C I O C Â R L I A

adaptare după piesa lui JEAN ANOUILH

Personaje:

1. IOANA D`ARC2. CAUCHON, episcop al oraşului Rouen, care va conduce procesul3. WARWICK, mare gentilom englez4. MARELE INCHIZITOR5. REGELE FRANTEI CAROL AL VII-LEA6. REGINA FRANTEI7. REGINA YOLANDA, mama reginei Franţei8. AGNES SOREL, iubita regelui9. TATĂL IOANEI10. FRATELE IOANEI11. CRONICARUL12. ARHANGHELUL MIHAIL13.ARHIEPISCOPUL14.MAREŞALUL

I.

(Apare cronicarul-trubadur care cântă un cântec vechi şi apoi povesteşte şi prezintă personajele piesei şi ale procesului Ioanei D`Arc:)

Suntem în 1431 la Rouen. O fecioară, numită Ioana D`Arc, a fost arestată de către englezii care o urau, căci îi învinsese pretutindeni. Ei au închis-o în închisoarea din Rouen şi au aranjat un proces de vrăjitorie pentru a o putea arde - şi au şi ars-o în ziua de 30 mai 1431.Nu uitaţi, dragi prieteni, că ne aflăm în plin Ev Mediu.Ioana, cea mai mare eroină a Franţei şi una dintre cele mai mari ale omenirii, e aruncată într-o carceră şi în fiecare zi e interogată de către judecătorii săi, mari personalităţi ecleziastice, care sunt şi călăii ei. Iată-ne, deci, în sala procesului. Vă prezentăm personajele acestui episod al istoriei Franţei, care face să tremure de milă şi revoltă inimile tuturor oamenilor ce merită să poarte acest nume.Şi acum să începem prezentările. (fiecare prezentare e însoţită de un sunet de trompetă).

Ioana D`Arc. Fecioara Franţei, în vârstă de 19 ani, care a eliberat Regatul Franţei. S-a născut în satul Domremy din Lorena în 1412, în luna ianuarie. Sărmană păstoriţă păzea oile părinţilor săi, ţărani din acel sat.Ioana era un suflet plin de sensibilitate, de o compasiune nesfârşită pentru cei sărmani. Se povesteşte cum alerga până în celălalt capăt al satului pentru a duce hrană vreunei cerşetoare bolnave şi sărmane. Ea a auzit despre nenorocirile Franţei, ale poporului său invadat de englezi şi într-o zi Voci cereşti – Arhanghelul Mihail şi Sfintele Margareta şi Ecaterina – i-au poruncit să plece pentru a elibera ţara de răul ce se îmbuibase în ea. Singura sa arma era curajul său şi inima sa dreaptă şi vitează. Apropie-te de noi, nemuritoare Ioana !

Un alt personaj al acestui celebru proces a fost André Cauchon, episcop de Rouen, francez vândut englezilor, care va prezida acest istoric proces. Poate că în fundul inimii sale o preţuia şi o iubea pe Ioana, dar teama de englezi şi dorinţa de a parveni au fost mai puternice decât imboldurile generoase ale inimii sale. De aceea amintirea sa va fi blestemată peste secole. Veniţi, Excelenţă, şi salutaţi publicul !

Şi iată un altul! E contele de Warwick, mare gentilom englez, elegant şi rasat, mereu îndrăgostit, plictisit la culme din cauza acestui proces care-l face să piardă vânătorile de la curte şi femeile frumoase. E grăbit să o judece pe Ioana şi să o ardă. – Faceţi-ne plăcerea, Monseigneure, să vă prezentaţi!

2

Şi iată-l în sfârşit pe inchizitor, mare canonic spaniol, obsedat de simţurile-i înlănţuite, torturat de ura sa monstruoasă împotriva tuturor celor ce au mândria de a fi ei înşişi. A fost cel mai înverşunat duşman al Ioanei în timpul procesului.

Şi acum curtea Franţei:Regele Carol Al VII-lea, un prinţ inteligent, dar laş şi nehotărât. O îndoială obsedantă îi lua orice curaj de a lupta pentru moştenirea sa: era el cu adevărat moştenitorul coroanei regale sau, pur şi simplu, un bastard ? … Avea puţini bani, puţini soldaţi, dar voinţa poporului se manifesta prin el. Francezii voiau un rege din neamul lor. Se aştepta, cu respiraţia tăiată, ca un miracol să salveze Franţa. Atunci apăru Ioana d`Arc. Poftiţi, Majestate !

Mai existau şi femeile de la curtea Franţei:Regina , o femeie lipsită de farmec dar plina de pretenţii.Agnes Sorel, frumoasa Agnes, iubita regelui, cochetă şi superficială şi Regina Yolanda, mama reginei, plină de autoritate şi de simţ politic.

Tot din curtea Franţei fac parte: Arhiepiscopul şi Mareşalul La Tremouille – două personaje care reprezintă unul biserica, cu toată autoritatea sa politică, celălalt, marea aristocraţie, mai puternică decât regele. Prezentaţi-vă, înălţimile voastre!

Printre atâtea personaje ilustre se strecoară cu modestie ţăranii din satul Domrémy, care au jucat şi ei un rol în această istorie:Tatăl Ioanei, un om simplu şi mărginit şiFratele ei, un prostănac fără importanţă.

Arhanghelul Mihail va fi solul împărăţiei cereşti şi cel care va inspira direct pe această umilă păstoriţă, pe această ciocârlie care se va ridica pe cerul Franţei spre soarele de aur al Libertăţii.

Şi acum procesul:(Personajele îşi ocupă locurile. Tribunalul inchiziţiei cu Warwick, Cauchon şi Marele Inchizitor se aşează la masă. Ceilalţi se retrag în umbră. Ioana stă ghemuită într-un colţ, pe un scăunel.)

WARWICK – (tânăr, fermecător, elegant şi rasat)- Suntem cu toţii prezenţi? Bine. Atunci să începem cât mai repede acest proces. Cu cât va fi mai repede judecată şi arsă, cu atât va fi mai bine. Şi pentru toată lumea.

3

COUCHON – Dar, Monseignore, va trebui să jucăm toată povestea: Domrémy, Vocile, Chinon, Ungerea regelui …

WARWICK – Mascaradă! Asta-i poveste pentru copii! Frumoasa armură albă, stindardul, dulcea şi aspra fecioară războinică! Da, aşa o să-i facem nişte statui mai târziu, poate chiar la Londra. Deocamdată am în mâinile mele vrăjitoarea. Ne-a costat cam scump Franţa de data aceasta! (o atinge pe Ioana cu vârful bastonului de fildeş)

Ne-a costat enorm, dar o am în mâini, o judec şi o ard ! COUCHON – Nu chiar aşa de repede! Ioana are o viaţă întreagă de jucat în faţa sa. Viaţa sa scurtă. Acea flăcăruie, o strălucire de nebiruit,

prea curând stinsă. Nu va fi prea lung, Monseignore. (se întoarce spre Ioana) – Ioana? (ea îşi ridică privirea înspre el) – Poţi să începi!

IOANA – Pot să încep unde vreau ?COUCHON – Da !IOANA – Atunci să încep cu începutul. Începuturile sunt întotdeauna tot ce

poate fi mai frumos. În casa tatălui meu, când încă eram mică. Pe câmpul unde-mi păzeam oile şi unde am auzit prima dată Vocile. (rămâne ghemuită în acelaşi loc; personajele care nu au nimic a face cu această scenă se retrag. Înaintează doar tatăl şi fratele). Suntem după ce clopotele de seară au sunat de rugăciune. Mă aflu pe câmp cu oile. Sunt încă mică. Mai port cosiţa pe spate şi nu mă gândesc la nimic. Dumnezeu este bun cu mine şi mă ocroteşte alături de părinţii mei, în timp ce soldaţii englezi jefuiesc, ard şi violează ţara. Dar ei sunt departe, iar eu mă simt fericită. Şi deodată, ca şi cum cineva mi-ar fi atins umărul, aud o voce care-mi spune: „- Ioana, să fii bună şi cuminte şi să mergi des la biserică.” Eram bună şi cuminte şi mergeam la biserică. M-am speriat, am luat-o la fugă spre casă şi apoi am revenit să-mi iau turma. Era deja seară şi aproape că nu mai era lumină. A doua oară mi s-a întâmplat în plină zi, după clopotele de prânz. De data aceasta l-am văzut.

COUCHON – Pe cine ?IOANA – Părea un înţelept. Avea o haină minunată, bine călcată şi două mari

aripi albe. Nu mi-a spus în acea zi cum îl cheamă, dar apoi am aflat că era Monseignorul Arhanghel Mihail. Şi deodată el a vorbit: - „Ioana, du-te în ajutorul regelui Franţei şi redă-i regatul!”- „Dar bine, Domnule, eu nu sunt decât o sărmană fată, care nu ştie călări, nici să conducă soldaţii…„ Dar vocea a insistat. Atunci am izbucnit în suspine, am strigat din toată inima că sunt mică, am spus că există căpitani şi soldaţi pentru aceasta dar nimeni nu m-a ascultat. Totul era tăcere în jurul meu şi aveam Franţa pe umeri, fără a socoti munca la fermă şi pe tatăl meu care nu glumeşte deloc.

4

(Tatăl care se învârtea de colo-colo explodează deodată:)TATĂL – Ce face fata asta ?FRATELE – E la câmp …TATĂL – Şi eu am fost la câmp, dar m-am întors. E ora şase. Ce face ea

acolo?FRATELE – (întrerupându-se un moment în a-şi scobi nasul) Ioana? Păi,

visează sub Copacul Zânelor. Am văzut-o când m-am dus după taur.INCHIZITORUL – (din fundul sălii) Copacul Zânelor ! Vă rog să notaţi,

domnilor! Superstiţie. Vrăjitorie în faşă. Auzi, copacul zânelor!CAUCHON – Dar, domnule Inchizitor, există pretutindeni în Franţa arbori ai

zânelor. Trebuie să lăsăm fetiţelor câteva zâne, în propriul nostru interes. Ioana nu are decât 15 ani.

INCHIZITORUL – La 15 ani o fată e deja mare. Puştoaicele astea ştiu de toate.CAUCHON – Ioana era nespus de pură şi de simplă atunci. N-o s-o scutesc de

nimic în cursul acestui proces, dar înţeleg să-i trec cu vederea zânele de fetiţă … (apoi adaugă cu fermitate) Şi apoi eu sunt cel ce conduce dezbaterile!

(Inchizitorul se înclină mânios şi tace)TATĂL – (explodând din nou) Şi ce face ea sub copacul zânelor ?FRATELE – (cu un aer prostesc) Du-te şi o întreabă! Uite aşa, priveşte drept în

faţa ei. Visează, de parcă ar aştepta ceva şi nu-i prima dată când o văd aşa.TATĂL – (scuturându-l) De ce nu mi-ai spus până acum, nefericitule ? Mai

crezi, la vârsta ta, prostănacule, că fetele visează ? Ea aşteaptă pe cineva, asta-i, nu ceva. Vă spun că are un drăguţ, Ioana noastră, Daţi-mi bâta.

FRATELE –Vai, tată, doar ştii bine că Ioana e pură ca un copil.TATĂL – Fetele sunt pure ca nişte copii, seara îţi întind fruntea să le

binecuvântezi şi apoi, într-o zi, crac – fug, te mint, de parcă ar avea pe dracul în ele!

INCHIZITORUL – (ridicând un deget) Cuvântul a fost pronunţat, şi încă de tatăl său.

TATĂL – (continuând) Taci din gură! Tu nu ştii nimic. Daţi-mi bâta! Mă duc eu s-o caut şi dacă are vreo întâlnire îi bat pe amândoi.

IOANA – (surâde cu blândeţe) Da, aveam o întâlnire, dar iubitul meu avea două aripi mari şi albe, o haină frumoasă, bine călcată şi-mi repeta cu vocea lui gravă:„Ioana, Ioana! Ce mai aştepţi? E mare nenorocire pe regatul Franţei!”„Mi-e teamă, domnule! Nu sunt decât o sărmană fată; desigur că v-aţi înşelat asupra mea.”„Oare poate Dumnezeu să se înşele, Ioana?”

(Ioana se întoarce spre judecători) Doar nu era să-i răspund că da. INCHIZITORUL – (ridicând din umeri) Trebuia să-ţi faci cruce!IOANA – Păi, am făcut-o şi Arhanghelul cu mine, privindu-mă ţintă în ochi în

timp ce clopotul suna.

5

INCHIZITORUL – Trebuia să-i strigi: „Vade retro, Satana!”IOANA – Dar nu ştiu, Domnule, latineşte!INCHIZITORUL – Lasă, nu mai face pe proasta! Diavolul înţelege franţuzeşte.

Trebuia să-i strigi: „Afară, diavol puturos, nu mă mai ispiti!”IOANA – (strigând) Dar era Sfântul Mihail, domnule! Nu putea fi diavolul, căci

era atât de frumos !INCHIZITORUL – (explodează de furie) Bineînţeles, diavolul e frumos!IOANA – Oh, domnule … (deodată se înalţă plină de mânie)Minţi, canonicule! Nu sunt aşa de savantă ca

tine, dar ştiu că diavolul e urât, şi că tot ce e frumos e opera lui Dumnezeu!

INCHIZITORUL – (ricanând) Ar fi prea uşor! (apoi adaugă:) Şi prea prostesc! Crezi tu că diavolul e prost? E de mii de ori mai inteligent ca mine şi ca tine, luaţi împreună! Când vrea să ispitească un suflet, crezi că se prezintă ca o pisică cu dosul împuţit, ca o capră hidoasă sau un licorn înspăimântător? Asta în poveşti, dar … în realitate, diavolul alege noaptea cea mai dulce, mai luminoasă, mai îmbălsămată, mai înşelătoare din an … El ia trăsăturile unei fete frumoase, dezbrăcate, cu sânii îmbietori, insuportabil de frumoasă …

CAUCHON – (intervenind cu asprime) Canonice! Vă rătăciţi! Iată-vă foarte departe de diavolul Ioanei, dacă o fi văzut unul. Vă rog să nu mai amestecăm diavolii fiecăruia, ci să continuăm procesul. Tatăl în scenă!

TATĂL – (înaintând cu bâta ridicată se precipită spre Ioana şi o prinde cu brutalitate de mână) – Ce faci aici? Spune! Să-mi răspunzi imediat ce făceai aici, când masa e servită şi mama ta e neliniştită ?

IOANA – (se bâlbâie ruşinată de a fi fost surprinsă, îşi ridică mâna pentru a-şi proteja faţa, într-un gest de copil) Nu ştiam că e aşa târziu. Am pierdut noţiunea timpului.

TATĂL – (o scutură urlând) Aha! Nu ştiai că e aşa târziu, nesuferito! Aha! Ai pierdut şi noţiunea timpului acum? Dea Domnul să nu fi pierdut şi altceva, ce n-ai curajul să spui! … (o scutură îngrozitor) Cine te-a făcut s-o pierzi, spune, neruşinato! Când am venit aici, vorbeai cu cineva, strigai. Cu cine vorbeai? Răspunde, sau te bat ca pe un sac! (îi trage o palmă)

IOANA – Cu Sfântul Mihail.TATĂL – (aiurit şi înfuriat) Ia te uită! Ai început să-ţi baţi joc de tatăl tău! Deci

ai avut o întânire cu Sfântul Mihail, destrăbălato? Aşa va să zică?! În loc să te măriţi cu un băiat serios, când îţi va veni vremea, te ţii de prostii şi mai şi minţi! Las` că-ţi arăt eu ţie, te omor cu mâinile mele, afurisito!

6

IOANA – (calm, răspunzând furtunii de insulte) Tată, tată, în loc să mă loveşti şi să strigi, mai bine încearcă să mă înţelegi. N-am făcut nimic rău, şi, cu adevărat, îţi jur că însuşi Sfântul Arhanghel Mihail mi-a vorbit. Sunt atât de singură şi de mică şi totul e atât de greu pentru mine. Nu mai pot lupta cu aceste voci. Ele îmi spun mereu acelaşi lucru: că trebuie să merg să salvez regatul Franţei de la pieire. Ele îmi spun că trebuie să merg la Chinon unde se află delfinul Franţei, să eliberez Orléans-ul, să-l încoronez pe rege la Reims şi să-i arunc pe englezi în mare !

TATĂL – (ocărând-o şi luând-o în bătaie de joc) Aşa! Dar de ce ţi-ar vorbi ţie Sfântul Mihail? De ce nu vorbeşte cu mine care sunt soţ, şeful familiei sau cu preotul nostru din sat (apoi deodată, ca iluminat de o înţelegere bruscă) Aha! încep să te înţeleg, neruşinato! Vrei să mergi cu soldaţii ca ultima dintre femei?

IOANA – (surâzând misterios) Nu, tată! Ca prima, înainte, în mijlocul săgeţilor şi armelor, fără a privi măcar odată în urmă, până voi reuşi să salvez această ţară oropsită. (apoi deodată tristă) Apoi se va întâmpla cu mine ce va vrea Dumnezeu. Facă-se voia Lui! (îşi face semnul crucii)

TATĂL – (care şi-a pierdut orice măsură la auzul unei asemenea perspective)Să salvezi Franţa? Să salvezi Franţa! Şi cine-mi va păzi vacile în timpul acesta? Crezi că te-am crescut, că am făcut toate sacrificiile pentru tine, ca să pleci cu soldaţii sub pretext că salvezi Franţa, acum că ai în sfârşit vârsta de a fi utilă la fermă? Las` că te învăţ eu să salvezi Franţa! (începe s-o bată. Intervine cronicarul care opreşte această scenă)

CRONICARUL – Opreşte-te, opreşte-te, tată! E destul; suntem în timpul procesului şi zelul tău e suficient !

CAUCHON – (intervenind şi întorcându-se spre Warwick) – Cam dezagreabilă această scenă de familie.

WARWICK - De ce? Şi în Anglia suntem partizanii pedepselor corporale. Aceasta formează caracterul. Eu însumi am primit odată o bătaie soră cu moartea, dar iată că sunt bine şi sănătos. Un alt lucru mă surprinde însă şi mă nemulţumeşte – carenţa serviciului nostru de informaţii. Un bun serviciu de informaţii ar fi trebuit să ştie tot: şi apariţia acestei iluminate şi existenţa tatălui. În fond ne puteam înţelege cu el şi ne-ar fi costat mai ieftin. Acum e prea târziu. Dar să dăm cuvântul cronicarului.

7

I I.

CRONICARUL – Ioana a făcut totul pentru a da ascultare Vocilor. Cu inteligenţă şi perspicacitate a ştiut să facă din Baudricourt, un căpitan grosolan al regelui, aliatul său şi să-l determine să-i dea o armură şi un cal şi-apoi s-o însoţească la Chinon, la curtea regelui. Nimic nu rezistă în faţa perseverenţei sale şi a credinţei în ideal.Şi iată-ne la curtea regelui Carol al VII-lea. Carol trăia la Chinon, înconjurat de regină, care trecea nebăgată în seamă, de mama acestei femei, regina Yolanda, şi de Agnés Sorel, iubita inimii sale. Inteligent, dar fără curaj şi voinţă, Carol al VII-lea se mulţumea să nu facă nimic, să se joace cu „bilboque-ul” său, în timp ce mareşalul – La Trémouille – şi arhiepiscopul conduceau de fapt ţara.

(Carol e în sala palatului, înconjurat de cele două regine şi de Agnés Sorel. Cele trei bonete înalte se agită în jurul lui).AGNÉS – Dar bine, Carol, acest lucru este inadmisibil! Nu mă poţi lăsa să apar

la acel bal îmbrăcată în halul acesta! … Gândeşte-te, iubita ta, cu o bonetă din anul trecut! Asta ar fi direct scandalos!

REGINA – Şi regina ta, Carol?! Regina Franţei? Ce se va spune ?CAROL – (continuă să se joace cu bilboque-ul şi stă răsturnat pe tron)Se va

spune că regele Franţei n-are un şfanţ, ceea ce este foarte exact.REGINA – Parcă le aud pe astea de la curtea Angliei. Pe nevasta lui Bedford şi

a lui Gloucester, fără să mai vorbim de metresa cardinalului de Winchester! Ei, iată una care e întotdeauna admirabil îmbrăcată!

AGNÉS – Tu crezi, Carol, că ele o să aibă bonete înaintea noastră? Dar toată lumea ştie că nu te poţi îmbrăca bine decât la Bourges. Aş vrea să le văd cum ar fi îmbrăcate, dacă nu şi-ar trimite emisarii la noi, în Franţa, pentru a ne copia modelele. Dar, totuşi, eşti regele Franţei, cum poţi, dragă, tolera aşa ceva?

CAROL – Mai întâi nu sunt regele Franţei. E doar aşa, un zvon care-l fac să circule, e o nuanţă… În fine, articolele noastre de modă e tot ce mai pot vinde englezilor. Moda de la Bourges şi bucătăria noastră, cu astea mai avem un oarecare prestigiu în străinătate!

REGINA YOLANDA – Acest prestigiu, singurul care ne mai rămâne, micuţele acestea au dreptul să-l apere, Carol. E absolută nevoie ca la această serbare să se vadă că doamnele de la curtea Franţei sunt cele mai bine îmbrăcate din lume. O bonetă nouă şi de un nou model, pe care celelalte n-o s-o aibă, asta aproape ar echivala cu o victorie …

CAROL – (rânjind) O victorie care nu-i va împiedeca să ne şterpelească Orléans-ul, mamă-soacră! … De fapt, Orléans-ul nu e al meu, face parte din domeniul vărului meu; eu, personal, sunt liniştit nu mai pot să-mi ia nimic, cu excepţia oraşului Bourges… Ori, după ultimele veşti, am pierdut şi Orléans-ul … Şi-apoi, pot să tot contraatac cu lovitură de bonetă …

8

AGNÉS – Tu nu-ţi dai seama, Carol, cât poate fi de periculoasă o lovitură de bonetă în ochii unei femei … Îţi spun că nevasta lui Bedford şi a lui Gloucester, - dar mai ales metresa cardinalului, care e cea mai elegantă dintre toate, dată fiind poziţia ei, se vor îmbolnăvi! Închipuieşte-ţi că vom lansa boneta de 12 degete... şi încă cu coarne! adică exact contrarul liniei bonetei de acum... Tu nu-ţi poţi imagina, micuţul meu Carol, ce zarvă vor produce coarnele acestea la toate curţile Europei... Dar e o adevărată revoluţie !

REGINA – (exclamând) Şi apoi micul pliseu de la spate !AGNÉS – Cât despre micul pliseu, asta-i o adevărată capodoperă! O, dar

scumpul meu, ele nici n-o să poată dormi. Iar cardinalul, Bedford şi Gloucester, te asigur că nu vor mai avea nici un moment de odihnă, ca să se gândească la Orléans! (şi adaugă solemn plină de înţelepciune) – Dacă ai poftă de victorie, Carol, iată, una, şi pe nimic!

CAROL – (mormăind) – Pe nimic, pe nimic ... Mă faci să râd! Cât or fi costând bonetele astea ale voastre ?

AGNÉS – Şase mii de franci bucata, dragă. E pe nimic, dat fiind faptul că sunt în întregime brodate cu perle... Şi perlele înseamnă un plasament... Când boneta se va demoda, putem să le vindem din nou unui evreu şi vom avea ceva bani pentru armată.

CAROL – (sărind în sus) – Şase mii de franci! Şi de unde ai vrea să iau şase mii de franci, sărmană idioată ?

REGINA – (cu blândeţe) Douăsprezece mii, Carol, pentru că suntem două, să nu uiţi. Doar n-ai vrea ca nevasta să-ţi fie mai prost îmbrăcată ca amanta.

CAROL – (cu braţele spre cer) – Douăsprezece mii de franci! Femeile astea-s complet nebune!

AGNÉS – Şi bagă de seamă, mai există un model mai simplu, dar nu ţi-l recomand. Ai rata tot efectul psihologic asupra acestor imbecile de englezoaice. Şi doar nu asta urmăreşti !

CAROL – Douăsprezece mii de franci! Visaţi, pisicuţelor! Dacă i-aş avea aş putea plăti jumătate din oamenii lui Dunois, cărora le datorez şase luni de soldă. Nu înţeleg de ce le încurajezi, mamă-soacră, dumneata care eşti un cap atât de solid.

REGINA YOLANDA – Tocmai de aceea o fac, Carol. Am fost eu vreodată contra ta, când a fost vorba de binele şi măreţia ta? Am dat eu vreodată dovada de îngustime de spirit? Sunt mama reginei tale, şi totuşi eu am fost aceea care ţi-a prezentat-o pe Agnés, când mi-am dat seama că ţi-ar fi necesară.

AGNÉS – Vezi, deci, dragul meu, că ai mare nevoie de mine. Dacă nu-mi dai boneta, mă voi îmbolnăvi vreo 8 zile şi ai să te plictiseşti îngrozitor…

CAROL – (învins) Bine, comandaţi-vă bonetele. Dar vă avertizez că n-am habar de unde le voi plăti.

9

AGNÉS – O, dar e simplu! Vei semna un bon pentru Vistierie, micuţul meu. Vino, dragă Maiestate, hai să le încercăm. O preferi pe cea roz sau pe cea verde? Cred că la tenul meu ar merge mai bine rozul. . .

CAROL – (sărind în sus) Cum? Sunt deja gata?AGNÉS – Dar, bineînţeles, dragule. Ca să le avem pentru serbare, le-am

comandat acum o lună. Vai, ce mutră vor face londonezele! Va fi o mare victorie pentru Franţa, să ştii, Carol!

(ele pleacă trimiţându-i bezele)CAROL – (se reaşează pe tron fluierând) – Mă fac să râd cu victoriile lor.

Mereu avem câte o mare victorie, dar astăzi totul se cumpără, marile victorii ca şi restul.

(se întoarce spre regina Yolanda) – Nu vrei şi dumneata o bonetă, atâta timp cât mai sunt aici? Nu te jena. Oricum, semnătura mea nu valorează nimic.

REGINA YOLANDA – (apropiindu-se) La vârsta mea, Carol, am renunţat la bonete. Altceva vreau eu de la tine.

CAROL – (plictisit) –Da, ştiu, să faci din mine un rege mare. Dar să ştii că sunt obositori până la urmă, toţi oamenii aceştia care vor să facă din mine un mare rege. Când veţi înţelege cu toţii că nu sunt decât un oarecare Valois, fără valoare, şi că ar fi nevoie de un miracol ca să se schimbe ceva. De altfel, curajul e o treabă prea periculoasă în lumea aceasta de brute în care trăim. Şi apoi trebuie să ştii că mi-e frică, o frică imensă, de tot şi de toate. Ce vrei iarăşi să-mi ceri, ceva care va fi desigur deasupra forţelor mele?

REGINA YOLANDA – Să o primeşti pe această fecioară. Se zice că vine să elibereze Orléans-ul. Deja în popor nu se vorbeşte decât despre ea şi se aşteaptă cu mari speranţe ca s-o primeşti. Ai auzit, poate ultima întâmplare cu ea, acum de când a sosit la Chinon. Dacă nu, am să ţi-o povestesc. Se zice că un soldat ar fi tratat-o fără respect, aici la Chinon. Ea i-ar fi zis: „Faci rău că înjuri pentru că în curând vei apare în faţa Domnului”. O oră mai târziu, imbecilul, din nebăgare de seamă a căzut într-un puţ şi s-a înecat. De-atunci nu se vorbeşte decât despre ea. Nu pierzi nimic, Carol, dacă o vezi!

CAROL – (plictisit) În sfârşit, eu personal, nu am nici o curiozitate. Dar dacă dumneata o vrei ... dacă poporul vrea ... Vreau să fiu un rege bun şi să-mi satisfac poporul. O voi vedea pe această iluminată, chiar dacă ar fi doar pentru a o face de ruşine. Haide, mamă-soacră; am un chef nebun să-i joc o farsă micuţei acesteia! O să deghizez pe unul din pajii mei cu o mantie regală - cea mai puţin găurită; apoi îl voi aşeza pe tron, unde desigur va avea o mutră mai acătării decât mine, iar eu o să mă ascund în mulţime. Discursul trimisei lui Dumnezeu în faţa micului meu paj, ah, va fi cea mai ridicolă scenă din câte s-au văzut! (râde înveselit) Să intre toată lumea!

10

(Curtenii intră cu reginele, un paj ocupă tronul, în timp ce Carol se strecoară în mulţime. Ioana intră singură, micuţă şi cenuşie, într-un costum simplu, în mijlocul armurilor şi bonetelor înalte… Toată lumea se dă la o parte, pentru a o lăsa să se apropie de tron. Ea merge până lângă el, vrea să se prosterneze, apoi ezită, se ridică roşie şi se uită ţintă la paj.)REGINA YOLANDA – (îi spune la ureche) – Trebuie să te prosternezi în faţa

regelui, micuţo!(Ioana se întoarce spre ea înnebunită, o priveşte cu o expresie aproape dureroasă, apoi, deodată, îi priveşte pe toţi aceşti oameni care o spionează, înaintează în tăcere prin mulţimea care se dă la o parte. Ea merge până la Carol, care încearcă s-o evite şi când vede că-l va ajunge, începe aproape să alerge şi să se ascundă în spatele celorlalţi, dar ea îl găseşte şi cade în genunchi în faţa lui)IOANA – Nobil Delfin, numele meu e Ioana fecioara. Regele Cerurilor vă

transmite prin mine că veţi fi uns şi încoronat în oraşul Reims şi veţi fi locotenent al Regelui Cerurilor, care e şi Regele Franţei!

CAROL (stingherit) – Eh! . . . Ar fi foarte bine, domnişoară, dar după câte ştiu eu Reims e la englezi. Cum o să ajungem acolo?

IOANA – (tot în genunchi) Bătându-i, Nobile Delfin, cu forţa, bineînţeles! Vom începe cu Orléans-ul, apoi vom merge la Reims.

CAROL – (o priveşte tulburat şi apoi întreabă deodată) Cum de m-ai recunoscut? Doar n-aveam coroana …

IOANA – Nobile Delfin, această creatură pe tronul vostru, purtând mantia regală şi coroana voastră, se vedea cât colo că e o nimica toată, faţă de Înălţimea Voastră care sunteţi regele nostru !

CAROL (tulburat) – Cine ţi-a spus că eu sunt regele tău? Ce, parcă eu am figură de rege …

IOANA - (interiorizat) – Dumnezeu, nobile Delfin, este Cel care te-a desemnat dintotdeauna, prin tatăl şi bunicul tău şi prin toată suita de regi, să fii locotenentul Împărăţiei Sale!

ARHIEPISCOPUL (apropiindu-se de Ioana şi schimbând priviri cu La Trémouille) – E isteaţă fata. Şi ştie să vorbească. Vreau s-o interoghez chiar eu prima dată. Vino cu mine, fetiţo!

CAROL - Nu te mişca, am zis! (o opreşte pe Ioana, apoi deodată prinzând curaj) – Pe mine m-a recunoscut. Mie mi s-a adresat. Vreau să fiu lăsat singur cu ea.

ARHIEPISCOPUL – Dar Alteţă, securitatea voastră. . . CAROL (la acest cuvânt parcă se teme, apoi se uită la Ioana şi îşi revine) Sunt

singurul judecător al faptelor mele. Prin tatăl şi bunicul meu (trage cu ochiul la Ioana) şi prin acea lungă suită de regi . . .

(se întoarce spre ceilalţi, imperturbabil) Ieşiţi, domnilor! Regele ordonă !

11

(Ies toţi înclinându-se. Carol îşi păstrează atitudinea nobilă până ies apoi pufneşte în râs) - A ieşit! Să ştii că eşti o fată grozavă! E prima dată când mă fac ascultat! Bine. Şi-acum precis ai să începi să mă plictiseşti şi tu. Ai să începi să-mi spui că trebuie să fiu un rege mare, că trebuie . . .

IOANA – (cu blândeţe) – Da, Carol.CAROL - (se întoarce surprins) – Ia te uită, mă tutuieşti? Azi se vede că e o zi a

caraghioslâcurilor! Ştii tu ce-mi lipseşte mie? Curajul, asta-i!IOANA – Ei bine, începând de azi vei avea curaj, Carol, şi în fiecare zi.CAROL (se apleacă spre ea cu interes) – Cunoşti un truc ?IOANA – Da.CAROL – Poate mi-l vinzi mie, fără să-l mai spui şi altora. Ştii, eu nu sunt prea

bogat, dar aş putea să-ţi fac un bon pentru Vistierie . . .IOANA – O să ţi-l dăruiesc, Carol.CAROL – (neîncrezător) – Cum, aşa pe nimic ?IOANA – Da.CAROL – (se închide deodată în sine) – Atunci nu-i bun. Ştii, oamenii

dezinteresaţi, n-am deloc încredere în ei . . . (aruncă bilboque-ul şi izbucneşte) – Ştii ceva? Am luat obiceiul să fac pe imbecilul ca să fiu lăsat în pace, dar eu ştiu multe. Nu mă duci uşor de nas. Trebuie să ştii să te aperi şi singurul mijloc de a ieşi din orice încurcătură e de a fi mai inteligent ca ei. Iată de ce, de bine, de rău, mai stau pe micul tron din Bourges!

IOANA – (punându-i mâna pe braţ) – Voi fi aici, pentru a te apăra în fiecare zi.CAROL – Crezi ?IOANA – Da. Şi-apoi eu sunt puternică. Nu mă tem de nimic.CAROL – (suspinând) – Ai noroc!IOANA – Te voi învăţa şi pe tine să nu-ţi fie frică de nimic. Şi să nu fii prea

inteligent. Dumnezeu e întotdeauna de partea celor care au cel mai mult curaj. El nu-i iubeşte pe cei cărora le e frică.

CAROL – Asta înseamnă că pe mine nu mă iubeşte deloc. De ce nu mi-a dăruit şi mie puţin curaj? Ar fi putut foarte bine s-o facă.

IOANA – (cu severitate) El ţi-a dat altceva. Ţi-a dat gândirea şi libertatea de a face din tine ceva bun, ceva mare ... El te-a făcut rege şi ţi-a pus pe umeri ceva greu de purtat. Nu te plânge! E modul Său obişnuit de a se ocupa de o persoană.

CAROL (gemând) – Dar nu ţi-am spus că mi-e frică de tot . . .IOANA (se apropie de el) – O să te învăţ, Carol; o să-ţi dăruiesc trucul meu.

Mai întâi – să nu spui însă la nimeni – şi mie mi-e frică de tot. Ştii tu, de ce mareşalului tău La Trémouille nu-i e frică de nimic?

CAROL – Pentru că e puternic.

12

IOANA – Nu, pentru că e prost. El nu-şi poate imagina nimic, niciodată. Porcilor mistreţi nu le e frică de nimic, nici taurilor. Pentru mine totul a fost şi mai complicat, să-ţi refac regatul şi să vin aici. A trebuit să explic tatălui meu, care m-a bătut, căci credea că vreau să mă înhăitez cu soldaţii. Şi să ştii că are palma grea! A trebuit s-o fac să plângă pe mama, să-l conving pe Baudricourt, care era plin de gânduri rele… Crezi că mie nu mi-a fost frică? Mi-a fost frică tot timpul.

CAROL – Şi cum te-ai descurcat?IOANA – Ca şi cum nu mi-ar fi fost frică. N-ai decât să încerci o dată. Îţi spui:

„Bine. Mi-e frică. Dar asta-i treaba mea. Asta nu priveşte pe nimeni. Continuă. Şi dacă vezi în faţa ta ceva ce ţi se pare de neînvins, de exemplu, englezii vajnici, îţi spui – „Bun, ei sunt mai numeroşi, au puşti şi tunuri mai multe, săgeţi, şi sunt mai puternici. Fie. Mi-e teamă de ei, şi-acum, că am tremurat destul, să mergem!” Şi ceilalţi vor fi atât de uimiţi că ţie nu ţi-e frică, încât pe loc, încep ei să tremure, şi tu treci mai departe. Tu treci, pentru că, fiind inteligent, şi având mai multă imaginaţie, ţi-a fost frică mai întâi. Iată tot secretul. Am văzut odată în satul meu, un mic braconier, urmărit de doi câini mari, care voiau să-l muşte. El i-a aşteptat şi i-a sugrumat unul după altul. Nu există miracole. Miracolul e să te învingi pe tine însuţi. De aceea omul e mai puternic ca brutele.

CAROL – (decepţionat) – Asta-i tot ?IOANA – Tot.CAROL – Eu credeam că ştii o vrăjitorie.IOANA – (surâzând) – Nu. Nu ştiu nici o vrăjitorie. Dar asta-i destul.

Dumnezeu nu cere nimic extraordinar omului. Numai să aibă puţină încredere în acea mică scânteie din sufletul lui, care e de la El. De rest are grijă Dumnezeu.

CAROL (visător) – Şi crezi că este un truc care reuşeşte întotdeauna ?IOANA – Întotdeauna. În momentul în care ţi-ai golit toată teama şi te opreşti

pentru a face faţă pericolului, Dumnezeu vine în întâmpinarea ta. (apoi adaugă) – Numai că vezi cum e El. Îi place ca omul să facă primul pas.

CAROL (după o tăcere) – Crezi că ar fi bine să încerc şi eu trucul tău ?IOANA – Bineînţeles că trebuie să-l încerci. Trebuie ca omul să încerce

întotdeauna.CAROL (înspăimântat deodată de îndrăzneala sa) – Mâine, mâine, să am timp

să mă pregătesc.IOANA – Dar nu mâine. Chiar azi şi numaidecât. Eşti pregătit.CAROL – Adică să chemăm Arhiepiscopul şi pe La Trémouille şi să le spunem

că îţi încredinţez comandamentul armatelor şi să vedem ce mutră fac?IOANA – Da, să fie chemaţi.CAROL - Dar mi-e teamă. Mor de frică în acest moment.

13

IOANA – Atunci, ceea ce a fost mai greu s-a făcut. Ceea ce nu trebuie, e să-ţi fi rămas o urmă de frică, atunci când ei vor fi aici. Ţi-e frică atât cât poţi de mult ?

CAROL – (care se ţine de burtă) – Crăp de frică, acum.IOANA - Atunci e bine. Ai un enorm avans asupra lor. Când o să înceapă lor să

le fie frică, tu vei fi terminat. Totul e să-ţi fie frică primul şi înaintea bătăliei. Ca să vezi. Mă duc să-i chem.

(merge spre fundul scenei şi îi cheamă)Monseigneur Arhiepiscop, Monseigneur Mareşal! Monseigneur-ul Delfin vrea să vă vorbească!

CAROL – (strigă, bătând din picioare, cuprins de panică)Vai, ce frică mi-e ! Vai ce frică mi-e !

IOANA – Dă-i drumul, Carol, cât poţi de tare!CAROL – (clănţănind) – Mai tare nu pot!IOANA – Atunci am câştigat. Dumnezeu te priveşte, surâde şi zice: „Totuşi

acest micuţ Carol, deşi îi este frică, îi cheamă. În opt zile vei recuceri Orléans-ul, fiule !”

(intră arhiepiscopul şi La Trémouille, surprinşi)ARHIEPISCOPUL – Ne-aţi chemat, Alteţă ?CAROL (după o ultimă privire aruncată Ioanei)

Da. Am luat o hotărâre, Monseigneure. O hotărâre care vă priveşte de asemenea, domnule La Trémouille. Dau comandamentul suprem al armatei mele regale Fecioarei, prezentă aici.

(începe să strige) – Dacă nu sunteţi de acord, domnule de La Trémouille, vă rog să-mi predaţi imediat sabia. Sunteţi arestat.

(La Trémouille şi arhiepiscopul se opresc pietrificaţi)IOANA (bătând din mâini)

Bravo, micuţule Carol! Vezi ce simplu era! Priveşte-le capetele!… Mor de frică acum! (izbucneşte în râs. Carol e cuprins de o veselie nebună, se bate peste coapse de nu se mai poate opri, în timp ce arhiepiscopul şi La Trémouille s-au prefăcut în două statui de piatră)

IOANA (cade în genunchi strigând) – Mulţumescu-ţi, Ţie, Doamne !CAROL (le strigă în timp ce îngenunchiază şi el) – În genunchi, domnule La

Trémouille, în genunchi şi tu, Arhiepiscopule, dă-ne repede binecuvântarea ! Nu avem un minut de pierdut! Acum am tremurat destul cu toţii, să mergem degrabă spre Orléans!

(La Trémouille cade aiurit în genunchi, în timp ce arhiepiscopul le dă maşinal binecuvântarea.)

14

I I I.

WARWICK – (care izbucneşte în hohote de râs, vine din fundul scenei şi se îndreaptă spre Cauchon)E cu adevărat minunată, Ioana voastră. Din acea zi am început să fim bătuţi. Orléans, Troyes, Reims. Ea şi-a încoronat şi regele la Reims, în iulie 1430. Si am fost bătuţi pretutindeni împotriva tuturor legilor strategiei, deşi reţeaua noastră de fortificaţii era teoretic de neatacat. Nu, trebuie să acceptăm că există în evenimente o parte de imponderabil, de imprevizibil. Numiţi-o cum vreţi: Hazard. Providenţă, Dumnezeu! E acelaşi lucru; ea există! E acel lucru pe care statele-majore şi oamenii nu-l pot prevedea niciodată. Este această mică ciocârlie care cântă pe Cerul Franţei, deasupra noastră a tuturor . . . Acest cântec vesel şi curajos al unei mici ciocârlii, nemişcată în plin soare, în timp ce se trage asupra ei. Aceasta-i Franţa ! (adaugă) Sau, în sfârşit, ceea ce e mai bun în ea.. Căci ea are, ca toate ţările, măsura sa de imbecili, de incapabili, de secături; dar din când în când, se ridică pe cerul ei o ciocârlie care-i spală toate murdăriile. Iubesc din tot sufletul Franţa!

CAUCHON – (încet) – Da, de aceea trageţi în ea!WARWICK – Ce să-i faci! Omul e făcut din contradicţii. Adeseori omorâm ceea

ce iubim mai mult. (apoi dur, lovindu-se cu bastonul peste cizme, face semn la doi soldaţi care o duc pe Ioana.) În sfârşit, mica ciocârlie a fost prinsă. Capcana s-a închis. Pagina triumfală a fost jucată. Carol şi curtea sa vor părăsi mica ciocârlie. Să o judecăm, să o ardem şi cât mai repede posibil. Mai e cineva care vrea să spună ceva ?

CAUCHON – Vreau să vorbesc acuzatei. Ioana, toată lumea te-a abandonat, regele ca şi ceilalţi. Ai rămas singură. Încredinţează-te mamei biserici, încredinţează-te fără rezerve nouă, Ioana. Vom cântări greşelile tale, îţi vei face pedeapsa grea sau uşoară, doar reneagă tot ce-ai făcut, Vocile, faptul că eşti trimisă, cum spui tu de Dumnezeu, toate miracolele la care ţii atât de mult!

IOANA (după o tăcere grea, clar şi răspicat) – În ceea ce priveşte credinţa, mă încredinţez pe de-a-ntregul Bisericii. Dar dacă ceva e alb, nu pot spune că e negru, orice ar fi. În ceea ce priveşte tot ce am făcut şi ce-am auzit, n-o să mă dezic niciodată.

15

(Mişcare în asistenţă. Inchizitorul se ridică de pe scaun şi izbucneşte)INCHIZITORUL – Îl vedeţi, prieteni, pe omul care îşi înalţă fruntea? Vă daţi

seama acum pe cine judecaţi? V-au asurzit acele voci cereşti! Vă încăpăţânaţi să descoperiţi nu ştiu ce diavol în spatele lor... Aş vrea să fie vorba de diavol! Doar el e aliatul nostru. La urma urmelor, a fost un vechi înger. Cu toate blasfemiile, insultele şi ura sa, face totuşi un act de credinţă. Omul, omul transparent şi liniştit mă înspăimântă de mii de ori mai mult. Priviţi-l înlănţuit, dezarmat, abandonat de toţi ai săi şi totuşi sigur de el – nu-i aşa, Ioana! – Imploră? Se umileşte? Nu, el face faţă torturii, umilirii, loviturilor şi-apoi îşi întoarce ochii spre acea unică imagine de neînvins a sa ... (tună)... Asta-i singurul şi adevăratul lui Dumnezeu (Inchizitorul repetă contorsionat de ură) – „Pentru ceea ce am făcut, nu mă voi dezice niciodată!” Aceste cuvinte pe care ei toţi le-au spus, acolo în fundul camerelor de tortură, pe eşafoade, pe ruguri, cuvinte pe care le vor spune din nou de-a lungul secolelor, cu aceeaşi neruşinare, căci vânătoarea de oameni nu se va termina niciodată ... Oricât de puternici am deveni într-o zi, oricât de dure, de precise şi subtile vor deveni organizaţia noastră şi poliţia – sub ce nume vor reapare – va exista întotdeauna un om pe care-l vom vâna undeva, un om care va zice „nu” fără să-şi plece ochii. (şuieră printre dinţi, plin de ură, privind-o pe Ioana) – Rasă neruşinată! (apoi se întoarce spre tribunal) – Ei bine, dragi prieteni, va trebui să-l învăţăm pe om să spună „da”, oricât de scump ne-ar costa acest lucru. Atât timp cât va mai exista un singur om care să nu-şi îndoaie spinarea în faţa noastră, suntem în pericol. De aceea cer pentru Ioana excomunicarea, punerea ei în afara bisericii şi supliciul pe rug.

(Se aşează în tăcere. O tăcere de moarte domneşte. Cronicarul intervine în acel moment cu fermitate)

CRONICARUL – Nu, domnilor! Povestea nu s-a sfârşit. Ea nu se poate sfârşi astfel, cu rugul. Adevăratul sfârşit al istoriei Ioanei, acel sfârşit fără sfârşit, care se va povesti de-a lungul secolelor, nu este acesta, în mizeria sa de animal hăituit la Rouen: e ciocârlia în plin cer, este Ioana de la Reims, în toată splendoarea gloriei sale … adevăratul sfârşit al Ioanei d`Arc e apoteoza, o ciocârlie minunată care zboară pe cerul omenirii! Ioana d`Arc e o istorie ce se sfârşeşte cu bine, neuitată pentru toată omenirea! E istoria Curajului şi a Libertăţii!

(Toată lumea îngenunchează. Ioana apare purtând stindardul Franţei în mâini, dreaptă, surâzând Cerului ca într-o icoană. Orgi triumfale, jocuri de lumină, ca reflexele vitraliilor unor catedrale. Cortina cade peste acest decor feeric).

16