l o r Un i t e nu e s t e n i c i a cum ş i nu va deven i t niciodată o instituţie eficientă şi legitimă a guvernării globale. Statul îşi menţine o funcţie centrală care nu poate fi îndeplinită de niciun actor transnaţional. Pentru ca puterea să fie eficientă şi altfel decât prin forţă şi ameninţarea cu forţa, la nivel global trebuie să existe un system de mecanisme de control, o instituţionalizare între naţiuni într-un grad mai înalt decât există în prezent. O asemenea poziţie este combătută de neoconservatorismul american, pe care Fukuyama şi alţi gânditori îl socotesc ca fiind o satura teoretică a unilateralismului şi hegemoniei l umina t e de t i p impe r i a l , a ş a cum au fo s t puse î n p r ac t i c ă de Admin i s t r a ţ i a Bush ş i pa r a f i a t enua t e , î n u l t ima v reme , de Administraţia Obama. Poziţia de super-putere a Statelor Unite nu este contestată, în prezent, sub aspect teoretic, „ambiţiile imperiale" fiind, după cum se vede, decodate de cei mai importanţi analişti americani ai momentului.De ultimă

oră, am putea spune, sunt tentativele de resuscitare a celeilalte foste super-puteri, încă privită cu superioritate, pe care puterea de la Moscova, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, şi-ar  do r i s ă l e î n t r ep r i ndă î n v i i t o ru l imed i a t . Bunăoa ră , dec l a r a ţ i i l e preşedintelui rus, din luna august 2009, la adresa omologului său uc r a inean , V ik to r I u şcenko , î n seamnă , î n op in i a cunoscu tu lu i geopolitician rus Aleksandr Dughin, că „Moscova a declarat războiS t a t e lo r Un i t e pen t ru con t ro lu l spa ţ i u lu i pos t sov i e t i c , a ce s t a neexcluzând posibilitatea declanşării unui conflict armat în Crimeea şi regiunile din estul Ucrainei".Po t r i v i t l u i Dugh in , mesa ju l p r e şed in t e lu i Medvedev că t r e liderul de la Kiev ar putea avea legătură cu revizuirea atitudinii Rusiei faţă de integritatea teritorială a Ucrainei, după scenariul georgian din august 2008.„Noi am recunoscut integritatea teritorială a Georgiei până în ultimul moment, dar nu şi după noile acţiuni ale preşedintelui Mihail Saakaşvili. Situaţia privind ambasadorul Rusiei în Ucraina este un fel de pregătire înainte de revizuirea atitudinii noastre faţă de integritatea teritorială a Ucrainei", a spus preşedintele Medvedev.Amer i ca admin i s t r e ază a t â t Uc ra ina , c â t ş i î n t r egu l spa ţ i u pos t sov i e t i c , c a l a e a a ca să : s ch imbă p re şed in ţ i , c r ează mi şcă r i ex t r emi s t e p roamer i cane d i s t ruc t i ve ş i de s t ab i l i z a toa r e , a dec l a r a t geopoliticianul rus. Rusia a tot aşteptat ca Ucraina şi alte republici ex-sovietice să-şi vină singure în fire, dar, văzând că acest lucru întârzie s ă s e p roducă , a dec l a r a t r ă zbo i SUA pen t ru con t ro lu l spa ţ i u lu i postsovietic, a explicat Dughin.„Următorul pas pe care îl va face Moscova în raport cu Ucrainava fi revizuirea Tratatului de bază din 1997 şi formularea unor pretenţii teritoriale faţă de statul vecin", spune Dughin. „Într-un cuvânt, ar  trebui să ne pregătim de război", şi-a încheiat politologul interviul acordat agenţiei de presă ruse Novai Reghion.Comentariul belicos al geopoliticianului rus survine la doar o zi după ce preşedintele Medvedev a prezentat un proiect de lege care precizează condiţiile de intervenţie a armatei în afara Rusiei, după cum precizează, pe 10 august 2009, Agenţia France Presse, citând site-ul oficial al Kremlinului. Potrivit acestui proiect de lege transmis Parlamentului rus,armata va putea interveni în străinătate, în cazul unui atac împotriva forţelor armate ruse, pentru a respinge o "agresiune împotriva unui altstat" şi pentru a "apăra cetăţenii ruşi din străinătate". Textul propus deMedvedev autorizează şi trimiterea armatei în străinătate, pentru "aasigura securitatea" comerţului maritim şi pentru "a lupta împotrivapirateriei".Se poate observa că este vorba de un set de prevederi legislativesimetrice cu cele pe care Casa Albă le-a adoptat în septembrie 2002,când a fost dat publicităţii Raportul privind Noua Strategie Naţională de Securitate a Statelor Unite ale Americii, aşa-numita Doctrină Bush,pe care Noam Chomsky a calificat-o ca pe un efort de stabilire a unor no rme no i de fo lo s i r e a f o r ţ e i m i l i t a r e , de i nvaz i e ş i ocupa ţ i e . "Raportul a propus, întrucâtva, o nouă şi neobişnuită doctrină extremăde folosire a forţei în lume şi nu este un accident că semnalul deînceput al războiului în Irak coincide cu publicarea raportului. Nouadoctrină nu a fost una de război al dreptului de preemţiune, care ar rămâne de demonstrat că se încadrează într-o interpretare mai

relaxatăa Cartei Naţiunilor Unite, dar este mai degrabă o doctrină care nicimăcar nu începe a avea nişte fundamente în dreptul internaţional, subnumele de război de prevenire. Acesta nu este un război de ocupare."Pu t em spune că d iho tomia ana rh i sm- impe r i a l i sm ce a c a r ac t e r i z a t istoria din perspectivă geopolitică rămâne de strictă actualitate.Dorinţa statelor de a-şi păstra independenţa, identitatea, în bazaprincipiilor neamestecului şi suveranităţii este, în permanenţă, pusă la î nce rca r e de t en t a t i va gene ra l i z ă r i i p r i nc ip i i l o r bune i guve rnă r i , înţeleasă în secolul nostru drept corolar al democratizării, libertăţii individuale sub aspect cultural, ideologic şi economic, denunţată, însă,cu mai mult sau mai puţin temei, ca fiind, de fapt, o modalitate disimulată de supravieţuire a imperialismului. În afără de putere, care se consideră a fi conceptul fundamentalal geopoliticii, alte concepte importante ce trebuie evidenţiate, întrealtele, sunt următoarele:sferele de influenţă, coordonatele de situare,starea conflictuală, teritorialitatea şi maritimitatea, imperialismul şi enclavarea.Sfera de influenţă se consideră a fi zona geografică în care oputere limitrofă sau îndepărtată, de regulă o mare putere, în zilelenoas t r e o h ipe rpu t e r e , bazându - se pe amen in ţ a r ea cu fo r ţ e l e s a l e armate, şi-a cucerit dreptul de a controla politica internă şi externă astatelor din perimetrul respectiv. De regulă, sfera de influenţă sedelimitează în raport cu sferele de influenţă ale altor puteri, astfel căapare ca un rezultat inevitabil al echilibrului puterii, după cum susţineHans Morgenthau, cunoscut teoretician al domeniului.Puterile care controlează sferele de influenţă îşi rezervă dreptulnecontestat de a interveni în conducerea statelor respective, solicitândşi obţinând exclusivitatea dominaţiei în zonă, până la stabilirea unui altechilibru de putere, de regulă, pe cale armată.Exemplu l c e l ma i cunoscu t a l împă r ţ i r i i l umi i î n s f e r e de influenţă îl constituie Tratatul de la Tordesillas, semnat între Castilia şiPortugalia în 1494, prin care îşi împărţeau Lumea Nouă, ce a începutoda t ă cu de scope r i r e a Amer i c i i , l a 12 oc tombr i e 1492 , de c ă t r e Cristofor Columb.Un alt moment des invocat se produce mult mai târziu prinPactul Ribbentrop-Molotov, de la 23 august 1939, numit şi PactulHitler-Stalin, prin care cele două puteri totalitare, nazistă şi comunistă,îşi împart sferele de influenţă în Europa de Est şi Centrală, în primulrând Polonia, Ţările Baltice şi România.După încheierea războiului, un alt pact celebru este cel dintreWinston Churchill şi Iosif Visarionovici Stalin, prin care cei doi auconven i t , l a 9 oc tombr i e 1944 , împă r ţ i r e a Eu rope i după ce l de -a l Doilea Război Mondial. Această sfâşiere ideologică a Europei a fostconsfinţită prin conferinţele de la Teheran, Yalta şi Potsdam, prin cares f e r a de i n f l uen ţ ă a URSS a fo s t s t ab i l i t ă ş i r e cunoscu t ă a sup ra următoarelor state independente, transformate mai târziu în republicipopulare sau socialiste: România, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia,Iugoslavia, Bulgaria, Albania şi Germania de Est.Abia odată cu încheierea Războiului Rece şi căderea ZiduluiBerlinului, sferele de influenţă se schimbă, prin înfrângerea „lagăruluicomunist", controlat de Moscova, care pierde toată această zonă aflatăîn zona sa de dominaţie, la care se adaugă pierderea a numeroaserepublici ce făceau parte din Uniunea Sovietică. Acestea nu

doar că şi-au recăpătat independenţa, dar au intrat în sfera de influenţă a Statelor Unite ale Americii şi altor ţări din Pactul Nord-Atlantic. Este vorba, înprimul rând, de Ţările Baltice (Letonia, Lituania, Estonia), dar şi destate asupra cărora se desfăşoară în prezent presiuni pentru a rămâneîntr-una din cele două sfere de influenţă majore din regiune, americanăsau rusească. Aceste state sunt în zona europeană Ucraina, Georgia,B i e l o r u s i a , M o l d o v a , i a r î n z o n a e x t r e m -o r i e n t a l ă A r m e n i a , Azerbaidjan, Kazahstan, Kârghistan ş.a., motiv pentru care în aceastăparte a lumii sunt numeroase conflicte în desfăşurare sau îngheţate.Coordonatele de situare reprezintă un alt concept geopoliticmajor. Rolul geopoliticianului constă în plasarea evenimentului înspaţiu şi în timp, ceea ce înseamnă că o analiză geopolitică a unui statsau a unei regiuni poate fi locală, regională, continentală sau mondială,sub aspect topologic, iar sub aspect temporal poate să fie un momentevenimenţial, conjunctural, pe termen scurt, mediu şi lung.Numai printr-o asemenea plasare corectă în timp şi spaţiu,respectiv prin stabilirea exactă a coordonatelor de situare, analizageopolitică poate să pună în evidenţă cauzele profunde, dinamica petermen lung, anterioară şi posterioară, şi interferenţele oricărui subiectabordat.Starea conflictuală  este esenţa geopoliticii, fie că e vorba de unconflict rece sau îngheţat, fie că este vorba de un război ce antreneazăforţe armate de nivel local, continental sau mondial. Conflictele pot fi latente, sub forma unor tensiuni diplomaticesau crize regionale, locale, internaţionale, perioadele de pace nefiind înistoria omenirii decât interludii mai lungi sau mai scurte până ladeclanşarea unei alte stări conflictuale.Pe măsură ce progresul tehnic şi concentrarea populaţiei încomunităţi politice au evoluat de la simplu la complex, generândcreşteri cantitative şi calitative incontrolabile, conflictele au antrenat forte distructive umane şi materiale din ce în ce mai ample, până laposibila conflagraţie nucleară.Întrucât se ajunsese la un echilibru al distrugerii „reciprocasigurat" între cele două blocuri militare ce s-au confruntat pe timpulRăzboiului Rece, pacea mondială a putut fi conservată pe o perioadămai îndelungată. În prezent, dezechilibrele create prin existenţa uneisingure hiperputeri constituie, după unii geopoliticieni, premisa uneicrize mondiale şi a unei stări conflictuale cărora, practic, nu li seîntrevede soluţionarea.Teritorialitatea e s t e un concep t geopo l i t i c c a r e i nc lude a t â t evoluţii sincronice, cât şi diacronice. Astfel, teritorialitatea Românieiinclude şi spaţiile aflate în prezent în componenţa altor state, precumRepublica Moldova (independentă), Transnistria (sfera de influenţă aRusiei), Bucovina de Nord (Ucraina), Cadrilaterul (Bulgaria), ValeaTimocului (fosta Iugoslavie), asupra cărora statul român nu emitepretenţii teritoriale, dar acestea fac parte din substanţa geopolitică astatului român la un moment dat, care încă influenţează politica internăşi externă actuală în raport cu statele respective.Prin urmare, este vorba de o abordare diferită de cea istorică, încadrul căreia sunt avute în vedere epoci fără relevanţă politică actuală.Identitatea lingvistică, etnico-naţională sau etnico-religioasă, cu gradede perenitate mult mai mari decât graniţele unui stat la un moment dat,cons t i t u i e nuc l eu l du r a l t e r i t o r i a l i t ă ţ i i , e s en ţ a a ce s tu i concep t geopolitic deosebit de relevant.

În acelaşi mod este abordat conceptul maritimităţii, având învedere raporturile dintre mările teritoriale şi apele internaţionale.Geopolitica mărilor a determinat aşa-numitele talasopolitici şi talasocraţii (din cuvântul grecthalassa -mare), pe care le-au dezvoltatputerile antice, începând cu fenicienii, atenienii, Imperiul Roman, ca săcontinue în Evul Mediu cu Veneţia şi Liga Hanseatică şi apoi cu marileputeri maritime ale Lusitaniei, Ţărilor de Jos, Imperiului Britanic şi, însfârşit, Statelor Unite ale Americii.Alte puteri au ajuns, la rândul lor, să închidă anumite mări ca,de pildă, Turcia, care a transformat Marea Neagră, timp de secole, într-un lac turcesc, recent exprimându-se teama transformării sale într-un„lac rusesc" - posibilitate ce pare a fi fost înlăturată.Teritorialitatea, maritimitatea şi spaţiul aerian. în ultima vreme,constituie concepte ce exprimă realităţi geopolitice permanente, cuimpact actual de prim ordin.Imperialismul  este un concept pe care „l-am putea înlocui cuacela dedispozitiv imperial, fără legătură cu noţiunea utilizată în modclasic de terminologia marxistă".Imper ia l i smul , î n s ensu l a c tua l geopo l i t i c , s e r e f e r ă l a o construcţie teritorială dominantă, care se supune logicii expansiunii t e r i t o r i a l e , ne ţ i nând s eama de popoa re l e c e l ocu i e sc î n t e r i t o r i i l e respective.Imperialismul are legătură directă cu noţiunile de putere, sfere de influenţă şi cu starea de conflictualitate, ce constituie termeni cheie ai geopoliticii.În prezent, mulţi autori folosesc conceptul de imperialism în sens modern, pentru a desemna raporturile SUA cu alte zone şi teritoriiale lumii.A s t f e l , î n c a r t e a „ A m b i ţ i i i m p e r i a l e " , N o a m C h o m s k y consideră că strategia de securitate naţională a Statelor Unite ale Americii pune bazele unei concepţii prin care această superputere „vaconduce lumea prin forţă şi dacă apare vreo provocare la adresadominaţiei sale - fie că este percepută ca fiind îndepărtată, inventată,imaginată sau oricum ar fi aceasta - atunci Statele Unite vor avead r e p t u l s ă d i s t r u g ă a c e a s t ă p r o v o c a r e î n a i n t e d e a d e v e n i o ameninţare".Sp re deoseb i r e de s t a t e l e -na ţ i une , „ cons t ruc ţ i i l e impe r i a l e apelează adesea la căile puterii şi ale războiului", conceptul imperials e dovedeş t e a f i cup r inză to r pen t ru a de sc r i e numeroase s i t ua ţ i i geopolitice în istorie, având totuşi relevanţă şi în actualitate.Enclavarea e s t e una d in t r e no ţ i un i l e geopo l i t i c e spec i f i c e acestei discipline, prin care se defineşte situaţia unui stat lipsit de f a ţ adă mar i t imă . As t f e l de s t a t e sun t numeroase î n Af r i c a (C i ad , Etiopia, Zambia, Uganda ş.a) şi America Latină (Bolivia, Paraguay),state care au purtat războaie locale spre a căpăta ieşire la mare. ÎnEuropa, astfel de ţări sunt Ungaria, Austria, Elveţia şi RepublicaMoldova.Unele state sărace aparţin categoriei ţărilor din cadrul ONU numite ţări în curs de dezvoltare fără litoral, care beneficiază de unajutor specific de dezvoltare din cauza situaţiei de enclavare.Desigur, sunt şi alte noţiuni şi concepte, proprii geopoliticii, pecare le utilizăm în această lucrare, fără să le dedicăm, însă, o analiză specifică.