Profetii mici

Cei doisprezece profeți. Mărturii despre existența lor ca o carte. Denumiri ale cărții. Ordinea profeților mici și deosebiri TM/LXX. Teme teologice.

Bibliografie: notițe curs

Profetii mici in iudaism au format o carte din canonul Vechiului Testament, ele cuprind 12 scrieri profetice, de altfel numele in Septuaginta "Dodecaprofeton" indica ca e vorba de 12 profeti.

Cea mai veche referire la aceasta Carte o avem in Isus Sirah 49,10 "cei 12 profeti au adus marturie poporului lui Iacob si l-au ajutat dandu-i nadejde. Asadar dupa aparitia lui Iisus Sirah - sec II i. Hr. inseamna ca cei doisprezece erau deja o colectie in iudaism.

Talmudul enumera cartinel acestea, socotindu-le ca o colectie.

Denumirea de profetii mici provine de la Vulgata lui Ieronim, aceasta a fost apoi preluata de si in limbile moderne, in contrast cu profetii mari; dar chiar si Ieremia afirma ca cei 12 profeti formeaza o singura carte la iudei "cei 12 profeti trebuie consderati ca o singura carte".

Deci chiar daca lipseste cu titlu in BIblie acest titlu, putem sa ii consideram o singura carte, dupa cum se pot citi si individual.

Alcatuirea acestei colectii avut loc in perioada post-exilica, criteriul celor care au alcatuit colectia a fost unul cronologic.

Ei s-au ghidat dupa datele din introducerea fiecarei carti care precizau serii de regi au sub care au actionat profetii, in realitate nu intodeauna ordinea din aceasta colectie a fost ca si cea reala din punct de vedere istoric.

Atfel cea mai veche carte este considerata a fi Amos, urmata apoi de Osea, in realitate colectia incepe cu Osea, urmand Ioil si apoi Amos. Pentru ca la introducerea lui Osea se afirma ca aceasta a actionat in timpul regilor Ozia, Aman ca si Isaia, dar in carte gasim si o referire la Iehu - rege in timpul profetului Elisesi (sfarsitul secolului IX), de aceea Osea a fost pozitionat primul.

Oricum intre Osea si Amos avem o diferenta mica de ani.

In acele cazuri in care unde nu existau referiri la regi, colectionarii s-au ghidat dupa alte criterii, dupa alte referiri din interiorul cartii.

1

Ordinea cartilor:

In textul iudaic ordinea este: Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mihea, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi.

In Septuagina, ca si in textul romanesc avem o ordine putin diferita: Osea, Mihea, Amos, Ioel, Obadia, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi.

In Septuaginta avem mici schimbari in ordine, de asemenea in manuscrisele Septuagintei, in Codex Vaticanus si Alexandrinus, cartea celor 12 profeti este asezata inaintea Profetilor Mari, doar in Codex Sinaiticus este ordinea pe care o pastram si noi: Profetii Mari si apoi Profetii mici.

Si pentru Septuaginta criteriul a fost unul cronologic socotind ca Mihea trebuie asezat inaintea lui Iona si Obadia pentru ca a avut profetii si pentru Regatul de Nord.

In Septuaginta este intereasanta succesiunea Iona, Naum; in aceasta apare pocainta celkor din Ninive (Iona) si pedepsirea lor (Naum).

Si la Qumran s-au descoperit fragmente ce ateesta folosirea celor 12 ca o singura carte.

Sunt 12 profeti tot asa cum avem 12 semintii.

Au fost colectionate afirmatiile profetiilor despre Israel si despre Iuda pentru ca toate spuneau acelas lucru si totusi fiecare spunea ceva nou, cevac specific; toate vorbind despre Judecata, dar si deschide speranta prin profetii despre Mantuire.

Afirmatii individuale ale fiecarei carti, se complecteaza cu celelate carti fiind un fel de mozaic, o imagine complexa si unitara despre Dumnezeul lui Israel.

O tema comuna este amintirea "Zilei Domnului" pentru profeti este o zi infricosatoare, a judecatii pentru poporul Isrel, dar si pentru popoarele dusmane.

2

Cartea Osea. Viața profetului. Iubirea lui Dumnezeu pentru Israel. Influența cărții. Profeția mesianică din 11,1.

Bibliografie: suport curs; Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR, (1955, 1985) sau Ed. Renașterea (2003)

Osea

Prima carte din sirul celor 12.

Numele Osea inseamna mantuire, provine de la radicina ebraica "iasa".

a actionat in timpul regilor Ozia, Iotam, Ahaz si Iezechia din Regatul Iuda si in timpul regelui Ieroboam din Israel; acest lucru inseamna ca a fost contemporan cu Isaia si cu profetul Amos, in realitate se pare ca a activat doar in Regatul de Nord.

Regii din Regatuk de Sud nu sunt amintiti in introducerea cartii, pe cand Regatul de Nord este numit "Regele nostru", ceea ce insemna ca Osea a traint in Regatul de Nord/Israel.

A activat in perioada asiriana, mai concert in perioada de glorie in care asirienii au devenit stapanii Orientului Apropiat, stim ca Regatul Israel a fost cucerit de asirieni in 722 i. Hr.

Osea nu aminteste de cucerire, desi a prezis caderea regatului, deportarea in robie se pare ca nu a mai trait pana in acest an (722 i. Hr.).

In concluzie si-a desfasurat activitatea intre 750-730 i. Hr.

Structura cartii:

Cap 1-3 profetul descrie evenimentul din viata sa particulara - casatoria cu o femeie desfranata din porunca Domnului.

Cap 4-10: avem o colectie de profetii rostite de Osea impotriva autoritatii rostite de Osea impotriva autoritatii religioase (preoti si profetii) si politica din Regatul de Nord/Israel(regele si inaltii demnitari).

Cap 11-14: Cuprinde profetii despre iubirea lui Dumnezeu pentru poporul sau.

Cap 1-3: viata particulara a lui Osea; la porunca divina se casatoreste cu defranata Gomer cu care sa aiba copii pentru a intelege mai bine ce trebuie sa propovaduiasca si in felul acesta sa fie cuvantarea mai dramatica.

3

Osea traieste in propria viata ceva din drama lui Dumnezeu, atat cat poate un om sa experieze. Israel a desfrant fata de Dumnezeu, si-a inselat Dumnezeul, in mod concret aceasta a insemnat ca Israel nu si-a pastrat credinta curata in Dumnezeu, ci a cazut in idolatrie.

In felul acesta si-a tradat Dumnezeul.

Profetul are trei copiii cu aceasta desfranata, primul(baiat) Ammi (nu este poporul meu), apoi o fata Lo-Ruchama(cea neiubita/nu este mila), in Ies 34 Dumnezeu apare ca cel "milostiv si indelung rabdator"dupa cum ii spuseese lui Moise; al treilea Esreel (Il voi imprastia pe el) - Dumnezeu anunta ca poporul va fi dus si se va raspandii in alte parti ale lumii.

Cap 4-10: cuvantari impotriva celor doi piloni ai statului: religie si politica. osea critica atat viata religioasa, cat si viata politica din regat pentru degradarea religioasanii facea raspunzatori pe preoti si profeti. Sunt cuvinte usturatoare la adresa preotilor din Regatul de Nord, acuzati de coruptie, lacomie, desfranare si de ispitirea poporului. Preotii impiedica poporul sa cunoasca pe Dumnezeu.

Osea aduce o critica incisa preoilor din Regatul de Nord, deci nu preotiei ca institutie, ci decaderii acesteia.

Critica si autoritatea politica - principalele acuze aduse conducatorilor lui Israel sunt degradarea religios-morala si apoi nedeptatea sociala. Crima si faradelegea au devenit o lege in Regatul lui Israel. Legea lui Dumnezeu nu este uitata de catre conducatori, Dumnezeu isi acuza poporul prin profet spunand "si-au pus regi fara voia Mea, nu m-au intrebat cand si-au ales regii". Apoi se decrie politica dusa de aristocrati, facand abstractie de Dumnezeu.

Pentru a explica starea pacatoasa, osea recurge la istorie si mai ales in cap 11-14 sunt amintiri, evenimente care se refera la istoria lui Dumnezeu cu poporul sau.

Cap 11, 1-6 se face referire la iudei din perioada egipteana

Cap 12, 3-5 Iacov a avut defecte de caracter, fiind un stramos a lui Israel si deci de aici contemporanul lui Isrel.

Cel mai imporant mesaj al lui Osea este totusi iubirea lui Dumnezeu fata de popor ce este asemanata cu iubirea sotului gelos fata de sotia infidela; iubirea tatalui pentru fiul sau Os 11,1; iubirea materna, pentru pruncul nou-nascut.

Iubirea lui Dumnezeu nu inceteaza niciodata, chiar si cand Israel staruie in pacat si nu exista nici o perspectiva a intoarcerii, Dumnezeu tot

4

il iubeste 11, 7-9 reprezinta o vedere in"interiorul inimii"l lui Dumnezeu, rar intalnita in Scriptura.

Cartea Ioel. Chestiuni generale. Ziua Domnului; pocăința – condiție a mântuirii; Profeția mesianică despre revărsarea Duhului Sfânt.

Bibliografie: suport curs; Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR, (1955, 1985) sau Ed. Renașterea (2003

Ioil

Cartea are 4 capitole, structura ei corespunde in general scrierilor profetice, la inceput se anunta pedeapsa si judecata lui Dumnezeu, in final se profetesc vremurile mesianice.

Are doua parti: cap 1-2: partea I pedeapsa lacustelor; cap 3-4: judecata lui Dumnezeu in vremurile mesianice.

Timpul scrierii:

Exista mai multe pareri intre exegeti.

Daca se ia criteriul pozitiei intre cele 12 scrieri ar insemna ca aceasta profetie dateaza din a doua jumatate a secolului VIII i. Hr., fiind intercalata intre Osea si Amos.

Daca se enumera datele din text, referirile la evenimentele istorice, datarea devine mai dificila, astfel in introducere nu se spune in vreme caror regi a activat Ioel. Popoarele amintite in cap 4 sunt filistenii, grecii, egiptenii si edomitii.

Este o perioada foarte larga in care putem data cartea dupa popoarele amintite de la filisteni si pana in epoca elenistica. Genelogia generala tinteste spre o datare tarzie a cartii, astfel, tema judecatii a fost o tema profetica si ainte de exil, dar in cartea Ioel gasim referiri la alte carti din Vechiul Testament (profetice si pentateuh).

Majoritatea cercetatorilor afirma ca aceasta carte a fost scrisa in epoca post exilica, dar ramane enigmatica data scrierii acestei carti.

In primele doua capitole avem mesajul judecatii.

Cap 1:

Pedeapsa apare ca o invazie devastatoare care ii aduce pe locuitorii tari sfinte in situatia de mare plangere si neovie.

5

Aceasta invazie a lacustelor este doar o prefata in prolog pentru evenimente si mai rele, o invazie a unui popor, a unei armate invincibile, care pustieste tot si nu lasa nimic viu in urma ei.

In acest prim capitol imaginile lacustelor si armatei navalitoare se intrepatrund, incat nu mai stii cand profetul vorbeste de lacuste sau cand este vorba de o descriere metaforica pentru armata navalitoare.

Catastrofa naturala a avut urmari asupra poporului, oana acolo incat si jertfele de la templu s-au imputinat.

In asemenea situatie profetul isi cheama poporul la pocainta; penitenta ia forma oficiala, nefiind doar un gest individual, ci o perioada anuntata oficial de autoritati ca "zi" de pocainta.

Profetul indeamna la un post oficial, nefiind doar o urmare a calamitatilor naturale, ci are in vedere si viitorul - "ziua Domnului".

Cap2:

Continua prin descrierea atmosferei din Ziua Domnului - este descrisa ca o navalire a unui popor ce nu a mai fost niciodata, de unde rezulta ca invazia lacustelor a fost ceva real, un prilej pentru profet de a anunta acest eveniment viitor, numitorul comun intre invazie si lacuste fiind distrugerea totala.

Totul este descris cu o perfectiune militara, un dusman caruia nu te poti impotrivi, dar spre sfarsitul descrierii avem elemente supranaturale, supraistorice.

Dumnezeu este cel care conduce acest eveniment.

Chemarea profetului la pocainta, dat si acum se realizeza si o noua chemare a poporului la pocainta.

Aici chemarea la pocainta se face in vederea unei judecati favorabile pentru popor; in capitolul 1 nu este un post obisnuit, in cap 2 se spune ca se vrea sfasierea inimii.

Postul din capitolul 2 presupune o rasturnare a fiintei, poate doar asa Dumnezeu se va indura si nu va abate pedeapsa asupra poporului in Ziua Judecatii.

Cap 3:

Se descrie ceva neobisnuit - revarsarea Duhului Sfant peste popor.

6

Un text usor de descifra in contemporaneitate, putand fi usor de desifrat ca preinchipuie Cincizecimea.

Este o anticipare a Cincizecimii continue.

Cap 4:

Se reia imaginea judecatii din Ziua Domnului, dar acum judecata de care vorbeste profetul - acum Israel apare ca iertat si judecate vor fi popoarele.

Sunt prezentate imagini cunoscute si din alte carti despre judecata, despre vremurile mesianice si despre revarsarea Duhului Sfant.

Cartea Amos. Structura cărții. Despre profet și misiunea sa. Mesajul cărții (viziuni, critica socială și cultică).

Bibliografie: notițe curs; Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR, (1955, 1985) sau Ed. Renașterea (2003)

Amos

Este a treia carte profetica din cartea celor 12 dupa oridinea masoretica, in Septuaginta a 2-a.

Din introducerea cartii aflam ca Amos provenea din Regatul de Sud, de lloc Tecos, din apropierea Betheleemului. Profetul a activat in perioada cand in Regatul de Sud a fost rege Ozia, iar in Regatul de Nord Ieroboam al II-lea.

Se pare ca Amos a fost cel dintai profet dintre toti profetii scriitori.

Activitatea s-a desfasurat in Regatul de Nord/Israel. Acest lucru se explica prin natura ocupatiei lui, un simplu pastor si datorita transhumantei a ajuns in Regatului de Nord.

Structurarea cartii:9 capitole si poate fi impartiti in mai multe parti:

cap 1 - profetii impotriva neamurilor (vecine cu Israel).

cap 2-6 - profetii impotriva lui Irael

cap 7-9 - incheierea - o profetie mesianica.

7

Cap 1:

Sunt enumerate Siria, Gaza, Edom, Amos, Maob

Cap 2-6:

Cuvinte de judecata pentru Israel si putin pentru Regatul Iuda.

Pentru ce judeca Dumnezeu poporul: cuvinte lui Amos se refera la nedreptatea sociala.

Societatea contemporana este profund nedreapta, constiinta ca toti sunt frati nu mai exista, ci saraci si bogati.

Cel sarac e vandut ca sclav, pentru o pereche de incaltaminte; tatal si fiul se duc la aceasi desfranata - imoralitate.

A lua zalog (garantii) vesmantul, dar chiar se duc la templu (desi le e interzis sa ia vesmantul), iar acolo staruie tolaniti si beau.

In cap 3 exista un text despre importanta misiunii profetice si importanta omului de a se opune chemarir lui Dumnezeu.

Amos nu vorbeste de la sine, daca nu i-ar spune Dumnezeu, asa se legitimeaza fata de profetii ceilati.

Cap 4:

Femeile aristocrate - numite vaci, avand o viata desarta.

Cap 5:

critica profetului apare sub forma unei cantari de jale "cautati pe Domnul si veti fi vii"(Am 5,5), dar prin care nu intelege acelas lucru ca si contemporanii sai (a merge la templu si a incerca sa afli dintr-un oracol divin ceea ce-ti predestina Dumnezeu in viitor, deci un act cultic din interes personal), ci pe Dumnezeu creatorul si proniatorul lui, fara sa spuna cum sa Il cautam.

Cap 7-9: viziunile profetului(cinci la numar)

toate cele cinci sunt despre judecata poporului, dar in primele doua mijloceste iertarea.

Prima: Lacuste, a doua: focul, a treia: Dumnezeu statea langa o cumpana de plumb. Aici este intercalat un episod din viata lui Amos: Amaria - preotul din Betel a trimis catre rege spunand ca Amos unelteste impotriva Domnului si atunci Amaria il gaseste pe Amos in Regatul de Sud.

8

O prima reactie este aceea ca refuza titlul de profet, nefiind un profet de profesie, el spune ca Dumnezeu l-a chemat pe el.

A patra viziune: descrie cucerirea Samariei.

Cap 9 - profetia mesianica a lui Am 9, 11-15: restaurarea de dupa exil, de dupa pedeapsa, restaurarea casei lui David, dar si profetie mesianica in FA 15,15-17 reaminteste profetia din Am 9,11-15, plus faptul ca Edom si Adam au acelasi consoane in ebraica, doar vocalizarea difera, rezulta ca in Fapte se foloseste Adam si deci aici se refera la universalitatea chemarii.

'

Cartea Obadia. Numele, persoana profetului, data scrierii, cuprinsul cărții.

Bibliografie: notițe curs; Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR, (1955, 1985) sau Ed. Renașterea (2003)

Obadia

Se numeste in Septuaginta Avadie si este cea mai scurta carte din Sf. Scriptura cuprinzand doar un capitol.

Profetul: nu stim aproape nimic, in primul verset se spune doar ca aceasta scriere reda vedenia lui Avdie, fara alte detalii.

Numele inseamna in ebraica "Sluga Domnului", in VT mai exista un Obadia ce apare in istoria profetului Ilie si este mai marele casei lui Ahab, fara a fi vreo legatura intre cei doi.

Cuprinsul:

Cele 21 de versete constituie o profetie impotriva Edomului, profetul anunta ca Edomul ca fi umilit iar apoi se va abate chiar pedeapsa Domnului asupra sa, in ziua Domnului, Dumnezeu va judecat Edomul si-l va pedepsi.

In schimb in aceasta zi, Domnul va restaura ramasita lui Israel. Motivul pentru Dumnezeu pedepseste Edomul este atitudinea edomitilor cu prilejul cuceririi Israelului. Se spune ca atunci Edom s-a bucurat alaturi de dusmanul care a ucis orasul. Edomul este pedepsit cu aceasi moneda cu care a tratat profetii lui Israel la cucerirea si distrugerea lui Israel.

9

Data scrierii: Nu se stie exact vremea in care a aparut aceasta scriere. Motivul: in introducere nu aflam nici un detaliu in afara numelui sau, singurul detaliu ar fi distrugerea Israelului; dar istoricii au vorbit de mai multe asedii sau distrugeri ale acestui oras, cea mai veche din Sfanta Scriptura sec IX i.Hr. ca cand faraonul Egiptului a devastat Ierusalimul. Cei mai multi cred ca e vorba de cucerirea babilonica din 587 i. Hr., nu stim insa din alte carti ca Edom ar fi avut atunci o atitudine de simpatie fata de Babilon, doar Obadia relateaza acest lucru.

In Edom erau urmasii lui Esau.

Cartea Mihea. Despre profet, structura cărții și mesajul ei (critica socială). Profeția mesianică din 5,1.

Bibliografie: notițe curs; Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR, (1955, 1985) sau Ed. Renașterea (2003)

Miheia

cuprinde sapte capitole in Biblia Ebraica urmeaza dupa Iona, in Septuaginta dupa Amos.

Despre profet aflam detalii in versetul 1: provenea din Moreset, din Regatul Iuda, aflat la S-E de Ierusalim. Profetul a activat sub trei regin din Iuda.

Numele este in ebraica o prescurtare a numelui Mihaiave si inseamna "Cine este ca Domnul".

Se cunosc in Sf. Scriptura mai multe personaje cu acest nume: un profet cu acest nume mai apare in vremea Regelui Ahab (3Rg22) nefiind acelas cu cel din cartea Miheia.

Ca timp istoric de activitate: in timpul domniei lui Ahaz, Iezechia si Iotam.

10

Locul pentru care profeteste este Samaria si Ierusalim, de unde rezulta ca profetul a activat in acelas timp cu Isaia si profetiile sale s-au referit atat la regatul de Nord cat si al regatul de Sud. Cercetatorii apreciaza ca a inceput activitatea inainte de caderea Samariei, probabil intre anii 740-730 i. Hr., iar activitatea a continuat si dupa 700 i. Hr.

cuprinsul poate fi impartit astfel:

Cap 1-3: profetii de judecata pentru Israel si Iuda

Cap 4-5: profetii despre mantuirea viitoare

Cap 6-7: profetii de munstrare si mantuire. Constatam ca se respecta structura cartilor profetice: judecata mantuitoare, dar la Miheia sunt amestecate cele despre judecata si cele despre mantuire asa cum nu mai intalnim in nici o alta carte profetica.

In sec VIII i.Hr., perioada in care activeaza profetul, s-a produs o schimbar radicala in viata economico-sociala din regatul Iuda: dinfereta intre bogati si saraci extreme, cauzele sunt saracirea progresiva a populatiei care locuieste la tara, fapt ce s-a datorat cauzelor naturale (seceta etc), de unde rezulta o indatorare a taranilor si apoi acestia au ramas fara proprietati si s-a creat o clasa de mari latifundiari. Astfel s-a pus capat realitatii sociale care existase de la intrarea in Canaan cand tara a fost impartita intre semintii, familii etc.

Mesajul lui Miheia cuprinde mai ales profetii de judecata a celor vinovati de nedreptate sociala din tara.

Cea mai importanta profetie de mantuire Mihea 5,1 si existenta vesnica "din zilele vesniciei", desi unii exegeti cred ca se vorbeste de David, dar in Mihnea 5,2 se vorbeste de o nastere si in urmatoarele ca tot pamantul se va umple de maretia sa si de pacea sa. Cartea se incheie cu o rezonanta mesianica - cu speranta.

Iona

Aceasta carte profetica este atipica fiindca in ea nu aflam cuvantarea profetica a lui Iona, ci mai degraba intamplari din viata lui; singura cuvantare profetica se reduce la o profetie pentru niniviteni.

Autorul: cartea este atribuita lui Iona - fiul lui Aevit, fiindu-ne cunoscut din 4Rg14, ca activand in timpul regelui Ieroboam, tot pe la

11

jumatatea secolul al VIII i.Hr. - profeteste ajutorul lui Dumnezeu pentru rege.

In mod traditional s-a socotit ca acest profet ar fi si autorul cartii Iona de unde rezulta si data scierii la sfarsitul secolul al VIII i.Hr.

Dar avem destule indicii ca scrierea este mai tarzie: limba si stilul cartii, unele detalii tin de epoca persana - referirea la guvernator -cap3, drevatorii din versetul 7, tema; se sustine ca este o carte postexilica, lucru care il arata si abordarea universalitatii mantuirii deoarece era ianinte de exil una strict nationala.

Avacum

Impreuna cu Naum si Sofronie, Avacum se situeaza cronologic in aceasi perioada aproximativ - ultimul sfert de veac din sec VII i.Hr. si inceputul sec VI i.Hr in care asistam la declinul Imperiului asirian si inceputul dominatiei babilonian.

Planu: are trei capitole.

Numele: Habucuc in ebraica si traducatorii au numit-o Avacum in Septuaginta.

Profetul: Avacum - nu avem date in carte despre el. Traditia a pastrat unele informatii mai mult sau mai putin pertinente: astfel in suplimentele necanonice la Cartea Daniel din Septuaginta, in Istoria lui Bel si a Balaurului se spune ca atunci Daniel a fost in groapa cu lei in Babilon, un profet Avacum din Iuda se pregatea sa duca mancare seceratorilor la camp. Un inger i-a poruncit sa merga in Babilon sa-l hraneasca pe Daniel, fiindca nu stia unde, ingerul l-a purtat pana pe marginea gropii unde se afla Daniel. Avacum i-a dat mancare si Daniel i-a multumit.

Alte traditii il asociaza pe Avacum cu Babilonul si Persia, fiind un strajer al Templului lui Solomon ce a fost dus in Babilon si apoi regele l-e eliberat, dar nu s-a mai intors in Iuda ci a ramas in Babilon.

Cartea pune in discutie problema nedreptatii din lume, profetul ii adreseaza lui Dumnezeu intrebarea de ce nu intervine pentru inlaturarea nedreptatii(Av1,2-4)?

Profetul primeste un raspuns sub forma unei vedenii (Av 1, 5-11) in care se descrie invazia babilonica care apare ca un raspuns la

12

plangerea profetului, babilonienii sunt instrumentul prin care Dumneze va pedepsii nedreptatea din Iudea.

Apoi avem o plangere a profetului, tot despre nedreptatea din tara si despre faptul ca Dumnezeu nu face dreptate (Av1,12-17). Dumnezeu raspunde la apelul profetului a doua oara, profetul sta de veghe in asteptarea cuvantului lui Dumnezeu.

Astfel incepe cap 2, urmeaza raspunsul al doilea al lui Dumnezeu (Av2, 2-5). Dumnezeu ii spune ca dreptatea Lui se va afirma in lume, dar numai cel care are credinta se va bucura de dreptatea lui; credinta inseamna si puterea de a astepta sa se implineasca cuvantul lui Dumnezeu. In continuare Dumnezeu detaliaza pedepsele sub forma unei bocete de inmormantare (Av 2, 9-19) - introduse prin "Vai!". Capitolul se incheie cu afirmarea prezentei continue a lui Dumnezeu.

Acum profetul rosteste o cantare de lauda in care slaveste pe Dumnezeu pentru ca i-a raspuns la cerere, in care se aminteste interventia sa mantuitoare de-a lungul istoriei poporului pentru a se astepta ca Dumnezeu sa intervina si in viitor in lume - cap 3. In aceasta problema se contopesc imagini din traditia exilului, di cartea Iosua - referitoare la maretia lui Dumnezeu.

Cartea e un raspuns la intrebarea: de ce exista nedreptate, atat cea sociala, cat si cea savarsita de asupritorii babilonieni, raspunsul lui Dumnezeu fiind un indemn la credinta, aceasta idee find reluata si de Sf. Ap. Pavel.

In imnologia ortodoxa profetul Avacum este amintit in Canonul Utreniei, aparand ca stajer la mormantul lui Hristos, ce ii confirma Invierea.

Sofronie

Are tot trei capitole, in introducere ni se spune ca este fiul lui Cusi, care este la randul sau este fiul lui Ghedoli... asadar se ofera informatii despre familia lui Sofronie si totodata ni se spune ca el a activat in timpul regelui Iozis ce a domnit in timpul ultimului sfert de veac al sec VII i.Hr.

Planul este unul specific cartilor profetice, sunt cuprinse in aceste carti profetii despre judecata referitoare la poporul Israel si la popoarele straine, dupa care urmeaza profetii despre izbavire. Specific acestei carti este tratarea temei ziua Domnului, la niciunul dintre profeti ziua Domnului nu cunoaste o asemenea descriere dramatica. pentru Sofronie, ziua Domnului inseamna nu inseamna doar sfarsitul sau judecatat lui Israel ci

13

presupune sfarsitul popoarelor al intregului pamant, al animalelor, al pasarilor cerului, pana la pestii cerului. Ziua Domnului apare ca o disolutie a creatiei, intr-un cataclism natural. De aceea si profetia va incepe prin anuntarea distrugerii totale a creatiei (Sof1, 2-4).

Urmeaza cuvinte de judecata adresata celor din Ierusalim si din regatul Iuda (Sof1, 4-13). Aici sunt constatate toate aspectele vietii decazute celor din Iuda si Ierusalim: nedreptatea, coruptia conducatorilor, pervertirea clasei preotesti, idolatria practicata in tara ce va fi de sorginte asiriana, poporul practica o religie de sinteza la templu si elemente ale regiliei asiriene.

Sof 1,12 "Dumnezeu nu face nici bine, nici rau" rezulta un ateism practic.

Dupa constatarea acestei decaderi, avem cuvinte de judecata asupra tuturor popoarelor, aici insemnand doar popoarele din E,V,N si S, ce simbolizeaza de fapt toate popoarele.

In cap 3 avem cuvinte de judecata pentru iudei Sof 3,3-7. Tot aici dupa cuvintele de judecata pentru Ierusalim incep promisiunile de mantuire, se pastreaza aceasi ordine ca in cazul celor de judecata: intai pentru popoare si apoi pentru Israel.

Sof3,9-10 este o profetie mesianica si se vorbeste de vremea cand neamurile au primit evanghelia prin Botez, au primit "buze curate ca sa laude pe Domnul".

In continuare avem profetii despre mantuirea lui Israel si apoi profetii despre slava Ierusalimului (Sof3, 14-20). Izbavirea va fi posibila pentru ca Dumnezeu va locui in mijlocul poporului sau pe care nu-L va mai parasii.

1. Fenomenul sapiential (lat, intelepciune) in Vechiul Orient si in Israel.

Cartea proverbelor este o carte sapientiala. Tema ei principala este inteleciunea. Preocuparea pentru intelepciune a constituit un fenomen nu numai pentru Israelul biblic ci pentru intreg Orientul, incepand din Mesopotamia pana in Egipt, Grecia si Roma antica.

14

Intelepciunea este conostinta practica despre viata sau arta de a duce o viata cumpatata si fericita. Este o scoala a vietii.

Intelepciunea nu este acelas lucru cu cunosterea. Intelepciunea se bazeaza pe experient, presupune traditia.

Cartea cea mai cunoscuta si apropiata de Cartea Proverbelor din Egipt este "Invataturile lui Amen Cu Ope", din secolul XIII i.Hr.

Specific intelepciunii lui Israel spre deosebire de intelepciunea popoarelor vechi este caracterul revelator, intelepciunea in Israel este orientata atat orizontal, cat si vertical: Orizonta - in sensul ca expune principiile vietii interumane si postuleaza faptul ca orice fapta umana isi are si raspalata; vertical - se afirma ca toata intelepciunea vine de la Dumnezeu "Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu".

2. Genuri de intelepciune in Israel:

a) cea mai raspandita a fost intelepciunea populara (s-au creat reguli pentru viata sociala) - vizeaza o viata comunitara sociala normala.

b) intelepciunea de curte regala - a fost necesar dezvoltarea unui aparat administrativ scolit care sa deserveasca institutiile (formarea demnitarilor), s-a folosit mult si intelepciunea popoarelor, indeosebi cea a egiptenilor.

c) intelepciunea teologizanta cu reflectii teologiece despre intelepciune: primele doua au caracter profan. In Israel s-a marturisit ca intelepciunea nu este un produs normal, de unde si preocuparea de a stabili adecvat reflexiei teologice a afirmat ca punctul culminant al intelepciunii sta in descoperirea Torei (Tora este chintesenta regulilor de viata in Israel).

Formele literale ale intelepciunii biblice:

- cea mai raspandita este sentinta sau proverbul. Este vorba de formule scurte, caracterizate de un paralelism antitetic. De obicei in Pilde este introdus prin "Fiul meu ia aminte de la cuvintele mele", apoi este introdusa invatatura.

- naratiunea didactica - cea mai ampla forma (Facere, Tobit), cu transmiterea invataturilor prin exemple umane, aduce in vedere studii de caz ce ofera modele comportamentale.

Numele Cartii Proverbelor in Biblia Ebraica este "Mislu Delomo ben David", in Septuaginta "Paroimioi Solomontos".

Structura cartii:

15

- cap. 1-9: Pildele lui Solomon

- cap. 10 -22,16: Pildele lui Solomon

- cap. 22,17 - 24,22 Cuvinte de intelepciune

- cap. 24,23-34 Proverbele de intelepciune

- cap. 25- 29: Pildele lui Solomon adunate de oamenii lui Iezechel

- cap. 30: Cuvintele lui Agur

- cap. 31: Cuvintele lui Lemuel

Despre autor si compunerea cartii:

Traditia iudaica atribuie lui Solomon trei carti: Cantarea Cantarilor, Pildele si Ecclesiatul. Se spune ca Solomon ar fi scris in tinerete Cantarea Cantarilor, la maturitate Pildele si la batranete Ecclesiastul - reflectandu-se aici si starile sufletesti specifice diferitelor varste.

Aceasta traditie a fost preluata si de Biserica Crestina ce a mai adugat si unele din cartile ce apar doar in Septuaginta (Intelepciunea lui Solomon, Psalmii lui Solomon).

O observatie atenta constata ca Solomon nu e singurul autor al cartii Proverbe, avem si cuvinte ale inteleptilor, fara sa fie amintiti cu numele, sau unii sunt numiti, dar dupa nume nu sunt isdraeliti. Exegetii presupun ca o parte din proverbe apartin lui Solomon, cel putin prima colecta cap. 10-22 - poate sa dateze din epoca lui Solomon si epoca urmatoare regalitatii. In Solomon trebuie sa vedem un promotor al mostenirii isdraelite.

Sectiunea urmatoare de pilde sunt adunate de oamenii regelui Iezechia ce a trait in jurul anului 700 i.Hr. Se observa clar ca Cartea Pildelor nu s-a nascut deodata ci in timp ca un proces, pe etape.

Intre Cuvintele Inteleptilor trebuie remarcat ca proverbele din sectiunea 22,17-23,11 prezinta asemanari uimitoare cu invatatura lui Amun Em Ope.

Ultima prelucrare a avut lot iin perioada postexilica unde s-a pus accent pe reflxia teologica asupra intelepciunii, se adminte in general ca cap. 1-9 dateaza din perioada postexilica si au fost adaugate ca un fel de prolog al cartii, avand caracter pronuntat teoretic, spre deosebire de celelalte ce au un caracter pronuntat practic.

Portrete celebre din cartea Pildelor:

16

In cartea Pildelor gasim portrete ale pacatului, dar si ale virtutii, uneori avem dezvoltari despre omul pacatos sau despre cel virtuos. ce foloseau si folosec tinerilor ca avertisement sau ca model, dupa caz:

- femeia desfranata, e intalnita in mai multe pilde: 6,20-7,27 (Lectura)

- femeia virtuoasa 31,10-30 (Lectura)

- lenesul 6,6-11 (Lectura)

- betivul 23,29-35 (Lectura)

- Dumnezeu si intelepciunea umana: intelepciunea este un dar divin si nu ceva uman; in 1,7 acem un motto al intregii carti "Inceputul inteleciunii estel frica de Dumnezeu"; mai multe proverbe desi nu denigreaza intelepciunea omeneasca, afirma ca ea nu se poate ridic la cea dumnezeiasca: 16,9; 2,6;21,2; 8,22-31 - aici intelepciunea apare ca o persoana pe care Sf. Parinti au vazut-o ca pe Logos ce impreuna cu Tatal creaza lumea.

(Lectura): 3,12; 11,7-8; 19,17; 22,2; 25,21-22; 25, 26-27; 28,12; 31,30

CARTILE NECANONICE

Cartea Iov

17

Numele cartii provine de la personajul principal al ei. In limba ebraica exista si cuvantul "aiav, oiev" care insemna a dusmani sau a fi dusmanit ceea ce corespunde oarecum cu personajul principal.

Despre autor nu stim prea multe. In carte nu ni se precizeaza autorul. De aceea in iudasimul antic si mai apoi la Sfinti Parinti au fost propuse mai multe persoane ca autori ai cartii. Se credea ca a fost scrisa in araba si a fost tradusa de Moise. Unii spun chiar ca Moise a scris cartea sau chiar Iov. Altii au spus ca profetul Ieremia a fost autorul cartii, astazi cei mai multi cercetatori cosidera ca ea a aparut in perioada postexilica.

Contextul cartii Iov in literatura vechiului orient:

Problema suferintei, tema principala a cartii a framantat si populatiile din vechiul Orient. In cazul egiptenilor problema nu s-a pus atat de acut insa in Mesopotamia exista mai multe texte cu aceasta tema; acolo unde conceptia vietii de dupa moarte nu e dezvoltata, problema suferintei pe pamant este dezvoltata.

Cuprinsul cartii:

- cap. 1-2: prolog scris in proza.

- cap. 3-42,6: sectiunea centrala, aceasta se deosebeste prin faptul ca e scrisa in poezie ebraica.

- cap. 42,7 epilog, scris in proza.

In Septuaginta exista si un adaos dar acesta este apocrif.

cele trei partins se desebesc si prin lumea pe care o infatiseaza: prolgul si epilogul ne pun in fata o lumea patriarhala, in care Iov e foarte bogat, asemenea unui patriarh biblic. In sectiunea centrala avem cu totul alta lume: e vorba de un mediu al civilizatiei urmane in care se pun si se discuta despre intelepciune, despre suferinta, in care stiintele naturii si cunostiintele geografice sunt avansate. De aceea s-a afirmat despre compunerea cartii ca autorul cartii profetice nu a facut decaat sa cotinue o istorie a lui Iov in proza, pe care a folosit-o ca prolog si epilog pentru creatia sa.

Prologul:

naratiunea cadru ne prezinta pe Iov care a trait odata in tinutul Ur. Nu este cunoscuta aceasta regiune, dar e posibilc a ea sa fie in Arabia. Iov este un om exemplar, calitatile sale sunt prezentate in primul capitol. In el, bogatia materiala si virtuttea sufleteasca fac casa buna, de accea Iov ne apare ca un model de om care traieste in armonie cu Dumnezeu. Dar la

18

un momendat se abat nenorociri asupra sa, si acesta isi pierde pe rand bogatiile, apoi copiii si ajunge sa fie biruit de o cumplita boala, astfel ajunge sa stea pe o gramada de gunoi, plin de bube si rani. Femeia sa il indemna sa renunte la credinta in Dumnezeu, sa il blesteme si sa moara. La aceste vorbe, Iov isi ocareste sotia si spune cuvintele "gol am iesit din pantece maicii mele si gol ma voi intoarce...Domnul a dat, Domnul a lut".

Prin aceasta Iov nu a gresit, iar rabdarea sa in suferinta este un exemplu, tot in prolog se prezinta si cauza suferintei lui: aceasta se decide in cer. Aici satan ii cere lui Dumnezeu sa ii ingaduie lui Satan sa il loveasca pe Iov, afirmand ca Iov e credincios fiindca Dumnezeu l-a inzestrat peste masura. Daca Dumnezeu i-ar lua averea si l-ar lovi cu boala, Iov s-ar lepada de Dumnezeu. Paradoxal Dumnezeu accepta ca Iov sa fie incercat, ingaduie aceasta pentru ca omul sa inteleaga ca adevarata credinta nu tine de avere si de bunastare si pentru a arata omului atitudinea corecta a dreptului in suferinta.

Sectiunea centrala:

Ne prezinta un Iov care nu mai are puterea sa laude, el isi deschide gura pentru a da glas plangerii sale. Trei prieteni care au venit sa-l mangaie (Elifaz, Bildad si Tofar) incearca sa-i dea un raspuns la plangerile sale. Astfel, sub forma unor dialoguri intre Iov si prietenii sai se desfasoara partea centrala, poetica, a cartii,

Cuvintele lui Iov sunt cuvinte despre suferinta umana, in general a sa si despre suferinta umana in general. Iov nu se stie vinovat cu vreun pacat care sa justifice pedeapsa lui Dumnezeu. Drama lui Iov este ampla din doua motive: 1. el este monoteist, pentru el suferinta nu poate veni decat de la Dumnezeu; 2. Iov nu poate sa inteleaga cum Dumnezeu a carui iubire a cunoscut-o toata viata sa devine acum Dumnezeu care nu ii mai raspunde la plangeri si rugaciuni. Durerea cea mai mare este ca nu-L mai simte pe Dumnezeu aproape. Astfel gasim in cuvintele lui Iov cele mai profunde ganduri despre suferinta care s-au scris vreodata in literatura.

In plangerile sale Iov, il compara pe Dumnezeu cu un gardian, nu cu un ocrotitor. Dumenezeu este un vanator si un vrajas.Iov mai afima ca intrega creatie este supusa unui tiran (cap 9-12). In aceste conditii gasim la Iov dorul de moarte, pe care o lauda deosebit. Plangerea lui Iov nu este doar o acuza la adresa lui Dumnezeu ci este si o rugaciune. Suferinta lui Iov e ca Dumnezeu sta departe, el se simte parasit si singur.

Cap14, 13-15 - Iov spera ca daca s-ar putea ascunde undeva pana cand Dumnezeu ii va redeveni prieten, si singurul lor la care se gandeste este locuinta mortilor.

19

In cap 19, 6-11- e un text in care Iov afirma ca Dumnezeu e un tiran ce conduce haotic aceasta lume cap9,24.

Se roaga chiar sa ii vina moartea, pe care o lauda in chip deosebit 3,20-26.

Plangerea lui Iov nu e doar o acuza la adresa lui Dumnezeu ci este si o rugaciune, un dor dupa Dumnezeul ce l-a cunoscut odinioara. Suferinta lui Iov este ca acel Dumnezeu acuma ii sta departe, el se simte parasit si singur, Iov 10,8-12.

Dumnezeu este cel care l-a creat si s-a ingrijit de el inainte.

Cap 14,13-15 - Iov spera ca daca s-ar putea ascunde undeva pana cand Dumnezeul pe care acum il simte dusman, va redeveni Dumnezeul de odinioara. Singurul loc la care se gandeste este locuinta mortilor - seolul, acolo nu ajunge lumina fetei lui Dumnezeu.

In cap 19, 23-27 intalnim oarecum aceasi dorinta a lui Iov de a muri si dupa accea de a reveni la viata chemat de Dumnezeu. Datorita indiciilor despre o viata dupa moarte, acest text a fost socotit ca o profetie despre invierea mortilor si viata vesnica, desi nu toti specialistii vad aici o exprimare a invierii mortilor, pentru ca textul ebraic este corupt aici.

In final vazand ca prietenii sai nu ii ofera alinarea, ci au ajuns sa il banuiasca ca a pacatuit si de aceeea sufeinta sa, Iov face apel la judecata lui Dumnezeu, el cere ca insusi Dumnezeu sa ii vorbeasca, fara interventia altor oameni.

In acest moment apare un nou personaj in scena, pe nume Elihu, in patru discursuri, el ii munstra pe prietenii lui Iov, pentru ca nu pot sa ii dea un raspuns pe masura si pe Iov il cearta pentru plangerea lui sustinand ca omul nu poate sa priceapa sau sa ceara socoteala lui Dumnezeu pentru suferinta sa. Apoi Dumnezeu insususi apare in fata lui Iov, in doua cuvantari, Dumnezeu nu se sefera la cauza suferintei lui Iov, el vorbeste despre maretia si tainele creatiei pe care nici un om nu poate sa le cuprinda, despre fapturile sale din lumea animala, intre care se deosebesc mai cu seama hipotomanul si leviatamul(crocodilul).

In urma acestor doua cuvantari Iov se resemneaza, marturiseste ca a gresit cand a rostit cuvinte nesabuite despre Dumnezeu si se smereste total in fata creatorului sau in praf si in cenusa - cap 42,1-6. Epilogul in proza prezinta restaurarea lui Iov de catre Dumnezeu, care nu doar ca ii reda ce a avut ci ii sporeste si mai mult bogatia si va avea si mai multi copiii ca inainte. Iov a murit batran si incarcat de

20

Am putea sa mai punem in discutie problema suferintei sau despre cauza si rostul suferintei asa cum apare ea in cartea Iov.

Putem sistemtiza mai multe pareri. In primul rand in prolog suferinta apare cauzata de diavol.Dumnezeu ingaduie suferinta, nu neaparat pentru inceracarea lui Iov ci pentru intelegerea noastra, sa intelegem ca pe Dumnezeu il slavesti indiferent de conditia materiala si ca sa vada un model de credinta.

In discursurile prietenilor avem mai multe puncte de vedere: 1 suferinta este urmarea pacatului, deci Dumnezeu ii da suferinta ca in avertismnet pentru ca omul sa se intoarca din pacatul sau. 2 suferinta este proprie naturii umane - viata inseamna si suferinta nu doar fericire si bucurie. 3 suferinta este o forma de pedagogie divina. Deci Dumnezeu il invata pe om prin suferinta, asa cum un tata care isi iubeste copiii ii munstra si chiar ii bate. 4 suferinta este o incercare a credintei celui drept.

In discursul lui Dumnezeu nu apare o cauza concreta a cauzei si rostului suferintei, dar pe semne ca maretia creatiei, caracterul ei tainic, de nepatruns pentru om sunt o metafora pentru suferinta umana. Asa cum tainele creatiei nu pot fi surprinse de om complect, tot asa nici suferinta nu poate fi inteleasa in intregime.

Interesant e ca Iov doar in urma ultimei explicatii accespta resemnat suferinta.

Ageu, zaharia, Maleahi

Aceste trei carti dateaza din epoca postexilica, ca de altfel si evenimentele pe care le descriu.

Agheu

21

In limba ebraica numele profetului "Haggai". despre profet nu stim aproape nimic, ni se spune in primul verset doar timpul in care a activat. este vorba de epoca persana, mai precis anul II al regelui Darius. Numele in Septuaginta este Agheu, asa cum e si in traducerea romaneasca, principala tema a propovaduirii lui Agheu a fost reconstruirea templului din Ierusalim.

Evenimentul este de altfel relatat si in cartea Ezdra care ne ofera si mai multe detalii, everii intorsi din exil in urma decretului lui Cirus nu au potut sa construiasca templul datorita dificultatilor materiale si piedicilor samaritenilor. Asadar reluarea constructiri s-a facut in urma propovaduirii profetilor Agheu si Zaharia.

In anul al doilea al lui Dariu adica 520 i. Hr. In carte sunt scrise cuvintele profetice pe care Agheu le-a rostit intre luna a 6-a si luna a 9-a din acest an.

Astfel in cap 1 avem indemnul lui Agheu catre Zorababul (este guvernatorul Ierusalimului) si Iosua (arhiere) - indemnul catre ei de a reconstrui casa Domnului. In popor exista credinta ca inca nu este vremea rezidirii templului. De aceea ii munstra pe ei pentru faptul ca au pus pe prim plan construirea caselor proprii din cele mai bune materiale pe care le-au avut la dispozitie, cat mai luxoase, in vreme ce casa Domnului au lasat-o in paragina.

Astfel se explica, spune Agheu si starea precara materiala a poporului. Neglijarea lui Dumnezeu a dus la raspunsul din partea Acestuia, mai concret seceta, lipsa de roade imbelsugate ale campului. Daca poporul va lucra si va reface casa Domnului atunci si Domnul va darui din nou belsug tarii.

Predica lui Agheu a trezit duhul si entuziasmul religios al celor doi conducatori, care au mobilizat poporul la refacerea Templului din Ierusalim.

Cap 2 - profetii despre slava viitoare a celui de-al doilea templu. In vreme ce construiau, batranii din popor care au mai vazut templul lui Solomon au plans cat de modesta este constructia modesta fata de splendoarea templului din trecut. Evident s-a creat o stare de dezamagire in popor. Agheu a rostit atunci un alt cuvant profetic prin care Domnul Dumnezeu managaia poporul, fagaduindu-i ca desi este mai modest, acest templu se va bucura de slava in vremurile viitoare.

Si slava aceasta din vremurile mesianice va depasii maretia templului lui Solomon. Tot pentru impulsionarea si cresterea moralului in popor sunt si urmatoarele cuvantari profetice din capitolul 2, versetele 10-

22

19, respectiv 20-23. Prima este un indemn la participarea poporului cu buna credinta si cu daruire la rezidirea templului. Lipsa acestor sentimente interioare la reconstructie este comparata cu starea de necuratie.

Ultimul oracol autentic din v 20-23 nu se refera la templu ci la Zorobabuel, pe care Dumenzeu il prezinta ca fiind regele mesianic.

Ultimul cuvant este de fapt o fagaduinta despre Mesia, al carui tip este Zorobabul, Agheu lasa deschisa asadar asteptarea vremurilor mesianice, cand Mesia va venii ca rege si slava celui de-al doilea templu se va arata in fata tuturor popoarelor. Zorobabule se pare ca provenea din familia lui David.

Zaharia

Numele profetului insemna "Dumnezeu si-a adus aminte" (Zahar Iahu). Profetul ne este cunoscut si din cartea Ezdra, unde este amintit printre cei care s-au reintors din exilul babilonian. Activitatea sa a urmat la scurta vreme dupa cea a lui Agheu, sau a fost concomitenta cu a acestuia. Prin urmare ne vom astepta sa regasim acelas mesaj de incurajare adresat poporului pentru a reconstrui Templul.

Cartea este compusa din doua parti: prima parte de la cap 1-8, a doua parte cap 9-14.

Intre cercetatori s-a emis, s-a incetatenit idea ca cele doua parti provin din perioade diferite si de la autori diferiti. Situatia este asemanatoare cu cartea Isaia, de accea se vb de protozaharia si deuterozaharia (9-14).

Prima parte cap 1-8

cuprinde viziuni descoperite lui Zaharia de Dumnezeu si explicate apoi de un inger al Domnului. Nu vom gasi asdar indemnuri directe de a reconstrui templul, ci in limbajul profetic al viziunilor se vobeste despre refacerea pe care Dumnezeu a harazit-o pentru Iuda si Ierusalim. Exista totusi pe langa vedenii si indemnuri la pocainta, predici care indeamna la pocainta in cap 1, 1-6; si in capitolul 7, 1-14.

Idea transmisa de profet in acestea este ascultarea de legea Domnului si inlaturarea nedreptatilor, a urii si nelegiuirii dintre fii lui Israel. Acestea sunt premisele pentru vremurile de mnagaiere fagaduite de Dumnezeu. Vedeniile au ca si numitor comun fagaduirea vremurilor mesianice, prima viziune este despre un barbat calare pe un cal rosu, urmat de altii cai, ei strabat tara si constata ca este pace in lume, asadar este vremea pentru reconstruirea templului si a Ierusalimului.

23

A doua este despre patru coarne care slefuite de patru faurari, coarnele fiind simbolul puterilor care au asuprit pe Israel si care acuma sunt inlaturate.

A treia este un barbat cu o funie de masurat ce se pregateste sa ia masurile pentru noua cetate (Ierusalim), el este oprit insa de inger pentru ca noul Ierusalim nu va mai avea nevoie de ziduri de aparare. Domnul insusi va apara cetatea cu cercuri de foc.

A patra viziune se refera la reabilitarea si reconsacrarea arhiereului Iosua. Ne este prezent un proces in care Iosua este cel acuzat, imbracat intr-o haina murdara, folosita(simbol pentru vinavotia celui acuzat), ca acuzator il intalnim pe Satan (cap 3,1), el sta de-a dreapta si desi nu spune nimica e evident ca incerca sa aduca denigrare arhierelui Iosua. Dumnezeu este insa nu doar judecator ci si avocat preotului, taciunele scos din foc este simbol al purificarii prin incercare, scoaterea din foc - simbol al purificarii. Dupa care tot Domnul porunceste sa i se dea op haina, in vesmanat de praznuire pentru ca i s-au ierat toate faradeligile. Pe langa vesmant, mai primeste mitra pe cap si fagaduinta lui Dumnezeu ca daca va umbla in caile sale, va carmuii mereu ca preot si se incheie cu fagaduirea unei odrasle: iata eu aduc pe odrasla, sluga mea odrasla.

Acesta viziune este foarte incarcata din pct de vedere teologic, deci importanta pentru noi.

Satana apare aici la Zaharia, ca fiind o persoana anume, cu identitatate precisa, este vorba de diavol. In epoca preexilica, cuvantul Satan desemna mai mult o functie, anume cea a acuzatorului intr-un proces sau o persoana care se opune altcuiva. La Zaharia Satan nu mai este o functie, ci este o persoana, deci conceptia despre diavol a evoluat, demonologia este bine conturata in cartea lui Zaharia, Satan este diavolul, ce se opune lui Dumnezeu in mod indirect prin acuzarea omului lui Dumnezeu. De remarcat ca nu este orice om, ci reprezentantul lui Dumnezeu. Invatatura despre diavol se afla inca in evolutie in acest stadiu, ci abea prin revelatia NT ni se lamureste deplin invatatura despre diavol, demonilogia.

A doua chestiune Iosua apare ca tip a lui Mesia si se face deja o legatura intre preotie si regalitate. Odrasla este un titlu regal pentru Mesia, intalnit la Isaia. In viziunea a 5-a, urmatoarea se contureaza si mai bine dimensiunea regala si arhiereasca a viitorului Mesia. Si anume este vorba despre viziunea sfejnicului de aur care este alimentat de doi maslini care il incadreaza. Cei doi maslini fiind in chip simbolic arhiereul Iosua si printul Zorobabuel.

24

A sasea a unui sul, a unei scrieri care zboara, o scriere uriasa. Este vorba despre un simbol pentru blestemul care acuma este facut sa se departeze.

A saptea - un vas in care se afla o femeie, simbol al pacatului, vasul este luat de doua alte femei inaripate, ingeri, si dus in tara Sinear (Babilon), in felul acesta simbolizand ca pacatul este alungat din tara.

A opta - patru care care strabat cele patru puncte cardinale descoperind ca vremurile sunt prielnice pentru refacerea tarii si epoca mesianica.

De retinut demonologia si imaginea lui Mesia - preot so rege in acelas timp, ce isi are originea aici ce va avea o mare influenta intre Qumraniti si in intreita slujire a Mantuitorului.

Partea a doua cap 9-14

Despre autor si data, nu se pot preciza, nefiind cunoscute. Si in aceasta a doua carte se descriu evenimentele care premerg era mesianica si apoi se descrie venirea Domnului instaurarea erei mesianice.

Ne referim la trei locuri importante pentru noi crestini, in cap 9,9-10 este infatisat regele mesianic descris ca fiind sarac, smerit, asdar un rege deosebit, neasteptat, neintalnit. Evanghelistii il recunosc pe regele umil si sarac profetit de Isaia, citand acest text.

Al doilea loc imporatant este descrierea lui Mesia sub forma unui pastor in capitolul 11, 4-14. Asadar un pastor care vine sa indeplineasca misiunea pe care n-au indeplinit-o pastorii poporului, deja ne este cunoscuta imaginea aceasta de la altii profeti (Ierechel), un element aparte este legat de plata - vanzarea pe 30 de arginti. Recunoscand aici, evaghelistii, o profetie ce se va implinii la vanzarea Mantuitorului, din care s-a cumparat mai apoi tarina olarului de care vb Zaharia.

Ultimul loc imporatant din capitolul 12,9 - 13,4, aici ni se prezinta un personaj misterios care vorbeste in numele lui Dumnezeu la persona I. Indeosebi in 12,10. Identitatea nu este precizata, dar apare ca un discurs al lui Dumnezeu, din nou o prefetie care ne aduce atat de aproape de crucea de pe Golgota cand si mainile si picioarele si coasta Sa au fost strapunse.

In concluzie putem spune ca in partea a doua a cartii avem profetii importante despre Mesia, implinite in persoana si activitatea Mantuitorului.

25

Maleahi

Incheie sirul celor 12 profeti mici, numele insemna "trimisul Domnului/ingerul Domnului". Persoana profetului nu este cunoscuta nici din introducere, nici din alte carti biblice. Este posibil sa fie un nume simbolic, pe care profetul l-a folosit aici, fiindca in cap 3, exista o profetie despre ingerul pe care Domnul il trimite ca sa pregateasca calea venirii sale.

Timpul la care se face referire este tot epoca persana, deja templul este construit, dar in popor domneste o stare de spirit de descurajare, probabil fiindca inca nu s-au implinit profetiile mesianice facute de Zaharia si Agheu. De aici o oarecare indiferenta religioasa in randul poporului, luarea in neserios a slujirii de la templu, neincrederea in dreptatea lui Dumnezeu. Maleahi da glas acuzelor poporului, dar in acelas timp descopera si raspunsul lui Dumnezeu.

Cap 1,1-5 se pune problema ca poporul afirma ca Dumnezeu nu il iubeste. cap 1, 6-14 Dumnezeu ii munstra pe cei care aduc jertfe nepotrivite la cantar, fie ca e vorba de mancaruri necurate, fie de animale cu meteahna, fie de lucruri furate aduse jertfa lui Dumnezeu, toate acestea de fapt aratau pe de o parte starea modesta economica din tara, dar si delasarea religioasa a iudeilor.

In acest context Dumnezeu lauda neamurile 1,11. Neamurile ce slavesc numele sau cu buze curate si care ii aduc jertfe curate lui Dumnezeu. Vinovati pentru delasare poporului sunt si preotii- Cap 2,1-9, ei nu si-au implinit datoria, nu au invatat poporul si l-au indepartat de pe draumul cel drept, facandu-l sa se poticneasca, deci preotii. 2,10-16 vinovati sunt si oamenii imorali care si-au luat sotie dintre neamuri si au devenit astfel idolatri, sau cei care si-au alungat sotia, cei care au divortat fara motiv intemeiat.

2,12-14 - unul dintre putinele texte ce condamna divortul, ce dau o nota morala fidelitatii si condamna divortul din motivul religios moral, spre deosebire de legea lui Moise, unde era mai mult o lege mai mult sociala, de aparare a femei impotriva abuzurilor sotilor.

In capitolul 3 Maleahi profeteste despre venirea Domnului si despre sluga pe care el o trimite ca sa pregateasca venirea Domnului - 3,1

In 3,23 se spune ca trimite pe profetul Ilie inainte de venirea zilei celei infricosatoare a Domnului si va intoarece inimile parintilor catre copii si reciproc. Crestinii au vazut aici o profetie despre inainte mergatorul Lc1

26

De asemenea tot legat de venirea Domnului se spune ca venirea sa echivaleaza cu venirea soarelui dreptatii 3,20. De aceea Mesia a fost asteptat si sub acest simbol si noi il gasim astfel in simbolistica Nasterii Domnului.

Cartea Psalmilor:

Numele psalmilor si al cartii. Inpartirea in Biblia Ebraica si in Septuaginta.

Poezia ebraica: ca si alte popoare din antichitate evreii au cultivat imnul poetic. Poezile le-au rostit si cantat in mai multe din momentele cotidiene, la munca sau la ocazii deosebite. Pe langa poezia ebraica profana, vechii evrei au fost preocupati sa ii aduca slava lui Dumnezeu in ritmul poeziei. Astazi cunoastem poezii si la alte popoare din Orient. Cu toate acestea doar in Israel poezia religioasa a atins culmile artei religioase poetice. Fiind inspirata de Dumnezeu, psalmii biblici au dainuit pana astazi fiind rostiti neincetat pana azi.

Caracteristica principala a poeziei ebraica se refera la rima stihurilor. O numim paralelismul membrelor, vechii evre au urmat nu rima intre cuvintele dintre stihuri, ci rima ideilor. In shimb, orice psalm sau orice proverb este caracterizat de o rima a ideilor. De aceea vom intalni paralelismul in forma de distihuri, mai rar tristihuri sau foarte rar tetrastihuri.

Paralelismul membrelor este de trei feluri:

1. Paralelismul sinonimic – acolo unde doua sau mai multe stihuri exprima o idee sinonima cu alte cuvinte; ex: cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vestesc taria.

2. Paralelismul antitetic – acolo unde intr-un stih se exprima o idee si in urmatorul stih o idee opusa, contrara; ex: Fiul intelept este lucrarea tatalui sau, iar fiul nebune este lucrarea mamei sale.

3. Paralelismul sintetic – este mai greu de observat, fiind mai rar si uneori se confunda cu proza. De aceea paralesimul vorbit, atunci cand se canta se exprima o idee, iar in stihul urmator se adauga ceva la prima afirmatie in aceasi directie. Ex: ps 19: Desavarsita este legea Domnului, ea reinsufleteste sufletul. Credincioasa este marturia Domnului, ea insufleteste pe cei simpli.

O tema se intalneste foarte rar in cartile Sf. Scripturi – acrostihul sau poezia alfabetuluii – fiecare stih incepe cu o litera a alfabetului (Plangerile lui Ieremia).

27

Psalmii sunt cantari religioase ale vechilor evrei. Ei poarta mai multe denumiri in textul ebraic: tehilism (imne, laude), tefilot (rugaciuni), mismor (cantare acompaniata), sir ( cantare cu vocea).

Cartea ca atare poarta numele de Psaltire de la un instument muzical pe care evreii il numeau, si grecii, psalterion – un instrument cu coarde. Denumirea ebraica a cartii este Sefer-Tihilin.

Avem pe o parte Psaltirea diin Biblia Ebraica si pe de alta parte Psaltirea din Septuaginta, cu unele diferente intre ele:

1. Care tin de traducere – se observa mai ales in introducere, in titluri. Acestea se datoreaza faptului ca in titlu erau indicatii de cantare sau nume de cantareti pe care cei din Alexandria nu le cunosteau.

2. Impartiri si numerotarile psalmilor, in Spetuaginta Ps9 si 10 sunt uniti. La fel si Ps 114 si 115 formeaza un singur psalm. 116 este descompus in doi psalmi si 147 este descompus in 146 si 147.

3. In Septuaginta apare si psalmul 151 ce nu apare in Biblia Ebraica, acesta e considerat necanonic.

Titlurile Psalmilor:Cei mai multi au in introducere un titlu, titlurile au scopul de a

arata cui ii apartine paslmul, altele se refera la situatia in care au fost compusi unii psalmi. Erau cantati de pelerinii ce veneau la Ierusalim in timpc e urcau treptele curtii templului.

Cele cinci parti ale Psaltirii:1. Ps 1-41(biblia Ebraica)2. Ps 42-723. Ps 73-894. 90-1065. 107-150

Intre aceste parti exista o doxologie ce le separa de la una la alta, dupa prima parte avem doxologia: Binecuvantat este Domnul…

Aceasta impartire in cinci parti dateaza din perioada postexilica si e foarte probabil ca autorii au avut in vedere acesta structura a Psaltirii.

In antichitate, Psaltirea era atribuita in intregime regelui David. Opinia era sustinuta de faptul ca multi psalmi il mentioneaza in titlu ca autor, dar si din cartile Cronici care nu-l prezinta pe David cantand psalmii la harpa si este prezentat ca a organizat cantarea psalmilor la templu.

In epoca moderna s-a contestat faptul ca Dumnezeu ar fi autorul intregii Psaltiri, chiar din titlurile psalmilor se pot desprinde si alti autori. Astfel apar ca autori de psalmi: Asaf, Core, fii lui Core, Heman, Ezraheul si

28

Etan Ezraheul, chiar si Moise si Solomon. Afirmam ca David e autorul psalmilor insa mai ales in mod cultural si spiritual.

Impartirea in cinci parti a Psalmilor s-a definitivat in epoca exilica dar nu au exisat colectii de pslami care s-au amplificat si desavarsit in epoca exilica. O a doua si a treia colectie s-a finalizat si adunat in epoca regalitatii, probabil. Stim ca in timpul lui Iezechia s-au alcatuit colectii de pilde, in acest timp a avut loc caderea Regatului de Nord si multi locuitori s-au refugiat in Regatul de Sud. Cu siguranta ca acestia au adus cu ei si psalmii si cantarile ce fusesera culese anterior. Ultimele colectii s-au finalizat in timpul exilului si in perioada postexilica cand Ezdra si Nemia aua avut un rol deosebit in pastrarea traducerii stabune.

Clasificare Psalmilor:

Diversitatea psalmilor i-a facut pe exegeti sa indentifice mai multe categorii de psalmi. Exista o impartire generoasa in doua categorii: de lauda si implorare si a doua de plangere. A doua categorie este mai mare cantitativ.

1. In prima categorie putem indetifica mai multe tipuri de psalmi: imne de lauda pentru creatie si frumusete (ps 103); cantarile sionului (ps. 45,47,75); psalmii de intronizare sau regali (ps. 2, 109, 19, 20)

2. Psalmii de plangere – avem de fapt rugacini adresate lui Dumnezeu, in situatii de aparare, necaz si suferinta. Priljurile sunt diverse; de multe ori dupa plangere urmeaza o multumire adusa lui Dumnezeu, probabil din nadejdea ca Dumnezeu va intoarce necazul.

3. Mai exista si o a treia categori – psalmii didactici.Evoca istoria lui Israel si interventia conducatoare si mantuitoare a lui Dumnezeu. Asemenea psalmi erau cititi in cadrul liturgic, altii contineau sfaturi, indrumari despre conduita omuklui fata de Dumnezeu si fata de semeni, fiind asemanatori cu pildele.

SCOPUL VIETII UMANE DUPA PSALTIRE

Numele Psaltirii in iudaism este "Cartea Laudelor", desi am vazut ca Psaltirea nu contine doar imne de lauda aduse lui Dumnezeu. Totusi caracterul laudativ s-a impus si a definit pana la urma Psaltirea ca o carte de preamarire adusa lui Dumnezeu.

De altfel si in Psalmii de implorare, plsalmii de plangere exista de obicei in final o lauda, o doxoligie adusa lui Dumnezeu. In mai multii psalmi apare afirmatia "cei morti nu il preamaresc pe Dumnezeu'. Aceasta

29

nu este una despre starea omului dupa moarte, ci din ea se deduce afirmatia contrara/opusa "Doar cei vii il lauda pe Dumnezeu".

Cu alte cuvinte scopul vietii umane este preamarirea lui Dumnezeu. Premarirea lui Dumnezeu nu este o reactie sporadica a omului, ci este un element constitutiv al vietii. A nu il preamarii pe Dumnezeu echivaleaza cu starea de moarte in viata. Este vorba de moarte in sensul spiritual. Dumnezeu este preamarit pentru creatia sa, pentru grija cu care guverneaza legile universului, pentru neincetata mila si iubire pe care a aratat-o poporului sau pentru izbavirea fiecarui om din necaz, suferinta, stramtorare, boala, etc.

Deci a fi viu, potrivit psaltirii implica in mod direct a il preamarii pe Dumnezeu.

Psalmii de blestem

Exista cativa psalmi care prin afirmatii pot sa contrarieze pe orice crestin si chiar sa ii sminteasca pe cei mai slabi in credinta. In acesti psalmi cel care se roaga lui Dumnezeu nu invoca mila si iubirea fata de aproapele, ci rasbunarea si pedeapsa impotriva vrajmasului. Cateva exemple: ps 34 "judeca Doamne pe cei ce ma nedreptatesc...", ps 51 "de ce te falesti...", ps 68, ps 108.

Avem unii psalmii unde se invoca pedepsirea vrajmasilor de catre Dumnezeu, dar aici vrajmasii se refera mult mai clar la popoarele vrajmase lui Israel ps 73, 78, 79, 82. In care se cere razbunarea si pedeapsa lui Dumnezeu.

Problema pentru crestini a fost sesizata inca din antichitate, acesti psalmi contravin principiului iubirii fata de vrajmasi, propovaduit de Mantuitorul. De aceea au existat de-a lungul istoriei, voci care au cerut inlaturarea acestor psalmii din Psaltire, dar au existat si incercari de justificare a pozitiei lor.

De exemplu cel mai adesea Sf. Parinti au citit aceste invocari, aceste cereri nu ca imperative, ci ca afirmatii despre viitor. de pilda sa se pogoare in locuinta mortilor devine ei vor cobora in locuinta mortilor etc., adica sf. Parinti au considerat ca trebuie citite ca afirmatii profetice, ca asa se va intampla omului pacatos care nu se intoarce.

Exista si alte argumente pentru pastrarea psalmilor acestia in psaltire, in ciuda spiritului necrestin al afirmatiilor lor. Ei reproduc starea unei epoci in care omul nu este desavarsit, in care omul este imperfect. Starea de dinainte de har, de dinainte de Hristos. In multe cazuri ei sunt

30

rostiti din starea de victima, a omului simplu, sarac si lipsit de ajutor aflat in fata unui asupritor puternic, care isi permite orice in societatea lui.

Cand toti sunt impotriva lui, cand judecatorii nu sunt impartiali, cand nu exista dreptate sociala, cui sa te adresezi, daca nu lui Dumnezeu, sa iti faca dreptate? Si uneori afirmatiile din aceasta stare de spirit por fi mai necizelate. Deci multi dintre psalmii acestia reflecta o stare de nedreptate profunda din Israelul antic si spera la o interventie pentru inlaturarea dusmanului.

In alte situatii dusmanul este oarecum spiritualizat, nu mai este atat de usor de recunoscut ca opresorul national, ci apare mai degraba ca o iposataziere a raului. Nu fara temei, crestinii vad in vrasmaj pe diavol, el este cel care dusmaneste pe om si care este blestemat. In ps 108, unii exegeti iau blestemele ca afirmatii ale vrajmasului impotriva celui credincios.

Receptia crestina a psalmilor si pslamii in biserica

Psaltirea este cea mai citita carte din Vechiul Testament de catre credinciosi. In mai multe randuri a fost tiparita separat si in biserica Ortodoxa Romana, sau uneori impreuna cu Noul Testament. Importanta psalmilor pentru o invatatura de credinta crestina o descopera chiar Mantuitorul dupa Inviere: Lc 24, el le explica celor doi ucenici de pe drumul spre Emaus ca toate care i s-au intamplat lui erau scrise in Lege, Profeti si Psalmi(lc 24,44), de aceea Apostolii si Evanghelistii au citit cu alti ochi psalmii, dupa Pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii.

Ei au vazut in multi psalmii profetii despre viata, patimile, moartea, invierea si inaltarea Mantuitorului. Vom intalnii in paginile Noului Testament multe referiri, citate, din psalmi, incepand de la Nastere pana la Inaltarea la Cer. Ex: In relatarea despre botezul Mantuitorului, cuvantului Tatalui Äcesta este Fiul meu intru care am binevoit" este in legatura cu Ps2,7 "Fiul meu esti tu, Eu astazi te-am nascut"; cu prilejul ispitirii, in dialogul cu diavolul sunt citate din psalmi, diavolul citeaza ps 90. Psalmii apar si ca rugaciune a Mantuitorului, El se roaga in psalmi: ps8,3 "Din gura copiilor si a celor ce sunt ti-ai pregatit lauda".

Si in alte imprejurari Mantuitorul isi insoteste cuvintele cu citate din Psalmi. Apostolii cand propovaduiesc moartea si invierea lui Hristos se refera de mai multe ori la Ps 117 "Este piatra din capul unghiului...", cand vorbesc de Inaltare, citeaza ps 109 "Sezi de-a dreapta mea, pana ce voi pune pe toti vrajmasii mei...", chiar si cuv de pe cruce, sau descrierea

31

Rastignirii de catra Ev. cuprind citate de psalmi ps 101 - impartirea hainelor Mantuitorului. Otetul care i se da pe cruce era prevestit in ps 68.

Ultimele cuvinte ale Mantuitorului "Parinte in mainile Tale..." - ps 30,6.

In mod uzual in teologia crestina, urmatorii psalmi sunt considerati mesianici: 2, 15, 21, 44, 71, 109. Mai exista si alti psalmi, socotiti indirect mesianici sau tipic mesianici: 34, 68 etc. in acestia nu se face referire directa la persoana Mantuitorului, ci alte personaje sau evenimente sunt considerate tip al Mantuitorului sau ale activitatii sale. In spiritualitatea ortodoxa psalmii s-au impus ca fiind cea mai apropiata carte de sufletul credinciosului. Sfintii Parinti au scris comentarii la psalmi elogiind valoarea lor duhovniceasca, Sf Vasile cel Mare - "in fiecare carte din Sf Scriptura omul poate sa gaseasca cate o virtute de urmat. Dar in Psaltire el le are pe toate".

Sf Ioan Gura de Aur "Toate cartile Scripturii cuprind lucruri de pret, dar psaltirea are ceva mai mult". Sf Grigore de Nissa socoteste ca "Citirea Psaltirii constituie o scara a urcusului duhovnicesc al credinciosului".

Psaltirea este o carte folosita in cultul bisericii ortodoxe, crestinii s-au rugat de la inceput cantand psalmi. Prima biserica, cea din Ierusalim staruia in frangerea painii, rugaciune si Psalmi.

Cultul iudaic cuprindea si psalmi, insa pentru Biserica psalmii au devenit si mai importanti deoarece vorbeau despre Hristos. In cultul ortodox putem spune ca nu exista ierurgie sau taina care sa nu cuprinda cel putin un citat din psalmi, daca nu psalmii in intregime, fiind impartita in 20 de catisme pentru uzanta cultica.

32