Tema

Citeste Colt-Alb,de Jack London.selecteaza pe o fisa fragmente care dovedesc legatura dintre stapan si lulpul cel credincios.

Weedon Scott zâmbi cu un aer superior, se ridică şi se îndreptă spre Colţ Alb. Îi vorbi mângâietor, dar nu mult, apoi întinse mâna încet, o lăsă pe capul lui şi reluă bătăile uşoare cu palma. Colţ Alb îndură aceasta, dar privea ţintă şi bănuitor, nu pe omul care îl alinta, ci pe cel care stătea în uşă.

Era începutul sfârşitului pentru Colţ Alb - sfârşitul vieţii de până atunci şi a domniei urii. Se iveau pentru el zorile unei vieţi noi, de o frumuseţe nepătrunsă. Cereau însă multă gândire şi o nesfârşită răbdare din partea lui Weedon Scott, iar din partea lui Colţ Alb nu se cerea nici mai mult nici mai puţin decât o revoluţie. Trebuia să nu ţină seama de cerinţele şi poruncile instinctului şi raţiunii, să treacă peste experienţă şi să dezmintă însăşi viaţa.

Şi aşa, pentru că îi trebuia un zeu şi pentru că îl prefera pe Weedon Scott lui Smith Frumosu, Colţ Alb rămase. Pentru a-şi dovedi credinţa, luă asupră-şi paza avutului noului stăpân. Dădea târcoale colibei, pe când câinii de sanie dormeau, şi primul oaspete venit pe înserat trebui să lupte cu el, folosindu-se de o bâtă, până ce îl scăpă Weedon Scott.

Totuşi urechea şi afecţiunea lui Weedon Scott erau de ajuns de fine ca să prindă nota aceea nouă -aşa înecată în sălbăticie cum era ea - nota care înfăţişa cea mai slabă expresie a unui gângurit de mulţumire abia perceptibil.

Colţ Alb nu renunţă să păzească avutul stăpânului său peste noapte. Şi aşa, era la treabă tot timpul, veşnic de veghe şi credincios, cel mai preţios dintre toţi câinii.

Seara îşi aşteptă stăpânul să se întoarcă. La miezul nopţii, vântul rece care sufla îl făcu să se adăpostească în spatele colibei. Acolo moţăi, pe jumătate adormit, cu urechea gata să prindă primul sunet al pasului cunoscut. Dar la două noaptea, neliniştea îl făcu să se ducă pe prispa rece din faţă, unde se ghemui aşteptând.

Colţ Alb, care nu cunoscuse niciodată boala, se îmbolnăvi. Şi se îmbolnăvi atât de tare, încât Matt fu nevoit în cele din urmă să-l aducă în colibă. De

asemenea, când îi scrise stăpânului, Matt îi rezervă un post-scriptum pentru Colţ Alb.

Colţ Alb nu mai mânca, îi era dor şi îngăduia oricărui câine să-l burduşească. În colibă zăcea pe jos, lângă sobă, fără să-i pese de mâncare, de Matt sau de viaţă.

Weedon Scott nu-l auzea. Se lăsase în jos, faţă-n faţă cu Colţ Alb, alintându-l - frecându-l la rădăcina urechilor, mângâindu-l cu mişcări lungi pe ceafă, în jos, spre urechi, ciocănindu-l uşor pe şira spinării cu buricele degetelor. Şi Colţ Alb mârâi drept răspuns, cu nota aceea de gângureală din mârâitul lui, mai pronunţată ca oricând.