COMERCIALIZAREA VACANŢELOR ÎN ARIILE NATURALE ...Cererea pentru practici turistice durabile şi...

Contribuţia activităţii comerciale la dezvoltarea durabilă AE

Vol XII • Nr. 27 • Februarie 2010 84

COMERCIALIZAREA VACANŢELOR ÎN ARIILE NATURALE PROTEJATE - FORMĂ A DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN TURISM

Rodica Minciu1∗∗∗∗, Delia Popescu

2, Mihaela Pădurean

3, Remus Hornoiu

4 şi

Andreea Băltăreţu5

1) 2) 3) 4) Academia de Studii Economice din Bucureşti, România

5) Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, România

Rezumat Dezvoltarea durabilă a turismul în arealele protejate trebuie privită ca un proces

continuu de îmbunătăţire a calităţii atât a managementului ariilor naturale protejate care intră în circuitul turistic cât şi a produselor turistice “eco” comercializate de către agenţiile de turism. În România, tipurile de arii naturale protejate cel mai bine reprezentate sunt rezervaţiile biosferei, ţara noastră dispunând de trei astfel de zone, urmate de 13 parcuri naţionale şi 14 parcuri naturale. Suprafaţa totală a ariilor protejate din România este de circa 1,9 milioane hectare reprezentând aproape 8% din totalul suprafeţei ţării, iar în privinţa structurii se remarcă diversitatea tipologică şi alinierea la standardele internaţionale şi sistemul categorial al IUCN (International Union for Conservation of Nature). Cercetarea de teren efectuată la Târgul de Turism al României în perioada 19-22 martie, 2009, a reliefat faptul că agenţiile de turism deşi recunosc beneficiile călătoriilor în ariile protejate preocupările lor în crearea unor pachete specializate au fost reduse, oferta fiind săracă sau creată expres la cererea turiştilor. Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului „Dinamica implementării politicilor comunitare în valorificarea prin turism a ariilor protejate din România şi proiectarea unei arhitecturi de management integrat a acestora”. În consecinţă, având în vedere, pe de o parte, avantajele vacanţelor în ariile protejate şi, pe de altă parte, interesul în creştere al turiştilor faţă de acest gen de vacanţe este necesară în viitor, o implicare mai largă a agenţiilor de turism dar şi a administraţiilor ariilor naturale protejate în promovarea, valorificarea şi dezvoltarea durabilă a acestora.

Cuvinte-cheie: arii naturale protejate, management, dezvoltare durabilă, comercializarea produselor turistice, agenţii de turism

Clasificare JEL: Q56; Q26; Q27

∗ Autor de contact, Rodica Minciu - [email protected]

AE Comercializarea vacanţelor în ariile naturale protejate - formă a dezvoltării durabile în turism

85 Amfiteatru Economic

Introducere

Evoluţia contemporană a economiei mondiale, schimbările intervenite în realităţile vieţii sociale au impus dezvoltarea durabilă ca viziune a progresului ce integrează nevoile imediate şi pe termen lung, globale şi locale şi are în vedere cerinţele sociale, economice şi ambientale ca elemente inseparabile şi interdependente ale evoluţiei umane. Dezvoltarea durabilă promovează ideea echilibrului între creşterea economică, echitatea socială, utilizarea raţională a resurselor şi conservarea mediului înconjurător. Elementul cheie al dezvoltării durabile îl reprezintă reconcilierea între dinamica economico-socială şi calitatea mediului, şi ca urmare promovarea unui proces integrat de elaborare şi luare a deciziilor, la nivel global, regional, naţional sau local. Turismul, unul dintre cele mai dinamice domenii ale economiei contemporane, trebuie şi el integrat în procesul de dezvoltare durabilă, întrucât prin conţinutul său complex se poate implica în realizarea unui echilibru stabil între cele trei dimensiuni majore ale evoluţiei – ambientală, economică şi socio-culturală - garantând durabilitatea acestuia pe termen lung.

1. Particularităţile dezvoltării durabile în turism Promovarea unui turism durabil este determinată de schimbările majore în

modelele de creştere economică prin orientarea spre tipurile intensive, prin deplasarea accentului spre ramurile puţin consumatoare de resurse materiale neregenerabile, spre globalizare şi integrare. Cererea pentru practici turistice durabile şi responsabile faţă de mediu s-a intensificat începând cu anii ‘80 pe baza unor procese interrelaţionate care s-au manifestat, pe termen lung, în societăţile occidentale. Conceptul de durabilitate a fost preluat de turism din ideologia dezvoltării durabile ce a urmat publicării Raportului Comisiei „Brundtland” din 1987 „Our Common Future” (Saarinen, J., 2006, p.1126). Au existat dezbateri academice şi politice asupra conceptului de durabilitate, anterioare Raportului „Brundtland” (Gossling S. & Hall M., 2005, p.25), dar, odată cu elaborarea acestui raport, durabilitatea a devenit tema centrală a abordărilor politice macroeconomice în toate ramurile de activitate, inclusiv în turism. Cea mai uzuală definiţie a dezvoltării durabile este, încă, cea elaborată în raportul Comisiei Mondiale a Mediului şi Dezvoltării (1987), respectiv „procesul care satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicia interesele generaţiilor viitoare” (World Comision for Environment and Development, 1987). "Principiul durabilităţii desemnează angrenajul celor trei dimensiuni - ecologia, economia şi sfera socială. În combinaţie cu comportamentul consumatorilor, dimensiunea ecologică a durabilităţii devine cea mai importantă. Dezvoltarea economică şi bunăstarea socială nu mai sunt, pe termen lung, posibile, decât într-un cadru bine stabilit, care ridică natura la rangul de element vital. În altă ordine de idei, şi aspectele economice şi sociale au rolul lor în încercarea de a face 'fezabilă' ecologia: producţia şi consumul ecologic sunt elemente care nu pot fi realizate decât dacă consumatorul şi le poate permite. şi dacă atât consumul, cât şi producţia se realizează sub auspicii sociale acceptabile"(Schlussbericht der Enquete-Kommission, 2009.p. 381).

În esenţă, dezvoltarea durabilă înseamnă asigurarea unei vieţi mai bune pentru toţi oamenii, într-un mod viabil, atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. În acest context, dezvoltarea durabilă este bazată pe principiile administrării înţelepte a resurselor mondiale, pe echitatea utilizării acestor resurse şi a modului distribuirii beneficiilor obţinute. Conceptul a evoluat încă de la definiţia din 1987, în mod notabil prin Agenda 21, plan de



acţiune care a emers din Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (Rio 1992) şi din Planul de implementare a Summitului Dezvoltării Durabile (Johannesburg, 2002). Trei dimensiuni ale dezvoltării durabile sunt acum recunoscute şi subliniate: - durabilitatea

economică şi anume generarea prosperităţii la diferite niveluri ale societăţii şi implementarea eficacităţii costurilor în toate activităţile economice. În mod esenţial, este vorba despre viabilitatea întreprinderilor şi activităţilor, precum şi abilitatea acestora de funcţiona pe termen lung; - durabilitatea socială, prin care se înţelege respectarea drepturilor omului şi oportunităţi egale pentru toţi membrii societăţii; presupune o distribuţie echitabilă a beneficiilor în scopul ameliorării sărăciei. În acest sens se pune accent pe comunităţile locale, pe menţinerea şi întărirea sistemelor lor de viaţă, pe recunoaşterea şi respectarea diferitelor culturi şi evitarea oricărei forme de exploatare; - durabilitatea mediului, care înseamnă conservarea şi gestionarea resurselor, mai ales a celor care nu sunt regenerabile. În acest scop sunt necesare acţiuni pentru a minimiza poluarea aerului, pământului şi apei precum şi pentru conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural.

Este important de menţionat că aceste trei dimensiuni sunt interdependente, realizarea dezvoltării durabile însemnând menţinerea echilibrului dintre acestea. De asemenea, procesul dezvoltării durabile implică respectarea a trei principii fundamentale: perspectivă, echitate şi holism (Redcliffe, M., & Woodgate, G., 1997, p.61).

Nevoia de durabilitate s-a manifestat şi în domeniul turismului, ca rezultat al conştientizării şi preocupării faţă de impactul acestuia îndeosebi asupra mediului natural (Holden, A., 2003, p.98). În concordanţă cu evoluţiile ideologiei dezvoltării durabile, transformările din cadrul proceselor turistice de producţie şi consum au determinat orientări alternative concretizate în forme şi concepte noi, precum ecoturismul. Astfel, s-au creat pieţe pentru produsele „responsabile faţă de mediu” (Hughes, G., 2004, p. 412).

Dezvoltarea durabilă în turism poate fi considerată, pe de-o parte, un proces de negociere a intereselor principalilor stakeholderii implicaţi în turism: turiştii, comunităţile locale, industria şi mediul (Hughes, G., 2002, p.458), iar pe de altă parte, turismul are o putere imensă de a face bine şi, totuşi, poate fi un vector al presiunilor care pot distruge bunurile pe care se bazează. Dezvoltat fără conştiinţa durabilităţii, turismul poate deteriora grav nu doar societatea şi mediul, ci şi pe sine.

În sinteză, turismul durabil poate fi definit ca fiind turismul deplin conştient de

impactul economic, social şi ambiental prezent şi viitor, corespunzător nevoilor

vizitatorilor, industriei, mediului şi comunităţilor locale. Realizarea unui turism durabil înseamnă luarea în considerare a acestor efecte şi nevoi în planificarea şi dezvoltarea lui. De asemenea, conceptul de dezvoltare durabilă trebuie privit ca un proces continuu de îmbunătăţire a calităţii, care se aplică în mod egal turismului în oraşe, staţiuni, zone rurale şi costiere, munţi şi arii protejate şi care poate fi aplicat tuturor formelor de turism.

Turismul durabil presupune realizarea unei abordări globale şi integrate. Astfel, alături de alte activităţi, acesta trebuie considerat parte a dezvoltării durabile a comunităţilor, fiind necesară luarea în considerare a impactului său asupra altor sectoare, în ceea ce priveşte competiţia pentru utilizarea resurselor şi suportul reciproc (Hunter, C., 2004, p.21). Dependenţa excesivă a unei economii sau societăţi faţă de turism trebuie evitată. O abordare globală şi integrată presupune, de asemenea, înţelegerea relaţiilor din sectorul turistic, cât şi a modului în care politicile publice pot influenţa turismul sau pot fi influenţate de acesta. Totodată, turismul durabil reclamă implicarea tuturor stakeholderilor, respectiv asumarea unor responsabilităţi la nivel individual, dar şi munca în echipă şi nu în ultimul rând, coordonarea la nivelul unei unităţi teritoriale (Hardy, A., 2005, p.106).



Stakeholderii din turism trebuie să aibă posibilitatea de a influenţa dezvoltarea şi managementul acestuia, prin parteneriate formale şi acorduri, cât şi prin întărirea şi utilizarea structurilor locale.

Gestiunea impactului la nivel local şi global reprezintă o altă caracteristică a turismului durabil. Impactul asupra mediului natural, economic, social şi cultural al comunităţilor locale, al destinaţiilor turistice în general, este mai uşor de determinat şi, corespunzător, permite o elaborare adecvată a politicilor în domeniu. Însă, turismul durabil trebuie să acorde aceeaşi atenţie şi impactului global, care are ca efect poluarea prin turism (emisiile de gaze cu efect de seră) şi epuizarea resurselor neregenerabile, rezultând schimbări climatice care exercită la rândul lor un efect direct asupra turismului (Duim, R. & Caalders, J., 2002, p.746).

Prin turismul durabil se evidenţiază dependenţa reciprocă dintre durabilitate şi

calitate. Trebuie acceptat faptul că produsele şi destinaţiile turistice de calitate sunt acelea care respectă cerinţele dezvoltării durabile, nefiind concentrate doar pe satisfacerea vizitatorilor. În acest fel, turiştii sunt încurajaţi să gândească în aceiaşi termeni – un loc în care se protejează mediul înconjurător este un loc care, la rândul său, îi protejează (Yunis E., 2006, p.19). În consecinţă, trebuie promovate acţiunile prin care se ajunge la acelaşi rezultat într-o manieră pozitivă, cu mai puţine efecte negative asupra resurselor şi, anume, alternativele funcţionale (Deman, R., 2005). De exemplu, în cadrul strategiei de îmbunătăţire a gradului de satisfacere al vizitatorilor prin crearea unor noi oportunităţi recreative, sunt de preferat opţiunile cu cel mai scăzut impact ambiental şi social şi cu cele mai ridicate beneficii.

Promptitudinea şi abilitatea în limitarea dezvoltării turismului şi a fluxurilor turistice dintr-o destinaţie sunt caracteristici esenţiale ale conceptului de turism durabil (Saarinen, J., 2006). Factorii-barieră pot fi: fragilitatea ecologică, capacitatea resurselor, preocupările comunităţii, satisfacerea vizitatorilor etc. Este necesară folosirea acestor factori pentru stabilirea unor limite ce trebuie respectate de toţi cei interesaţi, în vederea

minimizării impactului negativ, utilizării raţionale a resurselor şi realizării unui

management integrat al deşeurilor. Adaptabilitatea reacţiilor şi managementului reprezintă o altă caracteristică

majoră a dezvoltării turistice durabile. Turismul este sensibil la condiţiile externe în ceea ce priveşte performanţele şi nivelul impactului. Ameninţările globale, precum schimbările climatice şi terorismul, trebuie avute în vedere în planificarea turistică şi în politicile de management al riscului. Un management turistic eficient necesită, în timp util, evidenţierea schimbărilor cauzate de impact, astfel încât să fie posibilă ajustarea politicilor şi acţiunilor.

Turismul durabil asigură echitate socială. Astfel, acesta trebuie să fie un garant al echităţii în distribuţia corectă a beneficiilor şi costurilor între promotorii acestui sector, populaţiile gazdă şi arealele lor (Tourism Sustainability Group, 2007). Activitatea turistică trebuie iniţiată cu mijloacele proprii comunităţilor locale, acestea menţinând controlul asupra activităţilor turistice. Durabilizarea sectorului turistic presupune crearea de locuri de muncă în cadrul

comunităţii şi asigurarea participării locale în planificarea şi luarea deciziilor. Turismul trebuie să genereze locuri de muncă care să ducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţilor locale şi să realizeze un echilibru între activităţile economice deja existente în zonă şi activitatea turistică.

Turismul durabil presupune dezvoltarea sectorului privat şi, totodată, implementarea codurilor de bune practici şi programe. În acest fel, este necesară elaborarea unui cod de bune practici la toate nivelurile: naţional, regional şi local, bazat pe



standarde internaţionale deja acceptate. De asemenea, pot fi stabilite liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activităţi turistice, cât şi limitele de schimbare acceptabile pentru diferite zone. Trebuie realizate programe educaţionale şi de training pentru îmbunătăţirea managementului în domeniul protecţiei resurselor naturale şi culturale.

Toate aceste particularităţi arată că turismul durabil înseamnă abilitatea destinaţiei turistice de a rămâne competitivă, prin menţinerea calităţii mediului, în ciuda tuturor problemelor apărute, de a atrage noi vizitatori, urmând ca apoi să-i fidelizeze, de a rămâne unică din punct de vedere cultural şi de a fi într-un permanent echilibru cu mediul ambiant.

2. Formele dezvoltării turistice durabile În condiţiile creşterii fluxurilor turistice internaţionale şi, pe această bază, a

presiunii pe care turismul o exercită asupra mediului natural şi socio-cultural, tot mai mult se pune problema conservării patrimoniului natural şi cultural, pe baza unei planificări riguroase pe termen lung, şi implică promovarea unor forme cu impact redus asupra mediului cum ar fi ecoturismul, turismul în ariile protejate, turismul rural, etc.

O formă de concretizare a turismului durabil este ecoturismul care s-a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului al XX-lea ca urmare a pericolului creat de supradezvoltarea turismului. Ecoturismul este o modalitate de călătorie, de peterecere a vacanţei, ce constă în deplasarea omului, în special, în arealele naturale atractive pentru a se relaxa, cunoaşte, informa, fără a produce daune calităţii mediului înconjurător, aducând beneficii tuturor celor implicaţi în actul turistic. Termenul de ecoturism poate fi utilizat pentru a defini turismul ce respectă cerinţele dezvoltării durabile, care pe de-o parte este interesat de natură, respectă specificul cultural şi al necesităţilor comunităţilor locale, iar pe de altă parte, are un impact minim asupra mediului, reclamă o dezvoltare mai redusă a infrastructurii decât formele tradiţionale ale turismului şi se angajează în a aduce beneficii populaţiei locale, practicarea sa asigurând valorificarea adecvată a resurselor turistice, în concordanţă cu prezervarea integrităţii lor ecologice (Nistoreanu, P., 2003, p.27). O altă componentă a turismului durabil este turismul cultural, preocupat de valorificarea unei ţări sau unei regiuni, în special de artă şi arhitectură. Se concentrează, în general, pe comunităţile tradiţionale ce au diverse obiceiuri, forme unice de artă şi tradiţii sociale distincte, care se diferenţiază fundamental de alte tipuri/forme de cultură. Turismul cultural poate fi considerat o formă a turismului durabil întrucât: are un impact economic şi social pozitiv; stabileşte şi întăreşte identitatea comunităţilor; ajută la conservarea patrimoniului cultural şi interpretarea corectă a acestuia, satisfacerea vizitatorilor prin oferirea de experienţe autentice şi stimularea obţinerii de venituri din bunurile culturale (Weiler B. & Hall C., 2003, p.25). Turismul rural este turismul unde cultura rurală este o componentă cheie a produsului turistic recreaţional. Trăsătura distinctivă a produselor turistice rurale este dată de faptul că vizitatorilor le sunt oferite contacte personalizate, se bucură de mediul fizic şi uman al spaţiului rural şi participă, pe cât posibil, la activităţile, tradiţiile şi stilul de viaţă al populaţiei locale (World Tourism Organization, 2001). Caracteristicile sale, între care faptul că: urmăreşte minimizarea efectelor negative asupra mediului natural şi cultural, optimizarea satisfacţiei turiştilor şi maximizarea creşterii economice pe termen lung a unei regiuni, valorificarea resurselor turistice locale şi creşterea nivelului de trai al locuitorilor, argumentează includerea lui în categoria formelor turismului durabil. Geoturismul este o formă de turism care îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu – mediul



înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor (Center for Sustainable Destinations, 2009). Geoturismul urmăreşte ca destinaţiile să rămână intacte pentru generaţiile viitoare, să li se păstreze resursele, să implice populaţia locală, să informeze turiştii şi rezidenţii, să contribuie la bunăstarea economică a comunităţilor locale, să li se respecte cultura şi tradiţiile şi este interesat în aspectul calitativ şi nu cantitativ al vizitatorilor. Ca şi în cazul ecoturismului, se consideră că venitul provenit din turism poate fi folosit la promovarea conceptului de conservare - dezvoltarea principiului dincolo de „turismul în natură" pentru a cuprinde şi cultura şi istoria: toate acele valori care conferă caracter şi valoare unui loc.

Dezvoltarea turistică durabilă, prin formele sale practice conciliază interese şi obiective antagoniste, favorizează parteneriatul şi cooperarea între decidenţi, operatori şi consumatori şi promovează interesul general, pe termen lung, dincolo de cel particular, imediat. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că, în perspectivă, dezvoltarea tuturor formelor de turism trebuie să conţină ideea de durabilitate, să răspundă cerinţelor dezvoltării durabile. Astfel, ecoturismul, turismul în ariile protejate, turismul rural, geoturismul, turismul cultural etc., pot fi considerate „avangarda” formelor de turism durabil.

3. Călătoriile în ariile protejate – expresie a dezvoltării durabile în turism Un loc aparte în structura formelor turismului durabil ocupă cel în ariile protejate.

Călătoriile în aceste zone se integrează unei categorii mai largi, turismul în natură, având din această perspectivă numeroase elemente comune cu ecoturismul, turismul rural, turismul verde, turismul de aventură şi altele. De fapt, interdependenţa dintre aceste forme a făcut ca de multe ori numeroşi autori să le abordeze într-un raport invers apreciind, argumentat în opinia noastră, că ecoturismul, turismul rural, cel verde sau de aventură sunt modalităţi de petrecere a vacanţei în interiorul ariilor protejate. Desigur, această viziune trebuie acceptată în conexiune cu zonele delimitate la nivelul unei arii protejate. Fiind prin definiţie, „blânde” cu mediul, cu natura, aceste forme pot fi practicate fără rezerve în zonele tampon sau periferice ale ariilor protejate. Vizitele turiştilor în ariile protejate sunt determinate de dorinţa acestora de a cunoaşte natura, de a trăi experienţe noi, ocazionate de petrecerea timpului liber în acest cadru, de a evada din zonele turistice consacrate şi ca urmare aglomerate şi urbanizate. Odată cu creşterea experienţei turiştilor şi acutizarea problemelor vizând protejarea mediului şi utilizarea responsabilă a resurselor au apărut şi s-au cristalizat forme de petrecere a vacanţei, mai prietenoase cu mediul; de asemenea, turiştii au devenit mai conştienţi de necesitatea protejării mediului şi mai responsabili, mai implicaţi în acest sens (Minciu R, 2009). Ideea fundamentală a constituirii parcurilor (ariilor protejate) este aceea de a conserva resursele în beneficiul oamenilor; ca urmare, problema esenţială în administrarea lor este aceea a stabilirii echilibrului, a raportului optim, între protejare şi valorificare. Aceasta este sarcina fundamentală a managementului în ariile protejate, cerinţă înţeleasă în contextul dinamicii permanente a fenomenelor (Minciu R. & Hornoiu R., 2009). Turiştii care vizitează ariile protejate au o pluralitate de motivaţii, în mare măsură diferite de cele ale celorlalte categorii de turişti. Ca rezultat, industria călătoriilor în natură, trebuie organizată corespunzător acestor motivaţii. De-a lungul timpului s-a evidenţiat existenţa a patru categorii de turişti care au ca motivaţie principală petrecerea unei vacanţe în natură (Minciu R., 2009): turişti în inima naturii (hard

core nature tourists); turişti dedicaţi naturii (dedicated nature tourists); turişti care



urmează fluxurile principale (mainstream nature tourists); turişti ajunşi întâmplător în

natură (casual nature tourists).

Interesul sporit faţă de vizitarea zonelor naturale şi, în principal, a ariilor protejate este determinat de acţiunea unor factori specifici, de manifestarea unor schimbări în viaţa populaţiei, în comportamentul de consum. Între aceştia se impun a fi menţionaţi: creşterea

nivelului educaţional şi odată cu acesta a respectului faţă de natură, faţă de valorile de

cultură şi civilizaţie; modificarea structurii populaţiei pe grupe de vârstă; creşterea duratei

timpului liber şi schimbări în distribuţia acestuia; creşterea veniturilor; creşterea

preocupărilor sociale şi de mediu. În întreaga lume, populaţia îşi exprimă, tot mai intens, preocuparea cu privire la

nedreptăţile sociale şi problemele de mediu. Se conştientizează, din ce în ce mai acut, necesitatea unui impact redus al activităţilor asupra mediului; oamenii se implică tot mai mult în sprijinirea conservării mediului şi în iniţiativele de dezvoltare ale comunităţilor locale. Se constată, de asemenea, o deplasare a accentului către activităţile mai puţin consumatoare de resurse, cu impact scăzut asupra mediului. Toate acestea conduc la sporirea interesului pentru formele turismului durabil. Ariile protejate reprezintă, aşadar, locuri ideale pentru concretizarea preocupărilor privind protejarea şi conservarea mediului natural şi antropic (tabelul nr. 1).

Tabel nr. 1: Ariile protejate în lume corespunzător categoriilor IUCN, 2008

Categoria de

management IUCN

Număr Pondere

(%)

Total suprafaţă

(kmp)

Pondere

(%)

1a. Rezervaţie naturală 13.635 13 1.279.265 8

1b. Zonă sălbatică 4.867 5 1.224.392 7

2. Parc naţional 12.045 11 4.209.346 24

3. Monument al naturii 7.548 7 251.328 1

4. Arie de gestionare a habitatelor

37.737 35 4.503.455 26

5. Peisaj terestru-marin protejat

21.863 20 1.389.460 8

6. Arie protejată cu resurse gestionate

10.305 9 4.389.328 26

TOTAL 108.000 100 17.246.574 100

Sursa: IUCN, 2008, World Data Base on Protected Areas, IUCN Rezultat al acestor evoluţii, la nivel mondial, s-a înregistrat o creştere a numărului

şi suprafeţei ariilor protejate simultan cu dezvoltarea politicilor şi strategiilor specifice. Totodată, a avut loc o schimbare de atitudine, la nivelul ofertanţilor de vacanţe – tour operatori şi agenţii de turism – în sensul sporirii interesului faţă de cunoaşterea cerinţelor turiştilor şi corespunzător, pentru crearea de produse turistice în ariile protejate.



Alături de aceste tendinţe mai generale sau mai particulare pot fi identificate şi altele, specifice fiecărei zone geografice, ţări, regiuni sau tip de habitat.

4. Organizarea sistemului naţional de arii protejate În conexiune cu aceste evoluţii şi tendinţe şi în ţara noastră s-a manifestat un

interes deosebit pentru desemnarea de arii protejate şi crearea unui sistem unitar, integrat al acestora precum şi pentru valorificarea potenţialului lor prin intermediul turismului. Dincolo de potenţialul bogat, variat şi complex, argumentat de faptul că pentru unele resurse România deţine o poziţie importantă la nivel mondial sau continental (ape minerale şi termale, carnivore mari, moştenire culturală) ţara noastră are şi o bogată experienţă în organizarea ariilor protejate susţinută, între altele, de existenţa încă din 1930, a unei legi de protejare a mediului şi de faptul că Parcul Naţional Munţii Retezat a fost creat în 1935. În prezent, suprafaţa totală a ariilor protejate din ţara noastră este de circa 1,9 milioane hectare reprezentând aproape 8% din totalul suprafeţei ţării, urmând să ajungă în 2013 la nivelul mediei europene (12%). De asemenea, în privinţa structurii se remarcă diversitatea tipologică şi alinierea la standardele internaţionale şi sistemul categorial al IUCN (tabelul nr. 2). În ce priveşte evoluţia, se remarcă o creştere, de-a lungul timpului, mai accentuată după 2002, atât a numărului ariilor protejate cât şi a suprafeţei acestora. Din punct de vedere structural, tipurile cel mai bine reprezentate sunt rezervaţiile biosferei, ţara noastră dispunând de trei astfel de zone (Delta Dunării – 576 216 ha, Retezat - 38 138 ha şi Pietrosul Mare - Rodna – 47 304 ha) urmate de 13 parcuri naţionale şi 14 parcuri naturale.

De asemenea, trebuie adăugat că unele dintre acestea au o valoare deosebită fiind recunoscute pe plan internaţional (Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Piatra Craiului).

Tabel nr. 2: Situaţia globală a ariilor naturale protejate în România

Categorii de arii

protejate

Categ.

IUCN

Număr Suprafaţa

Val.

abs.

% din

total

România

(ha)

% din total

suprafaţa

României

Rezervaţii ale Biosferei - 3 0,22 664446 7,49 Parcuri naţionale II 13 0,96 315857 3,56 Parcuri naturale V 14 1,03 737428 8,32 Rezervaţii ştiinţifice I 79 5,84 100574 1,13 Rezervaţii naturale IV 671 49,48 136537 1,54 Monumente ale naturii III 190 14,01 18220 0,21 Zone umede - 5 0,37 616571 6,96 Arii de protecţie specială avifaunistică

- 108 7,96 2992798 33,75

Situri de importanţă comunitară

- 273 20,13 3284092 37,04

TOTAL 1356 100 8866523 100 Sursa: prelucrare după INS, 2009, Anuarul Statistic al României 2008, Bucureşti, Institutul Naţional de Statistică



Preocupările pentru realizarea unui sistem naţional al ariilor protejate s-au concretizat şi în elaborarea unui cadru legislativ şi instituţional adecvat. Sub acest aspect, trebuie evidenţiate reglementările mai generale referitoare la protejarea mediului (Legea nr. 265/2006) şi amenajarea teritoriului (Legea 350/2000) cât şi cele specifice vizând desemnarea unor arii protejate şi adoptarea planurilor de management ale acestora. De asemenea, crearea Ministerului Mediului şi a structurilor sale specializate precum şi existenţa a numeroase ONG-uri specializate în domeniul ariilor protejate susţin cadrul instituţional necesar operaţionalizării sistemului.

5. Cercetare de teren privind comercializarea vacanţelor în ariile naturale protejate Desemnarea ariilor protejate reprezintă primul pas, şi cel mai important, în opinia

noastră, în procesul conservării biodiversităţii şi dezvoltării durabile. Dar cum prin definiţie aceste zone sunt create şi în beneficiul oamenilor se pune problema valorificării lor. Între modalităţile de exploatare complexă şi durabilă a acestor zone turismul deţine un rol esenţial. În acest context, s-a urmărit, prin intermediul unei cercetări de teren identificarea preocupărilor şi modalităţilor de exploatare turistică a ariilor protejate.

5.1 Aspecte metodologice În scopul identificării nivelului practicării turismului în ariile naturale protejate şi,

pe această bază, a evidenţierii locului acestuia în rândul motivaţiilor turiştilor, dar şi a preocupărilor existente în rândul agenţiilor de turism de a veni în întâmpinarea solicitărilor turiştilor prin introducerea în cadrul ofertelor a vacanţelor în ariile naturale protejate a fost efectuată o cercetare de teren care a vizat atât potenţialii turişti cât şi agenţiile de turism, principala verigă în comercializarea pachetelor de vacanţă. Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului Dinamica implementării politicilor comunitare în valorificarea prin

turism a ariilor protejate din România şi proiectarea unei arhitecturi de management

integrat a acestora, ID-1811/2009, rezultatele urmând a fi valorificate în procesul de modernizare a activităţii agenţiilor de turism din ţara noastră, de aliniere la standardele europene. Metodologia care a stat la baza investigaţiilor în rândul agenţiilor de turism este conformă standardelor privind derularea cercetărilor de teren şi a avut în vedere evaluarea rolului acestora în comercializarea vacanţelor în ariile naturale protejate, prezentarea rezultatelor fiind relevantă pentru tema de faţă. Scopul cercetării l-a constituit determinarea tendinţelor înregistrate în evoluţia circulaţiei turistice privind practicarea turismului în ariile naturale protejate iar obiectivele urmărite au fost legate de: - stabilirea nivelului practicării turismului în ariile naturale protejate la nivelul agenţiilor de turism; - precizarea locului pe care îl ocupă vacanţele în ariile naturale protejate în alcătuirea ofertei agenţiilor de turism; - indicarea tipurilor de pachete ecoturistice care includ şi turismul în ariile protejate, respectiv sejururi, circuite, weekend-uri, tabere şcolare şi altele; - ierarhizarea ariilor protejate potrivit gradului de importanţă în crearea ofertei ecoturistice, care include şi turismul în ariile protejate; - identificarea tipurilor de activităţi considerate atractive pentru diversificarea ofertei de turism în ariile protejate. În ceea ce priveşte estimarea valorii

informaţiilor obţinute, s-a considerat că acestea sunt importante pentru a cunoaşte percepţiile agenţiilor de turism cu privire la comercializarea vacanţelor în ariile naturale protejate utile în formularea principalelor tendinţe înregistrate în rândul ofertanţilor de pe



piaţa turistică. Referitor la metoda de culegere a informaţiei a fost aleasă forma structurată de comunicare care s-a concretizat într-un chestionar cu 16 întrebări iar înregistrarea răspunsurilor s-a realizat prin tehnica operatorului de interviu, durata de completare a chestionarului fiind de aproximativ 10 minute. De adăugat că selecţia subiecţilor a fost aleatoare respectându-se cerinţele principiilor probabilităţilor. Totodată, proiectarea culegerii informaţiilor a avut în vedere faptul că unitatea de observare a fost agenţia de turism iar unitatea de sondaj - reprezentantul agenţiei desemnat să participe la Târgul de Turism, colectivitatea cercetată fiind alcătuită din 106 de agenţii de turism din Bucureşti şi alte localităţi.

Cercetarea s-a desfăşurat în cadrul Târgului de Turism al României în perioada 19-22 martie, 2009. Trebuie precizat că în România există circa 3000 de agenţii de turism (900 în Bucureşti), din care doar 300 au o activitate susţinută. Ca atare, se poate aprecia că eşantionul are o reprezentativitate de 95% cu o marja de eroare de ± 3%, pentru colectivitatea cercetată. În aceste condiţii, rezultatele obţinute pot fi extrapolate fără rezerve, la întreaga colectivitate şi utilizate de agenţiile de turism în dezvoltarea şi diversificarea activităţii lor.

5.2 Rezultatele prelucrării şi interpretării informaţiilor Întrebările au vizat domeniul de specializare al agenţiilor de turism, nivelul de

practicare a formelor de turism în ariile protejate, oferta de turism în ariile protejate, importanţa acestora în crearea ofertei ecoturistice, tipurile de activităţi considerate atractive în diversificarea pachetelor ecoturistice, disponibilitatea agenţiilor de a investi în proiecte de promovare şi creare a ofertelor de vacanţă în ariile protejate.

De exemplu, la întrebarea “Care este domeniul de specializare a agenţiei în care activaţi?” au răspuns 104 persoane din 106, din care 25 (18,94% din total răspunsuri şi 24.04% din total respondenţi) au menţionat turismul receptor, 81 (61,36% din total răspunsuri şi 77,88% din total respondenţi) au indicat turismul emiţător, iar 26 (19,70% din total răspunsuri şi 25,00% din total respondenţi) turismul intern.

Pentru toate formele de turism durabil opinia reprezentanţilor agenţiilor de turism (tabelul nr. 3) este ca nivelul de practicare este scăzut spre mediu (cea mai mare medie a răspunsurilor corespunde turismului cultural 3.336 si cea mai mică medie în cazul turismului speologic 2.074), răspunsurile fiind destul de omogene, abaterile standard variind între 1.11 si 1.24. În ordinea opiniilor privind nivelul de practicare al formelor de turism în ariile protejate pe primul loc se află turismul cultural (media 3,336), urmat de turismul rural (media 3,000), drumeţia (media 2,958), turism în natură (media 2,908), turism de aventură (media 2,892), ecoturism (media 2,854), turism ştiinţific (media 2,600), turism speologic (media 2,074). Pentru toate formele de turism cu excepţia turismului ştiinţific şi al celui speologic, cel mai frecvent răspuns este nivelul de practicare mediu (modul este 3,0000) cu frecvenţe variind între 29-39 din numărul valid de răspunsuri. Pentru turismul ştiinţific modul este 2,000 (cu frecventa 26) iar pentru cel speologic modul este 1 cu frecventa 35.



Tabel nr. 3: Indicatorii distribuţiei opiniei reprezentanţilor agenţiei faţă de formele

turismului durabil

Variabile

Răspunsuri întrebarea 2

Valid N

Media Mediana Mod Frecvenţa Std.Dev. Eroarea standard

2.1 100 3.000000 3.000000 3.000000 39 1.197641 0.119764 2.2 96 2.854167 3.000000 3.000000 30 1.142289 0.116584 2.3 93 2.892473 3.000000 3.000000 29 1.237655 0.128339 2.4 95 2.600000 2.000000 2.000000 26 1.241139 0.127338 2.5 95 3.336842 3.000000 3.000000 30 1.144929 0.117467 2.6 96 2.958333 3.000000 3.000000 35 1.113710 0.113668 2.7 98 2.908163 3.000000 3.000000 38 1.122284 0.113368 2.8 94 2.074468 2.000000 1.000000 35 1.119133 0.115430

Au fost analizate răspunsurile la întrebările privind mărimea şi domeniul de

specializare al agenţiei şi oferta de pachete ecoturistice care se referă la sejururi, circuite, weekend-uri, tabere şcolare şi altele (figura nr. 1). Din analiza datelor se observă că doar 35 (33% din numărul de răspunsuri şi de respondenţi) de agenţii din 106 elaborează pachete ecoturistice care includ şi turismul în ariile protejate. Dintre agenţiile specializate în turism receptor, 3 (3,33% din răspunsuri şi 8,57% din respondenţi) de tip întreprindere micro oferă pachetele ecoturistice sub forma sejururilor, circuitelor şi weekend-urilor, 3 (3,33% din răspunsuri şi 8,57% din respondenţi) de tip întreprindere mică elaborează oferte ecoturistice, care includ şi turismul în ariile protejate, sub formă de circuite şi weekend-uri, 2 (2,22% din răspunsuri şi 5,71% din respondenţi) de tip întreprindere medie furnizează pachete ecoturistice sub forma weekend-urilor si nici o întreprindere de tip mare nu oferă acest gen de călătorii. Printre agenţiile specializate în turism emiţător, 14 (15,55% din răspunsuri şi 40,00% din respondenţi) de tip întreprindere micro oferă pachetele ecoturistice sub forma sejururilor, circuitelor, weekend-urilor şi taberelor şcolare, 8 (8,88% din răspunsuri şi 22,85% din respondenţi) de tip întreprindere mică elaborează oferte ecoturistice, care includ şi turismul în ariile protejate, sub formă de sejururi, circuite, weekend-uri şi tabere şcolare, 3 (3,33% din răspunsuri şi 8,57% din respondenţi) de tip întreprindere medie furnizează pachete ecoturistice sub forma sejururi, circuite, weekend-uri, tabere şcolare şi vacanţe exotice, iar o întreprindere (1,11% din răspunsuri şi 2,85% din respondenţi) de tip mare oferă acest gen de călătorii numai sub formă de circuite.



Figura nr. 1: Relaţia dintre răspunsurile privind mărimea şi domeniul de specializare

al agenţiei şi elaborarea pachetelor ecoturistice care includ şi turismul în ariile

protejate Dintre agenţiile specializate în turismul intern, 4 (4,44% din răspunsuri şi 11,42%

din respondenţi) de tip întreprindere micro oferă pachetele ecoturistice sub forma sejururilor, circuitelor şi weekend-urilor, 2 (2,22% din răspunsuri şi 5,71% din respondenţi) de tip întreprindere mică elaborează oferte ecoturistice, care includ şi turismul în ariile protejate, sub formă de circuite şi weekend-uri, 6 (6,76% din răspunsuri şi 17,14% din respondenţi) de tip întreprindere medie furnizează pachete ecoturistice sub forma de sejururi, circuite, weekend-uri şi tabere şcolare şi nici o întreprindere de tip mare nu oferă acest gen de călătorii. Se poate concluziona ca agenţiile de turism, în general, elaborează şi oferă spre comercializare un număr redus de pachete ecoturistice, cele mai multe dintre acestea fiind cuprinse în oferta destinată turismul emiţător şi mai puţin turismului intern şi receptor.

Din perspectiva gradului de importanţă pe care agenţiile îl acordă ariilor protejate în crearea ofertei ecoturistice, care include şi turismul în arii protejate, acestea se ierarhizează astfel (tabelul nr. 4): pe primul loc se situează rezervaţiile biosferei (media 4.471) urmate de siturile naturale ale patrimoniului natural universal UNESCO cu media (4.444), rezervaţii şi monumente ale naturii (media 4.232), parcuri naturale (media 4.174), parcuri naţionale (media 4.147), monumente şi situri arheologice (media 4.037), monumente şi ansambluri de arhitectură (media 3.988), zone umede de importanţă internaţională (media 3.883), arii de protecţie special avifaunistică (media 3.707).Respondenţii acordă un grad de importanţă ridicat (5 şi 6) pentru rezervaţiile biosferei, rezervaţiile şi monumentele naturii şi siturile naturale ale patrimoniului universal UNESCO (mediana este mai mare decât media). Din punctul de vedere al omogenităţii



răspunsurilor, pe primul loc se situează parcurile naturale (Std.Dev 1.535), ceea ce înseamnă că în general respondenţii au apreciat o importanţă a acestei arii protejate in special cu note de 4 (important). La polul opus se situează siturile naturale ale patrimoniului universal UNESCO (Std.Dev. 1.723), dar remarcăm o medie de 4.444 şi o mediană de 5.000 ceea ce semnifică faptul că respondenţii apreciază relativ diferit gradul de importanţă al acestei arii protejate, însă el se situează la nivel ridicat (5-foarte important). Se remarcă, pentru toate ariile protejate un grad ridicat de semnificaţie statistică a mediilor, deoarece raportul dintre medie si eroarea standard este mai mare de 2 (rezultatul este semnificativ la nivel de 95%). Se observă o frecvenţă mare a răspunsurilor care acordă un grad foarte ridicat de importanţă pentru toate ariile protejate (valoarea modului este 6) cu excepţia ariilor se protecţie special avifaunistică (modul este 3) si a rezervaţiilor şi monumentelor naturale (număr egal de răspunsuri pentru gradele de importanţă 5 şi 6).

Tabel nr. 4: Indicatorii distribuţiei gradului de importanţă a ariilor protejate în oferta

turistică

Variabile

Răspunsuri întrebarea 8

Valid N Media Mediana Mod Frecvenţa Std.Dev. Eroarea standard

8.1 87 4.471264 5.000000 6.000000 29 1.583631 0.169783 8.2 88 4.147727 4.000000 6.000000 23 1.594097 0.169931 8.3 86 4.174419 4.000000 6.000000 21 1.535401 0.165567 8.4 86 4.232558 5.000000 Multiple 22 1.569372 0.169230 8.5 87 3.988506 4.000000 6.000000 21 1.573725 0.168721 8.6 81 4.037037 4.000000 6.000000 24 1.684076 0.187120 8.7 90 4.444444 5.000000 6.000000 37 1.723017 0.181622 8.8 86 3.883721 4.000000 6.000000 21 1.697185 0.183012 8.9 82 3.707317 4.000000 3.000000 18 1.629116 0.179906

Din totalul de 102 respondenţi, pe de-o parte 26 de agenţii (25,49% din răspunsuri

şi din respondenţi) nu doresc să investească în diverse proiecte ce ţin de crearea şi promovarea ofertelor de vacanţe în ariile protejate (figura nr. 2). Dintre acestea: a) 12 (11,76% din răspunsuri şi din respondenţi) sunt agenţii de tip întreprindere micro, dar consideră ca tipuri de activităţi atractive pentru diversificarea ofertei de turism în ariile protejate: studierea florei 6 (5,88% din răspunsuri şi din respondenţi), pescuitul sportiv 6 (5,88% din răspunsuri şi din respondenţi), studierea faunei terestre 5 (4,90% din răspunsuri şi din respondenţi), studierea faunei în mediul acvatic 4 (3,92% din răspunsuri şi din respondenţi), plimbările pe cai în zonele naturale 4 (3,92% din răspunsuri şi din respondenţi), fotografierea şi studiul faunei 4 (3,92% din răspunsuri şi din respondenţi), expediţiile de aventură 4 (3,92% din răspunsuri şi din respondenţi), plimbările cu ambarcaţiuni pe apă 3 (2,94% din răspunsuri şi din respondenţi) şi ciclism/ciclism montan 1 (0,98% din răspunsuri şi din respondenţi); b) 12 (11,76% din răspunsuri şi din respondenţi) sunt agenţii de tip întreprindere mică, dar indică printre activităţile atractive în elaborarea ofertei de turism în ariile protejate: studierea florei 6 (5,88% din răspunsuri şi din respondenţi), studierea faunei în mediul acvatic (4,90% din răspunsuri şi din respondenţi), fotografierea şi studiul faunei 5 (4,90% din răspunsuri şi din respondenţi); c) 2 (1,96% din răspunsuri şi din respondenţi) sunt agenţii de tip întreprindere mijlocie şi propun ca şi activităţi: studierea florei în mediul acvatic 1 (0,98% din răspunsuri şi din respondenţi) şi



pescuitul sportiv (0,98% din răspunsuri şi din respondenţi); d) agenţiile de turism de tip întreprindere mare nu identifică nici un fel de activităţi.

Figura nr. 2: Relaţia dintre mărimea agenţiei, intenţia acesteia de investi în crearea şi

promovarea ofertelor de vacanţe în ariile protejate şi tipurile de activităţi considerate

atractive în diversificarea acestora

Pe de altă parte, 76 (74,50% din răspunsuri şi din respondenţi) de agenţii doresc să investească în proiecte ce presupun elaborarea şi promovarea pachetelor turistice în ariile protejate, dintre care: a) 27 (26,47% din răspunsuri şi din respondenţi) sunt agenţii de tip întreprindere micro, care consideră, ca tipuri de activităţi atractive pentru diversificarea ofertei de turism în ariile protejate, printre altele: expediţiile de aventură 14 (13,72% din răspunsuri şi din respondenţi), plimbările pe cai în zonele naturale 13 (12,74% din răspunsuri şi din respondenţi), pescuitul sportiv 12 (11,76% din răspunsuri şi din respondenţi); b) 29 (28,43% din răspunsuri şi din respondenţi) sunt agenţii de tip întreprindere mică, dar indică printre activităţile atractive în elaborarea ofertei de turism în ariile protejate: plimbările cu ambarcaţiuni pe apă 15 (14,70% din răspunsuri şi din respondenţi), expediţiile de aventură 13 (12,74% din răspunsuri şi din respondenţi), fotografierea şi studiul faunei 13 (12,74% din răspunsuri şi din respondenţi); c) 16 (15,68% din răspunsuri şi din respondenţi), sunt agenţii de tip întreprindere mijlocie şi propun ca şi activităţi: expediţiile de aventură 10 (9,80% din răspunsuri şi din respondenţi), studierea faunei în mediul acvatic 9 (8,82% din răspunsuri şi din respondenţi), studierea florei 9 (8,82% din răspunsuri şi din respondenţi); d) toate agenţiile de turism de tip întreprindere mare doresc să investească în proiecte ce promovează turismul în ariile protejate şi propun printre activităţile de diversificare a ofertei acestuia: plimbările cu ambarcaţiuni pe apă 3



(2,94% din răspunsuri şi din respondenţi), expediţiile de aventură 2 (1,96% din răspunsuri şi din respondenţi), studierea faunei în mediul acvatic 2 (1,96% din răspunsuri şi din respondenţi). Agenţiile de turism de tip mici şi micro sunt mai dispuse să investească în proiecte ce ţin de crearea şi promovarea ofertelor de vacanţă în ariile protejate, faţă de agenţiile de turism mijlocii şi mari. Pentru diversificarea ofertei de turism în ariile protejate agenţiile micro, mici şi mijlocii propun ca activităţi atractive expediţiile de aventură şi activităţile ecvestre, în timp ce agenţiile mari indică plimbările cu ambarcaţiuni pe apă ca activitate esenţială în crearea pachetelor de turism în ariile protejate.

Concluzii În sinteza cercetării întreprinse se poate aprecia că deşi România dispune de un potenţial de resurse ce răspunde exigenţelor constituirii unui sistem naţional, unitar, integrat de arii protejate şi că s-au făcut eforturi în plan administrativ, legislativ şi instituţional, comparativ cu cerinţele Uniunii Europene şi realizările altor ţări inclusiv din Europa de Est este necesară o intensificare a preocupărilor în această direcţie. De asemenea, managementul ariilor protejate reprezintă unul dintre punctele slabe ale activităţii susţinut de faptul că pentru multe dintre parcurile naţionale şi naturale din ţara noastră fie nu există planuri de management fie nu sunt aprobate şi implementate. În ce priveşte comercializarea, cercetarea de teren a reliefat faptul că agenţiile de turism deşi recunosc beneficiile călătoriilor în ariile protejate preocupările lor în crearea unor pachete specializate au fost mai reduse, oferta fiind săracă sau creată expres la cererea turiştilor (mai ales a grupurilor de elevi, studenţi, tineri). Având în vedere, pe de o parte, avantajele vacanţelor în ariile protejate şi, pe de altă parte, interesul în creştere al turiştilor faţă de acest gen de vacanţe se impune, pentru viitor, o implicare mai largă a agenţiilor de turism dar şi a administraţiilor ariilor naturale protejate în promovarea, valorificarea şi dezvoltarea durabilă a acestora. În acest sens, agenţiile de turism, ar trebui stimulate şi consiliate în vederea creării unor produse specifice. În cadrul acestui proces este imperios necesar a se urmări armonizarea intereselor tuturor stakeholderilor (agenţii de turism, administraţii ale parcurilor, turişti, ONG-uri) asigurându-se totodată condiţiile menţinerii unui echilibru între conservarea mediului, pe de o parte şi satisfacerea cerinţelor turiştilor şi comunităţilor locale, pe de altă parte.

Bibliografie

Deman, R., 2005. Policies and tools for sustainable tourism and their application to

transnational economies, [Online], Disponibil la: www.worldtourism.org/regional/europe/PDF/2005/belgrade/denman.pdf, [Accesat 7 Septembrie 2009].

Duim, R. & Caalders, J., 2002. Biodiversity and tourism, Impacts and Intervention. Annals

of tourism Research, 29 (3), pp. 743-761.

Gossling, S, & Hall, M., 2005. An Introduction to Tourism and Global Environmental

Change, London: Routledge.

Hardy, A., 2005. Using Grounded Theory to Explore Stakeholder Perceptions of Tourism, Journal of Tourism and Cultural Change, 3(2), pp. 108-133.



Holden, A., 2003. In Need of New Environmental Ethics for Tourism, Annals of Tourism

Research, 30(1), pp. 94-108.

Hornoiu, R.I. Minciu, R. & Hociung, I.G., 2009. Methods and indicators regarding the tourism assessment impact in protected areas, (University of Messina & Bucharest Academy of Economic Studies) The 2009 International Conference on Tourism, Messina, Italy 22-25 April, Messina.

Hughes, G., 2002. Environmental indicators, Annals of Tourism Research, 29(2), pp. 457-477.

Hughes, G., 2004, Sustainability and Social Theory in A.A. Lew, C. M. Hall & A.M. Williams, ed. In a Comparison to Tourism. Oxford: Blackwell Publishing Ltd. pp. 403-430.

Hunter, C., 2004. Sustainable tourism and the touristic ecological footprint, Environment,

Development and Sustainability, 4(1), pp. 7-20.

McKracher, B., 2003. Sustainable tourism development – guiding principles for planning and management, National Seminar on Sustainable tourism Development, Bishkek, Kyrgyzstan, 5-9 November, Bishkek.

Minciu, R., 2009. The Complexity of Modern Protected Areas Management, (University of Messina & Bucharest Academy of Economic Studies) The 2009 International

Conference on Tourism, Messina, Italy 22-25 April, Messina.

Nistoreanu, P., 2003. Ecoturism şi turism rural, Bucureşti: Editura ASE.

Redcliffe, M., & Woodgate G., 1997. Sustainability and Social Construction, in E. Elgar, ed. The International Handbook of Environmental Sociology, Cheltenham: Edward Elgar, pp. 55-67.

Saarinen, J., 2006. Traditions of sustainability in tourism studies, Annals of Tourism

Research, 33(4), pp.1121-1140.

Spangenberg J., 2005. Will the Information Society be Sustainable? Towards Criteria and Indicators for Sustainable Knowledge Society, International Journal of Innovation and

Sustainable Development, 1-2(1), pp.85-102.

Weiler, B. & Hall, C., 2003. Special Interest Tourism, Chichester: John Wiley & Sons.

Yunis, E., 2006. Tourism Sustainability development, (Jeddah) Seminar on Tourism

sustainability and Local Agenda 21 in tourism destinations, Jeddah, Saudi Arabia 22-27 May, Jeddah.

Center for Sustainable Destinations, 2009. About Geotourism [Online], Disponibil la: http://www.nationalgeographic.com/travel/sustainable/about_geotourism.html [Accesat: 09 Septembrie 2009].

Deutscher Bundestag (ed.), 2009. Schlussbericht der Enquete-Kommission "Globalisierung

der Weltwirtschaft, [Online], Disponibil la: http://www.dadalos.org/nachhaltigkeit_rom/grundkurs_2.htm [Accesat: 12 Septembrie 2009].

Tourism 2020 Vision, 2001, Global Forecasts and Profiles of Market Segments, Madrid: World Tourism Organization.

COMERCIALIZAREA VACANŢELOR ÎN ARIILE NATURALE ...Cererea pentru practici turistice durabile şi...

Documents

Transcript of COMERCIALIZAREA VACANŢELOR ÎN ARIILE NATURALE ...Cererea pentru practici turistice durabile şi...