Capitolul II

Amenajarea turistica a zonelor de litoral si balneare

2.1. Litoralul: definire si functii

Litoralul este definit de tarmuri, maluri de orice fel, atat maritime cat si lacustre si fluviale. Liziera de contact intre elementele terestre si hidrologice, acest mediu este foarte fragil si amenintat marcat de deteriorarea insidioasa a delicatelor echilibre biologice si geomorflogice, ceea ce necesita ca o amenjare rationala sa fie foarte atent intreprinsa. Aceasta cu atat mai mult cu cat acest spatiu limitat a devenit un spatiu - cheie pentru amenajarile teritoriale din numeroase tari. S-a produs o adevarata explozie a diferitelor utilizari ale litoralulu, ceea ce a accentuat concurenta intre multiplele functiuni ale acestui spatiu.

Principalele functii ale acestor spatii litorale privesc:

- extinderea instalatiilor industriei portuare de mare anvergura si in jurul carora au fost plasate centrale nuclearo-electrice mari consumatoare de apa (Constanta, Cernavoda, Galati);

- afirmarea urbanizarii litoralului prin extinderea directa a aglomerarilor de coasta sau prin realizarea de cartiere periferice (Mangalia, Euforie, etc.). Urbanizarea si realizarea corespunzatoare a instalatiilor si retelelor de infrastructura accentueaza presiunea asupra litoralului.

- extinderea turismului de literal, "invadarea" litoralului pe perioada vacantei. In multe tari, litoralul este principala destinatiei turistica si concentreaza majoritatea amenajarilor turistice: 80% din capacitatea de cazare din fosta lugoslavie, 83% din cea a Tunisiei, 60-70% in cazul Romaniei si Bulgarie, 48% din totalul sejurilor estivale de vacanta in Franta, insa cu tendinta de stabilizare in ultimii ani.

Aceasta cerere crescuta este insotita de o foarte puternica concentrare in timp, pe doua-trei luni de vara si un grad inalt de utilizare a capacitatii de cazare si a echipamentelor, ceea ce accentueaza problemele mentionate. O amploare deosebita au luat si sporturile nautice; spre exemplu, in Franta flota ambarcatiunilor de agrement a crescut de la 20000 in 1950, la 100000 in 1964, 390000 in 1976, 500000 in 1981 si peste un milion in prezent.

Tipologia amenajarilor de literal se poate realiza in functie de o multitudine de variabile de ordin fizic, climatic, functional, social sau institutional. Yvette Barbaza retine trei criterii mai importante: gradul de ocupare a spatiului, caracterul spontan sau voluntar al echipamentelor, caracterul punctual sau permanent al implantarilor.

Abordarea cronologica este adesea preferata, avand avantajul de a pune in lumina evolutia conceptului de amenajare spre globalitate si integrare, in functie de modificarile cererii si ale instrumentelor tehnico-financiare: "Industrializarea masiva pe de o parte, invazia turistica pe de alta parte, fenomene aparute cu o anumita rapiditate, au marcat sfarsitul unei geografli

prin excelenta punctuala, prin excelenta liniara, si au introdus intr-o viziune regionala mai ampla, exigenta unei organizari a spatiului mai sistemica si de mai mare profunzine"(H. Le Lannou).

2.2. Evolutia modelelor de amenajare turistica a litoralului 2.2.1. Faza de pionierat a amenajarilor de literal

Aceasta lunga perioada de pionierat acopera aproape doua secole, din a doua jumatete a secolului al XVIII-lea pana in anii 1930, fiind marcata de o schimbare radicala a comportamentului de vacanta si a ocuparii spatiului de literal.

Primele semne notabile de utilizare a malului marii ca destinatie de recreere dateaza din anii 1750 dupa Marc Boyer, dar numarul turistilor era extrem de scazut.

In procesul de "migrare" catre statiunile balneare, nu numai ale tarilor pe atunci in curs de industrializare (Europa de nord-vest, SUA, Rusia) dar si catre destinatii mai indepartate (Grecia, Jugoslavia, Egipt, Mexic, etc.), proces amplificat dupa 1880, putem distinge catev trasaturi comune, intre care:

rolul stimulativ si de pionierat al unor personalitati lider (familii regale si aristocratice, bancheri si oameni de afaceri, scriitori si artisti la moda), care sub pretextul cautarii izolarii au detrminat succesul monden al unui nou loc de vilegiatura;

localizare de preferinta pe situri cu vedere la mare: coline in amfiteatru, peninsule, capuri izolate,etc.;

frecventare in timpul iernii, complementara climatismului si termalismului, in mod deosebit de catre rentieri, cei ale caror gusturireprezentau modelul epocii; unitatea conceptiei spatio-functionale, care raspunde acestei omogenitati sociale, stilul Victorian, armonizand palatele, echipamentele distractive si celelalte constructii.

2.2.2. Urbanizarea liniara anarhica a litoralului

Dupa al doilea razboi mondial conditiile dezvoltarii turistice se schimba pro fund. Trei sunt factorii majori ai acestor schimbari:

cresterea foarte rapida a cererii turistice pentru zonele de literal, o adevarata "invazie" a turismului de masa;

generalizarea utilizarii autoturismelor personale pentru deplasarile de vacanta, care incep sa ia locul deplasarilor pe calea ferata;

dezvoltarea echipamentelor turistice, raspunzand nevoilor tuturor claselorsociale.

Pe plan spatio-functional, intalnirea acestor tendinte a dus la o extraordinara inflorire a formelor de amenajare turistica. O interesanta tipologie este cea propusa de Hubert Mace, care distinge trei teme dominante:

a) aparitia ("inmugurirea") dezordonata a centrelor balneare existente, caracterizata prin extinderea liniara, la periferie, a centrelor existentelor, sub

forma de cartiere rezidentiale, terenuri de camping-caravaning sau chiar renovarea si inmultirea nucleelor existente;

b) dezvoltarea marilor statiuni si crearea unor adevarate "condominioane turistice ". Au fost create - pe modelul implicit furnizat de Miami Beach -impresionante statiuni cu capacitate de zeci de mil de locuri de cazare, amplasate in pozitie insulara sau peninsula, accesibile si pe calea aerului de catre mari operatori de voiaje. Exemple de astfel de dezvoltari sunt: Plama de Mallorca in Spania, Waikiki in Hawai, Copacabana in Brazilia, Acapulco in Mexic, si intr-o masura mai mica, Montego Bay in Jamaica, Pattaya in Thailanda etc.;

c) ocuparea modulara a litoralului ("polinucleara in serie") este sistemul de amenajare eel mai raspandit si eel mai bine structural. Sub aceasta denumire se inscriu realizarituristice de anverguri si complexitati foarte diferite, incepand cu hoteluri si cluburi de vacanta izolate si mergand pana la complexe de primire sofisticate si diversificate, cuprinzand spatii de cazare, servicii si echipamente extinse pe mari supratete.

In zonele de litoral mai apropiate de zonele emitente, se gasesc nuclee turistice functionale, autarhice, desemnate sub denumirea de "urbanizari". Acestea cuprind mici complexe turistice ce incorporeaza resedinte individuale sau colective, unul - doua hoteluri, echipamente recreative, sportive, comerciale. Ele se organizeaza in mod frecvent in jurul unui echipament de mare atractie, care constitute "centrul" statiunii respective. Aceasta poate fi un golf sau - mai frecvent - un port de agrement.

2.2.3. Amenajarile de literal de mare anvergura

Aceasta etapa se caracterizeaza prin trei trasaturi:

este un fenomen datand din anii 1960-1970 pentru primele realizari (Marea Neagra, lugoslavia, Languedoc-Roussillon), dar s-a dezvoltat ulterior la scara internationala;

amploarea neobisnuita a acestor operatii: obiectivul lor este ridicarea, intr-o perioada destul de scurta, de doua decenii, a uneia sau a mai multor " statiuni complexe si integrate", dotate cu o capacitate de cazare de 10000 pana la 50000 de paturi, prevazute atat cu echipamente atat cu echipamente clasice de distractie, sport, comerciale, etc., dar si cu structuri si servicii necesare populatiei permanente ce deserveste statiunea;

aceasta anvergura deosebita impune o puternica interventie planificatoare a autoritatilor publice, nationale sau locale, in ce priveste : finantarea directa a infrastructurilor primare, elaborarea de documente si reglementari privind amenajarea, sprijinirea si stimularea investitiilor private, actiuni de promovare etc.

In aceasta faza de amenajare turistica a litoralelor se inscriu, in primul rand, programele globale de amenajare ilustrate de S.U.A. (coastele Georgiei si Californiei), Brazilia (regiunea Santos), dar si unele tari europene: Belgia, Franta, Italia. In al doilea rand, este vorba de amenajarile specific turistice ale unor

statiuni independente, cum sunt realizarile tunisiene, marocane sau mexicane, constituie pe loc gol in doar cativa ani. In al treilea rand, in aceasta etapa se incadreaza si unele statiuni de talie mica si mijlocie, realizate de in cadrul unei planificari regionale ce incadreaza diverse initiative punctuale: Rimini - Ravena, Venetia si Liguano in Italia, Dubrovnik - pe malul Adriaticii, dar si amenajarile de pe malul Marii Negre: Yalta si Soci, statiunile Mamaia, Eforie, Mangalia (cu substatiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus, Saturn), in Romania, Varna si Burgas in Bulgaria.Statiunile de pe litoralul Marii Negre sunt marcate de amenajari strict integrate, pornind de la conceptia si constructia statiunilor, gestiunea personalului, organizarea aprovizionarii si pana la zonarea riguroasa a spatiului, norme de densitate si inaltime, primirea grupurilor organizate separarea functiilor etc.

Conceptia franceza este adesea contrapusa amenajarilor romanesti si bulgaresti. "Montajul" juridico - fmanciar este mult mai complex, cu participarea organismelor nationale specializate, a colectivelor legate, a sectorului privat, de asemenea a promotorilor, conctructorilor etc. Conceptia franceza cu privire la amenajarea turistica a litoralului este ilustrata de Languedoc-Roussilon, amenajare inceputa in 1963-1964. lata cateva dintre principiile adoptate:

realizarea prealabila a operatiilor de zonare si cadastru funciar, cumparare de terenuri, chiar exproprieri;

realizarea din fonduri publice a marilor lucrari de pregatire si infrastrucrura primara: dragari, asanari, impaduriri, construirea de retele si echipamente etc.;

structurarea spatiala a litoralului, cuprinzand un lant continuu de statiuni create de la zero sau pornind de la centre preexistente, alternand cu zone neconstruite si spatii verzi;

organizarea noilor statiuni pe baza unui dublu registru: pe de o parte oglinzi de apa si sporturi nautice (porturi de agrement si echipamente anexe), pe de alta parte spatii de cazare de tip privat, dar si hoteluri si echipamente pentru turismul social, intr-o masura mai mica;

personalizarea fircarei unitati turistice construite, gratie aportului arhitectilor.

2.3. Solutii de amplasare pe literal si in statiunile balneare

In primul caz, acela al litoralului, se are in vedere geografia care defmeste plaja si faptul ca ceasta este, in general, o zona cu latime si profunzime mica. Baza tehnico-materiala este asezata de-a lungul coastei, cat mai aproape de plaja si apa, incat deplasarea sa fie scurta si neobositoare.O prima solutie este aceea a microurbanizarii, respectiv statiuni turistice cu concentrari imobiliare, formate in jurul unor centre locuite sau microurbanizari de tipul unui centru locuit i cu constructii raspandite in jur, construit in zona turistica cu posibilitati de dezvoltare.