Comisia Europeana

Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene. Comisia este responsabilă pentru întocmirea propunerilor legislative, implementarea deciziilor și apărarea tratatelor Uniunii precum și coordonarea activităților curente ale Uniunii. 

Comisia funcționează ca un cabinet de guvern, format din 27 de membri cunoscuți ca „comisari” (informal).Fiecare stat membru al Uniunii Europene are un membru în Comisie, iar aceștea au obligația de a reprezenta interesele comune ale UE și nu interesele naționale ale statului din care face parte. Unul dintre cei 27 este Președintele Comisiei (actualmente Jose Manuel Barroso) este propus de Consiliul European și ales de cătreParlamentul European. Consiliul nominalizează ceilalți 26 de membri ai Comisiei în acord cu președintele nominalizat, iar ulterior cei 27 de membri ca un singur corp sunt supuși votului de investitură a Parlamentului European.Prima Comisie Barroso a intrat în funcție la sfârșitul anului 2004 iar cea de-a doua Comisie Barroso a intrat în funcție în 2010.

Tip Instituțiile UE

Rol Cabinet executiv

Înființat 1958

Comisia

Comisia Curentă Comisia Barroso

Președintele Jose Manuel Barroso

Prim Vice-Președinte Catherine Ashton

Vice-președinți Viviane RedingJoaquin AlmuniaSiim KallasNeelie KroesAntonio TajaniMaroš Šefčovič

Numărul total de membri 27 de comisari

Administrația

Limbi de lucru englezăfrancezăgermană

Personal 25,019[1]

Departamente Douăzeci și patru de departamente

Sedii Bruxelles, BELuxembourg.

Comisia Europeană derivă din una din cele 5 instituții create în sistemul supranațional al Comunităților Europene, urmând propunerea lui Robert Schuman (ministrul de externe al Franței) din 9 mai 1950. Funcționând din 1951 ca Înalta Autoritate în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, comisia a suferit numeroase schimbări în privința competențelor și a componenței, sub diferiți președinți, implicând cele trei comunități.ÎnființareaPrima Comisie a fost înființată în 1951 drept Înalta Autoritate și era formată din nouă membri sub președinția lui Jean Monnet. Înalta Autoritate a fost un organ executiv supranațional a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). A intrat în funcțiune pentru prima dată în 10 august 1952 în Luxembourg. În 1958 Tratatul de la Roma a instituit două noi comunități alături de CECO, Comunitatea Economică Europeana (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EuroAtom). Totuși organele administative ale acestor comunități erau denumite „Comisii” și nu „Înaltă Autoritate”. Motivul schimbării denumirii a fost noua relație dintre executiv și Consiliu. Unele state precum Franța si-a exprimat rezervarea față de puterile pe care le are Înalta Autoritate și ar fi dorit limitarea sau transferul lor către Consiliu.Louis Armand a condus prima Comisie a EuroAtom. Walter Hallstein a condus prima Comisie a Comunității Economice Europene (CEE) care s-a întâlnit pentru prima dată pe 16 ianuarie 1958 la Castelul Val-Duchesse din Bruxelles. Acesta a obținut un acord privind prețul cerealelor și a făcut de asemenea o bună impresie țărilor terțe atunci când si-a făcut debutul internațional la negocierile comerciale privind acordul general privind tarifele și comerțul. Hallstein a consolidat legislația europeană și a început să aibă un impact important în legislația națională.

Dezvoltarea inițialăCele trei organisme, denumite colectiv Executivele Europene, au co-existat până la 1 iulie 1967 când Tratatul de fuziunele-a combinat într-o singură administrație sub președinția lui Jean Rey. Datorită fuziunii, Comisia Rey a crescut temporar la un număr de 14 membri, deși toate Comisiile viitoare au fost reduse din nou la nouă membri, urmând formula ca fiecare stat membru de dimensiuni reduse să dețină un comisar iar statele mari câte doi comisari. Comisia Rey a finalizat uniunea vamală a Comunităților în 1968 și a militat pentru un Parlament European mai puternic și ales direct de cetățenii comunității.În ciuda faptului că Rey a fost primul președinte al Comisiei unificate, Hallstein este considerat primul președinte al Comisiei moderne.Comisiile Malfatti și Mansholt au urmat lucrul pentru crearea unei cooperări monetare și prima extindere către nord în 1973.O dată cu extinderea, Comisia a crescut la 13 membri sub Comisia Orteli (Regatul Unit a primit 2 locuri de comisar din cauza faptului că este un stat mare), care s-a confruntat cu instabilitatea internationala si economică din acea perioadă. Reprezentarea externă a Comunității a făcut un pas înainte cânt Președintele Roy Jenkins, ales președinte în ianuarie 1977 după ce ocupase funcția de Secretar al Afacerilor Interne al Guvernului laburist al Regatului Unit devenind primul președinte care participă la summitul G8 din partea Comunității.Asemenea Comisiei Jenkins, Comisia Gaston Torn a supravegheat extinderea Comunității spre sud, în timp ce lucra la Actul Unic European.

Inițiativă legislativăComisia Europeană diferă de celelalte instituții prin faptul că numai aceasta are inițiativă legislativă în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că numai Comisia poate face propuneri oficiale de legislație. Puterea legislativă nu are drept la inițiativă legislativă. Sub Tratatul de la Lisabona nu este permis nici un act legislativ în domeniul politicii externe și de securitate comună. În alte domenii, totuși, Comisia și Parlamentul pot cere legislație comunitară. În cele mai multe cazuri, Comisia inițiază bazele acelor propuneri, monopolul fiind proiectat pentru a asigura coordonarea și coerența legislației Uniunii. Acest monopol a fost contestat de unii care afirmă că Parlamentul ar trebui să aibă dreptul, la fel ca majoritatea parlamentelor naționale în acest domeniu.Totuși, Consiliul și Parlamentul pot solicita Comisiei proiecte legislative, dar Comisia are puterea de a refuza solicitările, așa cum a făcut în 2008 față de conveția transnațională colectivă. Sub Tratatul de la Lisabona, cetățenii UE au de asemenea posibilitatea să solicite Comisiei să legifereze un anumit domeniu printr-o petiție semnată de un milion de cetățeni, dar aceast lucru nu este obligatoriu.Puterile Comisiei pentru a propune legislație a fost în general centrată pe reglementări economice. Ea a prezentat un număr mare de reglementări bazate pe „principiul precauției”. Aceasta înseamnă că reglementarea dreptului de preemțiune are loc în cazul în care există un pericol credibil pentru mediu sau asupra sănătății umane, de exemplu combaterea schimbărilor climatice și limitarea organismelor modificate genetic. Acest lucru este spre deosebire de reglementările de ponderare pentru efectul lor asupra economiei. Astfel, Comisia propune adesea legislație mai strictă decât în alte țări. Având în vedere dimensiunea pieței europene acest lucru a făcut ca legislația UE să influențeze puternic piața mondială.Recent, Comisia a început să creeze o legislație penală europeană. În 2006, o deversare de deșeuri toxice în largul coastei Coasta de Fildeș, de pe o navă europeană a determinat Comisia să analizeze legislația de combatere a deșeurilor toxice. Comisarul Franco Frattini și Stavros Dimas au prezentat ulterior ideea „infracțiunii ecologice”. Dreptul lor de a propune legislație penală a fost contestată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene iar aceasta a admis contestația. Începând cu 2007, singurele propuneri de legislație penală a fost directiva pentru drepturile de proprietate intelectuală precum și o modificare a deciziei cadru din 2002 contra terorismului, interzicerea incitării la activități de terorism, recrutarea (în special pe internet) și antrenarea.

AplicareaO dată ce legislația este trecută de Consiliu și Parlament, devine responsabilitatea Comisiei să se asigură că ea este implementată și aplicată. Comisia facea asta în primul rând prin intermediul statelor membre sau prin intermediul agențiilor sale. Pentru adoptarea măsurilor tehnice necesare, Comisia este asistată de comisii formate din reprezentații ai statelor membre și a lobby-urilor publice(un proces cunoscut cu jargonul „comintologie”).În plus, Comisia este responsabilă pentru punerea în aplicare a bugetului UE, asigurând, împreună cu Curtea de Conturi, că fondurile UE sunt cheltuite corect.În special, Comisia are datori de a se asigura că tratatele sunt respectate și chiar de a obliga statele membre sau alte institutii să respecte legislatia si tratatele prin Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În acest rol este cunoscută neoficial ca „gardian al tratatelor”.În cele din urmă, Comisia are de asemenea atribuții pentru reprezentarea externă a Uniunii, alături de statele membre și de Politia Comună pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, reprezentând Uniunea în organisme precum Organizația Mondială a Comerțului. Este de asemenea un obicei ca Președintele Comisiei să participe la reuniunile G8.

Organizare

Comisia își are sediul principal la Bruxelles, unde se află biroul președintelui și sala de sedință a Comisiei care se află la etajul 13 al Clădirii Berlaymont. De asemenea, Comisia își desfășoară activitatea în numeroase alte clădiri din Bruxelles și Luxembourg. Atunci când Parlamentul European se întrunește în Strasbourg, comisarii se întâlnesc de asemenea acolo, în Clădirea Winston Churchill pentru a avea posibilitatea de a participa la dezbaterile Parlamentului. Comisia este împărțită în departamente cunoscute sub numele de Direcții Generale (DG) care pot fi asemănate ministerelor din statele membre. Fiecare acoperă domenii specifice, cum ar fi agricultura sau justiția și drepturile cetățenilor sau a serviciilor interne, cum ar fi resursele umane și traducere și sunt conduse de Directori-Generali, care răspunde în fața unui comisar. Portofoliul de comisar poate fi susținută de către mai multe Direcții Generale, ele pregătind propuneri legislative si directive care sunt aprobate de majoritatea comisarilor și sunt transmise către Parlamentul European și către Consiliul Uniunii Europene pentru examinare.

Cadrul legalConf. disp. art. 211 pp din Tratatul CE și art. 124 pp EURATOM Comisia este un organ comunitar. În viitoarea Constituție Europeană cadrul legal al Comisiei este reglementat de art. 25, III-250 din proiectul de constituție. Comisia nu a avut până acum mari competențe în domeniul Colaborării polițienești și justițiare în domeniul penal, precum și în cel al Politicii externe și de securitate comune a UE (deci în sfera definită de cel de-al II-lea și al III-lea pilon). Acest lucru se poate însă schimba odată cu noua constituție elaborată de Conventul European, cu condiția ca aceasta să fie ratificată de toate cele 27 de state membre și deci să intre în vigoare.

Viitorul ComisieiTratatul privind noua constituție a Europei prevede la art. I-26 alin. 5 și 6 reducerea pe termen lung a numărului membrilor comisiei la 2/3 din numărul statelor membre. Numai prima comisie, numită la intrarea în vigoare a constituției va mai fi alcătuită din câte un cetățean al fiecărui stat membru. După acest prim mandat comisia – inclusiv președintele și ministrul de externe al UE – va fi compusă dintr-un număr de membri egal cu două treimi din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European nu va hotărî cu unanimitate de voturi modificarea acestui număr. Reducerea numărului de membri ai comisiei are ca scop creșterea eficienței activității acesteia, resp. a capacității de acțiune a comisiei într-o UE lărgită. Principiul rotației posturilor, conform căruia membrii comisiei micșorate vor fi aleși din rândul statelor membre, este prevăzut și în proiectul de constituție. Conform Tratatului Constituțional președintele comisiei va fi ales de parlament, la propunerea Consiliului de Miniștri, lucru care va contribui la creșterea legitimității democratice a comisiei și va întări în general poziția președintelui față de Consiliul European și Consiliul de Miniștri.

Realizatori:1.Bunescu Ionut2.Postelnicu Marian3.Sandu AndreiCls.a-Xl-a AMI