CCUURRTTEEAA DDEE AAPPEELL TTIIMMIIŞŞOOAARRAA

DDEECCIIZZIIII RREELLEEVVAANNTTEE SSEECCŢŢIIAA II CCIIVVIILLĂĂ

TTrriimmeessttrruull aall IIIIII--lleeaa 22001144

SSeelleeccţţiiaa şşii pprreelluuccrraarreeaa ssppeeţţeelloorr aauu ffoosstt rreeaalliizzaattee ddee::

JJuuddeeccăăttoorr GGhheeoorrgghhee OOBBEERRŞŞTTEERREESSCCUU

JJuuddeeccăăttoorr FFlloorriinn ŞŞUUIIUU

GGrreeffiieerr--ddooccuummeennttaarriisstt FFllooaarree NNYYIIRREEDDII

Pagină 1 din 12

Cuprins

§. Drept civil. Drepturi reale .................................................................................. 2

1. Expropriere. Obiectul acţiunii ..................................................................... 2

§. Drept procesual civil ......................................................................................... 4

2. Acţiune civilă. Interes. Condiţii ................................................................... 4

3. Cale de atac greşit menţionată în cuprinsul hotărârii. Consecinţă .............. 7

4. Compunerea instanţei. Recurs. Motiv de ordine publică ............................ 8

5. Taxă judiciară de timbru. Cerere de reexaminare. Autoritatea de lucru

judecat .............................................................................................................. 9

Pagină 2 din 12

§. Drept civil. Drepturi reale

1. Expropriere. Obiectul acţiunii

Legea nr. 255/2010: art. 22 alin. (1)

Articolul 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 statuează că „Expropriatul

nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei

judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la

care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu

suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului

dreptului de proprietate”.

Aşadar, potrivit acestei legi speciale, singura acţiune pe care o poate promova

expropriatul în faţa instanţelor judecătoreşti este aceea care are drept obiect

stabilirea cuantumului despăgubirii, acesta neputând formula şi un petit având ca

obiect obligarea pârâtului expropriator la exproprierea totală a suprafeţei de teren.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 693 din 17 septembrie 2014, G.O.

Prin sentința civilă nr. 911 din 30 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr.

9035/30/2011, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A.

SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de CNADNR, având ca

obiect despăgubire.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit probatoriului de specialitate administrat cauzei, raportul de expertiză şi

suplimentul la acesta, a rezultat că valoarea reală a terenului supus exproprierii este

de 0,77 lei/mp şi comparând cele două valori (cea oferită de expropriator şi

contestată cu cea relevată de experţi), a devenit îngăduită şi chiar obligatorie

concluzia că o justă valoare a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate este

aceea de 3350 lei deja stabilită prin Hotărârea nr. 28/2011, contestată netemeinic în

speţă, potrivit cu cele ce preced, în condiţiile în care valoarea de circulaţie a terenului

expropriat este oricum sub nivelul celei acordate cu titlu de despăgubire urmare a

exproprierii.

Totodată, instanţa nu a dat eficienţă solicitării reclamantei privind dispunerea

exproprierii totale şi a suprafeţei de teren rămase în proprietatea reclamantei, dat

fiind că, în reglementarea acţiunii de contestare a cuantumului despăgubirilor prin art.

22 din Legea nr. 255/2010 acest text legal face trimitere la procedura prevăzută de

Pagină 3 din 12

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 exclusiv în legătură cu modul de stabilire a

despăgubirii.

Astfel, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 statuează că „Acţiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit

dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize

evaluatorii, criticând decizia pentru cuantumul mic al despăgubirii, pentru

nerespectarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și greșita soluționare a petitului

privind obligarea pârâtului la exproprierea totală a suprafeței de teren.

Prin Decizia civilă nr. 693 din 17 septembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara a

respins recursul declarat de reclamanta S.C. A SRL împotriva Sentinței civile nr.

911/PI din 30.04.2014 a Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere considerentele de

mai jos.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de

cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în

termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea de stabilire a despăgubirii, iar conform aliniatului 3 al aceluiaşi articol,

acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează

potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că „Pentru stabilirea

despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi (…)”, iar art. 26 alin. (2)

stabileşte că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa

vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi

de daunele aduse proprietarului (…)”.

Aşadar, conform acestor norme de drept formal (procesual), instanţa

judecătorească este competentă să se pronunţe doar asupra cuantumului

despăgubirii, care trebuie să fie stabilită de către o comisie de experţi.

Pe de altă parte, Legea nr. 33/1994 (art.1 şi art. 26) şi Legea nr. 255/2010

(art.8) conţin şi norme de drept substanţial prin care se consacră caracterul just al

despăgubirii, care se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat

proprietarului, norme care se află în concordanţă cu prevederile art.1 din Protocolul

nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speţă, prima instanţă s-a conformat dispoziţiilor legale de mai sus,

omologând în mod justificat suplimentul la raportul de expertiză, prin care s-a stabilit,

pe baza metodei comparaţiei directe, avându-se în vedere 16 contracte de vânzare-

cumpărare privind terenuri similare, că valoarea de piaţă a terenului expropriat este

de 2.415 lei (0,77 lei/mp), mai mică decât valoarea de 3.350 lei stabilită de către

comisie prin Hotărârea nr.28/2011, aşa încât în mod corect a fost respinsă acţiunea

reclamantei.

Pagină 4 din 12

Neîntemeiată este şi critica adusă sentinţei atacate pentru respingerea

solicitării recurentei de obligare a pârâtului la exproprierea totală a suprafeţei de

teren, avându-se în vedere că singura acţiune pe care o prevede legea specială

[art.22 alin. (1) din Legea nr.255/2010] este aceea în constatarea cuantumului

despăgubirilor.

În legătură cu daunele calculate de experţi derivând din cheltuielile ce ar fi

efectuate pentru dobândirea unei alte suprafeţe similare de teren şi dauna calculată

pentru vânzarea forţată este de observat, în primul rând, că nu s-a făcut dovada

caracterului real şi cert al acestora, iar în al doilea rând, că recurenta nu a făcut

critici, sub acest aspect, prin cererea de recurs.

În sfârşit, solicitarea recurentei de casare a hotărârii recurate şi trimiterea

cauzei spre rejudecare nu este justificată, câtă vreme suplimentul la raportul de

expertiză a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr.

33/1994.Faţă de cele de mai sus, Curtea a apreciat că în speţă nu este incident

niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 şi 3041 C.pr.civ., astfel că în baza art.

312 alin. (1) C. pr. civ. a respins recursul reclamantei.

§. Drept procesual civil

2. Acţiune civilă. Interes. Condiţii

Codul de procedură civilă – art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33,

Condiţie de exercitare a acţiunii civile, interesul trebuie să fie determinat,

legitim, personal, născut şi actual.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 105 din 17 septembrie 2014, F.Ş.

Prin acţiunea civilă înregistrată la 05.09.2013 la Tribunalul Timiş sub nr.

8951/30/05.09.2013, ca urmare a stabilirii în mod irevocabil în favoarea acestei instanţe a competenţei funcţionale, reclamantele U.R. şi B.M au chemat în judecată pârâtul Statul Roman prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăţilor şi au solicitat obligarea pârâtului la emiterea titlului de plată referitor la suma de 348.459,26 lei, reactualizată la zi, cu titlu de despăgubiri, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi transmiterea acestui titlu de plata organelor financiare ale statului în vederea efectuării plaţii.

În motivare, au arătat că mama lor, C.G., în prezent decedata, s-a adresat Statului Român încă din anul 2001 cu cerere privind acordarea de teren în schimbul celui expropriat sau despăgubiri juste şi echitabile la valoarea terenului expropriat, dar nici până în prezent nu au fost despăgubite.

Pagină 5 din 12

Începând cu anul 2005, mama lor, C.G., a solicitat schimbarea titlurilor de valoare nominală în titlul de despăgubire, conform Legii nr. 10/2001, modificată; în acest sens a depus sub nr. 170/18.08.2005 un număr de 124 titluri de valoare nominală în valoare de 2.849.500.000 lei vechi la reprezentanţii pârâtei.

În data de 10.12.2007 a revenit cu o cerere. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti a emis decizia de

despăgubire nr. 3565/10.11.2008. Prin adresa din 20.11.2008, trimisă cu confirmare de primire, mama lor a

revenit la pârâtă cu o cerere prin care a solicitat urgentarea dosarului şi a optat pentru acordarea despăgubirilor băneşti.

La data de 14.01.2009, sub nr. 9029, a formulat cerere de opţiune în despăgubiri băneşti în limita plafonului acordat de lege, respectiv până la 500.000 lei (RON).

La data de 17.02.2009, sub nr. 780714, pârâta comunică faptul că a luat act de cerere.

Potrivit art. 3 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranşe pe parcurs a doi ani, calculaţi cu data începerii emiterii titlului de plată. Cu toate că titlul de despăgubire a fost emis în noiembrie 2008, titlul de plată nu a fost emis până în prezent în mod nejustificat, au arătat reclamantele.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/1013 coroborata cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 113/22.01.2014, pronunţată în dosarul nr. 8951/30/2013, Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei de interes invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată de reclamante.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 3565/10.11.2008 a Guvernului României - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 348.459,26 lei în favoarea doamnei C.G., mama reclamantelor, decedată între timp.

Reclamantele se plâng de faptul că această decizie nu a fost pusă în executare până în prezent şi doresc ca instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei cuprinse în decizia nr. 3565/10.11.2008.

Reclamantele, în calitate de moştenitoare ale mamei lor, sunt beneficiarele deciziei nr. 3565/10.11.2008, prin care s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 348.459,26 lei. Această decizie reprezintă un act administrativ, iar actul administrativ are caracter executoriu, putând fi pus în executare de reclamante.

Caracterul executoriu al actelor administrative există indiferent de faptul că ele creează drepturi sau obligaţii în beneficiul unui subiect de drept.

Prin promovarea acestei acţiuni, reclamantele doresc obţinerea unui al doilea titlu executoriu care să aibă acelaşi obiect. Prin urmare, lipseşte interesul în promovarea unei asemenea acţiuni, întrucât ele deţin deja un titlu executoriu, a concluzionat prima instanţă.

Împotriva sentinţei au declarat apel în termenul legal reclamantele. În motivare, reclamantele au susţinut că reţinerea excepţiei lipsei lor de interes

în promovarea acţiuni este neîntemeiată, întrucât pârâtul, până la data promovării acţiunii, nu a emis titlul de plată pentru întreaga sumă de 348.459,26 lei. Reţinând excepţia, prima instanţă a schimbat practic obiectul acţiunii, încălcând principiul disponibilităţii.

Pagină 6 din 12

În consecinţă, reclamantele au solicitat, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea spre rejudecare pe fond.

În drept, au invocat art. 466 şi urm. C. pr. civ., art. 476 şi urm. C. pr. civ. şi art. 480 şi urm. C. pr. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Pe de altă parte, a susţinut că acţiunea reclamantelor a rămas fără obiect. În

acest sens, a arătat că pe numele reclamantei U.R. s-a emis Titlul de plată seria A, în cuantum de 34.845,92 lei, reprezentând prima tranşă a despăgubirilor ce vor fi acordate acesteia, în temeiul deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 3565/10.11.2008, iar, pe numele reclamantei B.M. s-a emis Titlul de plată seria A, în cuantum de 34.845,92 lei, reprezentând prima tranşă a despăgubirilor ce vor fi acordate acesteia, în temeiul deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 3565/10.11.2008.

Aceste titluri au fost înaintate în vederea efectuării plăţii şi virării sumelor de bani în contul persoanelor îndreptăţite Ministerului Finanţelor Publice.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispoziţiile art. 476-479 C. pr. civ. şi cu actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că apelul reclamantelor este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În baza art. 13 alin. (1) şi art. 29 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin decizia nr. 3565/10.11.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis în favoarea numitei C.G. titlul de despăgubire în cuantum de 348.459,26 lei.

Reclamantele, moştenitoare după C.G., au promovat prezenta acţiune prin care au solicitat obligarea pârâtului să emită titlul de plată pentru suma de 348.459,26 lei, actualizată, invocând Legea nr. 165/2013 coroborată cu Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 şi Legea nr. 117/2012.

În mod greşit Tribunalul Timiş a reţinut excepţia lipsei de interes a reclamantelor.

Astfel, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România prevede, prin art. 41, următoarele:

„Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite

titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.

Pagină 7 din 12

Prin urmare, atât timp cât însăşi legea [art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013] prevede obligativitatea pentru Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de a emite titlurile de plată pentru despăgubirile aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantele îşi justifică interesul în sensul art. 33 C. pr. civ. în promovarea acţiunii din prezentul dosar.

Fiind nelegal reţinută excepţia lipsei de interes de către prima instanţă, se impune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, ocazie cu care se vor avea în vedere toate susţinerile ambelor părţi, inclusiv elementele noi apărute în cursul judecării apelului, astfel că sentinţa a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare la Tribunalul Timiş.

3. Cale de atac greşit menţionată în cuprinsul hotărârii. Consecinţă

Codul de procedură civilă – art. 457 alin. (2), alin. (3)

Regulamentul nr. 44/2001(CE) nr. 44/2001

Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege

exercitată de parte în considerarea menţiunii inexacte din hotărârea atacată,

hotărârea pronunţată va fi comunicată părţilor, iar de la data comunicării începe să

curgă termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 635/R din 28 iulie 2014, F.Ş.

Conflictul negativ de competenţă apărut între Tribunalul Caraş-Severin şi

Judecătoria Reşiţa a fost soluţionat de Curtea de Apel Timișoara prin sentinţa civilă nr. 7/28.01.2014 în sensul că, în aplicarea Regulamentului Consiliului Comisiei Europene nr. 44/2001, în această materie competenţa de încuviinţare a executării silite în primă instanţă aparţine Tribunalului Caraş-Severin.

Ca atare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 19.02.2014 şi, prin sentinţa civilă nr. 238/13.03.2014, această instanţă a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc N.N. la solicitarea creditoarei H.M.C. împotriva debitorului H.J.

În considerarea menţiunii făcute de către judecător în dispozitivul sentinţei civile nr. 238 din 13.03.3014 „cu recurs în 15 zile de la comunicare”, la data de 26 mai 2014 creditoarea G.(H.)M.C. a formulat recurs împotriva menţionatei hotărâri.

Examinând acest recurs declarat de către creditoare în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac prin raportare la art. 457 C. pr. civ., instanţa a reţinut că speţa vizează ipoteza încuviinţării executării silite pe teritoriul României a unui act juridic în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001.

Cererea de încuviinţare a executării silite se introduce la tribunalul de domiciliu al părţii împotriva căreia se solicită executarea, conform art. 39 şi anexa nr. II din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, iar hotărârea tribunalului va putea fi atacată numai cu apel conform art. 650 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă.

Pagină 8 din 12

Textul din codul civil este aplicabil cu privire la denumirea căii de atac (apelul), deoarece prin art. 63 din Legea nr. 76/2012 au fost abrogate prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 care se refereau la calea de atac în această ipoteză.

Termenul de apel nu va fi însă cel prevăzut de dispoziţiile Codului de procedură civilă ci va fi acela prevăzut la art. 43 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 deoarece dispoziţiile regulamentelor se aplică direct situaţiilor pentru care au fost edictate.

Astfel, apelul se va introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii.

În cauză, creditoarea, bazându-se pe menţiunea greşită din cuprinsul hotărârii pe care a înţeles să o atace, a declarat calea de atac a recursului, cale de atac care nu este prevăzută de lege în speţă, calea de atac fiind cea a apelului, în condiţiile arătate mai sus.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. pr. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Ca atare, instanţa de control judiciar, în aplicarea art. 457 alin. (1) şi alin. (3) C. pr. civ. a respins ca inadmisibilă calea de atac declarată de creditoare, cale de atac neprevăzută de lege, cu menţiunea că această hotărâre va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată, iar de la data comunicării va începe să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege, respectiv aceea a apelului, în condiţiile arătate mai sus.

4. Compunerea instanţei. Recurs. Motiv de ordine publică

Codul de procedură civilă – art. 304 pct. 1), art. 306 alin. (2),

Nelegală constituire a instanţei se constituie în motiv de casare de ordine

publică, ce poate fi invocat din oficiu de instanţa de recurs.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 682 din 16 septembrie 2014, F.Ş.

Prin decizia civilă nr. 69/A/28.01.2014, Tribunalul Timiş a respins apelul

declarat de reclamantul P.T. împotriva sentinţei civile nr. 7505/13.06.2013 pronunţată

de Judecătoria Timişoara.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.T.

solicitând, în principal, casarea ei cu trimitere spre rejudecare instanţei de fond iar, în

subsidiar, rejudecarea ei, cu consecinţa admiterii acţiunii.

Curtea a pus în discuţie, din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. pr. civ. ca motiv

de nulitate de ordine publică, nelegala constituire a completului de judecată ce a

soluţionat calea de atac (care fiind în realitate un recurs, trebuia supus jurisdicţiei

unui complet colegial format din trei iar nu din doi judecători, astfel cum în mod greşit

Pagină 9 din 12

s-a procedat), aspect cu a cărui admitere recurentul reclamant a fost de acord,

solicitând casarea deciziei cu trimitere spre judecarea recursului la aceeaşi instanţă.

Curtea a constatat că această excepţie este justificată în raport cu elementele

ce caracterizează prezentul dosar: natura şi obiectul cauzei, valoarea lui situată sub

limita prevăzută de art. 2821 C. pr. civ. pentru exercitarea dublului control judiciar al

hotărârii precum şi Decizia nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie într-un recurs în interesul legii în materie.

Pentru aceste considerente, în baza art. 316 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 1)

C. pr. civ., Curtea a admis recursul reclamantului P.T. şi a casat decizia civilă nr.

69/A/28.01.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş cu trimitere spre rejudecarea

recursului.

5. Taxă judiciară de timbru. Cerere de reexaminare. Autoritatea de lucru

judecat

Legea nr. 146/1997: art. 18 alin. (1) și alin. (2)

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, „Determinarea cuantumului

taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată (…)”, iar conform aliniatului al doilea al aceluiaşi articol „Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate”.

Aşadar, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru există o singură cale de atac – cererea de reexaminare, iar încheierea care se pronunţă în soluţionarea cererii este irevocabilă, neputând fi readusă în discuţie această chestiune în apel şi recurs, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 662 din 11 septembrie 2014, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 662 din 11 septembrie 2014, pronunţată în dosarul nr.

8786/325/2012*, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul formulat de reclamanţii

H.T., H.A., J.F.A., E.M., K.A. şi S.E. împotriva Deciziei civile nr. 57/A din 24

octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, examinând decizia atacată prin prisma

dispoziţiilor art. 304 C. pr. civ., Curtea a reţinut că recursul nu este fondat, pentru

considerentele expuse în continuare.

Primul aspect invocat de recurenţii reclamanţi priveşte nelegala stabilire de

către instanţa de apel a taxei de timbru aferente cererii de apel, respectiv cererii de

chemare în judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997,

determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de

Pagină 10 din 12

judecată (…), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, împotriva modului de stabilire a

taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în

termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei

datorate. Aşadar, reexaminarea este singura cale de atac pusă la dispoziţia părţilor şi

prevăzută de legea taxelor de timbru împotriva modului de stabilire a taxei judiciare

de timbru.

Or, în speţă, a fost formulată o cerere de reexaminare prin care reclamanţii au

criticat tocmai modalitatea în care a înţeles instanţa de apel să stabilească taxele de

timbru datorate în speţă. Prin Încheierea pronunţată la data de 18.07.2013 de

Tribunalul Timiş în dosarul 8786/325/2012*, în mod irevocabil a fost respinsă cererea

de reexaminare formulată de reclamanţi împotriva modului de stabilire a taxei

judiciare de timbru prin încheierea din 28.06.2013 ca nefondată. În cuprinsul cererii

de reexaminare formulate reclamanţii au avut posibilitatea de a prezenta toate

argumentele pe care le-au invocat în prezenta cerere de recurs şi care să fie avute în

vedere de instanţa care a soluţionat calea de atac a reexaminării.

Instanţa de recurs nu poate concluziona în sensul dorit de recurenţi, că nu ar

datora taxele stabilite, fără a se aduce atingere puterii de lucru judecat de care se

bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă. Indiferent de aspectul tranşat printr-o

astfel de hotărâre, cuprinsul său se bucură de prezumţia absolută şi irefragabilă de

legalitate şi temeinicie, astfel că nu poate fi contrazis printr-o altă hotărâre

judecătorească. Aşadar, nu poate fi readusă în discuţie modalitatea în care a fost

stabilita taxa judiciară de timbru în apel, nici cu privire la calcul şi nici cu privire la

determinarea în concret a capetelor de cerere şi a taxei judiciare de timbru aferente

acestora.

Totodată, Curtea constată că nu se poate reţine împrejurarea că prin stabilirea

taxei judiciare de timbru pentru apel s-a creat apelanţilor o situaţie mai grea în

propria cale de atac deoarece principiul prevăzut de art. 296 C. pr. civ. se referă la

soluţia concretă dată cererii de apel. Or, reclamanţilor li s-a anulat apelul ca

netimbrat, fiind obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi în conformitate

cu dispoziţiile art. 298 raportat la art. 274 C. pr. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, în

situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac

ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară

de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata

taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor

teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are

domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor

bugetare.

Instanţa de apel a aplicat dispoziţiile mai sus menţionate şi a obligat

reclamanţii la plata taxelor judiciare neplătite de către aceştia pentru judecarea cererii

de cererea de chemare în judecată în faţa primei instanţe. Nici în acest caz nu se

poate reţine că s-a creat apelanţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac,

Pagină 11 din 12

deoarece dispoziţia vizează achitarea taxelor judiciare datorate către stat, fiind

prevăzută în mod expres de lege şi nu reprezintă o soluţie dată cererii de apel pentru

a fi incident art. 296 C. pr. civ. Din redactarea textului art. 20 alin. (5) din Legea nr.

146/1997 rezultă că s-a instituit o protecţie suplimentară pentru stat (creditor al

obligaţiei de plată a taxelor judiciare de timbru), o garanţie a încasării lor în

cuantumul complet chiar în situaţia în care instanţele de fond ar omite acest fapt.

Recurenţii reclamanţi au mai invocat faptul că trebuia judecat apelul în limita

timbrării. Curtea constată că la dosarul de apel nu există depusă vreo chitanţă privind

plata taxei de timbru de către reclamanţi (la fila 101 din dosarul tribunalului fiind

înştiinţarea formulată de apărătorul acestora în sensul că reclamanţii nu vor timbra

calea de atac).

Pe de altă parte însă, cererea de apel are caracter indivizibil şi, în cazul în

care taxa judiciară de timbru stabilită de instanţa de apel nu este achitată în

întregime, cererea de apel se anulează în totalitate.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se

plătesc anticipat.

Alineatul (2) al aceluiaşi articol de lege, arată că dacă taxa judiciară de timbru

nu a fost plătită în cuantum legal, în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în

vedere recurenţilor să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru se sancţionează

cu anularea cererii, sancţiune prevăzută şi de art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr.

32/1995 privind timbrul judiciar. Întrucât reclamanţii nu au depus la termenul stabilit

dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi respectiv a timbrului judiciar în cuantumul

stabilit pentru cererea de apel în mod irevocabil, în mod legal cererea menţionată a

fost anulată ca netimbrată.