Celula

Definitie• Celula este unitatea de bază, structurală și

funcțională, a tuturor organismelor vii. Aceasta a fost descoperită de către Robert Hooke și este unitatea funcțională a tuturor organismelor vii cunoscute. Este cea mai mică unitate de viață, care poate fi clasificată ca o vietate, și este adesea numită bloc de viață.[1] Unele organisme, cum ar fi cele mai multe bacterii, sunt unicelulare (constau dintr-o singura celula). Alte organisme, cum ar fi oamenii, sunt multicelulare.

• Oamenii au aproximativ 100 bilioane sau 1014 celule; dimensiunea tipică celulei este de 10µm iar masa tipică celulei este de 1 nanogram. Cea mai lungă celulă umană este de aproximativ 135 µm și se găsește în cornul anterior din măduva spinării în timp ce celulele granulare din cerebel, cele mai mici, pot avea circa 4 µm. Cea mai lunga celulă poate ajunge de la degetul de la picior la partea inferioară a trunchiului cerebral.[2]

 Cele mai mari celule cunoscute sunt celulele de ou de struț nefertilizate, care se cântăresc aproximativ 3.3 pfunzi. [3][4]

• În 1835, înainte ca teoria finală despre celulă să fie dezvoltată, Jan Evangelista Purkinje a observat mici "granule", în timp ce privea prin microscop țesuturi de plante. Teoria celulară, dezvoltată pentru prima oară în 1839 de către Matthias Jakob Schleiden si Theodor Schwann, afirma că toate organismele sunt compuse din una sau mai multe celule, că toate celulele provin din celulele preexistente, că funcțiile vitale ale unui organism au loc in interiorul celulelor, și că toate celulele conțin informațiile ereditare necesare pentru reglarea funcțiilor celulare și de transmitere a informațiilor pentru următoarea generație de celule. [5]

Există două tipuri de celule: procariote și eucariote. Celulele procariote sunt, de obicei, independente, in timp ce celulele eucariote sunt adesea găsite în organisme multicelulare.

Procariote

• Celula procariotă este mai simplă și mai mică decât o celula eucariotă. Este lipsită de nucleu individualizat, și de cele mai multe organite ale celulei eucariote. Există două tipuri de procariote: bacteriile siarchaea; amândouă au o structură similară. Materialul nuclear al celulelor procariote constă dintr-un singur cromozom, care este în contact direct cu citoplasma. La aceste celule, regiunea nucleară nedefinită din citoplasmă se numește nucleoid.

• O celulă procariote are trei regiuni arhitecturale:

• La exterior, flagel și pilus care se proiectează de pe suprafața celulei. Acestea sunt structuri (nu sunt prezente în toate celulele procariote) din proteine care faciliteză deplasarea și comunicarea între celule;

• Ceea ce înconjoară celula este învelitoarea celulară. - în general, constând dintr-un perete celular care acoperă o membrană celulară, totuși unele bacterii au în plus un strat suplimentar de acoperire numitcapsulă. Învelișul ofera rigiditate celulei și separă interiorul celulei de mediul în care se află, servind ca un filtru de protecție.

• Deși cele mai multe procariote au un perete celular, există și excepții, cum ar fi Mycoplasma (bacterie) și Thermoplasma (archaea). Peretele celular este format din peptidoglican la bacterii, și acționează ca o barieră suplimentară împotriva forțelor exterioare. Acesta previne, de asemenea, celulele de la dezvoltarea exagerată și în cele din urmă de spargerea (citoliza) din cauza presiunii osmotice împotriva unui mediu hipotonic. Unele celule eucariote (celule de plante și celule de ciuperci) au de asemenea, un perete celular;

• În interiorul celulei este regiunea citoplasmatică care conține genomul celulei (ADN), ribozomi și diferite tipuri de incluziuni. Un cromozom procariot este de obicei o moleculă circulară (o excepție este cea a bacteriei Borrelia burgdorferi, care provoacă boala Lyme). Deși nu formează un nucleu, ADN-ul este condensat într-un nucleoid. Procariotele pot transporta elemente ADN extracromosomiale numiteplasmide, care sunt de obicei circulare. Plasmidele activează funcții suplimentare, cum ar fi rezistența la antibiotice.

Eucariote

• Plantele, animalele, ciupercile, mucegaiurile, protozoarele și algele sunt toate eucariote. Aceste celule sunt de aproximativ 15 ori mai mari decât o procariotă tipică și pot avea volumul de 1000 de ori mai mare. Diferența majoră dintre procariote și eucariote este că celulele eucariote conțin compartimente legate de membrană în care pot avea loc activități specifice metabolice. Cea mai importantă dintre acestea este nucleul celular, un compartiment delimitat de membrană, care adăpostește ADN-ul celulelor eucariote. Acest nucleu dă eucariotei numele ei. Alte diferențe pot fi:

• Membrana plasmatică se aseamana cu cea a procariotelor în funcție, cu diferențe minore în configurare. Pereții celulelor pot fi sau nu prezenți.

• ADN-ul eucariotei este organizat într-unul sau mai multe molecule liniare, numite cromozomi , care sunt asociate cu proteine histone. Toate ADN-urile cromozomiale sunt stocate în nucleul celulei, separate de citoplasma printr-o membrană. Unele organite eucariote, cum ar fi mitocondriile conțin deasemenea ADN.

• Eucariotele se pot deplasa folosind flagelul. Flagelul acestor celule este mult mai complex decât al procariotelor.

Componentele celulare

Membrana• Citoplasma celulei este inconjurată de o 

membrană celulară sau membrană plasmatică. Membrana plasmatică din plante și procariote este de obicei acoperită de un perete celular. Această membrană are rolul de a separa și de a proteja o celulă de mediul său înconjurător și în general este formată dintr-un strat dublu de lipide (hidrofil - asemănătoare celulelor de grăsime) și molecule cu fosfor hidrofil; stratul se numește fosfolipid bistratificat.

• Integrate în cadrul acestei membrane sunt o varietate de proteine moleculare care acționează ca și canale și pompe facilitând mișcarea diferitelor molecule la intrarea și ieșirea din celulă. Membrana are permeabilitate selectivă, în sensul că poate să fie substanțe (moleculă sau ioni)care pot trece nestingherite, pot trece într-o măsură limitată sau nu pot trece. Membranele de pe suprafața celulară conțin de asemenea proteine receptoare care permit celulelor să detecteze molecule de semnalizare externe, cum ar fi hormonii.

Citoscheletul• Citoscheletul acționează în organizarea și

menținerea formei celulei; ancorează organitele în loc; are rol în timpul endocitozei, absorbția de materiale externe, de către o celulă, și citochineză, separarea celulelor imature după diviziunea celulară; și mută părți din celulă în procesele de creștere și de mobilitate. Citoscheletului eucariotelor este compus din microfilamente, filamente intermediare și microtubuli. Citoscheletului procariotelor este implicat în menținerea formei celulei, polaritate și citochineză.

• http://www.youtube.com/watch?v=8S-JZGA9NOE