Ceva Impresionant

3
“Când mâncam la cină alături de soția mea în seara aceea, am luat-o de mână și i-am spus că trebuie să o anunț ceva. M-a ascultat în tăcere, continuând să mânânce. Am descoperit cu stupoare că nu puteam nici măcar să deschid gura, însă am făcut un imens efort, pentru că trebuia să-i spun cea aveam în minte. Îmi doream un divorț, așa că i-am spus asta în mod direct, pe un ton calm. N-a părut să fie deranjată de cuvintele mele, însă m-a întrebat care era motivul. Am evitat să dau un răspuns, iar asta a mâniat-o. A aruncat tacâmurile cu care mânca și mi-a strigat că nu sunt bărbat. În noaptea aceeea, n-am vorbit unul cu celălalt. A plâns. Știu că voia să afle ce se întâmplase cu căsnicia noastră, însă nu i-am putut da un răspuns satisfăcător. Mă îndrăgostisem de o altă femeie, Jane, iar pe soția mea nu o mai iubeam. Mi-era doar milă de ea. Cu un adânc sentiment de vinovăție, am redactat o înțelegere de divorț prin care i-am lăsat casa, mașina noastră și 30% din compania mea. S-a uitat pentru o secundă la document, după care l-a rupt în bucăți. Femeia alături de care îmi petrecusem zece ani din viață devenise o străină. Mi-a părut rău pentru timpul pe care îl pierduse și pentru energia pe care o investise, însă nu puteam să dau înapoi, pentru că o iubeam pe Jane. În cele din urmă, a plâns în hohote în fața mea, fapt la care mă așteptasem încă de la început. Pentru mine, criza ei de plâns a fost ca o eliberare. Decizia de a divorța, care mă obsedase timp de câteva săptămâni, a căpătat dintr-o dată un contur mult mai pronunțat. Ziua următoare, m-am întors acasă foarte târziu și am găsit-o scriind ceva la birou. N-am mâncat cina și m-am dus direct la culcare, pentru că eram obosit după o zi întreagă petrecută cu Jane. Când m-am trezit, ea era tot la birou, scriind. Mi-a prezentat condițiile ei pentru acordarea divorțului: nu voia nimic de la mine, însă mi-a cerut o lună de zile înainte să divorțăm. Pe parcursul acestei luni, trebuia să ducem o viață cât mai normală cu putință. Explicația ei era simplă. Fiul nostru avea un examen destul de important într-o lună și nu voia să-i ocupe mintea cu problemele legate de căsnicia noastră eșuată. Condițiile mi-au convenit, însă mai voia un lucru. Mi-a cerut să-mi amintesc cum am trecut-o pragul în dormitorul nostru în ziua în care ne-am căsătorit. Mi-a cerut ca pe parcursul întregii luni să o duc în brațe din dormitor până la ușa de la intrarea locuinței. Am crezut că înnebunise, însă am acceptat cerința ei ciudată deoarece am vrut ca ultimele noastre zile împreună să se scurgă într-un mod cât mai liniștit. I-am spus și

description

ceva impresionant

Transcript of Ceva Impresionant

Cnd mncam la cin alturi de soia mea n seara aceea, am luat-o de mn i i-am spus c trebuie s o anun ceva. M-a ascultat n tcere, continund s mnnce. Am descoperit cu stupoare c nu puteam nici mcar s deschid gura, ns am fcut un imens efort, pentru c trebuia s-i spun cea aveam n minte. mi doream un divor, aa c i-am spus asta n mod direct, pe un ton calm. N-a prut s fie deranjat de cuvintele mele, ns m-a ntrebat care era motivul. Am evitat s dau un rspuns, iar asta a mniat-o. A aruncat tacmurile cu care mnca i mi-a strigat c nu sunt brbat. n noaptea aceeea, n-am vorbit unul cu cellalt. A plns. tiu c voia s afle ce se ntmplase cu csnicia noastr, ns nu i-am putut da un rspuns satisfctor. M ndrgostisem de o alt femeie, Jane, iar pe soia mea nu o mai iubeam. Mi-era doar mil de ea. Cu un adnc sentiment de vinovie, am redactat o nelegere de divor prin care i-am lsat casa, maina noastr i 30% din compania mea. S-a uitat pentru o secund la document, dup care l-a rupt n buci. Femeia alturi de care mi petrecusem zece ani din via devenise o strin. Mi-a prut ru pentru timpul pe care l pierduse i pentru energia pe care o investise, ns nu puteam s dau napoi, pentru c o iubeam pe Jane. n cele din urm, a plns n hohote n faa mea, fapt la care m ateptasem nc de la nceput. Pentru mine, criza ei de plns a fost ca o eliberare. Decizia de a divora, care m obsedase timp de cteva sptmni, a cptat dintr-o dat un contur mult mai pronunat. Ziua urmtoare, m-am ntors acas foarte trziu i am gsit-o scriind ceva la birou. N-am mncat cina i m-am dus direct la culcare, pentru c eram obosit dup o zi ntreag petrecut cu Jane. Cnd m-am trezit, ea era tot la birou, scriind. Mi-a prezentat condiiile ei pentru acordarea divorului: nu voia nimic de la mine, ns mi-a cerut o lun de zile nainte s divorm. Pe parcursul acestei luni, trebuia s ducem o via ct mai normal cu putin. Explicaia ei era simpl. Fiul nostru avea un examen destul de important ntr-o lun i nu voia s-i ocupe mintea cu problemele legate de csnicia noastr euat. Condiiile mi-au convenit, ns mai voia un lucru. Mi-a cerut s-mi amintesc cum am trecut-o pragul n dormitorul nostru n ziua n care ne-am cstorit. Mi-a cerut ca pe parcursul ntregii luni s o duc n brae din dormitor pn la ua de la intrarea locuinei. Am crezut c nnebunise, ns am acceptat cerina ei ciudat deoarece am vrut ca ultimele noastre zile mpreun s se scurg ntr-un mod ct mai linitit. I-am spus i lui Jane despre condiiile impuse de soia mea. A rs n hohote i le-a catalogat drept absurde. Orice trucuri ar aplica, va trebui s accepte acest divor, a spus cu dispre. Nu avusesem niciun contact fizic cu soia mea de cnd am anunat-o de hotrrea mea de a divora, aa c atunci cnd am purtat-o n brae n prima zi ne-am comportat amndoi ntr-un mod stngaci. Biatul nostru ne-a vzut i s-a amuzat i bucurat de gestul fcut de mine. Reacia lui mi-a cauzat un sentiment dureros. n timp ce o purtam n brae, a nchis ochii i mi-a spus s nu-i spun fiului de divorul nostru iminent. Am lsat-o din brae n faa uii. S-a dus s atepte autobuzul, iar eu m-am dus singur cu maina la munc. n cea de-a doua zi, ne-am comportat mult mai natural. S-a sprijinit pe pieptul meu, aa c am putut s-i miros parfumul. Mi-am dat seama c n-o mai privisem cu adevrat de foarte mult timp. Am realizat c nu mai era tnr. Pe faa ei se putea vedea riduri fine, iar prul ei ncrunea. Csnicia noastr i pusese amprenta asupra ei. Pentru cteva clipe, m-am gndit la ceea ce i fcusem. n cea de-a patra zi, cnd am ridicat-o n brae, am simit un sentiment de apropiere ntre noi. Era femeia care mi oferise zece ani din viaa ei. n zilele a cincea i a asea, sentimentul de intimitate a devenit tot mai pronunat, ns nu i-am spus lui Jane. Pe msur ce luna a trecut, mi-a fost tot mai uor s o port n brae. Poate c antrenamentul zilnic m fcuse mai puternic. ntr-o diminea, alegea din dulap ce rochie s poarte. A oftat, spunnd c toate i erau acum mari. Am realizat dintr-o dat c slbise foarte mult. Acesta era motivul pentru care mi-era tot mai uor s o duc n brae. Dintr-o dat, am realizat ct durere i amrciune se adunase n inima ei i m-am cutremurat. n mod incontient, am ntins mna i am atins-o pe cap. n clipa aceea, fiul meu a intrat n dormitor i mi-a spus c era momentul s o port n brae pe mama. Pentru el, acest gest devenise o parte important a vieii sale. Soia i-a fcut semn s se apropie de ea i l-a luat n brae. Nu m-am uitat, pentru c mi-a fost team c a putea s renun la decizia luat pe ultima sut de metri. Apoi am luat-o din nou n brae. Mi-a pus mna pe dup gt ntr-un mod tandru i natural. I-am inut trupul strns n brae, ca n ziua nunii. Era ns mult mai uoar, iar asta m-a fcut s fiu trist. n ultima zi, am luat-o n brae i n-am fost n stare s fac un singur pas. Fiul nostru plecase deja la coal. Am inut-o strns n brae i i-am mrturisit c n-am realizat cum ajunsesem s ne ndeprtm unul de cellalt. Am condus repede spre birou, temndu-m c orice secund pierdut m-ar fi fcut s m rzgndesc. Am urcat scrile i, dup ce Jane a deschis ua, i-am spus c nu mai voiam s divorez. S-a uitat la mine uimit, dup care m-a atins pe frunte. M-a ntrebat dac aveam febr. I-am spus c mi ddusem seama c mariajul meu devenise plictisitor pentru c nu preuiam detaliile din viaa noastr, nu pentru c nu ne mai iubeam. Realizasem c dac am purtat-o n brae n ziua nunii trebuia s o pstrez alturi de mine pn ce moartea ne va despri. Jane mi-a tras o palm i mi-a trntit ua n nas. M-am suit n main i, n drum spre cas, am cumprat un buchet de flori pentru soia mea. Am intrat n cas, am alergat pe scri la ea, ns am gsit-o fr suflare pe pat. Soia mea se luptase cu cancerul n ultimele luni, iar eu fusesem att de prins cu Jane nct nici mcar nu observasem asta. tia c urma s moar n curnd i nu a vrut s m pun ntr-o lumin negativ n faa fiului nostru. Cel puin, n ochii lui, am fost un so iubitor pn n ultima clip. Micile detalii sunt cele care conteaz ntr-o relaie. Nu vila, nu maina sau conturile din banc. Ele creeaz un mediu propice pentru fericire, ns n-o pot genera. Fii prietenii partenerilor votri i facei gesturi mrunte, dar frumoase, care s v menin apropiai unul de cellalt. S avei csnicii fericite!