CUPRINS

1. Definiţia cheltuielilor publice....................................2 pag

2. Clasificarea cheltuielilor publice..............................2 pag

3. Structura cheltuielilor bugetare în România............4 pag

4. Cheltuielile publice pentru agricultură....................6 pag

5. Bibliografie.............................................................14 pag

1

Cheltuieli publice pentru agricultura

I. Cheltuielile publice exprimã relaţii economico-sociale în formã bãneascã,care se manifestã între stat (pe de o parte) şi persoane fizice sau juridice (pe de alta parte), cu ocazia repartizãrii şi utilizãrii resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.În cadrul cheltuielilor publice includem cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale, locale, cheltuielile finanţate din bugetul asigurãrilor sociale de stat, precum şi cheltuielile organismelor internaţionale efectuate din prelevãri de la membrii acestora.Pentru analiza cheltuielilor publice se dimensionează o serie deindicatori. Aceşti indicatori se referã la volumul, structura şi dinamica cheltuielilor publice. Conceptul de cheltuieli publice este legat de îndeplinirea funcţiei dealocare a finanţelor publice şi anume de componenta ei privind repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului.

II. Clasificarea cheltuielilor publice

Varietatea cheltuielilor publice a făcut necesară introducerea unor criteriipentru structurarea lor. Necesitatea decurge din nevoile de analiză ante sau postfactum, dar şi din cerinţele procesului de elaboarare a bugetelor/programelor/planurilor financiare şi de definire a indicatorilor bugetari.Clasificaţia cheltuielilor publice se poate face pe baza criteriilor deconţinut, deja menţionate, dar şi pe baza unora operaţionale rezultate din practica financiară, în primul rând bugetară, şi din practica statistică a diferitelor state. În prezent sunt uzuale, de asemenea, criterii rezultate din practica şi cerinţele unor organisme cu vocaţie internaţională sau mondială.

Principalele criterii de clasificaţie operaţională sunt:

1. Clasificaţia administrativă, bazată pe instituţiile prin care se efectuează cheltuielile publice: minister, departament, judeţ etc.Motivaţia acestei clasificaţii rezultă din faptul că asigură o repartizare a cheltuielilor pe o structură existentă, bine ierarhizată şi care permite identificarea comodă a ordonatorilor de credite, a beneficiarilor şi a legăturilor lor „pe verticală”. Dezavantajul rezidă în aceea că structura administrativă suferă modificări relativ dese, ceea ce îngreunează analizele comparative în dinamică; de pildă, o comună/instituţie este arondată „azi” unui judeţ/minister, iar „mâine” altuia, astfel încât dinamica cheltuielilor trebuie ajustată în cazul unei analize a evoluţiilor plurianuale.

2. Clasificaţia economică presupune două grupări:A. după natura cheltuielii:

2

a) cheltuieli curente sau de funcţionare, adică acelea care asigură întreţinerea activităţii instituţiei publice beneficiare, reprezentând consumuri definitive şi care anual trebuie reînoite;b) cheltuieli de capital, numite şi de investiţii, care au în vedere dezvoltarea şi modernizarea instituţiei beneficiare;B. după tipul de cheltuială:c) cheltuieli privind serviciile publice, care presupun existenţa unei contraprestaţii aferente, ca de exemplu remunerarea unui serviciu (munca unui funcţionar, o reparaţie efectuată de un depanator), plata unor furnituri etc.;d) cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestaţie; ele reprezintătrecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor:• persoane fizice (pensionari, studenţi, elevi şomeri etc.), în care caz cheltuielile au caracter social pentru că au în vedere susţinerea lor ca indivizi făcând parte din categorii sociale defavorizate sau cu handicap;• administraţii locale (judeţ, municipiu, oraş, comună), în vederea completării resurselor lor financiare, în care caz au caracter mixt (şi social şi economic);• altor persoane juridice (instituţii, întreprinderi ş.a.), sub formă de subvenţii (de costuri, de export, de restructurare, de redresare financiară etc.), în care caz au caracter economic.

3. Clasificaţia funcţională, care are în vedere structura de activitate:domenii, ramuri, sectoare, zone, regiuni. Această clasificaţie este favorabilă realizării obiectivelor de politică economică şi financiară a statului deoarece permite identificarea unor activităţi sau spaţii geografice care sunt cele mai recomandabile pentru stimulare/descurajare prin pârghiile fiscală, vamală, a cheltuielilor guvernamentale.

4. Clasificaţia financiară are în vedere momentul în care este efectuatăcheltuiala şi modul în care sunt afectate resursele financiare publice:a) cheltuieli definitive, care se finalizează prin plăţi la scadenţe certe, astfel încât sting angajarea statului pentru realizarea unui anumit obiectiv; de pildă, plata salariilor angajaţilor unui spital public sau virarea unei sume în contul unei lucrări de investiţie la o primărie;b) cheltuieli temporare, reprezentând operaţiuni de trezorerie, reflectate în conturi speciale, vizând rambursarea unor împrumuturi publice sau regularizarea unor avansuri;c) cheltuieli virtuale, reprezentând cheltuieli care se pot declanşa numai condiţionat de producerea unui eveniment/risc; de exemplu: garanţii de stat (statul va suporta cheltuieli numai în măsura în care cel garantat nu îndeplineşte anumite clauze/condiţii pe care şi le-a asumat faţă de cel faţă de care statul a garantat); de asemenea, cheltuieli din rezerve (din rezerva bugetară, de exemplu, se acordă ajutor financiar unor zone calamitate).

5. Clasificaţia ONU, folosită inclusiv de insituţiile sale specializate, poate fi:a) funcţională, identificând cheltuielile după destinaţia lor:

3

• servicii publice generale (aparatul şi administraţia celor trei puteri în stat: legislativ, executiv, jurisdicţional),• apărare;• educaţie;• sănătate (inclusiv cercetare fundamentală);• securitate socială şi bunăstare (asistenţă, asigurări, protecţie, toate denatură socială);• acţiuni economice;• locuinţe şi servicii comunale;• recreaţie, cultură, religie;• alte cheltuieli.b) economică, identificând cheltuielile după implicarea produsului internbrut:• consum final, formarea brută de capital (investiţii în capital fix, creşterea stocurilor materiale, achiziţii de terenuri, active necorporale, transferuri de capital).

III. Structura cheltuielilor bugetare în România

În practica bugetară a României, structura cheltuielilor bugetare, ca parte a celor publice, a cunoscut modificări pronunţate şi alerte mai ales după 1990.Reformarea economiei şi a statului a necesitat şi o reformă a bugetului în toate componentele procesului bugetar. Se regăsesc în aceasta: reforma fiscală, elementeale reformei administrative şi instituţionale, aspecte ale reformei legislative etc. În planul structurii cheltuielilor bugetare, bugetul de stat, aşa cum a fost el elaborat pentru anul 2004, include la cheltuieli o structură pe trei criterii.

1. Clasificaţia economică grupează cheltuielile în capitole, subcapitole, articole şi aliniate, ceea ce permite definirea conturilor din contabilitatea publică în măsură să reflecte fidel alocarea fondurilor şi execuţia bugetară.

Structura cheltuielilor bugetare, conform acestei clasificaţii, se prezintă astfel:

I. Cheltuieli curente, din care:1. Cheltuieli de personal;2. Cheltuieli materiale şi servicii;3. Subvenţii;4. Prime;5. Transferuri, din care:a) consolidabile: de la bugetul de stat către bugetele locale şi fondurile speciale;b) neconsolidabile: burse, alocaţii, pensii, ajutoare, indemnizaţii, contribuţii, cotizaţii, subvenţii la unele dobânzi bancare ş.a. pentru studenţi şi elevi copii, IOVR, alte persoane defavorizate/handicapate, organisme internaţionale etc.6. Dobânzi aferente datoriei publice;7. Rezerve;

4

II. Cheltuieli de capitalIII. Împrumuturi acordateIV. Rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane, din care:a) privind creditele externe din care:- rambursări;- plăţi de dobânzi şi comisioane;b) privind creditele interne, din care:- rambursări;- plăţi de dobânzi şi comisioane.

2. Clasificaţia funcţională grupează cheltuielile pe părţi, ceea ce permite identificarea sectoarelor de activitate, astfel:

I. Servicii publice generale, în care se include sectorul „Autorităţi publice”: Preşedinţia, autorităţile legislative, cele judecătoreşti, cele executive şi alte organe ale autorităţilor publice.II. Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în care se includ armata, poliţia, protecţia şi paza contra incendiilor, jandarmeria, instituţiile siguranţei naţionale ş.a.III. Cheltuieli social-culturale, în care se includ sectoarele „Învăţământ”, „Sănătate”, „Cultură, religie şi acţiuni pentru activitatea şi de tineret” şi „Asistenţă socială”IV. Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape.V. Acţiuni economice, care includ marile sectoare din economie:industrie, agricultură şi silvicultură, transporturi şi comunicaţii, alte sectoare economiceVI. Alte acţiuni, în care se includ cercetarea ştiinţifică ş.a.VII. Acţiuni pe bază de Hotărâri ale Guvernului, în care se includ fondul de rezerve bugetare, fondul de intervenţie pentru calamităţi naturale şi sinistraţi şi fondul la dispoziţia Guvernului pentru relaţii cu Republica Moldova.VIII. Împrumuturi acordate.IX. Transferuri pentru bugetul asigurărilor sociale.

3. Clasificaţia administrativă sau instituţională grupează cheltuielile pe instituţii publice centrale autonome, cum sunt ministerele, agenţiile guvernamentale ş.a. Toate acestea au statut de ordonator de credite principal, care primeşte resurse şi le defalcă pentru nevoi proprii şi pentru instituţiile care le sunt subordonate (ordonatori de credite secundari, care, în plan bugetar, au atribuţii similare faţă de unităţile care le sunt subordonate – adică ordonatorii de credite terţiari). În buget, cheltuielile apar întâi pe total, conform clasificaţiei economice.În continuare apar cheltuielile defalcate pe părţi, conform clasificaţiei funcţionale, prezentate distinct pe sectoare şi, în cadrul lor, detaliat pe capitole, subcapitole, articole şi aliniate, prevăzute în clasificaţia economică. În final apar cheltuielile defalcate conform clasificaţiei administrative, adică pe fiecare minister, în cadrul fiecăruia detaliat pe sectoare, conform clasificaţiei funcţionale, şi pe capitole, subcapitole, articole şi aliniate, prevăzute în clasificaţia economică.Astfel, de exemplu, la partea a III-a, sectorul „Învăţământ” sunt înscrise toate cheltuielile făcute în acest scop, indiferent de ministerul/instituţia care le face,

5

defalcat pe capitole de cheltuieli „Curente” (de personal, materiale şi servicii şi altele, dacă este cazul) şi „De capital”. Practic, celelalte capitole (împrumuturi şi rambursări) nu apar, nefiind specifice acestui sector de activitate. Aceste cheltuieli reprezintă totalul cheltuielilor pentru învăţământ, prevăzute în clasificaţia administrativă la fiecare minister în parte, deoarece astfel de cheltuieli tipice pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării sunt efectuate ca şi cheltuieli netipice de către alte ministere, cum sunt: Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor ş.a.

Cheltuielile publice pentru agricultură

Agricultura reprezintă o ramură economică de interes strategic naţional, chemată să asigure securitatea hranei pentru populaţie şi să producă şi pentru export.Ea este însă supusă unor fenomene naturale şi economice care influenţează direct producţia agricolă, cum sunt: calamităţile naturale, dăunătorii, bolile în domeniul creşterii animalelor sau variaţiile preţurilor produselor agricole.

Pentru a contracara efectele negative ale acestor fenomene şi pentru a-i asigura condiţii corespunzătoare de activitate şi dezvoltare, agricultura are nevoie de un important sprijin din partea statului.În ţările dezvoltate, programele privind agricultura se bazează pe sprijinul financiar acordat de stat cu titlu nerambursabil. În aceste ţări finanţarea bugetară a căpătat caracterul unui instrument de intervenţie din partea statului în agricultură, de susţinere a intereselor unor categorii de producători sau de consumatori, de protejarea pieţei interne de concurenţa străină sau de cucerirea unor pieţe externe pentru plasarea surplusului de produse agricole. Statele Unite ale Americii, înainte de a-şi construi puternica lor industrie, au realizat o agricultură performantă.

S.U.A. reprezintă cel mai mare exportator de cereale şi de soia. Supremaţia agriculturii s-a realizat pe baza unor finanţări bugetare puternice şi îndelungate.Fermierii americani au beneficiat şi beneficiază în continuare de ajutoare financiare din partea statului sub forma subvenţiilor şi a avantajelor fiscale. De subvenţii au beneficiat, în special, fermele mari; acestea se acordau atât pentru acoperirea cheltuielilor materiale, cât şi a celor sociale (rente viagere acordate celor ce părăseau timpuriu activitatea agricolă sau indemnizaţii pentru recalificarea forţei de muncă disponibilizată din agricultură).

Agricultura a beneficiat de fonduri şi pentru acţiuni specifice cum sunt: irigaţiile şi desecările. Statul american susţine preţurile agricole şi acordă subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi a primelor de export. Tot pentru menţinerea preţurilor la produsele agricole se acordă subvenţii pentru restrângerea suprafeţelor cultivate cu anumite culturi sau chiar pentru necultivarea lor, pentru a reduce astfel surplusul de produţie agricolă.

Ţările membre ale Uniunii Europene beneficiază de ajutoare financiare publice pentru agricultură din două surse:- bugetele naţionale;

6

- fondurile structurale comunitare.Statele finanţează agricultorii, acordându-le subvenţii, împrumuturi cu dobânzi subvenţionate, avantaje fiscale.

Agricultorii francezi, italieni, spanioli primesc fonduri de la buget pentru preocuparea de îngrăşăminte şi alte materiale agricole, pentru executarea unor lucrări mecanizate, pentru lucrări specifice de amelioraţiuni funciare, infrastructură rurală, iar în ultimii anili s-au acordat garanţii de stat pentru credite şi granturi pentru tinerii agricultori.

La nivelul Uniunii Europene, din anul 1992 s-au stabilit noi direcţii de finanţare a agriculturii comunitare şi a agricultorilor pe seama fondurilor structurale comunitare. Fondul structural care acordă ajutoare financiare nerambursabile pentru agricultori şi acţiuni din agricultură este Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA). EI este structurat pe două secţiuni: garanţie şi orientare. Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă - secţiunea de garanţie (FEOGA-SG) este principalul instrument financiar pentru realizarea obiectivelor politicii agricole comune (PAC) cu cele doua direcţii de acţiune: agricultura şi dezvoltarea rurală.

FEOGA-SG reprezenta, în anul 2001, 45% din totalul cheltuielilor bugetului Uniunii Europene. Susţinerea financiară a agriculturii deosebit de puternică, a condus la menţinerea unor preţuri ridicate la produsele agricole din U.E., comparativ cu preţurile produselor agricole pe piaţa mondială. Acest fapt a necesitat modificări în PAC., reflectate prin reformele din 1992 şi 1999, ultimele înscrise în Agenda 2000.Ele vizează "o deplasare a accentelor spre competitivitate, durabilitate şi multilateralitate şi o reducere a importanţei acordate unor obiective ca garantarea existenţei ofertei de produse agricole, subvenţiilor şi intervenţiilor asupra pieţei agricole”.

În Uniunea Europeană fermierii beneficiazã de un riguros cadru legal şi instituţional, dar şi de importante fonduri financiare pentru susţinerea veniturilor fermierilor sau sub forma sprijinului de piaţă, prin mecanisme financiare cum sunt:- ajutor financiar direct acordat la hectar pentru cereale (dacă fermierii respectã normele privind reducerea suprafeţelor cultivate), sau pentru animale vii şi carne, pentru lapte;- prime acordate producătorilor (speciale, de sacrificare a animalelor, de desezonalizare (când sacrificarea se face în afara sezonului), de abandonare (sector vinuri);- taxe de restituire (subvenţii pentru export);- subvenţii pentru depozitare şi procesare;- subvenţii pentru îngrăşăminte;- compensaţii financiare pentru retragerile de pe piaţă a unor fructe şi legume ş.a.Subliniem faptul că, în urma reformelor PAC, s-au produs o serie de mutaţii, cum ar fi reducerea subvenţiilor de export în favoarea ajutoarelor financiare directe acordate pentru susţinerea veniturilor fermelor. De exemplu, dacă în 1993 subvenţiile de export reprezentau 61,2%, iar ajutoarele directe doar 8,3% din totalul cheltuielilor din FEOGA-SG, în anul 1999, subvenţiile au reprezentat doar 28,8%, iar ajutoarele directe au depăşit 50%. Cu toate acestea, Uniunea Europeană rămâne principalul utilizator al subvenţiilor de export, pe plan mondial. De asemenea, s-au mărit

7

substanţial resursele destinate realizării unor programe şi acţiuni de dezvoltare rurală, care privesc practicarea unei agriculturi ecologice, modernizarea şi diversificarea proprietăţilor agricole.Analiza ţărilor beneficiare de ajutor financiar în domeniul agriculturii relevă că majoritatea fondurilor au revenit Franţei (24,3% din FEOGA-SG în 1999), iar în acelaşi an, şase dintre ţările membre (Franţa, Germania, Spania, Italia, Marea Britanie şi Grecia) au beneficiat de 80,5% din totalul cheltuielilor FEOGA-SG.Cea de-a doua secţiune, de orientare FEOGA-SO, finanţează acţiuni de dezvoltare rurală în regiuni rămase în urmă ca dezvoltare economiă sau acţiuni privind iniţiativa comunitară de încurajare a unor strategii de dezvoltare inovative şi integrate.

O nouă oportunitate o reprezintă şi sistemul de pensionare anticipată a agricultorilor care au 55 de ani şi pot să-şi continue viaţa în mediul rural şi care, pe de altă parte, permite tinerilor agricultori să se instaleze pe exploataţiile agricole viabile. În privinţa ţărilor candidate la aderare trebuie precizat faptul că, deşi din punct de vedere legal, PAC trebuie aplicată şi în statele care vor deveni membre ale Uniunii, cheltuielile U.E. privind PAC până în 2006 sunt stabilite pe premisa că aceste ţări nu vor participa imediat la politica agrară comună; preţurile produselor agricole din ţările candidate, fiind mai reduse decât cele din U.E., nu s-ar pune problema reducerii lor şi a pierderii de venituri pentru agricultorii nou veniţi în U.E., care să fie compensată prin ajutoare financiare directe.

In ţările în curs de dezvoltare, necesităţile de finanţare a agriculturii de către autoritatea publică sunt mai reduse, având în vedere resursele limitate de care dispun aceste state. Acestea sunt îndreptate, în principal, spre finanţarea unor lucrări de irigaţii, apărarea împotriva inundaţiilor, combaterea dăunătorilor, sistematizare rurală. Aceste resurse sunt completate cu credite interne pentru nevoile producţiei (seminţe, furaje, combustibili) pentru susţinerea şi stocarea producţiei până la desfacere. De asemenea, ţările în curs de dezvoltare primesc credite externe şi asistenţă financiară de la Banca Mondială.

În România, agricultura este considerată prioritate naţională strategică; în politica economică a acestei ramuri se urmăreşte consolidarea proprietăţii private şi asigurarea pieţelor agricole. În "Strategia Naţională de Dezvoltare Economică a României pe termen mediu" se arată că rezultatele obţinute prin aplicarea măsurilor de reformă în sectorul agricol trebuie consolidate, avându-se în vedere securitatea alimentară a populaţiei şi necesitatea modernizării satului românesc.

Se va urmări şi stimula formarea de exploataţii agricole de dimensiuni optime, eficiente din punct de vedere economic; de asemenea "vor fi promovate politici de produs vizând sprijinirea creşterii eficienţei economice pe întregul lanţ de activitate agricolă, de la producţie până la comercializarea pe piaţa internă şi externă”. Prin politica financiară pentru agricultură se urmăreşte să se creeze un sistem eficient de sprijinire a agriculturii folosind forme şi instrumente specifice. Astfel, în perioada 1997 - 2000 a fost folosit sistemul de cupoane valorice (pentru a facilita procurarea de materiale şi servicii agricole necesare diferiţilor producători agricoli), precum şi sistemul unor prime (acordarea prin CEC a unui sprijin de 1 milion lei la hectarul de teren cultivat) şi subvenţii pentru achiziţionarea de tractoare şi maşini agricole sau procurarea de seminţe şi material săditor certificat.

8

Începând cu anul 2001 finanţarea agriculturii din fonduri publice s-a realizat cu instrumente şi mecanisme financiare noi, instrumente aliniate celor folosite în politica agricolă comună a Uniunii Europene. Trebuie subliniat, în primul rând, că sprijinul direct al statului este îndreptat către producătorii agricoli care deţin sau administrează exploataţii agricole.

Exploataţiile agricole înfiinţate cu respectarea dimensiunilor minime pot beneficia de sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii pe produs, prin plăţi directe, în scopul îmbunătăţirii eficienţei economice, creşterii producţiei şi indicilor de calitate ai produselor agricole. Aceste subvenţii de stat pentru produse agricole se vor acorda 30% în momentul însămânţării şi 70 % la momentul livrării produselor pentru: grâu, secară, sfeclă, soia, legume, floarea soarelui ş.a.; pentru producătorii agricoli care deţin exploataţii agricole constituite din animale de producţie şi reproducţie, sprijinul direct al statului se face prin acordarea de subvenţii pentru producţia de carne livrată abatoarelor autorizate, pe categorii de animale.Susţinerea financiară a agriculturii din fondurile bugetare se mai realizează prin acordarea de ajutoare gratuite în îngrăşăminte chimice, ajutoare financiare pentru producţia de lapte, subvenţionarea cu până la 50% a preţului seminţelor certificate.De la bugetul de stat se mai acordă şi prime de export pentru produsele agroalimentare şi cu prioritate şi într-o proporţie mai mare, pentru produsele agroalimentare biologice certificate, de origine vegetală şi animală.

Din anul 2002 prin bugetul de stat se alocă Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului sume pentru acordarea de despăgubiri şi pentru subvenţionarea primelor de asigurare, producătorilor agricoli care asigură culturile agricole şi animalele lor la societăţi de asigurare. Menţionăm că producătorii agricoli beneficiază şi de scutiri pentru impozitul pe venitul agricol.

Exploataţiile agricole pot beneficia şi de facilităţi fiscale similare celor practicate în Uniunea Europeană pentru investiţii (pentru cumpărarea de tractoare, utilaje agricole, pentru instalaţii de irigat, pentru spaţii de stocare, investiţii pentru protecţia mediului, pentru construcţii de sere ş,a).

Agricultura şi silvicultura, sectoare importante ale economiei reale, beneficiază de importante resurse financiare pentru derularea unor programe prioritare care se vor realiza pe parcursul anilor 2003-2007. Este cazul programelor referitoare la: 1. dezvoltarea zootehniei şi a eficienţei sectorului de producţie animalieră (cu o durată de derulare de 10 ani);2. investiţii în îmbunătăţiri funciare;3. program strategic de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, controlul calităţii seminţelor, testarea soiurilor şi implementarea de programe de dezvoltare rurală (durata de derulare nedeterminată);4. promovarea exportului (durata de derulare până în anul 2010);5. dezvoltarea durabilă a producţiei de cereale, legume, pomicultură şi viticultură (durata de derulare fiind de 10 ani);6. dezvoltarea durabilă a silviculturii.Aceste programe vor fi finanţate din fonduri bugetare şi, în plus, unele vor beneficia de fonduri externe nerambursbile şi credite externe în cofinanţare (programele 4,5,6), iar unele şi de finanţare din venituri proprii (programele 4 şi 6).

9

Ajutoarele financiare nerambursabile provin de la Uniunea Europeană prin programele SAPARD, iar creditele externe de la Banca Mondială sau Banca Europeană de Investiţii. Ele au ca obiectiv dezvoltarea sau reabilitarea unor sectoare ale agriculturii şi silviculturii, modernizarea tehnologiilor, reconstrucţia ecologică, stimularea exportului şi îmbunătăţirea competitivităţii produselor agroalimentare.

Utilizarea fondului SAPARD de către fiecare ţară candidată se face pe baza programului naţional pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi în limita sumelor alocate ţării respective de U.E. In perioada 2000 - 2006 România are o alocare anuală de 29% din totalul fondului SAPARD.

Proiectele selectate şi aprobate de către ţările candidate vor fi realizate prin cofinanţare, şi anume: 75% din cheltuielile publice pentru un proiect vor fi alocate din fondul SAPARD şi 25% din surse de finanţare publice şi private.

Pentru anul 2007 propunerea Comisia Europeană pentru bugetul UE se ridică la 126,8  miliarde euro.  Schema bugetară propusă de Comisie va face obiectul negocierilor dintre Consiliu şi Parlamentul European, cele două instituţii care decid cum va arata bugetul UE. Comisia propune ca din suma totală, 54,3 miliarde  să fie destinaţi creşterii competitivităţii economice şi politicilor de coeziune pentru creştere economică şi ocupare a forţei de muncă. Aceasta este o creştere cu aproximativ 7 miliarde faţă de anul trecut, creştere strategică deoarece din aceşti bani se vor finanţa programe cheie precum Programul pentru Competitivitate şi Inovare, Reţelele Trans-Europene (TEN), Programul de Formare Continuă şi programele de Coeziune.Aşadar, 43% din bugetul UE propus pentru 2007 vor fi investiţi în competitivitate şi coeziune. Pentru agricultură, Comisia a alocat 35% din cheltuieli şi 10% pentru dezvoltarea rurală. Schema de buget UE pentru 2007 prevede şi plata compensaţiilor pentru România şi Bulgaria – 0.4% din totalul bugetului.  Bugetul Uniunii Europene finanţează toate politicile europene şi cheltuielile instituţiilor UE. El este fixat prin acord între statele membre. Veniturile şi cheltuielile Uniunii Europene sunt prevăzute în bugetul comunităţii în baza unor prognoze anuale.  Contribuţiile la bugetul UE provin din taxele vamale, o parte din încasările TVA ale statelor membre şi contribuţiile statelor membre calculate în funcţie de Produsul Intern Brut, după definiţia armonizată la nivel europen. Nu poate exista deficit bugetar la nivelul Uniunii Europene. Consiliul şi Parlamentul European sunt autorităţile „bugetare” ale Uniunii. Cele două instituţii aprobă bugetul pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene. Parlamentul aprobă cheltuielile facultative în timp ce Consiliul pe cele obligatorii. Parlamentul European este însă ultimul for care decide. Fără un vot pozitiv din partea Parlamentului Consiliul nu poate adopta bugetul anual UE. Procedura este similară şi în cazul Perspectivei financiare multi-anuale. Comisia propune schema de buget la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lui mai, iar bugetul UE este publicat în luna februarie a anului la care se referă, după aprobarea Consiliului şi votul pozitiv Parlamentului.

10

În fiecare an designul bugetului european este determinat de „Perspectiva financiară” multi-anuală care stabileşte obiectivele Uniunii Europene pe termen lung.

Actuala perspectivă financiară multi-anuală a fost aprobată de instituţiile europene în luna mai 2006 şi fixează obiectivele Uniunii pe perioada 2007-2013.

Fonduri pentru Dezvoltare Rurală

Fondurile pentru Dezvoltare Rurală reprezintă banii europeni care vor daţi României pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală. Conform negocierilor dintre România şi Uniunea Europeană, ţara noastră va beneficia de circa 7,5 miliarde euro (262.000 miliarde lei vechi) pentru perioada 2007 – 2013, ceea ce înseamnă 1,07 miliarde de euro pe an. La aceşti bani se adaugă contribuţiile statului român, în funcţie de tipurile de investiţii care vor realizate.

Fondurile pentru Dezvoltare Rurală sunt asemănătoare cu fondurile SAPARD, dar au ceva în plus:

sunt de circa 6 ori mai mari se adresează mult mai multor beneficiari, inclusiv micilor

fermieri şi întreprinzători vor putea fi obţinute mai simplu.

Fondurile pentru Dezvoltare Rurală se adresează deopotrivă micilor fermieri, asociaţiilor de fermieri, tinerilor, întreprinderilor mici şi mijlocii din sectorul agricol şi silvic (dar şi din servicii şi mica industrie), unităţilor de procesare, proprietarilor de păduri, agricultorilor din zona de munte, consiliilor locale.

Aceste fonduri se împart pe 4 mari direcţii. Fiecare direcţie (axă) are mai multe măsuri. 

A.  creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier = 3,25 miliarde euro (45% din total)

sprijin pentru ferme de semi-subzistenţă (circa 85.000 de ferme mici vor primi 1.500 euro/ an, timp de 3 ani, dacă îşi fac un plan de modernizare)

modernizarea exploataţiilor agricole (16.000 de exploataţii agricole vor primi în jur de 70.000 euro/ proiect)

înfiinţarea de ferme de către fermieri sub 40 de ani (până la 40.000 euro/ fermă, conform proiectului depus)

sprijinirea înfiinţării grupurilor de producători agricoli (750 de grupuri de producători vor primi circa 250.000 euro/ proiect)

formare profesională şi informare (140.000 de fermieri vor fi instruiţi)

11

B. gospodărirea terenurilor agricole şi silvice = 1,8 miliarde euro (25% din total)

sprijin pe suprafaţă pentru zonele defavorizate, în principal zona de munte (circa 370.000 de fermieri vor primi suplimentar între 25 şi 250 euro/ hectar/ an)

sprijin pentru pajişti şi fâneţe (circa 95 euro/ hectar/ an) sprijin pentru prima împădurire a terenului agricol (36.000 de

hectare vor beneficia de fonduri de 5.000 euro/ hectar)

C. Îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural = 2,12 miliarde euro (30% din total)

diversificarea activităţilor neagricole (meşteşuguri, artizanat, produse tradiţionale, turism rural) (19.000 de beneficiari vor primi 10.000 euro/ proiect)

investiţii în mici întreprinderi la ţară – frizerii, reparaţii de utilaje agricole etc. (3.800 de mici întreprinderi vor fi finanţate cu 20.000 euro/ proiect)

renovarea satelor (circa 1.200 de consilii locale vor primi câte 1 milion de euro pentru drumuri comunale, canalizare, restaurarea construcţiilor cu valoare istorică şi culturală etc.)

D. Programul LEADER = 0,18 miliarde euro (2,5% din total).

Se va finanţa crearea de Grupuri de Acţiune Locală care vor sprijini proiectele de dezvoltare ale satelor.

Cheltuielile pentru agricultură deţin cea mai mare pondere în bugetul Uniunii Europene. În deceniul trecut, deşi cheltuielile în sumă absoluta au crescut, ponderea acestora în totalul cheltuielilor UE a fost în scădere.Obiectivele Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene sunt finanţate prin Fondul European Agricol de Orientare şi Garanţie. De aici, se acoperă cheltuielile în principal, pentru: susţinerea veniturilor fermierilor, subvenţii pentru exportul produselor agricole în ţările nemembre şi alte măsuri pentru reglementarea pieţelor agricole; măsurile de dezvoltare rurală.

Structura şi evoluţia bugetului UE (în miliarde ecu 1992 / euro 2001)Plafon de cheltuieli(angajare) pentru agricultură 58,6 / 96,2 (au crescut cu 100% în ambele cazuri).

12

Din bugetul statului român cheltuielile pentru agricultură în anul 2006 au fost: agricultură total 2.004.619.000 lei amendare soluri acide şi alcaline 6.600.000 lei îmbunătăţiri funciare,irigaţii, 247.791.000 lei

desecări şi combaterea eroziunii solului protecţia plantelor şi carantina fitosanitară 49.229.000 lei programe pentru sprijinirea producatorilor agricoli 1.648.909.000 lei reproducţia şi selecţia animalelor 31.690.000 lei alte cheltuieli în domeniul agriculturii 20.400.000 lei

prime acordate producătorilor agricoli 100.000.000 lei sprijinirea producătorilor agricoli 1.546.411.000 lei subvenţii pentru completarea primelor

de asigurare pentru factorii de risc din agricultură 2.000.000 lei despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz

de calamităţi naturale în agricultură despăgubiri pentru animale sacrificate în vederea

prevenirii şi combaterii epizootiilor 19.289.000 lei

13

Bibliografie

“Finanţe publice Ediţia a IV-a”, Iulian Văcărel şi colaboratorii Ed. Didactică şi Pedagigică ,Bucuresti,2004

** Legea bugetului de stat pe anul 2006

*** Surse internet: www.cdep.ro Comisia pentru agricultură www.mfinanţe.ro Ministerul Finanţelor Publice www.maap.ro Ministerul Agriculturii,pădurilor si dezvoltării

rurale

14