Cerinţe Teme Pedagogie I-pt Stud UNATC

1
Dragii mei, Rugămintea mea este să trimiteţi şi celorlalţi colegi acest anunţ, care conţine informaţii legate de modul în care trebuie să elaboraţi tema pentru a putea obţine nota la disciplina Pedagogie I. Am convingerea că sunteţi nişte persoane responsabile şi serioase, care vor răspunde cu siguranţă cererii mele. Materialul suport pe baza caruia veti elabora temele este cartea mea, pe care v-o ofer în format pdf. Puteţi utiliza şi alte resurse bibliografice, pentru documentare, dar pe mine mă interesează opiniile voastre, nu ale altora... Pe documentul care va conţine tema, în partea dreaptă, sus, nu uitaţi să treceţi datele de identificare (nume, prenume, facultatea, secţia, contul de mail şi nr. de telefon). Temele nu vor fi îndosariate, sau puse într-o mapa de plastic, ci doar vor avea foile capsate în partea stanga, sus. La punctajul obţinut pentru teme, se vor adauga cele pentru prezenţa şi participarea la curs (dacă nota este mai mică de 10). Rezultatele vor fi comunicate ulterior prin intermediul secretariatului. Vă rog să trataţi tema cu seriozitate, sa respectati cerintele impuse, atât în acest anunţ, cât şi la sfârşitul temelor, pentru a nu fi necesare examinări suplimentare din materia de curs din acest semestru. Vă mulţumesc! Spor la lucru! 25 ianuarie 2014 Prof. Ramona Pachef

description

cerinte

Transcript of Cerinţe Teme Pedagogie I-pt Stud UNATC

Dragii mei, Rugmintea mea este s trimitei i celorlali colegi acest anun, care conine informaii legate de modul n care trebuie s elaborai tema pentru a putea obine nota la disciplina Pedagogie I. Am convingerea c suntei nite persoane responsabile i serioase, care vor rspunde cu siguran cererii mele. Materialul suport pe baza caruia veti elabora temele este cartea mea, pe care v-o ofer n format pdf. Putei utiliza i alte resurse bibliografice, pentru documentare, dar pe mine m intereseaz opiniile voastre, nu ale altora... Pe documentul care va conine tema, n partea dreapt, sus, nu uitai s trecei datele de identificare (nume, prenume, facultatea, secia, contul de mail i nr. de telefon). Temele nu vor fi ndosariate, sau puse ntr-o mapa de plastic, ci doar vor avea foile capsate n partea stanga, sus. La punctajul obinut pentru teme, se vor adauga cele pentru prezena i participarea la curs (dac nota este mai mic de 10). Rezultatele vor fi comunicate ulterior prin intermediul secretariatului. V rog s tratai tema cu seriozitate, sa respectati cerintele impuse, att n acest anun, ct i la sfritul temelor, pentru a nu fi necesare examinri suplimentare din materia de curs din acest semestru. V mulumesc! Spor la lucru! 25 ianuarie 2014 Prof. Ramona Pachef