Cuprins:

Introducere..............................................................p.2Cercetarea pedagogică-aspecte generale………....p.2-3Tipurile de cercetare pedagogică…………………p.3-4Rolul cercetării pedagogice.................................... p.4-5Funcțiile cercetării pedagogice............................... p.5-6Cercetarea pluridisciplinară,interdisciplinară,transdisciplinară………………………………….. p.6-7Cerințele unei cercetări pedagogice……………... p.7-8Inovarea pedagogică............................................... p.8-9Concluzie………………………………………… p.9Bibliografie………………………………………. p.10

1

Cercetarea pedagogică. Inovarea teoriei şi practicii educaţionale

Introducere

Dezvoltarea pedagogiei ca ştiinţă a fost condiţionată din totdeauna, dar mai cu seamă în ultimul secol, de cercetarea pedagogică. În genere, cercetarea ştiinţifică pedagogică se plasează la originea îmbogăţirii conţinuturilor teoretice explicative şi predictive ale acestei ramuri a cunoaşterii, a găsirii unor noi metode şi procedee de predare – învăţate,evaluare, a perfecţionării practicii educaţionale corespunzător exigenţelor societăţii contemporane, a creşterii eficienţei managementului şcolar, a proiectării şi realizării practice a reformei în învăţământ.

Cu alte cuvinte, cercetarea pedagogică reprezintă factorul determinant al inovaţiilor, al ameliorărilor ce survin în învăţământ, în educaţie în ansamblul ei. În acest context, finalitatea cercetărilor pedagogice constă în descoperirea de modalităţi de perfecţionare a acţiunii educaţionale astfel încât să-i crească eficienţa specifică în raport cu principiile şi cu standardele stabilite. Institutul de Stiinţe ale Educaţiei din România, cercetarea ştiinţifică din universităţi îşi asumă astfel de obiective încât să găsească soluţiile potrivite problemelor ivite în procesul de înfăptuire practică a Reformei în sistemul naţional de învăţământ.1

Cercetarea pedagogică-aspecte generale

Dezvoltarea pedagogiei ca ştiinţă a fost condiţionată din totdeauna, dar mai cu seamă în ultimul secol, de cercetarea pedagogică. În genere, cercetarea ştiinţifică pedagogică se plasează la originea îmbogăţirii conţinuturilor teoretice explicative şi predictive ale acestei ramuri a cunoaşterii, a găsirii unor noi metode şi procedee de predare – învăţate evaluare, a perfecţionării practicii educaţionale corespunzător exigenţelor societăţii contemporane, a creşterii eficienţei managementului şcolar, a proiectării şi realizării practice a reformei în învăţământ. Cu alte cuvinte, cercetarea pedagogică reprezintă factorul determinant al inovaţiilor, al ameliorărilor ce survin în învăţământ, în educaţie în ansamblul ei. În acest context, finalitatea cercetărilor pedagogice constă în descoperirea de modalităţi de perfecţionare a acţiunii educaţionale astfel încât să-i crească eficienţa specifică în raport cu principiile şi cu standardele stabilite.

În general, cercetătorii consideră pedagogia o sursă de dezvoltare a gândirii șipracticii creatoare, de progres în cunoaștere și de soluționare a multor probleme alepraxisului social. Particularizând la domeniul Pedagogiei putem afirma fără a greși cădezvoltarea știinPei pedagogice și, implicit, a învăPământului este legată de cercetarea

1 Conform Alexandru Blaga, Experimentul pedagogic – metoda de cercetare în educație

2

www.referat.ro

pedagogică.2 Cercetarea pedagogică este o acţiune de observare şi investigare, pe baza căreia

cunoaştem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educaţional.Nu toate fenomenele educaţionale pot fi supuse unei experimentări riguroase (de

exemplu, formarea sentimentelor morale). Inovarea în învăţământ se realizează atât prin generalizarea experienţei avansate, cât şi prin experimentare. Practica educativă constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaştere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor şi de generalizare a experienţei pozitive. În acelaşi timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ şi de educaţie.

Tipurile de cercetare pedagogică

Descoperirea unor noi legi ale practicii pedagogice, pătrunderea în esenţa proceselor educaţionale, promovarea inovaţiei în sfera comunicării educaţionale necesită utilizarea unor metode de investigare ştiinţifică a realităţii educaţiei, a faptelor pedagogice.

Metodele şi procedeele de cercetare sunt înglobate de cercetător într-o strategie (un program) de cercetare, rezultând un anumit mod sau tip de cercetare pedagogică.3

Modalităţile de combinare a metodelor şi procedeelor de cercetare ştiinţifică în scopul descoperirii unor noi adevăruri sunt diferite. De aceea nu a fost lipsită de interes clasificarea acestora. Astfel, în funcţie de scopul şi problematica abordată a fost făcută distincţie între cercetarea pedagogică fundamentală (ştiinţa pură), cercetarea pedagogică aplicată (cea dictată de nevoi practice) şi cercetarea de dezvoltare tehnică (vizând organizarea muncii educaţionale, perfecţionarea mijloacelor acţiunii didactice etc.). cercetarea pedagogică fundamentală abordează probleme generale, teoretice ale educaţiei; rezultatele acesteia vizează structura şi dinamica macrosistemului educaţional, raporturile educaţiei cu societatea, legile ţi principiile educaţiei, mecanismele acţiunii pedagogice, tipurile de educaţie ţi direcţiile de dezvoltare ale acestora, educaţia prospectivă, şcoala viitorului, întemeierea teoretică a legislaţiei privitoare la învăţământ etc. Pe când cercetarea aplicativă este subsumată scopului de a soluţiona probleme concrete puse de practica educaţională. După sfera obiectului supus investigaţiilor ştiinţifice, cercetarea pedagogică se poate desfăşura la nivel macropedagogic şi la nivel micropedagogic. Primul nivel vizează sfera relaţiilor educaţiei cu societatea, structura şi dinamica acestora iar cel de-al doilea vizează sfera relaţiilor instructiv-educative interindividuale, comunicarea educativă la nivel de sociogrup, de colectivităţi şcolare.

Întrucât putem admite că pot fi studiate ştiinţific nu numai faptele pedagogice actuale, ci şi cele trecute sau cele viitoare, vom putea împărţi cercetarea pedagogică în directă şi indirectă. O serie de fapte pedagogice pot fi studiate în mod direct prin metode şi procedee şi procedee de investigare nemijlocită: observaţia, experimentul, studiul de caz etc. Alte fapte pedagogice sunt inaccesibile cunoaşterii directe; acestea vor presupune utilizarea unor metode şi procedee specifice cum sunt: metoda istorică, monografia pedagogică, metoda modelării, analiza cauzal-genetică, etc.

2M. Condor, E. Condurache,A. C. Nicolescu, “Cercetarea Pedagogică”, Universitatea Creștină „DIMITRIE CANTEMIR”

3 Conform A.Blaga, Metode de cercetare

3

În funcţie de metodologia adoptată poate fi deosebită cercetarea observaţională (neexperimentală) şi cercetareapedagogică experimentală. Prima are o valoare preponderent descriptivă, empirică, bazându-se pe demersul inductiv – de la date observaţionale spre generalizări. Pe când cercetarea pedagogică experimentală se află la originea unor acţiuni pedagogice originale, a unor inovaţii, ameliorări ale practicii din învăţământ, conducând la descoperirea unor relaţii cauzale şi funcţionale, a unor legi, tendinţe şi tehnologii didactice.

În funcţie de complexitatea faptului educaţional studiat, cercetarea pedagogică poate fi mono, multi sau interdisciplinară. Pentru că practica educaţională a devenit tot mai complexă, purtătoare de noi virtuţi şi subtilităţi obligatoriu de luat în considerare de către practicienii care urmăresc să obţină maximun de eficienţă în munca lor, s-a generalizat în ultimul secol cercetarea multi şi interdisciplinară. Însă nu este exclus ca în unele situaţii concretecercetarea monodisciplinară să poată genera anumite inovaţii didactice sau intepretări teoretice inedite.

Desigur, tipurile de cercetare pedagogică sunt interdependente, se întregesc şi se completează reciproc. Faţă de intreagă această complexitate a cercetării pedagogice Emile Planchard scria că “se întâmplă ca faptele pedagogice să fie studiate individual; în alte împrejurări ele sunt legate de o colectivitate fie din şcoală, fie din afară. Faptele studiate pot fi exterioare elevului sau se pot integra chiar persoanei sale. Observatorul se poate ocupa el însuşi cu examinarea faptelor sau să recurgă la terţe persoane ca să le recolteze. Adăugăm că modalităţile la care ne referim pot fi întrebuinţate împreună, şi că distincţiile stabilite nu sunt întotdeauna absolut riguroase. De astfel, acelaşi fapt poate fi considerat sub diverse aspecte şi, prin urmare, este posibil şi de cele mai multe ori de dorit, să-i aplicăm procedee de studiu mai numeroase.”

Cercetarea pedagogică poate fi fundamentală şi aplicativă, observaţională sau experimentală, spontană sau ştiinţifică.

Rolul cercetării pedagogice

Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea şi inovarea fenomenului educaţional prin schimbări de structură, sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente.

Cercetarea științifică este un domeniu social prioritar , care asigură dezvoltarea științei și pe această bază , optimizarea și dezvoltarea fiecărui domeniu social in pas cu exigențele și cerințele contemporane.

“Cercetarea științifică reprezintă o investiție pentru progres pe termen lung, pentru dezvoltarea durabilă. Ea trebuie realizată numai în scopul progresului umanității, al binelui, ca o dimensiune etică a dezvoltării sociale.În acest cadru se înscrie și cercetarea pedagogică”4.

Cercetarea științei pedagogice și nemijlocit a învățământului este strâns legată de cercetarea pedagogică . Cercetarea în domeniul pedagogiei este efectuată de cercetatori profesioniști , dar ea poate fi realizată și de cadrele didactice de la toate nivelurile de învățământ , preocupate în aceeași măsură de asigurarea organizării și desfășurării

4 I. Bontaș, 2007, Tratat de pedagogie, p. 371

4

eficiente a activității instructive-educative și de investigare a fenomenelor pedagogice în vederea optimizării lor , a introducerii și realizării inovațiilor în învățământ ; de aceea se impune inițierea viitorilor educatori nu numai în tema metodologiei instruirii și educării, ci și în cea a cercetării pedagogice .

Cercetarea pedagogică este “ o strategie desfășurată în scopul surprinderii unor relații noi între componentele acțiunii educaționale și al elaborării , pe această bază , a unor soluții optime ale problemelor pe care le ridică procesul instructiv-educativ , în conformitate cu exigențele sociale și cu logica internă a desfășurării lui ”5.

Cercetarea pedagogică este “ o investigație delimitată , precisă ca tema , la o întrebare restransă ivită în procesul perfecționării muncii de învatare , de educație și care presupune să se afle un răspuns cert , temeinic , argumentat științific la intrebare ”6.

“ Ca fenomen antropologic complex , educația este un proces asemănător cu alte procese , cum ar fi munca , jocul , schimbul economic , sacrul , cotidianul , personalitatea etc . Această complexitate evidentă și indiscutabilă a fenomenului educație determină o pluralitate a modalităților de abordare. În fapt , este cercetată de o diversitate de discipline teoretice sau aplicative , fiecare precedând din punctul său de vedere , utilizând propriile teorii , propriul aparat conceptual , urmărind propriile obiective și punând în operă , pe lângă universaliile logico-metodologice , propriile metodologii ”7.

Fiind unul dintre fenomenele antropologice complexe cele mai intens abordate , educația a fost și unul dintre primele domenii care s-au deschis abordărilor ce încercau să iasă din cadrul strict disciplinar , deschizându-se unor demersuri mai complexe. Astfel , vorbim despre : cercetare pluridisciplinară (sau multidisciplinară) , interdisciplinară , transdisciplinară8.

Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură, sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente.

Dezvoltarea științei pedagogiei și cea a învățământului sunt dinamizate de cercetarea pedagogică. Cercetarea pedagogică și-a adus o contribuție importantă, inovatoare, la dezvoltarea pedagogiei ca știință, la descoperirea și elaborarea legilor educației, funcțiilor, laturilor și continuturilor educației și învățământului, precum și la elaborarea strategiilor cerute de dezvoltarea, modernizarea și perfecționarea continuă a învățământului și educației. Cercetarea pedagogică reprezintă un factor esențial al transformării continue a educației și învățământului.

Funcțiile cercetării pedagogice

Funcţiile cercetării pedagogice sunt:

o funcţia explicativă;o funcţia praxiologică;

5 Nicola, Pedagogie, 1994. p. 56).

6 D. Muster, 1985, Metodologia cercetării în educație și învățământ, p.227 Liviu Antonesei, (coord.), 2009, Ghid pentru cercetarea educației ,p. 158 Liviu Antonesei, (coord.), 2009, Ghid pentru cercetarea educației,p.17

5

o funcţia sistematizatoare;o funcţia referenţial-informaţională;o funcţiile de evaluare şi control ştiinţific a procesului de instruire şio formare a personalităţii, raportate la cerinţele sociale;o funcţia de perfecţionare şi inovare a învăţământului şi educaţiei;o funcţia predictivă.

Funcţia explicativă este specifică cercetării pedagogice fundamentale, orientată spre noutate ştiinţifică, ce conduce la elaborarea unor modele teoretice explicative, necesare cunoaşterii legităţilor fenomenelor educaţionale.

Funcţia praxiologică in sensul că, cercetarea aplicativă, prin investigaţiile empirice contribuie la creşterea eficienţei acţiunilor educaţionale şi la inovarea practicii şcolare, prin introducerea de noi modele acţionale.

Funcţia sistematizatoare – cercetarea pedagogică oferă baza logică de sinteză, de organizare şi prelucrare a datelor experimentale.

Funcţia referenţial-informaţională asigură culegerea informaţiilor cu privire la funcţionalitatea procesului instructiv-educativ, raportând datele cercetării pedagogice la un sistem teoretic general, cu valoare explicativă.

Funcţia de perfecţionare şi inovare a învăţământului şi educaţiei, în raport de cerinţele dezvoltării ştiinţei, tehnicii, culturii şi economiei de piaţă.

Funcţia predictivă, adică de anticipare a unor modele educaţionale, cerute de perspectivele dezvoltării social-economice.

Cercetarea pluridisciplinară,interdisciplinară,transdisciplinară

Pluridisciplinaritatea ( multidisciplinaritatea )

Este tipul de demers științific în care mai multe discipline care își păstrează statutul propriu încearcă să abordeze educația din mai multe puncte de vedere în același timp , dar dintr-o viziune complementară , pentru a accede la o mai bună clarificare a temei studiate.

De exemplu, un tablou de Giotto poate fi studiat din perspectiva istoriei artei intersectată de aceea a fizicii, chimiei, istoriei religiilor, istoriei Europei și geometriei. Sau , filosofia marxistă poate fi studiată din orizontul filosofiei incrucișat cu acela al fizicii, economiei, psihanalizei ori literaturii. Obiectul va iesi astfel mai îmbogățit în urma încrucișării mai multor discipline. Cunoașterea obiectului obținută în cadrul propriei discipline de studiu este adâncită de un aport pluridisciplinar fecund. Cercetarea pluridisciplinară aduce un plus disciplinei în cauză (istoria artei sau filosofia în exemplele de mai sus), dar acest “plus” se află în slujba exclusivă a disciplinei respective. Cu alte

6

cuvinte, demersul pluridisciplinar se revarsă peste limitele disciplinelor dar finalitatea sa ramâne înscrisă în cadrul cercetării disciplinare.

Interdisciplinaritatea

Se referă la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta9. Este un demers prin care disciplinele își pierd o parte din specific în favoarea unei abordări unitare , punând împreună unele dintre resursele pe care le au în comun , în tentativa comună de a clarifica tema investigată .

Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate:

a) un grad aplicativ. De pildă, metodele fizicii nucleare transferate în medicina duc la apariția unor noi tratamente contra cancerului ;

b) un grad epistemologic. De exemplu, transferul metodelor logicii formale în domeniul dreptului generează analize interesante în epistemologia dreptului;

c) un grad generator de noi discipline. De exemplu, transferul metodelor matematicii în domeniul fizicii a generat fizica matematica, al metodelor din fizica particulelor în astrofizică a dat naștere cosmologiei cuantice, al matematicii în studierea fenomenelor meteorologice sau de bursa a generat teoria haosului , al informaticii în artă a dus la arta informatică. Ca și pluridisciplinaritatea , interdisciplinaritatea debordează limitele disciplinei însă finalitatea sa ramane de asemenea înscrisa în cercetarea interdisciplinară

Transdisciplinaritatea

Privește , asa cum indică prefixul "trans", ceea ce se află în același timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină.“ Transdisciplinaritatea, fară a fi o noua disciplină ori o nouă superdisciplină, se nutrește din cercetarea disciplinară care, la rândul său, este limpezită într-o manieră nouă și fertilă de cunoașterea transdisciplinară. În acest sens, cercetările disciplinare și transdisciplinare nu sunt antagoniste ci complementare”10 .

Cerințele unei cercetări pedagogice

Cerințele unei cercetări obiective și eficiente sunt următoarele :

9 Conform Ioan Drăgan, Ioan Nicola, 1993, Cercetarea psihopedagogică10 Conform B. Niculescu, 1999, Transdisciplinaritatea

7

înregistrarea fidelă a datelor utilizând o aparatură corespunzatoare ; investigația unui numar suficient de cazuri , care să justifice statistic ; asigurarea cadrului natural al situațiilor pedagogice de investigație pe baza

cărora se culeg datele ; folosirea îmbinată atât a datelor din izvoarele directe cât și indirecte , cât și

a metodelor de investigație cu caracter cantitativ și calitativ , acordând , în final, pentru stabilirea concluziilor , o pondere deosebită analizei calitative, specifice fenomenului educațional ;

înainte de stabilirea concluziilor finale să se reia acțiunea de prelucrare și interpretare a datelor, aceasta oferind posibilitatea de a evita concluziile eronate , neadecvate sau incomplete;

folosirea unor mijloace tehnice moderne, îndeosebi informatice; valorificarea rezultatelor cercetării în lucrări scrise ( carți, tratate, reviste

etc.)

Valoarea și eficiența soluțiilor pedagogice teoretico-aplicative noi, stabilite în baza cercetării , sunt asigurate și de folosirea în interacțiune a metodelor de cercetare , cu respectarea condițiilor prezentate. Numai astfel se va putea contribui la modernizarea și perfecționarea educației și învățământului, la dezvoltarea pe o treaptă calitativă superioară a statutului de știință a pedagogiei.

Inovarea pedagogică

Inovarea pedagogică este o mişcare de la tradiţie la modernitate, prin introducerea unor schimbări, în scopul creşterii eficienţei procesului de instruire şi formare a personalităţii omului contemporan. Inovaţiile în domeniul învăţământului pot fi realizate sub forma unor schimbări de concepţie privind sistemul de organizare, programele, manualele şcolare şi metodele de învăţământ, schimbări referitoare la relaţiile interpersonale, ca spre exemplu relaţia profesor-elev, sau schimbări de natură materială, dacă ne referim la mijloacele de învăţământ şi la laboratoarele de tehnologie didactică.11

Implementarea inovaţiilor în învăţământ se realizează prin reforme educaţionale sau prin introducerea diferitelor schimbări la nivel structural şi funcţional în scopul perfecţionării procesului educaţional.

Procedeele tehnice de aplicare a inovaţiilor sunt:

remanierea, care vizează schimbări de structură, ca spre exemplu noua structură a învăţământului liceal şi superior;

substituirea, de exemplu, înlocuirea unui manual cu altele mai moderne (manuale alternative);

11 Conform L. Antonesei,2009, Ghid pentru cercetarea educației

8

restructurarea, spre exemplu a planului de învăţământ, prin introducerea unor noi discipline (informatica, ecologia);

adăugarea, adică introducerea unor elemente noi în învăţământ, a planurilor cadru, a calculatorului ş.a.;

eliminarea unor forme învechite cum sunt relaţiile autoritare şi înlocuirea lor cu cele democratice în relaţia profesor-elev.

Concluzie

În general, cercetătorii consideră pedagogia o sursă de dezvoltare a gândirii șipracticii creatoare, de progres în cunoaștere și de soluționare a multor probleme alepraxisului social. Particularizând la domeniul Pedagogiei putem afirma fără a greși cădezvoltarea științei pedagogice și, implicit, a învățământului este legată de cercetareapedagogică.

Obiectivul final al cercetării pedagogice este cel de a ameliora acțiunea pedagogică,care – direct sau indirect – are legătură cu randamentul școlar. Acesta este și motivul pentru care investigația pedagogică se exercită asupra unor fapte obiective care există înafara noastră. Cercetarea pedagogică nu face introspecție, ci scormonește adânc pentrua descoperi noi modalități de a face educație, explicând științific activitățile educative desfășurate la un moment dat și – în același timp – pentru a ameliora procesuleducațional propunând inovarea învățământului.

9

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Blaga, Metode de cercetare (elaborarea proiectelor - curs)2. Alexandru Blaga, Experimentul pedagogic – metoda de cercetare în educație,

și, Instrumente și proceduri de colectare a datelor (cap.III, respectiv IV, din “Cercetare 2010” )

3. Ioan Bontaș, 2007, Tratat de pedagogie, Ediția a VI-a, Editura All, București4. Ioan Jinga, Elena Istrate, (coord.), 2008, Manual de pedagogie, Editia a II-a,

Editura All, București5. Liviu Antonesei, (coord.), 2009, Ghid pentru cercetarea educației , Editura

Polirom, Iași6. Constantin Cucoș, (coord.), 2008, Psihopedagogie, Editia a II-a, Editura

Polirom, Iași7. Ioan Nicola, 2003, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București8. Ioan Nicola, 1994, Pedagogie, E.D.P., București9. Basarab Niculescu, 1999, Transdisciplinaritatea – Manifest, Editura Polirom,

Iași10.Constantin Cucos, 2002, Pedagogie , Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași11. D. Muster, 1985, Metodologia cercetării în educație și învățământ, Editura

Litera, București12. 1979, Dictionar de pedagogie, E. D. P., Bucuresti13.Ioan Drăgan, Ioan Nicola, 1993, Cercetarea psihopedagogică, Editura

Tipomur, Târgu-Mureș14. www.1educat.ro

10