SEMINARVENITURILE SI CHELTUIELILE PUBLICE IN

UE

Criza economică şi financiară a creat probleme serioase multor guverne europene. Principalele preocupări sunt legate de capacitatea administrațiilor naționale de a-și rambursa datoriile, de a adopta măsurile necesare pentru a se asigura că țin sub control cheltuielile publice, încercând, în același timp, să promoveze creșterea economică.

Mijloacele disciplinare incluse în Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) sunt destinate să asigure o sincronizare generală a evoluțiilor economice în UE și mai ales în ţările din zona euro. În plus, PSC este menit să împiedice statele membre ale UE să adopte măsuri de politică de care economiile lor ar beneficia în mod necuvenit în detrimentul celorlalte. PSC are două principii esențiale: deficitul (planificat sau real) nu trebuie să depășească -3 % din PIB și raportul dintre datorie și PIB nu ar trebui să fie mai mare de (sau ar trebui să tindă spre) 60 %. PSC a fost consolidat în mod substanțial în 2011, ca de altfel și guvernanța economică a UE, în general.

În fiecare an, statele membre ale UE transmit Comisiei Europene informații detaliate cu privire la politicile lor economice și la starea finanțelor publice. Țările din zona euro furnizează aceste informații în contextul programelor de stabilitate, în timp ce alte state membre fac acest lucru sub forma programelor de convergență. Comisia Europeană evaluează dacă politicile sunt în conformitate cu obiectivele economice, sociale și de mediu convenite și poate decide să emită un avertisment în cazul în care consideră că un deficit devine anormal de ridicat. Ca urmare a acestei acțiuni, Consiliul poate constata existența unui deficit excesiv, care necesită stabilirea unui termen-limită pentru corectare.

Definirea sectorului administrației publiceSectorul administrației publice cuprinde toate unitățile instituționale care sunt producători non-piață, a căror producție este destinată consumului individual și colectiv și care sunt finanțate din contribuțiile obligatorii vărsate de unitățile aparținând altor sectoare, precum și toate unitățile instituționale a căror activitate principală constă în efectuarea de operații de redistribuire a veniturilor naționale și a avuției naționale. Sectorul administrației publice este împărțit în patru subsectoare: administrația centrală, administrațiile federale – după caz, administrațiile locale și administrațiile de securitate socială – după caz.

Definiția principalilor indicatori

Principalele venituri ale administrației publice constau din impozite, contribuții sociale, vânzări și venituri din proprietate. Acestea se definesc prin trimitere la o listă de categorii: producția de piață, producția pentru consumul final propriu, plăți pentru producția non-piață, impozite pe producție și importuri, alte subvenții pentru producție, venituri din proprietate, impozite curente pe venit, pe patrimoniu etc., contribuții sociale nete, alte transferuri curente și transferuri de capital.

Principalele elemente de cheltuieli constau în remunerarea funcționarilor (administrației publice), prestații sociale (prestaţiile sociale şi transferurile sociale în natură pentru producția de piață cumpărată de administraţia publică şi instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației), dobândă pentru datoria publică, subvenții și formarea brută de capital fix.

Cheltuielile totale ale administrației publice se definesc prin trimitere la o listă de categorii: consumul intermediar, formarea brută de capital, remunerarea angajaților, alte impozite pe producție, subvenții, venituri din proprietate, impozite curente pe venit, pe patrimoniu etc., prestaţii sociale, altele decât transferurile sociale în natură, transferurile sociale în natură – producția de piață cumpărată, alte transferuri curente, ajustări pentru variația drepturilor de pensie, transferuri de capital și tranzacții cu active neproduse.

Datele privind administrația publică raportate pentru agregatele principale ale administrației publice în cadrul conturilor nationale (SEC 2010) trebuie să fie consolidate pentru anumite tranzacţii în conturile naţionale, ceea ce înseamnă că tranzacțiile specifice între unitățile instituționale din cadrul sectorului administrației publice – venituri din proprietate, alte transferuri curente și transferuri de capital – se elimină sau se anulează. Pentru aceste tranzacţii, datele referitoare la subsectoare ar trebui consolidate în cadrul fiecărui subsector, dar nu și între subsectoare. Astfel, datele la nivel de sector ar trebui să fie egale cu suma datelor referitoare la subsectoare, cu excepția elementelor care vizează veniturile din proprietate, alte transferuri curente și transferurile de capital, care sunt consolidate. Pentru acestea din urmă și, în consecință, pentru veniturile și cheltuielile totale, suma subsectoarelor ar trebui să depășească valoarea sectorului.

Impozitele și contribuţiile sociale corespund veniturilor care sunt percepute (în numerar sau în natură) de către administrațiile centrale, federale și locale și de către fondurile de securitate socială. Aceste sume percepute (cunoscute în general ca impozite) sunt organizate în trei domenii principale, reglementate de următoarele rubrici:

• impozitele pe venit și pe patrimoniu etc., care includ toate plățile obligatorii percepute periodic de administrațiile publice pe venitul și pe patrimoniul întreprinderilor și gospodăriilor populației;

• impozitele pe producție și importuri, care includ toate plățile obligatorii percepute de administrațiile publice în legătură cu producția și importul de bunuri și servicii, angajarea forței de muncă, proprietatea sau utilizarea de terenuri, clădiri sau alte active utilizate în producție;

• contribuţiile sociale nete, care includ toate contribuţiile sociale efective ale angajatorilor și angajaților, precum și contribuţiile sociale imputate care reprezintă contrapartida la prestațiile sociale plătite direct de către angajatori, precum şi două contribuţii suplimentare imputate (suplimentele pentru contribuţiile sociale în sarcina gospodăriilor şi costurile serviciilor programului de asigurări sociale).

Importanța sectorului administrației publice în economie se poate evalua prin intermediul veniturilor și cheltuielilor publice totale ca procent din PIB. În UE-28, veniturile publice totale în 2013 s-au ridicat la 45,3 % din PIB (în creştere de la 44,6 % din PIB în 2012), iar cheltuielile s-au ridicat la 48,5 % din PIB (în scădere de la 48,9 % în 2012). În zona euro (ZE-18), cheltuielile publice totale s-au ridicat la 49,4 % din PIB în 2013, iar veniturile totale la 46,5 % din PIB — a se vedea Graficul 1.

Evoluția cheltuielilor totale și a veniturilor totale 2010-2013

În termeni absoluți, cheltuielile publice totale au crescut într-un ritm lent pe parcursul perioadei 2010-2013 – atât în UE, cât și în zona euro (a se vedea Graficul 2). Veniturile au crescut constant în perioada 2010-2013. Într-adevăr, în timp ce cheltuielile publice totale din UE-28 au crescut în ansamblu cu 184 miliarde EUR (=184 000 milioane EUR) în perioada luată în considerare, veniturile publice totale din UE-28 au înregistrat o creştere de 565 miliarde EUR.

Venituri şi cheltuieli publice, 2013 (% din PIB)

Nivelul cheltuielilor și al veniturilor publice variază considerabil între statele membre ale UE (a se vedea Graficul 3). În 2013, țările cu cele mai ridicate niveluri ale veniturilor și cheltuielilor publice cumulate ca procent din PIB (peste 100 %) au fost Finlanda, Danemarca, Franța, Grecia, Belgia, Suedia, Slovenia și Austria. Pentru Grecia și Slovenia, nivelurile deosebit de ridicate ale cheltuielilor publice s-au datorat în mare parte intervențiilor de sprijinire a instituțiilor financiare. Opt state membre au raportat rate cumulate relativ mici (sub 80 % din PIB); acestea au fost România, Lituania, Letonia, Irlanda, Bulgaria, Estonia, Cipru și Slovacia.

Venituri şi cheltuieli publice, 2013 (% din PIB)

La nivelul UE-28, principalele componente ale veniturilor publice totale sunt impozitele și contribuțiile sociale nete (a se vedea Graficul 4).

În 2013, impozitele au reprezentat 58,4 % din veniturile totale în UE-28 și 55,4 % în zona euro (ZE-18), în timp ce contribuțiile sociale nete s-au ridicat la 29,8 % din veniturile totale în UE-28 și la 33,2 % în zona euro (ZE-18).

Compoziția veniturilor totale, 2013 (% din PIB)

În ceea ce privește statele membre ale UE luate individual, importanța relativă a diferitelor categorii de venituri a variat foarte mult.

De exemplu, în 2013, impozitele au reprezentat sub 50 % din veniturile publice în Slovacia, Țările de Jos, Republica Cehă, Lituania şi Slovenia, dar s-au ridicat la 85,3 % din veniturile publice în Danemarca şi la 76,9 % în Suedia (a se vedea Graficul 5 ).

Principalele componente ale venitului public, 2013 (%din venitul total)

În 2013, cea mai mare parte a cheltuielilor publice din UE-28 a fost reprezentată de redistribuirea veniturilor sub forma transferurilor sociale în numerar sau în natură (a se vedea Graficele 6 şi 7). Transferurile sociale (prestaţiile sociale şi transferurile sociale în natură – producția de piață cumpărată) au reprezentat 43,3 % din cheltuielile totale în UE-28 și 46,5 % în zona euro (ZE-18). Remunerarea salariaților a reprezentat 21,4 % din cheltuielile publice în UE-28 și 21,0 % în zona euro (ZE-18). Veniturile din proprietate plătite – care constau, în cea mai mare parte, din plăți de dobânzi – au reprezentat 5,6 % din cheltuielile publice în UE-28 și 5,7 % în zona euro (ZE-18).

Compoziția cheltuielilor totale, 2013

Principalele componente ale cheltuielilor publice, 2013

Principalele tipuri de venituri publice sunt impozitele curente pe venit și pe patrimoniu etc., impozitele pe producție și importuri și |contribuțiile sociale nete, în timp ce impozitele pe capital constituie doar 0,3 % din PIB în UE-28 în 2013. În UE-28, impozitele pe producție și importuri au reprezentat, în 2013, 13,3 % din PIB, impozitele curente pe venituri, patrimoniu etc. 12,8 % din PIB şi contribuţiile sociale nete 13,5 % din PIB. Ponderile relative din PIB ale acestor trei categorii de impozite au crescut în perioada 2010-2013, cea mai mare creştere fiind cea a impozitelor curente pe venit, patrimoniu etc. (Graficul 8)

Principalele categorii de impozite și contribuții sociale, UE-28, 2010-2013

Structura veniturilor fiscale a variat considerabil între statele membre ale UE în 2013 (a se vedea Graficul 9). După cum era de așteptat, țările care au raportat niveluri relativ ridicate ale cheltuielilor au fost, în general, și cele care au colectat mai multe impozite (ca procent din PIB). De exemplu, în 2013, cea mai ridicată pondere în PIB a veniturilor din principalele categorii de impozite și contribuții sociale, de 48,6 % , s-a înregistrat în Danemarca, urmată de Franța și Belgia (cu 47,1 % şi 46,2 %). Ponderea din PIB a acestor venituri s-a situat sub 30 % în trei state membre ale UE: Lituania, România şi Bulgaria.

Principalele categorii de impozite și contribuții sociale, 2013