Clasa Insecta(hexapoda)Vietuitoarele apartinând clasei Insecta (insectum = sectionat, segmentat) sau Hexapoda (hexa = sase, podos = picior) constituie un grup evoluat al încrengaturii Arthropoda.

Ele reprezinta peste 70% din totalul speciilor regnului animal si sunt raspândite pretutindeni fiind adaptate la cele mai variate conditii ecologice.

Morfologia insectelor

Dimensiunile insectelor variaza foarte mult oscilând în lungime între 0,2 mm (Mymaridae, Hymenoptera) si 350 mm (Micadina phictenoides, Phasmida).

Corpul insectelor este format din segmente (metamere) care se grupeaza în trei regiuni: cap, torace si abdomen

Capul, format din 6 segmente, prezinta organe vizuale (ochi compusi, oceli), o pereche de antene si aparatul bucal. Toracele este constituit din 3 segmente. Latero-ventral, pe fiecare segment se articuleaza câte o pereche de picioare, iar latero-dorsal, pe cel de al doilea si pe cel de al treilea segment, la majoritatea insectelor se gaseste câte o pereche de aripi. Exista si insecte cu o singura pereche de aripi dezvoltate (Diptera, Strepsiptera), iar la altele, acestea lipsesc (Apterygota, Mallophaga, Anoplura, etc.). Abdomenul este alcatuit din 11 segmente, la care se adauga

telsonul. La majoritatea insectelor, numarul segmentelor abdominale este redus la 7-9. La insectele superioare adulte abdomenul este lipsit de apendici locomotori. acestia se întâlnesc la insectele inferioare (Apterygota) sau la larvele unor insecte superioare (Lepidoptera, Hymenoptera). Deschiderea organelor de reproducere se face în apropiere de extremitatea abdomenului. Insectele au corpul acoperit cu un învelis protector chitinos, rezistent, care constituie scheletul extern sau exoscheletul.

Capul

Constitutia capului

La insectele adulte capul (caput) este reprezentat de o capsula chitinoasa, puternic sclerificata, rigida (fig.2). Obisnuit dimensiunile sale sunt mai mici decât ale trunchiului sau abdomenului. Forma capului poate fi: alungita, piriforma, emisferica, etc. Capsula cefalica prezinta doua orificii: unul anterior, orificiul bucal si unul posterior, orificiul occipital.

Initial capul este constituit din 6 segmente: acron (preantenular), antenal (antenular), intercalar, mandibular, maxilar si labial, evidente numai în stadiul embrionar. Ulterior, în cursul ontogenezei, se produce o fuzionare a acestora, astfel ca la adult suprafata capsulei cefalice este separata prin santuri sau suturi în mai multe regiuni, care nu corespund morfologic cu segmentele embrionare.

Suturile capsulei cefalice sunt:

- sutura epicraniala (formata din sutura coronara si suturile frontale)

- sutura clipeo-frontala

- sutura clipeo-labrala

- sutura transversala a clipeusului

- sutura occipitala, sutura postoccipitala

- suturile gulare

Regiunile delimitate de aceste suturi sunt: fruntea (frons), situata anterior acesteia, clipeusul (clypaeus) care poate fi divizat în anteclipeus si postclipeus. Pe laturi, sub ochii compusi sunt situati: obrajii (genae) iar latero-posterior tâmplele (tempora). La partea superioara a capsulei cefalice, între ochii compusi, se afla crestetul (vertex), iar dupa acesta, în partea posterioara, occipitalul (occiput) si postoccipitalul (postocciput). Planseul capsulei cefalice este format din gula adesea sudata cu submentum-ul labiului, formând gulamentum. Portiunea care face legatura între cap si protorace formeaza gâtul (collum). Capul se leaga de torace printr-o membrana intersegmentara denumita cervicum.

În raport cu axul longitudinal al corpului, capul poate avea 3 pozitii, deosebindu-se 3 tipuri (fig.3):

- cap prognat, la care orificiul bucal si piesele bucale sunt îndreptate înainte, axul longitudinal al capului se afla în prelungirea axului longitudinal al corpului (Forficulidae);

- cap ortognat, cu orificiul bucal si piesele bucale îndreptate în jos, axul longitudinal al capului este mai mult sau mai putin perpendicular pe axul longitudinal al corpului (Acrididae);

- cap hipognat, la care orificiul bucal si piesele bucale sunt orientate în jos si înapoi, iar axul longitudinal al capului formeaza un unghi ascutit cu axul longitudinal al corpului (Cicadidae, Thripidae).

Organele vizuale. Acestea sunt situate pe cap, fiind reprezentate prin ochi compusi si ochi simpli.

Ochii compusi sau fatetati sunt întotdeauna în numar de doi, dispusi simetric pe partile laterale ale capului, uneori plasati în cavitati orbitale. Conturul ochilor poate fi circular, oval, reniform, etc. La unele insecte ei sunt foarte dezvoltati, acoperind o mare parte a capului (Libelulidae, Bibionidae), iar la altele sunt redusi sau chiar pot lipsi (unele specii de Carabidae, Staphilinidae). Omatidiile din care sunt formati se individualizeaza pe suprafata lor, sub forma unor fatete, de regula hexagonale.

Ochii simpli la insectele adulte sunt situati dorsal si se numesc oceli (ocelli). Ei se gasesc, obisnuit, pe frunte sau pe crestet, fiind în general, în numar de 1-3. La larve, sunt situati lateral si se numesc stemate (stemmatae). De obicei sunt în numar de 8-12.

Apendicele capului

Antenele. Sunt apendice mobile , multiarticulate, în numar de doua, înserate pe cap în diferite pozitii (înaintea ochilor, sub ochi, etc.). Ele îsi au originea în apendicele din stadiul embrionar ale segmentului antenular. Antenele se întâlnesc la majoritatea insectelor, lipsind, însa, la cele

din ordinul Protura. Numarul articulelor antenale variaza între 1 si 40, uneori putând fi chiar mai multe.

Antena tipica, normal dezvoltata, este formata din 3 parti principale; scap, pedicul si flagel (funicul)

- Scapul (scapus), articulul bazal, în general bine dezvoltat, se insera pe cap într-o foseta antenara de care este legat printr-o articulatie moale înconjurata de o ridicatura ce formeaza un fel de condil. De scap se fixeaza muschii antenali care contribuie la miscarea antenei.

- Pedicelul (pedicellus) este articolul al doilea. La antenele geniculate formeaza pivotul între scap si flagel. El este pus în miscare de muschi care pleaca de la scap. Acestia sunt fixati la baza pedicelului, determinând miscarile de înclinare a antenei.

- Flagelul sau funiculul (flagellus, funiculum) constituie partea terminala a antenei. De obicei, este format din mai multe articule si este lipsit de muschi proprii

În functie de forma si marimea articulelor care le alcatuiesc, antenele variaza mult, ceea ce prezinta o deosebita însemnatate sistematica. antenele pot fi regulate sau homonome (antennae aequales), la care articulele sunt aproximativ de aceeasi forma si mai mult sau mai putin egale si neregulate (antennae inaequales), la care articulele componente sunt diferite ca forma si marime. De asemenea pot fi drepte, cu articulele însirate unul dupa altul în linie dreapta si genunchiate sau geniculate, la care scapul formeaza un unghi cu restul antenei.

Dintre antenele regulate fac partele antenele: filiforme (filiformes) (Carabidae); setiforme (setiformes) (Tettigoniidae); moniliforme (monoliformes) (Tenebrionidae); serate (serratae) (Elateridae); pectinate (pectinatae) si bipectinate (bipectinatae) (unele specii de lepidoptere); penate (penatae) (Culicidae).

Dintre antenele neregulate fac parte antenele: clavate (claviformes) (Pieridae), maciucate, la care maciuca poate fi compacta (Paussidae), lamelata (Scarabeidae) sau pectinata (Lucanidae) si aristate (aristatae, setiferae) (Muscidae).

Principalul rol al antenelor este cel senzorial, pe articulele flagelului, în spaecial, gasindu-se numeroase sensile olfactive si tactile. La unele insecte antenele servesc drept cârma în timpul zborului (unele himenoptere), ca organe prehensile (Pediculdae), ca organe de echilibru (Notonecta), etc

Aparatul bucal. Orificiul bucal situat de regula, în partea anterioara a capsulei cefalice este înconjurat de o serie de apendice, care în asamblu formeaza aparatul bucal. El are o structura diferita în functie de modul de hranire si caracterele functionale ale organelor componente.

Aparatul bucal pentru rupt si masticat este considerat cel mai vechi tip de aparat bucal, din care au derivat toate celelalte tipuri. El este constituit din:

- buza superioara (labrum), care delimiteaza orificiul bucal în partea superioara, are partea dorsala puternic chitinizata iar marginea inferioara este bilobata, trilobata, scobita sau dreapta;

- mandibulele, apendice perechi, asezate inferior si lateral fata de labrum; sunt formate dintr-o singura piesa si prezinta fata interioara taioasa, adesea cu dinti chitinosi.

- maxilele, în numar de doua, situate sub mandibule, sunt formate din mai multe piese: cardo, care face legatura dintre capsula cefalica, stipes, care poarta 2 lame mestecatoare, una interna (lacinia), mai puternic chitinizata, alta externa (galea), mai slab chitinizata. Palpii maxilari, dispusi lateral, sunt formati din mai multe articule (1-6), obisnuit din 4. Ei sunt situati pe o proeminenta numita palpiges.

- buza inferioara (labium), provenita din fuzionarea unei perechi de apendice omoloage cu maxilele, delimiteaza orificiul bucal în partea inferioara. Ea este formata din postmentum si prementum. Postmentum poate fi format din submentum, care fixeaza buza inferioara de cap si mentum, pe care se articuleaza prementum - format la rândul sau din glose, paraglose si palpi labiali. Acestia sunt formati de obicei din 1-3 articule.

Suprafata ventrala a buzei superioare, apare sub forma unei cute mediane slab chitinizate, bogata în sesile olfactive, gustative si tactile. Ea se numeste epifaringe (epipharynx). Pe fata interna a buzei inferioare se gaseste o proeminenta moale numita hipofaringe (hypopharynx), la baza caruia se deschid glandele salivare.

Mandibulele au rol de apucare, rupere si triturare a hranei. Mestecarea si farâmitarea sunt realizate de maxile, mai ales de lacinii. Labiul contribuie la finisarea triturarii hranei, la formarea bolului alimntar si împigerea lui spre faringe. Palpii maxilari si labiali au rol senzitiv.

Aparatul bucal pentru rupt si masticat se întâlneste la insectele din ordinele Orthoptera, Coleoptera, la larvele de lepidoptere, etc.

Aparatul bucal pentru rupt, lins, si supt este cel mai apropiat de cel pentru rupt si mestecat. Labrum-ul si mandibulele s-au modificat putin, iar maxilele si labium-ul s-au alungit. Glosele, mult alungite si fuzionate, formeaza limba (ligula), care la extremitatea sa prezinta o piesa ca o lingurita - flabellum. Galeele si palpii labiali s-au alungit si formeaza un fel te tub protector în jurul limbii. Palpii maxilari, laciniile si paraglosele au degenerat sau au disparut.

Organul principal pentru lins si supt îl constituie limba, protejata de galee si palpii labiali. Mandibulele servesc pentru maruntirea polenului, prelucrarea cerii, etc.

Aparatul bucal pentru rupt, lins si supt se întâlneste la unele himenoptere (albine, bondari).

Aparatul bucal pentru supt se caracterizeaza prin galeele bine dezvoltate si unite, formând un tub - trompa. Labrum-ul, mandibulele, palpii maxilari si labium-ul sunt reduse, rudimentare. Palpii labiali sunt bine dezvoltati si deobicei triarticulati. Î repaus trompa este înfasurata în spirala (spiritrompa) pe fata ventrala a capului între palpii labiali.

Aparatul bucal pentru supt este adaptat exclusiv pentru alimentarea cu hrana lichida. El actioneaza canalul trofic format în interiorul trompei (capilaritate). Acest tip de aparat bucal se întâlneste la adultii din ordinul Lepidoptera si la unele specii din ordinul Diptera, subordinul Nematocera.

Aparatul bucal pentru întepat si supt prezinta toate piesele bucale alungite. Buza inferioara (labium) este alungita, în forma de uluc sau jgheab, articulat (Heteroptera) sau nearticulat (Homoptera). În interiorul labium-ului se gasesc mandibulele si maxilele lungi si subtiri, formând împreuna stiletele. Mandibulele sunt dintate la vârf, iar maxilele alipite una de alta, delimiteaza în partea superioara canalul sugator sau alimentar, iar în cea inferioara canalul salivar. Labrum-ul acopera partea dorsala a bazei labium-ului. Hipofaringele lipseste. Stiletele mandibulare au rol de strapungere a tesuturilor, cele maxilare neparticipând la întepare. Prin canalul salivar se realizeaza scurgerea salivei în tesuturile atacate, iar prin canalul sugator hrana (seva, sucul celular, sângele) hrana este supta

Aparatul bucal pentru întepat si supt se întâlneste la insectele din ordinele Homoptera si Heteroptera. La Thysanoptera este asimetric, iar la unele diptere nematocere exista un aparat bucal asemanator, dar cu unele particularitati evidente.

Aparatul bucal pentru lins [rezinta labium-ul mult dezvoltat, tubular, nearticulat si carnos. Terminal are 2 pernite (labele), provenite din modificarea accentuata a palpilor labiali. Labelele sunt strabatute de numeroase canale capilare (pseudotrahei). Partea dorsala a labium-ului e acoperita de labrum, care este parcurs de canalul sugator. Între labium si labrum se afla hipofaringele strabatut de canalul salivar. Palpii maxilari, nearticulati, au rol senzitiv.

Prin canalul salivar musca pompeaza saliva, care se propaga prin pseudotrahei si ajunge la exterior, dizolvând substantele hranitoare solide. Tot prin pseudotrahei si apoi prin canalul sugator, hrana este aspirata.

Aparatul bucal pentru lins se întâlneste la insectele din ordinul Diptera, subordinul Brachicera.

În afara de tipurile de aparate bucale prezentate exista numeroase altele, uneori deosebi de complicate. Sunt si insecte la care aparatul bucal este rudimentar (masculii unor diptere) sau sunt lipsite de organe bucale (adultii din ordinul Ephemeroptera, masculii de Coccidae, etc.).

Toracele

Constitutia toracelui

Toracele (thorax) constituie parte mediana a corpului insectei, de obicei bine delimitata de cap si abdomen. El este format întotdeauna din 3 segmente: protorace (prothorax); mezotorace (mesothorax); metatorace (metathorax). Fiecare segment poarta latero-ventral câte o pereche de picioare, iar latero-dorsal pe mezo- si metatorace, de regula, câte o pereche de aripi.

Un segment toracic este alcatuit din placi chitinoase numite sclerite, si anume: tergum (notum), situat dorsal; sternum, situat ventral; pleurae, situate lateral. Scleritele constitutive ale fiecarui segment poarta numele segmentului de care apartin. De exemplu, la protorace scleritele se numesc pronot, prostern, propleure, etc.

În unele cazuri notum (tergum) se împarte în: prescutum, scutum, scutellum si post scutellum (postnotum). Dintre acestea, mai evident este scutelul mezonotului la unele heteroptere, coleoptere, etc. Sternum se poate împarti în presternum, sternum, sternellum si poststernellum. Pleurele pot fi separate prin sutura pleurala în episternum si epimerum (epimeron). Acestea, la rândul lor, pot fi subdivizate. De obicei tergitele sunt mai puternic chitinizate decât sternitele, iar pleurele sunt slab chitinizate si mai elastice. Legatura între pleure si tergite, respectiv sternite, se face prin membrane de articulatie numite conjunctive.

Protoracele este bine dezvoltat si mobil la insectele alergatoare (Cicindellidae), înotatoare (Dytiscidae), saritoare (Halticidae), sapatoare (Gryllotalpidae). La insectele zburatoare (Diptera, Hymenoptera, Lepidoptera) sunt mai bine dezvoltate mezotoracele si metatoracele.

Apendice toracice

Picioarele. Picioarele (pedes) sunt apendice articulate având functia primara de locomotie. La insecte sunt în numar de 6, câte o pereche pe fiecare segment toracic. Ele îsi au originea în apendicele segmentelor 7, 8 si 9 ale embrionului.

Partile componente ale unui picior tipic de insecta sunt: coxa, trochanterul, femurul, tibia si tarsul

- Coxa este piesa bazala cu cu care piciorul se articuleaza de torace în cavitatile coxale sau cotiloide.

- Trochanterul este o piesa mica ce face legatura între coxa si femur. La unele insecte este dublu

- Femurul este cea mai dezvoltata parte componenta a piciorului. Poate prezenta dinti, spini, peri, etc.

- Tibia, în general, este bine dezvoltata, dar mai subtire. Poate prezenta pinteni, spini, etc.

- Tarsul este format din 1-5 articule; primul se numeste metatars (bazitars) si este, în general, mai dezvoltat. Ultimul articul, pretarsul, prezinta gheare. La unele insecte pretarsul se termina cu niste formatiuni (fig.14) cu rol de sprijin si adeziune, si anume, empodium - prelungire mediana ca un par lung si rigid, arolium - o prelungire mediana ca un lob, pulvillus - doua prelungiri sub forma de lobi. Ghearele (unguis), în numar de doua, pot fi simple, despicate, dintate, pectinate, etc.

În corelatie cu conditiile de mediu si cu diferitele moduri de viata la care s-au adaptat si de deplasare, picioarele au suferit modificari care au afectat toate cele 3 perechi de picioare, numai pe cele anterioare, sau numai pe cele posterioare, pastrându-se, însa, aceleasi articule.

Se pot distinge mai multe tipuri de picioare conformate pentru mers si alergat (Carabidae, Cicindellidae), sarit (Acrididae), sapat (Gryllotalpidae), apucat sau prehensoare (Mantis, Empusa), înot (Dytiscidae), fixatoare (Dytiscus), colectat si transportat polen (Apis), curatat antenele (Hymenoptera), ancorat (Anoplura) (fig.15).

Aripile. Aripile (alae) sunt expansiuni tegumentare formate din doua evaginatii ale tergumului si pleurei, a caror fete se suprapun si se alipesc pe toata întinderea lor, cu exceptia unor portiuni mai puternic chitinizate si îngrosate - nervurile, care constituie scheletul lor de sustinere. Nervurile longitudinale, orientate de la baza spre vârful aripii, sunt niste tubusoare chitinoase ce contin trehei, nervi, spatii sanguine, iar nervurile transversale, care fac legatura între nervurile longitudinale, sunt numai îngrosari chitinoase ale membranei alare. Ontogenetic, aripile provin din ectodermul evaginat.

Aripile insectelor sunt, în general, în numar de 2 perechi situate latero-dorsal, prima pe mezotorace, a doua pe matatorace. La diptere este bine dezvoltata numai perechea de pe mezotorace, iar la strepsitere cea de pe metatorace. Exista insecte primar aptere (Apterygota) si insecte secundar aptere, mai ales datorita modului de viata parazitar (Mallophaga, Anoplura, etc.). Prezenta sau lipsa aripilor poate constitui o manifestare a dimorfismului sexual (Coccidae).

Forma aripilor poate fi triunghiulara, dreptunghiulara, ovala, etc., iar coloritul foarte variat.

În general, aripile anterioare sunt mai mari decât cele posterioare (Lepidoptera), dar sunt si insecte la care aripile au aproximativ aceeasi lungime (Odonata).

La aripa se disting urmatoarele regiuni: baza (basis) - portiunea cea mai apropiata de torace; marginea exterioara (termen), opusa bazei; marginea anterioara sau costala (costa) îndreptata înainte în timpul zborului si marginea posterioara (dorsum), opusa acesteia. Unghiul dintre costa si termen se numeste vârf (apex), iar cel dintre termen si dorsum se numeste tornus.

Dispozitia nervurilor sau nervatia aripilor este foarte variata, dar caracteristica, fiind importanta în sistematica .

Principalele nervuri longitudinale sunt: nervura costala (vena costalis), care constituie marginea anterioara a aripii; nervura subcostala (vena subcostalis), uneori cu 2 ramuri; nervura radiala (vena radialis), cu 5 ramuri; nervura mediala (vena medialis), cu 4 ramuri; nervura cubitala (cubitalis), cu 2 ramuri; nervurile anale (venae anales), în numar de 1-5, si 1-2 nervuri jugale (vena jugalis).

Nervurile transversale iau numele nervurilor longitudinale pe care le unesc, ca de exemplu: nervura radial-mediana, nervura transversala mediana.

Suprafata aripii, delimitata de nervurile transversale si longitudinale, se numeste celula alara, iar partea aripii delimitata de 2 nervuri longitudinale se numeste câmp (costal, radial, medial, anal, jugal, axial).

Aripile anterioare pot functiona independent de cele posterioare, sau pot fi cuplate. Cuplarea se poate face cu diferite dispozitive prin cârlige sau crosete - hamuli (unele himenoptere); printr-un smoc de peri rigizi si grosi si un fel de cârlig - frenulum si retinaculum (unele lepidoptere), sau printr-un lob proeminent angrenat cu o formatiune de peri - jugum (unele lepidoptere) (fig.17).

Din punct de vedere al constitutiei, aripile pot fi membranoase, care la rândul lor pot fi: nude (Odonata) sau acoperite cu peri (Trichoptera), sau acoperite cu solzi (Lepidoptera). Uneori aripile anterioare pot fi pergamentoase, relativ slab chitinizate, numai tegmine (Orthoptera); îngrosate, tari, chitinoase, numite elitre (Coleoptera); cu partea bazala chitinoasa si cea terminala membranoasa - hemielitre (Heteroptera) (fig.18). La diptere aripile posterioare sunt reduse la balansiere (haltere), cu rol senzorial si de reglare a zborului.

Aripile membranoase servesc, în general, ca organe de zbor. Zborul se efectueaza fie prin miscarile fiecarei perechi de aripi, separat (Odonata), fie prin miscarea comuna, simultana a ambelor perechi de aripi angrenate prin dispozitive de cuplare (Lepidoptera, Hymenoptera). Uneori zborul se realizeaza prin miscarea aripilor membranoase, cealalta pereche având rol de aripi planoare (Orthoptera, Coleoptera). Ritmul batailor aripilor variaza; astfel, la Pieris brassicae, este de 9 batai / secunda, iar la Culex pipiens de 594 batai / secunda.

Abdomenul

Constitutia abdomenului

Abdomenul este ultima si cea mai voluminoasa parte a corpului insectelor, în interiorul caruia se gasesc organe digestive, de circulatie, genitale, etc.

În stadiul embrionar este alcatuit din 12 segmente, ultimul fiind telsonul; acest numar de segmente, la adult, se gasesc rar (Protura) La majoritatea insectelor, în urma fuzionarii sau telescoparii, numarul segmentelor abdominale este redus la 9 sau chiar mai putine. Segmentele 1-7 formeaza regiunea pregenitala, segmentele 8-9 regiunea genitala, iar restul alcatuiesc

regiunea postgenitala. Forma abdomenului poate fi: cilindrica, fusiforma, conica, iar în sectiune transversala poate fi: circulara, ovala, triunghiulara, etc.

Tipurile de abdomen în functie de legarea sa de torace sunt:

- abdomen sesil, la care primul segment se leaga de torace, direct prinr-o baza lata (Coleoptera);

- abdomen suspendat, cu primul segment abdominal contopit cu metatoracele, formând segmentul median (propodeum), iar al doilea segment abdominal este mult îngustat anterior formând o gâtuitura (Vespidae);

- abdomenul petiolat (pedunculat), la care unul sau doua segmente ce urmeaza dupa propodeum sunt îngustate, formând un petiol (Ichneumonidae).

Ca si segmentele toracice, fiecare segment abdominal este constituit din: urotergit - scleritul dorsal, urosternit - scleritul ventral, uropleure - scleritele laterale. La diferite grupe de insecte scleritele pot avea o dezvoltare variabila.

Ultimul tergit apare ca o placa anala (pigidium), iar ultimul sternit ca doua placi genitale sau subgenitale. Orificiul genital este situat ventral pe segmentele 8-9. Orificiul genital este situat ventral pe segmentele 8-9. Orificiul anal se afla pe rudimentul de telson. Adesea tergitul si sternitul segmentului 11 sunt reprezentate prin o placa epipcroctala si doua placi parapcroctale. Stigmele respiratorii, perechi, sunt situate, de obicei, pe pleurele mezo-, metatoracelui, si ale primelor 8 segmente abdominale.

Apendicele abdominale

La insectele adulte abdomenul este, în general, lipsit de apendice articulate. În stadiul embrionar, primele 11 segmente abdominale prezinta muguri de apendici, care ulterior se dezvolta sau regreseaza.

Mai frecvent, la insectele adulte se întâlnesc apendicele segmentului 11, numite cerci. Ele sunt apendice perechi, mobile, articulate (Ephemeroptera) sau nearticulate (Thysanura) (fig.20). Au rol olfactiv, uneori prehensil (Dermaptera), sau joaca un rol în facilitarea copulatiei (Blatta sp.).

Stilii sunt apendice perechi, mobile, nearticulate, care se gasesc pe urosternite (Thysanura, Diplura). Servesc la locomotie, sau la ridicarea abdomenului de pe substrat, favorizând respiratia.

La insectele din ordinul Collembola se întâlneste tubul ventral si aparatul de sarit, retinaculum si furca. Ele sunt singurele insecte care sar cu ajutorul unor apendice abdominale.

Apendicele de pe segmentele genitale (gonopodele si gonapofizele) alcatuiesc genitaliile. Gonopodele, la mascul, constituie organul copulator (aedeagus), cu rol important în sistematica (fig.21). Gonapofizele la femelele unor specii formeaza ovipozitorul sau oviscaptul, tariera, terebra (fig.22), organ cu rol în depunerea oualelor. În general, este format din 3 perechi de valve. La unele insecte s-a transformat în ac cu venin (la albinele lucratoare).

Larvele de efemeroptere si unele neuroptere (Sialidae) prezinta "branhii traheale", provenite din apendicele abdominale.

Larvele lepidopterelor si ale unor himenoptere (Tenthredinidae) prezinta pe sternitele abdominale picioare false: pseudopode sau pedespurii.

Biologia insectelor Maturatia sexuala

Se cunoaste faptul ca adultii unor specii de insecte (Mayetiola destructor, Lymnatria dispar, etc.), la aparitie, au organe sexuale complet dezvoltate si sunt capabile sa se reproduca imediat. Acesti adulti au viata scurta (de la câteva ore pâna la câteva zile) si aparatul bucal rudimentar. În acest timp adultii se împerecheaza si depun oua.

La majoritatea insectelor adultii abia aparuti au organele sexuale nedezvoltate si pentru a se putea reproduce au nevoie de hrana suplimentara. Timpul cât dureaza hranirea suplimentara pentru maturarea organelor sexuale se numeste perioada preovipozitara. Durata acestei perioade variaza de la specie la specie, precum si în functie de conditiile mediului ambiant: temperatura, umiditate, lumina, cantiatea si calitatea hranei, etc. Factorii nefavorabili (lipsa hranei, temperatura si umiditatea ridicata si scazuta) pot prelungi sau chiar întrerupe hranirea suplimentara. În perioada preovipozitara, unele specii de insecte pot produce pagube mari plantelor de cultura.

Reproducerea la insecte

În general. la insecte sexele sunt separate. În cazul înmultirii insectelor, adultii capabili de copulare se cauta reciproc. Femelele atrag uneori masculii de la distante apreciabile prin eliminarea unor substante atractante, deci a atractantilor sau feromonilor sexuali. Când adultii sunt maturi din punct de vedere sexual, are loc copulatia sau actul propriu-zis de împerechere a partenerilor sexuali.

Copulatia se poate efectua de mai multe ori (Crysomelidae, Curculionidae, etc.), mai rar o singura data (unele specii de lepidoptere). Durata copulatiei difera de la specie la specie: la unele insecte tine câteva minute, la altele pâna la câteva zile. În urma copulatiei spermatozoizii sunt eliberati din vezicula seminala, migreaza în cautarea ovulelor si are loc fecundarea lor, fenomen care poarta numele de gamogeneza. În urma fecundarii rezulta oul fecundat (zigotul), din care apare progenitura sau descendentul speciei.

În general insectele se înmultesc sexuat, dar se întâlnesc si alte tipuri de reproducere ca partenogeneaza, pedogeneza si hermafroditismul.

Reproducerea sexuata

Numita si gamogenetica, syngama sau amfigona, presupune participarea la înmultire a insectelor de sexe diferite: masculi si femele. Înmultire sexuala poate fi:

- normala, când din ovulul fecundat ia nastere un singur individ (la majoritatea speciilor de insecte); - poliembrionara, când din ovulul fecundat apar mai multi indivizi, fiind caracteristica pentru unele hymenoptere parazite. De exemplu, la Aphidius cardui (Braconidae - Hymenoptera), dintr-un ou iau nastere 4 embrioni; la Ageniaspis fuscicollis (Chalcididae - Hymenoptera) se formeaza 100 embrioni, iar la Lithomastix truncatellus (Chalcididae - Hymenoptera) dintr-un ou se pot dezvolta pâna la 2000 embrioni.

Reproducerea partenogenetica(partenos=fecioara;genein=a naste)

Este o înmultire unisexuata, la care oul provine din ovul nefecundat.

Dupa sexul urmasilor, patenogeneza poate fi:

- arenotoca, atunci când din ouale nefecundate apar numai masculi (apis mellifica);

- telitoca, adica din ouale nefecundate rezulta numai femele (Aphididae);

- deuterotoca, în situatia când din ouale nefecundate rezulta atât femele, cât si masculi (unele lepidoptere).

Dupa mudul cum are loc reproducerea se cunosc mai multe tipuri de partenogeneza, si anume:

- partenogeneza exceptionala sau accidentala când, de regula, ouale nefecundate sunt neviabile si foarte rar dau nastere la indivizi de ambele sexe (Plasmidae - Orthoptera, Lepidoptera);

- partenogeneza facultativa are loc atât prin oua fecundate, cât si prin oua nefecundate (Thysanoptera, Homoptera, Hymenoptera);

- partenogeneza obligatorie, când reproducerea se face prin oua nefecundate, masculii lipsind sau sunt foarte rari (unele insecte din ordinul Coleoptera).

Partenogeneza obligatorie poate fi:

- constanta, când din oua apar numai femele (telitoca la albine) si foarte rar masculi (Otiorrhynchus sp.);

- ciclica sau heterogonia, când apar alternativ mai multe generatii partenogenetice si una amfigona (Aphididae).

Reproducerea pedogenetica(pedos=copil; genein=a naste)

Este o înmultire sexuata întâlnita la unele insecte în stadiul de larva (Miastor - Cecidomyidae) sau de pupa (Tanytarsus bohemicus - Chironomidae), când ovarele se disociaza, iar avulele spoi noile larve se dezvolta în corpul larvei sau pupei mama.

Reproducerea hermafrodita

Se caracterizeaza prin prezenta testiculelor si a ovarelor în corpul aceluiasi individ. Este o forma de înmultire foarte rar întâlnita la insecte. Poate fi:

- hermafroditism adevarat, când toti indivizii la început trec prin faza de mascul iar apoi devin femele (Termitoxenia);

- hermafroditism primitiv, când în peretii testicolului se dezvolta ovariole accesorii sau în ovare se formeaza spermatozoizi (Pericerva purchasi); ouale fecundate dau nastere la indivizi hermafroditi, iar cele nefecundate la masculi.

Dezvoltarea insectelor

Dezvoltarea unei insecte cuprinde totalitatea proceselor si transformarilor care au loc de la ou si pâna la moartea fiziologica a adultului.

În dezvoltarea unei insecte se disting trei perioade:

- dezvoltarea embrionara

- dezvoltarea postembrionara

- dezvoltarea postmetabola

Dezvoltarea embrionara (embriogeneza)

Se refera la dezvoltarea embrionului si începe dupa fecundarea oului si tine pâna la aparitia larvei.

În dezvoltarea embrionului se disting patru faze, si anume:

a) faza de sementatie;

b) faza formarii foitelor embrionare sau germinative;

c) faza formarii organelor sau organogeneza;

d) faza diferentierii tesuturiloe sau histogeneza.

Dupa încheierea ultimei faze, embrionul este gata format si se elibereaza prin ruperea membranei viteline si a chorionului. Aceasta se fece prin presiunea aerului în cavitatea generala, prin

contractii musculare, prin ruperea cu ajutorul mandibulelor sau a altor formatiuni speciale. Iesirea larvei din ou este cunoscuta sub numele de ecloziune.

Durata dezvoltarii embrionare (incubatia) variaza foarte mult în functie de specie si de conditiile de mediu, de la câteva ore la un an si chiar mai mult. Astfel, la musca de casa dezvoltarea embrionara este de 8-12 ore, la unele specii de lepidoptere ajunge la 9 luni, iar la unii reprezentanti ai familiei Plasmidae (Orthoptera) incubatia dureaza pâna la 2 ani.

Dupa locul unde are loc dezvoltarea embrionului (în mediu extern sau în corpul matern), la insecte se deosebesc urmatoarele forme:

- oviparia, când dezvoltarea embrionului are loc în afara aparatului genital, respectiv în mediu extern (la majoritatea insectelor);

- ovoviviparia, când dezvoltarea embrionului începe în caile genitale materne si se continua în mediul extern, ecloziunea având loc la scurt timp dupa depunerea oualelor (unele Sarcophagidae, Eriococcus spurius, etc.);

0 viviparia sau larviparia, când dezvoltarea embrionului are loc numai în interiorul corpului femelei (în vagin, oviducte, ovariole sau chiar în hemocel) si insecta expulzeaza larve (Aphididae, Quadraspidiotus perniciosus, etc.).

Oul si ponta

Oul este o celula de dimensiuni mai mari, acoperit de un învelis numit chorion, care este alcatuit din doua membrane, una externa (exochorion) si una interna (endochorion). Suprafata chorionului poate fi neteda sau cu diferite ornamentatii. Ouale pot fi glabre, acoperite cu perisori (Lymantria dispar) sau cu diferite secretii (Tortrix viridana). La unul din polii oului, chirionul prezinta mai multe orificii numite micropile. Sub chorion se gaseste membrana vitelina. Continutul oului este alcatuit din:

- ooplasma sau vitelus formativ, din care se formeaza embrionul;

- deutoplasma sau vitelus nutritiv, formata din substante de rezerva ce servesc la dezvoltarea embrionului;

- nucleul, situat central.

Marimea, forma si culoarea oualelor variaza foarte mult în functie de specie. Dimensiunea oualelor este cuprinsa între 0,1 si 7 mm, iar forma lor poate fi: ovala (la unele coleoptere si lepidoptere), alungita (la acridide si unele diptere), emisferica (la unele lepidoptere), de butoias (la unele plosnite). Ouale pot fi sesile (la majoritatea speciilor) sau pedunculate (Psyllidae).

Oale prezinta culori foarte diferite: galbena (la unele coleoptere si lepidoptere), verde (la unele heteroptere si lepidoptere), bruna (la unele himenoptere), albicioasa (la diptere), etc.

Ponta (sau depunerea oualelor) are loc imediat dupa ce acestea au fost fecundate. Majoritatea insectelor depun oualele în mediul extern pe diferite substraturi: pe frunze (Leptinotarsa decemlineata, Eurydema ornatum, Aporia crataegi, Pieris brassicae, etc.); pe ramuri si tulpini (Malacosoma neustria, Zeuzera pyrina, Cossus cossus); pe fructe (Cydia pomonella) sau în interiorul substratului; în frunze (Athalia rosae); în mugurii florali (Anthonomus cintus); în fructe (Rhynchites bacchus), etc. Unele insecte depun ouale în sol, liber (Melolontha melolontha) sau în formatiuni speciale numite ooteci (Calliptamus italicus, Dociostaurus maroccanus).

Numarul de oua depuse de o insecta variaza foarte mult, fiind în functie de specie, precum si de conditiile mediului ambiant (factori bioti si abiotici). Astfel, femelele amfigone ale paduchelui lânos (Eriosoma lanigerum) si ale filoxerei (Phylloxera vastatrix) depun un singur ou; musca de Hessa (Mayetiola destructor) depune pâna la 470 de oua; buha semanaturilor (Scotia sagetum) depune 1200-1800 oua, în timp ce femelele gândacului din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) depun pâna la 3000 de oua. Matca termitelor, într-o singura zi, depune pâna la 30000 de oua.

Insectele care au o viata scurta depun ouale o singura data sau la intervale foarte scurte (Ephemeridae, unele Aphididae, unele lepidoptere, etc.). Insectele cu viata mai lunga au ponta esalonata; la acestea numarul oualelor scade treptat odata cu avansarea lor în vata.

Numarul maxim de oua depuse de o insecta se înregistreaza în conditii optime de temperatura si umiditate; numarul oualelor scade când conditiile de mediu sunt nefavorabile. Astfel, la temperaturi ridicate (peste 26 grade C) si umiditate atmosferica scazuta, femelele de Loxostege sticticalis nu ajung la maturitate sexuala, ramân sterile sau depun un numar redus de oua. În schimb, la specia Scotia sagetum, femelele devin sterile când umiditatea relativa a aerului este prea mare.

De asemenea, si hrana influenteaza prolificitatea insectelor. Astfel, femelele de Scotia sagetum, care provin din larve ce în primele vârste s-au hranit cu plante din familia Chenopodiaceae, au o prolificitate mai mare (9401770 oua), în comparatie cu femelele ce s-au hranit cu frunze de porumb (80-290 oua).

Dintre factorii biotici, parazitii prezinta o mare importanta. Unele albine salbatice parazitate cu diferite specii de strepsitere devin complet sterile.

Dezvoltarea postembrionara

Dezvoltarea postembrionara începe din momentul în care larva iese din ou si dureaza pâna la aparitia adultului. În timpul dezvoltarii postembrionare insecta trece prin satdiile de larva, pupa (sau nimfa) si adult. Notiunea de larva este admisa de entomologi pentru majoritatea insectelor, pupa si nimfa, pentru unii entomologi, sunt sinonime, pentru altii sunt deosebite. Pupa este stadiul care precede adultul, întâlnindu-se numai la insectele ale caror larve, în faza embrionara, nu au atins stadiul postoligopod (larve cu aspect vermiform). Nimfa este stadiul prin care trec larvele postoligopode, începând din momentul aparitiei aripilor.

Din cauza învelisului de chitina, cresterea larvelor la insecte este periodica, legata de napârliri. Insecta creste în perioda ce urmeaza dupa napârlire, pâna la întarirea cuticulei. În faza de

napârlire insecta sufera schimbari în structura corpului, mai mult saumai putin accentuate. Aceste schimbari poarta numele de metamorfoza. În timpul metamorfozei unele caractere se accentueaza si se pastreaza la adult, alte caractere dispar. Caracterele larvelor tinere care se pastreaza la adult se numesc imaginipetale, iar cele care dispar imaginifugale. Caracterele imaginifugale sunt de doua feluri: paleogenetice (arhaice sau stravechi din punct de vedere filogenetic) si coenogenetce (caractere noi, dobândite secundar în satdiile tinere larvare, în functie de modul lor de viata).

Dupa numarul si importanta caracterelor imaginipetale, dupa momentul aparitiei lor si dupa caracterele imaginifugale, se deosebesc doua tipuri de metamorfoza: heterometabola si holometabola.

Metamorfoza heterometabola

Larvele acestui grup de insecte poseda caracterele adultului, chiar din stadiul embrionar; la iesirea din ou ele seamana cu adultii. Unii autori împart perioada dezvoltarii acestor insecte în doua stadii: larva si nimfa; altii evita a folosi la acest grup notiunea de larva si folosesc mai mult notiunea de nimfa. Pozitia acestora este determinata de faptul ca, exceptând ordinele Ephemerida, Odonata si Plecoptera, la restul ordinelor (Orthoptera, Dermaptera, Blattoptera, Isoptera, Mallophaga) stadiul tânar al insectei, traieste si se hraneste în conditii asemanatoare stadiului adult. Noi vom pastra totusi notiunea de larva ca generala, pentru toate grupele de insecte, iar denumirea de nimfa numai pentru insectele cu metamorfoza heterometabola, în timp ce denumirea de pupa numai pentru insectele cu metamorfoza holometabola.

Dupa cum sunt repartizate caracterele imaginipetale se deosebesc doua grupe de insecte cu metamorfoza heterometabola si anume: paleometabole si heterometabole (în sens strict).

Paleometabolele. La aceste insecte larvele se deosebesc de adulti cel mult prin caractere palingenetice, poseda apendice abdominale arhaice si napârlesc ca adultii. Insectele paleometabole, la rândul lor se împart în doua subgrupe: epimetabole si prometabole.

Epimetabole. În aceasta grupa sunt cuprinse insectele fara metamorfoza, primar nearipate, la care deosebirea dintre larve si adulti este mica, deoarece apendicele abdominale sunt transmise de la un stadiu la altul fara modificari prea mari. Din acest grup fac parte insectele din ordinul Collembola, care napârlesc ca adult, iar abdomenul lor nu are numarul de segmente complet toata viata. La insectele din ordinul Protura exista anamerie, iar abdomenul capata numarul complet de apendice abia în perioada postembrionara.

Prometabole, grup ce cuprinde un singur ordin, Ephemeroptera, unicul cuprinzând insecte ce napârlesc ca adult. Larvele traiesc în apa si poseda apendice abdominale respiratorii, care dispar la adult; aripile se maresc treptat, adultii prezinta un substadiu de preimago.

Heterometabole (în sens strict) sau hemimetabole, la care larvele se deosebesc de adulti numai prin caractere imaginifugale coenogenetice. Aceasta categorie de insecte se divide în: hemimetabole, paurometabole si neometabole.

Hemimetabolele, grup care cuprinde insectele din ordinele Odonata si Plecoptera, ale caror larve traiesc în apa si respira prin branhii traheene, rar prezentând apendice abdominale arhaice.

Paurometabolele, grup care cuprinde insectele din ordinele Orthoptera, Dermaptera, Isoptera, Mallophaga, Anoplura, Heteroptera si Homoptera (partial). Ele formeaza un grup mare de insecte cu larve terestre, foarte asemanatoare cu adultii. Speciile adaptate secundar la viata acvatica prezinta stigme deschise. Unele prezinta caractere coenogenetice (picioare pentru sapat la Gryllotalpa gryllotalpa, sau pentru agatat Malophaga). Caracterele imaginipetale se dezvolta treptat, sau apar la ultima napârlire. Toate transformarile se produc la larvele mobile, foarte rar exista stadii de repaus (Cicadina, Isoptera).

Neometabole, grup cuprinzând insecte care descind din grupa paurometabolelor tipice, nu prezinta transformari interne remarcabile. Caracteristic este faptul ca rudimentele aripilor apar foarte târziu. Grupul insectelor neometabole se împarte la rândul sau în patru grupe:

- homometabole, insecte la care rudimentele aripilor apar în ultima vârsta larvara (Chermesidae, Phylloxeridae).

- remetabole, insecte care au doua vârste larvare, un stadiu de pronimfa si unul sau doua stadii de nimfa, cu aripile complet dezvoltate (Thysanoptera).

- parametabole, cuprind insecte la care masculii sunt incapabili a se hrani. În dezvoltarea lor se disting doua vârste larvare si doua stadii de nimfa (prenimfa si nimfa), care pot fi mobile si imobile. Lipseste aparatul bucal si intestinul este atrofiat (masculii paduchilor testosi).

- allometabole, adica insecte care au patru vârste larvare, din care numai prima este mobila; sub tegumentul larvei de vârsta a patra se dezvolta adultul aripat (Aleurodidae).

Metamorfoza holometabola

Se întâlneste la insectele care, în cursul dezvoltarii lor, trec prin patru stadii: ou, larva, pupa si adult. Larvele insectelor holometabole se deosebesc de adulti atât prin structura interna, cât si prin forma externa, având în general aspect viermiform. insectele cu metamorfoza holometabola pot fi:

Holometabole tipice, unde se înadreaza majoritatea insectelor holometabole (Hymenoptera, Lepidoptera, Coleoptera, Diptera).

Hypermetabolele la care, dupa doua vârste larvare (larva neonata si larva secundara), urmeazaeudopupa, larva prenimfala (a treia vârsta larvara), pupa adevarata si apoi adultul (Meloidae - Coleoptera).

Polymetabole, insecte care se caracterizeaza prin prezenta diferitelor forme larvare (morfologic si functional); larvele tinere sunt rapitoare si foarte active, iar cele mai în vârsta devin mai mult parazite si sedentare (Staphylinidae si alte coleoptere).

Cryptometabole la care metamorfoza este regresiva, toate vârstele larvare si stadiul de pupa desfasurându-se în interiorul oului (Termitoxenia - Diptera) sau în abdomenul femelei (Termitomyia - Diptera).

Stadiul de larva

Larva reprezinta un stadiu activ în dezvoltarea postembrionara a insectelor. În acest stadiu insectele se hranesc intens si înmagazineaza în corpul lor mari cantitati de substante hranitoare, necesare cresterii si dezvoltarii în continuare. Larvele insectelor, desi sunt foarte variate ca forma, dupa unele caractere morfologice comune, independente de încadrarea lor sistematica, s-au grupat în urmatoarele tipuri: protopode, polipode, oligopode, apode si postoligopode.

Larve protopode

Au corpul degradat, cu apendicele cefalice si toracele rudimentare. fiind dezvoltate numai mandibulele. Din acest grup fac parte larvele unos specii de viespi parazite (Chalcididae, Ichneumonidae, Proctotrupidae).

Larve polipode

Terestre sau acvatice, sunt caracterizate mai ales prin prezenta apendicelor abdominale. Larvele terestre au corpul viermiform, cu capsula cefalica bine dezvoltata, iar aparatul bucal conformat pentru rupt si masticat. În afara de cele trei perechi de picioare toracice prezinta si un numar variabil de picioare false (pseudopode). Astfel, larvele lepidopterelor (omizile adevarate) prezinta 2-5 perechi de picioare false, iar cele ale viespilor din familia Tenthredinidae (omizi false) au 7-8 perechi de picioare false, abdominale.

Larve oligopode

Au capul, aparatul bucal si picioarele toracice bine dezvoltate, fiind lipsite de picioare abdominale; ultimul segment prezinta, uneori, un apendice locomotor numit pygopodium (larvele unor chrisomelide, de trichoptere, etc.).

Larve apode

Tipic viermiforme, se caracterizeaza prin lipsa picioarelor sau prezenta, cel mult a unor rudimente. Dupa structura capului se clasifica în urmatoarele subtipuri:

- larve apode eucefale, la care capsula cefalica este aparenta, iar aparatul bucal este conformat pentru rupt si masticat (larvele "miniere" de lepidoptere, unele coleoptere, etc.);

- larve apode hemicefale, la care capsula cefalica este invaginata pe jumatate în torace, iar aparatul bucal este conformat pentru supt (larvele unor specii de diptere);

- larve apode cefale, la carecapul este complet invaginat, neaparent (la unele diptere).

Aceste tipuri de larve (protopode, oligopode, polipode si apode) se întâlnesc numai la insectele holometabole.

Larve postoligopode

Se caracterizeaza printr-o mare asemanare cu adultii atât morfologic cât si biologic, având ochii fatetati, rudimente de aripi în ultimele vârste si regiunile corporale bine delimitate. Totodata ele au acelasi tip de aparat bucal si mod de hranire. Din aceasta grupa fac parte larvele tuturor insectelor hemimetabole (Orthoptera, Thysanoptera, Heteroptera, Homoptera, etc.).

Larvele insectelor, imediat dupa ecloziune, încep sa se hraneasca intens si sa creasca. Cresterea larvelor este întrerupta temporar prin napârliri; când ele ajung la o anumita limita de dezvoltare îsi schimba cuticula veche (exuvia) cu alta noua. În timpul napârlirii, care dureaza 1-3 zile, larvele înceteaza sa se mai hraneasca si nu se mai misca. Procesul napârlirii are loc în felul urmator: glande speciale situate în hipoderma secreta un lichid exuvial, care se aduna între noua epicuticula deja formata si vechea endocuticula; aceasta din urma, sub actiunea lichidului exuvial, este "digerata", ramânând intacte numai epicuticula si exocuticula. Concomitent, celulele epidermei formeaza celelalte structuri ale noii cuticule (exocuticula si endocuticula). Când acestea sunt complet formate, vechea cuticula se fisureaza în locurile mai subtiri, de obicei pe linia dorsala-mediana si larva paraseste exuvia datorita ridicarii presiunii sanguine. Imediat dupa napârlire, când straturile cuticulei nu sunt înca întarite, are loc cresterea corpului larvelor în marime. Dar prin napârlire se produc si alte schimbari, încât larvele noi se deosebesc nu numai prin dimensiunile corpului, ci si prin colorit, prezenta unor apendici noi, etc.

Numarul napârlirilor este diferit la insecte, putând varia de la una la Campodea, Japyx si alte apterigote, pâna la 40 la efemeroptere. În general, numarul lor este constant la aceeasi specie si chiar la grupe mari de insecte. Astfel, la diptere, exista doua napârliri, la heteroptere 6, la lepidoptere între 3 si 9 napârliri, etc.

Perioada cuprinsa între doua napârliri se numeste vârsta. În timpul stadiului larvar insectele trec prin mai multe vârste. Numarul vârstelor, ca si al napârlirilor, este constant si caracteristic pentru fiecare specie. Larva aparuta din ou poarta numele de larva neonata si corespunde vârstei întâi. Dupa prima napârlire trece în vârsta a doua si asa mai departe.

Durata stadiului larvar variaza, depinzând mai ales, de specie si conditiile ecologice (temperatura, umiditate, hrana). De exemplu, la unele diptere dezvoltarea larvara are loc în 3-4 zile; la Anisoplia sagetum în 10-11 luni; la Cossus cossus în 2 ani, la Agriotes sp. în 3-4 ani, iar la unele cicade (Cicadina) si buprestide (Coleoptera) dureaza 10-17 ani.

Larva în ultima vârsta, adica cu dezvoltarea încheiata dupa ultima napârlire, se transforma în nimfa la insectele heterometabole sau în pupa la insectele holometabole.

Transformarea larvelor în pupe se face în diferite locuri, de obicei mai adapostite. Unele larve de himenoptere, lepidoptere, înainte de transformarea în pupe îsi confectioneaza câte un învelis din fire de matase sau din alte materiale (pamânt, nisip, frunze uscate, etc.), cunoscut sub numele de cocon; acest învelis are rolul de aproteja pupa de actiunea nefavorabila a factorilor de mediu.

Marime si forma coconului variaza de la specie la specie. La unele coleoptere larvele se transforma în pupe în sol, în camarute speciale numite loje pupale. Larvele dipterelor se transforma în pupe chiar în ultima exuvie a lor, numita puparium sau cocon fals.

Înainte de ase transforma în pupa, larva trece prin stadiul de prepupa. În acest stadiu larvele nu se mai hranesc, devin imobile, se scurteaza, se îngroasa si apoi, napârlind pentru ultima oara, se transforma în pupe.

Stadiul de pupa

Pupa este stadiul imobil al insectelor holometabole, în care au loc profunde si complexe procese interne, de histoliza si histogeneza, prin care si produce transformarea larvei în insecta adulta (imago).

Procesul de histoliza consta în distrugerea partiala sau totala a unor organe sau tesuturi specifice larvelor, prin fagocitoza (celule sanguine), liocitoza (disocierea tesuturilor prin actiunea fermentilor secretati de fagocite) si prin autoliza (autodizolvarea tesuturilor larvare). Histoliza afecteaza puternic sistemul muscular, sistemul digestiv si corpii adiposi si, într-o masura mai redusa, sistemul nervos si sistemul circulator.

Prin histogeneza se formeaza o serie de tesuturi si organe noi, specifice adultului. Un rol importan în procesul de histogeneza îl au discurile imaginale si histoblastele. Aceste formatiuni se dezvolta în anumite zone ale corpului larvelor, aparând sub forma de cute sau proeminente. Discurile imaginale reprezinta primordii ale organelor, din care se vor dezvolta noile tesuturi si organe specifice adultului.

Procesele complexe care au loc în timpul metamorfozei la insectele holometabole sunt prezente si la insectele heterometabole, însa la acestea histoliza si histogeneza nu constituie doua faze separate.

La insecte, din punct fe vedere morfologic, se deosebesc trei tipuri de pupe.

Pupa libera

Apendicele corpului (antenele, aripile si picioarele) sunt libere si pot executa anumite miscari (la coleoptere, himenoptere, unele diptere).

Pupa obecta (mumie)

Are apendicele lipite de corp într-un lichid exuvial si acoperite cu o membrana mai mult sau mai putin transparenta, pupa având aspectul unei mumii (pupele de la lepidoptere, pupele de coccinelide - coleoptere, etc.).

Pupa cuarctata

Este o pupa libera în interiorul ultimei exuvii larvare, care formeaza un învelis opac, ca un butoias, numit puparium (la majoritatea dipterelor).

Durata stadiului de pupa variaza în functie de specie si conditiile mediului ambiant, de la câteva zile pâna la mai multe luni. O data încheiate procesele de histoliza si histogeneza, din pupa apare imago (adultul). Acesta paraseste exuvia pupala printr-o fanta longitudinala produsa pa partea dorsala (la pupaele: libera si obecta), sau prin partea superioara a pupariului. Ruperea exuviei pupale se face cu ajutorul unor formatiuni speciale (cangi chitinoase), mandibule sau prin presiunea corpului, care se dilata în urma afluxului de sânge sau a aerului în magazinat.

Dezvoltarea postmetabola

Corespunde perioadei cuprinse între aparitia imago-ului (adultului) si moartea fiziologica a acestuia.

La insectele heterometabole, dezvoltarea postmetabola începe odata cu încheierea stadiului de nimfa, respectiv când toate organele si apendicele specifice insectei adulte sunt formate. La insectele holometabole, dezvoltarea postmetabola începe odata cu aparitia adultului din pupa. Dupa iesirea din exuvia pupala, insecta are la început corpul slab colorat, moale si aripile faldurate. Dupa putin timp însa, sub presiunea sângelui, aripile se întind si se întaresc împreuna cu toata cuticula. De asemenea, sub actiunea caldurii si a luminii, corpul insectei se coloreaza definitiv.

Insecta adulta, desi nu creste si nici nu napârleste, sufera, totusi, o serie de transformari progresive si regresive, adica de maturatie si de batrânete (senilitate). Procesele progresive corespund perioadei de maturatie sexuala, iar cele regresive perioadei de îmbatrânire.

Imago, dupa unii autori, reprezinta insecta imatura din punct de vedere sexual; odata cu copularea ia sfârsit perioada de imago. A doua faza se încheie cu moartea fiziologica a adultului, care survine datorita epuizarii substantelor de rezerva din organism.

Durata dezvoltarii postmetabole sau longevitatea adultilor variaza dupa specie de la câteva minute pâna la câtiva ani. De exemplu, specia Psyche apiformis (Psychidae - Lepidoptera) traieste între 32 si 58 de minute; specia Palingenea horaria (Ephemeridae - Ephemeroptera) câteva ore, iar unele coleoptere si lepidoptere au o viata de 1-2 ani. Cea mai mare longevitate o au, însa, insectele sociale. Astfel, matca albinelor poate trai pâna la 5 ani, iar matca unor specii de termite pâna la 12-15 ani.

Generatia

O generatie formeaza întreaga progenitura a unei populatii de insecte de la stadiul de ou (în cazul ovipariei) sau la nasterea larvelor (în cazul vivipariei) si pâna la moartea tuturor indivizilor adulti ce au alcatuit descendenta respectiva.

La insecte, o generatie (F1) începe cu depunerea oualelor sau a larvelor de catre o populatie de insecte adulte (F0) si continua cu stadiile urmatoare pâna la adult, generatia respectiva

încheindu-se cu moartea ultimului individ. Adultii acestei generatii (F1), prin ouale depuse asigura o noua generatie (F2). În acest mod, în continuare se asigura înmultirea speciei din generatie în generatie.

Timpul necesar dezvoltarii unei generatii variaza în limite mari de la specie la specie: la unele insecte dezvoltarea unei generatii are loc într-un timp foarte scurt, în câteva zile sau câteva saptamâni, iar la altele se prelungeste un timp îndelungat, de luni si ani.

În functie de timpul necesar dezvoltarii unei generatii, fata de durata unui an, insectele se clasifica în urmatoarele grupe:

- insecte monovoltine, care au o generatie pe an (Zabrus tenebroides, Eurygaster sp., Entomoscelis adonidis, etc.);

- insecte bivoltine, cu doua generatii pe an (Eurydema ornatum, Hyphantria curnea, etc.);

- insecte polivoltine, care prezinta mai multe generatii în cursul unui an (Aphididae);

- insecte multianuale, la care dezvoltarea unei generatii are loc pe o perioada de mai multi ani (3 ani la Melolontha melolontha, Anoxia villosa, etc., 5 ani la Agriotes sp., 17 ani la Tibiscina septemdecim).

Numarul de generatii la majoritatea speciilor variaza si în legatura cu conditiile de mediu (temperatura, umiditate, hrana, etc.). Astfel, la unele specii în regiunile sudice numarul de generatii este mai mare decât din regiunile nordice (Mayetiola destructor, Quadraspidiotus perniciosus, Leptinotarsa decemlineata, etc.). Exista si specii care, însa, indiferent de raspândirea lor geografica, prezinta întotdeauna acelasi numar de generatii. De exemplu, Bruchus pisorum si Anisoplia segetum au pretutindeni o singura generatie pe an, iar Anisoplia austriaca o generatie la doi ani, etc.

Unele specii de insecte (bivoltine si polivoltine) la care ponta este esalonata pe o perioada mai îndelungata, generatiile se suprapun, întâlnindu-se în anumite perioade diferite stadii ale insectei (la Leptinotarsa decemlineata, Cydia pomonella s.a.).

Subclasa Apterygota(Ametabola)

Subclasa Pterygota(Metabola)