Comparatie intre poezia " Amintiri " de Rainer Maria Rilke si " Amintiri" de Lucian Blaga Expresionismul este un curent literar constituit in Germania, in primele decenii ale sec. al XX-lea (1910-1925) si apare ca un protest impotriva traditionalelor forme conventionale. Se situiaza pe o pozitie opusa impresionismului ca un mod de expresie a realitatii si idealurilor din epoca. Propunandu-si reforma artei si a societatii, urmareste sentimentele in adancime, pana la izvoarele primordiale :" Se tindea catre interiorizare, catre hotarari spiritual-morale, catre valori absolute, catre construirea unui nou viitor, prin incodarea vointei". Artistul este chemat sa recreeze lumea: "prin strigat, prin revolutionarea limbajului si a formelor [...] impotriva realitatii obtuze ale unei civilizatii zdrucinate". Expresionismul trece in literatura din arta plastica, exagerand orce traire pana la limba si situand trairea interioara mai presus de viata exterioara. In exceptia esteticii expersioniste, realitatea capata o expresie noua prin raportarea lucrurilor la absolut si printr-o participare patetica la imaginea creata. Lirica surprinde stari emotionale ale sufletului, care evadeaza dintr-o realitate plata, din mituri indepartate, in eul insigurant. Lirismul tumultos determina si o reinoire a limbajului poetic, cuvintele devenind simboluri purtatoare de energie. Expresionismul surprinde criza omului modern care traieste intr-o lume desacralizata, o lume a automatismelor. Expresionistii sunt constienti de existenta sacrului, cauta absolutul, insa sunt sceptici in privinta modalitatilor de cunoastere (crezu cunosterii). O alta trasatura a expresionismului este si contrastul dintre scepticism si o exuberanta dionisiaca. Lirica expresionista ofera o viziune filozofica asupra lumii ( modelul poetului filozof). O alta trasatura a expresionismului este criza limbajului, limbajul ca modalitate de cunostere este pus sub semnul intrebarii. In cautarea sacralitatii, poetul modern intelege ca poezia este o limitare a gestului demiurgic, a logonului divin ( limbajul omenesc este o imitatie a logosului divin, uitandu-i esenta sacra). Apare totusi si optimismul, intrucat poetul modern vede in poezie zona limbajului care se apropie cel mai mult de logosul creator. Ca modalitati de cunostere,

expresionismul propune iubirea dar si marea trecere( suprema initiere). Extazul dionisiac este expresie a exuberantei si a descatusarii eului launtric expresionist. Omul expresionist incearca sa regaseasca esenta sacra a lumii prin revalorificarea miturilor (omul arhetipal, ceea ce ramane neschimbat in om: iubirea, frumusetea, binele, adevarul). Doi dintre reprezentanti expresionismului sunt poetul german Rainer Maria Rilke si poetul roman Lucian Blaga, reprezentativi pentru modelul poetului filozof. Rilke are nostalgia frumosului si a absolutului, dorul fierbinte de purificare a sufletului prin arta menita sa imbratiseze pamantescul si infinitul. Respectului pentru cuvantul scris, rodul indelungatei convorbiri in sine, al solitudinii graitoare, Ralke ii adauga convingerea ca poetul se realizeaza scriptic si ca devine astfel modelator de constiinte. Poet adanc meditativ, cautand dezlegarea problemelor fundamentale ale vietii, Rilke alatura idei filozofice celor estetice, artistul fiind permanent dublat de nedoritul cugetator, caci, pentru el, viata dobandeste valoarea in masura in care artistul poate cuprinde esenta ei in cuvant. Solitudinea este calea prin care se patrunde in ceea ce este dincolo de aparenta, dincolo de lucru. Arta trebuie sa izvorasca din necesitate si sa exprime acordul dintre lumea interioara si cea exterioara. Implinirea artistica a ceea ce strabate din adancul fiintei cere o crestere fireasca, "o putere" spre a da ceva de valoare superioara. Universul artistului trebuie sa cuprinda, spune Rilke, natura, lumea in statornicia ei, realitatea lucrurilor, pe care le va ridica in cuvant. Acest "lucru" este obiectul lui Rilke. Reprezentantul expresionismului romanesc este Lucian Blaga, mai putin sceptic si mai putin meditativ, care a fost unul dintre traducatorii poeziei lui Rilke. In general opera poetica a lui Blaga care a cunoscut trei etape, contine numeroase elemente anticipative pentru creatia filozofica de mai tarziu. Lucian Blaga este adeptul unei poezii in care transcendentul, cosmicul, originarul, miticul, dionisiacul, nemasuratul, apocalipticul isi vor

gasi cea mai potrivita expresie; poezia trebuie sa aiba o tensiune interioara care sa tradeze relatiile cu absolutul sau cosmicul, sa fie un mijloc de a pastra si de a potenta misterul ce nu trebuie distrus, cunoasterea poetica-luciferica avand aceasta calitate. Lucian Blaga opereaza cu 2 concepte: cunosterea paradisiaca care presupune incercarea de a explica si cunoasterea luciferica, intuitiva, care se situiaza in planul misterului. Aceasta se poate dezvalui partial, prin fanic, dar ramane permanenta prin criptic.Filozofia lui Blaga este de fapt o mitozofie. Demiurgul este Marele Anonim care a creat toturi perfecte, numite diferentiale divine Omul aflat intr-un de cunostere accede la mister - la cunoasterea lumii care, in conceptia blagiana, e profund misterioasa prin plasmuiri de natura mitica, artistica, metafizica, stiintifica, prin creatie cultura. In subconstient exista niste functii stilistice, subiective, modelatoare ale misterului numite abisale. Intre el si lume, Marele Anonim a ridicat o bariera numita censura transcendenta. Acesta este un act atemporal si vesnic prezent al marelui Anomi. Misterul in conceptia blagiana inseamna refugiul spaimei, neputinta de a intelege ceva. Cei doi poeti expresionisti valorifica in operele lor teme si motive comune, acest lucru fiind ilustrat de doua dintre poeziile acestora, poezii cu acelasi titlu, Amintiri, care au in centru omul care incearca sa regaseasca existenta sacra a lumii. Daca poezia lui Rilke este alcatuita din 16 versuri inegale, cea alui Blaga are doar 13. In schimb, ambele poezii valorifica versul liber, nu se supun regulii prozodiei, folosesc tehnica ingambamentului. Cele doua poezii au acelasi titlu, "Amintiri", ce face referire la un motiv comun expresionistilor, foarte des omului care isi aminteste paradisul placut, dar nu clar poate fi corelata cu ideile platoniciene potrivit carora cunosterea este un proces de omul are amintirea ideilor pure, prototipurilor primordiale. Poezia lui Rilke, "Amintiri", face parte din volumul Cartea Imaginilor si reuneste, intr-o forma motive si idei abordate in intreaga opera. Sunt versuri care-l reprezinta pe Rilke in dominantele

lirismului sau in reflexitatea si maiestria sa artistica. Se defineste aici poetul insetat dupa marele taine ale vietii, apropiindu-se de lumea esentelor existentei umane. In "Amintiri" regasim cristalizate, intr-o densitate poetica unica, temele majore rilkeiene: viata, idealul, absolutul, iubirea, cautarea fantastica a marilor adevaruri, iremediabila trecerea a timpului, moartea. Cautarea esentei divine absolute este ilustrata la nivel semantic de prezenta constructiei "alta " , " din cale afara", a epitetelor unic puternic, metaforei "adancimi intoarse spre tine" sau a substantivului "taina" care aminteste de misterul lui Blaga. In poezia lui Blaga, aparuta in volumul In Marea trecere ce concentreaza idei poetice filozofice, cautarea sacra a lumii este sugerata de versul al 4-lea :" Pe culmile vechi unde soarele iese din pamant", vers ce face aluzie la facerea lumi, dar si de o serie de epitete: "zvon legendar", "ochi atotintelegator", "iezerul sfant". In ambele texte iubirea si "marea trecere" sunt vazute ca modalitati de cunoastere. In poezia lui Blaga, adresarea la persoana a II-a si formele pronominale de persoana I sunt marci ale ambiguitatii. Astfel, poezia poate fi interpretata in doua sensuri :ca adresare catre Divinitate sau ca o adresare catre fiinta iubita. Pentru Blaga, iubirea este o nostalgie, se exprima dorul de implinire prin iubire. Versul " cu mine se mai vorbeste de tine" este sugestiv pentru nostalgia unei iubiri pierdute care nu si-a indeplinit menirea. In ultimul vers " in cea din urma tristete" apare sentimentul de nostalgie resimtit datorita pierderii absolutului prin iubire. In cazul lui Rilke referirea la iubire este mai evidenta (sugestive sunt versurile - "la chipul si la vesmantul) unor femei pe care le-ai pierdut. Motivul marii treceri ca suprema initiere apare chiar din primul vers al poeziei lui Blaga " Unde esti astazi nu stiu". In poezia lui Rilke apare sentimentul posibilitatii depasirii existentei plate, al evadarii din marginit spre infinit. Culoarea crepusculara, dar si convingerea ca se

poate prelungi la nesfarsit prin "marea trecere" sunt sugerate de verbul a apune. La Blaga aceasta ideie se regaseste in metafora " ape moarte", metafora a lacrimilor, amintire a paradisului pierdut. Motivul lacrimilor apare in poezia Blagiana cu acelasi nume cu care acestea sunt recompensa data de divinitate omului. Atat in poezia lui Relke cat si in cea a lui Blaga, este propusa o a treia modalitate de cunoastere, cunoastere prin intermediul limbajului. Versurile lui Rilke " In culoarea crepusculara pe apun" ilustreaza ideea ca limbajul isi recunoaste imperfectiunea, limbajul "apune", se retrage. Ca si Rilke, Blaga recunoaste imperfectiunea limbajului, cuvintele fiind trecatoare ca si oamenii, sugestiva in acest sens fiind metafora " coasa tagaduirii". Blaga vorbeste despre incapacitatea cuvintelor de a transmite mesajul si in poezia Biograve in care apare ideea cunoasterii prin "cuvinte mute". Astfel, poetul filozof tagaduieste forta cuvintelor, preferand substanta misterului. Cele 2 poezii au o prozodie de factura moderna, se foloseste tehnica ingambamentului si se observa ritmul si muzicalitatea interioara a versurilor.