Chestiunea orientala si Principatele Romane in preocuparile diplomatiei franceze (1853-1856)

Razboiul Crimeei a fost unul dintre putinele fenomene istorice ale secolului al XIX-lea care au suscitat un interes enorm. Sub raport publicistic, razboiul Crimeei are, printre altele, doua caracteristici: opratiunile militare s-au desfasurat in paralel cu negocierile de pace; guvernele puterilor europene antrenate in tratative sau in conflict au dat tiparului, acte care angajau interesele lor, urmand sa justifice atitudinea sis a castige opinia publica. Odata cu reizbucnirea crizei orientale, problema unirii romanilor s-a situate intr-adevar in prim-planul preocuparilor generale. Razboiul Crimeei a facut din cauza moldo-valahilor o preblema europeana. Razboiul a fost un eveniment European, dar mai inmporante decat operatiunile sale militare au fost tratativele diplomatice. Aceste negocieri erau determinate de problemele ridicate de necesitatrea stabilirii unoi nou echilibreu de forte in Europa. Conflictul a conferit tratativelor diplomatice un character aparte, iar problema romaneasca a jucat un rol mai important decat i s-a atribuit in contextual normal al epocii. Puterile europene care au sprijinit Unirea Principatelor au facut-o urmarind propriile interese economica, politicesau strategice, precum si castiguri diplomatice. Din calcul nu au lipsit nici intentiile compensatiilor, a caror moneda de schimb au ajuns si Principatele Romane. Interesul remarcabil pentru problema romaneasca nu s-a limitat, pe de alta parte, doar la cercul marilor puteri angajate direct in conflictul oriental( Rusia, Franta, Anglia, Austria, Prusia, Sardinia), ci s-a extins si asupra puterilor de rangul II ( Suedia, Olanda, Danemarca, Belgia, Spania, Grecia), marturii in acest sens fiind documentele diplomatice ale vremii. Dupa 20 de ani, privirile cabinetelor europene se atinteau din nou asupra sud-estului European, datorita izbucnirii unui nou conflict diplomatic ruso-turc si perspectivelor europene ale unui razboi intre Rusia si Turcia. Pretextul folosit de Nicolae I., in primavera anului 1853, pentru a lichida omul bolnav al Europei, Imperiul ottoman, l-a constituit in cererea de a ise acorda protectia Locurilor sfinte si a supusilor ortodocsi din imperiu, fapt c ear fi insemnat punerea Turciei sub tutele Rusiei. Aceasta ar fi fost o cerere exorbitanta. Declansarea conflictului a avut ca pretext o chestiune de ordin religios, dar din cauza sa reala au fost neintelegerile dintre marile puteri cu privire la controlul stramtorilor ( Bosfor si Dardanele) si stapanirea Mediteranei orientale. Ideea pe care si-o facea tarul despre impartirea mostenirii Imperiului ottoman era ca el va lua provinciile dunarene si va oferi protectia sa statelor balcanice independente; Angliei ii va oferi Egiptul si Creta. Astfel ca la propunerile de impartire ale Imperiului otoman, ministrul Angliei a raspuns negativ. Dupa refuzul Angliei tarul a decis sa recurga la o agresiune dimplomatica impotriva Turciei, incercand sa profite de neincetatele provocari ale lui Napoleon pe teme Locurilor Sfinte. In februarie 1853 a fost trimis la Constantinopol Mensikov( ministrul rus al Marinei), care a prezentat sultanului mai multe cereri privitoare la drepturile supusilor crestini ai Portii, la protectoratul Rusiei supra lor, care, puse in practica, ar fi facut din tarul Nicolae I al doilea sultan al Imperiului ottoman. In momentul in care aceste lucruri au fost cunoscute la Paris , Napoleon al III-lea a convocat Consiliul de Ministri pentrua a se discuta atitudinea ce trebuia adoptata. In acest context din cauza refuzului Turciei, tarula rupt relatiile diplomatice cu Poarta la 9/21 mai 1853, si a amenintat cu ocuparea militara a Principatelor Roamane, ca mijloc de presiune. Fara a declara razboi Imperiului ottoman, la 12 iunie/2 iulie trupele ruse trec Prutul si ocupa Principatele Romane. Invadarea Principatelor Romane a facut obiectul unui protest al Portii adresat reprezentantilor Angliei, Frantei si Prusiei la Constantinopol. Anglia si Franta a clasificat actul rusiei de ocuparea Principatelor Romane ca o incalcare a dreptului gintilor si atratatului din 1841. Tarul dorea sa-I intimideze pe turci pentru ca nu se putea dupe un razboi ofensiv in Peninsula Balacanica cu numai 80.000 de soldati, in timp ce turcii aveau 145.00. In escalada evenimentelor militare ce au urmat, daca la inceput treatrul paralel de razboi din Caucaz a avut un rol secundar, mai tarziu s-au dus lupte violente in zonele Batumi, Poti, Georgia si Armenia. La 8/20 martie 1854, trupele ruse, aflate sub comanda generalului Miahil Dimitrievici Gorceakov, au primit ordin de la tar sa treaca Dunarea. In ciconirile cu turcii la Calarasi, Braila si Ismai, rusii nu au obtinut insa succese, iar in asediul Silistrei a evoluat de la inceput nesatisfacator. Otomanii aflati sub comanda lui Omer Pasa, au rezistat cu indarzire. La 15/27 si 16/28 martie, Franta si Anglia au declarant razboi Rusiei, dup ace au incheiat in pralabil, la 28 februarie/112 martie un armistiu cu Anglia, de a o intari si de o face sa dureze, a fost unul dintre motivele hotararii lui Napoleon al III-lea de a se angaja hotarat alaturi de englezi in razboiul Crimeei. Aceasta marca intrarea in scena a imparatului pe treatrul exterior. Dar si revenirea deplina a Frantei in concertul international, precum si prima clatinare a Europei anului 1815. Dupa ce, la 22 mai/3iunie 1854, a inaintat si ea un ultimatum Rusiei, cereand retragerea trupelor din Principate, la 2/14 iunie Austria a semnat cu Poarta COncentia de la Boyadjy Keuy, prin care Turcia s-a declarant de accord cu ocuparea temporara a Principatelor de catre trupele habsburgice, pana la terminarea razboiului. Sub presiunea evenimentelor la 9/21 iunie 1854 tarul Nicolae I a ordoant ridicarea asediului Silistrei si apoi evacuarea din Tarii Romanesti, pana la 27 iulie/8 august 1854, si a Moldovei, pana la 2/14 septembrie 1854. Ocupatia austriaca militara, ce avea sa se prelungeasca pana in martie 1857, a aratat, pe de alta parte, intentiile Austriei de a anexa Principatele, daca nu imediat, in orice caz in perspectiva. Regimul de ocupatie instituit, cu numeroasele sale masuri dure, rechizitiile si abuzurile facute, au pricinuit Principatelor mari pagube. De altfel, intentia Austriei de a lua locul Rusiei a avut de infruntat chiar opozitia Frantei si Angliei. Odata cu initiativele diplomatiei franceze in privinta unirii Principatelor, L. Beclard si-a gasit echilibrul si busola, alaturandu-se vederilor unionist. Prin revenirea lui Victor Place la Iasi ( de unde a lipsit intre octombrie 1855- iunie 1856, fiind si el casatorit tot cu o romanca), franzecii si-au redoandit pozitia privilegiata si au continut cu energie actiunile antiastriece, de opozitie si contracarare a tot ce venea din partea or pe plan administrative, economic si politic. Sub pretextul neutralizarii teritoriului Principatelor austriecii, care instituisera aici un regim militar de ocupatie, nu au ingaduit trupelor anglo-franceze si otomane sa angajeze operatii militare din sud, dinspre Dobrogea, peste Dunare, spre Basarabia, pentru a elibera acest teritoriu romanesc. In chestiunea orientala imperiul ottoman a trecut la o politica de defensiva in fata presiunii permanente din partea au si Rusiei. Miza a reprezentat-o provinciile ot din europa pe care rusia si austria doreau sa le anexeze imperiilor lor. In chestiunea orientala a existat si o a treia categorie de interese rep de natiunile aflate sub dom ot. Acest al 3lea actor avea drept scop obt indp natiunilor supuse si de aceea a intrat in conflict uneori atat cu imp ot cat si cu rusia si austria. Principatele ro au sustinut interesele natiunilor supuse imp ot printr-un efort diplomatic pe langa rusia si austria. In 1853 s-a declansat un nou razboi intre rusia si imp ot. Pt prima si ultima data in chestiunea orientala marile puteri europene s-au aliat cu ot imp unui stat crestin, rusia. Astfel, razboiul devine european, cele doua tabere fiind imp ot + aliatii (austria, franta, mb, prusia, sardinia) impotriva Rusiei. Fortele occidentale impreuna cu armata ot au debarcat in Peninsula Crimeea. Razboiul s-a concentrat aici pt perioada 1854-1856, de aceea s-a numit razboiul din Crimeea sau razb Crimeei.Razoiul a fost castigat de catre fortele aliate, iar negocierile de pace s-au purtat la Paris in 1856. La congresul de pace, a fost luata in discutie si problema principatelor romane ca o solutie pentru indeplinirea celor 2 principii. Principatele ro aveau in chestiunea orientala o pozitie strategica f importanta deoarece se aflau la intersectia frontierelor si a zonelor de influenta ale celor 3 imperii: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic si Rusia. Tratatul de Pace de la Paris 1856 are prevederi pt principatele romane care au fost in acord cu principiile congresului de pace dar si cu interesele miscarii nationale romanesti. Statutul politico-juridic international al principatelor a fost modificat prin introducerea protectoratului colectiv al marilor puteri europene, in locul protectoratului unic al Rusiei (austria, franta, mb, prusia, sardinia + rusia); principatele ramaneau sub suzeranitatea. Moldova primeste de la rusia zona de sud a Basarabiei (3 judete) astfel incat Rusia sa piarda iesirea la dunare Ideea unirii principatelor intr-un stat a fost acceptata de marile puteri, dar amanata pana dupa primirea rezultatului consultarii societatii romanesti prin adunarile ad-hoc. In primavara anului 1877 trupele rusesti s-au organizat pt razboi pe frontiera de la Prut. Problema cea mai importanta pentru Rusia era acum trecerea prin Romania pentru a incepe razboiul la sudul Dunarii contra otomanilor. Considerarea Romaniei drept parte a imp ot si intrarea trupelor rusesti fara un acord cu guvernul de la Bucuresti ar fi putut declansa reactia antirusa a celorlalte puteri garante ale romaniei. Parlamentul a votat intrarea armatei romane in razboi, iar printul Carol a condus in mod direct campania militara de la sudul dunarii. Armata romana s-a alaturat trupelor rusesti la Plevna. Asaltul comun de la sf lunii august a fost din nou un esec, prin urmare comandamentul ruso-roman a hotarat aplicarea tacticii asediului. Dupa doua luni de asediu armatele otomane de la Plevna au capitulat. Austriecii au respins oferta Rusiei de a exercita un protectorac comun asupra Principatelor, in schimbul neutralitatii. Semnarea Tratatului de la alianta dintre Franta si Anglia, la 12 martie 1854, si declaratia de razboi au fost urmate de Protocaolul de Conferintei de la Viena( 9 aprilie 1854), prin care Austria si Prusia au considerat ca fundate in drept actele Angliei si Frantei( adica razboiul), marturisind ca erau legate de aceste puteri intr-un dublu scop: mentinerea integralitatii Imperiului ottoman si evacuarea Principatelor de catre rusi ( aceasta era conditia esentiala). Intre cauzele deteorrarii raporturilor dintre Rusia si Austria, dar si cele ale paropierii cabinetului habsburgic de Franta si Anglia, ocupatia Principatelor de catre Rusia a detinut un loc important. La sedinta Conferintei din 5/17 martie 1855, baronul de Bourqueney punea idea Unirii la masa tratativelor, obiectand la o chestiune de formulare a punctului 1 si aratand ca nu voia sa excluda posibilitatea de a reunire, intr-o zi, a teritoriilor ambelor tari. La 14/26 martie acelasi reprezentant un memorandum al guvernului sau in care propunea unirea Principatelor. Propunearea Frantei, argumentata in psrijinul pozitiv al epocii si cu promisiunea de asigurare a intereselor general-europene, era greu de neglijat,, dar nu tocmai usor de impus. Anglia nu agrea idea Unirii in acel moment, socotind-o inoportuna, Deoarece incercarile directe ale Frantei nu au izbutit sa infranga prejudecata engleza in privinta Unirii, Parisul nu a mai intrepins nimic o vreme pentru a nu face sa triumfe punctual ei de vedere, aratand totusi ca nu privea cheastiunea ca rezolvatam ci numai amanita. Dintre personalitatile pe franceze cu autoritate care au sustinut demersurilor romanilor pentru castigarea srijinului diplomatiei europene s-au remarcat Jules Michelet, Edgar Quinet, Paul Bataillard, H. Desprez, J.A Vaillant, Saint Marc Girardin. Opinia publica a fost intens informata de presa franceza, care a publicata o serie de stiri si comentarii asupra problemei romanesti. Ion C. Bratianu solicita sprijinul imparatului Frantei pentru formarea unui stat roman tare, constituit pe malurile Dunarii, prin unirea Tarii Romanesti cu Moldova reintregita in hotarele sale de dinainte de 1812.