Comunicare Cap

5/11/2018 Comunicare Cap - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/comunicare-cap 1/9

Medicina viitorului are la baza conceptul de „terapie complexa”, care sustine ca analiza şidecizia privind terapia necesită o echipă interdisciplinara, formată din toţi specialiştii implicaţi în

conceperea, aplicarea si monitorizarea programului de recuperare pe termen lung al bolnavului. Incadrul terapiei complexe kinetoterapia ocupa astazi un loc bine definit pentru majoritatea sferelor de patologie, datorita efectelor majore pe care le au mijloacele specifice si nespecifice ale acesteiala nivelul organismului. Practic, nu exista boala – afectiune, sindrom sau tulburare functionala, incare kinetoterapia sa nu aduca un aport, mai mult sau mai putin substantial.

În ceea ce priveşte relaţia terapeut-pacient se diferenţiază două grupe mari de calităţi aleterapeutului (Delay şi Pichot): calităţile relaţionale, care facilitează relaţia şi calităţile etice. Înordinea frecvenţei, se consideră că aceste calităţi sunt următoarele: conştiinţă profesională,devotament, exactitatea diagnosticului cunoştinţele ştiinţifice, francheţea, dezinteresul material,autoritatea. Este evident că pe primul plan se află factorii afectivi, în timp ce factori ca dezinteresulmaterial sau cunoştinţele ştiinţifice se situează în plan secund, motiv pentru care subliniem rolul

alianţei terapeutice, respectiv al comunicării în eficientizarea procesului de refacere-recuperare.În aceste condiţii rolul îndeplinit de fiecare dintre membrii echipei interdisciplinare

raspunzatoare de actul terapeutic, este bine definit, si are la baza o gama de competente, generale sispecifice pentru realizarea sarcinilor care ii revin, in raport cu profesia si nivelul de pregatire avute.Conceptul de „patrulater al profesionalităţii” (Beccastrini) are in centru competenţele specificemembrilor echipei intedisciplinare, pe care le grupeaza astfel: competenţe ştiinţifico-profesionale – „a şti” competenţe tehnico-operative – „a şti să faci” competenţe organizativo-gestionale – „a şti să proiectezi şi să verifici” competenţe comunicativo-relaţionale – „a şti să fi”.

Relaţia terapeut-pacient trebuie privită în situaţii diferite şi etape diferite. În viziunea psihoanalistului Michael Balint această relaţie pune faţă în faţă personalităţile ambilor, la fel deimportante, ceea ce diferă fiind poziţia celor doi.

În ceea cel priveşte pe kinetoterapeut competentele comunicativo-relationale sunt foarteimportante, urmare a dată complexităţii şi duratei procesului de recuperare, şi au in vedere faptulcă acesta impune realizarea unei strânse colaborari între echipa interdisciplinară - pacient -aparţinători/familie. Aceasta se obiectivizeaza prin „contractul terapeutic”, unde se defineşte

proiectul de recuperare, obiectivele urmarite etc. Aceste competenţe urmăresc asigurarea uneialianţe terapeutice de calitate, în stabilirea careia un rol major il are comunicarea, ca si atribut alspeciei umane. In acest context si in activitatea terapeutica de recuperare, comunicarea reprezintă ocomponentă esenţială, o stare de spirit şi un instrument, este calea spre inţelegere, spre motivare,

spre mobilizarea resurselor interne ale pacientului. Nu trebuie uitat că pacientul vine la terapeut cusperanţa că va fi înţeles, că suferinţa lui va fi uşurată, că acesta va fi competent etc. dar şi că vagăsi suficientă solicitudine din partea personalului medical. Relaţia terapeut-pacient în prima fază,de contact, trebuie să lase frâu liber tendinţelor personale, convingerilor sau prejudecăţilor.Este important de subliniat, şi implicit de avut în vedere pe parcursul întregului tratamentrecuperator, impactul negativ al oricărei afecţiuni, efectele stresoare marcante pe care aceasta ledetermină la nivelul individului bolnav pe toate componentele, cu perturbarea comportamentului

psihic al acestuia, dar şi interrelatia/interconditionarea permanenta existenta intre componentele psihica, fizica si energetica ale organismului ca intreg. Pe acest concept este structurata intreagaactiune a kinetoterapeutului, in baza competentelor pe care le are si a mijloacelor, specifice sinespecifice de care dispune. Munca kinetoterapeutului este de cele mai multe ori şi o succesiune destări emoţionale, motiv pentru care acesta trebuie să depăşească stadiul unor relaţii de rutină, fiind



capabil a nu-şi pierde entuziasmul şi curiozitatea, capacitatea de a fi disponibil să ajute, să susşină,să coordoneze.

Faptul ca medicul nu are, de multe ori, suficient timp pentru a explica toate aspectelemedicale ale bolii, si perioada intinsa a procesului de recuperare in care kinetoterapeutul si

pacientul colaboreaza in vederea asigurarii unui scop comun – restabilirea starii de sanatate aacestuia, creaza premisele unei aliante terapeutice de calitate, care sa sustina individul pe parcursulacestei perioade dificile. În practica profesională de kinetoterapeut, indiferent de locul unde itidesfasori activitatea – spital, cabinet privat etc, trebuie sa fim constienti de rolul foarte important

pe care îl are comunicarea în stabilirea si mentinerea aliantei terapeutice. De modul în care serealizează comunicarea, respectiv de capacitatea kinetoterapeutului de a determina participareaactiva si constienta a pacientului in actul terapeutic, depinde în mare măsură evolutia procesului derefacere-recuperare, datorita impactului major pe care il are psihicul in mobilizarea pacientului, afortelor latente ale acestuia etc. in restabilirea starii de sanatate.Fata de modelul traditional medic-pacient sau modelul comportamental profesor-elev, inkinetoterapie cea mai eficienta este relatia terapeutica umanitara (adult-adult), care sta la baza unui

schimb liber de informatii intre kinetoterapeut si pacient, in care pacientul accepta si nu i seimpune nici un fel de interventie terapeutica. Asigurarea increderii pacientului reprezinta unelement important in desfasurarea unui proces de refacere-recuperare de calitate. Avantajulkinetoterapeutului este dat de faptul că, de cele mai multe ori, pacientul se comportă în relaţia cuacesta ca şi cum s-ar afla în faţa părinţilor săi, dânddovadă de o adevărată dependenţă, senzaţia deomniprezenţă a specialistului, necesitatea unei supuneri necondiţionate etc. Această relaţie dedependenţă apare cu atât mai pregnantă cu cât pacienţii sunt mai grav bolnavi şi boala este maiîndelungată, când transferul şi dependenţa se manifestă mai intens. Din acest motiv, în momentulîn care s-a asigurat vindecarea organică pacientul trebuie integrat în societate, această dependenţătrebuie să dispară prin încetarea transferului, şi pacientul trebuie să-şi recapete statutul de persoanăautonomă avut anterior. Orice ataşament infantil faţă de terapeut devine din acest moment unfactor negativ.

Un aspect care nu trebuie pierdut din vedere, este conceptul de "teritoriu", şi chiar şi acelade "distanţă". Întâlnirea dintre kinetoterapeut şi pacient se face de regulă la spital, ambulatoriul despecialitate etc. loc care reprezintă "teritoriul" primului, şi care determină bolnavului din start ouşoară insecuritate, chiar anxietate. Starea diferită a pacientului este resimţită de terapeut în situaţiaîn care efectuează un consult sau o şedinşă de kinetoterapie la domiciliu, când se află pe"teritoriul" bolnavului.

Printre caracteristicile personale ale kinetoterapeutului de succes se numara: calmul şi

răbdarea, capacitatea de a asculta, viziunea pozitivă asupra oamenilor, deschiderea in relaţiile cucei din jur, capacitatea de comunicare interpersonală şi implicit de interrelaţionare, deschiderea laschimbare, capacitatea de a tolera ambiguitatea, simţul umorului, onestitatea şi sinceritatea,realismul, capacitatea empatică şi ascultarea, capacitatea de a accepta oamenii aşa cum sunt ei cucalităţile şi defectele lor.

Pe parcursul timpului au fost facute numeroase observaţii asupra comunicării terapeut- pacient, dar acestea privesc mai mult practica medicală în general şi mai puţin practicakinetoterapeutica, aceasta având la rândul ei particularităţi care ţin atât de specificul kinetoterapieica specialitate medicala.

Se poate observa la majoritatea pacientilor o usoara (uneori chiar accentuata) tendinta catreanxietate, melancolie sau chiar depresie, functie de tabloul clinic, deficitul functional, durata

procesului de recuperare, prognostic negativ, respectiv riscul dobandirii unui grad mare deinvaliditate sau disabilitate motrica, tipul de personalitate al acestuia, si nu numai. Aceasta tendinta



poate apare in diverse momente pe parcursul evoluţiei bolii: de la aparitia bolii, comunicareadiagnosticului si a prognosticului, pe parcursul procesului de recuperare, la momentul aparitieirecidivelor etc. si este expresia efectelor stresoare puternice pe care boala le manifesta la nivelulintregului orgnism. Nu trebuie uitat insa nici rolul important al psihicului ca factor mobilizator lanivelul organismului, si nici ca perturbarile psihicului in aceste situatii sunt de cele mai multe ori

reversibile.In acest context activitatea kinetoterapeutului presupune si un demers educaţional – formativ centrat pe valorificarea capacităţilor şi a disponibilităţilor individuale ale pacientului invederea mobilizarii fortelor latente ale acestuia, a rezolvării problemelor psiho-fizice si a depăşiriisituaţiei dificile de viaţă in care se afla. Acesta va facilita invăţarea de către fiecare pacient a unor deprinderi şi abilităţi care să-i permită adaptarea permanentă, printr-o schimbare evolutivă, lasolicitările realităţii.

In afara activitatii specifice demersurile kinetoterapeutului se vor orienta si catre: Susţinerea afectivă a pacientului prin crearea unui climat afectiv pozitiv şi stimulativ incadrul procesului de recuperare, condiţie importanta a unei implicari active a acestuia. Frustrat innecesităţile sale datorită problemelor existenţiale cu care se confruntă, pacientul cauta si spera sagaseasca o susţinere afectivă; Susţinerea volitiv - decizională prin creşterea şi intărirea increderii pacientului incapacitatea sa de a lua cele mai bune hotarari in ceea ce il priveste; Descărcarea emoţională (catharsisul) permite pacientului să-şi exprime liber propriile trăirinegative, reducand tensiunea emoţională şi pregătind calea unei mai bune cunoaşteri de sine a

pacientului, acesta devenind capabil să vorbească despre propriile sale probleme cu mai multăobiectivitate; Mobilizarea fortelor latente prin identificarea resurselor interioare ; Principiul orientare/sfătuire/dirijare poate avea grade diferite de directivitate in funcţie denecesităţile pacientului in acord cu competentele kinetoterapeutului.

Se impune deci, ca pentru obtinerea compliantei terapeutice si crearea premiselor unei bunecolaborari pe parcursul terapiei, in relatia cu pacientii kinetoterapeutul trebuie sa colaboreze

permanent, sa aiba o atitudine prietenoasa, sa-l trateze ca pe o persoana nu ca pe un bolnav, sa lasela o parte prejudecatile, care de multe ori creaza bariere, sa caute un contact vizual permanent cuacesta, oferindu-i incredere, atentie pozitiva si aratandu-i ca-l accepta si-l apreciaza pentru ceea ceeste. Astfel, initierea unui dialog cu pacientul, in acord cu mecanismele de interactiune sociala si

participarea acestuia la diferite activitati, sustinerea permanenta si oferirea de speranta prin cuvintede incurajare, sugestii pozitive etc, incurajarea acestuia in realizarea programelor si activitatilor specifice etc reprezinta demersuri cu impact pozitiv la nivelul mecanismelor de reglare psihica, cuefecte de stabilizare si optimizare pe componenta cognitiv-comportamentala. Comunicarea in

terapia cu bolnavul nu înseamnă doar abordarea aspectelor referitoare la boală. Consideram ca, incazul anumitor afectiuni in special al celor care scot pentru o perioada mai lunga de timp pacientuldin activitatea familiala si socio-profesionala, este utila implicarea pacienţilor în diferite activităţi

pe parcursul spitalizării (antrenamentul mental, imageria dirijata, citirea unor cărţi, ascultarea unor emisiuni radio-tv etc.) care sa distraga atenţia de la starea de boală. Consecinţa este ameliorareatonusului psihic cu impact pozitiv asupra celui fizic.

Numărul foarte mare de pacienţi care solicită tratament are ca urmare micsorarea timpului pe care kinetoterapeutii îl au la dispoziţie, de unde apare necesitatea limitarii dialogurilor, acesteadevenind scurte, concise şi „la subiect”, centrate pe aspectele esenţiale ale problematicii

pacientului. Acest lucru trebuie evitat, rolul dialogului in implicarea activa a pacientului in actulrecuperator fiind foarte important. Astfel, kinetoterapeutul este bine sa manifeste atentie fata de

pacient, respect, interes faţă de ceea ce spune acesta si solitudine.



Pentru asigurarea aliantei terapeutice se recomanda kinetoterapeutilor sa utilizeze un limbajcomun, adaptat nivelului de cultura si educatie al pacientului, si nu strict limbajul medical si despecialitate, care poate crea o bariera intre cei doi. Scurtarea timpului afectat explicarii către

pacienţi a înţelesului unor termeni „tehnici”, poate duce la apariţia unor situaţii de incertitudine,anxiogene, deprimante pentru ei, chiar greşeli în abordarea tratamentului kinetic.

Kinetoterapeutul va indruma procesul de recuperare prin mijloace specifice, intr-o manieramai mult sau mai putin autoritara, dar va si aprecia in acelasi timp cooperarea pacientului si punein valoare disponibilitatile latente autocurative, iar pacientul va exprima opinii prin caredemonstreaza ca apreciaza si intelege ceea ce face. Pacientul trebuie directionat in vedereaasumarii responsabilitatii propriei insanatosiri si in a-si gasi motivatia pentru o restabilire cat mairapida a starii de sanatate (eliminand prin dialog aspectele ce tin de „beneficiul simptomului”), iar aceasta se obtine printr-o comunicare eficienta, prin asigurarea increderii depline a pacientului .

Deprinderile de recepţionare a mesajelor se referă la autoanaliza şi autocunoaştere,ascultarea, citirea, reducerea perturbaţiilor şi folosirea feedback-ului. Astfel, tot ceea ce ştim amacumulat pe parcursul unui proces de ascultare si toate actiunile noastre sunt expresia informatiilor

pe care le-am dobandit, fiind dependente de acestea. Prin asigurarea increderii pacientului in

utilitatea programului kinetic utilizat la restabilirea starii de sanatate, prin exemple pozitive,sugestii si incurajari, printr-un feedback eficient se vor crea premisele pentru aparitia unor schimbări evolutive voluntare in atitudinile şi comportamentul pacientilor, in direcţia asumăriiconştiente, de către fiecare, a unui mod de viaţă dezirabil social, care să-i aducă satisfacţii,automulţumire şi sentimentul autorealizării, in acord cu starea prezenta, si cu deficitele functionalavute.

Pentru kinetoterapeut este deosebit de important să-şi insuşească deprinderea de a ascultaatat activ, cat mai ales interactiv. Ascultarea interactivă presupune interacţiunea directa cuvorbitorul pe două căi: prin punerea de intrebări şi prin intermediul solicitării de confirmare amesajului (prin parafrazare, verificare a percepţiei mesajului, solicitare de completări şi

sumarizare). Pentru practicarea corectă a deprinderilor de a asculta eficace şi eficient este necesar să conştientizăm factorii perturbatori care pot apărea in procesul de ascultare, printre care senumara o serie de factori dependenţi chiar de relaţia dintre comunicatori, lipsa deprinderilor deascultare, factori de natură semantică, factori de natură externă fizică şi factori fiziologici, atenţia

prefăcută, tendinţa de a evalua modul cum este prezentat mesajul etc.Procesul de ascultare poate fi perturbat şi prin efectuarea simultană a altor activităţi cum

sunt de exemplu: ne gandim la ceva necorelat cu mesajul, ne preocupă ceva ce ne-a fost amintitchiar de interlocutor etc. In acest sens trebuie avut in vedere ca activitatile specifice de recuperaresa nu fie perturbate de dorinta/necesitatea pacientului de a comunica. Exista o gama larga desituatii in care pacientul, atent la discursul interior, sau la ceea ce vrea sa comunicekinetoterapeutului, sa nu fie atent chiar la programul kinetic pe care il efectueaza. Acest lucru

trebuie cu desavarsire evitat, deoarece nu permite pacientului constientizarea actiunii pe care oefectueaza, a efectelor mijloacelor utilizate etc. Lucru care nu mai sustine un act terapeutic decalitate. Din acest motiv se recomanda sa se acorde timp la inceputul dar si la sfarsitul sedintei dekinetoterapie, tocmai acestor aspecte, de comunicare, in care primim informatii cu privire la starea

psiho-fizica a pacientului, activitatile intreprinse, trairile nterioare ale acestuia etc. si dam indicatiicu privire la sarcinile terpeutice, modificarea comportamentelor nedorite sau ineficiente etc. carecontribuie foarte mult la intretinerea aliantei terapeutice. Este de asemenea important sa neasiguram de recepţionarea corectă a mesajelor şi reţinerea lor optimă de catre pacient – intelegereasarcinilor si instrucţiunilor date etc.

Comunicarea şi limbajul, în cadrul contextului în care se desfǎşoarǎ dinamic comunicarea,au, astfel, particularităţi specifice, acestea putand facilita sau inhiba relaţia pacient-terapeut (medickinetoterapeut etc), pacient-familie, familie-terapeut si chiar pacient-pacient, contribuind in sens

pozitiv sau negativ la ameliorarea stării psihice şi fizice a pacientului.



Mesajele kinetoterapeutului au diverse scopuri: exprimarea solicitudinii prin: expresii verbale prin care se interesează de stareafizică generala a pacienului („Cum va simtiti?”, „Credeţi că puteţi să...”, „Sunteţi sigur că...”);ofertă din partea kinetoteraapeutului de asistenţă fizică a pacientului („Daţi-mi voie să vă ajut...”,„Credeti ca este nevoie să vă ajut?”, Îmi permiteţi să vă ajut?”); afirmaţii care-l descurajează pe

pacient să facă o activitate („Nu cred că e momentul să...”, „Ar fi bine deocamdata să nu...”); comportament de susţinere si motivare prin: complimente, felicitări, încurajări ale

pacientului („E foarte bine!”, „Vă stă foarte bine lucrand...”, „Bravo!”, „Felicitări!”) etc.Utilizarea intenţionată a repetărilor („De mâine începeţi mersul. Veti merge pe distante din

ce in ce mai mari. Mersul va fi din ce in ce mai sigur...”) în comunicarea kinetoterapeut-pacienturmareste: atragerea atenţiei pacienţilor asupra anumitor aspecte de respectarea cărora depinde

bunul mers al evoluţiei procesului de recuperare, şi explicarea unor reacţii care apar la pacienţi pe parcursul tratamentului recuperator, sau instalate deja.

Accentuarea intenţionată a unor cuvinte („Dacă eu vă spun că trebuie să efectuati exercitiilede 5 ori pe zi, atunci de cinci ori le faceti”) este folosită cu scopul de a-i determina pe pacienţi săurmeze indicaţiile prescrise, acestea având un rol benefic în cadrul procesului de recuperare.

Mesajele pacienţilor către kinetoterapeut au următoarele scopuri: solicitarea de ajutor, solicitarea de informaţii referitoare la boală; verificarea veridicităţii unor informaţii obţinute din alte surse; solicitarea ajutorului pentru alte probleme care apar pe parcursulrecuperrii/spitalizării etc.

In discuţiile purtate cu pacientii kinetoterapeutul poate sesiza anumite cuvinte cu functie de paracod, un cod specific anumitor situaţii, un indicator al emoţiilor şi sentimentelor legate desimptomatologia fizică şi psihică („deprimat”, „trist”, „neliniştit”, „necăjit”, „depresiv”,„terminat”, „abătut”, „speriat”, „tulburat”, „nenorocit”, „bucuros”, „multumit”, „fericit” etc.), de

procedurile terapeutice recomandate, de tratamentele urmate şi evoluţia bolii („îngrozit”, „speriat”,„descurajat”, „încrezător”, ”vesel”, „optimist” etc).Familia este cea care poate oferi pacienţilor suport, securitate şi dragoste în momentele

grele pe care aceştia le au de traversat, ea implicându-se de multe ori activ pe parcursul terapiei şireprezentând un factor motivator foarte important pentru pacienţi, determinându-i să participe latratamentele de multe neplăcute pentru ei. Rolul major al familiei în îmbunătăţirea stării desănătate psihice a pacientului a fost demonstrat şi de ameliorarea depresiei/anxietatii într-o

proporţie semnificativă la pacienţii ale căror familii se implica activ pe parcursul spitalizării pacientului (afectiuni neurologice, afectiuni cardiovasculare etc), respectiv terapiei comparativ cu pacienţii ale căror familii nu se implica. Consideram important de subliniat acest rol, si implicitnecesitatea comunicării terapeutului cu familia, in scopul implicarii familiei in procesul de

recuperare. Aceasta implicare este sustinuta de faptul ca familia constituie un foarte importantfactor motivator pentru pacient în confruntarea lui cu boala, stimulându-l şi susţinându-l înmomentele dificile, prin faptul ca ofera pacientului un scop pentru care merită să lupte.

Prin implicarea activă a pacientului şi aparţinătorilor acestuia în procesul terapeutic si derecuperare, in acord cu conceptele moderne de „reabilitare integrată” - implicarea pacientului, şi„reabilitare avansată” - implicarea aparţinătorilor, se creaza conditiile amplificarii rezultatelor kinetoterapiei.

Stabilirea de relatii profesionale cu familia pacientului, are rol in asigurarea increderii si acooperarii acesteia. Exista o serie de factori care influenţează comunicarea dintre familiile

pacienţilor şi kinetoterapeuti care faciliteaza sau, dimpotriva, altereaza comunicarea familie-

terapeut. Factorii care facilitează comunicarea familie-terapeut sunt reprezentati de: rǎbdare,toleranţa blândeţe, calm, folosirea unui limbaj adecvat nivelului de cultura si educatie, acordarea



de timp şi atenţie, respect, oferirea de informaţii cu privire la tratamentele care urmează a fi făcuteşi efectele acestora.printre factorii care alterează comunicarea familie-terapeut se numara:neîncrederea în kinetoterapeut, neacordarea atenţiei şi a timpului necesar familiei, vocabularul -folosirea termenilor medicali si de specialitate, comportamentul nedeontologic (ostilitate faţǎ defamilie, ton ridicat, grabǎ, nerăbdare) etc.

Si membrii familiilor pacienţilor folosesc în comunicare anumite cuvinte ca modalităţi deexprimare a unor stări emoţionale resimţite de ei, legate de: evoluţia favorabilă/nefavorabilă astarii de boala („optimist”, „încrezător”, „mulţumit”, „bucuros”, „descurajat”, „deprimat”,„supărat”, „necăjit”, „trist”, „abătut”), rezultatele procedurilor terapeutice utilizate („anxios”,„speriat”, „neliniştit”, „tulburat”,); condiţiile deficitare existente în spitale: lipsa medicamentelor şia materialelor sanitare, alimentaţie etc. („dezamăgiţi”, „supăraţi”, „nemulţumiţi”); atitudineadeontologică/nedeontologică a unor cadre medicale (”încântaţi”, „mulţumiţi”, „dezamăgiţi”,„supăraţi”, „necăjiţi”, „nemulţumiţi”).

Exista trei tipuri de comportamente ale familiei pacienţilor grav bolnavi care se adreseazasrviciilor de recuperare medicala in spitale, dar si in ambulatoriile de specialitate: 1. lipsă de

interes faţă de pacient, neimplicare alături de echipa terapeutică 2. abandonarea pacientului, 3.susţinere permanentă, implicare alături de pacient şi echipa terapeutică

Un rol important in comunicarea kinetoterapeut-pacient il are conduita nonverbalǎ, carefaciliteaza, sau nu, un act terapeutic de caitate.

Comunicăm nonverbal chiar prin simpla prezentă, fără să vrem şi fără să ne dăm seama.Este practic imposibil să blocăm comunicarea nonverbală, aşa cum putem face cu cea verbală.Comunicarea prin expresia feţei include mimica, incruntarea, ridicarea sprincenelor, increţireanasului, ţuguierea buzelor etc.), zambetul (prin caracteristici şi momentul folosirii) şi privirea(contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii etc.). In legătură cu mimica, ştimcă fiecare parte a feţei noastre comunică: fruntea incruntată semnifică preocupare, manie, frustrare;

sprincenele ridicate cu ochii larg deschişi – mirare, surpriză; nas increţit – neplăcere; nări lărgite – manie, buze strinse – nesiguranţă, ezitare, ascunderea unor informaţii.Zambetul este un gest foarte complex, capabil să exprime o gamă largă de stări, de la

plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism, jenă. Modul in care privim şi suntem priviţi arelegătură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere şi prietenie. Mişcarea corpuluicomunică prin gesturi, poziţia corpului şi prin modul de mişcare a corpului. Strangerea pumnilor denotă ostilitate şi manie sau, depinzand de context, solidaritate, stres; braţele deschise – sinceritate, acceptare; mană la gură – surpriza, şi acoperirea gurii cu mana – ascunderea a ceva,nervozitate. Capul sprijinit in palmă semnifică plictiseală, dar palma (degetele) pe obraz,dimpotrivă, denotă interes extrem. Mainile ţinute la spate pot să exprime superioritate sauincredere, autocontrol.

Se recomanda astfel kinetoterapeutului sa mentina un contact vizual susţinut cu pacientul, poziţia la acelaşi nivel, zâmbet - atunci când este cazul, aprobări din cap pentru a exprima acordulcu privire la activitatea desfasurata sau interesul faţă de cele spuse de pacient şi pentru a-l încuraja.In timpul sedintei de recuperare se recomanda de asemenea sa se manifeste o atitudine de interesfata de pacient prin intermediul limbajului nonverbal (contactul privirii; incuviinţarea din cap,

poziţia adecvată a corpului etc), prin sublinierea faptului ca empatizeaza si este conştient desentimentele si trairile acestuia („păreţi preocupat de…”, „nu sunteţi mulţumit de..”), prinverbalizarea a ceea ce observa in legatura cu discursul acestuia („vă referiţi foarte des la…”. „aţiomis să…”) etc.

Deci, elementele nonverbale încurajeaza şi menţin comunicarea cu pacienţii, eletransmiţându-i acestuia mesajul că este tratat cu interes faţă de problemele pe care le are, cuînţelegere şi respect. Consecinţa este implicarea activa a pacientului in actul de recuperare. Existaînsă şi cazuri în care terapeuţii exprima nonverbal atitudini neadecvate – acestea manifestandu-se



prin: privirea insistentă a ceasului de la mână în timpul sedintei de recuperare, reflectânddezinteresul faţă de pacient, neatentia si mentinerea pozitiei stand, fara implicarea activa in

programul kinetic efectuat de pacient, sugerându-i astfel acestuia că se grăbeşte. („kinetoterapeutulse uita tot timpul la ceas, probabil că se grăbeste”).

Nerespectarea principiilor psiho-pedagogice, manifestata prin comportamente neadecvate

ale kinetoterapeutului (chiar dacă unele dintre ele sunt neintenţionate), au consecinţe negativeasupra procesului de comunicare, întrucât ele exprimă lipsa de respect, nemulţumirea etc siimplicit asupra actului terapeutic determinand reacţii psihologice negative ale pacientului,neimplicarea activa a acestuia, lipsa de „constientizare” a tratamentului, si chiar iesirea din terapieinainte de restabilirea completa a starii de sanatate. Lipsa de interes şi de dorinţa de a asculta,manifestate de terapeut, creaza o barieră in procesul de ascultare, blocandu-l inainte ca acesta săinceapă, lucru perceput imediat de catre pacient.

Din aceste motive kinetoterapeutul trebuie sa fie atent in permanenta la ceea ce transmite pacientului, pe toate caile de comunicare. Nu subestimati niciodata puterea unui zambet. Dar tineticont ca zambetul sincer, din inima, inseamna sa zambesti si cu ochii, sa iti destinzi toate trasaturilefetei, nu doar sa-ti dezvelesti dantura. Indreaptati-va corpul spre pacient pentru a confirma

interesul pe care il acordatii, fie ca stati jos sau in picioare. Dublati cuvintele de gesturi alemainilor, fara a exagera cu miscarile. Tineti-va mainile cu palmele in sus, pozitia deschisa exprimasinceritatea si deschiderea, atunci cand pacientul este ofensiv, anxios etc, sau daca pacientul esteapatic, neimplicat in activitate, nu sustine efortul schimbati-va atitudinea : gesturile de autoritate,forta si dominare facandu-se cu palmele orientate in jos. Controlati-va gesturile si ticurilenervoase. Nu va jucati cu pixul, nu bateti darabana pe marginea banchetei, nu va treceti mana prin

par, nu va puneti mainile la gura (decat cand cascati) sau pe fata etc. Nu tineti antebratele si/saugambele incrucisate. Pacientul poate interpreta aceasta atitudine ca pe o dezaprobare, nesiguranta,respingere, defensiva, nervozitate sau incordare.

Kinetoterapeutul trebuie sa fie atent la indicatiile terapeutice pe care le da, deoarece, dacămesajul este complicat de inţeles, pacientul ar putea avea tendinţa de a „decupla”. Un factor important in transmiterea, si implicit receptionarea mesajului de catre pacient, este viteza devorbire, recepţionare şi prelucrare a informaţiei. In mod normal viteza cu care un om poate vorbieste de numai 125 – 150 cuvinte/minut, in timp ce viteza cu care el poate primi şi inţelege oinformaţie verbală este de 250 – 500 cuvinte/minut. Mai mult, viteza cu care creierul poaterecepţiona şi prelucra informaţia verbală este de 600 – 800 cuvinte/minut. Diferenţa dintre acesteviteze pune mari probleme ascultătorului neantrenat cu disciplina ascultării, dar si cu un limbaj despecialitate, pe care nu-l intelege. Cuvintele complicate sau cu inţeles necunoscut pentru pacient ilindepărtează pe acesta de la ascultare, constituind o altă barieră posibilă in comunicare. Nu trebuieomise insa nici perturbaţiile fizice externe şi interne, de tipul: zgomot, timp limitat, stimuli vizuali,caracteristicile vocii, maniera şi aspectul celui care vorbeşte, timpul fiziologic nepotrivit. Astfel, in

timpul unei zile normale de lucru fiecare individ are perioade de energie maximă şi minimă, inraport cu bioritmul – fizic, emotional, intelectual. In perioadele cu energie scăzută pe compoentafizica capacitatea de a sustine efortul, chiar si cel specific terapiei kinetice este redusă. Epuizareafizică sau psihică poate afecta in mod negativ si precizia comunicării. Nu trebuie sa uitam ca neadresam unei peroane bolnave, cu o stare emotionala precara. In aceeaşi categorie de perturbaţiiintră şi factorii fiziologici ca foamea, setea, nevoia de somn etc.

In cadrul procesului de comunicare realizat de fiecare individ, ponderea cea mai importantăo deţine, in mod surprinzător, limbajul nonverbal, 55%, datorită faptului că acest tip de comunicareeste deosebit de subtil şi de complex, avand un grad redus de conştientizare. Limbajul nonverbaleste urmat de cel paraverbal cu 38% şi de limbajul verbal cu numai 7%.

Prin contactul de lunga durata pe care-l are cu pacientul si prin actiunile sale,

kinetoterapeutul are posibilitatea sa gaseasca modalitatile prin care sa ofere acestuia o perspectiva



viabila asupra „viitorului”, si sa contribuie astfel la mobilizarea fortelor interne latente,determinandu-l pe acesta sa vina cu incredere si dorinta la tratament

Un rol definitoriu il are kinetoterapeutul si in restructurarea pozitivă a gândirii şicomportamentului pacienţilor, prin diversele actiuni pe care le intreprinde (comunicare persuasiva,exemplificari, indicatii etc), desi aceasta intra in competenta psihologului. Se pot obtine astfelîmbunătăţirea imaginii de sine si diminuarea semnificativa a tensiunilor interioare, cu impact

pozitiv asupra implicarii pacientului in actul terapeutic. Evaluarea, la un moment dat, a impactuluimesajului sau comportamentului nostru asupra pacientului, precum şi modificareacomportamentului acestuia, in vederea realizării obiectivelor (scopurilor) propuse este foarteimportanta. In acelaşi timp, ea ne invaţă să descoperim canalul de comunicare al pacientului,asigurand intrarea in rezonanta cu acesta prin: elemente auditive (a asculta, a vorbi etc.); elemente vizuale (a vedea, a privi etc.); elemente kinestezice (a simţi, a atinge etc.); elemente „neutre” (a inţelege, a invăţa, a şti etc.).

Daca se observa o atitudine de izolare, de evitare a contactului interpersonal şi acomunicării, o lipsa de dorinta in restabilirea starii de sanatate, se impune semnalarea acestor aspecte medicului coordonator al echipei terapeutice, in scopul apelarii la serviciile unui psiholog.

Un rol important in derularea actului terapeutic il are feedback-ul, care trebuie să fiefurnizat la momentul potrivit: cat mai aproape de producerea comportamentului (pentru a putea ficat mai specific), dar nu intr-un moment in care pacientul nu este in măsură să-l perceapă corect.Trebuie avut in vedere că mesajul transmis si prezenţa martorilor poate influenţa reacţia lafeedback in sens pozitiv sau negativ. Feedback-ul trebuie să ia in considerare nevoia pacientului sisă fie exprimat in termeni relevanţi pentru nevoile acestuia. Pentru a fi folositor, feedback-ultrebuie să fie utilizabil. Pentru a fi utilizabil trebuie să se refere la ceva ce stă in puterea pacientuluide a face sau de a schimba. Kinetoterapeutul va urmari să ajute pacientul sa conştientizeze şi să

invete cum să-şi pună in valoare disponibilităţile şi resursele pentru a se adapta optim la realitate,si sa găsească soluţii acceptabile tuturor problemelor cu care se confruntă

In concluzie mesajele transmise de kinetoterapeut catre pacient trebuie sa se caracterizeze prin claritate – organizarea conţinutului de comunicat astfel incat acesta să poată fi uşor de urmărit;folosirea unui vocabular adecvat pacientului si momentului; acurateţe – folosirea unui vocabular

bogat pentru a putea exprima sensurile dorite; empatie – vorbitorul trebuie să fie deschis catre pacient, incercand să inţeleagă situaţia acestuia, poziţiile din care adoptă anumite puncte de vedere,să incerce să-i inţeleagă atitudinile, manifestand in acelaşi timp amabilitate şi prietenie; sinceritate

– situaţia de evitare a rigidităţii sau a stangăciei, recurgerea şi menţinerea intr-o situaţie naturală;atitudinea – evitarea mişcărilor bruşte in timpul vorbirii, a poziţiilor incordate sau a unora prearelaxate, a modificărilor bruşte de poziţie, a scăpărilor de sub control a vocii; contactul vizual – este absolut necesar in timpul sedintelor de recuperare (feedback continuu si disponibilitate catredialog); infăţişarea – reflectă modul in care te priveşti pe tine insuţi: ţinuta, vestimentaţia, trebuiesă fie adecvate; postura – poziţia corpului, a mainilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toateacestea trebuie controlate cu abilitate de către kinetoterapeut; vocea – urmăriţi dacă sunteţi auziţi şiinţeleşi de pacient, reglaţi-vă volumul vocii in funcţie de scopul urmarit; viteza de vorbire – trebuiesă fie adecvată interlocutorului şi situaţiei; nici prea mare, pentru a indica urgenţa, nici preainceată, pentru a nu pierde interesul pacientului; pauzele de vorbire – sunt recomandate atunci candkinetoterapeutul doreşte să sublinieze anumite aspecte.

În comunicarea kinetoterapeut-pacient, se observa frecvent ezitări ale celui din urma,neintenţionate, ele apărând atunci când pacienţii nu cunosc denumirea unor medicamente sau

proceduri terapeutice. Este important de surprins in comunicare exprimarea stărilor de îngrijorareale pacienţilor, moment in care rolul suportiv al kinetoterapeutului, increderea pe care acesta o are



in actul recuperator sau/si povestirea unor cazuri similare cu evolutie pozitiva poate schimbaradical atitudinea cu privire la kinetoterapie. Accentuarea intenţionată a unor cuvinte de către

pacient are rolul de a atrage atenţia asupra unor aspecte importante pentru acesta: simptome fizicesupărătoare, stări afective neplăcute, existenţa unor comportamente nedeontologice ale

personalului medical, sau chiar anumite necesitati psiho-fiziologice.

Este foarte adevarat ca, de cele mai multe ori, comunicarea şi limbajul pacienţilor suntîncărcate de subiectivism, dar pentru kinetoterapeut acestea pot fi considerate realităţi obiective, decare trebuie să ţină seama, întrucât prin intermediul lor, pacientul îşi comunică fie trăirile personalenegative de durere, teamă, deprimare, dezamăgire fie pe cele pozitive de încredere, optimism,speranţă etc.

Kinetoterapeutul trebuie sa urmareasca expresia feţei pacientului, mimica (incruntarea,ridicarea sprancenelor, increţirea nasului, ţuguierea buzelor, etc.), zambetul (prin caracteristici şimomentul folosirii), privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii etc),avand un feedback permanent raportat la aparitia sau nu a durerii, a disconfortului psiho-fizic alacestuia. Corpul comunică prin gesturi, poziţie, şi mod de mişcare. Componenta mimico-gesticulatorie reflecta în multe cazuri: stări de agitaţie, lipsă de stăpânire, etc. exprimând suferinţe

fizice sau stări de deprimare, anxietate, nervozitate etc., fiind de multe ori un indicator pentrukinetoterapeut al starii psiho-fizice a pacientului, de aceasta depinzand conduita terapeutica incontinuare.

Un aspect important in evaluarea implicarii pacientului in activitatea de recuperare estecorelat cu timpul: precizia timpului, lipsa timpului etc.

Prin implicarea activa a pacientului in actul recuperator, prin asigurarea increderii acestuiain restabilirea starii de sanatate sau a obtinerii independentei functionale, prin distragerea atentieide la starea de boala si constientizarea rezutatelor obtinute, a impactului exercitiului fizic la nivelulintregului organism, prin restructurarea gandirii negative etc. se obtin, direct sau indirect, efecte

pozitive la toate nivelele. Acestea sunt urmarea scoaterii pacienţilor din starea dedepresie/anxietate sau apatie datorate bolii si evolutiei trenante a acesteia (AVC, infarct miocardic,traumatisme medulare majore etc), determinându-i să se implice în diferite activităţi, sa redevinasociabili, comunicativi şi mai cooperanţi.

Principiul motivarii pacientului subliniaza rolul acestuia in restabilirea propriei sanatati, sievidentiaza faptul ca „motorul” oricarei terapii este vointa pacientului si dorinta acestuia de a seinsanatosi cat mai repede si mai complet, de a se reintegra in activitatea familiala si socio-

profesionala, de a-si gasi utilitate in continuare, iar aportul kinetoterapeutului in asumarea de catre pacient a propriei insanatosiri, este covarsitor.

Comunicare Cap

Documents

Transcript of Comunicare Cap