1

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS

DREPT PENAL INTERNAŢIONAL

(Ciclul I)

AUTOR:

Tatiana Zbancă

mg.în drept, lector univ.

Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale

din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU – 2013

2

TEMA 1. DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND

DREPTUL PENAL INTERNAŢIONAL

1.1. Conceptul şi importanţa dreptului penal internaţional;

1.2. Deosebirea dintre dreptul penal internaţional şi dreptul internaţional penal;

1.3. Scopul şi domeniul de reglementare a dreptului penal internaţional.

1.1. Conceptul şi importanţa dreptului penal internaţional.

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei, a turismului a condus la apariţia de noi forme de criminalitate,

necunoscute anterior, a căror prevenire şi contracarare a reprezentat pentru instituţiile abilitate acţiuni

dificile, uneori chiar imposibil de a fi întreprinse. În acest context era necesară găsirea unor mijloace

juridice de cooperare internaţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, care prin

ramificaţiile sale devenea internaţional aşa cum este

În ultima perioadă de timp, Republica Moldova a cunoscut mutaţii de fond în structura şi dinamica

fenomenului infracţional sub toate aspectele, inclusiv prin dezvoltarea crimei organizate şi a marii corupţii.

Dimensiunile criminalităţii organizate fac din aceasta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a

Republicii Moldova prin afectarea majorităţii domeniilor de manifestare ale mediului economic şi social,

fapt ce a determinat elaborarea unei strategii adecvate, fundamentată pe analiza de stare a criminalităţii

organizate şi a tendinţelor de manifestare a fenomenului. Principalele forme ale criminalităţii organizate se

manifestă în special prin infracţiuni de terorism, trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate

informatică, trafic cu obiecte de patrimoniu, cu arme şi explozivi, prin spălarea banilor proveniţi din

infracţiuni, taxele de protecţie şi alte infracţiuni de tip mafiot. Statele lumii sunt nevoite să ajungă la o

colaborare mai strânsă în vederea prevenirii şi combaterii formelor de criminalitate organizată, în

conformitate cu legislaţia lor internă şi folosind mecanismele internaţionale pentru culegerea de informaţii

şi date necesare instituţiilor abilitate şi guvernelor de a preveni şi elimina aceste infracţiuni, de a urmări şi

extrăda pe autorii lor.

În condiţii în care criminalitatea internaţională, a căpătat odată cu deschiderea frontierelor o amploare

din ce în ce mai mare, cooperarea penală internaţională constituie un mijloc eficient de a

răspunde acestui fenomen.

Criminalitatea contemporană a evoluat calitativ manifestându-se în cele mai diverse forme, s-

a amplificat caracterul ei acaparator, esenţial a crescut numărul infracţiunilor cu legături

internaţionale, se observă tot mai multe grupări criminale internaţionale, membri ai cărora sunt

cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi cei ai altor state.

În ultimii ani un pericol deosebit pentru comunitatea internaţională il reprezintă legăturile

dintre criminalitatea organizată şi terorism, unde aceste fenomene au tendinţe de

internaţionalizare.

Agenţia F.B.I. a S.U.A., apreciază că fenomenul criminal organizat produce anual un profit

de circa un trilion de dolari.

În prezent sindicatele criminale internaţionale promovează scopuri majore în dobândirea

veniturilor enorme, utilizează în acest scop poziţiile membrilor grupărilor criminale

internaţionale în structurile puterii şi în organele de drept, fapt care provoacă probleme nu doar

pentru un stat separat, dar şi pentru securitatea naţională a tuturor ţărilor civilizate din lume.

În foarte multe cazuri, aşadar, aplicarea legii penale a unui stat în vederea tragerii la răspundere penală

a infractorilor necesită îndeplinirea pe teritoriul altui stat a unor acte şi măsuri necesare pentru realizarea

represiunii, începând de la descoperirea infracţiunilor, identificarea şi arestarea infractorilor, percheziţii,

audieri de martori şi expertize şi terminând cu solicitarea şi acordarea extrădării, ori cu recunoaşterea

hotărârilor penale străine.

Astfel, interesul pe care fiecare stat îl are în vederea combaterii fenomenului infracţional, necesitatea

unei apărări internaţionale contra anumitor infracţiuni, a unei protecţii internaţionale a drepturilor omului,

ca şi necesitatea administrării în bune condiţii a justiţiei penale, au făcut să apară ideea de drept penal

internaţional şi de asistenţă juridică internaţională de colaborare între state în domeniul prevenirii şi

combaterii infracţiunilor.

Acordarea reciprocă de către state a asistenţei juridice internaţionale de drept penal ocupă un loc

important în cooperarea internaţională în scopul combaterii criminalităţii.

In scopul creării unui sistem eficient de combatere a criminalităţii internaţionale, instituţiile

internaţionale, statele elaborează diferite forme şi metode de colaborare, pe rmanent conlucrând

3

la perfecţionarea bazei juridice privind activităţile desfăşurate în comun.

Pentru asigurarea unei lupte eficiente cu criminalitatea în condiţiile actuale, majoritatea statelor au

acceptat de a utiliza în dreptul lor intern elemente ale dreptului internaţional.

Ca urmare a apărut ca ramură aparte de drept penal naţional şi drept internaţional penal, dreptul penal

internaţional. Este de menţionat faptul că particularităţile dreptului penal internaţional, decurg din

însuşi specificul dreptului penal şi al raporturilor juridice pe care le disciplinează. Conceput ca o

totalitate a normelor ce reglementează relaţiile sociale de luptă împotriva încălcărilor ce aduc

atingere celor mai importante valori sociale, dreptul penal internaţional este legat indisolubil de

ordinea juridică internă a fiecărui stat.

In majoritatea cazurilor, aplicarea legii penale a unui stat în vederea tragerii la răspundere

penală a infractorilor necesită îndeplinirea pe teritoriul altui stat a unor acte şi măsuri necesar e

pentru realizarea represiunii, începând de la descoperirea infracţiunilor, identificarea şi arestarea

infractorilor, percheziţii, audieri de martori şi expertize, şi terminând cu solicitarea şi acordarea

extrădării, ori cu recunoaşterea hotărârilor penale străine.

Astfel, activitatea de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional dobândeşte pe lângă

aspectul intern (drept penal) si un aspect extern (drept penal internaţional).

În cadrul dreptului penal internaţional trebuie, aşadar, organizate nu doar identificarea şi

arestarea infractorilor care s-au refugiat pe teritoriul altui stat ci şi strângerea probelor care vor

fi puse la dispoziţia organelor judiciare cărora le revine competenţa de a realiza represiunea.

Aceste operaţii se amplifică atunci când mijloacele de probă pentru unele fapte se găsesc

dispersate pe teritoriile mai multor state.

Organizarea unei colaborări internaţionale între organele judiciare din diferite state în

vederea asigurării unei bune administrări a justiţiei formează, deci, obiectul dreptului penal

internaţional.

Astfel, dreptul penal internaţional reprezintă însăşi instituţia de cooperare între state în vederea

descoperirii faptelor ce constituie infracţiuni cu element de extraneitate şi tragerii la răspundere

penală a celor care au comis aceste infracţiuni.

1.2. Deosebirea dintre dreptul penal internaţional şi dreptul internaţional penal;

În doctrina penală s-a admis posibilitatea existenţei dreptului penal internaţional care se aplică

alături de dreptul penal naţional şi care cuprinde acele reglementări penale care interesează

comunitatea internaţională şi care sunt consacrate prin convenţiile create între state. Ar putea fi

conceput pe de o parte un drept internaţional penal mondial constituit din normele care sancţionează

pe cei ce săvârşesc crime contra păcii, umanităţii sau războiului, normele adoptate de ONU prin

convenţie care ulterior sunt ratificate de statele membre ale acestei organizaţii; pe de altă parte, un

drept penal internaţional regional, adică un drept penal european care cuprinde ansamblul de

norme penale comune statelor europene şi prevăzute în convenţiile încheiate între aceste state.

Dreptul internaţional penal poate fi definit ca fiind acea parte a drptului penal constituit

dintr-un ansamblu de norme de incriminări şi sancţiuni a unor fapte contra ordinii publice

internaţionale şi care pune în pericol pacea şi omenirea ca valoare socială fundamentală pentru

comunitatea internaţională în ansamblul său.

Dreptul penal european cuprinde un ansamblu de reglementări cu implicaţii penale,

susceptibile să introducă în viaţa politicii europene unele principii noi şi comune pe care să le respecte

statele europene în legislaţia lor penală internă. Dreptul penal european cuprinde 3 mari categorii de

dispoziţii: a. cereri rezultate din activitatea Consiliului Europei;

b. cereri referitoare la activitatea UE;

c. cereri ce rezultă din Convenţia de cooperare încheiată întrecele 2 organisme europene

În literatura de specialitate se foloseşte atât denumirea de drept internaţional penal, cât şi cea de drept

penal internaţional. Diferenţa este nu doar în terminologie dar şi în faptul că ele exprimă concepte diferite.

Dreptul internaţional penal face parte din ordinea juridică internaţională şi cuprinde norme

referitoare la problemele de combatere a genocidului, crimelor de război, crimelor împotriva umanităţii,

agresiunea (în competenţa Curţii Penale Internaţionale), acordurile generale privind reprimarea unor acte

infracţionale cu impact la nivel internaţional (trafic de copii, de opera de arta, terorism,etc.); pe când,

dreptul penal internaţional apără ordinea internă a fiecărui stat care cuprinde norme de drept intern care

au şi un element de extraneitate în ceea ce priveşte locul săvârşirii faptelor sau al producerii consecinţelor

acestora, naţionalitatea făptuitorilor, locul unde aceştia se află după săvârşirea infracţiunii.

4

1.3. Scopul şi domeniul de reglementare a dreptului penal internaţional.

Dreptul penal internaţional cuprinde în primul rând regulile care reglementează cooperarea şi asistenţa

juridică internaţională în materie penală. De asemenea, se includ în dreptul penal internaţional şi normele

adoptate de stat pentru completarea cadrului convenţional al asistenţei juridice internaţionale în materie

penală. Acest grup de norme are în sfera dreptului penal o funcţie similară funcţiei pe care o îndeplineşte

dreptul internaţional privat în privinţa raporturilor de drept privat.

Astfel dreptul penal internaţional are ca obiect de studiu reglementările interne cu elemente de

extraneitate: extrădarea, asistenţa juridică internaţională în materie penală, transferul de proceduri in

materie penala, recunoaşterea si executarea hotărârilor penale străine, transferarea persoanelor condamnate

in alte state, inclusiv reglementările internaţionale in aceasta materie. In doctrina americana nu se face

distincţie intre dreptul penal internaţional si dreptul internaţional penal. Americanii considera ca obiect de

studiu pentru dreptul penal internaţional, atât toate masurile de prevenire si combatere a infracţiunilor

săvârşite intre doua sau mai multe state, sau numai intr-un singur stat, atunci când infractorul se sustrage

de la urmărirea penala, ori de la executarea unei pedepse prin refugierea in jurisdicţia unui alt stat iar pe de

alta parte, are ca obiect si infracţiunile săvârşite la nivel internaţional indiferent daca implica sau nu un

element de extraneitate (genocid, crime de război, crime contra umanităţii, agresiunea). Toate convenţiile

internaţionale in materie penala sunt influenţate de principiile de drept penal ale statelor membre la o

Convenţie, iar la rândul ei, Convenţia ajunge sa influenţeze reglementările interne pentru armonizarea lor

cu principiile unanim-acceptate înscrise in Convenţie. Prin urmare, dreptul penal internaţional vizează

aspectele internaţionale ale dreptului penal statal, dreptul internaţional penal vizează aspectele penale ale

dreptul internaţional public.

Dreptul penal internaţional constituie astfel domeniul în care statele îşi cer reciproc sprijin pentru

rezolvarea unor probleme de drept penal intern.

Scopul principal al acestei instituţii este unirea eforturilor statelor în vederea combaterii criminalităţii,

acordându-şi reciproc asistenţă la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor, identificarea persoanelor care

le-au comis, şi emiterea sentinţelor echitabile, executarea acestor sentinţe, precum şi recuperarea

prejudiciului cauzat victimelor infracţiunii indiferent în ce stat se află, de diversitatea legislaţiei naţionale,

a celei internaţionale şi a statelor străine.

În cadrul dreptului penal internaţional fac parte normele referitoare la:

- extrădare,

- asistenţă juridică internaţională în materie penală,

- aplicarea legilor naţionale în cazul infracţiunilor săvârşite în străinătate

- recunoaşterea hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti ale altor state,

- regulile de jurisdicţie penală în cadrul infracţiunilor săvârşite de către trupele militare străine aflate

în tranzit sau staţionate pe teritoriul altui stat, ori împotriva acestor trupe.

TEMA 2. IZVOARELE ŞI SURSELE DE REGLEMENTARE A

DREPTULUI PENAL INTERNAŢIONAL.

2.1. Sursele şi reglementarea juridică internă a dreptului penal internaţional;

2.2. Convenţiile internaţionale multilaterale şi tratate internaţionale bilaterale la care RM este

parte;

2.1. Sursele şi reglementarea juridică internă a dreptului penal internaţional

Republica Moldova că şi membri ai comunităţii mondiale, nu pot duce o luptă eficientă cu

criminalitatea internaţională fără a se implica activ în procesul comunităţii mondiale, deoarece

starea criminogenă existentă cere de la organele de drept de a se alinia, a se racorda în

permanenţă la cadrul legislativ internaţional, la strategia şi tactica de apărare a drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului a altor state.

In acest scop Republica Moldova a semnat şi a ratificat un şir de Convenţii şi Tratate

internaţionale atât multilaterale, cât şi bilaterale, privind acordarea asistenţei juridice

internaţionale in materie penală.

Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul rând, cu scopul de a facilita şi

accelera cooperarea în materia de drept penal internaţional şi a executării deciziilor,

simplificând procedura extrădării între statele membre, punând în aplicare reguli minime cu

5

privire la elementele constitutive ale infracţiunilor şi în special ale sancţiunilor apl icate

criminalităţii organizate.

Republica Moldova acordă atenţie sporită problemelor cooperării internaţionale în materie

penală. In acest context, este de menţionat, faptul că activitatea de cooperare internaţională a

Republicii Moldova are ca bază prevederile art. 8 al Constituţiei Republicii Moldova în care

este stipulat că: „Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi

tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim

recunoscute, ale dreptului internaţional"'.

Aceste stipulări şi-au găsit o reglementare mai amplă în Capitolul IX din Codul de Procedură

Penală al Republicii Moldova, capitol intitulat „Asistenţa juridică internaţională în materie

penală", adoptat prin Legea nr. 122-XV din 14.03.2003 şi pus în vigoare din 13 iunie 2003 prin

Legea cu privire la punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.

205-XV din 29.05.2003.

Continuând perfecţionarea cadrului juridic ce ţine de cooperarea internaţională în drept

penal, fiind inspirat de Acţiunea comună nr.98/427/JHA din 29 iunie 1998 privind bunele

practici în asistenţa juridică internaţională în materie penală, adoptată de Consiliul Uniunii

Europene, la 01.12.2006 Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 372.XVI a adoptat

Declaraţia privind bunele practici în asistenţa juridică internaţională în materie penală.

Tot la 01.12.2006 Parlamentul a adoptat şi o lege specială - Legea cu privire la asistenţa

juridică internaţională în materie penală nr. 371-XVI în care a fost stipulat cu maximă

certitudine cadrul juridic privind dreptul penal internaţional, reglementând asistenţa juridică

internaţională în materie penală, volumul şi formele, subiecţii şi conţinutul acesteia, procedura adresării şi

executării comisiilor rogatorii, conţinutul şi forma acestora, procedura efectuării extrădării, transferul

persoanelor condamnate etc.

Colaborarea statelor în lupta împotriva criminalităţii se realizează, în principal, prin

semnarea sau aderarea la convenţii internaţionale prin care statele îşi asumă obligaţii, de a

reprima, prin mijloace proprii, anumite categorii de infracţiuni.

2.2. Convenţiile internaţionale multilaterale şi tratate internaţionale bilaterale la care RM este

parte;

Actualmente întru soluţionarea problemelor ce ţin de drept penal internaţional se aplică direct

dispoziţiile convenţiilor şi tratatelor (acordurilor) ce au fost semnate şi ratificate de Republica Moldova în

materie de asistenţă juridică internaţională. În acest context e de menţionat că Republica Moldova a

semnat şi ratificat:

Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală semnată la Strasbourg la 20 aprilie

1959 (ratificată de Parlamentul RM la 26 septembrie 1997 pentru Republica Moldova este în vigoare din 5

mai 1998);

Protocolul adiţional la Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală, întocmit la

17 martie 1978, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 septembrie 2001.

Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi

penale semnată la Mensc la 22 ianuarie 1993 (ratificată de Parlamentul RM la 16 martie 1995, pentru

Republica Moldova este în vigoare din 26 martie 1996);

Convenţia europeană de extrădare semnată la 13 decembrie 1957 (ratificată de Parlamentul RM la

14 mai 1997, pentru Republica Moldova este în vigoare din 31 decembrie 1997); t

Protocolul adiţional la Convenţia europeană de extrădare, întocmit la 15 octombrie 1975, în vigoare

pentru Republica Moldova din 25 septembrie 2001;

Al doilea Protocol adiţional, întocmit la Strasbourg la 17 martie 1978, în vigoare pentru Republica

Moldova din 21 iunie 2001;

Tratatul moldo-român privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6

iulie 1996, în vigoare din 22 martie 1998;

Tratatul moldo-ucrainean privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în materie civilă şi

penală, semnat la Kiev la 13 decembrie 1993, în vigoare din 04 noiembrie 1994;

Tratatul moldo-rus privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă, familială şi

penală, semnat la Moscova la 25 februarie 1993, în vigoare din 04 noiembrie 1994;

6

Tratatul moldo-lituanian privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept in materie i ivilă, familială şi

penală, semnat la Chişinău la 9 februarie 1993, în vigoare din 18 februarie 1995;

Tratatul moldo-leton privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă, familială şi

penală, semnat la Riga la 14 aprilie 1993, în vigoare din 18 iunie 1996;

Acordul moldo-turc privind asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală, semnat la

Ankara la 22 mai 1996, în vigoare din 03 decembrie 1996;

Protocolul privind cooperarea între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Public

Român, încheiat la Chişinău la 10 februarie 2005;

Memorandumul de colaborare între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Biroul Naţional

Antimafia (Italia) pentru combaterea crimei organizate şi prevenirii ei, încheiat la Chişinău în 2002.

Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27.01.1999, instrument juridic elaborat

în urma recomandării din Rezoluţia nr.l, adoptată de miniştrii europeni de justiţie la cea de-a 21a

Conferinţă a lor (Praga, 1997), în scopul aplicării rapide a Programului de acţiune împotriva corupţiei; care

prevede Conventia prevede mentinerea incriminarii coruptiei active / pasive a functionarilor publici,

coruptia parmanentarilor straini, coruptia activa in sectorul privat, infractiunile contabile, coruptia

functionarilor internationali, coruptia judecatorilor si a angajatilor Curtilor internationale, traficul de

influenta, sa incrimineza actelel de participare, sa includa responsabilitatea persoanelor juridice,

cooperarea intre autoritatile nationale privind justitia si martorii;

Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului adoptată la Strasbourg la 27.01.1977, prin

care statele membre ale Consiliului Europei, constatând înmulţirea actelor de terorism, au stabilit măsuri

pentru ca autorii unor astfel de acte să nu se poată sustrage tragerii la răspundere penală;

Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 şi Convenţia contra

traficului ilicit de stupefiante, adoptată la Viena la 02.12.1988, prin care statele membre O.N.U. care au

aderat la aceste instrumente internaţionale, se obligă să colaboreze pe linia prevenirii şi combaterii

traficului ilicit de stupefiante;

Asistenţă juridică internaţională în materie penală poate fi solicitată sau acordată şi în bază de

reciprocitate. În asemenea situaţii, Ministerul Justiţiei sau Procurorul General pot depune sau primi

anumite adresări direct, sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Totodată pot fi utilizate şi alte modalităţi de legătură cum ar Interpol, Europol, etc.

TEMA 3. PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL INTERNAŢIONAL

3.1. Principiile aplicării legii penale în raport cu spaţiul:

1. principiului ubicuităţii.

2. principiul personalităţii legii penale;

3. principiul protecţiei reale;

4. principiul teritorialităţii;

5. principiul cetăţeniei;

6. principiul universalităţii;

3.2. Sistemul principiilor generale ale dreptului penal internaţional:

1. principiul legalităţii;

2. principiul neamestecului în afacerile interne ale altui stat;

3. principiul cooperării internaţionale;

4. principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale;

5. principiul asigurării şi respectării suveranităţii statelor contractante;

6. principiul non bis in idem;

7. principiul reciprocităţii.

8. principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce

3.3. Conţinutul principiilor specifice dreptului penal internaţional:

1. principiul confidenţialităţii

2. recunoaşterea competenţei statului străin pe cauza penală, în legătură cu

participarea unui cetăţean străin

3. caracterul extensiv al cooperării;

4. funcţionarea suplă a cooperării;

7

5. principiul oportunităţii;

6. principiul specialităţii.

7. cedarea unei părţi din suveranitate la efectuarea acţiunilor cu

participarea cetăţenilor statului străin;

8. respectarea drepturilor şi intereselor statelor terţe de către statele contractante;

9. realizarea condiţiilor tratatului prin intermediul legislaţiei naţionale;

3.1. Principiile aplicării legii penale în raport cu spaţiul

Proclamarea Republicii Moldova drept parte a comunităţii internaţionale şi a priorităţii normelor şi

principiilor unanim recunoscute ale dreptului internaţional nu a putut să nu exercite influenţă asupra

dreptului penal internaţional.

Colaborarea internaţională în materie penală este ghidată de unele reguli — principii

generale conforme normelor şi principiilor internaţionale, care ţin de aplicarea legii penale, care

de fapt sunt acceptate de state.

Elaborarea normelor penale concrete, care reglementează relaţiile, ce se formează în sfera cooperării

Republicii Moldova cu statele străine privitor la problemele de combatere a criminalităţii, este imposibilă

fără determinarea raportului principiilor dreptului internaţional şi dreptului penal naţional.

Situaţia dată este legată de aceea, că principiile sunt ideile fundamentale, care se manifestă prin

totalitatea normelor de drept, ele sunt criteriile legalităţii şi se manifestă în calitate de bază pentru

adoptarea deciziilor în acţiuni concrete.

Activitatea dreptului penal internaţional este subordonată principiilor constituţionale, principiilor

fundamentale de drept şi ordinii publice ale statului nostru.

Organizaţiile criminale transnaţionale aduc atingeri grave suveranităţii naţionale şi subminează

instituţiile democratice, chiar şi în statele dezvoltate, ameninţă să destabilizeze procesul de

democratizare şi privatizare in ţările aflate in tranziţie şi adaugă noi dimensiuni unor probleme

deja existente, cum sunt ameninţarea nucleară şi terorismul.

Criminalitatea organizată din Republica Moldova şi alte state se caracterizează prin trei

tendinţe fundamentale:

- extinderea ariei geografice;

- diversificarea obiectului activităţilor criminale;

- perfecţionarea instrumentelor şi metodelor de desfăşurare a activităţilor criminale

După cum ştim, locul săvârşirii infracţiunii are un rol important în reglementările juridico -

penale din Codul penal al Republicii Moldova.

El constituie, în primul rând, un criteriu de stabilire a principiilor de aplicare a legii penale

în spaţiu (art.ll C.pen. RM). Dacă locul săvârşirii infracţiunii este teritoriul Republicii Moldova,

se aplică principiul teritorialităţii (art.ll alin.(l) C.pen.).

Dar, în cazul în care locul infracţiunii este teritoriul unui stat străin, iar făptuitorul ei este un

cetăţean al Republicii Moldova, conform principiului personalităţii, se aplică legea penală a

Republicii Moldova (art.ll alin.(2) C.pen.)

Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu

determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune1.

Raportul dintre incidenţa legilor penale şi spaţiu determină aria în care poate interveni

dreptul penal internaţional.

Aplicarea legii penale poate fi cercetată în raport cu o serie de factori cum ar fi: faptele,

persoanele, timpul, spaţiul, factori care determină întinderea sferei de aplicare a legii penale,

adică limitele acestei aplicări.

Săvârşirea de infracţiuni în afara teritoriului unui stat, dar care interesează ordinea de drept a

acelui stat, fiind îndreptate contra intereselor sale sau ale cetăţenilor săi, ori fiind săvârşite de

cetăţenii acelui stat sau de străini fără cetăţenie dar domiciliaţi pe teritoriul statului respectiv,

constituie situaţii pe care efectul strict teritorial al legii penale nu le acoperă'8.

Pe de altă parte, în caz de infracţiuni săvârşite pe teritoriul statului, dar urmate de refugierea

infractorilor pe un alt teritoriu, efectul teritorial al legii penale apare trunchiat.

"'A. Barbaneagră s.a. Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002 Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009 (arr. 11)

8

Problema de a şti care este legea aplicabilă infracţiunii săvârşite este o problemă de drept

substanţială. Nu trebuie confundată problema aplicării legii penale, cu problema instanţei căreia

îi revine competenţa de a face aplicarea legii. Aceasta explică de ce legea unui stat poate fi

aplicată de instanţele altui stat.

Potrivit principiului ubicuităţii locul săvârşirii infracţiunii este considerat locul unde s -a

comis cel puţin un act de executare, o parte din acţiunea ilicită sau locul unde s -a produs

rezultatul infracţional. Acest principiu face posibil intervenţia legii penale a statelor pe toată

perioada de desfăşurare a infracţiunii în spaţiu, indiferent de modul de reali zare a ei.

Aceasta se confirmă şi prin faptul că aceste criterii de stabilire a locului săvârşirii

infracţiunii elaborate pe baza teoriei ubicuităţii, au fost puse şi la baza infracţiunii

transnaţionale, a cărei definiţie a fost dată în Convenţia Naţiunilo r Unite împotriva criminalităţii

transnaţionale organizate, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000.

Astfel, conform art.3 alin. (2) din Convenţia menţionată, o infracţiune este de natură

transnaţională dacă:

a) este săvârşită în mai mult de un stat;

b) este săvârşită într-un stat, dar o parte substanţială a pregătirii, planificării, conducerii sale

sau a controlului său are loc într-un alt stat;

c) este săvârşită într-un stat, dar implică un grup infracţional organizat care desfăşoară

acrivităţi infracţionale în mai mult de un stat; sau

d)este săvârşită într-un stat, dar are efecte substanţiale într-un alt stat.

Prin expresia „săvârşirea infracţiunii transnaţionale" din art. 12 C.pen. al Republicii Moldova

se înţelege săvârşirea infracţiunii neconsumate sau consumate (art.25 C.pen.) în mai mult de un

stat. In sensul art. 12 C.pen., prin locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se are în vedere

teritoriul Republicii Moldova şi al altor state în spaţiile cărora, s -a desfăşurat activitatea în

vederea săvârşirii infracţiunii.

Dispoziţiile art. 12 C.pen. cuprind 4 reguli care conţin criterii distincte de a considera

infracţiunea transnaţională ca fiind săvârşită atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi pe

teritoriul altui stat.

Conform regulii prevăzute de art.12 alin.(2) lit.a) C.pen., locul săvârşirii infracţiunii

transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova, dacă actele de executare a

infracţiunii se realizează atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi pe teritoriul unui sau al mai

multor state.

De exemplu, la reţinerea pe teritoriul Republicii Moldova a unei partide de substanţe

narcotice, procurate într-un stat străin şi expediate prin tranzit pentru a fi înstrăinate pe teritoriul

altui stat, locul săvârşirii acestei infracţiuni transnaţionale va fi teritoriul Republicii Moldova. ,

Dacă actele de pregătire a infracţiunii, planificarea, organizarea, conducerea sau controlul

acesteia se realizează pe teritoriul Republicii Moldova, iar săvârşirea nemijlocită a infracţiunii

are loc pe teritoriul unuia sau al mai multor state, şi invers, locul săvârşirii infracţiunii

transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova (art. 12 alin.(2) lit.b) C.pen. al

Republicii Moldova.

De exemplu, dacă fabricarea sau procurarea instrumentelor sau a altor obiecte destinate prin

natura lor la fabricarea de monedă falsă a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova, iar

fabricarea cu ajutorul acestor instrumente sau mijloace are loc pe teritoriul altui stat, locul

săvârşirii infracţiunii va fi şi teritoriul Republicii Moldova.

Regula prevăzută de art.12 alin.(2) lit.c) C.pen. dă dreptul de a considera locul săvârşirii

infracţiunii transnaţionale şi teritoriul Republicii Moldova, dacă un grup criminal organizat sau

o organizaţie criminală care activează pe teritoriul Republicii Moldova este implicată în

săvârşirea infracţiunii pe teritoriul altui stat, şi invers.

In afară de aceasta, participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de

asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiteri i acţiunilor de spălare a banilor pe teritoriul unui

stat străin constituie infracţiunea prevăzută de art.243 alin.(l) lit.d) şi alin.(4) C.pen. al

Republicii Moldova în acest caz, locul săvârşirii infracţiunii este de asemenea şi teritoriul

Republicii Moldova.

Atunci când acţiunile infracţionale au fost săvârşite într -un stat străin, iar consecinţele grave

au survenit pe teritoriul Republicii Moldova, şi invers, locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale

9

se consideră şi teritoriul Republicii Moldova (art .12 alin.(2) lit.d) C.pen.). De exemplu, în cazul

intoxicării atmosferei prin acţiuni sau inacţiuni intenţionate săvârşite pe teritoriul altui stat, dar

care pot provoca o catastrofa ecologică pe teritoriul Republicii Moldova, locul săvârşirii

infracţiunii de ecocid (art.136 C.pen.) poate fi considerat şi teritoriul Republicii Moldova.

Regulile menţionate, dau temei de a concluziona că în cazul infracţiunii transnaţionale toate

activităţile infracţionale săvârşite în Republica Moldova şi în alte state în an samblul lor

constituie o singură infracţiune unică conform legii penale atât a Republicii Moldova, cât şi a

fiecărui srat unde ea s-a manifestat spaţial.

De aceea, consideră, autorii, în cazul infracţiunii transnaţionale, pentru a respecta principiul

non bis in idem, garantat de art. 7 C.pen. şi de art.22 C.proc.pen., Republica Moldova poate

aplica legea sa penală numai cu condiţia ca persoanele participante la ea, în momentul

descoperirii ei nu au fost trase la răspundere penală în alt stat pentru activită ţile săvârşite în

vederea realizării infracţiunii

Articolul 11 CP. al Republicii Moldova fixează două principii de aplicare a legii penale în

spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei.

Principiul teritorialităţii legii penale priveşte infracţiunile săvârşite pe teritoriul statului,

adică legea penală a unui stat se aplică oricărei infracţiuni săvârşite pe teritoriul acelui stat.

Admis astăzi de toate legislaţiile penale, ca principiu fundamental al aplicării legii penale în

raport cu spaţiul. Teritoriul juridico-penal cuprinde: suprafaţa teresrră; apele interioare; marea

teritorială; spaţiul aerian; subsolul.

Însă legislaţia care reglementează instituţia aplicării legii penale în raport cu spaţiul stipuleză

şi anumite excepţii de la principiul teritorialităţii.

Acestea se referă la:

a) Nave. Asimilarea se referă la cazul când nava se găseşte în afara mării sau a apelor

teritoriale ale statului, căruia îi aparţine nava.

Când nava se găseşte în largul mării, într-un spaţiu care nu este supus nici unei suveranităţi,

este firesc ca suveranitatea statului căruia îi aparţine nava să se exercite, şi în consecinţă legea

pavilionului să fie aplicată.

b) Aeronave. În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite la bordul aeronavelor, regimul

acestora este, în genere, asimilat cu acela al navelor.

Când infracţiunea este săvârşită în spaţiul aerian al statului căruia îi aparţine aeronava, se

aplică legea acestui stat,

Se poate considera că liber, este numai spaţiul aerian situat deasupra mării libere şi a

teritoriilor nesupuse nici unei suveranităţi, caz în care se aplică legea pavilionului.

Imunitate penală. Reprezintă o excepţie de la principiul

teritorialităţii legii penale şi intervine în cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul statului, de

persoane care se bucură de imunitate penală sau în localurile şi pe terenurile misiunilor

diplomatice.

Imunitatea diplomatică duce la o restrângere a limitelor de aplicare a legii teritoriale,

justificându-se pe consideraţii de politică internaţională.

În Republica Moldova, principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu, indicat în

alin.l art.ll Cod pen., stabileşte că toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care săvârşesc

infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere, conform Codului penal . Teritoriul RM

se stabileşte prin frontieră de stat.

În conformitate cu Legea din 17.05.1994 privind frontiera de stat a RM, frontieră de stat este

linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine, iar în plan vertical

delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (a se vedea

MO nr.12/107 din 03.11.1994). Prin urmare, noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic,

aerian, solul şi subsolul delimitate prin graniţe şi supuse suveranităţii statului.

Potrivit opiniei autorilor Comentariilor la Codul penal al Republicii Moldova, principiul

teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completat de principiul cetăţeniei, prin care se

înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM, apatrizilor şi a cetăţenilor străini care

au săvârşit infracţiuni în afara RM.

10

Respectiv, sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care "domiciliază

permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin.2 art. 11) în

cazul în care:

a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM, cât şi în statul pe al cărui

teritoriu a fost săvârşită;

b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită.

În acelaşi timp prin sintagma cetăţean străin, în sensul Legii cetăţeniei, nr.l024 -XIV din

02.06.2000, se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin, nu RM.

Pentru infracţiunile menţionare cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibil i de răspundere pe

teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin.

Este de menţionat că principiul cetăţeniei de aplicare a legii penale în spaţiu, în doctrina

română este numit - principiul personalităţii legii penale .

Respectiv, doctrina română stipulează că în raport cu principiul teritorialităţii legii penale,

principiul personalităţii este un principiu complementar, al cărui rol este de a umple anumite

goluri lăsate de principiul teritorialităţii.

Principiul teritorialităţii fiind aplicabil faptelor săvârşite pe teritoriul statului, rămân în afara

sferei sale de aplicaţiune, infracţiunile comise în străinătate.

Principiul personalităţii legii penale duce la extinderea incidenţei naţionale şi asupra unora

din faptele săvârşite în străinătate.

Există două concepţii de abordare a principiului personalităţii legii penale:

- prima concepţie priveşte faptele penale săvârşite în afara Teritoriului statului, de subiecţii

acelui stat (principiul personalităţii active);

- cea de-a doua se referă la faptele săvârşite în străinătate, împotriva subiecţilor statului

(principiul personalităţii pasive).

In acelaşi timp, persistă anumite condiţii de aplicare a principiului personalităţii, inclusiv:

a) Condiţii privind persoana

Incidenţa principiului personalităţii, implică precisa delimitare a noţiunii de subiect penal

faţă de legea penală a statului, iniţial ţinându -se seama de domiciliul persoanelor, apoi de cel al

naţionalităţii, iar astăzi de cetăţenia persoanei.

Calitatea de subiect penal al statului, trebuie să existe în momentul comiterii infracţiunii.

Cu privire la noţiunea de subiect penal, în legislaţia diferitelor state sunt folosiţi termeni de:

supus, naţional, cetăţean, sau persoană fără cetăţenie.

In caz de schimbare a cetăţeniei, se susţine că este aplicabilă legea penală potrivit cu statutul

persoanei din momentul săvârşirii infracţiunii.

In caz de participaţiune la comiterea unei infracţiuni, potrivit rezoluţiei Institutului de Drept

Internaţional votată la Munchen în 1883, principiul personalită ţii privea numai pe autorii

infracţiunilor săvârşire în străinătate.

Ulterior, rezoluţiile de la Cambridge au extins sfera de aplicaţiune a principiului

personalităţii şi la participanţii care au calitatea de subiecţi penali ai statului".

b) Condiţii privind fapta

Principiul personalităţii a fost admis la început numai faţă de un grup restrâns de infracţiuni,

însă cu timpul s-a extins la toate infracţiunile. în raport cu fazele de desfăşurare a activităţii

infracţionale, principiul personalităţii priveşte deopotrivă: actele preparatorii, tentativa (atunci

când sunt incriminare) şi fapta consumată.

O controversă o reprezintă condiţia dublei incriminări.

Pornind de la fundamentul principiului personalităţii legii penale, acela ca toţi cetăţenii să

respecte legile statului căruia îi aparţin, oriunde s-ar afla, ar trebui ca independent de faptul că

legea de la locul comiterii faptei incriminează sau nu fapta, statul să -şi poată întotdeauna

pedepsi cetăţenii săi. Deci. în cadrul acestei concepţii, condiţia dublei inc riminări nu-şi are

justificarea.

S-ar putea, deci, obiecta că ar fi exagerat şi contrar principiilor justiţiei ca pentru săvârşirea

unor infracţiuni care nu interesează decât indirect statul, infractorul să fie pus în situaţia, de a fi

de două ori pedepsit.

în afară de principiile nominalizate, în doctrina română se opinează pentru existenţa a încă

două principii - principiul protecţiunii reale şi principiul universalităţii.

11

Principiul protecţiunii reale priveşte aplicarea legii penale naţionale privitor la fapta

săvârşită în afara teritoriului unui stat, în raport cu natura infracţiunii.

Ceea ce caracterizează principiului protecţiunii reale este natura faptei săvârşite, aplicarea

acestui principiu fiind, cu alte cuvinte, limitată la anumite infracţiuni.

Mai menţionăm faptul că, extinderea câmpului de aplicare a legii penale naţionale, la

anumite fapte săvârşite în străinătate, este justificată de specificul acestor fapte, care, fie că

lovesc interesele superioare ale statului, fie au avut ca victimă un cetă ţean al statului respectiv.

Se poate aprecia că protecţiunea reală are ca obiect, o specială ocrotire a intereselor statului

şi a cetăţenilor săi2 .

Astăzi, legislaţiile penale prezintă o evidentă concordanţă în ceea ce priveşte dreptul pe care

diferitele state şi-l recunosc, în a reprima faptele comise în străinătate, pe motivul că acele fapte

sunt susceptibile a aduce grave atingeri siguranţei sau creditului statului (Codul penal austriac,

Legea belgiană din 1878, Codul de procedură penală franceză, etc).

În ceea ce priveşte persoana făptuitorului, principiul protecţiunii reale are în vedere cetăţenii

străini şi persoanele fără cetăţenie, nedomiciliate pe teritoriul statului.

Făptuitorul trebuie să aibă, deci, calitatea de cetăţean străin în momentul săvârşirii infracţiunii.

Schimbările intervenite ulterior acestui moment, vor influenţa asupra incidenţei legii aplicabile, deci

calitatea de cetăţean străin trebuie să existe în momentul pornirii procesului penal.

In privinţa victimei infracţiunii, aceasta trebuie să aibă calitatea de cetăţean al statului în momentul

comiterii infracţiunii, dar si în momentul urmăririi penale. Dacă victima a pierdut calitatea de cetăţean al

statului, înainte de pornirea procesului penal, dispare temeiul de aplicare a legii penale naţionale.

Totodată, principiul realităţii este aplicabil cetăţenilor străini: coautori, complici sau instigatori ai

infracţiunii faţă de care operează principiul.

In viziunea autorilor, principiul universalităţii, are ca origine faptul că, „Principiile: teritorialităţii,

personalităţii şi protecţiunii reale nu asigură, totuşi, ubicuitatea represiunii, sens în care a fost introdus

principiul universalităţii".

Acest principiu, duce la aplicarea legii penale naţionale unor infracţiuni săvârşite în afara statului, de

către cetăţenii străini, sau de către persoanele care nu au nici o cetăţenie şi care domiciliază în străinătate.

Principiul universalităţii presupune că fiecare ţară să poată coopera cu orice stat din lume, indiferent de

poziţia geografică, particularităţile lingvistice sau consideraţiile de ordin politic

Principiul universalităţii se întemeiază pe interesul comun, pe care statele îl au de a nu tolera pe

teritoriul lor prezenţa unor infractori nepedepsiţi, şi deci pe voinţa de a colabora la realizarea represiunii

faţă de orice infractor.

Fundamentul acestui principiu constă, în obligaţia internaţională a statelor de a nu tolera ca în arena

internaţională să poată fi săvârşite fapte penale, fără ca făptuitorul lor să-şi primească pedeapsa.

Competenţa determinară de principiul universalităţii este, de regulă, subsidiară.

3.2. Sistemul principiilor generale ale dreptului penal internaţional

Principiile generale ale dreptului penal internaţional sunt reguli de conduită universal valabile şi juridic

obligatorii pentru subiecţii de drept penal naţional şi celui de drept penal internaţional.

Acestea sunt:

principiul legalităţii;

principiul neamestecului în afacerile interne;

principiul cooperării internaţionale;

principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale

respectarea suveranităţii şi securităţii statelor;

principiul non bis in idem;

principiul reciprocităţii;

principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce

principiului specialităţii

principiul reprimării infracţiunilor de drept comun

Este de subliniat că între principiile fundamentale există o interdependenţă şi o

interpătrundere, ele condiţionându-se reciproc.

Principiile fundamentale de drept internaţional se află într -o permanentă dezvoltare,

conţinutul lor îmbogăţindu-se în mod continuu. Dinamica principiilor se manifestă în primul

12

rând prin încheierea de noi tratate internaţionale şi crearea de noi norme cutumiare, menite să

concretizeze şi să completeze normele existente; prin consacrarea unor noi principii

fundamentale de drept internaţional capabile să guverneze problemele ce se ridică în faţa

civilizaţiei umane.

Principiul legalităţii - este principiul conform căruia dreptul penal internaţional se realizază în stricta

conformitate cu

- principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional,

- tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte

- prevederile constituţionale, a codului penal şi a codului de procedură penală a Republicii Moldova.

Caracterul specific al acestui principiu constă în faptul că schimbul de date şi informaţii operative se

realizează numai la cererea autorităţilor competente, cu respectarea legislaţiei în domeniul informaţiilor

clasificate şi a celei din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal.

Principiul neamestecului în afacerile interne ale altui stat reprezintă unul din pilonii de bază ai

dreptului internaţional. Acest principiu prevede că, nici un stat sau grup de state nu are dreptul să

intervină direct sau indirect, pentru orice motiv, în afacerile in terne sau externe ale altui stat.

Principiul cooperării internaţionale este un rezultat al accentuării interdependenţelor existente în

societatea internaţională sub diferite aspecte: politic, economic şi social, al dezvoltării largi a relaţiilor

internaţionale, în special acelor economice, precum şi a aprofundării diviziunii internaţionale a muncii.

Rolul cel mai important în formularea şi dezvăluirea conţinutului principiului cooperării internaţionale

îi revine Declaraţiei privind principiile de drept internaţional asupra relaţiilor prieteneşti şi de cooperare

între state, în conformitate cu Carta ONU din anul 1970. Principiul obligă statele să coopereze unele cu

altele, oricare ar fi deosebirile între sistemele lor politice, economice şi sociale. Declaraţia mai precizează

şi principalele direcţii de cooperare: dirijarea relaţiilor internaţionale în domeniile economic, social,

cultural, tehnic şi comercial în conformitate cu principiile egalităţii suverane şi neintervenţiei; cooperarea

cu ONU şi adoptarea măsurilor prevăzute de Cartă; promovarea creşterii economice în întreaga lume. iar

în mod special în ţările în curs de dezvoltare.

Principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale este unul dintre cele mai vechi

principii ale dreptului internaţional. Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa internaţională îl consideră ca un

principiu de bază al acestui drept. Explicaţia este simplă: anume în el îşi are originea forţa juridică a

dreptului internaţional, în lipsa lui dreptul internaţional n-ar mai avea calitatea de drept.

Principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale a luat fiinţă şi mult timp a fost

cunoscut ca principiul respectării tratatelor internaţionale - pacta sunt servanda (tratatele trebuie

respectate). în epoca contemporană, din normă cutumiară de drept internaţional el s-a transformat într-o

normă convenţională, iar conţinutul său s-a modificat şi s-a îmbogăţit în mod substanţial.

Principiul examinat a fost consacrat în preambulul Pactului Ligii Naţiunilor, pentru ca mai apoi să fie

reafirmat în: preambulul Cartei ONU şi în art. 2 pct. 2 al acesteia, în Convenţiile de la Viena din 1969 şi

1986 cu privire la dreptul tratatelor, în Declaraţia privind principiile de drept internaţional din 1970, în

Actul final de la Helsinki din 1975, în Statutul OSA, Carta OUA şi în multe alte documente de drept

internaţional.

În preambulul Cartei ONU se subliniază hotărârea membrilor ONU "de a crea condiţiile necesare

pentru menţinerea justiţiei şi respectarea obligaţiilor născute din tratate şi alte izvoare ale dreptului

internaţional", iar în art. 2 pct. 2 este prevăzută obligaţia membrilor ONU "de a îndeplini cu bună-credinţă

obligaţiile asumate potrivit Cartei pentru a asigura tuturor drepturile şi avantajele ce decurg din calitatea

lor de membri".

O etapă importantă în consacrarea convenţională a acestui principiu a fost Convenţia de la Viena din

1969 cu privire la dreptul tratatelor. în preambulul acesteia se stipulează că "principiile liberului

consimţământ şi al bunei-credinţe şi regula pacta sunt servanda sunt recunoscute în mod universal". Iar

art. 26 al Convenţiei dispune: "Orice tratat în vigoare leagă părţile şi trebuie executat de ele cu bună-

credinţă".

Conţinutul principiului îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale este expus în

Declaraţia principiilor din anul 1970, în care se precizează importanţa acestui principiu pentru menţinerea

păcii şi securităţii internaţionale, precum şi pentru atingerea altor scopuri ale ONU;

Principiul asigurării şi respectării suveranităţii statelor contractante presupune cooperarea

organelor judiciare nu poate avea loc decât în baza respectării suveranităţii naţionale a fiecărui stat în parte,

în conformitate cu legislaţia naţională proprie.

13

Principiul non bis in idem (necondamnării repetate pentru una şi aceiaşi faptă).

Este un principiu fundamental cunoscut în majoritatea sistemelor de drept, potrivit căruia o persoană

nu poate fi cercetată penal decât o singură dată pentru aceiaşi faptă. Principiul dat era cunoscut şi

în antichitate la romani sub denumirea de "non bis in idem" ceea ce înseamnă "nu de două ori pentru

acelaşi lucru".

Acest principiu de-a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori reglementează raporturile de

drept şi de procedură penală. Este logic şi real ca persoana care şi-a ispăşit deja pedeapsa pentru

infracţiunea săvîrşită să nu mai fie pusă în situaţia de a fi iarăşi pedepsită pentru aceiaşi infracţiune.

Acest principiu include şi interdicţia urmăririi sau judecării repetate, deoarece aceste sunt acţiuni

inseparabile de procedura tragerii la răspundere pnală.

Principiul dat se regăseşte în majoritatea instrumentelor internaţionale astfel art.4 din cel de-al 7-lea

Protocol la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale prevede că nici

o persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal de jurisdicţia aceluiaşi stat pentru săvîrşirea unei

infracţiuni care a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărîre definitivă a legii şi a procedurii penale

a acelui stat.

Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală sub

incidenţa acestui principiu asistenţa juridică internaţională nu este admisibilă dacă în Republica Moldova

sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceiaşi faptă şi dacă printr-o hotărîre

judecătorească definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal. Sau dacă pedeapsa aplicată

printr-o hotărîre judecătorescă definitivă de condamnare a fost executată sau a format obiectul unei graţieri

sau amnistii în totalitatea ei sau asupra părţii neexecutate.

Toate cele mai sus menţionate nu se vor aplica dacă asistenţa juridică este solicitată pentru revizuirea

hotărîrii judecătoreşti definitive în unul din motivele care justifică promovarea unei căi extraordinare de

atac.

Principiul reciprocităţii presupune că asistenţa juridică de drept penal internaţional se acordă pe cale

diplomatică în cazul când între Republica Moldova şi statul respectiv nu este încheiat un tratat bilateral de

asistenţă juridică internaţională în materie penală sau aceste 2 state nu sunt parte la un tratat multilateral

sau convenţie internaţională de asistenţă juridică internaţională de drept penal.

Condiţiile de reciprocitate se confirmă într-o scrisoare, prin care Ministerul Justiţiei sau Procurorul

General se obligă să acorde în numele Republicii Moldova asistenţă juridică statului străin sau instanţei

penale internaţionale la efectuarea unor acţiuni procesuale prevăzute de legea naţională ale persoanei în

privinţa căreia se efectuează asistenţa

schimbul de date şi informaţii de interes operativ în cadrul cooperării poliţieneşti se realizează în

condiţii de reciprocitate.

Principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce este un factor cheie în dezvoltarea unei zone a

libertăţii, securităţii şi justiţiei, dar şi pentru creşterea protecţiei drepturilor fundamentale. Prin realizarea

faptului că o hotărâre adoptată într-un stat nu va fi atacată în altul, recunoaşterea hotărârilor va contribui la

asigurarea certitudinii juridice în cadrul Uniunii Europene.

Implementarea principiului recunoaşterii hotărârilor presupune încrederea în sistemele de drept penal,

încredere fundamentată pe angajamentul respectării principiului libertăţii, democraţiei şi drepturilor

fundamentale.

3.3. Conţinutul principiilor specifice dreptului penal internaţional

Dreptul penal internaţional se desfăşoară în baza unor principii specifice indispensabile, după cum

urmează:

principiul confidenţialităţii

caracterul extensiv al cooperării;

funcţionarea suplă a cooperării;

principiul oportunităţii;

principiul specialităţii.

cedarea unei părţi din suveranitate la efectuarea acţiunilor cu

participarea cetăţenilor statului străin;

respectarea drepturilor şi intereselor statelor terţe de către statele contractante;

realizarea condiţiilor tratatului prin intermediul legislaţiei naţionale;

recunoaşterea competenţei statului străin pe cauza penală, în legătură cu participarea

unui cetăţean străin

14

Principiul confidenţialităţii – autorităţile competente au obligaţia de a asigura, pe cât posibil, la

cererea autorităţii solicitante, confidenţialitatea cererilor de asistenţă formulate şi a actelor anexate

acestora. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi asigurată, autoritatea competentă

înştiinţează autoritatea solicitantă, care decide cu privire la transmiterea cererii de asistenţă.

Caracterul extensiv al cooperării, în baza căruia oricare din instituţiile care îşi aduc aportul la

aplicarea legii penale sau la derularea acţiunii penale sunt îndreptăţite să beneficieze de cooperarea

poliţienească internaţională.

Funcţionarea suplă a cooperării, care asigură înlăturarea standardizării excesive şi obiectivizarea

diversităţii de situaţii internaţionale, prin evitarea formulărilor de texte rigide, care ar reglementa în mod

exagerat aspectele de amănunt ale cooperării poliţieneşti.

Principiul oportunităţii - este principiul potrivit căruia schimbul de date şi informaţii operative de

interes poliţienesc se desfăşoară în condiţiile în care nu afectează derularea unor activităţi specifice de

prevenire şi combatere a criminalităţii ori îngreunează cercetarea sau judecarea unei cauze.

Potrivit principiului specialităţii, autorităţile statului solicitant nu au dreptul să folosească actele

obţinute ca urmare a executării cererii în alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitată asistenţa (spre

exemplu, în vederea cercetării unei persoane, folosirea ca mijloace de probă într-o altă cauză privind o

infracţiune pentru care asistenţa nu este admisibilă).

În ceea ce priveşte acordarea asistenţei, este greşit să se aprecieze că statul solicitant trebuie să solicite

asistenţa doar după ce a epuizat mijloacele sale interne pentru cercetarea penală a infracţiunii care face

obiectul cauzei. Ceea ce este important este ca asistenţa acordată să răspundă solicitărilor autorităţilor

străine, aceasta în măsura în care nu aduce atingere unor interese fundamentale ale României (limitele

cooperării judiciare) sau nu încalcă principiile de drept fundamentale. În accelaşi timp, autorităţile române

trebuie să se limiteze la ceea ce s-a solicitat, iar în măsura în care, pentru acordarea asistenţei, sunt

necesare informaţii suplimentare, să solicite transmiterea acestora. Potrivit acestui principiu autorităţile

competente nu vor folosi datele şi informaţiile primite de la autorităţile solicitate decât în scopul

îndeplinirii obiectului cererii de asistenţă.

Principiul reprimării infracţiunilor de drept comun, consensul internaţional privind necesitatea

prevenirii şi eradicării acestora fiind o condiţie de bază a cooperării. Din această perspectivă, cooperarea

poliţienească internaţională exclude cauzele având caracter politic, militar, religios sau rasial.

TEMA 4. FORMELE DE ASISTENŢĂ JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE

PENALĂ.

4.1. Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională în materie penală;

4.2. Forme de asistenţă juridică eventual acceptabile;

4.3. Forme de asistenţă juridică consacrate:

4.3.1. cu caracter informativ.

4.3.2. cu caracter procesual

4.1. Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională în materie penală;

O trăsătură a epocii contemporane determinată de progresul tehnico-ştiinţific, de schimbul intens de

valori materiale şi spirituale, o constituie tendinţa de intensificare a cooperării între state pe diverse planuri

ale activităţii politice, sociale, culturale, juridice.

Principiul cooperării este astăzi unanim admis în raporturile internaţionale dintre state, contribuind la

cunoaşterea reciprocă, la asigurarea progresului, la întărirea păcii.

Astfel, în etapa actuală de dezvoltare a societăţii colaborarea internaţională între state suverane şi egale

în drepturi devine o realitate incontestabilă, impusă de necesităţi obiective.

În acest sens, Republica Moldova tinde să dezvolte legături pe tărâm economic, cultural, ştiinţific cu

alte state, incluzându-se în circuitul mondial de valori materiale şi spirituale.

Activitatea de colaborare şi asistenţă în diverse domenii ale activităţii juridice constituie la rândul său

una din importantele forme de cooperare internaţională. Pe planul raporturilor juridice atunci când acestea

intră în circuitul juridic internaţional, principiul cooperării are de asemenea un rol primordial. Statele nu-şi

realizează astfel opera lor de justiţie în mod ermetic, izolat unele de altele, ci se ajută, acordându-şi

reciproc asistenţă.

15

Particularităţile asistenţei juridice internaţionale în domeniul juridic, decurg din însuşi specificul

dreptului penal şi al raporturilor juridice pe care le disciplinează.

Putem menţiona că realizarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală poate îmbrăca diferite

forme.

Cadrul formelor de asistenţă juridică internaţională a luat fiinţă şi s-a lărgit treptat în secolul al XX-lea,

iar tendinţa actuală este numai de sporire a formelor de asistenţă juridică internaţională, ci şi de

universalizare a acestora.

Sursele acestor forme sunt: tratatele şi convenţiile, declaraţiile de reciprocitate bilaterale şi legile

interne ale diferitor state.

Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională este posibilă în dependenţă de baza pe care

funcţionează (tratate, convenţii sau în afara acestora).

Potrivit acestui criteriu deosebim forme de asistenţă juridică eventual acceptabile şi forme consacrate.

Cele consacrate din punct de vedere al conţinutului lor pot fi clasificate :

a) în forme cu caracter informativ (generale, care privesc infracţiunea în general);

b) forme cu caracter procesual (speciale, care privesc o infracţiune concretă).

4.2. Forme de asistenţă juridică eventual acceptabile;

Aceste forme de asistenţă, spre deosebire de cele consacrate, nu funcţionează pe bază de tratate, ci pe

baza sistemului de declaraţii de reciprocitate. Această cale este folosită, de regulă, de statele vecine care au

frontieră comună, încât trecerea lor de către infractori este posibilă, iar faptele acestora privesc ambele

teritorii.

Formele de asistenţă juridică eventual acceptabile sunt în general determinate de poziţia geografică a

statelor şi de fenomenele infracţionale specifice acestei poziţii, precum şi de gradul intens de trafic rutier,

aerian şi maritim dintre aceste state.

Formele de asistenţă juridică ce fac parte din această categorie pot fi destul de variate, în funcţie de

interesele pe care statele care recurg la aceste forme le pot avea la un anumit moment.

O analiză detaliată a acestor forme este dificilă, de aceea ne vom mărgini doar la câteva exemple de

forme de asistenţă juridică bilaterală. Spre exemplu, Interpolul asigură colaborarea dintre organele de

poliţie judiciară ale diferitor state, dar nimic nu împiedică ca statele să stabilească contacte directe între

organele de poliţie judiciară proprii, în afara Interpolului. Recurg la această formă directă în special statele

care nu sunt afiliate Interpolului. Aceasta însă nu exclude posibilitatea ca statele afiliate Interpolului să

folosească în anumite cazuri calea contactelor directe.

O formă de asistenţă juridică bilaterală, folosită, de regulă, de către statele limitrofe, o constituie

angajamentul luat de fiecare stat de a avansa cheltuielile de transport şi întreţinere, pe teritoriul respectiv, a

martorilor chemaţi dintr-un stat înaintea instanţelor din celălalt stat.

Tot o formă de asistenţă bilaterală între state vecine este citată de R.Legros cu privire la raporturile

dintre Franţa şi Belgia. Astfel, arată autorul, între autorităţile franceze şi belgiene, ca urmare a unei

înţelegeri, a putut fi pusă în aplicare o procedură utilă, într-o cauză de asasinat a unui agent de poliţie din

Bruxelles: un deţinut din Franţa pentru o infracţiune comisă în Belgia a fost „împrumutat‖ anchetatorilor

belgieni pentru a se putea determina locul unde a fost îngropat corpul agentului de poliţie2.

Sunt doar câteva exemple de forme de asistenţă eventual acceptabile. Statele au libertatea, cu

respectarea propriilor lor legi penale şi procedurale, să folosească orice formă de asistenţă juridică în lupta

eficace contra fenomenului infracţional.

4.3. Forme de asistenţă juridică consacrate:

4.3.1. Forme de asistenţă juridică consacrate cu caracter informativ.

În cadrul formelor de asistenţă juridică penală consacrate un prim grup al acestor îl constituie formele

care servesc la realizarea luptei împotriva criminalităţii în general, contribuind prin transmiterea de

informaţii, la prevenirea generală. Informaţiile procurate prin intermediul acestor forme pot însă servi

deseori şi la descoperirea, urmărirea şi soluţionarea unui caz concret, precum şi la cunoaşterea

2 R.Legros. Droit penal internaţional, Revue de droit penal et de criminologie, 1967, nr.2, p.275 în Stânoiu R.M., Asistenţa

juridică internaţională în materie penală, Bucureşti, 1975, p.82.

16

antecedentelor unor infractori, facilitând identificarea acestora şi individualizarea pedepselor ce li se

aplică.

Drept formă cu caracter informativ ce face parte din grupul formelor consacrate poate fi procurarea de

informaţii ce include în sine aşa modalităţi ca remiterea de copii sau extrase de pe hotărârile penale,

remiterea fişelor de antecedente penale, schimbul internaţional de informaţii privind o serie de probleme

care interesează statele în lupta lor comună contra criminalităţii. Toate acestea pot avea loc în baza unei

înţelegeri anterioare (spre ex., convenţii bilaterale).

Procurarea de informaţii serveşte la ţinerea în evidenţă a persoanelor socialmente periculoase refugiate

pe teritoriul unui stat, este utilă realizării în bune condiţii a justiţiei penale. Astăzi toate legislaţiile penale

admit că pentru aplicarea unei pedepse juste, trebuie să se ţină seama de personalitatea infractorului,

personalitate care, din punct de vedre penal, poate fi cunoscută şi prin antecedentele sale, prin

condamnările sale anterioare (inclusiv referitoare la infracţiunile săvârşite şi condamnate pe teritoriul altor

state).

Actele internaţionale semnate de Republica Moldova prevăd expres diferite forme de asistenţă cu

caracter informativ. Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie penală (Strasbourg, 20.04.2959,

pentru Republica Moldova în vigoare din 05.05.1998) în art.22 prevede direct schimbul de informaţii din

cazierul judiciar: „Fiecare Parte Contractantă va da Părţii interesate informaţii despre condamnările penale

şi despre măsurile ulterioare care privesc pe cetăţenii acestei Părţi şi au făcut obiectul unei menţiuni în

cazierul judiciar. Ministerele de Justiţie îşi vor comunica aceste informaţii cel puţin o dată pe an. Dacă

persoana în cauză este considerată ca resortisant a două sau mai multe Părţi Contractante, informaţiile vor

fi comunicate fiecărei Părţi interesate, în afară de cazul în care această persoană are naţionalitatea Părţii pe

teritoriul căreia a fost condamnată‖.

Convenţia CSI cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală

(Minsk, 22.01.1993, pentru Republica Moldova în vigoare din 26.03.1996) stabileşte expres că instituţiile

centrale de justiţie ale statelor îşi transmit reciproc, la cerere, informaţii despre legislaţia în vigoare sau

care a acţionat pe teritoriile lor şi despre practica aplicării ei de instituţiile de justiţie. Această necesitate

apare în cazurile când organele de drept ale unui stat nu au posibilitatea de a avea acces la actele normative

ale altui stat.

Acest act mai stipulează şi obligaţia Părţii solicitate de a comunica Părţii solicitante hotărârea sa

definitivă şi să remită copia hotărârii definitive. Cu privire la formele de asistenţă cu caracter informativ,

Convenţia mai menţionează şi informarea reciprocă anuală despre sentinţele de învinuire, care au intrat în

vigoare; transmiterea amprentelor digitale ale condamnaţilor, de care dispun; punerea la dispoziţie a

informaţiilor privind antecedentele penale ale persoanelor condamnate anterior de instanţele de judecată.

Tratatele bilaterale încheiate de Republica Moldova cu alte state (Rusia, Ucraina, Letonia ş.a.) în

domeniul asistenţei juridice de asemenea conţin dispoziţii referitoare la obligaţia statelor de a informa

asupra rezultatelor urmăririi penale împotriva persoanei în privinţa căreia au fost înaintate cereri de pornire

a urmăririi penale, precum şi a persoanelor extrădate; dispoziţii referitore la transmiterea de anumite

informaţii statului de execuţie în cazul transferării unui condamnat în vederea executării pedepsei în statul

al cărui cetăţean este; acordarea de asistenţă juridică în vederea determinării adreselor persoanelor ce

locuiesc pe teritoriul lor, stabilirea locului de muncă şi a veniturilor în scopul realizării anumitor drepturi a

persoanelor şi pentru asigurarea reprimării criminalităţii.

Transmiterea imediată de informaţii

Autorităţile centrale abilitate ale Republicii Moldova pot, fără cerere prealabilă, să transmită

autorităţilor unui stat parte la Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală, adoptată la

Strasbourg la 20 aprilie 1959 şi amendată prin cele două protocoale adiţionale, informaţiile obţinute în

cadrul activităţilor operative de investigaţie sau al urmăririi penale în cazul în care consideră că acestea ar

putea ajuta statul destinatar să iniţieze o procedură penală sau informaţiile ar putea servi formulării unei

cereri de asistenţă juridică. Informaţiile obţinute în cadrul activităţilor operative de investigaţie sau al

urmăririi penale vor fi transmise de către organul de urmărire penală procurorului, care le va prezenta

ulterior Procuraturii Generale în vederea expedierii către statul străin vizat.

Transmiterea informaţiilor atribuite la secret de stat se efectuează în condiţiile Legii nr.245-XVI din 27

noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.

În cazul în care utilizarea informaţiilor transmise este restricţionată şi impune unele condiţii sau

informaţiile constituie secret comercial sau bancar, acestea vor fi expediate numai în cazul autorizării

expedierii de către judecătorul de instrucţie, la demersul motivat al procurorului.

17

Procedura de transmitere a informaţiilor va avea forma unei comisii rogatorii, în al cărei conţinut se

indică expres condiţiile sau restricţiile impuse, astfel fiind aduse la cunoştinţă statului străin, care va fi

obligat să le respecte la utilizarea acestor categorii de informaţii.

4.3.2. Forme de asistenţă juridică consacrate cu caracter procesual

formele de asistenţă cu caracter procesual se caracterizează prin aceea că ele se desfăşoară în sfera

activităţii de represiune în mod concret, fiecare din aceste forme reprezentînd un mijloc de colaborare între

state în realizarea represiunii împotriva unor infracţiuni determinate.

Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală a precizat în mod clar formele de

cooperare ca fiind:

Cooperarea organelor de poliţie judiciară;

Efectuarea de comisii rogatorii;

Citarea martorilor, experţilor şi persoanelor urmărite;

Audierile prin tele/videoconferință;

Efectuarea de percheziții, ridicarea de obiecte sau documente, sechestrul;

Transferul de proceduri penale;

Extrădarea;

Remiterea obiectelor, dosarelor și documentelor;

Supravegherea transfrontalieră;

Transferul persoanelor condamnate;

Recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor judecătoreşti străine;

TEMA 5. COOPERAREA ORGANELOR DE POLIŢIE JUDICIARĂ (INTERPOL).

5.1. Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (O.I.P.C. Interpol);

5.2. Biroul Central Naţional Interpol din Republica Moldova;

5.3.Oficiul European de Poliţie (Europol);

Uneori organele de poliţie naţională întâmpină serioase greutăţi le pornirea proceselor penale fiindcă

facilitatea cu care se trec frontierele face nu numai ca prinderea şi arestarea unor infractori să nu poată fi

efectuată, dar şi ca unele mijloace de probă să fie exportate. Lipsa unei cooperări între state în acest sens

poate constitui o piedică serioasă în realizarea activităţii de tragere la răspundere penală în statul unde au

fost săvârşite infracţiunile.

Ideea de cooperare a statelor în domeniul activităţii de poliţie judiciară iniţial a format obiectul unor

preocupări sporadice şi izolate, concretizate în unele înţelegeri cu caracter bilateral. Mai târziu însă

interesul pentru această idee a căpătat o deosebită amploare, fiind tot mai larg studiată pe plan

internaţional.

în ajunul primului război mondial în aprilie 1914 la Monaco a avut loc primul congres internaţional al

poliţiei judiciare ce a avut ca obiect (printre altele) problema centralizării documentelor referitoare la

identificarea infractorilor, facilităţile ce trebuie asigurate cercetărilor internaţionale şi procedura de

extrădare3.

În 1923 la Congresul internaţional de poliţie de la Viena s-a constituit o comisie internaţională de

poliţie criminală, ale cărei lucrări s-au desfăşurat anual, de atunci pînă la al doilea război mondial. Anume

în activitatea acestei comisii internaţionale îşi găseşte originea actuală Organizaţie internaţională a poliţiei

criminale Interpol, care a luat fiinţă în 1956. în fiecare ţară membră a Interpolului există „Biroul central

naţional‖. Organizaţia este chemată să intervină la cererea serviciilor de poliţie din diferite ţări membre

prin intermediul birourilor centrale naţionale, atât în cazul când un infractor este fugit în străinătate, cât şi

în cazul când infracţiunea interesează mai multe ţări B.C.N. Interpolul din Republica Moldova acţionează

cu statut de serviciu al aparatului central în cadrul MAI. El îşi desfăşoară activitatea din 1995, odată cu

adoptarea la 10.05.1995 a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la B.C.N. Interpol din

Republica Moldova.

3 К.С., Интерпол: вчера, сегодня, завтра. - Москва: Международные отношения, 1990, с.90.

18

TEMA 6. EFECTUAREA DE COMISII ROGATORII INTERNAŢIONALE.

6.1. Noţiunea şi obiectivele comisiei rogatorii.

6.2.Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie.

6.3 Comisii rogatorii internaţionale interne şi externe.

6.4. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din străinătate.

6.5. Citarea martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite. Imunităţi.

6.6. Audierile prin teleconferinţă

6.7. Transferul temporar al martorilor deţinuţi

6.1. Noţiunea şi obiectivele comisiei rogatorii. Asistenţa statelor nu se limitează doar la cooperarea între organele de poliţie judiciară. Adesea, în faza

urmăririi penale, ca şi în aceea a judecării cauzei, examinarea probelor poate face de asemenea necesară o

colaborare internaţională.

Cînd organul judiciar constată că exacta cunoaştere a adevărului depinde de anumite probe care se

găsesc în străinătate, solicită în acest caz concursul autorităţilor străine. Pentru obţinerea acestora organul

judiciar se adresează autorităţilor străine pe cale de comisii rogatorii, cu solicitarea de a se proceda la

audieri de martori sau la constatări la faţa locului. Uneori, organele judiciare dintr-un stat pot socoti

necesar ca martorii domiciliaţi în străinătate să fie invitaţi a se înfăţişa înaintea acestor organe. Se poate

întâmpla ca martorii unei cauze să fie deţinuţi într-un alt stat, iar aducerea lor în ţara care-i solicită ca

martori pentru a fi ascultaţi sau pentru o confruntare să fie neapărat necesară. Alteori, este necesară

comunicarea unor piese judiciare aflate într-o ţară şi solicitate de organele judiciare din altă ţară.

Îndeplinirea actelor şi măsurilor procedurale de către organele unui stat la cererea unui stat străin are

loc în executarea comisiilor rogatorii.

Comisiile rogatorii în materie penală către autorităţile judiciare ale altor state se fac conform

dispoziţiilor cuprinse în tratate şi convenţii, în dispoziţiile de drept intern, iar în lipsa acestora după uzul

consacrat de dreptul penal.

Adresarea prin comisie rogatorie pentru prima oară în legislaţia Republicii Moldova este reglementată

în art. 536 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14 martie 2003. În

conformitate cu prevederile acestui articol, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în

care consideră necesară efectuarea unei acţiuni procesuale pe teritoriul unui stat străin, se adresează prin

comisie rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei de judecată din statul respectiv, sau către o

instanţă penală internaţională conform tratatului internaţional la care Republica Moldova este parte sau în

condiţii de reciprocitate.

Comisia rogatorie este actul procedural prin care reprezentantul organului de urmărire penală sau instanţa de

judecată a unui stat sau a unei instanţe internaţionale solicită asistenţă juridică de la organul respectiv din alt stat.

După cum se vede, comisia rogatorie este un act procedural prin care organul de urmărire sau instanţa unui stat ori

reprezentanţii unei instanţe penale internaţionale solicită o intervenţie a organelor statului respectiv.

Comisia rogatorie se va întocmi de către organele competente din Republica Moldova în condiţiile prevăzute

de tratatul respectiv la care Republica Moldova este parte sau în codiţii de reciprocitate.

Prin acordarea asistenţei juridice în codiţii de reciprocitate se înţelege că, asistenţa juridică se acordă doar în

cazul cind între Republica Moldova şi statul respectiv nu este încheiat un tratat bilateral de asistenţa juridică în

materie penală, sau aceste două state nu sunt parte la un tratat multilateral de asistenţă juridică în materie penală.

Condiţiile de reciprocitate urmează să fie consemnate printr-o scrisoare prin care Ministrul Justiţiei, sau

Procurorul General se obligă să acorde în numele Republicii Moldova asistenţă juridică statului străin sau

instanţei penale internaţionale, la efectuarea unor acţiuni procesuale cu garantarea drepturilor procesuale

prevăzute de legea naţională, ale persoanei în privinţa careia se efectuează asistenţa.

Scrisoarea prin care se solicită aistenţa juridică în condiţii de reciprocitate se transmite statlui respectiv prin

intermediul Ministerului de Externe. Dacă ambele părţi au notificat condiţiile de reciprocitate a acordării asistenţei

juridice, în continuare asistenţa juridică între Republica Moldova şi statul respectiv se va efectua pe baza acestor notificări în

direct de către Ministerul de Justiţie sau Procuratura Generală şi organele centrale din statul respectiv, fără a implica

Ministerul de Externe.4

6.2.Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie.

Cererea privind comisia rogatorie se întocmeşte în formă scrisă de către procurorul care conduce sau

efectuează urmărirea în cauza respectivă şi se înaintează Procurorului General, sau de către instanţa în procedura

4 Comentariul Codului de procedură penală a RM.Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Adrian Cerbu,Igor Dolea, etc.

19

căreia se află cauza penală şi se transmite Ministerului de Justiţie. Autorităţile competente de a solicita sau acorda

asistenţă juridică internaţională sunt considerate următoarele:

1. judecătoriile;

2. curţile de apel;

3. Curtea Supremă de Justiţie;

4. Ministerul Justiţiei;

5. Procuratura Generală;

6. şi organele procuraturii Republicii Moldoba.

Cererea de comisie rogatorie trebuie să cuprindă datele privind:

denumirea organului care se adresează cu cerere;

denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;

tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;

indicarea cauzei penale în care se solicită acordarea asistenţei juridice, informaţie despre împrejurările

de fapt în care sau comis acţiunile şi încadrarea juridică a acestor acţiuni, textul articolului respectiv din codul

penal al Republicii Moldova şi date privitor la prejudiciul cauzat de infracţiunea respectivă;

datele referitoare la persoanele în privinţa cărora se solicită comisia rogatorie, inclusiv despre calitatea

lor procesuală, data şi locul naşterii lor, precum şi numele, prenumele şi adresele reprezentanţilor acestor persoane

cînd este cazul;

obiectul cererii şi datele necesare pentru îndeplinirea ei, cu expunerea circumstanţelor care for fi

constatate, lista documentelor, corpurilor delicte şi altor probe solicitate, circumstanţele în legătură cu care

urmeazăsă se administreze proba, precum şi întrebările care trebuie să fie puse persoanelor care urmeză să fie

audiate;

data la care se aşteaptă răspuns la cerere şi după caz solicitarea de-a permite ca, executarea acţiunilor

procesuale respective, să asiste reprezentantul organului de urmărire penală al Republicii Moldova.5

La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efetuarea acţiunilor de urmărire

penală.Toată informaţia expusă în cererea de comisie rogatorie trebuie să fie detaliată şi concretă. Informaţia

despre faptă trebuie expusă succint, inclusiv data, locul, mijloacele şi modul de săvîrşire a infracţiunii,

consecinţele ei motivele şi semnele calificative pentru încadrarea juridică a faptei. Aceste infomaţii dă

posibilitatea organului din statul solicitat să verifice dacă fapta dată constituie infracţiune conform legislaţiei

penale a statului, acesta presupune respectarea principiul dublei incriminări.

Direcţiile de relaţii internaţionale din Procuratura Generală şi Ministerul justiţiei asigură traducerea cererii de

comisie rogatorie şi a documentelor anexate la aceasta în limba accesibilă organului sau instanţei din statul care va

executa asistenţa solicitată. După traducere, Ministerul Justiţiei sau Procurorul General va transmite comisia

rogatorie şi documentele anexate la ea organului respectiv central din statul solicitat.

Cererea de comisie rogatorie se semnează de către persoana oficială care le-a întocmit sau de către

preşedintele şedinţei de judecată şi de grefier şi autentificate cu ştampila oficială a instituţiei competente

solicitante.6

Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, comisia

rogatorie este o formă de asistenţă juridică internaţională care constă în imputernicirea pe care un organ de

urmărire penală sau o instanţă judecătorească competentă dintr-un stat, sau o instanţă internaţională o acordă unor

autorităţi similare din alt stat pentru a îndeplini în locul şi în numele său activităţi procesuale referitoare la un

anumit proces penal. Tot legea dată ne relatează următoarele obiective ale comisiei rogatorii:

1. localizarea şi identificarea persoanelor şi a obiectelor;

2. audierea învinuitului sau inculpatului, părţii vătămate, martorilor, experţilor şi a celorlalte părţi;

3. confruntarea, precheziţia, ridicarea de obicte sau documente, sechestrul, confiscarea specială;

4. cerecetarea la faţa locului şi reconstituirea;

5. expertizele, constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală;

6. transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces;

7. interceptările audio şi video, examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate;

8. transmiterea probelor materiale;

9. comunicarea de documente sau dosare.7

5 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, art.537.

6Comentariu codului de procedură penală a Rep.Moldova.

7 Legea Rep. Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

20

Dacă partea solicitantă doreşte ca martorii sau experţii să depună jurămînt, va cere aceasta în mod expres.

Republica Moldova poate satisface această cerere dacă ea nu contravine legislaţiei naţionale.

Republica Moldova va transmite doar copiile sau fotocopiile autentificate de pe documentele sau dosarele

cerute. Copiile de pe documente sau de pe dosare solicitate printr-o comisie rogatorie internaţională se autentifică

de către organul de urmărire penală, de autoritatea judecătorească sau de către orice altă autoritate care deţine

documentele şi dosarele originale, prin semnătura persoanei împuternicite să efectueze copiile şi să aplice

ştampila instituţiei eminente.

Dacă statul solicitant cere în mod expres, Rep.Moldova îl va informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei

rogatorii. Autoritățile şi persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant vor putea să asiste şi să colaboreze la

efectuarea comisiei rogatorii în limitele permise de legislaţia naţională.

6.3. Comisii rogatorii internaționale interne şi externe.

Codul de procedură penală al RM reglementează comisia rogatorie internaţională sub două forme: una sub

denumirea de comisie rogatorie activă sau în străinătate şi alta sub cea de comisie rogatorie pasivă sau din

străinătate.

În cele din urmă comisia rogatorie activă adică cea în străinătate presupune că, organul de urmărire penală

sau instanţa de judecată cînd consideră necesară efectuarea unui act procedural în străinătate se adresează prin

comisie rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei judecătoreşti din străinătate care are posibilitatea să

efectueze acel act.

Comisia rogatorie pasivă sau cea din străinătate, conform art.540 Codul de procedură penală al RM,

presupune că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate efectua comisii rogatorii cerute de

organele de urmărire penală ori de către instanţele judecătoreşti din străinătate.8

Deorece prin comisie rogatorie se înţelege mandatul eliberat de o autoritate competentă a Republicii

Moldova către o autoritate competentă străină, pentru a efectua în locul său una sau mai multe acţiuni prevăzute

de legea procesual penală, actul procedural întocmit în ţară străină în conformitate cu prevederile legii acelei ţări

este valabil în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova atunci cînd

executarea lui se desfăşoară în conformitate cu procedura prevăzută de Codul de procedură penală.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată execută comisii rogatorii cerute de organele respective

din străinătate în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova şi ţara solicitată sunt parte sau în

urma condiţiilor de reciprocitate. Comisiile rogatorii venite din alte state se execută în cadrul urmăririi penale de

către procuror cu concursul ofiţerilor de urmărire penală sau, după caz, de către judecătorul de instrucţie dacă se

solicită audierea martorilor. Comisia rogatorie urmează a fi executată cît mai urgent posibil, luîndu-se în

cosideraţie că organele respective din statul solicitant aşteaptă răspunsul pentru a lua soluţia necesară în cauza

respectivă; Republica Moldova asigură îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei naţionale, a

comisiilor rogatorii în materie penală, care îi sînt adresate de către autorităţile de drept competente ale statului

solicitant.

Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de asistenţă juridică internaţională care

constă în împuternicirea pe care un organ de urmărire penală sau o instanţă judecătorească competentă dintr-un

stat, sau o instanţă internaţională o acordă unor autorităţi de acelaşi fel din alt stat, împuternicite să îndeplinească,

în locul şi în numele său, unele activităţi procesuale referitoare la un anumit proces penal.

6.4. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din străinătate.

Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele străine se prevede în articolul 540 al

Codului de procedură penală prin care se enunţă următoarele:

Cererea pentru executarea comisiei rogatorii se trimite de către Procurorul General organului de

urmărire penală, sau de către Ministrul Justiţiei instanţei judecătoreşti de la locul de unde urmează efectuată

acţiunea procesuală solicitată;

Cererea de audiere a martorului sau a expertului se execută în toate cazurile de către judecătorul de

instucţie. Comisia rogatorie se execută în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală a Republicii

Moldova, însă la demersul părţii solicitante, poate să se aplice o procedură specială prevăzută de legislaţia ţării

străine, în conformitate cu tratatul internaţional respectiv sau în condiţii de reciprocitate, dacă acestea nu

8 Drept procesual penal, partea specială, Doctor Conferenţiar universitar Vasile Păvăleanu. Universitatea"Ştefan cel Mare"

Suceava. Editura Lumina Lex,Bucureşti 2002.

21

contravine legislaţiei naţionale şi obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova şi dacă textul prevederilor

legislaţiei procesuale penale din statul solicitant care urmează a fi aplicate au fost anexate la comisia rogatorie;

La executarea comisiei rogatorii se aplică prevederile codului de procedură penală a Republicii

Moldova, însă, la demersul părţii solicitante, poate să se aplice o procedură specială prevăzută de legislaţia ţării

străine, în conformitate cu tratatul internaţional respectiv sau în condiţii de reciprocitate, dacă acestea nu

contravine legislaţiei naţionale şi obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova. Dacă în comisia rogatorie a

fost solicitată permisiunea ca reprezentantul organului respectiv din statul solicitant să asiste la executarea

comisiei rogatorii şi organul caruia îi revine executarea acceptă aceasta, atunci despre data şi locul executării

comisiei rogatorii va fi informat organul respectiv. În cazul în care reprezentantul organului care a solicitat

asistenţa juridică participă la executarea comisiei rogatorii, despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal al

acţiunii procesuale respective;

La executarea comisiei rogatorii pot asista reprezentanţi ai statului străin sau a instanţei internaţionale

dacă acestea sunt prevăzute de tratatul internaţional respectiv sau de către o obligaţie scrisă în condiţii de

reciprocitate. În asemenea caz la cererea părţii solicitante organului căruia îi revine executarea comisiei rogatorii

informează partea solicitantă despre timpul, locul şi termenul executării comisiei rogatorii ca partea interesată să

poată asista. Dacă adresa persoanei în privinţa căreia se solicită executarea comisiei rogatorii este indicată greşit

sau pe această adresă nu se găseşte persoana dată, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie căruia îi

revine executarea, ia măsurile respective în scopul stabilirii adresei persoanei respective. În cazul cînd stabilirea

adresei nu este posibilă, despre acest fapt este adusă la cunoştinţă partea solicitantă;

În cazul în care comisia rogatorie nu poate fi executată, documentele primite se restituie părţii

solicitante prin intermediul instituţiilor de la care le-a primit, cu indicarea motivelor care a făcut imposibilă

executarea comisiei rogatorii.Cererile de comisie rogatorie şi documentele anexate la ea se restituie şi în cazurile

de refuz la asistenţă juridică internaţională în baza temeiurilor prezute de articolul 534 al Codului de procedură

penală a Republicii Moldova.9

6.5. Citarea martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite. Imunităţi.

Martorul este persoana care posedă informaţii cu prvire la vreo circumstanţă care urmează să fie constată în

cauză. Potrivit articolului 90 al Codului de procedură penală, martorul este persoana citată în această calitate de

organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut

de prezentul cod, în calitate ca martor. Nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor sale

sau a rudelor sale apropiate. Calitatea de martor se dobîndeşte formal prin chemarea unei persoane ca martor în

procesul penal.10

Expertul este persoana care posedă cunoştinţe temeinice speciale într-un anumit domeniu şi este abilitat în

modul prevăzut de lege să facă o expertiză.

Expertul este persoana numită pentru a efectua investigaţii în cazurile prevăzute de codul de procedură penală,

care nu este interesată în rezultatele cauzei penale şi care, aplicind cunoştinţele speciale din domeniul ştiinţei,

tehnicii, artei şi din alte domenii, prezintă rapoarte în baza acestora. Participarea expertului în procesul penal este

determinată de complexitatea problemelor ce se pot ivi în rezolvarea unor cauze penale şi de necesitatea de a apela

la concursul unor oameni cu pregătire profesională, alta decît cea juridică, pentru a elucida aspecte ce ţin de alte

ramuri ale ştiinţei.11

Martorul sau expertul care se află în afara hotarelor Republicii Moldova poate fi citat pentru a fi audiat de

către instanţă precum şi pentru executarea altor acţiuni procesuale cu participarea lui pe teritoriul Republicii

Moldova, doar cu condiţia că el acceptă să se prezinte în faţa organului solicitant. Citarea martorului trebuie

efectuată prin intermediul autorităţii respective din statul solicitat şi martorul nu va fi preîntîmpinat despre o

careva răspundere în caz de nu se va prezenta la citaţie, aşa cum se face în cazul citării unui martor dinăuntrul ţării.

Prezenţa martorului poate fi doar benevolă, chiar şi în cazul în care martorul se află în stare de arest în statul

solicitat.

Citarea martorului sau a expertului se face prin comisie rogatorie. În citaţie urmează a fi menţionat şi faptul că

înfăţişarea personală a martorului sau a expertului este în mod deosebit necesară. Pentru a facilita prezenţa

9 Comentariul Codului de procedură penală, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ,

Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu. Editura Cartier Juridic, pagina 717.

Codul de procedură penală a Republicii Moldova art.540. 10

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, articolul 90. 11

Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu Ursu,Tatiana

Vîzdoagă,Partea generală,volumul I,pagina 179.

22

martorului la citare, în citaţie i se explică martorului că i se vor rambursa toate cheltuielile legate de deplasarea sa

în Republica Moldova, precum şi posibilitatea de a primi un avans pentru a se deplasa în ţară. Dacă este cererea în

scris a martorului acestuia i se poate expedia un avans care i-ar asigura deplasarea în RM.

Audierea martorului sau a expertului citat prin comisie rogatorie, precum şi alte acţiuni procesuale efectuate

cu participarea lui se fac în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.

Martorul sau expertul citaţi prin comisie rogatorie din altă ţară dispun de anumită imunitate faţă de acţiunile

pe care le-au săvîrşit pînă la venirea în ţară pentru a fi audiaţi. Astfel, martorul sau expertul, indiferent de

cetăţenia lui, care s-a prezentat în faţa organului pentru a fi audiat în urma unei citaţii prin comisie rogatorie în

condiţiile prezentului articol, nu poate fi nici urmărit, nici deţinut, nici supus vreunei alte limitări a libertăţii

sale individuale pe teritoriul Republicii Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare trecerii frontierei de

stat a RM. Această imunitate martorul o păstrează pe toată perioada aflării lui pe teritoriul RM de la data cînd a

intrat în ţară şi pînă la ieşirea din ţară, dacă aceasta a avut loc în cel mult 15 zile de la data cînd organul respectiv

care l-a chemat i-a comunicat că prezenţa lui nu mai este necesară. În termenul de 15 zile nu se include timpul în

care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul Republicii Moldova din motive independente de voinţa sa.

Dacă în aceste 15 zile martorul a ieşit din ţară, apoi a revenit în ţară, nu mai beneficiază de imunitatea menţionată.

Persoana deţinută pe teritoriul unui stat străin se citează ca martor prin comisie rogatorie, şi această persoană

va fi transportată pe teritoriul RM doar dacă va accepta să fie audiată ca martor şi cu condiţia că persoana

temporar transferată pe teritoriul Republicii Moldova de către organul respectiv al ţării străine pentru efectuarea

acţiunilor indicate în cererea de transferare va fi întoarsă în statul solicitat în termenul menţionat în cerere,

termen asupra căruia a convenit şi statul solicitat. Persoana deţinută are calitatea numai de martor şi de asemenea

beneficiază de imunitatea. Atât martorul deţinut cît şi martorul care s-a deplasat de sine stătător, pot fi urmăriţi

penal pe teritoriul RM numai pentru infracţiunile săvârşite după sosirea lor în ţară.

Condiţiile de transferare sau refuzul transferării martorului deţinut se reglementează de tratatele

internaţionale la care Republica Moldova şi ţara solicitată sînt parte sau în temeiul obligaţiilor scrise în

condiţii de reciprocitate.12

Dacă Republica Moldova în calitate de stat solicitant, consideră că participarea în persoană a unui martor sau

expert în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată este deosebit de necesară, trebuie să

menţioneze acest fapt în cererea de asistenţă juridică privind înmînarea citaţiei. Statul străin solicitat va comunica

Republicii Moldova răspunsul marorului sau expertului.

Potrivit celor enunţate mai sus în cererea de asistenţă juridică sau în citaţie se menţionează cuantumul

îndemnizaţiilor, precum şi celor a cheltuielilor de călătorie şi de şedere rambursabile, sau a garaţiilor privind

restituirea acestor cheltuieli. Cuantumul cheltuielilor rambursabile se stabilesc la niveluri cel puţin egale cu cele

prevăzute de tarifele şi regulamentele în vigoare în statul în care trebuie să aibă loc audierea.

Dacă i se prezintă o cerere în sens, statul solicitat poate acorda martorului sau expertului un avans, care se va

menţiona în citaţie şi va fi rambursat de Republica Moldova ca stat solicitant.

Martorul sau expertul care nu s-a prezentat la citaţie, a cărui comunicare a fost cerută, nu poate fi supus unei

sancţiuni sau a unei măsuri de constrîngere, chiar dacă citaţia cuprinde un ordin categoric, în afară de cazul în care

martorul sau expertul revine din proprie iniţiativă pe teritoriul Republicii Moldova, ca stat solicitant, şi dacă este

citat din nou aici în mod legal.

Martorul citat care se prezintă în faţa au torităţilor centrale ale Republicii Moldova ca stat solicitant, şi refuză

a depune mărturie în totalitate sau în parte nu poate fi supus nici unei măsuri de restrîngere a libertăţii şi nici

împiedicat în alt mod să părăsească Republica Moldova, chiar dacă potrivit legislaţiei naţionale, un asemenea

refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea trage măsuri coercitive.13

Nici un martor sau expert, oricare ar fi naţionalitatea sa, care, ca urmare a unei citaţii, se va înfăţişa în faţa

autorităţilor judiciare ale Părţii solicitante, nu va putea fi nici urmărit, nici deţinut, nici supus vreunei alte

restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul acestei Părţi pentru fapte sau condamnări anterioare plecării

sale de pe teritoriul Părţii solicitate.

Nici o persoană, oricare ar fi naţionalitatea ei, citată în faţa autorităţilor judiciare ale Părţii solicitante

pentru a răspunde acolo de fapte pentru care ea se află sub urmărire penală, nu va putea fi acolo nici urmărită,

nici deţinută, nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pentru fapte sau condamnări

anterioare plecării sale de pe teritoriul Părţii solicitate şi care nu sunt menţionate în citaţie.

12

Comentariul Codului de procedură penala a Republicii Moldova,Iurie Sedleţchi,Igor Dolea,Dumitru Vîzdoagă, Sergiu Ursu

ş.a.Editura Cartier Juridic, pagina 716-717. 13

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

23

Imunitatea prevăzută va înceta dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, avînd posibilitatea să

părăsească teritoriul Părţii solicitante timp de cincisprezece zile consecutive, după ce prezenţa sa nu mai era

cerută de autorităţile judiciare, va rămîne, totuşi, pe acest teritoriu sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi

părăsit.14

Dacă în timpul procesului penal ar putea fi dispusă arestarea unui martor bănuit de săvîrşirea, în legătură cu

declaraţiile sale făcute în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova ca

stat solicitant, unei infracţiuni, alta decît refuzul de adepune mărturie, se va lua în considerare posibilitatea unei

protecţii mai bune a intereselor juştiţiei prin încredinţarea urmăririi către statul străin solicitat.

Nici o persoană, indiferent de cetăţenie, citată în faţa autorităţilor centrale ale Republicii Moldova care

desfăşoară procesul penal în vederea executării anumitor acţiuni procesuale pe teritoriul Republicii Moldova nu va

putea fi nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte măsuri de restrîngere a libertăţii în Republica

Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat nemenţionate

în citaţie. Martorii audiaţi benefeciază de protecţie potrivit legislaţiei naţionale în vigoare.

6.6. Audierile prin teleconferinţă

(1) În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie audiată ca

martor sau expert de către organele de urmărire penală ori instanţele judecătoreşti ale unui stat străin, ori

de către o instanţă internaţională şi este inoportun sau imposibil pentru acea persoană să se prezinte

personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin teleconferinţă,

potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Solicitarea prevăzută la alin.(1) poate fi acceptată de Republica Moldova în condiţiile prevăzute de

Codul de procedură penală privind modalităţile speciale de audiere a martorului şi protecţia lui, în condiţia

dispunerii de mijloace tehnice care să permită efectuarea audierii prin teleconferinţă.

(3) În cererea de audiere prin teleconferinţă trebuie să se precizeze, în afară de informaţiile prevăzute în

Codul de procedură penală la art.537 alin.(1), motivul pentru care este inoportun sau imposibil ca martorul

ori expertul să fie prezent la audiere, precum şi denumirea instanţei judecătoreşti sau a organului de

urmărire penală, numele persoanelor care vor participa la audiere.

(4) Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală.

(5) Audierea prin teleconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:

a) audierea are loc în prezenţa unui judecător de instrucţie competent, asistat, după caz, de un interpret;

judecătorul de instrucţie verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să asigure respectarea

principiilor fundamentale ale legislaţiei procesual-penale naţionale. Dacă se constată încălcarea acestor

principii, judecătorul de instrucţie ia de îndată măsuri pentru a asigura desfăşurarea audierii în

conformitate cu legislaţia Republicii Moldova;

b) autorităţile centrale competente ale Republicii Moldova şi cele ale statului solicitant convin, după

caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;

c) audierea se efectuează direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub coordonarea

acesteia, în conformitate cu legislaţia naţională;

d) martorul sau expertul are dreptul să fie asistat, după caz, de un interpret, potrivit legislaţiei Republicii

Moldova;

e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie, conferit de

legislaţia Republicii Moldova ori de legislaţia statului solicitat.

(6) Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, declaraţiile martorului sau

cele ale expertului, audiat în condiţiile prezentului articol, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi se

consemnează în procesul-verbal, încheiat în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.

Procesul-verbal se transmite autorităţii competente a statului solicitant prin intermediul autorităţilor

centrale, precum şi prin canale diplomatice.

(7) Dispoziţiile prezentului articol se pot aplica şi în cazul audierii învinuiţilor sau inculpaţilor dacă

persoana în cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens între Republica Moldova şi statul

solicitant.

6.7. Transferul temporar al martorilor deţinuţi

Orice persoană deţinută a cărei prezenţă în vederea audierii ca martor sau a confruntării este cerută de statul

solicitant va fi tranferată temporar pe teritoriul acelui stat, cu condiţia revenirii sale în termenul menţionat de

Republica Moldova.

14

Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,adoptată la Strasbourg 20 aprilie 1959, ratificată prin Hotărîrea

Parlamentului Republicii Moldova nr.1332-XIII din 26.09.1997.

24

Transferarea de pe teritoriul Republici Moldova poate fi refuzată dacă:

a) persoana deţinută nu consimte la transfer;

b) transferul persoanei deţinute îi poate prelungi detenţia;

c) transferul său pe teritoriul statului solicitant este împiedicat din alte considerente întemeiate;

d) prezenţa persoanei deţinute este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul statului solicitat.

În cazul în cînd în vederea audierii ca martor sau a confruntării, tranzitul persoanei deţinute prin teritoriul unui

stat terţ va fi acordat la cererea adresată de ministerul justiţiei al statului solicitant, ministerului justiţiei al statului

solicitat pentru tranzit, însoţită de documentele necesare.

Republica Moldova poate să nu acorde transfer cetăţenilor săi.

Persoana transferată rămîne în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe teritoriul statului

solicitat pentru tranzit, cu excepţia cazului în care statul solicitat pentru transfer cere punerea persoanei în libertate.

Perioada în care persoana deţinută a fost transferată, se scade din durata pedepsei aplicate.

Locul predării va fi de regulă un punct de trecere a frontierii de stat a Republicii Moldova. Deţinutul este

predat şi preluat sub escortă de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare ale Ministerului Justiţiei, care va

informa Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală. Aceste dispoziţii se aplică şi atunci cînd Republica

Moldova este stat solicitant.15

În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie audiată ca martor sau

expert de către organele de urmărire penală ori instanţele judecătoreşti a unui stat strain, ori de către o instanţă

internaţională şi este inoportun sai imposibil pentru acea persoană să se prezinte personal pe teritoriu acelui stat,

statul străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin teleconferinţă.

Această solicitare poate fi acceptată de Republica Moldova în condiţiile prevăzute de Codul de procedură

penală prinvind modalităţile speciale de audiere a martorului şi protecţia lui, în condiţia dispunerii de mijloace

tehnice care să permită efectuarea audierii prin teleconferinţă.

Codul de procedură penală în articolul 110 prevede modalităţile speciale de audiere a martorului şi protecţia

lui, şi anume se enunţă că dacă există motive întemeiate de a cosidera că viaţa, integritatea corporală sau libertatea

martorului ori a unei rude apropiate sunt puse în pericol în legătură cu declaraţiile sale făcute într-o cauză penală

şi dacă există mijloace tehnice respective, judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa poate admite ca martorul

să fie audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau sala în care se desfăşoară

şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute de articolul dat.

Audierea martorului în condiţiile menţionate mai sus se face în baza unei încheieri motivate a judecătorului

de instrucţie, sau, după caz a instanţei din oficiu ori la cererea motivată a procurorului, avocatului, martorului

respectiv sau a oricărei persoane interesate. Martorul poate fi audiat prin intermediul unei teleconferinţe cu circuit

închis, cu imagine şi voce distorsionată astfel încît să nu poată fi recunoscut.16

În cererea de audiere prin teleconferinţă trebuie să se precizeze, înafară de informaţiile prevăzute de Codul de

procedură penală , motivul pentru care este inoportun sau imposibil ca martorul ori expertul să fie prezent la

audiere, precum şi denumirea instanţei judecătoreşti sau a organului de urmărire penală, numele persoanelor care

vor participa la audiere.

Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală. Audierea prin

teleconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:

1. audierea are loc în prezenţa unui judecător de instrucţie competent, asistat, după caz de un interpret;

judecătorul de instrucţie verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să asigure respectarea princiipiilor

fundamentale ale legislaţiei procesual-penale naţionale. Dacă se constată încălcarea acestor principii, judecătorul

de instrucţie ia de îndată măsuri pentru a asigura desfăşurarea audierii în conformitate cu legislaţia Republicii

Moldova;

2. autorităţile centrale competente ale Republiciii Moldova şi cele ale statului solicitant convin, după caz,

asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;

3. audierea se efectuează direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub coordonarea

acestuia, în conformitate cu legislaţia naţională;

4. martorul sau expertul are dreptul să fie asistat, după caz, de un interpret, potrivit legislaţiei Republicii

Moldova;

5. persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de-a nu depune mărturie, conferit de legislaţia

Republicii Moldova ori de legislaţia statului solicitat;

15

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală, din 01.12.2006. 16

Codul de procedură penală al Republicii Moldova articolul 110.

25

Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, declaraţiile martorului sau cele ale

expertului, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi se consemnează în procesul –verbal, încheiat în

conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Procesul verbal se transmite autorităţii competente a

statului solicitant prin intermediul autorităţilor centrale, precum şi prin canale diplomatice.17

TEMA 7. EXTRĂDAREA.

7.1. Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale extrădării în dreptul penal internaţional;

7.2. Extrădarea în jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului,

7.3. Condiţiile de fond și de formă ale extrădării,

7.4. Procedura și formele extrădării

7.5. Procedura extrădării din Republica Moldova

7.6. Arestarea persoanei în vederea extrădării

7.7. Solicitarea extrădării de către Republica Moldova

7.8. Supravegherea transfrontalieră

7.1. Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale extrădării în dreptul penal internaţional;

Extrădarea este actul prin care un stat predă, la cererea altui stat, o persoană aflată pe teritoriul său, presupusă

a fi autorul unei infracţiuni, pentru a fi judectă sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior.

Ca regulă, cetăţenii proprii nu se extrădează.

Această măsură de siguranţă a căpătat dea lungul timpului, numeroase definiţii atît în literatura de specialitate

internă, cît şi în cea internaţională. Spre exemplu în documentele celui de-al X-lea Congres al Asociaţiei

Internaţionale de Drept Penal, ţinut la Roma din 29 septembrie – 5 octombrie 1969, extrădarea era definită drept

"un act de asistenţă juridică internaţională în materie penală care urmăreşte transferul unui individ sau condamnat

penal din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat".

O altă concepţie stabileşte că extrădarea este actul prin care un stat solicitat, predă unui alt sat solicitant un

infractor care a săvîrşit o infracţiune de o anumită gravitate, pe teritoriu acestui stat sau îndreptată împotriva

intereselor acestuia, ori cînd infractorul este cetăţean al statului solicitant.18192021

Rezultă că extrădarea este un act bilateral, deoarece implică cererea de extrădare din partea unui stat şi

predarea infractorului de către statul pe teritoriul căruia acesta se refugiază.

În doctrina de specialitate, aceasta nu apare numai ca o "măsură", ci ca un "act de asistenţă judiciară", astfel

că extrădarea este un "act judiciară interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau

condamnat penal, din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat"22

sau ca un act de

aistenţă juridică în domeniul dreptului penal, fiind definită ca "actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat

o persoană urmărită penal sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea statului interesat, acea persoană pentru

a fi judecată sau pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnată.23

Din această definiţie deducem că rolul

principal al extrădării este acela de a asigura fiecărui stat condiţii optime de realizare a justiţiei, prin represiunea

infractorilor.

Extrădarea este o instituţie atît a dreptului intern, cît şi a dreptului internaţional prin care persoanele vinovate

de săvîrşirea unor infracţiuni internaţionale sunt predate statelor îndreptăţite a le judeca şi condamna ori a le

obliga să execute o pedeapsă la care au fost condamnate.

Din perspectiva dreptului internaţional extrădarea reprezintă un atribut al suveranităţii statului care o acordă,

statele fiind îndreptăţite să aprecieze dacă un asemenea act se impune ca necesar ori să-l refuze în caz contrar.

Deasemenea o altă concepţie defineşte extrădarea ca fiind actul prin care un stat remite altui stat un individ

urmărit sau condamnat pentru o altă infracţiune la legile ţării reclamante.24

Această măsură asigură ca autorii unor

infracţiuni, mai ales infracţiuni internaţionale grave, să nu rămînă nejudecaţi şi nepedepsiţi, ascunzîndu-se pe

teritoriul altor state.

Într-o definiţie pe care o cosiderăm mai exactă în raport cu realităţile contemporane, extrădarea este un act

juridic internaţional bilateral, care constă în acceptarea remiterii unei persoane, presupusă ca autor al unei

17

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 18

19

20

Gh. Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Academia de Poliţie, Bucureşti, 1991, pag.255. 21

22

Gr. Geamănu, Drept internaţional public, vol.I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag.354. 23

Rodica Mihaela Stănoiu, Drept internaţional public, vol.I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag.98. 24

Dicţionarul de drept internaţional public, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag.138.

26

infracţiuni, de către statul solicitat, în vederea judecării acestuia sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost

condamnată anterior. Fiind o instituşie juridică, extrădarea prezintă şi un pronunţat conţinut politic, întrucît se

realizează pe baza voinţei liber exprimate a statelor, cu respectarea suveranităşii şi independenţei lor.25

Extrădarea este întotdeauna un act bilateral, statul care cere extrădarea numindu-se stat solicitant, iar cel

căruia i se cere remiterea infractorului sau condamnatului – stat solicitat26

. Extrădarea poate fi recunoscută ca o

modalitate de colaborare internaţională în cauzele penale şi o instituţie care, într-o oarecare măsură, aduce

atingere suveranităţii statului27

. Procedura extrădării poate fi clasificată în două grupuri: în cazul când Moldova

este stat solicitant şi în cazul când Moldova este stat solicitat.

Instituţia extrădării a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri, existînd înţelegeri între state de predare

reciprocă a infractorilor refugiaţi pe teritoriul lor. Astfel, extrădarea a fost întîlnită pe tertoriul ţării noastre, încă

din vremea lui Ştefan cel Mare ( 1498-1499), care s-a adresat unui principe străin cerîndu-i să extrădeze mai mulţi

romîni fugari.28

Instituţia extrădării intră în practica generală a statelor în secolul al XVIII-lea. Conform unei practici

consacrate, statele nu extrădează o persoană refugiată pe teritoriul lor decît în cazul în care infracţiunea respectivă

este prevăzută în convenţiile de extrădare sau în legislaţia statului şi numai dacă infracţiunea în legătură cu care s-

a făcut cererea este sancţionată potrivit legilor ambelor state.

După cel de-al doilea război mondial au fost încheiate o serie de convenţii internaţionale care prevăd

obligativitatea extrădării criminalilor de război şi a celor vinovaţi de crime contra umanităţii, printre care

genocidul, crima de apartheid, precum şi a persoanlor care au comis infracţiuni contra securităţii aviaţiei civile, a

agenţilor diplomatici.29

În Romînia, extrădarea a fost reglementată pentru prima dată, în Constituţia Principatelor Unite Moldova şi

Ţara Romînească,30

dar care fiind supusă promulgării, nu a fost admisă de catre Al. I. Cuza, fiind respinsă prin

scrisoarea nr. 206 din 12 noiembrie 1859. În conformitate cu art. 28 alin. (3) din această constituţie, " Oricine este

refugiat în statul romîn nu poate fi extrădat decît existînd reciprocitate de extrădare".31

Extrădarea este acordată de Republica Moldova în vederea urmăririi penale sau a judecăţii numai pentru fapte

pasibile de pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, potrivit legislaţiei Republicii Moldova şi a statului

solicitant.

Extrădarea în vederea executării unei sancţiuni penale se acordă numai dacă este permisă extrădarea în

condiţiile de mai sus şi dacă urmează a fi executată o pedeapsă privativă de libertate. În acest caz, extrădarea se va

acorda în situaţia în care termenul de detenţie ce urmează a fi executat sau cumulul termenilor de detenţie ce

urmează a fi executate este de cel puţin 6 luni dacă tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte nu

prevede altfel.32

Extrădarea este un act de asistenţă juridică interstatală în materie penală care urmăreşte scopul transferului

unei persoane care se află sub urmărire penală sau este condamnată penal din domeniul suveranităţii judiciare

a unui stat în domeniul celuilalt stat.

Extrădarea poate fi caracterizată prin următoarele trăsături:

a) relaţii între două state unul din care este solicitant, altul solicitat;

b) toate chestiunile legate cu extrădarea întră în competenţa statelor care au prevederi legale naţionale

privind extrădarea, sunt parte la tratate internaţionale în acest domeniu şi efectuează activitatea practică în

problemele extrădării;

25

Studii Juridice, Aurel Teodor Moldovan, Expulzarea, extrădarea şi readmisia în dreptul internaţional, Editura All Beck,

Bucureşti 2004. 26

În unele lucrări se consideră că instituţia extrădării este o instituţie independentă în cadrul dreptului, având atât aspecte ale

dreptului procesual penal, cât şi ale dreptului internaţional. Instituţia extrădării în aceste opinii este o instituţie a dreptului

tratatelor şi nu a dreptului intern, deoarece, o dată ce nu există un tratat respectiv, nu poate fi vorba de extrădare. În detaliu, a se

vedea: Ю. Васильев, Институт выдачи преступников (экстрадиции) в современном международном праве, Москва,

2003, Современная экономика и право, с. 85-88. 27

В. Монженкина, Нормы международного правa в российском угoловном процессе, Санкт-Петербург, Юридический

центр пресс, 2001, c. 183. 28

"La voi se oploţesc mai mulţi romîni fugiţi din ţara Moldovei, pe care graţia voastră să-i trimită înapoi în Moldova, în puterea

tratatului". 29

Dicţionarul de drept internaţional public, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 138. 30

Votată de Comisiunea de la Focşani, în şedinţa sa din 9-12 octombrie 1959 ( a se vedea M. Kogălniceanu – Proiect de

Constituţiunea Principatelor Unite Moldavia şi Ţara Romînească, Tipografia Minervei, Podul Lung, 1861). 31

Studii Juridice, Aurel Teodor Moldovan, Expulzarea,extădarea şi readmisia în dreptul internaţional, Editura All Beck,

Bucureşti 2004. 32

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

27

c) subiectul extrădării este o persoană fizică, care se află în afară teritoriului statului care solicită

extrădare;

d) extrădarea poate avea loc numai după săvîrşirea unei infracţiuni care dă temei pentru extrădare,

încălcările care atrag după sine răspundere contravenţională sau civilă nu pot servi ca temei pentru a cere

extrădarea unei persoane;

e) extrădarea presupune că persoana extrădată este un învinuit, inculpat sau o persoană condamnată.

7.3. Condiţiile de fond și de formă ale extrădării,

Extrădarea poate fi exercitată numai în anumite condiţii. Condiţiile de extrădare pot fi evidenţiate în

condiţii de fond şi condiţii de formă. Condiţiile de fond se divizează în condiţii ce se referă la persoană; la

fapta penală şi la pedeapsă.

Condiţiile de fond referitoare la persoană sunt:

a) neextrădarea propriilor cetăţeni în temeiul art. 17 alin. (3) din constituţie;

b) neextrădarea propriilor justiţiabili, deci nu vor fi extrădate persoanele care se află sub urmărire penală

sau în proces de judecare în statul solicitat;

c) nu va fi extrădată persoana care pentru fapta care face obiectul cererii de extrădare a fost definitiv

judecată de către instanţa naţională sau de instanţa unui stat terţ, sau urmărirea penală să fi fost încetată pentru

această faptă.

Condiţiile de fond referitoare la faptă sunt:

a) sancţiunea prevăzută de legea penală naţională pentru fapta respectivă trebuie să fie mai mare de un an

privare de libertate;

b) pedeapsa pentru executarea căreia se solicită extrădarea persoanei nu poate fi mai mică de 4 luni;

c) fapta trebuie să fie săvîrşită pe teritoriul aflat sub jurisdicţia părţii solicitante;

d) fapta trebuie să fie incriminată de legislaţia penală a ambelor state implicate în procesul de extrădare –

principiul dublei incriminări;

e) persoana extrădată va fi judecată doar pentru fapta pentru care s-a exercitat extrădarea - regula

specialităţii.

Condiţii ce se referă la pedeapsă sunt:

a) pedeapsa, stabilită de legea penală sau pronunţată faţă de persoana a cărei extrădare se cere, trebuie să

fie privativă de libertate cu limită minimă prevăzută de tratatele internaţionale;

b) pedeapsa nu trebuie să aibă caracter de tortură, tratament inuman sau degradant;

c) persoana nu va fi supusă unei pedepse capitale.

Condiţiile de formă privind cererea de extrădare sunt prevăzute în legislaţia naţională şi în tratatele

internaţionale pe baza căruia se efectuează extrădarea.

În privinţa persoanelor aflate sub urmărire penală cererea de extrădare o întocmeşte procurorul care

conduce sau, după caz, nemijlocit efectuează urmărirea penală în cauza respectivă. Cererea de extrădare în

privinţa persoanelor care se află în curs de judecare se întocmeşte de către instanţa care judecă cauza.

În cerere trebuie în mod obligatoriu să fie indicat tratatul internaţional în baza căruia se solicită extrădarea,

iar dacă statele implicate în procesul de extrădare sunt parte la mai multe tratate internaţionale care

reglementează extrădarea, necesită a fi menţionate toate aceste tratate, pentru a fi verificate prevederile

acestora.

La întocmirea cererii de extrădare urmează a fi respectate strict condiţiile de formă şi conţinut. În cerere

urmează a fi expuse detaliat toate datele de care dispune organul de urmărire penală privitor la persoana care

urmează a fi extrădată, date care vor facilita identificarea, constatarea şi extrădarea acesteia. La cererea de

extrădare urmează a fi anexate toate documentele care vor fi necesare în procesul soluţionării cererii de

extrădare.33

Codul de procedură penală prevede:

Republica Moldova se poate adresa unui stat străin cu cerere de extrădare a persoanei în privinţa căreia

se efectuează urmărirea penală în legătură cu infracţiunile pentru care legea penală prevede o pedeapsă

maximă de cel puţin un an de închisoare ori o altă pedeapsă mai aspră sau în privinţa căreia a fost adoptată

o sentinţă de condamnare la pedeapsa închisorii pe o durată de cel puţin 6 luni în cazul extrădării pentru

executare, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel. Cererea de extrădare se face în temeiul tratatului

33

Comentariul Codului de procedură penală a Republicii Moldova, Iurie Sedleţchi, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Cartier

Juridic, pag. 719.

28

internaţional la care sînt parte Republica Moldova şi statul solicitat sau în temeiul obligaţiilor scrise în

condiţii de reciprocitate.

Dacă este necesar a cere extrădarea persoanei necondamnate, toate materialele necesare se remit

Procurorului General pentru soluţionarea chestiunii privind înaintarea cererii de extrădare instituţiei

respective a statului străin. În privinţa persoanelor condamnate chestiunea referitor la înaintarea cererii

de extrădare o soluţionează ministrul justiţiei. În cazul în care nu a fost încheiat un tratat internaţional cu

statul solicitat, chestiunea privitor la înaintarea cererii de extrădare se soluţionează pe cale diplomatică.

Cererea de extrădare trebuie să conţină o descriere cuprinzătoare privind:

1) denumirea şi adresa instituţiei solicitante;

2) denumirea instituţiei solicitate;

3) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită extrădarea;

4) numele, prenumele şi patronimicul persoanei a cărei extrădare se cere, data şi locul naşterii,

informaţii privind cetăţenia, domiciliul sau locul de aflare şi alte date privitor la persoană, precum şi, pe cît

este posibil, descrierea exteriorului ei, fotografia şi alte materiale care pot identifica persoana;

5) fapta comisă de persoana a cărei extrădare se cere, încadrarea juridică a faptei comise, informaţii

privitor la prejudiciul cauzat prin infracţiune, precum şi textul legii penale naţionale care prevede

răspunderea penală pentru această faptă, cu indicarea obligatorie a sancţiunii;

6) informaţii privitor la locul şi data adoptării sentinţei intrate în vigoare sau a ordonanţei de punere

sub învinuire, cu anexarea copiilor autentificate de pe aceste documente.

La cererea de extrădare va fi anexată copia autentificată de pe încheierea judecătorului de instrucţie sau,

după caz, a instanţei cu privire la autorizarea arestării preventive. La cererea de extrădare a persoanei

condamnate, în afară de copia de pe sentinţa intrată în vigoare, se anexează şi date cu privire la partea

neexecutată din pedeapsă.34

Extrădarea se acordă numai dacă, ca rezultat al comiterii faptei, se prezintă mandatul de arestare

sau un document cu forţă juridică corespunzătoare, sau decizia autorităţii competente a statului solicitant,

care este executorie şi care ordonă plasarea în detenţie, precum şi descrierea legilor aplicabile. Dacă se cere

extrădarea pentru urmărirea mai multor infracţiuni, în schimbul mandatului de arestare sau al unui document

cu forţă juridică corespunzătoare, va fi suficient un alt document, emis de autorităţile competente ale statului

solicitant, care caracterizează acuzaţiile aduse împotriva persoanei a cărei extrădare este solicitată.

Dacă există circumstanţe speciale care justifică verificarea faptului existenţei temeiurilor rezonabile

de a crede că învinuitul a comis infracţiunea pentru care i-a fost înaintată învinuirea, extrădarea va fi acordată

numai la prezentarea probelor ce confirmă probabilitatea săvîrşirii infracţiunii.

Extrădarea în scopul executării unei sentinţe sau a unei alte pedepse, stabilite de un stat terţ, va fi

acordată numai la prezentarea: deciziei executorii de plasare în detenţie şi a unui document din partea statului

terţ ce conţine consimţămîntul statului care a preluat executarea de a o executa unui document din partea

autorităţii competente a statului care a preluat executarea, prin care se confirmă că sentinţa sau o altă

sancţiune este executorie pe teritoriul acestui stat; prevederilor legale aplicabile.

Pentru soluţionarea extrădării sunt necesare doar documente cu forţă juridică corespunzătoare: mandatul

de arest eliberat în ordinea prevăzută de legislaţia naţională a statului solicitant; hotărîrea instanţei prin care s-

a dispus plasarea în detenţie a persoanei respective, sentinţa instanţei prin care persoana a fost condamnată la

închisoare. Hotărîrile judecătoreşti menţionate trebuie să fie executorie, adică să fie definitive, sau după caz

irevocabile.

Documentele menţionate trebuie să fie însoţite de textul legii penale privitor la fapta care a dat temei de a

le adopta, în cazul sentinţei urmează a fi anexat certificat privitor la partea de pedeapsă care nu a fost încă

executată.

În cazul în care din sensul tratatului internaţionale se cere ca în cadrul soluţionării cererii de extrădare să

fie verificat şi faptului existenţei temeiurilor rezonabile de a crede că învinuitul a comis infracţiunea pentru

care i-a fost înaintată învinuirea, extrădarea va fi acordată numai la prezentarea probelor ce confirmă

probabilitatea săvîrşirii infracţiunii.

Dacă extrădarea persoanei este cerută pentru a executa sentinţa unui stat terţ este necesar de a prezenta

hotărîrea judecătorească definitivă a statului solicitant prin care a fost recunoscută sentinţa statului terţ şi

34

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.541.

29

celelalte documente menţionate la alin. (3) din articolului 542 Codul de procedură penală al Republicii

Moldova.35

7.4. Procedura şi formele extrădării

Convenţia europeană de extrădare prevede că parţile contractante se angajează să-şi predea reciproc,

potrivit regulilor şi sub condiţiile determinate în conveţie, persoanele care sunt urmărite pentru o infracţiune

sau cautate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă de către autorităţile judiciare ale

părţii solicitante.36

Vor da loc la extrădare faptele pedepsite de legile părţii solicitante şi ale părţii solicitate cu o pedeapsă

privativă de libertate sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate de cel puţin un an sau cu o pedeapsă

mai severă. Cînd pe teritoriul părţii solicitante a intervenit o condamnare la o pedeapsă ori cîn d s-a aplicat o

măsură de siguranţă, sancţiunea pronunţată va trebui să fie de o durată de cel puţin 4 luni.

Dacă cererea de extrădare vizează mai multe fapte distinctive, pedepsite fiecare de legea părţii solicitante

şi a părţii solicitată cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate, dar

dintre care unele nu îndeplinesc condiţia privind durata pedepsei, partea contractantă solicitată va avea

facultatea să acorde extrădarea şi pentru acestea din urmă.

Orice parte contractantă, a carei legislaţie nu autorizează extrădarea pentru anumite infracţiuni, va , putea

în ceea ce o priveşte, să excludă aceste infracţiuni din cîmpul de aplicare a convenţiei. Dacă ulterior alte

infracţiuni vor fi fost excluse de la extrădare ptin legislaţia unei părţi contractante, aceasta va notifica o atare

excludere Secretariatului general al Consiliului Europei, care va informa despre aceasta pe ceilalţi semnatari.

Această notificare nu va produce efect decît la expirarea unui termen de 3 luni calculat de la data primirii ei de

către Secretarul general.37

Poate fi extrădat din Republica Moldova, la cererea unui stat, cetăţeanul străin sau apatridul urmărit penal

sau condamnat în acel stat. Nu pot fi extrădaţi de pe teritoriul Republicii Moldova:

cetăţenii Republicii Moldova;

persoanele cărora li s-au acordat drept de azil;

persoanelor cărora li s-a acordat statutul de refugiat politic;

persoanele străine care se bucură în Republica Moldova de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în

limitele stabilite în tratatele internaţionale;

persoanele străine citate din străinătate în vedrea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei

autorităţi judecătoreşti sau a unui organ de urmărire penală, în limitele imunităţilor conferite prin tratat

internaţional.38

Există anumite împrejurări când Republica Moldova refuză extrădarea persoanei. În primul rând este

vorba de dreptul constituţional al cetăţeanului Republicii Moldova de a nu fi extrădat şi acest drept guvernează

şi procesul penal. De asemenea, nu sunt extrădate persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil. Art. 546 al

Codului de procedură penală stabileşte totalitatea de împrejurări în care extrădarea este refuzată. Este

important ca instanţa de judecată din Republica Moldova care decide extrădarea persoanei să examineze

chestiunea referitoare la existenţa în legislaţia ţării solicitante a posibilităţii condamnării persoanei la pedeapsa

capitală. În asemenea situaţii, dacă nu există garanţii suficiente că această persoană nu va fi condamnată la

pedeapsa capitală, extrădarea poate fi refuzată. De regulă, persoana a cărei extrădare se cere se arestează

pentru a asigura executarea hotărârii de extrădare. Termenul de arestare poate să fie de 18 zile, dar nu trebuie

să depăşească 45 de zile. În cazul în care în acest termen – 18 zile de la arestare – instanţa care decide asupra

admisibilităţii arestării nu primeşte cererea de extrădare cu totalitatea de acte, persoana este pusă în libertate.

Totuşi, acest termen poate fi prelungit, dar nu mai mult de 40 de zile. Extrădarea poate fi amânată în situaţia

când persoana este pusă sub învinuire într-un proces de urmărire sau judecare a cauzei, sau a fost condamnată

pentru altă infracţiune decât aceea în legătură cu care se cere extrădarea. Executarea poate fi amânată până la

35

Comentariu Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedlţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic,

pagina 720-721. Codul de procedură penală al Republicii Moldova art. 542. 36

Convenţia europeană de etrădare din 13.12.1957, publicată în ediţia oficială" Tratate internaţionale", 1998, volumul I, pagina

318. 37

Conveţia europeană de extrădare din 13.12.1957, publicată în ediţia oficială " Tratate internaţionale", 1998, volumul I, pagina

318. 38

Legea Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

30

terminarea procesului penal sau până la executarea completă a pedepsei stabilite de instanţa naţională, ori până

la eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului pedepsei.39

Republica Moldova nu-şi extrădează propriii cetăţeni şi persoanele cărora le-a acordat dreptul de

azil.

Extrădarea va fi, de asemenea, refuzată dacă:

1) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova;

2) în privinţa persoanei respective a fost deja pronunţată de către o instanţă naţională sau o instanţă a

unui stat terţ o hotărîre judecătorească de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal pentru

infracţiunea pentru care se cere extrădarea, sau o ordonanţă a organului de urmărire penală de încetare a

procesului ori în privinţa acestei fapte se efectuează urmărirea penală de către organele naţionale;

3) s-a împlinit termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală pentru infracţiunea respectivă,

conform legislaţiei naţionale, sau a intervenit amnistia;

4) potrivit legii, urmărirea penală poate fi pornită numai la plîngerea prealabilă a victimei, însă o

asemenea plîngere lipseşte;

5) infracţiunea pentru care se cere extrădarea persoanei este considerată de legea naţională

infracţiune politică sau faptă conexă unei asemenea infracţiuni;

6) Procurorul General, ministrul justiţiei sau instanţa care soluţionează chestiunea privind extrădarea

are motive serioase să creadă că:

a) cererea de extrădare a fost înaintată în scopul de a urmări sau a pedepsi o persoană pentru motive de

rasă, religie, sex, naţionalitate, origine etnică sau opinii politice;

b) situaţia acestei persoane riscă să fie agravată;

c) în cazul în care persoana va fi extrădată, ea va fi supusă torturii, tratamentului inuman sau

degradant în ţara solicitantă;

7) persoanei cerute i-a fost acordat statut de refugiat politic;

8) statul care solicită extrădarea nu asigură reciprocitatea în sfera extrădării.

În cazul în care fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită de legea ţării solicitante cu

pedeapsa capitală, extrădarea persoanei poate fi refuzată dacă partea solicitantă nu va da asigurări,

considerate ca suficiente, că pedeapsa capitală nu va fi executată în privinţa persoanei extrădate. În hotărîrea

de refuz a extrădării urmează a fi motivat unul sau mai multe din temeiurile pentru refuz prevăzute de lege sau

de tratatul internaţional în baza căruia se soluţionează cererea de extrădare.

Dacă legea penală a statului solicitant prevede pentru infracţiunea pentru săvîrşirea căreia se solicită

extrădarea pedeapsă capitală, statul solicitant urmează să anexeze la cerere documente respective care ar

convinge instanţa naţională că o asemenea pedeapsă în privinţa persoanei respective nu va fi aplicată, sau

executată, în caz contrar instanţa naţională va refuza extrădarea pe acest temei.40

La examinarea cererii de extrădare adresate Republicii Moldova, în sensul posibilului refuz pe lîngă

condiţiile specificate în Codul de procedură penală la art. 546, se va ţine cont şi de următoarele situaţii

procesuale:

1. persoana a cărei extrădare este cerută urmează să fie judecată în statul solicitant de către o instanţă

extraordinară, instituită pentru un caz particular, precum şi în cazul în care persoana a cărei extrădare se cere

ar fi judecată în statul solicitant de o instanţă judecătorească care nu asigură garanţiile fundamentale de

procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare;

2. fapta penală pentru care se cere extrădarea este o încălcare a disciplinei militare şi nu constituie

infracţiune de drept comun;

3. pedeapsa prevăzută pentru infracţiune de legislaţia părţii solicitante este pedeapsă capitală. Prin

derogare de la această regulă, extrădarea persoanei poate fi acordată numai în cazul în care statul solicitant dă

asigurări, considerate ca suficiente de către Republica Moldova, că pedeapsa capitală nu se va executa, urmînd

să fie comutată.

Refuzul extrădării persoanei necondamnate din Republica Moldova se decide de Procurorul General, iar în

privinţa persoanei condamnate de Ministrul Justiţiei.

39

Manual de drept procesual penal, partea specială, volumul II,Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Sergiu Ursu,

Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău 2006. 40

Comentariu Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedlţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic,

pagina 720-721. Codul de procedură penală al Republicii Moldova art. 546.

31

Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obligă Republica Moldova, la cererea

statului solicitant, să înainteze cauza către autorităţile sale competente, astfel încît să se poată exercita

urmărirea penală şi judecata dacă este cazul. În acest scop, statul solicitant urmează să transmită gratuit

Procuraturii Generale, în faza de urmărire penală, sau Ministerului Justiţiei, în faza judiciară, cauzele penale,

informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale. Dacă

extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşi faptă, sau pentru fapte diferite, Republica Moldova

decide extrădarea ţinînd cont de toate împrejurările şi în mod deosebit de gravitatea şi de locul săvîrşirii

infracţiunilor, de data depunerii cererii, de cetăţenia persoanei solicitate, de existenţa reciprocităţii de

extrădare în raport cu Republica Moldova şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare de către un alt stat

solicitant.41

Conform regulii specialităţii: persoana care a fost extrădată de un stat străin nu poate fi trasă la

răspundere penală şi condamnată, precum şi transmisă unui stat terţ spre pedepsire, pentru infracţiunea

săvîrşită de ea pînă la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte

consimţămîntul statului străin care a extrădat-o.

Extrădarea se acordă numai dacă se garantează următoarele:

1) persoana nu va fi pedepsită în statul solicitant fără consimţămîntul Republicii Moldova

pentru un motiv apărut anterior predării sale, cu excepţia infracţiunii pentru care se acordă extrădarea,

şi libertatea ei personală nu va fi limitată, iar ea nu va fi persecutată prin intermediul măsurilor ce pot fi luate

şi în absenţa ei;

2) persoana nu va fi predată, transferată sau deportată într-un stat terţ fără consimţămîntul Republicii

Moldova;

3) persoana va putea părăsi teritoriul statului solicitant după încheierea procedurii pentru care a fost

acordată extrădarea ei.

Statul solicitant poate renunţa la respectarea regulii specialităţii numai dacă:

Republica Moldova şi-a dat acordul de a efectua urmărirea penală sau de a pune în executare o

sentinţă ori o altă sancţiune în privinţa unei infracţiuni facultative sau de a preda, transfera sau deporta

într-un alt stat;

persoana nu a părăsit teritoriul statului solicitant timp de 45 de zile de la încheierea procedurii

pentru care a fost acordată extrădarea ei, deşi a avut posibilitatea şi dreptul să o facă;

persoana, după părăsirea teritoriului statului solicitant, s-a reîntors sau a fost trimisă înapoi de

către un stat terţ;

se acordă extrădarea simplificată.

Regula specialităţii reprezintă nişte garanţii stricte care urmează a fi asigurate persoanei extrădate de către

statul solicitant împotriva unor învinuiri sau pedepse, altele decăt cele care au fost indicate în cererea de

extrădare şi acceptate de către instanţa statului solicitat care a soluţionat această cerere. Astfel, persoana care

a fost extrădată de un stat străin instanţei naţionale nu poate fi trasă la răspundere penală şi condamnată,

precum şi transmisă unui stat terţ spre pedepsire, pentru infracţiunea săvîrşită de ea pînă la extrădare,

pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte consimţămîntul statului străin care a

extrădat-o.

Garanţiile persoanei urmează a fi asigurate de către instanţa care va judeca cauza din statul solicitant, iar

Ministerului Justiţiei îi revine funcţia de a verifica respectarea acestor garanţii în urma solicitării şi primirii

sentinţei adoptate de către instanţa din statul solicitant.

Statul solicitant poate renunţa la respectarea regulii specialităţii în cazurile anume:

a) cînd instanţa naţională care a soluţionat cererea de extrădare a admis cererea suplimentară prin care s-a

solicitat acordul la urmărire sau judecarea persoanei în baza altor infracţiuni ori la executarea altei pedepse

decît cele care au fost obiectul extrădării iniţiale, dacă persoana nu a părăsit în termen de 40 de zile ţara în

care a fost extrădată după încheierea procedurii pentru care a fost extrădată deşi a avut posibilitatea reală şi

dreptul să plece din această ţară;

b) dacă persoana, după părăsirea teritoriului statului solicitant, s-a reîntors sau a fost trimisă înapoi de

către un stat terţ;

c) dacă extrădarea a fost acordată prin procedura simplificată;

41

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

32

d) precum şi în cazul în care persoana extrădată a săvîrşit infracţiune în statul solicitant după extrădarea sa. 42

7.5. Procedura extrădării din Republica Moldova

Cetăţeanul străin sau apatridul care este urmărit penal sau care a fost condamnat într-un stat străin

pentru săvîrşirea unei fapte pasibile de pedeapsă în acel stat poate fi extrădat acestui stat străin la cererea

autorităţilor competente, în scopul urmăririi sau executării sentinţei pronunţate pentru fapta comisă sau

pronunţării unei noi sentinţe.

Cetăţeanul străin sau apatridul care a fost condamnat într-un stat străin pentru comiterea unei fapte

pasibile de pedeapsă în acel stat poate fi extrădat statului străin, care a preluat executarea, la cererea

autorităţilor competente ale statului, în scopul executării sentinţei pronunţate pentru fapta comisă sau pentru

pronunţarea unei noi sentinţe.

Extrădarea în scopul urmăririi penale se acordă numai dacă fapta este pasibilă de pedeapsă conform

legislaţiei Republicii Moldova şi pedeapsa maximă este de cel puţin un an de închisoare sau dacă, după o

inversare similară a lucrurilor, fapta ar fi, potrivit legislaţiei Republicii Moldova, pasibilă de o asemenea

pedeapsă.

Extrădarea urmează a fi acordată în cazul în care termenul de detenţie care urmează a fi executat

sau cumulul termenelor de detenţie care urmează a fi executate este de cel puţin 6 luni, dacă tratatul

internaţional nu prevede altfel.

Dacă extrădarea unei persoane este cerută în concurs de către mai multe state, fie pentru aceeaşi

faptă, fie pentru fapte diferite, Republica Moldova va decide extrădarea ţinînd cont de toate

circumstanţele, inclusiv de gravitatea şi locul săvîrşirii infracţiunilor, de datele respective din cereri,

de cetăţenia persoanei solicitate şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare altui stat.

Dacă Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei consideră că persoana solicitată de

statul străin sau instanţa internaţională nu poate fi extrădată, refuză extrădarea prin hotărîre motivată, iar

în cazul în care consideră că persoana poate fi extrădată, el face un demers în judecătoria în raza teritorială a

căreia se află Ministerul Justiţiei, la care se anexează cererea şi documentele statului solicitant.

Instanţa soluţionează demersul de extrădare cu participarea procurorului, a persoanei a cărei

extrădare se cere şi a apărătorului acesteia. În cazul cînd persoana pentru care este solicitată extrădarea nu are

apărător ales, ea este asigurată de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Demersul de

extrădare în privinţa persoanei arestate se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate. Încheierea instanţei de

judecată devenită definitivă se expediază Procurorului General sau ministrului justiţiei pentru executare

sau pentru informarea statului solicitant.43

Cererea de extrădare a unei persoane poate fi adresată instanţei competente din Republica Moldova atît de

către statul care exercită urmărirea penală sau a adoptat sentinţă în privinţa acestei persoane pentru infracţiune

săvîrşită pe teritoriul său, cît şi de statul care a preluat fie urmărirea penală şi judecarea cauzei ori executarea

pedepsei în privinţa acestei persoane.

La soluţionarea cererii de extrădare instanţa naţională urmează să verifice toate condiţiile de extrădare de

formă şi conţinut, prevăzute de legea naţională şi de tratatele internaţionale respective.

În cazul în care extrădarea unei persoane este cerută în concurs de către mai multe state, fie pentru

aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, instanţa naţională va decide extrădarea ţinînd cont de toate

circumstanţele, inclusiv de gravitatea şi locul săvîrşirii infracţiunilor, de datele respective din cereri, de

cetăţenia persoanei solicitate şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare altui stat, precum şi de condiţiile pe

această chestiune prevăzute în tratatul internaţional în baza căruia se solicită extrădarea.

Dacă Procurorul General sau, după caz, Ministrul Justiţiei va considera că există circumstanţe care

împiedică extrădarea persoanei solicitate de statul străin sau instanţa internaţională, ei refuză extrădarea prin

hotărîre motivată. În cazul în care Procurorul General sau Ministrul Justiţiei consideră că persoana poate fi

extrădată, ei vor face un demers în judecătoria în raza teritorială a căreia se află Ministerul Justiţiei, la care

se va examina cererea şi documentele statului solicitant.

Astfel orice caz de admitere a cererii de extrădare trebuie să fie soluţionat de către instanţa de judecată,

fiindu-i asigurate acestei persoane toate drepturile procesuale garantate de prezentul Codul de proderură

42

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 721. 43

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.

33

penală, care se aplică în modul corespunzător şi de către tratatele internaţionale la care Republica Moldova

este parte şi în baza cărora se solicită extrădarea persoanei. Cererea de extrădare se examinează de către

instanţă în baza demersului cu participarea procurorului, a persoanei a cărei extrădare se cere, a apărătorului

acesteia şi a reprezentantului lui legal. În cazul cînd persoana pentru care este solicitată extrădarea nu are

apărător ales, ea este asigurată cu apărător din oficiu. Demersul de extrădare în privinţa persoanei arestate se

soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.

Cererea de extrădare se soluţionează prin încheiere. Încheierea judecătorească urmează a fi motivată,

făcîndu-se menţiune la toate condiţiile pentru extrădare care au fost verificate de către instanţă. Încheierea

instanţei poate fi atacată de către părţi cu recurs în instanţa judecătorească ierarhic superioară şi recursul se

judecă în modul corespunzător. Încheierea instanţei de judecată devenită definitivă se expediază

Procurorului General sau Ministrului Justiţiei pentru executare sau pentru informarea statului solicitant.44

Decizia privind extrădarea din Republica Moldova se ia de către instanţa judecătorească competentă. Dacă

Procurorul general sau Ministrul justiţiei consideră că cererea de extrădare a statului străin sau a instanţei

internaţionale întruneşte toate condiţiile de admisibilitate şi nu există impedimente pentru extrădarea persoanei,

înaintează în instanţa judecătorească un demers, la care se anexează cererea şi actele însoţitoare ale părşii

solicitante.

Încheierea judecătorului de instrucţie, devenită definitivă, se expediază Procuraturii Generale sau

Ministerului Justiţiei spre executare sau informare a statului solicitant. Procuratura Generală sau după caz,

Ministerul Justiţiei va comunica autorităţii centrale a statului solicitant soluţia dispusă privind admisibilitatea

cererii de extrădare, sau a cererii de arest provizoriu în vederea extrădării, pronunţate de instanţa de judecată

competentă.45

Autorităţilor centrale ale statului solicitant li se poate permite, la cerere, să asiste, prin intermediul unui

reprezentant desemnat în acest scop, la examinarea în instanţa judecătorească a demersului de extrădare din

Republica Moldova, instanţa dejudecată fiind în drept să acorde o asemenea permisiune.

7.6. Arestarea persoanei în vederea extrădării

După primirea cererii de extrădare, Procuratura Generală sau, după caz, Ministerul Justiţiei va lua

neîntîrziat măsuri, pentru arestarea persoanei a cărei extrădare se cere, conform normelor codului de

procedură penală. Reprezentanţii care care au efectuat reţinerea sub conducerea procurorului competent vor

proceda, în termen de 72 de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexate, la identificarea

persoanei a cărei extrădare se cere, căreia îi înmînează mandatul de arestare, precum şi celelalte acte transmise

de autorităţile statului solicitant.

După identificare, de îndată urmează a fi sesizată instanţa judecătorească din raza teritorială a Ministerului

Justiţiei pentru a se decide asupra măsurii arestului provizoriu în vederea extrădării persoanei a cărei extrădare

se cere şi continuării procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare. Demersul de arest va fi depus în

numele Procurorului General46

.

În caz de urgenţă, persoana a cărei extrădare se cere poate fi arestată în baza unui mandat de arestare

pe un termen de 18 zile, însă acest termen în orice caz nu va depăşi 45 de zile, şi pînă la primirea cererii de

extrădare, dacă statul străin sau instanţa internaţională au solicitat arestarea şi dacă solicitarea conţine date

despre mandatul de arestare ori despre hotărîrea definitivă adoptată în privinţa acestei persoane şi asigurarea

că cererea de extrădare va fi expediată ulterior. În solicitare se va arăta infracţiunea pentru care se va

cere extrădarea, data şi locul unde a fost comisă infracţiunea, precum şi, în măsura posibilităţii, semnele

caracteristice ale persoanei căutate. Solicitarea arestării poate fi făcută prin poştă, telegraf, fax sau prin orice

alt mijloc care lasă urmă scrisă. Autoritatea solicitantă va fi informată în cel mai scurt timp despre cursul dat

solicitării sale.

Persoana arestată în condiţiile alin.(2) al articolului 547 din codul de procedură penală urmează să fie

pusă în libertate dacă, în termen de 18 zile de la arestare, instanţa care decide asupra admisibilităţii

arestării persoanei nu va primi cererea de extrădare şi documentele respective. Acest termen poate fi prelungit

la solicitarea statului străin sau a instanţei internaţionale, dar în nici un caz nu poate să depăşească 30 de

44

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 722 45

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006 46

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006

34

zile de la arestare. Cu toate acestea, punerea în libertate provizorie este oricînd posibilă, cu condiţia că în

privinţa persoanei solicitate pot fi luate alte măsuri în vederea evitării sustragerii ei de la urmărire.

Decizia cu privire la admisibilitatea extrădării trebuie să fie motivată. Procurorului General, persoanei

a cărei extrădare se cere şi apărătorului acesteia li se expediază cîte o copie de pe decizia respectivă.

Punerea în libertate a persoanei arestate în condiţiile prezentului articol nu împiedică o nouă

arestare şi extrădare dacă cererea de extrădare va fi primită ulterior.47

Pentru că persoana în privinţa căreia se cere extrădarea să fie la îndemîna statului solicitat pentru a putea fi

predată în caz de admitere a cererii ea poate fi arestată.

Persoana poate fi arestată întru executarea unui mandat de arestare anexat la cererea de extrădare.

Mandatul de arestare poate fi emis doar de către statul solicitant, iar statul solicitat va lua măsuri pentru

executarea acestuia.

După primirea cererii de extrădare, Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei va lua

neîntîrziat măsuri, pentru arestarea persoanei a cărei extrădare se cere.

În caz de urgenţă, cînd persoana a fost anunţată în căutare şi a fost constatată pe teritoriul Republicii

Moldova, la solicitarea statului care a anunţat-o în căutare ea poate fi arestată în baza unui mandat de

arestare pe un termen de pînă la 15 zile, pînă la primirea cererii de extrădare, dacă statul străin sau instanţa

internaţională au solicitat arestarea şi solicitarea conţine date despre prezenţa unui mandat legal de arestare

ori despre hotărîrea definitivă adoptată în privinţa acestei persoane, asigurarea că cererea de extrădare va fi

expediată ulterior, precum şi menţiune despre infracţiunea care dă temei pentru extrădare, date despre

persoana în cauză şi semnele ei caracteristice. Solicitarea arestării poate fi făcută prin poştă, telegraf, telex,

fax sau prin orice alt mijloc care lasă urmă scrisă . Dacă în termenul de 18 zile cererea cu documentele

necesare nu au parvenit, dar este o cerere suplimentară de a menţine persoana în stare de arest cu motivarea

neprezentării cererii de extrădare sau pentru a prezenta o cerere suplimentară, instanţa naţională poate decide

prelungirea deţinerii persoanei în cauză în stare de arest dar nu mai tîrziu de 40 de zile, condiţii prevăzute de

tratatele internaţionale privind extrădarea. Despre acţiunile organelor respective şi ale instanţei naţionale

privitor la solicitarea înaintată, autoritatea solicitantă va fi informată în cel mai scurt timp.

Persoana arestată în condiţiile prezentului articol beneficiază de toate drepturile prevăzute de Codul de

procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. Astfel, persoana arestată trebuie asigurată cu un avocat

care acordă asistenţă juridică garantată de stat, dacă nu are un apărător ales, cu interpret, trebuie să fie adusă în

faţa judecătorului de instrucţie în cel mult 72 ore pentru ca acesta să verifice dacă este o asemenea solicitare,

dacă nu sunt temeiuri de a refuza extrădarea imediat, dacă nu sunt temeiuri pentru a pune persoana în libertate

provizoriu, dacă pot fi luate alte măsuri în privinţa ei în vederea evitării sustragerii ei de la soluţionarea cererii

de extrădare.

Dacă în aceste 40 de zile nu au parvenit documentele respective care ar confirma necesitatea deţinerii

persoanei în stare de arest, aceasta este eliberată însă ulterior poate din nou fi arestat dacă a parvenit ulterior

cererea de extrădare şi documentele respective.48

Iniţial instanţa judecătorească asigură luarea unei declaraţii de la persoana a cărei extrădare se cere şi care

va fi asistată gratuit de un interpret şi de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat dacă nu

există un avocat ales.prezenţa procurorului este obligatorie. Procedura este publică dacă persoana a cărei

extrădare sau procurorul nu se opune sau dacă interesele justiţiei o cer, este oral şi are caracter de

contradictorialitate.

Persoana a cărei extrădare se cere sau procurorul poate cere instanţei judecătoreşti un termen suplimentar,

care nu va depăşi 8 zile, pentru motive justificate. Procurorul este obligat să contribuie la prezentarea datelor

şi actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării şi să dispună ridicarea şi

depunerea la instanţa judecătorească a obiectelor specificate în art. 12 din legea privind asistenţa juridică

internaţională în materie penală. După interogatoriu persoana a cărei extrădare se cere poate să opteze fie

pentru extrădare voluntară fie pentru continuarea procedurii în caz de opunere la extrădare.49

Extrădarea simplificată

Cu consimţămîntul persoanei, extrădarea căreia se solicită în baza unui mandat de arestare, cererea de

extrădare poate fi soluţionată printr-o procedură simplificată. Persoana poate da consimţămîntul în şedinţă de

47

Codul de procedură penală a Republicii Moldova art.547. 48

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 725-726. 49

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006

35

judecată, după ce i s-au explicat toate drepturile procesuale de către judecătorul de instrucţie, inclusiv şi

dreptul de a examina cererea de extrădare în procedură deplină şi în ce constă procedură deplină, precum şi

explicaţii asupra procedurii simplificate de extrădare. Despre explicarea drepturilor menţionate şi despre

renunţarea persoanei la regula specialităţii se consemnează în procesul verbal al şedinţei. Renunţarea poate fi

făcută de către persoana respectivă doar în prezenţa apărătorului şi după consultarea chestiunii în cauză cu

acesta.

Consimţămîntul persoanei la renunţare la regula specialităţii nu poate fi revocat de către persoana în cauză

după ce după ce a fost confirmat de către instanţă.

La cererea autorităţii competente a statului străin de a extrăda persoana sau de a o aresta provizoriu în

scopul extrădării, poate fi acordată extrădarea cetăţeanului străin sau a apatridului în privinţa căruia a fost

eliberat un mandat de arestare pentru extrădare, fără a urma procedura formală de extrădare, dacă persoana

consimte la o asemenea extrădare simplificată, iar consimţămîntul ei este confirmat de către instanţa de

judecată.

Judecătorul de instrucţie de la instanţa competentă va informa cetăţeanul străin sau apatridul despre

posibilitatea aplicării procedurii extrădării simplificate şi efectele ei juridice, apoi va consemna declaraţia

făcută de el.

Consimţămîntul dat nu poate fi revocat odată ce a fost confirmat de către instanţa de judecată.

Consimţămîntul persoanei solicitate, se face în prezenţa apărătorului după ce judecătorul de instrucţie a

examinat datele de identificare ale acestei persoane, informînd-o despre dreptul ei la o procedură deplină

prevăzută de Codul de procedură penală a Republicii Moldova.50

Persoana a cărei extrădare se cere are dreptul să declare în faţa instanţei judecătoreşti că renunţă la

beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare şi că îşi dă

consimţămintul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului solicitant. Declaraţia este

consemnată într-un proces verbal, semnat de preşeditele completului de judecată, grefier, persoana a cărei

extrădare se cere,de avocatul ei şi de interpret. După ce constată că persoana a cărei extrădare se cere este pe

deplin conştientă de consecinţele opţiunii sale, instanţa judecătorească, luînd în considerare şi concluziile

procurorului, examinează existenţa vreunui impediment care ar exclude extrădarea. Dacă se constată că

extrădarea simplificată este admisibilă, instanţa judecătorească emite încheiere despre acest fapt şi dispune

asupra măsurii preventive necesare a fi luată pînă la predarea persoanei a cărei extrădare se cere. Încheierea

este definitivă, se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie autentificată, Procurorului General

sau Ministrului Justiţiei pentru emiterea unei decizii legale.

Dacă se opune la extrădare, persoana a cărei extrădare se cere îşi va putea formula argumentele oral şi în

scris, totodată va putea propune probe. În urma audierii persoanei a cărei extrădare se cere, dosarul cauzei este

pus la dispoziţia apîrîtorului ei pentru a putea prezenta în scris, în termen de pînă la 8 zile, o opunere motivată

la cererea de extrădare şi a indica mijloacele de probă admise de legislaţia Republicii Moldova, numărul de

martori fiind limitat la doi.

Opunerea nu poate fi întemeiată decît pe faptul că persoana arestată nu este cea urmărită sau că nu sunt

îndeplinite condiţiile pentru extrădare. Odată prezentată opunerea la extrădare sau odată expirat termenul de

prezentare a opunerii, procurorul poate solicita un termen de pînă la 8 zile pentru a răspunde opunerii sau a

administra probe. Mijloacele de probă acceptate de instanţa judecătorească vor fi administrate în maximum 15

zile în prezenţa persoanei a cărei extrădare se cere, asistată de apărător, şi dacă este nevoie , de interpret,

precum şi în prezenţa procurorului.51

După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de partea a cărei

extrădare se cere şi de procuror instanţa judecătorească dispune:

în cazul concursului de cereri, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite;

în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant, amînarea cererii de

extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea remiterii cererii, şi acordarea unui ultim termen de 2

luni;

constată prin încheiere, dacă sunt sau nu întrunite condiţiile extrădării.

Instanţa judecătorească nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi penale sau

condamnării pentru care autoritatea centrală străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării. În

cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, instanţa judecătorească hotărăşte admiterea

50

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art. 545. 51

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

36

cererii de extrădare, dispunînd totodată, menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, pînă la

predarea persoanei extrădate.

Hotărîrea prin care s-a dispus extrădarea se redactează în cel mult 5 zile de la data pronunţării. În cazul

extrădării temporare sau sub condiţie, instanţa judecătorească va menţiona în dispozitivul încheierii condiţiile

prevăzute pentru astfel de cazuri. În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit şi obiecte se va face

menţiune despre aceasta în cuprinsul încheierii, anexîndu-se eventual un borderou.

Dacă instanţa judecătorească constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, respinge cererea şi

dispune punerea în libertate a persoanei a cărei extrădare se cere. Hotărîrea se redactează în 24 de ore de la

pronunţare şi este transmisă Procurorului General sau ministrului justiţiei. În termen de 10 zile de la

pronunţare, hotărîrea judecătorească asupra extrădării poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chişinău de

către Procurorul General, precum şi de către persoana a cărei extrădare se cere. Recursul declarat împotriva

hotărîrii judecătoreşti prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensiv de executare. Recursul declarat

împotriva hotărîrii judecătoreşti prin care s-a dispus extrădarea este suspensiv de executare, cu excepţia

dispoziţiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea predării.

Dispoziţiile enunţate mai sus se aplică în modul corespuzător şi în cazurile în care instanţa judecătorească

se pronunţă cu privire la amînarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţămîntul extinderii

obiectului extrădării, reextrădarea către un stat terţ.52

Dacă persoana, a cărei extrădare se cere, în Republica Moldova este pusă sub învinuire într-un proces în

curs de urmărire penală sau de judecare a cauzei, ori dacă a fost condamnată pentru o altă infracţiune decît

aceea în legătură cu care se cere extrădarea, executarea extrădării poate fi amînată pînă la terminarea

procesului penal sau pînă la executarea completă a pedepsei stabilite de instanţa naţională ori pînă la

eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului pedepsei.

Dacă amînarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripţie a cauzei penale sau ar

putea aduce prejudicii serioase pentru constatarea faptelor, persoana poate fi extrădată temporar, pe baza

unei cereri motivate, în condiţii ce vor fi determinate de comun acord cu partea solicitantă.

Persoana extrădată temporar urmează să fie retrocedată îndată după efectuarea acţiunilor procesuale

pentru care a fost extrădată.

Reieşind din principiul priorităţii instanţei naţionale asupra justiţiabililor săi, în cazul în care persoana, a

cărei extrădare se cere, în Republica Moldova este pusă sub învinuire într-un proces în curs de urmărire

penală sau de judecare a cauzei, ori dacă a fost condamnată pentru o altă infracţiune decît aceea în legătură

cu care se cere extrădarea, executarea extrădării poate fi amînată pînă la terminarea procesului penal sau

pînă la executarea completă a pedepsei stabilite de instanţa naţională ori pînă la eliberarea definitivă înainte

de expirarea termenului pedepsei.

Totodată la soluţionarea cererii de extrădare instanţa urmează să verifice dacă amînarea extrădării nu va

atrage după sine împlinirea termenului de prescripţie a cauzei penale pentru infracţiunea pentru care se

solicită extrădarea sau dacă amînarea extrădării nu va putea aduce prejudicu serios pentru constatarea

faptelor. Dacă în baza unei cereri motivate se constată asemenea situaţii, instanţa va decide extrădarea

temporară a persoanei, în condiţii ce vor fi determinate de comun acord cu partea solicitantă. În aşa caz

instanţa va condiţiona extrădarea cu indicarea unui anumit termen sau pentru efectuarea anumitor acţiuni

procesuale. După efectuarea acestor acţiuni, persoana extrădată temporar urmează să fie retrocedată instanţei

statului naţional. 53

În cazul în care extrădarea persoanei este acceptată de către instanţa judecătorească, după intrarea în

vigoare a hotărîrii acesteia, Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei informează statul solicitant

sau instanţa internaţională despre locul şi data predării extrădatului, precum şi asupra duratei detenţiei

executate în legătură cu extrădarea.

Dacă partea solicitantă nu ia în primire persoana extrădată la data fixată pentru predare şi dacă nu s-a

solicitat o amînare a extrădării, persoana poate fi pusă în libertate la expirarea termenului de 15 zile de la

52

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 727.

53

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 726.

37

această dată şi, în orice caz, va fi pusă în libertate la expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data

stabilită pentru predare, dacă tratatul bilateral nu prevede condiţii mai benefice pentru această persoană.

Extrădarea persoanei pentru aceeaşi faptă după expirarea termenelor menţionate în prezentul articol

poate fi refuzată.

După întrarea în vigoare a încheierii privind admiterea cererii de extrădare, Procurorul General sau, după

caz, Ministrul Justiţiei urmează să informeze partea solicitantă despre locul şi data predării persoanei extrădate,

precum şi despre durata deţinerii persoanei în stare de arest în legătură cu extrădare.

Dacă partea solicitantă nu preia persoana extrădată la data fixată pentru predare şi dacă nu a solicitat

o amînare a extrădării, instanţa va dispune eliberarea persoanei la expirarea termenului de 15 zile de la

această dată, iar în caz dacă a parvenit cerere de amînare a predării persoanei, şi totuşi nu a fost preluată

persoana, ea va fi pusă în libertate la expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data stabilită pentru

predare, dacă tratatul bilateral nu prevede condiţii mai benefice pentru această persoană. O nouă cerere de

extrădare a aceleiaşi persoane şi pentru aceeaşi faptă din partea statului solicitant urmează a fi refuzată. 54

În caz de forţă majorăcare împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, statul interesat va informa

despre aceasta celălalt stat. Ambele state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare.

Predarea amînată presupene că, existenţa unui proces penal în Republica Moldova împotriv apersoanei a

cărei extrădare se cere sau faptul că această persoană execută o pedeapsă privativă de libertate nu împiedică

extrădarea, în aceste cazuri predarea extrădatului poate fi amînată. În caz de amînare extrădarea poate deveni

efectivă numai după ce procesul penal a luat sfirşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de

libertate, numai după acesta a fos executată sau considerată ca executată. Predarea persoanei extrădate poate fi

amînată şi atunci cînd, în baza unei expertize medicale se constată că suferă de o boală care i-ar putea pune

viaţa în pericol.

În cazul amînării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa judecătorească emite un

mandat de arest provizoriu în vederea extrădării. În cazul în care asupra persoanei extrădate , la momentul

admiterii cererii de extrădare, se resfrîng prevederile unui mandat de arest preventiv sau de executare a

pedepsei închisorii emis de organele de drept competente ale Republicii Moldova, mandatul de arest

provizoriu în vederea extrădării intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amînarea.

Persoana extrădată poate fi predată temporar în cazul în care statul solicitant face dovada faptului că

amînarea predării ar provoca un prejudiciu grav cum ar fi înplinirea prescripţiei, cu condiţia că acestă predare

să nu dăuneze desfăşurării procesului penal în curs în Republica Moldova şi ca statul solicitant să dea asigurări

că, odată îndeplinite actele procesuale pentru care a fost acordată extrădarea, va remite persoana extrădată.

Predarea temporară se aprobă prin încheiere a instanţei judecătoreşti care a judecat în primă instanţă cererea

de extrădare.

Dacă persoana predată temporar execută o pedeapsă sau o măsură preventivă, executarea se consideră

suspendată de la data la care persoana a fost predată autorităţilor competente ale statului solicitant şi pînă la

data la care este retrimisă autorităţilor Republicii Moldova.

Tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova al unei persoane extrădate care nu este cetăţean al Republicii

Moldova poate fi acordat în cazul unei infracţiuni ce permite extrădarea conform legislaţiei Republicii

Moldova şi cu condiţia respectării ordinii publice.

Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată şi transmisă conform dispoziţiilor prevăzute

la art. 50 al prezentei legi, la care se anexează cel puţin mandatul de arest preventiv sau mandatul de executare

a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării.

Cererea de tranzit este soluţionată de Procurorul General sau, după caz de ministrul justiţiei. Decizia

Procurorului General sau a ministrului justiţiei este comunicată imediat Ministerului Afacerilor Interne pentru

organizarea tranzitului persoanei extrădate, precum şi statului solicitant.

În cazul tranzitului aerian cînd nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul Republicii Moldova, este

suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiţiei. În caz de

aterizare forţată, această notificare va produce efectele cererii de arest provizoriu în vederea extrădării, iar

statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de tranzit. Extrădatul în tranzit rămîne în stare de arest

provizoriu în perioada şederii sale pe teritoriul Republicii Moldova.55

La cererea părţii solicitante, în modul prevăzut pot fi reţinute şi transmise, în măsura permisă de

legislaţia naţională:

54

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 727. 55

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

38

1) obiectele care pot avea importanţă ca probe în cauza penală pentru care a fost cerută extrădarea;

precum şi

2) venitul care a provenit din infracţiunea pentru care se cere extrădarea şi obiectele care se aflau în

posesia persoanei, la momentul arestării, sau au fost descoperite ulterior.

Obiectele şi venitul menţionate mai sus pot fi transmise chiar şi în cazul în care extrădarea nu poate

avea loc din cauza decesului persoanei sau a sustragerii ei de la judecată.

Dacă obiectele cerute sînt necesare ca probe într-o altă cauză în procesul penal naţional, transmiterea

lor poate fi amînată pînă la terminarea procesului în cauză sau acestea pot fi predate temporar, cu condiţia de

a fi restituite.

Drepturile asupra acestor obiecte sau valori sînt rezervate Republicii Moldova şi ele vor fi transmise

părţii solicitante, cu condiţia terminării procesului penal cît mai curînd posibil şi fără cheltuieli, fiind apoi

restituite.Orice stat poate solicita de la un alt stat transmiterea anumitor obiecte sau documente, care au

importanţă pentru soluţionarea legală a unei cauze penale, în baza unui tratat internaţional la care sunt parte

ambele state sau în bază de reciprocitate.

La cererea părţii solicitante instanţa poate dispune fie concomitent cu extrădarea, fie ulterior acesteia,

ridicarea şi transmiterea către statul solicitant:

a) obiectele care pot avea importanţă ca probe în cauza penală pentru care a fost cerută extrădarea

persoanei;

b) valorile care au provenit din infracţiune pentru care se cere extrădarea şi care au fost descoperite fie

pînă la extrădare fie ulterior extrădării. Art. 78 din Convenţia CSI enumeră ca obiecte mijloacele de săvîrşire

a infracţiunii, obiectele, dobândite în rezultatul săvîrşirii infracţiunii sau primite în calitate de recompensă

pentru aceasta, sau obiectele pe care infractorul le-a primit în schimbul celor dobândite pe această cale.

Aceste obiecte şi valori pot fi transmise chiar şi în cazul în care extrădarea persoanei nu poate avea loc din

cauza decesului sau a sustragerii de la judecată.

Dacă obiectele cerute sînt necesare ca probe într-o altă cauza în care sînt competente şi organele de

urmărire penală sau instanţelor naţionale, transmiterea lor poate fi amânată până la soluţionarea definitivă a

cauzei sau pot fi predate temporar cu condiţia de a fi restituite.

Drepturile asupra obiectelor sau valorilor transferate altui stat se păstrează după Republica Moldova şi

urmează a fi transmise părţii solicitante cu condiţia terminării procesului cât mai curând posibil şi fără

cheltuieli, fiind apoi restituite gratuit în Republica Moldova.5657

7.7. Solicitarea extrădării de către Republica Moldova

Extrădarea unei persoane împotriva căreia instanţa judecătorescă a Republicii Moldova a emis un mandat

de arest preventiv sau un mandat de executare a pedepsei închisorii sau căreia i s-a aplicat o masură de

siguranţă va fi solicitată statului străin pe al cărui teritoriu persoana a fost localizată.

Cererea de extrădare se face în temeiul tratatului internaţional la care Republica Moldova şi statul solicitat

sînt părţi sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate. În cazul în care nu a fost încheiat un

tratat internaţional cu statul soliciatat, înaitarea cererii de extrădare se soluţioneză pe cale diplomatică.

Competewnţa de soluţionare a înaintării către autorităţile statului solicitat a cererii de extrădare a unei

persoane necondamnate o are Procurorul General. În privinţa unei persoane condamnate, competenţa de

înaintare a cererii de extrădare o soluţionează ministrul justiţiei.

În privinţa persoanei condamnate care a evadat din locul de detenţie situat pe teritoriul Republicii Moldova,

în cazul în care, pentru evadare, a fost pornită urmărirea penală, Procuratura Generală va solicita extrădarea

atît pentru tragere la răspundere penală, cît şi pentru executare. În cazul în care urmărirea penală nu este

pornită, Ministerul Justiţiei va cere extrădarea în vederea executării părţii neexecutate din pedeapsă.

Cererea de extrădare se prezintă, de către organele care au iniţiat procedura de extrădare, Procuraturii

Generale, sau după caz, Ministerului Justiţiei în două exemplare, unul în limba de stat a Republicii Moldova,

altul cu traducere în limba statului solicitat sau în orice altă limbă, potrivit prevederilor sau rezervelor

formulate la tratatul internaţional aplicabil.

În caz de urgenţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a solicita extrădarea, organele competente ale

Republicii Moldova pot solicita, înaite de formularea unei cereri formale de extrădare, arest provizoriu în

56

57

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.550.

39

vederea extrădării persoanei date în urmărire internaţională în baza unui mandat de arest preventiv sau de

executare a pedepsei închisorii emis de instanţa judecătoarească competentă. Cererea de arest provizoriu în

vederea extrădării este formulată de autoritatea emitentă a mandatului de arest preventiv sau de executare a

pedepsei închisorii şi se trimite direct Procuraturii Generale sau Ministerului Justiţiei, sau prin intermediul

Biroului Naţional Central Interpol în Republica Moldova care are obligaţia de a o difuza pe canalele

Organizaţiei Internaţional a Poliţiei Criminale.

Persoana extrădată adusă în Republica Moldova va fi predată de urgenţă administraţiei penitenciare sau

organului competent. Dacă a fost condamnată în lipsa ei, persoana extrădată va fi rejudecată, la cerere, cu

respectarea drepturilor prevăzute de legislaţia procesuală-penală.

Dacă, prin hotărîre judecătorească, persoana extrădată a fost condamnată pentru săvîrşirea mai multor

infracţiuni, fiind dispus cumulul de pedepse, iar statul solicitat a acceptat extrădarea numai pentru o singură

infracţiune, sau pentru mai puţine din cele cumulate, Ministerul Justiţiei adresează instanţei judecătoreşti

emitente a hotărîrii de condamnare solicitarrea de-a disjunge pedepsele stabilite prin hotărîrea judecătorească

iniţială şi de a dispune asupra modului de executare a pedepselor în vederea respectării regulii specialităţii.58

Dacă statul solicitat suspendă examinarea cererii de extrădare, organul naţional care a iniţiat procedura de

extrădare va fi informat de autorităţile centrale şi după expirarea termenului de suspendare , va înainta repetat

materialele necesare extrădării.

În cazul în care statul solicitat refuză extrădarea solicitată, Republica Moldova va cere transmiterea

procedurilor penale sau recunoaşterea sau executarea hotărîrii judecătoreşti în conformitate cu prezenta lege.

Cheltuielile de tranzit le suportăstatul solicitant.59

În încheiere putem adăuga că extrădarrea este procedura menită să ducă la o scădere a fenomenului

infracţionalitaţii şi anume al caracterului ei internaţional, fiind de mare ajutor în practica de drept a statelor.

7.8. Supravegherea transfrontalieră

Cu excepţia cazurilor cînd există dispoziţii contrare în tratatul internaţional aplicabil în relaţia cu un stat

străin, reprezentanţii organului de urmărire penală al unui stat, care, în cadrul unei urmăriri penale,

supraveghează pe teritoriul altui stat o persoană presupusă a fi participat la săvîrşirea unei infracţiuni care

permite extrădarea sau o persoană faţă de care există motive serioase a se crede că poate duce la

identificarea sau localizarea presupusului participant la săvîrşirea infracţiunii, sînt autorizaţi, în baza unei

cereri prealabile de asistenţă juridică, să continue această supraveghere pe teritoriul Republicii Moldova.

La cerere, supravegherea poate fi exercitată de autorităţile competente ale Republicii Moldova.

Cererea de asistenţă juridică prevăzută la alin.(1) se adresează Procuraturii Generale.

În caz de urgenţă, dacă nu poate fi solicitată autorizarea prealabilă a Republicii Moldova, reprezentanţii

organelor de urmărire penală străine ce acţionează în cadrul urmăririi penale sînt autorizaţi să continue pe

teritoriul Republicii Moldova supravegherea unei persoane bănuite că a comis una din faptele enumerate

mai sus, în următoarele condiţii:

a) trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova va fi comunicată imediat, în timpul supravegherii,

Procuraturii Generale prin intermediul Poliţiei de Frontieră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne;

b) cererea de asistenţă juridică, prevăzută la alin.(1), în care sînt expuse motivele ce justifică trecerea

frontierei fără autorizaţie prealabilă va fi transmisă fără întîrziere.

Supravegherea prevăzută la alin.(1) şi (3) poate fi efectuată în următoarele condiţii:

a) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine trebuie să respecte dispoziţiile

legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv ale prezentului articol;

b) în afară de cazurile prevăzute la alin.(3), în timpul supravegherii, reprezentanţii observatori ai

organelor de urmărire penală străine vor avea asupra lor un document care să ateste că le-a fost acordată

permisiunea;

c) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine trebuie să justifice calitatea lor

oficială;

d) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine pot purta, în timpul supravegherii,

armă de serviciu, a cărei utilizare este interzisă, cu excepţia cazului de legitimă apărare;

e) pătrunderea în domiciliul unei persoane şi în alte locuri inaccesibile publicului este interzisă;

f) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine nu pot reţine sau aresta persoana

supravegheată;

58

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 59

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006, articolul 81-82.

40

g) orice operaţiune va face obiectul unui raport, care va fi prezentat organelor competente ale Republicii

Moldova;

h) autorităţile statului căruia îi aparţin reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală ale

acestui stat, la cererea autorităţilor Republicii Moldova, contribuie la desfăşurarea în bune condiţii a

urmăririi penale ce urmează operaţiunii la care au participat.

(5) Supravegherea poate avea loc doar la infracţiuni considerate drept grave, deosebit de grave şi

excepţional de grave, conform Codului penal al Republicii Moldova.

TEMA 8. TRANSFERUL PERSOANELOR CONDAMNATE.

8.1. Prevederi generale privind transferul persoanelor condamnate;

8.2. Republica Moldova ca stat de condamnare;

8.3. Republica Moldova ca stat de executare;

Transferarea persoanelor condamnate de către o instanţă străină trebuie deosebită de transferul persoanei

străine condamnate în ţara a cărei cetăţenie o are pentru executarea pedepsei determinate de instanţa statului

străin. Deosebirea constă în faptul că statul este în drept de a cere extrădarea cetăţeanului său, care este

condamnat la pedeapsă, la închisoare de către instanţa ţării sale, dacă acest condamnat a dispărut după ce a intrat

în vigoare sentinţa. Scopul acestui transfer este executarea sentinţei instanţei din ţara sa.

Transferul persoanelor condamnate are ca scop executarea de către cetăţeanul Republicii Moldova a unei

hotărâri judecătoreşti privative de libertate pronunţate de o instanţă străină, pentru o infracţiune comisă în ţara

respectivă, fie executarea pedepsei, de către un cetăţean străin condamnat de către instanţa moldovenească, în

ţara sa. Temei pentru transferul persoanei condamnate serveşte cererea acestei persoane, fie a cetăţeanului

Republicii Moldova care execută pedeapsa într-un alt stat, fie a unui cetăţean străin care execută pedeapsa în

Republica Moldova. De asemenea, ca temei poate fi şi cererea de transferare înaintată fie de către statul de

condamnare, fie de către statul de executare.60

Pentru a asigura o reabilitare şi resocializare mai eficientă persoana condamnată la privare de libertate într-

o altă ţară are dreptul să fie transferată în ţara sa de origine. Transferul are ca scop favorizarea reintegrării

sociale a persoanelor condamnate, astfel ca persoanele condamnate într-o ţară străină să aibă posibilitatea de

a-şi ispăşi pedeapsa în mediul lor social de origine. În cadrul procedurii de transferare a persoanelor

condamnate la închisoare sunt implicate cel puţin două state: statul instanţa căruia a adoptat sentinţa de

condamnare – statul de condamnare şi statul în care persoana condamnată solicită să fie transferată pentru a

executa pedeapsa cu închisoare – statul de executare. În cazul în care aceste două state nu au hotare comune

mai pot fi implicate şi alte state – state de tranzit, adică statele pe teritoriul cărora vor fi transportate

persoanele condamnate în procesul de transfer de la statul de condamnare la statul de executare.

Cerere de transfer a persoanelor condamnate pot fi depuse de către persoanele condamnate la închisoare

de către o instanţă judecătorească din Republica Moldova de a fi transferată pentru executarea pedepsei

în alt stat, de către persoanele condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească străină de a fi

transferată pentru executarea pedepsei în Republica Moldova; precum şi de către statul de condamnare sau

statul de executare. Astfel pot solicita transferarea persoanei condamnate însăşi condamnatul la închisoare, cît

şi rudele acestuia, care pot depune cereri atît către statul de condamnare cît şi către potenţialul stat de

executare.

Republica Moldova, fie ca stat de condamnare sau ca stat de executare , poate declanşa procedura

transferului persoanei condamnate atît la cererea acesteia, cît şi la adresarea reprezentanţilor legali, avocatului,

rudelor apropiate, fraţilor sau surorilor.

Cererea de transfer înaintată fie de statul de condamnare sau de statul de executare va fi formulată cu

indicarea tratatului în al cărui temei se va efectua transferul solicitat ori cu solicitarea recurgerii la condiţii de

reciprocitate convenite şi garantate între state.61

Transferul persoanelor condamnate se efectuează în baza tratatului internaţional la care Republica

Moldova şi statul respectiv sînt părţi sau în condiţii de reciprocitate stabilite printr-un acord scris între

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi instituţia respectivă a statului străin.

Temei pentru transferul persoanelor condamnate poate fi:

60

Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu Ursu,Tatiana

Vîzdoagă,Partea specială. 61

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

41

1) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească din Republica

Moldova de a fi transferată pentru executarea pedepsei în alt stat;

2) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească străină de a fi

transferată pentru executarea pedepsei în Republica Moldova;

3) cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie de către statul de

executare.62

Atît legea naţională cît şi Convenţia privind transferul prevăd anumite condiţii pentru ca persoana

condamnată să fie transferată. Condiţiile de transfer sunt următoarele:

a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare. Conform Legii nr. 69 din 11 martie 2004

pentru rarificarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, termenul "resortisant"

cuprinde cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii cu permis de şedere în Republica Moldova.

b) hotărîrea trebuie să fie definitivă, adică, cînd părţile nu au utilizat căile de atac în condiţiile legii

procesuale penale naţionale, adică nu au atacat hotărîrea de condamnare în termenul prevăzut de legislaţia sau

cînd toate căile de atac au fost deja folosite. Aceasta nu exclude posibilitatea revizuirii hotărîrii în lumina

unor probe no.

c) durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat trebuie să fie cel puţin şase luni la

data primirii cererii de transferare, sau să fie nedeterminată; în cazurile excepţionale, unele părţi pot conveni o

transferare chiar dacă durata condamnării pe care cel condamnat o are încă de executat este inferioară celei

sus-indicate. Această prevedere a fost inclusă din două considerente: prima este că transferul se face în scop

de reabilitare a condamnaţilor, ceea ce poate fi atins numai cînd durata pedepsei care mai trebuie să fie

executată, este destul de lungă. Al doilea motiv este că transferul condamnaţilor este o procedură costisitoare,

şi de aceea cheltuielile suportate de către statele implicate trebuie să fie proporţionale scopului de atins, ceea

ce exclude transferul cînd condamnatul deja a executat o mare parte din pedeapsa. Ca excepţie, statele pot să

facă o abatere de la această prevedere cînd, de exemplu, efectuarea transferului nu implică cheltuieli mari între

statele învecinate, sau cînd perspectivele de reabilitare sunt bune chiar necătînd la o durată mică a pedepsei

rămase de executat. Tratatul bilateral cu Romînia la art. 85 tocmai permite transferul condamnaţilor în cazuri

excepţionale cînd durata pedepsei rămase de executat este mai mică de 6 luni.

c) transferul trebuie consimţit de către persoana condamnată sau, dacă în raport cu vârsta sau starea fizică

ori mintală a acesteia unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.

Consimţământul este elementul de bază al mecanismului de transfer care reiese din scopul primordial al

convenţiei de a facilita reabilitarea condamnaţilor: transferarea condamnatului fără acordul lui ar avea

efectele contrare în ceea ce priveşte reabilitarea.

d) acţiunile sau omisiunile care au dat naştere condamnării trebuie să constituie o infracţiune penală în

raport cu dreptul statului de executare sau ar trebui să constituie astfel de infracţiune dacă ar fi survenit pe

teritoriul său; adică se stabileşte principiul dublei incriminări. Nu este necesar ca infracţiunea să fie aceeaşi

conform ambelor legislaţii a statului de condamnare şi a celui de executare. Pot fi diferenţe în formularea şi

clasificarea legală a infracţiunii. Ideea principală este că elementele esenţiale constitutive ale infracţiunii

trebuie să fie comparabile potrivit legislaţiei acestor state.

e) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să dea consimţămîntul asupra acestei transferări.

Consimţămîntul condamnatului, sau, după caz a reprezentantului lui legal şi al statelor de condamnare şi

de executare este o condiţie de bază pentru efectuarea transferului. Totodată sunt cazuri cînd consimţămîntul

inculpatului nu se cere. Acestea sunt cazurile în care persoana în privinţa căreia a fost adoptată sentinţa a

evadat din statul în care a fost pronunţată sentinţa sau este subiectul unui ordin de expulzare sau deportare a

cesteia. 63

Obligaţia de a–i explica dreptul condamnatului străin de a fi transferat îi revine instanţei naţionale de

condamnare.

62

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.

63

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.

42

Dacă condamnatul şi-a exprimat pe lângă statul de condamnare dorinţa de a fi transferat acest stat prin

intermediul Ministerului Justiţiei trebuie să informeze despre aceasta statul de executare cât mai curând

posibil după rămânerea definitivă a hotărîrii.

Dacă condamnatul şi-a exprimat, pe lângă statul de executare, dorinţa de a fi transferat, statul de

condamnare comunică acestui stat, la cererea ultimului, informaţii privind numele, data şi locul naşterii

condamnatului; dacă este cazul, adresa lui în statul de executare; o prezentare a faptelor care au atras

condamnarea; natura, durata pedepsei şi data începerii executării acesteia.

Orice hotărîre luată pe marginea unei cereri de transfer a persoanei condamnate trebuie să fie adusă la

cunoştinţa persoanei transferul căreia se solicită.

Orice cerere de transfer urmează a fi depusă în scris şi însoţită de documentele menţionate în articolul

comentat. Cererea poate fi depusă de către persoana condamnată, de reprezentantul ei sau de rude la

Ministerul Justiţiei a statului de condamnare sau a statului de executare. Dacă cererea vine din partea unuia

din aceste două state ea se declară de către Ministrul Justiţiei al statului respectiv.

Cererea declarată de condamnat sau rude adresată Ministrului Justiţiei statului de condamnare va fi

soluţionată de către acesta şi dacă el consimte transferul, adresează deja din numele său cerere de transfer a

condamnatului către Ministrul Justiţiei statului de executare cu anexarea tuturor cererilor parvenite şi

documentele menţionate. Dacă Ministrul Justiţiei nu acceptă transferul, el va informa despre aceasta

solicitanţii.

În statul de executare cererea se soluţionează în primul rînd de către Ministrul Justiţiei şi dacă acesta

consideră că cererea poate fi acceptată o va adresa prin demers instanţei competente pentru soluţionare, dacă

nu va accepta transferul, Ministrul Justiţiei va informa despre aceasta Ministrul Justiţiei statului de

condamnare.

La soluţionarea cererii de transfer de către instanţa de judecată din statul de executare, instanţa se va

expune dacă acceptă sau nu transferul şi în caz de acceptare va indica modalitatea de executare a sentinţei:

prin continuare a executării sentinţei statului de condamnare sau prin schimbarea condamnării.

Condamnatul trebuie să dea consimţămîntul la transfer indiferent de la cine a parvenit cererea pentru

transfer. Statul de condamnare va proceda în aşa fel încât persoana care trebuie să-şi dea consimţământul la

transfer să o facă de bună voie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din acesta.

Procedura de verificare a consimţămîntului condamnatului este guvernată de legea statului de

condamnare. Statul de condamnare trebuie să dea statului de executare posibilitatea să verifice că acest

consimţământ a fost dat în condiţiile sus indicate. Convenţia concretizează că verificarea se va efectua prin

intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord cu statul de executare.

Dat fiind că transferul în toate cazurile se va face doar cu consimămîntul persoanei condamnate, înainte de

a da consimţămîntul acesteia urmează să i se explice că ea nu va beneficia de regula specialităţii, care o

protejează de urmărire ori condamnare sau deţinere pentru infracţiuni pe care le-a săvîrţit pînă la transfer în

statul de executare.64

Procedura de soluţionare a cererii de transfer se reglementează de prevederile legale ale statului de

executare. În caz de acceptare a transferului, cererea de transfer a cetăţenilor Republicii Moldova condamnaţi

în altă ţară se transmite de către Ministrul Justiţiei cu demersul său pentru soluţionare la instanţa egală în grad

cu instanţa statului de condamnare.

Demersul Ministrului Justiţiei se soluţionează în şedinţă de judecătorul de instrucţie în lipsa persoanei

condamnate, dacă ea se află în statul de condamnare şi execută pedeapsa, cu participarea reprezentantului

Ministrului Justiţiei şi al apărătorului condamnatului. Dacă condamnatul nu are apărător ales, acesta este

numit din oficiu. În cadrul soluţionării demersului privitor la transfer, judecătorul de instrucţie verifică dacă

sînt respectate condiţiile pentru transfer prevăzute de prezentul capitol, precum şi de tratatul internaţional în

temeiul căruia se solicită transferul sau de acordul de reciprocitate.

Examinarea cauzei începe cu raportul reprezentantului Ministerului Justiţiei, se audiază explicaţia

persoanei care a depus cerere, dacă ea participă la şedinţă, apoi se cercetează materialele prezentate, după care

instanţa adoptă o încheiere.

64

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.

43

În încheiere în afară de chestiunile menţionate în articolul comentat, în caz de admitere a demersului se

indica care procedură de executare se alege: continuarea executării sentinţei sau schimbarea condamnării.65

Cererea transferului persoanelor condamnate pot fi refuzate în următoarele cazuri:

persoana a fost condamnată pentru infracţiuni care au sesizat negativ opinia publică din Republica

Moldova;

pedeapsa prevăzută de legislaţia statului de executare este vădit superioară sau inferioară în raport cu

cea stabilită prin hotărîrea pronunţată de instanţa judecătorească din Republica Moldova;

persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin comiterea infracţiunii şi nici nu a plătit sau

garantat daunele şi cheltuielile la care a fost obligată prin sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească a

Republicii Moldova;

există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialităţii, trecînd la represiunea

penală a persoanei condamnate pentru fapte anterioare transferului, altele decît cele care au motivat aplicarea

pedepsei, fără a obţine mai întîi, în acest scop autorizaţia Republicii Moldova;

există pericolul expunerii persoanei al cărui transfer se solicită unei atitudini degaradante sau inumane

de către autorităţile statului de executare. În caz de necesitate, autorităţile competente ale Republicii Moldova

pot solicita statului de executare permisiunea verificării la locul deţinerii a condiţiilor de deţinere existente în

acest stat;

există indicii suficiente că odată transferată persoana condamnată ar putea fi pusă în libertate imediat

sau într-un termen scurt faţă de durata pedepsei rămase de execuitat conform legislaţiei Republicii Moldova.

Temeiurile date de refuz a transferului persoanelor condamnate se aplică în situaţia cind Republica

Moldova este stat de condamnare. Cînd Republica Moldova ca stat de executare refuzul transferului

persoanelor condamnate vor fi din următoarele motive:

procesul în care s-a pronunţat sentinţa de condamnare nu s-a desfăşurat în conformitate cu

dispoziţiile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

în Republica Moldova s-a pronunţat o sentinţă împotriva persoanei condamnate pentru aceiaşi faptă

sau este în curs o procedură penală pentru aceiaşi faptă şi împotriva aceleiaşi persoane;

persoana condamnată a părăsit demult Republica Moldova , stabilindu-şi domiciliul în alt stat, iar

legăturile sale cu Republica Moldova nu mai sunt semnificative;

persoana condamnată a comis o infracţiune gravă care a sesizat negativ opinia publică sau a

întrţinut relaţii strînse cu membrii unor organizaţii criminale, ceea ce face îndoielnică reintegrarea ei socială

în Republica Moldova;

transferul poate prezenta pericol pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea

economică a statului, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori

apărarea drepturilor şi libertăţilor altora.66

Decizia de refuz al efectuării transferului persoanei condamnate luată de autorităţile Republicii Moldova

ca stat de condamnare poate fi contestată în procedură în procedură de contencios administrativ la Curtea de

Apel Chişinău.

În cazul cînd se dispune continuarea executării sentinţei statul de executare continue să execute

sancţiunea stabilită de către instanţa statului de condamnare, chiar dacă această sancţiune a fost adaptată la

legislaţia statului de executare. În această situaţie, statul de executare este legat de natura juridică şi durata

pedepsei aşa cum rezultă ele din condamnare. ―Natura juridică‖ se referă la tipul pedepsei în cazul în care

legislaţia statului de condamnare prevede diferitele modalităţi ale privaţiunii de libertate. ―Durata‖ înseamnă

că pedeapsa care urmează a fi executată în statul de executare, şi în privinţa căreia acest stat poate dispune

eliberarea condiţională, corespunde mărimii pedepsei stabilite în statul de condamnare, luând în considerare

perioada deja executată în statul de condamnare anterior transferării.

Totuşi, dacă natura juridică sau durata acestei pedepse sunt incompatibile cu legislaţia statului de

executare, sau dacă legislaţia acestui stat o impune, statul de executare poate, prin hotărîre judiciară, să

adapteze această pedeapsă la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa lege pentru infracţiuni de aceeaşi

gen. Adaptare are unele limite: această pedeapsă sau măsură trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în

65

Codul de procedură penală a Republicii Moldova.

Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu Ursu,Tatiana

Vîzdoagă,Partea specială.

66

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

44

ceea ce priveşte natura sa, celei aplicate prin hotărîrea statului de condamnare. Pedeapsa nu poate să agraveze

prin natura sau durata sa sancţiunea pronunţată în statul de condamnare, nici să depăşească maximul prevăzut

prin legea statului de executare.

La continuarea pedepsei, instanţa stabileşte termenul pedepsei care nu a fost executat şi urmează a fi

executat, precum şi tipul penitenciarului în care va fi executată pedeapsa în statul de executare.

În cazul schimbării condamnări, se aplică legislaţia statului de executare. În această situaţie instanţa care

soluţionează demersul de transfer:

va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează în mod explicit sau implicit în

hotărîrea pronunţată în statul de condamnare, deci, instanţa nu va putea aprecia într-un alt mod faptele pe care

a fost bazată sentinţa. Aceasta se aplică atât faptelor ―obiective‖ care se referă la comiterea faptului sau

urmările acestuia, cît şi faptelor ―subiective‖ care se referă la intenţia condamnatului. În acest caz nu se

schimbă esenţa sentinţei, ci numai sancţiunea

nu va putea schimba o sancţiune privativă de libertate printr-o sancţiune pecuniară (bănească); aceasta

nu exclude aplicarea celorlalte sancţiuni nonprivative de libertate;

va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de către condamnat,

inclusiv detenţia anterioară condamnării, sau detenţia în perioada tranzitului;

nu va agrava situaţia penală a condamnatului. Această cerinţă se referă nu numai la durata pedepsei,

dar şi la natura sancţiunii de executat;

nu va fi legată de limita inferioară (minimă) a sancţiunii eventual prevăzute de legislaţia sa pentru

infracţiunea sau infracţiunile săvârşite. Această prevedere înseamnă că acest stat poate să nu respecte acest

minim şi poate executa sancţiunea impusă de statul de executare chiar dacă aceasta sancţiunea este mai mică

decât minimum stipulat în legislaţia sa;

dacă categoria sau durata pedepsei pronunţate în statul de condamnare nu corespunde Codului penal

al Republicii Moldova, instanţa de judecată, o poate adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională

pentru infracţiuni de aceeaşi categorie. Această pedeapsă trebuie să fie cît mai adecvată pedepsei aplicate

prin hotărîrea statului de condamnare. Prin natura sau prin durata sa, această pedeapsă nu poate fi mai

aspră decît cea pronunţată în statul de condamnare şi nici să depăşească limita maximă prevăzută de legea

naţională;

Deci, în încheierea de schimbare a condamnării, instanţa va indica:

- încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost condamnat, în baza Codului penal al Republicii

Moldova care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu acea comisă de condamnat;

- categoria şi termenul pedepsei principale şi complementare stabilite, termenul de pedeapsă care

urmează să fie executat în Republica Moldova, tipul penitenciarului şi modul de reparare a

prejudiciului în cazul acţiunii civile.

Instanţa va dispune deducerea din durata pedepsei stabilite de instanţa naţională a părţii din pedeapsă care

a fost executată în statul de condamnare, dacă pedepsele sînt de aceeaşi categorie. În cazul în care

instanţa naţională va stabili o altă categorie de pedeapsă decît cea aplicată prin hotărîrea statului de

condamnare, la determinarea categoriei şi duratei ei se va ţine cont de partea din pedeapsa executată.

Pedeapsa complementară pronunţată prin hotărîrea instanţei statului de condamnare se execută în măsura

în care este prevăzută de legea Republicii Moldova şi nu a fost executată în statul de condamnare.

Necătînd la faptul că numai statul de executare va fi în continuare responsabil pentru executarea pedepsei,

graţierea, amnistia sau comutarea pedepsei poate fi acordată atît de statul de executare cît şi de statul de

condamnare în conformitate cu Constituţia sa sau cu celelalte reglementări juridice ale sale.

În caz de casare sau modificare a sentinţei statului de condamnare, precum şi de aplicare a actului de

amnistie sau graţiere adoptat de statul de condamnare cu privire la persoana care execută pedeapsa în

Republica Moldova, chestiunile privind executarea sentinţei revăzute precum şi a aplicării amnistiei sau

graţierii se soluţionează în condiţiile prezentului articol de către judecătorul de instrucţie. 67

La apariţia unor circumstanţe care împiedică adoptarea deciziei definitve privind acceptul sau refuzul

transferului solicitat, fie privind efectuarea transportării persoanei condamnate, Republica Moldova ca stat de

condamnare poate decide asupra suspendării procedurii de transfer, care va fi reluată după înlăturarea cauzelor

67

Codul de procedură penală a Republicii Moldova.

Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu Ursu,Tatiana

Vîzdoagă,Partea specială.

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic

45

ce au determinat luarea deciziei de suspendare, infomînd despre aceste decizii statul de executare şi persoana

condamnată.

Procedura de transfer declanşată încetează la retragerea cererii de transfer al persoanei condamnate sau la

refuzul acesteia de a fi transferată, cu informarea reciprocă a statelor vizate.

Atît statul de condamnare cît şi statul de excutare poate acorda graţiere sau amnistie, poate modifica sau

anula sentiţa aplicată persoanei condamnate.68

Amnistia şi graţiierea sunt unele din cauyele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele

condamnării. Amnistia este actul prin care se înlătură răspunderea penală sau sau a pedepsei penale

prin reducerea pedepsei aplicate sau comutarea acesteaia. Graţierea prezintă actul prin care persoana

condamnată este liberată în tot sau în parte, de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată.

TEMA 9. RECUNOAŞTEREA HOTĂRÂRILOR PENALE ALE INSTANŢELOR

JUDECĂTOREŞTI STRĂINE.

9.1. Dispoziţii generale privind Recunoaşterea hotărârilor penale ale instanţelor judecătoreşti

străine;

9.2. Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor penale străine;

9.3. Executarea hotărîrilor penale naţionale în străinătate

Raţiunea principiului acţiunii legii penale în spaţiu determină obligativitatea hotărârii unei instanţe pe

întreg teritoriul ţării. În unele situaţii este necesar ca hotărârile unei instanţe judecătoreşti să depăşească

hotarele ţării şi să aibă autoritate de lucru judecat într-o altă ţară. Într-un asemenea caz este utilizată instituţia

recunoaşterii hotărârii instanţelor străine pe teritoriul unui stat, care nu intră în contradicţie cu principiul

suveranităţii statului, mai mult ca atât, susţine acest principiu, acordând dreptul statului solicitat de a

recunoaşte sau nu o hotărâre pronunţată de o instanţă străină. Pentru ca o hotărâre penală străină să fie

recunoscută, este necesar să existe anumite tratate speciale între ţări sau pe bază de reciprocitate şi să se

respecte de ambele ţări aceleaşi condiţii, prevăzute în acordul internaţional69

.

Hotărîrile penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate, precum şi cele

care sînt de natură să producă, potrivit legii penale a Republicii Moldova, efecte juridice, pot fi

recunoscute de instanţa naţională, la demersul ministrului justiţiei sau al Procurorului General, în baza

tratatului internaţional sau a acordului de reciprocitate.

Hotărîrea penală a instanţei unui stat străin poate fi recunoscută numai dacă sînt respectate

următoarele condiţii:

1) hotărîrea a fost pronunţată de o instanţă competentă;

2) hotărîrea nu contravine ordinii publice din Republica Moldova;

3) hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale.

4) persoana condamnată este cetăţean al Republicii Moldova ori este domiciliată permanent pe teritoriul

acesteia, ori este cetăţean străin sau apatrid cu permis de şedere în teritoriul ei;

5) în privinţa faptei pentru care a fost pronunţată sentinţa de condamnare nu este pornită urmărire penală

în Republica Moldova;

6) executarea hotărîrii în Republica Moldova poate favoriza reintegrarea socială a persoanei;

7) durata pedepsei sau a măsurilor de siguranţă dispuse prin hotărîre este mai mare de un an;

8) executarea hotărîrii în Republica Moldova poate favoriza repararea pagubei provocate prin

infracţiune.70

În doctrina dreptului internaţional şi în practica relaţiilor dintre state este general acceptat că acţiunea

hotărîrii judecătoreşti penale este limitată de frontierele statului, instanţa căruia a pronunţat-o. Totuşi,

înfăptuirea justiţiei penale în mod complet şi eficace nu ar fi posibilă dacă efectele hotărîrii penale s-ar

68

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 69

Condiţiile de reciprocitate ale unei hotărâri penale străine sunt prevăzute de Convenţia privind valoarea hotărârilor instanţelor

judecătoreşti străine din 28 mai 1979, semnată de Moldova la 27 iunie 2001, până în prezent, neratificată.

Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu Ursu,Tatiana

Vîzdoagă,Partea specială.

70

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

Codul de procedură penală a Republicii Moldova.

46

resfrînge numai asupra teritoriului statului unde au fost pronunţate. De aceea există această importantă formă

de asistenţă internaţională penală în prezent acceptată atît în doctrina cît şi în legislaţiile multor state. Potrivit

concepţiei bazate pe principiul suveranităţii, statul solicitat să recunoască o hotărîre penală străină este

singurul în drept să decidă asupra acestei recunoaşteri, stabilind prin dispoziţiile legilor naţionale cazurile şi

condiţiile recunoaşterii.

Recunoaşterea hotărîrii penale a unui stat străin este pasibilă dacă există tratate speciale sau pe baza

reciprocitate, şi în cazurile cînd are loc recunoaşterea pe baza reciprocitate, urmează a fi respectate aceleaşi

condiţii, care se prevăd de obicei în acordurile internaţionale.

Tratatele internaţionale de asistenţă juridică în materie penală la care este parte Republica Moldova, şi

anume Convenţia CSI, tratate bilaterale cu România, Rusia, Lituania, Letonia şi Ucraina prevăd recunoaşterea

hotărîrilor instanţelor judecătoreşti în cauzele penale doar referitor la compartimentul restituirii prejudiciilor

de pe urma infracţiunii.

Luînd în consideraţie tendinţele actuale de integrare a Republicii Moldova în Comunitatea europeană,

reglementarea procesuală a recunoaşterii va fi examinată din punct de vedere a Convenţiei privind valoarea

internaţională a hotătîtilor represive străine. Pentru a fi recunoscută orice hotărîre penală străină trebuie să le

îndeplinească următoarele condiţii:

hotărîrea trebuie să fie definitivă potrivit legii de procedură penală a statului de origine.

hotărîrea poate fi recunoscută numai în măsura în care dispoziţiile sale nu contravin ordinii publice a

statului solicitat de a recunoaşte hotărîrea, care reiese din normele juridice, etice şi de convieţuire ale acestui

stat.

hotărîrea trebuie să fie dată cu respectul principiilor fundamentale unanim admise de legile de

procedură penală ale majorităţii statelor. Această condiţie face parte din sfera garanţiilor juridice prevăzute în

convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului.

hotărîrea trebuie să fie pronunţată de o instanţă competentă;

hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale;

Statul de condamnare nu poate cere de la altă parte contractantă executarea pedepsei dacă nu este

îndeplinită o singură sau mai multe din următoarele condiţii:

a) condamnatul locuieşte permanent în acest alt stat;

b) un alt stat este statul de origine al condamnatului şi există declaraţia acestui stat privind posibilitatea

executării pedepsei pe teritoriul lui;

c) executarea pedepsei în acest alt stat este mai favorabilă pentru reeducarea socială a condamnatului;

d) se are în vedere privaţiune de libertate, care poate fi executată într-un alt stat în legătură cu ispăşirea

unei alte pedepse de privaţiune de libertate, pe care condamnatul o ispăşeşte sau trebuie s-o ispăşească în acest

stat;

e) dacă statul de condamnare consideră că executarea pedepsei nu poate fi asigurată chiar dacă acest stat

va cere extrădarea condamnatului şi că celălalt stat poate asigura executarea pedepsei.71

Cazurile în care statul solicitat poate refuza recunoaşterea hotărîrii pentru a fi executată:

1. executarea pedepsei ar contravine principiilor de bază a sistemului de drept al statului solicitat;

2. executarea ar contravine obligaţiilor internaţionale ale statului solicitat;

3. fapta respectivă constituie obiectul urmăririi judiciare în statul solicitat sau dacă acest stat ia decizia de

a porni urmărire judiciară;

4. organele competente ale statului solicitat au luat hotărîre de a nu porni urmărire penală sau de a înceta

urmărirea pentru fapta dată;

5. statul solicitat consideră că fapta, în legătura cu care este pronunţată sentinţa, are un caracter politic

sau pur militar;

6. fapta a fost comisă în afară teritoriului statului solicitat;

7. statul solicitat consideră că sunt destule motive să conchidă că asupra pedepsei au influenţat

considerentele de rasă, religie, naţionalitate sau opinie publică;

8. din cauza vârstei la momentul comiterii faptei condamnatul nuar fi putut fi supus urmăririi judiciare în

statul solicitat;

71

Codul de procedură penală a Republicii Moldova.

Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu Ursu,Tatiana

Vîzdoagă,Partea specială.

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.

47

9. cînd şi în acea măsură în care sentinţa lezează drepturile persoanei.

10. pedeapsa nu poate fi executată din cauza expirării termenului de prescripţie conform legislaţiei statului

solicitat;

11. statul solicitat nu poate asigura executarea pedepsei;

12. statul solicitat consideră că statul solicitant poate el însuşi asigura executarea pedepsei;

13. cererea de executare este bazată numai pe opinia că executarea pedepsei în acest alt stat ar fi mai

favorabilă pentru reeducarea socială a condamnatului;

Demersul privind recunoaşterea hotărîrii străine se înaintează de către Ministrul Justiţiei sau de

Procurorului General şi în demers urmează a fi argumentate motivele care condiţionează recunoaşterea

hotărîrii respective.

Demersul se declară la instanţa judecătorească egală în grad cu instanţa judecătorească a statului de

condamnare a cărei hotărâre urmează să fie recunoscută. În cazul când hotărârea statului de condamnare este

adoptată de către o instanţă egală în grad cu judecătoria, demersul Ministerului Justiţiei sau al procurorului

general se soluţionează de către instanţa judecătorească în raza căreia se află Ministerul Justiţiei, iar dacă

instanţa statului de condamnare este egală în grad cu Curtea de Apel, demersul se examinează de Curtea de

Apel Chişinău. La soluţionarea demersului participă reprezentantul Ministerului Justiţiei sau, după caz, al

procurorului general, persoana în privinţa căreia se solicită recunoaşterea hotărârii şi apărătorul acesteia. Dacă

persoana în cauză nu are apărător, este numit un un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.

Participanţilor li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele prezentate, iar persoanei îi este

asigurat interpret, în caz de necesitate.

Judecătorul de instrucţie examinează materialele prezentate de către Ministerul Justiţiei sau de către

procurorul general. La examinarea cauzei participă reprezentantul Ministerului Justiţiei sau al Procuraturii

Generale care prezintă un raport, persoanele care participă pot înainta explicaţiile lor, cercetându-se ulterior

toate materialele prezentate. În cazul în care pedeapsa solicitată de către instanţa străină nu a fost executată

sau a fost executată numai în parte, recunoaşterea hotărârii se solicită pentru a executa pedeapsa, instanţa

substituie pedeapsa neexecutată sau restul pedepsei cu o pedeapsă respectivă. Executarea dispoziţiilor civile

dintr-o hotărâre judecătorească penală străină se efectuează potrivit regulilor prevăzute pentru executarea

hotărârilor judecătoreşti civile străine.72

Cererea de recunoaştere a hotărîrii străine se transmite Ministerului J ustiţiei, în care se indică tratatul

internaţional în al cărui temei se solicită executarea.

Cererea de recunoaştere este însoţită de o copie autentificată de pe hotărîre şi, dacă este prevăzut de

tratatul internaţional aplicabil, de o declaraţie prin care persoana condamnată îşi exprimă consimţămîntul,

precum şi de o informaţie privind durata arestului preventiv sau a părţii de pedeapsă executate pînă la data

prezentării cererii.

Ministerul Justăţiei, prin subdiviziunea sa specializată, va efectua verificarea corespunderii cererii de

recunoaştere a executării şi a actelor anexate cu dispoziţiile tratatelor internaţionale, potrivit Codului de

procedură penală art.559 ali.1, după care o va transmite instanţei judecătoreşticompetente sau o va remite

Procuraturii Generale potrivit competenţei.73

La soluţionarea demersului participă reprezentantul Ministrului Justiţiei sau, după caz, al Procurorului

General, persoana în privinţa căreia se solicită recunoaşterea hotărîrii şi apărătorul acesteia. Dacă persoana în

cauză nu are apărător ales, ea se asigură cu un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Persoanei

respective şi apărătorului ei i se oferă posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele anexate la demers şi de a-

şi pregăti apărarea. Dacă persoana nu cunoaşte limba în care au fost întocmite documentele anexate la demers,

ea este asigurată cu interpret.

Demersul Ministrului Justiţiei sau, după caz, al Procurorului General se soluţionează în şedinţă de către

judecătorul de instrucţie cu participarea obligatorie a reprezentantului instituţiei care a înaintat demersul. În

cadrul soluţionării demersului privitor la recunoaştere a hotărîrii penale străine, judecătorul de instrucţie

verifică dacă sînt respectate condiţiile pentru recunoaştere prevăzute de prezentul capitol, precum şi de

tratatul internaţional în temeiul căruia se solicită transferul sau de acordul de reciprocitate.

72

Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu Ursu,Tatiana

Vîzdoagă,Partea specială.

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie

Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic. 73

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

48

Examinarea cauzei începe cu raportul reprezentantului Ministerului Justiţiei sau al Procuraturii Generale,

se audiază explicaţia persoanei în privinţa căreia a fost depus demersul, apoi se cercetează materialele

prezentate, după care instanţa adoptă o încheiere privind admiterea sau respingerea demersului.

În cazul în care pedeapsa solicitată de către instanţa străină nu a fost executată sau a fost executată

numai în parte şi recunoaşterea hotărîrii se solicită pentru a executa pedeapsa instanţa substituie pedeapsa

neexecutată sau restul pedepsei.

Executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se efectuează potrivit

regulilor prevăzute pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti civile străine prevăzute de legislaţia

naţională, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA

1. Constituţia Republicii Moldova, 29 iulie 1994.

2. Codul Penal al Republicii Moldova nr.985-XV, 18 aprilie 2002.

3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV, din 14 martie 2003.

4. Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală nr.371-XVI din 01.12.2006.

5. Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV (02.06.2000).

6. Decret pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea azilului politic de către Preşedintelui

Republicii Moldova nr.1506-III (31.10.2003).

7. Regulamentul cu privire la organizarea activităţii de asistenţă juridică internaţională a Procuraturii

Generale (21.03.2005).

8. Legea Republicii Moldova cu privire la Statutul refugiaţilor nr.1286-XV (25.06.2002).

9. Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie, nr.416 din 18.12.1990.

10. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea operativă şi de investigaţii, nr. 727-XIV din

16.12.1999.

11. Legea Republicii Moldova cu privire la securitatea de stat a părţii vătămate, martorilor şi altor

persoane, care au colaborat în procesul penal, nr.1458-XIII din 28.01.1998.

LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ

12. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (4.11.1950).

13. Declaraţia universală a drepturilor omului (10.12.1948).

14. Convenţia europeană de extradare din 13.12.57 //Tratate internaţionale 1/318, 1998 şi Protocoalele

adiţionale acesteia (15.10.1975, 17.03.1978)

15. Convenţia europeană de asistenţa juridică internaţională în materie penală (20.04.1959) şi

Protocolul ei (17.03.1978)

16. Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi

penale (22.01.1993 ).

17. Regulile standardelor minimale de tratare a deţinuţilor (1955).

18. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (1966).

19. Convenţia împotriva torturilor şi a altor forme de comportament şi pedepse antiumane, crude sau

care înjosesc demnitatea omului (1984).

20. Declaraţia principiilor generale ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzurilor de putere

(1985).

21. Cumulul de principii pentru apărarea tuturor persoanelor reţinute sau arestate în orice formă ar fi

fost aceasta efectuată (1988).

22. Convenţia europeană despre valabilitatea internaţională a sentinţelor pe cauzele penale (1970).

23. Tratatul între Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la asistenţa juridică şi raporturile

juridice în materie civilă, familială şi penală (25.02.1993).

24. Tratatul între Republica Moldova şi Ucrana cu privire la asistenţa juridică şi relaţiile juridice în

materie civilă şi penală (13.12.1993).

25. Tratatul între Republica Moldova şi Republica Lituania privind asistenţa juridică şi relaţiile de

drept în materie civilă, familială şi penală (09.02.1993).

49

26. Tratatul între Republica Moldova şi Republica Letonia privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept

în materie civilă, familială şi penală (14.04.1993).

27. Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală

(06.07.1996).

28. Acordul între Republica Moldova şi Republica Turcia privind asistenţa juridică în materie civilă,

comercială şi penală (22.05.1996).

29. Protocol privind cooperarea între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Public

Român (10.02.2005).

30. Memorandum de colaborare între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Biroul Naţional

Antimafia (Italia) pentru combaterea crimei organizate şi prevenirii ei (2002).

31. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (15.11.2000).

32. Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală (15.05.1972).

33. Convenţia europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive (28.05.1970).

34. Convenţia europeană privind reprimarea terorismului (27.01.1997).

35. Convenţia penală privind corupţia (27.01.1999).

36. Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate (21.03.1983)

37. Convenţia privind valoarea internaţională a hotătîtilor represive străine (28.05.1979).

LITERATURA ŞTIINŢIFICĂ

38. Traian Ghindea „Drept penal internaţional‖ Bucueşti 2000

39. S.Botnaru, A.Şavga, V.Grosu, M.Grama, Drept penal. Partea generală, vol.I, Editura Cartier

juridic, Chişinău 2005.

40. Dolea I, D.Roman, T.Vizdoagă, Iu.Sedleţchi, V.Şterbeţ, V.Rotaru, R.Botezatu, S.Ursu, E.Erjâu,

Codul de procedură penală. Comentariu, Editura Cartier juridic, Chişinău 2005.

41. Dolea, D.Roman, T.Vizdoagă, Iu.Sedleţchi, V.Şterbeţ, V.Rotaru, R.Botezatu, S.Ursu, E.Erjâu,

Drept procesual penal., Editura Cartier juridic, Chişinău 2005.

42. Gh.Ulianovschi, M.Grama, Extrădarea, Ch.2009.

43. Stănoiu R.-M. „Asistenţa juridică internaţională în materie penală" - Bucureşti: Academiei, 1975.

44. Bostan G., Lupan O., Mironov V., Nagacevschi V. „Ghid privind aplicarea Convenţiei CSI cu

privire la asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale" -

Chişinău: ARC, 2000.

45. Florin Răzvan RADU, Cooperare judiciară internaţională şi europeană în materie penală. Îndrumar

pentru practicieni, Editura Wolters Kluwer, 2009;

46. Mariana CONSTANTINESCU, Georgiana TUDOR, Mandatul european de arestare. Aspecte

teoretice şi practica judiciară , Editura Hamangiu, 2009;

47. Alexandru BOROI, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura C.H. Beck,

2008.

48. Alexandru M. Gurănescu, Extrădarea, Editura Gutemberg, Bucureşti, 1903.

49. Traian Alexandrescu, Procedura extrădării, Editura Curierul judiciar, Bucureşti, 1915.

50. Geamănu Grigore, Drept internaţional penal şi instituţii internaţionale, Bucureşti, 1977

51. Nistoreanu Gh., Apetrei M., Nae L. „Asistenţa juridică în procesul penal" - Bucureşti: M. I., 1993.

52. Traian Pop, Dreptul penal comparat. Partea generală, vol. II, Cluj, 1923.

53. Dianu T., Protecţia penală internaţională, Bucureşti, Lumina Lex., 1996

54. Constantin Andronovici, Drept internaţional public, vol. I, Editura Graphix, Iaşi, 1993.

55. Creţu V., Drept internaţional penal, Editura Societăţii Tempus România, Bucureşti, 1996.

56. Зимин В.П. «Международное сотрудничество правоохранительных органов» - Москва:

БЕК, 1990.

57. Илларионов В.П., Путова И.В. «Правовые и организационно- методические аспекты

международного розыска преступников» - Москва:Спарк, 1999.

58. Колибак К. «Выдача обвиняемых и осуждѐнных по международным договорам России» -

Москва: БЕК, 1996.

59. Кузьмина С.С. «Процессуальные проблемы расследования уголовных дел в отношении

иностранцев в соответствии с международными договорами» - СПб.: Альфа, 1994.

50

60. Милничук В.В. «Институт взаимной правовой помощи по уголовным делам» - Москва:

2001.

61. Панов В.П. «Международное уголовное право» - Москва: 1997.

ARTICOLE, RAPOARTE, AUTOREFERATE

62. Grama M., Extrădarea: Definiţie şi trăsături esenţiale. Surse de reglementare,Analele ştiinţifice ale

USM, seria ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2002.

63. Grama M., Tipurile extrădării şi instituţii apropiate extradării, Analele ştiinţifice ale USM, seria

ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2003.

64. Grama M., Condiţiile extrădării, Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii

ştiinţifice ale USM în anii 2000-2002‖,ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2003.

65. Grama M., Timotin V., Forme de asistenţă juridică internaţională în materie penală, Analele

ştiinţifice ale USM, seria ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2004.

66. Grama M., Condiţiile de fond ale extrădării, Studia Universitatis. Seria ştiinţe socioumanistice,

nr.4(14), Chişinău 2008.

67. Căpăţână O., Ianculescu D. „Comisiile rogatorii internaţionale în materie civilă" //Revista Română

de Drept, Nr. 6/1982.

68. Ratea I. „Inadmisibilitatea prezentării materialului de urmărire penală prin comisie rogatorie" //

Dreptul, Nr. 4/2001.

69. Mihaela AGHENIŢEI, Extrădare. Competenţă, Revista de Drept Penal nr. 2/2002;

70. Virgil V. ANDRIEŞ, Ioana Cristina MORAR, Extrădarea activă competenţă, Revista Drept Penal

nr.3/2003, pag.80-84;

71. Mariana BOIER, Extinderea extrădării, Revista de Drept Penal nr. 4/1999;

72. Mircea CRETU, Arestarea provizorie în vederea extrădării, Revista Dreptul nr. 6/2005, pag. 9-12;

73. Cristi V. DĂNILET, Citarea învinuitului/inculpatului care locuieşte în străinătate, Revista Dreptul

nr. 3/2003, pag. 220-225;

74. Vasile DRĂGHICI, Mariana MITRA– Importanţa şi necesitatea instituţiei extrădării în lupta

împotriva criminalităţii internaţionale, Analele Universităţii Ovidius Constanţa, Seria Drept şi

Ştiinţe Administrative, Vol. 1, Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2004;

75. Anca-Lelia LORINCZ, Asistenţa judiciară internaţională, Revista Drept Penal nr.1/2005, pag.67-

69;

76. Ana LUPULESCU, Nicolae LUPULESCU, Competenţa organelor judiciare în procedura

extrădării, Revista Dreptul nr. 6/2004, pag. 196-204;

77. Nicolae LUPULESCU, Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Revista Drept Penal

nr.4/2005, pag.70-72;

78. Nicolae LUPULESCU, Extrădarea, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2004.

79. Nicolae LUPULESCU, Extrădare. Arestare, Revista Drept Penal nr.4/2004, pag.84-89;

80. Nicolae LUPULESCU, Consideraţii generale privind modalităţile de asistenţă juridică

internaţională în materie penală, Pro Lege nr. 1/2005, pag. 118-129;

81. Tamara MANEA, Principiul personalităţii legii penale române şi regula non bis in idem, Revista

Drept Penal nr.2/2001, pag.115-116;

82. Gheorghiţă MATEUŢ, Mihaela VASIESCU, Transferul persoanelor condamnate, Revista Drept

Penal nr.2/2003, pag.41-48;

83. Gheorghiţă MATEUŢ, Mihaela VASIESCU, Transferul persoanelor condamnate, Revista Drept

Penal nr.3/2003, pag.27-40;

84. Ioana Cristina MORAR, „Extrădarea activă. Competenţă‖, Revista Drept Penal nr.3/2003 (articol)

– pag.80-84.

85. Ioana Cristina MORAR, Arestarea provizorie în caz de urgenta in ipoteza extrădării pasive, Revista

Curierul Judiciar nr.3/2007, pag.68-77;

86. Ioana Cristina MORAR, Recunoaşterea hotărârii străine de condamnare-motiv opţional de refuz al

executării mandatului european de arestare în legislaţia român. Revista Săptămâna Juridică nr.10

/2010;

87. Viorel PAŞCA, Extrădarea apatrizilor, Revista Drept Penal nr.3/2000, pag.100-102;

51

88. Vasile PĂVĂLEANU, Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală,

Revista Drept Penal nr.1/2003, pag.51-59;

89. Vasile PĂVĂLEANU, Unele consideraţii în legătură cu recunoaşterea hotărârilor penale străine şi

transferul persoanelor condamnate, Revista Dreptul nr. 10/1998;

90. Liviu Narcis PIRVU, Rodica COSMA, Reglementarea unor măsuri preventive în vederea aplicării

Convenţiei europene de extrădare şi a Statutului Curţii Penale Internaţionale, Revista Dreptul nr.

5/2005, pag. 202-209;

91. Alexandru ŢUCULEANU, Transferul de proceduri în materie penală. Măsurile Provizorii, Revista

Dreptul nr. 3/2003, pag. 197-198;

92. Adrian Ştefan TULBURE, Extrădarea. Aspecte procesual penale, Revista Drept Penal

nr.3/2000, pag.48-52;

93. Акнапова Р.З. «Практика реализаций международных договоров Республики

Казахстан по оказании правовой помощи по уголовным делам». Автореф. диссерт. на

окозания уч. степ. канд. юр. наук, Алма-Ата, 2002.

94. Волеводз А.Г. «Правовые основы новых направлений международного

сотрудничества в сфере уголовного процесса», Автореф. диссертации на соискание уч.

степ. док. юр. наук, Москва, 2002.

95. Зимин В.П., «Участие Министерства юстиции Российской Федерации в международном

сотрудничестве: состояние и перспективы».

96. Волженкина В.М. «Оказание правовой помощи по уголовным делам в сфере

международного сотрудничества», уч. пос. - СПб.: 1999.

97. RECOMANDĂRI, DECLARAŢII

98. Recomandările Asambleei Generale a ONU referitoare la asistenţa internaţională în

domeniul prevenirii criminalităţii şi justiţiei penale în contextul dezvoltării, Plenara 68 din 14

decembrie 1990.

99. Declaraţia principiilor şi planul de acţiuni a programei ONU în domeniul prevenirii criminalităţii şi

justiţiei penale, adoptată la Plenara 77 din 18 decembrie 1991, Paris.

100. Recomandările Asambleei Generale a ONU referitoare la asistenţa internaţională în

domeniul prevenirii criminalităţii şi justiţiei penale în contextul dezvoltării, Plenara 68 din 14

decembrie 1990.

101. Nota informativă cu privire la activitatea Secţiei Tratate şi Integrare Europeană din cadrul

Direcţiei Agent Guvernamental şi Relaţii Internaţionale prezentată la şedinţa Colegiului

Ministerului Justiţiei, 29.09.2003.

102. Raport explicativ la Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,

www.conventions.col.lut/treaty/f r/Declare List.

103. Crime Problems Committe of experts on the in the Penal field. Draft Second Additional

convention on Mutual Assistence in Criminal maters, 01. ONU A 55/385.