COMUNICARE PROFESIONALA

COMUNICARE PROFESIONALA

CURS NR.1

1. Comunicarea umana

Comunicarea a devenit una dintre temele predilecte ale cercetarii in societatea contemporana , Specialistii din diferite domenii studiaza fenomenul comunicarii si propun modele de interpretare , grile de lectura a actelor comunicative sau ofera solutii si sfaturi pentru ameliorarea comunicarii. Ce inseamna a comunica? De ce este atat de dificil sa comunici ? Cum putem sa facilitam comunicarea interumana? Sunt doar cateva intrebari la care incearca sa raspunda toti teoreticienii comunicarii.

In vorbirea curenta , a comunica inseamna a transmite un mesaj despre ceva unui anumit receptor .

Emitator >>>>>>>Codare>>>>>>.>>>>>Decorare >>>>>>>Receptor

Modelul lui Shannon si-a dovedit aplicabilitatea in toate domeniile comunicarii .Totusi ,ceea ce ignora modelul in discutie este faptul ca actele comunicative sunt efctuate de indivizi sau de grupuri care se caracterizeaza printr-un ansamblu de particularitati si care se plaseaza intr-un anumit context social. Comunicarea nu poate fi privata ca un proces liniar si secvential de transmitere a informatiilor de la emitator la receptor. Orice comunicare presupune o interactiune. Termenul de interactiune trimite , prin etimologia sa, la ideea unei actiuni mutuale , reciproce.Din aceasta perspectiva , comunicarea apare ca un proces circular in care fiecare mesaj actioneaza ca un stimul asupra destinatarului si implica o reactie ce devine , la randul sau, un stimul pentru primul.

O definitie care ia in considerare aceste aspecte psiho-sociale ale comunicarii este cea propusa de Jean-Claude Abric (1996) :comunicarea este ansamblul proceselor prin care se efctueaza schimbul de informatii si de semnificatii intre persoane aflate intr-o situatie sociala data.

2.Tipuri ale comunicarii Comunicarea este un element esential al vietii sociale . Orice activitate desfasurata in comun presupune schimbul de informatii , adica procese si relatii de comunicare. Fenomen extrem de complex , daca avem in vedere diversitatea codurilor , canalelor , situatiilor si modalitatilor in care se produce , comunicarea umana beneficiaza de tipologii diverse.

In functie de numarul participantilor si tipul de relatie dintre acestia sunt delimitate urmatoarele tipuri de comunicare (M.Dinu , 1997);

(a) Comunicarea intrapersonala in care emitatorul si receptorul sunt una si aceeasi persoana. Dialogul pe care-l purtam cu noi insine , cu sau fara cuvinte ,reprezinta un autentic proces de comunicare.

(b) Comunicarea interpersonala diadica presupune dialogul direct dintre doua persoane. Acest tip de comunicare pune cel mai bine in evidenta o dimensiune fundamentala a fiintei umane : nevoia de altul;

(c) Comunicarea de grup este o alta ipostaza a comunicarii interpersonale , care presupune mai mult de doi participanti. Tipica pentru acesta forma de comunicare este comunicare in grupul mic in care membrii se afla in contact direct , fata in fata , ceea ce permite fluxul liber al informatiilor .

(d) Comunicarea publica implica prezenta unui emitator unic iar receptorul sau auditoriul este un public larg, aflat in relatie directa cu emitatorul (prelegeri , conferinte, comunicari stiintifice, rapoarte) ;

(e) Comunicarea de masa se refera la situatia in care informatia este transmisa unui public de mare amplitudine prin canale de transmisie speciale , precum presa, televiziunea, radioul, cinematograful. Acest tip de comunicare se caracterizeaza printr-o slaba prezenta a feed-back-ului.

Luand in considerare finalitatea actului de comunicare , R.Zajonc (1967) distinge trei tipuri de comunicare;

(a) Comunicarea accidentala (intamplatoare ) in care emitatorul transmite informatii altuia fara a avea intentia de a o face si chiar fara sa-si dea seama ;

(b) Comunicarea subiectiva prin intermediul careia emitatorul exprima direct (verbal sau nonverbal) starea sa emotionala dintr-o nevoie de exprimare sau de descarcare in urma acumularii unor tensioni psihice. Elevul care face creta bucati in timp ce este ascultat la matematica isi descarca astfel emotiva acumulata;

(c) Comunicarea instrumentala urmareste in mod intentionat si vadit un scop precis, cauta sa produca anumite efecte aspra receptorului si este capabila sa se modifice in functie de reactiile partenerilor pentru a-si atinge telul.

De o atentie aparte in analiza comunicarii umane se bucura tipologia ce are la baza instrumentul cu ajutorul caruia se codifica informatia si canalul de transmitere a mesajului astfel rezultat. Din acest punct de vedere distingem :

(a) Comunicarea verbala este comunicarea realizata prin cuvinte . Alegerea cuvintelor , dispunerea lor in propozitii si in fraze cu scopul constructiei mesajului sunt elemente foarte importante ale comunicarii verbale pentru ca puterea cuvantului poate fi imensa atat in textele scrise , dar mai ales in comunicarea orala.

(b) Comunicarea paraverbala este realizata prin elemente ce insotesc cuvantul si vorbirea in general : caracteristicile vocii, particularitatile vorbirii , accent , intonatie , pauza, ritmul si debitul vorbirii, intensitatea rostirii. Chiar si tacerea in doze bine masurate si in anumite contexte pragmatice , poate transmite diferite semnificatii (Cucos, 1996). Paraverbalul nu poate exista decat concomitent cu exprimarea verbala. E leste elementul care da expresivitate vorbirii. Paraverbalul are darul de a personaliza actul comunicarii. Tonul vocii, ritmul vorbirii , intonatia pot transmite informatii despre starea afectiva a emitatorului , despre atitudinile ori gradul de siguranta in raport cu ceea ce se spune. Cercetatorii au constatat ca indicii paraverbali pot servi foarte bine pentru distingerea unor emotii precum teama, dezgustul , admiratia , amuzamentul, iubirea.

(c) Comunicarea nonverbala este acea forma de comunicare in care transmisia mesajului se realizeaza prin alte mijloace decat cuvantul . Voluntar sau involuntar , noi comunicam si prin : expresia fetii , privire, gesturi, pozitia corpului, proximitatea, contactul corporal, infatisarea fizica, imbracaminte .

Cercetarile au aratat ca intr-o conversatie aspra unor probleme personale , subiectii se privesc intre ei intre 60%si 70%din timpul total al conversatiei. Dupa M.Argyle, contactul vizual are functii importante in comunicare : reglarea fluxului conversatiei, furnizarea de feed-back vorbitorului despre ceea ce a comunicat , exprimarea emotiilor si informarea ambilor participanti despre natura relatiilor lor.

Componentele nonverbale , direct perceptibile de catre interlocutor in relatia de comunicare , sunt decodificate si intelese mult mai rapid decat mesajul verbal. Comunicarea nonverbala are rolul de a sustine comunicarea verbala .

Ansamblul elementelor paraverbale si nonverbale este denumit metacomunicare . Metacomunicarea este foarte importanta deoarece ascultatorul este tentat sa preia intalesul , semnificatia mesajului mai degrada din metacomunicare decat din cuvintela auzite.

O cercetare realizata de Argyle, Alkema si Gilmour a aratat ca oamenii reactioneaza cu o probabilitate de cinci ori mai mare la indicii nonverbali si paraverbali decat la cei verbali. Daca mesajul nonverbal si paraverbal il contrazice pe cel verbal (cu mar fi un mesaj ostil transmis intr-o maniera prietenoasa), subiectii au tendina de a ignora cuvintele tinand seama doar de mesajul nonverbal si cel paraverbal.

Unitile comunicrii. Mesajul este unitatea de baz a comunicrii, situat de fapt la intersecia dintre comunicare i reprezentarea realitii. El poate fi alctuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini vizuale, muzic, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc. Suportul fizic al mesajului este oferit de canal, care ndeplinete i funcia de cale de transport sau distribuie a mesajului.

Dimensiunea originalitii mesajului este data de informaie. Efectele comunicrii pot fi de natur cognitiv, afectiv sau comportamental i nu

trebuie confundate cu rspunsurile receptorului mesajului. Rspunsul, feed-back-ul, este

un mesaj returnat de receptor ca reacie la stimulul expediat de emitor, iar uneori poate

proveni chiar de la emitor, ca reacie la propriul mesaj.

Finalitatea procesului de comunicare exist n msura n care mesajul codificat de

emitor este decodificat i acceptat de receptor. Cunoaterea codului informaiei oblig la respectarea semnelor i simbolurilor folosite, iar eventualele erori vor putea fi cu usurin detectate i corectate. Cnd semnificaia este codificat n cuvinte, mesajul este unul de tip verbal, iar comunicarea este verbal. Dac semnificaia este purtat prin altceva dect cuvinte, mesajul i comunicarea sunt non-verbale.

Coninutul i maniera n care se comunic se afla sub influena contextului

comunicrii. Evaluarea lui implica analiza mai multor dimensiuni contextuale: fizic,

temporal, cultural, social i psihologic.

Capacitatea de comprehensiune a receptorului nu trebuie niciodat ignorat, iar

mesajul trebuie atent construit. Inteligibilitatea unui mesaj este dat nu numai de aportul

de noutate n forma i coninut, ci i de structura lui mult prea elaborat, sau dimpotriv,

mult prea banala i previzibil.

Schimbul de mesaje ntre participanii angrenai n comunicare devine interaciune.

n funcie de numrul de participani n reelele de comunicare instituite la un moment dat, putem distinge dou tipuri de comunicare:

comunicarea bipolar

comunicare multipolar (un emitor i mai muli receptori; un receptor i mai muli

emitori; comunicarea cu potai adic prin intermediari umani care funcioneaz

ca mijloace de transmitere a mesajului).

Putem vorbi despre o surs a comunicrii care produce mesajul care poate conine gnduri, sentimente, idei, sau emoii.

Mesajul nu poate fi transmis n forma pur, ci este trimis prin este tradus n cuvinte nsoite de tot ceea ce nseamn limbajul non-verbal.

Aadar, mesajul este codificat n limba emitorului i transmis prin intermediul unui

canal (verbal, non-verbal, vizual etc.). n comunicarea uman, rareori folosim un singur

canal. n acest moment al comunicrii, apar zgomotele care pot perturba comunicarea. n categoria perturbaiilor, putem exemplifica zgomotele fizice (zgomotul strzii, ntunericul, ceaa etc.) Perturbaiile pot aprea i n etapele de codificare i decodificare n funcie de particularitile sursei i destinaiei. Este vorba de diferenele semantice ale unor cuvinte i de experiena de via a fiecruia.

Semnalul este recepionat i decodificat la destinaie. Destinatarul recepioneaz i

nelege mesajul transmis mai mult sau mai puin n concordan cu ceea ce a vrut

emitorul s exprime: adevrul este cel auzit, nu cel rostit. n continuare, rolurile se pot

schimba: destinaia devine sur i sursa devine destinaie.

Jean Claude Abric (1996) stabileste cinci reguli ale unei comunicari eficiente si de calitate :

(a) sa asculti sa tii cont de punctul de vedere al celuilalt;

(b) sa observi sa te interesezi de tot ceea ce se petrece in situatia de comunicare ;

(c) sa analizezi sa degajezi elementele componente ale campului psihologic si social care ii determina pe indivizi;

(d) sa te exprimi - in functie de interlocutor sau de natura obiectului comunicarii ;

(e) sa controlezi sa urmaresti calitatea si pertinenta mesajului precum si procesele care pot perturba transmisia.

Metoda de verificare a eficientei comunicarii obtinerea feed-back-ului .

Termenul de feed-back, imprumutat din vocabularul ciberneticii , inseamna informatie de revenire , verbala sau nonverbala, care permite emitatorului sa cunoasca daca mesajul sau a fost primit si cum a fost receptat si inteles.

Functiile feed-back-ului Jean-Claude Abric (1996);

(a) functia de control al gradului de receptare si intelegere a mesajului ;

(b) functia de adaptare a mesajului la caracteristicile auditoriului si situatiei;

(c) functia de reglare sociala prin adoptarea de roluri diferite de catre interlocutori , ceea ce favorizeaza intelegerea punctului de vedere al celuilalt;

(d) functia socio-afectiva : existenta feed-back-ului determina cresterea sentimentelor de siguranta ale interlocutorilor , cresterea motivatiei si acceptarea situatiei de comunicare.PAGE 4